LC636/1995
ID intern unic:  311363
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 636
din  10.11.1995
pentru modificarea şi completarea Legii privind contractul
colectiv de muncă
Publicat : 21.12.1995 în Monitorul Oficial Nr. 071     Promulgat : 11.12.1995
Parlamentul adoptă prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 1303-XII din 25 februarie 1993 privind contractul colectiv de muncă (Monitorul  Parlamentului  Republicii Moldova, 1993, nr. 5, art. 123) se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Contractul colectiv de muncă este convenţia dintre patroni şi salariaţi în persoana organelor lor reprezentative, iar în cazurile prevăzute la articolul 5 alineatele (2), (3) şi (4) - şi organelor respective ale administraţiei publice, prin  care  se stabilesc,  în  limitele  prevăzute  de  lege,  clauze   privind condiţiile de muncă, salarizarea şi alte drepturi şi obligaţii  ce decurg din raporturile de muncă."
2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Articolul 4. Tipurile contractelor colective de muncă
Contractele colective de muncă se  pot  încheia  la  nivelul unităţilor, grupurilor de unităţi din una şi  aceeaşi  ramură  sau din ramuri diferite, asociate în baza principiului de producţie pe teritoriul municipiilor şi raioanelor, la  nivelul  ramurilor  economiei naţionale, precum şi la  nivel  republican,  în  condiţiile prevăzute de prezenta lege."
3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Articolul 5. Părţile contractelor colective de muncă
(1) La nivelul unităţilor contractele colective de  muncă  se încheie între patron şi salariaţi.
(2) La nivelul grupurilor de unităţi contractele colective de muncă se încheie între patroni, sindicate sau  alţi  reprezentanţi ai salariaţilor şi organul administraţiei publice al  municipiului sau raionului.
(3) La nivelul ramurilor contractele colective  de  muncă  se încheie între  patronatul  de  ramură,  sindicatul  de  ramură  şi organul administraţiei publice centrale de specialitate.
(4) La nivel  republican  contractul  colectiv  de  muncă  se încheie între Patronat  în  persoana  reprezentantului  Federaţiei  (Confederaţiei) patronatelor, Federaţia  Generală  a  Sindicatelor din Republica Moldova şi Guvern."
4. Articolul 7 alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Negocierile colective în numele părţilor le efectuează un organ împuternicit de  părţi  format  dintr-un  număr  egal  de reperezentanţi ai acestora."
5. Articolul 8:
denumirea articolului va fi următoarea:
"Contractul colectiv de muncă la nivel republican şi  ramural şi la nivelul grupurilor de unităţi";
în alineatul (2) cuvintele "diminuarea sau eliminarea" se înlocuiesc cu cuvintele "preîntîmpinarea şi soluţionarea";
din alineatul (3) textul "(grupurilor de unităţi)" se exclude;
după alineatul (3) se introduce un alineat nou, cu  următorul cuprins:
"(4) Contractele colective  de  muncă  încheiate  la  nivelul grupurilor de unităţi pot  cuprinde  clauze  privind  îndeplinirea măsurilor pentru realizarea prevederilor contractului colectiv de muncă şi măsurilor de protecţie socială a salariaţilor,formarea şi distribuirea  mijloacelor bugetului local, organizarea  lucrărilor publice în scopul creării unor locuri de muncă suplimentare,asigurarea bunei funcţionări a instituţiilor din sfera socială, preîntîmpinarea  şi soluţionarea conflictelor colective de muncă la nivel de teritoriu."
6.  La  articolul  9  alineatul  (7) propoziţia  întîi   după cuvîntul "este" se introduc cuvintele ", de regulă,".
7. Denumirea capitolului IV va fi următoarea:
"COMISIA REPUBLICANĂ ŞI COMISIILE TERITORIALE PENTRU  
                             NEGOCIERI COLECTIVE"
8. După articolul 16 se introduce articolul 161, cu următorul cuprins:
"Articolul 161. Comisiile teritoriale pentru
                           negocieri colective
(1) Pe teritoriul municipiilor şi raioanelor, prin hotărîrea comună a patronilor, sindicatelor sau altor  reprezentanţi  ai salariaţilor şi a  organelor administraţiei publice  locale,  se constituie  comisii  teritoriale  tripartite   pentru    negocieri colective dint-un număr egal de reprezentanţi ai părţilor.
(2) Regulamentul  comisiei  teritoriale   pentru    negocieri colective se aprobă de Guvern."
Art. II. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI                              Petru LUCINSCHI
Chişinău, 10 noiembrie 1995.
Nr. 636-XIII.