1. La originea cauzei se află cererea nr. 45701/99, îndreptată contra Republicii Moldova prin care Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor") şi 12 cetăţeni ai acestui Stat, domnii Petru Păduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eşanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ioniţa, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici şi Alexandru Magola (" petiţionarii "), au sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului (" Comisia ") la 3 iunie 1998, în temeiul fostului articol 25 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi ale Libertăţilor Fundamentale (" Convenţia "). Petiţionarul Vasile Petrache a decedat în toamna anului1999.

2. Petiţionarii acuză în particular faptul că refuzul autorităţilor moldave de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei a adus atingere libertăţii lor la religie (conştiinţă) şi asociere şi că biserica reclamantă a fost victima unei discriminări de ordin religios.

4. Cererea a fost repartizată Secţiunii Întîi a Curţii ( articolul 52 \xf5 1 al Regulamentului). În cadrul acesteia, a fost constituită, conform articolului 26 \xf5 1 al Regulamentului, camera avînd în sarcină examinarea cauzei (articolul 27 \xf5 1) al Convenţiei.

8. La 25 septembrie 2001, în conformitate cu articolul 61 \xf5 3 al Regulamentului Curtii, preşedintele camerei a autorizat Mitropolia Moldovei să prezinte observaţii scrise asupra unor aspecte ale cauzei. Aceste observaţii au fost primite la 10 septembrie 2001.

9. Prima petiţionară, Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor"), este o Biserică ortodoxă autonomă, avînd jurisdicţie canonică pe teritoriul Republicii Moldova. Ceilalţi petiţionari, cetăţeni ai Moldovei, membri ai Consiliului eparhial al bisericii petiţionare:

Petru Păduraru, Arhiepiscop Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei, domiciliat în mun. Chişinău; Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat în mun. Chişinău; Ioan Eşanu, protopop, domiciliat în or. Călăraşi; Victor Rusu, protopop, domiciliat în Lipnic, Ocniţa; Anatol Goncear, preot, domiciliat în Zubreşti, Străşeni; Valeriu Cernei, preot, domiciliat în Sloveanca, Sîngerei; Gheorghe Ioniţa, preot, domiciliat în Crasnoarmeisc, Hînceşti; Valeriu Matciac, preot, domiciliat în Chişinău; Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, domiciliat în Chişinău; Anatol Telembici, consilier, domiciliat în Chişinău; Alexandru Magola, şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în Chişinău.

10. La 14 septembrie 1992, persoanele fizice reclamante s-au asociat pentru a crea Biserica petiţionară, Mitropolia Basarabiei - Biserică ortodoxă autonomă locală. Conform statutului său, Mitropolia succeda, din punct de vedere canonic, Mitropolia Basarabiei care a existat pînă în 1944.

11. Mitropolia Basarabiei şi-a elaborat un statut care determina, printre altele, formarea şi administrarea organelor sale, pregătirea, recrutarea şi disciplina clerului său, distincţiile ecleziastice şi regulile privind bunurile sale. În preambulul statutului sînt definite principiile de organizare şi de funcţionare ale Bisericii petiţionare:

"Mitropolia Basarabiei este o Biserică ortodoxă autonomă locală din cadrul Patriarhiei Romîne. Titulatura ecleziastică tradiţională "Mitropolia Basarabiei" poartă un caracter istoric convenţional şi nu se află în legătură cu realităţi politice din prezent sau din trecut. Mitropolia Basarabiei nu desfăşoară activităţi politice şi nici nu va duce pe viitor. Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei are rangul de Exarhat al Plaiurilor şi la ea pot adera, în egală măsură, sub raport canonic, şi comunităţi din diaspora. Aderarea credincioşilor şi a comunităţilor acestora este exclusiv benevolă.

În activitatea sa pe teritoriul Republicii Moldova, Mitropolia Basarabiei respectă legile acestui stat şi legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului. Comunităţile din diaspora, care au aderat canonic la Mitropolia Basarabiei, întreţin cu autorităţile Statelor respective raporturi în respectul legislaţiei acestor State şi a dispoziţiilor internaţionale în materie. Mitropolia Basarabiei colaborează cu autorităţile Statului în domeniul culturii, învăţămîntului şi asistenţei sociale. Mitropolia Basarabiei nu ridică pretenţii de ordin patrimonial sau de alt ordin asupra altor Biserici sau asociaţii religioase. Mitropolia Basarabiei întreţine relaţii ecumenice cu alte Biserici şi mişcări religioase şi consideră dialogul frăţesc drept unica formă de relaţii pe plan interbisericesc.

Deservenţii Mitropoiei Basarabiei care activează pe teritoriul Republicii Moldova sînt cetăţeni ai acestui Stat. Invitarea cetăţenilor altor state, în scopul exercitării unei activităţi religioase în Moldova, precum şi delegarea în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova în acelaşi scop, va fi efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Membrii Mitropoliei Basarabiei sînt cetăţeni ai Republicii Moldova, care s-au asociat benevol pentru a practica în comun credinţa lor religioasă, conform convingerilor proprii, pe temeiul preceptelor evanghelice, al canoanelor Sfinţilor Apostoli, a Dreptului canonic ortodox şi al Sfîntului Obicei.

În toate comunităţile Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova, în cadrul tuturor serviciilor divine, vor fi citite rugăciuni speciale (ectenii) pentru autorităţile şi instituţiile statului cu următorul cuprins : " Încă ne mai rugăm pentru de Dumnezeu păzită ţara noastră Republica Moldova, Stăpînirea şi Oastea ei, ca o viaţă paşnică şi netulburată să trăim în toată curăţia şi cucernicia.""

12. În prezent, Mitropolia Basarabiei a format 117 comunităţi pe teritoriul Moldovei, trei comunităţi în Ucraina, una în Lituania, una în Letonia, două în Federaţia Rusă şi una în Estonia. Comunităţile din Letonia şi Lituania au fost recunoscute de către autorităţile acestor State, fiindu-le recunoscute şi personalitatea lor juridică.

13. În conformitate cu Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte, care cere ca toate cultele care funcţionează pe teritoriul Moldovei să fie recunoscute prin decizia Guvernului, pe data de 8 octombrie 1992, biserica petiţionară a depus cererea de recunoaştere. Cererea sa a rămas fără răspuns.

15. La 8 august 1995, reclamantul Petru Păduraru, invocînd articolul 235 al Codului de procedură civilă referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al administraţiei contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circumscripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie 1995 o hotărîre, prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.

18. Pe 13 martie 1996, biserica petiţionară a formulat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Neprimind nici un răspuns, la data de 24 mai 1996, petiţionarii au depus o plîngere împotriva guvernului moldav la judecătoria de sector din Chişinău, cerînd recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Prin decizia sa din 19 iulie 1996, instanţa sus-menţionată, a respins plîngerea petiţionarilor.

20. Petiţionarii au atacat cu recurs hotărîrea din 19 iulie 1996, sesizînd Tribunalul municipiului Chişinău. Pe data de 21 mai 1997, această instanţă a emis o hotărîre prin care decizia judecătoriei a fost casată, iar plîngerea petiţionarilor a fost acceptată.

22. La 4 martie 1997, petiţionarii au adresat guvernului moldav o nouă cerere de recunoaştere. Întrucît, această cerere nu a fost urmată de nici un răspuns din partea guvernului, petiţionarii la 4 iunie 1997 au depus o plîngere contra acestuia în faţa Curţii de Apel a Republicii, cerînd ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută, invocînd în sprijinul cererii lor dreptul la libertatea de conştiinţă şi la libertatea de asociere în scopul practicării cultului. Această acţiune a fost anexată la dosarul deja existent la această Curte.

23. În faţa Curţii de Apel, Guvernul a declarat că este vorba despre un conflict ecleziastic din sînul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, "Mitropolia Moldovei"), care nu ar putea fi soluţionat decît de către Bisericile Ortodoxe romănă şi rusă, şi că o eventuală recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte în rîndul enoriaşilor.

24. Curtea de Apel şi-a pronunţat hotărîrea pe data de 19 august 1997. S-a subliniat mai întîi că articolul 31, paragrafele 1şi 2, ale Constituţiei Moldovei garantează libertatea şi conştiinţa, care trebuie să se manifeste printr-un spirit de toleranţă şi de respect faţă de alţii. În plus la aceasta, cultele sînt libere şi pot să se organizeze conform statutelor lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia republicii. Curtea a mai subliniat că, începînd cu 8 octombrie 1992, prima parte reclamantă a adresat Guvernului mai multe cereri de recunoaştere, respectînd astfel articolele 14 şi 15 ale Legii cu privire la culte, dar că Guvernul nu a răspuns la nici una din aceste cereri printr-o decizie guvernamentală. Curtea a mai amintit că, în scrisoarea sa din 19 iulie 1995, Primul-ministru a comunicat petiţionarilor că Guvernul nu poate să examineze cererea părţii reclamante, deoarece aceasta l-ar determina să intervină în activitatea Mitropoliei Moldovei. Curtea de Apel a remarcat că, lăsînd fără nici un răspuns cererea petiţionarului, Guvernul a recunoscut totuşi, la 7 februarie 1993, Mitropolia Moldovei, eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei.

Curtea a respins argumentul Guvernului, conform căruia recunoaşterea Mitropoliei Moldovei este suficientă pentru credincioşii ortodocşi şi a subliniat că noţiunea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar se referă la toate confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, sau prin slăvirea unei divinităţi. Mai mult decît atît, Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de vedere canonic, de Patriarhia Moscovei, pe cînd petiţionarul este afiliat, din punct de vedere canonic, la Biserica Ortodoxă Romînă, şi deci la Patriarhia de Bucureşti.

Curtea a considerat că refuzul Guvernului de a recunoaşte Biserica petiţionară contravine legii cu privire la culte, articolul 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 5 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, la care Moldova este parte, care garantează libertatea religiei. Curtea a mai remarcat că reprezentantul Guvernului a confirmat că statutul părţii reclamante este în conformitate cu legislaţia internă şi, în consecinţă, a obligat Guvernul să recunoască Mitropolia Basarabiei, prin aprobarea statutului acesteia.

Curtea a afirmat că, în conformitate cu articolul 238 al Codului de procedură civilă, recursul împotriva unei decizii a Guvernului care prejudiciază drepturile unui justiţiabil poate fi formulat în decurs de o lună de la luarea deciziei de refuz de către Guvern, sau, în cazul lipsei vreo unei reacţii din partea Guvernului, de la expirarea termenului de o lună după depunerea cererii. Curtea Supremă de Justiţie a remarcat că cererea petiţionarilor a fost adresată Guvernului la 4 martie 1997, iar recursul lor în justiţie datează din 4 iunie 1997. În baza acestor consideraţii, Curtea Supremă de Justiţie a calificat acţiunea în justiţie a petiţionarilor ca fiind prea tardivă (depăşirea termenilor legali).

Ea a subliniat că refuzul Guvernului de a accepta cererea petiţionarilor nu prejudiciază libertatea lor de religie, aşa cum o garantează tratatele internaţionale şi, în particular, articolul 9 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului, deoarece persoanele interesate erau creştini ortodocşi şi puteau să-şi manifeste credinţa în cadrul Mitropoliei Moldovei, recunoscută prin decizia Guvernului din 7 februarie 1993.

Potrivit Curţii, nu era vorba decît despre un conflict cu caracter administrativ din interiorul unei biserici, care trebuia soluţionat doar de către Mitropolia Moldovei, şi orice amestec al statului în acest domeniu putea să agraveze conflictul. Curtea a considerat că refuzul statului de a interveni corespunde prevederilor articolului 9 paragraf 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului.

28. În scrisoarea sa din 20 iulie 1999, Primul-ministru al Moldovei a respins cererea petiţionarilor. Domnia sa şi-a argumentat refuzul prin aceea că Mitropolia Basarabiei nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei.

Pe data de 7 februarie 1993, Guvernul a aprobat statutele Bisericii Mitropoliei Moldovei, afiliată Patriarhiei de la Moscova. La 28 august 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creştin-ortodoxă Eparhia Ortodoxă Rusă de rit vechi din Moldova, afiliată şi ea Patriarhiei de la Moscova.

În scrisoarea sa din 8 februarie 1993, Ministerul Învăţămîntului a subliniat necesitatea recunoaşterii rapide a Mitropoliei Basarabiei pentru a evita orice discriminare a credincioşilor ei, deşi arăta că statutul Mitropoliei Basarabiei trebuie ameliorat, fiind necesar să se prevadă, de exemplu, că învăţămîntul dogmatic şi controlul procesului de învăţămînt din instituţiile care pregătesc clericii trebuie să fie asigurate atît de biserică, cît şi de Ministerul Învăţămîntului.

La 15 februarie 1993, Departamentul de Stat pentru Privatizare a transmis Guvernului un aviz în favoarea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, propunînd de asemenea să se includă în statutul acesteia informaţii cu privire la membrii fondatori ai bisericii şi statutul său juridic.

33. La 11 martie 1993, ca răspuns la o scrisoare a Episcopului de Bălţi, locţiitor al Mitropolitului Basarabiei, Comisia pentru cultură şi culte a Parlamentului Republicii Moldova relevă că amînarea înregistrării Mitropoliei Basarabiei determină o agravare a situaţiei sociale şi politice în Moldova, că acţiunile şi statutul acestei biserici erau conforme legilor Republicii Moldova şi, în consecinţă, Comisia ceru Guvernului să recunoască Biserica petiţionară.

"\x01( De aproape doi ani, un grup ecleziastic, cunoscut sub numele de Mitropolia Basarabiei, îşi desfăşoară în mod ilegal activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida eforturilor noastre susţinute pentru a pune capăt activităţii acesteia (întrevederi cu membrii aşa-zisei mitropolii, preoţii G.E., I,E. \x01(, cu reprezentanţii puterii de stat şi cu credincioşii din localitate în care activează adepţii acestei biserici, cu G.G., Ministru de Stat, N.A., Vicepreşedintele Parlamentului; toate organele administraţiei naţionale şi locale au fost informate despre caracterul ilegal al grupului etc.), nu s-a putut obţine nici un rezultat pozitiv.

În afară de aceasta, cu toate că preoţilor şi adepţilor mitropoliei în cauză, le-a fost interzis să participe la slujbe, din cauza nerespectării regulilor canonice, ei au continuat totuşi să-şi desfăşoare activitatea ilegală în biserici, fiind de asemenea invitaţi să oficieze slujbe în cadrul unor activităţi publice organizate, de exemplu, de către Ministerele Apărării şi Sănătăţii. Conducerea Băncii Naţionale şi a Serviciului Naţional Vamal nu au reacţionat la cererea noastră de a lichida conturile bancare ale preoţilor şi de a-i supune unui control strict în timpul numeroaselor treceri ale lor peste hotare\x01(

Activitatea aşa-zisei mitropolii nu se reduce doar la atragerea de noi adepţi şi la propagarea ideilor Bisericii romîne. Ea mai dispune şi de toate mijloacele necesare pentru funcţionarea unei biserici, desemnează preoţi, inclusiv cetăţeni ai altor state\x01(, pregăteşte cadre ecleziastice, construieşte biserici şi multe, multe altele.

De menţionat că activitatea (mai mult politică decît religioasă) a acestui grup este susţinută atît de forţe din interiorul ţării (de către anumiţi primari şi satele conduse de ei, de către reprezentanţi ai opoziţiei şi chiar anumiţi deputaţi), cît şi din exterior ( prin decizia sa nr. 612 din 12 noiembrie 1993, Guvernul Romîniei a alocat

a) pe teritoriul Republicii Moldova nu există nici o unitate administrativă teritorială numită Basarabia, pentru ca să poată fi creat un grup religios cu denumirea de Mitropolia Basarabiei. Crearea unui asemenea grup şi recunoaşterea statutului acestuia ar constitui un act antistatal, nelegitim, de nerecunoaştere a statului suveran şi independent care este Republica Moldova;

b) Mitropolia Basarabiei a fost creată în locul fostei Eparhii a Basarabiei, create în 1925 şi recunoscute prin decretul regelui nr.1942 din 4 mai 1925. Recunoaşterea juridică a valabilităţii acestor acte ar însemna recunoaşterea efectelor lor actuale pe teritoriul Moldovei;

35. Pe 20 februarie 1996, în urma unei interpelări a petiţionarului Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Moldovei, adjunctul Primului-ministru a adresat Preşedintelui Parlamentului o scrisoare, în care se explicau motivele refuzului Guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. El a subliniat că biserica petiţionară nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei, şi că orice amestec al statului în soluţionarea acestui conflict contravine Constituţiei Republicii. Adjunctul Primului-ministru a reamintit că partidul politic din care face parte al zecelea reclamant a criticat în mod public decizia din 9 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, că acest petiţionar criticase de asemenea Guvernul pentru refuzul său de a recunoaşte această "mitropolie fantomă", şi că persoana în cauză continuă să susţină această biserică prin toate mijloacele posibile de presiune, şi anume prin declaraţii în mass-media şi prin sesizarea autorităţilor naţionale şi a organismelor internaţionale. În concluzie se afirmă că "dezbaterile aprinse" în privinţa acestui grup religios au un caracter pur politic.

Subliniind îndeosebi, că din1940, în Moldova nu mai există vreo unitate administrativă numită "Basarabia", că religia ortodoxă a fost recunoscută la 17 noiembrie 1993 cu denumirea de Mitropolia Moldovei, Mitropolia Basarabiei fiind o "parte schismatică" a acesteia din urmă, Serviciul de Stat declară că recunoaşterea bisericii petiţionare reprezintă un amestec al statului în problemele Mitropoliei Moldovei, care ar aduce la agravarea situaţiei "nesănătoase" în care se află aceasta din urmă. În ceea ce priveşte statutul bisericii petiţionare, Serviciul de Stat afirmă că acesta nu va fi aprobat, deoarece nu este decît "copia statutului bisericii ortodoxe a unei alte ţări".

40. Pe 15 septembrie 1998, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţile naţionale a Parlamentului Moldovei a adresat Guvernului, pentru informare, o copie a raportului Ministerului Justiţiei al Federaţiei Ruse, din care reieşea că în această ţară existau, la data de 1 ianuarie 1998, cel puţin patru biserici ortodoxe, unele dintre care îşi aveau sediul în străinătate. Comisia şi-a exprimat speranţa că raportul sus-menţionat ar putea să ajute Guvernul moldav la soluţionarea unor probleme similare, în particular, în ceea ce priveşte cererea de recunoaştere, depusă de Mitropolia Basarabiei.

41. La 10 ianuarie 2000, adjunctul procurorului general al Moldovei a scris o scrisoare petiţionarului Vlad Cubreacov, în care el exprimă avizul că refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei era contrar libertăţii religiei şi articolelor 6, 11, şi 13 din Convenţie.

" Biserica Ortodoxă a Moldovei (Mitropolia Moldovei) este o Biserică independentă şi este succesoarea în drept a (\x01() Bisericii Mitropoliei Basarabiei. Biserica Ortodoxă a Moldovei îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Statului Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare, în respectul canoanelor şi preceptelor Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor părinţi şi ale sinoadelor ecumenice precum şi a hotărîrilor Bisericii Apostolice Unice Mondiale".

43. La 21 septembrie 2001, în scrisoarea adresată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova, şi-a exprimat îngrijorarea referitor la posibilitatea de recunoaştere a bisericii petiţionare. După părerea sa, întrebarea dată putea fi rezolvată doar în cadrul negocierilor dintre Patriarhiile rusă şi romănă, pe cînd intervenţia autorităţilor statului în acest conflict ducea la violarea legilor moldave. În afară de aceasta, o recunoaştere eventuală a acestei Biserici de către autorităţi ar avea consecinţe imprevizibile pentru societatea moldavă.

44. În avizul nr. 188 (1995) adresat Comitetului de Miniştri în privinţa admiterii în Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a acestei organizaţii a notat despre voinţa Republicii Moldova de a-şi respecta angajamentele luate odată cu depunerea candidaturii sale la Consiliul Europei, la 20 aprilie 1993.

Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea avizului sus-menţionat, figura şi acela de a asigura " libertatea totală de religie pentru toţi cetăţenii, fără nici o discriminare, şi de a asigura soluţionarea pe cale paşnică a conflictului dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei ".

45. În raportul său anual din 1997, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (Helsinki) a criticat refuzul Guvernului moldav de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. În raport se indica că acest refuz a avut drept rezultat transferarea a numeroase biserici în patrimoniul Mitropoliei Moldovei, şi se face trimitere la învinuirile, conform cărora membrii clerului bisericii petiţionare au fost supuşi unor violenţe fizice, fără ca autorităţile să asigure apărarea cea mai elementară a acestora.

46. În raportul din 1998, federaţia sus-menţionată a criticat Legea cu privire la culte, şi în special articolul 4 al acestei legi, conform căruia adepţilor religiilor nerecunoscute printr-o decizie a Guvernului nu le este asigurată apărarea dreptului la religie. Federaţia a subliniat că acest articol este un instrument discriminatoriu, care permite Guvernului moldav să împiedice eforturile adepţilor Mitropoliei Basarabiei să reclame pe cale judiciară bisericile care îi aparţin. În afară de aceasta, raportul face referire la actele de violenţă şi de vandalism la care sînt supuşi biserica petiţionară şi membrii ei.

50. Pe 7 ianuarie 1994, cînd T.B. se îndrepta spre biserică pentru a oficia slujba de Crăciun, primarul satului, T.G., i-a interzis să intre în biserică, iar atunci cînd locuitorii satului au ieşit să protesteze, primarul a încuiat uşa bisericii şi, fără nici o explicaţie, l-a somat pe T.B. să părăsească satul în 24 de ore.

51. Pe 9 ianuarie 1994, primarul a chemat creştinii din sat la o altă adunare. La această adunare, primarul a informat sătenii că T.B. a fost demis din funcţia de paroh, pentru că aparţinea de Mitropolia Basarabiei, şi le-a prezentat noul paroh, pe N., de la Mitropolia Moldovei. Adunarea a respins propunerea primarului.

52. Pe 11 ianuarie 1994, creştinii din sat au fost din nou convocaţi la o nouă adunare de către primar. De această dată, el a prezentat sătenilor un alt paroh de la Mitropolia Moldovei, pe A., care n-a fost nici el acceptat de adunare, cei prezenţi şi-au exprimat preferinţa pentru T.B.

53. În aceste circumstanţe, S.M., preşedintele consiliului parohial, a fost convocat de către primar şi preşedintele de colhoz, care l-au implorat să convingă sătenii să accepte destituirea lui T.B. Preşedintele consiliului parohial a refuzat să facă aceasta.

54. La 13 ianuarie 1994, pe cînd se îndrepta spre biserică, S.M. a fost oprit din drum. El a fost imobilizat de către cinci poliţişti, aruncat în maşina de poliţie şi dus mai întîi la primărie, unde a fost cu cruzime bătut. Apoi, el a fost reţinut la postul de poliţie din Ocniţa, unde a fost învinuit de atitudinea sa favorabilă faţă de Mitropolia Basarabiei, fără să i se comunice motivele arestării. El a fost eliberat peste trei zile.

56. Într-o scrisoare din 20 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional din Făleşti l-a informat pe G.E, parohul bisericii Sfîntul Nicolae din Făleşti, că întrucît el face parte din Mitropolia Basarabiei, îi este interzis să oficieze slujba de Paşti de la 9 mai 1994 în vechiul cimitir al oraşului, deoarece aceasta constituie o activitate contrară Legii cu privire la culte, deoarece Mitropolia Basarabiei este ilegală. Din acest motiv, lui i-a fost interzisă oficializarea atît în biserică cît şi la aer liber. Cît priveşte decizia lui G.E. de a invita preoţi din Romînia pentru slujba din 22 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional l-a avertizat să nu dea curs deciziei sale, deoarece nu a obţinut în prealabil permisiunea autorităţilor, aşa cum o cere articolul 22 al Legii cu privire la culte.

57. În noiembrie 1994, lui G.E. i-a fost aplicată o amendă în sumă de 90 lei din motivul că oficia în calitate de preot al unei biserici nerecunoscute, Mitropolia Basarabiei. Judecata a confirmat sancţiunea, însă a redus suma amenzii la 54 de lei, din motivul că G.E. nu deţinea funcţii de răspundere în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

58. La 27 octombrie 1996, înainte de începerea slujbei în biserica parohială, un grup de persoane condus de un preot de la Mitropolia Moldovei l-a bătut pe G.E. pînă la sînge şi i-a cerut să adere la Mitropolia Moldovei. Ei s-au năpustit de asemenea şi asupra preotesei, rupîndu-i hainele.

59. G.E. a reuşit să se ascundă în interiorul bisericii, unde se ţinea slujba, dar agresorii l-au urmărit şi în interior, dezlănţuind o ceartă cu credincioşii prezenţi în biserică. Un ofiţer de poliţie sosit la faţa locului, a reuşit să convingă agresorii să părăsească biserica.

60. La 15 noiembrie 1996, adunarea parohială a publicat o declaraţie, în care îşi exprima indignarea faţă de actele de violenţă şi de intimidare la care erau supuşi membrii Mitropoliei Basarabiei şi cerînd autorităţilor să nu mai admită asemenea şi recunoaşterea oficială a acestei mitropolii.

La această adunare au mai participat primarul oraşului Călăraşi, secretarul consiliului raional şi epitropul. Preşedintele consiliului raional l-a acuzat pe petiţionar că este membru al Mitropoliei Basarabiei şi astfel face propagandă în favoarea unirii cu Romînia. Apoi, i-a acordat o săptămînă, timp în care să prezinte o atestare a recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei sau să părăsească parohia.

63. Într-o scrisoare din 24 noiembrie 1994, adresată Mitropolitului Basarabiei, V.B., cetăţean romîn şi paroh de Cania, a atras atenţia asupra faptului că este supus unor presiuni puternice din partea autorităţilor raionale din Cantemir, care îl acuzau că este membru al bisericii petiţionare.

64. La 16 ianuarie 1995, V.B., a fost chemat la comisariatul de poliţie Cantemir, unde i-a fost adusă la cunoştinţă decizia Guvernului, prin care i se anula legitimaţia de trai şi de serviciu. V.B. a fost somat să părăsească teritoriul Moldovei în 72 ore şi să înapoieze autorităţilor competente permisele sus-menţionate.

După această numire, biserica Sf. Nicolae este ocupată de către reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, care încuiase biserica şi împiedicaseră accesul credincioşilor bisericii petiţionare. Aceştia au mai pus stăpînire pe documentele şi ştampila parohiei.

69. La 8 decembrie 1999, poliţia a întocmit un proces-verbal de contravenţie împotriva petiţionarului Petru Buburuz, pe motivul că el organizaseră, la 28 noiembrie 1999, o adunare publică în faţa bisericii Sf. Nicolae, fără să fi obţinut în prealabil o autorizaţie pentru desfăşurarea adunării publice.

70. La 28 ianuarie 2000, judecătorul S. al judecătoriei Buiucani clasă cauză după ce constată că petiţionarul nu organizaseră o adunare, dar în calitatea sa de preot, el a ţinut un simplu mesaj la rugămintea a vreo sută de credincioşi prezenţi. De asemenea, judecătoria constată că liturghia se derulaseră în acel loc deoarece uşa bisericii era blocată.

72. Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1996 adresată Preşedintelui Republicii, ministrul afacerilor interne şi-a exprimat regretul în privinţa încetinirii anchetei de către poliţiştii care se ocupau de acest caz şi l-a informat că aceştia au fost sancţionaţi disciplinar pentru încălcarea menţionată.

73. În raportul sau din 22 iunie 1998 adresat Mitropolitului Basarabiei, epitropul bisericii din sat se plîngea de uneltirile preotului M. de la Mitropolia Moldovei, care cu sprijinul primarului oraşului Bălţi, încerca să-l înlăture de la slujbă pe preotul P.B., membru al Mitropoliei Basarabiei, şi să obţină închiderea bisericii din sat.

74. La data de 23 august 1998, un ofiţer de poliţie, căpitanul R. a declarat că acţionînd din ordinul superiorului său, locotenent-colonel B.D., a sigilat uşa bisericii din Cucioaia (Ghiliceni), şi i-a interzis lui V.R., preot care oficia în mod sistematic slujbele în această biserică, şi aparţinînd Mitropoliei Basarabiei, să intre în lăcaş şi să continue slujba. În baza plîngerii sătenilor, unul din petiţionari, Vlad Cubreacov, deputat în Parlament, a adresat pe data de 26 august 1998, o scrisoare Primului-ministru, cerîndu-i explicaţie pentru aceste acţiuni.

77. După ce a părăsit Mitropolia Moldovei şi s-a alăturat Mitropoliei Basarabiei, în iulie 1997, parohul acestei biserici şi familia sa au fost ameninţaţi de mai multe ori de către mai mulţi preoţi de la Mitropolia Moldovei. I-au fost sparte geamurile casei sale, iar pe data de 2 februarie 1998, el a fost atacat în stradă şi bătut de către nişte necunoscuţi, care i-au spus să nu se mai amestece în "lucrurile astea".

80. La 6 decembrie 1998, V.J., preotul al Mitropoliei Moldovei şi alte persoane care îl însoţeau au intrat cu forţa în biserica din sat şi au ocupat-o. Cînd preotul Bisericii petiţionare V.S. s-a prezentat la biserică pentru a oficia serviciul duminical, accesul i-a fost interzis. Situaţia s-a rezolvat doar cînd mirenii comunei, adepţi ai Bisericii petiţionare, au sosit la biserică.

81. La 2 februarie 2001, în raportul adresat Mitropoliei Basarabiei, preotul N.A., de la parohia Leova, declara că, Biserica din Leova a fost obiectul unor acte de vandalism, şi că chiar el însuşi şi alţi credincioşi au fost ţinta unor acte de intimidare publică şi a ameninţărilor cu moartea din partea lui G.C., preot al Mitropoliei Moldovei. Acţiunile de acest fel s-au repetat, însă administraţia locală nu a oferit nici o protecţie credincioşilor membri ai Bisericii petiţionare.

83. La 29 decembrie 1997, Guvernul Republicii Moldova adoptă decizia nr. 1203 potrivit căreia Mitropoliei Moldovei i se atribui cu drept de utilizare terenul pe care era deja construită capela Mitropoliei Basarabiei. Această decizie fusese confirmată şi printr-o decizie din 9 martie 1998 a Primăriei din Floreni.

84. La cererea asociaţiei petiţionare, în privinţa sus-numitului teren care fusese deja atribuit şi ţinînd cont de aceea că capela lor era situată pe acel teren, Agenţia Naţională de Cadastru răspunseseră enoriaşilor parohiei din Floreni că "administraţia publică locală nu putea să adopte o decizie de atribuire a terenului, deoarece Mitropolia Basarabiei nu avea personalitate juridică recunoscută în Moldova".

85. La 17 februarie 2000, Mitropolitul Basarabiei, ceru comisiei guvernamentale pentru ajutorul umanitar autorizarea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova a bunurilor de valoare de 9 000 dolari americani (USD), provenite din Statele Unite ale Americii şi calificarea acestor bunuri ca ajutor umanitar. Această cerere a fost refuzată la 25 februarie 2000.

86. La 25 februarie 2000, petiţionarul Vlad Cubreacov ceru comisiei să i se comunice motivele refuzului. El specifică, că donaţia trimisă de către asociaţia "Jesus Christ of Latter-Day Saints", care consta în îmbrăcăminte uzată, şi fusese primită din partea autorităţilor ucrainene a autorizaţiei de tranzit pentru donaţie umanitară. Astfel, începînd cu 18 februarie 2000, aceste bunuri se găseau blocate în vama moldovenească şi pentru aceasta destinatarul era obligat să plătească 150 USD pentru fiecare zi de depozitare. Petiţionarii au reiterat cererea de intrare a acestor bunuri ca donaţie umanitară.

"Statul garantează libertatea conştiinţei şi libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Orice persoană are dreptul de a manifesta credinţa în mod liber, individual sau colectiv, în public sau în particular, cu condiţia că această exercitare să nu contravină Constituţiei, prezentei legi sau legislaţiei în vigoare".

"În vederea recunoaşterii, fiecare cult prezintă Guvernului spre examinare şi aprobare statutul (regulamentul) său de organizare şi funcţionare, cuprinzînd informaţii asupra sistemului de organizare şi administrare, însoţit de principiile fundamentale de credinţă".

Notă. În prezentul articol, obiecte de cult se consideră: vasele liturgice, icoanele metalice şi cele litografice, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului respectiv, obiectele de colportaj religioase şi altele asemenea. Obiectelor de cult se asimilează şi calendarele religioase, ilustratele, pliantele, albumele de artă bisericeasă, filmele, etichetele cu imaginea lăcaşurilor de cult sau a obiectelor de artă bisericeasă, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, produsele necesare activităţii de cult, cum ar fi: tămîia şi lumînările, inclusiv cele decorative pentru nunţi şi botezuri, stofele şi broderiile specifice folosite la confecţionarea veşmintelor de cult şi altor obiecte necesare practicării cultului respectiv".

"Curtea de Apel judecă în primă instanţă plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice centrale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor".

"Orice persoană fizică sau juridică, dacă consideră că drepturile ei sînt lezate printr-un act administrativ sau prin refuzul neîntemeiat al unui organ administrativ sau al unei persoane cu funcţii de răspundere de a-i examina cererea cu privire la un drept recunoscut de lege, este în drept să se adreseze în instanţa de judecată competentă pentru anularea actului sau recunoaşterea dreptului care a fost lezat".

94. Invocînd articolul 9, petiţionarii pretind că refuzul autorităţilor Moldovei de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei constituie o atingere adusă libertăţii lor la conştiinţă, întrucît, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. Ei relevă, în particular, că libertatea de a-şi manifesta colectiv religia lor este împiedicată de interdicţia de a se reuni într-un scop religios, precum şi prin absenţa unei protecţii juridice a patrimoniului Bisericii petiţionare. Petiţionarii, invocă articolul 9 în conformitate cu care:

" 1.Orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă sau de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămînt, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora " .

1996-IV, p.1361, \xf537), petiţionarii susţin că refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare constituie o atingere a libertăţii lor la religie, deoarece absenţa autorizaţiei face imposibil exerciţiul cultului lor. După părerea lor, un stat poate să ceară o procedură prealabilă de înregistrare a cultelor fără însă, să încalce articolul 9 al Convenţiei, cu condiţia că înregistrarea nu va devini un obstacol pentru libertatea religiei credincioşilor. Or, în cazul dat, refuzul de recunoaştere, nu a avut nici un fundament acceptabil într-o societate democratică. În particular, petiţionarii relevă că, nici o activitate ilegală sau contrară ordinii publice nu poate fi reproşată Bisericii petiţionare sau membrilor săi.

96. Petiţionarii susţin că, într-o societate democratică, orice grup de credincioşi care se consideră diferiţi de alţii trebuie să-şi poată crea o nouă Biserică şi că nu statului îi aparţine dreptul de a determina dacă există o distincţie reală între aceste grupe diferite, sau care dintre credinţe trebuie să fie considerate distincte de altele.

97. Guvernul admite că dreptul la libertatea religiei cuprinde în sine libertatea de a-şi manifesta religia prin culte şi îndeplinirea ritualurilor, dar consideră că, în speţă, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară nu este echivalentă interzicerii activităţilor acesteia sau a membrilor săi. Aceştia din urmă îşi menţin libertatea lor la religie, atît prin convingerea personală cît şi în manifestarea prin cult şi îndeplinirea ritualurilor.

98. De altfel, Guvernul susţine că Biserica petiţionară cu denumirea de Biserica creştină ortodoxă, nu practică un nou cult, deoarece cultul creştin ortodox a fost recunoscut în Moldova la 7 februarie 1993, odată cu recunoaşterea Mitropoliei Moldovei. Din punct de vedere religios, biserica petiţionară nu se deosebeşte cu nimic de Mitropolia Moldovei.

Crearea Bisericii petiţionare ar fi în realitate o încercare prin care s-ar urmări crearea unui nou organ administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei. Or, statul nu se poate amesteca în conflictul apărut în sînul Mitropoliei Moldovei, fără a-şi încălca obligaţiunea sa de neutru în materie religioasă.

În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că, conflictul în aparenţă administrativ, ascunde un conflict de ordin politic între Romînia şi Rusia şi că intervenţia sa în acest conflict, sub forma recunoaşterii acestui grup schismatic, cum ar fi Biserica petiţionară, riscă de a avea consecinţe dificile pentru independenţa şi integritatea teritorială tînărului stat Republica Moldova.

99. Cel de-al treilea intervenient face cunoscut că cererea are la origini un conflict de ordin administrativ, din sînul Mitropoliei Moldovei. Partea subliniază că Biserica petiţionară a fost creată de preoţi ai Mitropoliei Moldovei, care din motive dictate de ambiţiile personale au decis de a se separa de această Biserică. Activitatea schismatică a reclamantului Petru Păduraru a fost contrară canoanelor Bisericii ortodoxe ruse, fapt pentru care Patriarhul de la Moscova i-a interzis să oficieze. Totodată, încălcînd dreptul canonic şi fără a se consulta cu Patriarhia de la Moscova şi nici cu autorităţile civile moldave, Patriarhia de la Bucureşti a decis recunoaşterea Bisericii schismatice. Conflictul generat astfel, trebuia deci, să fie rezolvat doar prin negocieri între Patriarhiile romănă şi rusă.

100. Terţa parte subliniază că, Biserica petiţionară este fondată pe criterii etnice şi că în consecinţă, recunoaşterea sa de către Guvern nu numai că ar constitui o imixtiune a statului în problemele ce ţin de religie, dar ar avea şi urmări negative, asupra situaţiei politice şi sociale în Moldova şi ar încuraja tendinţele naţionaliste care există în ţară. Mai mult ca atît, o astfel de recunoaştere ar aduce prejudiciu relaţiilor de prietenie dintre Moldova şi Ucraina.

101. Curtea reaminteşte de la bun început că o Biserică ori un organ ecleziastic al unei Biserici poate, ca atare, să exercite în numele enoriaşilor săi drepturile garantate de articolul 9 al Convenţiei (Cha'are Shaalom Ve Tsedek c. Franţei, no27417/95, \xf572, CEDH 2000). În speţă, Mitropolia Basarabiei poate fi deci considerată ca petiţionară în sensul articolului 34 al Convenţiei.

104. Petiţionarii afirmă că, conform legislaţiei Moldovei, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate şi că, prin urmare, refuzul de recunoaştere echivalează, pentru Biserica petiţionară, cu interzicerea de a funcţiona, atît în plan bisericesc cît şi asociativ. Cu referinţă la petiţionari, ei cu atît mai mult nu pot să-şi exprime convingerile prin cultul lor, deoarece numai un cult recunoscut de către stat poate beneficia de o protecţie legală.

În speţă, Curtea notează, că nefiind recunoscută, Biserica petiţionară nu poate desfăşura activitatea sa. În special, preoţii nu pot oficia, membrii săi nu se pot reuni pentru a-şi practica religia şi fiind lipsită de personalitate juridică, Biserica nu poate beneficia de protecţia juridică a patrimoniului său.

Mai întîi, Curtea consideră refuzul Guvernului moldav de recunoaştere a Bisericii petiţionare, refuz confirmat prin decizia Curţii Supreme de Justiţie de la 9 decembrie 1997, constituie drept imixtiune în dreptul acestei Biserici şi a altor petiţionari la libertatea religiei garantată de articolul 9 \xf5 1 al Convenţiei.

106. Pentru a determina dacă această imixtiune constituie o violare a Convenţiei, Curtea trebuie să precaute dacă ingerinţa răspunde exigenţilor articolului 9 \xf5 2, adică dacă imixtiunea era "prevăzută de lege", dacă "urmărea un scop legitim" în privinţa acestei dispoziţii şi dacă era "necesară într-o societate democratică".

107. Petiţionarii admit faptul că imixtiunea era prevăzută de Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte. Totuşi ei afirmă că procedura prevăzută de lege a fost deviată de la scopurile sale, căci cauza adevărtă a refuzului de înregistrare era de ordin politic; într-adevăr, Guvernul nici n-a susţinut, nici n-a demonstrat că Biserica petiţionară era contrară legilor republicii.

109. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă, conform căreia expresia "prevăzută de lege" din articolele 8-11 ale Convenţiei nu numai că cere ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, dar vizează de asemenea şi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient accesibilă şi previzibilă, adică să fie enunţată cu destulă precizie permiţînd persoanei - obţinînd la necesitate sfaturi clare - să-şi determine conduita sa (decizia Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A nr. 30, \xf5 49, Larissis şi alţii împotriva Greciei din 24 februarie 1998, Culegerea 1998 - I, p. 378, \xf5 40, Hashman şi Harrup împotriva Regatului Unit (MC), nr.25594/ 94, \xf5 31, CEDH 1999-, Rotaru împotriva Romîniei (MC), nr.28341/95, \xf552, CEDH 2000-).

Pentru a răspunde acestor exigenţe, dreptul intern trebuie să ofere o anumită protecţie împotriva prejudiciilor arbitrare a puterii statale, drepturilor garantate de către Convenţie. Atunci cînd este vorba de problemele ce ating drepturile fundamentale, dacă puterea de apreciere a executivului nu este limitată, legea va merge împotriva superiorităţii dreptului, acesta fiind unul din principiile fundamentale ale unei societăţi democratice consacrate de Convenţie. În consecinţă, legea trebuie să definească cu suficientă precizie întinderea şi modalităţile de exercitare ale unui asemenea drept. (Hassan şi Tchaoucch împotriva Bulgariei (MC), nr. 30985/96, \xf5 84, CEDH 2000).

Nivelul de precizie a legislaţiei interne, care nu poate în nici un caz să acopere toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conţinutul instrumentului în cauză, de domeniul menit sa-l cuprindă, de numărul şi de statutul celor cărora li se adresează (deciziile Hashman şi Harrup citate anterior, \xf5 31, şi Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei din 23 martie 1990, seria A nr.173, p.26, \xf568).

110. În speţă, Curtea notează că articolul 14 al legii din 24 martie 1992 cere recunoaşterea cultelor prin decizia Guvernului şi că, în conformitate cu articolul 9 al a legii date, pot beneficia de recunoaştere numai cultele a căror practici şi ritualuri sînt conforme Constituţiei şi legilor moldave.

Fără a se pronunţa categoric asupra faptului dacă dispoziţiile sus-menţionate răspund exigenţelor de previzibilitate şi de precizie, Curtea va porni de la principiul dacă imixtiunea în cauză era prevăzută de lege, înainte de a determina dacă ea a urmărit "un scop legitim" şi dacă era "necesară într-o societate democratică".

111. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că refuzul de a aproba cererea de recunoaştere a petiţionarilor viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Statul moldovenesc, al cărui teritoriu a oscilat în cursul istoriei între Romînia şi Rusia, are o populaţie variată din punct de vedere etnic şi lingvistic. În astfel de circumstanţe, tînărul stat Republica Moldova, independent din 1991, dispune de puţine elemente pentru a-şi asigura stabilitatea sa. Or, unul din aceste elemente este religia. De altfel, majoritatea populaţiei este de religie creştină ortodoxă. Prin urmare, recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, a permis populaţiei să se regăsească în sînul acestei Biserici. Recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi distrus legătura deja formată şi populaţia locală s-ar fi găsit dispersată între mai multe Biserici, din altă parte, în spatele Bisericii petiţionare, subordonate Patriarhiei de la Bucureşti, se aflau forţe politice avînd legătură cu interesele romîne favorabile reunirii Basarabiei cu Romănia. Deci, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar reînvia vechile rivalităţi ruso-romăne în sînul populaţiei, punînd astfel în pericol pacea socială şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

112. Petiţionarii contestă faptul că această măsură litigioasă ar viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Ei susţin că Guvernul nu a demonstrat precum că Biserica petiţionară ar fi constituit o ameninţare a ordinii şi securităţii publice.

113. Curtea consideră că statele sînt în drept de a controla dacă o mişcare sau o asociaţie urmăreşte, sub pretextul scopurilor religioase, activităţi care ar dăuna populaţiei sau securităţii publice (hotărîrea Manoussakis citată mai sus, p.1362, \xf540; Stankov şi Uniunea macedonienilor Unis Ilinden contra Bulgariei, nr.29221/95 şi 29225/95, \xf5 84, CEDH 2001-).

114. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă conform căreia, în sensul articolului 9, libertatea gîndirii, conştiinţei şi religiei reprezintă unul din fundamentele unei "societăţi democratice" în sensul prevăzut de Convenţie. Ea figurează, în dimensiunile sale religioase, printre elementele cele mai esenţiale ale identităţii credincioşilor şi ale concepţiilor lor despre viaţă, dar ea este în egală măsură un bun preţios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenţi. Este vorba de pluralism - cucerire scumpă în decursul secolelor - substanţial într-o astfel de societate.

Dacă libertatea religiei relevă mai întîi o credinţă interioară, ea mai implică pe de asupra şi manifestarea religiei sale, individual şi privat sau colectiv, în public şi în cercul acelora ce împărtăşesc aceeaşi credinţă. Mărturisirea, prin grai şi fapte, este legată de existenţa convingerilor religioase. Această libertate implică mai ales cea de a adera sau nu la o religie, precum şi libertatea de a o practica sau nu (decizia Kokkinakis contra Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 117, \xf5 31 ; Buscarini şi alţii contra San-Marino (MC) , nr.24645/94, \xf5 34, CEDH 1999-I). Articolul 9 enumără formele diverse pe care le poate căpăta manifestarea unei religii sau a unei convingeri, şi anume: cultul, învăţămîntul, practicile şi înfăptuirea ritualurilor. Totuşi, articolul 9 nu protejează orice act motivat sau inspirat de o religie ori credinţă (decizia Kalac împotriva Turciei din 1 iulie 1997, Culegere de decizii şi hotărîri 1997-IV, p.1209, \xf527).

115. Curtea a indicat în egală măsură că, într-o societate democratică, în care coexistă mai multe religii în sînul unei populaţii, poate să apară necesitatea de a asorta această libertate cu limitările menite pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi pentru a asigura respectul convingerilor fiecăruia (decizia Kokkinakis citată mai sus, p.18, \xf533).

116. Totodată, statul trebuie să fie neutru şi imparţial în exerciţiul dreptului său de reglementare în domeniu şi în relaţiile sale cu diversele religii, culte şi credinţe (decizia Hassan şi Tchaouch citată mai sus, \xf578). Este vorba despre menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei, una din principalele caracteristici a cărora rezidă în posibilitatea oferită de a rezolva prin dialog şi fără recurgere la violenţă a problemelor pe care le întîmpină o ţară, chiar şi atunci cînd aceste probleme deranjează (decizia Partidul comunist unificat al Turciei şi alţii contra Turciei, din 30 ianuarie 1998, Culegere 1998-I, p.27, \xf557). În consecinţă, rolul autorităţilor în acest caz nu este de a curma sursa tensiunilor prin eliminarea pluralismului, dar de a asigura ca grupuri opuse unul altuia să se tolereze (decizia Serif contra Greciei sus menţionată, \xf5 53).

117. Curtea mai reaminteşte că, în principiu, dreptul la libertatea religiei în sensul Convenţiei exclude aprecierea din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase sau a modalităţilor de exprimare a acestora. Măsurile statului care ar favoriza un conducător sau organele unei comunităţi religioase despărţite sau care ar viza constrîngerea unei comunităţi sau a unei părţi a acesteia în scopul de a o face să se plaseze împotriva voinţei sale sub o conducere unică, ar constitui în egală măsură, o atingere la libertatea religiei. Într-o societate democratică, statul nu trebuie să întreprindă măsuri pentru a garanta ca comunităţile religioase să fie plasate sau să rămînă sub o conducere unică (decizia Serif împotriva Greciei sus-menţionată, \xf5 52). Astfel, atunci cînd exerciţiul dreptului la libertatea religiei sau a unuia dintre aspectele sale este supus, conform legii interne, unui sistem de autorizare prealabilă, intervenţia unei autorităţi bisericeşti recunoscute în procedura de acordare a autorizaţiei, nu va fi conformă cu imperativele paragrafului 2 al articolului 9 ( vezi, mutatis mutandis, Pentidis şi alţii contra Greciei, nr. 23238/94, raportul Comisiei din 27 februarie 1996, \xf5 46o).

118. De altfel, comunităţile religioase existente tradiţional sub forma unor structuri organizate, articolul 9 trebuie să fie interpretat în lumina articolului 11 al Convenţiei, care protejează viaţa asociativă contra oricărei imixtiuni nejustificate a statului. Prin prisma acestui punct de vedere, dreptul credincioşilor la libertatea religiei, care cuprinde dreptul de a manifesta religia colectiv, presupune ca credincioşii să poată să se asocieze liber, fără imixtiunea arbitrară a statului. Realmente, autonomia comunităţilor religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate democratică şi îşi are locul chiar în centrul protecţiei oferite de articolul 9 ( decizia Hassan şi Tchaouch sus-citată, \xf5 62).

În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestarea religiei pentru o comunitate religioasă, în totalitatea colectivului său, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecţia jurisdicţională a comunităţii, a membrilor şi a bunurilor sale, în aşa fel, încît articolul 9 să fie asigurat nu numai оn lumina articolului 11, dar оn egalг mгsurг \xa7i a articolului 6 (vezi, mutatis mutandis, decizia Sidiropoulos \xa7i alюii оmpotriva Greciei din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, p. 1614, \xf540 \xa7i decizia Biserica Catolicг din Canйe оmpotriva Greciei din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2857, \xf5\xf533 şi 40-41 şi Raportul Com., p.2867, \xf5\xf548-49).

119. Conform jurisprudenţei sale constante, Curtea recunoaşte statelor părţi la Convenţie o anumită marjă de apreciere în vederea necesităţii existenţei şi întinderii unei imixtiuni, dar aceasta este efectuată doar împreună cu controlul european, care are ca obiect atît legea cît şi deciziile care o aplică. Sarcina Curţii constă în faptul de a determina dacă măsurile luate la nivel naţional sînt în principiu justificate şi sînt proporţionale.

Pentru a delimita amploarea marjei de apreciere în cazul dat, Curtea va ţine cont de următoarea miză - necesitatea menţinerii unui adevărat pluralism religios, inerent noţiunii de societate democratică (decizia Kokkinakis împotriva Greciei, sus citată, p.17, \xf531). De altfel, este necesar de a acorda o mare însemnătate acestei necesităţi, dacă este vorba de a determina conform cerinţelor paragrafului 2 al articolului 9, dacă această imixtiune corespunde unei "nevoi sociale imperioase" şi dacă ea este "proporţională scopului legitim vizat" (vezi, mutatis mutandis, printre multe altele, decizia Wingrove împotriva Regatului Unit din 25 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p.1956, \xf553). În exerciţiul dreptului său de control, Curtea trebuie să aprecieze imixtiunea litigioasă în baza ansamblului de elemente din dosar (decizia Kokkinakis împotriva Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 21, \xf5 47).

120. Guvernul susţine că imixtiunea incriminată era necesară într-o societate democratică. În primul rînd, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi însemnat pierderea de către stat a poziţiei sale de neutralitate referitor la religii, şi în particular la conflictele religioase, fapt care contravine Constituţiei Republicii Moldova şi a ordinii publice moldave. Anume în scopul de a respecta obligaţia sa de neutralitate, Guvernul a cerut Bisericii petiţionare să pună capăt neînţelegerilor cu Mitropolia Moldovei.

În al doilea rînd, refuzul de recunoaştere, potrivit lui, era necesar pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială a Moldovei, ţinînd cont de faptul că Biserica petiţionară se consacra unor activităţi politice, militînd pentru reunirea Moldovei cu Romînia, cu sprijinul acesteia din urmă. În sprijinul acestor afirmaţii, Guvernul aduce articole apărute în presa romînească, favorabile recunoaşterii Bisericii petiţionare de autorităţile moldave şi reunirii Moldovei cu Romînia.

Guvernul aduce la cunoştinţă că Biserica petiţionară este susţinută de partidele moldoveneşti cu înclinare deschis pro-romînă, care neagă specificitatea moldavă, uneori chiar şi în dezbaterile din Parlamentul Republicii, ceea ce aduce la destabilizarea statului moldav. În acest sens, Guvernul menţionează Alianţa Creştină pentru reunificarea Romîniei, fondată la 1 ianuarie 1993, din care fac parte mai multe asociaţii şi un partid politic reprezentat în Parlament, Frontul Popular Creştin Democrat, care ar fi salutat reactivarea Mitropoliei Basarabiei.

În al treilea rînd, nerecunoaşterea Bisericii petiţionare, conform Guvernului, era o măsură necesară pentru menţinerea păcii sociale şi a înţelegerii dintre credincioşi. Într-adevăr, atitudinea agresivă a Bisericii petiţionare, care avea ca scop atragerea altor ortodocşi şi a distruge alte Biserici, a adus la un anumit număr de incidente, care fără intervenţia poliţiei ar fi adus la victime.

121. Petiţionarii consideră că refuzul de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei nu era necesară într-o societate democratică. Ei atestă că toate argumentele aduse de Guvern sunt lipsite de temei şi nu sînt dovedite, şi nu corespund noţiunii de "necesitate socială imperioasă". Nici un element din dosar nu dovedeşte că petiţionarii ar fi vrut ori ar fi dus, sau au vrut să ducă, activităţi susceptibile de a aduce atingere integrităţii teritoriale, securităţii naţionale sau ordinii publice moldave.

într-un scop religios pot să fie exercitate numai de un cult recunoscut de stat. În egală măsură, statul nu oferă protecţie decît cultelor recunoscute şi numai acestea au dreptul de a-şi apăra drepturile lor în justiţie. Prin urmare, clerul şi membrii Bisericii petiţionare na au putut să se apere împotriva agresiunilor fizice şi persecuţiilor ale căror victime au fost, şi Biserica petiţionară nu şi-a putut proteja bunurile sale.

Petiţionarii contestă faptul că statul este tolerant faţă de Biserica petiţionară. Din contra, ei se plîng precum că, reprezentanţii statului nu numai au permis actele de intimidare din partea altor credincioşi, ale căror victime au fost membrii Bisericii reclamante, dar în anumite cazuri reprezentanţii statului singuri au participat la astfel de acte.

123. Curtea relevă că Constituţia Republicii Moldova, în articolul 31, garantează libertatea religiei şi enunţă principiul autonomiei cultelor faţă de stat, şi că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte determină procedura de recunoaştere a cultelor.

Guvernul susţine că anume în vederea respectării acestor principii şi a îndatoririi de neutralitate în privinţa cultelor, Biserica petiţionară nu a putut fi recunoscută. Însă Guvernul a propus ca în prealabil să fie rezolvate conflictele cu Biserica deja recunoscută şi de la care Biserica reclamantă dorea să se separe, şi anume Mitropolia Moldovei.

Mai întîi, Curtea notează că Biserica petiţionară a depus prima cerere de recunoaştere la 8 octombrie 1992, cerere rămasă fără răspuns. Mitropolia Moldovei a fost recunoscută, însă, la o dată ulterioară, adică la 7 februarie 1993. În aceste condiţii, Curtea nu prea înţelege cel puţin argumentul Guvernului pentru perioada care precedă recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, conform căruia Biserica petiţionară ar fi un grup schismatic în raport cu Mitropolia Moldovei, care este recunoscută.

Cum n-ar fi lucrurile, Curtea reaminteşte că îndatorirea de neutralitate şi de imparţialitate a statului, aşa cum este definit de jurisprudenţă, este incompatibilă cu o oarecare apreciere din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase şi că această îndatorire impune statului să asigure ca grupurile opuse unul altuia să se tolereze, chiar şi dacă provin din acelaşi grup. În speţă, Curtea consideră că, luînd în vedere că Biserica petiţionară nu reprezenta un nou cult şi, făcînd să depindă recunoaşterea sa de voinţa unei autorităţi ecleziastice cunoscute, adică a Mitropoliei Moldovei, Guvernul şi-a încălcat îndatorirea de neutralitate şi imparţialitate. De aici, este cazul de a respinge argumentul acestuia că refuzul de recunoaştere era necesar la apărarea legalităţii şi a Constituţiei Moldovei.

124. Curtea notează în primul rînd că, în statutul său şi în particular, în preambulul statutului, Biserica reclamantă este definită ca o Biserică autonomă locală, funcţionînd pe teritoriul moldovenesc în respectul legilor acestui stat, denumirea sa avînd un caracter istoric, fără a avea vreo legătură cu realităţile politice actuale sau trecute. Avînd o activitate în principial religioasă, Biserica petiţionară este gata de a colabora cu statul în egală măsură în domeniul culturii, învăţămîntului sau asistenţei sociale. Ea declară că nu duce nici o activitate politică.

125. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul totuşi a susţinut că în realitate Biserica petiţionară ducea activităţi politice contrare ordinii publice moldave şi că, dacă ea va fi recunoscută, astfel de activităţi ar pune în pericol integritatea teritorială a Moldovei.

Curtea reaminteşte că, dacă nu se poate exclude faptul că programul unei organizaţii ascunde obiective şi intenţii diferite de cele pe care le afişează public, Curtea, pentru a se asigura, trebuie să compare conţinutul aşa-zisului program cu actele şi părerile titularului lor (decizia Sidiropoulos şi alţii sus-citată, p. 1618, \xf546). În speţă, Curtea notează că, nici un element al dosarului nu-i permite să facă concluzia că Biserica petiţionară ar duce alte activităţi decît cele declarate în statutul său.

Referitor la articolele de presă menţionate mai sus, cu toate că conţinutul lor aşa cum descrie Guvernul atestă idei favorabile unei eventuale reuniri a Moldovei la Romănia, ele nu pot fi imputate Bisericii petiţionare. Mai mult ca atît, Guvernul n-a pretins că Biserica petiţionară ar fi inspirat aceste articole.

De altfel, în absenţa vreunui element probator, Curtea nu ar putea să concluzioneze că Biserica petiţionară este în legătură cu activităţile politice ale organizaţiilor moldoveneşti sus-menţionate (paragraful 120), care ar milita pentru reunirea Moldovei la Romănia. Ea notează de altfel că, Guvernul n-a susţinut ilegalitatea acestor asociaţii sau partide politice.

Cît despre eventualitatea că Biserica petiţionară, odată recunoscută, va constitui un risc pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială, Curtea crede că aici este vorba de o simplă ipoteză care, în lipsa altor elemente concrete, nu ar justifica un refuz de a o recunoaşte.

126. Curtea relevă că Guvernul nu contestă decît incidentele care au avut loc în timpul reuniunilor adepţilor şi a membrilor clerului Bisericii reclamante ( paragrafele 47-87). În particular, conflictele s-au produs atunci cînd preoţii aparţinînd Bisericii petiţionare au dorit să oficieze slujbele, în locurile de cult la care pretindeau în mod exclusiv adepţii şi clerul Mitropoliei Moldovei. În alte localităţi unele persoane se opuneau prezenţei Bisericii petiţionare, considerînd-o drept ilegală.

128. Guvernul susţine că, cu toate că Biserica petiţionară n-a fost recunoscută, autorităţile sînt tolerante şi îi permit continuarea activităţii fără a o împiedica. Membrii acestei Biserici pot să se reunească, să facă rugăciuni împreună şi să-şi administreze bunurile. Sînt aduse ca probă activităţile numeroase ale Bisericii reclamante.

129. Curtea relevă că, conform Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992, doar cultele recunoscute prin decizia Guvernului pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. În particular, numai un cult recunoscut are calitatea de personalitate juridică (articolul 24), poate produce şi comercializa obiecte specifice de cult (articolul 35) şi poate angaja lucrători (articolul 44). Mai mult, asociaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase sînt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele.

În aceste circumstanţe, Curtea notează că in lipsa recunoaşterii, Biserica petiţionară nu poate nici să se organizeze, nici să funcţioneze. Lipsită de personalitatea sa juridică, ea nu poate acţiona în justiţie pentru a-şi proteja patrimoniul său, necesar în exerciţiul unui cult, în timp ce membrii săi nu pot să se reunească pentru a urma activităţile religioase fără ca să violeze legislaţia cu privire la culte.

În final, Curtea notează, că autorităţile nu au invocat pentru alte culte recunoscute, aceleaşi criterii care au fost folosite pentru a refuza recunoaşterea Biserici petiţionare şi că nici o justificare nu a fost înaintată de Guvernul moldav cu referire la această diferenţă de tratament.

130. În concluzie, Curtea consideră că refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară are astfel de consecinţe asupra libertăţii de religie a petiţionarilor, care nu ar putea fi considerate proporţionale scopului legitim şi nici că ar putea să treacă drept necesar într-o societate democratică şi faptul că articolul 9 a fost încălcat.

131. Biserica petiţionară se pretinde victima unei discriminări, luînd în considerare refuzul de recunoaştere nejustificat al Guvernului, în timp ce el a recunoscut de o parte alte Biserici ortodoxe, şi de altă parte, mai multe asociaţii în cadrul aceluiaşi cult. Biserica reclamantă invocă articolul 14 al Convenţiei, care stipulează următoarele:

"Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie".

132. Conform opiniei Guvernului, cultul creştin ortodox a fost recunoscut prin intermediul Mitropoliei Moldovei şi nici un motiv nu justifica recunoaşterea în egală măsură a Bisericii petiţionare, care de asemenea se pretinde cult ortodox, Biserica petiţionară nu reprezintă un nou cult, dar o formaţiune schismatică a cărei credinţe şi ritualuri nu se deosebesc prin nimic de cele ale Mitropoliei Moldovei. Guvernul admite că Eparhia ortodoxă de la Chişinău, sub jurisdicţia Bisericii ortodoxe ruse, a fost recunoscută cu toate că ea nu reprezintă un nou cult, dar el consideră că diferenţa de tratament este fondată pe criteriul etnic. Într-adevăr, adepţii şi clerul Eparhiei ortodoxe de la Chişinău sînt toţi de origine rusă.

133. Petiţionarii consideră că motivul invocat Bisericii petiţionare în refuzul de a o recunoaşte nu era nici rezonabil, nici obiectiv, deoarece în recunoaşterea altor culte, Guvernul n-a formulat drept criterii originea etnică a credincioşilor sau noutatea cultului. Drept exemplu, petiţionarii aduc faptul că Guvernul a recunoscut două Biserici adventiste şi două asociaţii de evrei, care nu sînt organizate pe criterii etnice.

137. Curtea reaminteşte că articolul 13 prevede cerinţa unui recurs intern care să abiliteze instanţa naţională competentă să cunoască conţinutul acuzaţiilor bazate pe Convenţie şi să ofere ameliorarea cuvenită, chiar dacă statele contractante se bucură de o anumită limită de apreciere referitor la felul de a se conforma obligaţiilor ce decurg din dispoziţia dată ( decizia Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pp. 1869-1870, \xf5 145). Recursul cerut de articolul 13 trebuie să fie "efectiv", atît în practică cît şi în drept. Totodată, un astfel de recurs este cerut doar pentru acuzaţiile care pot trece ca "protejabile" în sensul Convenţiei.

138. Curtea denotă că acuzaţiile aduse de petiţionari conform cărora refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare a adus la violarea dreptului lor la libertatea religiei, garantat de articolul 9 al Convenţiei, avea fără nici o discuţie caracterul protejabil (paragraful 130 sus-citat). Petiţionarii au fost, aşadar, în drept să beneficieze de un recurs intern efectiv în sensul prevăzut de articolul 13. În consecinţă, Curtea va examina dacă Biserica petiţionară şi petiţionarii au beneficiat de un astfel de recurs.

139. Curtea constată că, în decizia sa din 9 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie nu a considerat refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere prezentată de Biserica petiţionară drept ilegal şi nici cu atît mai mult, contravenind articolului 9 al Convenţiei, deoarece petiţionarii puteau să-şi manifeste religia lor în sînul Mitropoliei Moldovei. Totuşi, Curtea Supremă de Justiţie n-a răspuns la învinuirile principale ridicate de petiţionari, şi anume dorinţa lor de a se reuni şi de a-şi manifesta religia colectiv, în cadrul unei Biserici distincte de Mitropolia Moldovei şi de asemenea de a beneficia de dreptul la un tribunal pentru a-şi apăra drepturile şi proteja bunurile, dat fiind faptul că numai cultele recunoscute de către stat beneficiază de o protecţie legală. Din acel moment, Mitropolia Basarabiei, nefiind recunoscută de stat, nu avea dreptul de a-şi susţine drepturile în faţa Curţii Supreme de Justiţie.

140. De altfel, Curtea relevă că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte odată ce ea pune problema recunoaşterii de Guvern şi obligaţia de a respecta legile republicii ca condiţie pentru funcţionarea unui cult, atunci ea nu conţine dispoziţii specifice de reglementare a procedurii de recunoaştere şi care să prevadă recursurile disponibile în caz de litigiu.

141. Petiţionarii se plîng de asemenea de faptul că, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară, o împiedică pe aceasta din urmă de a obţine personalitatea juridică, privînd-o astfel de dreptul său la acces la un tribunal, garantat de articolul 6, în scopul rezolvării oricărei învinuiri referitor la drepturile sale, în particular la drepturile sale de proprietate. În plus, ei invocă că acest refuz, împreună cu încăpăţînarea autorităţilor de a considera că reclamanţii pot practica religia lor în cadrul Mitropoliei Moldovei, aduce atingere libertăţii lor de asociere, în pofida articolului 11 al Convenţiei.

"Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."

147. Întrucît, petitionarii au primit de la Consiliul Europei 7937,10 FRF cu titlu de asistenţă judiciară pentru prezentarea reclamantului Vlad Cubreacov la audierile în faţa Curţii, de aceea petiţionarii cer doar rambursarea cheltuielilor pentru avocat, care au fost expuse în timpul procedurii în faţa Curţii, şi anume 8 693,89 FRF şi 3 550 lire sterline GBR. Aceste sume corespund respectiv onorariilor pentru pregătirea cererii de către avocatul moldav şi a avocaţilor consilieri britanici referitor la apărarea petiţionarilor pe parcursul procedurii şi la prezentarea lor la audierile în faţa Curţii.

1. La originea cauzei se află cererea nr. 45701/99, îndreptată contra Republicii Moldova prin care Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor") şi 12 cetăţeni ai acestui Stat, domnii Petru Păduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eşanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ioniţa, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici şi Alexandru Magola (" petiţionarii "), au sesizat Comisia europeană a Drepturilor Omului (" Comisia ") la 3 iunie 1998, în temeiul fostului articol 25 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi ale Libertăţilor fundamentale (" Convenţia "). Petiţionarul Vasile Petrache a decedat în toamna anului1999.

8. La 25 septembrie 2001, în conformitate cu articolul 61 \xf5 3 al Regulamentului Curţii, preşedintele camerei a autorizat Mitropolia Moldovei să prezinte observaţii scrise asupra unor aspecte ale cauzei. Aceste observaţii au fost primite la 10 septembrie 2001.

Petru Păduraru, Arhiepiscop Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei, domiciliat în mun. Chişinău; Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat în mun. Chişinău; Ioan Eşanu, protopop, domiciliat în or. Călăraşi; Victor Rusu, protopop, domiciliat în Lipnic, Ocniţa; Anatol Goncear, preot, domiciliat Zubreşti, Străşeni; Valeriu Cernei, preot, domiciliat Sloveanca, Sîngerei; Gheorghe Ioniţa, preot, domiciliat Crasnoarmeisc, Hînceşti; Valeriu Matciac, preot, domiciliat în Chişinău; Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, domiciliat în Chişinău; Anatol Telembici, consilier, domiciliat în Chişinău; Alexandru Magola, şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în Chişinău.

11. Mitropolia Basarabiei şi-a elaborat un statut care determina, printre altele, formarea şi administrarea organelor sale, pregătirea, recrutarea şi disciplina clerului său, distincţiile ecleziastice şi regulile privind bunurile sale. În preambulul statutului sunt definite principiile de organizare şi de funcţionare ale Bisericii petiţionare :

"Mitropolia Basarabiei este o Biserică ortodoxă autonomă locală din cadrul Patriarhiei Romăne. Titulatura ecleziastică tradiţională "Mitropolia Basarabiei" poartă un caracter istoric convenţional şi nu se află în legătură cu realităţi politice din prezent sau din trecut. Mitropolia Basarabiei nu desfăşoară activităţi politice şi nici nu va duce pe viitor. Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei are rangul de Exarhat al Plaiurilor şi la ea pot adera, în egală măsură, sub raport canonic, şi comunităţi din diaspora. Aderarea credincioşilor şi a comunităţilor acestora este exclusiv benevolă.

În activitatea sa pe teritoriul Republicii Moldova, Mitropolia Basarabiei respectă legile acestui stat şi legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului. Comunităţile din diaspora, care au aderat canonic la Mitropolia Basarabiei, întreţin cu autorităţile Statelor respective raporturi în respectul legislaţiei acestor State şi a dispoziţiilor internaţionale în materie. Mitropolia Basarabiei colaborează cu autorităţile Statului in domeniul culturii, învăţămăntului şi asistenţei sociale. Mitropolia Basarabiei nu ridică pretenţii de ordin patrimonial sau de alt ordin asupra altor Biserici sau asociaţii religioase. Mitropolia Basarabiei întreţine relaţii ecumenice cu alte Biserici şi mişcări religioase şi consideră dialogul frăţesc drept unica formă de relaţii pe plan interbisericesc.

Deservenţii Mitropoiei Basarabiei care activează pe teritoriul Republicii Moldova sunt cetăţeni ai acestui Stat. Invitarea cetăţenilor altor state, în scopul exercitării unei activităţi religioase în Moldova, precum şi delegarea în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova în acelaşi scop, va fi efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Membrii Mitropoliei Basarabiei sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, care s-au asociat benevol pentru a practica în comun a credinţei lor religioase, conform convingerilor proprii, pe temeiul preceptelor evanghelice, al canoanelor Sfinţilor Apostoli, a Dreptului canonic ortodox şi al Sfăntului Obicei.

În toate comunităţile Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova, în cadrul tuturor serviciilor divine, vor fi citite rugăciuni speciale (ectenii) pentru autprităţile şi instituţiile statului cu următorul cuprins : " Încă ne mai rugăm pentru de Dumnezeu păzită ţara noastră Republica Moldova, Stăpînirea şi Oastea ei, ca o viaţă paşnică şi netulburată să trăim în toată curăţia şi cucernicia.""

15. La 8 august 1995, reclamantul Petru Păduraru, invocănd articolul 235 al Codului de procedură civilă referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al administraţiei contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circumscripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie 1995 o hotărîre, prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei.

18. Pe 13 martie 1996, biserica petiţionară a formulat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Neprimind nici un răspuns, la data de 24 mai 1996, petiţionarii au depus o plîngere împotriva guvernului moldav la judecătoria de sector din Chişinău, cerînd recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Prin decizia sa din 19 iulie 1996, instanţa sus menţionată, a respins plăngerea petiţionarilor

20. Petiţionarii au atacat cu recurs hotărîrea din 19 iulie 1996, sesizînd Tribunalul municipiului Chişinău. Pe data de 21 mai 1997, această instanţă a emis o hotărăre prin care decizia judecătoriei a fost casată, iar plăngerea petiţionarilor a fost acceptată.

22. La 4 martie 1997, petiţionarii au adresat guvernului moldav o nouă cerere de recunoaştere. Întrucăt, această cerere nu a fost urmată de nici un răspuns din partea guvernului, petiţionarii la 4 iunie 1997 au depus o plăngere contra acestuia în faţa Curţii de Apel a Republicii, cerînd ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută, invocînd în sprijinul cereri lor dreptul la libertatea de conştiinţă şi la libertatea de asociere în scopul practicării cultului. Această acţiune a fost anexată la dosarul deja existent la această Curte.

23. În faţa Curţii de Apel, guvernul a declarat că este vorba despre un conflict ecleziastic din sînul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, "Mitropolia Moldovei"), care nu ar putea fi soluţionat decăt de către Bisericile Ortodoxe romănă şi rusă, şi că o eventuală recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte în răndul enoriaşilor.

24. Curtea de Apel şi-a pronunţat hotărărea pe data de 19 august 1997. S-a subliniat mai întăi că articolul 31, paragrafele 1şi 2, ale Constituţiei Moldovei garantează libertatea şi conştiinţa, care trebuie să se manifeste printr-un spirit de toleranţă şi de respect faţă de alţii. În plus la aceasta, cultele sunt libere şi pot să se organizeze conform statutelor lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia Republicii. Curtea a mai subliniat că, începănd cu 8 octombrie 1992, prima parte reclamantă a adresat Guvernului mai multe cereri de recunoaştere, respectănd astfel articolele 14 şi 15 ale Legii cu privire la culte, dar că Guvernul nu a răspuns la nici una din aceste cereri printr-o decizie guvernamentală. Curtea a mai amintit că, în scrisoarea sa din 19 iulie 1995, Primul-ministru a comunicat petiţionarilor că Guvernul nu poate să examineze cererea părţii reclamante, deoarece aceasta l-ar determina să intervină în activitatea Mitropoliei Moldovei. Curtea de Apel a remarcat că, lăsănd fără nici un răspuns cererea petiţionarului, Guvernul a recunoscut totuşi, la 7 februarie 1993, Mitropolia Moldovei, eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei.

Curtea a respins argumentul Guvernului, conform căruia recunoaşterea Mitropoliei Moldovei este suficientă pentru credincioşii ortodocşi şi a subliniat că noţiunea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar se referă la toate confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, sau prin slăvirea unei divinităţi. Mai mult decăt atăt, Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de vedere canonic, de Patriarhia Moscovei, pe cănd petiţionarul este afiliat, din punct de vedere canonic, la Biserica Ortodoxă Romănă, şi deci la Patriarhia de Bucureşti.

Curtea a afirmat că, în conformitate cu articolul 238 al Codului de procedură civilă, recursul împotriva unei decizii a Guvernului care prejudiciază drepturile unui justiţiabil poate fi formulat în decurs de o lună de la luarea deciziei de refuz de către Guvern, sau, în cazul lipsei vre-o unei reacţii din partea Guvernului, de la expirarea termenului de o lună după depunerea cererii. Curtea Supremă de Justiţie a remarcat că cererea petiţionarilor a fost adresată Guvernului la 4 martie 1997, iar recursul lor în justiţie datează din 4 iunie 1997. În baza acestor consideraţii, Curtea Supremă de Justiţie a calificat acţiunea în justiţie a petiţionarilor ca fiind prea tardivă (depăşirea termenilor legali).

Potrivit Curţii, nu era vorba decăt despre un conflict cu caracter administrativ din interiorul unei biserici, care trebuia soluţionat doar de către Mitropolia Moldovei, şi orice amestec al statului în acest domeniu putea să agraveze conflictul. Curtea a considerat că refuzul statului de a interveni corespunde prevederilor articolului 9 paragraf 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului.

În scrisoarea sa din 8 februarie 1993, Ministerul Învăţămăntului a subliniat necesitatea recunoaşterii rapide a Mitropoliei Basarabiei pentru a evita orice discriminare a credincioşilor ei, deşi arăta că statutul Mitropoliei Basarabiei trebuie ameliorat, fiind necesar să se prevadă, de exemplu, că învăţămăntul dogmatic şi controlul procesului de învăţămănt din instituţiile care pregătesc clericii trebuie să fie asigurate atăt de biserică, căt şi de Ministerul Învăţămăntului.

La 15 februarie 1993, Departamentul de Stat pentru Privatizare a transmis Guvernului un aviz în favoarea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, propunănd de asemenea să se includă în statutul acesteia informaţii cu privire la membrii fondatori ai bisericii şi statutul său juridic.

33. La 11 martie 1993, ca răspuns la o scrisoare a Episcopului de Bălţi, locţiitor al Mitropolitului Basarabiei, Comisia pentru cultură şi culte a Parlamentului Republicii Moldova relevă că amănarea înregistrării Mitropoliei Basarabiei determină o agravare a situaţiei sociale şi politice în Moldova, că acţiunile şi statutul acestei biserici erau conforme legilor Republicii Moldova şi, în consecinţă, Comisia ceru Guvernului să recunoască Biserica petiţionară.

"\x01( De aproape doi ani, un grup ecleziastic, cunoscut sub numele de Mitropolia Basarabiei, îşi desfăşoară în mod ilegal activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida eforturilor noastre susţinute pentru a pune capăt activităţii acesteia (întrevederi cu membrii aşa-zisei mitropolii, preoţii G.E., I,E. \x01(), cu reprezentanţii puterii de stat şi cu credincioşii din localitate în care activează adepţii acestei biserici, cu G.G., Ministru de Stat, N.A., Vicepreşedintele Parlamentului; toate organele administraţiei naţionale şi locale au fost informate despre caracterul ilegal al grupului etc.), nu s-a putut obţine nici un rezultat pozitiv.

Activitatea aşa-zisei mitropolii nu se reduce doar la atragerea de noi adepţi şi la propagarea ideilor Bisericii romăne. Ea mai dispune şi de toate mijloacele necesare pentru funcţionarea unei biserici, desemnează preoţi, inclusiv cetăţeni ai altor state\x01(, pregăteşte cadre ecleziastice, construieşte biserici şi multe, multe altele.

De menţionat că activitatea (mai mult politică decăt religioasă) a acestui grup este susţinută atăt de forţe din interiorul ţării (de către anumiţi primari şi satele conduse de ei, de către reprezentanţi ai opoziţiei şi chiar anumiţi deputaţi), căt şi din exterior ( prin decizia sa nr. 612 din 12 noiembrie 1993, Guvernul Romăniei a alocat 399, 4 milioane lei pentru finanţarea activităţii acesteia\x01() .

35. Pe 20 februarie 1996, în urma unei interpelări al petiţionarului Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Moldovei, adjunctul Primului ministru a adresat preşedintelui Parlamentului o scrisoare, în care se explicau motivele refuzului Guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. El a subliniat că biserica petiţionară nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei, şi că orice amestec al statului în soluţionarea acestui conflict contravine Constituţiei Republicii. Adjunctul Primului-ministru a reamintit că partidul politic din care face parte al zecelea reclamant a criticat în mod public decizia din 9 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, că acest petiţionar criticase de asemenea Guvernul pentru refuzul său de a recunoaşte această "mitropolie fantomă", şi că persoana în cauză continuă să susţină această biserică prin toate mijloacele posibile de presiune, şi anume prin declaraţii în mass - media şi prin sesizarea autorităţilor naţionale şi a organismelor internaţionale. În concluzie se afirmă că "dezbaterile aprinse" în privinţa acestui grup religios au un caracter pur politic.

Subliniind îndeosebi, că din1940, în Moldova nu mai există vre-o unitate administrativă numită "Basarabia", că religia ortodoxă a fost recunoscută la 17 noiembrie 1993 cu denumirea de Mitropolia Moldovei, Mitropolia Basarabiei fiind o "parte schismatică" a acesteia din urmă, Serviciul de stat declară că recunoaşterea bisericii petiţionare reprezintă un amestec al statului în problemele Mitropoliei Moldovei, care ar aduce la agravarea situaţiei "nesănătoase" în care se află aceasta din urmă. În ceea ce priveşte statul bisericii petiţionare, Serviciul de stat afirmă că acesta nu va fi aprobat, deoarece nu este decăt "copia statutului bisericii ortodoxe a unei alte ţări".

40. Pe 15 septembrie 1998, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţile naţionale a Parlamentului Moldovei a adresat Guvernului, pentru informare, o copie a raportului Ministerului Justiţiei al Federaţiei Ruse, din care reieşea că în această ţară existau, la data de 1 ianuarie 1998, cel puţin patru biserici ortodoxe, unele dintre care îşi aveau sediul în străinătate. Comisia şi-a exprimat speranţa că raportul sus menţionat ar putea să ajute Guvernul moldav la soluţionarea unor probleme similare, în particular, în ceea ce priveşte cererea de recunoaştere, depusă de Mitropolia Basarabiei.

43. La 21 septembrie 2001, în scrisoarea adresată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova, şi-a exprimat îngrijorarea referitor la posibilitatea de recunoaştere a bisericii petiţionare. După părerea sa, întrebarea dată putea fi rezolvată doar în cadrul negocierilor dintre Patriarhiile rusă şi romănă, pe cănd intervenţia autorităţilor statului în acest conflict ducea la violarea legilor moldave. În afară de aceasta, o recunoaştere eventuală a acestei Biserici de către autorităţi ar avea consecinţe imprevizibile pentru societatea moldavă.

56. Într-o scrisoare din 20 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional din Făleşti l-a informat pe G.E, parohul bisericii Sfîntul Nicolae din Făleşti, că întrucît el face parte din Mitropolia Basarabiei, îi este interzis să oficieze slujba de Paşti de la 9 mai 1994 în vechiul cimitir al oraşului, deoarece aceasta constituie o activitate contrară Legii cu privire la culte, deoarece Mitropolia Basarabiei este ilegală. Din acest motiv, lui i-a fost interzisă oficializarea atît în biserică cît şi la aer liber. Cît priveşte decizia lui G.E. de a invita preoţi din Romănia pentru slujba din 22 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional l-a avertizat să nu dea curs deciziei sale, deoarece nu a obţinut în prealabil permisiunea autorităţilor, aşa cum o cere articolul 22 al Legii cu privire la culte.

58. La 27 octombrie 1996, înaintea de începerea slujbei în biserica parohială, in grup de persoane condus de un preot de la Mitropolia Moldovei l-a bătut pe G.E. pînă la sînge şi i-a cerut să adere la Mitropolia Moldovei. Ei s-au năpustit de asemenea şi asupra preotesei, rupîndu-i hainele.

La această adunare au mai participat primarul oraşului Călăraşi, secretarul consiliului raional şi epitropul. Preşedintele consiliului raional l-a acuzat pe petiţionar că este membru al Mitropoliei Basarabiei şi astfel face propagandă în favoarea unirii cu Romănia. Apoi, i-a acordat o săptămînă, timp în care să prezinte o atestare a recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei sau să părăsească parohia.

63. Într-o scrisoare din 24 noiembrie 1994, adresată Mitropolitului Basarabiei, V.B., cetăţean romăn şi paroh de Cania, a atras atenţia asupra faptului că este supus unor presiuni puternice din partea autorităţilor raionale din Cantemir, care îl acuzau că este membru al bisericii petiţionare.

72. Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1996 adresată Preşedintelui Republicii, Ministrul afacerilor interne şi-a exprimat regretul în privinţa încetinirii anchetei de către poliţiştii care se ocupau de acest caz şi l-a informat că aceştia au fost sancţionaţi disciplinar pentru încălcarea menţionată.

73. În raportul său din 22 iunie 1998 adresat Mitropolitului Basarabiei, epitropul bisericii din sat se plîngea de uneltirile preotului M. de la Mitropolia Moldovei, care cu sprijinul primarului oraşului Bălţi, încerca să-l înlăture de la slujbă pe preotul P.B., membru al Mitropoliei Basarabiei, şi să obţină închiderea bisericii din sat.

74. La data de 23 august 1998, un ofiţer de poliţie, căpitanul R. A declarat că acţionînd din ordinul superiorului său, locotenent-colonel B.D., a sigilat uşa bisericii din Cucioaia (Ghiliceni), şi i-a interzis lui V.R., preot care oficia în mod sistematic slujbele în această biserică, şi aparţinănd Mitropoliei Basarabiei, să intre în lăcaş şi să continue slujba. În baza plăngerii sătenilor, unul din petiţionar, Vlad Cubreacov, deputat în Parlament, a adresat pe data de 26 august 1998, o scrisoare Primului-ministru, cerăndu-i explicaţie pentru aceste acţiuni.

80. La 6 decembrie 1998, V.J., preotul al Mitropoliei Moldovei şi alte persoane care îl însoţeau au intrat cu forţa în biserica din sat şi au ocupat-o. Cănd preotul Bisericii petiţionare V.S. s-a prezentat la biserică pentru a oficia serviciul duminical, accesul i-a fost interzis. Situaţia s-a rezolvat doar cînd mirenii comunei, adepţi ai Bisericii petiţionare, au sosit la biserică.

81. La 2 februarie 2001, în raportul adresat Mitropoliei Basarabiei, preotul N.A., de la parohia Leova, declară că, Biserica din Leova a fost obiectul unor acte de vandalism, şi că chiar el însuşi şi alţi credincioşi au fost ţinta unor acte de intimidare publică şi a ameninţărilor cu moartea din partea lui G.C., preot al Mitropoliei Moldovei. Acţiunile de acest fel s-au repetat, însă administraţia locală nu a oferit nici o protecţie credincioşilor membri ai Bisericii petiţionare.

84. La cererea asociaţiei petiţionare, în privinţa sus-numitului teren care fusese deja atribuit şi ţinănd cont de aceea că capela lor era situată pe acel teren, Agenţia Naţională de Cadastru răspunseseră enoriaşilor parohiei din Floreni că "administraţia publică locală nu putea să adopte o decizie de atribuire a terenului, deoarece Mitropolia Basarabiei nu avea personalitate juridică recunoscută în Moldova".

"Statul garantează libertatea conştiinţei şi libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Orice persoană are dreptul de a manifesta credinţa în mod liber, individual sau colectiv, în public sau în particular, cu condiţia că această exercitare să nu contravină constituţiei, prezentei legi sau legislaţiei în vigoare".

94. Invocănd articolul 9, petiţionarii pretind că, refuzul autorităţilor Moldovei de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei constituie o atingere adusă libertăţii lor la conştiinţă, întru cît, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. Ei relevă în particular, că libertatea de aşi manifesta colectiv religia lor este împiedicată de interdicţia de a se reuni într-un scop religios, precum şi prin absenţa unei protecţii juridice a patrimoniului Bisericii petiţionare. Petiţionarii, invocă articolul 9 în conformitate cu care :

" 1.Orice persoană are dreptul la libertatea de găndire, de conştiinţă sau de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămănt, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

2.Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrăngeri decăt acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora " .

95. Invocănd cauza Manoussakis (decizia Manoussakis contra Greciei din 26 septembrie 1996, Culegere de hotărări şi decizii 1996-IV, p.1361, \xf537), petiţionarii susţin că refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare constituie o atingere a libertăţii lor la religie, deoarece absenţa autorizaţiei face imposibil exerciţiul cultului lor. După părerea lor, un stat poate să ceară o procedură prealabilă de înregistrare a cultelor fără însă, să încalce articolul 9 al Convenţiei, cu condiţia că înregistrarea nu va devini un obstacol pentru libertatea religiei credincioşilor. Or, în cazul dat, refuzul de recunoaştere, nu a avut nici un fundament acceptabil într-o societate democratică. În particular, petiţionarii relevă că, nici o activitate ilegală sau contrară ordinii publice nu poate fi reproşată Bisericii petiţionare sau membrilor săi.

97. Guvernul admite că dreptul la libertatea religiei cuprinde în sine libertatea de a-şi manifesta religia prin culte şi îndeplinirea ritualurilor, dar consideră că, în speţă, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară nu este echivalentă interzicerii activităţilor acesteia sau a membrilor săi. Aceştea din urmă îşi menţin libertatea lor la religie, atăt prin convingerea personală căt şi în manifestarea prin cult şi îndeplinirea ritualurilor.

Crearea Bisericii petiţionare ar fi în realitate o încercare prin care s-ar urmări crearea unui nou organ administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei Or, statul nu se poate amesteca în conflictul apărut în sănul Mitropoliei Moldovei, fără aşi încălca obligaţiunea sa de neutru în materie religioasă.

În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că, conflictul în aparenţă administrativ, ascunde un conflict de ordin politic între Romănia şi Rusia şi că intervenţia sa în acest conflict, sub forma recunoaşterii acestui grup schismatic, cum ar fi Biserica petiţionară, riscă de a avea consecinţe dificile pentru independenţa şi integritatea teritorială tînărului stat Republica Moldova.

99. Cel de-al treilea intervenient face cunoscut că cererea are la origini un conflict de ordin administrativ, din sănul Mitropoliei Moldovei. Partea subliniază că, Biserica petiţionară a fost creată de preoţi ai Mitropoliei Moldovei, care din motive dictate de ambiţiile personale au decis de a se separa de această Biserica. Activitatea schismatică a reclamantului Petru Păduraru a fost contrară canoanelor Bisericii ortodoxe ruse, fapt pentru care Patriarhul de la Moscova i-a interzis să oficieze. Totodată, încălcînd dreptul canonic şi fără a se consulta cu Patriarhia de la Moscova şi nici cu autorităţile civile moldave, Patriarhia de la Bucureşti a decis recunoaşterea Bisericii schismatice. Conflictul generat astfel, trebuia deci, să fie rezolvat doar prin negocieri între Patriarhiile romănă şi rusă.

100. Terţa parte subliniază că, Biserica petiţionară este fondată pe criterii etnice şi că în consecinţă, recunoaşterea sa de către Guvern nu numai că ar constitui o imixtiune a statului în problemele ce ţin de religie, dar ar avea şi urmări negative, asupra situaţiei politice şi sociale în Moldova şi ar încuraja tendinţele naţionaliste care există în ţară. Mai mult ca atăt, o astfel de recunoaştere ar aduce prejudiciu relaţiilor de prietenie dintre Moldova şi Ucraina.

104. Petiţionarii afirmă că, conform legislaţiei Moldovei, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate şi că, prin urmare, refuzul de recunoaştere echivalează, pentru Biserica petiţionară, cu interzicerea de a funcţiona, atăt în plan bisericesc căt şi asociativ. Cu referinţă la petiţionari, ei cu atăt mai mult nu pot să-şi exprime convingerile prin cultul lor, deoarece numai un cult recunoscut de către stat poate beneficia de o protecţie legală.

107. Petiţionarii admit faptul că imixtiunea era prevăzută de Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte. Totuşi ei afirmă că, procedura prevăzută de lege a fost deviată de la scopurile sale căci, cauza adevărtă al refuzului de înregistrare era de ordin politic; într-adevăr, Guvernul nici n-a susţinut, nici n-a demonstrat că Biserica petiţionară era contrară legilor Republicii.

109. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă, conform căreia expresia "prevăzută de lege" din articolele 8-11 ale Convenţiei nu numai că cere ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, dar vizează de asemenea şi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient accesibilă şi previzibilă, adică să fie enunţată cu destulă precizie permiţănd persoanei - obţinănd la necesitate sfaturi clare - să-şi determine conduita sa (decizia Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A nr. 30, \xf5 49, Larissis şi alţii împotriva Greciei din 24 februarie 1998, Culegerea 1998 - I, p. 378, \xf5 40, Hashman şi Harrup împotriva Regatului Unit (MC), nr.25594/ 94, \xf5 31, CEDH 1999-, Rotaru împotriva Romăniei (MC), nr.28341/95, \xf552, CEDH 2000-).

Pentru a răspunde acestor exigenţe, dreptul intern trebuie să ofere o anumită protecţie împotriva prejudiciilor arbitrare a puterii statale, drepturilor garantate de către Convenţie. Atunci cănd este vorba de problemele ce ating drepturile fundamentale, dacă puterea de apreciere a executivului nu este limitată, legea va merge împotriva superiorităţii dreptului, acesta fiind unul din principiile fundamentale a unei societăţi democratice consacrate de Convenţie. În consecinţă, legea trebuie să definească cu suficientă precizie întinderea şi modalităţile de exercitare ale unui asemenea drept. (Hassan şi Tchaoucch împotriva Bulgariei (MC), nr. 30985/96, \xf5 84, CEDH2000).

110. În speţă, Curtea notează că, articolul 14 al legii din 24 martie 1992 cere recunoaşterea cultelor prin decizia Guvernului şi că, în conformitate cu articolul 9 al a legii date, pot beneficia de recunoaştere numai cultele a căror practici şi ritualuri sunt conform Constituţiei şi legilor moldave.

Fără a se pronunţa categoric asupra faptului dacă dispoziţiile sus menţionate răspund exigenţelor de previzibilitate şi de precizie, Curtea va porni de la principiul dacă imixtiunea în cauză era prevăzută de lege, înainte de a determina dacă ea a urmărit "un scop legitim" şi dacă era "necesară într-o societate democratică".

111. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că, refuzul de a aproba cererea de recunoaştere a petiţionarilor viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Statul moldovenesc, al cărui teritoriu a oscilat în cursul istoriei între Romănia şi Rusia, are o populaţie variată din punct de vedere etnic şi lingvistic. În astfel de circumstanţe, tănărul stat Republica Moldova, independent din 1991, dispune de puţine elemente pentru a-şi asigura stabilitatea sa. Or, unul din aceste elemente este religia. De altfel, majoritatea populaţiei este de religie creştină ortodoxă. Prin urmare, recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, a permis populaţiei să se regăsească în sănul acestei Biserici. Recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi distrus legătura deja formată şi populaţia locală s-ar fi găsit dispersată între mai multe Biserici, din altă parte, în spatele Bisericii petiţionare, subordonate Patriarhiei de la Bucureşti, se aflau forţe politice avănd legătură cu interesele romăne favorabile reunirii Basarabiei cu Romănia. Deci, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar reînvia vechile rivalităţi ruso-romăne în sănul populaţiei, punănd astfel în pericol pacea socială şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

113. Curtea consideră că statele sunt în drept de a controla dacă o mişcare sau o asociaţie urmăreşte, sub pretextul scopurilor religioase, activităţi care ar dăuna populaţiei sau securităţii publice (hotărîrea Manoussakis citată mai sus, p.1362, \xf540; Stankov şi Uniunea macedonienilor Unis Ilinden contra Bulgariei, nr.29221/95 şi 29225/95, \xf5 84, CEDH2001-).

114. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă conform căreia, în sensul articolului 9, libertatea găndirii, conştiinţei şi religiei reprezintă unul din fundamentele unei "societăţi democratice" în sensul prevăzut de Convenţie. Ea figurează, în dimensiunile sale religioase, printre elementele cele mai esenţiale a identităţii credincioşilor şi a concepţiilor lor despre viaţă, dar ea este în egală măsură un bun preţios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenţi. Este vorba de pluralism - cucerire scumpă în decursul secolelor - substanţial într-o astfel de societate.

Dacă libertatea religiei relevă mai întăi o credinţă interioară, ea mai implică pe de asupra şi manifestarea religiei sale, individual şi privat sau colectiv, în public şi în cercul acelora ce împărtăşesc aceiaşi credinţă. Mărturisirea, prin grai şi fapte, este legată de existenţa convingerilor religioase. Această libertate implică mai ales cea de a adera sau nu la o religie, precum şi libertatea de a o practica sau nu (decizia Kokkinakis contra Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 117, \xf5 31 ; Buscarini şi alţii contra San-Marino (MC) , nr.24645/94, \xf5 34, CEDH1999-I). Articolul 9 enumără formele diverse pe care le poate căpăta manifestarea unei religii sau a unei convingeri, şi anume: cultul, învăţămăntul, practicile şi înfăptuirea ritualurilor. Totuşi, articolul 9 nu protejează orice act motivat sau inspirat de o religie ori credinţă (decizia Kalac împotriva Turciei din 1 iulie 1997, Culegere de decizii şi hotărări 1997-IV, p.1209, \xf527).

115. Curtea a indicat în egală măsură că, într-o societate democratică, în care coexistă mai multe religii in sănul unei populaţii, poate să apară necesitatea de a asorta această libertate cu limitările menite pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi pentru a asigura respectul convingerilor fiecăruia (decizia Kokkinakis citată mai sus, p.18, \xf533).

116. Totodată, statul trebuie să fie neutru şi imparţial în exerciţiul dreptului său de reglementare în domeniu şi în relaţiile sale cu diversele religii, culte şi credinţe (decizia Hassan şi Tchaouch citată mai sus, \xf578). Este vorba despre menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei, una din principalele caracteristici a cărora rezidă în posibilitatea oferită de a rezolva prin dialog şi fără recurgere la violenţă a problemelor pe care le întămpină o ţară, chiar şi atunci cănd aceste probleme deranjează (decizia Partidul comunist unificat al Turciei şi alţii contra Turciei, din 30 ianuarie 1998, Culegere 1998-I, p.27, \xf557). În consecinţă, rolul autorităţilor în acest caz nu este de a curma sursa tensiunilor prin eliminarea pluralismului, dar de a asigura ca grupuri opuse unul altuia să se tolereze (decizia Serif contra Greciei sus menţionată, \xf5 53).

117. Curtea mai reaminteşte că, în principiu, dreptul la libertatea religiei în sensul Convenţiei exclude aprecierea din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase sau a modalităţilor de exprimare a acestora. Măsurile statului care ar favoriza un conducător sau organele unei comunităţi religioase despărţite sau care ar viza constrăngerea unei comunităţi sau a unei părţi a acesteia în scopul de a o face să se plaseze împotriva voinţei sale sub o conducere unică, ar constitui în egală măsură, o atingere la libertatea religiei. Într-o societate democratică, statul nu trebuie să întreprindă măsuri pentru a garanta ca comunităţile religioase să fie plasate sau să rămînă sub o conducere unică (decizia Serif împotriva Greciei sus menţionată, \xf5 52). Astfel, atunci cănd exerciţiul dreptului la libertatea religiei sau a unuia dintre aspectele sale este supus, conform legii interne, unui sistem de autorizare prealabilă, intervenţia unei autorităţi bisericeşti recunoscute în procedura de acordare a autorizaţiei, nu va fi conformă cu imperativele paragrafului 2 al articolului 9 ( vezi, mutatis mutandis, Pentidis şi alţii contra Greciei, nr. 23238/94, raportul Comisiei din 27 februarie 1996, \xf5 46o).

În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestarea religiei pentru o comunitate religioasă, în totalitatea colectivului său, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecţia jurisdicţională a comunităţii, a membrilor şi a bunurilor sale, în aşa fel, încăt articolul 9 să fie asigurat nu numai în lumina articolului 11, dar în egală măsură şi a articolului 6 (vezi, mutatis mutandis, decizia Sidiropoulos \xa7i alюii оmpotriva Greciei din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, p. 1614, \xf540 \xa7i decizia Biserica Catolicг din Canйe оmpotriva Greciei din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2857, \xf5\xf533 \xa7i 40-41 \xa7i Raportul Com., p.2867, \xf5\xf548-49).

119. Conform jurisprudenţei sale constante, Curtea recunoaşte statelor părţi la Convenţie o anumită marjă de apreciere în vederea necesităţii existenţei şi întinderii unei imixtiuni, dar aceasta este efectuată doar împreună cu controlul european, care are ca obiect atăt legea căt şi deciziile care o aplică. Sarcina Curţii constă în faptul de a determina dacă măsurile luate la nivel naţional sunt în principiu justificate şi sunt proporţionale.

Pentru a delimita amploarea marjei de apreciere în cazul dat, Curtea va ţine cont de următoarea miză - necesitatea menţinerii unui adevărat pluralism religios, inerent noţiunii de societate democratică (decizia Kokkinakis împotriva Greciei, sus citată, p.17, \xf531). De altfel, este necesar de a acorda o mare însemnătate acestei necesităţi, dacă este vorba de a determina conform cerinţelor paragrafului 2 al articolului 9, dacă această imixtiune corespunde unei "nevoi sociale imperioase" şi dacă ea este "proporţională scopului legitim vizat" (vezi, mutatis mutandis, printre multe altele, decizia Wingrove împotriva Regatului Unit din 25 noiembrie 1996, Culegere 1996V, p.1956, \xf553). În exerciţiul dreptului său de control, Curtea trebuie să aprecieze imixtiunea litigioasă în baza ansamblului de elemente din dosar (decizia Kokkinakis împotriva Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 21, \xf5 47).

120. Guvernul susţine că imixtiunea incriminată era necesară într-o societate democratică. În primul rănd, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi însemnat pierderea de către stat a poziţiei sale de neutralitate referitor la religii, şi în particular la conflictele religioase, fapt care contravine Constituţiei Republicii Moldova şi a ordinii publice moldave. Anume în scopul de a respecta obligaţia sa de neutralitate, Guvernul a cerut Bisericii petiţionare să pună capăt neînţelegerilor cu Mitropolia Moldovei.

În al doilea rănd, refuzul de recunoaştere, potrivit lui, era necesar pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială a Moldovei, ţinănd cont de faptul că Biserica petiţionară se consacra unor activităţi politice, militănd pentru reunirea Moldovei cu Romănia, cu sprijinul acesteia din urmă. În sprijinul acestor afirmaţii, Guvernul aduce articole apărute în presa romănească, favorabile recunoaşterii Bisericii petiţionare de autorităţile moldave şi reunirii Moldovei cu Romănia.

Guvernul aduce la cunoştinţă că, Biserica petiţionară este susţinută de partidele moldoveneşti cu înclinare deschis pro-romănă, care neagă specificitatea moldavă, uneori chiar şi în dezbaterile din Parlamentul Republicii, ceea ce aduce la destabilizarea statului moldav. În acest sens, Guvernul menţionează Alianţa Creştină pentru reunificarea Romăniei, fondată la 1 ianuarie 1993, din care fac parte mai multe asociaţii şi un partid politic reprezentat în Parlament, Frontul popular creştin democrat, care ar fi salutat reactivarea Mitropoliei Basarabiei.

În al treilea rănd, nerecunoaşterea Bisericii petiţionare, conform Guvernului, era o măsură necesară pentru menţinerea păcii sociale şi a înţelegerii dintre credincioşi. Într-adevăr, atitudinea agresivă a Bisericii petiţionare, care avea ca scop atragerea altor ortodocşi şi a distruge alte Biserici, a adus la un anumit număr de incidente, care fără intervenţia poliţiei ar fi adus la victime.

121. Petiţionarii consideră că refuzul de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei nu era necesară într-o societate democratică. Ei atestă că toate argumentele aduse de Guvern sunt lipsite de temei şi nu sunt dovedite, şi nu corespund noţiunii de " necesitate socială imperioasă ". Nici un element din dosar nu dovedeşte că petiţionarii ar fi vrut ori ar fi dus, sau au vrut să ducă, activităţi susceptibile de a aduce atingere integrităţii teritoriale, securităţii naţionale sau ordinii publice moldave.

Nerecunoaşterea a pus membrii Bisericii petiţionare în imposibilitatea de a practica cultul lor, căci, conform legii cu privire la culte, activităţile proprii unui cult şi libertatea de asociere într-un scop religios pot să fie exercitate numai de un cult recunoscut de stat. În egală măsură, statul nu oferă protecţie decăt cultelor recunoscute şi numai acestea au dreptul de a-şi apăra drepturile lor în justiţie. Prin urmare, clerul şi membrii Bisericii petiţionare na au putut să se apere împotriva agresiunilor fizice şi persecuţiilor ale căror victime au fost, şi Biserica Petiţionară nu şi-a putut proteja bunurile sale.

Petiţionarii contestă faptul că statul este tolerant faţă de Biserica petiţionară. Din contra, ei se plăng precum că, reprezentanţii statului nu numai au permis actele de intimidare din partea altor credincioşi, ale căror victime au fost membrii Bisericii reclamante, dar în anumite cazuri reprezentanţii statului singuri au participat la astfel de acte.

Guvernul susţine că anume în vederea respectării acestor principii şi a îndatoririi de neutralitate în privinţa cultelor, Biserica petiţionară nu a putut fi recunoscută. Însă, Guvernul a propus ca în prealabil să fie rezolvate conflictele cu Biserica deja recunoscută şi de la care Biserica reclamantă dorea să se separe, şi anume Mitropolia Moldovei.

Mai întăi, Curtea notează că Biserica petiţionară a depus prima cerere de recunoaştere la 8 octombrie 1992, cerere rămasă fără răspuns. Mitropolia Moldovei a fost recunoscută, însă, la o dată ulterioară, adică la 7 februarie 1993. În aceste condiţii, Curtea nu prea înţelege cel puţin argumentul Guvernului pentru perioada care precedă recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, conform căruia Biserica petiţionară ar fi un grup schismatic în raport cu Mitropolia Moldovei, care este recunoscută.

Cum n-ar fi lucrurile, Curtea reaminteşte că îndatorirea de neutralitate şi de imparţialitate a statului, aşa cum este definit de jurisprudenţă, este incompatibilă cu o oarecare apreciere din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase şi că această îndatorire impune statului să asigure ca grupurile opuse unul altuia să se tolereze, chiar şi dacă provin din acelaşi grup. În speţă, Curtea consideră că, luănd în vedere că Biserica petiţionară nu reprezenta un nou cult şi, făcănd să depindă recunoaşterea sa de voinţa unei autorităţi ecleziastice cunoscute, adică a Mitropoliei Moldovei, Guvernul şi-a încălcat îndatorirea de neutralitate şi imparţialitate. De aici, este cazul de respinge argumentul acestuia că, refuzul de recunoaştere era necesar la apărarea legalităţii şi a Constituţiei Moldovei.

124. Curtea notează în primul rănd că, în statutul său şi în particular, în preambulul statutului, Biserica reclamantă este definită ca o Biserică autonomă locală, funcţionănd pe teritoriul moldovenesc în respectul legilor acestui stat, denumirea sa avănd un caracter istoric, fără a avea vre-o legătură cu realităţile politice actuale sau trecute. Avănd o activitate în principial religioasă, Biserica petiţionară este gata de a colabora cu statul în egală măsură în domeniul culturii, învăţămăntului sau asistenţei sociale. Ea declară că nu duce nici o activitate politică.

125. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul totuşi a susţinut că în realitate, Biserica petiţionară ducea activităţi politice contrare ordinii publice moldave şi că, dacă ea va fi recunoscută, astfel de activităţi ar pune în pericol integritatea teritorială a Moldovei.

Curtea reaminteşte că, dacă nu se poate exclude faptul că programul unei organizaţii ascunde obiective şi intenţii diferite de cele pe care le afişează public, Curtea, pentru a se asigura, trebuie să compare conţinutul aşa-zisului program cu actele şi părerile titularului lor (decizia Sidiropoulos şi alţii sus citată, p. 1618, \xf546). În speţă, Curtea notează că, nici un element al dosarului nu-i permite să facă concluzia că Biserica petiţionară ar duce alte activităţi decăt cele declarate în statutul său.

Referitor la articolele de presă menţionate mai sus, cu toate că conţinutul lor aşa cum descrie Guvernul atestă idei favorabile unei eventuale reuniri a Moldovei la Romănia, ele nu pot fi imputate Bisericii petiţionare. Mai mult ca atăt, Guvernul n-a pretins că Biserica petiţionară ar fi inspirat aceste articole.

De altfel, în absenţa vre-unui element probator, Curtea nu ar putea să concluzioneze că Biserica petiţionară este în legătură cu activităţile politice ale organizaţiilor moldoveneşti sus menţionate (paragraful 120), care ar milita pentru reunirea Moldovei la Romănia. Ea notează de altfel că, Guvernul n-a susţinut ilegalitatea acestor asociaţii sau partide politice.

Căt despre eventualitatea că Biserica petiţionară, odată recunoscută, va constitui un risc pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială, Curtea crede că, aici este vorba de o simplă ipoteză, care în lipsa altor elemente concrete, nu ar justifica un refuz de a o recunoaşte.

126. Curtea relevă că Guvernul nu contestă decăt incidentele care au avut loc în timpul reuniunilor adepţilor şi a membrilor clerului Bisericii reclamante ( paragrafele 47-87). În particular, conflictele s-au produs atunci cănd preoţii aparţinănd Bisericii petiţionare au dorit să oficieze slujbele, în locurile de cult la care pretindeau în mod exclusiv adepţii şi clerul Mitropoliei Moldovei. În alte localităţi unele persoane se opuneau prezenţei Bisericii petiţionare, considerănd-o drept ilegală.

128. Guvernul susţine că, cu toate că Biserica petiţionară n-a fost recunoscută, autorităţile sunt tolerante şi îi permit continuarea activităţii fără a o împiedica. Membrii acestei Biserici pot să se reunească, să facă rugăciuni împreună şi să-şi administreze bunurile. Sunt aduse ca probă activităţile numeroase ale Bisericii reclamante.

129. Curtea relevă că, conform Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992, doar cultele recunoscute prin decizia Guvernului pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. În particular, numai un cult recunoscut are calitatea de personalitate juridică (articolul 24), poate produce şi comercializa obiecte specifice de cult (articolul 35) şi poate angaja lucrători (articolul 44). Mai mult, asociaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase sunt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele.

131. Biserica petiţionară se pretinde victima unei discriminări, luănd în considerare refuzul de recunoaştere nejustificat al Guvernului, în timp ce el a recunoscut de o parte alte Biserici ortodoxe, şi de altă parte, mai multe asociaţii în cadrul aceluiaşi cult. Biserica reclamantă invocă articolul 14 al Convenţiei, care stipulează următoarele:

137. Curtea reaminteşte că articolul 13 prevede cerinţa unui recurs intern care să abiliteze instanţa naţională competenţa să cunoască conţinutul acuzaţiilor bazate pe Convenţie şi să ofere ameliorarea cuvenită, chiar dacă statele contractante se bucură de o anumită limită de apreciere referitor la felul de a se conforma obligaţiilor ce decurg din dispoziţia dată ( decizia Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pp. 1869-1870, \xf5 145). Recursul cerut de articolul 13 trebuie să fie "efectiv", atît în practică cît şi în drept. Totodată, un astfel de recurs este cerut doar pentru acuzaţiile care pot trece ca "protejabile" în sensul Convenţiei.

138. Curtea denotă că acuzaţiile aduse de petiţionari conform cărora refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare a adus la violarea dreptului lor la libertatea religiei, garantat de articolul 9 al Convenţiei, avea fără nici o discuţie caracterul protejabil (paragraful 130 sus citat). Petiţionari au fost, aşadar, în drept să beneficieze de un recurs intern efectiv în sensul prevăzut de articolul 13. În consecinţă, Curtea va examina dacă Biserica petiţionară şi petiţionarii au beneficiat de un astfel de recurs.

139. Curtea constată că, în decizia sa din 9 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie nu a considerat refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere prezentată de Biserica petiţionară drept ilegal şi nici cu atăt mai mult, contravenind articolului 9 al Convenţiei, deoarece petiţionarii puteau să-şi manifeste religia lor în sănul Mitropoliei Moldovei. Totuşi, Curtea Supremă de Justiţie n-a răspuns la învinuirile principale ridicate de petiţionari, şi anume dorinţa lor de a se reuni şi de a-şi manifesta religia colectiv, în cadrul unei Biserici distincte de Mitropolia Moldovei şi de asemeni de a beneficia de dreptul la un tribunal pentru a-şi apăra drepturile şi proteja bunurile, dat fiind faptul că numai cultele recunoscute de către stat beneficiază de o protecţie legală. Din acel moment, Mitropolia Basarabiei, nefiind recunoscută de stat, nu avea dreptul de a-şi susţine drepturile în faţa Curţii Supreme de Justiţie.

140. De altfel, Curtea relevă că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte odată ce ea pune problema recunoaşterii de Guvern şi obligaţia de a respecta legile Republicii ca condiţie pentru funcţionarea unui cult, atunci ea nu conţine dispoziţii specifice de reglementare a procedurii de recunoaştere şi care să prevadă recursurile disponibile în caz de litigiu.

141. Petiţionarii se plăng de asemenea de faptul că, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară, o împiedică pe aceasta din urmă de a obţine personalitatea juridică, privănd-o astfel de dreptul său la acces la un tribunal, garantat de articolul 6, în scopul rezolvării oricărei învinuiri referitor la drepturile sale, în particular la drepturile sale de proprietate. În plus, ei invocă că acest refuz, împreună cu încăpăţănarea autorităţilor de a considera că reclamanţii pot practica religia lor în cadrul Mitropoliei Moldovei, aduce atingere libertăţii lor de asociere, în pofida articolului 11 al Convenţiei.

" Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi contractante nu permite decăt o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. "

147. Întrucît, petiţionarii au primit de la Consiliul Europei 7937,10 FRF cu titlu de asistenţă judiciară pentru prezentarea reclamantului Vlad Cubreacov la audierile în faţa Curţii, de aceia petiţionarii cer doar rambursarea cheltuielilor pentru avocat, care au fost expuse în timpul procedurii în faţa Curţii, şi anume 8 693,89 FRF şi 3 550 lire sterline GBR. Aceste sume corespund respectiv onorariilor pentru pregătirea cererii de către avocatul moldav şi a avocaţilor consilieri britanici referitor la apărarea petiţionarilor pe parcursul procedurii şi la prezentarea lor la audierile în faţa Curţii.

1.A l'origine de l'affaire se trouve une requete (n0 45701/99) dirigee contre la Republique de Moldavie et dont l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor") et 12 ressortissants de cet Etat, MM. Petru Paduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, loan Esanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe lonita, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici et Alexandru Magola ("les requerants "), ont saisi la Commission europeenne des Droits de l'Homme ("la Commission") le 3 juin 1998, en veitu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertes fondamentales ("la Convention"). Le requerant Vasile Petrache est decede ă l'autonme 1999.

2. Les requerants alleguaient en particulier que le refus des autorites moldaves de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie portait atteinte ă leur liberte de religion et d'association et que l'eglise requerante etait victime d'une discrimination fondee sur la religion.

8. Le 25 septembre 2001, conformement ă l'article 61 \xf5 3 du reglement de la Cour, la presidente de la chambre a accorde ă l'Eglise metropolitaine de Moldova l'autorisation de presenter des observations ecrites sur certains aspects de l'affaire. Ces observations ont ete reyaes le 10 septembre 2001.

9. La premiere requerante, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor"), est une eglise orthodoxe autonome ayant juridiction canonique sur le territoire de la Republique de Moldova. Les autres requerants sont des ressortissants moldaves, membres du conseil eparchique de la premiere requerante : Petru Paduraru, archeveque de Chisinau, metropolite de Bessarabie, residant ă Chisinau; Petru Buburuz, prosyncelle, residant ă Chisinau; loan Esanu, protosyncelle, residant ă Calarasi ; Victor Rusu, protopresbytre, residant ă Lipnic, Ocnita; Anatol Goncear, pretre, residant ă Zubresti, Straseni;

Valeriu Cemei, pretre, residant а Soveanca, Sвngerei; Gheorghe Ionita, prвtre, residant в Crasnoarmeisc, Hвncesti; Valeriu Matciac, prкtre, rйsidant а Chisinau; Vlad Cubreacov, depute au Parlement moldave et в l'Assemblee Parlementaire du Conseil de l'Europe, residant в Chisinau;

10. Le 14 septembre 1992, les personnes physiques requerantes s'associerent pour creer l'Eglise requerante, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II s'agissait d'une eglise orthodoxe autonome locale. Selon son statut, elle succeda sur le plan canonique ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie qui avait existejusqu'en 1944.

11. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie se dota de statuts detenninant, entre autres, la composition et l'administration de ses organes, la formation, le recrutement et la discipline de son clerge, les distinctions ecclesiastiques et les regles concemant ses biens. Dans le preambule, les statuts definissent ainsi les principes d'organisation et de fonctionnement de l'Eglise requerante:

"l'Eglise metropolitaine de Bessarabie est une Eglise orthodoxe autonome locale rattachee au patriarcat de Bucarest. La denomination ecclesiasdque traditionnelle " Eglise metropolitaine de Bessarabie " a un caractere historiquement conventionnel et n'a aucun lien avec les realit6s politiques actuelles ou passees. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'a pas d'activites politiques et n'en anra pas ă l'avenir. Elle exerce son action sur le territoire de la Republique de Moldova. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie a le rang d'exarchat du Pays. Peuvent y adherer 6galement, selon le droit canonique, des conununautes de la diaspora. L'adhesion des fideles et des communautes de l'etranger est exclusivement benevole.

Dans le cadre de son activite en R6publique de Moldova, elle respecte les lois de cet Etat et la legislation intemationale en matiere de droits de l'homme. Les communautes de l'etranger qui ont adhere du point de vue canonique a l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, etablissent des rapports avec les autorites des Etats respectifs dans le respect de la legislation de ces Etats et des dispositions internationales en la matiăre. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie collabore avec les autorites de l'Etat en matiere de culture, d'enseignement et d'aide sociale. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'a aucune pretention d'ordre patrimonial ou autre sur d'autres Eglises ou organisations religieuses. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie entretient des relations cecumeniques avec les autres Eglises et mouvements religieux et considăre que le dialogue fratemel est l'unique forme de relation entre les Eglises.

Les pretres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie qui ceuwent sur le temtoire moldave sont citoyens de cet Etat. Le fait d'inviter des ressortissants d'autres Etats ă venir exercer ime activite religieuse en Moldova et d'envoyer ă 1'6tranger des citoyens de la Rdpublique de Moldova dans le meme but se fera conformdment ă la legislation en vigueur.

Les membres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie sont des citoyens de la Republique de Moldova, qui s'associent benevolement pour pratiquer en commun leur croyance religieuse, conformement ă leurs propres convictions, et sur la base des preceptes evangeliques, du Canon des Apotres, du droit canonique orthodoxe et de la Sainte Tradition.

Dans toutes les communautes de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, dans le cadre des services religieux, seront dites des prieres speciales pour les autorites et les institutions de l'Etat dans les termes suivants : " Nous prions toujours pour notre pays, la Republique de Moldova, ses dirigeants et son armee, Que Dieu les protege et leur assure une vie paisible et propre, dans le respect des canons de l'Eglise. " "

12. A ce jour, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie a etabli 117 communautes sur le territoire moldave, trois communautes en Ukraine, une en Lituanie, une en Lettonie, deux dans la Federation de Russie et une en Estonie. Les communautes de Lettonie et de Lituanie ont 6te reconnues par les autorites de ces Etats et sont dotees de la personnalite morale.

13. En application de la loi no 979-XII 24 mars 1992 sur les cultes, selon laquelle les cultes pratiques sur le temtoire moldave doivent faire l'objet d'une reconnaissance par decision du gouvemement, l'Eglise requerante demanda le 8 octobre 1992 ă etre reconnue. Elle ne resut aucune reponse,

15. Le 8 aout 1995, le requerant Petm Paduram, invoquant l'article 235 du code de procedure civile regissant le recours judiciaire ă l'encontre d'un acte de l'administration contraire ă un droit reconnu, assigna le gouvemement devant le tribunal de premiere instance de l'arrondissement Buiucani de Chisinau. II sollicitait l'annulation des decisions refusant de reconnaître l'Eglise requerante. Le tribunal accueillit sa demande et rendit, le 12 septembre 1995, une decision ordonnant la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.

18. Le 13 mars 1996, celle-ci deposa aupres du gouvemement moldave une nouvelle demande en reconnaissance. Le 24 mai 1996, n'ayant re?u aucune reponse, les requerants assignerent le Gouvemement devant le tribunal de premiere instance de Chisinau, demandant la reconnaissance de FEglise metropolitaine de Bessarabie. Le tribunal debouta les requerants par unjugement du 19juillet 1996.

20. Les requerants interjeterent appel du jugement du 19juillet 1996 devant le tribunal municipal (Tribunalul municipiuluî) de Chisinau. Par un arret insusceptible de recours du 21 mai 1997, ce demier cassa le jugement en question et accueillit la demande des requerants.

22. Le 4 mars 1997, les requerants adresserent au gouvemement moldave une nouvelle demande en reconnaissance. Le 4 juin 1997, en l'absence de reponse, ils saisirent la cour d'appel et demanderent ă ce que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie fut reconnue, en invoquant ă l'appui de leur demande le droit ă la liberte de conscience et ă la liberte d'association aux fins de pratiquer un culte. Cette action fat jointe au dossier dejă pendant devant cette cour.

23. Devant la cour d'appel, le gouvemement allegua que l'affaire concemait un conflit ecclesiastique au sein de l'Eglise orthodoxe de Moldova ("l'Eglise metropolitaine de Moldova"), qui ne pouvait etre resolu que par les Eglises orthodoxes roumaine et russe, et qu'une eventuelle reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie provoquerait des conflits parmi les fideles.

24. La cour d'appel accueillit la demande des requerants par une decision le 19 aout 1997. Elle souligna d'abord que l'article 31 \xf5\xf5 1 et 2 de la Constitution moldave garantissait la liberte de conscience et que celle-ci devait se manifester dans un esprit de tolerance et de respect d'autrui. De surcroît, les cultes etaient libres et pouvaient s'organiser selon leurs statuts, dans le respect des lois de la Republique. La cour releva ensuite qu'ă partir du 8 octobre 1992, confonnăment aux articles 14 et 15 de la loi sur les cultes, l'Eglise requerante avait adresse au Gouvemement plusieurs demandes en reconnaissance, mais que celui-ci n'y avait pas repondu. Par une lettre du 19 juillet 1995, le Premier ministre avait informe les requerants que le Gouvemement ne pouvait examiner la demande de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie sans s'immiscer dans l'activite de l'Eglise metropolitaine de Moldova. La cour d'appel nota ensuite qu'alors que la

La cour rejeta l'argument du Gouvemement selon lequel la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Moldova permettait de satisfaire l'ensemble des croyants orthodoxes. Elle souligna que la notion de culte ne se limitait pas seulement aux catholicisme ou orthodoxie, mais se devait d'englober toutes les confessions et diverses manifestations des sentiments religieux de leur fideles, par des prieres, rites, offices religieux ou hommages ă l'egard d'une divinite. La cour releva que l'Eglise metropolitaine de Moldova dependait, du point de vue canonique, de l'Eglise orthodoxe 'russe et donc du patriarcat de Moscou, tandis que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait rattachee ă l'Eglise orthodoxe roumaine et, de ce fait, au patriarcat de Bucarest.

La .cour jugea le refus du Gouvemement de reconnaître l'Eglise requerante contraire ă la liberte de religion, telle que garantie non seulement par la loi moldave sur les cultes, mais egalement par l'article 18 de la Declaration Universelle des Droits de l'Homme, l'article 5 du Pacte Intemational sur les droits economiques, sociaux et culturels, ainsi que par l'article 18 du Pacte Intemational sur les droits civils et politiques, auxquels la Moldova etait partie. Constatant que le representant du Gouvemement avait considere que le statut de l'Eglise requerante etait conforme ă la legislation inteme, la cour obligea le Gouvemement ă reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie et ă approuver ses statuts.

La cour releva que, selon l'article 238 du code de procedure civile, le recours contre une decision du Gouvemement portant atteinte ă un droit recoimu pouvait etre introduit dans un delai d'un mois, delai qui commensait ă courir ă partir soit de la decision de refas du Gouvemement, soit, en cas de silence du Gouvemement, apres l'expiration d'un mois suivant le depot de la demande. La Cour supreme de justice releva que les requerants avaient presente leur demande au Gouvemement le 4 mars 1997 et leur recours le 4 juin 1997, et jugea tardive l'action en justice des requerants.

Elle estima ensuite qu'en tous les cas, le refas du Gouvemement d'accueillir la demande des requerants ne portait pas atteinte ă leur liberte de religion telle que garantie par les traites intemationaux, et en particulier par l'article 9 de la Convention europeenne des Droits de l'Homme, car les interess6s etaient des chretiens orthodoxes et pouvaient manifester leur

Selon la cour, il ne s'agissait lă que d'un litige d'ordre administratif au sein d'une meme Eglise, qui ne pouvait etre resolu que par l'Eglise metropolitaine de Moldova, toute ingerence de l'Etat en la matiere pouvant aggraver la situation. La cour considera que le refus de l'Etat d'intervenir dans ce conflit etait conforme ă l'article 9 \xf5 2 de la Convention europeenne des Droits de l'Homme.

28. Par une lettre datee du 20 juillet 1999, le Premier ministre de Moldova leur opposa un refus. II leur indiqua que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ne constituait pas un culte au sens de la loi, mais un groupe schismatique de l'Eglise metropolitaine de Moldova.

Par une lettre du 8 fevrier 1993, le ministere de l'Education souligna la necessite d'une reconnaissance rapide de PEglise metropolitaine de Bessarabie afin d'eviter toute discrimination ă l'egard des fideles, tout en indiquant que les statuts de cette Eglise pouvaient etre ameliores.

33. Le 11 mars 1993, en reponse ă une lettre de l'Eveque de Balti, au nom du metropolite de Bessarabie, la commission des affaires culturelles et religieuses du Parlement moldave releva que l'ajoumement de l'enregistrement de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie avait pour effet d'aggraver la situation sociale et politique en Moldova, alors que les actions et les statuts de cette Eglise etaient conformes aux lois moldaves. La commission demanda des lors au Gouvemement de reconnaître 1 'Eglise requerante.

" (...) Depuis pres de deux ans, un groupe ecclesiastique connu sous le nom d'Eglise metropolitaine de Bessarabie deploie illegalement son activite sur le territoire moldave. Aucun resultat positifn'a ete obtenu malgre nos efforts soutenus pour mettre fin ă son activite (entretiens răunissant des membres de la soi-disant Eglise, des pretres, MM. G.E., I.E. (...), des representants des pouvoirs etatiques et des croyants des localites ou sont actifs ses adqites, avec MM. G.G., ministre d'Etat, et N.A., vice-president du Parlement; tous les organes des administrations nationales et locales ont ete informes du caractere illegal du groupe, etc.).

En outre, bien que l'on ait interdit, pour non-respect des regles canoniques, aux pretres et aux adeptes de l'Eglise de prendre part anx offices, ils ont neanmoins continue leurs activites illegales dans les eglises et ont anssi 6te invites ă officier ă l'occasion de diverses activites publiques organisees, par exemple, par les ministeres

de la Defense et de la Sante. Les directions de la Banque nationale et du service national des Douanes n'ont pas reagi ă notre demande tendant ă obtenir la liquidation des comptes bancaires de ce groupe et un controle strict de ses pretres lors de leurs nombreux passages a la frontiere (...)

L'activite de la soi-disant Eglise ne se limite pas uniquement ă attirer de nouveaux adeptes et ă propager les idees de l'Eglise roumaine. Elle dispose en outre de tous les moyens necessaires au fonctionnement d'une Eglise, elle designe des pretres, y compris des ressortissants d'autres Etats (...), forme des cadres eccl6siastiques, bătit des Eglises et beaucoup, beaucoup d'autres choses.

II faut aussi mentionner que l'activite (davantage politique que religieuse) de ce groupe est soutenue par des forces tant de l'interieur du pays (par certains maires et leurs villages, par des representants de l'opposition, et meme par certains deputes), que de l'exterieur (par une decision no 612 du 12 novembre 1993, le gouvemement roumain lui a octroye 399,4 milhoîis de lei pour financer son activite (...).

a) il n'existe sur le territoire moldave aucune unite administrative territoriale du nom de Bessarabie, permettant de justifier la creation d'un groupe religieux denomme "l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ". La creation d'un tel groupe et la reconnaissance de ses statuts constituerait un acte antietatique, illegitime, une n6gation de l'Etat souverain et independant qu'est la Republique de Moldova ;

b) l'Eglise metropolitaine de Bessarabie a ete creee en remplacement de l'ancienne Eparchie de Bessarabie, fondee en 1925 et reconnue par decret no 1942 pris le 4 mai 1925 par le roi de Roumanie. La reconnaissance juridique de la validite de ces actes signifierait la reconnaissance de leurs effets actuels sur le territoire moldave;

c) toutes les paroisses orthodoxes existant sur le territoire moldave ont ete enregistrees en tant que parties constitutives de l'Eglise orthodoxe de Moldova (l'Eglise metropolitaine de Moldova), dont les statuts ont 6te approuves par le Gouvemement dans sa decision no 719 du 17 novembre 1993.

refas du Gouvemement de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II souligna que l'Eglise requerante ne constituait pas un culte distinct du culte orthodoxe, mais un groupe schismatique de l'Eglise metropolitaine de Moldova, et que toute ingerence de l'Etat dans la solution de ce conflit etait contraire ă la Constitution moldave. II rappela que le parti politique dont M. Cubreacov etait membre avait publiquement desapprouve la decision du 9 d^cembre 1997 de la Cour supreme de justice, que l'interesse lui-meme avait critique le Gouvemement pour son refas de reconnaître cette "Eglise metropolitaine fant6me", et qu'il continuait ă soutenir cette organisation en usant de tous les moyens de pression, ă savoir des declarations aux medias et des interventions aupres des autorites nationales et des organisations intemationales. La lettre concluait que les "debats febriles" autour de ce groupe religieux avaient un caractere purement politique.

Soulignant notamment que depuis 1940, il n'existait plus en Moldova d'unite adininistrative du nom de "Bessarabie ", que le culte orthodoxe etait reconnu depuis le 17 novembre 1993 sous le nom de FEglise metropolitaine de Moldova dont l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait une "composante schismatique", le secretariat estima qu'une reconnaissance de l'Eglise requerante representerait une ingerence de l'Etat dans les affaires de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui aurait pour resultat d'aggraver la situation "malsaine " dans laquelle se trouvait cette demiere. Quant aux statuts de PEglise requerante, le service estima qu'ils ne sauraient etre approuv6s, car ils ne faisaient que "reprendre ceux de l'Eglise orthodoxe d'im autre pays ".

40. Le 15 septembre 1998, la commission des affaires culturelles et religieuses du Parlement moldave adressa au Gouvemement, pour information, copie d'un rapport du ministere de la Justice de la Federation de Russie, dont il ressortait qu'au ^janvier 1998, il existait en Russie au moins quatre Eglises orthodoxes, dont certaines avaient leur siege social ă l'etranger. La commission exprima le souhait que le rapport susmentionne

41. Dans ime lettre adressee le 10 janvier 2000 au requărant Vlad Cubreacov, le procureur general adjoint de Moldova estima que le refas du Gouvemement de repondre ă la demande de reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait contraire ă la liberte de religion et aux articles 6,11 et 13 de la Convention.

" L'Eglise orthodoxe de Moldova est une Eglise independante et succede en droit ă (...) l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Tout en respectant les canons et les preceptes des saints apotres, des Peres de l'Eglise et des synodes cecum6niques, ainsi que les decisions de l'Eglise Apostolique Unique, l'Eglise orthodoxe de Moldova deploie son activite 'sur le territoire de l'Etat de la Republique de Moldova selon les dispositions de la legislation en vigueur. "

43. Dans une lettre parvenue ă la Cour le 21 septembre 2001, le president de la Republique de Moldova exprima sa preoccupation quant ă la possibilite que l'Eglise requerante fut reconnue. Selon lui, cette question ne pouvait etre resolue que dans le cadre de negociations entre les patriarcats russe et roumain, les autorites de l'Etat ne pouvant intervenir dans ce conflit qu'en violation des lois moldaves. En outre, une eventuelle reconnaissance de cette Eglise par les autorites aurait des consequences imprevisibles pour la societe moldave.

44. Dans son avis no 188(1995) au Comite des Ministres sur l'admission de la Moldova au sein du Conseil de l'Europe, l'Assemblee Parlementaire de cette organisation prit note de la volonte de la Republique de Moldova de respecter les engagements qu'elle avait contractes lors du depot de sa candidature au Conseil de l'Europe le 20 avril 1993.

Parmi ces engagements, reaffirmes avant l'adoption de l'avis susmentionne, figurait celui d'assurer "une complete liberte de religion pour tous les citoyens sans discrimination " et " une solution pacifique au conflit opposant FEgUse orthodoxe moldave et l'Eglise orthodoxe de Bessarabie ".

45. Dans son rapport aimuel de 1997, la Federation intemationale d'Helsinki des Droits de l'Homme critiqua le refus du gouvemement moldave de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Le rapport indiquait qu'ă la suite de ce refus, de nombreuses Eglises avaient ete transferees dans le patrimoine de l'Eglise metropolitaine de Moldova. II attira l'attention sur des allegations selon lesquelles des membres du clerge

46. Dans son rapport de 1998, la Federation susmentionnee critiqua la loi moldave sur les cultes, et en particulier son article 4, qui deniait aux fideles des religions non reconnues par une decision du Gouvemement toute protection de leur liberte de religion. Elle souligna que cet article etait un instrument discriminatoire, qui permettait au gouvemement moldave de faire obstacle aux demarches des fideles de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie en vue de reclamer en justice les Eglises qui leur appartenaient. En outre, le rapport mentionnait des actes de violence et de vandalisme auxquels etaient soumis l'Eglise requerante et ses membres.

50. Le 7 janvier 1994, lorsque T.B. se rendit ă l'Eglise pour celebrer la messe de Noel, le maire de la ville, T.G., lui interdit l'acces ă l'Eglise. Les villageois etant sortis pour protester, le maire ferma la porte de l'Eglise ă cle et, sans autres explications, somma T.B. de quitter le village dans les 24 heures.

51. Le maire convoqua nne nouvelle assemblee des chretiens du village au 9 janvier 1994. A cette date, le maire informa les villageois que T.B. avait ete demis de ses fonctions de cure, car il appartenait ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II leur presenta un nouveau cure de la paroisse, qui relevait de l'Eglise metropolitaine de Moldova. L'assemblee rejeta la proposition du maire.

52. Une nouvelle assemblee des chretiens du village fut fixee par le maire au 11 janvier 1994. A cette date, le maire presenta aux villageois un troisieme cure, egalement de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Celui-ci ne fat pas non plus accepte par l'assemblee, qui exprima sa preference pour T.B.

54. Le 13 janvier 1994, S.M. fut arrete alors qu'il se rendait ă l'Eglise. Immobilise par cinq policiers, il fiit jete dans une fourgonnette de police et amene d'abord ă la mairie, ou il fat sauvagement battu. II fut ensuite place en garde ă vue au poste de Ocnita, ou il se vit reprocher son attitude favorable ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Les motifs de son arrestation ne lui furent pas indiquees. II fut libere apres trois jours de detention.

56. Dans une lettre du 20 mai 1994, le vice-president du conseil general du departement (raion) de Falesti reprocha ă G.E., cure de la paroisse de Saint Nicolas et membre de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, d'avoir celebre, le 9 mai 1994, l'office de Păques dans l'enceinte du cimetiere de la ville, ce qui constituait une activite contraire ă la loi sur les cultes puisque l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait illegale. Pour le meme motif, il lui interdit ă l'avenir d'officier que ce soit ă l'interieur d'une Eglise ou ă l'air libre. Quant ă l'intention de G.E. d'inviter des pretres venus de Roumanie pour l'office du 22 mai 1994, le vice-president du conseil general l'avertit de ne pas la mettre ă l'execution, etant donne qu'il n'avait pas obtenu au prealable l'accord des autorites requis par l'article 22 de la loi sur les cultes.

57. En novembre 1994, G.E. se vit infliger une amende de 90 lei pour avoir officie en tant que pretre d'une Eglise non reconnue, l'Eglise metropolitame de Bessarabie. Le tribunal de premiere instance confirma la peine, mais reduisit le montant de Pamende ă 54 lei, au motif que G.E. n'avait pas de responsabilites au sein de l'Eglise susmentionnee.

58. Le 27 octobre 1996, avant le debut de l'office dans l'Eglise paroissiale, plusieurs personnes, conduites par un pretre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, battirent G.E. jusqu'au sang et lui demanderent d'adherer ă l'Eglise metropolitaine de Moldova. Ils s'en prirent egalement ă l'epouse du pretre, dont ils dechirerent les vetements.

59. G.E. reussit ă s'echapper ă l'interieur de l'Eglise, ou se deroulait l'office, mais il fut poursuivi par ses agresseurs, qui declencherent une bagarre avec les fidăles y presents. Un policier depeche sur place reussit ă convaincre les agresseurs de quitter l'Eglise.

60. Le 15 novembre 1996, l'assemblee paroissiale fit publier une dedaration, dans laquelle elle exprimait son indignation devant les actes de violence et d'intimidation auxquels etaient soumis les membres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, demandait aux autorites de ne plus cautionner ces actes et exigeait la reconnaissance officielle de cette Eglise.

Participerent egalement ă cette discussion le maire de la ville de Calarasi, le secretaire du conseil general et l'administrateur paroissial. Le president du conseil general reprocha au requerant d'appartenir ă l'Eglise requerante et d'aller dans le sens des partisans de l'union avec la Roumanie. II lui donna ensuite ime semaine pour produire une attestation de reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, faute de quoi il devrait quitter la paroisse.

63. Dans une lettre du 24 novembre 1994 adressee au metropolite de Bessarabie, V.B., ressortissant roumain et cure de Cania, infbrma celui-ci qu'il etait soumis ă une forte pression de la part des autorites du departement de Cantemir, qui lui reprochaient d'appartenir ă l'Eglise requerante.

64. Le 19janvier 1995, V.B. fut convoque au commissariat de Cantemir, ou il se vit notifier une decision du Gouvemement armulant ses permis de sejour et de travail et lui enjoignant de quitter le temtoire moldave dans un delai de 72heures et de remettre aux autorites competentes les permis susmentionnes.

65. Le 5 avril 1995, Vasile Petrache, cure de la paroisse de Saint Nicolas, informa le metropolite de Bessarabie que les vitres de l'Eglise, rattachee ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, avaient 6te brisees lors d'incidents survenus au cours des nuits du 27 mars au 28 mars et du 3 avril au4avril 1995.

69. Le 8 decembre 1999, la police dressa un proces-verbal de contravention ă l'encontre du metropolite de Bessarabie, Petru Buburuz, au motif qu'il avait organise, le 28novembre 1999, une reunion publique devant l'eglise Saint Nicolas, sans avoir obtenu au prealable l'autorisation exigee pour la tenue de reunions publiques.

70. Le 28 janvier 2000, le juge S. du tribunal de premiere instance de Buiucani classa l'affaire apres avoir constate que le requerant n'avait pas organise une reunion, mais, en sa qualite de pretre, avait simplement celebre une messe ă la demande d'une centaine de croyants presents. Le juge constata egalement que la messe s'etait deroulee sur la place, car la porte de l'Eglise etait bloquee.

72. Dans une lettre du 22 novembre 1996 adressee au president de la Republique, le ministre de l'Interieur exprima ses regrets quant ă la lenteur des investigations menees au sujet de la plainte de P.G. et l'informa que les policiers charges de cette enquete avaient ete, de ce fait, sanctionnes disciplinairement.

73. Dans un rapport du 22 juin 1998 adresse au metropolite de Bessarabie, l'administrateur paroissial se plaignit des agissements du pretre M., membre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui, avec l'aide du maire de la ville de Balti, tentait d'evincer le pretre P.B., appartenant ă l'Eglise requerante, et obtenir la fermeture de l'eglise du village.

74. Aux dires des requerants, le capitaine de police R., declarant agir sur ordre de son superieur, le lieutenant-colonel B.D., apposa le 23 aout 1999 des scelles sur la porte de l'Eglise de Cucioaia (Ghiliceni) et interdit ă V.R., pretre de l'Eglise requerante, qui y officiait regulierement, d'y entrer et de continuer ă assurer le service religieux. Sur plainte des villageois, le requerant Vlad Cubreacov ecrivit le 26 aout 1998 au Premier ministre pour lui demander des explications ă ce sujet.

Le Gouvemement fait valoir qu'ă la suite de cette plainte, le ministere de rinterieur ordonna une enquete. Celle-ci mit en evidence que ce n'6tait pas un policier, mais un membre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, le secretaire archiprătre D.S., qui avait mis les scelles.

. 77. Apres avoir quitte l'Eglise metropolitaine de Moldova en juillet 1997, pour rejoindre l'Eglise requerante, le cure de cette paroisse et sa famille re^urent ă plusieurs reprises des menaces de la part de differents pretres de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Les vitres de sa maison furent brisees et, le 2 fevrier 1998, il fut agresse dans la me et battu par des inconnus, qui lui dirent de ne plus se meler de " ces choses-lă ".

80. Le 6 decembre 1998, le pretre V.J. de l'Eglise metropolitaine de Moldova et d'autres personnes qui l'accompagnaient forcerent l'entree de l'eglise du village et l'occuperent. Lorsque V.S., pretre de l'Eglise requerante et cure de la paroisse, arriva ă l'eglise pour le service dominical, on lui en interdit l'acces. La situation ne se debloqua que lorsque les villageois, membres de l'Eglise requerante, arriverent ă l'eglise.

81. Dans un rapport adresse au metropolite de Bessarabie le 2 fevrier2001, le pretre N.A., cure de la paroisse de Leova, declara que l'Eglise de Leova avait ete l'objet d'actes de vandalisme, et que lui-măme et d'autres fideles avaient ete la cible d'actes d'intimidation publics et de menaces de mort de la part de G.C., pretre de l'Eglise metropolitaine de Moldova. De tels actes se produisirent ă plusieurs reprises sans que la

83. Le 29 decembre 1997, le gouvemement moldave adopta la decision no 1203, attribuant ă FEglise metropolitaine de Moldova un droit d'usage du terrain sur lequel se trouvait la chapelle construite par l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Cette decision fut confirmee par un arrete du 9 mars 1998 emanant de la mairie de Floreni.

84. A la suite de la demande de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, revendiquant le droit d'user dudit terrain, compte tenu de ce que sa chapelle y etait sise, le bureau national du cadastre repondit aux fideles de la paroisse de Floreni que "l'administration publique locale n'etait pas en mesure d'adopter une telle decision, puisque l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n' avant pas de personnalite juddique reconnue en Moldova ".

85. Le 17 fevrier 2000, le metropolite de Bessarabie demanda ă la commission gouvemementale pour l'aide humanitaire d'autoriser l'entree sur le territoire moldave des biens d'une valeur de 9 000 dollars americains (USD), en provenance des Etats-Unis et de qualifier ces biens d'aide humanitaire. Cette demande se heurta ă un refus le 25 fevrier 2000.

86. Le 25 fevrier 2000, le requerant Vlad Cubreacov demanda ă la commission de lui communiquer les motifs du refas. 11 fit valoir que le don, envoye par l'association " Jesus Christ ofLatter-Day Saints ", consistant en des vetements d'occasion, avait resu de la part des autorites ukrainieimes l'autorisation de transit en tant que don humanitaire. Or, depuis le 18 fevner2000, ces biens se trouvaient bloques ă la douane moldave et, de ce fait, le destinataire etait oblige de payer 150 USD par jour de depăt. Le requerant reitera la demande visant ă faire entrer ces biens en tant que don humamtaire sur le temtoire moldave.

(4) Les cultes religieux sont autonomes, separes de l'Etat, etjouissent de l'appui de ce demier, y compris par les facilites accordees pour donner une assistance religieuse dans l'armee, les hăpitaux, les etablissements penitentiaires, les asiles et les orphelinats."

" L'Etat garantit la liberte de conscience et la liberte de religion sur le territoire moldave. Toute personne a le droit de manifester sa croyance librement, individuellement ou en association, de repandre sa croyance et d'exercer en public ou en prive son culte, ă condition que cet exercice ne soit pas contraire ă la Constitution, ă la presente loi ou ă la legislation en vigueur. "

" Ponr pouvoir etre reconnu, chaque culte presente au Gouvemement, pour examen et approbation, les statuts regissant son organisation et son fonctionnement. Les statuts doivent contenir des mfonnations sur son systeme d'organisation et d'admimstration, et sur les principes fondamentaux de ses convictions. "

Aux fins du prtsent article, sont consideres comme objets de culte: les vases liturgiques, les icănes sur metal et lithographi^es, les croix, les crucifix, le mobilier ecclesiastique, les pendentifs en fonne de croix ou les medaillons renfermant des images religieuses propres ă chaque culte, les objets religieux colportes, etc. Sont assimiles aux objets de culte: les calendriers religieux, les cartes postales, les depliants, les albums d'art rehgieux, les films, les etiquettes renfermant im lieu de culte ou des objets d'art religieux, ă l'exception de ceux qui font partie du patrimoine cnlturel national, les produits necessaires au culte, comme l'encens et les cierges, y compris les decorations pour les mariages et les baptemes, les ^toffes et les broderies destin6es ă fabriquer des vetements de culte et d'autres objets necessaires ă la pratique du culte. "

" 1. La cour d'appel juge en premiere instance les requetes introduites contre les organes de l'administration centrale et les responsables de ces organes ă raison d'actes contraires ă la loi ou outrepassant les pouvoirs conferes et portant atteinte aux droits des citoyens."

" Toute personne physique ou morale qui estime ses droits leses du fait d'un acte administratif ou du refus injustifie d'un organe administratif (...) d'examiner sa demande concemant un droit reconnu par la loi, est en droit de s'adresser au tribunal competent pour obtenir l'aimulation de l'acte ou la recoimaissance de son droit lese. "

94. Les requerants alleguent que le refus des autorites moldaves de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie constitue une atteinte ă leur liberte de religion, car seuls les cultes reconnus par le gouvemement peuvent etre pratiques sur le temtoire moldave. Ils font valoir en particulier que la liberte de manifester collectivement leur religion se trouve entravee du fait de l'interdiction de se reunir dans un but religieux, et du fait de l'absence de toute protection juridictionnelle du patrimoine de l'Eglise requerante. Ils invoquent l'article 9 de la Convention, aux tennes duquel:

" 1. Toute personne a droit ă la liberte de pensee, de conscience et de religion; ce droit implique la liberte de changer de religion ou de conviction, ainsi que la liberte de manifester sa religion ou sa conviction individuellement ou collectivement, en public ou en prive, par le culte, l'enseignement, les pratiques et l'accomplissement des rites.

2. La liberte de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prevues par la loi, constituent des mesures necessaires, dans une societe democratique, ă la securite publique, ă la protection de l'ordre, de la sante ou de la morale publiques, ou ă la protection des droits et libertes d'autrui."

95. Invoquant l'affaire Manoussakis (arret Manoussakis c. Grece du 26 septembre 1996, Recueil des arrets et decisions 1996-IV, p. 1361, \xf5 37), les requerants alleguent que le refus de reconnaître l'Eglise requerante constitue une atteinte ă leur liberte de religion, puisque l'absence

d'autorisation rend impossible l'exercice de leur culte. Selon eux, un Etat peut exiger une procedure d'enregistrement prealable des cultes sans pour autant enfreindre l'article 9 de la Convention, ă condition que l'enregistrement ne devienne pas un obstacle ă la liberte de religion des croyants. Or, en l'espece, le refus de reconnaissance n'aurait aucun fondement acceptable dans une societ^ democratique. En particulier, ils font valoir qu'aucune activite illegale ou contraire ă l'ordre public ne saurait etre reprochee ă l'Eglise requerante ou ă ses membres.

96. Les requerants soutiennent que, dans une societe d&nocratique, tout groupe de croyants s'estimant different des autres devrait pouvoir creer une nouvelle Eglise, et qu'il n'appartient pas ă l'Etat de determiner s'il y a ou non une reelle distinction entre ces differents groupes ou quelles croyances doivent etre considerees comme distinctes d'autres.

97. Le Gouvemement admet que le droit ă la liberte de religion comprend la liberte de manifester sa religion par le culte et l'accomplissement des rites, mais il estime qu'en l'espece, le refas de reconnaître l'Eglise requerante n'equivaut pas ă interdire les activites de celle-ci ou de ses membres. Ces demiers conservent leur liberte de religion, tant dans leur for interieur, qu'en la manifestant par le culte et l'accomplissement des rites.

98. Par ailleurs, le Gouvemement soutient que l'Eglise requerante, en tant qu'Eglise chretienne orthodoxe, ne pratique pas un nouveau culte, puisque le culte chretien orthodoxe a ete reconnu en Moldova le 7 fevrier 1993 en meme temps que l'Eglise metropolitaine de Moldova. L'Eglise requerante ne se differencierait en rien, du point de vue religieux, de l'Eglise metropolitaine de Moldova.

La creation de l'Eglise requerante serait en realite une tentative visant ă creer un nouvel organe administratif au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Or, l'Etat ne saurait s'immiscer dans le conflit survenu au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova sans enfreindre son devoir de neutralite en matiere religieuse.

A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a soutenu que ce conflit, en apparence administratif, dissimulerait un conflit d'ordre politique entre la Roumanie et la Russie; son intervention dans ce conflit, sous la forme d'une reconnaissance du groupe schismatique qu'est ă ses yeux

99. Le tiers intervenant fait valoir que la presente requete a pour origine un conflit d'ordre administratif au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. II souligne que l'Eglise requerante a ete creee par des ecclesiastiques de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui, pour des raisons dictees par leurs ambitions personnelles, ont decide de se separer de cette Eglise. L'activite schismatique du requerant Petru Paduraru etant contraire aux canons de l'Eglise orthodoxe russe, le patriarche de Moscou lui a interdit d'officier. Toutefois, en violation du droit canon, et sans consulter ni le patriarcat de Moscou m les autorites civiles moldaves, le patriarcat de Bucarest a decide de reconnaître l'Eglise schismatique. Le conflit ainsi genere devrait donc etre resolu uniquement par negociations entre les patriarcats roumain et russe.

100. Le tiers intervenant souligne que l'Eglise requerante est fondee sur des criteres ethniques et que, des lors, sa reconnaissance par le Gouvemement non seulement constituerait une ingerence de l'Etat dans les affaires religieuses, mais aurait egalement des consequences negatives sur la situation politique et sociale en Moldova et encouragerait les tendances nationalistes existantes dans ce pays. De surcroît, une telle reconnaissance porterait prejudice aux relations d'amitie entre la Moldova et l'Ukraine.

101. La Cour rappelle d'emblee qu'une Eglise ou l'organe ecclesial d'une Eglise peut, comme tel, exercer au nom de ses fideles les droits garantis par l'article 9 de la Convention (Cha'are Shalom Ve Tsedek c.France, n0 27417/95, \xf5 72, CEDH 2000-). En l'espece, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie peut donc etre consideree comme requerante au sens de l'article 34 de la Convention.

104. Les requerants font valoir que, selon la loi moldave, seuls les cultes reconnus par le Gouvemement peuvent etre pratiques et que, par consequent, le refus de la reconnaître equivaut pour l'Eglise requerante ă lui interdire de fonctionner, tant sur le plan cultuel qu'associatif. Quant aux requerants, ils ne peuvent pas non plus exprimer leurs convictions par leur culte, puisque seul un culte reconnu par l'Etat beneficie d'une protection legale.

En l'espece, la Cour note que, n'etant pas reconnue, l'Eglise requerante ne peut pas deployer son activite. En particulier, ses pretres ne peuvent pas officier, ses membres ne peuvent pas se reunir pour pratiquer leur religion et, etant depourvue de personnalite morale, elle ne peut pas beneficier de la protectionjuridictionnelle de son patrimoine.

Des lors, la Cour estime que le refus du Gouvemement moldave de reconnaître l'Eglise requerante, confirme par la decision de la Cour suprăme dejustice du 9 decembre 1997, constitue une ingerence dans le droit de cette Eglise et des autres requerants ă la liberte de religion, telle que garantie par l'article 9 \xf5 1 de la Convention.

106. Pour determiner si cette ingerence a emporte violation de la Convention, la Cour doit rechercher si elle satisfait aux exigences de l'article 9 \xf5 2, c'est-ă-dire si elle etait " prevue par la loi", poursuivait une but legitime au regard de cette disposition et etait "necessaire dans une societe democratique ".

107. Les requerants admettent que l'ingerence en question etait prevue par la loi no 979-XII du 24 mars 1992 sur les cultes. Ils affirment n^anmoins que la procedure prevue par cette loi a ete detoumee de ses fins, car le veritable motifdu refus d'enregistrement etait d'ordre politique; en effet, le Gouvemement n'a ni soutenu ni demontre que l'Eglise requerante etait contraire aux lois de la Republique.

109. La Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle l'expression "prevue par la loi" figurant aux articles 8 ă 11 de la Convention non seulement exige que la mesure incriminee ait une base en droit inteme, mais aussi vise la qualite de la loi en cause, qui doit etre suffisamment accessible et previsible, c'est-ă-dire enoncee avec assez de precision pour permettre ă l'individu - en s'entourant au besoin de conseils eclaires - de regler sa conduite (arrets Sunday Times c. Royaume-Uni du 26avril 1979, serie A no 30, \xf5 49, Larissis et autres c. Grece du 24fevrierl998, Recueil 1998- I, p. 378, \xf5 40, Hashman et Harrup

Pour repondre ă ces exigences, le droit inteme doit offrir une certaine protection contre des atteintes arbitraires de la puissance publique aux droits garantis par la Convention. Lorsqu'il s'agit de questions touchant aux droits fondamentaux, la loi irait ă l'encontre de la preeminence du droit, l'un des principes fondamentaux d'une societe democratique consacres par la Convention, si le pouvoir d'appreciation accorde ă l'executifne connaissait pas de limites. En consequence, elle doit definir l'etendue et les modalites d'exercice d'un tel pouvoir avec une nettete suffisante (Hassan et Tchaouch c. Bulgarie [GC], n0 30985/96, \xf5 84, CEDH 2000-).

Le niveau de precision de la legislation inteme - qui ne peut en aucun cas prevoir toutes les hypotheses - depend dans une large mesure du contenu de l'instrument en question, du domaine qu'il est cense couvrir et du nombre et du statut de ceux a qui il est adresse (arrets Hashman et Harrup precite, \xf5 31, et Groppera Radio AG et autres c. Suisse du 23 mars 1990, serie A no 173, p. 26, \xf5 68).

110. En l'espece, la Cour note que l'article 14 de la loi du 24 mars 1992 exige que les cultes soient reconnus par decision du gouvemement et que, selon l'artide 9 de la meme loi, ne peuvent beneficier d'une reconnaissance que les cultes dont les pratiques et rituels sont conformes ă la Constitution et aux lois moldaves.

Sans se prononcer categoriquement sur le point de savoir si les dispositions susmentionnees repondent aux exigences de previsibilite et de precision, la Cour partira du principe que l'ingerence en question etait "prevue par la loi" avant de detenniner si elle poursuivait un "but legitime " et etait" necessaire dans une societe democratique ".

111. A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a soutenu que son refas d'acceder ă la demande de reconnaissance deposee par les requerants tendait ă la protection de l'ordre et de la securite publique. L'Etat moldave, dont le temtoire a oscille au cours de l'histoire entre la Roumanie et la Russie, a une population variee du point de vue ethnique et linguistique. Dans ces circonstances, la jeune Republique de Moldova, independante depuis 1991, dispose de peu d'elements de nature ă assurer sa perennite. Or, Fun de ces ăements est la religion. En effet, la majorite de la population est de religion chretienne orthodoxe. Par consequent, la recoimaissance de l'Eglise orthodoxe de Moldova, subordonnee au patriarcat de Moscou, a permis ă toute cette population de se retrouver au sein de cette Eglise. II se trouve que, si l'Eglise requerante etait reconnue, ce lien risquerait d'etre detruit et la population chretienne orthodoxe dispersee entre plusieurs Eglises et d'autre part, derriere l'Eglise requerante, subordonnee au patriarcat de Bucarest, oeuvreraient des forces politiques

ayant partie liee avec les interets roumains favorables ă la reunion de la Bessarabie ă la Roumanie. La reconnaissance de l'Eglise requerante raviverait donc de vieilles rivalites rosso-roumaines au sein de la population, mettant ainsi en danger la paix sociale, voire l'integrite temtoriale de la Moldova.

113. La Cour considere que les Etats disposent du pouvoir de controler si un mouvement ou une association poursuit, ă des fins pretendument religieuses, des activites nuisibles ă la population ou ă la securite publique (arret Manoussakis precite, p. 1362, \xf5 40; Stankov et l'Union des Macedoniens Unis Ilinden c. Bulgarie, n08 29221/95 et 29225/95, \xf5 84, CEDH2001-),

114. La Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle, telle que la protege l'article 9, la liberte de pensee, de conscience et de religion represente l'une des assises d'une " societe democratique " au sens de la Convention. Elle figure, dans sa dimension religieuse, parmi les elements les plus essentiels de l'identite des croyants et de leur conception de la vie, mais elle est aussi un bien precieux pour les athees, les agnostiques, les sceptiques ou les indifferents. II y va du pluralisme " cherement conquis au cours des siecles - consubstantiel ă pareille societe.

Si la liberte religieuse releve d'abord du for interieur, elle "implique " de surcroît, notamment, celle de " manifester sa religion " individuellement et en prive, ou de maniere collective, en public et dans le cercle de ceux dont on partage la foi. Le temoignage, en paroles et en actes, se trouve lie ă l'existence de convictions religieuses. Cette liberte implique, notamment, celle d'adherer ou non ă une religion et celle de la pratiquer ou non (arret Kokkinakis c. Grece du 25 mai 1993, serie A no 260, p. 17, \xf5 31 ; Buscarini et autres c. Saint-Marin [GC], no 24645/94, \xf5 34, CEDH 1999-1). L'article 9 enumere les diverses formes que peut prendre la manifestation d'une religion ou d'une conviction, ă savoir le culte, l'enseignement, les pratiques et l'accomplissement des rites. Neanmoins, il ne protege pas n'importe quel acte motive ou inspire par une religion ou conviction (arret Kala? c. Turquie du l^juillet 1997, Recueildes arrets etdecisions 1997-IV, p. 1209, \xf5 27).

115. La Cour a egalement indique que, dans une societe democratique, ou plusieurs religions coexistent au sein d'une meme population, il peut se r6veler necessaire d'assortir cette liberte de limitations propres ă concilier les interets des divers groupes et ă assurer le respect des convictions de chacun (arret Kokkinakis precite, p. 18, \xf5 33).

116. Toutefois, dans l'exercice de son pouvoir de reglementation en la matiere et dans sa relation avec les diverses religions, cultes et croyances, l'Etat se doit d'etre neutre et impartial (arret Hassan et Tchaouch precite, \xf5 78). II y va du maintien du pluralisme et du bon fonctionnement de la democratie, dont l'une des principales caracteristiques reside dans la possibilite qu'elle offre de resoudre par le dialogue et sans recours ă la violence les problemes que rencontre un pays, et cela meme quand ils derangent (arret Parti communiste unifie de Turquie et autres c. Turquie du 30 janvier 1998, Recueîl 1998-1, p. 27, \xf5 57). Des lors, le role des autorites dans ce cas n'est pas d'enrayer la cause des tensions en eliminant le pluralisme, mais de s'assurer que des groupes opposes l'un ă l'autre se tolerent (arret Serifc. Grece precite, \xf5 53).

117. La Cour rappelle aussi qu'en principe, le droit ă la liberte de religion tel que Fentend la Convention exclut l'appreciation de la part de l'Etat quant ă la legitimite des croyances religieuses ou aux modalites d'expression de celles-ci. Des mesures de l'Etat favorisant un dirigeant ou des organes d'une communaute religieuse divisee ou visant ă contraindre la communaute ou une partie de celle-ci ă se placer, contre son gre, sous une direction unique, constitueraient egalement une atteinte ă la liberte de religion. Dans une societe democratique, l'Etat n'a pas besoin de prendre des mesures pour garantir que les communautes religieuses soient ou demeurent placees sous une direction unique (arret Serif c. Grece precite, \xf5 52). De meme, lorsque l'exercice du droit ă la liberte de religion ou d'un de ses aspects est soumis, selon la loi inteme, ă im systeme d'autonsation prealable, l'intervention dans la procedure d'octroi de l'autorisation d'une autorite ecclesiastique reconnue ne saurait se concilier avec les imperatifs du paragraphe 2 de l'article 9 (voir, mutatis mutandis, Pentidis et autres c. Grece, no 23238/94, rapport de la Commission du 27 fevrier 1996, \xf5 46).

118. Par ailleurs, les communautes religieuses existant traditionnellement sous la forme de structures organisees, l'article 9 doit s'interpreter ă la lumiere de l'article 11 de la Convention qui protege la vie associative contre toute ingerence injustifiee de l'Etat. Vu sous cet angle, le droit des fideles ă la liberte de religion, qui comprend le droit de manifester sa religion collectivement, suppose que les fideles puissent s'associer librement, sans ingerence arbitraire de l'Etat. En effet, l'autonomie des communautes religieuses est indispensable au pluralisme dans unesociete democratique et se trouve donc au coeur măme de la protection offerte par l'article 9 (arret Hassan et Tchaouch precite, \xf5 62).

De surcroît, l'un des moyens d'exercer le droit de manifester sa religion, surtout pour une communaute religieuse, dans sa dimension collective, passe par la possibilite d'assurer la protection juridictionnelle de la communaute, de ses membres et de ses biens, de sorte que l'article 9 doit s'envisager non seulement ă la lumiere de l'article 11, mais egalement ă la lumiere de l'article 6 (voir, mutatis mutandis, l'arret Sidiropoulos et autres c. Grece du lOjuillet 1998, Recueil 1998-IV, p.1614, \xf5 40 et l'arret Eglise Catholique de la Canee c. Grece du 16 decembre 1997, Recueil 1997-VIII, p. 2857, \xf5\xf5 33 et 40-41 et rapport Comm., p. 2867, \xf5\xf5 48-49).

119. Selon sa jurisprudence constante, la Cour reconnaît aux Etats parties ă la Convention une certaine marge d'appreciation pour juger de l'existence et de l'etendue de la necessite d'une ingerence, mais elle va de pair avec un contrăle europeen portant ă la fois sur la loi et sur les decisions qui l'appliquent. La tăche de la Cour consiste ă rechercher si les mesures prises au niveau national se justifient dans leur principe et sont proportionnees.

Pour delimiter l'ampleur de la marge d'appreciation en l'espece, la Cour doit tenir compte de l'enjeu, ă savoir la necessite de maintenir un veritable pluralisme religieux, inherent ă la notion de societe democratique (arret Kokkinakis c. Grece precite, p. 17, \xf5 31). De meme, il convient d'accorder un grand poids ă cette necessite lorsqu'il s'agit de determiner, comme l'exige le paragraphe 2 de l'article 9, si l'ingerence repond ă un "besoin social imperieux " et si elle est " proportionnee au but legitime vise " (voir, mutatis mutandis, parmi beaucoup d'autres, l'arret Wingrove c. Royaume-Uni du 25 novembre 1996, Recueil 1996-V, p. 1956, \xf5 53). Dans l'exercice de son pouvoir de controle, la Cour doit considerer l'ingerence litigieuse sur la base de l'ensemble du dossier (arret Kokkinakis c. Grece du 25 mai 1993, serieAno260,p.21,\xf547).

120. Le Gouvemement soutient que l'ingerence incriminee etait n6cessaire dans une societe democratique. En premier lieu, la reconnaissance de l'Eglise requerante aurait signifie l'abandon par l'Etat de sa position de neutralite ă l'egard des religions et, en particulier, des conflits religieux, abandon contraire ă la Constitution moldave et ă l'ordre public moldave. C'est donc pour respecter son devoir de neutralite que le Gouvemement a indique ă l'Eglise requerante de regler d'abord ses conflits avec l'Eglise metropolitaine de Moldova.

En deuxieme lieu, le refus de reconnaître etait selon lui necessaire ă la securite nationale et ă l'integrite temtoriale moldave, compte tenu de ce que l'Eglise requerante s'adonnerait ă des activites politiques, militant pour la reunion de la Moldova ă la Roumanie avec le soutien de cette demiere. A l'appui de ses affirmations, il mentionne des articles, parus dans la presse

De telles activites mettraient en danger non seulement l'integrite de la Moldova, mais egalement ses relations pacifiques avec l'Ukraine, dont une partie du territoire actuel se trouvait, avant 1944, sous la juridiction canonique de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.

Le Gouvemement fait egalement valoir egalement que FEglise requerante est soutenue par des partis moldaves ouvertement pro-roumains, qui nient la specificite moldave, parfois meme lors de debats au Parlement, ce qui destabilise FEtat moldave. A cet egard, il mentionne l'Alliance chretienne pour la reunification de la Roumanie, creee le 1^'janvier 1993, dont font partie plusieurs associations et un parti politique represente au Pariement, le Front populaire chretien et democrate, qui aurait salue la reapparition de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie.

En troisieme lieu, la non-reconnaissance de l'Eglise requerante 6tait selon lui necessaire pour preserver la paix sociale et l'entente entre les croyants. En effet, l'attitude belliqueuse de l'Eglise requerante, qui vise ă attirer les autres orthodoxes et ă phagocyter les autres Eglises, a entraîn^ un certain nombre d'incidents, qui auraient pu, sans l'intervention de la police, faire des victimes.

121. Les requerants considerent que le refus de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'etait pas necessaire dans une soci6te democratique. Ils font valoir que tous les arguments avances par le Gouvemement sont denues de fondement et non prouves et ne correspondent pas ă la notion de " besoin social imperieux ". 11 ne ressort d'aucun element du dossier que les requerants aient voulu ou aient mene ou voulu mener des activites susceptibles de porter atteinte ă l'integnte temtoriale, ă la securite nationale ou ă l'ordre public moldaves.

La non-reconnaissance a mis les membres de l'Eghse requerante dans l'impossibilite de pratiquer leur culte car, selon la loi sur les cultes, les activites propres ă un culte et la liberte d'association dans un but religieux ne peuvent etre exerces que par un culte reconnu par l'Etat. De meme, l'Etat n'offre sa protection qu'aux seuls cultes reconnus et seuls ceux-ci peuvent faire defendre leurs droits en justice. Par consequent, le clerge et les membres de l'Eglise requerante n'ont pas pu se defendre contre les agrcssions physiques et les persecutions dont ils ont ete victimes, et l'Eglise requerante n' a pas pu proteger ses biens.

Les requerants contestent que l'Etat ait tolere l'Eglise requerante et ses membres. Ils alleguent qu'au contraire, non seulement les agents de l'Etat ont pennis des actes d'intimidation dont les membres de l'Eglise requerante ont ete victimes de la part d'autres croyants mais de surcroît, dans un certain nombre de cas, les agents de l'Etat ont participe ă de tels actes.

123. La Cour releve que la Constitution moldave, dans son article 31, garantit la liberte de religion et enonce le principe de l'autonomie des cultes ă l'egard de l'Etat, et que la loi du 24 mars 1992 sur les cultes instaure une procedure de reconnaissance des cultes.

Le Gouvemement soutient que c'est pour respecter ces principes, y compris son devoir de neutralite ă l'egard des cultes, que l'Eglise requerante n'a pas ete reconnue, mais qu'il lui a ete indique de resoudre au prealable ses conflits avec l'Eglise dejă reconnue dont elle voulait se separer, ă savoir, FEglise metropolitaine de Moldova.

La Conr note tout d'abord que l'Eglise requerante a depose une premiere demande de reconnaissance le 8 octobre 1992, restee sans reponse, et que ce n'est qu'ă une date ulterieure, le 7 fevrier 1993, que l'Etat a reconnu l'Eglise metropolitaine de Moldova. Dans ces conditions, la Cour comprend mal, du moins pour ce qui est de la periode precedant la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Moldova, l'argi.iment du Gouvemement selon lequel l'Eglise requerante ne serait qu'un groupe schismatique par rapport ă l'Eglise metropolitaine de Moldova, recormue.

En tout etat de cause, la Cour rappelle que le devoir de neutralite et d'impartialit6 de l'Etat, tel que d6fini dans sa jurisprudence, est incompatible avec un quelconque pouvoir d'appreciation de la part de l'Etat quant ă la legitimite des croyances religieuses, et que ce devoir impose ă celui-ci de s'assurer que des groupes opposes l'un ă l'autre, fussent-ils issus d'un meme groupe, se tolerent. En l'espece, la Cour estime qu'en considerant que FEglise requerante ne rq)resentait pas un nouveau culte et en faisant dependre sa reconnaissance de la volonte d'une autorite ecclesiastique reconnue, l'Eglise metropolitaine de Moldova, le Gouvemement a manque ă son devoir de neutralite et d'impartialite. Des lors, il y a lieu de rejeter l'argument de celui-ci selon lequel le refus de reconnaissance etait necessaire ă la defense de la 16galit6 ct de la Constitution moldave.

124. La Cour note en premier lieu que dans son statut et, en particulier, dans le preambule ă celui-ci, l'Eglise requerante se definit comme une Eglise autonome locale, agissant sur le territoire moldave dans le respect des lois de cet Etat, dont la denomination a un caractere historique, sans aucun lien avec les realites politiques actuelles ou passees. Ayant une activite principalement religieuse, l'Eglise requerante se dit prete ă collaborer avec l'Etat egalement en matiere de culture, d'enseignement ou d'assistance sociale. Elle declare aussi n'avoir aucune activite d'ordre politique.

125. A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a neanmoins soutenu qu'en realite, l'Eglise requerante menait des activites politiques contraires ă l'ordre public moldave. et que, si elle etait reconnue, de telles activites mettraient en danger l'integrite territoriale moldave.

La Cour rappelle que, si l'on ne peut exclure que le programme d'une organisation cache des objectifs et intentions differents de ceux qu'elle affiche publiquement, elle doit, pour s'en assurer, comparer le contenu dudit programme avec les actes et prises de position de son titulaire (arret Sidiropoulos et autres precite, p. 1618, \xf5 46). En l'espece, elle note qu'aucun element du dossier ne lui permet de conclure que l'Eglise requerante menerait des activites autres que celles declarees dans son statut.

Quant aux articles de presse susmentionnes, bien que leur contenu, tel que decrit par le Gouvemement, revele des idees favorables ă une eventuelle reunion de la Moldova ă la Roumanie, ils ne sauraient etre imputes ă l'Eglise requerante. De plus, le Gouvemement n'a pas pretendu que l'Eglise . / rgquerante avait inspir^3etei^arficles7' ~"

De meme, en l'absence^detotit element de preuve, la Cour ne saurait ^onchJr^querEglise requerante se trouve Uee aux activites politiques des organisations moyaves^&asmentionnees (paragraphe 120 ci-dessns), qui militeraient pour la reunion de la Moldova ă la Roumanie. Elle note d'ailleurs, que le Gouvemement n'a pas soutenu que l'activite de ces associations ou partis politiques etait illegale.

Quant ă l'eventualite que l'Eglise requerante constituerait, une fois reconnue, un risque pour la securite nationale et l'integrite territoriale, la Cour estime qu'il s'agit lă d'une simple hypothese qui, en l'absence d'autres 61ements concrets, ne saurait justifier un refus de la reconnaître.

des conflits se sont produits lorsque des pretres appartenant ă l'Eglise requerante ont voulu celebrer des messes dans des lieux de culte dont les fideles et le clerge de l'Eglise metropolitaine de Moldova revendiquaient l'usage exclusif, ou bien dans des localites ou certaines personnes s'opposaient ă la presence de l'Eglise requerante, en la considerant comme illegale.

128. Le Gouvemement soutient que, bien que n'ayant pas reconnu l'Eglise requerante, les autorites agissent dans un esprit de tolerance et lui permettent de continuer ses activites sans entrave. Les membres de cette Eglise peuvent notamment se reunir, prier ensemble et gerer des biens. II en veut pour preuve les nombreuses activites de l'Eglise requerante.

129. La Cour releve que, selon la loi no 979-XII du 24 mars 1992, seuls les cultes reconnus par une decision du gouvemement peuvent etre pratiques sur le temtoire moldave. En particulier, seul un culte reconnu est dote de la personnalite morale (article 24), peut produire et commercialiser des objets specifiques de culte (article 35) et peut embaucher des officiants et salaries (article 44). De surcroît, les associations poursuivant en tout ou en partie un but religieux sont soumises aux obligations qui decoulent de la legislation en matiere des cultes (article 21).

Dans ces circonstances, la Cour note qu'en l'absence de reconnaissance, l'Eglise requerante ne peut m s'organiser, ni fonctionner. Privee de personnalite morale, elle ne peut pas ester en justice pour proteger son patrimoine, indispensable ă l'exercice du culte, tandis que ses membres ne peuvent se reunir pour poursuivre des activites religieuses sans enfreindre la legislation sur les cultes.

Quant ă la tolerance dont ferait preuve le Gouvemement ă l'egard de l'Eglise requerante et de ses membres, la Cour ne saurait considerer une telle tolerance comme un substitut ă la reconnaissance, seule cette demiere etant susceptible de conferer des droits aux interesses.

Par ailleurs, elle releve qu'ă certaines occasions les requerants n'ont pas pu se defendre contre des actes d'intimidation, les autorites pretextant que seules des activites legales pourraient beneficier de la protection de la loi (paragraphes 56, 57 et 84 ci-dessus).

130. En conclusion, la Cour estime que le refas de reconnaître l'Eghse requerante a de telles consequences sur la liberte religieuse des requ6rants qu'il ne saurait passer pour proportioime au but legitime poursuivi ni, partant, pour necessaire dans une societe democratique et qu'il y a eu violation de l'article 9.

131. L'Eglise requerante se pretend aussi victime d'une discrimination, eu egard au refas injustifie du Gouvemement de la reconnaître, alors qu'il a reconnu, d'une part, d'autres Eglises orthodoxes et, d'autre part, plusieurs associations au seio d'un meme culte. Elle invoque l'article 14 de la Convention, libelle comme suit:

" La jouissance des droits et libertes reconnus dans la (...) Convention doit Stre assuree, sans distinction aucune, fondee notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l'origine nationale ou sociale, l'appartenance ă une minonte nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation. " f

132. Selon le Gouvemement, le culte chretien orthodoxe ayant 6t6 reconnu par le biais de l'Eglise metropolitaine de Moldova, aucun motif ne justifiait de reconnaître egalement l'Eglise requerante, qui se reclame, elle aussi du culte chretien orthodoxe. L'Eglise requerante n'est pas un nouveau culte, mais une formation schismatique dont les croyances et rites ne se distinguent en rien de ceux de l'Eglise metropolitaine de Moldova. ^Le Gouvemement admet que l'Eparchie orfhodoxe de Chisinău, rattach6e ă l'Eglise orthodoxe russe, a ete reconnue bien qu'elle ne soit pas un nouveau culte, mais il considăre que la difference de traitement est fondee sur un crităre ethnique. En effet, les fideles et le clerge de l'Eparchie orthodoxe de Chisinau sont tous d'origine russe. *

133. Les requ6rants estiment que le motif oppose ă l'Eglise requă-ante pour refaser de la reconnaître n'etait ni raisonnable ni objectif, puisque, dans la reconnaissance des autres cultes, le Gouvemement n'a pas pos6 comme criteres l'origine ethnique des croyants ou la nouveaute du culte. A titre d'exemple, les requă-ants font valoir que le Gouvemement a reconnu f deux Eglises adventistes et deux associations juives, qui ne sont pas organis6es selon des crităres ethniques.

137. La Cour rappelle que l'article 13 a pour consequence d'exiger un recours inteme habilitant l'instance nationale competente ă connaître du contenu du grief fonde sur la Convention et ă ofîrir le redressement approprie, meme si les Etats contractants jouissent d'une certaine marge d'appreciation quant ă la maniere de se conformer aux obligations que leur fait cette disposition (arret Chahal c. Royaume-Uni du 15 novembre 1996, Recueil 1996-V, pp. 1869-1870, \xf5 145). Le recours exige par l'article 13 doit etre " effectif", en pratique comme en droit. Toutefois, un tel recours n'est requis que pour les griefs pouvant passer pour " defendables " au regard de la Convention.

138. La Cour observe que le griefdes requerants, selon lequel le refus de reconnaître l'Eglise requerante a emporte violation de leur droit ă la liberte de religion garanti par l'article 9 de la Convention revătait sans conteste un caractere defendable (paragraphe 130 ci-dessus). Les requerants etaient donc en droit de beneficier d'un recours inteme effectif au sens de l'article 13. La Cour examinera par consequent si l'Eglise requerante et les autres requerants ont dispose d'un tel recours.

139. Elle constate que, dans son arret du 9 decembre 1997, la Cour supreme de justice a juge que le refus du Gouvemement de repondre ă la demande de reconnaissance pr6sentee par l'Eglise requerante n'etait pas illegal et qu'il n'etait pas non plus contraire ă l'article 9 de la Convention, puisque les requerants pouvaient manifester leur religion au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Toutefois, ce faisant, la Cour supreme de justice n'a pas repondu aux griefs principaux souleves par les requerants, ă savoir leur souhait de se reunir et de manifester leur religion collectivement au sein d'une Eglise distincte de l'Eglise m6tropolitaine de Moldova, et de beneficier du droit ă un tribunal pour defendre leurs droits et proteger leurs biens, etant doime que seuls les cultes reconnus par l'Etat beneficient d'une protection legale. Des lors, n'etant pas reconnue par l'Etat, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'avait pas de droits ă faire valoir devant la Cour supreme de justice.

141. Les requerants se plaignent egalement de ce que le refus de reconnaître l'Eglise requerante empeche celle-ci d'obtenir la personnahte juridique, la privant ainsi de son droit d'acces ă un tribunal garanti par l'article 6 afin de faire trancher tout grief relatif ă ses droits, en particulier ses droits de propriete. Ils alleguent de surcroît que ce refus, combine avec l'obstination des autorites ă considerer que les requerants peuvent pratiquer leur religion au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova, porte atteinte ă leur liberte d'association, au mepris de l'article 11 de la Convention.

" Si la Cour declare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit inteme de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les consequences de cette violation, la Cour accorde ă la partie lesee, s'il y a lieu, une satisfaction equitable. "

147. Ayant reyu du Conseil de l'Europe 7937,10FRF au titre de l'assistancejudiciaire pour la comparution du requerant Vlad Cubreacov ă Faudience devant la Cour, les requerants ne sollicitent que le remboursement de leurs frais d'avocat exposes au cours de la procedure devant la Cour, ă savoir 8 693,89 FRF et 35501ivres steriing (GBP), correspondant respectivement aux honoraires afferents ă la prise en charge et la preparation de la requete par l'avocat moldave, et ă ceux des conseils britanniques relatifs ă la defense des requerants dans la presente procedure et ă la comparution ă l'audience de la Cour.

CEDO4501/2001 ID intern unic: 286112 Версия на русском	Fişa actului juridic
Republica Moldova
REPUBLICII SOVIETICE SOCIALISTE MOLDOVENEŞTI
HOTĂRÎRE Nr. 4501 din 13.12.2001
CAZUL MITROPOLIA BASARABIEI ŞI ALŢII CONTRA REPUBLICA MOLDOVA
Publicat : 10.07.2002 în Monitorul Oficial Nr. 000 art Nr : 1
Acte ale Curţii Europene a Drepturilor Omului Traducere neoficială din franceză CONSILIUL EUROPEI CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI CAZUL MITROPOLIA BASARABIEI ŞI ALŢII CONTRA REPUBLICA MOLDOVA (CEREREA no45701/99) HOTĂRÎRE STRASBOURG 13 decembrie 2001 Această hotărîre va fi definitivă în conformitate cu articolul 44 \xf5 2 al Convenţiei. Ea ar putea suporta retuşări de formă. 1. La originea cauzei se află cererea nr. 45701/99, îndreptată contra Republicii Moldova prin care Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor") şi 12 cetăţeni ai acestui Stat, domnii Petru Păduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eşanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ioniţa, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici şi Alexandru Magola (" petiţionarii "), au sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului (" Comisia ") la 3 iunie 1998, în temeiul fostului articol 25 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi ale Libertăţilor Fundamentale (" Convenţia "). Petiţionarul Vasile Petrache a decedat în toamna anului1999. 2. Petiţionarii acuză în particular faptul că refuzul autorităţilor moldave de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei a adus atingere libertăţii lor la religie (conştiinţă) şi asociere şi că biserica reclamantă a fost victima unei discriminări de ordin religios. 3. Cererea a fost depusă la Curte la 1 noiembrie 1998, dată la care a intrat în vigoare Protocolul no11 al Convenţiei (articolul 5\xf52 al Protocolului 11). 4. Cererea a fost repartizată Secţiunii Întîi a Curţii ( articolul 52 \xf5 1 al Regulamentului). În cadrul acesteia, a fost constituită, conform articolului 26 \xf5 1 al Regulamentului, camera avînd în sarcină examinarea cauzei (articolul 27 \xf5 1) al Convenţiei. 5. Prin decizia din 7 iunie 2001, camera a declarat cererea admisibilă. Ea a decis, de asemenea, să radieze de pe rol cererea în partea introdusă de reclamantul Vasile Petrache, în urma decesului acestuia. 6. Atît reclamanţii cît şi Guvernul, au depus observaţii în scris asupra fondului cauzei (articolul 59 \xf5 2 al Regulamentului ). 7. La 2 octombrie 2001, în Palatul Drepturilor Omului la Strasbourg, s-a desfaşurat audienţa publică a cauzei (articolul 59 \xf5 2 al Regulamentului). Au compărut: - pentru Guvernul R. Moldova Domnii I.Morei, Ministru al Justiţiei, V.Pîrlog, Director al Direcţiei Agent Guvernamental şi Relaţii Internaţionale al Ministerului Justiţiei, ca agent; G.Armaşu, Director al Serviciului de Stat pentru problemele cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, în calitate de consilier; - pentru reclamanţi Domnii J.W.Montgomery, avocat la baroul din Londra A. Dos Santos, avocat la baroul din Londra, ca avocaţi Curtea a audiat declaraţiile Domnilor Morei şi Montgomery. 8. La 25 septembrie 2001, în conformitate cu articolul 61 \xf5 3 al Regulamentului Curtii, preşedintele camerei a autorizat Mitropolia Moldovei să prezinte observaţii scrise asupra unor aspecte ale cauzei. Aceste observaţii au fost primite la 10 septembrie 2001. DE FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 9. Prima petiţionară, Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor"), este o Biserică ortodoxă autonomă, avînd jurisdicţie canonică pe teritoriul Republicii Moldova. Ceilalţi petiţionari, cetăţeni ai Moldovei, membri ai Consiliului eparhial al bisericii petiţionare: Petru Păduraru, Arhiepiscop Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei, domiciliat în mun. Chişinău; Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat în mun. Chişinău; Ioan Eşanu, protopop, domiciliat în or. Călăraşi; Victor Rusu, protopop, domiciliat în Lipnic, Ocniţa; Anatol Goncear, preot, domiciliat în Zubreşti, Străşeni; Valeriu Cernei, preot, domiciliat în Sloveanca, Sîngerei; Gheorghe Ioniţa, preot, domiciliat în Crasnoarmeisc, Hînceşti; Valeriu Matciac, preot, domiciliat în Chişinău; Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, domiciliat în Chişinău; Anatol Telembici, consilier, domiciliat în Chişinău; Alexandru Magola, şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în Chişinău. A. Crearea Bisericii reclamante şi acţiunile întreprinse în vederea recunoaşterii ei 1.Crearea Mitropoliei Basarabiei 10. La 14 septembrie 1992, persoanele fizice reclamante s-au asociat pentru a crea Biserica petiţionară, Mitropolia Basarabiei - Biserică ortodoxă autonomă locală. Conform statutului său, Mitropolia succeda, din punct de vedere canonic, Mitropolia Basarabiei care a existat pînă în 1944. În luna decembrie 1992 ea a intrat sub jurisdicţia Patriarhiei de Bucureşti. 11. Mitropolia Basarabiei şi-a elaborat un statut care determina, printre altele, formarea şi administrarea organelor sale, pregătirea, recrutarea şi disciplina clerului său, distincţiile ecleziastice şi regulile privind bunurile sale. În preambulul statutului sînt definite principiile de organizare şi de funcţionare ale Bisericii petiţionare: "Mitropolia Basarabiei este o Biserică ortodoxă autonomă locală din cadrul Patriarhiei Romîne. Titulatura ecleziastică tradiţională "Mitropolia Basarabiei" poartă un caracter istoric convenţional şi nu se află în legătură cu realităţi politice din prezent sau din trecut. Mitropolia Basarabiei nu desfăşoară activităţi politice şi nici nu va duce pe viitor. Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei are rangul de Exarhat al Plaiurilor şi la ea pot adera, în egală măsură, sub raport canonic, şi comunităţi din diaspora. Aderarea credincioşilor şi a comunităţilor acestora este exclusiv benevolă. În activitatea sa pe teritoriul Republicii Moldova, Mitropolia Basarabiei respectă legile acestui stat şi legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului. Comunităţile din diaspora, care au aderat canonic la Mitropolia Basarabiei, întreţin cu autorităţile Statelor respective raporturi în respectul legislaţiei acestor State şi a dispoziţiilor internaţionale în materie. Mitropolia Basarabiei colaborează cu autorităţile Statului în domeniul culturii, învăţămîntului şi asistenţei sociale. Mitropolia Basarabiei nu ridică pretenţii de ordin patrimonial sau de alt ordin asupra altor Biserici sau asociaţii religioase. Mitropolia Basarabiei întreţine relaţii ecumenice cu alte Biserici şi mişcări religioase şi consideră dialogul frăţesc drept unica formă de relaţii pe plan interbisericesc. Deservenţii Mitropoiei Basarabiei care activează pe teritoriul Republicii Moldova sînt cetăţeni ai acestui Stat. Invitarea cetăţenilor altor state, în scopul exercitării unei activităţi religioase în Moldova, precum şi delegarea în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova în acelaşi scop, va fi efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare. Membrii Mitropoliei Basarabiei sînt cetăţeni ai Republicii Moldova, care s-au asociat benevol pentru a practica în comun credinţa lor religioasă, conform convingerilor proprii, pe temeiul preceptelor evanghelice, al canoanelor Sfinţilor Apostoli, a Dreptului canonic ortodox şi al Sfîntului Obicei. În toate comunităţile Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova, în cadrul tuturor serviciilor divine, vor fi citite rugăciuni speciale (ectenii) pentru autorităţile şi instituţiile statului cu următorul cuprins : " Încă ne mai rugăm pentru de Dumnezeu păzită ţara noastră Republica Moldova, Stăpînirea şi Oastea ei, ca o viaţă paşnică şi netulburată să trăim în toată curăţia şi cucernicia."" 12. În prezent, Mitropolia Basarabiei a format 117 comunităţi pe teritoriul Moldovei, trei comunităţi în Ucraina, una în Lituania, una în Letonia, două în Federaţia Rusă şi una în Estonia. Comunităţile din Letonia şi Lituania au fost recunoscute de către autorităţile acestor State, fiindu-le recunoscute şi personalitatea lor juridică. Circa un milion de cetăţeni moldoveni sînt afiliaţi Bisericii reclamante, care cuprinde peste 160 de clerici. Mitropolia Basarabiei este recunoscută de toate patriarhiile ortodoxe cu excepţia Patriarhiei Moscovei. 2. Acţiunile de ordin administrativ şi judiciar întreprinse în vederea recunoaşterii 13. În conformitate cu Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte, care cere ca toate cultele care funcţionează pe teritoriul Moldovei să fie recunoscute prin decizia Guvernului, pe data de 8 octombrie 1992, biserica petiţionară a depus cererea de recunoaştere. Cererea sa a rămas fără răspuns. 14. Mitropolia Basarabiei şi-a reactulizat cererea sa la 25 ianuarie şi 8 februarie 1995. La o dată care nu a fost precizată, Serviciul de Stat pentru problemele cultelor pe lîngă Guvern a respins aceste cereri. 15. La 8 august 1995, reclamantul Petru Păduraru, invocînd articolul 235 al Codului de procedură civilă referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al administraţiei contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circumscripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie 1995 o hotărîre, prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. 16. La 15 septembrie 1995, procurorul de Buiucani a introdus un recurs contra hotărîrii Judecătoriei Buiucani din 12 septembrie 1995. 17. La 18 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărîrea din 12 septembrie 1995, pe motivul că judecătoria Buiucani nu era competentă să examineze cererea de recunoaştere a bisericii petiţionare. 18. Pe 13 martie 1996, biserica petiţionară a formulat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Neprimind nici un răspuns, la data de 24 mai 1996, petiţionarii au depus o plîngere împotriva guvernului moldav la judecătoria de sector din Chişinău, cerînd recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Prin decizia sa din 19 iulie 1996, instanţa sus-menţionată, a respins plîngerea petiţionarilor. 19. Pe data 20 august 1996, petiţionarii au depus o nouă cerere de recunoaştere, care a rămas, şi de data aceasta, fără răspuns. 20. Petiţionarii au atacat cu recurs hotărîrea din 19 iulie 1996, sesizînd Tribunalul municipiului Chişinău. Pe data de 21 mai 1997, această instanţă a emis o hotărîre prin care decizia judecătoriei a fost casată, iar plîngerea petiţionarilor a fost acceptată. 21. Totuşi, în urma reformei sistemului judiciar moldav, dosarul a fost expediat la Curtea de Apel a Republicii, pentru o reexaminare a acestuia în fond. 22. La 4 martie 1997, petiţionarii au adresat guvernului moldav o nouă cerere de recunoaştere. Întrucît, această cerere nu a fost urmată de nici un răspuns din partea guvernului, petiţionarii la 4 iunie 1997 au depus o plîngere contra acestuia în faţa Curţii de Apel a Republicii, cerînd ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută, invocînd în sprijinul cererii lor dreptul la libertatea de conştiinţă şi la libertatea de asociere în scopul practicării cultului. Această acţiune a fost anexată la dosarul deja existent la această Curte. 23. În faţa Curţii de Apel, Guvernul a declarat că este vorba despre un conflict ecleziastic din sînul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, "Mitropolia Moldovei"), care nu ar putea fi soluţionat decît de către Bisericile Ortodoxe romănă şi rusă, şi că o eventuală recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte în rîndul enoriaşilor. 24. Curtea de Apel şi-a pronunţat hotărîrea pe data de 19 august 1997. S-a subliniat mai întîi că articolul 31, paragrafele 1şi 2, ale Constituţiei Moldovei garantează libertatea şi conştiinţa, care trebuie să se manifeste printr-un spirit de toleranţă şi de respect faţă de alţii. În plus la aceasta, cultele sînt libere şi pot să se organizeze conform statutelor lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia republicii. Curtea a mai subliniat că, începînd cu 8 octombrie 1992, prima parte reclamantă a adresat Guvernului mai multe cereri de recunoaştere, respectînd astfel articolele 14 şi 15 ale Legii cu privire la culte, dar că Guvernul nu a răspuns la nici una din aceste cereri printr-o decizie guvernamentală. Curtea a mai amintit că, în scrisoarea sa din 19 iulie 1995, Primul-ministru a comunicat petiţionarilor că Guvernul nu poate să examineze cererea părţii reclamante, deoarece aceasta l-ar determina să intervină în activitatea Mitropoliei Moldovei. Curtea de Apel a remarcat că, lăsînd fără nici un răspuns cererea petiţionarului, Guvernul a recunoscut totuşi, la 7 februarie 1993, Mitropolia Moldovei, eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei. Curtea a respins argumentul Guvernului, conform căruia recunoaşterea Mitropoliei Moldovei este suficientă pentru credincioşii ortodocşi şi a subliniat că noţiunea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar se referă la toate confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, sau prin slăvirea unei divinităţi. Mai mult decît atît, Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de vedere canonic, de Patriarhia Moscovei, pe cînd petiţionarul este afiliat, din punct de vedere canonic, la Biserica Ortodoxă Romînă, şi deci la Patriarhia de Bucureşti. Curtea a considerat că refuzul Guvernului de a recunoaşte Biserica petiţionară contravine legii cu privire la culte, articolul 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 5 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, la care Moldova este parte, care garantează libertatea religiei. Curtea a mai remarcat că reprezentantul Guvernului a confirmat că statutul părţii reclamante este în conformitate cu legislaţia internă şi, în consecinţă, a obligat Guvernul să recunoască Mitropolia Basarabiei, prin aprobarea statutului acesteia. 25. Guvernul a atacat cu recurs această hotărîre, pe motiv că tribunalele nu au competenţa de a examina asemenea acţiuni. 26. Prin hotărîrea sa din 9 decembrie1997, Curtea Supremă de Justiţie a anulat decizia din 19 august 1997 şi a respins acţiunea intentată de petiţionari pentru depăşirea termenilor de adresare în judecată şi pentru lipsă de temei. Curtea a afirmat că, în conformitate cu articolul 238 al Codului de procedură civilă, recursul împotriva unei decizii a Guvernului care prejudiciază drepturile unui justiţiabil poate fi formulat în decurs de o lună de la luarea deciziei de refuz de către Guvern, sau, în cazul lipsei vreo unei reacţii din partea Guvernului, de la expirarea termenului de o lună după depunerea cererii. Curtea Supremă de Justiţie a remarcat că cererea petiţionarilor a fost adresată Guvernului la 4 martie 1997, iar recursul lor în justiţie datează din 4 iunie 1997. În baza acestor consideraţii, Curtea Supremă de Justiţie a calificat acţiunea în justiţie a petiţionarilor ca fiind prea tardivă (depăşirea termenilor legali). Ea a subliniat că refuzul Guvernului de a accepta cererea petiţionarilor nu prejudiciază libertatea lor de religie, aşa cum o garantează tratatele internaţionale şi, în particular, articolul 9 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului, deoarece persoanele interesate erau creştini ortodocşi şi puteau să-şi manifeste credinţa în cadrul Mitropoliei Moldovei, recunoscută prin decizia Guvernului din 7 februarie 1993. Potrivit Curţii, nu era vorba decît despre un conflict cu caracter administrativ din interiorul unei biserici, care trebuia soluţionat doar de către Mitropolia Moldovei, şi orice amestec al statului în acest domeniu putea să agraveze conflictul. Curtea a considerat că refuzul statului de a interveni corespunde prevederilor articolului 9 paragraf 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului. În fine, Curtea a relevat că petiţionarii au posibilitatea să-şi manifeste liber credinţa, dispun în acest scop de biserici şi n-au nici o probă că sînt împiedicaţi să-şi exercite religia. 27. La 15 martie 1999, petiţionarii au adresat Guvernului o altă cerere de recunoaştere. 28. În scrisoarea sa din 20 iulie 1999, Primul-ministru al Moldovei a respins cererea petiţionarilor. Domnia sa şi-a argumentat refuzul prin aceea că Mitropolia Basarabiei nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei. În orice caz, se indică în scrisoare, Guvernul nu va da un răspuns pozitiv la această cerere pînă cînd negocierile duse de către Patriarhiile rusă şi romănă nu vor avea drept rezultat găsirea unei soluţii religioase pentru acest conflict. 29. La 10 ianuarie 2000, petiţionarii adresează Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Curţii nu i-a fost comunicată soarta acesteia. 3.Recunoaşterea altor culte 30. De la adoptarea Legii despre culte, Guvernul recunoscu un anumit număr de culte, a căror enumerare mai jos nu este exhaustivă. Pe data de 7 februarie 1993, Guvernul a aprobat statutele Bisericii Mitropoliei Moldovei, afiliată Patriarhiei de la Moscova. La 28 august 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creştin-ortodoxă Eparhia Ortodoxă Rusă de rit vechi din Moldova, afiliată şi ea Patriarhiei de la Moscova. La 22 iulie 1993, Guvernul a recunoscut " Biserica Adventiştilor de ziua a şaptea " şi la 19 iulie 1994 a recunoscut " Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea - Mişcarea de Reformare" . La 9 iunie 1994, Guvernul aprobă statutul şi a recunoscut "Federaţia Comunităţilor Evreieşti (religioase) ", în timp ce la 1 septembrie 1997, fusese aprobat statutul "Uniunii Comunităţilor Evreieşti mesianici ". 4. Reacţia diverselor autorităţi naţionale 31. Din momentul creării sale, Mitropolia Basarabiei s-a adresat în mod sistematic autorităţilor Moldovei, pentru a explica motivele creării sale şi pentru a cere sprijinul acestora în dobîndirea recunoaşterii sale de către Guvern. 32. Guvernul, la rîndul său, a cerut mai multor ministere avizul lor cu privire la recunoaşterea acestei biserici. Pe 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii şi Cultelor a adresat Guvernului un aviz în care sprijinea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Pe 14 noiembrie 1992, Ministerul Finanţelor a comunicat Guvernului că nu are vreo obiecţie la recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Pe 8 februarie 1993, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a adresat Guvernului un aviz favorabil recunoaşterii bisericii petiţionare. În scrisoarea sa din 8 februarie 1993, Ministerul Învăţămîntului a subliniat necesitatea recunoaşterii rapide a Mitropoliei Basarabiei pentru a evita orice discriminare a credincioşilor ei, deşi arăta că statutul Mitropoliei Basarabiei trebuie ameliorat, fiind necesar să se prevadă, de exemplu, că învăţămîntul dogmatic şi controlul procesului de învăţămînt din instituţiile care pregătesc clericii trebuie să fie asigurate atît de biserică, cît şi de Ministerul Învăţămîntului. La 15 februarie 1993, Departamentul de Stat pentru Privatizare a transmis Guvernului un aviz în favoarea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, propunînd de asemenea să se includă în statutul acesteia informaţii cu privire la membrii fondatori ai bisericii şi statutul său juridic. 33. La 11 martie 1993, ca răspuns la o scrisoare a Episcopului de Bălţi, locţiitor al Mitropolitului Basarabiei, Comisia pentru cultură şi culte a Parlamentului Republicii Moldova relevă că amînarea înregistrării Mitropoliei Basarabiei determină o agravare a situaţiei sociale şi politice în Moldova, că acţiunile şi statutul acestei biserici erau conforme legilor Republicii Moldova şi, în consecinţă, Comisia ceru Guvernului să recunoască Biserica petiţionară. 34. Într-o notă informativă din 21 noiembrie 1994, Serviciul de stat pentru culte de pe lîngă Guvern rezuma situaţia astfel: "\x01( De aproape doi ani, un grup ecleziastic, cunoscut sub numele de Mitropolia Basarabiei, îşi desfăşoară în mod ilegal activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida eforturilor noastre susţinute pentru a pune capăt activităţii acesteia (întrevederi cu membrii aşa-zisei mitropolii, preoţii G.E., I,E. \x01(, cu reprezentanţii puterii de stat şi cu credincioşii din localitate în care activează adepţii acestei biserici, cu G.G., Ministru de Stat, N.A., Vicepreşedintele Parlamentului; toate organele administraţiei naţionale şi locale au fost informate despre caracterul ilegal al grupului etc.), nu s-a putut obţine nici un rezultat pozitiv. În afară de aceasta, cu toate că preoţilor şi adepţilor mitropoliei în cauză, le-a fost interzis să participe la slujbe, din cauza nerespectării regulilor canonice, ei au continuat totuşi să-şi desfăşoare activitatea ilegală în biserici, fiind de asemenea invitaţi să oficieze slujbe în cadrul unor activităţi publice organizate, de exemplu, de către Ministerele Apărării şi Sănătăţii. Conducerea Băncii Naţionale şi a Serviciului Naţional Vamal nu au reacţionat la cererea noastră de a lichida conturile bancare ale preoţilor şi de a-i supune unui control strict în timpul numeroaselor treceri ale lor peste hotare\x01( Activitatea aşa-zisei mitropolii nu se reduce doar la atragerea de noi adepţi şi la propagarea ideilor Bisericii romîne. Ea mai dispune şi de toate mijloacele necesare pentru funcţionarea unei biserici, desemnează preoţi, inclusiv cetăţeni ai altor state\x01(, pregăteşte cadre ecleziastice, construieşte biserici şi multe, multe altele. De menţionat că activitatea (mai mult politică decît religioasă) a acestui grup este susţinută atît de forţe din interiorul ţării (de către anumiţi primari şi satele conduse de ei, de către reprezentanţi ai opoziţiei şi chiar anumiţi deputaţi), cît şi din exterior ( prin decizia sa nr. 612 din 12 noiembrie 1993, Guvernul Romîniei a alocat 399, 4 milioane lei pentru finanţarea activităţii acesteia\x01() . Activitatea acestei formaţiuni provoacă tensiuni religioase şi socio-politice în Moldova, avînd repercusiuni imprevizibile (\x01(). Serviciul de stat pentru Problemele Cultelor constată: a) pe teritoriul Republicii Moldova nu există nici o unitate administrativă teritorială numită Basarabia, pentru ca să poată fi creat un grup religios cu denumirea de Mitropolia Basarabiei. Crearea unui asemenea grup şi recunoaşterea statutului acestuia ar constitui un act antistatal, nelegitim, de nerecunoaştere a statului suveran şi independent care este Republica Moldova; b) Mitropolia Basarabiei a fost creată în locul fostei Eparhii a Basarabiei, create în 1925 şi recunoscute prin decretul regelui nr.1942 din 4 mai 1925. Recunoaşterea juridică a valabilităţii acestor acte ar însemna recunoaşterea efectelor lor actuale pe teritoriul Moldovei; c) toate parohiile ortodoxe existente pe teritoriul Moldovei au fost înregistrate ca părţi componente ale Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), al cărei statut a fost aprobat de către Guvern prin decizia acestuia nr.719 din 17 noiembrie 1993. În concluzie: 1. Necurmarea activităţii aşa-numitei Mitropolii a Basarabiei, va genera o destabilizare nu doar a Bisericii Ortodoxe, dar şi a societăţii moldave în general. 2. Recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei (de stil vechi) şi aprobarea statutului acesteia de către Guvern vor duce automat la dispariţia Mitropoliei Moldovei." 35. Pe 20 februarie 1996, în urma unei interpelări a petiţionarului Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Moldovei, adjunctul Primului-ministru a adresat Preşedintelui Parlamentului o scrisoare, în care se explicau motivele refuzului Guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. El a subliniat că biserica petiţionară nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei, şi că orice amestec al statului în soluţionarea acestui conflict contravine Constituţiei Republicii. Adjunctul Primului-ministru a reamintit că partidul politic din care face parte al zecelea reclamant a criticat în mod public decizia din 9 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, că acest petiţionar criticase de asemenea Guvernul pentru refuzul său de a recunoaşte această "mitropolie fantomă", şi că persoana în cauză continuă să susţină această biserică prin toate mijloacele posibile de presiune, şi anume prin declaraţii în mass-media şi prin sesizarea autorităţilor naţionale şi a organismelor internaţionale. În concluzie se afirmă că "dezbaterile aprinse" în privinţa acestui grup religios au un caracter pur politic. 36. Pe 29 iunie 1998, Serviciul de Stat pentru culte a comunicat adjunctului Primului-ministru avizul său în vederea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. Subliniind îndeosebi, că din1940, în Moldova nu mai există vreo unitate administrativă numită "Basarabia", că religia ortodoxă a fost recunoscută la 17 noiembrie 1993 cu denumirea de Mitropolia Moldovei, Mitropolia Basarabiei fiind o "parte schismatică" a acesteia din urmă, Serviciul de Stat declară că recunoaşterea bisericii petiţionare reprezintă un amestec al statului în problemele Mitropoliei Moldovei, care ar aduce la agravarea situaţiei "nesănătoase" în care se află aceasta din urmă. În ceea ce priveşte statutul bisericii petiţionare, Serviciul de Stat afirmă că acesta nu va fi aprobat, deoarece nu este decît "copia statutului bisericii ortodoxe a unei alte ţări". 37. La 22 iunie 1998, Ministerul Justiţiei a informat Guvernul că în opinia sa, statutul bisericii petiţionare nu contravine legislaţiei Republicii. 38. În scrisorile din 25 iunie şi 6 iulie 1998, Ministerele Muncii şi Protecţiei Sociale şi, respectiv, al Finanţelor au comunicat încă o dată Guvernului că nu au nici o obiecţie în privinţa recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. 39. La 7 iulie 1998, Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei a informat Guvernul că susţine recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. 40. Pe 15 septembrie 1998, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţile naţionale a Parlamentului Moldovei a adresat Guvernului, pentru informare, o copie a raportului Ministerului Justiţiei al Federaţiei Ruse, din care reieşea că în această ţară existau, la data de 1 ianuarie 1998, cel puţin patru biserici ortodoxe, unele dintre care îşi aveau sediul în străinătate. Comisia şi-a exprimat speranţa că raportul sus-menţionat ar putea să ajute Guvernul moldav la soluţionarea unor probleme similare, în particular, în ceea ce priveşte cererea de recunoaştere, depusă de Mitropolia Basarabiei. 41. La 10 ianuarie 2000, adjunctul procurorului general al Moldovei a scris o scrisoare petiţionarului Vlad Cubreacov, în care el exprimă avizul că refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei era contrar libertăţii religiei şi articolelor 6, 11, şi 13 din Convenţie. 42. La 26 septembrie 2001, Guvernul a aprobat versiunea modificată a articolului 1 al statutului Mitropoliei Moldovei, care stipulează : " Biserica Ortodoxă a Moldovei (Mitropolia Moldovei) este o Biserică independentă şi este succesoarea în drept a (\x01() Bisericii Mitropoliei Basarabiei. Biserica Ortodoxă a Moldovei îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Statului Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare, în respectul canoanelor şi preceptelor Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor părinţi şi ale sinoadelor ecumenice precum şi a hotărîrilor Bisericii Apostolice Unice Mondiale". 43. La 21 septembrie 2001, în scrisoarea adresată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova, şi-a exprimat îngrijorarea referitor la posibilitatea de recunoaştere a bisericii petiţionare. După părerea sa, întrebarea dată putea fi rezolvată doar în cadrul negocierilor dintre Patriarhiile rusă şi romănă, pe cînd intervenţia autorităţilor statului în acest conflict ducea la violarea legilor moldave. În afară de aceasta, o recunoaştere eventuală a acestei Biserici de către autorităţi ar avea consecinţe imprevizibile pentru societatea moldavă. 5. Reacţia organizaţiilor internaţionale 44. În avizul nr. 188 (1995) adresat Comitetului de Miniştri în privinţa admiterii în Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a acestei organizaţii a notat despre voinţa Republicii Moldova de a-şi respecta angajamentele luate odată cu depunerea candidaturii sale la Consiliul Europei, la 20 aprilie 1993. Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea avizului sus-menţionat, figura şi acela de a asigura " libertatea totală de religie pentru toţi cetăţenii, fără nici o discriminare, şi de a asigura soluţionarea pe cale paşnică a conflictului dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei ". 45. În raportul său anual din 1997, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (Helsinki) a criticat refuzul Guvernului moldav de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. În raport se indica că acest refuz a avut drept rezultat transferarea a numeroase biserici în patrimoniul Mitropoliei Moldovei, şi se face trimitere la învinuirile, conform cărora membrii clerului bisericii petiţionare au fost supuşi unor violenţe fizice, fără ca autorităţile să asigure apărarea cea mai elementară a acestora. 46. În raportul din 1998, federaţia sus-menţionată a criticat Legea cu privire la culte, şi în special articolul 4 al acestei legi, conform căruia adepţilor religiilor nerecunoscute printr-o decizie a Guvernului nu le este asigurată apărarea dreptului la religie. Federaţia a subliniat că acest articol este un instrument discriminatoriu, care permite Guvernului moldav să împiedice eforturile adepţilor Mitropoliei Basarabiei să reclame pe cale judiciară bisericile care îi aparţin. În afară de aceasta, raportul face referire la actele de violenţă şi de vandalism la care sînt supuşi biserica petiţionară şi membrii ei. B. Incidentele invocate referitoare la Mitropolia Basarabiei şi membrii ei 47. Petiţionarii citează un anumit număr de incidente în timpul cărora membrii clerului sau adepţii Bisericii petiţionare ar fi fost intimidaţi sau împiedicaţi să-şi profeseze credinţa lor. 48. Guvernul nu a contestat realitatea acestor incidente. 1. Incidentele de la Gîrbova (Ocniţa ) 49. În 1994 adunarea creştinilor din satul Gîrbova (Ocniţa) a hotărît să adere la Mitropolia Basarabiei. În consecinţă Mitropolitul Basarabiei l-a numit pe T.B. paroh în acest sat. 50. Pe 7 ianuarie 1994, cînd T.B. se îndrepta spre biserică pentru a oficia slujba de Crăciun, primarul satului, T.G., i-a interzis să intre în biserică, iar atunci cînd locuitorii satului au ieşit să protesteze, primarul a încuiat uşa bisericii şi, fără nici o explicaţie, l-a somat pe T.B. să părăsească satul în 24 de ore. 51. Pe 9 ianuarie 1994, primarul a chemat creştinii din sat la o altă adunare. La această adunare, primarul a informat sătenii că T.B. a fost demis din funcţia de paroh, pentru că aparţinea de Mitropolia Basarabiei, şi le-a prezentat noul paroh, pe N., de la Mitropolia Moldovei. Adunarea a respins propunerea primarului. 52. Pe 11 ianuarie 1994, creştinii din sat au fost din nou convocaţi la o nouă adunare de către primar. De această dată, el a prezentat sătenilor un alt paroh de la Mitropolia Moldovei, pe A., care n-a fost nici el acceptat de adunare, cei prezenţi şi-au exprimat preferinţa pentru T.B. 53. În aceste circumstanţe, S.M., preşedintele consiliului parohial, a fost convocat de către primar şi preşedintele de colhoz, care l-au implorat să convingă sătenii să accepte destituirea lui T.B. Preşedintele consiliului parohial a refuzat să facă aceasta. 54. La 13 ianuarie 1994, pe cînd se îndrepta spre biserică, S.M. a fost oprit din drum. El a fost imobilizat de către cinci poliţişti, aruncat în maşina de poliţie şi dus mai întîi la primărie, unde a fost cu cruzime bătut. Apoi, el a fost reţinut la postul de poliţie din Ocniţa, unde a fost învinuit de atitudinea sa favorabilă faţă de Mitropolia Basarabiei, fără să i se comunice motivele arestării. El a fost eliberat peste trei zile. 55. În urma acestor incidente, T.B. a părăsit parohia. 2. Parohia Sfîntul Nicolae din Făleşti 56. Într-o scrisoare din 20 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional din Făleşti l-a informat pe G.E, parohul bisericii Sfîntul Nicolae din Făleşti, că întrucît el face parte din Mitropolia Basarabiei, îi este interzis să oficieze slujba de Paşti de la 9 mai 1994 în vechiul cimitir al oraşului, deoarece aceasta constituie o activitate contrară Legii cu privire la culte, deoarece Mitropolia Basarabiei este ilegală. Din acest motiv, lui i-a fost interzisă oficializarea atît în biserică cît şi la aer liber. Cît priveşte decizia lui G.E. de a invita preoţi din Romînia pentru slujba din 22 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional l-a avertizat să nu dea curs deciziei sale, deoarece nu a obţinut în prealabil permisiunea autorităţilor, aşa cum o cere articolul 22 al Legii cu privire la culte. 57. În noiembrie 1994, lui G.E. i-a fost aplicată o amendă în sumă de 90 lei din motivul că oficia în calitate de preot al unei biserici nerecunoscute, Mitropolia Basarabiei. Judecata a confirmat sancţiunea, însă a redus suma amenzii la 54 de lei, din motivul că G.E. nu deţinea funcţii de răspundere în cadrul Mitropoliei Basarabiei. 58. La 27 octombrie 1996, înainte de începerea slujbei în biserica parohială, un grup de persoane condus de un preot de la Mitropolia Moldovei l-a bătut pe G.E. pînă la sînge şi i-a cerut să adere la Mitropolia Moldovei. Ei s-au năpustit de asemenea şi asupra preotesei, rupîndu-i hainele. 59. G.E. a reuşit să se ascundă în interiorul bisericii, unde se ţinea slujba, dar agresorii l-au urmărit şi în interior, dezlănţuind o ceartă cu credincioşii prezenţi în biserică. Un ofiţer de poliţie sosit la faţa locului, a reuşit să convingă agresorii să părăsească biserica. 60. La 15 noiembrie 1996, adunarea parohială a publicat o declaraţie, în care îşi exprima indignarea faţă de actele de violenţă şi de intimidare la care erau supuşi membrii Mitropoliei Basarabiei şi cerînd autorităţilor să nu mai admită asemenea şi recunoaşterea oficială a acestei mitropolii. 61. La 6 iunie 1998, reclamantul Petru Păduraru, Mitropolitul Basarabiei, a primit două telegrame de ameninţare în cazul în care merge la Făleşti. El n-a depus nici o plîngere privind acest incident. 3. Biserica Sfîntului Alexandru, parohia Călăraşi 62. La 11 iulie 1994, un alt petiţionar, Ioan Eşanu, parohul acestei biserici, a fost chemat la preşedintele consiliului raional Călăraşi pentru o discuţie pe marginea Mitropoliei Basarabiei. La această adunare au mai participat primarul oraşului Călăraşi, secretarul consiliului raional şi epitropul. Preşedintele consiliului raional l-a acuzat pe petiţionar că este membru al Mitropoliei Basarabiei şi astfel face propagandă în favoarea unirii cu Romînia. Apoi, i-a acordat o săptămînă, timp în care să prezinte o atestare a recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei sau să părăsească parohia. 4. Parohia Cania (Cantemir) 63. Într-o scrisoare din 24 noiembrie 1994, adresată Mitropolitului Basarabiei, V.B., cetăţean romîn şi paroh de Cania, a atras atenţia asupra faptului că este supus unor presiuni puternice din partea autorităţilor raionale din Cantemir, care îl acuzau că este membru al bisericii petiţionare. 64. La 16 ianuarie 1995, V.B., a fost chemat la comisariatul de poliţie Cantemir, unde i-a fost adusă la cunoştinţă decizia Guvernului, prin care i se anula legitimaţia de trai şi de serviciu. V.B. a fost somat să părăsească teritoriul Moldovei în 72 ore şi să înapoieze autorităţilor competente permisele sus-menţionate. 5. Incidente petrecute la Chişinău 65. La 5 aprilie 1995, V.P. parohul bisericii Sfîntul Nicolae, l-a informat pe Mitropolitul Basarabiei ca în timpul unor atacuri nocturne din 27-28 martie şi 3-4 aprilie 1995 au fost sparte geamurile bisericii. 66. Un atac similar a avut loc în noaptea de 13-14 mai 1995. V.P. a depus de fiecare dată plîngeri, cerînd în afară de aceasta poliţiei să intervină pentru a împiedica producerea unor noi atacuri. 67. În noapte de 3-4 septembrie 1996, în casa Mitropolitului Basarabiei, a fost aruncată o grenadă care a cauzat daune materiale. În urma acestui atac, petiţionarul a depus o plîngere la comisariatul de poliţie Chişinău. 68. În toamna 1999, după decesul unuia din petiţionari, Vasile Petrache, Mitropolitul Basarabiei îl numeşte pe Petru Buburuz, un alt petiţionar, parohul Bisericii Sf. Nicolae. După această numire, biserica Sf. Nicolae este ocupată de către reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, care încuiase biserica şi împiedicaseră accesul credincioşilor bisericii petiţionare. Aceştia au mai pus stăpînire pe documentele şi ştampila parohiei. 69. La 8 decembrie 1999, poliţia a întocmit un proces-verbal de contravenţie împotriva petiţionarului Petru Buburuz, pe motivul că el organizaseră, la 28 noiembrie 1999, o adunare publică în faţa bisericii Sf. Nicolae, fără să fi obţinut în prealabil o autorizaţie pentru desfăşurarea adunării publice. 70. La 28 ianuarie 2000, judecătorul S. al judecătoriei Buiucani clasă cauză după ce constată că petiţionarul nu organizaseră o adunare, dar în calitatea sa de preot, el a ţinut un simplu mesaj la rugămintea a vreo sută de credincioşi prezenţi. De asemenea, judecătoria constată că liturghia se derulaseră în acel loc deoarece uşa bisericii era blocată. 6. Incident la Buiucani (Chişinău) 71. În noaptea de 3-4 septembrie 1996, în casa lui P.G., cleric aparţinînd bisericii petiţionare, a fost aruncată o grenadă, iar pe 28 septembrie 1996, P.G. a fost ameninţat de către şase necunoscuţi. P.G. a depus imediat după incident o plîngere. 72. Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1996 adresată Preşedintelui Republicii, ministrul afacerilor interne şi-a exprimat regretul în privinţa încetinirii anchetei de către poliţiştii care se ocupau de acest caz şi l-a informat că aceştia au fost sancţionaţi disciplinar pentru încălcarea menţionată. 7. Parohia din satul Octombrie ( Sîngerei) 73. În raportul sau din 22 iunie 1998 adresat Mitropolitului Basarabiei, epitropul bisericii din sat se plîngea de uneltirile preotului M. de la Mitropolia Moldovei, care cu sprijinul primarului oraşului Bălţi, încerca să-l înlăture de la slujbă pe preotul P.B., membru al Mitropoliei Basarabiei, şi să obţină închiderea bisericii din sat. Nici o plîngere n-a fost depusă în privinţa acestui incident. 8. Incidente de la Cucioaia (Ghiliceni) 74. La data de 23 august 1998, un ofiţer de poliţie, căpitanul R. a declarat că acţionînd din ordinul superiorului său, locotenent-colonel B.D., a sigilat uşa bisericii din Cucioaia (Ghiliceni), şi i-a interzis lui V.R., preot care oficia în mod sistematic slujbele în această biserică, şi aparţinînd Mitropoliei Basarabiei, să intre în lăcaş şi să continue slujba. În baza plîngerii sătenilor, unul din petiţionari, Vlad Cubreacov, deputat în Parlament, a adresat pe data de 26 august 1998, o scrisoare Primului-ministru, cerîndu-i explicaţie pentru aceste acţiuni. Incidentul a fost, de asemenea, publicat şi în ziarul "Flux" din 26 august 1998. Guvernul a cerut ministerului de interne intentarea unei anchete în privinţa acestui incident. Acesta a evidenţiat faptul că persoana care a sechestrat uşa bisericii nu era poliţist, ci un membru al Mitropoliei Moldovei. 9. Parohia din Bădicul Moldovenesc (Cahul) 75. La 11 aprilie 1998, spre miezul nopţii, parohul bisericii a fost trezit de nişte persoane necunoscute care încercau să-i forţeze uşa casei parohale, şi a fost ameninţat cu moartea, dacă nu va renunţa la crearea unei noi parohii la Cahul. 76. La 13 aprilie 1998, el a fost ameninţat cu moartea de către preotul I.G., membru al Mitropoliei Moldovei. În aceeaşi zi, el a depus o plîngere la poliţie. 10. Parohia din Mărinici (Nisporeni) 77. După ce a părăsit Mitropolia Moldovei şi s-a alăturat Mitropoliei Basarabiei, în iulie 1997, parohul acestei biserici şi familia sa au fost ameninţaţi de mai multe ori de către mai mulţi preoţi de la Mitropolia Moldovei. I-au fost sparte geamurile casei sale, iar pe data de 2 februarie 1998, el a fost atacat în stradă şi bătut de către nişte necunoscuţi, care i-au spus să nu se mai amestece în "lucrurile astea". 78. După ce a fost consultat de un medic legist, care i-a eliberat un certificat care atestă leziunile corporale căpătate, parohul a depus o plîngere la poliţia Ciocana. 79. Ziarele din Moldova au relatat cu regularitate incidentele petrecute în legătură cu actele de intimidare în adresa clerului şi cerdincioşilor adepţi ai Mitropoliei Basarabiei. 11. Incidentul de la Floreni 80. La 6 decembrie 1998, V.J., preotul al Mitropoliei Moldovei şi alte persoane care îl însoţeau au intrat cu forţa în biserica din sat şi au ocupat-o. Cînd preotul Bisericii petiţionare V.S. s-a prezentat la biserică pentru a oficia serviciul duminical, accesul i-a fost interzis. Situaţia s-a rezolvat doar cînd mirenii comunei, adepţi ai Bisericii petiţionare, au sosit la biserică. 12. Incident la Leova 81. La 2 februarie 2001, în raportul adresat Mitropoliei Basarabiei, preotul N.A., de la parohia Leova, declara că, Biserica din Leova a fost obiectul unor acte de vandalism, şi că chiar el însuşi şi alţi credincioşi au fost ţinta unor acte de intimidare publică şi a ameninţărilor cu moartea din partea lui G.C., preot al Mitropoliei Moldovei. Acţiunile de acest fel s-au repetat, însă administraţia locală nu a oferit nici o protecţie credincioşilor membri ai Bisericii petiţionare. C. Incidente în jurul patrimoniului Mitropoliei Basarabiei 1. Incidentul de la Floreni 82. Credincioşii din satul Floreni aderaseră la Mitropolia Basarabiei la 12 martie 1996 şi constituiseră o comunitate locală a acestei biserici la 24 martie 1996. Fusese, de asemenea, construită o capelă pentru celebrarea liturghiilor. 83. La 29 decembrie 1997, Guvernul Republicii Moldova adoptă decizia nr. 1203 potrivit căreia Mitropoliei Moldovei i se atribui cu drept de utilizare terenul pe care era deja construită capela Mitropoliei Basarabiei. Această decizie fusese confirmată şi printr-o decizie din 9 martie 1998 a Primăriei din Floreni. 84. La cererea asociaţiei petiţionare, în privinţa sus-numitului teren care fusese deja atribuit şi ţinînd cont de aceea că capela lor era situată pe acel teren, Agenţia Naţională de Cadastru răspunseseră enoriaşilor parohiei din Floreni că "administraţia publică locală nu putea să adopte o decizie de atribuire a terenului, deoarece Mitropolia Basarabiei nu avea personalitate juridică recunoscută în Moldova". 2. Incident relativ asupra unei donaţii umanitare a asociaţiei americane Jesus Christ of Latter-Day Saints 85. La 17 februarie 2000, Mitropolitul Basarabiei, ceru comisiei guvernamentale pentru ajutorul umanitar autorizarea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova a bunurilor de valoare de 9 000 dolari americani (USD), provenite din Statele Unite ale Americii şi calificarea acestor bunuri ca ajutor umanitar. Această cerere a fost refuzată la 25 februarie 2000. 86. La 25 februarie 2000, petiţionarul Vlad Cubreacov ceru comisiei să i se comunice motivele refuzului. El specifică, că donaţia trimisă de către asociaţia "Jesus Christ of Latter-Day Saints", care consta în îmbrăcăminte uzată, şi fusese primită din partea autorităţilor ucrainene a autorizaţiei de tranzit pentru donaţie umanitară. Astfel, începînd cu 18 februarie 2000, aceste bunuri se găseau blocate în vama moldovenească şi pentru aceasta destinatarul era obligat să plătească 150 USD pentru fiecare zi de depozitare. Petiţionarii au reiterat cererea de intrare a acestor bunuri ca donaţie umanitară. 87. La 28 februarie 2000, viceprim-ministrul Moldovei autoriză intrarea pe teritoriul moldav a acestei donaţii umanitare. D. Chestiuni privind drepturile personale ale clericilor bisericii petiţionare 88. Petiţionarului Vasile Petrache, preot al Mitropoliei Basarabiei, i s-a refuzat dreptul la pensie pentru retragere din cîmpul muncii pe motivul că nu ar fi fost deservent al unui cult recunoscut. II. DREPTUL INTERN ŞI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ A. Constituţia din 29 iulie 1994 89. Articolul 31 al Constituţiei Republicii Moldova cu privire la libertatea conştiinţei dispune: "(1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (2) Cultele religioase sînt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (3) În relaţiile dintre cultele religioase sînt interzise orice manifestări de învrăjbire. (4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate." B. Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte 90. Dispoziţiile pertinente ale Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte, publicată în Monitorul Oficial nr.3/70 din 1992, prevăd următoarele: Articolul 1. Libertatea conştiinţei "Statul garantează libertatea conştiinţei şi libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Orice persoană are dreptul de a manifesta credinţa în mod liber, individual sau colectiv, în public sau în particular, cu condiţia că această exercitare să nu contravină Constituţiei, prezentei legi sau legislaţiei în vigoare". Articolul 4. Intoleranţa confesională "Intoleranţa confesională, manifestată prin acte care stînjenesc liberul exerciţiu al unui cult recunoscut de stat, constituie o infracţiune şi se pedepseşte conform legislaţiei." Articolul 9. Libertatea organizării şi funcţionării cultelor "Cultele sînt libere să se organizeze şi pot funcţiona liber dacă practicile şi ritualurile lor nu contravin Constituţiei, prezentei Legi, legislaţiei în vigoare. În cazuri contrare cultele nu se vor putea bucura de recunoaşterea statului." Articolul 14. Recunoaşterea cultelor "Pentru a putea să se organizeze şi să funcţioneze, cultele trebuie să fie recunoscute prin decizie guvernamentală. În cazul nerespectării condiţiilor articolului 9 alineatul întîi din prezenta lege, recunoaşterea va putea fi retrasă în acelaşi mod." Articolul 15. Aprobarea statutului "În vederea recunoaşterii, fiecare cult prezintă Guvernului spre examinare şi aprobare statutul (regulamentul) său de organizare şi funcţionare, cuprinzînd informaţii asupra sistemului de organizare şi administrare, însoţit de principiile fundamentale de credinţă". Articolul 21. Asociaţii şi fundaţii "Asociaţiile şi fundaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase, în ce priveşte caracterul lor religios, se bucură de drepturile şi sînt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele". Articolul 22. Deservenţii, invitare-delegare. "Şefii cultelor de rang republican şi ierarhic, aleşi conform statutului (regulamentului) cultului respectiv, precum şi întregul personal din serviciul cultelor trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova. Angajarea cetăţenilor străini pentru activităţi religioase, precum şi delegarea în străinătate în acelaşi scop a cetăţenilor Republicii Moldova se va face în fiecare caz aparte cu acordul autorităţilor de stat ". Articolul 24. Personalitate juridică "Cultele recunoscute de stat sînt persoane juridice (\x01()." Articolul 35. Tipăriturile şi obiectele de cult "Cultele recunoscute de stat şi înregistrate conform prezentei legi au dreptul exclusiv: a) să producă şi să comercializeze obiectele de cult specifice cultului respectiv; b) să fondeze organe de presă pentru credincioşi, să editeze şi să comercializeze cărţi de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului; c) să stabilească plăţi pentru pelerinaj şi activităţi turistice la lăcaşele de cult; d) să organizeze, pe teritoriul ţării şi în străinătate, expoziţii de obiecte de cult, inclusiv expoziţii cu vînzare. (...) Notă. În prezentul articol, obiecte de cult se consideră: vasele liturgice, icoanele metalice şi cele litografice, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului respectiv, obiectele de colportaj religioase şi altele asemenea. Obiectelor de cult se asimilează şi calendarele religioase, ilustratele, pliantele, albumele de artă bisericeasă, filmele, etichetele cu imaginea lăcaşurilor de cult sau a obiectelor de artă bisericeasă, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, produsele necesare activităţii de cult, cum ar fi: tămîia şi lumînările, inclusiv cele decorative pentru nunţi şi botezuri, stofele şi broderiile specifice folosite la confecţionarea veşmintelor de cult şi altor obiecte necesare practicării cultului respectiv". Articolul 44. Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor "Părţile componente ale cultelor, instituţiile şi întreprinderile înfiinţate de ele pot angaja lucrători în conformitate cu legislaţia muncii". Articolul 45. Contractul "Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor se efectuează în baza unui contract scris (\x01()". Articolul 46. Statutul juridic "Deservenţii şi salariaţii cultelor, ai instituţiilor şi întreprinderilor înfiinţate de ele au statut juridic identic cu angajaţii organizaţiilor, instituţiilor şi întreprinderilor obşteşti asupra lor extinzîndu-se legislaţia muncii". Articolul 48. Pensiile de stat "Deservenţilor şi salariaţilor cultelor, indiferent de pensiile stabilite de culte, li se stabilesc pensii de stat pe baze generale, în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova". C. Codul de procedură civilă 91. Articolul 28/2, care a fost modificat prin legea nr. 942-XIII din 18 iulie 1996 stabileşte Curţii de Apel următoarele competenţe: "Curtea de Apel judecă în primă instanţă plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice centrale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor". 92. Articolul 37 cu privire la participarea a mai multor reclamanţi sau pîrîţi în proces, prevede următoarele: "Acţiunea poate fi intentată de mai mulţi reclamanţi împreună sau împotriva mai multor pîrîţi. Fiecare dintre reclamanţi sau pîrîţi apare în proces independent faţă de cealaltă parte. Coparticipanţii pot încredinţa ducerea procesului unuia din ei (\x01()". 93. Articolul 235 cu privire la dreptul de a recurge contra actelor ilegale ale administraţiei, prevede următoarele: "Orice persoană fizică sau juridică, dacă consideră că drepturile ei sînt lezate printr-un act administrativ sau prin refuzul neîntemeiat al unui organ administrativ sau al unei persoane cu funcţii de răspundere de a-i examina cererea cu privire la un drept recunoscut de lege, este în drept să se adreseze în instanţa de judecată competentă pentru anularea actului sau recunoaşterea dreptului care a fost lezat". ÎN DREPT I. Cu privire la invocarea violării articolului 9 al Convenţiei 94. Invocînd articolul 9, petiţionarii pretind că refuzul autorităţilor Moldovei de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei constituie o atingere adusă libertăţii lor la conştiinţă, întrucît, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. Ei relevă, în particular, că libertatea de a-şi manifesta colectiv religia lor este împiedicată de interdicţia de a se reuni într-un scop religios, precum şi prin absenţa unei protecţii juridice a patrimoniului Bisericii petiţionare. Petiţionarii, invocă articolul 9 în conformitate cu care: " 1.Orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă sau de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămînt, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora " . A. Teze susţinute în faţa Curţii 1. Petiţionarii 95. Invocînd cauza Manoussakis (decizia Manoussakis contra Greciei din 26 septembrie 1996, Culegere de hotarîri şi decizii 1996-IV, p.1361, \xf537), petiţionarii susţin că refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare constituie o atingere a libertăţii lor la religie, deoarece absenţa autorizaţiei face imposibil exerciţiul cultului lor. După părerea lor, un stat poate să ceară o procedură prealabilă de înregistrare a cultelor fără însă, să încalce articolul 9 al Convenţiei, cu condiţia că înregistrarea nu va devini un obstacol pentru libertatea religiei credincioşilor. Or, în cazul dat, refuzul de recunoaştere, nu a avut nici un fundament acceptabil într-o societate democratică. În particular, petiţionarii relevă că, nici o activitate ilegală sau contrară ordinii publice nu poate fi reproşată Bisericii petiţionare sau membrilor săi. 96. Petiţionarii susţin că, într-o societate democratică, orice grup de credincioşi care se consideră diferiţi de alţii trebuie să-şi poată crea o nouă Biserică şi că nu statului îi aparţine dreptul de a determina dacă există o distincţie reală între aceste grupe diferite, sau care dintre credinţe trebuie să fie considerate distincte de altele. De asemenea, statul nu poate favoriza, prin intermediul recunoaşterii, o biserică în defavoarea alteia, nici chiar să cenzureze titulatura unei biserici din simplul motiv că aceasta s-ar referi la o perioadă din istorie trecută. În consecinţă, în cazul dat, statul moldav nu ar fi în măsură să decidă dacă Biserica petiţionară este o entitate individuală, distinctă sau o formaţiune în cadrul unei alte Biserici. 2.Guvernul 97. Guvernul admite că dreptul la libertatea religiei cuprinde în sine libertatea de a-şi manifesta religia prin culte şi îndeplinirea ritualurilor, dar consideră că, în speţă, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară nu este echivalentă interzicerii activităţilor acesteia sau a membrilor săi. Aceştia din urmă îşi menţin libertatea lor la religie, atît prin convingerea personală cît şi în manifestarea prin cult şi îndeplinirea ritualurilor. 98. De altfel, Guvernul susţine că Biserica petiţionară cu denumirea de Biserica creştină ortodoxă, nu practică un nou cult, deoarece cultul creştin ortodox a fost recunoscut în Moldova la 7 februarie 1993, odată cu recunoaşterea Mitropoliei Moldovei. Din punct de vedere religios, biserica petiţionară nu se deosebeşte cu nimic de Mitropolia Moldovei. Crearea Bisericii petiţionare ar fi în realitate o încercare prin care s-ar urmări crearea unui nou organ administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei. Or, statul nu se poate amesteca în conflictul apărut în sînul Mitropoliei Moldovei, fără a-şi încălca obligaţiunea sa de neutru în materie religioasă. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că, conflictul în aparenţă administrativ, ascunde un conflict de ordin politic între Romînia şi Rusia şi că intervenţia sa în acest conflict, sub forma recunoaşterii acestui grup schismatic, cum ar fi Biserica petiţionară, riscă de a avea consecinţe dificile pentru independenţa şi integritatea teritorială tînărului stat Republica Moldova. B. Cel de-al treilea intervenient 99. Cel de-al treilea intervenient face cunoscut că cererea are la origini un conflict de ordin administrativ, din sînul Mitropoliei Moldovei. Partea subliniază că Biserica petiţionară a fost creată de preoţi ai Mitropoliei Moldovei, care din motive dictate de ambiţiile personale au decis de a se separa de această Biserică. Activitatea schismatică a reclamantului Petru Păduraru a fost contrară canoanelor Bisericii ortodoxe ruse, fapt pentru care Patriarhul de la Moscova i-a interzis să oficieze. Totodată, încălcînd dreptul canonic şi fără a se consulta cu Patriarhia de la Moscova şi nici cu autorităţile civile moldave, Patriarhia de la Bucureşti a decis recunoaşterea Bisericii schismatice. Conflictul generat astfel, trebuia deci, să fie rezolvat doar prin negocieri între Patriarhiile romănă şi rusă. 100. Terţa parte subliniază că, Biserica petiţionară este fondată pe criterii etnice şi că în consecinţă, recunoaşterea sa de către Guvern nu numai că ar constitui o imixtiune a statului în problemele ce ţin de religie, dar ar avea şi urmări negative, asupra situaţiei politice şi sociale în Moldova şi ar încuraja tendinţele naţionaliste care există în ţară. Mai mult ca atît, o astfel de recunoaştere ar aduce prejudiciu relaţiilor de prietenie dintre Moldova şi Ucraina. C. Aprecierea Curţii 101. Curtea reaminteşte de la bun început că o Biserică ori un organ ecleziastic al unei Biserici poate, ca atare, să exercite în numele enoriaşilor săi drepturile garantate de articolul 9 al Convenţiei (Cha'are Shaalom Ve Tsedek c. Franţei, no27417/95, \xf572, CEDH 2000). În speţă, Mitropolia Basarabiei poate fi deci considerată ca petiţionară în sensul articolului 34 al Convenţiei. 1. Despre existenţa unei imixtiuni 102. Curtea trebuie deci, să stabilească existenţa unei imixtiuni în dreptul petiţionarilor la libertatea religiei, survenind în urma refuzului de a recunoaşte Biserica petiţionară. 103. Guvernul susţine că nerecunoaşterea Bisericii petiţionare nu împiedică reclamanţii sa-şi nutrească convingerile şi nici să le manifeste în cadrul unui cult creştin ortodox recunoscut de către stat, adică în sînul Mitropoliei Moldovei. 104. Petiţionarii afirmă că, conform legislaţiei Moldovei, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate şi că, prin urmare, refuzul de recunoaştere echivalează, pentru Biserica petiţionară, cu interzicerea de a funcţiona, atît în plan bisericesc cît şi asociativ. Cu referinţă la petiţionari, ei cu atît mai mult nu pot să-şi exprime convingerile prin cultul lor, deoarece numai un cult recunoscut de către stat poate beneficia de o protecţie legală. 105. Curtea relevă că, conform Legii Moldovei din 24 martie 1992 despre culte, pot fi practicate numai cultele recunoscute prin decizie guvernamentală. În speţă, Curtea notează, că nefiind recunoscută, Biserica petiţionară nu poate desfăşura activitatea sa. În special, preoţii nu pot oficia, membrii săi nu se pot reuni pentru a-şi practica religia şi fiind lipsită de personalitate juridică, Biserica nu poate beneficia de protecţia juridică a patrimoniului său. Mai întîi, Curtea consideră refuzul Guvernului moldav de recunoaştere a Bisericii petiţionare, refuz confirmat prin decizia Curţii Supreme de Justiţie de la 9 decembrie 1997, constituie drept imixtiune în dreptul acestei Biserici şi a altor petiţionari la libertatea religiei garantată de articolul 9 \xf5 1 al Convenţiei. 106. Pentru a determina dacă această imixtiune constituie o violare a Convenţiei, Curtea trebuie să precaute dacă ingerinţa răspunde exigenţilor articolului 9 \xf5 2, adică dacă imixtiunea era "prevăzută de lege", dacă "urmărea un scop legitim" în privinţa acestei dispoziţii şi dacă era "necesară într-o societate democratică". 2. A fost imixtiunea prevăzută de lege? 107. Petiţionarii admit faptul că imixtiunea era prevăzută de Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte. Totuşi ei afirmă că procedura prevăzută de lege a fost deviată de la scopurile sale, căci cauza adevărtă a refuzului de înregistrare era de ordin politic; într-adevăr, Guvernul nici n-a susţinut, nici n-a demonstrat că Biserica petiţionară era contrară legilor republicii. 108. Guvernul nu s-a pronunţat în această privinţă. 109. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă, conform căreia expresia "prevăzută de lege" din articolele 8-11 ale Convenţiei nu numai că cere ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, dar vizează de asemenea şi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient accesibilă şi previzibilă, adică să fie enunţată cu destulă precizie permiţînd persoanei - obţinînd la necesitate sfaturi clare - să-şi determine conduita sa (decizia Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A nr. 30, \xf5 49, Larissis şi alţii împotriva Greciei din 24 februarie 1998, Culegerea 1998 - I, p. 378, \xf5 40, Hashman şi Harrup împotriva Regatului Unit (MC), nr.25594/ 94, \xf5 31, CEDH 1999-, Rotaru împotriva Romîniei (MC), nr.28341/95, \xf552, CEDH 2000-). Pentru a răspunde acestor exigenţe, dreptul intern trebuie să ofere o anumită protecţie împotriva prejudiciilor arbitrare a puterii statale, drepturilor garantate de către Convenţie. Atunci cînd este vorba de problemele ce ating drepturile fundamentale, dacă puterea de apreciere a executivului nu este limitată, legea va merge împotriva superiorităţii dreptului, acesta fiind unul din principiile fundamentale ale unei societăţi democratice consacrate de Convenţie. În consecinţă, legea trebuie să definească cu suficientă precizie întinderea şi modalităţile de exercitare ale unui asemenea drept. (Hassan şi Tchaoucch împotriva Bulgariei (MC), nr. 30985/96, \xf5 84, CEDH 2000). Nivelul de precizie a legislaţiei interne, care nu poate în nici un caz să acopere toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conţinutul instrumentului în cauză, de domeniul menit sa-l cuprindă, de numărul şi de statutul celor cărora li se adresează (deciziile Hashman şi Harrup citate anterior, \xf5 31, şi Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei din 23 martie 1990, seria A nr.173, p.26, \xf568). 110. În speţă, Curtea notează că articolul 14 al legii din 24 martie 1992 cere recunoaşterea cultelor prin decizia Guvernului şi că, în conformitate cu articolul 9 al a legii date, pot beneficia de recunoaştere numai cultele a căror practici şi ritualuri sînt conforme Constituţiei şi legilor moldave. Fără a se pronunţa categoric asupra faptului dacă dispoziţiile sus-menţionate răspund exigenţelor de previzibilitate şi de precizie, Curtea va porni de la principiul dacă imixtiunea în cauză era prevăzută de lege, înainte de a determina dacă ea a urmărit "un scop legitim" şi dacă era "necesară într-o societate democratică". 3. Scopul legitim 111. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că refuzul de a aproba cererea de recunoaştere a petiţionarilor viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Statul moldovenesc, al cărui teritoriu a oscilat în cursul istoriei între Romînia şi Rusia, are o populaţie variată din punct de vedere etnic şi lingvistic. În astfel de circumstanţe, tînărul stat Republica Moldova, independent din 1991, dispune de puţine elemente pentru a-şi asigura stabilitatea sa. Or, unul din aceste elemente este religia. De altfel, majoritatea populaţiei este de religie creştină ortodoxă. Prin urmare, recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, a permis populaţiei să se regăsească în sînul acestei Biserici. Recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi distrus legătura deja formată şi populaţia locală s-ar fi găsit dispersată între mai multe Biserici, din altă parte, în spatele Bisericii petiţionare, subordonate Patriarhiei de la Bucureşti, se aflau forţe politice avînd legătură cu interesele romîne favorabile reunirii Basarabiei cu Romănia. Deci, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar reînvia vechile rivalităţi ruso-romăne în sînul populaţiei, punînd astfel în pericol pacea socială şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. 112. Petiţionarii contestă faptul că această măsură litigioasă ar viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Ei susţin că Guvernul nu a demonstrat precum că Biserica petiţionară ar fi constituit o ameninţare a ordinii şi securităţii publice. 113. Curtea consideră că statele sînt în drept de a controla dacă o mişcare sau o asociaţie urmăreşte, sub pretextul scopurilor religioase, activităţi care ar dăuna populaţiei sau securităţii publice (hotărîrea Manoussakis citată mai sus, p.1362, \xf540; Stankov şi Uniunea macedonienilor Unis Ilinden contra Bulgariei, nr.29221/95 şi 29225/95, \xf5 84, CEDH 2001-). Examinînd circumstanţele cauzei, Curtea consideră că în speţă, imixtiunea incriminată urmărea un scop legitim în sensul articolului 9\xf52, şi anume protecţia ordinii şi a securităţii publice. 4. Necesară într-o societate democratică a) Principii generale 114. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă conform căreia, în sensul articolului 9, libertatea gîndirii, conştiinţei şi religiei reprezintă unul din fundamentele unei "societăţi democratice" în sensul prevăzut de Convenţie. Ea figurează, în dimensiunile sale religioase, printre elementele cele mai esenţiale ale identităţii credincioşilor şi ale concepţiilor lor despre viaţă, dar ea este în egală măsură un bun preţios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenţi. Este vorba de pluralism - cucerire scumpă în decursul secolelor - substanţial într-o astfel de societate. Dacă libertatea religiei relevă mai întîi o credinţă interioară, ea mai implică pe de asupra şi manifestarea religiei sale, individual şi privat sau colectiv, în public şi în cercul acelora ce împărtăşesc aceeaşi credinţă. Mărturisirea, prin grai şi fapte, este legată de existenţa convingerilor religioase. Această libertate implică mai ales cea de a adera sau nu la o religie, precum şi libertatea de a o practica sau nu (decizia Kokkinakis contra Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 117, \xf5 31 ; Buscarini şi alţii contra San-Marino (MC) , nr.24645/94, \xf5 34, CEDH 1999-I). Articolul 9 enumără formele diverse pe care le poate căpăta manifestarea unei religii sau a unei convingeri, şi anume: cultul, învăţămîntul, practicile şi înfăptuirea ritualurilor. Totuşi, articolul 9 nu protejează orice act motivat sau inspirat de o religie ori credinţă (decizia Kalac împotriva Turciei din 1 iulie 1997, Culegere de decizii şi hotărîri 1997-IV, p.1209, \xf527). 115. Curtea a indicat în egală măsură că, într-o societate democratică, în care coexistă mai multe religii în sînul unei populaţii, poate să apară necesitatea de a asorta această libertate cu limitările menite pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi pentru a asigura respectul convingerilor fiecăruia (decizia Kokkinakis citată mai sus, p.18, \xf533). 116. Totodată, statul trebuie să fie neutru şi imparţial în exerciţiul dreptului său de reglementare în domeniu şi în relaţiile sale cu diversele religii, culte şi credinţe (decizia Hassan şi Tchaouch citată mai sus, \xf578). Este vorba despre menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei, una din principalele caracteristici a cărora rezidă în posibilitatea oferită de a rezolva prin dialog şi fără recurgere la violenţă a problemelor pe care le întîmpină o ţară, chiar şi atunci cînd aceste probleme deranjează (decizia Partidul comunist unificat al Turciei şi alţii contra Turciei, din 30 ianuarie 1998, Culegere 1998-I, p.27, \xf557). În consecinţă, rolul autorităţilor în acest caz nu este de a curma sursa tensiunilor prin eliminarea pluralismului, dar de a asigura ca grupuri opuse unul altuia să se tolereze (decizia Serif contra Greciei sus menţionată, \xf5 53). 117. Curtea mai reaminteşte că, în principiu, dreptul la libertatea religiei în sensul Convenţiei exclude aprecierea din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase sau a modalităţilor de exprimare a acestora. Măsurile statului care ar favoriza un conducător sau organele unei comunităţi religioase despărţite sau care ar viza constrîngerea unei comunităţi sau a unei părţi a acesteia în scopul de a o face să se plaseze împotriva voinţei sale sub o conducere unică, ar constitui în egală măsură, o atingere la libertatea religiei. Într-o societate democratică, statul nu trebuie să întreprindă măsuri pentru a garanta ca comunităţile religioase să fie plasate sau să rămînă sub o conducere unică (decizia Serif împotriva Greciei sus-menţionată, \xf5 52). Astfel, atunci cînd exerciţiul dreptului la libertatea religiei sau a unuia dintre aspectele sale este supus, conform legii interne, unui sistem de autorizare prealabilă, intervenţia unei autorităţi bisericeşti recunoscute în procedura de acordare a autorizaţiei, nu va fi conformă cu imperativele paragrafului 2 al articolului 9 ( vezi, mutatis mutandis, Pentidis şi alţii contra Greciei, nr. 23238/94, raportul Comisiei din 27 februarie 1996, \xf5 46o). 118. De altfel, comunităţile religioase existente tradiţional sub forma unor structuri organizate, articolul 9 trebuie să fie interpretat în lumina articolului 11 al Convenţiei, care protejează viaţa asociativă contra oricărei imixtiuni nejustificate a statului. Prin prisma acestui punct de vedere, dreptul credincioşilor la libertatea religiei, care cuprinde dreptul de a manifesta religia colectiv, presupune ca credincioşii să poată să se asocieze liber, fără imixtiunea arbitrară a statului. Realmente, autonomia comunităţilor religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate democratică şi îşi are locul chiar în centrul protecţiei oferite de articolul 9 ( decizia Hassan şi Tchaouch sus-citată, \xf5 62). În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestarea religiei pentru o comunitate religioasă, în totalitatea colectivului său, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecţia jurisdicţională a comunităţii, a membrilor şi a bunurilor sale, în aşa fel, încît articolul 9 să fie asigurat nu numai оn lumina articolului 11, dar оn egalг mгsurг \xa7i a articolului 6 (vezi, mutatis mutandis, decizia Sidiropoulos \xa7i alюii оmpotriva Greciei din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, p. 1614, \xf540 \xa7i decizia Biserica Catolicг din Canйe оmpotriva Greciei din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2857, \xf5\xf533 şi 40-41 şi Raportul Com., p.2867, \xf5\xf548-49). 119. Conform jurisprudenţei sale constante, Curtea recunoaşte statelor părţi la Convenţie o anumită marjă de apreciere în vederea necesităţii existenţei şi întinderii unei imixtiuni, dar aceasta este efectuată doar împreună cu controlul european, care are ca obiect atît legea cît şi deciziile care o aplică. Sarcina Curţii constă în faptul de a determina dacă măsurile luate la nivel naţional sînt în principiu justificate şi sînt proporţionale. Pentru a delimita amploarea marjei de apreciere în cazul dat, Curtea va ţine cont de următoarea miză - necesitatea menţinerii unui adevărat pluralism religios, inerent noţiunii de societate democratică (decizia Kokkinakis împotriva Greciei, sus citată, p.17, \xf531). De altfel, este necesar de a acorda o mare însemnătate acestei necesităţi, dacă este vorba de a determina conform cerinţelor paragrafului 2 al articolului 9, dacă această imixtiune corespunde unei "nevoi sociale imperioase" şi dacă ea este "proporţională scopului legitim vizat" (vezi, mutatis mutandis, printre multe altele, decizia Wingrove împotriva Regatului Unit din 25 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p.1956, \xf553). În exerciţiul dreptului său de control, Curtea trebuie să aprecieze imixtiunea litigioasă în baza ansamblului de elemente din dosar (decizia Kokkinakis împotriva Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 21, \xf5 47). b) Aplicarea acestor principii 120. Guvernul susţine că imixtiunea incriminată era necesară într-o societate democratică. În primul rînd, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi însemnat pierderea de către stat a poziţiei sale de neutralitate referitor la religii, şi în particular la conflictele religioase, fapt care contravine Constituţiei Republicii Moldova şi a ordinii publice moldave. Anume în scopul de a respecta obligaţia sa de neutralitate, Guvernul a cerut Bisericii petiţionare să pună capăt neînţelegerilor cu Mitropolia Moldovei. În al doilea rînd, refuzul de recunoaştere, potrivit lui, era necesar pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială a Moldovei, ţinînd cont de faptul că Biserica petiţionară se consacra unor activităţi politice, militînd pentru reunirea Moldovei cu Romînia, cu sprijinul acesteia din urmă. În sprijinul acestor afirmaţii, Guvernul aduce articole apărute în presa romînească, favorabile recunoaşterii Bisericii petiţionare de autorităţile moldave şi reunirii Moldovei cu Romînia. Astfel de activităţi ar pune în pericol nu numai integritatea Republicii Moldova, dar şi relaţiile paşnice cu Ucraina, o parte a teritoriului actual al căreia se găsea înainte de 1944, sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Basarabiei. Guvernul aduce la cunoştinţă că Biserica petiţionară este susţinută de partidele moldoveneşti cu înclinare deschis pro-romînă, care neagă specificitatea moldavă, uneori chiar şi în dezbaterile din Parlamentul Republicii, ceea ce aduce la destabilizarea statului moldav. În acest sens, Guvernul menţionează Alianţa Creştină pentru reunificarea Romîniei, fondată la 1 ianuarie 1993, din care fac parte mai multe asociaţii şi un partid politic reprezentat în Parlament, Frontul Popular Creştin Democrat, care ar fi salutat reactivarea Mitropoliei Basarabiei. În al treilea rînd, nerecunoaşterea Bisericii petiţionare, conform Guvernului, era o măsură necesară pentru menţinerea păcii sociale şi a înţelegerii dintre credincioşi. Într-adevăr, atitudinea agresivă a Bisericii petiţionare, care avea ca scop atragerea altor ortodocşi şi a distruge alte Biserici, a adus la un anumit număr de incidente, care fără intervenţia poliţiei ar fi adus la victime. În fine, Guvernul subliniaza că, cu toate că autorităţile moldave nu au recunoscut Biserica petiţionară, ele acţionează în spirit de toleranţă, permiţîndu-i acesteia şi membrilor săi să-şi continue activitatea fără piedici. 121. Petiţionarii consideră că refuzul de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei nu era necesară într-o societate democratică. Ei atestă că toate argumentele aduse de Guvern sunt lipsite de temei şi nu sînt dovedite, şi nu corespund noţiunii de "necesitate socială imperioasă". Nici un element din dosar nu dovedeşte că petiţionarii ar fi vrut ori ar fi dus, sau au vrut să ducă, activităţi susceptibile de a aduce atingere integrităţii teritoriale, securităţii naţionale sau ordinii publice moldave. Petiţionarii invocă faptul că, refuzînd de a recunoaştere Biserica petiţionară, Guvernul şi-a încălcat îndatorirea sa de neutralitate din motive fanteziste, odată ce a recunoscut alte biserici ortodoxe. Nerecunoaşterea a pus membrii Bisericii petiţionare în imposibilitatea de a practica cultul lor, căci, conform legii cu privire la culte, activităţile proprii unui cult şi libertatea de asociere într-un scop religios pot să fie exercitate numai de un cult recunoscut de stat. În egală măsură, statul nu oferă protecţie decît cultelor recunoscute şi numai acestea au dreptul de a-şi apăra drepturile lor în justiţie. Prin urmare, clerul şi membrii Bisericii petiţionare na au putut să se apere împotriva agresiunilor fizice şi persecuţiilor ale căror victime au fost, şi Biserica petiţionară nu şi-a putut proteja bunurile sale. Petiţionarii contestă faptul că statul este tolerant faţă de Biserica petiţionară. Din contra, ei se plîng precum că, reprezentanţii statului nu numai au permis actele de intimidare din partea altor credincioşi, ale căror victime au fost membrii Bisericii reclamante, dar în anumite cazuri reprezentanţii statului singuri au participat la astfel de acte. 122. Curtea va examina succesiv temeiurile aduse de Guvernul reclamat în vederea justificării imixtiunii, apoi proporţionalitatea acestei imixtiuni scopurilor urmărite. i) Temeiurile invocate pentru a justifica imixtiunea a) Apărarea legalităţii şi a principiilor constituţionale ale Republicii Moldova 123. Curtea relevă că Constituţia Republicii Moldova, în articolul 31, garantează libertatea religiei şi enunţă principiul autonomiei cultelor faţă de stat, şi că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte determină procedura de recunoaştere a cultelor. Guvernul susţine că anume în vederea respectării acestor principii şi a îndatoririi de neutralitate în privinţa cultelor, Biserica petiţionară nu a putut fi recunoscută. Însă Guvernul a propus ca în prealabil să fie rezolvate conflictele cu Biserica deja recunoscută şi de la care Biserica reclamantă dorea să se separe, şi anume Mitropolia Moldovei. Mai întîi, Curtea notează că Biserica petiţionară a depus prima cerere de recunoaştere la 8 octombrie 1992, cerere rămasă fără răspuns. Mitropolia Moldovei a fost recunoscută, însă, la o dată ulterioară, adică la 7 februarie 1993. În aceste condiţii, Curtea nu prea înţelege cel puţin argumentul Guvernului pentru perioada care precedă recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, conform căruia Biserica petiţionară ar fi un grup schismatic în raport cu Mitropolia Moldovei, care este recunoscută. Cum n-ar fi lucrurile, Curtea reaminteşte că îndatorirea de neutralitate şi de imparţialitate a statului, aşa cum este definit de jurisprudenţă, este incompatibilă cu o oarecare apreciere din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase şi că această îndatorire impune statului să asigure ca grupurile opuse unul altuia să se tolereze, chiar şi dacă provin din acelaşi grup. În speţă, Curtea consideră că, luînd în vedere că Biserica petiţionară nu reprezenta un nou cult şi, făcînd să depindă recunoaşterea sa de voinţa unei autorităţi ecleziastice cunoscute, adică a Mitropoliei Moldovei, Guvernul şi-a încălcat îndatorirea de neutralitate şi imparţialitate. De aici, este cazul de a respinge argumentul acestuia că refuzul de recunoaştere era necesar la apărarea legalităţii şi a Constituţiei Moldovei. b) Atentarea la integritatea teritorială 124. Curtea notează în primul rînd că, în statutul său şi în particular, în preambulul statutului, Biserica reclamantă este definită ca o Biserică autonomă locală, funcţionînd pe teritoriul moldovenesc în respectul legilor acestui stat, denumirea sa avînd un caracter istoric, fără a avea vreo legătură cu realităţile politice actuale sau trecute. Avînd o activitate în principial religioasă, Biserica petiţionară este gata de a colabora cu statul în egală măsură în domeniul culturii, învăţămîntului sau asistenţei sociale. Ea declară că nu duce nici o activitate politică. Aceste principii sînt pentru Curte clare şi conform legii. 125. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul totuşi a susţinut că în realitate Biserica petiţionară ducea activităţi politice contrare ordinii publice moldave şi că, dacă ea va fi recunoscută, astfel de activităţi ar pune în pericol integritatea teritorială a Moldovei. Curtea reaminteşte că, dacă nu se poate exclude faptul că programul unei organizaţii ascunde obiective şi intenţii diferite de cele pe care le afişează public, Curtea, pentru a se asigura, trebuie să compare conţinutul aşa-zisului program cu actele şi părerile titularului lor (decizia Sidiropoulos şi alţii sus-citată, p. 1618, \xf546). În speţă, Curtea notează că, nici un element al dosarului nu-i permite să facă concluzia că Biserica petiţionară ar duce alte activităţi decît cele declarate în statutul său. Referitor la articolele de presă menţionate mai sus, cu toate că conţinutul lor aşa cum descrie Guvernul atestă idei favorabile unei eventuale reuniri a Moldovei la Romănia, ele nu pot fi imputate Bisericii petiţionare. Mai mult ca atît, Guvernul n-a pretins că Biserica petiţionară ar fi inspirat aceste articole. De altfel, în absenţa vreunui element probator, Curtea nu ar putea să concluzioneze că Biserica petiţionară este în legătură cu activităţile politice ale organizaţiilor moldoveneşti sus-menţionate (paragraful 120), care ar milita pentru reunirea Moldovei la Romănia. Ea notează de altfel că, Guvernul n-a susţinut ilegalitatea acestor asociaţii sau partide politice. Cît despre eventualitatea că Biserica petiţionară, odată recunoscută, va constitui un risc pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială, Curtea crede că aici este vorba de o simplă ipoteză care, în lipsa altor elemente concrete, nu ar justifica un refuz de a o recunoaşte. c) Apărarea păcii sociale şi a înţelegerii între credincioşi 126. Curtea relevă că Guvernul nu contestă decît incidentele care au avut loc în timpul reuniunilor adepţilor şi a membrilor clerului Bisericii reclamante ( paragrafele 47-87). În particular, conflictele s-au produs atunci cînd preoţii aparţinînd Bisericii petiţionare au dorit să oficieze slujbele, în locurile de cult la care pretindeau în mod exclusiv adepţii şi clerul Mitropoliei Moldovei. În alte localităţi unele persoane se opuneau prezenţei Bisericii petiţionare, considerînd-o drept ilegală. În schimb, Curtea notează că există unele divergenţe între petiţionari şi Guvern referitor la desfăşurarea acestor incidente. 127. Fără a lua o anumită poziţie faţă de modul exact în care s-au petrecut aceste acţiuni, Curtea relevă că, nerecunoaşterea Bisericii petiţionare a jucat un rol în incidentele produse. ii) Proporţionalitatea scopurilor urmărite 128. Guvernul susţine că, cu toate că Biserica petiţionară n-a fost recunoscută, autorităţile sînt tolerante şi îi permit continuarea activităţii fără a o împiedica. Membrii acestei Biserici pot să se reunească, să facă rugăciuni împreună şi să-şi administreze bunurile. Sînt aduse ca probă activităţile numeroase ale Bisericii reclamante. 129. Curtea relevă că, conform Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992, doar cultele recunoscute prin decizia Guvernului pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. În particular, numai un cult recunoscut are calitatea de personalitate juridică (articolul 24), poate produce şi comercializa obiecte specifice de cult (articolul 35) şi poate angaja lucrători (articolul 44). Mai mult, asociaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase sînt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele. În aceste circumstanţe, Curtea notează că in lipsa recunoaşterii, Biserica petiţionară nu poate nici să se organizeze, nici să funcţioneze. Lipsită de personalitatea sa juridică, ea nu poate acţiona în justiţie pentru a-şi proteja patrimoniul său, necesar în exerciţiul unui cult, în timp ce membrii săi nu pot să se reunească pentru a urma activităţile religioase fără ca să violeze legislaţia cu privire la culte. Cît despre toleranţa de care dă dovadă Guvernul faţă de Biserica petiţionară, Curtea nu ar putea considera o asemenea toleranţă drept un substitut al recunoaşterii, numai aceasta din urmă fiind susceptibilă de a conferi drepturi interesaţilor. De altfel, ea relevă că uneori petiţionarii n-au putut să se apere împotriva actelor de intimidare, autorităţile pretextînd că numai activităţile legale ar putea beneficia de protecţia legii (paragrafele 56, 57 şi 84 citate mai sus). În final, Curtea notează, că autorităţile nu au invocat pentru alte culte recunoscute, aceleaşi criterii care au fost folosite pentru a refuza recunoaşterea Biserici petiţionare şi că nici o justificare nu a fost înaintată de Guvernul moldav cu referire la această diferenţă de tratament. 130. În concluzie, Curtea consideră că refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară are astfel de consecinţe asupra libertăţii de religie a petiţionarilor, care nu ar putea fi considerate proporţionale scopului legitim şi nici că ar putea să treacă drept necesar într-o societate democratică şi faptul că articolul 9 a fost încălcat. II. Cu privire la violarea invocată a articolului 14 combinat cu articolul 9 al Convenţiei 131. Biserica petiţionară se pretinde victima unei discriminări, luînd în considerare refuzul de recunoaştere nejustificat al Guvernului, în timp ce el a recunoscut de o parte alte Biserici ortodoxe, şi de altă parte, mai multe asociaţii în cadrul aceluiaşi cult. Biserica reclamantă invocă articolul 14 al Convenţiei, care stipulează următoarele: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie". 132. Conform opiniei Guvernului, cultul creştin ortodox a fost recunoscut prin intermediul Mitropoliei Moldovei şi nici un motiv nu justifica recunoaşterea în egală măsură a Bisericii petiţionare, care de asemenea se pretinde cult ortodox, Biserica petiţionară nu reprezintă un nou cult, dar o formaţiune schismatică a cărei credinţe şi ritualuri nu se deosebesc prin nimic de cele ale Mitropoliei Moldovei. Guvernul admite că Eparhia ortodoxă de la Chişinău, sub jurisdicţia Bisericii ortodoxe ruse, a fost recunoscută cu toate că ea nu reprezintă un nou cult, dar el consideră că diferenţa de tratament este fondată pe criteriul etnic. Într-adevăr, adepţii şi clerul Eparhiei ortodoxe de la Chişinău sînt toţi de origine rusă. 133. Petiţionarii consideră că motivul invocat Bisericii petiţionare în refuzul de a o recunoaşte nu era nici rezonabil, nici obiectiv, deoarece în recunoaşterea altor culte, Guvernul n-a formulat drept criterii originea etnică a credincioşilor sau noutatea cultului. Drept exemplu, petiţionarii aduc faptul că Guvernul a recunoscut două Biserici adventiste şi două asociaţii de evrei, care nu sînt organizate pe criterii etnice. 134. Curtea consideră că plîngerile în legătură cu articolul 14 se analizează în repetarea celor prezentate pe terenul articolului 9. Astfel, nu este necesar de a le examina separat. III. Cu privire la violarea invocată a articolului 13 al Convenţiei 135. Petiţionarii consideră că a avut loc violarea articolului 13 al Convenţiei, prin faptul că dreptul intern nu oferă nici o cale de recurs pentru a redresa acuzaţiile aduse în faţa Curţii. 136.Guvernul susţine că în speţă, referitor la acuzaţiile cu caracter civil, exigenţele articolului 13 sînt înlăturate de cele ale articolului 6 al Convenţiei. 137. Curtea reaminteşte că articolul 13 prevede cerinţa unui recurs intern care să abiliteze instanţa naţională competentă să cunoască conţinutul acuzaţiilor bazate pe Convenţie şi să ofere ameliorarea cuvenită, chiar dacă statele contractante se bucură de o anumită limită de apreciere referitor la felul de a se conforma obligaţiilor ce decurg din dispoziţia dată ( decizia Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pp. 1869-1870, \xf5 145). Recursul cerut de articolul 13 trebuie să fie "efectiv", atît în practică cît şi în drept. Totodată, un astfel de recurs este cerut doar pentru acuzaţiile care pot trece ca "protejabile" în sensul Convenţiei. 138. Curtea denotă că acuzaţiile aduse de petiţionari conform cărora refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare a adus la violarea dreptului lor la libertatea religiei, garantat de articolul 9 al Convenţiei, avea fără nici o discuţie caracterul protejabil (paragraful 130 sus-citat). Petiţionarii au fost, aşadar, în drept să beneficieze de un recurs intern efectiv în sensul prevăzut de articolul 13. În consecinţă, Curtea va examina dacă Biserica petiţionară şi petiţionarii au beneficiat de un astfel de recurs. 139. Curtea constată că, în decizia sa din 9 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie nu a considerat refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere prezentată de Biserica petiţionară drept ilegal şi nici cu atît mai mult, contravenind articolului 9 al Convenţiei, deoarece petiţionarii puteau să-şi manifeste religia lor în sînul Mitropoliei Moldovei. Totuşi, Curtea Supremă de Justiţie n-a răspuns la învinuirile principale ridicate de petiţionari, şi anume dorinţa lor de a se reuni şi de a-şi manifesta religia colectiv, în cadrul unei Biserici distincte de Mitropolia Moldovei şi de asemenea de a beneficia de dreptul la un tribunal pentru a-şi apăra drepturile şi proteja bunurile, dat fiind faptul că numai cultele recunoscute de către stat beneficiază de o protecţie legală. Din acel moment, Mitropolia Basarabiei, nefiind recunoscută de stat, nu avea dreptul de a-şi susţine drepturile în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Prin urmare, recursul în faţa Curţii Supreme de Justiţie, în baza articolului 235 al Codului de procedură civilă, nu a fost efectiv. 140. De altfel, Curtea relevă că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte odată ce ea pune problema recunoaşterii de Guvern şi obligaţia de a respecta legile republicii ca condiţie pentru funcţionarea unui cult, atunci ea nu conţine dispoziţii specifice de reglementare a procedurii de recunoaştere şi care să prevadă recursurile disponibile în caz de litigiu. Guvernul nu face obiectul altui recurs, pe care reclamanţii l-ar fi putut exercita. În consecinţă, Curtea consideră că petiţionarii au fost în imposibilitatea de a obţine în faţa unei instanţe naţionale satisfacerea plîngerii lor referitor la dreptul de libertate la religie. Deci, articolul 13 al Convenţiei a fost încălcat. IV. Cu privire la violarea invocată a articolelor 6 şi 11 ale Convenţiei 141. Petiţionarii se plîng de asemenea de faptul că, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară, o împiedică pe aceasta din urmă de a obţine personalitatea juridică, privînd-o astfel de dreptul său la acces la un tribunal, garantat de articolul 6, în scopul rezolvării oricărei învinuiri referitor la drepturile sale, în particular la drepturile sale de proprietate. În plus, ei invocă că acest refuz, împreună cu încăpăţînarea autorităţilor de a considera că reclamanţii pot practica religia lor în cadrul Mitropoliei Moldovei, aduce atingere libertăţii lor de asociere, în pofida articolului 11 al Convenţiei. 142. Luînd în considerare aceste articole în contextul articolului 9 ( paragrafele 118 şi 129 sus-citate), Curtea consideră că nu este cazul de ale examina separat. V. Despre aplicarea articolului 41 al Convenţiei, al Protocolului nr. 11 al Convenţiei 143. Conform articolului 41 al Convenţiei: "Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă." A. DESPĂGUBIRI 144. Petiţionarii nu reclamă nici o sumă de bani cu titlul de prejudiciu material, dar în schimb, cer 160 000 (FRF) pentru repararea prejudiciului moral cauzat. 145. Guvernul nu se pronunţă în privinţa aceasta. 146. Curtea consideră că, violările constatate au cauzat incontestabil petiţionarilor un prejudiciu moral care este evaluat, cu echitate, la suma de 20 000 EURO. B . CHELTUIELI DE JUDECATĂ 147. Întrucît, petitionarii au primit de la Consiliul Europei 7937,10 FRF cu titlu de asistenţă judiciară pentru prezentarea reclamantului Vlad Cubreacov la audierile în faţa Curţii, de aceea petiţionarii cer doar rambursarea cheltuielilor pentru avocat, care au fost expuse în timpul procedurii în faţa Curţii, şi anume 8 693,89 FRF şi 3 550 lire sterline GBR. Aceste sume corespund respectiv onorariilor pentru pregătirea cererii de către avocatul moldav şi a avocaţilor consilieri britanici referitor la apărarea petiţionarilor pe parcursul procedurii şi la prezentarea lor la audierile în faţa Curţii. 148. Guvernul nu se pronunţă la acest subiect. 149. Ţinînd cont de justificările aduse de petiţionari şi statuînd cu echitate, Curtea eliberează petiţionarilor suma de 7 025 EURO pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă care ar putea fi percepută ca taxă pe valoarea adăugată. C. DOBÎNZILE MORATORII 150. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, rata dobînzii legale aplicabile în Franţa la data adoptării prezentei decizii era de 4, 26 % anual. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA , ÎN UNANIMITATE, 1. Se pronunţă asupra violării articolului 9 al Convenţiei; 2. Se pronunţă asupra faptului că nu este necesar de a examina cauza prin prisma articolului 14 combinat cu articolul 9 al Convenţiei; 3. Se pronunţă asupra violării articolului 13 al Convenţiei; 4. Se pronunţă asupra faptului că nu este necesar de a statua asupra existenţei unei violări a articolelor 6 şi 11 ale Convenţiei; 5. Se pronunţă asupra următoarelor: a ) Statul reclamat trebuie să verse în contul petiţionarilor, în timp de trei luni din ziua cînd decizia va fi definitivă, conform articolului 44 par. 2 al Convenţiei, sumele următoare: i. 20 000 (douăzeci mii) EURO, pentru prejudiciu moral, convertiţi în lei moldoveneşti la rata aplicabilă la data plăţii; ii. 025 (şapte mii douăzeci şi cinci) EURO, pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă cu titlu de taxă pe valoarea adăugată; b) aceste sume vor fi majorate la rata simplă de 4, 26 % anual începînd cu expirarea termenului în cauză şi pînă la data vărsării sumei; 6. Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacţie echitabilă pentru surplus. Redactat în franceză, apoi comunicat în scris la 13 decembrie 2001, potrivit articolului 77 \xf5\xf5 2 şi 3 al Regulamentului. Traducere neoficială CONSILIUL EUROPEI CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURIOR OMULUI CAZUL MITROPOLIA BASARABIEI ŞI ALŢII CONTRA REPUBLICA MOLDOVA (CEREREA no45701/99) HOTГRВRE STRASBURG 13 decembrie 2001 Această hotărăre va fi definitivă în conformitate cu articolul 44 \xf5 2 al Convenţiei. Ea ar putea suporta retuşări de formă. În cauza Biserica Mitropoliei Basarabiei şi alţii contra R. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţiunea Întîi, întrunită în cadrul unei camere compusă din: E.PALM, preşedinte, W.THOMASSEN, asistent, L.FERRARI BRAVO, C.BÎRSAN, J.CASADEVAL, B.ZUPANCIC, T.PANŢÎRU, judecători, Şi domnul M.O`BOYLE, grefierul secţiunii, După deliberare în camera de consiliu din data de 2 octombrie şi 5 decembrie 2001, adoptă la data din urmă decizia următoare: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află cererea nr. 45701/99, îndreptată contra Republicii Moldova prin care Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor") şi 12 cetăţeni ai acestui Stat, domnii Petru Păduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eşanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ioniţa, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici şi Alexandru Magola (" petiţionarii "), au sesizat Comisia europeană a Drepturilor Omului (" Comisia ") la 3 iunie 1998, în temeiul fostului articol 25 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi ale Libertăţilor fundamentale (" Convenţia "). Petiţionarul Vasile Petrache a decedat în toamna anului1999. 2. Petiţionarii acuză în particular faptul că refuzul autorităţilor moldave de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei a adus atingere libertăţii lor la religie (conştiinţă) şi asociere şi că biserica reclamantă a fost victima unei discriminări de ordin religios. 3. Cererea a fost depusă la Curte la 1 noiembrie 1998, dată la care a intrat în vigoare Protocolul no11 al Convenţiei (articolul 5\xf52 al Protocolului 11) 4. Cererea a fost repartizată Secţiunii Întîi a Curţii ( articolul 52 \xf5 1 al Regulamentului). În cadrul acesteia, a fost constituită, conform articolului 26 \xf5 1 al Regulamentului, camera avînd în sarcină examinarea cauzei (articolul 27 \xf5 1) al Convenţiei. 5. Prin decizia din 7 iunie 2001, camera a declarat cererea admisibilă. Ea a decis, de asemenea, să radieze de pe rol cererea în partea introdusă de reclamantul Vasile Petrache, în urma decesului acestuia. 6. Atît reclamanţii cît şi Guvernul, au depus observaţii în scris asupra fondului cauzei (articolul 59 \xf5 2 al Regulamentului ). 7. La 2 octombrie 2001, în Palatul Drepturilor Omului la Strasbourg, s-a desfăşurat audienţa publică a cauzei (articolul 59 \xf5 2 al Regulamentului). Au compărut: - pentru Guvernul R. Moldova Domnii I.Morei, Ministru al Justiţiei, V.Părlog, Director al Direcţiei Agent Guvernamental şi Relaţii Internaţionale al Ministerului Justiţiei, ca agent; G.Armaşu, Director al Serviciului de Stat pentru problemele cultelor pe lăngă Guvernul Republicii Moldova, în calitate de consilier; - pentru reclamanţi Domnii J.W.Montgomery, avocat la baroul din Londra A. Dos Santos, avocat la baroul din Londra, ca avocaţi Curtea a audiat declaraţiile Domnilor Morei şi Montgomery. 8. La 25 septembrie 2001, în conformitate cu articolul 61 \xf5 3 al Regulamentului Curţii, preşedintele camerei a autorizat Mitropolia Moldovei să prezinte observaţii scrise asupra unor aspecte ale cauzei. Aceste observaţii au fost primite la 10 septembrie 2001. DE FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 9. Prima petiţionară, Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor"), este o Biserică ortodoxă autonomă, avînd jurisdicţie canonică pe teritoriul Republicii Moldova. Ceilalţi petiţionari, cetăţeni ai Moldovei, membri ai Consiliului eparhial al bisericii petiţionare: Petru Păduraru, Arhiepiscop Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei, domiciliat în mun. Chişinău; Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat în mun. Chişinău; Ioan Eşanu, protopop, domiciliat în or. Călăraşi; Victor Rusu, protopop, domiciliat în Lipnic, Ocniţa; Anatol Goncear, preot, domiciliat Zubreşti, Străşeni; Valeriu Cernei, preot, domiciliat Sloveanca, Sîngerei; Gheorghe Ioniţa, preot, domiciliat Crasnoarmeisc, Hînceşti; Valeriu Matciac, preot, domiciliat în Chişinău; Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, domiciliat în Chişinău; Anatol Telembici, consilier, domiciliat în Chişinău; Alexandru Magola, şeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în Chişinău. A. Crearea Bisericii reclamante şi acţiunile întreprinse în vederea recunoaşterii ei 1.Crearea Mitropoliei Basarabiei 10. La 14 septembrie 1992, persoanele fizice reclamante s-au asociat pentru a crea Biserica petiţionară, Mitropolia Basarabiei - Biserică ortodoxă autonomă locală. Conform statutului său, Mitropolia succeda, din punct de vedere canonic, Mitropolia Basarabiei care a existat pănă în 1944. În luna decembrie 1992 ea a intrat sub jurisdicţia Patriarhiei de Bucureşti. 11. Mitropolia Basarabiei şi-a elaborat un statut care determina, printre altele, formarea şi administrarea organelor sale, pregătirea, recrutarea şi disciplina clerului său, distincţiile ecleziastice şi regulile privind bunurile sale. În preambulul statutului sunt definite principiile de organizare şi de funcţionare ale Bisericii petiţionare : "Mitropolia Basarabiei este o Biserică ortodoxă autonomă locală din cadrul Patriarhiei Romăne. Titulatura ecleziastică tradiţională "Mitropolia Basarabiei" poartă un caracter istoric convenţional şi nu se află în legătură cu realităţi politice din prezent sau din trecut. Mitropolia Basarabiei nu desfăşoară activităţi politice şi nici nu va duce pe viitor. Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei are rangul de Exarhat al Plaiurilor şi la ea pot adera, în egală măsură, sub raport canonic, şi comunităţi din diaspora. Aderarea credincioşilor şi a comunităţilor acestora este exclusiv benevolă. În activitatea sa pe teritoriul Republicii Moldova, Mitropolia Basarabiei respectă legile acestui stat şi legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului. Comunităţile din diaspora, care au aderat canonic la Mitropolia Basarabiei, întreţin cu autorităţile Statelor respective raporturi în respectul legislaţiei acestor State şi a dispoziţiilor internaţionale în materie. Mitropolia Basarabiei colaborează cu autorităţile Statului in domeniul culturii, învăţămăntului şi asistenţei sociale. Mitropolia Basarabiei nu ridică pretenţii de ordin patrimonial sau de alt ordin asupra altor Biserici sau asociaţii religioase. Mitropolia Basarabiei întreţine relaţii ecumenice cu alte Biserici şi mişcări religioase şi consideră dialogul frăţesc drept unica formă de relaţii pe plan interbisericesc. Deservenţii Mitropoiei Basarabiei care activează pe teritoriul Republicii Moldova sunt cetăţeni ai acestui Stat. Invitarea cetăţenilor altor state, în scopul exercitării unei activităţi religioase în Moldova, precum şi delegarea în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova în acelaşi scop, va fi efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare. Membrii Mitropoliei Basarabiei sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, care s-au asociat benevol pentru a practica în comun a credinţei lor religioase, conform convingerilor proprii, pe temeiul preceptelor evanghelice, al canoanelor Sfinţilor Apostoli, a Dreptului canonic ortodox şi al Sfăntului Obicei. În toate comunităţile Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova, în cadrul tuturor serviciilor divine, vor fi citite rugăciuni speciale (ectenii) pentru autprităţile şi instituţiile statului cu următorul cuprins : " Încă ne mai rugăm pentru de Dumnezeu păzită ţara noastră Republica Moldova, Stăpînirea şi Oastea ei, ca o viaţă paşnică şi netulburată să trăim în toată curăţia şi cucernicia."" 12. În prezent, Mitropolia Basarabiei a format 117 comunităţi pe teritoriul Moldovei, trei comunităţi în Ucraina, una în Lituania, una în Letonia, două în Federaţia Rusă şi una în Estonia. Comunităţile din Letonia şi Lituania au fost recunoscute de către autorităţile acestor State, fiindu-le recunoscute şi personalitatea lor juridică. Circa un milion de cetăţeni moldoveni sunt afiliaţi Bisericii reclamante, care cuprinde peste 160 de clerici. Mitropolia Basarabiei este recunoscută de toate patriarhiile ortodoxe cu excepţia Patriarhiei Moscovei. 2. Acţiunile de ordin administrativ şi judiciar întreprinse în vederea recunoaşterii. 13. În conformitate cu Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte, care cere ca toate cultele care funcţionează pe teritoriul Moldovei să fie recunoscute prin decizia Guvernului, pe data de 8 octombrie 1992, biserica petiţionară a depus cererea de recunoaştere. Cererea sa a rămas fără răspuns. 14. Mitropolia Basarabiei şi-a reactulizat cererea sa la 25 ianuarie şi 8 februarie 1995. La o dată care nu a fost precizată, Serviciul de Stat pentru problemele cultelor pe lîngă Guvern a respins aceste cereri. 15. La 8 august 1995, reclamantul Petru Păduraru, invocănd articolul 235 al Codului de procedură civilă referitor la recursul judiciar în privinţa unui act al administraţiei contrar unui drept recunoscut, reclamă Guvernul în faţa Judecătoriei de circumscripţie a sectorului Buiucani din Chişinău. El a solicitat anularea deciziilor de refuz în recunoaştere. Judecata a satisfăcut cererea lui şi a emis la 12 septembrie 1995 o hotărîre, prin care se dispunea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. 16. La 15 septembrie 1995, procurorul de Buiucani introdus un recurs contra hotărîrii Judecătoriei Buiucani din 12 septembrie 1995. 17. La 18 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărîrea din 12 septembrie 1995, pe motivul că judecătoria Buiucani nu erau competentă ă examineze cererea de recunoaştere a bisericii petiţionare. 18. Pe 13 martie 1996, biserica petiţionară a formulat Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Neprimind nici un răspuns, la data de 24 mai 1996, petiţionarii au depus o plîngere împotriva guvernului moldav la judecătoria de sector din Chişinău, cerînd recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Prin decizia sa din 19 iulie 1996, instanţa sus menţionată, a respins plăngerea petiţionarilor 19. Pe data 20 august 1996, petiţionarii au depus o nouă cerere de recunoaştere, care a rămas, şi de data aceasta, fără răspuns. 20. Petiţionarii au atacat cu recurs hotărîrea din 19 iulie 1996, sesizînd Tribunalul municipiului Chişinău. Pe data de 21 mai 1997, această instanţă a emis o hotărăre prin care decizia judecătoriei a fost casată, iar plăngerea petiţionarilor a fost acceptată. 21. Totuşi, în urma reformei sistemului judiciar moldav, dosarul a fost expediat la Curtea de Apel a Republicii, pentru o reexaminare a acestuia în fond. 22. La 4 martie 1997, petiţionarii au adresat guvernului moldav o nouă cerere de recunoaştere. Întrucăt, această cerere nu a fost urmată de nici un răspuns din partea guvernului, petiţionarii la 4 iunie 1997 au depus o plăngere contra acestuia în faţa Curţii de Apel a Republicii, cerînd ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută, invocînd în sprijinul cereri lor dreptul la libertatea de conştiinţă şi la libertatea de asociere în scopul practicării cultului. Această acţiune a fost anexată la dosarul deja existent la această Curte. 23. În faţa Curţii de Apel, guvernul a declarat că este vorba despre un conflict ecleziastic din sînul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, "Mitropolia Moldovei"), care nu ar putea fi soluţionat decăt de către Bisericile Ortodoxe romănă şi rusă, şi că o eventuală recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte în răndul enoriaşilor. 24. Curtea de Apel şi-a pronunţat hotărărea pe data de 19 august 1997. S-a subliniat mai întăi că articolul 31, paragrafele 1şi 2, ale Constituţiei Moldovei garantează libertatea şi conştiinţa, care trebuie să se manifeste printr-un spirit de toleranţă şi de respect faţă de alţii. În plus la aceasta, cultele sunt libere şi pot să se organizeze conform statutelor lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia Republicii. Curtea a mai subliniat că, începănd cu 8 octombrie 1992, prima parte reclamantă a adresat Guvernului mai multe cereri de recunoaştere, respectănd astfel articolele 14 şi 15 ale Legii cu privire la culte, dar că Guvernul nu a răspuns la nici una din aceste cereri printr-o decizie guvernamentală. Curtea a mai amintit că, în scrisoarea sa din 19 iulie 1995, Primul-ministru a comunicat petiţionarilor că Guvernul nu poate să examineze cererea părţii reclamante, deoarece aceasta l-ar determina să intervină în activitatea Mitropoliei Moldovei. Curtea de Apel a remarcat că, lăsănd fără nici un răspuns cererea petiţionarului, Guvernul a recunoscut totuşi, la 7 februarie 1993, Mitropolia Moldovei, eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei. Curtea a respins argumentul Guvernului, conform căruia recunoaşterea Mitropoliei Moldovei este suficientă pentru credincioşii ortodocşi şi a subliniat că noţiunea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar se referă la toate confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, sau prin slăvirea unei divinităţi. Mai mult decăt atăt, Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de vedere canonic, de Patriarhia Moscovei, pe cănd petiţionarul este afiliat, din punct de vedere canonic, la Biserica Ortodoxă Romănă, şi deci la Patriarhia de Bucureşti. Curtea a considerat că refuzul Guvernului de a recunoaşte Biserica petiţionară contravine legii cu privire la culte, articolul 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 5 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, la care Moldova este parte, care garantează libertatea religiei. Curtea a mai remarcat că reprezentantul Guvernului a confirmat că statutul părţii reclamante este în conformitate cu legislaţia internă şi, în consecinţă, a obligat Guvernul să recunoască Mitropolia Basarabiei, prin aprobarea statutului acesteia. 25. Guvernul a atacat cu recurs această hotărăre, pe motiv că tribunalele nu au competenţa de a examina asemenea acţiuni. 26. Prin hotărărea sa din 9 decembrie1997, Curtea Supremă de Justiţie a anulat decizia din 19 august 1997 şi a respins acţiunea intentată de petiţionari pentru depăşirea termenilor de adresare în judecată şi pentru lipsă de temei. Curtea a afirmat că, în conformitate cu articolul 238 al Codului de procedură civilă, recursul împotriva unei decizii a Guvernului care prejudiciază drepturile unui justiţiabil poate fi formulat în decurs de o lună de la luarea deciziei de refuz de către Guvern, sau, în cazul lipsei vre-o unei reacţii din partea Guvernului, de la expirarea termenului de o lună după depunerea cererii. Curtea Supremă de Justiţie a remarcat că cererea petiţionarilor a fost adresată Guvernului la 4 martie 1997, iar recursul lor în justiţie datează din 4 iunie 1997. În baza acestor consideraţii, Curtea Supremă de Justiţie a calificat acţiunea în justiţie a petiţionarilor ca fiind prea tardivă (depăşirea termenilor legali). Ea a subliniat că refuzul Guvernului de a accepta cererea petiţionarilor nu prejudiciază libertatea lor de religie, aşa cum o garantează tratatele internaţionale şi, în particular, articolul 9 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului, deoarece persoanele interesate erau creştini ortodocşi şi puteau să-şi manifeste credinţa în cadrul Mitropoliei Moldovei, recunoscută prin decizia Guvernului din 7 februarie 1993. Potrivit Curţii, nu era vorba decăt despre un conflict cu caracter administrativ din interiorul unei biserici, care trebuia soluţionat doar de către Mitropolia Moldovei, şi orice amestec al statului în acest domeniu putea să agraveze conflictul. Curtea a considerat că refuzul statului de a interveni corespunde prevederilor articolului 9 paragraf 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului. În fine, Curtea a relevat că petiţionarii au posibilitatea să-şi manifeste liber credinţa, dispun în acest scop de biserici şi n-au nici o probă că sunt împiedicaţi să-şi exercite religia. 27. La 15 martie 1999, petiţionarii au adresat Guvernului o altă cerere de recunoaştere. 28. În scrisoarea sa din 20 iulie 1999, Primul-ministru al Moldovei a respins cererea petiţionarilor. Domnia sa şi-a argumentat refuzul prin aceea că Mitropolia Basarabiei nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei. În orice caz, se indică în scrisoare, Guvernul nu va da un răspuns pozitiv la această cerere pănă cănd negocierile duse de către Patriarhiile rusă şi romănă nu vor avea drept rezultat găsirea unei soluţii religioase pentru acest conflict. 29. La 10 ianuarie 2000, petiţionarii adresează Guvernului o nouă cerere de recunoaştere. Curţii nu i-a fost comunicată soarta aceteia. 3.Recunoaşterea altor culte 30. De la adoptarea Legii despre culte, Guvernul recunoscu un anumit număr de culte, a căror enumerare mai jos nu este exhaustivă. Pe data de 7 februarie 1993, Guvernul a aprobat statutele Bisericii Mitropoliei Moldovei, afiliată Patriarhiei de la Moscova. La 28 august 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creştin-ortodoxă Eparhia Ortodoxă Rusă de rit vechi din Moldova, afiliată şi ea Patriarhiei de la Moscova. La 22 iulie 1993, Guvernul a recunoscut " Biserica Adventiştilor de ziua a şaptea " şi la 19 iulie 1994 a recunoscut " Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea - Mişcarea de Reformare" . La 9 iunie 1994, Guvernul aprobă statutul şi a recunoscut "Federaţia Comunităţilor Evreieşti (religioase) ", în timp ce la 1 septembrie 1997, fusese aprobat statutul "Uniunii Comunităţilor Evreieşti mesianici ". 4. Reacţia diverselor autorităţi naţionale 31. Din momentul creării sale, Mitropolia Basarabiei s-a adresat în mod sistematic autorităţilor Moldovei, pentru a explica motivele creării sale şi pentru a cere sprijinul acestora în dobăndirea recunoaşterii sale de către Guvern. 32. Guvernul, la răndul său, a cerut mai multor ministere avizul lor cu privire la recunoaşterea acestei biserici. Pe 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii şi Cultelor a adresat Guvernului un aviz în care sprijinea recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Pe 14 noiembrie 1992, Ministerul Finanţelor a comunicat Guvernului că nu are vre-o obiecţie la recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Pe 8 februarie 1993, Ministerul Muncii şi a Protecţiei sociale a adresat Guvernului un aviz favorabil recunoaşterii bisericii petiţionare. În scrisoarea sa din 8 februarie 1993, Ministerul Învăţămăntului a subliniat necesitatea recunoaşterii rapide a Mitropoliei Basarabiei pentru a evita orice discriminare a credincioşilor ei, deşi arăta că statutul Mitropoliei Basarabiei trebuie ameliorat, fiind necesar să se prevadă, de exemplu, că învăţămăntul dogmatic şi controlul procesului de învăţămănt din instituţiile care pregătesc clericii trebuie să fie asigurate atăt de biserică, căt şi de Ministerul Învăţămăntului. La 15 februarie 1993, Departamentul de Stat pentru Privatizare a transmis Guvernului un aviz în favoarea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, propunănd de asemenea să se includă în statutul acesteia informaţii cu privire la membrii fondatori ai bisericii şi statutul său juridic. 33. La 11 martie 1993, ca răspuns la o scrisoare a Episcopului de Bălţi, locţiitor al Mitropolitului Basarabiei, Comisia pentru cultură şi culte a Parlamentului Republicii Moldova relevă că amănarea înregistrării Mitropoliei Basarabiei determină o agravare a situaţiei sociale şi politice în Moldova, că acţiunile şi statutul acestei biserici erau conforme legilor Republicii Moldova şi, în consecinţă, Comisia ceru Guvernului să recunoască Biserica petiţionară. 34. Într-o notă informativă din 21 noiembrie 1994, Serviciul de stat pentru culte de pe lăngă Guvern rezuma situaţia astfel: "\x01( De aproape doi ani, un grup ecleziastic, cunoscut sub numele de Mitropolia Basarabiei, îşi desfăşoară în mod ilegal activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida eforturilor noastre susţinute pentru a pune capăt activităţii acesteia (întrevederi cu membrii aşa-zisei mitropolii, preoţii G.E., I,E. \x01(), cu reprezentanţii puterii de stat şi cu credincioşii din localitate în care activează adepţii acestei biserici, cu G.G., Ministru de Stat, N.A., Vicepreşedintele Parlamentului; toate organele administraţiei naţionale şi locale au fost informate despre caracterul ilegal al grupului etc.), nu s-a putut obţine nici un rezultat pozitiv. În afară de aceasta, cu toate că preoţilor şi adepţilor mitropoliei în cauză, le-a fost interzis să participe la slujbe, din cauza nerespectării regulilor canonice, ei au continuat totuşi să-şi desfăşoare activitatea ilegală în biserici, fiind de asemenea invitaţi să oficieze slujbe în cadrul unor activităţi publice organizate, de exemplu, de către Ministerele Apărării şi Sănătăţii. Conducerea Băncii Naţionale şi a Serviciului Naţional Vamal nu au reacţionat la cererea noastră de a lichida conturile bancare ale preoţilor şi de a-i supune unui control strict în timpul numeroaselor treceri ale lor peste hotare\x01( Activitatea aşa-zisei mitropolii nu se reduce doar la atragerea de noi adepţi şi la propagarea ideilor Bisericii romăne. Ea mai dispune şi de toate mijloacele necesare pentru funcţionarea unei biserici, desemnează preoţi, inclusiv cetăţeni ai altor state\x01(, pregăteşte cadre ecleziastice, construieşte biserici şi multe, multe altele. De menţionat că activitatea (mai mult politică decăt religioasă) a acestui grup este susţinută atăt de forţe din interiorul ţării (de către anumiţi primari şi satele conduse de ei, de către reprezentanţi ai opoziţiei şi chiar anumiţi deputaţi), căt şi din exterior ( prin decizia sa nr. 612 din 12 noiembrie 1993, Guvernul Romăniei a alocat 399, 4 milioane lei pentru finanţarea activităţii acesteia\x01() . Activitatea acestei formaţiuni provoacă tensiuni religioase şi socio-politice în Moldova, avînd repercusiuni imprevizibile(\x01(). Serviciul de stat pentru Problemele Cultelor constată : a) pe teritoriul Republicii Moldova nu există nici o unitate administrativă teritorială numită Basarabia, pentru ca să poată fi creat un grup religios cu denumirea de Mitropolia Basarabiei. Crearea unui asemenea grup şi recunoaşterea statutului acestuia ar constitui un act antistatal, nelegitim, de nerecunoaştere a statului suveran şi independent care este Republica Moldova; b) Mitropolia Basarabiei a fost creată în locul fostei Eparhii a Basarabiei, create în 1925 şi recunoscute prin decretul regelui nr.1942 din 4 mai 1925. Recunoaşterea juridică a valabilităţii acestor acte ar însemna recunoaşterea efectelor lor actuale pe teritoriul Moldovei; c) Toate parohiile ortodoxe existente pe teritoriul Moldovei au fost înregistrate ca părţi componente ale Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), al cărei statut a fost aprobat de către Guvern prin decizia acestuia nr.719 din 17 noiembrie 1993. În concluzie : 1. Necurmarea activităţii aşa-numitei Mitropolii a Basarabiei, va genera o destabilizare nu doar a Bisericii Ortodoxe, dar şi a societăţii moldave în general. 2. Recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei (de stil vechi) şi aprobarea statutului acesteia de către Guvern vor duce automat la dispariţia Mitropoliei Moldovei." 35. Pe 20 februarie 1996, în urma unei interpelări al petiţionarului Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Moldovei, adjunctul Primului ministru a adresat preşedintelui Parlamentului o scrisoare, în care se explicau motivele refuzului Guvernului de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. El a subliniat că biserica petiţionară nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei, şi că orice amestec al statului în soluţionarea acestui conflict contravine Constituţiei Republicii. Adjunctul Primului-ministru a reamintit că partidul politic din care face parte al zecelea reclamant a criticat în mod public decizia din 9 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, că acest petiţionar criticase de asemenea Guvernul pentru refuzul său de a recunoaşte această "mitropolie fantomă", şi că persoana în cauză continuă să susţină această biserică prin toate mijloacele posibile de presiune, şi anume prin declaraţii în mass - media şi prin sesizarea autorităţilor naţionale şi a organismelor internaţionale. În concluzie se afirmă că "dezbaterile aprinse" în privinţa acestui grup religios au un caracter pur politic. 36. Pe 29 iunie 1998, Serviciul de Stat pentru culte a comunicat adjunctului Primului-ministru avizul său în vederea recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. Subliniind îndeosebi, că din1940, în Moldova nu mai există vre-o unitate administrativă numită "Basarabia", că religia ortodoxă a fost recunoscută la 17 noiembrie 1993 cu denumirea de Mitropolia Moldovei, Mitropolia Basarabiei fiind o "parte schismatică" a acesteia din urmă, Serviciul de stat declară că recunoaşterea bisericii petiţionare reprezintă un amestec al statului în problemele Mitropoliei Moldovei, care ar aduce la agravarea situaţiei "nesănătoase" în care se află aceasta din urmă. În ceea ce priveşte statul bisericii petiţionare, Serviciul de stat afirmă că acesta nu va fi aprobat, deoarece nu este decăt "copia statutului bisericii ortodoxe a unei alte ţări". 37. La 22 iunie 1998, Ministerul Justiţiei a informat Guvernul, că în opinia sa, statutul bisericii petiţionare nu contravine legislaţiei Republicii. 38. În scrisorile din 25 iunie şi 6 iulie 1998, Ministerele Muncii şi Protecţiei sociale şi respectiv al Finanţelor au comunicat încă odată Guvernului că nu au nici o obiecţie în privinţa recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei. 39. La 7 iulie 1998, Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei a informat Guvernul că susţine recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. 40. Pe 15 septembrie 1998, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţile naţionale a Parlamentului Moldovei a adresat Guvernului, pentru informare, o copie a raportului Ministerului Justiţiei al Federaţiei Ruse, din care reieşea că în această ţară existau, la data de 1 ianuarie 1998, cel puţin patru biserici ortodoxe, unele dintre care îşi aveau sediul în străinătate. Comisia şi-a exprimat speranţa că raportul sus menţionat ar putea să ajute Guvernul moldav la soluţionarea unor probleme similare, în particular, în ceea ce priveşte cererea de recunoaştere, depusă de Mitropolia Basarabiei. 41. La 10 ianuarie 2000, adjunctul procurorului general al Moldovei a scris o scrisoare petiţionarului Vlad Cubreacov, în care el exprimă avizul că refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei era contrar libertăţii religiei şi articolelor 6, 11, şi 13 din Convenţie. 42. La 26 septembrie 2001, Guvernul a aprobat versiunea modificată a articolului 1 al statutului Mitropoliei Moldovei, care stipulează : " Biserica Ortodoxă a Moldovei (Mitropolia Moldovei) este o Biserică independentă şi este succesoarea în drept a (\x01() Bisericii Mitropoliei Basarabiei. Biserica Ortodoxă a Moldovei îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Statului Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare, în respectul canoanelor şi preceptelor Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor părinţi şi ale sinoadelor ecumenice precum şi a hotărîrilor Bisericii Apostolice Unice Mondiale". 43. La 21 septembrie 2001, în scrisoarea adresată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova, şi-a exprimat îngrijorarea referitor la posibilitatea de recunoaştere a bisericii petiţionare. După părerea sa, întrebarea dată putea fi rezolvată doar în cadrul negocierilor dintre Patriarhiile rusă şi romănă, pe cănd intervenţia autorităţilor statului în acest conflict ducea la violarea legilor moldave. În afară de aceasta, o recunoaştere eventuală a acestei Biserici de către autorităţi ar avea consecinţe imprevizibile pentru societatea moldavă. 5. Reacţia organizaţiilor internaţionale. 44. În avizul nr. 188 (1995) adresat Comitetului de Miniştri în privinţa admiterii în Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a acestei organizaţii a notat despre voinţa Republicii Moldova de a-şi respecta angajamentele luate odată cu depunerea candidaturii sale la Consiliul Europei, la 20 aprilie 1993. Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea avizului sus-menţionat, figura şi acela de a asigura " libertatea totală de religie pentru toţi cetăţenii, fără nici o discriminare, şi de a asigura soluţionarea pe cale paşnică a conflictului dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei " . 45. În raportul său anual din 1997, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (Helsinki) a criticat refuzul Guvernului moldav de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei. În raport se indica că acest refuz a avut drept rezultat transferarea a numeroase biserici în patrimoniul Mitropoliei Moldovei, şi se face trimitere la învinuirile, conform cărora membrii clerului bisericii petiţionare au fost supuşi unor violenţe fizice, fără ca autorităţile să asigure apărarea cea mai elementară a acestora. 46. În raportul din 1998, federaţia sus-menţionată a criticat Legea cu privire la culte, şi în special articolul 4 al acestei legi, conform căruia adepţilor religiilor nerecunoscute printr-o decizie a Guvernului nu le este asigurată apărarea dreptului la religie. Federaţia a subliniat că acest articol este un instrument discriminatoriu, care permite Guvernului moldav să împiedice eforturile adepţilor Mitropoliei Basarabiei să reclame pe cale judiciară bisericile care îi aparţin. În afară de aceasta, raportul face referire la actele de violenţă şi de vandalism la care sunt supuşi biserica petiţionară şi membrii ei. B. Incidentele invocate referitoare la Mitropolia Basarabiei şi membrii ei. 47. Petiţionarii citează un anumit număr de incidente în timpul cărora membrii clerului sau adepţii Bisericii petiţionare ar fi fost intimidaţi sau împiedicaţi să-şi profeseze credinţa lor. 48. Guvernul nu a contestat realitatea acestor incidente. 1.Incidentele de la Gărbova (Ocniţa ) 49. În 1994 adunarea creştinilor din satul Gîrbova (Ocniţa) a hotărît să adere la Mitropolia Basarabiei. În consecinţă Mitropolitul Basarabiei l-a numit pe T.B. paroh în acest sat. 50. Pe 7 ianuarie 1994, cînd T.B. se îndrepta spre biserică pentru a oficia slujba de Crăciun, primarul satului, T.G., i-a interzis să intre în biserică, iar atunci cînd locuitorii satului au ieşit să protesteze, primarul a încuiat uşa bisericii şi, fără nici o explicaţie, l-a somat pe T.B. să părăsească satul în 24 de ore. 51. Pe 9 ianuarie 1994, primarul a chemat creştinii din sat la o altă adunare. La această adunare, primarul a informat sătenii că T.B. a fost demis din funcţia de paroh, pentru că aparţinea de Mitropolia Basarabiei, şi le-a prezentat noul paroh, pe N., de la Mitropolia Moldovei. Adunarea a respins propunerea primarului. 52. Pe 11 ianuarie 1994, creştinii din sat au fost din nou convocaţi la o nouă adunare de către primar. De această dată, el a prezentat sătenilor un alt paroh de la Mitropolia Moldovei, pe A., care n-a fost nici el acceptat de adunare, cei prezenţi şi-au exprimat preferinţa pentru T.B. 53. În aceste circumstanţe, S.M., preşedintele consiliului parohial, a fost convocat de către primar şi preşedintele de colhoz, care l-au implorat să convingă sătenii să accepte destituirea lui T.B. Preşedintele consiliului parohial a refuzat să facă aceasta. 54. La 13 ianuarie 1994, pe cînd se îndrepta spre biserică, S.M. a fost oprit din drum. El a fost imobilizat de către cinci poliţişti, aruncat în maşina de poliţie şi dus mai întîi la primărie, unde a fost cu cruzime bătut. Apoi, el a fost reţinut la postul de poliţie din Ocniţa, unde a fost învinuit de atitudinea sa favorabilă faţă de Mitropolia Basarabiei, fără să i se comunice motivele arestării. El a fost eliberat peste trei zile. 55. În urma acestor incidente, T.B. a părăsit parohia. 2.Parohia Sfăntul Nicolae din Făleşti 56. Într-o scrisoare din 20 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional din Făleşti l-a informat pe G.E, parohul bisericii Sfîntul Nicolae din Făleşti, că întrucît el face parte din Mitropolia Basarabiei, îi este interzis să oficieze slujba de Paşti de la 9 mai 1994 în vechiul cimitir al oraşului, deoarece aceasta constituie o activitate contrară Legii cu privire la culte, deoarece Mitropolia Basarabiei este ilegală. Din acest motiv, lui i-a fost interzisă oficializarea atît în biserică cît şi la aer liber. Cît priveşte decizia lui G.E. de a invita preoţi din Romănia pentru slujba din 22 mai 1994, vicepreşedintele consiliului raional l-a avertizat să nu dea curs deciziei sale, deoarece nu a obţinut în prealabil permisiunea autorităţilor, aşa cum o cere articolul 22 al Legii cu privire la culte. 57. În noiembrie 1994, lui G.E. i-a fost aplicată o amendă în sumă de 90 lei din motivul că oficia în calitate de preot al unei biserici nerecunoscute, Mitropolia Basarabiei. Judecata a confirmat sancţiunea, însă a redus suma amenzii la 54 de lei, din motivul că G.E. nu deţinea funcţii de răspundere în cadrul Mitropoliei Basarabiei. 58. La 27 octombrie 1996, înaintea de începerea slujbei în biserica parohială, in grup de persoane condus de un preot de la Mitropolia Moldovei l-a bătut pe G.E. pînă la sînge şi i-a cerut să adere la Mitropolia Moldovei. Ei s-au năpustit de asemenea şi asupra preotesei, rupîndu-i hainele. 59. G.E. a reuşit să se ascundă în interiorul bisericii, unde se ţinea slujba, dar agresorii l-au urmărit şi în interior, dezlănţuind o ceartă cu credincioşii prezenţi în biserică. Un ofiţer de poliţie sosit la faţa locului, a reuşit să convingă agresorii să părăsească biserica. 60. La 15 noiembrie 1996, adunarea parohială a publicat o declaraţie, în care îşi exprima indignarea faţă de actele de violenţă şi de intimidare la care erau supuşi membrii Mitropoliei Basarabiei şi cerînd autorităţilor să nu mai admită asemenea şi recunoaşterea oficială a acestei mitropolii. 61. La 6 iunie 1998, reclamantul Petru Păduraru, Mitropolitul Basarabiei, a primit două telegrame de ameninţare în cazul în care merge la Făleşti. El n-a depus nici o plîngere privind acest incident. 3.Biserica Sfăntului Alexandru, parohia Călăraşi 62. La 11 iulie 1994, un alt petiţionar, Ioan Eşanu, parohul acestei biserici, a fost chemat la preşedintele consiliului raional Călăraşi pentru o discuţie pe marginea Mitropoliei Basarabiei. La această adunare au mai participat primarul oraşului Călăraşi, secretarul consiliului raional şi epitropul. Preşedintele consiliului raional l-a acuzat pe petiţionar că este membru al Mitropoliei Basarabiei şi astfel face propagandă în favoarea unirii cu Romănia. Apoi, i-a acordat o săptămînă, timp în care să prezinte o atestare a recunoaşterii Mitropoliei Basarabiei sau să părăsească parohia. 4.Parohia Cania (Cantemir) 63. Într-o scrisoare din 24 noiembrie 1994, adresată Mitropolitului Basarabiei, V.B., cetăţean romăn şi paroh de Cania, a atras atenţia asupra faptului că este supus unor presiuni puternice din partea autorităţilor raionale din Cantemir, care îl acuzau că este membru al bisericii petiţionare. 64. La 16 ianuarie 1995, V.B., a fost chemat la comisariatul de poliţie Cantemir, unde i-a fost adusă la cunoştinţă decizia Guvernului, prin care i se anula legitimaţia de trai şi de serviciu. V.B. a fost somat să părăsească teritoriul Moldovei în 72 ore şi să înapoieze autorităţilor competente permisele sus-menţionate. 5.Incidente petrecute la Chişinău 65. La 5 aprilie 1995, V.P. parohul bisericii Sfîntul Nicolae, l-a informat pe Mitropolitul Basarabiei că în timpul unor atacuri nocturne din 27-28 martie şi 3-4 aprilie 1995 au fost sparte geamurile bisericii. 66. Un atac similar a avut loc în noaptea de 13-14 mai 1995. V.P. a depus de fiecare dată plîngeri, cerînd în afară de aceasta poliţiei să intervină pentru a împiedica producerea unor noi atacuri. 67. În noapte de 3-4 septembrie 1996, în casa Mitropolitului Basarabiei, a fost aruncată o grenadă care a cauzat daune materiale. În urma acestui atac, petiţionarul a depus o plîngere la comisariatul de poliţie Chişinău. 68. În toamna 1999, după decesul unuia din petiţionari, Vasile Petrache, Mitropolitul Basarabiei îl numeşte pe Petru Buburuz, un alt petiţionar, parohul Bisericii Sf. Nicolae. După această numire, biserica Sf. Nicolae este ocupată de către reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, care încuiase biserica şi împiedicaseră accesul credincioşilor bisericii petiţionare. Aceştia au mai pus stăpînire pe documentele şi ştampila parohiei. 69. La 8 decembrie 1999, poliţia a întocmit un proces-verbal de contravenţie împotriva petiţionarului Petru Buburuz, pe motivul că el organizaseră, la 28 noiembrie 1999, o adunare publică în faţa bisericii Sf. Nicolae, fără să fi obţinut în prealabil o autorizaţie pentru desfăşurarea adunării publice. 70. La 28 ianuarie 2000, judecătorul S. al judecătoriei Buiucani clasă cauză după ce constată că petiţionarul nu organizaseră o adunare, dar în calitatea sa de preot, el a ţinut un simplu mesaj la rugămintea a vreo sută de credincioşi prezenţi. De asemenea, judecătoria constată că liturghia se derulaseră în acel loc deoarece uşa bisericii era blocată. 6.Incident la Buiucani (Chişinău) 71. În noaptea de 3-4 septembrie 1996, în casa lui P.G., cleric aparţinînd bisericii petiţionare, a fost aruncată o grenadă, iar pe 28 septembrie 1996, P.G. a fost ameninţat de către şase necunoscuţi. P.G. a depus imediat după incident o plîngere. 72. Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1996 adresată Preşedintelui Republicii, Ministrul afacerilor interne şi-a exprimat regretul în privinţa încetinirii anchetei de către poliţiştii care se ocupau de acest caz şi l-a informat că aceştia au fost sancţionaţi disciplinar pentru încălcarea menţionată. 7.Parohia din satul Octombrie ( Sîngerei) 73. În raportul său din 22 iunie 1998 adresat Mitropolitului Basarabiei, epitropul bisericii din sat se plîngea de uneltirile preotului M. de la Mitropolia Moldovei, care cu sprijinul primarului oraşului Bălţi, încerca să-l înlăture de la slujbă pe preotul P.B., membru al Mitropoliei Basarabiei, şi să obţină închiderea bisericii din sat. Nici o plîngere n-a fost depusă în privinţa acestui incident. 8.Incidente de la Cucioaia (Ghiliceni) 74. La data de 23 august 1998, un ofiţer de poliţie, căpitanul R. A declarat că acţionînd din ordinul superiorului său, locotenent-colonel B.D., a sigilat uşa bisericii din Cucioaia (Ghiliceni), şi i-a interzis lui V.R., preot care oficia în mod sistematic slujbele în această biserică, şi aparţinănd Mitropoliei Basarabiei, să intre în lăcaş şi să continue slujba. În baza plăngerii sătenilor, unul din petiţionar, Vlad Cubreacov, deputat în Parlament, a adresat pe data de 26 august 1998, o scrisoare Primului-ministru, cerăndu-i explicaţie pentru aceste acţiuni. Incidentul a fost, de asemenea, publicat şi în ziarul "Flux" din 26 august 1998. Guvernul a cerut ministerului de interne intentarea unei anchete în privinţa acestui incident. Acesta a evidenţiat faptul că persoana care a sechestrat uşa bisericii nu era poliţist, ci un membru al Mitropoliei Moldovei. 9. Parohia din Bădicul Moldovenesc (Cahul) 75. La 11 aprilie 1998, spre miezul nopţii, parohul bisericii a fost trezit de nişte persoane necunoscute care încercau să-i forţeze uşa casei parohale, şi a fost ameninţat cu moartea, dacă nu va renunţa la crearea unei noi parohii la Cahul. 76. La 13 aprilie 1998, el a fost ameninţat cu moartea de către preotul I.G., membru al Mitropoliei Moldovei. În aceeaşi zi, el a depus o plîngere la poliţie. 10. Parohia din Mărinici (Nisporeni) 77. După ce a părăsit Mitropolia Moldovei şi s-a alăturat Mitropoliei Basarabiei, în iulie 1997, parohul acestei biserici şi familia sa au fost ameninţaţi de mai multe ori de către mai mulţi preoţi de la Mitropolia Moldovei. I-au fost sparte geamurile casei sale, iar pe data de 2 februarie 1998, el a fost atacat în stradă şi bătut de către nişte necunoscuţi, care i-au spus să nu se mai amestece în "lucrurile astea". 78. După ce a fost consultat de un medic legist, care i-a eliberat un certificat care atestă leziunile corporale căpătate, parohul a depus o plîngere la poliţia Ciocana. 79. Ziarele din Moldova au relatat cu regularitate incidentele petrecute în legătură cu actele de intimidare în adresa clerului şi cerdincioşilor adepţi ai Mitropoliei Basarabiei. 11.Incidentul de la Floreni 80. La 6 decembrie 1998, V.J., preotul al Mitropoliei Moldovei şi alte persoane care îl însoţeau au intrat cu forţa în biserica din sat şi au ocupat-o. Cănd preotul Bisericii petiţionare V.S. s-a prezentat la biserică pentru a oficia serviciul duminical, accesul i-a fost interzis. Situaţia s-a rezolvat doar cînd mirenii comunei, adepţi ai Bisericii petiţionare, au sosit la biserică. 12. Incident la Leova 81. La 2 februarie 2001, în raportul adresat Mitropoliei Basarabiei, preotul N.A., de la parohia Leova, declară că, Biserica din Leova a fost obiectul unor acte de vandalism, şi că chiar el însuşi şi alţi credincioşi au fost ţinta unor acte de intimidare publică şi a ameninţărilor cu moartea din partea lui G.C., preot al Mitropoliei Moldovei. Acţiunile de acest fel s-au repetat, însă administraţia locală nu a oferit nici o protecţie credincioşilor membri ai Bisericii petiţionare. C. Incidente în jurul patrimoniului Mitropoliei Basarabiei. 1.Incidentul de la Floreni 82. Credincioşii din satul Floreni aderaseră la Mitropolia Basarabiei la 12 martie 1996 şi constituiseră o comunitate locală a acestei biserici la 24 martie 1996. Fusese, de asemenea, construită o capelă pentru celebrarea liturghiilor. 83. La 29 decembrie 1997, Guvernul Republicii Moldova adoptă decizia nr. 1203 potrivit căreia Mitropoliei Moldovei i se atribui cu drept de utilizare terenul pe care era deja construită capela Mitropoliei Basarabiei. Această decizie fusese confirmată şi printr-o decizie din 9 martie 1998 a Primăriei din Floreni. 84. La cererea asociaţiei petiţionare, în privinţa sus-numitului teren care fusese deja atribuit şi ţinănd cont de aceea că capela lor era situată pe acel teren, Agenţia Naţională de Cadastru răspunseseră enoriaşilor parohiei din Floreni că "administraţia publică locală nu putea să adopte o decizie de atribuire a terenului, deoarece Mitropolia Basarabiei nu avea personalitate juridică recunoscută în Moldova". 2.Incident relativ asupra unei donaţii umanitare a asociaţiei americane Jesus Christ of Latter-Day Saints 85. La 17 februarie 2000, Mitropolitul Basarabiei, ceru comisiei guvernamentale pentru ajutorul umanitar autorizarea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova a bunurilor de valoare de 9 000 dolari americani (USD), provenite din Statele Unite ale Americii şi calificarea acestor bunuri ca ajutor umanitar. Această cerere a fost refuzată la 25 februarie 2000. 86. La 25 februarie 2000, petiţionarul Vlad Cubreacov ceru comisiei să i se comunice motivele refuzului. El specifică, că donaţia trimisă de către asociaţia "Jesus Christ of Latter-Day Saints", care consta în îmbrăcăminte uzată, şi fusese primită din partea autorităţilor ucrainene a autorizaţiei de tranzit pentru donaţie umanitară. Astfel, începînd cu 18 februarie 2000, aceste bunuri se găseau blocate în vama moldovenească şi pentru aceasta destinatarul era obligat să plătească 150 USD pentru fiecare zi de depozitare. Petiţionarii au reiterat cererea de intrare a acestor bunuri ca donaţie umanitară. 87. La 28 februarie 2000, viceprim-ministrul Moldovei autoriză intrarea pe teritoriul moldav a acestei donaţii umanitare. D. Chestiuni privind drepturile personale ale clericilor bisericii petiţionare 88. Petiţionarului Vasile Petrache, preot al Mitropoliei Basarabiei, i s-a refuzat dreptul la pensie pentru retragere din cîmpul muncii pe motivul că nu ar fi fost deservent al unui cult recunoscut. II. DREPTUL INTERN ŞI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ A. Constituţia din 29 iulie 1994. 89. Articolul 31 al Constituţiei Republicii Moldova cu privire la libertatea conştiinţei dispune : "(1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (2) Cultele religioase sînt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (3) În relaţiile dintre cultele religioase sînt interzise orice manifestări de învrăjbire. (4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate." B. Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte. 90. Dispoziţiile pertinente al Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte, publicată în Monitorul Oficial nr.3/70 din 1992, prevăd următoarele: Articolul 1. Libertatea conştiinţei "Statul garantează libertatea conştiinţei şi libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Orice persoană are dreptul de a manifesta credinţa în mod liber, individual sau colectiv, în public sau în particular, cu condiţia că această exercitare să nu contravină constituţiei, prezentei legi sau legislaţiei în vigoare". Articolul 4. Intoleranţa confesională. "Intoleranţa confesională, manifestată prin acte care stînjenesc liberul exerciţiu al unui cult recunoscut de stat, constituie o infracţiune şi se pedepseşte conform legislaţiei." Articolul 9. Libertatea organizării şi funcţionării cultelor "Cultele sînt libere să se organizeze şi pot funcţiona liber dacă practicile şi ritualurile lor nu contravin Constituţiei, prezentei Legi, legislaţiei în vigoare. În cazuri contrare cultele nu se vor putea bucura de recunoaşterea statului." Articolul 14. Recunoaşterea cultelor. "Pentru a putea să se organizeze şi să funcţioneze, cultele trebuie să fie recunoscute prin decizie guvernamentală. În cazul nerespectării condiţiilor articolului 9 alineatul întîi din prezenta Lege, recunoaşterea va putea fi retrasă în acelaşi mod." Articolul 15. Aprobarea statutului. "În vederea recunoaşterii, fiecare cult prezintă Guvernului spre examinare şi aprobare statutul (regulamentul) său de organizare şi funcţionare, cuprinzînd informaţii asupra sistemului de organizare şi administrare, însoţit de principiile fundamentale de credinţă". Articolul 21. Asociaţii şi fundaţii. "Asociaţiile şi fundaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase, în ce priveşte caracterul lor religios, se bucură de drepturile şi sînt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele". Articolul 22. Deservenţii, invitare-delegare. "Şefii cultelor de rang republican şi ierarhic, aleşi conform statutului (regulamentului) cultului respectiv, precum şi întregul personal din serviciul cultelor trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova. Angajarea cetăţenilor străini pentru activităţi religioase, precum şi delegarea în străinătate în acelaşi scop a cetăţenilor Republicii Moldova se va face în fiecare caz aparte cu acordul autorităţilor de stat ". Articolul 24. Personalitate juridică. "Cultele recunoscute de stat sînt persoane juridice (\x01()." Articolul 35. Tipăriturile şi obiectele de cult "Cultele recunoscute de stat şi înregistrate conform prezentei legi au dreptul exclusiv: a) să producă şi să comercializeze obiectele de cult specifice cultului respectiv; b) să fondeze organe de presă pentru credincioşi, să editeze şi să comercializeze cărţi de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului; c) să stabilească plăţi pentru pelerinaj şi activităţi turistice la lăcaşele de cult; d) să organizeze, pe teritoriul ţării şi în străinătate, expoziţii de obiecte de cult, inclusiv expoziţii cu vînzare. (...) Notă. În prezentul articol, obiecte de cult se consideră: vasele liturgice, icoanele metalice şi cele litografice, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului respectiv, obiectele de colportaj religioase şi altele asemenea. Obiectelor de cult se asimilează şi calendarele religioase, ilustratele, pliantele, albumele de artă bisericeasă, filmele, etichetele cu imaginea lăcaşurilor de cult sau a obiectelor de artă bisericeasă, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, produsele necesare activităţii de cult, cum ar fi: tămîia şi lumînările, inclusiv cele decorative pentru nunţi şi botezuri, stofele şi broderiile specifice folosite la confecţionarea veşmintelor de cult şi altor obiecte necesare practicării cultului respectiv". Articolul 44. Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor. "Părţile componente ale cultelor, instituţiile şi întreprinderile înfiinţate de ele pot angaja lucrători în conformitate cu legislaţia muncii". Articolul 45. Contractul. "Angajarea deservenţilor şi salariaţilor cultelor se efectuează în baza unui contract scris (\x01()". Articolul 46. Statutul juridic. "Deservenţii şi salariaţii cultelor, ai instituţiilor şi întreprinderilor înfiinţate de ele au statut juridic identic cu angajaţii organizaţiilor, instituţiilor şi întreprinderilor obşteşti asupra lor extinzîndu-se legislaţia muncii". Articolul 48. Pensiile de stat. "Deservenţilor şi salariaţilor cultelor, indiferent de pensiile stabilite de culte, li se stabilesc pensii de stat pe baze generale, în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova". C. Codul de procedură civilă. 91. Articolul 28/2, care a fost modificat prin legea nr. 942-XIII din 18 iulie 1996 stabileşte Curţii de Apel următoarele competenţe: "Curtea de Apel judecă în primă instanţă plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice centrale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor". 92. Articolul 37 cu privire la participarea a mai multor reclamanţi sau pîrîţi în proces, prevede următoarele : "Acţiunea poate fi intentată da mai mulţi reclamanţi împreună sau împotriva mai multor pîrîţi. Fiecare dintre reclamanţi sau pîrîţi apare în proces independent faţă de cealaltă parte. Coparticipanţii pot încredinţa ducerea procesului unuia din ei (\x01()". 93. Articolul 235 cu privire la dreptul de a recurge contra actelor ilegale ale administraţiei, prevede următoarele: "Orice persoană fizică sau juridică, dacă consideră că drepturile ei sînt lezate printr-un act administrativ sau prin refuzul neîntemeiat al unui organ administrativ sau al unei persoane cu funcţii de răspundere de a-i examina cererea cu privire la un drept recunoscut de lege, este în drept să se adreseze în instanţa de judecată competentă pentru anularea actului sau recunoaşterea dreptului care a fost lezat". ÎN DREPT I. Cu privire la invocarea violării articolului 9 al Convenţiei 94. Invocănd articolul 9, petiţionarii pretind că, refuzul autorităţilor Moldovei de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei constituie o atingere adusă libertăţii lor la conştiinţă, întru cît, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. Ei relevă în particular, că libertatea de aşi manifesta colectiv religia lor este împiedicată de interdicţia de a se reuni într-un scop religios, precum şi prin absenţa unei protecţii juridice a patrimoniului Bisericii petiţionare. Petiţionarii, invocă articolul 9 în conformitate cu care : " 1.Orice persoană are dreptul la libertatea de găndire, de conştiinţă sau de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţămănt, practici şi îndeplinirea ritualurilor. 2.Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrăngeri decăt acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora " . A. Teze susţinute în faţa Curţii 1. Petiţionarii 95. Invocănd cauza Manoussakis (decizia Manoussakis contra Greciei din 26 septembrie 1996, Culegere de hotărări şi decizii 1996-IV, p.1361, \xf537), petiţionarii susţin că refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare constituie o atingere a libertăţii lor la religie, deoarece absenţa autorizaţiei face imposibil exerciţiul cultului lor. După părerea lor, un stat poate să ceară o procedură prealabilă de înregistrare a cultelor fără însă, să încalce articolul 9 al Convenţiei, cu condiţia că înregistrarea nu va devini un obstacol pentru libertatea religiei credincioşilor. Or, în cazul dat, refuzul de recunoaştere, nu a avut nici un fundament acceptabil într-o societate democratică. În particular, petiţionarii relevă că, nici o activitate ilegală sau contrară ordinii publice nu poate fi reproşată Bisericii petiţionare sau membrilor săi. 96. Petiţionarii susţin că, într-o societate democratică, orice grup de credincioşi care se consideră diferiţi de alţii trebuie să-şi poată crea o nouă Biserică şi că nu statului îi aparţine dreptul de a determina dacă există o distincţie reală între aceste grupe diferite, sau care dintre credinţe trebuie să fie considerate distincte de altele. De asemenea, statul nu poate favoriza, prin intermediul recunoaşterii, o biserică în defavoarea alteia, nici chiar să cenzureze titulatura unei biserici din simplul motiv că aceasta s-ar referi la o perioadă din istorie trecută. În consecinţă, în cazul dat, statul moldav nu ar fi în măsură să decidă dacă Biserica petiţionară este o entitate individuală, distinctă sau o formaţiune în cadrul unei alte Biserici. 2.Guvernul 97. Guvernul admite că dreptul la libertatea religiei cuprinde în sine libertatea de a-şi manifesta religia prin culte şi îndeplinirea ritualurilor, dar consideră că, în speţă, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară nu este echivalentă interzicerii activităţilor acesteia sau a membrilor săi. Aceştea din urmă îşi menţin libertatea lor la religie, atăt prin convingerea personală căt şi în manifestarea prin cult şi îndeplinirea ritualurilor. 98. De altfel, Guvernul susţine că Biserica petiţionară cu denumirea de Biserica creştină ortodoxă, nu practică un nou cult, deoarece cultul creştin ortodox a fost recunoscut în Moldova la 7 februarie 1993, odată cu recunoaşterea Mitropoliei Moldovei. Din punct de vedere religios, biserica petiţionară nu se deosebeşte cu nimic de Mitropolia Moldovei. Crearea Bisericii petiţionare ar fi în realitate o încercare prin care s-ar urmări crearea unui nou organ administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei Or, statul nu se poate amesteca în conflictul apărut în sănul Mitropoliei Moldovei, fără aşi încălca obligaţiunea sa de neutru în materie religioasă. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că, conflictul în aparenţă administrativ, ascunde un conflict de ordin politic între Romănia şi Rusia şi că intervenţia sa în acest conflict, sub forma recunoaşterii acestui grup schismatic, cum ar fi Biserica petiţionară, riscă de a avea consecinţe dificile pentru independenţa şi integritatea teritorială tînărului stat Republica Moldova. B. Cel de-al treilea intervenient 99. Cel de-al treilea intervenient face cunoscut că cererea are la origini un conflict de ordin administrativ, din sănul Mitropoliei Moldovei. Partea subliniază că, Biserica petiţionară a fost creată de preoţi ai Mitropoliei Moldovei, care din motive dictate de ambiţiile personale au decis de a se separa de această Biserica. Activitatea schismatică a reclamantului Petru Păduraru a fost contrară canoanelor Bisericii ortodoxe ruse, fapt pentru care Patriarhul de la Moscova i-a interzis să oficieze. Totodată, încălcînd dreptul canonic şi fără a se consulta cu Patriarhia de la Moscova şi nici cu autorităţile civile moldave, Patriarhia de la Bucureşti a decis recunoaşterea Bisericii schismatice. Conflictul generat astfel, trebuia deci, să fie rezolvat doar prin negocieri între Patriarhiile romănă şi rusă. 100. Terţa parte subliniază că, Biserica petiţionară este fondată pe criterii etnice şi că în consecinţă, recunoaşterea sa de către Guvern nu numai că ar constitui o imixtiune a statului în problemele ce ţin de religie, dar ar avea şi urmări negative, asupra situaţiei politice şi sociale în Moldova şi ar încuraja tendinţele naţionaliste care există în ţară. Mai mult ca atăt, o astfel de recunoaştere ar aduce prejudiciu relaţiilor de prietenie dintre Moldova şi Ucraina. C. Aprecierea Curţii 101. Curtea reaminteşte de la bun început că o Biserică ori un organ ecleziastic al unei Biserici poate, ca atare, să exercite în numele enoriaşilor săi drepturile garantate de articolul 9 al Convenţiei (Cha'are Shaalom Ve Tsedek c. Franţei, no27417/95, \xf572, CEDH 2000). În speţă, Mitropolia Basarabiei poate fi deci considerată ca petiţionară în sensul articolului 34 al Convenţiei. 1. Despre existenţa unei imixtiuni 102. Curtea trebuie deci, să stabilească existenţa unei imixtiuni în dreptul petiţionarilor la libertatea religiei, survenind în urma refuzului de a recunoaşte Biserica petiţionară. 103. Guvernul susţine că nerecunoaşterea Bisericii petiţionare nu împiedică reclamanţii sa-şi nutrească convingerile şi nici să le manifeste în cadrul unui cult creştin ortodox recunoscut de către stat, adică în sînul Mitropoliei Moldovei 104. Petiţionarii afirmă că, conform legislaţiei Moldovei, doar cultele recunoscute de Guvern pot fi practicate şi că, prin urmare, refuzul de recunoaştere echivalează, pentru Biserica petiţionară, cu interzicerea de a funcţiona, atăt în plan bisericesc căt şi asociativ. Cu referinţă la petiţionari, ei cu atăt mai mult nu pot să-şi exprime convingerile prin cultul lor, deoarece numai un cult recunoscut de către stat poate beneficia de o protecţie legală. 105. Curtea relevă că, conform Legii Moldovei din 24 martie 1992 despre culte, pot fi practicate numai cultele recunoscute prin decizie guvernamentală. În speţă, Curtea notează, că nefiind recunoscută, Biserica petiţionară nu poate desfăşura activitatea sa. În special, preoţii nu pot oficia, membrii săi nu se pot reuni pentru a-şi practica religia şi fiind lipsită de personalitate juridică, Biserica nu poate beneficia de protecţia juridică a patrimoniului său. Mai întîi, Curtea consideră refuzul Guvernului moldav de recunoaştere a Bisericii petiţionare, refuz confirmat prin decizia Curţii Supreme de Justiţie de la 9 decembrie 1997, constituie drept imixtiune în dreptul acestei Biserici şi a altor petiţionari la libertatea religiei garantată de articolul 9 \xf5 1 al Convenţiei. 106. Pentru a determina dacă această imixtiune constituie o violare a Convenţiei, Curtea trebuie să precaute dacă ingerinţa răspunde exigenţilor articolului 9 \xf5 2, adică dacă imixtiunea era "prevăzută de lege", dacă "urmărea un scop legitim" în privinţa acestei dispoziţii şi dacă era "necesară într-o societate democratică". 2. A fost imixtiunea prevăzută de lege? 107. Petiţionarii admit faptul că imixtiunea era prevăzută de Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte. Totuşi ei afirmă că, procedura prevăzută de lege a fost deviată de la scopurile sale căci, cauza adevărtă al refuzului de înregistrare era de ordin politic; într-adevăr, Guvernul nici n-a susţinut, nici n-a demonstrat că Biserica petiţionară era contrară legilor Republicii. 108. Guvernul nu s-a pronunţat în această privinţă. 109. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă, conform căreia expresia "prevăzută de lege" din articolele 8-11 ale Convenţiei nu numai că cere ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, dar vizează de asemenea şi calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient accesibilă şi previzibilă, adică să fie enunţată cu destulă precizie permiţănd persoanei - obţinănd la necesitate sfaturi clare - să-şi determine conduita sa (decizia Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A nr. 30, \xf5 49, Larissis şi alţii împotriva Greciei din 24 februarie 1998, Culegerea 1998 - I, p. 378, \xf5 40, Hashman şi Harrup împotriva Regatului Unit (MC), nr.25594/ 94, \xf5 31, CEDH 1999-, Rotaru împotriva Romăniei (MC), nr.28341/95, \xf552, CEDH 2000-). Pentru a răspunde acestor exigenţe, dreptul intern trebuie să ofere o anumită protecţie împotriva prejudiciilor arbitrare a puterii statale, drepturilor garantate de către Convenţie. Atunci cănd este vorba de problemele ce ating drepturile fundamentale, dacă puterea de apreciere a executivului nu este limitată, legea va merge împotriva superiorităţii dreptului, acesta fiind unul din principiile fundamentale a unei societăţi democratice consacrate de Convenţie. În consecinţă, legea trebuie să definească cu suficientă precizie întinderea şi modalităţile de exercitare ale unui asemenea drept. (Hassan şi Tchaoucch împotriva Bulgariei (MC), nr. 30985/96, \xf5 84, CEDH2000). Nivelul de precizie a legislaţiei interne, care nu poate în nici un caz să acopere toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conţinutul instrumentului în cauză, de domeniul menit sa-l cuprindă, de numărul şi de statutul celor cărora li se adresează (deciziile Hashman şi Harrup citate anterior, \xf5 31, şi Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei din 23 martie 1990, seria A nr.173, p.26, \xf568). 110. În speţă, Curtea notează că, articolul 14 al legii din 24 martie 1992 cere recunoaşterea cultelor prin decizia Guvernului şi că, în conformitate cu articolul 9 al a legii date, pot beneficia de recunoaştere numai cultele a căror practici şi ritualuri sunt conform Constituţiei şi legilor moldave. Fără a se pronunţa categoric asupra faptului dacă dispoziţiile sus menţionate răspund exigenţelor de previzibilitate şi de precizie, Curtea va porni de la principiul dacă imixtiunea în cauză era prevăzută de lege, înainte de a determina dacă ea a urmărit "un scop legitim" şi dacă era "necesară într-o societate democratică". 3. Scopul legitim 111. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul a susţinut că, refuzul de a aproba cererea de recunoaştere a petiţionarilor viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Statul moldovenesc, al cărui teritoriu a oscilat în cursul istoriei între Romănia şi Rusia, are o populaţie variată din punct de vedere etnic şi lingvistic. În astfel de circumstanţe, tănărul stat Republica Moldova, independent din 1991, dispune de puţine elemente pentru a-şi asigura stabilitatea sa. Or, unul din aceste elemente este religia. De altfel, majoritatea populaţiei este de religie creştină ortodoxă. Prin urmare, recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, a permis populaţiei să se regăsească în sănul acestei Biserici. Recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi distrus legătura deja formată şi populaţia locală s-ar fi găsit dispersată între mai multe Biserici, din altă parte, în spatele Bisericii petiţionare, subordonate Patriarhiei de la Bucureşti, se aflau forţe politice avănd legătură cu interesele romăne favorabile reunirii Basarabiei cu Romănia. Deci, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar reînvia vechile rivalităţi ruso-romăne în sănul populaţiei, punănd astfel în pericol pacea socială şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. 112. Petiţionarii contestă faptul că această măsură litigioasă ar viza protecţia ordinii şi a securităţii publice. Ei susţin că Guvernul nu a demonstrat precum că Biserica petiţionară ar fi constituit o ameninţare a ordinii şi securităţii publice. 113. Curtea consideră că statele sunt în drept de a controla dacă o mişcare sau o asociaţie urmăreşte, sub pretextul scopurilor religioase, activităţi care ar dăuna populaţiei sau securităţii publice (hotărîrea Manoussakis citată mai sus, p.1362, \xf540; Stankov şi Uniunea macedonienilor Unis Ilinden contra Bulgariei, nr.29221/95 şi 29225/95, \xf5 84, CEDH2001-). Examinînd circumstanţele cauzei, Curtea consideră că în speţă, imixtiunea incriminată urmărea un scop legitim în sensul articolului 9\xf52, şi anume protecţia ordinii şi a securităţii publice. 4. Necesară într-o societate democratică a) Principii generale 114. Curtea reaminteşte jurisprudenţa constantă conform căreia, în sensul articolului 9, libertatea găndirii, conştiinţei şi religiei reprezintă unul din fundamentele unei "societăţi democratice" în sensul prevăzut de Convenţie. Ea figurează, în dimensiunile sale religioase, printre elementele cele mai esenţiale a identităţii credincioşilor şi a concepţiilor lor despre viaţă, dar ea este în egală măsură un bun preţios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenţi. Este vorba de pluralism - cucerire scumpă în decursul secolelor - substanţial într-o astfel de societate. Dacă libertatea religiei relevă mai întăi o credinţă interioară, ea mai implică pe de asupra şi manifestarea religiei sale, individual şi privat sau colectiv, în public şi în cercul acelora ce împărtăşesc aceiaşi credinţă. Mărturisirea, prin grai şi fapte, este legată de existenţa convingerilor religioase. Această libertate implică mai ales cea de a adera sau nu la o religie, precum şi libertatea de a o practica sau nu (decizia Kokkinakis contra Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 117, \xf5 31 ; Buscarini şi alţii contra San-Marino (MC) , nr.24645/94, \xf5 34, CEDH1999-I). Articolul 9 enumără formele diverse pe care le poate căpăta manifestarea unei religii sau a unei convingeri, şi anume: cultul, învăţămăntul, practicile şi înfăptuirea ritualurilor. Totuşi, articolul 9 nu protejează orice act motivat sau inspirat de o religie ori credinţă (decizia Kalac împotriva Turciei din 1 iulie 1997, Culegere de decizii şi hotărări 1997-IV, p.1209, \xf527). 115. Curtea a indicat în egală măsură că, într-o societate democratică, în care coexistă mai multe religii in sănul unei populaţii, poate să apară necesitatea de a asorta această libertate cu limitările menite pentru a concilia interesele diverselor grupuri şi pentru a asigura respectul convingerilor fiecăruia (decizia Kokkinakis citată mai sus, p.18, \xf533). 116. Totodată, statul trebuie să fie neutru şi imparţial în exerciţiul dreptului său de reglementare în domeniu şi în relaţiile sale cu diversele religii, culte şi credinţe (decizia Hassan şi Tchaouch citată mai sus, \xf578). Este vorba despre menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei, una din principalele caracteristici a cărora rezidă în posibilitatea oferită de a rezolva prin dialog şi fără recurgere la violenţă a problemelor pe care le întămpină o ţară, chiar şi atunci cănd aceste probleme deranjează (decizia Partidul comunist unificat al Turciei şi alţii contra Turciei, din 30 ianuarie 1998, Culegere 1998-I, p.27, \xf557). În consecinţă, rolul autorităţilor în acest caz nu este de a curma sursa tensiunilor prin eliminarea pluralismului, dar de a asigura ca grupuri opuse unul altuia să se tolereze (decizia Serif contra Greciei sus menţionată, \xf5 53). 117. Curtea mai reaminteşte că, în principiu, dreptul la libertatea religiei în sensul Convenţiei exclude aprecierea din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase sau a modalităţilor de exprimare a acestora. Măsurile statului care ar favoriza un conducător sau organele unei comunităţi religioase despărţite sau care ar viza constrăngerea unei comunităţi sau a unei părţi a acesteia în scopul de a o face să se plaseze împotriva voinţei sale sub o conducere unică, ar constitui în egală măsură, o atingere la libertatea religiei. Într-o societate democratică, statul nu trebuie să întreprindă măsuri pentru a garanta ca comunităţile religioase să fie plasate sau să rămînă sub o conducere unică (decizia Serif împotriva Greciei sus menţionată, \xf5 52). Astfel, atunci cănd exerciţiul dreptului la libertatea religiei sau a unuia dintre aspectele sale este supus, conform legii interne, unui sistem de autorizare prealabilă, intervenţia unei autorităţi bisericeşti recunoscute în procedura de acordare a autorizaţiei, nu va fi conformă cu imperativele paragrafului 2 al articolului 9 ( vezi, mutatis mutandis, Pentidis şi alţii contra Greciei, nr. 23238/94, raportul Comisiei din 27 februarie 1996, \xf5 46o). 118. De altfel, comunităţile religioase existente tradiţional sub forma unor structuri organizate, articolul 9 trebuie să fie interpretat în lumina articolului 11 al Convenţiei, care protejează viaţa asociativă contra oricărei imixtiuni nejustificate a statului. Prin prisma acestui punct de vedere, dreptul credincioşilor la libertatea religiei, care cuprinde dreptul de a manifesta religia colectiv, presupune ca credincioşii să poată să se asocieze liber, fără imixtiunea arbitrară a statului. Realmente, autonomia comunităţilor religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate democratică şi îşi are locul chiar în centrul protecţiei oferite de articolul 9 ( decizia Hassan şi Tchaouch sus citată, \xf5 62). În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestarea religiei pentru o comunitate religioasă, în totalitatea colectivului său, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecţia jurisdicţională a comunităţii, a membrilor şi a bunurilor sale, în aşa fel, încăt articolul 9 să fie asigurat nu numai în lumina articolului 11, dar în egală măsură şi a articolului 6 (vezi, mutatis mutandis, decizia Sidiropoulos \xa7i alюii оmpotriva Greciei din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, p. 1614, \xf540 \xa7i decizia Biserica Catolicг din Canйe оmpotriva Greciei din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2857, \xf5\xf533 \xa7i 40-41 \xa7i Raportul Com., p.2867, \xf5\xf548-49). 119. Conform jurisprudenţei sale constante, Curtea recunoaşte statelor părţi la Convenţie o anumită marjă de apreciere în vederea necesităţii existenţei şi întinderii unei imixtiuni, dar aceasta este efectuată doar împreună cu controlul european, care are ca obiect atăt legea căt şi deciziile care o aplică. Sarcina Curţii constă în faptul de a determina dacă măsurile luate la nivel naţional sunt în principiu justificate şi sunt proporţionale. Pentru a delimita amploarea marjei de apreciere în cazul dat, Curtea va ţine cont de următoarea miză - necesitatea menţinerii unui adevărat pluralism religios, inerent noţiunii de societate democratică (decizia Kokkinakis împotriva Greciei, sus citată, p.17, \xf531). De altfel, este necesar de a acorda o mare însemnătate acestei necesităţi, dacă este vorba de a determina conform cerinţelor paragrafului 2 al articolului 9, dacă această imixtiune corespunde unei "nevoi sociale imperioase" şi dacă ea este "proporţională scopului legitim vizat" (vezi, mutatis mutandis, printre multe altele, decizia Wingrove împotriva Regatului Unit din 25 noiembrie 1996, Culegere 1996V, p.1956, \xf553). În exerciţiul dreptului său de control, Curtea trebuie să aprecieze imixtiunea litigioasă în baza ansamblului de elemente din dosar (decizia Kokkinakis împotriva Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 21, \xf5 47). b) Aplicarea acestor principii 120. Guvernul susţine că imixtiunea incriminată era necesară într-o societate democratică. În primul rănd, recunoaşterea Bisericii petiţionare ar fi însemnat pierderea de către stat a poziţiei sale de neutralitate referitor la religii, şi în particular la conflictele religioase, fapt care contravine Constituţiei Republicii Moldova şi a ordinii publice moldave. Anume în scopul de a respecta obligaţia sa de neutralitate, Guvernul a cerut Bisericii petiţionare să pună capăt neînţelegerilor cu Mitropolia Moldovei. În al doilea rănd, refuzul de recunoaştere, potrivit lui, era necesar pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială a Moldovei, ţinănd cont de faptul că Biserica petiţionară se consacra unor activităţi politice, militănd pentru reunirea Moldovei cu Romănia, cu sprijinul acesteia din urmă. În sprijinul acestor afirmaţii, Guvernul aduce articole apărute în presa romănească, favorabile recunoaşterii Bisericii petiţionare de autorităţile moldave şi reunirii Moldovei cu Romănia. Astfel de activităţi ar pune în pericol nu numai integritatea Republicii Moldova, dar şi relaţiile paşnice cu Ucraina, o parte a teritoriului actual al căreia se găsea înainte de 1944, sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Basarabiei. Guvernul aduce la cunoştinţă că, Biserica petiţionară este susţinută de partidele moldoveneşti cu înclinare deschis pro-romănă, care neagă specificitatea moldavă, uneori chiar şi în dezbaterile din Parlamentul Republicii, ceea ce aduce la destabilizarea statului moldav. În acest sens, Guvernul menţionează Alianţa Creştină pentru reunificarea Romăniei, fondată la 1 ianuarie 1993, din care fac parte mai multe asociaţii şi un partid politic reprezentat în Parlament, Frontul popular creştin democrat, care ar fi salutat reactivarea Mitropoliei Basarabiei. În al treilea rănd, nerecunoaşterea Bisericii petiţionare, conform Guvernului, era o măsură necesară pentru menţinerea păcii sociale şi a înţelegerii dintre credincioşi. Într-adevăr, atitudinea agresivă a Bisericii petiţionare, care avea ca scop atragerea altor ortodocşi şi a distruge alte Biserici, a adus la un anumit număr de incidente, care fără intervenţia poliţiei ar fi adus la victime. În fine, Guvernul subliniază că, cu toate că autorităţile moldave nu au recunoscut Biserica petiţionară, ele acţionează în spirit de toleranţă, permiţăndu-i acesteia şi membrilor săi să-şi continue activitatea fără piedici. 121. Petiţionarii consideră că refuzul de a recunoaşte Mitropolia Basarabiei nu era necesară într-o societate democratică. Ei atestă că toate argumentele aduse de Guvern sunt lipsite de temei şi nu sunt dovedite, şi nu corespund noţiunii de " necesitate socială imperioasă ". Nici un element din dosar nu dovedeşte că petiţionarii ar fi vrut ori ar fi dus, sau au vrut să ducă, activităţi susceptibile de a aduce atingere integrităţii teritoriale, securităţii naţionale sau ordinii publice moldave. Petiţionarii invocă faptul că, refuzănd de a recunoaştere Biserica petiţionară, Guvernul şi-a încălcat îndatorirea sa de neutralitate din motive fanteziste, odată ce a recunoscut alte biserici ortodoxe. Nerecunoaşterea a pus membrii Bisericii petiţionare în imposibilitatea de a practica cultul lor, căci, conform legii cu privire la culte, activităţile proprii unui cult şi libertatea de asociere într-un scop religios pot să fie exercitate numai de un cult recunoscut de stat. În egală măsură, statul nu oferă protecţie decăt cultelor recunoscute şi numai acestea au dreptul de a-şi apăra drepturile lor în justiţie. Prin urmare, clerul şi membrii Bisericii petiţionare na au putut să se apere împotriva agresiunilor fizice şi persecuţiilor ale căror victime au fost, şi Biserica Petiţionară nu şi-a putut proteja bunurile sale. Petiţionarii contestă faptul că statul este tolerant faţă de Biserica petiţionară. Din contra, ei se plăng precum că, reprezentanţii statului nu numai au permis actele de intimidare din partea altor credincioşi, ale căror victime au fost membrii Bisericii reclamante, dar în anumite cazuri reprezentanţii statului singuri au participat la astfel de acte. 122. Curtea va examina succesiv temeiurile aduse de Guvernul reclamat în vederea justificării imixtiunii, apoi proporţionalitatea acestei imixtiuni scopurilor urmărite. i) Temeiurile invocate pentru a justifica imixtiunea a) Apărarea legalităţii şi a principiilor constituţionale ale Republicii Moldova. 123. Curtea relevă că Constituţia Republicii Moldova, în articolul 31, garantează libertatea religiei şi enunţă principiul autonomiei cultelor faţă de stat, şi că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte determină procedura de recunoaştere a cultelor. Guvernul susţine că anume în vederea respectării acestor principii şi a îndatoririi de neutralitate în privinţa cultelor, Biserica petiţionară nu a putut fi recunoscută. Însă, Guvernul a propus ca în prealabil să fie rezolvate conflictele cu Biserica deja recunoscută şi de la care Biserica reclamantă dorea să se separe, şi anume Mitropolia Moldovei. Mai întăi, Curtea notează că Biserica petiţionară a depus prima cerere de recunoaştere la 8 octombrie 1992, cerere rămasă fără răspuns. Mitropolia Moldovei a fost recunoscută, însă, la o dată ulterioară, adică la 7 februarie 1993. În aceste condiţii, Curtea nu prea înţelege cel puţin argumentul Guvernului pentru perioada care precedă recunoaşterea Mitropoliei Moldovei, conform căruia Biserica petiţionară ar fi un grup schismatic în raport cu Mitropolia Moldovei, care este recunoscută. Cum n-ar fi lucrurile, Curtea reaminteşte că îndatorirea de neutralitate şi de imparţialitate a statului, aşa cum este definit de jurisprudenţă, este incompatibilă cu o oarecare apreciere din partea statului referitor la legitimitatea credinţelor religioase şi că această îndatorire impune statului să asigure ca grupurile opuse unul altuia să se tolereze, chiar şi dacă provin din acelaşi grup. În speţă, Curtea consideră că, luănd în vedere că Biserica petiţionară nu reprezenta un nou cult şi, făcănd să depindă recunoaşterea sa de voinţa unei autorităţi ecleziastice cunoscute, adică a Mitropoliei Moldovei, Guvernul şi-a încălcat îndatorirea de neutralitate şi imparţialitate. De aici, este cazul de respinge argumentul acestuia că, refuzul de recunoaştere era necesar la apărarea legalităţii şi a Constituţiei Moldovei. b) Atentarea la integritatea teritorială. 124. Curtea notează în primul rănd că, în statutul său şi în particular, în preambulul statutului, Biserica reclamantă este definită ca o Biserică autonomă locală, funcţionănd pe teritoriul moldovenesc în respectul legilor acestui stat, denumirea sa avănd un caracter istoric, fără a avea vre-o legătură cu realităţile politice actuale sau trecute. Avănd o activitate în principial religioasă, Biserica petiţionară este gata de a colabora cu statul în egală măsură în domeniul culturii, învăţămăntului sau asistenţei sociale. Ea declară că nu duce nici o activitate politică. Aceste principii sunt pentru Curte clare şi conform legii. 125. În şedinţa din 2 octombrie 2001, Guvernul totuşi a susţinut că în realitate, Biserica petiţionară ducea activităţi politice contrare ordinii publice moldave şi că, dacă ea va fi recunoscută, astfel de activităţi ar pune în pericol integritatea teritorială a Moldovei. Curtea reaminteşte că, dacă nu se poate exclude faptul că programul unei organizaţii ascunde obiective şi intenţii diferite de cele pe care le afişează public, Curtea, pentru a se asigura, trebuie să compare conţinutul aşa-zisului program cu actele şi părerile titularului lor (decizia Sidiropoulos şi alţii sus citată, p. 1618, \xf546). În speţă, Curtea notează că, nici un element al dosarului nu-i permite să facă concluzia că Biserica petiţionară ar duce alte activităţi decăt cele declarate în statutul său. Referitor la articolele de presă menţionate mai sus, cu toate că conţinutul lor aşa cum descrie Guvernul atestă idei favorabile unei eventuale reuniri a Moldovei la Romănia, ele nu pot fi imputate Bisericii petiţionare. Mai mult ca atăt, Guvernul n-a pretins că Biserica petiţionară ar fi inspirat aceste articole. De altfel, în absenţa vre-unui element probator, Curtea nu ar putea să concluzioneze că Biserica petiţionară este în legătură cu activităţile politice ale organizaţiilor moldoveneşti sus menţionate (paragraful 120), care ar milita pentru reunirea Moldovei la Romănia. Ea notează de altfel că, Guvernul n-a susţinut ilegalitatea acestor asociaţii sau partide politice. Căt despre eventualitatea că Biserica petiţionară, odată recunoscută, va constitui un risc pentru securitatea naţională şi integritatea teritorială, Curtea crede că, aici este vorba de o simplă ipoteză, care în lipsa altor elemente concrete, nu ar justifica un refuz de a o recunoaşte. c) Apărarea păcii sociale şi a înţelegerii între credincioşi 126. Curtea relevă că Guvernul nu contestă decăt incidentele care au avut loc în timpul reuniunilor adepţilor şi a membrilor clerului Bisericii reclamante ( paragrafele 47-87). În particular, conflictele s-au produs atunci cănd preoţii aparţinănd Bisericii petiţionare au dorit să oficieze slujbele, în locurile de cult la care pretindeau în mod exclusiv adepţii şi clerul Mitropoliei Moldovei. În alte localităţi unele persoane se opuneau prezenţei Bisericii petiţionare, considerănd-o drept ilegală. În schimb, Curtea notează că există unele divergenţe între petiţionari şi Guvern referitor la desfăşurarea acestor incidente. 127. Fără a lua o anumită poziţie faţă de modul exact în care s-au petrecut aceste acţiuni, Curtea relevă că, nerecunoaşterea Bisericii petiţionare a jucat un rol în incidentele produse. ii) Proporţionalitatea scopurilor urmărite 128. Guvernul susţine că, cu toate că Biserica petiţionară n-a fost recunoscută, autorităţile sunt tolerante şi îi permit continuarea activităţii fără a o împiedica. Membrii acestei Biserici pot să se reunească, să facă rugăciuni împreună şi să-şi administreze bunurile. Sunt aduse ca probă activităţile numeroase ale Bisericii reclamante. 129. Curtea relevă că, conform Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992, doar cultele recunoscute prin decizia Guvernului pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. În particular, numai un cult recunoscut are calitatea de personalitate juridică (articolul 24), poate produce şi comercializa obiecte specifice de cult (articolul 35) şi poate angaja lucrători (articolul 44). Mai mult, asociaţiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase sunt supuse obligaţiilor ce decurg din legislaţia privind cultele. În aceste circumstanţe, Curtea notează că in lipsa recunoaşterii, Biserica petiţionară nu poate nici să se organizeze, nici să funcţioneze. Lipsită de personalitatea sa juridică, ea nu poate acţiona în justiţie pentru a-şi proteja patrimoniul său, necesar în exerciţiul unui cult, în timp ce membrii săi nu pot să se reunească pentru a urma activităţile religioase fără ca să violeze legislaţia cu privire la culte. Căt despre toleranţa de care dă dovadă Guvernul faţă de Biserica petiţionară, Curtea nu ar putea considera o asemenea toleranţă drept un substitut al recunoaşterii, numai aceasta din urmă fiind susceptibilă de a conferi drepturi interesaţilor. De altfel, ea relevă că uneori petiţionarii n-au putut să se apere împotriva actelor de intimidare, autorităţile pretextănd că numai activităţile legale ar putea beneficia de protecţia legii ( paragrafele 56, 57 şi 84 citate mai sus). În final, Curtea notează, că autorităţile nu au invocat pentru alte culte recunoscute, aceleaşi criterii care au fost folosite pentru a refuza recunoaşterea Biserici petiţionare şi că nici o justificare nu a fost înaintată de Guvernul moldav cu referire la această diferenţă de tratament. 130. În concluzie, Curtea consideră că refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară are astfel de consecinţe asupra libertăţii de religie a petiţionarilor, care nu ar putea fi considerate proporţionale scopului legitim şi nici că ar putea să treacă drept necesar într-o societate democratică şi faptul că articolul 9 a fost încălcat. II. Cu privire la violarea invocată a articolului 14 combinat cu articolul 9 al Convenţiei 131. Biserica petiţionară se pretinde victima unei discriminări, luănd în considerare refuzul de recunoaştere nejustificat al Guvernului, în timp ce el a recunoscut de o parte alte Biserici ortodoxe, şi de altă parte, mai multe asociaţii în cadrul aceluiaşi cult. Biserica reclamantă invocă articolul 14 al Convenţiei, care stipulează următoarele: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie". 132. Conform opiniei Guvernului, cultul creştin ortodox a fost recunoscut prin intermediul Mitropoliei Moldovei şi nici un motiv nu justifica recunoaşterea în egală măsură a Bisericii petiţionare, care de asemenea se pretinde cult ortodox, Biserica petiţionară nu reprezintă un nou cult, dar o formaţiune schismatică a cărei credinţe şi ritualuri nu se deosebesc prin nimic de cele ale Mitropoliei Moldovei. Guvernul admite că Eparhia ortodoxă de la Chişinău, sub jurisdicţia Bisericii ortodoxe ruse, a fost recunoscută cu toate că ea nu reprezintă un nou cult, dar el consideră că diferenţa de tratament este fondată pe criteriul etnic. Într-adevăr, adepţii şi clerul Eparhiei ortodoxe de la Chişinău sunt toţi de origine rusă. 133. Petiţionarii consideră că motivul invocat Bisericii petiţionare în refuzul de a o recunoaşte nu era nici rezonabil, nici obiectiv, deoarece în recunoaşterea altor culte, Guvernul n-a formulat drept criterii originea etnică a credincioşilor sau noutatea cultului. Drept exemplu, petiţionarii aduc faptul că Guvernul a recunoscut două Biserici adventiste şi două asociaţii de evrei, care nu sunt organizate pe criterii etnice. 134. Curtea consideră că plăngerile în legătură cu articolul 14 se analizează în repetarea celor prezentate pe terenul articolului 9. Astfel, nu este necesar de a le examina separat. III. Cu privire la violarea invocată a articolului 13 al Convenţiei 135. Petiţionarii consideră că a avut loc violarea articolului 13 al Convenţiei, prin faptul că dreptul intern nu oferă nici o cale de recurs pentru a redresa acuzaţiile aduse în faţa Curţii. 136.Guvernul susţine că în speţă, referitor la acuzaţiile cu caracter civil, exigenţele articolului 13 sînt înlăturate de cele al articolului 6 a Convenţiei. 137. Curtea reaminteşte că articolul 13 prevede cerinţa unui recurs intern care să abiliteze instanţa naţională competenţa să cunoască conţinutul acuzaţiilor bazate pe Convenţie şi să ofere ameliorarea cuvenită, chiar dacă statele contractante se bucură de o anumită limită de apreciere referitor la felul de a se conforma obligaţiilor ce decurg din dispoziţia dată ( decizia Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pp. 1869-1870, \xf5 145). Recursul cerut de articolul 13 trebuie să fie "efectiv", atît în practică cît şi în drept. Totodată, un astfel de recurs este cerut doar pentru acuzaţiile care pot trece ca "protejabile" în sensul Convenţiei. 138. Curtea denotă că acuzaţiile aduse de petiţionari conform cărora refuzul de recunoaştere a Bisericii petiţionare a adus la violarea dreptului lor la libertatea religiei, garantat de articolul 9 al Convenţiei, avea fără nici o discuţie caracterul protejabil (paragraful 130 sus citat). Petiţionari au fost, aşadar, în drept să beneficieze de un recurs intern efectiv în sensul prevăzut de articolul 13. În consecinţă, Curtea va examina dacă Biserica petiţionară şi petiţionarii au beneficiat de un astfel de recurs. 139. Curtea constată că, în decizia sa din 9 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie nu a considerat refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaştere prezentată de Biserica petiţionară drept ilegal şi nici cu atăt mai mult, contravenind articolului 9 al Convenţiei, deoarece petiţionarii puteau să-şi manifeste religia lor în sănul Mitropoliei Moldovei. Totuşi, Curtea Supremă de Justiţie n-a răspuns la învinuirile principale ridicate de petiţionari, şi anume dorinţa lor de a se reuni şi de a-şi manifesta religia colectiv, în cadrul unei Biserici distincte de Mitropolia Moldovei şi de asemeni de a beneficia de dreptul la un tribunal pentru a-şi apăra drepturile şi proteja bunurile, dat fiind faptul că numai cultele recunoscute de către stat beneficiază de o protecţie legală. Din acel moment, Mitropolia Basarabiei, nefiind recunoscută de stat, nu avea dreptul de a-şi susţine drepturile în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Prin urmare, recursul în faţa Curţii Supreme de Justiţie, în baza articolului 235 al Codului de procedură civilă, nu a fost efectiv. 140. De altfel, Curtea relevă că Legea din 24 martie 1992 cu privire la culte odată ce ea pune problema recunoaşterii de Guvern şi obligaţia de a respecta legile Republicii ca condiţie pentru funcţionarea unui cult, atunci ea nu conţine dispoziţii specifice de reglementare a procedurii de recunoaştere şi care să prevadă recursurile disponibile în caz de litigiu. Guvernul nu face obiectul altui recurs, pe care reclamanţii l-ar fi putut exercita. În consecinţă, Curtea consideră că petiţionarii au fost în imposibilitatea de a obţine în faţa unei instanţe naţionale satisfacerea plîngerii lor referitor la dreptul de libertate la religie. Deci, articolul 13 al Convenţiei a fost încălcat. IV. Cu privire la violarea invocată a articolelor 6 şi 11 ale Convenţiei 141. Petiţionarii se plăng de asemenea de faptul că, refuzul de a recunoaşte Biserica petiţionară, o împiedică pe aceasta din urmă de a obţine personalitatea juridică, privănd-o astfel de dreptul său la acces la un tribunal, garantat de articolul 6, în scopul rezolvării oricărei învinuiri referitor la drepturile sale, în particular la drepturile sale de proprietate. În plus, ei invocă că acest refuz, împreună cu încăpăţănarea autorităţilor de a considera că reclamanţii pot practica religia lor în cadrul Mitropoliei Moldovei, aduce atingere libertăţii lor de asociere, în pofida articolului 11 al Convenţiei. 142. Luînd în considerare aceste articole în contextul articolului 9 ( paragrafele 118 şi 129 sus citate), Curtea consideră că nu este cazul de ale examina separat. V. Despre aplicarea articolului 41 al Convenţiei, al Protocolului nr. 11 al Convenţiei 143. Conform articolului 41 al Convenţiei: " Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi contractante nu permite decăt o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. " A. DESPĂGUBIRI 144. Petiţionarii nu reclamă nici o sumă de bani cu titlul de prejudiciu material, dar în schimb, cer 160 000 (FRF) pentru repararea prejudiciului moral cauzat. 145. Guvernul nu se pronunţă în privinţa aceasta. 146. Curtea consideră că, violările constatate au cauzat incontestabil petiţionarilor un prejudiciu moral care este evaluat, cu echitate, la suma de 20 000 EURO. B . CHELTUIELI DE JUDECATĂ 147. Întrucît, petiţionarii au primit de la Consiliul Europei 7937,10 FRF cu titlu de asistenţă judiciară pentru prezentarea reclamantului Vlad Cubreacov la audierile în faţa Curţii, de aceia petiţionarii cer doar rambursarea cheltuielilor pentru avocat, care au fost expuse în timpul procedurii în faţa Curţii, şi anume 8 693,89 FRF şi 3 550 lire sterline GBR. Aceste sume corespund respectiv onorariilor pentru pregătirea cererii de către avocatul moldav şi a avocaţilor consilieri britanici referitor la apărarea petiţionarilor pe parcursul procedurii şi la prezentarea lor la audierile în faţa Curţii. 148. Guvernul nu se pronunţă la acest subiect. 149. Ţinănd cont de justificările aduse de petiţionari şi statuănd cu echitate, Curtea eliberează petiţionarilor suma de 7 025 EURO pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă care ar putea fi percepută ca taxă pe valoarea adăugată. C. DOBÎNZILE MORATORII 150. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, rata dobănzii legale aplicabile în Franţa la data adoptării prezentei decizii era de 4, 26 % anual. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA , ÎN UNANIMITATE, 1. Se pronunţă asupra violării articolului 9 al Convenţiei; 2. Se pronunţă asupra faptului că nu este necesar de a examina cauza prin prisma articolului 14 combinat cu articolul 9 al Convenţiei. 3. Se pronunţă asupra violării articolului 13 al Convenţiei; 4. Se pronunţă asupra faptului că nu este necesar de a statua asupra existenţei unei violări a articolelor 6 şi 11 ale Convenţiei; 5. Se pronunţă asupra următoarelor : a ) Statul reclamat trebuie să verse în contul petiţionarilor, în timp de trei luni din ziua cănd decizia va fi definitivă, conform articolului 44 par. 2 al Convenţiei, sumele următoare: i. 20 000 (douăzeci mii ) EURO, pentru prejudiciu moral, convertiţi în lei moldoveneşti la rata aplicabilă la data plăţii; ii. 7025 (şapte mii douăzeci şi cinci) EURO, pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă cu titlu de taxă pe valoarea adăugată; b) aceste sume vor fi majorate la rata simplă de 4, 26 % anual începînd cu expirarea termenului în cauză şi pînă la data vărsării sumei; 6. Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacţie echitabilă pentru surplus. Redactat în franceză, apoi comunicat în scris la 13 decembrie 2001, potrivit articolului 77 \xf5\xf5 2 şi 3 al Regulamentului. Michael O'Boyle Elisabeth Palm Grefier Preşedinte În cauza Biserica Mitropoliei Basarabiei şi alţii contra R. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţiunea Întîi, întrunită în cadrul unei camere compuse din: E.PALM, preşedinte, W.THOMASSEN, asistent, L.FERRARI BRAVO, C.BÎRSAN, J.CASADEVAL, B.ZUPANCIC, T.PANŢÎRU, judecători, şi domnul M.O\x01+BOYLE, grefierul secţiunii, După deliberare în camera de consiliu din data de 2 octombrie şi 5 decembrie 2001, adoptă la data din urmă decizia următoare: Michael O'Boyle Elisabeth Palm Grefier Preşedinte CONSEIL COUNCIL DE L'EUROPE OF EUROPE COUR EUROPEENNE DES DROITS DE L'HOMME EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS ANCIENNE PREMIERE SECTION AFFAIRE EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA (Requete n0 45701/99) POUR COPIE COMFORME STRASBOURG, le 13.12.01 Michael O'BOYLE Greffiar de Sectlon ARRET STRASBOURG 13 decembre 2001 Cet arret deviendra definitif dans les conditions definies ă l'article 44 \xf5 2 de la Convention. II peut subir des retouches de forme. ARRКT EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA En l'affaire Йglise mйtropolitaine de Bessarabie et autres c.Moldova, La Cour europйenne des Droits de l'Homme (premiиre section), siйgeant en une chambre composйe de: Mmes E. PALM, prйsidente, W. thomassen, MM. L. ferrari bravo, C. bîrsan, J. casadevall, B. ZUPANCIC, T. PANTÎRU,juges et de M. M. O'BOYLE, greffier de section, Apres en avoir delibere en chambre du conseil les 2 octobre et 5decembre2001, Rend l'arret que yoici, adopte ă cette demiere date: PROCЙDURE 1.A l'origine de l'affaire se trouve une requete (n0 45701/99) dirigee contre la Republique de Moldavie et dont l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor") et 12 ressortissants de cet Etat, MM. Petru Paduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, loan Esanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe lonita, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici et Alexandru Magola ("les requerants "), ont saisi la Commission europeenne des Droits de l'Homme ("la Commission") le 3 juin 1998, en veitu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertes fondamentales ("la Convention"). Le requerant Vasile Petrache est decede ă l'autonme 1999. 2. Les requerants alleguaient en particulier que le refus des autorites moldaves de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie portait atteinte ă leur liberte de religion et d'association et que l'eglise requerante etait victime d'une discrimination fondee sur la religion. 3. La requete a ete transmise ă la Cour le 1" novembre 1998, date d'entree en vigueur du Protocole no 11 ă la Convention (article 5 \xf5 2 du Protocolen0 11). . 4. La requăte a ete attribuee ă la premiere section de la Cour (article 52 \xf5 1 du reglement). Au sein de celle-ci, la chambre chargee d'examiner l'affaire (article 27 \xf5 1 de la Convention) a ete constituee confonnement ă l'article 26 \xf5 1 du reglement. 5. Par une decision du 7juin2001, la chambre a declare la requete recevable. Elle a egalement d6cide de rayer la requete du role pour autant 2 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA qu'elle concemait le requerant Vasile Petrache, ă la suite du deces de celui-ci. 6. Tant les requerants que le Gouvemement ont depose des observations ecrites sur le fond de l'affaire (article 59 \xf5 1 du reglement). 7. Une audience s'est deroulee en public au Palais des Droits de l'Homme, ă Strasbourg, le 2 octobre 2001 (article 59 \xf5 2 du reglement). Ont comparu: " pour le Gouvernement MM. I. morei, ministre de la Justice, V. PВRLOG, directeur de la Direction de l'Agent du Gouvemement et des Relations Intemationales au ministere de la Justice, agent; G. armaSU, directeur du Secretariat d'Etat charge des questions cultuelles aupres du Gouvemement, conseiller; " pour les requerants MM.J.W. montgomery, avocat au barreau de Londres, A. dos santos, avocat au barreau de Londres, conseils. La Cour a entendu en leurs declarations MM. Morei et Montgomery. 8. Le 25 septembre 2001, conformement ă l'article 61 \xf5 3 du reglement de la Cour, la presidente de la chambre a accorde ă l'Eglise metropolitaine de Moldova l'autorisation de presenter des observations ecrites sur certains aspects de l'affaire. Ces observations ont ete reyaes le 10 septembre 2001. EN FAIT I. LES CIRCONSTANCES DE L'ESPECE 9. La premiere requerante, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor"), est une eglise orthodoxe autonome ayant juridiction canonique sur le territoire de la Republique de Moldova. Les autres requerants sont des ressortissants moldaves, membres du conseil eparchique de la premiere requerante : Petru Paduraru, archeveque de Chisinau, metropolite de Bessarabie, residant ă Chisinau; Petru Buburuz, prosyncelle, residant ă Chisinau; loan Esanu, protosyncelle, residant ă Calarasi ; Victor Rusu, protopresbytre, residant ă Lipnic, Ocnita; Anatol Goncear, pretre, residant ă Zubresti, Straseni; ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA Valeriu Cemei, pretre, residant а Soveanca, Sвngerei; Gheorghe Ionita, prвtre, residant в Crasnoarmeisc, Hвncesti; Valeriu Matciac, prкtre, rйsidant а Chisinau; Vlad Cubreacov, depute au Parlement moldave et в l'Assemblee Parlementaire du Conseil de l'Europe, residant в Chisinau; Anatol Telembici, residant ă Chisinau; Alexandm Magola, chancelier de PEglise metropolitaine de Bessarabie, residant ă Chisinau. A. Creation de l'Eglise requerante et demarches en vue de sa Reconnaissance 1. Creation de l 'Eglise metropolitaine de Bessarabie 10. Le 14 septembre 1992, les personnes physiques requerantes s'associerent pour creer l'Eglise requerante, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II s'agissait d'une eglise orthodoxe autonome locale. Selon son statut, elle succeda sur le plan canonique ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie qui avait existejusqu'en 1944. En decembre 1992, elle fut rattachee au patriarcat de Bucarest. 11. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie se dota de statuts detenninant, entre autres, la composition et l'administration de ses organes, la formation, le recrutement et la discipline de son clerge, les distinctions ecclesiastiques et les regles concemant ses biens. Dans le preambule, les statuts definissent ainsi les principes d'organisation et de fonctionnement de l'Eglise requerante: "l'Eglise metropolitaine de Bessarabie est une Eglise orthodoxe autonome locale rattachee au patriarcat de Bucarest. La denomination ecclesiasdque traditionnelle " Eglise metropolitaine de Bessarabie " a un caractere historiquement conventionnel et n'a aucun lien avec les realit6s politiques actuelles ou passees. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'a pas d'activites politiques et n'en anra pas ă l'avenir. Elle exerce son action sur le territoire de la Republique de Moldova. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie a le rang d'exarchat du Pays. Peuvent y adherer 6galement, selon le droit canonique, des conununautes de la diaspora. L'adhesion des fideles et des communautes de l'etranger est exclusivement benevole. Dans le cadre de son activite en R6publique de Moldova, elle respecte les lois de cet Etat et la legislation intemationale en matiere de droits de l'homme. Les communautes de l'etranger qui ont adhere du point de vue canonique a l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, etablissent des rapports avec les autorites des Etats respectifs dans le respect de la legislation de ces Etats et des dispositions internationales en la matiăre. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie collabore avec les autorites de l'Etat en matiere de culture, d'enseignement et d'aide sociale. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'a aucune pretention d'ordre patrimonial ou autre sur d'autres Eglises ou organisations religieuses. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie entretient des relations cecumeniques avec les autres Eglises et mouvements religieux et considăre que le dialogue fratemel est l'unique forme de relation entre les Eglises. 4 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA Les pretres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie qui ceuwent sur le temtoire moldave sont citoyens de cet Etat. Le fait d'inviter des ressortissants d'autres Etats ă venir exercer ime activite religieuse en Moldova et d'envoyer ă 1'6tranger des citoyens de la Rdpublique de Moldova dans le meme but se fera conformdment ă la legislation en vigueur. Les membres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie sont des citoyens de la Republique de Moldova, qui s'associent benevolement pour pratiquer en commun leur croyance religieuse, conformement ă leurs propres convictions, et sur la base des preceptes evangeliques, du Canon des Apotres, du droit canonique orthodoxe et de la Sainte Tradition. Dans toutes les communautes de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, dans le cadre des services religieux, seront dites des prieres speciales pour les autorites et les institutions de l'Etat dans les termes suivants : " Nous prions toujours pour notre pays, la Republique de Moldova, ses dirigeants et son armee, Que Dieu les protege et leur assure une vie paisible et propre, dans le respect des canons de l'Eglise. " " 12. A ce jour, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie a etabli 117 communautes sur le territoire moldave, trois communautes en Ukraine, une en Lituanie, une en Lettonie, deux dans la Federation de Russie et une en Estonie. Les communautes de Lettonie et de Lituanie ont 6te reconnues par les autorites de ces Etats et sont dotees de la personnalite morale. Pres d'un million de ressortissants moldaves sont affilies ă l'Eglise requerante, laquelle compte plus de 160 ecclesiastiques. L'Eglise metropolitaine de Bessarabie est reconnue par tous les patriarcats orthodoxes, ă l'exception du patriarcat de Moscou. 2. Demarches administratives et judiciaires en vue de faire reconnaître l'Eglise requerante 13. En application de la loi no 979-XII 24 mars 1992 sur les cultes, selon laquelle les cultes pratiques sur le temtoire moldave doivent faire l'objet d'une reconnaissance par decision du gouvemement, l'Eglise requerante demanda le 8 octobre 1992 ă etre reconnue. Elle ne resut aucune reponse, 14. Elle reitera sa demande les 25 janvier et 8 fevrier 1995. A une date qui n'a pas ete precisee, le secretariat d'Etat charge des questions cultuelles aupres du gouvemement rejeta ces demandes. 15. Le 8 aout 1995, le requerant Petm Paduram, invoquant l'article 235 du code de procedure civile regissant le recours judiciaire ă l'encontre d'un acte de l'administration contraire ă un droit reconnu, assigna le gouvemement devant le tribunal de premiere instance de l'arrondissement Buiucani de Chisinau. II sollicitait l'annulation des decisions refusant de reconnaître l'Eglise requerante. Le tribunal accueillit sa demande et rendit, le 12 septembre 1995, une decision ordonnant la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. 16. Le 15 septembre 1995, le procureur de Buiucani introduisit un recours contre la decision du tribunal de Buiucani du 12 septembre 1995. ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 5 17. Le 18 octobre 1995, la Cour supreme de Justice annula la decision du 12 septembre 1995, au motifque les tribunaux n'etaient pas comp6tents pour examiner la demande de reconnaissance de l'Eglise requerante. 18. Le 13 mars 1996, celle-ci deposa aupres du gouvemement moldave une nouvelle demande en reconnaissance. Le 24 mai 1996, n'ayant re?u aucune reponse, les requerants assignerent le Gouvemement devant le tribunal de premiere instance de Chisinau, demandant la reconnaissance de FEglise metropolitaine de Bessarabie. Le tribunal debouta les requerants par unjugement du 19juillet 1996. 19. Le 20 aout 1996, les requerants presenterent une nouvelle demande en reconnaissance, qui resta sans reponse. 20. Les requerants interjeterent appel du jugement du 19juillet 1996 devant le tribunal municipal (Tribunalul municipiuluî) de Chisinau. Par un arret insusceptible de recours du 21 mai 1997, ce demier cassa le jugement en question et accueillit la demande des requerants. 21. Toutefois, ă la suite de la reforme du systeme judiciaire moldave, le dossier fut renvoye ă la cour d'appel de Moldova pour un nouvel examen en premiere instance. 22. Le 4 mars 1997, les requerants adresserent au gouvemement moldave une nouvelle demande en reconnaissance. Le 4 juin 1997, en l'absence de reponse, ils saisirent la cour d'appel et demanderent ă ce que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie fut reconnue, en invoquant ă l'appui de leur demande le droit ă la liberte de conscience et ă la liberte d'association aux fins de pratiquer un culte. Cette action fat jointe au dossier dejă pendant devant cette cour. 23. Devant la cour d'appel, le gouvemement allegua que l'affaire concemait un conflit ecclesiastique au sein de l'Eglise orthodoxe de Moldova ("l'Eglise metropolitaine de Moldova"), qui ne pouvait etre resolu que par les Eglises orthodoxes roumaine et russe, et qu'une eventuelle reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie provoquerait des conflits parmi les fideles. 24. La cour d'appel accueillit la demande des requerants par une decision le 19 aout 1997. Elle souligna d'abord que l'article 31 \xf5\xf5 1 et 2 de la Constitution moldave garantissait la liberte de conscience et que celle-ci devait se manifester dans un esprit de tolerance et de respect d'autrui. De surcroît, les cultes etaient libres et pouvaient s'organiser selon leurs statuts, dans le respect des lois de la Republique. La cour releva ensuite qu'ă partir du 8 octobre 1992, confonnăment aux articles 14 et 15 de la loi sur les cultes, l'Eglise requerante avait adresse au Gouvemement plusieurs demandes en reconnaissance, mais que celui-ci n'y avait pas repondu. Par une lettre du 19 juillet 1995, le Premier ministre avait informe les requerants que le Gouvemement ne pouvait examiner la demande de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie sans s'immiscer dans l'activite de l'Eglise metropolitaine de Moldova. La cour d'appel nota ensuite qu'alors que la 6 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA demande de reconnaissance de l'Eglise requerante avait ete ignoree, l'Eglise metropolitaine de Moldova avait ete reconnue par le Gouvemement le 7 fevrier 1993, en tant qu'eparchie relevant du patriarcat de Moscou. La cour rejeta l'argument du Gouvemement selon lequel la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Moldova permettait de satisfaire l'ensemble des croyants orthodoxes. Elle souligna que la notion de culte ne se limitait pas seulement aux catholicisme ou orthodoxie, mais se devait d'englober toutes les confessions et diverses manifestations des sentiments religieux de leur fideles, par des prieres, rites, offices religieux ou hommages ă l'egard d'une divinite. La cour releva que l'Eglise metropolitaine de Moldova dependait, du point de vue canonique, de l'Eglise orthodoxe 'russe et donc du patriarcat de Moscou, tandis que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait rattachee ă l'Eglise orthodoxe roumaine et, de ce fait, au patriarcat de Bucarest. La .cour jugea le refus du Gouvemement de reconnaître l'Eglise requerante contraire ă la liberte de religion, telle que garantie non seulement par la loi moldave sur les cultes, mais egalement par l'article 18 de la Declaration Universelle des Droits de l'Homme, l'article 5 du Pacte Intemational sur les droits economiques, sociaux et culturels, ainsi que par l'article 18 du Pacte Intemational sur les droits civils et politiques, auxquels la Moldova etait partie. Constatant que le representant du Gouvemement avait considere que le statut de l'Eglise requerante etait conforme ă la legislation inteme, la cour obligea le Gouvemement ă reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie et ă approuver ses statuts. 25. Le Gouvemement recourut contre cette decision, alleguant que les tribunaux n'etaient pas competents pour examiner une telle action. 26. Par un arret du 9 decembre 1997, la Cour supreme dejustice annula la decision du 19 aout 1997 et rejeta l'action des requerants pour tardivete et defaut manifeste de fondement. La cour releva que, selon l'article 238 du code de procedure civile, le recours contre une decision du Gouvemement portant atteinte ă un droit recoimu pouvait etre introduit dans un delai d'un mois, delai qui commensait ă courir ă partir soit de la decision de refas du Gouvemement, soit, en cas de silence du Gouvemement, apres l'expiration d'un mois suivant le depot de la demande. La Cour supreme de justice releva que les requerants avaient presente leur demande au Gouvemement le 4 mars 1997 et leur recours le 4 juin 1997, et jugea tardive l'action en justice des requerants. Elle estima ensuite qu'en tous les cas, le refas du Gouvemement d'accueillir la demande des requerants ne portait pas atteinte ă leur liberte de religion telle que garantie par les traites intemationaux, et en particulier par l'article 9 de la Convention europeenne des Droits de l'Homme, car les interess6s etaient des chretiens orthodoxes et pouvaient manifester leur ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 7 croyance au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova, que le Gouvemement avait reconnue par une decision du 7 fevrier 1993. Selon la cour, il ne s'agissait lă que d'un litige d'ordre administratif au sein d'une meme Eglise, qui ne pouvait etre resolu que par l'Eglise metropolitaine de Moldova, toute ingerence de l'Etat en la matiere pouvant aggraver la situation. La cour considera que le refus de l'Etat d'intervenir dans ce conflit etait conforme ă l'article 9 \xf5 2 de la Convention europeenne des Droits de l'Homme. Enfin, elle releva que, par ailleurs, les requerants pouvaient manifester leur croyance librement, qu'ils avaient acces ă des eglises, et qu'ils n'avaient apporte aucune preuve d'un obstacle quelconque ă l'exercice de leur religion. 27. Le 15 mars 1999, les requerants adresserent au Gouvemement une nouvelle demande de recormaissance. 28. Par une lettre datee du 20 juillet 1999, le Premier ministre de Moldova leur opposa un refus. II leur indiqua que l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ne constituait pas un culte au sens de la loi, mais un groupe schismatique de l'Eglise metropolitaine de Moldova. II les informa que le Gouvemement ne donnerait pas de suite favorable ă cette demande avant que le conflit ne trouve une solution d'ordre religieux, ă la suite des negociations en cours entre les patriarcats russe et roumain. 29. Le 10 janvier 2000, les requerants adresserent au Gouvemement une nouvelle demande de reconnaissance. L'issue de celle-ci n'a pas ete communiquee ă la Cour. 3. Reconnaissance d 'autres cultes 30. Depuis l'adoption de la loi sur les cultes, le Gouvemement en a reconnu un certain nombre, dont l'enumeration ci-dessous n'est pas exhaustive. Le 7 fevrier 1993, le Gouvemement approuva les statuts de FEglise metropolitaine de Moldova, rattachee au patriarcat de Moscou. Le 28 aout 1995, il reconnut l'Eparchie Orthodoxe du vieux rite chretien de Chisinau, rattach6e 6galement au patriarcat de Moscou. Le 22 juillet 1993, le Gouvemement reconnut "l'Eglise Adventiste du septieme jour". Le 19 juillet 1994, il decida de recoimaître "l'Eglise Adventiste du septieme jour - Mouvement de reformation ". Le 9 juin 1994, le Gouvemement approuva les statuts de la " Federation des communautes juives (religieuses)", et le lerseptembre 1997, ceux de "l'Union des communautes desjuifs messianiques ". 8 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 4. Reaction de differentes autorites nationales 31. Depuis sa creation, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie s'est adressee regulierement aux autorites moldaves pour expliquer les raisons de sa creation et demander leur appui ă des fins de reconnaissance officielle. 32. Le Gouvemement demanda ă plusieurs ministeres leur avis quant ă la reconnaissance de l'Eglise requerante. Le 16 octobre 1992, le ministere de la Culture et des Affaire Cultuelles indiqua au Gouvemement qu'il etait favorable ă la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Le 14 novembre 1992, le ministere des Finances indiqua au Gouvemement qu'il ne voyait aucune objection ă la reconnaissance de FEglise metropolitaine de Bessarabie. Le 8 fevrier 1993, le ministere du Travail et de la Protection sociale se declara favorable ă la reconnaissance de l'Eglise requerante. Par une lettre du 8 fevrier 1993, le ministere de l'Education souligna la necessite d'une reconnaissance rapide de PEglise metropolitaine de Bessarabie afin d'eviter toute discrimination ă l'egard des fideles, tout en indiquant que les statuts de cette Eglise pouvaient etre ameliores. Le 15 fevrier 1993, le secretariat d'Etat pour la Privatisation indiqua qu'il etait favorable ă la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, tout en proposant certaines ameliorations de ses statuts. 33. Le 11 mars 1993, en reponse ă une lettre de l'Eveque de Balti, au nom du metropolite de Bessarabie, la commission des affaires culturelles et religieuses du Parlement moldave releva que l'ajoumement de l'enregistrement de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie avait pour effet d'aggraver la situation sociale et politique en Moldova, alors que les actions et les statuts de cette Eglise etaient conformes aux lois moldaves. La commission demanda des lors au Gouvemement de reconnaître 1 'Eglise requerante. 34. Une note d'information du secretariat d'Etat charge des questions cultuelles aupres du Gouvemement, datee du 21 novembre 1994, resuma ainsi la situation: " (...) Depuis pres de deux ans, un groupe ecclesiastique connu sous le nom d'Eglise metropolitaine de Bessarabie deploie illegalement son activite sur le territoire moldave. Aucun resultat positifn'a ete obtenu malgre nos efforts soutenus pour mettre fin ă son activite (entretiens răunissant des membres de la soi-disant Eglise, des pretres, MM. G.E., I.E. (...), des representants des pouvoirs etatiques et des croyants des localites ou sont actifs ses adqites, avec MM. G.G., ministre d'Etat, et N.A., vice-president du Parlement; tous les organes des administrations nationales et locales ont ete informes du caractere illegal du groupe, etc.). En outre, bien que l'on ait interdit, pour non-respect des regles canoniques, aux pretres et aux adeptes de l'Eglise de prendre part anx offices, ils ont neanmoins continue leurs activites illegales dans les eglises et ont anssi 6te invites ă officier ă l'occasion de diverses activites publiques organisees, par exemple, par les ministeres ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 9 de la Defense et de la Sante. Les directions de la Banque nationale et du service national des Douanes n'ont pas reagi ă notre demande tendant ă obtenir la liquidation des comptes bancaires de ce groupe et un controle strict de ses pretres lors de leurs nombreux passages a la frontiere (...) L'activite de la soi-disant Eglise ne se limite pas uniquement ă attirer de nouveaux adeptes et ă propager les idees de l'Eglise roumaine. Elle dispose en outre de tous les moyens necessaires au fonctionnement d'une Eglise, elle designe des pretres, y compris des ressortissants d'autres Etats (...), forme des cadres eccl6siastiques, bătit des Eglises et beaucoup, beaucoup d'autres choses. II faut aussi mentionner que l'activite (davantage politique que religieuse) de ce groupe est soutenue par des forces tant de l'interieur du pays (par certains maires et leurs villages, par des representants de l'opposition, et meme par certains deputes), que de l'exterieur (par une decision no 612 du 12 novembre 1993, le gouvemement roumain lui a octroye 399,4 milhoîis de lei pour financer son activite (...). L'activite de ce groupe cree des tensions religieuses et socio-politiques en Moldova, et aura des repercussions imprevisibles (...). Le secretariat d'Etat charge des affaires cultuelles constate : a) il n'existe sur le territoire moldave aucune unite administrative territoriale du nom de Bessarabie, permettant de justifier la creation d'un groupe religieux denomme "l'Eglise metropolitaine de Bessarabie ". La creation d'un tel groupe et la reconnaissance de ses statuts constituerait un acte antietatique, illegitime, une n6gation de l'Etat souverain et independant qu'est la Republique de Moldova ; b) l'Eglise metropolitaine de Bessarabie a ete creee en remplacement de l'ancienne Eparchie de Bessarabie, fondee en 1925 et reconnue par decret no 1942 pris le 4 mai 1925 par le roi de Roumanie. La reconnaissance juridique de la validite de ces actes signifierait la reconnaissance de leurs effets actuels sur le territoire moldave; c) toutes les paroisses orthodoxes existant sur le territoire moldave ont ete enregistrees en tant que parties constitutives de l'Eglise orthodoxe de Moldova (l'Eglise metropolitaine de Moldova), dont les statuts ont 6te approuves par le Gouvemement dans sa decision no 719 du 17 novembre 1993. En conclusion: 1. S'il n'est pas mis fm ă l'activite de la soi-disant Eglise metropolitaine de Bessarabie, il s'ensnivra une destabilisation non seulement de l'Eglise orthodoxe, mais egalement de la soci6te moldave toute entiere. 2. La reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie (rite ancien) et l'approbation de ses statuts par le Gouvemement entraînerait automatiquement la disparition de l'Eglise metropolitaine de Moldova. " 35. Le 20 făvrier 1996, ă la suite d'une interpellation du requerant Vlad Cubreacov, depute au Parlement moldave, l'adjoint du Premier ministre ecrivit une lettre au president du Parlement, lui expliquant les raisons du 10 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA refas du Gouvemement de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II souligna que l'Eglise requerante ne constituait pas un culte distinct du culte orthodoxe, mais un groupe schismatique de l'Eglise metropolitaine de Moldova, et que toute ingerence de l'Etat dans la solution de ce conflit etait contraire ă la Constitution moldave. II rappela que le parti politique dont M. Cubreacov etait membre avait publiquement desapprouve la decision du 9 d^cembre 1997 de la Cour supreme de justice, que l'interesse lui-meme avait critique le Gouvemement pour son refas de reconnaître cette "Eglise metropolitaine fant6me", et qu'il continuait ă soutenir cette organisation en usant de tous les moyens de pression, ă savoir des declarations aux medias et des interventions aupres des autorites nationales et des organisations intemationales. La lettre concluait que les "debats febriles" autour de ce groupe religieux avaient un caractere purement politique. 36. Le 29 juin 1998, le secretariat d'Etat charge de questions cultuelles communiqua ă l'adjoirit du Premier ministre son avis sur la question de la reconnaissance de l'Eglise metropoUtaine de Bessarabie. Soulignant notamment que depuis 1940, il n'existait plus en Moldova d'unite adininistrative du nom de "Bessarabie ", que le culte orthodoxe etait reconnu depuis le 17 novembre 1993 sous le nom de FEglise metropolitaine de Moldova dont l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait une "composante schismatique", le secretariat estima qu'une reconnaissance de l'Eglise requerante representerait une ingerence de l'Etat dans les affaires de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui aurait pour resultat d'aggraver la situation "malsaine " dans laquelle se trouvait cette demiere. Quant aux statuts de PEglise requerante, le service estima qu'ils ne sauraient etre approuv6s, car ils ne faisaient que "reprendre ceux de l'Eglise orthodoxe d'im autre pays ". 37. Le 22 juin 1998, le ministere de la Justice informa le Gouvemement qu'ă son avis, les statuts de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'enfreignaient pas les lois de la Republique. 38. Par lettres des 25 juin et 6 juillet 1998, les ministeres du Travail et de la Protection Sociale et des Finances indiquerent de nouveau au Gouvemement qu'ils ne voyaient pas d'objection quant ă la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. 39. Le 7 juillet 1998, le mimstere de PEducation informa le Gouvemement qu'il soutenait la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. 40. Le 15 septembre 1998, la commission des affaires culturelles et religieuses du Parlement moldave adressa au Gouvemement, pour information, copie d'un rapport du ministere de la Justice de la Federation de Russie, dont il ressortait qu'au ^janvier 1998, il existait en Russie au moins quatre Eglises orthodoxes, dont certaines avaient leur siege social ă l'etranger. La commission exprima le souhait que le rapport susmentionne ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 11 aidăt le gouvemement moldave ă resoudre certains problemes similaires, notamment celui concemant la demande de reconnaissance deposee par l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. 41. Dans ime lettre adressee le 10 janvier 2000 au requărant Vlad Cubreacov, le procureur general adjoint de Moldova estima que le refas du Gouvemement de repondre ă la demande de reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait contraire ă la liberte de religion et aux articles 6,11 et 13 de la Convention. 42. Par une decision du 26 septembre 2001, le Gouvemement approuva la version modifiee de l'article 1 du statut de l'Eglise metropolitaine de Moldova, ainsi libellee: " L'Eglise orthodoxe de Moldova est une Eglise independante et succede en droit ă (...) l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Tout en respectant les canons et les preceptes des saints apotres, des Peres de l'Eglise et des synodes cecum6niques, ainsi que les decisions de l'Eglise Apostolique Unique, l'Eglise orthodoxe de Moldova deploie son activite 'sur le territoire de l'Etat de la Republique de Moldova selon les dispositions de la legislation en vigueur. " 43. Dans une lettre parvenue ă la Cour le 21 septembre 2001, le president de la Republique de Moldova exprima sa preoccupation quant ă la possibilite que l'Eglise requerante fut reconnue. Selon lui, cette question ne pouvait etre resolue que dans le cadre de negociations entre les patriarcats russe et roumain, les autorites de l'Etat ne pouvant intervenir dans ce conflit qu'en violation des lois moldaves. En outre, une eventuelle reconnaissance de cette Eglise par les autorites aurait des consequences imprevisibles pour la societe moldave. 5. Reactions intemationales 44. Dans son avis no 188(1995) au Comite des Ministres sur l'admission de la Moldova au sein du Conseil de l'Europe, l'Assemblee Parlementaire de cette organisation prit note de la volonte de la Republique de Moldova de respecter les engagements qu'elle avait contractes lors du depot de sa candidature au Conseil de l'Europe le 20 avril 1993. Parmi ces engagements, reaffirmes avant l'adoption de l'avis susmentionne, figurait celui d'assurer "une complete liberte de religion pour tous les citoyens sans discrimination " et " une solution pacifique au conflit opposant FEgUse orthodoxe moldave et l'Eglise orthodoxe de Bessarabie ". 45. Dans son rapport aimuel de 1997, la Federation intemationale d'Helsinki des Droits de l'Homme critiqua le refus du gouvemement moldave de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Le rapport indiquait qu'ă la suite de ce refus, de nombreuses Eglises avaient ete transferees dans le patrimoine de l'Eglise metropolitaine de Moldova. II attira l'attention sur des allegations selon lesquelles des membres du clerge 12 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA de FEglise requerante avaient subi des violences physiques sans que les autorites leur offrent la moindre protection. 46. Dans son rapport de 1998, la Federation susmentionnee critiqua la loi moldave sur les cultes, et en particulier son article 4, qui deniait aux fideles des religions non reconnues par une decision du Gouvemement toute protection de leur liberte de religion. Elle souligna que cet article etait un instrument discriminatoire, qui permettait au gouvemement moldave de faire obstacle aux demarches des fideles de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie en vue de reclamer en justice les Eglises qui leur appartenaient. En outre, le rapport mentionnait des actes de violence et de vandalisme auxquels etaient soumis l'Eglise requerante et ses membres. B. Incidents allegues touchant l'Eglise metropolitame de Bessarabie et ses membres 47. Les requerants font Etat d'un certain nombre d'incidents au cours desquels des membres du clerge ou des fideles de l'Eglise requerante auraient ete intimides ou empeches de manifester leur croyance. 48. Le Gouvemement n'a pas conteste la realite de ces incidents. 1. Incidents ă Gărbova (Ocnita) 49. En 1994, l'assemblee des chretiens du village de Gărbova (Ocnita) decida d'adherer ă FEglise metropolitaine de Bessarabie. Par consequent, le metropolite de Bessarabie nomma T.B. cure de cette paroisse. 50. Le 7 janvier 1994, lorsque T.B. se rendit ă l'Eglise pour celebrer la messe de Noel, le maire de la ville, T.G., lui interdit l'acces ă l'Eglise. Les villageois etant sortis pour protester, le maire ferma la porte de l'Eglise ă cle et, sans autres explications, somma T.B. de quitter le village dans les 24 heures. 51. Le maire convoqua nne nouvelle assemblee des chretiens du village au 9 janvier 1994. A cette date, le maire informa les villageois que T.B. avait ete demis de ses fonctions de cure, car il appartenait ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. II leur presenta un nouveau cure de la paroisse, qui relevait de l'Eglise metropolitaine de Moldova. L'assemblee rejeta la proposition du maire. 52. Une nouvelle assemblee des chretiens du village fut fixee par le maire au 11 janvier 1994. A cette date, le maire presenta aux villageois un troisieme cure, egalement de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Celui-ci ne fat pas non plus accepte par l'assemblee, qui exprima sa preference pour T.B. 53. Dans ces circonstances, S.M., president du conseil paroissial, fut convoque par le maire et le president du kolkhoze, qui le supplierent de convaincre les villageois d'accq)ter la destitution de T.B. Le president du conseil paroissial refasa. ARRET EGUSE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 13 54. Le 13 janvier 1994, S.M. fut arrete alors qu'il se rendait ă l'Eglise. Immobilise par cinq policiers, il fiit jete dans une fourgonnette de police et amene d'abord ă la mairie, ou il fat sauvagement battu. II fut ensuite place en garde ă vue au poste de Ocnita, ou il se vit reprocher son attitude favorable ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Les motifs de son arrestation ne lui furent pas indiquees. II fut libere apres trois jours de detention. 55. A la suite de ces incidents, T.B. quitta la paroisse. 2. Paroisse Saint Nicolas de Falestî 56. Dans une lettre du 20 mai 1994, le vice-president du conseil general du departement (raion) de Falesti reprocha ă G.E., cure de la paroisse de Saint Nicolas et membre de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, d'avoir celebre, le 9 mai 1994, l'office de Păques dans l'enceinte du cimetiere de la ville, ce qui constituait une activite contraire ă la loi sur les cultes puisque l'Eglise metropolitaine de Bessarabie etait illegale. Pour le meme motif, il lui interdit ă l'avenir d'officier que ce soit ă l'interieur d'une Eglise ou ă l'air libre. Quant ă l'intention de G.E. d'inviter des pretres venus de Roumanie pour l'office du 22 mai 1994, le vice-president du conseil general l'avertit de ne pas la mettre ă l'execution, etant donne qu'il n'avait pas obtenu au prealable l'accord des autorites requis par l'article 22 de la loi sur les cultes. 57. En novembre 1994, G.E. se vit infliger une amende de 90 lei pour avoir officie en tant que pretre d'une Eglise non reconnue, l'Eglise metropolitame de Bessarabie. Le tribunal de premiere instance confirma la peine, mais reduisit le montant de Pamende ă 54 lei, au motif que G.E. n'avait pas de responsabilites au sein de l'Eglise susmentionnee. 58. Le 27 octobre 1996, avant le debut de l'office dans l'Eglise paroissiale, plusieurs personnes, conduites par un pretre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, battirent G.E. jusqu'au sang et lui demanderent d'adherer ă l'Eglise metropolitaine de Moldova. Ils s'en prirent egalement ă l'epouse du pretre, dont ils dechirerent les vetements. 59. G.E. reussit ă s'echapper ă l'interieur de l'Eglise, ou se deroulait l'office, mais il fut poursuivi par ses agresseurs, qui declencherent une bagarre avec les fidăles y presents. Un policier depeche sur place reussit ă convaincre les agresseurs de quitter l'Eglise. 60. Le 15 novembre 1996, l'assemblee paroissiale fit publier une dedaration, dans laquelle elle exprimait son indignation devant les actes de violence et d'intimidation auxquels etaient soumis les membres de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, demandait aux autorites de ne plus cautionner ces actes et exigeait la reconnaissance officielle de cette Eglise. 61. Le 6 juin 1998, le requerant Petru Paduraru, metropolite de Bessarabie, retut deux telegrammes anonymes l'avertissant de ne pas se rendre ă Falesti. II ne deposa pas de plainte ă ce sujet. 14 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 3. Eglise Saint Alexandre, paroisse de Calarasi 62. Le 11 juillet 1994, le requerant loan Esanu, cure de l'Eglise Saint Alexandre, fut convie par le president du conseil general de Calărasi ă une discussion sur l'Eghse metropolitaine de Bessarabie. Participerent egalement ă cette discussion le maire de la ville de Calarasi, le secretaire du conseil general et l'administrateur paroissial. Le president du conseil general reprocha au requerant d'appartenir ă l'Eglise requerante et d'aller dans le sens des partisans de l'union avec la Roumanie. II lui donna ensuite ime semaine pour produire une attestation de reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, faute de quoi il devrait quitter la paroisse. 4. Paroisse de Cania (Cantemir) 63. Dans une lettre du 24 novembre 1994 adressee au metropolite de Bessarabie, V.B., ressortissant roumain et cure de Cania, infbrma celui-ci qu'il etait soumis ă une forte pression de la part des autorites du departement de Cantemir, qui lui reprochaient d'appartenir ă l'Eglise requerante. 64. Le 19janvier 1995, V.B. fut convoque au commissariat de Cantemir, ou il se vit notifier une decision du Gouvemement armulant ses permis de sejour et de travail et lui enjoignant de quitter le temtoire moldave dans un delai de 72heures et de remettre aux autorites competentes les permis susmentionnes. 5. Incidents ă Chisinau 65. Le 5 avril 1995, Vasile Petrache, cure de la paroisse de Saint Nicolas, informa le metropolite de Bessarabie que les vitres de l'Eglise, rattachee ă l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, avaient 6te brisees lors d'incidents survenus au cours des nuits du 27 mars au 28 mars et du 3 avril au4avril 1995. 66. Une attaque similaire eut lieu dans la nuit du 13-14 mai 1995. Vasile Petrache porta plainte chaque fois, demandant ă la police d'mtervenir afin d'eviter que de nouvelles attaques ne se reproduisent. 67. Dans la nuit du 3 au 4 septembre 1996, une grenade fut lancee par des inconnus dans la maison du metropolite de Bessarabie, provoquant des degăts materiels. A ce sujet, le requerant porta plainte au commissariat de Chisinau. 68. En automne 1999, apres le deces de Vasile Petrache, le metropolite de Bessarabie nomma le requerant Petru Buburuz cure de la paroisse Saint Nicolas. A la suite de cette nomination, l'eglise Saint Nicolas fut occupee par des repr6sentants de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui la fermerent ă cle ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 15 et empecherent les fideles de l'Eglise requerante d'y acceder. Ils prirent aussi possession des documents et du cachet de la paroisse. 69. Le 8 decembre 1999, la police dressa un proces-verbal de contravention ă l'encontre du metropolite de Bessarabie, Petru Buburuz, au motif qu'il avait organise, le 28novembre 1999, une reunion publique devant l'eglise Saint Nicolas, sans avoir obtenu au prealable l'autorisation exigee pour la tenue de reunions publiques. 70. Le 28 janvier 2000, le juge S. du tribunal de premiere instance de Buiucani classa l'affaire apres avoir constate que le requerant n'avait pas organise une reunion, mais, en sa qualite de pretre, avait simplement celebre une messe ă la demande d'une centaine de croyants presents. Le juge constata egalement que la messe s'etait deroulee sur la place, car la porte de l'Eglise etait bloquee. 6. Incident ă Buîucani (Chîşinău) 71. Dans la nuit du 3 au 4 septembre 1996, une grenade fut lancee ă l'interieur de la maison de P.G., membre du clerge de l'Eglise requerante. Le 28 septembre 1996, P.G. fut menace par six inconnus. 11 deposa aussităt une plainte penale ă ce sujet. 72. Dans une lettre du 22 novembre 1996 adressee au president de la Republique, le ministre de l'Interieur exprima ses regrets quant ă la lenteur des investigations menees au sujet de la plainte de P.G. et l'informa que les policiers charges de cette enquete avaient ete, de ce fait, sanctionnes disciplinairement. 7. Paroisse du village d'Octombrie (Săngerei) 73. Dans un rapport du 22 juin 1998 adresse au metropolite de Bessarabie, l'administrateur paroissial se plaignit des agissements du pretre M., membre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui, avec l'aide du maire de la ville de Balti, tentait d'evincer le pretre P.B., appartenant ă l'Eglise requerante, et obtenir la fermeture de l'eglise du village. Aucune plainte ne fat deposee aupres des autorites ă ce sujet. 8. Incidents ă Cucioaia (Ghiliceni) 74. Aux dires des requerants, le capitaine de police R., declarant agir sur ordre de son superieur, le lieutenant-colonel B.D., apposa le 23 aout 1999 des scelles sur la porte de l'Eglise de Cucioaia (Ghiliceni) et interdit ă V.R., pretre de l'Eglise requerante, qui y officiait regulierement, d'y entrer et de continuer ă assurer le service religieux. Sur plainte des villageois, le requerant Vlad Cubreacov ecrivit le 26 aout 1998 au Premier ministre pour lui demander des explications ă ce sujet. L'incident fut egalement evoque dans le numero du 26 aout 1998 du joumal" Flux ". 16 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA Le Gouvemement fait valoir qu'ă la suite de cette plainte, le ministere de rinterieur ordonna une enquete. Celle-ci mit en evidence que ce n'6tait pas un policier, mais un membre de l'Eglise metropolitaine de Moldova, le secretaire archiprătre D.S., qui avait mis les scelles. 9. Paroisse de Badicul Moldov (Cahul) 75. Le 11 avril 1998, vers minuit, le cure de la paroisse fut reveille par des inconnus qui essayaient de forcer la porte du presbytere. II fut menace de mort s'il ne renon?ait pas ă creer une nouvelle paroisse ă Cahul. 76. Le 13 avril 1998, il fut menace de mort par le pretre I.G., de FEglise m6tropolitaine de Moldova. Le meme jour, il porta plainte aupres de la police. 10. Paroisse de Marinici (Nisporeni) . 77. Apres avoir quitte l'Eglise metropolitaine de Moldova en juillet 1997, pour rejoindre l'Eglise requerante, le cure de cette paroisse et sa famille re^urent ă plusieurs reprises des menaces de la part de differents pretres de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Les vitres de sa maison furent brisees et, le 2 fevrier 1998, il fut agresse dans la me et battu par des inconnus, qui lui dirent de ne plus se meler de " ces choses-lă ". 78. L'interesse consulta un medecin legiste, qui lui delivra une attestation pour les blessures qui lui avaient ete infligees. Par la suite, il porta plainte penale aupres de la police de Cecani. 79. Lesjoumaux moldaves firent regulierement etat d'incidents qualifies d'actes d'intimidation ă l'egard du clerge et des fideles de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. 11. Incident ă Floreni 80. Le 6 decembre 1998, le pretre V.J. de l'Eglise metropolitaine de Moldova et d'autres personnes qui l'accompagnaient forcerent l'entree de l'eglise du village et l'occuperent. Lorsque V.S., pretre de l'Eglise requerante et cure de la paroisse, arriva ă l'eglise pour le service dominical, on lui en interdit l'acces. La situation ne se debloqua que lorsque les villageois, membres de l'Eglise requerante, arriverent ă l'eglise. 12. Incident ă Leova 81. Dans un rapport adresse au metropolite de Bessarabie le 2 fevrier2001, le pretre N.A., cure de la paroisse de Leova, declara que l'Eglise de Leova avait ete l'objet d'actes de vandalisme, et que lui-măme et d'autres fideles avaient ete la cible d'actes d'intimidation publics et de menaces de mort de la part de G.C., pretre de l'Eglise metropolitaine de Moldova. De tels actes se produisirent ă plusieurs reprises sans que la ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 17 mairie n'offrît aucune protection aux paroissiens membres de l'Eglise requerante. C. Incidents touchant le patrimoine de I'Eglise metropolitaine de Bessarabie 1. Incident ă Floreni 82. Les chretiens du village de Floreni s'affilierent ă l'Eglise requerante le 12 mars 1996 et constituerent une communaute locale de cette Eglise le 24 mars 1996. Ils firent egalement bătir aussi une chapelle pour la celebration des messes. 83. Le 29 decembre 1997, le gouvemement moldave adopta la decision no 1203, attribuant ă FEglise metropolitaine de Moldova un droit d'usage du terrain sur lequel se trouvait la chapelle construite par l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Cette decision fut confirmee par un arrete du 9 mars 1998 emanant de la mairie de Floreni. 84. A la suite de la demande de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie, revendiquant le droit d'user dudit terrain, compte tenu de ce que sa chapelle y etait sise, le bureau national du cadastre repondit aux fideles de la paroisse de Floreni que "l'administration publique locale n'etait pas en mesure d'adopter une telle decision, puisque l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n' avant pas de personnalite juddique reconnue en Moldova ". 2. Incident relatif ă un don humanitaire de l'association americaine " Jesus Christ ofLatter-Day Saints " 85. Le 17 fevrier 2000, le metropolite de Bessarabie demanda ă la commission gouvemementale pour l'aide humanitaire d'autoriser l'entree sur le territoire moldave des biens d'une valeur de 9 000 dollars americains (USD), en provenance des Etats-Unis et de qualifier ces biens d'aide humanitaire. Cette demande se heurta ă un refus le 25 fevrier 2000. 86. Le 25 fevrier 2000, le requerant Vlad Cubreacov demanda ă la commission de lui communiquer les motifs du refas. 11 fit valoir que le don, envoye par l'association " Jesus Christ ofLatter-Day Saints ", consistant en des vetements d'occasion, avait resu de la part des autorites ukrainieimes l'autorisation de transit en tant que don humanitaire. Or, depuis le 18 fevner2000, ces biens se trouvaient bloques ă la douane moldave et, de ce fait, le destinataire etait oblige de payer 150 USD par jour de depăt. Le requerant reitera la demande visant ă faire entrer ces biens en tant que don humamtaire sur le temtoire moldave. 87. Le 28 fevrier 2000, le vice-Premier ministre de Moldova autorisa l'entree sur le territoire moldave de ce don humanitaire. 18 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA D. Questions relatives aux droits personnels du clerge de I'Eglise requerante 88. Vasile Petrache, pretre de l'Eglise requ6rante, se vit refuser le droit ă ime pension de retraite au motif qu'il n'etait pas ministre d'un culte reconnu. II. LE DROIT INTERNE PERTINENT A. La Constitution du 29 juillet 1994 89. L'article 31 de la Constitution moldave concemant la liberte de conscience dispose: (1) La liberte de conscience est garantie. Elle doit se manifester dans un esprit de tolerance et de respect reciproque. (2) La liberte des cultes est garantie. Les cultes s'organisent selon leurs propres statuts, dabs le respect de la loi. (3) Toute manifestation de discorde est interdite dans les relations entre les cultes religieux. (4) Les cultes religieux sont autonomes, separes de l'Etat, etjouissent de l'appui de ce demier, y compris par les facilites accordees pour donner une assistance religieuse dans l'armee, les hăpitaux, les etablissements penitentiaires, les asiles et les orphelinats." B. Loi n0 979-XII du 24 mars 1992 sur les cultes 90. Les dispositions pertinentes de la loi no 979-XII du 24 mars 1992 sur les cultes, telle que publiee au Joumal Officiel no 3/70 de 1992, se lisent ainsi: Article 1 - La liberte de conscience " L'Etat garantit la liberte de conscience et la liberte de religion sur le territoire moldave. Toute personne a le droit de manifester sa croyance librement, individuellement ou en association, de repandre sa croyance et d'exercer en public ou en prive son culte, ă condition que cet exercice ne soit pas contraire ă la Constitution, ă la presente loi ou ă la legislation en vigueur. " Article 4 - L'intolerance confessionnelle " L'intolerance confessionnelle, manifestee par des actes qui g&ient le libre exercice d'un culte reconnu par l'Etat, constitue une infraction pimie confonnement ă la legislation." ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 19 Article 9 - La liberte d'organisation et de fonctionnement des cultes " Les cultes sont libres de s'organiser et de fonctionner librement ă condition que leur pratiques et rituels ne contrevieiment pas ă la Constitution, ă la presente loi, ou ă la legislation en vigueur. Dans le cas contraire, les cultes ne pourront pas beneficier d'une recoimaissance par l'Etat " Article 14 - La reconnaissance des cultes " Afin de pouvoir s'organiser et fonctionner, les cultes doivent etre reconnus par une decision gouvemementale. En cas de non-respect par une culte des conditions exigees par le premier alinea de l'article 9 de la presente loi, la reconnaissance pourra etre retiree selon la măme procedure." Article 15 - Les statuts " Ponr pouvoir etre reconnu, chaque culte presente au Gouvemement, pour examen et approbation, les statuts regissant son organisation et son fonctionnement. Les statuts doivent contenir des mfonnations sur son systeme d'organisation et d'admimstration, et sur les principes fondamentaux de ses convictions. " Article 21 - Associations et fondations " Les associations et fondations qui poursuivent en tout ou partie un but religieux, jouissent de droits religieux et sont soumises aux obligations qui decoulent de la legislation en matiere de cultes. " Article 22 - Les offîciants, Pmvitation et la delegation "Les chefs des cultes ayant rang republicain et hierarchique (...), ainsi que l'ensemble du personnel des cultes doivent etre citoyens moldaves. Pour embaucher des citoyens etrangers afin de mener des activites religieuses, ainsi que deleguer des citoyens moldaves afin de mener des activites religieuses ă l'etranger, il faut dans chaque cas demander et obtenir l'accord des autorites de l'Etat." Article 24 - La personnalite morale " Les cultes reconnus par l'Etat sont des personnes morales (...). " Article 35 - I/edition et les objets de culte " Seuls les cultes reconnus par l'Etat et enregistres conformement ă la legislation peuvent: a) produire et commercialiser des objets specifiques ă leur culte; b) fonder des organes de presse pour les fideles, editer et commercialiser des liwes de culte, theologiques ou au contenu ecclesiastique, necessaires ă la pratique du culte; c) etablir les tarifs pour les pelerinages et activites touristiques dans les etablissements de culte; 20 ARRET EGLISE METROPOLITArNE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA d) organiser, sur le temtoire national et ă l'etranger, des expositions d'objets de culte, y compris des expositions - ventes. (...) Aux fins du prtsent article, sont consideres comme objets de culte: les vases liturgiques, les icănes sur metal et lithographi^es, les croix, les crucifix, le mobilier ecclesiastique, les pendentifs en fonne de croix ou les medaillons renfermant des images religieuses propres ă chaque culte, les objets religieux colportes, etc. Sont assimiles aux objets de culte: les calendriers religieux, les cartes postales, les depliants, les albums d'art rehgieux, les films, les etiquettes renfermant im lieu de culte ou des objets d'art religieux, ă l'exception de ceux qui font partie du patrimoine cnlturel national, les produits necessaires au culte, comme l'encens et les cierges, y compris les decorations pour les mariages et les baptemes, les ^toffes et les broderies destin6es ă fabriquer des vetements de culte et d'autres objets necessaires ă la pratique du culte. " Article 44 - L'embauche des officiants et des salaries des cultes " Les composantes des cultes, les institutions et les entreprises creees par les cultes peuvent embaucher du personnel conformement ă la legislation du travail. " Article 45 - Le contrat " L'embauche des officiants et des salaries des cultes se fait par contrat 6crit (...). " Article 46 - Le statut juridique " Les officiants et les salaries des cultes, des institutions et des entreprises cre6es par elles ont un statut juridique identique ă celui des salaries des organisations, institutions et entreprises, de sorte que la legislation du travail leur est applicable. " Article 48 - Les pensions d'Etat " Quelles que soient les pensions attribu6es par les cultes, les offîciants et les salaries des cultes reyoivent des pensions de l'Etat, conformement ă la loi sur les pensions d'Etat en Moldova ". B. Le Code de procedure civile 91. I/article 28/2 tel que modifie par la loi no 942-XIII du 18 J'uillet 1996 regit ainsi la competerice de la cour d'appel: " 1. La cour d'appel juge en premiere instance les requetes introduites contre les organes de l'administration centrale et les responsables de ces organes ă raison d'actes contraires ă la loi ou outrepassant les pouvoirs conferes et portant atteinte aux droits des citoyens." 92. L'article 37, sur la participation de plusieurs requerants ou defendeurs au proces, est ainsi redig6: "L'action peut etre introduite par plusieurs requdrants conjointement ou contre plusieurs defendeurs. Chacun des requerants ou defendeurs agit ind6pendamment des autres. ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 21 Les coparticipants peuvent designer l'un d'entre eux pour mener la procedure. (...) " 93. L'article 235, sur le droit ă recourir contre les actes illegaux de l'administration, est ainsi libelle : " Toute personne physique ou morale qui estime ses droits leses du fait d'un acte administratif ou du refus injustifie d'un organe administratif (...) d'examiner sa demande concemant un droit reconnu par la loi, est en droit de s'adresser au tribunal competent pour obtenir l'aimulation de l'acte ou la recoimaissance de son droit lese. " ENDROIT I. SUR LA VIOLATION ALLEGUEE DE L'ARTICLE 9 DE LA CONVENTION 94. Les requerants alleguent que le refus des autorites moldaves de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie constitue une atteinte ă leur liberte de religion, car seuls les cultes reconnus par le gouvemement peuvent etre pratiques sur le temtoire moldave. Ils font valoir en particulier que la liberte de manifester collectivement leur religion se trouve entravee du fait de l'interdiction de se reunir dans un but religieux, et du fait de l'absence de toute protection juridictionnelle du patrimoine de l'Eglise requerante. Ils invoquent l'article 9 de la Convention, aux tennes duquel: " 1. Toute personne a droit ă la liberte de pensee, de conscience et de religion; ce droit implique la liberte de changer de religion ou de conviction, ainsi que la liberte de manifester sa religion ou sa conviction individuellement ou collectivement, en public ou en prive, par le culte, l'enseignement, les pratiques et l'accomplissement des rites. 2. La liberte de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prevues par la loi, constituent des mesures necessaires, dans une societe democratique, ă la securite publique, ă la protection de l'ordre, de la sante ou de la morale publiques, ou ă la protection des droits et libertes d'autrui." A. Theses defendues devant la Cour 1. Les requerants 95. Invoquant l'affaire Manoussakis (arret Manoussakis c. Grece du 26 septembre 1996, Recueil des arrets et decisions 1996-IV, p. 1361, \xf5 37), les requerants alleguent que le refus de reconnaître l'Eglise requerante constitue une atteinte ă leur liberte de religion, puisque l'absence 22 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA d'autorisation rend impossible l'exercice de leur culte. Selon eux, un Etat peut exiger une procedure d'enregistrement prealable des cultes sans pour autant enfreindre l'article 9 de la Convention, ă condition que l'enregistrement ne devienne pas un obstacle ă la liberte de religion des croyants. Or, en l'espece, le refus de reconnaissance n'aurait aucun fondement acceptable dans une societ^ democratique. En particulier, ils font valoir qu'aucune activite illegale ou contraire ă l'ordre public ne saurait etre reprochee ă l'Eglise requerante ou ă ses membres. 96. Les requerants soutiennent que, dans une societe d&nocratique, tout groupe de croyants s'estimant different des autres devrait pouvoir creer une nouvelle Eglise, et qu'il n'appartient pas ă l'Etat de determiner s'il y a ou non une reelle distinction entre ces differents groupes ou quelles croyances doivent etre considerees comme distinctes d'autres. De meme, l'Etat n'a pas ă favoriser, par le biais de la reconnaissance, une Eglise plutot qu'une autre, ni censurer le nom d'une Eglise au simple motifque celui-ci ferait reference ă une periode revolue de l'histoire. Par consequent, en l'espece, l'Etat moldave ne saurait decider si l'Eglise requerante est une entite individuelle distincte ou bien une formation au sein d'une autre Eglise. 2. Le Gouvernement 97. Le Gouvemement admet que le droit ă la liberte de religion comprend la liberte de manifester sa religion par le culte et l'accomplissement des rites, mais il estime qu'en l'espece, le refas de reconnaître l'Eglise requerante n'equivaut pas ă interdire les activites de celle-ci ou de ses membres. Ces demiers conservent leur liberte de religion, tant dans leur for interieur, qu'en la manifestant par le culte et l'accomplissement des rites. 98. Par ailleurs, le Gouvemement soutient que l'Eglise requerante, en tant qu'Eglise chretienne orthodoxe, ne pratique pas un nouveau culte, puisque le culte chretien orthodoxe a ete reconnu en Moldova le 7 fevrier 1993 en meme temps que l'Eglise metropolitaine de Moldova. L'Eglise requerante ne se differencierait en rien, du point de vue religieux, de l'Eglise metropolitaine de Moldova. La creation de l'Eglise requerante serait en realite une tentative visant ă creer un nouvel organe administratif au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Or, l'Etat ne saurait s'immiscer dans le conflit survenu au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova sans enfreindre son devoir de neutralite en matiere religieuse. A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a soutenu que ce conflit, en apparence administratif, dissimulerait un conflit d'ordre politique entre la Roumanie et la Russie; son intervention dans ce conflit, sous la forme d'une reconnaissance du groupe schismatique qu'est ă ses yeux ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 23 l'Eglise requerante, risquerait d'etre lourde de consequences ponr l'independance et l'integrite territoriale de lajeune Republique de Moldova. B. Le tiers intervenant 99. Le tiers intervenant fait valoir que la presente requete a pour origine un conflit d'ordre administratif au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. II souligne que l'Eglise requerante a ete creee par des ecclesiastiques de l'Eglise metropolitaine de Moldova, qui, pour des raisons dictees par leurs ambitions personnelles, ont decide de se separer de cette Eglise. L'activite schismatique du requerant Petru Paduraru etant contraire aux canons de l'Eglise orthodoxe russe, le patriarche de Moscou lui a interdit d'officier. Toutefois, en violation du droit canon, et sans consulter ni le patriarcat de Moscou m les autorites civiles moldaves, le patriarcat de Bucarest a decide de reconnaître l'Eglise schismatique. Le conflit ainsi genere devrait donc etre resolu uniquement par negociations entre les patriarcats roumain et russe. 100. Le tiers intervenant souligne que l'Eglise requerante est fondee sur des criteres ethniques et que, des lors, sa reconnaissance par le Gouvemement non seulement constituerait une ingerence de l'Etat dans les affaires religieuses, mais aurait egalement des consequences negatives sur la situation politique et sociale en Moldova et encouragerait les tendances nationalistes existantes dans ce pays. De surcroît, une telle reconnaissance porterait prejudice aux relations d'amitie entre la Moldova et l'Ukraine. C. Appreciation de la Cour 101. La Cour rappelle d'emblee qu'une Eglise ou l'organe ecclesial d'une Eglise peut, comme tel, exercer au nom de ses fideles les droits garantis par l'article 9 de la Convention (Cha'are Shalom Ve Tsedek c.France, n0 27417/95, \xf5 72, CEDH 2000-). En l'espece, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie peut donc etre consideree comme requerante au sens de l'article 34 de la Convention. 7. Sur l 'existence d 'une ingerence 102. La Cour doit donc rechercher s'il y a eu ingerence dans le droit des requerants ă la liberte de religion en raison du refus de reconnaître l'Eglise requerante. 103. Le Gouvemement soutient que la non-reconnaissance de l'Eglise requerante n'empeche pas les requerants de nourrir des convictions ni de les manifester au sein du culte chretien orthodoxe recoimu par l'Etat, ă savoir l'Eglise metropolitaine de Moldova. 24 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 104. Les requerants font valoir que, selon la loi moldave, seuls les cultes reconnus par le Gouvemement peuvent etre pratiques et que, par consequent, le refus de la reconnaître equivaut pour l'Eglise requerante ă lui interdire de fonctionner, tant sur le plan cultuel qu'associatif. Quant aux requerants, ils ne peuvent pas non plus exprimer leurs convictions par leur culte, puisque seul un culte reconnu par l'Etat beneficie d'une protection legale. 105. La Cour releve que, selon la loi moldave du 24 mars 1992 sur les cultes, seuls peuvent etre pratiques les cultes reconnus par decision du gouvemement. En l'espece, la Cour note que, n'etant pas reconnue, l'Eglise requerante ne peut pas deployer son activite. En particulier, ses pretres ne peuvent pas officier, ses membres ne peuvent pas se reunir pour pratiquer leur religion et, etant depourvue de personnalite morale, elle ne peut pas beneficier de la protectionjuridictionnelle de son patrimoine. Des lors, la Cour estime que le refus du Gouvemement moldave de reconnaître l'Eglise requerante, confirme par la decision de la Cour suprăme dejustice du 9 decembre 1997, constitue une ingerence dans le droit de cette Eglise et des autres requerants ă la liberte de religion, telle que garantie par l'article 9 \xf5 1 de la Convention. 106. Pour determiner si cette ingerence a emporte violation de la Convention, la Cour doit rechercher si elle satisfait aux exigences de l'article 9 \xf5 2, c'est-ă-dire si elle etait " prevue par la loi", poursuivait une but legitime au regard de cette disposition et etait "necessaire dans une societe democratique ". 2. L 'ingerence etait-elle prevue par la loi ? 107. Les requerants admettent que l'ingerence en question etait prevue par la loi no 979-XII du 24 mars 1992 sur les cultes. Ils affirment n^anmoins que la procedure prevue par cette loi a ete detoumee de ses fins, car le veritable motifdu refus d'enregistrement etait d'ordre politique; en effet, le Gouvemement n'a ni soutenu ni demontre que l'Eglise requerante etait contraire aux lois de la Republique. 108. Le Gouvemement ne se prononce pas ă cet egard. 109. La Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle l'expression "prevue par la loi" figurant aux articles 8 ă 11 de la Convention non seulement exige que la mesure incriminee ait une base en droit inteme, mais aussi vise la qualite de la loi en cause, qui doit etre suffisamment accessible et previsible, c'est-ă-dire enoncee avec assez de precision pour permettre ă l'individu - en s'entourant au besoin de conseils eclaires - de regler sa conduite (arrets Sunday Times c. Royaume-Uni du 26avril 1979, serie A no 30, \xf5 49, Larissis et autres c. Grece du 24fevrierl998, Recueil 1998- I, p. 378, \xf5 40, Hashman et Harrup ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 25 c. Royaume-Uni [GC], n0 25594/94, \xf5 31, CEDH 1999-, Rotaru c. Roumanie [GC], n0 28341/95, \xf5 52, CEDH 2000 -). Pour repondre ă ces exigences, le droit inteme doit offrir une certaine protection contre des atteintes arbitraires de la puissance publique aux droits garantis par la Convention. Lorsqu'il s'agit de questions touchant aux droits fondamentaux, la loi irait ă l'encontre de la preeminence du droit, l'un des principes fondamentaux d'une societe democratique consacres par la Convention, si le pouvoir d'appreciation accorde ă l'executifne connaissait pas de limites. En consequence, elle doit definir l'etendue et les modalites d'exercice d'un tel pouvoir avec une nettete suffisante (Hassan et Tchaouch c. Bulgarie [GC], n0 30985/96, \xf5 84, CEDH 2000-). Le niveau de precision de la legislation inteme - qui ne peut en aucun cas prevoir toutes les hypotheses - depend dans une large mesure du contenu de l'instrument en question, du domaine qu'il est cense couvrir et du nombre et du statut de ceux a qui il est adresse (arrets Hashman et Harrup precite, \xf5 31, et Groppera Radio AG et autres c. Suisse du 23 mars 1990, serie A no 173, p. 26, \xf5 68). 110. En l'espece, la Cour note que l'article 14 de la loi du 24 mars 1992 exige que les cultes soient reconnus par decision du gouvemement et que, selon l'artide 9 de la meme loi, ne peuvent beneficier d'une reconnaissance que les cultes dont les pratiques et rituels sont conformes ă la Constitution et aux lois moldaves. Sans se prononcer categoriquement sur le point de savoir si les dispositions susmentionnees repondent aux exigences de previsibilite et de precision, la Cour partira du principe que l'ingerence en question etait "prevue par la loi" avant de detenniner si elle poursuivait un "but legitime " et etait" necessaire dans une societe democratique ". 3. Butlegitime 111. A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a soutenu que son refas d'acceder ă la demande de reconnaissance deposee par les requerants tendait ă la protection de l'ordre et de la securite publique. L'Etat moldave, dont le temtoire a oscille au cours de l'histoire entre la Roumanie et la Russie, a une population variee du point de vue ethnique et linguistique. Dans ces circonstances, la jeune Republique de Moldova, independante depuis 1991, dispose de peu d'elements de nature ă assurer sa perennite. Or, Fun de ces ăements est la religion. En effet, la majorite de la population est de religion chretienne orthodoxe. Par consequent, la recoimaissance de l'Eglise orthodoxe de Moldova, subordonnee au patriarcat de Moscou, a permis ă toute cette population de se retrouver au sein de cette Eglise. II se trouve que, si l'Eglise requerante etait reconnue, ce lien risquerait d'etre detruit et la population chretienne orthodoxe dispersee entre plusieurs Eglises et d'autre part, derriere l'Eglise requerante, subordonnee au patriarcat de Bucarest, oeuvreraient des forces politiques 26 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA ayant partie liee avec les interets roumains favorables ă la reunion de la Bessarabie ă la Roumanie. La reconnaissance de l'Eglise requerante raviverait donc de vieilles rivalites rosso-roumaines au sein de la population, mettant ainsi en danger la paix sociale, voire l'integrite temtoriale de la Moldova. 112. Les requerants contestent que la mesure litigieuse ait vise la protection de l'ordre et de la securite publique. Ils alleguent que le Gouvemement n'a pas demontre que l'Eglise requerante aurait constitue une menace pour l'ordre et la securite publique. 113. La Cour considere que les Etats disposent du pouvoir de controler si un mouvement ou une association poursuit, ă des fins pretendument religieuses, des activites nuisibles ă la population ou ă la securite publique (arret Manoussakis precite, p. 1362, \xf5 40; Stankov et l'Union des Macedoniens Unis Ilinden c. Bulgarie, n08 29221/95 et 29225/95, \xf5 84, CEDH2001-), Eu egard aux circonstances de la cause, la Cour estime qu'en l'espece, l'ingerence incriminee poursuivait un but legitime sous l'angle de l'article 9 \xf5 2, ă savoir la protection de l'ordre et de la securite publique. 4. Necessaire dans une societe democratique a) Principes g^neraux 114. La Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle, telle que la protege l'article 9, la liberte de pensee, de conscience et de religion represente l'une des assises d'une " societe democratique " au sens de la Convention. Elle figure, dans sa dimension religieuse, parmi les elements les plus essentiels de l'identite des croyants et de leur conception de la vie, mais elle est aussi un bien precieux pour les athees, les agnostiques, les sceptiques ou les indifferents. II y va du pluralisme " cherement conquis au cours des siecles - consubstantiel ă pareille societe. Si la liberte religieuse releve d'abord du for interieur, elle "implique " de surcroît, notamment, celle de " manifester sa religion " individuellement et en prive, ou de maniere collective, en public et dans le cercle de ceux dont on partage la foi. Le temoignage, en paroles et en actes, se trouve lie ă l'existence de convictions religieuses. Cette liberte implique, notamment, celle d'adherer ou non ă une religion et celle de la pratiquer ou non (arret Kokkinakis c. Grece du 25 mai 1993, serie A no 260, p. 17, \xf5 31 ; Buscarini et autres c. Saint-Marin [GC], no 24645/94, \xf5 34, CEDH 1999-1). L'article 9 enumere les diverses formes que peut prendre la manifestation d'une religion ou d'une conviction, ă savoir le culte, l'enseignement, les pratiques et l'accomplissement des rites. Neanmoins, il ne protege pas n'importe quel acte motive ou inspire par une religion ou conviction (arret Kala? c. Turquie du l^juillet 1997, Recueildes arrets etdecisions 1997-IV, p. 1209, \xf5 27). ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 27 115. La Cour a egalement indique que, dans une societe democratique, ou plusieurs religions coexistent au sein d'une meme population, il peut se r6veler necessaire d'assortir cette liberte de limitations propres ă concilier les interets des divers groupes et ă assurer le respect des convictions de chacun (arret Kokkinakis precite, p. 18, \xf5 33). 116. Toutefois, dans l'exercice de son pouvoir de reglementation en la matiere et dans sa relation avec les diverses religions, cultes et croyances, l'Etat se doit d'etre neutre et impartial (arret Hassan et Tchaouch precite, \xf5 78). II y va du maintien du pluralisme et du bon fonctionnement de la democratie, dont l'une des principales caracteristiques reside dans la possibilite qu'elle offre de resoudre par le dialogue et sans recours ă la violence les problemes que rencontre un pays, et cela meme quand ils derangent (arret Parti communiste unifie de Turquie et autres c. Turquie du 30 janvier 1998, Recueîl 1998-1, p. 27, \xf5 57). Des lors, le role des autorites dans ce cas n'est pas d'enrayer la cause des tensions en eliminant le pluralisme, mais de s'assurer que des groupes opposes l'un ă l'autre se tolerent (arret Serifc. Grece precite, \xf5 53). 117. La Cour rappelle aussi qu'en principe, le droit ă la liberte de religion tel que Fentend la Convention exclut l'appreciation de la part de l'Etat quant ă la legitimite des croyances religieuses ou aux modalites d'expression de celles-ci. Des mesures de l'Etat favorisant un dirigeant ou des organes d'une communaute religieuse divisee ou visant ă contraindre la communaute ou une partie de celle-ci ă se placer, contre son gre, sous une direction unique, constitueraient egalement une atteinte ă la liberte de religion. Dans une societe democratique, l'Etat n'a pas besoin de prendre des mesures pour garantir que les communautes religieuses soient ou demeurent placees sous une direction unique (arret Serif c. Grece precite, \xf5 52). De meme, lorsque l'exercice du droit ă la liberte de religion ou d'un de ses aspects est soumis, selon la loi inteme, ă im systeme d'autonsation prealable, l'intervention dans la procedure d'octroi de l'autorisation d'une autorite ecclesiastique reconnue ne saurait se concilier avec les imperatifs du paragraphe 2 de l'article 9 (voir, mutatis mutandis, Pentidis et autres c. Grece, no 23238/94, rapport de la Commission du 27 fevrier 1996, \xf5 46). 118. Par ailleurs, les communautes religieuses existant traditionnellement sous la forme de structures organisees, l'article 9 doit s'interpreter ă la lumiere de l'article 11 de la Convention qui protege la vie associative contre toute ingerence injustifiee de l'Etat. Vu sous cet angle, le droit des fideles ă la liberte de religion, qui comprend le droit de manifester sa religion collectivement, suppose que les fideles puissent s'associer librement, sans ingerence arbitraire de l'Etat. En effet, l'autonomie des communautes religieuses est indispensable au pluralisme dans unesociete democratique et se trouve donc au coeur măme de la protection offerte par l'article 9 (arret Hassan et Tchaouch precite, \xf5 62). 28 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA De surcroît, l'un des moyens d'exercer le droit de manifester sa religion, surtout pour une communaute religieuse, dans sa dimension collective, passe par la possibilite d'assurer la protection juridictionnelle de la communaute, de ses membres et de ses biens, de sorte que l'article 9 doit s'envisager non seulement ă la lumiere de l'article 11, mais egalement ă la lumiere de l'article 6 (voir, mutatis mutandis, l'arret Sidiropoulos et autres c. Grece du lOjuillet 1998, Recueil 1998-IV, p.1614, \xf5 40 et l'arret Eglise Catholique de la Canee c. Grece du 16 decembre 1997, Recueil 1997-VIII, p. 2857, \xf5\xf5 33 et 40-41 et rapport Comm., p. 2867, \xf5\xf5 48-49). 119. Selon sa jurisprudence constante, la Cour reconnaît aux Etats parties ă la Convention une certaine marge d'appreciation pour juger de l'existence et de l'etendue de la necessite d'une ingerence, mais elle va de pair avec un contrăle europeen portant ă la fois sur la loi et sur les decisions qui l'appliquent. La tăche de la Cour consiste ă rechercher si les mesures prises au niveau national se justifient dans leur principe et sont proportionnees. Pour delimiter l'ampleur de la marge d'appreciation en l'espece, la Cour doit tenir compte de l'enjeu, ă savoir la necessite de maintenir un veritable pluralisme religieux, inherent ă la notion de societe democratique (arret Kokkinakis c. Grece precite, p. 17, \xf5 31). De meme, il convient d'accorder un grand poids ă cette necessite lorsqu'il s'agit de determiner, comme l'exige le paragraphe 2 de l'article 9, si l'ingerence repond ă un "besoin social imperieux " et si elle est " proportionnee au but legitime vise " (voir, mutatis mutandis, parmi beaucoup d'autres, l'arret Wingrove c. Royaume-Uni du 25 novembre 1996, Recueil 1996-V, p. 1956, \xf5 53). Dans l'exercice de son pouvoir de controle, la Cour doit considerer l'ingerence litigieuse sur la base de l'ensemble du dossier (arret Kokkinakis c. Grece du 25 mai 1993, serieAno260,p.21,\xf547). b) Application de ces principes 120. Le Gouvemement soutient que l'ingerence incriminee etait n6cessaire dans une societe democratique. En premier lieu, la reconnaissance de l'Eglise requerante aurait signifie l'abandon par l'Etat de sa position de neutralite ă l'egard des religions et, en particulier, des conflits religieux, abandon contraire ă la Constitution moldave et ă l'ordre public moldave. C'est donc pour respecter son devoir de neutralite que le Gouvemement a indique ă l'Eglise requerante de regler d'abord ses conflits avec l'Eglise metropolitaine de Moldova. En deuxieme lieu, le refus de reconnaître etait selon lui necessaire ă la securite nationale et ă l'integrite temtoriale moldave, compte tenu de ce que l'Eglise requerante s'adonnerait ă des activites politiques, militant pour la reunion de la Moldova ă la Roumanie avec le soutien de cette demiere. A l'appui de ses affirmations, il mentionne des articles, parus dans la presse ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 29 roumaine, favorables ă la reconnaissance par les autorites moldaves de l'Eglise requerante et ă la reunion de la Moldova ă la Roumanie. De telles activites mettraient en danger non seulement l'integrite de la Moldova, mais egalement ses relations pacifiques avec l'Ukraine, dont une partie du territoire actuel se trouvait, avant 1944, sous la juridiction canonique de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. Le Gouvemement fait egalement valoir egalement que FEglise requerante est soutenue par des partis moldaves ouvertement pro-roumains, qui nient la specificite moldave, parfois meme lors de debats au Parlement, ce qui destabilise FEtat moldave. A cet egard, il mentionne l'Alliance chretienne pour la reunification de la Roumanie, creee le 1^'janvier 1993, dont font partie plusieurs associations et un parti politique represente au Pariement, le Front populaire chretien et democrate, qui aurait salue la reapparition de l'Eglise metropolitaine de Bessarabie. En troisieme lieu, la non-reconnaissance de l'Eglise requerante 6tait selon lui necessaire pour preserver la paix sociale et l'entente entre les croyants. En effet, l'attitude belliqueuse de l'Eglise requerante, qui vise ă attirer les autres orthodoxes et ă phagocyter les autres Eglises, a entraîn^ un certain nombre d'incidents, qui auraient pu, sans l'intervention de la police, faire des victimes. Enfin, le Gouvemement souligne que, meme si elles n'ont pas reconnu l'Eglise requ6rante, les autorites moldaves agissent dans un esprit de tolerance et permettent ă celle-ci et ă ses membres de continuer leurs activites sans entrave. 121. Les requerants considerent que le refus de reconnaître l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'etait pas necessaire dans une soci6te democratique. Ils font valoir que tous les arguments avances par le Gouvemement sont denues de fondement et non prouves et ne correspondent pas ă la notion de " besoin social imperieux ". 11 ne ressort d'aucun element du dossier que les requerants aient voulu ou aient mene ou voulu mener des activites susceptibles de porter atteinte ă l'integnte temtoriale, ă la securite nationale ou ă l'ordre public moldaves. Ils alleguent qu'en leur refusant une reconnaissance, alors qu'il avait reconnu d'autres Eglises orthodoxes, le gouvemement a failli ă son devoir de neutralite et ce, pour des motifs fantaisistes. La non-reconnaissance a mis les membres de l'Eghse requerante dans l'impossibilite de pratiquer leur culte car, selon la loi sur les cultes, les activites propres ă un culte et la liberte d'association dans un but religieux ne peuvent etre exerces que par un culte reconnu par l'Etat. De meme, l'Etat n'offre sa protection qu'aux seuls cultes reconnus et seuls ceux-ci peuvent faire defendre leurs droits en justice. Par consequent, le clerge et les membres de l'Eglise requerante n'ont pas pu se defendre contre les agrcssions physiques et les persecutions dont ils ont ete victimes, et l'Eglise requerante n' a pas pu proteger ses biens. 30 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA Les requerants contestent que l'Etat ait tolere l'Eglise requerante et ses membres. Ils alleguent qu'au contraire, non seulement les agents de l'Etat ont pennis des actes d'intimidation dont les membres de l'Eglise requerante ont ete victimes de la part d'autres croyants mais de surcroît, dans un certain nombre de cas, les agents de l'Etat ont participe ă de tels actes. 122. La Cour examinera successivement les motifs invoques par le gouvemement defendeur pour justifier l'ingerence puis la proportionnalite de cette ingerence aux buts poursuivis. i) Motifs invoques pour jnstifier l 'ingerence a) Defense de la legalite et des principes constitutionnels de la Moldova 123. La Cour releve que la Constitution moldave, dans son article 31, garantit la liberte de religion et enonce le principe de l'autonomie des cultes ă l'egard de l'Etat, et que la loi du 24 mars 1992 sur les cultes instaure une procedure de reconnaissance des cultes. Le Gouvemement soutient que c'est pour respecter ces principes, y compris son devoir de neutralite ă l'egard des cultes, que l'Eglise requerante n'a pas ete reconnue, mais qu'il lui a ete indique de resoudre au prealable ses conflits avec l'Eglise dejă reconnue dont elle voulait se separer, ă savoir, FEglise metropolitaine de Moldova. La Conr note tout d'abord que l'Eglise requerante a depose une premiere demande de reconnaissance le 8 octobre 1992, restee sans reponse, et que ce n'est qu'ă une date ulterieure, le 7 fevrier 1993, que l'Etat a reconnu l'Eglise metropolitaine de Moldova. Dans ces conditions, la Cour comprend mal, du moins pour ce qui est de la periode precedant la reconnaissance de l'Eglise metropolitaine de Moldova, l'argi.iment du Gouvemement selon lequel l'Eglise requerante ne serait qu'un groupe schismatique par rapport ă l'Eglise metropolitaine de Moldova, recormue. En tout etat de cause, la Cour rappelle que le devoir de neutralite et d'impartialit6 de l'Etat, tel que d6fini dans sa jurisprudence, est incompatible avec un quelconque pouvoir d'appreciation de la part de l'Etat quant ă la legitimite des croyances religieuses, et que ce devoir impose ă celui-ci de s'assurer que des groupes opposes l'un ă l'autre, fussent-ils issus d'un meme groupe, se tolerent. En l'espece, la Cour estime qu'en considerant que FEglise requerante ne rq)resentait pas un nouveau culte et en faisant dependre sa reconnaissance de la volonte d'une autorite ecclesiastique reconnue, l'Eglise metropolitaine de Moldova, le Gouvemement a manque ă son devoir de neutralite et d'impartialite. Des lors, il y a lieu de rejeter l'argument de celui-ci selon lequel le refus de reconnaissance etait necessaire ă la defense de la 16galit6 ct de la Constitution moldave. ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 31 P) Atteinte ă l'mtegrite territoriale 124. La Cour note en premier lieu que dans son statut et, en particulier, dans le preambule ă celui-ci, l'Eglise requerante se definit comme une Eglise autonome locale, agissant sur le territoire moldave dans le respect des lois de cet Etat, dont la denomination a un caractere historique, sans aucun lien avec les realites politiques actuelles ou passees. Ayant une activite principalement religieuse, l'Eglise requerante se dit prete ă collaborer avec l'Etat egalement en matiere de culture, d'enseignement ou d'assistance sociale. Elle declare aussi n'avoir aucune activite d'ordre politique. De tels principes paraissent ă la Cour clairs et parfaitement legitimes. 125. A l'audience du 2 octobre 2001, le Gouvemement a neanmoins soutenu qu'en realite, l'Eglise requerante menait des activites politiques contraires ă l'ordre public moldave. et que, si elle etait reconnue, de telles activites mettraient en danger l'integrite territoriale moldave. La Cour rappelle que, si l'on ne peut exclure que le programme d'une organisation cache des objectifs et intentions differents de ceux qu'elle affiche publiquement, elle doit, pour s'en assurer, comparer le contenu dudit programme avec les actes et prises de position de son titulaire (arret Sidiropoulos et autres precite, p. 1618, \xf5 46). En l'espece, elle note qu'aucun element du dossier ne lui permet de conclure que l'Eglise requerante menerait des activites autres que celles declarees dans son statut. Quant aux articles de presse susmentionnes, bien que leur contenu, tel que decrit par le Gouvemement, revele des idees favorables ă une eventuelle reunion de la Moldova ă la Roumanie, ils ne sauraient etre imputes ă l'Eglise requerante. De plus, le Gouvemement n'a pas pretendu que l'Eglise . / rgquerante avait inspir^3etei^arficles7' ~" De meme, en l'absence^detotit element de preuve, la Cour ne saurait ^onchJr^querEglise requerante se trouve Uee aux activites politiques des organisations moyaves^&asmentionnees (paragraphe 120 ci-dessns), qui militeraient pour la reunion de la Moldova ă la Roumanie. Elle note d'ailleurs, que le Gouvemement n'a pas soutenu que l'activite de ces associations ou partis politiques etait illegale. Quant ă l'eventualite que l'Eglise requerante constituerait, une fois reconnue, un risque pour la securite nationale et l'integrite territoriale, la Cour estime qu'il s'agit lă d'une simple hypothese qui, en l'absence d'autres 61ements concrets, ne saurait justifier un refus de la reconnaître. y) Defense de la paix sociale et de l'entente entre les croyants 126. La Cour releve que le Gouvemement ne conteste pas que des incidents aient eu lieu ă l'occasion de răunions de fidclcs ct de membrcs du clerge de l'Eglise requerante (paragraphes 47 ă 87 ci-dessus). En particulier, 32 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA des conflits se sont produits lorsque des pretres appartenant ă l'Eglise requerante ont voulu celebrer des messes dans des lieux de culte dont les fideles et le clerge de l'Eglise metropolitaine de Moldova revendiquaient l'usage exclusif, ou bien dans des localites ou certaines personnes s'opposaient ă la presence de l'Eglise requerante, en la considerant comme illegale. En revanche, la Cour note qu'il existe certaines divergences entre les requerants et le Gouvemement quant au deroulement de ces incidents. 127. Sans prendre position quant ă la maniere exacte dont se sont passes ces evenements, la Cour releve que la non-reconnaissance de l'Eglise requerante ajoue un role dans les incidents survenus. ii) Proportionnalite aux buts poursuivis 128. Le Gouvemement soutient que, bien que n'ayant pas reconnu l'Eglise requerante, les autorites agissent dans un esprit de tolerance et lui permettent de continuer ses activites sans entrave. Les membres de cette Eglise peuvent notamment se reunir, prier ensemble et gerer des biens. II en veut pour preuve les nombreuses activites de l'Eglise requerante. 129. La Cour releve que, selon la loi no 979-XII du 24 mars 1992, seuls les cultes reconnus par une decision du gouvemement peuvent etre pratiques sur le temtoire moldave. En particulier, seul un culte reconnu est dote de la personnalite morale (article 24), peut produire et commercialiser des objets specifiques de culte (article 35) et peut embaucher des officiants et salaries (article 44). De surcroît, les associations poursuivant en tout ou en partie un but religieux sont soumises aux obligations qui decoulent de la legislation en matiere des cultes (article 21). Dans ces circonstances, la Cour note qu'en l'absence de reconnaissance, l'Eglise requerante ne peut m s'organiser, ni fonctionner. Privee de personnalite morale, elle ne peut pas ester en justice pour proteger son patrimoine, indispensable ă l'exercice du culte, tandis que ses membres ne peuvent se reunir pour poursuivre des activites religieuses sans enfreindre la legislation sur les cultes. Quant ă la tolerance dont ferait preuve le Gouvemement ă l'egard de l'Eglise requerante et de ses membres, la Cour ne saurait considerer une telle tolerance comme un substitut ă la reconnaissance, seule cette demiere etant susceptible de conferer des droits aux interesses. Par ailleurs, elle releve qu'ă certaines occasions les requerants n'ont pas pu se defendre contre des actes d'intimidation, les autorites pretextant que seules des activites legales pourraient beneficier de la protection de la loi (paragraphes 56, 57 et 84 ci-dessus). Enfin, elle note que les autorites, lorsqu'elles ont reconnu d'autres assuuialiunîi cultuelles, n'avaicnt pas invoque alors lcs critcrcs qu'elles ont utilises pour refuser la recoimaissance de l'Eglise requerante, et qu'aucune ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 33 justification n'a ete avancee par le gouvemement moldave pour cette difference de traitement. 130. En conclusion, la Cour estime que le refas de reconnaître l'Eghse requerante a de telles consequences sur la liberte religieuse des requ6rants qu'il ne saurait passer pour proportioime au but legitime poursuivi ni, partant, pour necessaire dans une societe democratique et qu'il y a eu violation de l'article 9. II. SUR LA VIOLATION ALLEGUEE DE L'ARTICLE 14 COMBIN6 AVEC L'ARTICLE 9 DE LA CONVENTION 131. L'Eglise requerante se pretend aussi victime d'une discrimination, eu egard au refas injustifie du Gouvemement de la reconnaître, alors qu'il a reconnu, d'une part, d'autres Eglises orthodoxes et, d'autre part, plusieurs associations au seio d'un meme culte. Elle invoque l'article 14 de la Convention, libelle comme suit: " La jouissance des droits et libertes reconnus dans la (...) Convention doit Stre assuree, sans distinction aucune, fondee notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l'origine nationale ou sociale, l'appartenance ă une minonte nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation. " f 132. Selon le Gouvemement, le culte chretien orthodoxe ayant 6t6 reconnu par le biais de l'Eglise metropolitaine de Moldova, aucun motif ne justifiait de reconnaître egalement l'Eglise requerante, qui se reclame, elle aussi du culte chretien orthodoxe. L'Eglise requerante n'est pas un nouveau culte, mais une formation schismatique dont les croyances et rites ne se distinguent en rien de ceux de l'Eglise metropolitaine de Moldova. ^Le Gouvemement admet que l'Eparchie orfhodoxe de Chisinău, rattach6e ă l'Eglise orthodoxe russe, a ete reconnue bien qu'elle ne soit pas un nouveau culte, mais il considăre que la difference de traitement est fondee sur un crităre ethnique. En effet, les fideles et le clerge de l'Eparchie orthodoxe de Chisinau sont tous d'origine russe. 133. Les requ6rants estiment que le motif oppose ă l'Eglise requă-ante pour refaser de la reconnaître n'etait ni raisonnable ni objectif, puisque, dans la reconnaissance des autres cultes, le Gouvemement n'a pas pos6 comme criteres l'origine ethnique des croyants ou la nouveaute du culte. A titre d'exemple, les requă-ants font valoir que le Gouvemement a reconnu f deux Eglises adventistes et deux associations juives, qui ne sont pas organis6es selon des crităres ethniques. 134. La Cour considăre que les allegations ayant trait ă l'article 14 s'analysent en une repetition de celles presentees sur le terrain de l'article 9. Des lors, il n'y a pas lieu de les examiner separement. jj3 34 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA III. SUR LA VIOLATION ALLEGUEE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION 135. Les requerants font valoir qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention en ce que le droit inteme n'offre aucune voie de recours pour redresser les griefs qu'ils exposent devant la Cour. 136. Le Gouvemement soutient qu'en l'espece, s'agissant de griefs de caractere civil, les exigences de Tarticle 13 s'effacent devant celles de l'article 6 de la Convention. 137. La Cour rappelle que l'article 13 a pour consequence d'exiger un recours inteme habilitant l'instance nationale competente ă connaître du contenu du grief fonde sur la Convention et ă ofîrir le redressement approprie, meme si les Etats contractants jouissent d'une certaine marge d'appreciation quant ă la maniere de se conformer aux obligations que leur fait cette disposition (arret Chahal c. Royaume-Uni du 15 novembre 1996, Recueil 1996-V, pp. 1869-1870, \xf5 145). Le recours exige par l'article 13 doit etre " effectif", en pratique comme en droit. Toutefois, un tel recours n'est requis que pour les griefs pouvant passer pour " defendables " au regard de la Convention. 138. La Cour observe que le griefdes requerants, selon lequel le refus de reconnaître l'Eglise requerante a emporte violation de leur droit ă la liberte de religion garanti par l'article 9 de la Convention revătait sans conteste un caractere defendable (paragraphe 130 ci-dessus). Les requerants etaient donc en droit de beneficier d'un recours inteme effectif au sens de l'article 13. La Cour examinera par consequent si l'Eglise requerante et les autres requerants ont dispose d'un tel recours. 139. Elle constate que, dans son arret du 9 decembre 1997, la Cour supreme de justice a juge que le refus du Gouvemement de repondre ă la demande de reconnaissance pr6sentee par l'Eglise requerante n'etait pas illegal et qu'il n'etait pas non plus contraire ă l'article 9 de la Convention, puisque les requerants pouvaient manifester leur religion au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova. Toutefois, ce faisant, la Cour supreme de justice n'a pas repondu aux griefs principaux souleves par les requerants, ă savoir leur souhait de se reunir et de manifester leur religion collectivement au sein d'une Eglise distincte de l'Eglise m6tropolitaine de Moldova, et de beneficier du droit ă un tribunal pour defendre leurs droits et proteger leurs biens, etant doime que seuls les cultes reconnus par l'Etat beneficient d'une protection legale. Des lors, n'etant pas reconnue par l'Etat, l'Eglise metropolitaine de Bessarabie n'avait pas de droits ă faire valoir devant la Cour supreme de justice. Partant, le recours devant la Cour supreme de justice fonde sur l'article 235 du code de procedure civile n'etait pas effectif. 140. Par ailleurs, la Cour releve que la loi du 24 mars 1992 sur les cultes, si elle erige la reconnaissance par le Gouvemement et l'obligation de ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 35 respecter les lois de la Republique en condition au fonctionnement d'un culte, ne comporte pas de disposition specifique reglementant la procedure de reconnaissance et prevoyant les recours disponibles en cas de litige. Le Gouvemement ne fait Etat d'aucun autre recours que les requerants auraient pu exercer. Des lors, la Cour estime que les requerants n'ont pas ete en mesure d'obtenir le redressement devant une instance nationale de leur grief relatif ă leur droit ă la liberte de religion. Partant, il y a eu violation de l'article 13 de la Convention. IV. SUR LA VIOLATION ALLEGUEE DES ARTICLES 6 ET 11 DE LA CONVENTION 141. Les requerants se plaignent egalement de ce que le refus de reconnaître l'Eglise requerante empeche celle-ci d'obtenir la personnahte juridique, la privant ainsi de son droit d'acces ă un tribunal garanti par l'article 6 afin de faire trancher tout grief relatif ă ses droits, en particulier ses droits de propriete. Ils alleguent de surcroît que ce refus, combine avec l'obstination des autorites ă considerer que les requerants peuvent pratiquer leur religion au sein de l'Eglise metropolitaine de Moldova, porte atteinte ă leur liberte d'association, au mepris de l'article 11 de la Convention. 142. Ayant pris en compte ces articles dans le contexte de l'article 9 (paragraphes 118 et 129 ci-dessus), la Cour considere qu'il n'y a pas lieu de les examiner separement. V. SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION 143. Aux termes de l'article 41 de la Convention, " Si la Cour declare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit inteme de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les consequences de cette violation, la Cour accorde ă la partie lesee, s'il y a lieu, une satisfaction equitable. " A. Dommage 144. Les requerants ne reclament pas de somme au titre de dommage materiel, mais reclament en revanche lăOOOOfrancsfransais (FRF) en reparation du prejudice moral. 145. Le Gouvemement ne se prononce pas ă cet egard. 146. La Cour considere que les violations constatees ont indeniablement du causer aux requerants un prejudice moral qu'elle evalue, en equite, ă la somme de 20 000 euros. 36 ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA B. Frais et depens 147. Ayant reyu du Conseil de l'Europe 7937,10FRF au titre de l'assistancejudiciaire pour la comparution du requerant Vlad Cubreacov ă Faudience devant la Cour, les requerants ne sollicitent que le remboursement de leurs frais d'avocat exposes au cours de la procedure devant la Cour, ă savoir 8 693,89 FRF et 35501ivres steriing (GBP), correspondant respectivement aux honoraires afferents ă la prise en charge et la preparation de la requete par l'avocat moldave, et ă ceux des conseils britanniques relatifs ă la defense des requerants dans la presente procedure et ă la comparution ă l'audience de la Cour. 148. Le Gouvemement ne se prononce pas ă ce sujet. 149. Compte tenu des justificatifs foumis par les requerants, et statuant en equite, la Cour octroie aux requerants la somme de 7 025 euros pour frais et depens, plus tout montant pouyant etre du au titre de la taxe sur la valeur ajoutee. C. Interets moratoires 150. Selon les informations dont dispose la Cour, le tanx d'interet legal applicable en France ă la date d'adoption du present arret etait de 4,26 % l'an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, A l'UNANIMITE, 1. Dit qu'il y a eu violation de l'article 9 de la Convention; 2. Dit qu'il ne s'impose pas d'examiner l'affaire egalement sous l'angle de l'article 14 combine avec l'article 9 de la Convention. 3. Dit qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention; 4. Dit qu'il n'est pas necessaire de statuer sur l'existence d'une violation des articles 6 et 11 de la Convention; 5. Dit a) que PEtat defendeur doit verser aux requerants, dans les trois mois ă compter du jour ou l'arret sera devenu definitif conformement ă l'article 44 \xf5 2 de la Convention, les sommes suivantes : i. 20 000 (vingt mille) euros, ă convertir en lei moldaves au taux applicable ă la date du reglement, pour dommage moral; ARRET EGLISE METROPOLITAINE DE BESSARABIE ET AUTRES c. MOLDOVA 37 ii. 7 025 (sept mille vingt-cinq) euros, pour frais et depens, plus tout montant pouvant etre du au titre de la taxe sur la valeur ajoutee; b) que ces montants seront ă majorer d'un interet simple de 4,26 % l'an ă compter de l'expiration dudit delai etjusqu'au versement; 6. Rejette, ă l'unanimite, la demande de satisfaction equitable pour le surplus. Fait en fran?ais, puis communique par ecrit le 13 decembre 2001 en applicatiomde l'article 77 \xf5\xf5 2 et 3 du reglement. / ^") ." \| /, (./ H^ ^ um^ Michael O'BOYLE * Elisabeth palm Greffier Presidente