LPC552/2003
ID intern unic:  312548
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 552
din  25.12.2003
pentru modificarea şi completarea Legii nr.371-XIII
din 15 februarie 1995 privind selecţia şi reproducţia în zootehnie
Publicat : 06.02.2004 în Monitorul Oficial Nr. 22     art Nr : 135
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. - Legea nr.371-XIII din 15 februarie 1995 privind selecţia şi reproducţia în zootehnie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.20, art.182), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În tot cuprinsul legii, denumirea "Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei" se substituie cu denumirea "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare".
2. Articolul 2, alineatul  (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Animalele de prăsilă şi producţia obţinută de la acestea (material seminal, embrioni, ovule, icre şi larve de peşte, ouă de pasăre şi ouă de viermi de mătase) constituie resurse de prăsilă în zootehnie."
3. Articolul 4:
alineatul (1) se completează în final cu textul "şi respectă normele şi regulile de activitate în domeniu";
alineatul (2), cuvîntul "Guvern" se substituie prin cuvîntul "legislaţie".
4. Articolul 5 alineatul (2), textul "de către Guvern la propunerea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare" se substituie cu textul "prin ordinul ministrului agriculturii şi industriei alimentare."
5. Articolul 6 alineatul (2), textul "organele serviciului de stat pentru selecţie şi reproducţie în zootehnie" se substituie cu textul "departamentul (direcţia) de specialitate al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare".
6. Articolul 8, litera a) va avea următorul cuprins:
"a) să achiziţioneze şi să comercializeze material biologic de prăsilă din rasele omologate şi din cele create în conformitate cu legislaţia în vigoare;"
7. Articolul 9:
litera i), textul "organelor serviciului de stat pentru selecţie şi reproducţie în zootehnie" se substituie cu textul "departamentului (direcţiei) de specialitate al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare";
se completează cu litera k), avînd următorul cuprins:
"k) să coordoneze cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare  comercializarea resurselor de prăsilă, procurate, produse sau întreţinute din contul statului."
8. Articolul 10 alineatul (2) litera b), textul "serviciului de stat pentru selecţie şi reproducţie în zootehnie" se substituie cu textul "departamentului (direcţiei) de  specialitate al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare".
9. Articolul 11:
alineatul (2) se exclude;
la alineatul (1), care devine alineat unic, textul "organele serviciului de stat pentru selecţie şi reproducţie în  zootehnie" se substituie cu textul "departamentul (direcţia) de specialitate   al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare".
10. Articolul 12:
alineatul (1), textul "organelor serviciului de stat pentru selecţie şi reproducţie în zootehnie" se substituie cu textul "departamentului (direcţiei) de specialitate al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare";
alineatul (2), cuvîntul "Guvernului" se substituie cu textul "organelor abilitate de Guvern".
11. Articolul 13 alineatul (2), textul "serviciului de stat pentru selecţie şi reproducţie în zootehnie" se substituie cu textul "departamentului (direcţiei) de specialitate al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare".
12. Articolul 14 alineatul (1):
litera e) se exclude;
literele f)-i) devin literele e)-h).
13. Articolul 15 se exclude.
14. Articolul 18 alineatul (2), cuvintele "de stat" se substituie prin textul "cu orice tip de proprietate".

PREŞEDINTELE 
PARLAMENTULUI                                           Eugenia OSTAPCIUC

Chişinău, 25 decembrie 2003.
Nr.552-XV.