LPC103/1994
ID intern unic:  310999
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 103
din  13.05.1994
pentru modificarea şi completarea Codului cu privire la
contravenţiile administrative
Publicat : 25.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 2     art Nr : 4     Data intrarii in vigoare : 13.05.1994
    Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta lege.
    Art. I. - Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 29 martie 1985 (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1985, nr. 3, art. 47; Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr. 4, art. 90; nr. 7 art. 216; nr. 11, art. 343; Legea nr. 51-XIII din 14 aprilie 1994), se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 14 va avea următorul cuprins:
    "Articolul 14. Noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere
                           şi responsabilitatea acesteia
    Persoană cu funcţii de răspundere, conform prezentului Cod, se consideră persoana care într-o întreprindere, instituţie sau organizaţie indiferent de formele de proprietate, permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere sau în virtutea unei anumite însărcinări este dotată cu drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor puterii de stat fie a acţiunilor de ordin administrativ şi de dispoziţie şi economico-organizatoric.
    Persoana cu funcţii de răspundere se trage la răspundere administrativă pentru nerespectarea prevederilor actelor juridice a căror îndeplinire intră în îndatoririle ei de serviciu".
    2. După articolul 17413 se introduce articolul 17414 cu următorul cuprins:
    "Articolul 17414. Eschivarea de la examinare sau neexecutarea
                                la timp a dispoziţiilor organului de stat de
                                reglementare antimonopolistă, neprezentarea
                                informaţiei sau prezentarea unei informaţii vădit
                                neveridice (false) acestui organ
    Eschivarea de la executare sau neexecutarea la timp a dispoziţiilor organului de stat de reglementare antimonopolistă -.
    atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la cincsprezece salarii minime.
    Neprezentarea informaţiei sau prezentarea unei informaţii vădit neveridice (false) organului de stat de reglementare antimonopolistă -.
    atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de pînă la zece salarii minime".
    3. În articolul 209 cifrele "17413" se substituie "17414".
    Art. II. - Ministerul Economiei de comun acord cu Ministerul Justiţiei pînă la 1 iunie 1994 va elabora şi va aproba modelul procesului-verbal cu privire la contravenţia administrativă indicată la art. 17414 din Codul cu privire la contravenţiile administrative şi va determina funcţiile, de atribuţiile cărora ţine întocmirea proceselor-verbale menţionate.
    Art. III. - Prezenta lege intră în vigoare la data adoptării.

    PREŞEDINTELE
    REPUBLICII MOLDOVA                                  Mircea SNEGUR

    Chişinău, 13 mai 1994.
    Nr.103-XIII.