LC403/1999
ID intern unic:  311290
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 403
din  14.05.1999
privind modificarea şi completarea Codului electoral
Publicat : 20.05.1999 în Monitorul Oficial Nr. 050     Promulgat : 18.05.1999     Data intrarii in vigoare : 20.05.1999
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. - Codul  electoral  nr.1381-XIII  din  21  noiembrie  1997 (Monitorul  Oficial  al Republicii Moldova, 1997, nr.81, art.667;  1999, nr.22-23, art.93) se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 13:
    alineatul (2) litera b) se abrogă;
    litera c) va deveni litera b).
2. Articolul 66 alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "(1) Acţiunile şi hotărîrile organelor electorale pot fi contestate în  termen  de 3 zile de la data săvîrşirii  acţiunii  sau  adoptării hotărîrii."
3. Articolul 67 alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi, iar  contestaţiile împotriva hotărîrii organului electoral cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor se examinează de către instanţa de judecată concomitent cu confirmarea legalităţii şi validarea mandatelor."
4. Articolul 68 va avea următorul cuprins:
    "Articolul 68. Hotărîrile instanţelor de judecată
                         cu privire la contestaţii
(1) Instanţa de judecată adoptă şi pronunţă hotărîrea în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.
(2) Instanţa  de  judecată,  examinînd  materialele  cu  privire  la confirmarea  legalităţii  alegerilor şi validarea mandatelor,  adoptă  o hotărîre  prin  care confirmă legalitatea alegerilor din  circumscripţia electorală  respectivă, validează mandatele consilierilor şi  primarilor aleşi, precum şi lista candidaţilor supleanţi.
(3) În cazul în care instanţa de judecată a stabilit legalitatea alegerilor, însă în procesele-verbale au fost  depistate  greşeli  de calcul, instanţa,  din  oficiu  sau  la  cererea  părţilor  procesului judiciar,  anulează,  integral sau în parte, procesul-verbal şi exclude concurentul electoral care a obţinut un număr mai mic de voturi valabil exprimate,  înlocuindu-l cu alt concurent electoral care a obţinut un număr mai mare de voturi valabil exprimate în şirul descrescător.
(4) Instanţa de judecată nu confirmă rezultatele alegerilor locale în circumscripţia respectivă în cazul constatării unor încălcări comise în  timpul  alegerilor  sau  la  totalizarea  rezultatelor  dacă  aceste încălcări au influenţat rezultatele alegerilor.
(5) Hotărîrea  instanţei  de judecată este definitivă şi  executorie din momentul pronunţării.
(6) Împotriva  hotărîrii  instanţei  de judecată poate fi depus  un recurs în termen de 3 zile de la pronunţare.
(7) Recursul  se  examinează  în  termen de 3 zile  de  la  primirea dosarului în cauză."
5. Articolul 135 alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi prezintă procesele-verbale cu privire la rezultatele alegerilor în judecătoriile de sector sau municipale  respective,  iar cele de nivelul doi în judecătoriile unde sînt situate consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de  nivelul  doi.  Consiliul  electoral  de circumscripţie  judeţean  Chişinău  va  prezenta  actele  respective  în judecătoria  de  sector  Ialoveni,  iar  al  municipiului  Chişinău  în judecătoria sectorului municipiului unde este situat consiliul electoral municipal."
Art.II. - Pentru confirmarea legalităţii alegerilor locale din 1999, consiliile  electorale  din  sate, comune, oraşe şi  municipii  prezintă procesele-verbale şi alte acte electorale în judecătoriile de sector şi municipale respective conform razei de activitate a acestor judecătorii, prevăzute  de Legea privind administraţia publică  locală.  Consiliile electorale de circumscripţie judeţene Bălţi, Cahul, Chişinău,  Edineţ, Lăpuşna, Orhei, Soroca, Tighina, Ungheni, a municipiului Chişinău şi ale Unităţii  Teritoriale  Autonome Găgăuzia prezintă actele  respective  în judecătoriile  de  sector şi municipale corespunzătoare: Bălţi, Cahul, Ialoveni,  Edineţ,  Hînceşti, Orhei, Soroca, Căuşeni, Ungheni,  sectorul Centru din municipiul Chişinău şi Comrat.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI                                   Dumitru DIACOV
Chişinău, 14 mai 1999.
Nr. 403-XIV.