LPC211/2003
ID intern unic:  312208
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 211
din  29.05.2003
pentru modificarea şi completarea Codului
penal al  Republicii Moldova  
Publicat : 13.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 116     art Nr : 470     Promulgat : 11.06.2003
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. - Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002  (Monitorul  Oficial  al  Republicii  Moldova, 2002,  nr.128-129, art.1012) se modifică şi se completează după cum urmează:
1.  Articolul  12 va avea următorul cuprins:
"Articolul 12. Locul săvîrşirii faptei
Locul săvîrşirii faptei se consideră locul unde a fost săvîrşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor."
2. La  articolul 16 alineatul (2), cuvintele "pedeapsa maximă cu închisoare" se înlocuiesc cu cuvintele "în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii".
3. La articolul 21:
alineatul (1)  va avea următorul  cuprins:
"(1) Sînt pasibile de  răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, au împlinit vîrsta de 16 ani."
după alineatul (1) se introduce un nou alineat (2), cu următorul cuprins:
"(2) Persoanele fizice  care au  vîrsta între 14 şi 16 ani sînt pasibile de răspundere penală numai pentru săvîrşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi pentru infracţiunile grave prevăzute la art.137 alin.(1), art.140 alin.(1), art.141, 147, 148, 150 alin.(2), art.151 alin.(1)-(4), art.152 alin.(2), art.154 alin.(2), art.157 alin.(2), art.164 alin.(1)  şi (2), art.165 alin.(1), art.166 alin.(2)  şi (3), art.171 alin.(1)  şi (2), art.172 alin.(1)  şi (2), art.175, 186 alin.(1)-(3), art.188 alin.(1)  şi (2), art.189 alin.(2)  şi (3), art.190 alin.(2)  şi (3), art.196 alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.216, 217 alin.(2) şi (3), art.236 alin.(1), art.237 alin.(2), art.260 alin.(1) şi (2), art.270, 271, 273 alin.(2)  şi (3), art.275 alin.(1) şi (2), art.278 alin.(1) şi (2), art.280 alin.(1), art.282 alin.(1), art.287 alin.(2)  şi (3), art.289 alin.(1), art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art.325 alin.(2)  şi (3), art.352 alin.(3)."
alineatele (2) - (4) devin alineatele (3) - (5).                  
4. La articolul 32:
alineatul (1) se exclude;
alineatul  (2)  devine alineat  unic.    
5. La articolul 54 alineatul (1), după cuvintele "poate fi liberată de răspundere penală" se introduc  cuvintele "în conformitate cu prevederile procedurii penale".        
6. Articolul 55:
la alineatul (1), după cuvintele "trasă la răspundere administrativă" se introduc  cuvintele "de către instanţa de judecată";
la alineatul (2) litera b), cuvintele  "închisoare contravenţională" se înlocuiesc cu cuvintele "arest contravenţional".
7. Articolul 67:
la alineatul (2), cuvintele "cîte cel mult 4 ore pe zi" se înlocuiesc cu cuvintele "de la 2 la 4 ore pe zi";
la alineatul (3), cifra "8" se înlocuieşte cu cifra "2", iar cuvintele " , sau cu amendă, calculîndu-se 50 unităţi convenţionale pentru 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii" se exclud;
la alineatul (4), după cuvintele "de gradele I şi II" se introduce cuvîntul "militarilor,".
8. Articolul 68 alineatul (1) se completează în final cu cuvintele "care se execută în instituţii special destinate ţinerii sub arest în condiţiile prevăzute de Codul execuţional".            
9. Articolul 72:
alineatul (5) se completează în final cu cuvintele " , ţinîndu-se cont de personalitatea condamnatului, antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite";
după alineatul (5)  se introduce un nou alineat (6), cu următorul cuprins:
"(6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei."
alineatul (6) devine alineatul (7).
10. La articolul 87 alineatul (1) litera b) şi la articolul 88 alineatul (3),  cifra "8" se înlocuieşte cu cifra "2".
11. La articolul 90:  
alineatul (3) se completează în final cu propoziţia: "Condiţia reparării integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani."            
din  alineatul (4), cuvîntul "grave," se exclude;  
din alineatul (6),  litera f) se exclude.        
12. Articolul 104:            
la alineatul (1):
litera d) se exclude;
literele  e) şi f) devin literele d) şi e);                    
din alineatul (2), cuvîntul "nu" se exclude;                  
în alineatul (4),  cuvintele "trage vinovatul la răspundere" se înlocuiesc cu textul: "decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată, după caz".  
13. Articolul 106:
alineatul (1) se completează în final cu propoziţia: "În cazul în care bunurile utilizate la săvîrşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai  există, se confiscă contravaloarea acestora."
alineatul (3) se completează în final cu propoziţia: "Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile menţionate la alin.(2), dar  care aparţin altor persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobîndirea ilegală a acestor bunuri."
după alineatul (4) se introduce  alineatul (5), cu  următorul  cuprins:
"(5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvîrşite prin intermediul unui  organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă."
14. Articolul 109:
alineatul (1) se completează în final cu textul: " ,  infracţiuni prevăzute la capitolele II - VI din Partea specială, precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală";
la alineatul (2), cuvintele "rămînerea definitivă a hotărîrii instanţei de judecată" se înlocuiesc cu  cuvintele "retragerea completului de judecată pentru deliberare".              
15. Articolul 126 va avea următorul  cuprins:          
"Articolul 126. Proporţii deosebit de mari, proporţii mari,  daune              
                         considerabile şi daune esenţiale
(1) Se consideră proporţii deosebit de mari, proporţii mari valoarea bunurilor sustrase, dobîndite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera  vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care, la momentul săvîrşirii infracţiunii, depăşeşte 1.500 şi,  respectiv  500 unităţi convenţionale de amendă.
(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(3) Daunele cauzate de sustragerea sau circulaţia ilegală a substanţelor narcotice şi psihotrope se determină pornindu-se de la dozele mici sau mari ale acestora aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra Drogurilor."
16. Articolul 134 se completează cu  alineatul (4), cu următorul cuprins:                  
"(4) Rude apropiate sînt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii lor."
17. În dispoziţia articolului 146, după cuvintele "stare de afect" se introduc  cuvintele "survenită în mod subit".
18. La articolul 154:
în sancţiunea alineatului (1), cuvintele "cu închisoare de pînă la 3 ani" se înlocuiesc  cu cuvintele "cu arest de pînă la 6 luni";
în sancţiunea alineatului (2), cuvintele "cu închisoare de la 3 la 6 ani" se înlocuiesc cu  cuvintele "cu închisoare de pînă la un an".                
19. În dispoziţia  articolului 156,  după cuvintele "stare de afect" se introduc cuvintele "survenită în mod subit".
20. Articolul  157:
alineatul  (2) se exclude;
alineatul  (1)  devine alineat unic.
21. La articolul  159 alineatul  (1), litera c)  va avea următorul  cuprins:
"c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii;"
22. În  dispoziţia alineatului (2) al articolelor 162 şi 163, cuvîntul "acţiune" se înlocuieşte cu cuvîntul "faptă".        
23. Articolul  165  se completează cu alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza dată."
24. În sancţiunea alineatului (1) al  articolului 171,  cifra "7" se înlocuieşte cu cifra "5".
25. Articolul 174:
în denumire, cifra "14" se înlocuieşte cu cifra "16";
în dispoziţie,  cuvintele "precum şi alte acţiuni cu caracter sexual," se exclud, iar cifra "14" se înlocuieşte cu  cifra "16".              
26. În dispoziţia articolului 175,  cifra "14" se înlocuieşte cu cifra "16".  
27. În sancţiunea alineatului (2) al articolului 178, după cuvintele "unităţi convenţionale" se introduc cuvintele "sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu arest de pînă la 6 luni, sau cu închisoare de pînă la 3 ani,".                  
28. În dispoziţia articolului 185, cuvintele "de a participa la viaţa obştească sau" se exclud.
29.  În sancţiunea alineatului (1) al articolelor 186, 190, 232 şi  287, după  cuvintele "unităţi  convenţionale" se introduc cuvintele "sau  cu  muncă  neremunerată  în folosul  comunităţii  de la 120 la 240 de ore,".
30. În sancţiunea alineatului  (2) al articolului 186, alineatului (1) al  articolelor 187, 192, 198, articolelor 221,  231, alineatului (2) al  articolului  232, articolelor 233,  234, alineatului  (1) al  articolului  264, după  cuvintele   "unităţi  convenţionale" se introduc cuvintele "sau  cu  muncă  neremunerată  în folosul  comunităţii  de la 180 la 240 de ore,".
31. În sancţiunea alineatului (1) al  articolului  188, cifra "8" se înlocuieşte cu  cifra "6".
32. Articolul 189:              
sancţiunea alineatului (2) va avea următorul  cuprins:
"se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani  cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale.";                      
din sancţiunea alineatului (3), cuvintele "(sau fără)" se exclud.  
33.  Sancţiunea alineatului (1) al articolului 194 se completează  în final cu  cuvintele "sau  cu  muncă  neremunerată  în folosul  comunităţii  de la 180 la 240 de ore".
34. În sancţiunea alineatului (2)  al articolului 194, alineatului  (1) al  articolului  197,  după  cuvintele "unităţi  convenţionale" se introduc cuvintele "sau  cu  muncă  neremunerată  în folosul  comunităţii  de 240 de ore,".
35. În sancţiunea alineatului  (1) al  articolului 198, cuvintele "de pînă la 3 luni" se înlocuiesc cu  cuvintele "de la 3 la 6 luni".        
36. În dispoziţia articolului 201, cuvintele "sau alte acţiuni sexuale" se exclud.
37.  Articolul  206 se completează  cu  alineatul  (4), cu  următorul  cuprins:
"(4)  Victima traficului  de copii  este absolvită de răspundere penală  pentru  infracţiunile săvîrşite de ea în  legătură  cu  această  calitate procesuală dacă  a acceptat  colaborarea cu  organul de urmărire penală  în  cauza dată."
38. În sancţiunea alineatului (2) al  articolului 214, cifra "2" se înlocuieşte cu cifra "3".                  
39. Articolul 215:              
din dispoziţie, cuvintele "de către un lucrător medical a"  se exclud;                  
sancţiunea se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi convenţionale cu (sau fără)  lichidarea întreprinderii".                      
40. Sancţiunea articolului 216 se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, cu (sau fără)   lichidarea întreprinderii".                  
41. Articolul 217:          
alineatul (1):
din dispoziţie,  cuvintele "consumul ori" se exclud;
sancţiunea se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate";          
sancţiunea alineatului (2)  se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii";                                              
sancţiunea alineatului (3) se completează în final cu textul:  " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5.000 la 10.000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii";  
la alineatul  (4),  după cuvîntul "Persoana" se introduce   cuvîntul "fizică".                                        
42. Articolul 218:
alineatul  (1):                          
din dispoziţie, cuvintele "de către medic" se exclud;
sancţiunea se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate";                
sancţiunea alineatului (2) se completează în final cu textul:  " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi  convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii";                    
sancţiunea alineatului (3) se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5.000 la 10.000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii".                    
43. Sancţiunea articolului 221 se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime  de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate".              
44. Articolul 223:    
în dispoziţie, litera  a) va avea următorul cuprins:                
"a) mărirea esenţială a nivelului  radiaţiei;"                          
sancţiunea se completează în final cu textul:  " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă  în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii".                
45. Articolele 224, 248, 257:                
sancţiunea alineatului (1) se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de  dreptul de a exercita o anumită activitate";                    
sancţiunea alineatului  (2) se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime  de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii";                          
sancţiunea alineatelor (3) şi (4) se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5.000 la 10.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii";                  
sancţiunea  alineatului (5) al  articolului 248   se completează în final cu textul:    " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime  de la 5.000 la 10.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii".  
46. Articolele 225 şi 226:
alineatul (1):
în dispoziţie,  după cuvîntul "nestatală" se introduc cuvintele " , precum şi de către  o persoană juridică,";
sancţiunea se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime  de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate";  
sancţiunea alineatului (2) se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime  de la 3.000 la 6.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii".                  
47. La articolele  227, 232, 236, 237, 239, 240, 241, 244, 245, 250, 259, 260:
sancţiunea alineatului (1)  se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate";                  
sancţiunea  alineatului (2) se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime  de la 3.000 la 6.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii".              
48. Sancţiunea articolelor 228, 229, 230, 231, 233, 234, 235, 238, 242, 246, 251 se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate".        
49. În titlul şi dispoziţia articolului 231,  cuvîntul "Defrişarea" se înlocuieşte  cu cuvîntul "Tăierea".
50. La articolul 248, alineatul  (6)  se exclude.
51. Articolul 261:
din dispoziţie, cuvintele "de către persoana responsabilă a" se exclud;
sancţiunea se completează în final cu textul: " , iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă  în mărime  de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate".
52.  În sancţiunea alineatului (2)  al articolului  264, după  cuvintele "unităţi  convenţionale" se introduce textul: " ,  sau  cu  muncă neremunerată  în folosul  comunităţii de 240 de ore", iar cuvintele "în ambele cazuri" se înlocuiesc cu  cuvintele "în toate cazurile".
53. Din dispoziţia articolelor 267 şi 268, cuvintele "a materialului rulant," se exclud.    
54. La articolul 309 alineatul (1),  după cuvîntul "traducătorului" se introduc cuvintele "ori a interpretului", iar după cuvîntul "traducere" se introduc cuvintele "sau interpretare".
55. Articolul 312:
în dispoziţia alineatului (1), după cuvîntul "traducător" se introduc  cuvintele "sau interpret", iar cuvintele "al dezbaterilor judiciare" se înlocuiesc cu cuvintele "judecării cauzei";
alineatul (3) se exclude.    
56. La articolul 314 alineatul (1), după cuvîntul "interpretului" se introduc  cuvintele "sau a traducătorului de a face interpretări ori".
57. În sancţiunea alineatelor (1), (2)  şi  (3) ale articolului 324,  cuvintele "sau cu  închisoare" se înlocuiesc  cu cuvintele "şi cu  închisoare", iar cuvintele  " , în ambele cazuri" se exclud.
58. Articolul 325:
în sancţiunea alineatelor (1) şi (2),  cuvintele "sau cu  închisoare" se înlocuiesc cu  cuvintele "şi  cu  închisoare";
din sancţiunea alineatului  (3), cuvintele  "cu  amendă  în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi  convenţionale sau" se exclud.
59. Din dispoziţia alineatului (1) al articolului 326, cuvîntul "public" se exclude.
60. Articolul 333 se completează cu alineatul  (3),  cu  următorul cuprins:
"(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a)  în proporţii deosebit de mari;
b)  în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani."
61. Articolul 334:
după alineatul (2) se introduce  alineatul (3),  cu următorul cuprins:
"(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a)  în proporţii deosebit de mari;
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei  organizaţii criminale,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani."
alineatul (3) devine alineatul (4).
62. Din sancţiunea alineatului (3) al  articolului  335, cuvintele "amendă în mărime de la 700 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu" şi cuvintele " , în ambele cazuri" se exclud.
63. Articolul 350 alineatul  (2) va avea următorul  cuprins:
"(2) Aceeaşi acţiune care a provocat vătămarea gravă a integrităţii  corporale sau  a sănătăţii
se pedepseşte cu  închisoare de la 15 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă."
Art.II. -  Prezenta lege intră în vigoare la data intrării în vigoare a Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI     Eugenia OSTAPCIUC
Chişinău, 29 mai 2003.
Nr. 211-XV.