HCVMC29/8/2004
ID intern unic:  291939
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
HOTĂRÎRE Nr. 29/8
din  04.08.2004
privind modificarea şi completarea Hotărîrii CNVM cu privire la aprobarea Modului de lichidare
a participantului profesionist sau a activităţii lui pe piaţa valorilor mobiliare în cazul retragerii
(expirării termenului) licenţei eliberate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
nr. 6/5 din 03.02.2000
Publicat : 27.08.2004 în Monitorul Oficial Nr. 156     art Nr : 312
În baza articolului 8 litera a) al Legii nr. 192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
Modul de lichidare a participantului profesionist sau activităţii lui pe piaţa valorilor mobiliare în cazul retragerii (expirării termenului) licenţei eliberate de Comisia Naţională   a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor mobiliare nr. 6/5 din 03.02.2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 63-64/222 din 01.06.2000), se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În punctele 3.1, 7.2 litera c), 8.6 cuvîntul "vînzarea" se substituie cu cuvîntul "înstrăinarea".
2. În  punctul 8.5 cuvîntul " comercializa" se substituie cu cuvîntul "înstrăina".
3. Punctul 6.1. se expune în următoarea redacţie:
"6.1. La lichidarea activităţii participantului profesionist pe piaţa valorilor mobiliare, administratorul din oficiu este obligat să efectueze inventarierea documentelor şi contractelor încheiate de către participantul profesionist pe piaţa valorilor mobiliare în corespundere cu prevederile actelor normative în vigoare şi în baza contractelor să întocmească lista clienţilor. În caz de existenţă în lista clienţilor a investitorilor străini, va fi verificată existenţa documentelor de identitate a clientului (copia statutului companiei străine, extrasul din registrul de stat, procura de reprezentare a companiei etc.). În baza rezultatelor prezentei inventarieri administratorul din oficiu va întocmi actul de ridicare a prezentelor contracte, inclusiv a contractelor-ordine care ulterior vor fi păstrate în arhiva Comisiei Naţionale".
4. Punctul 6.5. litera a) se expune în următoarea redacţie:
"a) va transmite toate documentele privind activitatea participantului profesionist pe piaţa valorilor mobiliare ce urmează a fi lichidată participantului profesionist-succesor (contractele pentru prestarea serviciilor, documente accesorii privind identificarea clientului, registrele ţinute în conformitate cu actele normative în vigoare etc.) sau, după caz, nemijlocit fostului client;"
5. Alineatul 1 al punctului 6.6. se expune în următoarea redacţie:
" Dacă în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Hotărîrii Comisiei Naţionale cu privire la retragerea licenţei pentru desfăşurarea activităţii pe piaţa valorilor mobiliare, fostul client al participantului profesionist, activitatea căruia s-a lichidat, sau administratorul din oficiu nu au încheiat contractul corespunzător cu alt participant profesionist, Comisia Naţională:"
6. Se completează cu un punct 6.7 cu următorul conţinut:
" 6.7. În cazul lichidării participantului profesionist care activează în calitate de registrator sau activităţii de ţinere a registrului, administratorul din oficiu, pînă la transmiterea documentelor participantului-succesor, este obligat să efectueze confruntarea informaţiilor, înregistrărilor operate în registrele deţinute cu cele păstrate în afara poziţiei încăperilor sale".
7. Punctul 9.1. se expune în următoarea redacţie:
"9.1.Pretenţiile creditoriale se satisfac din contul patrimoniului care aparţine participantului profesionist cu drept de proprietate după finalizarea înstrăinării tuturor activelor de către administratorul din oficiu în ordinea în care urmează:
a) creanţele cetăţenilor şi clienţilor faţă de care participantul profesionist în proces de lichidare este răspunzător de prejudicierea sănătăţii lor sau în legătură cu decesul, pe calea capitalizării plăţilor respective pe unitatea de timp;
b) creanţele lucrătorilor participantului profesionist în proces de lichidare privind plata salariului pentru perioada de  pînă la 6 luni precedente luării hotărîrii de lichidare;
c) achitarea cu bugetul de stat pentru ultimul an precedent adoptării hotărîrii de lichidare;
d) alte creanţe ale creditorilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Executarea creanţelor creditorilor din fiecare rînd se face proporţional cu suma creanţelor fiecărui creditor din rîndul respectiv.
Executarea creanţelor creditorilor din rîndul următor se face după executarea în întregime a creanţelor creditorilor din rîndul precedent."
8. Punctul 9.2 se expune în următoarea redacţie:
" 9.2. Modalitatea şi rezultatele distribuirii patrimoniului se vor publica în ziarul "Capital Market", "Monitorul Oficial al Republicii Moldova" sau în altă publicaţie conform statutului".
9. Punctul 9.3. se expune în următoarea redacţie:
"9.3. Administratorul din oficiu va expedia acţionarilor sau participanţilor societăţii extrasele din registrele respective privind valorile mobiliare sau cotele de participare primite în rezultatul distribuirii după achitarea cu creditorii, precum şi o dare de seamă privind rezultatele derulării procedurii de lichidare cu indicarea modului în care vor putea fi primite mijloacele băneşti respective.  Procedura de distribuire a mijloacelor băneşti, rezultate din înstrăinarea activelor participantului profesionist în proces de lichidare, va fi realizată prin intermediul sistemului operativ de transfer al mijloacelor băneşti al "Băncii de Economii a Moldovei" SA - "Moldova Expres".
10. Din punctul 9.4 se exclud cuvintele: "şi originalul licenţei cu dreptul de activitate profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare, eliberate anterior de Comisia Naţională   participantului profesionist respectiv".
PREŞEDINTELE
COMISIEI NAŢIONALE A
VALORILOR MOBIBLIARE                                            Ion ROBU  
Chişinău, 4 august 2004.
Nr. 29/8.