HCNVMC26/4/2006
ID intern unic:  315988
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
HOTĂRÎRE Nr. 26/4
din  27.04.2006
privind modificarea şi comletarea Regulamentului
cu privire la activitatea de estimare a valorilor mobiliare
şi activelor ce se referă la ele
Publicat : 12.05.2006 în Monitorul Oficial Nr. 73-74     art Nr : 268
În temeiul art. 3 lit. b), art.8 lit. a) şi lit. f) ale Legii nr. 192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, art. 40 alin. (2) al Legii nr. 199 - XIV din 18.11.1998 cu privire la piaţa valorilor mobilare,
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
HOT
ĂRĂŞTE:
Regulamentul cu privire la activitatea de estimare a valorilor mobiliare şi activelor ce se referă la ele, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 36/9 din 27.12.2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr. 46-48, art. 105), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică precum urmează:
1. Punctul 3.1:  
- litera a) se expune în următoarea redacţie:
"a) la reorganizarea societăţii prin fuziune sau dezmembrare;";
- în final se completează cu o nouă literă f) cu următorul conţinut:
"f) în cazul donaţiei valorilor mobiliare, cu excepţia contractelor de donaţie încheiate între rude de gradul I, II şi III.";
- litera f) devine litera g).
2. Punctul 7.1. litera c) se expune în următoarea redacţie:
"c) metoda activelor la valoarea de piaţă".
3. Punctul 7.4. se expune în următoarea redacţie:
"7.4. Dacă la estimarea valorilor mobiliare în cazurile neprevăzute de punctul 7.8. al prezentului Regulament, ponderea metodei fluxurilor financiare în preţul estimat va constitui mai mult de 50%, preţul obţinut va fi corectat cu o primă de control în limita de 35% - 50% de la preţul estimat."
  4. Punctul 7.5. se expune în următoarea redacţie:
"7.5. În cazul estimării valorilor mobiliare ale emitentului,  în dependenţă de poziţia întreprinderii pe piaţă şi de ponderea pachetului de valori mobiliare ce se intenţionează de a fi tranzacţionat,  rezultatele estimării, obţinute după utilizarea a cel puţin 2 metode, vor fi corectate cu o primă de control după cum urmează:
a) la tranzacţionarea unui pachet de control emis de o societate nedominantă (nemonopolistă), sau a oricărui pachet care va da posibilitate deţinătorului să obţină controlul - prima de control va fi stabilită în limita de 50% - 80% de la preţul estimat;
b) la tranzacţionarea unui pachet de control emis de o societate dominantă (monopolistă) şi/sau la tranzacţionarea de către persoanele, care deja deţin controlul în această întreprindere, a oricărui pachet de valori mobiliare suplimentar pachetului deţinut - prima de control va fi stabilită în limita de 80%-100% de la preţul estimat.*
    ______________________________________________________
*   Exemplul 1.
Persoana deţine 5% din acţiunile emise de o întreprindere monopol şi intenţionează să procure un pachet de acţiuni de 50%. În urma procurării el va deţine pachetul de 55%. Presupunem că, în rezultatul estimării după metodele utilizate conform prezentului Regulament, valoarea unei acţiuni este de 5 lei.
Deoarece, în urma cumpărării va fi obţinut un pachet mai mare de 50% + 1 acţiune, se va stabili prima de control în limita de 80%-100%. Dacă estimatorul a stabilit prima de control de 90%, în rezultatul calculelor preţul unei acţiuni va fi de 9,5 lei (5+5*90%=5+4,5=9,5).
    ______________________________________________________
Exemplul 2.
Persoana deţine 60% din acţiunile unei întreprinderi monopol şi doreşte să procure restul pachetului de acţiuni de 40%. Indiferent de faptul dacă se va cumpăra pachetul de 40% sau mai puţin, prima de control urmează a fi utilizată. Presupunem că, în urma cumpărării va fi obţinut pachetul de 100% din acţiuni, atunci se va stabili prima de control în limita de 80%-100%. Preţul unei acţiuni, estimate după metodele utilizate conform prezentului Regulament, este de 10 lei.
Dacă estimatorul a stabilit prima de control de 100%, atunci în rezultatul calculelor preţul unei acţiuni va fi de 20 lei (10 =10*100%=10+10=20).          "
5. Punctul 7.6. se exclude.
6. Punctele 7.7.-7.9. devin, respectiv, punctele 7.6. - 7.8.
7. Punctul 7.6.:
a) litera a):
- a doua propoziţie, după cuvintele "pe piaţa secundară a valorilor mobiliare" se completează cu cuvintele "pe ultimii 2 ani";
- ultima propoziţie se exclude;
- în final se completează cu o propoziţie nouă cu următorul conţinut: "În cazul în care în perioada nominalizată pe piaţa bursieră nu s-au înregistrat tranzacţii în volum mai mare de 5% se va folosi metoda estimării companiilor analogice;";
b) litera b):
- a doua propoziţie în final se completează cu cuvintele:
"capacităţii de producţie, amplasării teritoriale, randamentului, volumului vînzărilor etc.";
- în propoziţia a treia cuvintele "10-15 ori" se substituie cu cuvintele "3 ori".
8. Punctul 7.7. se expune în următoarea redacţie:
" 7.7. Metoda activelor la valoarea de piaţă porneşte de la premisa, că valoarea emitentului este egală cu valoarea activelor nete la preţul de piaţă de care emitentul dispune cu drept de proprietate.
Valoarea activelor nete la preţul de piaţă se va determina conform raportului de evaluare a activelor întreprinderii întocmit de către un expert independent  ce dispune de licenţa respectivă pentru evaluarea activelor întreprinderii după cum urmează:
An = At - D
unde An - valoarea activelor nete la preţul de piaţă
At - valoarea totală a activelor la preţul de piaţă
D - suma tuturor datoriilor şi obligaţiunilor emitentului.
Rapoartele de evaluare a valorii de piaţă a activelor întreprinderii utilizate la estimarea valorilor mobiliare nu vor depăşi termenul de 3 ani din data evaluării."
9. Punctul 7.8. se expune în următoarea redacţie:
"7.8. La estimarea valorilor mobiliare ale unui emitent, estimatorul va folosi cel puţin două din metodele de estimare indicate în punctul 7.1. al prezentului Regulament, metoda activelor fiind obligatorie în următoarele cazuri:
a) la reorganizarea societăţii pe acţiuni;
b) la depunerea valorilor mobiliare ca aport la capitalul social;
c) la răscumpărarea de către societate a acţiunilor proprii, dacă statutul societăţii nu prevede altfel şi la achiziţionarea de către societate a acţiunilor sale plasate;
d) la efectuarea ofertei tender conform articolului 59 alineatul (1) litera b) al  Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare şi articolului 84 alin.(5) al Legii privind societăţile pe acţiuni;
e) la efectuarea estimării valorilor mobiliare ale emitentului, a cărui activitate de bază este calificată la diviziunea 51, 52, 55 şi/sau subclasa 70.20.0 (conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei aprobat prin Hotărîrea Moldova - Standart nr.694-ST din 09.02.2000) şi în activele căruia bunurile imobile au o pondere mai mare de 50%.
Ponderea metodei activelor în preţul estimat va constitui cel puţin 55%."

VICEPREŞEDINTELE
COMISIEI NAŢIONALE
A VALORILOR MOBILIARE                                       Vasile PENTELEI

Chişinău, 27 aprilie 2006.
Nr. 26/4.