HGM369/2004
ID intern unic:  294762
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 369
din  09.04.2004
cu privire la mersul implementării asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală şi unele măsuri de accelerare a acestui proces
Publicat : 23.04.2004 în Monitorul Oficial Nr. 64-66     art Nr : 508

    MODIFICAT
     HG837 din 06.07.16, MO204-205/12.07.16 art.906; în vigoare 01.07.16


    În scopul executării Măsurilor de implementare a asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală,
aprobate de către Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de informaţiile dlui Andrei Gherman, ministrul sănătăţii, dlui Gheorghe Rusu, directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi de coraportul expus de dl Valerian Cristea, viceprim-ministru, privind starea de lucruri în domeniul implementării asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
2. Se califică drept satisfăcătoare activitatea Ministerului Sănătăţii şi a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, atrăgîndu-le atenţia asupra necesităţii sporirii operativităţii în soluţionarea problemelor ce persistă sau care apar în procesul de implementare a acestora.
3. Ministerul Sănătăţii:
în termen de trei luni, va actualiza standardele medico-financiare existente potrivit condiţiilor solicitate de procesul implementării asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală;
în comun cu autorităţile administraţiei publice locale:
în termen de o lună, va examina oportunitatea substituirii funcţiei de medic-şef al instituţiei medico-sanitare publice sau introducerii în schema de încadrare a unei unităţi (persoane) cu atribuţii economico-financiare (director economic, manager financiar etc.) şi, după caz, va întreprinde măsurile ce se impun pentru promovarea acestei propuneri;
va asigura elaborarea, în termen de trei luni, de către instituţiile publice medico-sanitare a paşapoartelor-tip ale acestora, cu specificarea în ele a planurilor de dezvoltare a instituţiei;
va asigura, în termene rezonabile, efectuarea, în funcţie de necesităţi, a reparaţiei capitale a edificiilor instituţiilor medico-sanitare publice din subordine şi achiziţionarea tehnicii şi utilajului medical;
în comun cu Ministerul Economiei, va elabora, aproba şi implementa mecanisme noi de selectare, în bază de tender, la nivel naţional, a furnizorilor de medicamente şi  articole de uz medical pentru satisfacerea necesităţilor instituţiilor medico-sanitare publice.
4. Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Departamentul Tehnologii Informaţionale, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Casa Naţională de Asigurări Sociale:
în termen de 3 luni, vor elabora proiectul Concepţiei Reţelei Naţionale Informaţionale, cu utilizarea purtătorului unic al informaţiei de identificare socială în mai multe domenii de activitate, ţinînd cont de propunerile Grupului de lucru respectiv;
vor întreprinde măsuri, în limita competenţei, pentru extinderea reţelelor informaţionale în teritoriu şi dezvoltarea funcţionalităţii acestora, determinînd necesităţile de reglementare juridică şi asigurarea securităţii fluxului de informaţii circulante.
5. Compania Naţională de Asigurări în Medicină va înăspri controlul asupra calităţii şi volumului serviciilor medicale acordate persoanelor asigurate, înlăturînd operativ încălcările depistate.
6. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).

PRIM-MINISTRU                                        Vasile TARLEV
Contrasemnată:
Viceprim-ministru                                           Valerian Cristea
Ministrul sănătăţii                                          Andrei Gherman

Chişinău, 9 aprilie 2004.
Nr. 369.
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului nr. 369
din 9 aprilie 2004
Modificările şi completările
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.156 din 11 februarie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.27-28, art.232), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
la punctul 16:
cuvintele "13 membri" se substituie cu cuvintele "15 membri";
cuvintele "patru reprezentanţi ai Guvernului (cooptaţi de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale)" se substituie cu cuvintele "cinci reprezentanţi ai Guvernului, (inclusiv patru cooptaţi de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale)";
cuvintele "un reprezentant al Confederaţiei Sindicatelor Libere "Solidaritate" şi un reprezentant al organizaţiei profesionale a lucrătorilor medicali" se substituie cu cuvintele "un reprezentant al Confederaţiei Sindicatelor Libere "Solidaritate", un reprezentant al organizaţiei profesionale a lucrătorilor medicali şi un reprezentant al organizaţiilor de protecţie a drepturilor pacienţilor";
la punctul 17 cuvintele "în această funcţie fiind numit, ca regulă, ministrul sănătăţii" se substituie cu cuvintele "în această funcţie fiind numit, ca regulă, reprezentantul Guvernului".
2. Hotărîrea Guvernului "Cu privire la constituirea Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină" nr.213 din 22 februarie 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.29-31, art.284) se modifică şi se completează după cum urmează:
se completează cu un punct  nou, 2,  cu următorul cuprins:
"2. Se stabileşte că, în caz de eliberare a membrilor Consiliului de administraţie din funcţiile deţinute, atribuţiile lor în cadrul Consiliului vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcţiile respective, fără emiterea unei noi hotărîri de Guvern.";
punctul unic devine, respectiv, punctul 1;
în anexa la hotărîre:
poziţia "Gherman Andrei - ministrul sănătăţii, preşedintele Consiliului" se substituie cu poziţia "Gherman Andrei - ministrul sănătăţii";
se exclud din componenţa Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină  Dubrovschi Anatolie, Micşanschi Nicolae  şi  Taran Sergiu;
se includ în componenţa Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină:
Cristea Valerian -viceprim-ministru, preşedintele Consiliului;
Domenti Oxana - consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în problemele dezvoltării sociale;
Daţco Eugen - director general executiv al Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor;
Stucalov Larisa - şef direcţie programe sociale, Ministerul Economiei;
Tonu Vitalie - vicepreşedintele Consiliului guvernamental pentru problemele persoanelor cu handicap - în calitate de membri ai Consiliului.
3. Punctul 13 din Regulamentul cu privire la modul de constituire şi administrare a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.594 din 14 mai 2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.66-68, art.691), cu modificările ulterioare, se completează în final cu un alineat nou, cu următorul cuprins:  
"acoperirea cheltuielilor  de acordare a asistenţei medicale persoanelor neasigurate la etapa prespitalicească, în caz de urgenţe medico-chirurgicale majore ce pun în pericol viaţa persoanei, şi asistenţei medicale primare acordată de către medicul de familie, care cuprinde examenul clinic (subiectiv şi obiectiv), cu recomandarea investigaţiilor şi tratamentului".
[Pct.4 abrogat prin HG837 din 06.07.16, MO204-205/12.07.16 art.906; în vigoare 01.07.16]