LC1482/1993
ID intern unic:  311199
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 1482
din  10.06.1993
pentru modificarea şi completarea unor
acte legislative în problema înfierii
copiilor rămaşi fără îngrijire părintească
Publicat : 01.07.1993 în Monitorul Oficial Nr. 007
Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta lege.
Art. I. - Codul  căsătoriei şi familiei, aprobat prin Legea  R.S.S. Moldoveneşti  din  26 decembrie 1969 (Veştile Sovietului Suprem  şi  ale Guvernului   R.S.S.   Moldoveneşti,  1969,  nr.12,  art.213;   Monitorul Parlamentului  Republicii Moldova, 1992, nr.8, art.209), se modifică  şi se completează după cum urmează.
1. La articolul  99  se  introduce  în final  un  alineat  nou,  cu următorul cuprins:
"Înfierea fraţilor  şi  surorilor de către persoane diferite nu  se admite,   cu  excepţia  cazurilor,  cănd  această  prescripţie  vine  în contradicţie  cu  interesele  lor, sau cănd unul din copii nu  poate  fi înfiat din motive de sănătate."
2. Articolul 100 va avea următorul cuprins:
"Articolul 100. Organul care stabileşte înfierea
Înfierea se face  pe  cale  judiciară la  cererea  persoanei,  care doreşte să înfieze copilul.
Activitatea de   mijlocitor  nestatală  întru  asistenţa   înfierii copiilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, nu se admite."
3. Articolul 101 va avea următorul cuprins:
"Articolul 101. Înfietorii
Înfietorii pot  fi cetăţeni de ambele sexe, care au împlinit vărsta de 25 ani, cu excepţia:
1) persoanelor,  decăzute  din drepturile părinteşti în  baza  unei hotărări judecătoreşti;
2) persoanelor,  declarate,  în modul stabilit de lege,  incapabile sau cu capacitate restrănsă;
3) persoanelor,  foşti înfietori, dacă înfierea a fost anulată  din cauza îndeplinirii necorespunzătoare către ele a îndatoririlor lor;
4) persoanelor, care, în virtutea calităţilor morale sau sănătăţii, nu   sunt  în  stare  să-şi  îndeplinească  drepturile  şi  îndatoririle părinteşti de educaţie şi întreţinere a copilului înfiat;
5) persoanelor,   care,  în  scopul  obţinerii  înfierii,  prezintă documente false;
6) persoanelor,  care,  în baza unui interes material sau din  alte motive, caută să obţină o înfiere fictivă.
Între înfietor  şi  înfiat trebuie să fie o diferenţă de vărstă  de cel puţin cincisprezece ani. În baza unor motive întemeiate acest termen concomitent  cu  examinarea cererii de înfiere, poate fi redus,  dar  nu mai mult decăt cu cinci ani."
4. La articolul 102:
alineatul întîi  după  cuvintele "consimţămăntului  înfiatului"  se completează cu următorul text: "exprimat în instanţa judecătorească",  alineatul trei va avea următorul cuprins:
"Consimţămăntul  părinţilor trebuie să fie exprimat prin declaraţie autentificată  de  organul notarial sau de administraţia instituţiei  de stat  pentru  copii  în care se educă şi se întreţine copilul.  Pînă  la intentarea procesului de înfiere în judecată, declaraţia de consimţămănt poate fi retrasă de către părinţi în orice moment."      
5. Articolul 105:
alineatul doi se completează în final cu următorul text:
"Consimţămăntul poate fi dat nu mai devreme decăt peste o lună după naşterea  copilului,  iar  în cazuri excepţionale şi pănă  la  expirarea acestui termen";
după alineatul  doi  se introduce un alineat nou cu următorul  cuprins:
"În cazul în  care  părinţii  au dat un asemenea  consimţămănt,  în formă  autentică,  la  examinarea  de către  instanţa  judecătorească  a dosarului de înfiere a copilului consimţămăntul repetat nu se cere."
6. Articolul 107 va avea următorul cuprins:
"Articolul 107. Formalităţile pentru înfiere
Evidenţa copiilor care urmează a fi înfiat, precum şi a persoanelor care doresc să înfieze copii, se ţine de organele de tutelă şi curatelă, precum  şi  de Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova  în  modul stabilit de Regulamentul acestuia.
Organele de tutelă   şi   curatelă  sunt  obligate   să   examineze condiţiile  de  trai ale persoanei care doreşte să înfieze  copilul,  să verifice,  dacă nu sunt piedici pentru îngăduirea înfierii, precum şi să încredinţeze  că  copilul doreşte să fie înfiat, cu  excepţia  cazurilor prevăzute de articolul 102 alineatul doi din prezentul Cod.
Acţiunile şi  deciziile  organelor  de tutelă şi  curatelă  şi  ale Comitetului  pentru  Înfiere  al Republicii Moldova pot  fi  atacate  de persoanele interesate în instanţele ierarhic superioare şi în instanţele judecătoreşti."
7. Articolul 108 va avea cuprins:
"Articolul 108. Modul de adoptare a înfierii
Înfierea ia naştere   din   momentul,  cănd   hotărărea   instanţei judecătoreşti devine definitivă.
Pentru înfiere  şi  pentru  acţiunile  ce  ţin  de  înfiere  nu  se încasează plată, cu excepţia cazurilor înfeirii de către cetăţeni străni efectuate  în  baza  articolelor 198 şi 199 din prezentul Cod,  cănd  se compensează  cheltuielile  suportate  de Republica Moldova.  Mărimea  şi modul  de  compensare  a  acestor cheltuieli se  stabilesc  de  Guvernul Republicii Moldova."
8. Articolul 109 alineatul doi se exclude.
9. Articolul 110 va avea următorul cuprins:
"Articolul 110.  Înscrierea înfietorilor în calitate de părinţi  ai
                           înfiatului                                        
La cererea înfietorilor  instanţa  judecătorească  poate  indica  în hotărărea  de  înfiere înscrierea acestora în registrul de  înscriere  a naşterilor în calitate de părtinţi ai înfiatului.
Pentru a face o asemenea înscriere în prinvinţa unui înfiat, care a împlinit  zece  ani,  este  necesar  consimţămăntului  lui  exprimat  în instanţa  judecătorească, cu excepţia cazurilor, prevăzute de  articolul 102 alineatul doi din prezentul Cod".
10. La articolul 111:
alineatul doi   după   textul  "cu  consimţămăntul   acestuia"   se completează cu textul "exprimat în instanţa judecătorească";
alineatul trei va avea următorul cuprins:
"Despre darea  numelui de familie şi a numelui după tată, precum şi despre  schimbarea prenumelui înfiatului, instanţa judecătorească face o menţiune în hotărărea de înfiere."
11. În articolul  114  textul "comitetului executiv  al  Sovietului raional,  orăşenesc,  raional  din  oraş de deputaţi  ai  poporului"  se înlocuieşte cu cuvintele "instanţei judecătoreşti".
12. În articolul  115 alineatul doi textul "comitetului executiv al Sovietului  raional,  orăşenesc,  raional din oraş de  deputaţi  ai  poporului" se înlocuieşte cu cuvintele "instanţei judecătoreşti".
13. În articolul  125  textul "comitetului executiv  al  Sovietului raional,  orăşenesc,  raional  din oraş de deputaţi ai poporului  de  la locul  de  adoptare a hotărării de înfiere" se înlocuieşte cu  textul  " instanţei judecătoreşti, care a adoptat înfierea".
14. La articolul  131  se introduc în final două alineate  noi,  cu următorul cuprins:
"Conducătorii   caselor   (secţiilor)  de  naştere,   instituţiilor curative,  profilactice  şi de alt gen, în care se educă şi se  întreţin copiii  rămaşi  fără îngrijire părintească, sunt obligaţi, în termen  de zece zile, să anunţe organele de tutelă şi curatelă despre fiecare copil rămas  fără îngrijire părintească care poate fi transmis ulterior pentru îngrijire şi educaţie înfietorilor sau tutorilor (curatorilor).
Pentru neîndeplinirea  obligaţiunilor prevăzute în alineatul doi al acestui  articol,  prezentarea  de date falsificate,  precum  şi  pentru dosirea copilului de la înfiere sau de la instruirea tutelei (curatelei) persoanele  oficiale poartă răspundere disciplinară, administrativă sau, după caz, penală."
15. Articolul 198 va avea următorul cuprins:
"Articolul  198.  Înfierea  copiilor,  care  sunt  cetăţeni  ai
                            Republicii Moldova, de către cetăţeni străini
Înfierea unui  copil, care este cetăţean al Republicii Moldova,  de către  cetăţeni  străini se face numai în cazuri excepţionale,  dacă  nu există  posibilitatea  de  a  înfia  copilul sau  a-l  pune  sub  tutela (curatela) cetăţenilor aflaţi în rudenie cu el indiferent de   cetăţenia lor, ori a cetăţenilor Republicii Moldova.
La procedura   unei   astfel  de  înfieri  se  ia  în   considerare continuitatea  educaţiei copilului, provenienţa lui etnică,  apartenenţa la cultură şi religie, limba maternă."
16. Articolul 199 va avea următorul cuprins:
"Articolul 199. Modul de înfiere a copiilor, care sunt  cetăţeni
                        ai Republicii Moldova, de către cetăţeni străini
Înfierea copiilor,  care  sunt cetăţeni ai Republicii  Moldova,  de către  cetăţeni  străini  se  admite  în  baza  dispoziţiilor  generale, prevăzute  de capitolul al doisprezecelea din prezentul Cod, dacă aceşti copii  se  află  în evidenţa Comitetului pentru  Înfiere  al  Republicii Moldova,  şi  nu au putut fi luaţi sub tutelă sau înfiaţi în  patrie  în decursul a cel puţin şase luni după ce au fost luaţi la evidenţă.
Prevederile alineatului  întăi  nu  se aplică faţă  de  soţul  care înfiază  copilul celuilalt soţ şi faţă de înfietorii, care sunt cu  unul dintre părinţii copilului rude pănă la gradul trei inclusiv.
Avizul la înfierea  de către cetăţeni străini, paralel cu  organele de  tutelă  şi  curatelă  de la domiciliul înfiatului, este  dat  şi  de Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova.
Se consideră,  de asemenea, valabilă înfierea copilului, care  este cetăţean  al  Republicii  Moldova,  dacă această înfiere  s-a  făcut  la organele statului, pe al cărui teritoriu locuieşte copilul, cu condiţia, că  pentru  această înfiere s-a obţinut în prealabil o  autorizaţie  din partea Comitetului pentru Înfiere al Republicii Moldova."
Organizaţiile  străine, ce îi vor reprezenta pe cetăţenii  străini, care  doresc să înfieze copii - cetăţeni ai Republicii Moldova , urmează să fie acreditate în modul stabilit de Guvernul Republicii Moldova."
17. După articolul  199  se introduc articolele 1991 şi 1992,  cu următorul cuprins:
"Articolul 1991. Asigurarea drepturilor copiilor, care
                          sunt cetăţeni ai Republicii Moldova,
                          înfiaţi de cetăţeni străini
Copilul care  este cetăţean al Republicii Moldova, poate fi  înfiat de un cetăţean străin numai în cazul, dacă conform legilor ţării în care urmează să plece, el va beneficia de garanţii şi norme echivalente celor pe  care  le-ar fi avut în cazul înfierii lui în patrie, precum şi  dacă legile acestei ţări garantează copilului drepturi în măsură nu mai mică, decăt cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.
Comitetul pentru   Înfiere  al  Republicii  Moldova,  cu  concursul reprezentanţilor  diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova şi  pe alte  căi admise de normele internaţionale, este chemat să obţină de  la autorităţile  sau  organizaţiile statului al cărui cetăţean a înfiat  un copil  -  cetăţean  al Republicii Moldova ca acesta  să  beneficieze  de garanţii  şi  norme  echivalente celor pe care le-ar fi  avut  în  cazul înfierii lui în patrie.
Cetăţenia înfiatului  se  reglementează  de  Legea  cu  privire  la cetăţenia Republicii Moldova.
Articolul 1992. Înfierea în Republica Moldova a copiilor,
                         care sunt cetăţeni străini
Înfierea copiilor,  care  sunt  cetăţeni  străini  şi  locuiesc  în Republica  Moldova,  se  face în baza legilor Republicii  Moldova,  dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel."
Art.II. - Codul  de  procedură  civilă, aprobat prin  Legea  R.S.S. Moldoveneşti  din  26 decembrie 1964 (Veştile Sovietului Suprem  şi  ale Guvernului  R.S.S.  Moldoveneşti, 1964, nr.36, art.82; 1975, nr.9,  art. 112), se completează după cum urmează:      
1. La articolul  244  după punctul 7) se introduce punctul  8),  cu următorul cuprins:
"8) cu privire la adoptarea înfierii."
2. După capitolul  al treizeci şi treilea se introduce capitolul al treizeci şi treilea 1, cu următorul cuprins:
"Capitolul al treizeci şi treilea  1
ADOPTAREA ÎNFIERII
Articolul 2782. Depunerea cererii de înfiere
Cererea de înfiere   se  depune  la  instanţa  de  judecată  de  la domiciliul  înfiatului  sau,  în  cazurile cănd  o  necesită  interesele înfiatului, de la domiciliul înfietorului.
Articolul 2783. Actele ce se anexează la cererea de înfiere
La cererea de înfiere se anexează următoarele acte:      
1) copia autentificată  a certificatului de naştere a înfiatului şi extrasul din registrul de înscriere a naşterilor;
2) copiile autentificate ale certificatelor de naştere şi, după caz de căsătorie sau deces ale părinţilor înfiatului;
3) declaraţia  autentificată de consimţămănt la înfiere, depusă  de părinte  sau  părinţi,  tutore (curator), de alţi ocrotitori  legali  ai copilului;
4) certificatul medical al înfiatului;
5) certificatul medical al înfietorului;
6) certificatul privind starea materială a înfietorului;
7) consimţămăntul  în scris al copilului, dacă a împlinit vărsta de zece ani, autentificat de organul de tutelă şi curatelă;
8) copiile autentificate   ale  buletinului  de  identitate  şi   a certificatului de căsătorie ale înfietorului, dacă acesta e căsătorit;
9) avizul organului de tutelă şi curatelă dat în temeiul examinării condiţiilor  de  trai ale persoanei care doreşte să înfieze  copilul  şi verificării   lipsei  de  piedici  pentru  îngăduirea  înfierii,   actul examinării condiţiilor de trai;
10) avizul Comitetului  pentru  Înfiere al Republicii  Moldova,  în cazul  înfierii  de către cetăţeni străini, şi confirmarea că copilul  a fost  prezentat  pentru înfiere cetăţenilor Republicii Moldova,  dar  în decursul a cel puţin şase luni după ce a fost luat la evidenţă nu a fost înfiat;
11) actul ce  confirmă  dreptul cetăţeanului străin la  înfiere  în condiţiile  legislaţiei ţării sale, eliberat de autorităţile  competente ale acestei ţări, în cazul înfierii de către cetăţeni străini;
12) ancheta socială  a  înfietorului,  în cazul înfierii  de  către cetăţeni  străini, efectuată de autorităţile competente de la domiciliul acestuia în care să se indice opinia lor cu privire la înfiere.
Instanţa de judecată  poate solicita şi alte probe admise de legei, inclusiv referitoare antecedentele penale ale înfietorului.
Articolul 2784. Examinarea cererii de înfiere
Examinarea cererii de înfiere se face cu participarea obligatorie a înfietorului,  a  reprezentantului organului de tutelă şi curatelă şi  a procurorului.  În  proces  pot fi atraşi de instanţă sau  interveni  din iniţiativă proprie şi alte persoane interesate în actul înfierii.
La solicitarea  înfietorului  sau la decizia instanţei de  judecată cererea se examinează în şedinţa judiciară închisă.
Articolul 2785. Hotărărea instanţei de judecată
Copia autentificată  a hotărării definitive a instanţei de judecată privind înfierea se trimite organului de înregistrare a actelor de stare civilă pentru înregistrarea înfierii."
Art.III.- În  Codul  penal, aprobat prin Legea R.S.S.  Moldoveneşti din  24  martie 1961 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S.  Moldoveneşti, 1961,  nr.10, art.41), după articolul 112.1 se introduce articolul 112.2 cu următorul cuprins:
"Articolul  1122.  Abuzul părinţilor şi altor persoane la înfie-
                            rea copiilor
Primirea de către  părinţi, tutori (curatori), alţi ocrotitori  legali  ai  copilului, de către altă persoană a unei recompense sub  orice formă  pentru  acordarea  consimţămăntului  sau în alt  scop  legate  de înfiere a copilului, se pedepseşte  cu privaţiune de libertate de la unu la trei ani, cu confiscarea bunurilor primite."
Art.IV. - În  Codul de procedură penală, aprobat prin Legea  R.S.S. Moldoveneşti  din  24 martie 1961 (Veştile Sovietului Suprem  al  R.S.S. Moldoveneşti,  1961,  nr.10,  art.42; Veştile Sovietului Suprem  şi  ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1985, nr.2, art.12; nr.9, art.88; nr. 11 art.102;  1986, nr.6, art.49; 1987, nr.8, art.108; nr.11, art. 142, 143, 146,;  1988,  nr.6, art.93; 1989, nr.4, art.73; nr.7,  art.156;  Veştile Sovietului  Suprem  şi  ale  Guvernului R.S.S.  Moldova,  1990,  nr.6-7, art.127,  128; Monitor oficial, 1991, nr.3-4-5-6, art.27; legile  R.S.S. Moldova  nr.496-XII,  499-XII,  500-XII  din 15  februarie  1991,  Legea Republicii Moldova nr.1295-XII din 23 februarie 1993),    
la articolul  107  alineatul  trei după cifrele "112"  se  introduc cifrele "1122".
Art.V. - Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin  Legea  R.S.S. Moldoveneşti din 29 martie 1985 (Veştile  Sovietului Suprem  şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1985, nr.3, art.47; nr.9, art.88;  nr.11,  art.102; 1986, nr.2, art.18; Legea  Republicii  Moldova nr.1295-XII din 23 februarie 1993), se completează după cum urmează:
1. Codul se completează  cu articolul 1713, cu următorul  cuprins:
"Articolul 1713.  Încălcarea  regulilor  înfierii,  tutelei  şi
                           curatelei copiilor rămaşi fără îngrijire părin-
                            tească
Încălcarea termenului  de  zece zile pentru anunţarea organelor  de tutelă  şi  curatelă despre copiii rămaşi fără îngrijire părintească  şi care pot fi transmişi ulterior pentru îngrijire şi educaţie înfietorilor sau tutorilor (curatorilor) de către conducătorii caselor (secţiilor) de naştere,  instituţiilor curative şi profilactice sau de alt gen, în care se educă şi se întreţin copiii rămaşi fără îngrijire părintească, - atrage după sine  aplicarea  unei amenzi în mărime de pănă la  trei salarii minime.
Dosirea copilului  de  la  înfiere sau de  la  instituirea  tutelei (curatelei),  precum  şi prezentarea de date falsificate  despre  copiii rămaşi  fără  îngrijire părintească, de către persoanele oficiale de  la casele  (secţiile) de naştere, instituţiile curative şi profilactice sau de  alt  gen,  în care se educă şi se întreţin copiii  rămaşi  fără  îngrijire părintească, - atrag după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la trei la cinci salarii minime."
2. La articolul  209  după  cifrele  "1711"  se  introduc  cifrele "1713".
PREŞEDINTELE
REPUBLICII MOLDOVA                               MIRCEA SNEGUR  
Chişinău, 10 iunie 1993.
Nr. 1482-XII.