LPC387/2006
ID intern unic:  319586
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 387
din  08.12.2006
pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Publicat : 31.12.2006 în Monitorul Oficial Nr. 203-206     art Nr : 975
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. I. - Legea nr.1458-XIII din 28 ianuarie 1998 privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul   penal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.26-27, art.169), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "(1) De protecţie de stat, în conformitate cu prezenta lege, beneficiază:
    a) persoanele care au declarat organelor de drept despre crimele comise şi au contribuit la depistarea, prevenirea, curmarea şi cercetarea acestora;  
    b) persoanele care, conform Codului de procedură penală, au statutul de martor şi posedă informaţii despre comiterea unei infracţiuni, despre infractor sau despre alte circumstanţe relevante, adică date şi informaţii care sînt necesare şi hotărîtoare pentru probarea unui act infracţional şi a căror dezvăluire pune în pericol viaţa, sănătatea şi libertatea lor fizică;
    c) persoanele bănuite, învinuite, inculpaţii şi reprezentanţii lor legali în procesele penale, persoanele condamnate care au consimţit să coopereze cu organele abilitate la descoperirea, cercetarea şi judecarea infracţiunilor, şi în special să facă declaraţii în procesul penal referitor la infracţiunile comise de către alte persoane;
    d) partea vătămată - persoanele cărora le-au fost cauzate, prin infracţiune, un prejudiciu moral, fizic sau material şi reprezentanţii lor legali în procesele penale, precum şi persoanele care  sînt prezumate a fi victime ale traficului de fiinţe umane;
    e) soţul/soţia persoanelor specificate la lit.a), b) şi c) şi rudele lor apropiate - părinţii şi copiii, înfietorii şi înfiaţii, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii, iar în cazuri excepţionale - şi alte persoane prin intermediul cărora se fac presiuni asupra persoanelor enumerate."
    2. La articolul 3:
    alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "(1) Protecţia de stat a persoanelor protejate o asigură organele specializate care decid aplicarea şi efectuarea măsurilor de protecţie de stat."
    alineatul (2) se exclude;
    alineatul (3) devine alineatul (2) şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Decizia privind aplicarea măsurilor de protecţie de stat, atît ordinare, cît şi extraordinare, se ia de către şefii organelor în a căror structură există subdiviziuni operative speciale care înfăptuiesc protecţia de stat a persoanelor protejate în temeiul unei ordonanţe (încheieri) motivate, emise de ofiţerul de urmărire penală, procuror sau  judecător, în a cărui procedură se află declaraţia (informaţia) despre crimă sau dosarul penal, iar după ce sentinţa devine definitivă - şi de către organul respectiv de la locul unde persoana protejată îşi ispăşeşte pedeapsa."
alineatele (4)-(6) devin alineatele (3)-(5).
    3. La articolul 6, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
    "(1) Ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau judecătorul, primind declaraţia (informaţia) despre ameninţarea securităţii persoanei protejate, este obligat  să verifice această declaraţie (informaţie) şi,  în termen de 3 zile, iar în cazurile ce nu permit tărăgănarea, de îndată, să ia decizia de aplicare sau de refuz de a aplica măsurile de protecţie de stat privind persoana respectivă. Asupra deciziei luate de către ofiţerul de urmărire penală, procuror sau judecător se emite o ordonanţă (încheiere) motivată, care este executorie pentru organele ce efectuează măsurile de protecţie şi asistenţă. Refuzul de a aplica măsurile de protecţie şi de asistenţă poate fi atacat la procurorul ierarhic superior care conduce urmărirea penală sau în instanţa judecătorească în conformitate cu  art.313 din Codul de procedură penală.
    (2) Organul specializat de protecţie de stat stabileşte, în funcţie de circumstanţele concrete, măsurile necesare şi modalităţile de realizare a acestora."
    4. Articolul 8:
    după alineatul (2) se introduce un  nou alineat (3), cu următorul cuprins:
    "(3) La aplicarea măsurilor de protecţie şi de asistenţă faţă de victimele traficului de fiinţe umane, în caz de necesitate se va acorda un răgaz de reflecţie de 30 de zile. În această perioadă este interzisă punerea în executare a oricărui ordin de expulzare emis împotriva acestor persoane."
alineatul (3) devine alineatul (4).
    5. Articolul 11:
    alineatul unic devine alineatul (1);
    articolul se completează cu alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) În caz de necesitate, persoanele identificate ca victime ale traficului de fiinţe umane,  la cererea lor personală, vor fi cazate în centrele de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane, pe o perioada de cel mult 30 de zile. Prelungirea termenului iniţial se va face în condiţiile art.17 din Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane."
    6. Articolul 18:
    la alineatul (2), litera e) se completează în final cu cuvintele "şi datele despre persoanele care efectuează astfel de măsuri";
    alineatul (5) se completează cu literele c) şi d), cu următorul cuprins:
    "c) să nu  divulge informaţiile despre măsurile de protecţie de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal, a victimelor traficului de fiinţe umane, datele despre persoanele care acordă astfel de protecţie, precum şi despre persoanele care acordă ajutor în combaterea traficului de fiinţe umane;
    d) să informeze victimele traficului de fiinţe umane despre drepturile lor, despre autorităţile, organizaţiile şi instituţiile cu funcţii de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane şi de protecţie a victimelor traficului."
    Art.II. - La articolul 91 alineatul (1) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, art.1012), cu modificările ulterioare, cuvintele "şi care" se înlocuiesc cu cuvîntul "care", iar după cuvîntul "condamnate" se introduc cuvintele " , care au participat la executarea şi care nu au refuzat executarea, în conformitate cu prevederile art.253 din Codul de executare, a muncilor remunerate sau neremunerate de îngrijire sau amenajare a penitenciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie".
    Art.III. - Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110, art.447), cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. Articolul 58:
    după alineatul (4) se introduce un nou alineat (5), cu următorul cuprins:
    "(5) Victima traficului de fiinţe umane beneficiază de dreptul la protecţie de stat de îndată ce ea a fost identificată."
    alineatele (5)-(10) devin alineatele (6)-(11).
    2. Articolul 90, alineatul (12):
    după punctul 3) se introduc punctele 4)-6), cu următorul cuprins:
    "4) să fie informat despre toate măsurile de protecţie disponibile, conform prevederilor prezentului cod şi ale Legii privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal;
    5) să fie informat despre posibilitatea audierii, prin intermediul unei teleconferinţe cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încît să nu poată fi recunoscut;
    6) să solicite organului de urmărire penală consemnarea datelor de identitate reale într-un proces-verbal separat, care se va păstra într-un plic sigilat, excluzînd posibilitatea învinuitului de a lua cunoştinţă de aceste date;"  
    punctele 4)-10) devin punctele 7)-13).

    PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                          Marian LUPU

    Nr.387-XVI. Chişinău, 8 decembrie 2006.