LPC186/2004
ID intern unic:  312169
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 186
din  10.06.2004
pentru modificarea unor acte legislative
Publicat : 23.07.2004 în Monitorul Oficial Nr. 119     art Nr : 625     Promulgat : 12.07.2004
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art. I. - La articolul 4 din Legea nr. 1417-XIII din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 40-41, art. 290), cu modificările ulterioare, alineatul (6) va avea următorul cuprins:
"(6) Livrarea de mărfuri persoanelor juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar de către persoanele juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar este supusă T.V.A. conform art. 96 alin. (1) lit. a), art. 103 şi 104 din titlul III al Codului fiscal. Persoanele juridice şi fizice rezidente care se află pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de faptul dacă au sau nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sînt obligate să treacă prin posturile vamale interne achitînd T.V.A. pînă la sau la momentul trecerii controlului vamal.
Livrarea de mărfuri produse de persoanele juridice şi fizice, subiecţi ai activităţii de întreprinzător, înregistrate la Camera Înregistrării de Stat în condiţiile stabilite de Guvern, care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, către persoanele juridice şi fizice subiecţi ai activităţii de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor patentei de întreprinzător, care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, este supusă controlului vamal obligatoriu la posturile vamale interne, fiind scutită de T.V.A. la prezentarea raportului de expertiză, eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, care confirmă producerea mărfurilor pe teritoriul republicii.
Livrarea de servicii persoanelor juridice şi fizice, subiecţi ai activităţii de întreprinzător, care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, de către persoanele juridice şi fizice, subiecţi ai activităţii de întreprinzător, care se află pe teritoriul Republicii Moldova şi care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, se supune T.V.A. conform art. 96 alin. (1) lit. a), art. 101 alin. (4), art. 103 şi 104 din titlul III al Codului fiscal."
Art. II. - La articolul 4 alineatul (5) din Legea nr. 1054-XIV din 16 iunie 2000 pentru punerea în aplicare a titlului IV al Codului fiscal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 139-140, art. 994), cu modificările ulterioare, textul "posturilor fiscale comune interne de control" se substituie cu textul "posturilor vamale interne".
Art. III. - La articolul 103 alineatul (1) din titlul III al Codului fiscal nr. 1415-XIII din 17 decembrie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 102-103, art. 814), cu modificările ulterioare, punctul 30) se exclude.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI         Eugenia OSTAPCIUC
Chişinău, 10 iunie 2004.
Nr. 186-XV.