LC56/1998
ID intern unic:  311345
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 56
din  10.06.1998
pentru modificarea şi completarea Codului penal, Codului de procedură penală
şi Codului cu privire la contravenţiile administrative Nr.56-XIV  din  10.06.98
Publicat : 23.07.1998 în Monitorul Oficial Nr. 069     Promulgat : 23.07.1998
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art.I. - Codul  penal, aprobat prin Legea R.S.S.Moldoveneşti din  24 martie  1961  (Veştile  Sovietului Suprem al  R.S.S.Moldoveneşti, 1961, nr.10,  art.41), se  completează cu articolele 108/1, 108/2 şi 115/1, cu următorul cuprins:
    "Articolul 108/1. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
    Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic - se pedepseşte  fie  cu  muncă corecţională pînă la doi ani,  fie  cu amendă  în  mărime  de pînă la cincizeci de salarii  minime,  în  ambele cazuri  cu  sau  fără privarea de dreptul de a practica medicina  pe  un termen de pînă la doi ani.
    Efectuarea sterilizării chirurgicale de către o persoană fără studii medicale   corespunzătoare,   precum  şi  în   unităţi   medico-sanitare nespecializate, - se pedepseşte  fie cu privaţiune de libertate pe un termen de la  un an  la  doi  ani, fie cu muncă corecţională pînă la doi ani,  în  ambele cazuri  cu  privarea de dreptul de a practica medicina pe un  termen  de trei ani.
    Acţiunile prevăzute  la  alineatele  întîi sau doi  ale  prezentului articol  fie  că  au fost săvîrşite în mod repetat, fie că au  cauzat  o zdruncinare  îndelungată a sănătăţii sau o vătămare gravă a integrităţii corporale, fie că au provocat moartea pacientului - se pedepsesc  cu  privaţiune  de libertate de la doi la opt  ani  cu privarea de dreptul de a practica medicina pe un termen de pînă la patru ani.
    Articolul 108/2. Efectuarea fecundării artificiale sau
                             implantarea embrionului
    Efectuarea de  către medic a fecundării artificiale sau  implantarea embrionului fără consimţămîntul în scris al pacientei şi al soţului ei - se pedepseşte  fie  cu  muncă corecţională pînă la doi ani,  fie  cu amendă  în  mărime  de pînă la şaptezeci de salarii  minime,  în  ambele cazuri  cu  sau  fără privarea de dreptul de a practica medicina  pe  un termen de pînă la trei ani."
    "Articolul 115/1. Încălcarea  regulilor sau metodelor de acordare a
                              asistenţei medicale
    Încălcarea de  către  un  medic  sau de un alt  lucrător  medical  a regulilor  sau metodelor de aco rdare a asistenţei medicale, ca rezultat al  atitudinii neglijente sau al incompetenţei profesionale, în cazul în care  a  cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a  provocat moartea pacientului - se pedepseşte  fie cu privaţiune de libertate pînă la şapte ani, fie cu  muncă  corecţională pe un termen de pînă la doi ani cu  privarea  de dreptul  de a practica activitatea profesională pe un termen de pînă  la patru ani."
    Art.II. - La   alineatul  trei  al  articolului  107  din  Codul  de procedură  penală,  aprobat prin Legea R.S.S.Moldoveneşti din 24  martie 1961  (Veştile  Sovietului  Suprem al R.S.S.Moldoveneşti,  1961,  nr.10, art.42;  Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S.Moldoveneşti, 1987,  nr.11,  art.143,  146; 1989, nr.4, art.73; nr.7,  art.156;  1990, nr.6, 7, art.127, 128; Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.4,  art.90;  nr.7, art.216; Monitorul Oficial al Republicii  Moldova, 1994,  nr.10,  art.88;  1995,  nr.9, art.92;  nr.38-39,  art.421;  1996, nr.14-15, art.149; nr.46-47, art.413; 1998, nr.5, art.6; Legea nr.42-XIV din  4  iunie 1998), cifrele "108, 109" se înlocuiesc cu cifrele "108  - 1082".
    Art.III. - Codul   cu  privire  la  contravenţiile   administrative, aprobat  prin  Legea  R.S.S.Moldoveneşti  din 29  martie  1985  (Veştile Sovietului  Suprem  şi  ale Guvernului R.S.S.Moldoveneşti,  1985,  nr.3, art.47), se completează cu articolele 44/1, 44/2 şi 127/1, cu  următorul cuprins:
    "Articolul 44/1. Prestarea serviciilor medicale fără
                            consimţămîntul pacientului
    Prestarea serviciilor   medicale  profilactice,  de   diagnosticare, terapeutice, recuperatorii fără consimţămîntul pacientului - atrage aplicarea   unei  amenzi  în  mărime  de  la  trei  pînă   la cincisprezece salarii minime.
    Articolul 44/2. Eschivarea bolnavilor de tuberculoză, eliminatori de
                           bacili, de la tratament sau încălcarea de către
                           aceştia a regimului prescris
    Eschivarea bolnavilor  de tuberculoză, eliminatori de bacili, de  la tratament sau încălcarea de către aceştia a regimului prescris - atrage aplicarea  unei  amenzi în mărime de la zece la  douăzeci  şi cinci de salarii minime."
    "Articolul 127/1. Refuzul de a transporta bolnavul a cărui viaţă
                              este în pericol
    Refuzul conducătorului  mijlocului  de  transport  de  a  transporta necondiţionat,  la  cererea  medicului  sau a  altui  lucrător  medical, bolnavul  a  cărui  viaţă este în pericol  la  unitatea  medico-sanitară proximă - atrage aplicarea  unei  amenzi în mărime de la zece la  douăzeci  şi cinci de salarii minime."
    PREŞEDINTELE
    PARLAMENTULUI                               Dumitru DIACOV
    Chişinău, 10 iunie 1998.
    Nr. 56-XIV.