ID intern unic: 286228
Версия на русском
Republica Moldova
din 26.12.1964
Abrogat prin LP985/06.06.02, MO82/22.06.02 art.661, vigoare la 12.06.2003
Titlul V abrogat prin LP443-XV din 24.12.04, МО34-35/03.03.05 art.112, vigoare la 01.07.2005
MODIFICAT
L159/03.04.03, MO80/29.04.03 art.370
L1595/26.12.02, MO73/18.04.03 art.326
ART.408/1. ABROGAT PRIN LP1396/17.10.02, MO149/07.11.02 art.1158
L1225/12.07.02, MO110/01.08.02 art.841
L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835
L1220/12.07.2002, MO106/16.07.2002 art.777
L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art.707
L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571
L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 art531 la data 23.06.2002
L980/12.04.2002, MO62/09.05.2002 art.455
L627/28.11.2001 MO144/29.11.2001 art. 1123
LP488-XII/07.02.91
LP758-XII/18.10.91
LP858-XII/18.10.91
LP1156-XII/04.08.92
LP1157-XII din 04.08.92
LP1363-XII/18.03.93
LP942-XIII/18.07.96
LP1375/19.11.97
LP1171-XIII /30.04.97
LP18-XIV/14.05.98
LP1550-XIII/25.02.98
LP762-XIV/24.12.99
LP784-XIV/03.02.2000
LP1051-XIV/16.06.2000
LP36/10.05.2001, MO62/09.06.2001
[În textul Codului numerotaţia prin litere se înlocuieşte prin cea cu cifre prin Ucazul din 06.05.82]
TITLUL ÎNTÎI
DISPOZIŢII GENERALE
CAPITOLUL ÎNTÎI
DISPOZIŢII DE BAZĂ
Articolul 1. Legislaţia cu privire la procedura civilă
Procedura de judicare a pricinilor civile de către instanţele de judecată ale Republicii Moldova este stabilită de prezentul cod şi de alte legi.
Legislaţia cu privire la procedura civilă stabileşte modul de judecare a pricinilor ce izvorăsc din raporturile juridice civile, economice, de muncă, de familie, a pricinilor în materie de contencios administrativ şi a pricinilor cu procedură specială.
Pricinile în materie de contencios administrativ şi pricinile cu procedură specială se judecă potrivit regulilor generale de procedură, cu unele excepţii, stabilite de legislaţie.
[Art.1 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 2. Sarcinile procedurii civile
Sarcinile procedurii civile sînt de a apăra în judecată şi a realiza drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi asociaţiilor acestora, interesele întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, precum şi de a apăra orînduirea statală şi constituţională a Republicii Moldova de orice atentat.
În scopul înfăptuirii acestor sarcini, legislaţia procedurii civile stabileşte competenţa instanţelor de judecată, modul de organizare şi desfăşurare a procesului civil, precum şi de executare a hotărîrilor judecătoreşti.
[Art.2 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 3. Procedura în pricinile civile
La judecarea pricinilor civile, instanţele de judecată aplică legile de procedură civilă care sînt în vigoare la data judecării pricinii în instanţa de judecată, înfăptuirii diferitelor acte de procedură sau executării hotărîrilor judecătoreşti.
[Art.3 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 4. Accesul liber la justiţie
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor de judecată competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
[Art.4 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 5. Pornirea pricinii civile de către instanţa de judecată
Instanţa de judecată începe judecarea pricinii civile:
1) la cererea avocatului parlamentar privind apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate;
[Pct.1 introdus prin Legea nr.18-XIV din 14.05.98]
2) la cererea prefectului, în cazul cînd se impune declararea invalidităţii unui act emis de o autoritate a administraţiei publice locale;
[Pct.2 introdus prin Legea nr.784-XIV din 03.02.2000, pct.2-4 devin 3-5]
3)la cererea persoanei, fizice sau juridice, care se adresează pentru apărarea unui drept al său ori a unui interes ocrotit prin lege;
[Pct.3 (2)(1) completat prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
4) la cererea procurorului, în cazul în care este necesar a apăra drepturile şi interesele legitime ale minorilor, persoanelor în vîrstă, handicapaţilor, interesele statului şi societăţii ce ţin de:
a) protecţia mediului înconjurător;
b) capacitatea de apărare a ţării;
c) buget;
d) proprietatea aflată în posesia exclusivă a statului;
e) considerarea contractelor care lezează interesele statului ca fiind nule;
f) considerarea actelor juridice (normative şi fără caracter normativ) ce sînt în contradicţie cu legea, emise de ministere, departamente, de alte organe, precum şi de întreprinderi, instituţii şi oeganizaţii, anularea actelor şi acţiunilor săvîrşite prin corupţie şi protecţionism în cazul în care este respins recursul procurorului referitor la aceste acte;
[Lit.f) completată prin Legea nr.1375 din 19.11.97]
g) perceperea în venitul statului a bunurilor dobîndite sau economisite fără temeiuri legale;
h) anularea înregistrării întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în cazul încălcării modului stabilit de constituire a acestora sau al necorespunderii actelor de constituire prevederilor legislaţiei şi de încasarea veniturilor obţinute nelegitim de acestea;
i) lichidarea întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în temeiurile stabilite de lege şi de încasarea veniturilor obţinute nelegitim de acestea;
j) alte cazuri prevăzute de lege;
[Pct.4 (3)(2) în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
5) la cererea organelor administraţiei de stat, sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, unităţilor militare, a colhozurilor, a altor organizaţii cooperatiste, a asociaţiilor lor, a altor organizaţii obşteşti sau a cetăţenilor în cazul cînd, potrivit legii, ei se pot adresa instanţei de judecată pentru apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane.
În cauzele legate de intentarea acţiunii se depun cererii de deschidere a unui proces, în cazurile, ce decurg prin raporturile juridice administrative, şi în cauzele de procedură specială - plîngeri şi cereri.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
6) la cererea organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în cazul în care este necesară apărarea drepturilor şi intereselor economice ale statului, protejarea cărora ţine de competenţa acestora.
[Art.5 pct.6 în redacţia L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art.707]
Articolul 6. Înfăptuirea justiţiei pe principiul egalităţii
cetăţenilor în faţa legii şi a judecăţii
Justiţia în procesele civile se înfăptuieşte numai de către instanţele de judecată pe principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a judecăţii, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială, precum şi de alte împrejurări.
[Art.6 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 7. Judecarea pricinilor civile
Pricinile civile se judecă în primă instanţă de un singur judecător sau de un complet de judecată.
În instanţa de apel şi în instanţa de recurs, pricinile se judecă de un complet de judecată.
[Art.7 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 8. Independenţa judecătorilor şi supunerea
lor numai legii
La înfăptuirea justiţiei, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă pricinile în baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor.
Mitingurile, demonstraţiile şi alte acţiuni desfăşurate la o distanţă mai mică de 25 de metri de localul în care se înfăptuieşte justiţia, dacă au scopul de a exercita presiuni asupra judecătorilor, se califică drept imixtiune în activitatea lor.
În cazul imixtiunii în activitatea judecătorilor şi instanţelor de judecată cu scopul de a influenţa înfăptuirea justiţiei, judecătorul sau instanţa de judecată reacţionează în modul prevăzut de lege.
[Art.8 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 9. Limba de procedură şi dreptul la interpret
Procedura judiciară se desfăşoară în limba moldovenească.
Persoanele care nu posedă sau nu vorbesc limba moldovenească au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă prin interpret.
Procedura judiciară se poate efectua şi într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces.
În cazul în care procedura judiciară se efectuează în altă limbă, documentele procesuale judiciare se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba moldovenească.
[Art.9 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 10. Caracterul public al dezbaterilor judiciare
şi principiul contradictorialităţii
Şedinţele de judecată sînt publice.
Judecarea proceselor în şedinţă închisă se efectuează numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea normelor de procedură.
Instanţa de judecată poate să dispună judecarea pricinii în şedinţă închisă dacă dezbaterea publică ar putea vătăma părţile, ordinea publică sau moralitatea sau este în contradicţie cu interesele păstrării secretului de stat, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Persoanele care nu au atins vîrsta de şaisprezece ani şi cele care se prezintă într-o ţinută necuviincioasă pot fi îndepărtate din sala de şedinţă.
Hotărîrile instanţelor de judecată în toate cazurile se pronunţă public.
Judecarea pricinilor se înfăptuieşte în conformitate cu principiul contradictorialităţii.
[Art.10 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 11. Aplicarea legislaţiei la judecarea pricinilor
Instanţele de judecată la judecarea pricinilor aplică Constituţia, legile, regulamentele şi hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, actele organelor centrale şi locale ale administraţiei publice, precum şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului se aplică în conformitate cu prevederile articolului 4 din Constituţie.
Instanţa de judecată nu este în drept să aplice legea sau un alt act normativ care este în contradicţie cu Constituţia.
Dacă în procesul judecării pricinii instanţa de judecată stabileşte că norma de drept ce urmează a fi aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei şi este expusă într-un act normativ care, conform Constituţiei, se supune controlului constituţionalităţii, examinarea pricinii se suspendă şi instanţa de judecată înaintează Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza Curtea Constituţională. Curtea Supremă de Justiţie examinează propunerea şi, fără să se expună asupra ei, se adresează Curţii Constituţionale cu o sesizare întocmită în conformitate cu articolul 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
Dacă în procesul judecării pricinii se stabileşte că norma de drept ce urmează a fi aplicată este în contradicţie cu prevederile legii şi este expusă într-un act normativ care, conform Constituţiei, nu se supune controlului constituţionalităţii, instanţa va proceda în conformitate cu legea. Organul sau persoana cu funcţii de răspundere care a emis un act normativ ce nu corespunde cerinţelor legislaţiei va fi informată despre aceasta de către instanţa de judecată.
În cazul cînd nu există o lege care să reglementeze raportul litigios, instanţa va aplica legea care reglementează raporturi similare şi care nu este în contradicţie cu prevederile Constituţiei, iar în lipsa unei asemenea legi, instanţa se va călăuzi de principiile fundamentale ale legislaţiei, conţinutul şi sensul cărora derivă din dispoziţiile constituţionale.
[Art.11 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 12. Aplicarea legislaţiei altor state
Legislaţia unui stat străin se aplică în conformitate cu legea sau tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte.
La aplicarea legii sau altui act juridic al unui stat străin, instanţa stabileşte existenţa acestuia şi conţinutul dispoziţiilor lui, precum şi constată practica aplicării în statul respectiv.
În scopul stabilirii existenţei legii sau a altui act juridic al unui stat străin şi conţinutului acestuia, instanţa se adresează, în modul stabilit, organelor competente ale Republicii Moldova pentru acordarea ajutorului necesar.
Dacă este imposibil a stabili existenţa legii sau altui act juridic al unui stat străin şi conţinutul acestuia, deşi au fost întreprinse măsuri, instanţa aplică legea internă respectivă sau alt act juridic intern.
[Art.12 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 13. Formarea practicii judiciare
Curtea Supremă de Justiţie, în cadrul procedurii civile, emite hotărîri explicative în chestiunile de practică judiciară care nu au caracter obligatoriu pentru instanţele de judecată la judecarea pricinilor.
[Art.13 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 14. Obligativitatea hotărîrilor instanţelor de judecată
Hotărîrile instanţelor de judecată sînt obligatorii. Neexecutarea lor atrage răspundere în conformitate cu legea.
Participanţii la proces pot ataca hotărîrea instanţei de judecată în modul stabilit de lege.
[Art.14 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[Art.15 exclus prin Legea din 09.12.94]
CAPITOLUL AL DOILEA
COMPUNEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ.
RECUZĂRILE
Articolul 16. Completele de judecată
Pricinile civile se judecă în primă instanţă de un singur judecător sau de un complet format din 3 judecători.
În instanţa de apel şi în instanţa de recurs, pricinile se judecă de un complet format din 3 judecători.
Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile împotriva hotărîrilor adoptate de curte în primă instanţă într-un complet format din 5 judecători.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie judecă demersurile Procurorului General în interesul legii şi recursurile lui în anulare împotriva hotărîrilor judecătoreşti cu participarea a cel puţin două treimi din numărul total al judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.
[Art.16 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 17. Modul de soluţionare a chestiunilor
de către instanţa de judecată
În organele judecătoreşti de primă instanţă toate chestiunile care se ivesc în timpul judecării pricinii se soluţionează de judecător personal sau de judecători cu majoritate de voturi. În Plenul Curţii Supreme de Justiţie în caz de paritate de voturi, date pentru şi împotriva protestului, acesta este considerat respins.
[Partea 1 art.17 modificată prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
În timpul soluţionării fiecărei chestiuni nici unul dintre judecători nu are dreptul să se abţină de la vot. Preşedintele şedinţei votează ultimul.
Judecătorul, rămas în minoritate, are dreptul să-şi expună în scris opinia separată, care se alătură la dosar, dar nu se citeşte în şedinţă.
[Partea 3 art.17 modificată prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.758-XII din 18.10.91]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
[Art.18 exclus prin Legea nr.758-XIII din 18.10.91]
Articolul 19. Temeiurile de recuzare a judecătorului
Judecătorul nu poate participa la judecarea pricinii şi urmează să fie recuzat:
1) dacă la judecarea anterioară a procesului dat a participat în calitate de martor, expert, interpret, reprezentant, procuror, grefier;
2) dacă este interesat personal, direct sau indirect în procesul dat sau dacă există alte împrejurări care pun la îndoială nepărtinirea lui;
3) dacă el personal, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii ori cînd este soţ, rudă pînă la al treilea grad inclusiv sau afin cu vreuna din părţi sau cu alţi participanţi la proces;
[Pct.3 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
4) dacă soţul în viaţă şi nedivorţat este rudă a uneia din părţi pînă la al treilea grad inclusiv sau afin sau dacă, fiind decedat ori divorţat, au rămas copii;
[Pct.4 introdus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
5) dacă este tutore sau curator al uneia din părţi.
[Pct.5 introdus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
Din completul care judecă pricina nu pot face parte persoane care sînt rude între ele.
[În redacţia Legii nr.758-XII din 18.10.91]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 20. Inadmisibilitatea participării repetate a
judecătorului la judecarea pricinii
Judecătorul care a luat parte la judecarea unei pricini nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi pricini într-o instanţă superioară sau la rejudecarea pricinii după anularea hotărîrii în instanţa de apel sau în instanţa de recurs.
Regula stabilită în prezentul articol nu se extinde asupra Plenului Curţii Supreme de Justiţie.
[Art.20 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 21. Temeiurile de recuzare a expertului,
înterpretului şi grefierului
Temeiurile de recuzare a judecătorului, arătate în articolul 19 din prezentul Cod, se extind şi asupra expertului, înterpretului şi grefierului.
Expertul, afară de aceasta, nu poate participa la judecarea pricinii:
1) dacă depinde sau a depins, pe linie de serviciu sau pe altă linie de părţi sau de alţi participanţi la proces;
2) dacă a efectuat o revizie, ale cărei materiale au servit drept bază pentru pornirea procesului civil dat;
3) dacă se va constata, că el nu este competent.
Faptul participării, expertului, interpretului, sau grefierului la judecarea anterioară a pricinii, respectiv, în calitate de expert, interpret sau grefier nu constituie un temei pentru recuzarea lor.
[Art.21 modificat prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
[Art.22 exclus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 23. Cererea de recuzare
Dacă există împrejurările arătate în articolele 19-22 din prezentul Cod, judecătorul, expertul, interpretul sau grefierul este obligat el însuşi să declare, că se recuză.
[Partea 1 art.23 modificată prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Pentru aceleaşi motive recuzarea poate fi propusă de participanţii la proces.
Recuzarea trebuie să fie motivată şi propusă înainte de începerea judecării pricinii în fond. Propunerea de recuzare poate fi făcută mai tîrziu, numai dacă persoana care propune recuzarea a aflat motivul recuzării după ce a început judecarea pricinii. Dacă împrejurările arătate au devenit cunoscute instanţei de judecată după ce a început judecarea pricinii, instanţa este obligată să le comunice în şedinţa de judecată în scopul soluţionării chestiunii recuzării.
Articolul 24. Procedura soluţionării propunerii de recuzare
Cînd se face o propunere de recuzare instanţa trebuie să asculte persoana a cărei recuzare s-a propus, dacă ea doreşte să dea explicaţii, precum şi părerile participanţilor la proces.
Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectivă în alt complet de judecată. Cel recuzat nu poate să participe la judecarea recuzării.
În cazul cînd nu se poate forma un nou complet de judecată, precum şi în cazul cînd sînt recuzaţi toţi judecătorii, recuzarea se hotărăşte de instanţa ierarhic superioară respectivă.
Recuzarea tuturor judecătorilor unui colegiu se hotărăşte de alt colegiu.
Încheierea prin care s-a admis sau respins recuzarea judecătorilor nu este supusă nici unei căi de atac, cu excepţia cazurilor cînd se atacă odată cu fondul.
[Alin.2,3,4,5 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 25. Efectele admiterii cererii de recuzare
În caz de recuzare a judecătorului sau a întregului complet de judecată, pricina se judecă în alt complet de judecată sau se strămută la o altă instanţă de acelaşi grad dacă nu se poate forma un alt complet de judecată.
Instanţa ierarhic superioară învestită cu judecarea cererilor de recuzare, prevăzute de articolul 24 alineatul 3, va dispune strămutarea pricinii la o instanţă de acelaşi grad în cazul cînd cererea de recuzare este întemeiată. Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază instanţei spre judecare.
Dacă pricina se judecă la Curtea Supremă de Justiţie, în caz de recuzare a unui judecător sau a întregului complet de judecată, pricina se judecă de un alt complet de judecată, iar dacă nu se poate forma un alt complet de judecată din acelaşi colegiu, se transmite altui colegiu al curţii.
[Art.25 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL TREILEA
COMPETENŢA DUPĂ MATERIE
[Cap.III în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 26. Competenţa judecătoriilor de sector şi municipale
Judecătoriile de sector şi municipale judecă în primă instanţă:
1) toate procesele privind raporturile juridice civile, de familie, de muncă, funciare etc. dacă măcar una din părţile în litigiu este un cetăţean, cu excepţia cazurilor date prin lege în competenţa altor organe sau instanţe de judecată;
2) plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice locale, întreprinderilor,instituţiilor şi organizaţiilor, precum şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere, săvîrşite cu încălcarea legii sau depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor;
3) pricinile cu procedură specială enumerate în articolul 244 din prezentul cod;
4) alte pricini date prin lege în competenţa sa.
[Art.26 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
[Art.26 modificat prin Legea nr.488-XII din 07.02.91]
Articolul 27. Competenţa instanţelor judecătoreşti economice
Instanţele judecătoreşti economice judecă litigiile economice ce izvorăsc din raporturile juridice civile, administrative şi din alte raporturi:
1) între persoanele juridice;
2) între cetăţenii care practică activitate de întreprinzător fără a fi persoană juridică, însă avînd statut de întreprinzător ca persoană fizică, dobîndit în modul stabilit de lege.
Instanţele judecătoreşti economice judecă litigiile economice ce se referă în mod prioritar la:
1) divergenţele în legătură cu contractele a căror încheiere este stabilită de lege sau cu înaintarea în judecată a divergenţelor ce izvorăsc din încheierea contractelor în baza acordului comun dintre părţi;
2) neîndeplinirea sau îndeplinirea neconştiincioasă a obligaţiilor;
3) recunoaşterea dreptului de proprietate;
4) revendicarea de către proprietar sau de către un alt posesor legal al unui bun aflat în posesia nelegitimă a unei alte persoane;
5) încălcarea dreptului de proprietate sau de posesie legitimă care nu este legată de pierderea dreptului de posesie asupra unui bun;
6) repararea prejudiciilor;
7) recunoaşterea nulităţii (în tot sau în parte) actelor organelor administraţiei publice şi ale altor organe care nu au caracter normativ şi care sînt în contradicţie cu legea sau cu un alt act normativ ce lezează drepturile sau interesele legitime ale vreunei organizaţii sau cetăţean;
8) apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale;
9) recunoaşterea inexecutabilităţii titlului executor sau a unui alt document incontestabil în baza căruia se exercită urmărirea în mod incontestabil (fără accept);
10) cererile împotriva refuzului sau eschivării de la înregistrarea de stat a întreprinderii persoană fizică sau juridică în termen, precum şi în alte cazuri cînd o astfel de înregistrare e prevăzută de lege;
11) încasarea de la întreprinzători persoane fizice şi juridice de către organele administraţiei publice şi de către alte organe ce exercită funcţii de control a amenzilor şi altor plăţi dacă legea nu prevede încasarea lor pe cale incontestabilă (fără accept);
12) insolvabilitatea (falimentul) întreprinderilor persoane fizice şi juridice;
13) constatarea faptelor ce au valoare juridică pentru apariţia, modificarea şi încetarea drepturilor întreprinderilor persoane fizice şi juridice în activitatea de întreprinzător sau în altă activitate economică.
În cazurile prevăzute de lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti economice ţin şi alte litigii economice, precum şi alte pricini, cu participarea formaţiunilor fără statut de persoană juridică şi a cetăţenilor fără statut de întreprinzător individual.
Instanţele judecătoreşti economice soluţionează pricinile ce ţin de competenţa lor cu participarea organizaţiilor şi cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi organizaţiilor străine, organizaţiilor cu investiţii străine, a cetăţenilor străini, apatrizilor care practică activitate de întreprinzător, dacă prin contractul internaţional nu se stabileşte altfel.
Instanţele judecătoreşti economice examinează cererile cu caracter economic pentru apărarea intereselor de stat şi alte pricini date prin lege în competenţa lor.
Articolul 28. Competenţa instanţelor judecătoreşti militare
Instanţele judecătoreşti militare judecă în primă instanţă:
1) acţiunile civile ale unităţilor militare, ale persoanelor fizice şi juridice privind repararea prejudiciului material, cauzat prin infracţiuni militare;
2) cererile de anulare a sancţiunilor disciplinare şi de restabilire în funcţie a militarilor, colaboratorilor de poliţie şi a altor persoane cu funcţii de răspundere cu statut de militar;
3) alte pricini date prin lege în competenţa lor.
Articolul 28/1. Competenţa tribunalului
Tribunalul:
1) judecă în primă instanţă:
a) plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice municipale, întreprinderilor,instituţiilor şi organizaţiilor municipale precum şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor;
b)cauzele şi cererile ce decurg din dreptul de autor, şi drepturile conexe, din dreptul asupra invenţiilor, mărcilor de produs şi mărcilor de serviciu, indicaţiilor geografice (inclusiv asupra denumirilor de origine a produselor), desenelor şi modelelor industriale, soiurilor de plante, topografiilor circuitelor integrate, denumirilor de firmă, protecţiei împotriva concurenţei neloiale, precum şi asupra propunerilor de raţionalizare, indiferent de părţi;
[Art.28/1 pct.1) lit.b) modificat prin L159/03.04.03, MO80/29.04.03 art.370]
b)cauzele şi cererile ce decurg din dreptul de autor, precum şi din dreptul pentru descoperire, invenţie, propunere de raţionalizare şi pentru model industrial;
c) cauzele privind repararea pagubei pricinuite prin poluarea mediului înconjurător şi folosirea neraţională a resurselor naturale;
d) cererile de recunoaştere, precum şi cele de încuviinţare a executării silite a hotărîrilor adoptate în ţări străine;
e) alte cauze date prin lege în competenţa sa;
2) ca instanţă de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de judecătoriile de sector, municipale;
[Pct.2) modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătoriile de sector, municipale care nu sînt supuse apelului;
[Pct.3) modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
4) judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse căilor extraordinare de atac;
5) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătoriile din circumscripţia sa.
Articolul 282. Competenţa Curţii de Apel
Curtea de Apel:
1) judecă în primă instanţă plîngerile împotriva actelor organelor administraţiei publice centrale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu încălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor şi care lezează drepturile cetăţenilor;
2) ca instanţă de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de tribunale şi judecătoriile militare;
3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale, judecătoriile militare care nu sînt supuse apelului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
4) judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse căilor extraordinare de atac;
5) soluţionează conflictele de competenţă apărute între tribunale sau între judecătorii şi tribunale;
6) judecă alte pricini date prin lege în competenţa sa.
[Pct.2), 3) modificat prin Legea nr.1171-XIII din 30.04.97]
Articolul 283. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie
Curtea Supremă de Justiţie:
1) judecă în primă instanţă pricinile date prin lege în competenţa sa;
2) ca instanţă de recurs, judecă:
a) recursurile împotriva hotărîrilor în materie civilă pronunţate în primă instanţă de Curtea de Apel, Judecătoria Economică a Republicii Moldova şi Curtea Supremă de Justiţie;
[Art. 28/3 Pct.2), lit a);b) modificate prin L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 ar531]
b) recursurile împotriva hotărîrilor civile pronunţate de Curtea de Apel în apel, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
b) recursurile împotriva hotărîrilor civile pronunţate în apel de Curtea de Apel şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
3) judecă, în limitele competenţei sale, pricinile supuse căilor extraordinare de atac, inclusiv demersurile în interesul legii, şi recursurile în anulare împotriva hotărîrilor judecătoreşti;
4) soluţionează conflictele de competenţă apărute între tribunale şi Curtea de Apel, judecătoriile economice de circumscripţie şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova, judecătoriile de drept comun şi economice, precum şi examinează cererile de strămutare a pricinilor;
[Art. 283 Pct.4) modificat prin L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 art531 la data 23.06.2002 ]
5) exercită alte împuterniciri date prin lege în competenţa sa.
Articolul 29. Competenţa în caz de existenţă a mai
multor cereri legate între ele
În cazul în care mai multe cereri legate între ele sînt de competenţa mai multor instanţe de grad egal, ele urmează să fie conexate şi examinate de instanţa mai întîi sesizată, iar dacă cererile sînt de competenţa diferitor instanţe, acestea urmează a fi conexate şi examinate de instanţa superioară în grad.
Conexarea cererilor se hotărăşte de instanţa de judecată în competenţa căreia intră examinarea lor potrivit dispoziţiilor alineatului întîi.
CAPITOLUL AL PATRULEA
PARTICIPANŢII LA PROCES.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR
Articolul 30. Participanţii la proces
Se consideră participanţi la proces: părţile, terţile persoane, reprezentanţii părţilor şi ai terţelor persoane, procurorul, organele administraţiei de stat, sindicatele, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, unităţile militare, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii care participă la proces pe temeiul prevederilor articolelor 5 şi 45 din prezentul Cod; petiţionarii şi cetăţenii interesaţi, organele administraţiei de stat, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, unităţile militare, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti în pricinile enumerate în articolele 230 şi 244 din prezentul Cod.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 31. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces
Participanţii la proces pot să ia cunoştinţă de materialele din dosar, să facă extrase din ele, să scoată copii, să propună recuzări, să prezinte dovezi, să participe la cercetarea dovezilor, să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor şi experţilor, să formuleze cereri, să dee instanţei explicaţii verbale şi scrise, să prezinte argumentele şi considerentele lor asupra tuturor chestiunilor, care se ivesc în cursul dezbaterilor judiciare, să obiecteze împotriva cererilor argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi la proces, să atace hotărîrile şi încheierile instanţei şi să se bucure de celelalte drepturi procedurale ce le sînt acordate de prezentul Cod.
Participanţii la procesele ce izvorăsc din raporturile juridice administrative şi la procesele cu procedură specială se bucură de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii ca şi părţile, cu excepţiile stabilite de legislaţie.
Instanţa de judecată preîntîmpină participanţii la proces despre urmările săvîrşirii sau nesăvîrşirii actelor de procedură şi le creează condiţii egale pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor lor, precum şi pentru examinarea completă şi multilaterală a tuturor circumstanţelor pricinii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 311. Utilizarea mijloacelor tehnice
Pentru fixarea lucrărilor şedinţei de judecată, dovezilor şi pentru cercetarea lor, instanţa de judecată poate utiliza orice mijloc tehnic.
În scopul exercitării funcţiilor lor procesuale, părţile pot efectua înregistrarea sonoră a şedinţei de judecată.
Filmarea, fotografierea, înregistrarea sonoră sau video a şedinţelor de judecată, folosirea mijloacelor tehnice de către alte persoane este interzisă.
Încălcarea dispoziţiilor prezentului articol se pedepseşte după lege.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 32. Capacitatea de folosinţă a drepturilor
procedurale civile
Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii procedurale civile (capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile) este recunoscută în măsură egală tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti, care se bucură de drepturile unei persoane juridice.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 33. Capacitatea de exerciţiu a drepturilor
procedurale civile
Capacitatea de a-şi exercita personal sau prin reprezentant drepturile în instanţa de judecată (capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale civile) o au cetăţenii care au ajuns la majorat, precum şi persoanele juridice.
Drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale minorilor în vîrstă de la cincisprezece pînă la optsprezece ani, precum şi ale cetăţenilor cu capacitate de exerciţiu restrînsă sînt apărate în instanţă de către părinţii, înfietorii sau curatorii lor. Totuşi, instanţa este obligată să întroducă în asemenea pricini pe înşişi minorii sau persoanele cu capacitate de exerciţiu restrînsă.
În cazurile prevăzute de lege, în pricinile care izvorăsc din raporturile juridice de muncă, colhoznice, de căsătorie şi de familie şi din convenţiile privind dispunerea de cîştigul căpătat, minorii au dreptul să-şi apere personal în instanţă drepturile şi interesele ocrotite prin lege. Instanţia va aprecia, dacă este cazul să întroducă în proces părinţii, înfietorii sau curatorii minorilor, pentru a le acorda ajutor.
Drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale minorilor care nu au împlinit cincisprezece ani, precum şi ale cetăţenilor declaraţi incapabili în urma vreunei boli mintale sau a debilităţii mintale le apără în instanţă reărezentanţii lor legali - părinţii, înfietorii sau tutorii.
Articolul 34. Părţile
Poate fi parte într-un proces civil - reclamant sau pîrît - orice cetăţean, precum şi orice întreprindere, instituţie, organizaţie de stat unitate militară, colhoz, altă organizaţie cooperatistă, asociaţie a lor altă organizaţie obştească, care se bucură de drepturile unei persoane juridice.
Persoana, în interesul căreia procesul a început la cererea procurorului, a organului administraţiei de stat, a sindicatului, a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat, a unităţii militare, colhozului, altei organizaţii cooperatiste, asociaţiei ei, altei organizaţii obşteşti sau a unui cetăţean (articolul 5 din prezentul Cod) este înştiinţată despre aceasta de către instanţa de judecată şi participă la proces în calitate de reclamant, alături de persoana care a făcut cererea.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 35. Drepturile procedurale ale părţilor
Părţile se bucură de drepturi procedurale egale.
În afară de drepturile arătate în articolul 31 din prezentul Cod, reclamantul are dreptul să modifice temeiul sau obiectul acţiunii, să mărească sau să micşoreze cuantumul pretenţiilor în acţiune sau să renunţe la acţiune, să ceară executarea silită a hotărîrii instanţei de judecată şi să asiste la actele de executare ale executorului judecătoresc. Pîrîtul are dreptul să recunoască acţiunea. Părţile pot stinge pricina printr-o tranzacţie de împăcare.
Instanţa nu va primi renunţarea reclamantului la acţiune, nici recunoaşterea acţiunii de către pîrît, şi nu va întări tranzacţia de împăcare a părţilor, dacă aceste acte sînt contrare legii sau încalcă drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale vreunei persoane.
Articolul 36. Obligaţia părţilor de a se folosi cu
bună-credinţă de drepturile lor
Părţile sînt obligate a se folosi cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa va curma orice abuz de aceste drepturi, făcut în scopul de a tărăgăna procesul sau de a induce instanţa în eroare.
Articolul 37. Participarea mai multor reclamaţi
sau pîrîţi la proces
Acţiunea poate fi intentată da mai mulţi reclamanţi împreună sau împotriva mai multor pîrîţi. Fiecare dintre reclamanţi sau pîrîţi apare în proces independent faţă de cealaltă parte.
Coparticipanţii pot încredinţa ducerea procesului unuia din ei.
În cazul, cînd datorită esenţei raporturilor juridice sau potrivit cu prevederile legii, drepturile şi interesele ocrotite de lege ale unor persoane, care nu participă la proces, ar putea fi atinse prin hotărîrea judecăţii, instanţa este obligată să întroducă aceste persoane în proces în calitate de copîrîţi sau să le comunice, că pot interveni în proces în calitate de coreclamanţi.
Articolul 38. Înlocuirea părţii care figurează greşit în proces
Dacă în cursul dezbaterilor instanţa constată, că acţiunea nu a fost intentată de persoana în drept sau că ea nu este îndreptată împotriva persoanei, care trebuie să răspundă în acţiune, ea poate, fără a înceta procesul, să admită cu consimţămîntul reclamantului, înlocuirea reclamantului sau pîrîtului iniţial cu reclamantul sau pîrîtul corespunzător.
Dacă reclamantul nu consimte a fi înlocuit cu o altă persoană, aceasta din urmă poate interveni în proces în calitate de terţă persoană formulînd pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului. În asemenea caz instanţa de judecată va pune în cunoştinţă persoana respectivă.
Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea pîrîtului cu o altă persoană, instanţa poate să întroducă această persoană în proces în calitate de al doilea pîrît.
După înlocuirea reclamantului sau pîrîtului iniţial, care a figurat în mod greşit în proces, dezbaterile juridice se reiau de la început.
Articolul 39. Terţele persoane care formulează pretenţii proprii
cu privire la obiectul litigiului
Terţele persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului pot interveni în proces pînă la încheierea dezbaterilor juridice în prima istanţă. Ele au toate drepturile şi obligaţiile pe care le are un reclamant.
Terţele persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului pot, cu acordul părţilor, intervini şi în instanţa de apel.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 40. Terţele persoane care nu formulează pretenţii
proprii cu privire la obiectul litigiului
Terţele persoane, care nu formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului, pot interveni în proces alături de reclamant sau pîrît pînă la închiderea dezbaterilor judiciare în orice instanţă, dacă hotărîrea în proces ar putea să înrîurească drepturile sau obligaţiile lor faţă de una din părţi. Terţele persoane pot fi întroduse în proces şi la cererea părţilor, procurorului sau de către instanţa de judecată din oficiu. Terţele persoane, care nu formulează pretenţii proprii se bucură de drepturi procedurale şi au obligaţii procedurale ca parte în proces, cu excepţia dreptului de a modifica temeiul şi obiectul acţiunii de a mări sau de a micşora cuantumul pretenţiilor din acţiune, precum şi de a renunţa la acţiune, de a recunoaşte acţiunea sau de a încheia tranzacţie de împăcare, de a cere executarea hotărîrii, încheierii sau deciziei instanţei.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 41. Întroducerea terţelor persoane în
procesele de restabilire în lucru
În procesele privitoare la reintegrarea în serviciu a lucrătorilor concediaţi sau transferaţi nelegal instanţa judecătorească poate să întroducă din oficiu în proces, în calitate de terţă persoană, alături de pîrît, persoana cu funcţii de răspundere, care a dispus concedierea sau transferarea. Constatînd, că concedierea sau transferarea s-au făcut cu încălcarea vădită a legii, instanţa judecătorească este datoare, în cadrul aceluiaşi proces, să oblige persoana oficială vinovată a compensa întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat, colhozului, unei alte organizaţii cooperatiste, asociaţiei lor, unei alte organizaţii obşteşti dauna, cauzată în legătură cu indemnizaţia pentru timpul absenţei forţate de la lucru sau pentru timpul îndeplinirii unei munci mai puţin retribuite.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Mărimea sumelor ce urmează a fi plătite în aceste cazuri de către persoanele oficiale vinovate ce determină pe baza legislaţiei muncii.
Articolul 42. Succesiunea în drepturile procedurale
În cazul ieşirii uneia din părţi din raportul juridic litigios sau stabilit prin hotărîre (moartea cetăţeanului, încetarea existenţei persoanei juridice, cesiunea creanţei, transferarea datoriei) instanţa de judecată admite înlocuirea acestei părţi cu succesorul ei în drepturi. Succesiunea în drepturi este posibilă în orice stadii al procesului.
Toate actele săvîrşite în cadrul procesului pînă la intervenirea succesorului în drepturi sînt obligatorii pentru acesta în măsura în care ele ar fi fost obligatorii pentru persoana pe care succesorul în drepturi a înlocuit-o.
Articolul 43. Participarea procurorului la judecarea pricinilor
Procurorul participă la judecarea pricinilor în materie civilă în cazul în care acţiunea este intentată la cererea sa în condiţiile legii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 44. Drepturile procedurale ale procurorului
Procurorul care participă la judecarea pricinilor are dreptul să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să declare recuzare judecătorului, grefierului şi expertului în cazurile prevăzute de articolele 19-21 din prezentul cod, să prezinte dovezi, să participe la administrarea lor, să formuleze cereri, să dea explicaţii privind acţiunea şi să îndeplinească alte acţiuni procesuale prevăzute de lege.
Renunţarea procurorului la acţiune, micşorarea cuantumului acţiunii, modificarea temeiului sau obiectului acţiunii nu-l lipsesc pe reclamant de dreptul de a susţine cerinţele acţiunii după achitarea taxei de stat dacă ea trebuie plătită odată cu depunerea cererii, cu excepţia pricinilor prevăzute la art.84 alin.1 pct.1).
[Alin.2 art.44 completat prin Legea nr.1444-XIII din 26.12.97]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 45. Participarea la proces a organelor administraţiei de stat,
a sinidicatelor, a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor,
unităţilor militare şi cetăţenilor, care apără drepturile altor persoane
În cazurile, prevăzute de lege, organele administraţiei de stat, sindicatele, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, unităţile militare, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţeni aparte pot să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o cerere în apărarea drepturilor şi a intereselor ocrotite prin lege ale altor persoane.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
În cazurile prevăzute de lege organele administraţiei de stat pot fi întroduse de instanţă în proces sau pot interveni în proces din proprie iniţiativă, pentru a pune concluzii în scopul îndeplinirii obligaţiilor ce le revin şi pentru apărarea drepturilor cetăţenilor şi intereselor statului.
Articolul 46. Drepturile procedurale ale organelor administraţiei de stat,
sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor,
unităţilor militare şi cetăţenilor, care apără drepturile altor persoane
Dacă organele administraţiei de stat, sindicatele, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, unităţile militare, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii pornesc un proces la instanţa de judecată în interesul altor persoane, ele se bucură de drepturile procedurale şi au obligaţiile procedurale ce revin părţii în proces, cu exepţia dreptului de a stinge procesul printr-o tranzacţie de împăcare.
Renunţarea organelor sus-menţionate şi a cetăţenilor la cererea depusă în apărarea intereselor unei alte persoane nu face ca această persoană să piardă dreptul de a cere examinarea cauzei în fond. În aceste cazuri cheltuielile de judecată urmează să fie plătite potrivit cu dispoziţiile generale. Organele administraţiei de stat, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, unităţile militare arătate în articolul 45 din prezentul Cod, prin reprezentanţii lor, precum şi cetăţenii, pot să ia cunoştinţă de materialele din dosar, să propună recuzări, să dea explicaţii, să prezinte dovezi, să participe la cercetarea dovezilor, să formuleze cereri şi să săvîrşească alte acte de procedură de lege.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[în redacţia Ucazului din 06.05.82]
CAPITOLUL AL CINCILEA
REPREZENTAREA ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
Articolul 47. Exercitarea drepturilor procedurale în
instanţa de judecată prin reprezentanţi
Cetăţenii pot exercita drepturile lor procedurale în instanţa de judecată personal sau prin reprezentanţi. Participarea personală a cetăţeanului la proces nu-l decade din dreptul de a avea în acest proces un reprezentant.
În procesele lor personale juridice sînt reprezentate în instanţă de către organele lor, acţionînd în limitele împuternicirilor ce le sînt acordate prin lege, statut sau regulament, ori de către reprezentanţi.
Conducătorii de organizaţii, care se prezintă în calitate de organ al persoanei juridice, prezintă instanţei documentele, ce atestă funcţia sau împuternicirile pe care le deţin.
Articolul 48. Persoanelor care pot fi reprezentanţi în
instanţa de judecată
Pot fi reprezentanţi în instanţa de judecată:
1) lucrătorii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, unităţilor militare, ai colhozurilor, ai altor organizaţii cooperatiste, ai asociaţiilor lor, ai altor organizaţii obşteşti - în procesele acestor întreprinderi, instituţii, organizaţii;
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
2) împuterniciţii sindicatelor - în procesele muncitorilor şi slujbaşilor, membrilor colhozului, precum şi ale altor persoane, ale căror drepturi şi interese sînt apărate de către sindicate;
3) împuterniciţii organizaţiilor, cărora legea, statutul sau regulamentul le acordă dreptul să apere drepturile şi interesele membrilor acestor organizaţii;
4) împuterniciţii organelor sau organizaţiilor, cărora legea, statutul sau regulamentul le acordă dreptul să apere drepturile şi interesele altor persoane (punctul 3 al articolului 5 din prezentul Cod);
5) unul din coparticipanţi, din însărcinarea celorlalţi coparticipanţi, pe baza articolului 37 din prezentul Cod;
6) avocaţii;
7) alte persoane admise în calitate de reprezentanţi de instanţa care judecă procesul.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 49. Formularea împuternicirilor reprezentantului
Împuternicirile reprezentantului trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi întocmită în comformitate cu legea.
Procurile, date de cetăţeni, se certifică pe cale notarială. Procurile cetăţenilor, care trăiesc în centre populate, unde nu sînt birouri de notariat de stat, se certifică de către primăriile satelor (comunelor). Procurile, date de cetăţeni, pot fi certificate şi de întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile, în care lucrează sau învaţă mandatarul, de organizaţiile de exploatare a locuinţelor de la domiciliul lui, de administraţia instituţiei curativo-profilactice staţionare, în care cetăţeanul se află pentru tratament, de unitata militară respectivă, dacă procura este dată de către un militar. Procura dată de un cetăţean, care se află în locuri de detenţiune, se certifică de către şefului locului de detenţiune.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Procura din partea unei persoane juridice se eliberează de conducătorul organizaţiei respective.
Împuterniciţii sindicatelor şi ai altor organizaţii obşteşti, prevăzute de către punctele 2, 3 şi 4 ale articolului 48 din prezentul cod, trebuie să prezinte instanţei de judecată documentele, care atestă mandatul eliberat de organizaţiile respective pentru a le reprezenta în procesul dat.
Împuternicirile date reprezentanţilor, menţionaţi în punctele 5 şi 7 ale articolului 48 din prezentul cod, pot fi formulate într-o declaraţie verbală a mandatarului, consemnată în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Împuternicirea dată avocatului se atestă printr-un ordin scris, eliberat de biroul de consultaţii juridice.
Articolul 50. Împuternicirile date reprezentantului
Împuternicirea de reprezentare în justiţie dă reprezentantului dreptul de a face în numele celui reprezentat toate actele de procedură, cu excepţia strămutării procesului la arbitrii aleşi, a renunţării totale sau parţiale la pretenţiile din acţiune, modificării temeiului şi obiectului acţiunii, recunoaşterii acţiunii, încheierii unei tranzacţii de împăcare, transmiterii împuternicirilor unei alte persoane, atacării hotărîrii instanţei, prezentării titlului executor spre urmărire, primirii bunurilor sau banilor în baza hotărîrii instanţei de judecată. Împuternicirea de a săvîrşi oricare din actele arătate în prezentul articol trebuie să fie indicată special în procura dată reprezentantului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 51. Reprezentanţii legali
Drepturile şi interesele ocrotite prin lege ale cetăţenilor incapabili, ale celor care nu au capacitatea deplină de exerciţiu, şi ale celor declaraţi ca avînd capacitatea de exerciţiu limitată sînt apărate înaintea instanţei de către părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii lor. Aceştia vor prezenta instanţei documentele care certifică împuternicirile lor.
Reprezentanţii legali săvîrşesc în numele celor reprezentaţi toate actele de procedură, pe care are dreptul să le săvîrşească cel reprezentat, cu restricţiile prevăzute de lege.
În procesul în care urmează să participe un cetăţean, declarat absent fără veste în modul stabilit de lege, acesta va fi reprezentat de custodele sau de tutorele numit pentru custodia şi administrarea bunurilor celui absent fără veste.
[În redacţia Ucazului din 04.09.75]
În procesul în care urmează să participe moştenitorul unei persoane decedate sau a unui cetăţean, declarat mort după procedura stabilită, dacă succesiunea nu a fost încă acceptată încă de nimeni, moştenitorul va fi reprezentat de tutorele numit pentru custodia şi administrarea bunurilor succesorale.
În cazurile prevăzute de acest articol părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii pot încredinţa ducerea procesului în instanţa de judecată unei alte persoane, alese de ei în calitate de reprezentant.
Articolul 52. Persoanele care nu pot fi reprezentanţi în justiţie
Nu pot fi reprezentanţi în justiţie:
1) persoanele care nu au ajuns la majorat;
2) persoanele care se află sub tutelă sau curatelă.
Nu pot fi admişi ca reprezentanţi în justiţie avocaţii, care au acceptat misiunea de acordare a asistenţei juridice, încălcînd regulile stabilite prin legislaţia cu privire la avocatură. În modul prevăzut de punctul 7 al articolului 48 din prezentul cod, nu pot fi admise ca reprezentanţi în justiţie persoanele, excluse din Colegiul de Avocaţi sau care au fost vremelnic îndepărtate de la exercitarea funcţiilor de avocat.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
De asemenea nu pot fi reprezentanţi în justiţie judecătorii, anchetatorii penali şi procurorii, cu excepţia cazurilor cînd ei apar în calitate de reprezentanţi legali (părinţi, înfietori, tutori, curatori), precum şi în calitate de reprezentanţi ai instanţei de judecată sau procuraturii.
Ca reprezentant în instanţa judecătorească persoana nu poate figura, dacă ea acordă în cauza dată sau a acordat mai înainte asistenţă juridică unor persoane, ale căror interese sînt în contradicţie cu interesele celui pe care îl reprezintă, sau dacă a participat în calitate de judecător, de procuror, de anchetator, de persoană, care a efectuat cercetarea penală, de expert, de specialist, de traducător, de martor sau martor asistent, precum şi dacă se află în raporturi de rudenie cu persoana cu funcţii de răspundere, care participă la examinarea cauzei.
[În redacţia Ucazului din 06.01.83]
Atunci cînd există asemenea împrejurări, reprezentantul poate fi recuzat de către persoanele, care participă la proces.
[În redacţia Ucazului din 06.01.83]
CAPITOLUL AL ŞASELEA
DOVEZILE
Articolul 53. Dovezile
În pricinile civile constituie dovezi orice împrejurări de fapt, pe baza cărora instanţa stabileşte în modul prevăzut de lege existenţa sau lipsa împrejurărilor care justifică pretenţiile din acţiune şi obiecţiile părţilor, precum şi alte împrejurări ce au importanţă pentru justa soluţionare a pricinii.
Aceste împrejurări se stabilesc prin următoarele mijloace: explicaţiile date de părţi şi de terţe persoane, depoziţiile martorilor, înscrisurile, dovezile materiale şi concluziile experţilor.
Articolul 54. Obligaţia de a dovedi şi de a prezenta dovezi
Fiecare parte trebuie să dovedească împrejurările pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale.
Dovezile se prezintă de către părţi şi de ceilalţi participanţi la proces în termenele prevăzute de lege pentru examinarea categoriilor respective de cauze. În cazuri excepţionale, la cererea motivată a altor participanţi la proces, instanţa de judecată este în drept să acorde un termen suplimentar pentru prezentarea dovezilor.
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Articolul 541. Obligaţia de a prezenta dovezi în cauzele
de încălcare a drepturilor titularului de brevet
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie încălcarea drepturilor titularului de brevet referitor la un procedeu de obţinere a unui produs, instanţa judecătorească va cere pîrîtului să demonstreze că procedeul folosit pentru obţinerea acestui produs este diferit de procedeul brevetat. Pînă la prezentarea probei contrarii, orice produs identic, fabricat fără consimţămîntul titularului de brevet, este considerat ca fiind obţinut prin procedeul brevetat dacă produsul este nou şi/sau dacă probabilitatea că produsul a fost obţinut prin procedeul brevetat este mare, iar titularul de brevet, deşi a depus eforturi rezonabile, nu a reuşit să stabilească ce procedeu a fost, de fapt, folosit.
În cazul prezentării probei contrarii, drepturile pîrîtului, legate de protecţia secretelor sale industriale şi comerciale, vor fi asigurate.
[Art.541 în redacţia L1079/23.06.2000, MO154/14.12.2000]
Articolul 55. Dovezile reţinute de instanţa de judecată
Instanţa de judecată reţine spre cercetare numai acele dovezi prezentate, care au importanţă pentru pricină.
Articolul 56. Admisibilitatea dovezilor
Împrejurările pricinii, care după lege trebuie să fie confirmate cu anumite mijloace de probă, nu pot fi confirmate cu nici un fel de alte mijloace de probă.
Articolul 57. Cazurile cînd nu e nevoie de a se face dovadă
Împrejurările pe care instanţa le-a declarat unanim cunoscute nu au nevoie de a fi dovedite.
Faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească definitivă, pronunţată într-o pricină civilă, nu trebuie dovedite din nou la judecarea altor pricini civile, la care participă aceleaşi persoane.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Faptele care, conform legii, sînt prezumate ca stabilite nu trebuie dovedite la judecarea pricinii. Această prezumţie poate fi combătută, conform regulilor generale, de persoanele interesate. Instanţa de judecată are dreptul să verifice şi din proprie iniţiativă temeinicia prezumţiei cu privire la existenţa faptelor arătate.
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Articolul 58. Puterea obligatoare a sentinţei penale
pentru instanţa care judecă pricina civilă
Sentinţa, pronunţată de instanţa de judecată într-o pricină penală şi rămasă definitivă este obligatoare pentru instanţa chemată de a se pronunţa asupra efectelor juridice civile ale actelor persoanei împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa, numai în ceea ce priveşte faptul dacă aceste acte au avut loc şi dacă au fost săvîrşite de persoana în cauză.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Articolul 59. Delegaţiile date altor instanţe de judecată
Cînd este necesar să se adune dovezi în altă localitate, instanţa care judecă pricina dă delegaţie instanţei de judecată respective să efectuieze anumite acte de procedură. În încheierea privitoare la delegaţie se expune esenţa pricinii ce se judecă,se arată împrejurările ce urmează să fie lămurite, dovezile pe care trebuie să le strîngă instanţa care îndeplineşte delegaţia. Această încheiere este obligatorie pentru instanţa, căreia îi este adresată şi trebuie să fie îndeplinită în termen de cel mult zece zile.
[Art.59 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
Articolul 60. Modul de îndeplinire a delegaţiei
date unei alte instanţe de judecată
Delegaţia dată se îndeplineşte în şedinţă, conform regulilor stabilite de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică îndeplinirea delegaţiei.
Procesele-verbale şi toate materialele adunate cu prilejul îndeplinirii delegaţiei se trimit imediat instanţei care judecă pricina.
Dacă participanţii la proces sau martorii, care au depus mărturii în faţa instanţei ce îndeplinea delegaţia, se vor prezenta în faţa instanţei care judecă pricina, ei vor da explicaţii şi mărturii în conformitate cu regulile generale.
Articolul 61. Aprecierea dovezilor
Instanţa de judecată apreciază dovezile după intima ei convingere, întemeiată pe cercetarea sub toate aspectele, complectă şi obiectivă, în şedinţă a tuturor împrejurărilor pricinii în ansamblul lor, călăuzindu-se de lege.
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Nici un fel de dovezi nu au pentru instanţa de judecată o forţă probantă de mai înainte stabilită.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 62. Asigurarea dovezilor
Persoanele, care au motive a se teme, că prezentarea dovezilor necesare pentru ele va deveni ulterior imposibilă sau grea, pot cere instanţei de judecată asigurarea acestor dovezi.
În cererea de asigurare a dovezilor trebuie să fie arătate dovezile, a căror asigurare se cere, împrejurările ce urmează să fie confirmate prin aceste dovezi, motivele care l-au determinat pe petiţionar să ceară asigurarea, precum şi procesul pentru care sînt necesare dovezile ce se asigură.
Cererea se depune la instanţa, în a cărei rază de activitate trebuie să fie săvîrşite actele de procedură în vederea asigurării dovezilor.
Împotriva încheierii de respingere de către judecător a cererii de asigurare a dovezilor se poate face recurs.
Asigurarea dovezilor se face de către judecător sau instanţa de judecată în şedinţă, conform regulilor stabilite de prezentul cod.
Petiţionarului şi celorlalte persoane li se comunică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea cererii de asigurare a dovezilor.
Procesele-verbale şi toate materialele adunate în vederea asigurării dovezilor se trimit instanţei care judecă pricina.
Asigurarea dovezilor înainte de începerea procesului în instanţa de judecată, precum şi a dovezilor cerute pentru rezolvarea chestiunilor în organele statelor străine, se face de către birourile notariale de stat în modul prevăzut de "Legea cu privire la notariat".
[Alin.8 modificat prin Legea nr.126-XIV din 30.07.98]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 04.09.75]
Articolul 63. Explicaţiile date de părţi şi de terţe persoane
Explicaţiile date de părţi şi de terţe persoane cu privire la împrejurările, care le sînt cunoscute şi care au importanţă în proces, urmează să fie verificate şi apreciate odată cu celelalte dovezi adunate în legătură cu pricina.
Recunoaşterea de către una din părţi a faptelor pe care cealaltă parte îşi întemeează pretenţiile sau obiecţiile nu este obligatoare pentru instanţa de judecată.
Instanţa poate considera faptul recunoscut ca stabilit, dacă nu se îndoieşte, că recunoaşterea corespunde împrejurărilor pricinii şi nu s-a făcut de către parte în urma unei înşelăciuni, violenţe, ameninţări, erori sau în scopul ascunderii adevărului.
Articolul 64. Depoziţiile martorilor
Martor poate fi orice persoană, cărea îi sînt cunoscute anumite împrejurări referitoare la pricină.
Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:
1) rudele pînă la gradul al treilea inclusiv şi afinii;
2) soţul, chiar şi divorţat;
3) persoanele care din cauza defectelor lor fizice sau psihice nu sînt în stare să înţeleagă just faptele sau să depună asupra lor mărturii drepte;
4) cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă;
5) slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii şi orice alte persoane pe care legea le obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul obligaţiilor de serviciu;
6) funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Persoanele indicate în punctele 5) şi 6) din alineatul al doilea al prezentului articol, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligate să depună mărturii dacă au fost eliberate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau de organul interesat în păstrarea lui.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
În pricinile cu privire la starea civilă sau divorţ pot face declaraţii rudele şi afinii, cu excepţia celor descendenţi.
[în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Persoana care cere citare unui martor este obligată să arăte, ce anume împrejurări importante pentru soluţionarea cauzei ar putea confirma martorul şi să comunice instanţei prenumele, numele după tată, numele de familie şi domiciliul acestuia.
Articolul 65. Obligaţiile şi răspunderea martorului
Martorul este obligat să se prezinte, cînd este citat în instanţă şi să facă depoziţii drepte.
Dacă martorul citat nu se va prezenta în şedinţă din motive pe care instanţa le consideră neîntemeiate, i se va aplica o amendă de pînă la zece salarii minime, iar dacă nu se va prezenta după ce a fost citat a doua oară, instanţa are dreptul să ordone aducerea lui silită şi să-i aplice o amendă de la zece la douăzeci de salarii minime.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Martorul care refuză sau se sustrage de a face depoziţii răspunde conform articolului 197 din Codul penal al Republicii Moldova.
Martorul care face cu bună ştiinţă depoziţii mincinoase va răspunde conform articolului 196 din Codul penal al Republicii Moldova.
Martorul poate fi ascultat de instanţă la locul aflării sale, dacă din cauza bolii, bătrîneţei, invalidităţii sau din alte motive, pe care instanţa le consideră întemeiate, el nu este în stare să se prezinte la judecată, deşi a fost citat.
Articolul 66. Înscrisurile
Se consideră înscris orice fel de documente, scrisori de afaceri sau cu caracter personal, conţinînd date asupra unor împrejurări ce au importanţă în proces.
Persoana care prezintă un înscris sau cere aducerea lui în instanţă este obligată să arate, ce anume împrejurări importante pentru dezlegarea pricinii, ar putea fi stabilite prin această dovadă.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Articolul 67. Ordonarea aducerii şi prezentarea înscrisurilor
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti, precum şi cetăţenii au obligaţia să prezinte înscrisurile pe care le cere instanţa în baza demersului părţilor.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii din 09.12.94]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Instanţa de judecată sau judecătorul poate elibera persoanei, care cere aducerea unui înscris, o adeverinţă confirmînd dreptul ei de a căpăta acest înscris spre a-l înfăţişa instanţei.
Cînd o parte sau un alt participant la proces afirmă că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate ordona prezentarea lui.
Cererea de prezentare a înscrisului nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să prezinte înscrisul.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 68. Obligaţia de a prezenta înscrisurile cerute
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii care nu participă la proces şi care nu au posibilitatea să prezinte înscrisul cerut sau să-l prezinte în termenul ficsat de instanţă trebuie să comunice aceasta instanţei, arătînd totodată cauzele.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Dacă înscrisul se păstrează într-o întreprindere, instituţie sau organizaţie, instanţa, la cererea părţii, va lua măsuri pentru prezentarea lui. În caz de refuz neîntemeiat de a prezenta înscrisul, persoana cu funcţii de răspundere vinovată este supusă unei amenzi de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime. Aplicarea amenzii nu scuteşte persoanele cu funcţii de răspundere respective de obligaţia de a prezenta înscrisul cerut.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă înscrisul este deţinut de o altă persoană, aceasta va fi citată ca martor, fiind obligată să prezinte înscrisul cerut sub pedeapsa aplicării amenzii prevăzute de prezentul articol alineatul doi.
Prezentarea înscrisului se face din contul părţii care a cerut dovada.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Înscrisul se prezintă, de regulă, în original. Dacă a fost prezentată o copie a documentului, instanţa are dreptul, la cererea participanţilor la proces, să ordone, în caz de necesitate, prezentarea originalului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 68/1. Respingerea cererii de prezentare a înscrisului
Instanţa respinge cererea de prezentare a înscrisului în întregime sau în parte în cazul cînd:
1) înscrisul conţine numai chestiuni personale;
2) prezentarea înscrisului ar încălca obligaţia de a păstra secretul;
3) prezentarea înscrisului ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 69. Examinarea şi cercetarea înscrisurilor
la locul de păstrare a lor
Dacă este greu de prezentat instanţei înscrisurile din cauză că sînt numeroase sau din cauză că numai o parte din ele au importanţă în proces sau din alte motive, instanţa poate să ceară prezentarea unor extrase certificate în modul cuvenit sau să examineze şi să cerceteze înscrisurile chiar la locul de păstrare a lor.
Articolul 70. Restituirea documentelor originale
După ce hotărîrea judecătorească a devenit definitivă documentele originale aflate la dosar se pot restitui la cererea persoanelor care le-au prezentat. La dosar va rămîne însă o copie a documentului certificată de judecător.
Articolul 71. Dovezile materiale
Dovezi materiale sînt obiectele, care pot servi ca mijloc de stabilire a unor împrejurări ce au importanţă în proces.
Persoana, care prezintă o dovadă materială sau care cere, ca o asemenea dovadă să fie adusă sau să fie examinată la locul păstrării ei, este obligată să arate ce împrejurări importante pentru dezlegarea pricinii ar putea fi stabilite prin această dovadă.
Articolul 72. Ordonarea aducerii şi prezentarea
dovezilor materiale
Persoana care cere, ca instanţa să ordone aducerea unui obiect în calitate de dovadă de la persoane ce participă sau nu participă sau nu participă la proces, trebuie să descrie amănunţit obiectul şi să arăte motivele, pentru care consideră, că obiectul s-ar afla la persoana respectivă.
Dovezile materiale, cerute de instanţă de la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau de la cetăţeni, se vor trimite direct instanţei.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Persoanei care cere ordonarea aducerii dovezilor materiale instanţa sau judecătorul ei poate elibera o adeverinţă, confirmînd dreptul ei de a căpăta această dovadă spre a o înfăţişa instanţei.
Articolul 73. Obligaţia de a prezenta dovezile materiale
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii ce nu participă la proces au obligaţia să prezinte la cererea instanţei, dovezile materiale, pe care le deţin şi de care instanţa are nevoie.
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenii care nu participă la proces şi care nu au posibilitatea să prezinte obiectul cerut sau sa-l prezinte în termenul fixat de instanţă trebuie să comunice aceasta instanţei, arătînd tot odată cauzele.
În caz de necomunicare, precum şi dacă cererea instanţei de a prezenta obiectul nu a fost îndeplinită din motive, considerate de instanţă ca neîntemeiate, persoanelor oficiale de la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti sau cetăţenilor vinovaţi de acest lucru li se va aplica o amendă de pînă la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Aplicarea amenzii nu scuteşte persoanele oficiale şi pe cetăţenii respectivi de obligaţia de a prezenta obiectul cerut de instanţă.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 74. Păstrarea dovezilor materiale
Dovezile materiale se păstrează la dosar sau se depun la camera de păstrare a dovezilor materiale a instanţei, însoţite de un opis special.
Obiectele care nu pot fi aduse în instanţă se păstrează la locul de aflare a lor; ele trebuie să fie descrise amănunţit, iar în cazurile necesare - fotografiate şi sigilate.
Instanţa de judecată i-a măsuri pentru păstrarea obiectelor în stare neschimbătoare.
Articolul 75. Examinarea dovezilor materiale la locul
de păstrare a lor
Dacă este greu de prezentat instanţei dovezile materiale din cauză că sînt voluminoase sau că numai o parte din ele au importanţă în proces sau din alte motive, instanţa poate efectua examinarea şi cercetarea la locul unde se păstrează.
Produsele alimentare şi alte obiecte supuse alterării rapide se examinează imediat de către instanţă. După examinare aceste obiecte se restituie persoanei de la care au fost primite sau se dau în primire întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor ce le pot folosi după destinaţie. În cazul din urmă proprietarului obiectelor trebuie să i se restituie ulterior obiecte de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate sau contravaloarea lor, la preţul de stat existent în momentul restituirii.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 76. Restituirea dovezilor materiale
După ce hotărîrea instanţei a devenit definitivă, dovezile materiale se restituie persoanelor de la care au fost primite sau se remit persoanelor cărora instanţa le-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor lucrări.
Obiectele care, după lege nu se pot afla în posesia cetăţenilor se remit întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
În unele cazuri dovezile materiale, după examinarea şi cercetarea lor de către instanţă, pot fi restituite, chiar înainte de terminarea procesului, persoanelor de la care au fost primite, dacă acestea din urmă le cer şi dacă admiterea unei asemenea cereri este posibilă fără a se prejudicia dezlegarea pricinii.
Articolul 77. Expertiza ordonată de instanţă
Pentru lămurirea unor chestiuni, care s-ar putea ivi sau care s-ar ivi cu prilejul judecării pricinii şi care cer cunoştinţe speciale din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii sau meşteşugurilor, judecătorul în vederea asigurării dovezilor sau în legătură cu pregătirea pricinii pentru judecare, sau instanţa, în timpul judecării pricinii, la cererea unei sau ambelor părţi, va dispune efectuarea unei expertize.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Participanţii la proces au dreptul să prezinte instanţei chestiunile care trebuie să fie lămurite de către expert. Instanţa stabileşte definitiv toate chestiunile asupra cărora urmează să-şi prezinte concluziile expertul. Instanţa este obligată să motiveze respingerea chestiunilor propuse.
Articolul 78. Procedura de efectuare a expertizei
Expertiza se efectuează de către experţii instituţiilor respective sau de alţi specialişti numiţi de instanţă. În calitate de expert poate fi numită orice persoană, care posedă cunoştinţe necesare pentru a prezenta concluzii.
Expertiza se efectuează sau în instanţă sau în afara ei, dacă o cere caraterul cercetării sau este greu, sau chiar imposibil să se aducă obiectul cercetării înaintea instanţei. Dacă au fost numiţi cîţiva experţi, aceştia au dreptul să se consulte între ei. În cazul cînd ajung la aceaşi părere, ei semnează toţi o singură concluzie. Dacă unii experţi nu sînt de acord cu ceilalţi, ei vor întocmi concluzii separate.
Articolul 79. Obligaţiile şi drepturile expertului
Persoana numită ca expert este obligată să se înfăţişeze la chemarea instanţei de judecată şi să prezinte concluzii obiective asupra chestiunilor ce i se pun.
Dacă expertul chemat nu se va înfăţişa la şedinţă din motive considerate de instanţă ca neîntemeiate i se va aplica o amendă de pînă la zece douăzeci şi cinci de salarii minime.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false sau pentru refuzul ori sustrajerea de a prezenta concluzii din motive considerate de instanţă ca neîntemeiate expertul răspunde conform articolelor 196 şi 197 din Codul penal al Republicii Moldova.
Expertul poate să refuze a prezenta concluzii, dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie sînt insuficiente sau dacă el nu are cunoştinţele necesare pentru îndeplinirea sarcinii ce i s-a încredinţat.
Expertul are dreptul, în măsura în care aceasta este necesar pentru prezentarea concluziilor, să ee cunoştinţă de materialele din dosar, să participe la judecarea pricinii, să ceară instanţei să-i pună la dispoziţie materiale suplimentare.
Articolul 80. Concluziile expertului
Expertul prezintă concluziile sale în scris.
Concluziile expertului trebuie să cuprindă o descriere amănunţită a cercetărilor efectuate, deducţiile făcute pe baza lor, precum şi răspunsuri argumentate la întrebările puse de instanţă.
Dacă în timpul efectuării expertizei expertul va constata existenţa unor împrejurări, care au importanţă în proces şi în privinţa cărora nu sa-u pus întrebări, el are dreptul să includă în concluziile prezentate deducţiile sale asupra acestor împrejurări.
Articolul 81. Aprecierea concluziilor expertului de
către instanţa de judecată
Concluziile expertului nu sînt obligatoare pentru instanţa de judecată şi se apreciază de aceasta în conformitate cu regulile stabilite în articolul 61 din prezentul cod. Respingerea de către instanţă a concluziilor expertului trebuie să fie motivată în corpul hotărîrii sau al încheierii.
Articolul 82. Expertiza suplimentară şi noua expertiză
În cazul cînd concluziile expertului nu sînt suficient de clare sau nu sînt complete, instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei expertize suplimentare.
Dacă nu este de acord cu concluziile expertului din cauză că ele nu sînt întemeiate, precum şi dacă există contradicţii între concluziile mai multor experţi, instanţa poate dispune efectuarea unei noi expertize de către un alt expert sau alţi experţi.
Articolul 821. Decăderea din dreptul de a prezenta dovezi
Partea care cere dovadă cu martori sau efectuarea unei expertize este obligată, în termen de 5 zile de la încuviinţarea cererii, să depună suma stabilită de instanţă pentru despăgubirea martorilor sau plata expertului. Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea din dovadă pentru acea instanţă.
Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere, discutînd în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL ŞAPTELEA
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ
Articolul 83. Cheltuielile de judecată
Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi cheltuielile legate de judecarea pricinii.
Articolul 84. Cuantumul taxei de stat
Taxa de stat se încasează de la persoane fizice şi juridice pentru cererile de chemare în judecată, cererile terţilor care au revendicări de sine stătătoare, pentru cererile privitor la litigiile precontractuale, pentru cererile (plîngerile) privitor la cauzele cu procedură specială, pentru cererile de apel şi cererile de recurs, pentru contestaţiile în anulare a hotărîrilor instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti a copiilor (duplicatelor) de pe documente în următoarele cuantumuri:
1) pentru cererile de chemare în judecată privitor 3% din valoarea acţiunii sau din suma încasată,
la litigiile cu caracter patrimonial, cererile de dar nu mai puţin de 50 lei de la persoanele fizice
contestare a unui titlu executoriu sau a unui şi nu mai puţin de 15 salarii
alt document prin care încasarea se produce minime de la persoanele juridice
în mod incontestabil
2) pentru cererile de intentare a procesului de faliment:
la înaintarea cererii de către creditor sau debitor 2000%*
după soluţionarea cauzei în fond şi pronunţarea hotărîrii
de declarare a falimentului:
- dacă valoarea creanţei este de pînă la 200000 lei 1,5% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este de la 200000 lei la 500000 lei 1,3% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este de la 500000 lei la 1000000 lei 1,1% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este de la 1000000 lei la 5000000 lei 0,9% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este de la 5000000 lei la 10000000 lei 0,7% din suma încasată
- dacă valoarea creanţei este mai mare de 10000000 lei 0,6% din suma încasată
În cazul în care instanţa de judecată ia decizia de intentare a procesului de faliment, diferenţa dintre taxa de stat plătită de către creditor şi taxa de stat, exprimată în procente, din suma încasată urmează să fie restituită creditorului.
Zece procente din taxa de stat încasată în cadrul proceselor de faliment se acumulează la un cont special al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova, deschis la Trezoreria Centrală a Ministerului Finanţelor, şi se utilizează pentru finanţarea activităţii Judecătoriei Economice a Republicii Moldova conform unui deviz aprobat anual de Guvern;
[Pct.2) în redacţia Legii nr.1051-XIV din 16.06.2000]
3) pentru plîngerile împotriva acţiunilor nelegitime ale
organelor administraţiei publice şi ale persoanelor cu funcţii
de răspundere care lezează drepturile cetăţenilor 100%
[Pct.3) modificat prin Legea nr.1051-XIV din 16.06.2000]
4) pentru cererile de chemare în judecată privitor la:
desfacerea căsătoriei 200%
desfacerea celei de a doua căsătorii 1000%
împărţirea averii la desfacerea căsătoriei 3% din valoarea acţiunii,
dar nu mai puţin de 150 lei
5) pentru cererile de chemare în judecată privitor la desfacerea căsătoriei cu persoane
considerate, în modul stabilit, absente fără veste sau incapabile din cauza bolii mintale
sau a debilităţii mintale, cu persoane condamnate la privaţiune de libertate pe un 100%
termen de cel puţin trei ani
6) pentru cererile de chemare în judecată privitor la modificarea sau rezilierea
contractului de închiriere a încăperilor de locuit, pre lungirea termenului de primire a
moştenirii, ridicarea sechestrului asupra bunurilor şi pentru alte cereri de chemare în
judecată cu caracter nepatrimonial (sau care nu urmează a fi evaluate) 500%
7) pentru cererile (plîngerile) privitor la cauzele cu procedură specială 500%
8) pentru cererile de chemare în judecată privitor la examinarea chestiunilor vizînd
apărarea onoarei şi demnităţii 500%
9) pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile economice apărute la
încheierea, modificarea sau rezilierea contractelor economice 1000%
10) pentru cererile agenţilor economici privitor la considerarea actelor organelor
administraţiei publice, ale organelor cooperatiste şi obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora ca fiind nule 1000%
11) pentru cererile de apel 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare
împotriva hotărîrilor în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter
instanstanţelor judecătoreşti patrimonial - 75% din taxa calculată din suma contestată
12) pentru cererile de recurs 50% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare
privitor la hotărîrile în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter
instanţelor judecătoreşti patrimonial - 50% din taxa calculată din suma contestată
13) pentru contestaţiile în 25% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare
anulare a hot ărîrilor în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter
instanţelor judecătoreşti patrimonial - 25% din taxa calculată din suma contestată
14) pentru eliberarea copiilor (duplicatelor) repetate de pe hotărîrea, 50% pentru fiecare
sentinţa, încheierea, decizia instanţei judecătoreşti, precum şi a copiilor document şi, suplimentar,
de pe alte documente din dosar, eliberate de instanţa judecătorească 2% pentru fiecare pagină.
la solicitarea părţilor şi altor persoane participante la proces
Cererile depuse împotriva încheierilor instanţelor judecătoreşti pe căile ordinare şi extraordinare de atac nu sînt supuse taxei de stat.
Taxa de stat pentru cererile de chemare în judecată, pentru cererile de apel şi cererile de recurs se plăteşte la depunerea lor, iar pentru eliberarea copiilor de pe actele eliberate de către instanţele judecătoreşti - la primirea lor.
[Art.84 în redacţia Leg nr.235-XIV din 23.12.98]
[Art.84 modificat prin Legea nr.1444 din 26.12.97]
[Art.84 modificat prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
[Art.84 modificat prin Legea nr.1363-XII din 18.03.93]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 85. Valoarea acţiunii
Valoarea acţiunii este determinată:
1) în acţiunile pentru plata unei sume de bani - de suma cerută;
2) în acţiunile de revendicare a unor bunuri - de valoarea bunurilor revendicate;
3) în acţiunile pentru plate pensiei de întreţinere (alimente) - de suma totală a plăţilor pe un an;
4) în acţiunile privitoare la plăţi scadente - de suma totală a plăţilor pretinse, dar nu mai mult decît pe trei ani;
5) în acţiunile privitoare la plăţi fără termen şi la plăţi de întreţinere pe viaţă - de suma totală a plăţilor pretinse pe trei ani;
6) în acţiunile de micşorare sau de mărire a plăţilor - de suma cu care se micşorează sau se măresc plăţile, dar nu mai mult decît pe un an;
7) în acţiunile de încetare a plăţilor - de suma totală a plăţilor restante, dar nu mai mult decît pe un an;
8) în acţiunile de reziliere înainte de termen a contractului de locaţiune a bunurilor - de suma totală a plăţilor pentru folosirea bunurilor în cursul timpului cît va mai fi în putere contractul, dar nu mai mult decît pe trei ani;
9) în acţiunile privitoare la dreptul de proprietate asupra clădirilor ce aparţin cetăţenilor pe baza dreptului de proprietate personală - de valoarea clădirii, care să nu fie mai mică de valoarea indicată în inventar sau, în lipsa acesteia, de evaluarea făcută în legătură cu asigurarea tarifară obligatoare, iar pentru clădirile care aparţin întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat, cooperatiste şi obşteşti - de valoarea clădirii, care să nu fie mai mică de cea indicată în bilanţ.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
10) în acţiunile care constau din mai multe pretenţii de sine stătătoare - de valoarea totală a acestor pretenţii.
Valoarea acţiunii se indică de reclamant. În caz de necorespundere vădită între valoarea indicată şi valoarea reală a bunurilor reclamate valoarea acţiunii este stabilită de judecător concomitent cu judecarea pricinii.
[Alin.2 art.85 completat prin Legea nr.1444 din 26.12.97]
Articolul 86. Plata suplimentară a taxei de stat
Dacă este greu să se stabilească valoarea acţiunii în momentul intentării ei, mărimea taxei de stat se stabileşte concomitent cu judecarea pricinii şi se indică în hotărîrea instanţei de judecată.
[Alin.1 art.86 în redacţia Legii nr.1444 din 26.12.97]
În cazul cînd reclamantul îşi măreşte pretenţiile formulate în acţiune, el urmează să plătească o taxă suplimentară, care să corespundă valorii, cu care s-a mărit acţiunea.
Articolul 87. Restituirea taxei de stat
Taxa de stat plătită urmează a fi restituită parţial sau integral, în cazurile:
1) achitării taxei într-o mărime mai mare decît cea prevăzută de legislaţia în vigoare;
2) restituirii cererii (plîngerii) sau refuzului de a o recepţiona în temeiul articolului 131 şi 132 din prezentul cod;
3) clasării procesului în prima şi a doua instanţă judecătorească pentru motivele, prevăzute, prevăzute la punctele 1 şi 2 ale articolului 218 din prezentul cod;
4) cînd cererii nu i s-a dat curs în prima şi a doua instanţă judecătorească pentru motivele, prevăzute la punctele 1 şi 2 ale articolului 220 din prezentului cod;
5) refuzului persoanei care a plotit taxa pentru întocmirea sau primirea documentelor pînă la adresarea în instanţa judecătorească;
6) achitării taxei de stat pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei cu acordul comun al soţilor care nu au copii minori, dacă desfacerea căsătoriei nu a avut loc în legătură cu împăcarea soţilor sau neprezentarea unuia dintre ei;
7) refuzului de acceptare a cererii de recurs;
8) în alte cazuri, stabilite de legislaţia Republicii Moldova;
Restituirea taxei de stat se efectuează ţinînd cont de indexarea preţurilor cu condiţia că cererea a fost depusă în instanţa judecătorească în termen de trei ani din ziua transferării ei în buget.
[În redacţia Legii din 18.03.93]
Articolul 88. Înlesniri la încasarea taxei de stat
Sînt scutiţi de plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti:
1) reclamanţii (persoane fizice) - în acţiunile de percepere a sumelor de retribuire a muncii şi în alte pretenţii legate de activitatea de muncă;
2) reclamanţii - în acţiune ce decurg din dreptul de autor, şi drepturile conexe, din dreptul asupra invenţiilor, desenelor şi modelelor industriale, soiurilor de plante, topografiilor circuitelor integrate, precum şi asupra propunerilor de raţionalizare;
[Art.88/1 pct.2) modificat prin L159/03.04.03, MO80/29.04.03 art.370]
2) reclamanţii - în acţiune ce decurg din dreptul de autor, precum şi din dreptul pentru descoperire, invenţie, propunere de raţionalizare şi pentru model industrial;
3) reclamanţii - în acţiune de încasare a pensiei alimentare;
4) reclamanţii - în acţiunile de încuviinţare a adopţiei;
[Art.88 pct.4) în redacţia L980/12.04.2002, MO62/09.05.2002 art.455]
5) reclamanţii - în acţiunile de recuperare a daunei, pricinuite prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii,precum şi de decesul întreţinătorului;
6) reclamanţii - în cauzele de percepere a pagubei pricinuite prin poluarea mediului înconjurător şi folosirea neraţională a resurselor naturale;
7) procurorii - în cazurile stabilite de legislaţie privind apărarea drepturilor altor persoane şi a intereselor ocrotite de stat;
8) avocaţii parlamentari - pentru cererile privind apărarea intereselor petiţionarilor ale căror drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate;
[Pct.7 introdus prin Legea nr.18 din 14.05.98]
9)prefecţii - pentru cererile privind declararea invalidităţii unui act emis de o autoritate a administraţiei publice locale;
[Pct.8 introdus prin Legea nr.784-XIV din 03.02.2000]
10)părţile - în litigiile vizînd repararea prejudiciului cauzat persoanei în legătură cu condamnarea, tragerea la răspundere penală, arestarea ca mod de aplicare a măsurii preventive, arestarea sau munca corecţională în calitate de sancţiune administrativă - toate aplicate nelegitim;
[Pct.9 modificat prin LP nr.136 din 10.05.2001 MO 62 din 09.06.2001]
11) organizaţiile obşteşti ale invalizilor, instituţiile acestora, întreprinderile şi asociaţiile de instruire şi producţie - în toate acţiunile;
[În redacţia Legii din 18.03.93]
12) reclamanţii - în acţiune pentru repararea, daunei materiale cauzate printr-o infracţiune;
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
13) consiliile judeţene şi primăriile - în cazurile de intentare a acţiunilor privind apărarea intereselor patrimoniale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe care le reprezintă.
[Pct.12 introdus prin L627/28.11.2001 MO144/29.11.2001 art. 1123]
Articolul 89. Scutirea de plată, amînarea, eşalonarea achitării
taxei sau eşalonarea achitării taxei de stat
În unele cazuri instanţa judecătorească (judecătorul), ţinînd cont de situaţia patrimonială a cetăţeanului, este în drept să-l exonereze integral sau parţial de la plata taxei de stat, iar în cazul persoanelor juridice - să decidă amînarea sau eşalonarea achitării taxei de stat.
Taxa de stat, de a cărei plată reclamantul a fost scutit, se încasează de la reclamant proporţional cu partea pretenţiilor satisfăcute.
[În redacţia Legii din 18.03.93]
Articolul 90. Cheltuielile legate de judecarea pricinii
Din cheltuielile legate de judecarea pricinii fac parte:
1) sumele care urmează să fie plătite martorilor şi experţilor;
2) cheltuielile legate de efectuarea unei examinării la faţa locului;
3) cheltuielile în legătură cu căutarea pîrîtului;
4) cheltuielile legate de executarea hotărîrii instanţei;
5) cheltuielile făcute din contul statului pentru retribuirea muncii avocatului.
[În redacţia Ucazului din 1983]
Articolul 91. Sumele care urmează să fie plătite martorilor,
experţilor şi traducătorilor
Martorilor, experţilor şi traducătorilor li se restituie cheltuielile de deplasare, de închiriere a încăperilor în legătură cu prezentarea lor în instanţa de judecată, li se plătesc diurne, precum şi recompensa pentru sustragerea de la ocupaţia lor obişnuită, în modul stabilit de Guvern.
Experţii şi traducătorii primesc o recompensă pentru munca efectuată din însărcinarea instanţei de judecată, dacă această muncă nu intră în sfera atribuţiilor lor de serviciu.
[În redacţia Legii nr.1147-XII din 04.08.92]
Articolul 92. Încasarea de la plăţi a sumelor ce urmează
să fie plătite martorilor şi experţilor
Sumele ce urmează să fie plătite martorilor şi experţilor sau necesare pentru plata cheltuielilor în vederea efectuării examinării la faţa locului se depun anticipat de partea care a făcut cererea respectivă.
Dacă cererea menţionată s-a făcut de ambele părţi sau dacă citarea martorilor şi experţilor ori examinarea la faţa locului se face din iniţiativa instanţei, sumele necesare se depun pe părţi în proporţii egale.
Sumele enumerate în prezentul articol nu se depun de către partea scutită de plata cheltuielilor de judecată.
Articolul 93. Plata sumelor cuvenite martorilor,
experţilor şi traducătorilor
Instanţa de judecată plăteşte sumele cuvenite martorilor, experţilor şi traducătorilor, după ce aceştia şi-au îndeplinit îndatoririle. Aceste sume li se plătesc martorilor şi experţilor chiar dacă nu au fost încasate de la părţi.
Modul de plată şi mărimea sumelor care urmează să fie plătite se stabilesc de legislaţia Republicii Moldova.
Articolul 94. Repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi
Instanţa de judecată obligă partea ale cărei pretenţii au fost respinse, chiar dacă a fost scutită de plata cheltuielilor de judecată, ce urmează să fie făcute venit la stat, să plătească părţii cîştigătoare toate cheltuielile de judecată făcute în legătură cu judecarea pricinii.
Dacă acţiunea a fost admisă în parte, reclamantului i se acordă cheltuieli de judecată proporţional cu mărimea pretenţiilor admise de instanţă, iar pîrîtului - proporţional cu acea partea a pretenţiilor reclamantului, care a fost respins.
Dacă instanţa superioară, fără să trimită pricina spre o nouă judecată, va modifica hotărîrea anterioară sau va da o nouă hotărîre, ea va schimba corespunzător repartizarea cheltuielilor de judecată.
[În redacţia Legii din 18.03.93]
Articolul 941. Acordarea de asistenţă juridică gratuită
cetăţenilor
Judecătorul, atunci cînd pregăteşte dosarul pentru dezbaterile judiciare sau instanţa judecătorească, cînd examinează cauza, este în drept, ţinînd cont de situaţia patrimonială a cetăţeanului, să-l scutească pe deplin sau parţial de plata pentru asistenţă juridică şi să raporteze pe seama statului cheltuielile pentru retribuirea muncii avocatului.
Mărimea sumelor, ce urmează a fi plătite biroului de asistenţă juridică, se stabileşte în conformitatea cu normele, ce reglementează plata pentru asistenţa juridică, acordată cetăţenilor de către colegiile de avocaţi.
Hotărîrea judecătorului sau încheierea instanţei judecătoreşti cu privire la scutirea deplină sau parţială a cetăţeanului de plata pentru asistenţă juridică se trimite spre executare, concomitent, biroului de asistenţă juridică şi organului financiar de la locul unde se află instanţa judecătorească.
[În redacţia Ucazului din 1983]
Articolul 942. Repartizarea cheltuielilor legate de
examinarea plîngerii
Cheltuielile legate de examinarea plîngerii pot fi puse de către instanţa judecătorească pe seama cetăţeanului, dacă instanţa judecătorească adoptă o hotărîre prin care refuză satisfacerea plîngerii lui, ori pe seama organului administraţiei de stat sau persoanei oficiale, dacă constată că acţiunile acestui organ sau ale acestei persoane oficiale sînt nelegale.
[În redacţia Legii nr.501-XII din 15.02.91]
Articolul 95. Plata cheltuielilor pentru asistenţa juridică
Instanţa de judecată obligă partea ale cărei pretenţii au fost respinse să plătească părţii cîştigătoare cheltuielile pentru asistenţa acordată de avocatul (reprezentantul) care a participat la proces, confirmate în acordul încheiat cu avocatul (reprezentantul)."
[Art.95 în redacţia Legii nr.1340-XIII din 08.10.97]
[Art.95 în redacţia Legii din 09.12.94]
Articolul 96. Plata de despăgubiri pentru pierderea
timpului de muncă
Instanţa poate obliga partea care a intentat cu reacredinţă o acţiune neîntemeiată sau care a pornit cu reacredinţă o contraacţiune sau cere se opune insistent examinării şi soluţionării juste şi rapide a pricinii să plătească în folosul celeilalte părţi, pentru pierderea efectivă a timpului de muncă, despăgubirii în raport cu cîştigul mediu, dar nu mai mult de cinci la sută în valoarea pretenţiilor admise.
Articolul 97. Repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul
renunţării la acţiune şi al tranzacţiei de împăcare
Dacă reclamantul renunţă la acţiune, pîrîtul nu-i restituie cheltuielile. Totuşi, dacă reclamantul nu-şi susţine pretenţiile din cauză că au fost satisfăcute de bună voie de către pîrît după intentarea acţiunii, instanţa, la cererea reclamantului, îl obligă pe pîrît să plătească toate cheltuielile de judecată făcute de reclamant în legătură cu procesul, precum şi suma plătită avocatului pentru asistenţa juridică.
Dacă la încheierea tranzacţiei de împăcare părţile nu au prevăzut în ce fel vor fi repartizate cheltuielile de judecată şi suma cuvenită avocatului, pentru asistenţa juridică, instanţa rezolvă această chestiune în conformitate cu articolele 94, 95 şi 99 din prezentul cod.
Articolul 98. Restituirea cheltuielilor de judecată
făcute de părţi
În cazul cînd se respinge complet sau parţial o acţiune, intentată de organele procurorului, precum şi de organele administraţiei de stat, de sindicate, la întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat, de colhozuri de alte organizaţii cooperatiste, de asociaţiile lor, de alte organizaţii obşteşti sau de cetăţeni aparte, care s-au adresat instanţei judecătoreşti pentru apărarea drepturilor şi a intereselor, ocrotite de lege, ale altor persoane (articolul 5 din prezentul cod), pîrîtului i se restituie din mijloacele bugetului cheltuielile de judecată, pe care le-a suportat, în întregime sau proporţional cu acea parte a pretenţiilor reclamantului, care i-a fost respinsă.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Dacă se respinge acţiunea intentată unui pîrît potrivit cu prevederile alineatului al treilea al articolului 38 din prezentul cod, cheltuielile de judecată i se restituie din mijloacele bugetului.
În caz de admitere a acţiunii de ridicare a sechestrului pus pe bunuri, cheltuielile de judecată i se restituie reclamantului din mijloacele bugetului.
Articolul 99. Restituirea către stat a cheltuielilor de judecată
Cheltuielile legate de examinarea cauzei şi taxa de stat, de plata cărora reclamantul a fost scutit, se încasează de la pîrît proporţional cu partea din pretenţii ce a fost admisă, spre a fi făcute venit la stat.
[În redacţia Ucazului din 06.01.83]
În caz de respingere a acţiunii cheltuielile făcute de instanţă în legătură cu judecarea pricinii se încasează de la reclamant şi se trec venit la stat.
Dacă acţiunea a fost admisă în parte, iar pîrîtul este scutit de plata cheltuielilor de judecată, cheltuielile făcute de instanţă în legătură cu judecarea pricinii se încasează, spre a fi făcute venit la stat, de la reclamantul, care nu este scutit de plata cheltuielilor de judecată proporţional cu partea pretenţiilor care a fost respinsă.
Dacă ambele părţi au fost scutite de plata cheltuielilor de judecată cheltuielile făcute de instanţă în legătură cu judecarea pricinii cad în sarcina statului.
În cazul cînd se fac investigaţii pentru găsirea unei persoane, care se eschivează de la plata sumelor cuvenite, instanţa dispune ca această persoană să plătească cheltuielile făcute în legătură cu aceste investigaţii şi le trece venit la stat.
Articolul 100. Atacarea încheierilor date asupra chestiunilor
legate de cheltuielie de judecată
Împotriva încheierii date de instanţă asupra cheltuielilor legate de cheltuielile de judecată se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL OPTULEA
ÎNŞTIINŢĂRILE ŞI CHEMĂRILE ÎN INSTANAŢA DE JUDECATĂ
Articolul 101. Citaţiile
Instanţa comunică prin citaţie participanţilor la proces şi reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă data şi locul şedinţei sau efectuării unor acte de procedură. Martorii, experţii şi traducătorii sînt de asemnea chemaţi în instanţa prin citaţie.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Participanţilor la proces, reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, ai colectivelor de muncă citaţiile se înmînează din vreme pentru ca să aibă timp suficient de a se prezenta la termen în faţa instanţei şi de a se pregăti pentru proces.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
În toate cazurile citaţia trebuie să fie înmînată pîrîtului cu cel puţin trei zile înaintea şedinţei de judecată.
Citaţia se trimite persoanei care este înştiinţată sau chemată în instanţă la adresa arătstă de parte sau de alt participant la proces, Dacă persoana nu locuieşte de fapt la adresa comunicată instanţei de judecată, citaţia poate fi trimisă la locul ei de muncă.
Articolul 102. Cuprinsul citaţiei
Citaţia trebuie să cuprindă:
1) numele, prenumele (denumirea) şi adresa exactă a celui citat.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
2) denumirea şi adresa exactă a instanţei de judecată;
3) arătarea locului şi datei prezentării;
4) denumirea pricinii pentru care se face citarea;
5) în ce calitate este chemat adresatul;
6) propunerea adresată participantului la proces de a prezenta toate dovezile de care dispune în legătură cu pricina;
7) arătarea că persoana care a primit citaţia din cauza absenţei adresatului este obligată s-o înmîneze acestuia îndată ce va fi posibil;
8) arătarea urmărilor neprezentării.
Odată cu citaţia, judecătorul trimite pîrîtului o copie de pe cererea de chemare în judecată şi, în cazurile necesare, copiile documentelor anexate la cerere, iar reclamantului - o copie de pe explicaţia scrisă a pîrîtului, dacă acesta a remis-o instanţei.
Articolul 103. Expedierea citaţiilor
Citaţia se trimite prin poştă sau prin curier. Data cînd citaţia a fost înmînată adresatului se notează atît pe citaţia ce i se înmînează, cît şi pe cel de al doilea exemplar al ei, care urmează să fie restituit instanţei.
Judecătorul poate, cu consimţămîntul participantului la proces, să-i dea la mînă citaţia pentru a o remite unei alte persoane, care trebuie înştiinţată sau chemată în legătură cu privina. Persoana, căreia judecătorul i-a dat însărcinarea să înmîneze citaţia, este obligată să restituie cel de-al doilea exemplar al citaţiei cu semnătura de primire a adresatului.
Articolul 104. Înmînarea citaţiilor
Citaţia se înmînează personal celui chemat, acesta va semna de primire pe cel de al doilea exemplar al citaţiei, care urmează să fie restituit instanţei de judecată. Citaţia adresată unei întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat, colhoz, alte organizaţii cooperatiste, asociaţii, alte organizaţii obşteşti se înmînează persoanei oficiale respective, care semnează de primire pe cel de al doilea exemplar al citaţiei.
Dacă persoana care urmează să înmîneze citaţia nu-l va găsi la domiciliu sau la locul de muncă pe cetăţenul ce trebuie înştiinţat sau chemat în legătură cu pricina, citaţia se înmînează unuia din membrii adulţi ai familiei care locuieşte împreună cu dînsul, iar în lipsa acestora - organizaţiei de exploatare a locuinţelor, primăriei satului (comunei) sau oraşului ori administraţiei locului de muncă. În cazurile arătate persoana care a primit citaţia este obligată să arate pe cel de al doilea exemplar al citaţiei numele, prenumele, raporturile sale cu adresatul (soţ, tată, mamă, fiică ş.a.m.d.) sau funcţia ce o ocupă. Persoana care a primit citaţia este obligată, imediat ce va fi posibil, s-o înmîneze adresatului.
[În redacţia Legii RM nr.942-XIII din 18.07.96 - MO81/19.12.96, art.763.]
În caz de absenţă temporară a adresatului, persoana care urmează să înmîneze citaţia notează pe cel de al doilea exemplar al citaţiei locul unde a plecat adresatul şi pe cînd se aşteaptă reîntoarcerea lui. Aceste date trebuie să fie confirmate şi atestate de organizaţia de exploatare a locuinţelor, de primăria satului (comunei) sau oraşului ori de administraţia locului de lucru al adresatului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 105. Refuzul de a primi citaţia
Dacă adresatul refuză să primească citaţia, persoana care urmează s-o înmîneze face menţunea respectivă pe citaţie şi o restituie instanţei de judecată. Menţiunea cu privire la refuzul adresatului de a primi citaţia se atestă de organizaţiile de exploatare a locuinţelor, organelor afacerilor interne, primăriile satelor (comunelor) sau oraşelor ori de administraţia locului de muncă al adresatului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Refuzul de a primi citaţia nu împiedică judecarea pricinii.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 106. Obligaţia de a comunica instanţei de judecată
schimbarea adresei în cursul procesului
Dacă participantul la proces îşi schimbă adresa în cursul procesului el este obligat să comunice instanţei noua adresă. În lipsa unei asemenea comunicări citaţia se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi este considerată înmînată, chiar dacă adresatul nu mai locuieşte la această adresă.
Pentru neîndeplinirea obligaţiei de a comunica instanţei de judecată schimbarea adresei în cursul procesului instanţa de judecată are dreptul să le aplice persoanelor participante la proces şi reprezentanţilor o amendă de pînă la douăzeci şi cinci de salarii minime.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 1985]
Articolul 107. Actele instanţei de judecată, cînd locul de
aflare a pîrîtului nu este cunoscut
Dacă locul unde se află de fapt pîrîtul nu este cunoscut, instanţa începe judecarea pricinii, după ce primeşte citaţia cu menţiunea, care arestă primirea ei de către administraţia de imobil sau sau primăria satului (comunei) sau oraşului ultimului domiciliu cunoscut al pîrîtului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut, în pricinile pentru plata pensiilor de întreţinere (alimente) şi de reparare a daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămate a sănătăţii, precum şi prin moartea susţinătorului, instanţa de judecată este obligată să ordone căutarea pîrîtului.
Afară de aceasta, instanţa are dreptul să ordone căutarea pîrîtului, cînd nu este cunoscut locul de aflare a lui, în acţiunile intentate cetăţenilor de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti.
Căutarea pîrîtului se face de către organe de poliţie pe baza unei încheieri a instanţei.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Cheltuielile în legătură cu căutarea pîrîtului se încasează de la pîrît în folosul statului.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
CAPITOLUL AL NOUĂLEA
TERMENELE DE PROCEDURĂ
[Art.108 exclus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 109. Calcularea termenelor de procedură
Actele de procedură se efectuează în termenele prevăzute de lege. În cazurile cînd termenele de procedură nu sînt prevăzute de lege, ele se fixează de către instanţă.
Termenele pentru efectuarea actelor de procedură se determină printr-o dată calendaristică precisă, prin precizarea unui fapt care trebuie să se producă numaidecît sau după o perioadă de timp. În ultimul caz actul poate fi efectuat în cursul întregii perioade.
Termenul de procedură, statornicit pe ani, luni sau zile, începe să curgă a doua zi după data calendaristică sau după ce s-a produs faptul, care determină începutul lui.
Articolul 110. Expirarea termenelor de procedură
Termenul statornicit pe ani expiră în luna şi ziua respectivă ale ultimului an al termenului. Termenul statornicit pe luni expiră în luna şi ziua respectivă ale ultimei luni a termenului.
Dacă termenul statornicit pe luni se sfîrşeşte într-o lună care nu are ziua respectivă, termenul expiră în ultima zi a acestei luni.
În cazurile cînd ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare, ca zi de expirare a termenului este considerată ziua lucrătoare ce urmează.
Actul de procedră, pentru a cărui efectuare este fixat un termen, poate fi îndeplinit pînă la ora douăzeci şi patru a ultimei zile a termenului. Totuşi, dacă actul trebuie să fie efectuat în instanţa de judecată, termenul este considerat expirat la ora, cînd, potrivit regulilor stabilite, la instanţă se termină lucrul.
Dacă cererea de recurs, documentele sau sumele de bani au fost depuse la poştă sau la telegraf înainte de ora douăzeci şi patru a ultimei zile a termenului, actul se consideră îndeplinit în termen.
Articolul 111. Efectele neîndeplinirii actului de
procedură în termen
Dreptul de efectuare a actelor de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege sau fixat de către instanţa de judecată.
Cererile de recurs şi documentele depuse după expirarea termenului de procedură nu se examinează.
Articolul 112. Suspendarea termenelor de procedură
Curgerea tuturor termenelor de procedură se suspendă odată cu suspendarea procesului. Suspendarea termenelor începe din momentul apariţiei împrejurărilor, care au servit drept temei pentru suspendarea procesului. Din ziua redeschiderii procesului termenele de procedură continuă să curgă.
Articolul 113. Prelungirea termenelor de procedură
La cererea participanţilor la proces instanţa de judecată poate prelungi termenele fixate de dînsa.
Articolul 114. Repunerea în termen
Persoanele care din motive considerate de instanţă ca întemeiate nu au îndeplinit un act de procedută în termenul fixat de lege, pot fi repuse în termen.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Cererea de repunere în termen se depune la instanţa de judecată, la care urma să se efectueze actul de procedură, şi se examinează în şedinţa de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea chestiunii puse în faţa instanţei.
Odată cu cererea de repunere în termen trebuie să fie efectuat şi actul de procedură (să fie depusă cererea de recurs sau prezentate documentele ş.a.m.d.), care nu a fost îndeplinit în termen.
Împotriva încheierii instanţei prin care s-a respins cererea de repunere în termen se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL ZECELEA
AMENZILE JUDECĂTOREŞTI
Articolul 115. Aplicarea amenzilor judecătoreşti
Amenzile judecătoreşti se aplică de instanţă în cazurile şi în proporţiile prevăzute de prezentul cod.
Amenzile aplicate de instanţă persoanelor oficiale de la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, din colhozuri şi din alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti se încasează din mijloacele acestor persoane.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
O copie de pe încheierea de aplicare a amenzii se trimite persoanei amendate.
Articolul 116. Anularea sau micşorarea amenzii
Persoana căreia i s-a aplicat o amendă poate cere aceleiaşi instanţe în curs de zece zile din momentul cînd s-a înmînat copia de pe încheierea instanţei privitor la aplicarea amenzii, să anuleze sau să micşoreze amenda.
Instanţa de judecată soluţionează chestiunea anulării sau micşorării amenzii în şedinţă, cu citarea persoanei interesate. Dar neprezentarea acestei persoane nu împiedică examinarea cererii.
Împotriva încheierii instanţei prin care s-a respins cererea de anulare sau de micşorare a amenzii se poate face recurs, iar dacă se contestă hotărîrea în apel,încheierea se contestă împreună cu hotărîrea.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
TITLUL AL DOILEA
PROCEDURA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE
A. ACŢIUNEA CIVILĂ
CAPITOLUL AL UNSPREZECELEA
COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ
Articolul 117. Competenţa jurisdicţională în pricinile civile
Privinile civile în primă instanţă se judecă de instanţele de judecată în modul prevăzut de lege.
Instanţele judecătoreşti militare judecă acţiunile civile ale unităţilor militare, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, colhozurilor, asociaţiilor, organizaţiilor obşteşti, precum şi cele ale cetăţenilor cu privire la restituirea daunei materiale, cauzate acestora de o infracţiune militară.
Curtea Supremă de Justiţie are dreptul să retragă orice pricină civilă de la instanţele de judecată ierarhic inferioare şi s-o judece în primă instanţă.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
Articolul 118. Intentarea acţiunii la instanţa domiciliului
pîrîtului
Acţiunea se itentează la instanţa domiciliului pîrîtului.
Acţiunea împotriva unei persoane juridice se intentează la instanţa sediului organului persoanei juridice.
Articolul 119. Competenţa la alegerea reclamantului
Acţiunea împotriva pîrîtului, al cărui domiciliu nu este cunoscut, poate fi intentată la instanţa locului de aflare a bunurilor lui sau la instanţa ultimului lui domiciliu cunoscut.
Acţiunea împotriva pîrîtului, care nu are domiciliu în Republica Moldova, poate fi itentată la instanţa locului de aflare a bunurilor lui sau la instanţa ultimului lui domiciliu cunoscut din Republica Moldova.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Acţiunea care izvorăşte din activitatea unei filiale a persoanei juridice poate fi intentată de asemenea la instanţa sediului filialei.
Acţiunile pentru plata pensiei de întreţinere (alimente), acţiunile pentru stabilirea paternităţii, acţiunile muncitorilor şi slujbaşilor, care izvorăsc din raporturile juridice de muncă, acţiunile itentate de colhoznici împotriva colhozurilor pentru plata muncii, acţiunile care izvorăsc din dreptul de autor şi din dreptul de inventator, pot fi intentate şi la instanţa domiciliului reclamantului.
[În redacţia Ucazului din 23.05.74]
Acţiunile pentru repararea daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului pot fi intentate de reclamant şi la instanţa domiciliului său ori la instanţa locului de cauzare a daunei.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Acţiunile pentru repararea daunei cauzate bunurilor unui cetăţean sau ale unei persoane juridice se pot intenta şi la instanţa locului de cazare a daunei.
Acţiunea împotriva mai multor pîrîţi, care au domicilii diferite, se intentează la instanţa domiciliului unuia din ei.
Acţiunile izvorîte din contractele în care este arătat locul de executare pot fi intentate şi la instanţa locului de executare a contractului.
Acţiunile de divorţ cu persoane, recunoscute, în modul stabilit, ca fiind absente fără veste, incapabile din cauza unei boli pshihice sau a debilităţii mintale, precum şi cu persoane condamnate pentru infracţiunile săvîrşite la privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin trei ani, pot fi intentate la locul de trai al reclamantului.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Acţiunile de desfacere a căsătoriei se pot intenta la instanţa domiciliului reclamantului şi cînd pe lîngă el se află copii minori sau cînd plecarea reclamantului la instnţa domiciliului pîrîtului întîmpină greutăţi din cauza stării sănătăţii lui.
[În redacţia Ucazului din 12.10.66]
Acţiunile pentru restabilirea drepturilor la muncă, la pensie şi la locuinţă, pentru restituirea bunurilor sau a costului lor, acţiunile legate de repararea daunei, cauzate unui cetăţean prin condamnare ilegală, prin tragere ilegală la răspundere penală, prin aplicarea ilegală a arestului în calitate de măsură de reprimare ori prin aplicarea ilegală a sancţiunii administrative sub formă de arest sau de muncă corecţională pot fi intentate şi la locul de trai al reclamantului.
[Alin.11 art.119 modificat prin LP36/10.05.2001 MO62/09.06.2001]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Reclamantului poate face alegere între instanţele care, în corespundere cu prezentul articol, sînt competente să judece pricina.
Articolul 120. Competenţa excepţională
Acţiunile privitoare la dreptul asupra unei clădiri, la ridicarea sechestrului pus pe bunuri, la stabilirea modului de folosire a lotului de pămînt sînt de competenţa instanţei locului unde se află bunurile sau lotul de pămînt. Acţiunile creditorilor defunctului, itentate înainte de acceptarea succesiunii de către moştenitori, sînt de competenţa instanţei locului, unde se află bunurile succesorale sau partea lor principală. Acţiunile împotriva cărăuşilor, ce izvorăsc dintr-un contract de transport de mărfuri, de pasageri sau de bagaje, se intentează la instanţa sediului administraţiei organizaţiei de transport faţă de care s-au formulat pretenţii potrivit cu normele procedurale existente.
Articolul 121. Competenţa contractuală
Părţile pot schimba prin convenţie competenţa teritorială pentru pricina dată.
Competenţa stabilită prin articolul 120 din prezentul cod nu poate fi schimbată prin învoiala părţilor.
Articolul 122. Competenţa în acţiunile civile izvorîte
din pricini penale
Acţiunea civilă care izvorăşte dintr-o pricină penală, dacă nu a fost pornită sau soluţionată în cursul procesului penal, se intentează potrivit cu normele procedurii civile, după regulile de competenţă stabilită de prezentul cod.
Articolul 123. Competenţa în cererile reconvenţionale
Cererea reconvenţională, indiferent de instanţa competentă s-o judece, se face la instanţa care judecă acţiunea principală.
Articolul 124. Strămutarea pricinilor de la o instanţă de
judecată la o altă instanţă de judecată
Pricina pe care instanţa a reţinut-o spre judecare, cu respectarea regulilor de competenţă, trebuie să fie soluţionată tot de ea în fond, chiar dacă ulterior ar fi competentă s-o judece altă instanţă.
Instanţa strămută pricina spre judecare la o altă instanţă:
1) dacă consideră, că pricina dată poate fi soluţionată mai repede, mai complet şi sub toate aspectele de o altă instanţă, în special de instanţa locului unde se află majoritatea dovezilor;
2) dacă pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut mai înainte, va cere strămutarea pricinii la instanţa domiciliului său;
3) dacă după recuzarea unuia sau mai multor judecători înlocuirea lor în instanţa respectivă devine imposibilă;
4) dacă în cursul judecării pricinii la instanţa respectivă s-a constatat, că ea a fost reţinută spre judecare cu încălcarea regulilor de competenţă.
Strămutarea unei pricini de la o instanţă la altă instanţă de acelaşi grad pentru motivele arătate în prezentul articol se face pe baza unei încheieri, date de instanţa de judecată după expirarea termenului stabilit pentru a se face recurs împotriva acestei încheieri, iar în cazul cînd s-a făcut recurs - după ce instanţa superioară va da o încheiere de respingere a recursului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 125. Conflictul de competenţă
Cînd două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi pricină sau prin hotărîri definitive s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină, conflictul de competenţă se judecă de instanţa ierarhic superioară comună.
Conflictul de competenţă, ivit între două sau mai multe judecătorii care nu ţin de acelaşi tribunal sau între o judecătorie şi un tribunal, sau între tribunale, se judecă de Curtea de Apel.
Conflictul de competenţă, invit între tribunal şi Curtea de Apel, se judecă de Curtea Supremă de Justiţie.
Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 126. Strămutarea pricinilor de către Curtea
Supremă de Justiţie
Curtea Supremă de Justiţie, la cererea motivată a părţilor şi a altor participanţi la proces, la propunerea preşedintelui instanţei de judecată sau din oficiu, este în drept să strămute orice pricină la o altă instanţă sau s-o ia pentru judecare în primă instanţă în procedura sa.
Încheierea asupra strămutării pricinii nu este supusă nici unei căi de atac.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[Art.127 exclus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL DOISPREZECELEA
CHEMAREA ÎN JUDECATĂ
Articolul 128. Forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată se depune la instanţă în scris.
Cererea trebuie să cuprindă:
1) denumirea instanţei, căreia îi este adresată;
2) numele reclamantului şi domiciliul lui sau, dacă reclamantul este o persoană juridică, - sediul lui, precum şi numele reprezentantului şi adresa acestuia, dacă cererea se depune de reprezentant;
3) numele pîrîtului, domiciliul lui sau, dacă pîrîtul este o persoană juridică, - sediul lui;
4) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiză cererea, precum şi a dovezilor pe care se sprijină fiecare pretenţie.
Cînd se cere dovadă cu martori, se arată numele, prenumele şi domiciliul martorilor.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
5) pretenţiile reclamantului;
6) arătarea valorii acţiunii, dacă preţuirea obiectului ei este cu putinţă;
7) enumerarea documentelor anexate la cerere.
În cazul în care se prevede soluţionarea prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară, în cerere se vor indica măsurile de tranşare a litigiului în modul prevăzut, cu indicarea datei în care celeilalte părţi i-a fost expediată propunerea de tranşare, precum şi datei în care a fost primit răspunsul la această propunere, motivele din care sînt respinse argumentele expuse în răspuns, în procesul-verbal al divergenţelor sau în alte documente.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Cererea de chemare în judecată se semnează de reclamant sau de reprezentantul lui. La cererea depusă de reprezentant trebuie să se anexeze procura sau un alt document, care să ateste împuternicirile date reprezentantului. În pricinile economice la cererea de a obliga să încheie contractul se anexează proiectul contractului, precum şi dovezi că au fost luate măsuri de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară cu fiecare din părţi.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 129. Copiile de pe cereri şi de pe celelalte documente
Cererea se depune la instanţa de judecată însoţită de atîtea copii, cîţi pîrîţi sînt. Cînd dovada se face prin înscrisuri, la cerere se vor alătura atîtea copii cîţi pîrîţi sînt şi pentru instanţă.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 130. Întrunirea şi despărţirea mai multor
pretenţii din cerere
Reclamantul are dreptul într-o singură cerere de chemare în judecată să formuleze mai multe pretenţii dacă acestea sînt legate între ele prin temeiuri comune de apariţie sau prin dovezi, iar în pricinile economice, dacă împreună alcătuiesc o sumă nu mai mică de zece lei.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Judecătorul care primeşte cererea are dreptul să separe într-un proces aparte una sau mai multe pretenţii cuprinse în ea, dacă consideră că judecarea lor separată ar fi mai raţională.
În cazul cînd pretenţiile sînt formulate de mai mulţi reclamanţi sau faţă de mai mulţi pîrîţi, judecătorul care primeşte cererea are dreptul să separe într-un proces aparte una sau mai multe pretenţii, dacă consideră, că judecarea lor separată ar fi mai raţională.
Dacă constată, că înaintea instanţei date se află mai multe pricini de aceeaşi natură, la care participă aceleaşi părţi, sau mai multe pricini decurgînd din acţiunile intentate de un singur reclamant diferiţilor pîrîţi sau de diferiţi reclamanţi aceluiaşi pîrît, judecătorul are dreptul să întrunească aceste pricini într-una singură spre a le judeca împreună, dacă asemenea întrunire ar duce la o soluţionare mai rapidă şi mai justă a litigiilor.
Articolul 131. Primirea cererilor în judecată şi refuzul de a
le primi în pricinile civile
Judecătorul soluţionează chestiunea primirii cererilor de chemare în judecată în pricinile civile.
Judecătorul refuză primirea cererii:
1) dacă cererea nu urmează să fie examinată în instanţele judecătoreşti;
2) dacă persoana interesată, care s-a adresat instanţei judecătoreşti, nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a cauzei pe cale extrajudiciară, procedura stabilită de lege pentru cauzele de categoria respectivă;
3) dacă există o hotărîre sau încheiere judecătorească definitivă, prin care a fost admisă renunţarea reclamantului la acţiune sau a fost întărită tranzacţia de împăcare a părţilor privind un litigiu între aceleaşi părţi asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;
4) dacă instanţa a primit spre judecare un litigiu între aceleaşi părţi asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;
5) dacă acţiunea este intentată împotriva unui agent economic deja lichidat.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
6) dacă părţile au încheiat o înţelegere, ca litigiul să fie judecat de arbitrii aleşi;
7) dacă instanţa dată nu este competentă să judece pricina;
8) dacă cererea a fost făcută de o persoană incapabilă;
9) dacă cererea în numele persoanei interesate a fost depusă de către o persoană, care nu are împuterniciri de a duce procesul;
10) dacă acţiunea este intentată de un agent economic sau împotriva unui agent economic care, în conformitate cu legea, nu poate fi reclamant sau pîrît în asemenea litigii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
În cazul cînd refuză primirea cererii, judecătorul dă o încheiere motivată în acest sens. În încheiere judecătorul este obligat să arate cărui organ trebuie să se adreseze petiţionarul, dacă pricina nu este de competenţa instanţei, sau cum trebuie să fie înlăturate împrejurările, care împiedică pornirea pricinii. Încheierea judecătorului, prin care acesta refuză primirea cererii, se înmînează petiţionarului şi totodată i se restituie documentele depuse.
Refuzul judecătorului de a primi cererea pentru motivele prevăzute de punctele 2, 7, 8 şi 9 ale acestui articol nu împiedică partea să adreseze din nou instanţei o cerere privind aceeaşi pricină după ce va fi fost înlăturată încălcarea comisă.
Împotriva încheierii prin care judecătorul refuză primirea cererii se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 132. Cazuri cînd nu se dă curs cererii
Judecătorul, în termen de 5 zile după primirea cererii de chemare în judecată, stabilind că cererea a fost depusă fără respectarea cerinţelor expuse în articolele 128 şi 129 din prezentul cod sau că nu s-a plătit taxa de stat, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.84 alin.1 pct.1), pronunţă o încheiere de a nu da curs cererii, comunicînd aceasta reclamantului şi acordîndu-i un termen pentru îndreptarea neajunsurilor.
[Alin.1 art.132 completat prin Legea nr.1444 din 26.12.97]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă în conformitate cu indicaţiile judecătorului şi în termenul stabilit reclamantul va îndeplini toate cerinţele enumerate în articolele 128 şi 129 din prezentul cod şi va plăti taxa de stat, cererea este considerată depusă în ziua cînd a fost prezentată pentru prima dată la instanţa de judecată. În caz contrar cererea este considerată ca nedepusă şi se restituie reclamantului.
Articolul 133. Cererea reconvenţională
Pîrîtul are dreptul odată cu referinţa să depună cerere reconvenţională cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare pentru pregătirea prejudiciară.
Cînd reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune în termenul stabilit de instanţă.
Cererea reconvenţională depusă după expirarea termenului indicat în alineatul întîi al prezentului articol se judecă separat, afară de cazul cînd ambele părţi sînt de acord să examineze cererile împreună sau examinarea separată este imposibilă.
Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată şi se judecă odată cu cererea iniţială.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 134. Condiţiile pentru primirea cererii reconvenţionale
Judecătorul primeşte cererea reconvenţională:
1) dacă ea urmăreşte compensarea pretenţiei iniţiale;
2) dacă admiterea cererii reconvenţionale exclude în totul sau în parte admiterea cererii principale;
3) dacă între cererea reconvenţională şi cea principală există o legătură reciprocă şi judecarea lor simultană ar duce la o soluţionare mai rapidă şi mai justă a litigiului.
CAPITOLUL AL TREISPREZECELEA
ASIGURAREA ACŢIUNII
Articolul 135. Temeiul pentru asigurarea acţiunii
Instanţa sau judecătorul poate, la cererea participanţilor la proces să ia măsuri pentru asigurarea acţiunii. Asigurarea acţiunii se admite în orice stadiu al procesului, dacă neluarea măsurilor de asigurare ar putea îngreuia sau ar putea face imposibilă executarea hotărîrii în instanţa de judecată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 136. Măsurile de asigurare a acţiunii
În vederea asigurării acţiunii instanţa sau judecătorul poate:
1) să ordone punerea unui sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani care aparţin pîrîtului şi care se află la el sau la alte persoane;
2) să interzică pîrîtului de a săvîrşi anumite acte;
3) să interzică altor persoane de a transmite bunuri pîrîtului sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii;
4) să suspende vînzarea bunurilor sechestrate, dacă se face cererea de ridicare a sechestrului pus pe ele;
5) să suspende urmărirea ce se face pe baza unui document investit cu formulă executorie, contestat de debitor prin acţiune, dacă o asemenea contestaţie este admisă de legislaţie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Instanţa sau judecătorul poate admite mai multe forme de asigurare a acţiunii, cu condiţia, că suma lor totală să nu depăşească valoarea acţiunii.
În caz de încălcare a interdicţiilor, arătate în punctele 2 şi 3 ale prezentului articol, persoanelor vinovate li se va aplica, pe baza unei încheieri a instanţei de judecată, o amendă de la zece la douăzeci şi cinci de salarii minime. Afară de aceasta, reclamantul are dreptul să ceară de la aceste persoane repararea pagubelor, cauzate prin neexcutarea încheierii date de instanţă cu privire la asigurarea acţiunii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
Articolul 137. Înlocuirea unei forme de asigurare a
acţiunii cu altă formă
Se admite înlocuirea unei forme de asigurare a acţiunii cu altă formă.
Chestiunea înlocuirii unei forme de asigurare a acţiunii cu altă formă se soluţionează de judecător sau de instanţă în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea chestiunii privind înlocuirea asigurării acţiunii.
În caz de asigurare a unei acţiuni, prin care se cere plata unei sume de bani, pîrîtul are dreptul ca în locul măsurilor de asigurare admise să consemneze pe contul de depozit al instanţei suma respectivă.
Articolul 138. Examinarea cererii de asigurare a acţiunii
Cererea de asigurare a acţiunii se soluţionează de judecătorul sau de instanţa care judecă pricina în aceeaşi zi, fără a-l înştiinţa pe pîrît şi pe ceilalţi participanţi la proces.
Articolul 139. Executarea încheierii de asigurare a acţiunii
Încheierea de asigurare a acţiunii se aduce la îndeplinire imediat, în conformitate cu dispoziţiile privitoare la executarea hotărîrilor instanţei de judecată.
Articolul 140. Anularea măsurii de asigurare a acţiunii
Măsura de asigurare a acţiunii poate fi anulată de aceeaşi instanţă de judecată.
Chestiunea anulării măsurii de asigurare a acţiunii se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei. Neprezentarea acestor persoane nu împiedică examinarea chestiunii anulării măsurii de asigurare a acţiunii.
În caz de respingere a acţiunii măsurile admise pentru asigurarea acţiunii se menţin pînă în momentul, cînd hotărîrea devine definitivă. Dar instanţa poate, odată cu pronunţarea hotărîrii sau după pronunţarea ei, să dea o încheiere de anulare a măsurii de asigurare a acţiunii. Măsura de asigurare a acţiunii poate fi anulată la cererea pîrîtului dacă instanţa judecătorească, în acţiunile legate de protecţia proprietăţii intelectuale, nu a luat o hotărîre definitivă în termen de 31 de zile calendaristice de la data luării măsurilor pentru asigurarea acţiunii.
[Art.140 introdus prin L1079/23.06.2000, MO154/14.12.2000]
Articolul 141. Atacarea încheierilor cu privire la asigurare
acţiunii
Împotriva tuturor încheierilor privitoare la asigurarea acţiunii se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă încheierea privitoare la asigurarea acţiunii a fost dată fără înştiinţarea persoanei care a făcut recursul, termenul pentru depunerea recursului se calculează din ziua cînd această persoană a aflat despre încheiere.
Depunerea recursului împotriva încheierii de asigurare a acţiunii nu suspendă executarea acestei încheieri.
Recursul împotriva încheierii de anulare a măsurii de asigurare a acţiunii sau de înlocuirea a unei forme de asigurarea cu altă formă suspendă executarea încheierii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 142. Repararea pagubelor cauzate pîrîtului prin
asigurarea acţiunii
Admiţînd asigurarea acţiunii, instanţa sau judecătorul poate cere reclamantului să dea o asigurare a eventualelor pagube care ar putea fi cauzate pîrîtului.
După ce hotărîrea prin care s-a respins acţiunea devine definitivă, pîrîtul are dreptul să ceară reclamantului repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin măsurile de asigurare a acţiunii, admise la cererea reclamantului.
CAPITOLUL AL PAISPREZECELEA
PREGĂTIREA PRINCINILOR CIVILE
PENTRU DEZBATERILE JUDICIARE
Articolul 143. Actele judecătorului în vederea pregătirii
pricinii pentru dezbaterile judiciare
În scopul asigurării judecării juste a pricinii, judecătorul, după primirea cererii de chemare în judecată, pregăteşte pricina pentru dezbaterile judiciare.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Încheierea privind pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare se dă de către judecător personal, fără înştiinţarea participanţilor la proces, în termen de 5 zile de la primirea cererii. Judecătorul va îndeplini următoarele acţiuni:
1) va stabili ziua înfăţişării şi va cita părţile înaintea instanţei astfel ca, de la data primirii citaţiei, pîrîtul să aibă cel puţin 30 de zile pentru depunerea referinţei, iar în pricinile urgente, cel puţin 5 zile. Dacă pîrîtul locuieşte în străinătate, judecătorul va putea stabili un termen mai îndelungat;
2) cînd reclamantul este de faţă la stabilirea termenului, îl va informa despre aceasta şi îi va pune în vedere neajunsurile cererii de chemare în judecată pentru a le înlătura pînă la data înfăţişării în instanţa de judecată;
3) va dispune să se comunice pîrîtului, odată cu citaţia, copii de pe cerere şi înscrisuri, punîndu-i-se în vedere să depună la dosar referinţă cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru înfăţişare la judecată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
4) rezolvă chestiunea introducerii în proces a organului repectiv al administraţiei de stat. Rezolvă chestiunea participării la procesele de divorţ, intentate persoanelor, declarate în modul stabilit absente, incapabile din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale, a organului de tutelă şi curatelă pentru apărarea drepturilor patrimoniale ale pîtîtului, precum şi pentru asigurarea intereselor copiilor lui.
[În redacţia Ucazului din 12.10.66]
5) stabilind, că de felul cum va fi soluţionată pricina este interesată o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat, unitate militară, colhoz sau altă organizaţie cooperatistă, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti ori un cetăţean, care nu figurează în proces, le înştiinţează despre pricina în curs de judecată şi despre data judecării ei.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
6) rezolvă chestiunea citării martorilor în şedinţă sau a ascultării lor după regulile prevăzute de alineatul al cincilea din articolul 65 din prezentul cod;
7) la propunerea părţilor, cere diferitelor întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat, unităţii militare, colhozuri, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti sau cetăţenilor să prezinte înscrisuri şi probe materiale referitoare la pricină sau eliberează participanţilor la proces adeverinţe, ce confirmă dreptul lor de a căpăta aceste dovezi pentru a le înfăţişa instanţei.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
8) rezolvă, ţinînd seama de părerile participanţilor la proces, chestiunea efectuării unei expertize;
9) în cazurile urgente, efectuează, după înştiinţarea participanţilor la proces, o examinare la faţa locului;
10) dă delegaţii altor instanţe de judecată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 1431. Referinţă la cererea de chemare în judecată
La primirea copiei de pe cererea de chemare în judecată, dar nu mai tîrziu de 5 zile înainte de termenul stabilit pentri înfîţişare, pîrîtul este obligat să trimită instanţei de judecată referinţă la cererea de chemare în judecată şi toate dovezile necesare pentru judecarea cauzei.
Referinţa va cuprinde:
1) denumirea instanţei şi a reclamantului;
2) răspunsul la toate pretenţiile de fapt şi de drept ale cererii;
3) documentele şi dovezile cu care se apără împotriva fiecărei pretenţii din cerere, iar dacă se va cere dovadă cu martori, se va indica numele, prenumele şi domiciliul lor;
4) conţinutul răspunsului la propunerea de tranşare a litigiului în pricinile economice dacă în cererea de chemare în judecată este indicat că reclamantul nu a primit răspunsul (în acest caz la referinţă se anexează copia răspunsului la propunerea de tranşare a litigiului şi dovezile ce confirmă că răspunsul a fost expediat reclamantului);
5) mărimea şi calcului sumei recunoscute a cererii, iar dacă ea a fost transferată, numărul şi data ordinului de plată respectiv (în acest caz la referinţă se anexează ordinul de plată şi dovezile ce confirmă că el a fost primit pentru executare de către instituţia financiară).
La referinţă se vor alătura atîrea copii de pe referinţă şi copii certificate de pe înscrisuri cîţi reclamanţi sînt.
Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, la referinţă se va anexa cîte o singură copie de pe fiecare document.
Cînd sînt mai mulţi pîrîţi, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr-o singură referinţă.
În cazul cînd nu s-a depus referinţă, preşedintele şedinţei va preîntîmpina pîrîtul, în prima zi de înfăţişare, să prezinte dovezile şi mijloacele de apărare. În caz de neprezentare, pricina poate fi judecată în baza materialelor anexate la dosar.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 1432. Alte măsuri premergătoare
În prima zi de înfăţişare, instanţa poate da recalamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată, precum şi pentru a prezenta dovezi noi. Cererea nu se consideră modificată şi nu se va da termen, ci se va fixa data judecării pricinii în cazul în care:
1) se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
2) reclamantul măreşte sau micşorează valoarea obiectului cererii;
3) reclamantul cere valoarea obiectului pierdut sau pierit.
Reclamantul poate cere un termen pentru a depune referinţă la cererea reconvenţională şi a propune dovezi în apărare.
Instanţa de judecată poate judeca pricina în fond în prima zi de înfăţişare dacă părţile declară că pricina este pregătită pentru dezbaterile judiciare.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 144. Fixarea termenului pentru judecarea pricinii
Instanţa de judecată adoptă o încheiere, prin care fixează termenul de judecare a pricinii în şedinţa de judecată, după ce părţile au depus cerere scrisă că pricina este pregătită şi poate fi examinată.
Dacă o parte se eschivează de la depunerea cererii de judecare a pricinii în fond, instanţa va fixa din oficiu termen de judecare.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL CINCISPREZECELEA
DEZBATERILE JUDICIARE
Articolul 145. Şedinţa de judecată
Judecarea procesului civil are loc în şedinţe de judecată, participanţii la proces fiind înştiinţaţi despre aceasta în mod obligatoriu.
Procesele de desfacere a căsătoriei intentate persoanelor declarate în modul stabilit absente, incapabile din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale, se judecă fără citarea pîrîtului în instanţa de judecată.
[În redacţia Ucazului din 12.10.66]
Articolul 146. Nemijlocirea, oralitatea dezbaterilor judiciare
Prima instanţă este obligată, în cursul judecării pricinii, să examineze nemijlocit dovezile privitoare la proces: să asculte explicaţiile participanţilor la proces, depoziţiile martorilor, concluziile experţilor, să ia cunoştinţă de înscrisurile prezentate, să examineze dovezile materiale. Excepţii de la prezenta regulă se admit numai în cazurile stabilite de articolele 59, 60, 62, de alineatul al cincilea al articolului 65, de punctul 11 al articolului 143 şi de articolul 163 din prezentul cod.
Dezbaterile se desfăşoară oral şi în faţa aceluiaşi complet de judecători. În caz de înlocuire a unuia dintre judecători în timpul judecării procesului, dezbaterile trebuie reluate de la început.
[În redacţia Legii nr.758 din 18.10.91]
[Art.147 exclus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 148. Preşedintele şedinţei de judecată
În toate instanţele de judecată, în colegiile lor şedinţele de judecată sînt prezidate de preşedintele sau vicepreşedintele instanţei sau de un judecător numit de acesta, iar şedinţele Plenului Curţii Supreme de Justiţie sînt prezidate de Preşedintele curţii, iar în absenţa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
La examinarea pricinii de către instanţă în complet format din doi sau trei judecători unul din ei se numeşte, la decizia preşedintelui sau vicepreşedintelui judecătoriei, preşedinte al şedinţei. Judecătorul care examinează pricina personal i se atribuie obligaţiunile de preşedinte al şedinţei.
[În redacţia Legii nr.758 din 18.10.91]
Preşedintele şedinţei conduce dezbaterile judiciare, luînd măsuri pentru lămurirea completă, sub toate aspectele şi obiectivă a tuturor împrejurărilor pricinii, a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, înlăturînd din dezbaterile judiciare tot ce nu are legătură cu procesul judecat şi asigurîmdu-i o înrîurire educativă. Dacă vreunul din participanţii la proces sau vreun martor, expert, traducător formulează obiecţii împotriva actelor preşedintelui şedinţei, aceste obiecţii se consemnează în procesul-verbal al şedinţei şi chestiunea se rezolvă de întregul complet al instanţei.
Preşedintele ia măsurile necesare în vederea asigurării ordinii cuvenite în şedinţa de judecată.
Articolul 149. Ordinea în timpul şedinţei de judecată
Cînd judecătorii sau judecătorul intră în sala de şedinţe şi cînd se retrag în camera de chibzuire, toţi cei prezenţi în sală se scoală în picioare.
[În redacţia Legii nr.758 din 18.10.91]
Toate persoanele aflate în sala de şedinţă, inclusiv judecătorii, ascultă hotărîrea instanţei, stînd în picoare.
Participanţii la procesl, martorii, experţii, traducătorii se adresează instanţei, fac declaraţii şi dau explicaţii, stînd în picoare. Excepţie de la această regulă se poate face numai cu încuviinţarea preşedintelui şedinţei.
Participanţii la proces, martorii, experţii, traducătorii, precum şi toţi cetăţenii prezenţi în sală sînt obligaţi să respecte în timpul şedinţei ordinea stabilită şi să se supună în totul dispoziţiilor respective ale preşedintelui şedinţei.
Articolul 150. Măsurile care se iau faţă de cei ce tulbură
ordinea în timpul şedinţei de judecată
Persoanei care tulbură ordinea în timpul judecării pricinii preşedintele şedinţei îl face în numele instanţei o avertizare.
Dacă tulbură ordinea a doua oară, participanţii la proces, martorii, experţii, traducătorii pot fi îndepărtaţi din sala de şedinţe pe baza unei încheieri a instanţei, iar cetăţenii care asistă la judecarea pricinii - în urma dispoziţiei preşedintelui şedinţei. Instanţa are dreptul de asemenea să aplice persoanelor care participă la proces sau asistă la judecarea pricinii o amendă judicarea de la unu la zece salarii minime, dacă acestea manifestă lipsă de respect faţă de instanţă ori faţă de regulile stabilite de ea.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.51-XIII din 14.04.94]
[În redacţia Legii nr.640-XII din 10.07.91]
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
Dacă procurorul sau avocatul nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, i se face o avertizare. În cazul cînd persoanele arătate continuă să nu se supună dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, judecarea procesului poate fi amînată printr-o încheiere a instanţei, dacă persoana respectivă nu poate fi înlocuită prin alta, fără a se prejudicia desfăşurarea procesului. Totodată instanţa comunică aceasta, respectiv, procurorului ierarhic superior sau Prezidiului Colegiului Avocaţilor.
În caz de tulburare a ordinii în şedinţa de judecată de către părţi sau de către terţe persoane instanţa amînă judecarea pricinii sau îi îndepărtează pe tulburătorii ordinii din sala de şedinţă pe tot timpul judecării pricinii sau pe un anumit timp. În acest din urmă caz preşedintele şedinţei îi face cunoscute persoanei admise din nou în sala de şedinţă actele de procedură săvîrşite în lipsa ei.
Articolul 151. Deschiderea şedinţei de judecată
La ora fixată pentru judecarea pricinii preşedintele deschide şedinţa de judecată şi anunţă ce proces urmează să fie examinat.
Articolul 152. Verificarea prezentării participanţilor la proces
Grefierul raportează instanţei, cine din persoanele citate în pricina respectivă s-a prezentat, dacă s-au înmînat citaţie celor ce nu s-au prezentat şi ce se ştie cu privire la motivele neprezentării lor. Instanţa constată identitatea celor ce s-au prezentat, precum şi verifică împuternicirile persoanelor oficiale.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 153. Explicarea de către preşedintele şedinţei
a obligaţiilor interpretului
Preşedintele şedinţei explică interpretului obligaţia acestuia de a traduce explicaţiile, depoziţiile, cererile persoanelor ce nu cunosc limba în care se desfăşoară judecarea procesului, iar acestor persoane - conţinutul explicaţiilor, depoziţiilor, cererilor, documentelor citite în instanţă, precum şi depoziţiile preşedintelui şedinţei, încheierile şi hotărîrea instanţei.
Preşedintele şedinţei îl avertizează pe interpret asupra răspunderii ce o poartă, în conformitate cu articolul 196 din Codul Penal, în caz de traducere intenţionat greşită. În caz cînd traducătorul se sustrage de la prezentarea în instanţa de judecată sau de la îndeplinirea obligaţiilor sale, pot fi aplicate faţă de el măsuri de înrîurire obştească sau i se poate aplica o amendă de pînă la 30 de ruble.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 1985]
Articolul 154. Îndepărtarea martorilor din sala de şedinţă
Martorii se îndepărtează din sala de şedinţă pînă la începerea audierii lor. Preşedintele şedinţei ia măsuri ca martorii audiaţi de instanţă să nu comunice cu martorii neaudiaţi.
Articolul 155. Anunţarea componenţei completului de judecată şi
explicarea dreptului de a face propuneri de recuzare
Preşedintele şedinţei anunţă componenţa completului de judecată, comunică numele procurorului, exportului, interpretului, grefierului şi explică participanţilor la proces dreptul lor de a face propuneri de recuzare.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Temeiurile pentru a face propuneri de recuzare, modul de soluţionare a propunerilor de recuzare şi efectele admiterii unor asemenea propuneri sînt prevăzute de articole 19 - 25 din prezentul cod.
Articolul 156. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor
şi a obligaţiilor participanţilor la proces
Preşedintele şedinţei explică participanţilor la proces drepturile şi obligaţiile procedurale, iar părţilor drepturile de a se adresa, pentru soluţionarea litigiului, judecăţii arbitrilor aleşi şi efectele unui asemenea act.
[În redacţia Legii nr.141-XIII din 07.06.94]
Articolul 157. Soluţionarea de către instanţa de judecată
a cererilor participanţilor la proces
Cererile participanţilor la proces de a se ordona aducerea de noi dovezi şi cererile privitoare la toate celelalte chestiuni legate de judecată pricinii se soluţionează prin încheierui ale instanţei de judecată, după ascultarea părerii celorlalţi participanţi la proces.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Respringerea de către instanţă a cererii nu limitează dreptul persoanei, cererea căreia a fost respinsă, s-o facă din nou în cursul desfăşurării ulterioare a dezbaterilor judiciare.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 1571. Prezentarea dovezilor în şedinţa de judecată
Dovezile care nu au fost prezentate în condiţiile articolelor 128, 1431 şi 1432 din prezentul cod nu vor mai putea fi invocate în cursul judecării pricinii, afară de cazurile cînd:
1) necesitatea dovezii reiese din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;
2) administrarea dovezii nu pricinuieşte amînarea judecăţii;
3) dovada nu a fost cerută în condiţiile articolelor indicate din neştiinţă sau din lipsă de pregătire a părţii.
Cînd dovadă cu martori a fost cerută în condiţiile alineatului întîi al prezentului articol, dovada contrară va fi cerută în aceeaşi şedinţă dacă amîndouă părţile sînt prezente sub pedeapsa decăderii părţii din acest drept.
Dacă se admit dovezi noi în şedinţa de judecată, cealaltă parte poate să depună în această şedinţă devezi cotrare sau să ceară amînarea judecăţii pentru prezentarea lor.
Partea este obligată, sub pedeapsa decăderii din drept, să prezinte dovezile în termenul stabilit de instanţă.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 158. Efectele neprezentării la şedinţă de judecată
a participanţilor la proces
Participanţii la proces sînt obligaţi să aducă din timp la cunoştinţa instanţei de judecată motivele care împiedică prezenţa lor la şedinţa de judecată. Instanţa de judecată amînă examinarea cauzei dacă consideră că motivele sînt întemeiate.
În cazul în care instanţei de judecată nu i s-a adus la cunoştinţă motivele neprezentării participanţilor la proces sau instanţa consideră că motivele nu sînt întemeiate, ea examinează cauza în lipsa persoanei care nu s-a prezentat.
[În redacţia Legii nr.316-XIII din 09.12.94]
Articolul 159. Efectele neprezentării părţilor la şedinţă
de judecată fără motive întemeiate
În caz de neprezentare a reclamantului înştiinţat în modul cuvenit despre şedinţă de judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei de judecată mitivele neprezentării sale sau dacă aceste motive sînt considerate neîntemeiate, sau dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, instanţa scoate cauza de pe rol.
În caz de neprezentare a reclamatului înştiinţat în modul cuvenit despre şedinţa de judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei de judecată motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive sînt considerate neîntemeiate, sau dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, instanţa examinează cauza în lipsa reclamatului.
[În redacţia Legii nr.316-XIII din 09.12.94]
Articolul 160. Repararea pagubei pentru neprezentarea
părţii în judecată
Partea care în orice chip a pricinuit amînarea judecăţii va fi obligată, la cererea părţii potrivnice, să-l plătească paguba pricinuiră prin amînare şi va fi supusă unei amenzi de la cinci la cincisprezece salarii minime.
Încheierea cu privire la despăgubire este irevocabilă. Despăgubirea nu se înapoiază, chiar dacă partea care a dobîndit-o nu a cîştigat procesul.
Dacă încheierea cu privire la despăgubire nu a fost executată în timpul judecăţii, partea va putea cere ca despăgubirea să fie luată în considerare la propunerea hotărîrii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[Art.161 exclus prin Legea nr.316-XIII din 09.12.94]
Articolul 162. Amînarea procesului
Amînarea procesului se admite în cazurile prevăzute de prezentul cod precum şi din cauza neprezentării vreunui participant la proces sau a vreunui martor, expert, interpret, din cauza depunerii unei cereri convenţionale, necesităţii de a se ordona aducerea unor noi devezi, precum şi dacă există alte împrejurări, care împiedică judecarea pricinii în şedinţa dacă.
Instanţa va putea amîna o singură dată judecarea pricinii pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă judecarea pricinii se amînă, instanţa, luînd în consideraţie timpul necesar pentru a se cita participanţii la proces sau pentru a se aduce dovezile cerute, fixează data noii şedinţe de judecată, anunţînd-o contra-semnătură, persoanelor care s-au prezentat. Persoanelor care nu s-au prezentat şi celor nou-introduse în proces data noii şedinţe li se comunică prin citaţii.
Articolul 163. Audierea martorului în caz de amînare a procesului
În caz de amînare a procesului instanţa poate audia pe martorii prezenţi, dacă în şedinţa de judecată sînt de faţă toţi participanţii la proces. Citarea a doua oară a acestor martor într-o nouă şedinţă de admite numai în caz de necesitate.
Articolul 164. Explicarea de către preşedintele şedinţei a
drepturilor şi obligaţiilor expertului
Preşedintele şedinţei explică expertului drepturile şi obligaţiile lui şi-l previne, că va purta răspundere conform articolelor 196 şi 197 din Codul penal al Republicii Moldova, dacă va refuza sau se va înlătura să prezinte concluzii sau dacă va prezenta intenţionat concluzii false.
Articolul 165. Începerea judecării pricinii în fond
Judecarea pricinii în fond începe cu un raport asupra pricinii, prezentat de preşedintele şedinţei sau de judecător.
[În redacţia Legii nr.758-XII din 18.10.91]
După aceea preşedintele şedinţei întreabă dacă reclamantul îşi susţine pretenţiile, dacă pîrîtul recunoaşte pretenţiile reclamantului şi dacă părţile nu vor să termine procesul cu o tranzacţie de împăcare.
Articolul 166. Renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea
pretenţiilor de către pîrît şi tranzacţia de
împăcare a părţilor
Declaraţia reclamantului de renunţare la acţiune, recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît sau condiţiile tranzacţiei de împăcare a părţilor se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată şi se semnează, corespunzător, de reclamant, pîrît sau de ambele părţi.
Dacă renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît sau tranzacţia de împăcare a părţilor sînt exprimate prin cereri scrise adresate instanţei, aceste cereri se anexează la dosar, făcîndu-se despre aceasta menţiune în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Înainte de a admite renunţarea reclamantului la acţiune sau de a întări tranzacţia de împăcare a părţilor instanţa explică reclamantului sau părţilor efectele actelor de procederă respective. Dacă admite renunţarea reclamantului la acţiune sau întăreşte tranzacţia de împăcare a părţilor, instanţa dă o încheiere, prin care dispune încetarea procesului. În încheiere trebuie să fie arătate condiţiile tranzacţiei de împăcare, întărite de instanţă.
Dacă instanţa respinge renunţarea reclamantului la acţiune ori recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît sau dacă nu întăreşte tranzacţia de împăcare a părţilor, ea pronunţă o încheiere motivată în acest sens.
Articolul 167. Explicaţiile participanţilor la proces
După prezentarea raportului asupra pricinii instanţa ascultă explicaţiile reclamantului şi ale terţei persoane care-l sprijină, ale pîrîtului şi ale terţei persoane care-l sprijină pe acesta, precum şi ale celorlalţi participanţi la proces. Procurorul, precum şi împuterniciţii organelor administraţiei de stat, ai sindicatelor, ai întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, unităţilor militare, ai colhozurilor, ai altor organizaţii cooperatistel ai asociaţiilor lor, ai altor organizaţii obşteşti şi cetăţenii care s-au adresat instanţei, în scopul de a apăra drepturile şi interesele altor persoane (punctul 3 al articolului 5 din prezentul cod) dau explicaţii primii. Participanţii la proces au dreptul să pună întrebări unul altuia. Din necesitate, preşedintele poate da cuvîntul părţilor de mai multe ori, pe care îl va putea mărgini în timp de fiecare dată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Preşedintele şedineţei de citire expicaţiilor scrise ale participanţilor la proces, precum şi explicaţiile primite de instanţă conform articolelor 59 şi 62 din prezentul cod.
Articolul 168. Stabilirea procesului de cercetare a dovezilor
După ce ascultă explicaţiile participanţilor la proces instanţa stabileşte procedura de audiere a martorilor, experţilor şi de cercetare a celorlalte dovezi.
Articolul 169. Audierea martorilor
Fiecare martor se audiează separat. Martorii, care încă nu au fost audiaţi, nu se pot afla în sala de şedinţă în timpul judecării procesului. Martorul audiat rămîne în sala de şedinţă pînă la terminarea dezbaterilor judiciare, în afară de cazul, cînd instanţa îi va permite să plece mai înainte.
Instanţa poate permite martorilor audiaţi să plece din sala de şedinţe înainte de terminarea dezbaterilor judiciare, după ce a ascultat părerea participanţilor la proces.
Articolul 170. Prevenirea martorului asupra răspunderii ce o poartă
pentru refuzul de a depune mărturii sau pentru
depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase
Înainte de a-l audia pe martor preşedintele şedinţei stabileşte identitatea lui, îi explică datoria lui cetăţenească şi obligaţia de a spune sincer tot ce ştie cu privire la pricina şi îl previne, că va purta răspundere pentru refuzul de a depune mărturii şi pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase.
Martorul semnează o declaraţie să i s-au explicat obligaţiile şi răspunderea ce o poartă. Declaraţia semnată se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Preşedintele şedinţei explică martorilor care nu au împlinit şaisprezece ani însemnătatea ce o au mărturiile complete şi sincere.
Aceşti martori nu se previn asupra răspunderii ce o vor purta pentru refuzul de a depune mărturii sau pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase.
Articolul 171. Procedura de audiere a martorului
Preşedintele şedinţei stabileşte în ce relaţii se află martorul cu participanţii la proces şi-i propune să comunice instanţei tot ce ştie personal cu privire la pricină. După aceasta martorului i se pot pune întrebări.
Prima pune întrebări persoana, la cererea căreia a fost citat martorul, şi reprezentantul ei, iar după aceasta - ceilalţi participanţi la proces şi reprezentanţi.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Judecătorii au dreptul să pună întrebări martorului în orice moment în cursul audierii lui.
Dacă instanţa constată că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la soluţionarea pricinii, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt care nu se referă la pricina în cauză, nu o va încuviinţa. Instanţa la cererea părţii, va adopta o încheiere atît asupra întrebării, cît şi asupra motivului pentru care a fost respinsă.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă este necesar instanţa îl poate audia din nou pe martor în aceeaşi şedinţă sau în şedinţă următoare, precum şi să face o confruntare a martorilor pentru a se lămuri asupra contradicţiilor din depoziţiile lor.
Articolul 1711. Declaraţia martorilor
Declaraţia martorilor se scrie de grefier şi va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfîrşitul ei de preşedintele şedinţei, grefier şi martor, după ce ultimul a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul nu doreşte sau nu poate să semneze, se face despre aceasta o menţiune.
Orice adăugări, modificări şi ştersături în cuprinsul declaraţiei trebue acceptate şi semnate de preşedintele şedinţei, de grefier şi martor, sub pedeapsa de a nu se ţine cont de ele.
Locurile nescrise din declaraţie trebuie împlinite cu linii, astfel încît să nu se poată adăuga nimic.
Declaraţia se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Dacă din cercetarea pricinii reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire a martorilor, instanţa va da o încheiere prin care trimite materialele în privinţa martorului în procuratură pentru a hotărî chestiunea cu privire la intentarea procesului penal.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 172. Folosirea de către martor a unor însemnări
În timpul depoziţiilor martorul se poate folosi de documente şi însemnări, în cazurile cînd depoziţiile lui sînt legate de cifre şi de alte date, care se ţin minte greu.
Aceste documente şi însemnări se prezintă instanţei şi participanţilor la proces şi pot fi anexate la dosar pe baza unei încheieri a instanţei.
Articolul 173. Audierea martorului minor
La audierea martorilor în vîrstă de pînă la paisprezece ani, iar cînd instanţa găseşte de cuviinţă şi la audierea martorilor în vîrstă de la paisprezece pînă la şaisprezece ani, va fi chemat să asiste un pedagog. Dacă este necesat, sînt chemaţi şi părinţii, înfietorii, tutorii sau curatorii minorilor. Persoanele menţionate pot, cu autorizaţia preşedintelui şedinţei, să pună întrebări martorului.
În cazuri excepţionale, cînd aceasta e necesar pentru stabilirea adevărului, instanţa poate dispune print-o încheiere să fie îndepărtat din sala de şedinţă, pe tot timpul audierii martorului minor, unul sau altul dintre participanţii la proces. După reîntoarcerea acestei persoane în sala de şedinţă trebuie să i se comunice depoziţiile martorului minor şi să i se dea posibilitatea de a pune întrebări acestui martor.
După ce a fost audiat, martorul care a împlinit şaisprezece ani părăseşte sala de şedinţă, în afară de cazurile cînd instanţa va considera, că prezenţa acestui martor este necesară.
Articolul 174. Citirea în şedinţă a declaraţiilor martorilor
Declaraţiile martorilor, adunate în modul prevăzut de articolele 59 şi 62, de alineatul al patrulea al articolului 65 şi de articolul 163 din prezentul cod, se citesc în şedinţa de judecată.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză pot fi date citirii la examinarea ei ulterioară fără chemarea lor repetată.
[În redacţia Legii din 09.12.94]
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
Articolul 175. Cercetarea înscrisurilor
Înscrisurile sau procesele-verbale de examinare a lor, întocmite în modul prevăzut de articolele 59 şi 62 şi de punctul 11 al articolului 143 din prezentul cod, se citesc în şedinţa de judecată, apoi ele se prezintă, spre luare de cunoştinţă, participanţilor la proces, iar în cazurile necesare - de asemenea experţilor şi martorilor. După acesta participanţii la proces pot da explicaţii.
În scopul de a păstra secretul corespondenţei persoanele şi al comunicărilor telegrafice se poate da citire în şedinţa judiciară publică corespondenţei personale şi comunicărilor telegrafice personale ale cetăţenilor numai cu consimţămîntul persoanelor, între care au avut loc această corespondenţă şi comunicărilor telegrafice. În caz contrar unei asemenea corespondenţe şi comunicărilor telegrafice li se dă citire şi ele se cercetează în şedinţa judiciară închisă.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 176. Cererea de defăimare a documentelor ca fiind false
În cazul cînd se declară că un document aflat la dosar este fals, persoana care a prezentat acest document poate cere ca instanţa să-i înlăture ca probă şi să soluţioneze pricina pe baza altor dovezi.
Pentru verificarea cererii de defăimare a documentului instanţa poate dispune efectuarea unei expertize sau aducera altor dovezi.
Dacă instanţa va ajunge la concluzia, că documentul este fals ea îl va înlătura ca probă. Cînd partea care declară falsitatea înscrisului arată autorul sau complicele falsului, instanţa va da o încheiere prin care înaintează înscrisul procurorului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 177. Cercetarea dovezilor materiale
Dovezile materiale se examinează de instanţă şi se prezintă spre examinare participanţilor la proces, iar în cazurile necesare - de asemenea experţilor şi martorilor.
Persoanele cărora li s-au prezentat dovezile materiale pot atrage atenţia instanţei asupra anumitor împrejurări legate de actul examinării. Aceste declaraţii se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Procesele-verbale de examinare a dovezilor materiale, întocmite în modul prevăzut de articolele 59, 62 şi de punctul 11 al articolului 143 din prezentul cod, se citesc în şedinţa de judecată. După aceasta participanţii la proces pot da explicaţii.
Articolul 178. Examinarea la faţa locului
Dovezile materiale şi înscrisurile, care nu pot fi aduse în instanţă se examinează şi se cercetează la locul unde se află. Asupra modului cum a fost efectuată examinarea la faţa locului instanţa dă o înceiere.
Examinarea la faţa locului se face de către întreg completul instanţei. Locul şi data examinării se comunică participanţilor la proces, dar neprezentarea acestora nu împiedică efectuarea examinării. În cazurile necesare sînt citaţi de asemenea experţii şi martorii.
După sosirea la locul unde trebuie efectuată examinarea, preşedintele şedinţei anunţă, că judecarea pricinii continuă. Rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată, la care se pot anexa planurile, desenele tehnice, fotografiile ş.a.m.d., făcute sau verificate în timpul examinării.
Articolul 179. Audierea experţilor
Concluziile expertului se citesc în şedinţa de judecată. Expertului i se pot pune întrebări în scopul clarificării sau completării concluziilor.
Prima pune întrebări persoana, la cererea căreia a fost numit expertul, şi reprezentantul ei, iar după aceasta - ceilalţi participanţi la proces.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Judecătorii au dreprul să pună întrebări expertului în orice moment al audierii lui.
Articolul 180. Efectuarea expertizei suplimentare sau a unei
noi expertize
În cazurile prevăzute de articolul 82 din prezentul cod, instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei expertize suplimentare sau a unei noi expertize; în acest caz judecarea procesului poate fi amînată.
Expertiza suplimentară sau noua expertiză se efectuează în conformitate cu regulile stabilite de articolele 77-82 din prezentul cod.
Articolul 181. Concluziile organelor administraţiei de stat
Concluziile organelor administraţiei de stat, incluse de instanţă ca participante la proces sau care au intervenit în proces din proprie iniţiativă, se citesc în şedinţa de judecată; după aceasta instanţa şi participanţii la proces pot pune întrebări împuterniciţilor acestor organe în scopul clarificării şi completării concluziilor.
Articolul 182. Interogatoriul
Se va putea accepta chemarea părţilor la interogatoriu cînd este privitor la fapte personale, care, fiind în legătură cu pricina, pot duce la soluţionarea ei.
Cel chemat va fi întrebat asupra fiecărui fapt în parte de către persoana care l-a chemat, apoi, cu cinsimţămîntul preşedintelui şedinţei de ceilalţi participanţi la proces.
Întrebările pentru interogatoriu se pregătesc în scris.
Răspunsurile vor fi scrise pe aceeaşi foaie cu întoebările.
Înterogatoriul va fi semnat pe fiecare pagină de preşedintele şedinţei, grefier, de persoana care a propus să fie efectuat interogatoriul, precum şi de persoana care a răspuns după ce a luat cunoştinţă de cuprins. Toate adăugările, modificările şi ştersăturile vor fi semnate de persoanele indicate, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seamă.
Dacă o parte nu doreşte sau nu poate semna, despre aceasta se va face menţiune în jusul interogatoriului.
Pot fi chemate la interogatoriu părţile şi alţi participanţi la proces, cu excepţia procurorului.
Reprezentanţii statului şi celorlalte persoane juridice vor răspunde în scris la interogatoriu ce li se va comunica. Partea care locuieşte în stăinătate va putea fi interogată prin reprezentantul său în judecată, care va depune răspunsul părţii, reieşind din împuterniciri.
Indtanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului la domiciliu, dacă persoana din motive întemeiate nu se poate prezenta la judecată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 183. Terminarea examinării pricinii în fond
După examinarea tutror dovezilor în legătură cu pricina preşedintele şedinţei întreabă pe participanţii la proces, dacă doresc să completeze materialele privitoare la pricină. Dacă nu se fac asemenea cereri, preşedintele şedinţei declară examinarea pricinii terminată şi instanţa trece la ascultarea susţinerilor verbale.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 184. Susţinerile verbale
Susţinerile verbale consau din cuvîntările participanţilor la proces.
Mai întîi au cuvîntul reclamantul şi reprezentantul lui, apoi- pîrîtul şi reprezentantul lui. Terţa persoană, care a formulat pretenţii proprii privind obiectul litigiului într-un proces de acum început, şi reprezentantul ei au cuvîntul după ce au vorbit părţile.
Terţa persoană, care nu a formulat pretenţii proprii, şi reprezentantul ei au cuvîntul după ce a vorbit reclamantul sau pîrîtul pe care terţa persoană îl sprijină în proces.
Procurorul, precum şi împuterniciţii organelor administraţiei de stat, ai sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, instituţiilor militare, ai colhozurilor şi altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti sau cetăţenii care au pornit procesul conform punctelor 2 şi 3 ale articolului 5 din prezentul cod, au primii cuvîntul.
[În redacţia Legii nr.1147-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Împuterniciţii organelor administrative de stat introduşi de instanţe în proces sau care au intervenit în proces din proprie iniţiativă, au cuvîntul după ce au vorbit părţile şi terţele persoane.
Participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere în cuvîntările lor la împrejurări, ce nu au fost clarificate de instanţă, precum şi la dovezi ce nu s-au examinat în şedinţa de judecată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 185. Replicile
După ce au vorbit toţi participanţii la dezbateri, fiecare din ei poate lua cuvîntul a doua oară în legătură cu cele expuse în susţinerile verbale. Dreptul la ultima replică îl au totdeauna pîrîtul şi reprezentantul lui.
[Art.186 exclus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 187. Reluarea examinării pricinii în fond
Dacă este necesar să se prezinte noi dovezi, participanţii la dezbaterile judiciare pot cere reluarea examinării pricinii în fond.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Referitor la reluarea judecării pricinii în fond se află se dă o încheiere.
După terminarea judecării pricinii în fond urmează susţinerile verbale conform regulilor generale.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 188. Retragerea completului de judecată în
camera de chibzuire
După ce participanţii la dezbateri şi-au expus susţinerile verbale, completul de judecată se retrage în camera de chibzuire pentru a întocmi dispozitivul hotărîrii: preşedintele şedinţei anunţă aceasta celor prezenţi în sala de şedinţe.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 189. Pronunţarea hotărîrii
După semnarea hotărîrii completul de judecată se întoarce în sala de şedinţă, unde preşedintele şedinţei sau judecătorul dă citire hotărîrii instanţei.
[În redacţia Legii nr.858-XII din 18.10.91]
Apoi preşedintele şedinţei explică conţinutul hotărîrii, formele şi termenul căii de atac împotriva acestuia.
Dacă hotărîrea instanţei este expusă într-o limbă, pe care participanţii la proces nu o cunosc, ea trebue să fie citită de traducător în limba maternă a acestor participanţi sau într-o altă limbă pe care ei o cunosc.
Dacă procedura judiciară se efectuează în altă limbă, hotărîrea se întocmeşte în mod obligatoriu şi în limba de stat.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
După aceasta preşedintele şedinţei declară şedinţa de judecată închisă.
CAPITOLUL AL ŞAISPREZECELEA
HOTĂRÎREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ
Articolul 190. Darea hotărîrii
Dispoziţia primei instanţe, prin care pricina se soluţionează în fond, se dă sub formă de hotărîre.
Hotărîrea instanţei se ia de către judecător personal sau de către judecător cu majoritate de voturi.
[În redacţia Legii nr.758-XII din 18.10.91]
Instanţa de judecată pronunţă hotărîrea în numele legii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 191. Hotărîrea trebuie să fie legală şi întemeiată
Hotărîrea instanţei de judecată trebuie să fie legală şi întemeiată.
Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe dovezile examinate în şedinţa de judecată.
Articolul 192. Secretul deliberării judecătorilor
Instanţa de judecată hotărăşte asupra procesului în camera de chibzuire. În timpul deliberării şi dării hotărîrii în camera de chibzuire se pot afla numai judecătorii, ce fac parte din completul care a judecat procesul. Prezenţa altor persoane în camera de chibzuire este interzisă.
Deliberarea judecătorilor se desfăşoară potrivit cu prevederile articolului 17 din prezentul cod.
Judecătorii nu au dreprul să divulge cele discutate în timpul deliberării.
Articolul 193. Chestiunile care urmează să fie soluţionate
la darea hotărîrii
La darea hotărîrii instanţa de judecată apreciază dovezile, determină ce împrejurări importante pentru pricină au fost stabilite şi ce împrejurări nu au fost stabilite, ce lege trebuie să se aplice în pricina dată şi dacă acţiunea urmează să fie admisă, determină mărimea taxei de stat şi cine o plăteşte, dacă ea nu a fost plătită la intentarea acţiunii.
[Alin.1 art.193 completat prin Legea nr.1444 din 26.12.97]
Dacă în timpul deliberării instanţa de judecată găseşte de cuviinţă că este necesar să se clarifice noi împrejurări, care au importanţă pentru pricină, sau să cerceteze noi dovezi, ea dă o încheiere de reluare a examinării pricinii în fond. După terminarea examinării pricinii în fond instanţa ascultă din nou susţinerile verbale ale participanţilor la proces.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 194. Dreptul instanţei de judecată de a depăşi
limitele pretenţiilor formilate
În funcţie de împrejurările ce s-au clarificat în cursul judecăţii instanţa poate depăşi limitele pretenţiilor formilate de reclamant, dacă aceasta este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, ale colhozurilor şi ale altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor altor organizaţii obşteşti sau ale cetăţenilor.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 195. Expunerea hotărîrii
Hotărîrea instanţei de judecată se expune în scris de preşedintele şedinţei sau de unul din judecători şi se semnează de toţi judecătorii care participă la darea hotărîrii, inclusiv de judecătorul care are opinie separată. Despre îndreptările introduse în corpul hotărîrii trebuie să se facă menţiuni mai sus de semnăturile judecătorilor.
Articolul 196. Cuprinsul hotărîrii
Hotărîrea constă din: partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv.
[Alin.1 art.196 în redacţia Legii nr.326-XIV din 18.03.99]
[Alin.2 art.196 exclus prin Legea nr.326-XIV din 18.03.99]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
În partea introductivă a hotărîrii se arată data şi locul dării hotărîrii, denimirea instanţei care a dat-o, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al procurorului, dacă a participat la proces, al părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, obiectul litigiului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Partea descriptivă trebuie să cuprindă o indicaţie cu privire la pretenţiile reclamantului, obiecţiile pîrîtului şi explicaţiile celorlalte persoane care participă la proces.
În motuvul hotărîrii urmează să fie arătate împrejurările pricinii, stabilite de instanţa de judecată, dovezile pe care se întemeiază concluziile instanţei mitivele, pe baza cărora instanţa respinge cutare sau cutare dovezi, legile de care s-a călăuzit instanţa.
Dispozitivul hotărîrii trebuie să cuprinsă concluzia instanţei de judecată în sensul admiterii sau respingerii acţiunii în totul sau în parte, o indicaţie cu privire la repartizarea cheltuielilor de judecată, o indicaţie cu privire la formele şi termenul căii de atac împotriva hotărîrii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Articolul 197. Specificarea modului şi termenului de executare
a hotărîrii, de asigurare a executării ei
În cazurile cînd instanţa stabileşte un anumit mod şi un termen de executare a hotărîrii, sau dispune executarea imediată a hotărîrii sau ia măsuri pentru asigurarea executării ei, se face în această privinţă o menţiune în hotărîre.
Articolul 198. Hotărîrea care obligă o persoană juridică să
plătească o sumă de bani
Dacă prin hotărîre instanţa obligă întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti să plătească o sumă de bani, se va arăta în dispozitivul hotărîrii caracterul sumelor ce urmează să fie plătite şi din care cont de la bancă al pîrîtului trebuie să fie scăzută această sumă.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 199. Hotărîrea de adjudecare a bunurilor sau contra valorii lor
Cînd se judecă bunuri în natură, instanţa arată în hotărîre contravaloarea bunurilor, care trebuie încasată de la pîrît, dacă la executarea hotărîrii se va constata că aceste bunuri nu mai există.
Articolul 200. Hotărîrea care obligă pe pîrît să săvîrşească
anumite acte
Cînd se dă o hotărîre care obligă pe pîrît să săvîrşească anumite acte nelegate de remiterea unor bunuri sau a unor sume de bani, instanţa de judecată poate arăta în aceeaşi hotărîre că dacă pîrîtul nu va executa hotărîrea în termenul stabilit, reclamantul are dreptul să săvîrşească aceste acte pe contul pîrîtului, urmînd să se încaseze de la el cheltuielile necesare făcute de reclamant.
Dacă actele de executare a hotărîrii pot fi săvîrşite numai de pîrît instanţa fixează prin hotărîre un termen, în cursul căruia hotărîrea trebuie să fie executată.
Articolul 201. Hotărîrea dată în folosul mai multor reclamanţi
sau împotriva mai multor pîrîţi
Cînd hotărîrea se dă în folosul mai multor reclamanţi, instanţa de judecată arată în ce proporţie se raportă ea la fiecare din ei sau arată că dreptul de urmărire este solidar.
Dacă hotărîrea se dă împotriva mai multor pîrîţi, instanţa de judecată arată în ce proporţie trebuie să execute hotărîrea fiecare pîrît sau arăta că răspunderea lor este solidară.
[Art.201/1 exclus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 202. Îndreptarea greşelolor materiale şi de calcul
evidente, strecurate în hotărîre
După pronunţarea hotărîrii instanţa de judecată care a dat-o nu are dreptul s-o anuleze nici s-o modifice.
Instanţa poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să îndrepte greşelile materiale sau greşelile de calcul evidente strecurate în hotărîre. Chestiunea îndreptării unor astfel de greşeli se soluţionează în şedinţa de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei, dar neprezentarea acestora nu împiedică examinarea chestiunii îndreptării greşelilor menţionate.
Împotriva încheierii instanţei de judecată cu privire la introducerea unor îndreptări în hotărîre se poate face apel.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 203. Hotărîrea suplimentară
Instanţa de judecată care a dat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să dea o hotărîre suplimentară în următoarele cazuri:
1) dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra vreunei pretenţii, în privinţa căreia participanţii la proces au prezentat dovezi şi au dat explicaţii;
2) dacă, rezolvînd chestiunea dreptului în litigiu, instanţa nu a arătat mărimea sumei pe care urmează s-o plătească pîrîtul, bunurile ce urmează să fie remise de el sau actele pe care trebuie să le săvîrşească;
3) dacă instanţa de judecată nu a rezolvat chestiunea cheltuielilor de judecată.
Chestiunea cu privire la darea unei hotărîri suplimentare poate fi ridicată în curs de cincisprezece zile calculate din ziua cînd s-a luat hotărîrea. Hotărîrea suplimentară se dă de instanţă după examinarea chestiunii în şedinţă şi poate fi atacată cu apel sau recurs în termen de cincisprezece zile din momentul cînd a fost dată.
Împotriva încheierii instanţei, prin care s-a respins cererea de a se da o hotărîrea suplimentară, se poate face apel.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 204. Lămurirea hotărîrii, schimbarea modului şi
ordinii de executare a hotărîrii
Instanţa care a dat hotărîrea poate, la cererea participanţilor la proces, s-o lămurească, fără să-i modifice conţinutul.
Lămurirea hotărîrii este admisibilă, dacă aceasta nu a fost încă executată şi nu a expirat termenul, în cursul căruia hotărîrea poate fi executată pe cale silită.
Chestiunea lămuririi hotărîrii se soluţionează în şedinţa de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei, dar neprenzentarea lor nu împedică examinarea chestiunii lămuririi hotărîrii.
Împotriva încheierii instanţei asupra chestiunii lămuririi hotărîrii se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 205. Amînarea şi eşalonarea executării hotărîrii,
schimbarea modului şi ordinii de executare a
hotărîrii
Instanţa care a dat hotărîrea poate, la cererea participanţilor la proces sau la propunerea executorului judecăroresc, luînd în seamă situaţia materială a părţilor sau alte împrejurări, să amîne ori să eşaloneze executarea hotărîrii, precum şi să schimbe modul şi ordinea de executare a ei.
Cererile menţionate se examinează în şedinţa de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei, dat neprezentarea acestor persoane nu împiedică soluţionarea chestiunii puse în faţa instanţei.
Împotriva încheierii instanţei asupra chestiunii amînării sau eşalonării executării hotărîrii, precum şi asupra modului şi ordinii de executare a ei, se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 206. Hotărîrea instanţei de judecată rămasă definitivă
Rămîn definitive următoarele hotărîri ale instanţei de judecată:
1) hotărîrea primei instanţe dată fără drept de apel;
2) hotărîrea primei instanţe după expirarea termenului de apel;
3) hotărîrea dată în apel prin care a fost respinsă cererea de apel;
4) hotărîrea dată de apel prin care s-a rezolvat fondul pricinii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
După ce hotărîrea rămîne definitivă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi nu pot să facă o nouă cerere în judecată, cuprizind aceleaşi pretenţii şi avînd acelaşi temei, însă poate s-o conteste în ordine de recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă procesul a fost pornit de procuror sau la cererea organelor administraţiei de stat, sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti sau cetăţenilor în cazurile cînd, potrivit legii, ei se pot adresa instanţei pentru a cere apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane, hotărîrea rămasă definitivă este obligatorie pentru persoana, în folosul căreia a fost pornit procesul.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Dacă, după ce a rămas definitivă hotărîrea, prin care pîrîtul a fost obligat la plăţi periodice, se schimbă împrejurările ce influenţează determinarea cuantumului plăţilor sau durata lor, fiecare parte are dreptul să solicite schimbarea cuantumului şi termenelor acelor plăţi.
Articolul 207. Executarea hotărîrii
Hotărîrea instanţei de judecată se execută, după ce devine definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată.
Articolul 208. Hotărîrile care urmează să fie executate imediat
Urmează să fie executată imediat hotărîrea prin care pîrîtul a fost obligat:
1) a plăti pensia de întreţinere (alimente);
2) a plăti unui muncitor sau funcţionar salariul, dar nu mai mult decît o lună;
3) a plăti unui colhoznic pentru munca depusă, dar nu mai mult decît cîştigul mediu pe o lună;
4) a reintegra în serviciu pe un lucrător concediat sau transferat ilegal.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 209. Dreptul instanţei de judecată de a dispune
executarea imediată a hotărîrii
Instaţa de judecată poate dispune executarea imediată, totală sau parţială a hotărîrii:
1) prin care pîrîtul a fost obligat a repara paguba cauzată prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii sau în legătură cu moartea întreţinătorului.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
2) prin care pîrîtul a fost obligat a despăgubi pe un autor pentru folosirea drepturilor lui de autor, pe autorul unei descoperiri sau invenţii, care are certificat de autor - pentru folosirea invenţiei lui, şi pe autorul unei propuneri de raţionalizare - pentru propunera lui;
3) în toate celelalte pricini, dacă în urma unor împrejurări speciale întîrzierea executării hotărîrii poate pricinui o pagubă însemnată creditorului-urmăritor sau însăşi executarea poate deveni imposibilă.
Dacă se admite executarea imediată pentru temeiurile arătate în punctul 3 al prezentului articol, instanţa poate cere reclamantului asigurarea întoarcerii executării în caz de anulare a hotărîrii instanţei.
Chestiunea admiterii executării imediate se examinează în şedinţa de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei, dar neprezentarea acestor persoane nu împedică soluţionarea chestiunii executării imediate.
Împotriva încheierii instanţei asupra chestiunii executării imediate se poate face recurs. Depunerea recursului împotriva încheierii privitoare la executarea imediată a hotărîrii nu suspendă executare acestei încheieri.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 210. Asigurarea executării hotărîrii
Instanţa poate asigura executarea hotărîrii, pentru care nu s-a dispus executarea imediată, potrivit regulilor stabilite de capitolul al treisprezecelea din prezentul cod.
Articolul 211. Executarea provizorie înainte de darea hotărîrii în
cererile de plată a pensiei de întreţinere (alimente)
În pricinile privind cereri de plată a pensiei de întreţinere (alimente) judecătorul, dacă este necesar, pînă la soluţionarea pricinii în fond, are dreptul ca, luînd în seamă situaţia materială a părţilor, să dea o încheiere prin care să stabilească cuantumul mijloacelor, pe care unul din soţi sau din foştii soţi trebuie să le plătească provizoriu pentru întreţinerea celuilalt soţ sau fostului soţ, cine din părţi şi în ce proporţie trebuie să plătească provizoriu mijloace pentru întreţinerea şi educarea copiilor, precum şi cine din copii trebuie să plătească provizoriu mijloace şi în ce proporţii penru întreţinerea părinţilor.
Încheierea judecătorului se execută imediat.
Articolul 212. Obligaţia de a trimite participanţilor la proces
copii de pe hotărîrile şi încheierile instanţei de
judecată
Părţilor şi celorlalţi participanţi la proces, care nu s-au prezentat în şedinţa de judecată, li se vor trimite copii de pe hotărîrea instanţei şi de pe încheierile cu privire la suspendarea sau la încetarea procesului ori la scoaterea pricinii de pe rol, în termen de cel mult trei zile din momentul cînd s-a dat hotărîrea sau încheierea.
CAPITOLUL AL ŞAPTESPREZECELEA
SUSPENDAREA PROCESULUI
Articolul 213. Suspendarea procesului
Instanţa de judecată este datoare să suspende procesul în următoarele cazuri:
1) cînd a încetat din viaţă cetăţeanul, care era participant în proces, dacă raportul juridic litigios permite succesiunea în drepturi sau cînd a încetat să existe persoana juridică, care era parte în proces;
2) dacă partea a pierdut capacitatea de exerciţiu;
3) dacă pîrîtul se află într-o unitate activă a Forţelor Armate ale Repunblicii Moldova sat dacă o cere reclamantul, care se află într-o unitate activă a Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
[În redacţia Legii nr.1147-XII din 04.08.92]
4) dacă pricina dată nu poate fi judecată înainte de soluţionarea un ei alte pricini în instanţa civilă, penală sau administrativă, precum şi în cazurile cînd este ridicată excepţia de neconstituţionalitate a legii sau unui act juridic care urmează să fie aplicat;
5) dacă împotriva reclamatului s-a deschis proces de faliment.
[Pct.5) introdus prin Legea nr.1051-XIV din 16.06.2000]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 213. Suspendarea procesului
Instanţa de judecată este datoare să suspende procesul în următoarele cazuri:
1) cînd a încetat din viaţă cetăţeanul, care era participant în proces, dacă raportul juridic litigios permite succesiunea în drepturi sau cînd a încetat să existe persoana juridică, care era parte în proces;
2) dacă partea a pierdut capacitatea de exerciţiu;
3) dacă pîrîtul se află într-o unitate activă a Forţelor Armate ale Repunblicii Moldova sat dacă o cere reclamantul, care se află într-o unitate activă a Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
[În redacţia Legii nr.1147-XII din 04.08.92]
4) dacă pricina dată nu poate fi judecată înainte de soluţionarea unei alte pricini în instanţa civilă, penală sau administrativă, precum şi în cazurile cînd este ridicată excepţia de neconstituţionalitate a legii sau unui act juridic care urmează să fie aplicat.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 214. Dreptul instanţei de judecată de a suspenda procesul
La cererea participanţilor la proces sau din oficiu instanţa poate suspenda procesul în cazurile:
1) cînd una din părţi îşi face serviciul militar în termen în rîndurile Forţelor Armate ale Republicii Moldova sau participă la îndeplinirea unei misiuni de stat.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
2) dacă partea s-a aflat într-o instituţie curativo-profilactică sau dacă suferă de o boală, care împiedică prezentarea la judecată şi este atestată prin adeverinţa unei instituţii medicale;
3) cînd pîrîtul este căutat (articolul 107 din prezentul cod);
4) cînd una din părţi se află într-o delegaţie îndelungată în interes de serviciu;
5) dacă instanţa judecătorească dispune efectuarea unei expertize.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
6) dacă instanţa de judecată stabileşte un termen suplimentar pentru prezentarea dovezilor.
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Articolul 215. Termenele de suspendare a procesului
Procesul se suspendă:
1) în cazurile prevăzute de punctele 1 şi 2 ale articolului 213 din prezentul cod - pînă la determinarea succesorului în drepturi al persoanei decedate sau pînă la numirea unui reprezentat pentru persoana incapabilă;
2) în cazurile prvăzute de punctul 3 al articolului 213 şi de articolul 214 din prezentul cod - pînă la data, cînd partea din proces se va elibera din rîndurile Forţelor Armate ale Republicii Moldova sau va termina îndeplinirea misiunii de stat, se va întoarce din delegaţia în interes de serbiciu, va ieşi din instituţia curativo-profilactică sau de la sfîrşitul bolii, pînă la găsirea pîrîtului sau pîmă la terminarea acţiunii de efectuare a expertizei din instituţia curativă sau pînă la găsira pîrîtului.
[În redacţia Legii nr.1156-XII din 04.08.92]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
3) în cazurile prevăzute de punctul 4 al articolului 213 din prezentul cod - pînă în momentul cînd hotărîrea, sentinţa, încheiera, decizia instanţei va rămîne definitivă sau pînă la pronunţarea hotărîrii în pricina examinată pe cale administrativă.
Articolul 216. Atacarea încheierii instanţei cu privire la
suspendarea procesului
Împotriva încheierii instanţei cu privire la suspendarea procesului se poate face recurs în afară de cazurile cînd este ridicată excepţia de neconstituţionalitate a legii sau a unui alt act juridic.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 217. Reînceperea procesului
După înlăturarea împrejurărilor care au provocat suspendarea, instanţa va dispune, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu reînceperea procesului. În acest caz instanţa va cita conform regulilor generale, pe participanţii la proces.
CAPITOLUL AL OPTSPREZECELEA
ÎNCETAREA PROCESULUI
Articolul 218. Temeiurile pentru încetarea procesului
Instanţa dispune încetarea procesului:
1) dacă picina nu este de competenţa instanţei judecătoreşti;
2) dacă persoana interesată, care s-a adresat instanţei judecătoreşti nu a respectat procedura soluţionării prealabile a litigiului pe cale extrajudiciară, prevăzută pentru categoria respectivă de pricini, şi dacă nu mai există posibilitatea de a folosi această procedură.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
3) dacă într-un litigiu între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri s-a dat o hotărîre rămasă definitivă sau o încheiere prin care s-a admis renunţarea reclamantului la acţiune sau s-a întîrit tranzacţia de împăcare a părţilor;
4) dacă reclamantul a renunţat la acţiune şi renunţarea a fost admisă de instanţa de judecată;
5) dacă părţile au încheiat o tranzacţie de împăcare, care a fost întărită de instanţa de judecată;
6) dacă agenţii economici implicaţi în litigiu în calitate de părţi sînt lichidaţi, iar raportul juridic litigios nu permite succesiunea în drepturi;
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
7) dacă părţile au încheiat o înţelegere, prin care litigiul urmează să fie soluţionat de către arbitrii aleşi;
8) dacă după învetarea din viaţă a cetăţeanului care fusese parte în proces, raportul juridic litigios nu permite succesiunea în drepturi.
Articolul 219. Procedura şi efectele încetării procesului
Procesul încetează pe baza unei încheieri a instanţei de judecată. Dacă procesul încetează pentru motivul, că pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa este obligată să arate organul, căruia urmează să se adreseze reclamantul.
În caz de încetare a procesului nu se poate face o nouă cerere în judecată între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
CAPITOLUL AL NOUĂSPREZECELEA
SCOATEREA CERERII DE PE ROL
Articolul 220. Temeiurile pentru scoaterea cererii de pe rol
Instanţa judecătorească scoate cererea de pe rol:
1) dacă persoana interesată, care s-a adresat instanţei judecătoreşti, nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a cauzei pe calea extrajudiciară, procedură stabilită pentru cauzele de categoria respectivă, şi mai este posibilă aplicarea acestei proceduri;
2) dacă cererea a fost depusă de către o persoană incapabilă;
3) dacă cererea în numele persoanei interesate a fost depusă de către o persoană, care nu are împuterniciri de a duce procesul;
4) dacă litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri, se află în curs de judecată, la aceeaşi instanţă sau la o altă instanţă;
5) în cazul neprezentării reclamantului la şedinţă de judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei de judecată motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive sînt considerate neîntemeiate, sau dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii din 09.12.94]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 221. Procedura şi efectele scoaterii cererii de pe rol
În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se închide printr-o încheiere a instanţei. În această încheiere instanţa este obligată să arăte, cum urmează să fie înlăturate împrejurările, enumerate în articolul 220 din prezentul cod şi care împiedică soluţionarea pricinii.
După înlăturarea condiţiilor, care au servit drept temei pentru a scoate cererea de pe rol, persoana interesată are dreptul să se adreseze din nou instanţei judecătoreşti cu o cerere potrivit cu dispoziţiile generale.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
CAPITOLUL AL DOUĂZECELEA
ÎNCHEIEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ
Articolul 222. Darea încheierilor
Dispoziţiile pentru instanţe, prin care pricina nu se soluţionează în fond, se dau în formă de încheieri.
Încheierile se dau de instanţă în camera de chibzuire potrivit cu prevederile articolului 17 din prezentul cod.
În caz de soluţionare a unor chestiuni simple instaţa poate da încheierea după ce deliberează, pe loc, fără să se retragă în camera de chibziure. O asemenea încheiere se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Încheierile se anunţă imediat după ce au fost date.
Articolul 223. Cuprinsul încheierii instanţei de judecată
În încheiere trebuie să se arate:
1) data şi locul unde s-a dat înceierea;
2) denumirea instanţei, care a dat încheierea, numele membrilor completului de judecată şi al secretarului şedinţei de judecată;
3) numele participanţilor la proces şi obiectul litigiului;
4) chestiunea asupra căreia se dă încheierea;
5) motivele, care au determinat concluziile instanţei şi taxele de lege, de care s-a călăuzit instanţa;
6) dispoziţia instanţei;
7) calea de atac împotriva încheierii date şi termenul în care se poate exercita;
Încheierea, care se dă de instanţă fără a se retrage în camera de chibzuire, trebuie să conţină datele enumerate în punctele 4, 5 şi 6 ale prezentului articol.
Articolul 224. Încheierile interlocutorii ale instanţei de judecată
Constatînd în timpul judecării procesului civil cazuri de încălcare a legalităţii sau a regulilor de convieţuire de către unele persoane cu funcţii de răspundere sau de către unii cetăţeni ori neajunsuri esenţiale în activitatea unor întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat, a unor colhozuri, a altor organizaţii cooperatiste, a asociaţiilor lor, a altor organizaţii obşteşti, instanţa judecătorească adoptă o încheiere interlocutorie şi o trimite întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, persoanelor cu funcţii de răspundere şi colectivelor de muncă respective, care sînt obligate să cominice instanţei judecătoreşti ce fel de măsuri au luat. Această comunicare trebuie să se facă în termen de o lună din ziua primirii copiei de pe încheierea interlocutorie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Dacă în timpul examinării plîngerii instanţa judecătorească ajunge la concluzia, că a fost încălcat modul stabilit de examinare a propunerilor, cererilor şi plîngerilor cetăţenilor, că au avut loc tărăgănări, gîtuirea criticii, persecuţie pentru ea, precum şi alte încălcări ale legalităţii, instanţa judecătorească adoptă o decizie interlocutoare şi o trimite persoanei cu funcţii de răspundere sau organului ierarhic superior. Persoana cu funcţii de răspundere sau organului menţionat sînt obligate să comunice într-un termen de o lună instanţei judecătoreşti despre măsurile luate asupra deciziei interlocuitoare.
[În redaţia Ucazului din 08.04.88]
Dacă în timpul judecării unei cauze civile ori a plîngerii împotriva unor acţiuni nelegale ale organelor administraţiei de stat sau ale persoanelor oficiale, care lezează drepturile cetăţenilor, instanţa judecătorească va constata în acţiunile uneia din părţi, ale persoanei oficiale sau ale altei persoane elementele unei infracţiuni, ea va comunica aceasta procurorului.
[În redacţia Legii nr.501 din 15.02.91]
Încheierea interlocutorie a instanţei poate fi atacată cu recurs, iar dacă hotărîrea în fond se atacă în apel, încheierea interlocutorie se atacă împreună cu hotărîrea.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI UNULEA
PROCESE-VERBALE
Articolul 225. Obligativitatea întocmirii unui proces-verbal
Pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă şi în instanţa de apel, precum şi pentru fiecare act de procedură săvîrşit în afară de şedinţă, se întocmeşte un proces-verbal.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 226. Cuprinsul procesului-verbal
Procesul-verbal al şedinţei de judecată sau al unui act de procedură săvîrşit în afară de şedinţă, treuie să cuprindă toate momentele esenţiale ale dezbaterilor judiciare sau ale efectuării actului de procedură.
În procesul-verbal al şedinţei se arată:
1) anul, luna, ziua şi locul şedinţei de judecată;
2) ora începerii şi ora terminării şedinţei;
3) denumirea instanţei care judecă pricina, numele membrilor completului de judecată şi al secretarului şedinţei;
4) denumirea pricinii;
5) menţiunea cu privire la prezentarea participanţilor la proces, a martorilor, experţilor, traducătorior;
6) dispoziţiile preşedintelui şedinţei şi încheierile date de instanţă fără a se retrage în camera de chibzuire;
7) declaraţiile şi cererile participanţilor la proces;
8) menţiunea, că instanţa de judecată a explicat părţilor şi celorlaţi participanţi la proces drepturile şi obligaţiile lor procedurale;
9) explicaţiile participanţilor la proces, explicaţiile verbale ale experţilor în legătură cu concluziile lor, datele privitoare la examinarea dovezilor matriale şi înscrisurilor;
10) concluziile organelor administraţiei publice.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
11) rezumatul susţinerilor verbale ale participanţilor;
12) menţiunea, că s-a dat citire încheierilor şi hotărîrii, că s-a explicat conţinutul hotărîrii şi încheierilor date de instanţă, precum şi că s-au dat explicaţii în privinţa căii de atac şi termenului în care poate fi exercitată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 227. Întocmirea procesului-verbal
Procese-verbale se întocmesc de secretar în şedinţa de judecată sau la efectuarea actului de procesură în afară de şedinţă.
Participanţii la proces au dreprul să ceară consemnarea în procesul-verbal a împrejurărilor, considerate de ei ca esenţiale pentru dezlegarea pricinii.
Procesul-verbal trebuie să fie întocmit şi semnat cel tîrziu a doua zi după terminarea şedinţei de judecată sau după efectuarea actului de procedură.
Procesul-verbal se semnează de preşedintele şedinţei şi de secretar. Toate modificările, rectificările şi completările trebuie să fie menţionate în procesul-verbal.
Articolul 228. Observaţiile asupra procesului-verbal
Participanţii la proces au dreptul să ia cunoştinţă de procesul-verbal şi în curs de trei zile după semnarea lui să prezinte în scris observaţiile lor asupra procesului-verbal, arătînd ce greşeli s-au strecurat în el şi de ce îl consideră că nu este complet.
Articolul 229. Examinarea observaţiilor asupra procesului-verbal
Preşedintele şedinţei examinează observaţiile asupra procesului-verbal, şi, dacă este de acord cu ele, confirmă justeţea lor.
În cazul în care preşedintele şedinţei nu este de acord cu observaţiile înaintate, ele se prezintă spre examinare completului de judecată, în a cărui comperenţă trebuie să se afle cel puţin unul dintre judecătorii care au luat parte la judecarea procesului. După caz, sînt chemate persoanele care au înaintat observaţii asupra procesului-verbal. În cazul în care judecătorul care a examinat pricina personal nu este de acord cu observaţiile înaintate, ele se examinează de acelaşi judecător, comunicîndu-se aceasta tuturor participanţilor interesaţi la proces. În urma examinării observaţiilor instanţa dă o încheiere, prin care confirmă justeţea lor sau le respinge.
[În redacţia Legii nr.758-XII din 18.10.91]
Observaţiile asupra procesului-verbal trebuie să fie examinate în curs de cinci zile din momentul prezentării lor, şi în toate cazurile se anexează la dosar.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
B. PROCEDURA ÎN PRICINILE CARE IZVORĂSC DIN
RAPORTURI JURIDICE ADMINISTRATIVE
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI DOILEA
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 230. Pricinile care izvorăsc din raporturi juridice
administrative şi care se examinează de instanţa
de judecată
Instanţele de judecată judecă:
1) plîngerile împotriva hotărîrilor comisiilor electorale;
2) plîngerile împotriva actelor nelegitime ale organelor administraţiei publice, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora, săvîrşite cu învălcarea legii sau cu depăşirea împuternicirilor, ce lezează drepturile persoanelor fizice şi juridice;
3) cererile de urmărire de la cetăţeni a restanţei de impozite, de autoimpunere a populaţiei săteşti şi de asigurare obligatorie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Instanţa judecătorească examinează şi alte cauze, ce izvorăsc din raporturile juridice administrative, date de lege în competenţa instanţei judecătoreşti.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 231. Examinarea pricinilor care izvorăsc din raporturi
juridice administrative
Pricinile enumerate în articolul 230 din prezentul cod, se examinează de instanţele de judecată conform regulilor generale ale prezentului cod, cu excepţiile şi completările stabilete de legislaţie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI TREILEA
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA HOTĂRÎRILOR
COMISIILOR ELECTORALE
Articolul 232. Drepturile plîngerii
În cazurile prevăzute de lege, împotriva hotărîrilor comisiilor electorale, în instanţele de judecată pot depune plîngeri cetăţenii, partidele şi alte organizaţii social-politice, blocurile electorale.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 233. Examinarea plîngerii
Plîngerea se examinează în termenul prevăzut de legislaţia electorală.
Plîngerea se examinează de instanţă cu participarea petiţionarului, a unui reprezentant al comisiei electorale, iar în cazurile cînd plîngerea se referă nu la petiţionar ci la un alt cetăţean, la examinarea ei participă şi acesta. Neprezentarea persoanelor arătate în prezentul articol nu împiedică soluţionarea pricinii.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 234. Hotărîrea instanţei de judecată
Hotărîrea instanţei de judecată este definitivă şi se trimite imediat comisiei electorale respective pentu îndeplinire.
Hotărîrea instanţei de judecată poate fi supusă recursului în cazurile şi termenul prevăzut de lege.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI PATRULEA
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA ACTELOR NELEGITIME ALE
ORGANELOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
ŞI PERSOANELOR CU FUNCŢII DE RĂSPUNDERE
Articolul 235. Dreptul la contestarea actelor administrative
în judecată
Orice persoană fizică sau juridică, dacă consideră că drepturile ei sînt lezate print-un act administrativ sau prin refuzul neîntemeiat al unui organ administrativ sau al unei persoane cu funcţii de răspundere de a-i examina cererea cu privire la un drept recunoscut de lege, este în drept să se adreseze în instanţa de judecată competentă pentru anularea actului sau recunoaşterea dreptului care a fost lezat.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 236. Actele organelor administraţiei publice şi
persoanelor cu funcţii de răspundere care
pot fi atacate în judecată
Pot fi atacate în judecată actele colegiale ale organelor administraţiei publice sau actele individuale ale persoanelor cu funcţii de răspundere prin care:
1) persoana fizică sau juridică este lipsită în mod nelegal, complet sau parţial, de posibilitatea de a-şi exercita dreptul pe care i l-a acordat legea sau un alt act normativ;
2) persoana fizică sau juridică trebuie în mod nelegitim să îndeplinească o anumită obligaţie.
Nu pot fi atacate în judecată:
1) actele privind raporturile dintre Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern;
2) actele administrative cu privire la securitatea statului, precum şi actele cu privire la interpretarea şi executarea contractelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
3) actele normative a căror examinare este de competenţa Curţii Constiruţionale;
4) actele administrative pentru care este prevăzută altă cale de atac.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 237. Depunerea plîngerii
Persoana fizică sau juridică depune plîngerea la instanţa de judecată competentă competenţa după ce actele organului administraţiei publice sau ale persoanei cu funcţii de răspundere au fost atacate în faţa instanţei ierarhic superioare sau persoanei cu funcţii de răspundere ierarhic superioare, care sînt obligate, în termen de o lună, s-o examineze şi să comunice petiţionarului rezultatele examinării.
Actele organelor administraţiei publice care nu au instanţe ierarhic superioare, comitetelor executive raionale, primăriilor muncipiilor, precum şi ale altor organe, în cazurile prevăzute de lege, pot fi atacate nemijlocit în judecată.
Plîgerea se depune la instanţa de judecată în raza căreia se află organul administraţiei publice sau locul de lucru al persoanei cu funcţii de răspundere, iar în cazurile prevăzute de lege, la tribunal sau la Curtea de Apel.
Plîgerea este supusă unei taxe de stat în modul stabilit.
Petiţionarul va depune odată cu plăngerea actul administrativ pe care îl atacă, precum şi răspunsul prin care i se comunică refuzul examinării cererii sale referitor la un anumit drept dat de lege. În cazul în care petiţionarul nu a primit nici un răspuns, el va depune la dosar copia de pe cererea adresată instanţei ierarhic superioare sau persoanei cu funcţii de răspundere ierarhic superioare şi documentului ce confirmă că această cerere a fost trimisă.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 238. Termenele de adresare a plîngerii în instanţa
de judecată
Plîngerea poate fi depusă la instanţa de judecată în termen de o lună din ziua în care petiţionarul a primit de la instanţa ierarhic superioară sau de la persoana cu funcţii de răspundere ierarhic superioare refuzul de a satisface plîngerea ori din ziua expirării termenului de o lună de la adresarea plîngerii în instanţa ierarhic superioară sau persoanei cu funcţii de răspundere ierarhic superioare dacă reclamantul nu a primit răspuns la ea.
Termenul de depunere a plîngerii omis din motive întemeiate poate fi restabilit în instanţa de judecată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 238/1. Examinarea plîngerii
Examinarea plîngerii în instanţa de judecată şi executarea hotărîrii instanţei de judecată se efectuează conform normelor procedurii judiciare civile.
Instanţa de judecată examinează plîngerea în termen de 10 zile cu participarea petiţionarului şi conducătorului organului administraţiei publice sau a persoanei cu funcţii de răspundere ale căror acţiuni sînt atacate, sau cu participarea reprezentanţilor lor.
Petiţionarul este îndreptăţit să însărcineze un reprezentant al său să-i apere interesele în timpul procesului.
Neprezentarea la şedinţă de judecată fără motive întemeiate a petiţionarului fie a conducătorului organului administraţiei publice sau a persoanei cu funcţii de răspundere ale căror acţiuni sînt atacate, fie a reprezentanţilor lor nu poate împiedica examinarea plîngerii, însă instanţa de judecată poate declara obligatorie prezenţa petiţionarului fie a conducătorului organului administraţiei publice sau a persoanei cu funcţii de răspundere, fie a reprezentanţilor lor.
La procesura judiciară pot participa persoane cu funcţii de răspundere ale instanţelor ierarhic superioare sau reprezentanţi ai lor.
Instanţa de judecată trebuie să studieze materialele prezentate de instanţele ierarhic superioare sau de persoanele cu funcţii de răspundere care cosideră legitime acţiunile atacate, pot fi de asemenea ascultate explicaţiile altor persoane, studiate documentele necesare şi alte dovezi.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 238/2. Hotărîrea instanţei de judecată asupra plîngerii
Pe baza rezultatelor examinării plîngerii, instanţa de judecată dă o hotărîre.
Dacă instanţa de judecată consideră că acţiunile atacate sînt nelegitime şi lezează drepturile petiţionarului, ea dă o hotărîre cu privire la caracterul întemeiat al plîngerii şi la obligarea organului administraţiei publice sau a persoanei cu funcţii de răspundere respective să înlăture încălcarea comisă.
Dacă instanţa de judecată stabileşte că acţiunile atacate au fost săvîrşite în conformitate cu legea şi în limitele împuternicirilor organului administraţiei publice şi ale persoanei cu funcţii de răspundere, ea dă o hotărîre prin care respinge satisfacerea plîngerii.
Hotărîrea instanţei de judecată asupra plîngerii se trimite fie conducătorului organului administraţiei publice sau persoanei cu funcţii de răspundere ale căror acţiuni au fost atacate, fie instanţei ierarhic superioare sau persoanei cu funcţii de răspundere ierarhic superioare, pentru a fi înlăturate încălcările comise ale legii sau altui act normativ.
Executarea hotărîrii instanţei de judecată asupra plîngerii trebuie să se comunice instanţei de judecată şi reclamantului cel tîrziu în termen de o lună de la data primirii hotărîrii instanţei de judecată. În caz de neexecutare a hotărîrii, instanţa de judecată ia măsurile prevăzute în articolul 404 din prezentul cod.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI PATRULEA/1
[Cap.24/1 exclus prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI CINCILEA
PROCESELE ÎN LEGĂTURĂ CU URMĂRIREA DE LA CETĂŢENI
A RESTANŢIE DE IMPOZITE, DE AUTOIMPUNERE A POPULAŢIEI
SĂTEŞTI ŞI DE ASIGURARE OBLIGATORIE DE STAT
Articolul 239. Depunerea cererii
Cererea de urmărire de la cetăţeni a restanţei de impozite, de autoimpunere a popuplaţiei săteşti şi de asigurare obligatorie de stat se depune, respectiv, de către secţia financiară a comitetului executiv al sovietului raional, orăşenesc sau raional din oraş de deputaţi ai norodului, ori de către comitetul executiv al Sovietului de orăşel sau sătesc de deputaţi ai norodului, ori de către organul asigurărilor de stat la judecătoria de la domiciliul contribuabilului restanţier sau de la locul de aflare a bunurilor lui.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 240. Cuprinsul cererii
În cerere trebue să se arate: numele de familie, prenumele şi numele după tată ale contribuabilului restanţer şi domiciliul lui; legea pe baza căruia cetăţanul urmează să facă plăţile respective; cuantumul vărsămintelor şi termenele de plată a lor; cuantumul restanţei ce trebuie să fie urmărită, penalităţile de întîrziere şi termenul, cînd trebuia să se achite vărsămîntul restant.
La cerere trebuie să fie alăturate: o copie a avizului de plată, o copie a certificatului de asigurare sau un extras din contul personal al contribuabilului restanţier cu indicarea datei, cînd i s-a înmînat documentul de plată, a cuantumului vărsămîntului şi termenelor de plată, precum şi o copie a notificării, că dacă nu va plăti restanţa de impozit în termen de zece zile, din momentul sechestrării bunurilor, contribuabilul va fi dat în judecată; un extras din hotărîrea adunării generale a cetăţenilor cu privire la efectuarea autoimpunerii şi la mărimea autoimpunerii; actul de sigilare a bunurilor contribuabilului restanţier, iar dacă acesta nu are bunuri, care pot fi urmărite conform legii, un act, prin care să se constate lipsa de bunuri; o adeverinţă de la alte persoane cu privire la sumele de bani, pe care ele le datorează contribuabilului restanţier, în lipsă de bunuri sau în caz de insuficienţă a lor pentru achitarea restanţei.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 241. Examinarea cererii
În cadrul examinării pricinii instanţa de judecată trebuie să verifice, dacă legea prevede categoria respectivă de plăţi; dacă există temeiuri legale pentru a-l obliga pe cetăţean la plata respectivă; dacă organele de urmărire au respectat formele prevăzute de lege pentru urmărirea sumei cuvenite; dacă organele de urmărire au luat în consideraţie înlesnirile, la care ar avea dreptul cetăţeanul conform legii; dacă sechestrul pe bunuri a fost aplicat conform prevederilor legislaţiei cu privire la urmărirea impozitelor şi a plăţilor nefiscale, neplătite la timp.
Dacă la instanţa judecătorească vor apare îndoieli în ceea ce priveşte corectitudinea de calculare a mărimii plăţii, atunci instanţa suspendă prin încheierea sa judecarea procesului şi trimite materialul spre verificare organului de urmărire. Judecarea procesului se reia după recalcularea plăţii de către organul de urmărire sau după confirmarea de către organul ierarhic superior a cerereii de urmărire a plăţii.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 242. Hotărîrea instanţei asupra cererii
Constatînd, că pretenţia de urmărire a restanţei este legală, instanţa judecătorească dă o hotărîre de ridicare de la contribuabilul restanţier a bunurilor, conform actului de sechestru, prezentat instanţei, iar în lipsă de bunuri sau în caz de insuficienţă a acestor bunuri pentru achitarea restanţei - o hotărîre de urmărire a sumelor de bani, pe care alte persoane le datorează contribuabulului restanţier.
Dacă în actul de sechestru sînt incluse bunuri, care conform legii nu pot fi urmărite, instanţa judecătorească ridică sechestrul aplicat pe aceste bunuri.
Dacă instanţa de judecată va constata, că cererea de urmărire a restanţei de impozit nu este legală, ea o respinge.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articilul 243. Executarea hotărîrii
Hotărîrea instanţei de judecată privind urmărirea restanţei de impozit se execută de organul de urmărire respectiv conform regulilor prevăzute de legislaţie.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
C. PROCEDURA SPECIALĂ
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI ŞASELEA
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 244. Principiile pe care instanţa de judecată le
examinează în cadrul procedurii speciale
Instanţa de judecată examinează în cadrul procedurii speciale următoarele procese:
1) cu privire la constatarea unor fapte care au valoare juridică;
2) cu privire la declararea absenţei unui cetăţean şi declararea morţii unui cetăţean;
3) cu privire la declararea capacităţii de exerciţiu limitate sau a incapacităţii totale de exerciţiu a unui cetăţean;
4) cu privire la restabilirea drepturilor ce izvorăsc din documente la purtător pierdute;
5) cu privire la constatarea unor greşeli în înscrierile făcute în registrele actelor stării civile;
6) cu privire la declararea unor bunuri fără stăpîn;
7) cu privire la plîngerile împotriva actelor notariale sau împotriva refuzului de a le îndeplini.
[În redacţia Ucazului din 04.09.75]
8) cu privire la adoptarea înfierii.
[În redacţia Legii din 10.06.93]
Articolul 245. Examinarea pricinilor în cadrul procedurii speciale
Pricinile enumerate în articolul 244 din prezentul cod se examinează de instanţă conform regulilor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările, stabilite de legislaţie.
Pricinile, enumerate în articolul 244 din prezentul cod, instanţa de judecată le examinează cu participarea petiţionarului şi a persoanelor interesate, a organelor administraţiei de stat, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, colhozurilor altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor, altor organizaţii obşteşti.
Dacă în cadrul examinării pricinii după regulile procedurii speciale se naşte un conflict de drept, de competenţa instanţelor judecătoreşti, instanţa nu examinează cererea şi explică persoanelor interesate, că au dreptul să intenteze o acţiune conform regulilor generale.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI ŞAPTELEA
CONSTATAREA UNOR FAPTE CARE AU VALOARE JURIDICĂ
Articolul 246. Pricinile privitoare la constatarea unor fapte,
care au valoare juridică şi care sînt examinate
de instanţa de judecată
Instanţa de judecată constată fapte de care depinde naşterea, modificarea sau încetarea unor drepturi personale sau patrimoniale ale cetăţenilor sau organizaţiilor.
Instanţa examinează pricinile, în care i se cere să constate:
1) raportul de rudenie între diferite persoane;
2) faptul că o persoană este întreţinută;
3) faptul de înregistrare a naşterii, înfierii, căsătoriei, divorţului şi morţii;
4) faptul că documentele constatatoare de dreptul (cu excepţia biletului de partid, biletului comsomolist, biletului sindical, a documentelor militare, a paşaportului şi a certificatelor eliberate de organele stării civile) aparţin unei persoane, al cărei prenume, nume după tată sau nume de familie, arătate în document, nu coincid cu prenumele, numele după tată sau numele de familie ale acestei persoane din paşaport sau din actul de naştere;
5) un accident;
6) faptul că o persoană a murit la o dată anumită şi în împrejurări anumite, în cazul cînd organele stării civile refuză să înregistreze faptul morţii;
7) faptul acceptării unei succesiuni şi locul de deschidere a succesiunii;
8) faptul aflării în raportul conjugale de fapt, în cazurile stabilite de lege, dacă căsătoria nu poate fi înregistrată la organele stării civile din cauza morţii unuia din soţi;
9) alte fapte, care au valoare juridică.
Notă: Vezi Legea nr.1063-XIV din 16.06.2000 "Privind interpretarea articolului 246 alineatul doi punctul 9) din Codul de procedură civilă"
[Pct.9 modificat prin Legea nr.1061-XIV din 16.06.2000]
Articolul 247. Condiţiile necesare pentru constatarea faptelor,
care au valoare juridică
Instanţa de judecată constată fapte, care au valoare juridică, numai în cazul, cînd petiţionarul nu poate primi pe altă cale documentele cuvenite ce atestă aceste fapte sau cînd documentele pierdute nu pot fi reconstituite.
Articolul 248. Depunerea cererii şi cuprinsul ei
Cererea pentru constatarea unui fapt, care are o valoare juridică, se depune la instanţa domiciliului petiţionarului.
În cerere trebuie să se indice pentru ce scop are nevoie petiţionarul de constatarea faptului respectiv, dovezile care ar confirma faptul, precum şi motivele, pentru care petiţionarul nu poate obţine documentele cuvenite sau pentru care documentele pierdute nu pot fi reconstituite.
Articolul 249. Hotărîrea instanţei de judecată
În hotărîrea instanţei trebuie să se arate: faptul constatat de instanţă, scopul pentru care a fost constatat şi dovezile, pe baza cărora acest fapt a fost constatat de instanţă.
Hotărîrea instanţei, prin care se constată un fapt ce urmează să fie înregistrat la organele stării civile sau la alte organe, după ce va rămîne definitivă, serveşte drept temei pentru o asemenea înregistrare, fără să înlocuiască documentele, pe care le eliberează aceste organe.
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI OPTULEA
DECLARAREA ABSENŢEI ŞI DECLARAREA MORŢII
UNUI CETĂŢEAN
Articolul 250. Depunerea cererii
Cererea de declarare a absenţei sau de declarare a morţii unui cetăţean se depune la instanţa domiciliului petiţionarului.
Instanţa începe examinarea pricinii cu privire la declararea absenţei unui cetăţean sau declararea morţii unui cetăţean după expirarea termenelor, stabilite de articolele 18 şi 21 din Codul civil al Republicii Moldova.
Articolul 251. Cuprinsul cererii
În cerere trebuie să se atate în ce scop are nevoie petiţionarul să fie declarată absenţa sau moartea cetăţeanului, precum şi să fie expuse împrejurările, care ar confirma absenţa ori împrejurările, care ameninţau pe cel dispărut cu moartea sau care dau temei de a se presupune că el a murit în urma unui anumit accident.
Articolul 252. Pregătirea pricinii pentru examinare
În cadrul pregătirii pentru examinare judecătorul stabileşte ce persoane (rude, colegi de muncă ş.a.) pot da informaţii despre cel dispărut şi cere informaţii despre el organizaţiilor respective (organizaţiile de exploatare a locuinţelor, organele afacerilor interne, comitetele executive ale sovietelor de orăşel sau săteşti de deputaţi ai norodului) ale ultimului domiciliu cunoscut şi locului de muncă al celui absent.
În acelaşi timp instanţa de judecată ia măsuri, prin organele de tutelă şi curatelă, să fie numit un tutore pentru paza bunurilor celui absent, iar în caz de necesitate - şi pentru administrarea lor.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 253. Participarea obligatorie a procurorului
La examinarea de către instanţă a pricinii privitoare la declararea absenţei sau la declararea morţii unui cetăţean trebuie să participe în mod obligatoriu procurorul.
Articolul 254. Hotărîrea instanţei de judecată
Hotărîrea instanţei de judecată, potrivit căreia un cetăţean este declarat absent constituie un temei, în virtutea căruia organul de tutelă sau de curatelă al locului de aflare a bunurilor celui absent va institui o tutelă asupra acestor bunuri.
Hotărîrea instanţei de judecată, prin care se declară moartea unui cetăţean, constituie un temei pentru înscrierea de către organele stării civile a morţii acestui cetăţean în registrul actelor stării civile.
Articolul 255. Efectele apariţiei sau descoperirii locului de
aflare a cetăţeanului declarat absent sau mort
În caz de apariţie sau descoperire a locului de aflare a cetăţeanului, declarat absent sau mort, instanţa anulează printr-o nouă hotărîre hotărîrea pe care a dat-o anterior. Această hotărîre constituie un temei pentru ridicarea tutelei instituite asupra bunurilor şi pentru anularea înscrierii morţii lui în registrul actelor stării civile.
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI NOUĂLEA
DECLARAREA CAPACITĂŢII DE EXERCIŢIU LIMITATE SAU A
INCAPACITĂŢII TOTALE A UNUI CETĂŢEAN
Articolul 256. Depunera cererii
Pricina cu privire la declararea capacităţii de exerciţiu limitate a unui cetăţean din cauza abuzului de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice ori cu privire la declararea incapacităţii totale din cauza unei boli psihice sau debilităţii mintale poate fi pornită la cererea membrilor familiei lui, procurorului, organului de tutelă şi de curatelă instituţiei curative psihiatrice, instituţiei narcologice, organizaţiei sindicale sau altei organizaţii obşteşti.
[În redacţia Ucazului din 31.10.88]
Cererea de declararea a capacităţii de exerciţiu limitate sau a incapacităţii totale a unui cetăţean se depune la instanţa domiciliului acestui cetăţean, iar dacă persoana este internată la o instituţie curativă psigiatrică - la instanţa locului unde se află instituţia curativă.
Articolul 257. Cuprinsul cererii
În cererea de declarare a capacităţii de exerciţiu limitate a unui cetăţean trebuie să fie expuse împrejurările care dovedesc, că persoana ce abuzează de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice îşi pune familia într-o situaţie materială grea.
[În redacţia Ucazului din 31.03.87]
În cererea de declarare a incapacităţii totale a unui cetăţean trebuie să fie expuse împrejurările ce dovedesc tulburarea psihică în urma căreia persoana aceasta nu poate să-şi dea seama de actele sale sau să le dirijeze.
Articolul 258. Ordonarea unei expertize pentru constatarea stării
pshinice a cetăţeanului
În cadrul pregătirii pricinii pentru examinare judecărorul, dacă există suficiente dovezi cu privire la boala psihică sau debilitatea mintală a cetăţeanului, ordonă o expertiză psihiatică judiciară pentru constatarea stării lui psihice.
În cazuri excepţionale dacă persoana în privinţa căreia s-a făcut o cerere de declarare a incapacităţii totale se eschivează în mod vădit de a se prezenta la expertiză instanţa cu participarea psihiatrului poate da în şedinţa de judecată o încheiere de trimitere forţată a cetăţeanului la o expertiză psihiatrică judiciară.
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Articolul 259. Examinarea cererii
La examinarea de către instanţă a pricinii privitoare la declararea capacităţii de exerciţiu limitate sau a incapacităţii totale a unui cetăţean trebuie să participe în mod obligatoriu un reprezentant al organului de tutelă şi curatelă.
[În redacţia Legii din 09.12.94]
Chestiunea citării cetăţeanului în cauză se rezolvă în fiecare caz, ţinîndu-se seama de starea sănătăţii lui.
Cheltuielile de judecată în legătură cu examinarea pricinii privitoare la declararea capacităţii limitate sau a incapacităţii totale a unui cetăţean cad în sarcina statului.
Constatînd că membrul familiei, care a depus cererea, a acţionat cu rea-credinţă în scopul de a-l lipsi pe cetăţean în mod neîntemeiat de capacitatea de exerciţiu sau de a-i limita această capacitate, instanţa îl obligă la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Articolul 260. Hotărîrea instanţei de judecată
Hotărîrea instanţei cu privire la declararea capacităţii de exerciţiu limitate sau a incapacităţii totale a unui cetăţean, după ce rămîne definitivă, se trimite organului de tutelă şi de curatelă, ca să numeasxă pentu persoana cu capacitate de exerciţiu limitată un curator, iar pentru persoana total incapabilă - un tutore.
Articolul 261. Hotărîrea prin care un cetăţean este
declarat capabil
În cazurile prevăzute de alineatul al treilea al articolului 15 din Codul civil al Republicii Moldova, instanţa, la cererea cetăţeanului însuşi, a curatorului lu, precum şi a persoanelor şi organelor de stat, enumerate în articolul 256 din prezentul cod, dă o hotărîre de anulare a limitării capacităţii de exerciţiu a cetăţeanului. Pe baza hotărîrii instanţei se anulează curatela instituită asupra cetăţeanului respectiv.
În cazurile, prevăzute de alineatul al treilea al articolului 16 din Codul civil al Republicii Moldova, instanţa la cererea tutorelui, precum şi a persoanelor şi organelor de stat, enumerate în articolul 256 din prezentul cod şi pe baza concluziilor respective ale expertizei psihiatrice judiciare, dă o hotărîre prin care îl declară capabil pe cel însănătoşit. Pe baza hotărîrii instanţei se anulează tutela instituită asupra lui.
CAPITOLUL AL TREIZECELEA
RESTABILIREA DREPTURILOR CE IZVORĂSC DIN
DOCUMENTELE LA PURTĂTOR PIERDUTE
Articolul 262. Depunerea cererii de declarare ca nevalabil
a documentului pierdut
Persoana care a pierdut un document la purtător poate, în cazurile prevăzute de lege, în special, dacă a pierdut un livret de economii sau un certificat de privire pentru păstrare a unor obligaţii ale împrumutului de stat, eliberate la purtător de casele de economii din muncă ale statului, să roage instanţa de judectă să declare documentul nevalabul şi să restabilească drepturile atestate prin doocumentul pierdut.
Cererea de declarare ca nevalabil a documentului la purtăror pierdut se depune la instanţa locului, unde se află instituţia, care a eliberat documentul.
În cererea de declarare ca nevalabilă a unei hîrtii de valoare trebuie să fie arătate numele de familie, prenumele şi numele după tată ale petiţionarului şi domiciliul, împrejurările în care s-a pierdut hîrtia de valoare, denumirea instituţiei care a eliberat-o, precum şi semnele distinctive ale hîrtiei de valoare pierdute.
Articolul 263. Actele judecătorului după primirea cererii
După primirea cdrerii judecătorul dă o încheiere, prin care interzice instituţiei ce a eliberat documentul să efectueze pe baza lui plăţi şi dispune totodată să se publice pe contul petiţionarului un anunţ în gazeta locală.
Anunţul trebuie să cuprindă:
1) denumirea instanţei de judecată, la care s-a depus cererea cu privire la pierderea documentului;
2) numele de familie, prenumele, numele după tată şi domiciliul petiţionarului, denumirea şi sediul persoanei juridice care a depus cererea;
3) denumirea şi semnele distinctive ale documentului;
4) propunerea făcută deţinătorului documentului declarat pierdut, să depună, în termen de trei lumi din ziua publicării anunţului, la instanţa de judecată o cerere privitoare la dreptul lui asupra acestui document.
Împotriva încheierii, prin care s-a respims cererea cu privire la publicarea anunţului, se poate face recurs particular sau declara protest.
Articolul 264. Obligaţia deţinătorului documentului
Deţinătorul documentului declarat pierdut este obligat, în termen de trei luni din ziua publicării anunţului, să depună la instanţa care a dat încheierea o cerere, în care să formuleze drepturile sale asupra documentului şi totodată să-l prezinte în original.
Articolul 265. Actele judecătorului după primirea cererii din
partea deţinătorului documentului
Dacă instanţa primeşte din partea deţinătorului documentului cererea înainte de expirarea termenului de trei luni din ziua publicării anunţului, judecătorul nu examinează cererea depusă de persoana care a pierdut documentul şi fixează un termen, în cursul căruia instituţiei ce a eliberat documentul i se interzice să efectueze pe baza lui plăţi.Acest termen nu trebuie să depăşească două luni.
Judecătorul explică totodată petiţionarului, că are dreptul să facă o cerere de chemare în judecată a deţinătorului, conform regulilor generale, pentru a-l obliga să prezinte acest document, iar deţinătorului documentului, că are dreptul să ceară de la petiţionar plata daunelor cauzate prin măsurile de interzicere luate de judecător.
Împotriva încheierii judecătorului asupra chestiunilor arătate în prezentul articol se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 266. Examinarea cererii de declarare ca nevalabil
a documentului pierdut
După expirarea termenului de trei luni din ziua publicării anunţului dacă deţinătorul documentului nu a făcut cererea, arătată în articolul 264 din prezentul cod, instanţa examinează pricina privitoare la declarare ca nevalabil a documentului pierdut. Petiţionarului şi instituţiei care a eliberat documentul pierdut li se cominică locul şi data examinării pricinii, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea pricinii.
Articolul 267. Hotărîrea instanţei de judecată asupra cererii
Dacă instanţa de judecată admite cererea petiţionarului, ea dă o hotărîre prin care declară nevalabil documentul pierdut. Această hotărîre serveşte drept temei pentru a i se elibera petiţionarului depunerea sau un nou document în locul celui declarat nevalabil.
Articolul 268. Dreptul deţinătorului de a intenta o acţiune în
legătură cu dobîndirea sau reţinerea de bunuri
fără just temei
Deţinătorul documentului, care dintr-un motiv sau altul nu a depus la timp cererea prin care să formuleze drepturile sale asupra acestui document, poate, după ce hotărîrea instanţei cu privire la declararea documentului ca nevalabil va rămîne definitivă, să interzice persoanei, căreia i s-a recunoscut dreptul de a primi un nou document în locul celui pierdut, o acţiune în legătură cu dobăndirea sau reţinerea de bunuri fără just temei.
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI UNULEA
CONSTATAREA UNOR GREŞELI STRECURATE ÎN
REGISTRELE ACTELOR STĂRII CIVILE
Articolul 269. Depunerea cererii
Instanţa de judecată examinează pricinile privitoare la constatarea unor greşeli strecurate în registrele actelor stării civile, dacă organele stării civile, deşi dreptul persoanei în cauză nu este contestat, au refuzat să introducă îndreptarea.
Cererea de constatare a unor greşeli strecurate în registrele actelor stării civile se depune la instanţa domiciliului petiţionarului.
Articolul 270. Cuprinsul cererii
În cerere trebuie să se arate în ce constă greşeala strecutată în înscrierea făcută în registrele actelor stării civile, cînd şi ce organ al stării civile a refuzat să îndrepte înscrierea făcută.
Articolul 271. Hotărîrea instanţei de judecată
După ce rămîne definitivă, hotărîrea instanţei, prin care s-a constatat greşeala strecurată în registrele actelor stării civile, serveşte drept temei pentru îndreptarea acelei înscrieri de către organele stării civile.
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI DOILEA
DECLARAREA UNOR BUNURI FĂRĂ STĂPÎN
Articolul 272. Depunerea cererii
Cererea de declarare a unor bunuri fără stăprîn se depune de către organul financiar sau colhoz la instanţa de judecată a locului unde se află bunurile.
Articolul 273. Cuprinsul cererii
În cerere trebuie să se arate ce bunuri să fie declarate fără stăpîn precum şi aduse dovezi, care să confirme imposibilitatea identificării proprietarului bunurilor.
Articolul 274. Actele judecătorului după primirea cererii
În cadrul pregătirii pricinii pentru examinare judecătorul stabileşte ce persoane (proprietarii, posesorii de fapt ai bunurilor şi alţii) ar putea da informaţii asupra apartenenţei bunurilor şi totodată cere informaţii asupra lor organizaţiilor respective (organizaţii de exploatare a locuinţelor, comitetele executive ale Sovietelor de orăşel, săteşti de deputaţi ai norodului.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 275. Hotărîrea instanţei de judecată
Constatînd că bunurile nu au stăpîn sau că proprietarul lor nu este cunoscut, instanţa de judecată dă o hotărîre, prin care le declară bunuri fără stăpîn şi dispune trecerea lor în proprietatea statului sau colhozului.
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI TREILEA
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA ACTELOR NOTARIALE
SAU ÎMPOTRIVA REFUZULUI DE A LE ÎNDEPLINI
Articolul 276. Depunerea plîngerii
Persoana interesată care consideră că este greşit actul notarial îndeplinit sau refuzul de a îndeplini actul notarial are dreptul să depună plîngere la instanţa de judecată din raza teritorială a biroului notarial ori a organului care îndeplineşte actele notariale.
[Alin.1 în redacţia Legii nr.126-XIV din 30.07.98]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
[Alin.2,3 excluse prin Legea nr.126-XIV din 30.07.98]
Plîngerea se depune în termen de zece zile, calculat din momentul, cînd petiţionarul a aflat despre efectuarea actului notarial sau despre refuzul de a se efectua un asemenea act.
Articolul 277. Examinarea plîngerii
Plîngerea se examinează de către instanţa de judecată cu participarea petiţionarului, a notarului sau a unei altei persoane oficiale, care a efectuat actul notarial, împotriva căruia s-a făcut plîngerea sau care a refuzat de a efectua un act notarial, dar neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea pricinii.
[Art.277 modificat prin Legea nr.126-XIV din 30.07.98]
Articolul 278. Hotărîrea instanţei de judecată asupra plîngerii
În caz de admitere a plîngerii, instanţa de judecată dă o hotărîre de anulare a actului notarial efectuat sau obligă biroul notarial ori organul, care îndeplineşte actele notariale să efectueze actele notariale respective. Dacă găseşte, că actele notariale sau ale organului, care îndeplineşte acte notariale sînt legale, instanţa dă o hotărîre de respingere a plîngerii.
[Art.278 modificat prin Legea nr.126-XIV din 30.07.98]
Articolul 2781. Modul de soluţionare a litigiilor privitoare la
un drept, bazat pe actul de notariat săvîrşit
Litigiul, apărut între persoane cointeresate, privitor la un drept, bazat pe actul de notariat săvîrşit, se examinează de către inatanţa judecătorească competentă în conformitate cu legislaţia.
[În redacţia Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
CAPITOLUL TREIZECI ŞI TREILEA1
[Cap.331 în baza Legii nr.1482-XII din 10.06.93]
ADOPTAREA ÎNFIERII
[Art.2782 în redacţia L980/12.04.2002, MO62/09.05.2002 art.455]
Articolul 2782. Depunerea cererii de înfiere
Cererea de înfiere se depune la instanţa de judecată de la domiciliul înfiatului sau, în cazurile cînd o necesită interesele înfiatului, de la domiciliul înfietorului.
Articolul 2782. Depunerea cererii pentru încuviinţarea
adopţiei
Cererea pentru încuviinţarea adopţiei unui copil cetăţean al Republicii Moldova făcută de un cetăţean al Republicii Moldova se depune la instanţa de judecată în raza căreia domiciliază cel ce urmează a fi adoptat sau, în cazul cînd este necesar a proteja interesele celui ce urmează a fi adoptat, - la instanţa de judecată în raza căreia domiciliază cel care adoptă.
Cererea pentru încuviinţarea adopţiei unui copil cetăţean al Republicii Moldova făcută de un cetăţean străin se depune la Curtea de Apel.
Articolul 2783. Actele ce se anexează la cererea de înfiere
La cererea de înfiere se anexează următoarele acte:
1) copia autentificată a certificatului de naştere a înfiatului şi extrasul din registrul de înscriere a naşterilor;
2) copiile autentificate ale certificatelor de naştere şi, după caz de căsătorie sau deces ale părinţilor înfiatului;
3) declaraţia autentificată de consimţămănt la înfiere, depusă de părinte sau părinţi, tutore (curator), de alţi ocrotitori legali ai copilului;
4) certificatul medical al înfiatului;
5) certificatul medical al înfietorului;
6) certificatul privind starea materială a înfietorului;
[Art.278/3 al.1 pct.7) exclus prin L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571]
7) consimţămăntul în scris al copilului, dacă a împlinit vîrsta de zece ani, autentificat de organul de tutelă şi curatelă;
8 7) copiile autentificate ale buletinului de identitate şi a certificatului de căsătorie ale înfietorului, dacă acesta e căsătorit;
9 8) avizul organului de tutelă şi curatelă dat în temeiul examinării condiţiilor de trai ale persoanei care doreşte să înfieze copilul şi verificării lipsei de piedici pentru îngăduirea înfierii, actul examinării condiţiilor de trai;
10 9) avizul Comitetului pentru Înfiere al Republicii Moldova, în cazul înfierii de către cetăţeni străini, şi confirmarea că copilul a fost prezentat pentru înfiere cetăţenilor Republicii Moldova, dar în decursul a cel puţin şase luni după ce a fost luat la evidenţă nu a fost înfiat;
11 10) actul ce confirmă dreptul cetăţeanului străin la înfiere în condiţiile legislaţiei ţării sale, eliberat de autorităţile competente ale acestei ţări, în cazul înfierii de către cetăţeni străini;
12 11) ancheta socială a înfietorului, în cazul înfierii de către cetăţeni străini, efectuată de autorităţile competente de la domiciliul acestuia în care să se indice opinia lor cu privire la înfiere.
Instanţa de judecată poate solicita şi alte probe admise de lege, inclusiv referitoare antecedentele penale ale înfietorului.
Articolul 2784. Examinarea cererii de înfiere
Examinarea cererii de înfiere se face cu participarea obligatorie a înfietorului, a reprezentantului organului de tutelă şi curatelă şi a procurorului. În proces pot fi atraşi de instanţă sau interveni din iniţiativă proprie şi alte persoane interesate în actul înfierii.
La solicitarea înfietorului sau la decizia instanţei de judecată cererea se examinează în şedinţa judiciară închisă.
Articolul 2784a. Acordul la adopţie
Acordul părintelui sau părinţilor, tutorelui (curatorului) la adopţie poate fi exprimat şi personal în instanţa de judecată.
Pentru adopţia copilului care a atins vîrsta de 10 ani este necesar şi acordul acestuia exprimat în instanţa de judecată.
Ca excepţie, copilul poate fi adoptat fără acordul lui dacă, pînă la momentul adopţiei, el a locuit în familia adoptatorilor şi nu ştie că aceştia nu sînt părinţii lui fireşti.
Articolul 2784b. Termenul de încercare la adopţie
Hotărîrea instanţei de judecată privind încuviinţarea adopţiei poate fi pronunţată numai în cazul în care copilul s-a aflat în îngrijirea viitorilor adoptatori nu mai puţin de 6 luni.
În unele cazuri, adopţia poate fi încuviinţată şi fără stabilirea acestui termen de încercare, motivele menţionîndu-se în hotărîrea instanţei de judecată.
[Art.2784a şi 2784b introduse prin L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571]
Articolul 2785. Hotărărea instanţei de judecată
Copia autentificată a hotărării definitive a instanţei de judecată privind înfierea, în termen de trei zile, se trimite organului de înregistrare a actelor de stare civilă pentru înregistrarea înfierii.
[Art.2785 completat prin L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571]
D. PROCEDURA ÎN INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI
ECONOMICE
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI TREILEA2
[Cap. 332 în baza Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
JUDECAREA LITIGIILOR ECONOMICE
Articolul 2786. Instanţele judecătoreşti economice
Instanţele judecătoreşti economice sînt instanţe de judecată specializate, care judecă litigiile economice în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte legislative.
Articolul 2787. Intentarea procesului
Instanţa judecătorească economică intentează procese la cererile introduse de:
1) întreprinderi, instituţii, organizaţii şi asociaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică, inclusiv întreprinderi mixte şi cele aparţinînd integral investitorilor străini, denumite în ceea ce urmează agenţi economici, de organele administraţiei publice care, conform legislaţiei Republicii Moldova, acordurilor internaţionale şi altor convenţii (contracte), pot fi participanţi ai procesului de judecată în instanţa judecătorească economică;
2) organele ierarhic superioare agenţilor economici în cazurile stabilite de prezentul cod;
3) procurori, organele de stat care se adresează în apărarea intereselor de stat;
4) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
Articolul 2788. Măsurile prealabile de tranşare
a litigiilor economice
Litigiile pot fi transmise spre examinare în instanţa judecătorească economică numai după ce au fost luate măsuri prealabile de tranşare a lor.
Măsurile prealabile de tranşare a litigiilor se socot luate dacă, pînă la adresarea în instanţa judecătorească economică, partea faţă de care sînt formulate pretenţii este înştiinţată despre aceasta în conformitate cu înţelegerile sau contractele dintre părţi.
Articolul 2789. Litigiile atribuite competenţei instanţelor
judecătoreşti economice
Instanţele judecătoreşti economice judecă litigiile apărute din relaţiile economice dintre persoane fizice şi juridice în activitatea de întreprinzător, inclusiv:
1) apărute la încheierea, modificarea, desfacerea şi executarea contractelor, inclusiv cu participarea întreprinderilor mixte şi întreprinderilor aparţinînd integral investitorilor străini;
2) cu privire la reîncasarea sumelor ridicate incontestabil de organele de stat cărora legislaţia le acordă asemenea drepturi;
3) apărute la transportul de mărfuri în cadrul traficului internaţional pe căile ferate, aeriene şi fluviale;
4) de confirmare a dreptului de proprietate;
5) cu privire la repararea prejudiciilor;
6) cu privire la considerarea unor acte normative şi fără caracter normativ ale organelor administraţiei publice şi ale altor organe, care sînt în contradicţie cu legislaţia în vigoare, ca fiind nule;
7) cu privire la contestarea unor fapte care au valoare juridică;
8) cu privire la lichidarea sau reorganizarea agenţilor economici;
9) cu privire la faliment;
10) cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale;
11) alte litigii date de lege în competenţa sa.
Articolul 27810. Competenţa judecătoriilor economice
de circumscripţie
Judecătoriile economice de circumscripţie judecă toate categoriile de litigii economice, cu excepţia celor atribuite competenţei Judecătoriei Economice a Republicii Moldova.
Articolul 27811. Competenţa Judecătoriei Economice
a Republicii Moldova
Judecătoria Economică a Republicii Moldova judecă:
1) cererile agenţilor economici cu privire la considerarea unor acte normative şi fără caracter normativ ale organelor administraţiei publice şi ale altor organe, care sînt în contradicţie cu legislaţia în vigoare, ca fiind nule;
2) cererile introduse în apărarea intereselor de stat;
3) alte litigii date de lege în competenţa sa.
Articolul 27812. Aprecierea dovezilor
Instanţele judecătoreşti economice apreciază toate dovezile după intima sa convingere, întemeiată pe cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a tuturor circumstanţelor acţiunii, călăuzindu-se totodată de legislaţie, de contractele încheiate şi de alte acte obligatorii pentru părţi.
Nici un fel de dovezi nu au pentru instanţele judecătoreşti economice o forţă probantă de mai înainte stabilită.
Recunoaşterea de către una din părţi a faptelor şi circumstanţelor pe care cealaltă parte îşi întemeiază cerinţele sau obiecţiile nu este acceptată ca circumstanţă obligatorie de instanţa judecătorească economică.
Avizul expertului se discută în şedinţa de judecată şi se apreciază în ansamblu cu toate celelalte dovezi ale pricinii.
Avizul expertului poate fi respins de instanţa judecătorească economică, cu indicarea în hotărîre a motivelor respingerii.
Articolul 27813. Declaraţiile martorului
Martorul comunică oral instanţei judecătoreşti economice faptele şi împrejurările care au importanţă pentru soluţionarea litigiului.
La propunerea instanţei judecătoreşti economice, martorul poate face declaraţii în scris.
Nu sînt apreciate ca dovezi declaraţiile martorului dacă nu este cunoscut de unde provin.
Articolul 27814. Taxa de stat
Taxa de stat se achită în conformitate cu prezentul cod şi cu Legea taxei de stat.
[Art.278/14 în redacţia Legii nr.1444 din 26.12.97]
Articolul 27815. Repartizarea cheltuielilor de judecată
Cheltuielile ce ţin de plata taxei de stat se repartizează:
1) în litigiile apărute la încheierea, modificarea şi desfacerea contractelor părţii care se eschivează neîntemeiat de la acceptarea propunerilor celeilalte părţi sau ambelor părţi, dacă instanţa judecătorească economică a respins parţial propunerile fiecăreia din ele;
2) în litigiile apărute la executarea contractelor şi în alte temeiuri - ambelor părţi, proporţional mărimii cerinţelor acţiunii satisfăcute.
Dacă pricina a fost intentată în urma acţiunilor neîntemeiate ale uneia din părţi, instanţa judecătorească economică poate trece acestei părţi cheltuielile de plată a taxei de stat, indiferent de rezultatul examinării acţiunii.
Cheltuielile pentru efectuarea expertizei, elaborarea avizelor şi asigurarea traducerii se trec pe seama pîrîtului la satisfacerea acţiunii, reclamantului la respingerea acţiunii, iar la satisfacerea
parţială a acţiunii - ambelor părţi, proporţional cerinţelor acţiunii
satisfăcute, sau numai părţii care şi-a asumat cheltuielile date.
Articolul 27816. Forma şi cuprinsul cererii de chemare
în judecată
Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa judecătorească economică în scris şi se semnează de conducătorul sau de adjunctul conducătorului agentului economic, de procurorul care o introduce sau de jurisconsult (avocat) în baza procurii, care se anexează la dosar.
Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
1) denumirea instanţei căreia îi este adresată;
2) denumirea părţilor, adresele lor, datele de identificare bancare, codurile fiscale;
3) valoarea acţiunii, dacă acţiunea urmează să fie apreciată, suma contractului;
4) circumstanţele pe care sînt întemeiate cerinţele reclamantului şi dovezile care confirmă aceste cerinţe, calculul întemeiat al sumei indicate pentru încasare sau contestare, legislaţia în temeiul căreia este intentată acţiunea;
5) informaţia referitoare la măsurile de tranşare a litigiului în modul stabilit, cu indicarea datei la care pîrîtului i-au fost expediate propunerile de tranşare, precum şi datei la care a fost primit răspunsul motivele în baza cărora sînt respinse argumentele expuse în răspuns, în procesul-verbal al divergenţelor sau în alte documente;
6) în caz de intentare a acţiunii împotriva mai multor pîrîţi se vor formula cerinţe aparte pentru fiecare din ei;
7) enumerarea documentelor şi a altor dovezi anexate la cerere.
În cererea de chemare în judecată pot fi indicate şi alte date dacă petiţionarul le socoate necesare pentru soluţionarea justă a litigiului.
Articolul 27817. Expedierea copiilor de pe cererea de
chemare în judecată şi de pe documentele
anexate la ea
La intentarea acţiunii, precum şi la atragerea de către instanţă a altui reclamant sau pîrît, petiţionarul este obligat să trimită părţilor copii de pe cererea de chemare în judecată şi de pe documentele anexate la ea dacă părţile nu dispun de ele.
Articolul 27818. Respingerea cererii de chemare în judecată
Instanţa judecătorească economică respinge cererea de chemare în judecată în cazul în care:
1) asemenea cerere nu poate fi judecată în instanţa respectivă;
2) în instanţa judecătorească economică este deja intentat un proces privind litigiul între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau există deja o hotărîre a instanţei judecătoreşti economice asupra litigiului dat;
3) acţiunea este intentată de un agent economic sau împotriva unui agent economic care, în conformitate cu legislaţia, nu poate fi reclamant sau pîrît în asemenea litigiu;
4) acţiunea este intentată împotriva unui agent economic lichidat.
Referitor la respingerea cererii de chemare în judecată se dă o încheiere care se trimite părţilor, petiţionarului care nu este reclamant şi procurorului nu mai tîrziu de 10 zile după introducerea cererii.
Încheierea prin care se respinge cererea de chemare în judecată se expediază petiţionarului împreună cu materialele acţiunii.
Încheierea prin care se respinge cererea de chemare în judecată poate fi atacată în modul stabilit de lege. În cazul anulării acestei încheieri, cererea de chemare în judecată se socoate depusă în prima zi de adresare în instanţă.
Articolul 27819. Returnarea cererii de chemare în judecată
Instanţa judecătorească economică este îndreptăţită să returneze fără examinare cererea de chemare în judecată şi documentele anexate la ea în cazul în care:
1) cererea nu este semnată sau este semnată de o persoană care nu are dreptul să o semneze sau de o persoană funcţia căreia nu este indicată;
2) în cerere nu sînt indicate denumirea părţilor, adresele lor, elementele de identificare bancare şi codurile fiscale;
3) sînt încălcate regulile de conexare a cerinţelor acţiunii;
4) nu este anexată dovada de expediere către pîrît a copiei de pe cererea de chemare în judecată;
5) la cerere nu este anexată dovada de plată a taxei de stat dacă aceasta urmează să fie plătită la depunerea cererii;
6) nu sînt prezentate documentele ce confirmă împuternicirile date de agentul economic pentru a participa la proces;
7) la intentarea acţiunii de către organul ierarhic superior nu sînt prezentate documentele ce confirmă împuternicirile lui;
8) nu sînt prezentate dovezile măsurilor prealabile de tranşare a litigiului în modul stabilit;
9) nu sînt prezentate dovezi ce confirmă adresarea către instituţia financiară pentru a se primi datoria, cînd ea, conform legislaţiei, trebuie să fie primită prin instituţia financiară;
10) reclamantul îşi retrage cererea pînă la darea încheierii privind intentarea procesului.
Cererea de chemare în judecată se returnează de către judecător în termen de 5 zile după primirea ei.
Returnarea cererii de chemare în judecată nu împiedică readresarea ei după înlăturarea încălcării comise.
Articolul 27820. Intentarea procesului
Judecătorul, primind cererea de chemare în judecată, cu cel tîrziu 10 zile după înregistrarea ei, dă o încheiere privind intentarea procesului şi o expediază părţilor şi petiţionarului care nu este reclamant. În încheiere se indică data primirii cererii, data începutului judecării pricinii, timpul şi locul şedinţei, acţiunile necesare pentru pregătirea dosarului spre examinare în şedinţă.
Încheierea se expediază şi altor agenţi economici, ministerelor şi departamentelor, în cazurile în care de la ele se vor cere documente, informaţii şi concluzii, sau persoanele cu funcţii de răspundere ale acestora vor fi chemate în instanţa de judecată.
Pînă la judecarea pricinii în fond părţile şi alte persoane, în baza împuternicirilor date, sînt îndreptăţite să ia cunoştinţă de dovezile de care nu dispun.
Articolul 27821. Măsurile luate de judecător în vederea
pregătirii materialelor pentru judecarea
pricinii în şedinţă
Judecătorul ia următoarele măsuri în vederea pregătirii materialelor pentru judecarea pricinii în şedinţă:
1) hotărăşte chestiunea atragerii în proces în calitate de părţi a altor agenţi economici;
2) exclude din numărul părţilor agenţii economici cărora nu le-a fost trimisă propunerea de tranşare a litigiului, precum şi agenţii economici care, în conformitate cu legislaţia, nu pot fi reclamanţi şi pîrîţi în asemenea litigii;
3) invită reprezentanţii părţilor pentru a preciza circumstanţele pricinii şi stabileşte dacă e necesar a se prezenta materiale suplimentare;
4) obligă părţile, alţi agenţi economici şi persoanele cu funcţii de răspundere ale acestora să execute anumite acţiuni (verificarea calculelor, cercetarea dovezilor la locul aflării lor etc.);
5) cere de la părţi, de la petiţionarul care nu este parte, de la alţi agenţi economici şi de la ministere şi departamente documentele, informaţiile şi avizele necesare pentru soluţionarea litigiului, ia cunoştinţă de aceste materiale la locul aflării lor;
6) hotărăşte chestiunea cu privire la ordonarea expertizei şi la participarea expertului;
7) studiază dovezile scrise şi cele materiale la locul aflării lor;
8) stabileşte obligativitatea sau neobligativitatea înfăţişării reprezentanţilor părţilor în şedinţa de judecată;
9) hotărăşte chestiunea citării persoanelor cu funcţii de răspundere pentru a da lămuriri asupra litigiului;
10) hotărăşte, după caz, chestiunea referitoare la judecarea litigiului la locul aflării agentului economic;
11) ia alte măsuri de asigurare a examinării juste şi în termen a litigiului.
Articolul 27822. Termenele judecării litigiilor
Instanţele judecătoreşti economice judecă litigiile într-un termen de cel mult 3 luni dacă legislaţia nu prevede altfel.
Articolul 27823. Modul desfăşurării şedinţei
Modul desfăşurării şedinţei este stabilit de instanţa judecătorească economică. Judecătorul lămureşte participanţilor la proces drepturile şi obligaţiile lor şi contribuie la exercitarea drepturilor ce le aparţin, la stabilirea unei înţelegeri legale între părţi.
În conformitate cu modul stabilit de instanţă, se ascultă reprezentanţii reclamantului şi ai pîrîtului, expertul şi ceilalţi participanţi la şedinţă.
La examinarea litigiilor deosebit de complicate, judecătorul are dreptul să anunţe o întrerupere.
Articolul 27824. Actele judecătoreşti
Instanţa judecătorească economică adoptă acte judecătoreşti sub formă de hotărîri, încheieri şi decizii.
Hotărîrea instanţei de judecată rămîne definitivă după expirarea termenului prevăzut pentru apel.
Actul judecătoresc, rămas definitiv, este obligatoriu pentru executare.
Neexecutarea actelor judecătoreşti atrage răspunderea prevăzută de prezentul cod.
Articolul 27825. Amînarea judecării pricinii
Instanţa judecătorească economică are dreptul să amîne judecarea pricinii în cazurile în care:
1) a apărut necesitatea de a atrage în proces un alt reclamant sau alt pîrît;
2) materialele cerute nu au fost primite;
3) reprezentanţii părţilor nu s-au prezentat;
4) există alte motive care fac imposibilă judecarea pricinii în şedinţa dată.
Referitor la amînarea judecării pricinii se dă o încheiere în care se indică data şi locul desfăşurării următoarei şedinţe.
În încheierea privind amînarea judecării pricinii poate fi stabilită aplicarea unei amenzi prevăzute de prezentul cod.
Articolul 27826. Suspendarea procesului şi reînceperea lui
Instanţa judecătorească economică suspendă procesul în cazul în care:
1) pricina nu poate fi judecată înainte de soluţionarea de către instanţă a altei pricini legate de aceasta sau înainte de soluţionarea chestiunii respective de către organele competente;
2) instanţa ordonă efectuarea unei expertize;
3) instanţa trimite materialele în organele de anchetă;
4) împotriva reclamatului s-a deschis proces de faliment.
[Pct.4) introdus prin Legea nr.1051-XIV din 16.06.2000]
Instanţa judecătorească economică reîncepe procesul după înlăturarea circumstanţelor care au servit ca motiv pentru suspendarea lui.
Referitor la suspendarea procesului şi reînceperea lui se dă o încheiere.
Încheierea privind suspendarea procesului poate fi revizuită în modul stabilit de prezentul cod.
Articolul 27827. Clasarea procesului
Instanţa judecătorească economică clasează procesul în cazul în care:
1) litigiul nu este de competenţa sa;
2) există o hotărîre a instanţei judecătoreşti economice privind litigiul între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;
3) una din părţile implicate în proces (sau ambele), în conformitate cu legislaţia, nu poate fi reclamant în asemenea litigiu;
4) agenţii economici implicaţi în litigiu în calitate de părţi sînt lichidaţi.
În cazul clasării procesului, adresarea repetată în instanţa de judecată privind litigiul dintre aceleaşi părţi asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri nu se admite.
Referitor la clasarea procesului se dă o încheiere în care se poate stabili repartizarea între părţi a cheltuielilor de taxă de stat, restituirea taxei de stat din buget şi încasarea amenzilor prevăzute de prezentul cod.
Articolul 27828. Lăsarea cererii fără examinare
Instanţa judecătorească economică lasă cererea fără examinare în cazul în care:
1) cererea nu este semnată sau este semnată de o persoană care nu are acest drept;
2) în instanţa de judecată se judecă un litigiu între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri;
3) nu sînt luate măsuri pentru tranşarea prealabilă a litigiului;
4) nu sînt luate măsuri pentru primirea, în modul stabilit, a datoriei prin instituţia financiară;
5) reclamantul sau petiţionarul care nu este reclamant nu a prezentat fără motive întemeiate materialele cerute de instanţă, nu s-a înfăţişat la şedinţa de judecată, fapt care împiedicase judecarea litigiului.
Referitor la lăsarea cererii fără examinare se dă o încheiere în care se poate stabili repartizarea între părţi a cheltuielilor de taxă, restituirea ei din buget şi încasarea amenzilor prevăzute de prezentul cod.
După înlăturarea circumstanţelor care au servit drept motiv pentru lăsarea cererii fără examinare, reclamantul are dreptul de a se adresa în judecată în modul stabilit.
Articolul 27829. Schimbarea temeiului sau a obiectului acţiunii,
schimbarea mărimii cerinţelor, renunţarea la
acţiune, recunoaşterea acţiunii
Pînă la adoptarea hotărîrii asupra litigiului, reclamantul are dreptul să schimbe temeiul sau obiectul acţiunii, să majoreze sau să micşoreze mărimea cerinţelor sau să renunţe la acţiune.
Reclamatul are dreptul să recunoască acţiunea în tot sau în parte.
Instanţa judecătorească economică nu acceptă renunţarea la acţiune şi micşorarea mărimii cerinţelor acţiunii dacă aceasta prejudiciază interesele statului.
Faptele privind renunţarea la acţiune sau recunoaşterea acţiunii se înscriu în procesul-verbal.
Instanţa judecătorească economică nu acceptă recunoaşterea acţiunii dacă aceasta este în contradicţie cu legislaţia.
Articolul 27830. Drepturile instanţei judecătoreşti economice
la adoptarea şi executarea hotărîrii
Instanţa judecătorească economică este îndreptăţită să declare nul contractul în întregime sau numai o parte a acestuia care este în contradicţie cu legislaţia, precum şi să refuze satisfacerea cerinţelor părţilor dacă aceste cerinţe se bazează pe un act nelegitim al unui organ al administraţiei publice sau al unui alt organ.
La adoptarea hotărîrii asupra litigiului, instanţa judecătorească economică are dreptul:
1) să depăşească limitele cerinţelor acţiunii dacă aceasta este necesar pentru apărarea intereselor statului;
2) să încaseze de la agenţii economici inculpaţi în folosul bugetului de stat amenzile prevăzute de prezentul cod;
3) să amîne sau să eşaloneze executarea hotărîrii.
Articolul 27831. Procesele-verbale
Pentru fiecare şedinţă a instanţei judecătoreşti economice, precum şi pentru fiecare act de procedură efectuat în afară de şedinţă, se întocmeşte un proces-verbal în conformitate cu cerinţele prevăzute în capitolul XXI al prezentului cod.
[în redacţia Legii nr.1171 din 30.04.97]
Articolul 27832. Judecarea în primă instanţă a litigiilor
economice date în competenţa Judecătoriei
Economice a Republicii Moldova
Litigiile economice date prin lege în competenţa Judecătoriei Economice a Republicii Moldova se judecă în primă instanţă de un complet de judecată format din cel mult 3 judecători 1 sau 3 judecători numiţi de Preşedintele Judecătoriei Economice a Republicii Moldova din rîndul membrilor Colegiului de apel şi Colegiului de recurs ale judecătoriei.
[Art. 27832 modificat prin L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 art531 la data 23.06.2002 ]
Articolul 27833. Apelul
Hotărîrile adoptate în primă instanţă de judecătoriile economice de circumscripţie sînt supuse apelului la Judecătoria Economică a Republicii Moldova.
Nu pot fi atacate cu apel:
1) hotărîrile date în primă instanţă de Judecătoria Economică a Republicii Moldova;
2) hotărîrile în pricinile patrimoniale dacă, la momentul intentării acţiunii în judecată, valoarea acţiunii este mai mică de cincizeci de salarii minime;
3) încheierile prin care se încuviinţează împăcarea părţilor şi se confirmă tranzacţia de împăcare;
4) alte hotărîri pentru care legea nu prevede această cale de atac.
Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul, în afară de cazurile cînd încheierile instanţei fac imposibilă judecarea de mai departe a pricinii.
Articolul 27834. Persoanele care pot declara apel
Pot declara apel:
1) părţile şi alţi participanţi la proces;
2) procurorul, în pricinile intentate de el personal;
3) martorul, expertul, interpretul şi reprezentanţii părţilor, cu privire la cheltuielile de judecată ce li se cuvin.
În cazul depunerii cererii de apel de către reprezentanţii părţilor, la cerere se anexează mandatul ce confirmă dreptul lor de a contesta hotărîrile judecătoreşti.
Articolul 27835. Judecarea apelului
Apelul se judecă de Colegiul de apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova.
Articolul 27836. Termenul de declarare a apelului
Termenul de apel este de 15 de zile de la comunicarea hotărîrii dacă legea nu dispune altfel.
Dacă una din părţi face apel înainte de comunicarea hotărîrii, aceasta se consideră comunicată la data depunerii apelului.
[Art. 278/36 alin. 1 modificat prin Legea nr.1171 din 30.04.97]
Articolul 27837. Returnarea apelului
Colegiul de apel returnează apelul în cazul în care:
1) apelul nu este semnat sau este semnat de o persoană care nu are dreptul să-l semneze sau de o persoană a cărei funcţie nu este arătată;
2) la apel nu este anexată dovada ce confirmă faptul că participanţilor la proces li s-au expediat copiile de pe apel;
3) la apel nu este anexată dovada de plată a taxei de stat;
4) apelul a fost depus după expirarea termenului stabilit şi nu cuprinde cerinţa de a-l repune în termen;
5) apelul este retras pînă la darea hotărîrii.
Referitor la returnarea cererii de apel se dă o încheiere care poate fi supusă recursului.
Articolul 27838. Intentarea procesului în apel
Referitor la primirea apelului se dă o încheiere.
În încheiere se arată data şi locul examinării apelului.
Articolul 27839. Dovezile de apel
Părţile nu se vor folosi, înaintea instanţei de apel, de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decît de cele invocate în primă instanţă sau arătate în cererea de chemare în judecată şi în referinţă.
Colegiul de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea dovezilor administrate în primă instanţă, precum şi administrarea altor dovezi, dacă le consideră necesare pentru judecarea pricinii.
Articolul 27840. Procedura de judecare a apelului
Regulile de procedură privind judecarea pricinilor în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel în condiţiile prezentului compartiment.
Regulile stabilite numai pentru judecarea pricinilor în primă instanţă nu se aplică.
Articolul 27841. Renunţarea la apel
Apelantul este îndreptăţit să renunţe la apel pînă la darea deciziei.
În cazul admiterii renunţării la apel, procesul în instanţa de apel se clasează dacă hotărîrea nu a fost contestată de alte persoane.
Articolul 27842. Limitele judecării apelului
În baza dovezilor anexate la dosar şi a celor prezentate suplimentar, Colegiul de apel rejudecă pricina. Dovezile suplimentare sînt admise de instanţa de apel în cazul confirmării de către apelant a imposibilităţii prezentării lor în primă instanţă.
În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, pricina sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu se consideră cereri noi.
Se vor putea cere însă dobînzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărîrii primei instanţe. De asemenea, se va putea solicita compensaţia legală.
Articolul 27843. Temeiuri pentru modificarea sau
anularea hotărîrii
Drept temeiuri pentru modificarea sau anularea hotărîrii sînt:
1) aprecierea incompletă a circumstanţelor care au însemnătate pentru judecarea pricinii;
2) neconfirmarea circumstanţelor care au însemnătate pentru pricină, pe care judecata le-a considerat stabilite;
3) necorespunderea concluziilor expuse în hotărîre circumstanţelor dosarului;
4) încălcarea sau aplicarea greşită a normelor dreptului material sau normelor dreptului procedural.
Încălcarea sau aplicarea greşită a normelor dreptului procedural serveşte drept temei pentru modificarea sau anularea hotărîrii dacă această încălcare a avut drept consecinţă sau a putut duce la adoptarea unei hotărîri greşite.
Încălcarea normelor dreptului procedural serveşte ca temei pentru anularea hotărîrii date în primă instanţă dacă:
1) pricina a fost judecată de un complet de judecată format cu încălcarea legii;
2) pricina a fost judecată în lipsa unuia din participanţii la proces, care nu a fost înştiinţat în mod legal despre data şi locul şedinţei;
3) instanţa a dat o hotărîre referitor la drepturile şi obligaţiile persoanelor neimplicate în proces;
4) hotărîrea nu este semnată de toţi membrii completului de judecată sau este semnată de judecători care nu sînt indicaţi în hotărîre;
5) hotărîrea a fost dată de alţi judecători decît cei care au luat parte la dezbaterea pricinii;
6) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei sau el nu este semnat.
[Art. 278/44- 278/58 excluse prin L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 art531]
Articolul 27844. Hotărîrile supuse recursului
Pot fi atacate cu recurs:
1) hotărîrile date fără drept de apel;
2) hotărîrile date în apel;
3) alte hotărîri în condiţiile legii.
Articolul 27845. Persoanele care pot declara recurs
Pot declara recurs:
1) părţile implicate în proces;
2) procurorul, în pricinile intentate de el personal.
Articolul 27846. Termenul de declarare a recursului
Termenul de recurs este de 15 zile de la pronunţarea hotărîrii dacă legea nu dispune altfel.
[Art. 278/46 modificat prin Legea nr.1171 din 30.04.97]
Articolul 27847. Modul depunerii recursului
Recursul se depune la instanţa judecătorească economică a cărei hotărîre se atacă.
Instanţa judecătorească economică care a dat hotărîrea în primă instanţă şi Colegiul de apel care a dat decizia în apel sînt obligate să trimită recursul împreună cu dosarul în Colegiul de recurs al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova.
Articolul 27848. Judecarea recursului
Recursul se judecă de Colegiul de recurs al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova.
Articolul 27849. Temeiurile pentru depunerea recursului
Recursul poate fi depus în cazul în care:
1) completul de judecată a fost format cu încălcarea legii;
2) hotărîrea a fost dată de alţi judecători decît cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
3) hotărîrea s-a dat cu încălcarea competenţei;
4) instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
5) instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor pretenţiilor, a acordat mai mult decît s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut;
6) hotărîrea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
7) instanţa, interpretînd greşit actul normativ, a schimbat natura acestuia;
8) hotărîrea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii;
9) instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărîtoare pentru judecarea pricinii;
10) hotărîrea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgînd dintr-o apreciere eronată a dovezilor administrate.
Articolul 27850. Returnarea recursului
Colegiul de recurs returnează recursul în cazul în care:
1) recursul nu este semnat sau este semnat de o persoană care nu are dreptul să-l semneze sau de o persoană a cărei funcţie nu este arătată;
2) la recurs nu este anexată dovada ce confirmă faptul că persoanelor participante la proces li s-a expediat copia de pe recurs;
3) la recurs nu este anexată dovada de plată a taxei de stat;
4) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit şi nu cuprinde cerinţa de a-l repune în termen;
5) în recurs nu sînt arătate dovezi ce confirmă încălcarea normelor dreptului material sau normelor dreptului procesual;
6) pînă la darea încheierii de primire a recursului spre examinare, recurentul a retras recursul.
Referitor la returnarea recursului se dă o încheiere.
Încheierea de returnare a recursului poate fi atacată în instanţa de recurs.
Articolul 27851. Intentarea procesului în recurs
Referitor la primirea recursului se dă o încheiere.
În încheiere se arată data şi locul examinării recursului.
Articolul 27852. Suspendarea executării hotărîrilor
Colegiul de recurs este în drept, la cererea unei părţi sau din oficiu, să suspende executarea hotărîrilor date în primă instanţă sau în apel.
Articolul 27853. Procedura de judecare a recursului
În instanţa de recurs, pricina se judecă conform prevederilor pentru judecarea pricinii în primă instanţă în condiţiile prevăzute în instanţa de recurs. Regulile de procedură prevăzute numai pentru prima instanţă nu se aplică.
Articolul 27854. Renunţarea la recurs
Recurentul are dreptul să renunţe la recurs pînă la darea deciziei.
În cazul acceptării renunţării la recurs, procesul în instanţa de recurs se clasează dacă hotărîrea nu a fost contestată de alte persoane.
Referitor la clasarea procesului se dă o încheiere.
Articolul 27855. Termenul de judecare a recursului
Recursul se judecă în termenul de 2 luni de la data intentării procesului în recurs.
Articolul 27856. Limitele judecării recursului
La judecarea recursului, instanţa de recurs verifică corectitudinea aplicării normelor dreptului material, precum şi procesul de judecată în primă instanţă şi în instanţa de apel. În recurs nu se prezintă dovezi noi.
Articolul 27857. Împuternicirile instanţei de recurs
Instanţa de recurs are dreptul:
1) să respingă recursul şi să menţină hotărîrile date în primă instanţă şi în instanţa de apel;
2) să anuleze hotărîrile date în primă instanţă şi în instanţa de apel, în tot sau în parte, şi să dea o altă hotărîre;
3) să anuleze hotărîrile date în primă instanţă şi în instanţa de apel şi să transmită pricina la rejudecare;
4) să modifice hotărîrile date în primă instanţă şi în instanţa de apel;
5) să anuleze hotărîrile date în primă instanţă şi în instanţa de apel cu clasarea procesului ori să respingă acţiunea;
6) să menţină hotărîrile date în primă instanţă ori în instanţa de apel.
Articolul 27858. Temeiurile pentru modificarea sau anularea hotărîrii
Drept temei pentru modificarea sau anularea hotărîrii sau deciziei serveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor dreptului material sau normelor dreptului procedural.
Încălcarea sau aplicarea greşită a normelor dreptului procedural serveşte drept temei pentru modificarea sau anularea hotărîrii dacă această încălcare a dus sau a putut duce la adoptarea unei hotărîri incorecte.
Încălcarea normelor dreptului procedural serveşte drept temei pentru anularea hotărîrii date în primă instanţă dacă:
1) pricina a fost judecată de un complet de judecată format cu încălcarea legii;
2) pricina a fost judecată în lipsa unuia din participanţii la proces, care nu a fost înştiinţat în mod legal despre data şi locul şedinţei;
3) în hotărîre sau decizie lipseşte trimiterea la lege sau la un alt act normativ de care s-a condus instanţa judecătorească economică la darea hotărîrii sau deciziei;
4) instanţa a dat o hotărîre sau decizie referitor la drepturile şi obligaţiile persoanelor participante la proces;
5) hotărîrea sau decizia nu este semnată de toţi membrii completului de judecată sau este semnată de judecători care nu sînt indicaţi în hotărîre;
6) hotărîrea a fost dată de judecători ce nu au făcut parte din completul de judecată care a judecat pricina;
7) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei sau el nu este semnat.
[Art. 278/59 în redacţia L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 art531]
la data 23.06.2002
Articolul 27859. Recursul asupra încheierilor
Recursul asupra încheierilor se depune şi se judecă în modul prevăzut de prezentul cod.
Articolul 27859. Recursurile judecate de Judecătoria
Economică a Republicii Moldova
Recursurile declarate împotriva hotărîrilor în pricinile patrimoniale date de judecătoriile economice de circumscripţie, dacă la data intentării acţiunii în judecată valoarea acţiunii este mai mică de cincizeci de salarii minime, împotriva încheierilor date de judecătoriile economice de circumscripţie şi împotriva hotărîrilor judecăţilor arbitrale se judecă de Judecătoria Economică a Republicii Moldova în modul prevăzut de prezentul cod.
[Art. 278/60- 278/61excluse prin L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 art531]
Articolul 27860. Recurs la Curtea Supremă de Justiţie
Părţile implicate în proces, precum şi Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General, Preşedintele Judecătoriei Economice a Republicii Moldova, din oficiu sau la cererea persoanei implicate în proces, pot ataca cu recurs, la Curtea Supremă de Justiţie, hotărîrile irevocabile date de Judecătoria Economică a Republicii Moldova pentru următoarele motive:
1) hotărîrea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea greşită a acesteia;
2) instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
3) judecătorii au săvîrşit infracţiuni în legătură cu hotărîrea pronunţată.
Articolul 27861. Judecarea recursului
Recursul se judecă de un colegiu format pentru soluţionarea litigiilor economice, cu participarea recurentului care expune motivele acestui recurs şi depune concluzii.
Pînă la închiderea dezbaterilor judiciare, recursul poate fi în bază de motive retras. În acest caz, părţile pot cere continuarea dezbaterilor.
După depunerea recursului, instanţa poate să dispună suspendarea executării hotărîrii.
la data 23.06.2002
Articolul 27862. Executarea actelor judiciare
Actele judiciare ale instanţelor de judecată şi hotărîrile judecăţilor arbitrale care au intrat în vigoare sînt obligatorii pentru executare în modul stabilit de prezentul cod.
[Art. 27862 modificat prin Legea nr.1171 din 30.04.97]
Articolul 27863. Eliberarea titlului executor
Titlul executor se eliberează în baza actelor judiciare ale instanţelor de judecată şi hotărîrile judecăţilor arbitrale.
Titlul executor pentru încasarea sumelor în folosul încasatorilor se trimite de către aceştia în instituţiile financiare şi se execută în modul stabilit.
În celelalte cazuri, titlul executor se execută de executorul judecătoresc.
[Art. 27863 alin. 1 modificat prin Legea nr.1171 din 30.04.97]
Articolul 27864. Cuprinsul titlului executor
Titlul executor trebuie să cuprindă:
1) denumirea instanţei de judecată, numărul dosarului pentru care s-a eliberat titlul executor, data pronunţării actului judiciar, data eliberării titlului executor şi termenul lui de acţiune;
2) dispozitivul actului judiciar.
Dacă în actul judiciar se stabileşte amînarea sau eşalonarea executării lui, în titlul executor se arată din ce moment se începe termenul lui de acţiune.
În titlul executor care urmează a fi executat de executorul judecătoresc sau în cel care se trimite instituţiei financiare se indică de asemenea adresa debitorului.
Titlul executor se semnează de judecător şi se autentifică cu ştampila instanţei judecătoreşti economice.
Articolul 27865. Termenul de prezentare a titlului executor
spre executare
Titlul executor poate fi prezentat spre executare la cel tîrziu 3 ani de la data intrării în vigoare a actului judiciar sau după expirarea termenului stabilit pentru amînarea sau eşalonarea executării actului judiciar, sau după darea încheierii de repunere în termen pentru prezentarea titlului executor spre executare. În acest termen nu se include timpul în care executarea actului judiciar a fost suspendat.
Articolul 27866. Răspunderea pentru neexecutarea
actului judiciar
Pentru neexecutarea actului judiciar de către debitor sau instituţia financiară căreia i s-a trimis titlul executor, se aplică o amendă de pînă la 50 procente din suma supusă încasării sau din valoarea patrimoniului. În caz de neexecutare a actului judiciar referitor la o pricină nepatrimonială, se aplică o amendă în mărime de pînă la o sută de salarii minime.
Amenda se aplică printr-o încheiere a instanţei judecătoreşti economice care a emis actul judiciar rămas definitiv.
TITLUL AL TREILEA
CĂILE ORDINARE DE ATAC
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI PATRULEA
[Cap. 34 în baza Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
APELUL
Articolul 279. Hotărîrile supuse apelului
Hotărîrile date în primă instanţă de judecătorii sînt supuse apelului în tribunal, iar hotărîrile date în primă instanţă de judecătoriile militare şi tribunale sînt supuse apelului la Curtea de Apel.
Nu pot fi atacate cu apel:
1) hotărîrile date în primă instanţă de Curtea Supremă de Justiţie;
2) hotărîrile date în primă instanţă de Curtea de Apel;
3) hotărîrile în pricinile patrimoniale dacă, la momentul intentării acţiunii în judecată, valoarea acţiunii este mai mică de zece salarii minime;
4) încheierile prin care este suspendată sau încetată procedura, precum şi încheierile prin care cererea este scoasă de pe rol;
5) alte hotărîri pentru care legea nu prevede această cale de atac.
Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul, în afară de cazurile cînd încheierile instanţei fac imposibilă judecarea de mai departe a pricinii.
Apelul declarat împotriva hotărîrii se socoate făcut şi împotriva încheierii, chiar dacă aceasta a fost dată după pronunţarea hotărîrii.
[Art. 279 alin. 1 modificat prin Legea nr.1171 din 30.04.97]
Articolul 280. Persoanele care pot declara apel
Pot declara apel:
1) părţile şi alţi participanţi la proces;
2) procurorul, în pricinile intentate de el personal;
3) martorul, expertul, interpretul şi reprezentanţii părţilor, cu privire la cheltuielile de judecată ce li se cuvin.
Apelul poate fi declarat de către reprezentanţii părţilor dacă sînt împuterniciţi conform legii.
Articolul 281. Executarea hotărîrii
Hotărîrea instanţei de fond se execută după ce devine definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată.
Articolul 282. Termenul de declarare a apelului
Termenul de apel este de 15 zile de la pronunţarea hotărîrii dacă legea nu dispune altfel.
Pentru părţile care nu au participat la judecarea pricinii, termenul de apel curge de la înmînarea copiei de pe dispozitivul hotărîrii.
Termenul de apel se întrerupe prin decesul părţii care are interesul să facă apel. În acest caz, hotărîrea instanţei de judecată se trimite la cel din urmă domiciliu al părţii sau pe numele moştenirii.
Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data primirii hotărîrii.
Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrînsă sau dispăruţi, ori în caz cînd nu sînt moştenitori legali, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu al moştenirii.
Apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii.
Articolul 283. Renunţarea la apel
După pronunţarea hotărîrii şi pînă la expirarea termenului de apel, părţile pot renunţa la această cale de atac, făcîndu-se menţiune despre aceasta într-un proces-verbal, semnat de preşedintele şedinţei şi grefier. Renunţarea se poate face şi prin înscris autentificat.
Partea care a renunţat la apel cu privire la o hotărîre nu mai are dreptul de a declara apel.
Articolul 284. Repunerea în termen
Apelul poate fi repus în termen de către instanţa de apel în modul prevăzut de articolul 114 din prezentul cod. Dacă instanţa de judecată nu găseşte temeiuri pentru repunere în termen, ea respinge apelul ca depus după expirarea termenului.
Articolul 285. Depunerea apelului
Apelul se depune în scris la instanţa a cărei hotărîre se atacă.
Depunerea în termen a apelului direct în instanţa de apel nu împiedică judecarea apelului de către instanţă.
Articolul 286. Cuprinsul cererii de apel
Cererea de apel va cuprinde:
1) denumirea instanţei căreia îi este adresat apelul;
2) numele şi prenumele (denumirea), domiciliul sau reşedinţa părţilor;
3) denumirea instanţei care a adoptat hotărîrea, data adoptării ei, numele şi prenumele intimatului;
4) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;
5) dovezile invocate în susţinerea apelului;
6) lista dovezilor scrise ce se anexează la apel;
7) data şi semnătura persoanei care face apel.
Dacă se cere dovadă cu martori, se va arăta numele, prenumele şi domiciliul martorilor.
La apelul depus de reprezentant trebuie să se anexeze mandatul sau un alt document, care certifică împuternicirile reprezentantului, dacă în dosar nu există o asemenea împuternicire.
Preşedintele instanţei sau judecătorul, pînă la prima zi de înfăţişare, va cere de la persoana care a depus apelul să îndeplinească cerinţele alineatului întîi al prezentului articol.
Articolul 287. Copiile de pe cererile de apel şi înscrisuri
Cererea de apel şi înscrisurile la ea se depun în instanţa de judecată cu atîtea copii certificate cîţi participanţi la proces sînt.
Articolul 288. Alăturarea la apel
Coparticipanţii şi terţele persoane care nu formulează pretenţii proprii asupra obiectului litigiului, ale căror poziţii coincid cu poziţia apelantului, se pot alătura la apelul declarat. Pentru cererea de alăturare la apel nu se plăteşte taxă de stat.
Articolul 289. Acţiunile instanţei de judecată după
primirea apelului
După primirea apelului şi expirarea termenului de depunere a apelului pentru toţi participanţii la proces, instanţa de judecată, în decursul a 15 zile, este obligată să trimită dosarul împreună cu cererea de apel în instanţa de apel.
[Art.289 în redacţia Legii nr.321-XIV din 17.03.99]
Articolul 290. Stabilirea termenului de judecare a pricinii
Preşedintele instanţei de apel după primirea dosarului va dispune:
1) să trimită participanţilor la proces copii certificate de pe cererea de apel şi de pe înscrisuri, care nu au fost prezentate în primă instanţă, obligîndu-i să depună în instanţa de apel referinţă la apel cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru înfăţişare;
2) stabilirea termenului de pregătire a pricinii pentru dezbatere;
3) citarea părţilor şi participanţilor la proces.
Articolul 291. Retragerea apelului
Pînă la închiderea dezbaterilor în instanţa de apel, părţile, procurorul şi alţi participanţi la proces îşi pot retrage apelul declarat. Retragerea poate fi făcută personal de parte sau prin mandatar special. Declaraţia de retragere a apelului se face în instanţa de apel.
Apelul poate fi retras de procurorul care l-a declarat, precum şi de procurorul ierarhic superior.
Apelul declarat de procuror şi retras de el poate fi însuşit de partea în favoarea căreia a fost declarat, după ce a plătit taxa de stat.
În cazul admiterii retragerii apelului, instanţa de apel comunică aceasta participanţilor la proces şi dă o decizie prin care încetează procesul în instanţa de apel dacă hotărîrea nu a fost atacată cu apel de către alte persoane.
Articolul 292. Renunţarea reclamantului la acţiune
şi tranzacţia de împăcare a părţilor
Renunţarea reclamantului la acţiune şi încheierea tranzacţiei de împăcare a părţilor, făcute după depunerea apelului, trebuie să fie prezentate instanţei de apel în scris. Înainte de a admite renunţarea la acţiune şi de a confirma tranzacţia de împăcare, instanţa explică părţilor efectele actelor de procedură pe care le săvîrşesc în conformitate cu articolele 166 şi 219 din prezentul cod.
În caz de admitere a renunţării reclamantului la acţiune şi de confirmare a tranzacţiei de împăcare a părţilor, instanţa de apel anulează hotărîrea dată şi încetează procesul, dacă sînt respectate cerinţele articolului 35 din prezentul cod.
Articolul 293. Amînarea judecării apelului
Dacă intimatul nu a primit cererea de apel şi înscrisurile la ea cu cel puţin 30 de zile pînă la ziua de înfăţişare în judecată, iar în pricinile urgente cu cel puţin 5 zile, el va putea cere, în prima zi de înfăţişare, un termen pentru a depune la dosar referinţă.
Dacă intimatul lipseşte în prima zi de înfăţişare şi instanţa constată că cererea de apel nu i-a fost trimisă, aceasta va dispune amînarea pricinii şi trimiterea apelului, cu respectarea cerinţelor indicate în alineatul întîi al prezentului articol.
Articolul 294. Prezentarea dovezilor şi cererilor în
instanta de apel
Părţile pot prezenta în instanţa de apel orice dovezi noi cu respectarea cerinţelor prevăzute de articolul 157/1 din prezentul cod.
În instanţa de apel nu se poate schimba calitatea părţilor, pricina sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu pot fi considerate cereri noi.
Părţile vor putea cere însă dobînzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri apărute după adoptarea hotărîrii în primă instanţă. De asemenea, pot solicita compensaţia legală.
Articolul 295. Modul de judecare a pricinii în instanţa de apel
Judecarea pricinii în instanţa de apel se efectuează conform regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă, inclusiv obligativitatea întocmirii unui proces-verbal.
Neprezentarea apelantului sau a reprezentantului acestuia, precum şi a vreunuia din participanţi la proces, nu împiedică judecarea pricinii.
Dacă neprezentarea participanţilor la proces este recunoscută de instanţa de judecată întemeiată sau dacă nu se poate verifica dacă a fost respectată ordinea de chemare a participanţilor la proces, instanţa dispune amînarea judecării pricinii.
Articolul 296. Limitele judecării apelului
Instanţa, judecînd apelul, verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii primei instanţe în baza materialelor şi dovezilor din dosar, precum şi a înscrisurilor noi prezentate la instanţă.
Instanţa poate da o apreciere nouă dovezilor din dosarele pricinii şi administra orice dovezi prezentate de părţi în condiţiile prezentului cod.
Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Articolul 297. Împuternicirile instanţei de apel
Instanţa de apel are dreptul:
1) să respingă apelul şi să menţină hotărîrea;
2) să modifice hotărîrea;
3) să caseze hotărîrea în tot sau în parte şi să dea o hotărîre nouă;
4) să caseze hotărîrea în tot sau în parte şi să dispună încetarea procesului sau scoaterea cererii de pe rol, dacă există motivele prevăzute în articolele 218 şi 220 din prezentul cod.
În cazul în care se constată că prima instanţă a judecat pricina fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărîrea atacată şi va trimite pricina spre rejudecare primei instanţe.
Dacă hotărîrea a fost anulată pentru lipsă de competenţă, pricina se trimite spre rejudecare instanţei competente.
Articolul 298. Darea deciziei
Dispoziţia instanţei de apel prin care se rezolvă dacă hotărîrea instanţei de fond este legală şi temeinică se dă în formă de decizie.
Judecătorii instanţei de apel, după închiderea dezbaterilor şi ascultarea susţinerilor verbale, se retrag în camera de consiliu pentru darea deciziei.
Deliberarea judecătorilor, darea deciziei şi pronunţarea ei se fac potrivit prevederilor articolelor 17, 189, 191, 192 şi 195 din prezentul cod.
Instanţa de apel poate adopta numai dispozitivul deciziei, întocmind decizia motivată, în cazul depunerii recursului, în decurs de 15 zile.
Decizia este definitivă din momentul adoptării.
Articolul 299. Cuprinsul deciziei
Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă prevederile articolului 196 din prezentul cod, cu unele excepţii.
În motivarea deciziei se indică temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la admiterea sau respingerea apelului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea uneia din soluţiile prevăzute în articolul 297 din prezentul cod.
În dispozitiv se indică denumirea primei instanţe şi data adoptării hotărîrii în primă instanţă, numele părţilor, obiectul litigiului, numele apelantului şi concluzia instanţei de apel în sensul admiterii sau respingerii apelului.
După adoptarea deciziei, instanţa de apel întoarce dosarul în prima instanţă.
Articolul 300. Anunţarea deciziei
Decizia adoptată se anunţă în şedinţa de judecată de preşedintele şedinţei sau de judecătorul care a raportat pricina.
Articolul 301. Indicaţiile instanţei de apel
Indicaţiile instanţei de apel expuse în decizie sînt obligatorii pentru instanţa care rejudecă pricina.
Instanţa de apel nu are dreptul să constate sau să considere dovedite împrejurări care nu au fost constatate sau au fost respinse prin hotărîrea instanţei de fond, să prejudece dacă o anumită dovadă inspiră sau nu încredere, dacă unele dovezi sînt mai temeinice decît altele, precum şi ce anume normă a dreptului material trebuie să fie aplicată şi ce hotărîre trebuie să se dea în urma rejudecării pricinii.
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI CINCILEA
[Cap. 35 în baza Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
RECURSUL
Articolul 302. Hotărîrile supuse recursului
Pot fi atacate cu recurs:
1) hotărîrile date de Curtea Supremă de Justiţie în primă instanţă;
2) hotărîrile date de Curtea de Apel în primă instanţă;
3) hotărîrile în pricinile patrimoniale dacă, la momentul intentării acţiunii în judecată, valoarea acţiunii este mai mică de zece salarii minime, hotărîrile date de Judecătoria Economică a Republicii Moldova în primă instanţă, precum şi hotărîrile în pricinile patrimoniale date de judecătoriile economice de circumscripţie, dacă la data intentării acţiunii în judecată valoarea acţiunii este mai mică de cincizeci de salarii minime;
4) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi Curtea de Apel, de tribunale, Curtea de Apel şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea pricinilor;
[Art. 302 al. (1); pct.3); 4) modificate prin L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 art531 la data 23.06.2002 ]
5) hotărîrile organelor cu activitate jurisdicţională.
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu hotărîrea sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul făcut împotriva hotărîrii se socoate făcut şi împotriva încheierii, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii.
Nu pot fi atacate cu recurs hotărîrile în privinţa cărora părţile şi participanţii la proces nu au folosit calea apelului ori cînd apelul a fost retras.
Articolul 303. Persoanele care pot declara recurs
Pot declara recurs persoanele indicate în articolul 280 din prezentul cod, care se aplică în mod corespunzător.
Articolul 304. Efectul suspensiv al recursului
Recursul suspendă executarea hotărîrii numai în pricinile cu privire la demolarea de construcţii sau a altor obiecte care au o aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.
La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărîrii recurate şi în alte cazuri decît cele prevăzute în alineatul întîi al prezentului articol.
În cazuri urgente, preşedintele instanţei de recurs poate dispune, la cerere, prin încheiere motivată, suspendarea executării şi fără citarea părţilor, chiar înainte de primirea dosarului.
Articolul 305. Termenul de declarare a recursului
Termenul de recurs este de 15 zile de la pronunţarea hotărîrii, dacă legea nu dispune altfel.
Articolul 306. Declararea, renunţarea şi retragerea recursului
Recursul se declară prin cerere scrisă la instanţa a cărei hotărîre se atacă, conform regulilor expuse în articolul 286.
Recursul se prezintă instanţei însoţit de atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt.
Părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor articolului 283 şi retrage recursul în condiţiile articolului 291, care se aplică în mod corespunzător.
Articolul 307. Alăturarea la recurs
Coparticipanţii la proces şi terţele persoane din partea recurentului se pot alătura la recurs. Pentru cerere de alăturare la recurs, taxă de stat nu se plăteşte.
Articolul 308. Actele instanţei la primirea recursului
Judecătorul care primeşte recursul va putea să-l înapoieze persoanei care l-a prezentat dacă acesta nu corespunde condiţiilor prevăzute de articolul 286, care se aplică în mod corespunzător, pentru a fi revăzut, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.
După expirarea termenului de recurs, instanţa a cărei hotărîre este recurată este obligată:
1) să trimită participanţilor la proces copii de pe recurs şi înscrisuri, obligîndu-i să depună în instanţa de recurs referinţă la recurs în termenul prevăzut în articolul 290 punctul 1);
2) să trimită în instanţa de recurs dosarul împreună cu recursul.
Participanţii la proces au dreptul în instanţa de recurs să ia cunoştinţă de recurs şi de toate materialele din dosar.
Articolul 309. Temeiurile pentru depunerea recursului
Părţile pot declara recurs în cazurile cînd:
1) completul de judecată a fost format cu încălcarea legii;
2) hotărîrea a fost dată de judecători care au luat parte la judecarea pricinii în fond;
3) hotărîrea nu este semnată de toţi judecătorii sau este semnată de judecători care nu au participat la judecarea pricinii;
4) la darea hotărîrii a fost încălcat secretul deliberării judecătorilor;
5) în timpul judecării pricinii au fost încălcate regulile cu privire la limba în care s-a judecat procesul;
6) hotărîrea s-a dat cu încălcarea competenţei materiale sau teritoriale;
7) instanţa a dat o hotărîre cu privire la drepturile şi obligaţiile persoanelor care nu au fost atrase la judecarea pricinii;
8) instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
9) pricina a fost examinată în lipsa unui participant la proces care nu a fost citat în mod legal;
10) instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor pretenţiilor, a acordat mai mult decît s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut;
11) hotărîrea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde concluzii contradictorii ori străine de natura pricinii;
12) instanţa a interpretat greşit actul normativ şi a schimbat natura acestuia;
13) instanţa nu a aplicat legea care urma să fie aplicată, a încălcat-o sau a aplicat-o greşit;
14) instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care era hotărîtoare pentru judecarea pricinii;
15) hotărîrea se întemeiază pe concluzii ce decurg din aprecierea greşită a dovezilor administrate.
Recursul declarat împotriva unei hotărîri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în alineatul întîi, instanţa fiind obligată să judece pricina sub toate aspectele.
Recursul este nul dacă nu se întemeiază pe motivele prevăzute în alineatul întîi al prezentului articol.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute în alineatul întîi al prezentului articol.
Articolul 310. Actele instanţei de recurs
Preşedintele instanţei de recurs, primind dosarul împreună cu recursul, îndeplineşte următoarele acte:
1) verifică dacă au fost trimise participanţilor la proces copii de pe recurs şi înscrisuri;
2) fixează termen de judecare a pricinii şi dispune citarea părţilor şi a participanţilor la proces;
3) desemnează un judecător pentru raportarea pricinii în şedinţa de judecată. La Curtea Supremă de Justiţie raportul poate fi făcut de un judecător sau de un judecător asistent.
Raportul va cuprinde pe scurt fondul pricinii, hotărîrile date de instanţe, motivele de recurs, observaţii asupra condiţiilor de admisibilitate a recursului şi altele.
Judecătorul raportor în mod obligatoriu face parte din completul de judecată. În caz de imposibilitate de a participa, cu cel puţin 48 de ore înainte de judecarea pricinii, se numeşte un nou raportor.
Articolul 311. Judecarea pricinii
După anunţarea completului de judecată şi verificarea dacă participanţii la proces nu au temeiurile de recuzare prevăzute de articolele 19-21 din prezentul cod, precum şi după explicarea participanţilor la proces a drepturilor şi obligaţiilor procedurale se ascultă raportul, apoi se dă întîi cuvînt recurentului, după aceasta intimatului.
Părţile şi participanţii la proces au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite în dezbateri.
Neprezentarea părţilor şi participanţilor la proces, cărora li s-a comunicat în mod legal data şi locul judecării pricinii, nu împiedică judecarea acesteia.
Articolul 312. Limitele judecării pricinii
Instanţa de recurs judecă pricina numai în limitele motivelor indicate în articolul 309 din prezentul cod, cu excepţia cazurilor cînd hotărîrea nu putea fi atacată cu apel.
Instanţa de recurs, în baza materialelor din dosar, verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii, încheierii şi deciziei atît în ce priveşte partea atacată, cît şi în partea neatacată, precum şi în ce priveşte persoanele care nu au declarat recurs.
În instanţa de recurs nu se pot prezenta dovezi noi, cu excepţia înscrisurilor.
Articolul 313. Împuternicirile instanţei de recurs
Instanţa de recurs are dreptul:
1) să respingă recursul şi să menţină hotărîrea, încheierea sau decizia;
2) să admită recursul.
Tribunalele şi Curtea de Apel, Curtea de Apel şi Judecătoria Economică a Republicii Moldova, în caz de casare a hotărîrii, vor judeca pricina în fond.
În cazul în care instanţa a cărei hotărîre este recurată a soluţionat pricina fără a intra în cercetarea fondului ori pricina a fost examinată în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de recurs trimite pricina spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărîrea casată sau altei instanţe de acelaşi grad.
În cazul casării pentru lipsă de competenţă, pricina se trimite spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.
Dacă tribunalele sau Curtea de Apel , Curtea de Apel sau Judecătoria Economică a Republicii Moldova constată că ele însele erau competente să soluţioneze pricina în primă instanţă sau în apel, vor casa hotărîrea recurată şi vor soluţiona pricina potrivit competenţei lor.
[Art. 313 al. (2); (5) modificate prin L951/04.04.2002, MO66/23.05.2002 art531]
Curtea Supremă de Justiţie, în caz de casare, trimite pricina spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărîrea casată, iar cînd interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia casării pentru lipsă de competenţă, cînd trimite pricina instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.
Curtea Supremă de Justiţie casează hotărîrea atacată şi dă o nouă hotărîre în cazurile cînd împrejurările pricinii au fost stabilite deplin, dar greşit au fost aplicate normele dreptului material.
Articolul 314. Decizia instanţei de recurs şi dispoziţiile
de procedură
Darea deciziei, precum şi alte dispoziţii de procedură privind judecarea pricinii în apel se aplică şi în instanţa de recurs.
Articolul 315. Indicaţiile instanţei de recurs
Indicaţiile instanţei de recurs sînt obligatorii pentru instanţa care rejudecă pricina.
Instanţa de recurs, trimiţînd cauza spre rejudecare, nu are dreptul să constate sau să considere dovedite împrejurările care nu au fost constatate sau au fost respinse prin hotărîre, să prejudece dacă o anumită dovadă inspiră sau nu încredere, dacă unele dovezi sînt mai temeinice decît altele, precum şi ce normă a dreptului material trebuie să fie aplicată, precum şi ce hotărîre urmează să fie pronunţată.
Articolul 316. Hotărîrile irevocabile
Sînt considerate irevocabile hotărîrile:
1) date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate;
2) date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
3) date în apel, nerecurate;
4) date în recurs prin care recursul nu a fost admis;
5) date în recurs prin care recursul a fost admis cu adoptarea fondului;
6) orice alte hotărîri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
TITLUL AL PATRULEA
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI ŞASELEA
[Cap.36 în baza Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CONTESTAŢIA ÎN ANULARE
Articolul 317. Temeiurile contestaţiei în anulare
Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare dacă acestea nu au putut fi contestate pe căile ordinare de atac în cazurile cînd:
1) pricina a fost examinată în lipsa unei părţi sau a altui participant la proces, care nu a fost legal citat;
2) hotărîrea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la competenţă.
Hotărîrile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie cînd dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau cînd instanţa, respingînd recursul sau admiţîndu-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Dispoziţiile alineatului al doilea se aplică şi în cazul în care instanţa de judecată, potrivit unei legi speciale, judecă în ultimă instanţă.
Articolul 318. Persoanele care au dreptul la contestaţie în anulare
Dreptul de a ataca cu contestaţie în anulare îl are fiecare dintre părţi şi participanţii la proces.
Articolul 319. Termenul de depunere a contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare împotriva hotărîrilor susceptibile de executare silită se poate face înainte de începerea executării şi în timpul ei, pînă la săvîrşirea ultimului act de executare.
Împotriva hotărîrilor care nu se execută pe cale silită, contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data cînd contestatorul a luat cunoştinţă de hotărîre, dar nu mai tîrziu de un an de la data cînd hotărîrea a rămas definitivă.
Articolul 320. Depunerea contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare se depune la instanţa a cărei hotărîre se atacă.
Articolul 321. Suspendarea executării hotărîrii
Instanţa, pînă la examinarea contestaţiei în anulare, poate suspenda executarea hotărîrii a cărei anulare se cere.
Articolul 322. Stabilirea termenului de judecată
Preşedintele instanţei de judecată stabileşte termen pentru judecarea contestaţiei în anulare şi dispune citarea părţilor şi trimiterea contestaţiei către participanţii la proces.
Referinţa la contestaţie nu este obligatorie.
Articolul 323. Termenul de judecare a contestaţiei
Contestaţia în anulare se judecă în termen de o lună de la data primirii contestaţiei.
Articolul 324. Judecarea contestaţiei în anulare
Instanţa, ascultînd explicaţiile părţilor, dacă găseşte contestaţia întemeiată, casează hotărîrea a cărei anulare se cere şi pronunţă imediat altă hotărîre, iar în caz de rejudecare a recursului sau rejudecare a pricinii în fond, amînă judecarea pricinii.
Hotărîrea dată în contestaţie este supusă căilor ordinare şi extraordinare de atac.
Nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintîi.
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI ŞAPTELEA
[Cap. 37 în baza Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
REVIZUIREA HOTĂRÎRILOR
Articolul 325. Temeiurile revizuirii
Hotărîrile instanţelor de judecată rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărîrile date de o instanţă de recurs cînd evocă fondul, pot fi supuse revizuirii în cazurile cînd:
1) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost şi nu au putut fi cunoscute de părţi;
2) instanţa a dat o hotărîre cu privire la drepturile şi obligaţiile persoanelor care nu au fost atrase la judecarea pricinii;
3) s-a constatat prin sentinţă judecătorească definitivă că un martor, un expert sau un interpret a săvîrşit o infracţiune de mărturie intenţionat mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
4) hotărîrea este netemeinică sau nelegală în temeiul unui înscris sau dovezi declarate false;
5) s-a anulat o hotărîre a instanţei de judecată sau a unui alt organ, care a servit temei pentru darea hotărîrii judecătoreşti;
6) judecătorul, una din părţi sau reprezentantul ei, alţi participanţi la proces au săvîrşit infracţiuni în legătură cu hotărîrea pronunţată;
7) dispozitivul hotărîrii cuprinde dispoziţii contradictorii ce nu se pot aduce la îndeplinire;
8) instanţa s-a pronunţat asupra unor pretenţii care nu s-au înaintat sau nu s-a pronunţat asupra unor pretenţii înaintate, ori s-a dat mai mult decît s-a cerut;
9) obiectul pricinii nu se află în fiinţă şi nu este determinată valoarea lui;
10) partea nu a avut posibilitatea să se prezinte la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;
11) sînt hotărîri irevocabile contradictorii date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, avînd aceeaşi calitate. Această dispoziţie se aplică şi în cazul cînd hotărîrile contradictorii sînt date de instanţa de recurs. În cazul cînd una din instanţe este Curtea Supremă de Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.
12) există o hotărîre definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în litigiul în care Republica Moldova este parte.
[Art.325 pct.12) în redactia L1220/12.07.2002, MO102/16.07.2002 art.777]
Articolul 326. Instanţa competentă
Competentă să judece cererea de revizuire este:
1) instanţa care a dat hotărîrea în fond, rămasă definitivă;
2) instanţa ierarhic superioară în cazul cînd sînt hotărîri contradictorii date de instanţe de acelaşi grad;
3) instanţa ierarhic superioară faţă de instanţa care prima a dat hotărîrea cînd cele două instanţe care au dat hotărîri contradictorii fac parte din diferite circumscripţii judecătoreşti.
Articolul 327. Cererea de revizuire a hotărîrilor
Cererea de revizuire a hotărîrilor se face în scris de către participanţii la proces, cu indicaţia obligatorie a motivelor de revizuire.
Cererea de revizuire se depune în curs de 3 luni din ziua cînd au fost stabilite împrejurările ce servesc temei pentru revizuire.
Articolul 328. Termenul pentru depunerea cererii de revizuire
Termenul pentru depunerea cererii de revizuire a hotărîrii se calculează:
1) în cazurile prevăzute de articolul 325 punctele 1) şi 2) din prezentul cod, de la data cînd petiţionarul a aflat despre fapte sau împrejurări care nu i-au fost cunoscute;
2) în cazurile prevăzute de articolul 325 punctele 3), 4) şi 6) din prezentul cod, din ziua cînd sentinţa de condamnare sau hotărîrea care a declarat falsitatea înscrisului sau a altor dovezi au rămas definitive;
3) în cazurile prevăzute de articolul 325 punctul 5) din prezentul cod, din ziua cînd a rămas definitivă hotărîrea judecătorească sau din ziua cînd organul administraţiei publice a emis o hotărîre, contrară prin conţinutul său hotărîrii instanţei de judecată sau a unui alt organ, pe care s-a întemeiat hotărîrea supusă revizuirii;
4) în cazurile prevăzute de articolul 325 punctele 7) şi 10) din prezentul cod, de la comunicarea hotărîrii definitive, iar cînd hotărîrea a fost dată de instanţa de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare;
5) în cazul prevăzut de articolul 325 punctele 8) şi 9) din prezentul cod, de la cel din urmă act de executare.
Articolul 329. Judecarea cererii de revizuire
Cererea de revizuire a hotărîrii se judecă conform dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
Petiţionarului şi participanţilor la proces li se comunică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea cererii de revizuire.
Articolul 330. Decizia instanţei cu privire la revizuire
Instanţa, după ce examinează cererea de revizuire, dă o decizie asupra hotărîrii prin care admite sau respinge cererea de revizuire. Dacă instanţa admite cererea de revizuire, ea va anula sau modifica hotărîrea, iar în cazul hotărîrilor definitive contradictorii, va anula cea din urmă hotărîre şi înceta procedura.
Decizia asupra revizuirii este supusă căilor ordinare şi extraordinare de atac.
Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărîri contradictorii, ele sînt supuse recursului.
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI ŞAPTELEA/1
[Cap.37/1 în baza Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
DEMERSUL ÎN INTERESUL LEGII
ŞI RECURSUL ÎN ANULARE
Articolul 331. Demersul în interesul legii
Procurorul General din oficiu are dreptul, pentru a asigura aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării, să adreseze Curţii
Supreme de Justiţie un demers, cerînd să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate în mod diferit de instanţele de judecată.
Demersul Procurorului General se examinează la şedinţa Plenului Curţii Supreme de Justiţie.
Hotărîrile adoptate de plen nu se răsfrîng asupra hotărîrilor examinate şi nici asupra părţilor din acele procese. Hotărîrile adoptate asupra demersurilor în interesul legii se aduc la cunoştinţă instanţelor de judecată şi sînt obligatorii pentru ele.
Articolul 332. Recursul în anulare
Procurorul General şi adjuncţii lui, la cererea părţilor, pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie orice hotărîre irevocabilă a instanţelor de judecată.
Articolul 333. Cazurile în care se poate declara recurs în anulare Hotărîrile judecătoreşti irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în cazurile:
1) cînd hotărîrea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost adoptată cu încălcarea legii sau cu aplicarea greşită a acesteia;
2) cînd instanţa judecătorească a depăşit atribuţiile sale;
3) cînd s-au săvîrşit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărîrea pronunţată.
[Art.333 în redacţia Legii nr.1550-XIII din 25.02.98]
Articolul 334. Termenul de declarare a recursului în anulare
Recursul în anulare nu este limitat în termen şi poate fi declarat oricînd.
Articolul 335. Declararea şi retragerea recursului în anulare
Recursul în anulare se declară în scris, cu indicarea motivelor de anulare prevăzute de articolul 333 din prezentul cod. Recursul se depune cu atîtea copii cîţi participanţi la proces sînt.
Procurorul General sau adjuncţii lui pot retrage recursul pînă la închiderea dezbaterilor în anulare, indicînd motivele retragerii. În acest caz, părţile la proces pot cere continuarea judecăţii.
Articolul 3351. Judecarea recursului în anulare
Judecarea recursului în anulare se efectuează în conformitate cu dispoziţiile stabilite în capitolul al treizeci şi cincilea din prezentul cod.
La examinarea recursului în anulare, participarea Procurorului General este obligatorie.
TITLUL AL CINCILEA
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI OPTULEA
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 336. Hotărîrile instanţelor de judecată şi ale altor
organe, care urmează să fie executate
Se execută conform regulilor stabilite de prezentul titlu al codului:
1) hotărîrile, încheierile şi deciziile date de instanţele de judecată în pricinile civile;
[Pct.1 modificat prin Legea nr.1340-XIII din 08.10.97]
[În redacţia Ucazului din 06.06.85]
2) sentinţele, încheierile şi deciziile date de instanţele de judecată în pricinile penale, în partea privitoare la urmărirea de bunuri;
3) deciziile judecătorului sau ale instanţei judecătoreşti în ceea ce priveşte urmărirea de bunuri după procesele legate de contravenţii administrative;
4) tranzacţiile de împăcare întărite de instanţă;
5) titlurile executorii ale organelor, care îndeplinesc actele notariale.
[În redacţia Ucazului din 04.09.75]
6) hotărîrile Comisiei maritime de arbitaj şi ale judecăţii arbitilor de pe lîngă camera de comerţ şi industrie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
7) cererile de plată acceptate de plătitor şi neachitate la termen;
8) hotărîrile argitrilor aleşi;
9) hotărîrile comisiilor pentru litigiile de muncă;
10) hotărîrile comitetelor sindicale ale întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor în litigiile de muncă şi cele pentru repararea daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, în legătură cu pierderea întreţinătorului;
11) hotărîrile comisiei pentru minori cu privire la urmărirea de bani, în cazurile stabilite de lege;
12) hotărîrile organelor administrative sau ale persoanelor oficiale cărora legea le-a acordat dreptul să urmărească bunurile cetăţenilor pe cale extrajudiciară;
13) hotărîrile primăriilor oraşelor şi satelor (comunelor) cu privire la obligarea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, a colhozurilor, a altor organizaţii cooperatiste, a asociaţiilor lor, a altor organizaţii obşteşti de a repara dauna cauzată prin delicte de păşunat şi prin stricăciuni aduse arborelui;
14) hotărîrile instanţelor de judecată din străinătate în cazurile prevăzute de lege;
[Art.336 al.15) exclus prin L1225/12.07.02, MO110/01.08.02 art.841]
15) deciziile procurorului de evacuare pe cale administrativă a cetăţenilor, care au ocupat în mod abuziv încăperi de locuit sau care locuiesc în case aflate în pericol de a se nărui.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.141-XIII din 07.06.94]
[În redacţia Ucazului din 08.04.88]
[În redacţia Ucazului din 31.03.87]
[În redacţia Ucazului din 03.12.85]
[În redacţia Ucazului din 06.06.85]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
[În redacţia Ucazului din 04.09.75]
Articolul 337. Documentele de executare silită
Documentele de executare silită sînt:
1) titlurile executorii eliberate pe baza hotărîrilor sentinţelor, încheierilor şi deciziilor instanţelor de judecată, tranzacţiilor de împăcare întărite de instanţa de judecată, hotărîrile arbitrilor aleşi în litigiile dintre cetăţeni, hotărîrilor Comisiei de arbitraj pentru comerţul exterior, hotărîrilor instanţelor de judecată din străinătate.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.141-XIII din 07.06.94]
[În redacţia Ucazului din 08.04.88]
[În redacţia Ucazului din 06.06.85]
2) titlurile executorii ale organelor, care îndeplinesc acte notariale.
[În redacţia Ucazului din 04.09.75]
3) ordinele emise în cazurile prevăzute de lege pe baza unor hotărîri ale judecăţilor arbitrilor aleşi în litigiile dintre întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, organizaţiile cooperatiste, asociaţiiloe lor, altor organizaţii obşteşti;
4) menţiunile preşedintelui Comisiei maritime de arbitraj prin care se certifică, că hotărîrea a rămas definitivă.
[În redacţia Ucazului din 08.04.88]
5) cererile de plată acceptate de plătitor şi neachitate la termen.
[În redacţia Ucazului din 31.03.87]
6) certificatele, eliberate pe baza hotărîrilor comisiilor pentru litigiile de muncă sau pe baza hotărîrilor comitetelor sindicale ale întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor în litigiile de muncă şi certificatele eliberate de comitetele sindicale ale întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor cu privire la litigiile în materie de reparare a daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, în legărură cu pierderea întreţinătorului;
7) hotărîrile, date de comisiile pentru minori, cu privire la urmărirea de bani;
8) hotărîrile date de organele administrative cu privire la urmărirea bunurilor cetăţenilor pe cale extrajudiciară;
9) hotărîrile primăriilor oraşelor şi satelor (comunelor) cu privire la obligarea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, a colhozurilor, a altor organizaţii cooperatiste, a asociaţiilor lor, a altor organizaţii obşteşti de a repara dauna cauzată prin delicte de păşunat şi prin stricăciuni aduse arboretului;
[Art.337 al.10) exclus prin L1225/12.07.02, MO110/01.08.02 art.841]
10) deciziile procurorului de evacuare pe cale administrativă a cetăţenilor, care au ocupat în mod abuziv încăperi de locuit sau care licuiesc în case aflate în pericol de a se nărui.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 03.12.85]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 338. Eliberarea titlului executor
Titlul executor se eliberează de către instanţă creditorului-urmăritor, după ce hotărîrea a rămas definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată, cînd titlul executor se eliberează imediat după darea hotărîrii.
Titlul executor se dă la mînă creditorului-urmăritor sau, la cererea acestuia, se trimite spre executare nemijlocit de către instanţa de judecată în subdiviziunea teritorială a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei.
[Art.338 al.2 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
Articolul 339. Eliberarea mai multor titluri executorii
pe baza unei singure hotărîrii
Pentru fiecare hotărîre se eliverează un singur titlu executor.
Dacă însă executarea trebuie să se efectueze în diferite locuri ori hotărîrea s-a dat în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pîrîţi, instanţa de judecată poate să elibereze, la cererea creditorilor următori, mai multe titluri executorii în care să arate precis locul executării sau partea hotărîrii, care urmează să fie executată în conformitate cu titlul respectiv.
Pe baza sentinţei sau hotărîrii, în care pîrîţii au fost obligaţi în solidar la plata unei sume de bani, pot fi eliberate, la cererea creditorului-urmăritor, mai multe titluri executorii după numărul pîrîţilor solidari. În fiecare titlu executor va fi arătată suma totală urmărită şi enumeraţi toţi pîrîţii, precizîndu-se, că răpunderea lor este solidară.
Articolul 340. Cuprinsul titlului executor
În titlul executor trebuie să se arate:
1) denumirea instanţei care a eliberat titlul executor;
2) pricina în care s-a eliberat titlul executor;
3) data cînd s-a pronunţat hotărîrea;
4) dispozitivul hotărîrii (textual);
5) data cînd hotărîrea a rămas definitivă;
6) data eliberării titlului executor;
7) numele creditorului-urmăritor şi al debitorului şi adresele lor.
Cuprinsul altor documente de executare silită se determină de legislaţia respectivă.
Articolul 341. Eliberarea unui duplicat al titlului executor
În caz de pierdere a titlului executor instanţa care a dat hotărîrea poate elibera un duplicat. Cererea de eliberare a duplicatului se examinează în şedinăţa de judecată. Participanţilor la proces li se cominică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea chestiunii eliberării duplicatului. Împotriva încheierii insatanţăei cu privire la eliberarea duplicatului se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 342. Răspunderea pentru pierderea titlului executor
Instanţa de judecată poate, la propunerea executorului judecătoresc, să aplice persoanei oficiale vinovate de pierderea titlului executor ce i s-a transmis sau unui alt document de executare silită o amendă de trei salarii minime, dacă actele acelei persoane nu sînt sancţionate de legile penale.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
Artilolul 343. Prezentarea documentului de executare silită
spre executare
Executorul judecătoresc începe executarea hotărîrilor la cererea persoanelor, enumerate în articolul 5 din prezentul cod, iar în cazurile prevăzute de alineatul al doilea al prezentului articol - în urma dispoziţiei judecătorului.
[Art.343 al.2 \x7fn redac\x7fiaL1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
În cazurile de confiscare a bunurilor, de urmărire a unor sume de bani ce urmează să fie făcute venit la stat de urmărire pentru repararea daunei cauzate bunurilor statului, cooperatiste sau obşteşti în urma unei infracţiuni de urmărire a pensiei de întreţinere (alimente), de urmărire pentru repararea daunei cauzate prin schilodire sau altă vătămare a sănătăţii, în legătură cu pierderea întreţinătorului, de urmărire a unor sume de bani, pe care trebuie să le plătească persoanele oficiale vinovate de concedierea sau transferarea ilegală a unui lucrător, sau de neexecutarea hotărîrii instanţei cu privire la restabilirea lui la lucru, instanţa trimite din oficiu titlu executor spre executare, comunicînd aceasta, respectiv, organului financiar sau creditorului-urmăritor.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
În cazurile de confiscare a bunurilor, de urmărire a unor sume de bani ce urmează să fie făcute venit la stat, titlul executoriu, la iniţiativa instanţei de judecată, se trimite spre executare în subdiviziunea teritorială a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, comunicîndu-se despre aceasta organului financiar.
Articolul 344. Termenele de prezentare a documentelor de
executare silită spre executare
Hotărîrea judecătorească, dată într-o pricină în care măcar una din părţi este un cetăţean, poate fi prezentată spre executare silită în curs de trei ani din momentul cînd a rămas definitivă; în toate celelalte pricini - în curs de un an, dacă legislaţia nu a stabilit alt termen.
Termenele de prezentare spre executare a celorlalte decizii şi hotărîri, enumerate în articolul 336 din prezentul cod se stabilesc de legislaţia respectivă.
Documentul de executare silită privind urmărirea unor plăţi periodice îşi menţine valabilitatea în cursul întregii periade în care urmează să se facă plăţile. Termenele stabilite în alineatul întîi al prezentului articol se aplică fiecărei plăţi periodice în parte, iar curgerea lor începe din ziua scadenţei fiecărei plăţi.
Articolul 345. Întreruperea termenului de prescripţie stabilit
pentru prezentarea documentului de executare silită
Termenul de prescripţie se întrerupe prin prezentarea documentului de executare silită spre executare, dacă legislaţia nu prevede altfel.
În cazul cînd una din părţi sau ambele părţi din proces sînt cetăţeni, termenul de prescripţie se întrerupe şi prin executarea parţială a hotărîrii. După întrerupere curgerea prescripţiei începe din nou; timpul scurs mai înainte nu intră în noul termen.
În materie de urmărire a amenzlor, aplicate pe cale administrativă, termenul de prescripţie de trei luni, stabilit de lege pentru prezentarea documentului de executare silită spre executare, nu se întrerupe prin prezentarea lui spre executare.
Articolul 346. Repunerea în termen pentru prezentarea documentului
de executare silită spre executare
Creditorii-urmăritori, care nu au prezentat în termen spre executare titlul executor sau titlul executor notarial documentul de executare silită din motive considerate de instanţă ca întemeiate, pot fi repuşi în termen, dacă legea nu prevede altfel.
[Art.346 al.1 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
[În redacţia Ucazului din 04.09.75]
Cererea de repunere în termen se depune la instanţa care a dat hotărîrea sau la instanţa locului de executare. Cererea se examinează în şedinţa de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul şi data şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea chestiunii repunerii în termen. Împotriva încheierii instanţei cu privire la cererea de repunere în termen se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 347. Executorii judecătoreşti
Executarea hotărîrilor, încheierilor şi deciziilor instanţelor de judecată şi ale celorlalte organe, enumerate în articolul 336 din prezentul cod se face de către executorii judecătoreşti, care funcţionează pe lîngă judecătoriile de sector, municipaledin cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei.
[Art.347 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
[Art.347 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
[Art.347 modificat prin Legea nr.1363-XIII din 29.10.97]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 3471. Şeful (şeful adjunct) subdiviziunii teritoriale
a Departamentului de executare a deciziilor
judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei
Atribuţiile şefului (şeful adjunct) subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, în procedura de executare, se exercită de persoana cu funcţie de răspundere, numită în modul stabilit, care activează în limitele competenţei sale.
Şeful (şeful adjunct) subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei exercită controlul asupra executării juste şi la timp a documentelor de executare, distribuie documentele de executare executorilor judecătoreşti, transmite documentele de executare de la un executor la altul, pune executarea acestora în sarcina mai multor executori, precum şi participă nemijlocit la executarea documentelor de executare, exercitînd în acest caz atribuţiile executorului judecătoresc.
[Art.3471 în redacţia L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
Articolul 348. Obligativitatea cerinţelor executorului judecătoresc
Cerinţele executorului judecătoresc privind îndeplinirea hotărîrilor judecătoreşti, precum şi a altor hotărîri prevăzute de lege, sînt obligatorii. Neexecutarea cerinţelor executorului judecătoresc atrage răspunderea conform legii.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Dacă cu prilejul executării hotărîrii se opune rezistenţă executorului judecătoresc, acesta, de faţă cu martori asistenţi, întocmeşte un act şi, pentru a înlătura piedicile, cere ajutor din partea organelor puterii de stat. Actul, semnat de executorul judecătoresc şi de martorii asistenţi, se prezintă judevătorului pentru a hotărî, dacă e cazul să fie chemate la răspundere persoanele, care au opus rezistenţă executorului judecătoresc.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 349. Controlul asupra executării hotărîrilor
Controlul aupra executării juste şi la timp a hotărîrilor judecătoreşti se exercită de către judecător Departamentul de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei.
[Art.349 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08..2002 art.835]
Articolul 350. Recuzarea executorului judecătoresc
Executorul judecătoresc nu poate participa la executarea hotărîrilor în cazurile arătate în punctele 2 şi 3 ale articolului 19 din prezentul cod.
Cererea de recuzare sau de autorecuzare a executorului judecătoresc se depune la instanţa de judecată, pe lîngă care în a cărei circumscripţie se află subdiviziunea teritorială a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, în care funcţionează executorul judecătoresc şi se soluţionează de către judecător. În caz de recuzare a executorului judecătoresc executarea se încredinţează unui alt executor judecătoresc.
[Art.350 al.2 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
Împotriva încheierii judecătorului de repingere a cererii de recuzare a executorului judecătoresc se poate face recurs. Depunerea recursului însă nu suspendă efectuarea actelor de executare.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 351. Locul de executare
Executarea se face de către executorul judecătoresc, care funcţionează pe lîngă instanţa domiciliului, sau a locului din cadrul subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, care se află în circumscripţia instanţei care a emis decizia la domiciliu sau la locul unde lucrează debitorul ori la locul unde lucrează deitorul ori a locului unde se află bunurile lui; dacă debitorul este o persoană juridică,executarea se face la locul de aflare a organului sau a bunurilor ei. În cazurile necesare, cu autorizaţia judecătorului, executorul judecătoresc îşi continuă actele de executare în afara sectorului deservit de el, dar numai în raza aceleiaşi localităţi. În cazurile necesare, cu autorizaţia directorului (vicedirectorului) Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, executorul judecătoresc îşi continuă actele de executare în afara sectorului deservit de el.
[Art.351 al.1 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08..2002 art.835]
[Alin.1 art.351 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
[Art.351 al.2 in redactia L1144/20.06.2002, MO110/01.08..2002 art.835]
Dacă debitorul şi-a schibat domiciliul în raza altei instanţei şi executorul judecătoresc cunoaşte adresa lui, el trimite documentul de executare silită la instanţa noului domiciliu al debitorului, anunţîndu-l totodată pe creditorul-urmăritor.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă debitorul şi-a schimbat domiciliul în raza altei subdiviziuni teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei şi executorul judecătoresc cunoaşte adresa lui, executorul judecătoresc trimite documentul de executare silită în subdiviziunea teritorială de la noul domiciliu al debitorului, anunţînd, totodată, creditorul urmăritor.
Articolul 352. Cînd se pot efectua actele de executare
Executorul judecătoresc efectuează actele de executarea în zilele lucrătoare, nu mai devreme de orele 6 dimineaţa şi nu mai tîrziu de orele 10 seara.
În zilele nelucrătoare, executarea se admite numai în cazurile urgente şi cu autorizaţia judecătorului şefului (şefului adjunct) subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei.
[Art.352 al.2 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08..2002 art.835]
Articolul 353. Dreptul creditorului-urmăritor şi al debitorului
de a asista la executarea hotărîrii
Creditorul-urmăritor şi debitorul au dreptul să asiste la efectuarea de către executorul judecătoresc a actelor de executare a hotărîrii şi să primească de la instanţa de judecată informaţiile necesare în legătură cu aceasta.
[Art.353 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08..2002 art.835]
Articolul 354. Lămurirea hotărîrii care urmează să fie executată
Dacă hotărîrea care urmează să fie executată nu este clară, executorul judecătoresc cere lămuriri din partea instanţei care a dat-o.
Instanţa dă lămuririle necesare în legătură cu această hotărîre, potrivit regulilor stabilite de articolul 204 din prezentul cod.
Articolul 355. Amînarea sau eşalonarea executării hotărîrii;
schimbarea modului şi ordinii de executare
a hotărîrii
Dacă există împrejurări care fac ca executarea hotărîrii să fie deficilă sau imposibilă, executorul judecătoresc are dreptul să pună în faţa instanţei, care a dat hotărîrea, chestiunea amînării sau eşalonării executării, precum şi chestiunea schimbării modului şi ordinii de executare a hotărîrii. Cererea executorului judecătoresc se examinează potrivit prevederilor articolului 205 din prezentul cod.
Articolul 356. Căutarea debitorului
În pricinile privitoare la pensia de întreţinere (alimente), la repararea daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului, cînd locul de aflare a debitorului nu este cunoscut, judecătorul dă o încheiere de căutare a acestuia.
Dacă se execută o hotărîre, în care un cetăţean a fost obligat a plăti o sumă de bani în folosul întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiiilor de stat, colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti şi întreprinderilor individuale şi cetăţenilor, cînd locul de aflare a debitorului nu este cunoscut, instanţa , la cererea creditorului, poate da o încheiere de căutare a acestuia.
[Art.356 al.2 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08..2002 art.835]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Căutarea debitorului se face de către organele interne pe baza încheierii instanţei de judecată.
În pricinile referitoare la urmărirea pensiei alimentare, în cazul cînd se plătesc ajutoare pentru copiii minori în perioada de căutare a părinţilor acestora, judecătorul, procedînd pe baza sesizării din partea executorului judecătoresc asupra restanţei de pensie alimentară, ce s-a format, dă o încheiere de a se emite un titlu executoriu pentru perceperea de la debitor a sumelor de ajutoare plătite, majorîndu-se aceste sume cu 10 procente, aşa cum e stabilit de legislaţie.
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
La cererea organului afacerilor interne judecătorul dă o încheiere de a se emite un titlu executoriu pentru perceperea de la debitor a cheltuelilor legate de căutarea lui.
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
Cheltuielile făcute în legătură cu căutarea se percep în folosul statului.
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 357. Propunerea de a executa de bună voie hotărîrea
Executorul judecătoresc, începînd executarea hotărîrii, trimite debitorului o propunere de a executa de bună voie hotărîrea în curs de cel mult cinci zile.
Propunerea se înmînează debitorullui potrivit regulilor stabilite de capitolul 8 din prezentul cod.
În cazurile necesare, odată cu înmînarea propunerii, executorul judecătoresc poate pune sechestru pe bunurile debitorului.
Articolul 358. Executarea silită a hotărîrii
Executarea silită a hotărîrilor judecătoreşti se face după expirarea termenului, acordat debitorului pentru executarea de bună voie a hotărîrii judecătoreşti, în conformitate cu articolul 357 din prezentul cod.
[Art.358/1 exclus prin L1225/12.07.02, MO110/01.08.02 art.841]
Articolul 3581. Executarea silită a deciziei procurorului
de evacuare pe cale administrativă
Executarea silită a deciziei procurorului de evacuare pe cale administrativă se efectuează potrivit regulilor, prevăzute de prezentul cod.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 03.12.85]
Articolul 359. Măsurile de executare silită
Măsurile de executare silită sînt următoarele:
1) urmărirea bunurilor debitorului prin punerea unui sechestru pe bunuri şi prin vînzarea lor;
2) urmărirea salariului, pensiei, stipendiei şi altor categorii de venituri ale debitorului;
3) urmărirea sumelor de bani şi bunurilor debitorului, care se află la alte persoane;
4) ridicarea de la debitor şi predarea către creditorul-urmăritor a anumitor obiecte, arătate în hotărîrea instanţei de judecată;
5) alte măsuri atătate în hotărîre în conformitate cu legea.
Articolul 360. Cercetarea locuinţei debitorului
În timpul executării executorul judecătoresc are dreptul, dacă este necesar pentru efectuarea urmăririi, să cerceteze locuinţa debitorului şi depozitele lui. Deschiderea locuinţei şi a depozitelor se face în prezenţa martorilor asistenţi şi a colaboratorilor poliţiei judecătoreşti, puşi în serviciul instanţelor de judecată.
[Art.360 modificat prin L1595/26.12.02, MO73/18.04.03 art.326]
În timpul executării executorul judecătoresc are dreptul, dacă este necesar pentru efectuarea urmăririi, să cerceteze locuinţa debitorului şi depozitele lui. Deschiderea locuinţei şi a depozitelor se face în prezenţa martorilor asistenţi şi a colaboratorilor poliţiei, puşi în serviciul instanţelor de judecată.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 361. Amînarea executării
Executorul judecătoresc poate amîna executarea numai la cererea creditorului-urmăritor sau pe baza unei încheieri a instanţei de judecată.
Articolul 362. Obligaţia judecătorului de a suspenda executarea
Judecătorul este obligat să suspende executarea în următoarele cazuri:
1) încetarea din viaţă a debitorului, dacă raportul juridic stabilit de instanţă admite o succesiune în drepturi;
2) pierderea de către debitor a capacităţii de exerciţiu;
3) aflarea debitorului într-o unitate activă a Forţelor Armate ale Republicii Moldova sau la cererea făcură de creditorul-urmăritor, care se află într-o unitate activă a Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
4) introducerea unei acţiuni pentru ridicarea sechestrului pus pe bunuri;
5) contestarea de către debitor, printr-o acţiune, a titlului, pe baza căruia se face executarea, dacă o asemenea contestaţie este admisă de lege;
6) depunerea unei plîngeri împotriva actelor organelor administrative (articolul 236 din prezentul cod);
7) emiterea unei dispoziţii de către o persoană oficială, căreia legea îi acordă dreptul să suspende executarea hotărîrii.
8) deschiderea procesului de faliment împotriva reclamatului.
[Pct.8) introdus prin Legea nr.1051-XIV din 16.06.2000]
Articolul 363. Dreptul judecătorului de a suspenda executarea
Judecătorul poate suspenda executarea în următoarele cazuri:
1) încetarea existenţei persoanei juridice care era debitor;
2) la cererea debitorului, care îşi face serviciul militar în termen în rîndurile Forţelor Armate ale Republicii Moldova sau îndeplineşte o misiune de stat.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
3) aflarea debitorului într-o îndelungată delegaţie în interes de serviciu;
4) aflarea debirotului la o instituţie curativo-profilactică;
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
5) depunerea unei plîngeri împotriva actelor executorului judecătoresc;
6) căutarea debitorului (articolul 356 din prezentul cod).
Articolul 364. Termenele de suspendare a executării
Executarea se suspendă:
1) în cazurile prevăzute de punctele 1 şi 2 ale articolului 362 şi de punctul 1 al articolului 363 din prezentul cod - pînă la determinarea succesorului în drepturi al debitorului sau pînă la numirea unui reprezentant al debitorului care şi-a pierdut capacitatea de exerciţiu;
2) în cazurile, prevăzute de punctul 3 al articolului 362, de punctele 2, 3, 4 şi 6 ale articolului 363 din prezentul cod, - respectiv pînă la data, cînd creditorul-urmăritor sau debitorul se va elibera din rîndurile Forţelor Armate ale Republicii Moldova, debitorul îşi va termina îndeplinirea misiunii de stat ce i-a fost încredinţată, se va întoarce din delegaţia în interes de serviciu, va ieşi din instituţia curativo-profilactică sau va fi găsit debitorul urmărit.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
3) în cazurile prevăzute de punctele 4, 5 şi 6 ale articolului 362 din prezentul cod şi de punctul 5 al articolului 363 din prezentul cod,- pînă în momentul cînd va rămîne definitivă hotărîrea sau decizia instanţei, prin care acţiunea sau plîngerea a fost respinsă;
4) în cazul prevăzut de punctul 7 al articolului 362 din prezentul cod, - pînă la terminarea judecării în instanţa de supraveghere sau pînă cînd persoana oficială respectivă va dispune anularea suspendării.
Executarea reîncepe la cererea creditorului-urmăritor sau cînd judecătorul dispune acest lucru, din oficiu, după înlăturarea împrejurărilor care au provocat suspendarea ei.
Articolul 365. Încetarea executării
Executarea încetează:
1) dacă creditorul-urmăritor a renunţat la urmărire;
2) dacă creditorul-urmăritor a încheiat cu debitorul o tranzacţie de împăcare;
3) dacă după încetarea din viaţă a cetăţeanului, care fusese creditor-urmăritor sau debitor, creanţa sau obligaţia, confirmată prin hotărîre, nu poate trece la succesorul în drepturi al persoanei decedate;
4) dacă pentru urmărirea respectivă a expirat termenul de prescripţie strabilit prin lege;
5) în caz de anulare a hotărîrii sau deciziei, în baza căreia a fost eliberat documentul de executare silită.
În caz de renunţare a creditorului-urmăritor la urmărire sau de încheiere a unei tranzacţii de împăcare între creditorul-urmăritor şi debitor se aplică, respectiv, regulile prevăzute de articolul 116 din prezentul cod.
În caz de încetare a executării documentului de executare silită, avînd menţiunea respectivă, se trimite instanţei de judecată sau organului, care a eliberat acest document. Toate măsurile luate de executorul judecătoresc în vederea executării se anulează. Executarea odată încetată nu poate fi reluată.
Articolul 366. Cazurile cînd documentul de executare silită
se restituie creditorului-urmăritor
Documentul de executare silită, care nu a fost pus în executare, ori a fost executat numai în parte, se restituie creditorului-urmăritor:
1) la cererea creditorului-urmăritor;
2) dacă debitorul nu are bunuri sau venituri, care ar putea fi urmărite;
3) dacă creditorul-urmăritor a refuzat să reţună pentru dînsul bunurile nevîndute cu prilejul executării hotărîrii (articolele 395 şi 401 din prezentul cod) sau să primească anumite obiete ridicate de la debitor şi prevăzute în hotărîrea instanţei de judecată;
4) dacă la adresa arptată de creditorul-urmăritor debitorul nu locuieşte sau nu lucrează ori nu se află bunurile lui cu excepţia cazurilor prevăzute de articolul 356 din prezentul cod.
În cazurile prevăzute de punctele 2, 3 şi 4 ale prezentului articol executorul judecătoresc întocmeşte un act corespunzător, care se verifică şi se aprobă print-o încheiere a judecătorului.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
În caz de restituire a documentului de executare silită, care nu a fost pus în executare sau a fost executat numai în parte, calcularea noului termen pentru prezentarea documentului de executare începe din ziua, cînd el a fost restituit creditorului-urmăritor.
Articolul 367. Examinarea chestiunilor privind suspendarea sau
încetarea executării şi restituirea documentului
de executare silită către creditorul-urmăritor
Chestiunile privind suspendarea executării, încetarea executării, restituirea documentului de executare silită către creditorul-urmăritor se examinează de judecătorul instanţei, pe lîngă care în a cărei circumscripţie se află subdiviziunea teritorială a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, în care funcţionează executorul judecătoresc, înştiinţîndu-se debitorul şi creditorul.
[Art.367 al.1 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08..2002 art.835]
Neprezentarea acestor persoane nu împiedică soluţionarea chestiunilor menţionate.
Împotriva încheierii judecătorului asupra suspendării executării, încetării executării, restituirii documentului de executare silită către creditorul-urmăritor se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 368. Cheltuielile pentru executarea
documentelor executorii
În cazul în care debitorul nu execută benevol documentul executoriu în termenul stabilit, la cererea executorului judecătoresc din subdiviziunea teritorială a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, de la el se percepe, în temeiul încheierii judecătorului, o taxă de executare în mărime de 5 procente din suma care urmează să fie încasată sau din costul bunurilor. Dacă nu se execută un document executoriu cu caracter nepatrimonial, taxa de executare se percepe de la debitorul persoană fizică în mărime de 5 salarii minime, iar de la debitorul persoană juridică în mărime de 50 de salarii minime.
Taxa de executare percepută pe fiecare procedură de executare se transferă pe contul extrabugetar al instanţei de judecată pe lîngă care subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, în care activează executorul judecătoresc şi se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor suportate în legătură cu executarea silită a documentului executoriu (pentru păstrarea şi transportul bunurilor sechestrate, publicarea anunţului de vînzare a bunurilor la licitaţie publică, pentru plata experţilor şi specialiştilor, alte cheltuieli necesare), precum şi pentru plata recompensei executorului judecătoresc, în temeiul încheierii preşedintelui judecătoriei ordinului directorului Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, în mărime de pînă la 100 de salarii minime pe fiecare procedură executată în mod silit, dar nu mai mult de 200 de salarii minime pe lună, 50 procente din suma rămasă se transferă pe contul extrabugetar al Ministerului Justiţiei Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei. Aceste mijloace se utilizează în scopul îmbunătăţirii activităţii executorilor judecătoreşti.
[Art.368 al.1;2 modificate prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
Recompensa primită de executorul judecătoresc se supune impozitului pe venit în conformitate cu Codul fiscal; din această recompensă se plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat în mărime de 1 procent.
Executorului judecătoresc nu i se plăteşte recompensă din sumele încasate din salariul debitorului, de pe conturile lui bancare şi din sumele sechestrate de organele de anchetă.
[Art 368 în redacţia LP1152/21.07.2000, MO102/17.08.2000]
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI NOUĂLEA
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR ÎN PRIVINŢA CETĂŢENILOR
Articoulul 369. Urmărirea bunurilor debitorului
Pot fi urmărite atît bunurile personale ale debitorului, cît şi cota-parte, care îi aparţine dintr-o proprietate comună, din proprietate în devălmăşie a soţilor, precum şi din bunurile gospodăriei de colhoznic sau ale gospodăriei ţărăneşti individuale.
Pentru repararea daunei cauzate prinr-o infracţiune pot fi urmărite de asemenea bunurile, care sînt proprietate în devălmăşie a soţilor şi bunurile gospodăriei de colhoznic sau ale gospodăriei cetăţenilor, care se ocupă cu minca individuală în agricultură dacă printr-o sentinţă penală s-a stabilit, că aceste bunuri au fost dobîndite cu banii proveniţi dintr-o infracţiune.
Pentru datoriile rezultate din obligaţiile gospodăriei de colgoznic sau ale gospodăriei cetăţenilor, care se ocupă cu munca individuală în agricultuă se urmăresc bunurile gospodăriei de colhoznic sau ale gospodăriei ţărăneşti individuale.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 370. Bunurile care nu pot fi urmărite
La executarea hotărîrilor în privinţa cetăţenilor nu pot fi urmărite produsele alimentare, îmbrăcămintea, mobila şi obiecctele de uz caznic, de care au nevoie debitorul şi persoanele întreţinute de el, numărul necesar de vite şi păsări, precum şi instrumentele şi uneletele de producţie, necesare pentru exerciţiul profesiei sau meseriei debitorului conform listei din anexa nr.1 la prezentul cod.
Articolul 371. Sechestrarea bunurilor debitorului
Sechestrarea bunurilor debitorului constă în întocmitea unui opis al bunurilor urmărite şi în încunoştiinţarea debitorului că i se interzice de a dispune de ele.
Articolul 372. Întocmirea opisului bunurilor urmărite
ale debitorului
Executorul judecătoresc trece în opis atătea bunuri ale debirotului, cîte sînt necesare pentru acoperirea sumei şi cheltuielilor de executare pe care trebuie să le plătească creditorului-urmăritor. Executorul judecătoresc poate sigila obiectele sechestrate.
Opisul se întocmeşte în prezenţa debitorului şi a martorilor asistenţi. În lipsa debitorului el se face în prezenţa unuia din memebrii majori ai familiei lui, iar în lipsa acestora - cu participarea unor împuterniciţi ai organizaţiei de exploatare a locuinţelor sau comitetului executiv al Sovietului de orăşel sau sătesc de deputaţu ai norodului.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
În timpul întocmirii opisului debitorul are dreptul să declare executorului judecătoresc, ce anume obiecte să fie urmărite în primul rînd. Executorul judecătoresc este obligat să satisfacă această cerere, dacă ea nu împiedică executarea hotărîrii.
Articolul 373. Cuprinsul proceului-verbal de sechestrare
a bunurilor
În procesul-verbal de sechestrare a bunurilor se va arăta:
1) data şi locul întocmirii procesului-verbal;
2) numele executorului judecătoresc, care întocmeşte procesul-verbal, precum şi al persoanelor care asistă la întocmirea lui şi se aprobă de şeful (şeful adjunct) subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei aplicîndu-se ştampila;
[Art.373 al.2) modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
3) denumirea instanţei de judecată sau a organului a cărui hotărîre se execută;
4) numele creditorului-urmăritor şi al debitorului;
5) denumirea fiecărui obiect trecut în procesul-verbal, semnele lui distinctive (cantitatea, greutatea, metrajul, gradul de uzare) evaluarea fiecărui obiect în parte şi valoarea tuturor bunurilor sechestrate;
6) care anume obicte au fost sigilate în cazul cînd s-au aplicat sigilii;
7) numele persoanei, căreia i se predau bunurile în păstrare (custode) şi adresa ei, dacă păstrarea bunurilor nu a fost încredinţată debitorului însuşi;
8) menţiunea că s-a explicat debitorului şi celorlalte persoane calea şi termenul de atac împotriva actelor executorului judecătoresc, precum şi că s-au explicat debitorului sau custodelui obligaţiile lui în ce priveşte păstrarea şi răpunderea ce o poartă în caz de delapidare, înstrăinare sau ascundere a bunurilor predate spre păstrare;
9) observaţiile şi cererile făcute de creditorul-urmăritor, de debitor şi de persoanele care asistă la întocmirea opisului, precum şi dispoziţiile executorului judecătoresc asupra acestor observaţii şi cereri.
Procesul-verbal de sechestrare a bunurilor se semnează de către executorul judecătoresc, creditorul-urmăritor, debitor, custode şi alte persoane, care au asistat la înctocmirea lui. Cîte o copie de pe procesul-verbal se înmînează custodelui şi debitorului.
Articolul 374. Evaluarea bunurilor debitorului
Evaluarea bunurilor debitorului se face de executorul judecătoresc la preţurile existente în localitatea respectivă, ţinîndu-se seama de gradul lor de uzură.
În cazul cînd este greu să se evalueze unele obiecte, precumi şi dacă debitorul sau creditorul-urmăritor obiectează împotriva evaluării făcute de executorul judecătoresc, pentru stabilirea valorii bunurilor pot fi invitaţi experţi.
Articolul 375. Păstrarea bunurilor sechestrate
Bunurile sechestrate se dau în păstrare, conttra chitanţă, deitorului, creditorului-urmăritor sau altor persoane, numite de executorul judecătoresc.
Custodele, dacă nu este însuşi debitorul sau un memebru al familiei lui, primeşte pentru păstrare o remuneraţie în conformitate cu taxa stabilită. Afată de aceasta i se restituie cheltuielile necesare, efectuate în legătură cu păstrarea bunurilor, scăzîndu-se avantajul real obţinut în urma folosirii acestora.
Custodele, căruia i s-au dat în păstrare bunuri sechestrate, poate să se folosească de ele, dacă prin însuşirile lor ele pot fi folosite, fără ca aceasta să ducă la nimicira sau la scăderea valorii lor.
Articolul 376. Păstrarea obiectelor de valoare ridicate de
la debitor
Valuta, bijuteriile şi alte obiecte casnice din aur, argint, platină şi metale din grupa platinei, din pietre preţioase şi perle, precum şi obiectele de acest fel stricate, ridicate de la debitor, se depun de către executorul judecătoresc spre păstrare la instituţiile financiare ale în Republicii Moldova.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Obligaţiile împrumuturilor de stat se ridică de la debitor şi se depun de către executorul judecătoresc spre păstrarea la cea mai apropiată instituţie financiară.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Sumele de bani, găsite la debitor şi necesare pentru acoperirea sumei cuvenite creditorului-urmăritor şi a cheltuielilor de executare, se ridică de la debitor şi se consemnează de către executorul judecătoresc pe contul de depozit al judecătoriei, pe lîngă care el funcţionează al subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, în care el funcţionează.
[Art.376 al.3 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 377. Răspunderea custodelui
Pentru delapidarea, înstrăinarea, substituirea sau ascunderea bunurilor primite spre păstrare custodele, în afară de răspunderea materială pentru daunele cauzate, va fi dat în judecată pe baza articolului 199 din Codul penal al Republicii Moldova.
Articolul 378. Sechestrarea clădirilor de locuit
Cînd este urmărită o clădire de locuit, executorul judecătoresc constată, dacă ea aparine debitorului, care este valoarea ei reală, dacă nu cumva a mai fost aplicat un sechestru pe dînsa şi ce sarcini grevează asupra ei.
Convingîndu-se că această clădire aparţine debitorului, executorul judecătoresc include în opisul obiectelor urmărite întreaga clădire sau o parte a ei, în funcţie de suma urmărită, îi aplică un sechestru şi trimite comitetului executiv al Sovietului local de deputaţi ai norodului o adresă în vederea înregistrării sechestrului; totodată comunică aceasta biroului notaial al locului unde se află clădirea.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
În cazul cînd clădirea este dată în gaj, executorul judecătoresc înştiinţează imediat pe creditorul-gajist, că s-a pus sechestru pe clădire.
Articolul 379. Determinarea cotei-părţi ce revine debitorului
dintr-o proprietate în devălmăşie
În cazul cînd bunurile debitorului nu sînt suficiente pentru acoperirea sumei urmărite, determinarea cotei-părţi care-i revine din bunurile gospodăriei de colhoznic sau gospodăriei cetăţenilor, care se ocupă cu munca individuală în agricultură se face de instanţă în şedinţa de judecată, la propunerea executorului judecătoresc. Debitorului şi persoanelor interesate li se comunică locul şi data şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea propunerii.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Împotriva încheierii instanţei de judeată cu privire la chestiunea cotei-părţi care revine debitorului din bunurile gospodăriei de colhoznic sau gospodăriei ţărăneşti individuale se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 380. Urmărirea salariului debitorului
Urmărirea salariului sau a unui alt cîştig, a pensiei şi stipendiei debitorului se face în cazul cînd debitorul nu are bunuri sau cînd aceste bunuri nu sînt suficiente pentru a acoperi întreaga sumă urmărită.
Bunurile debitorului nu se vor urmări, dacă suma urmărită nu depăşeşte acea parte a salariului lunar sau a unui alt cîştig, a pensiei sau stipendiei, care potrivit legii, poate fi urmărită.
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, alte organizaţii obşteşti precum şi cetăţenii, au obligaţia, la cererea executorului judecătoresc şi în termenul fixat de el, să comunice, dacă debitorul luvrează la ei şi cît cîştigă pe lună, inclusiv toate felurile de plăţi neperiodice. În acelaşi mod executorul judecătoresc va cere informaţia asupra onorarului cuveni debitorului în virtutea drepptului de autor, precum şi a dreptului de descoperitor, inventator sau în virtutea unei propuneri de raţionalizare.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 381. Mărimea reţinerilor din salariu şi din alte
categorii de venituri ale debitorului
Mărimea reţinerilor din salariu şi din alte plăţi echivalente se calculează în raport cu suma pe care debitorul are a o primi, după ce i se vor fi scăzute impozitele pe salariu.
Din suma salariului şi a plăţilor echivalente cuvenite debitorului se pot reţine pe baza titlurilor executorii, pînă la acoperirea integrală a sumelor urmărite:
1) în caz de urmărire a pensiei de întreţinere (alimente) pentru repararea daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului şi pentru repararea daunei cauzate prin tîlhărie sau sustragere de bunuri ale statului: cooperatiste, sau altor bunuri obşteşti, sau de bunuri personale ale cetăţenilor - cincizeci la sută.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
2) la toate celelalte categorii de urmărire, dacă legea nu prevede altfel - douăzeci la sută.
Dacă salariul este urmărit pe baza mai multor documente de executare silită, muncitorului şi slujbaşului trebuie să li se menţină în toate cazurile cinczeci la sută din cîştig.
Limitările mărimii reţinerilor din salariu şi din plăţile şi alte sume ecgivalente cu el, limitări stabilite de părţile a doua şi a treia ale prezentului articol, nu se extinde la urmărirea pensiei alimentare pentru întreţinerea copiilor minori.
[În redacţia Ucazului din 01.04.87]
Articolul 382. Urmărirea cîştigului debitorului condamnat
la muncă fără privaţiune de libertate
Urmărirea cîştigului debitorului, condamnat la muncă corecţională fără privaţiune de libertate pe baza unei sentinţe judecătoreşti, se face conform regulilor expuse în articolul 381 din prezentul cod, fără să se ţină seamă de reţinerile ce se fac în conformitate cu sentinţa.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 383. Urmărirea altor venituri ale debitorului,
în afară de salariu
Regulile de urmărire a salariului se aplică şi în cazurile, cînd se urmăresc:
1) veniturile debitorului, provenite din muncă în colhoz;
2) onorarul ce i se cuvine în virtutea dreptului de autor, de descoperitor sau de inventator, pentru care s-a eliberat certificat de autor, sau în virtutea unei propuneri de raţionalizare;
3) stipendiile celor ce învaţă;
4) sumele pentru repararea daunei cauzate prin schilodirte sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Urmărirea pensiei se face în conformitate cu legislaţia privitoare la pensii.
Articolul 384. Urmărirea indemnizaţiilor plătite pe linia
asigurărilor sociale şi a ajutoarelor acordate
de casele de ajutor reciproc
Indemnizaţiile plătite pe linia asigurărilor sociale, în caz de incapacitate temporară de muncă, precum şi ajutoarele acordate de casele de ajutor reciproc pot fi urmărite numai pe baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti pentru urmărirea pensiei alimentare şi pentru repararea daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi de moartea susţinătorului."
[Art.384 în redacţia Legii nr.1340 din 08.10.97]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.06.85]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 385. Sumele care nu pot fi urmărite
Nu pot fi urmărite sumele cuvenite debitorului cu titlu de:
1) preaviz şi compensaţii pentru concediul nefolosit, ce se plătesc la concedierea lucrătorului. În pricinile privitoare la plata pensiei de întreţinere (alimente) se admite urmărirea indemnizaţiei pentru concediiul nefolosit - în cazul cînd persoana obligată a plăti pensia de întreţinere (alimente) primeşte la concediere o indemnizaţie pe cîteva luni pentru concediul nefolisit în decurs de cîţiva ani.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
2) compensaţii pentru uzarea instrumentelor, care aparţin lucrătorului şi alte compensaţii în conformitate cu legislaţia muncii;
3) sume plătite lucrătorului în legătură cu delegaţia în interes de serviciu, transferarea, angajarea sau trimiterea la muncă în altă localitate;
4) premii ce poartă un caracter neperiodic;
5) ajutoare de stat pentru mamele cu mulţi copii şi mamele singure;
6) ajutoare în legătură cu naşterea unui copil, precum şi cele de înmormîntare, acordate pe linia asigurărilor sociale.
Articolul 386. Procedura de urmărire a salariului şi a altor
categorii de venituri ale debitorului
Executorul judecătoresc trimite documentul de executare silită instituţiei, întreprinderii sau organizaţiei, unde lucrează debitorul sau unde el are de primit o recompensă, pensie, stipendie sau ajutor, cerînd să se facă reţinerile cuvenite în conformitate cu hotărîrea instanţei şi să se trimită sumele reţinute creditorului-urmăritor.
Documentele de executare silită de la cetăţeni referitoare la urmărirea în folosul întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti a sumelor de bani, ce nu depăşesc acea parte a salariului lunar sau a unui alt cîştig, a pensiei sau stipendiei debitorului, care, potrivit legii poate fi urmărită, se trimit de creditorii-urmăritori spre executare direct la întreprinderea, instituţia sau organizaţia, unde lucrează debitorul sau unde el are de primit o recompensă, pensie sau stipendie.
În caz de concediere a debitorului, întreprinderea, instituţia sau organizaţia restituie documentul de executare silită executorului judecătoresc, indicînd totodată suma reţinerilor efectuate şi noul loc de muncă al debitorului, dacă are cunoştinţă despre aceasta.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
[În redacţia Ucazului din 02.06.66]
Dacă salariul sau un alt cîştig, pensia, stipendia se plăteşte unei persoane, în al cărei paşaport există menţiune (o notă), că în conformitate cu hotărîrea instanţei de judecată această persoană este obligtă să plăteacă pensie de întreţinere, administraţia întrepinderii, instituţiei, organizaţiei este obligată, pînă la primirea titlului executor, să efectueze reţinerea pensiei de întreţinere în conformitate cu menţiunea (nota) din paşaport şi în modul stabilit pentru reţinerile pe baza titlurilor executorii, şi să comunice aceasta executorului judecătoresc al judecătoriei de sector sau municipale respective, dacă nu este cunoscută adresa persoanei, în folosul căreia este urmărită pensia de întreţinere, sumele reţinute se virează în contul de depozit al judecătoriei de sector sau municipale respective al subdiviziunii teritoriale respective a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei. În caz de neexecutare a aceste obligaţii persoanelor oficiale vinovate li se poate aplica o amendă în modul şi mărimea, stabilite de articolul 391 din prezentul cod.
[Art.386 al.4 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
[Alin.4 art.386 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 30.07.68]
Articolul 3861. Obligaţia administraţiei şi a debitorului de a
comunica executorului executorului judecătoresc
şi persoanei care primeşte pensia de întreţinere
schimbarea locului de muncă al debitorului
Administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei, care a efectuat reţinerea pensiei de întreţinere pentru copii pe baza unei hotărîri a instanţei de judecată sau pe baza unei decizii a judecătorului, trebuie să comunice în termen de trei zile executorului judecătoresc de la locul de executare a hotărîrii şi persoanei care primeşte pensia de întreţinere despre plecarea de la lucru a persoanei care plăteşte pensia de întreţinere, precum şi despre noul loc de muncă sau domiciliul ei, dacă acesta este cunoscut.
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
Persoana care este obligată să plătească pensie de întreţinere trebuie să comunice în acelaşi termen executorului judecătoresc despre schimbarea locului de muncă sau a domiciliului, precum şi despre cîştigul suplimentar (pentru lucru în cumul ş.a.).
În caz de necomunicare din motive neîntemeiate a datelor menţionate, persoanelor oficiale şi cetăţenilor li se poate aplica o amendă în modul şi în mărimea stabilite de articolul 391 din prezentul cod.
[În redacţia Ucazului din 30.07.68]
Articolul 387. Controlul asupra efectuării juste şi la timp
a reţinerilor din salariu
Executorul judecătoresc controlează sistematic, dacă reţinerile din salariu, din alte venituri ale debitorului s-au făcut cum trebuie şi la timp şi dacă sumele reţinute au fost trimise creditorului-urmăritor.
Articolul 388. Urmărirea sumelor de bani şi bunurilor care
se află la terţe persoane
În caz de urmărire a unor sume de bani şi bunuri care se află la terţe persoane executorul judecătoresc trimite acestor persoane o notificare, cerîndu-le să-l informeze, dacă deţin careva bunuri de ale debitorului şi dacă sînt obligate să-i plătească careba sume de bani, pe ce temeiuri şi în ce termen.
Totodată li se comunică persoanelor arătate, că, din momentul primirii notificării, pe bunurile şi sumele de bani aflate la ele s-a aplicat un sechestru, corespunzător sumei urmărite, şi că toate plăţile cuvenite debitorului, pînă la acoperirea deplină a sumei urmărite, ele sînt obligate să le facă creditorului-urmăritor sau să le consemneze pe contul de depozit al judecătoriei de sector şi municipale.
[Alin.2 art.388 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 389. Punerea sechestrului pe bunurile care se
află la alte persoane
După ce s-a comunicat, că terţele persoane deţin bunuri de ale debitorului, executorul judecătoresc pune un sechestru pe aceste bunuri.
În cazul cînd aflarea bunurilor debitorului la terţe persoane este stimulată printr-un contract încheiat cu ele, chestiunea apărării drepturilor contractuale ale terţelor persoane şi chestiunea ridicării acestor bunuri se soluţionează de instanţă, conform prevederilor articolului 427 din prezentul cod.
Articolul 390. Urmărirea depunerilor făcute de cetăţeni
la casele de economii ale statului
Depunerile cetăţenilor la instituţiile financiare ale Republicii Moldova pot fi urmărite pe baza unei sentinţe sau a unei hotărîri judecătoreşti, prin care s-a admis o acţiune civilă, izvorîtă dintr-un proces penal, sau pe baza unei hotărîri a instanţei de judecată, sau pe baza unei decizii a judecătorului, într-o acţiune pentru plata unei pensii de înteţinere (în lipsă de cîştig sau alte bunuri, care ar putea fu urmărite) ori pr baza unei hotărîri judecătoreşti de împărţire a depunerii, care constituie un bun comun al soţilor.
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
În asemenea cazuri judecătorul are dreptul potrivit cu prevederile legislaţiei a cere instanţei de credit respestive să prezinte informaţii dacă debitorul are depuneri la această instituţie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Depunerile făcute de cetăţeni la instituţiile de credit arătate pot fi confiscate pe baza unei sentinţe definitive sau pe baza unei decizii în conformitate cu legea şi prin care s-a dispus confiscarea bunurilor.
Articolul 391. Efectele neîndeplinirii cerinţelor
executorului judecătoresc
În caz de neîndeplinire a cerinţelor, arătate în alineatul al treilea al articolului 380 şi în articolele 386, 3861 şi 388 din prezentul cod, pentru motive considerate de instanţă ca neîntemeiate, persoanelor oficiale vinovate din întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile respective sau cetăţenilor vinovaţi li se aplică, la propunerea executorului judecătoresc, o amendă de la zece la cincizeci de salarii minime.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
[În redacţia Ucazului din 30.07.68]
Creditorul-urmăritor are de asemenea dreptul să intenteze întreprinderii, instituţiei şi organizaţiei respective sau cetăţeanului respectiv o acţiune pentru plata sumei ce trebuie să fie reţinută de la debitor şi care nu a fost reţinută din vina acestei întreprinderi, instituţii sau organizaţii.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 392. Vînzarea bunurilor sechestrate
Vînzarea bunurilor sechestrate ale debitorului se face de către executorul judecătoresc, organizaţiile comerciale, organele financiare şi instituţiile financiare ale Republicii Moldova, în funcţie de temeiurile sechestrului şi de categoria bunurilor.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 393. Vînzarea bunurilor ce urmează a fi trecute
în proprietatea statului
Vînzarea bunurilor debitorului, sechestrate pe baza unei sentinţe penale în ce priveşte partea referitoare la confiscarea bunurilor, sau pe baza unei hotărîri, prin care anumite bunuri urmează să treacă în proprietatea statului, se face de organele financiare după regulile prvăzute de lege.
Articolul 394. Vînzarea obiectelor de valoare
Contravaloarea valutei, bijuteriilor şi altor obiecte casnice din aur, argint, platină şi metale din grupa platinei, din pietre preţioase şi perle, precum şi contravaloarea obiectelor de acest fel stricate, care au fost ridicate de la debitor şi remise spre păstrase instituţiilor financiare ale Republicii Moldova, se plăteşte, potrivit preţurilor stabilite, de către instituţia financiară sau de către întreţinerea, instituţia ori organizaţia de stat cărora li s-au remis aceste valori.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Obligaţiile împrumuturilor de stat se plătesc de către casele de stat de economii provenite din muncă.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 395. Vînzarea bunurilor în comision
Vînzarea bunurilor sechestrate ale debitorului, cu excepţia celor enumerate în articolele 393, 394 şi 396 din prezentul cod, se face în comision prin organizaţiile comerciale de stat şi cooperatiste în localitatea unde se află bunurile. Transportarea acestora spre a fi vîndute în altă localitate se admite numai în urma convenţiei dintre creditor şi debitor şi pe contul lor.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Ridicarea bunurilor sechestrate şi remiterea lor spre vînzare se face în termenul fixat de executorul judecătoresc,dar nu mai înainte de cinci zile şi nu mai tîrziu de o lună după punerea sechestrului. Debitorul are dreptul să vîndă bunurile înainte de îndeplinirea acestui termen,dar numai sub controlul executorului judecătoresc şi cu un preţ, care să nu fie mai mic decît cel arătat în procesul-verbal de sechestru.
Produsele alimentare şi obiectele care se strică repede sînt ridicate şi trimise spre vînzare imediat.
Sumele realizate de organizaţiile comerciale din vînzarea bunurilor debitorului remise lor se consemnează pe contul de depozit al judecătoriei de sector sau municipal respectivă al subdiviziunii teritoriale respective a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei în termen de trei zile din momentul vînzări. Din sumele realizate organizaţiile comerciale reţin în folosul lor un comision, în proporţia stabilită de lege.
[Art.395 al.4 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
[Alin.4 art.395 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Bunurile debitorului,nevîndute în curs de o lună din ziua remiterii lor organizaţiei comerciale, în cazul cînd creditorul-urmăritor refuză să le reţină pentru el, pot fi reevaluate la cererea creditorului-urmăritor, a debitorului sau a organizaţiei comerciale. Reevaluarea se face de executorul judecătoresc cu participarea unui împuternicit al organizaţiei comerciale. Data şi locul reevaluării se comunică creditorului-urmăritor şi debitorului, dar neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea chestiunii reevaluării. În acest caz se comunică creditorului-urmăritor şi debitorului reevaluarea făcută.
Dacă bunurile nu vor fi vîndute în curs de două luni după reevaluarea lor,creditorul-urmăritor are dreptul să le reţină pentru el la preţul stabilit prin reevaluare. În cazul cînd creditorul-urmăritor refuză să ia bunurile,ele se restituie debitorului, iar titlul executor dacă debitorul nu are alte bunuri sau venituri care ar putea fi urmărite, se restituie creditorului-urmăritor.
Articolul 396. Vînzarea clădirilor de locuit la licitaţie publică
Vînzarea clădirii de locuit, care aparţine debitorului şi care este supusă urmăririi, se face la licitaţie publică în termenele arătate în alineatul al doilea al articolului 395 din prezentul cod.
Urmărirea unei clădiri se face în ultimul rînd, cînd nu există alt mod de acoperire a datoriei, cu excepţia cazurilor de urmărire pe baza pretenţiilor instituţiilor de credit cu privire la restituirea împumuturilor acordate de ele pentru construcţii.
Articolul 397. Anunţurile despre vînzarea la licitaţie
Despre licitaţia ce urmează să aibă loc, executorul judecătoresc înştiinţează cu cel puţin zece zile înainte de licitaţie, dînd un anunţ prin biroul de informaţii; totodată el pune cîte un anunţ la locul unde se află clădirea ce se vinde şi la judecătoria de sector sau municipală respectivă.
[Alin.1 art.397 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
În aceste anunţuri trebuie să se arate ce clădire se vinde, cui îi aparţine ea,la ce preţ este evaluată clădirea, unde şi cînd va avea loc licitaţia.
În cazul cînd clădirea este dată în gaj, executorul judecătoresc comunică creditorului-gajust data şi locul vînzării la licitaţie a clădirii date în gaj.
Articulul 398. Persoanele, care nu au dreptul
de a participa la licitaţii
Nu au dreptul de a participa la licitaţii întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, organizaţiile cooperatiste (cu excepţia colhozurilor), asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti şi nici persoanele cu funcţii de răspundere ale organelor administraţie publice, justiţiei, procuraturii de la organele afacerilor interne, de la avocatură şi membrii familiilor lor.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 399. Efectuarea licitaţiei
Persoanele care doresc să participe la licitaţie sînt obligate să facă o declaraţie în scris, că nu există obstacole, prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova, pentru dobîndirea acestei clădiri, şi să consemneze pe contul de depozit al instanţei al subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei o sumă egală cu zece la sută din preţul, la care a fost evaluată clădirea.
[Art.399 al.1 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
Licitaţia începr de la preţul la care a fost evaluată clădirea ce se vinde şi care este arătat în procesul-verbal de sechestru. Clădirea se considetră vîndută persoanei care a propus la licitaţie cel mai mare preţ.
Cumpărătorul este obligat să depună în curs de cinci zile după terminarea licitaţiei întreaga sumă cu care a cumpărat clădirea scăzîndu-se suma depusă înainte de începerea licitaţii. Celorlalţi participanţi la licitaţie sumele depuse li se restituie imediat după terminarea licitaţiei.
Dacă cumpărătorul clădirii nu depune în termenul fixat întreaga sumă cuvenită, banii pe care i-a depus înainte de începerea licitaţiei nu i se restituie, ci se fac venit la stat. Acesti bani se fac venit la stat şi în cazul cînd se va constata, că cumpărătorul nu a avut dreptul să participe la licitaţie.
După ce cumpărătorul clădirii plăteşte întreaga sumă cuvenită, executorul judecătoresc în remite o copie de pe procesul-verbal privitor la licitaţia ce a avut loc.
Articolul 400. Cazurile cînd se consideră
că licitaţia nu a avut loc
Executorul judecătoresc va declara, că licitaţia nu a avut loc:
1) dacă la licitaţie s-a prezentat numai un cumpărător;
2) dacă din cei ce s-au prezentat nimeni nu va oferi un preţ mai mare decît cel iniţial, la care fusese evaluată clădirea;
3) dacă cumpărătorul nu va depune în decurs de cinci zile întreaga sumă cu care a cumpărat clădirea.
Articolul 401. Efectele în cazul cînd s-a declarat că
licitaţia nu a avut loc
În cazul cînd s-a declarat că licitaţia nu a avut loc, creditorul-urmăritor are dreptul să reţină clădirea pentru el la preţul de evaluare iniţial. În cazul cînd creditorul gajist are calitatea de creditor urmăritor, el este în drept să procure obiectul gajului la preţul indicat în contractul de gaj.
[Alin.1 art.401 completat prin Legea nr.1465-XIII din 29.01.98]
Dacă el nu face o asemenea cerere, executorul judecătoresc dispune, după cel puţin zece zile din momentul cînd s-a declarat, că licitaţia nu a avut loc, să se ţină o a doua licitaţie. Cea de-a doua licitaţie se anunţă şi are loc în conformitate cu regulile stabilite pentru prima licitaţie, dar începe de la preţul la care a fost evaluată clădirea sau de la prima sumă propusă.
În cazul în care se declară că licitaţia nu a avut loc şi se organizează o licitaţie repetată, creditorul gajist are dreptul să procure obiectul gajului la un preţ mai mic cu cel mult 10% decît preţul de pornire, stabilit la ultima licitaţie.
[Alin.3 art.401 introdus prin Legea nr.1465-XIII din 29.01.98]
În cazul cînd se va declara că nici cea de-a doua licitaţie nu a avut loc şi creditorul-urmăritor va refuza să reţină pentru el clădirea ce se vinde, sechestrul pus pe clădire se va ridica.
Articolul 402. Anularea licitaţiei
Licitaţia poate fi anulată de instanţă în curs de trei ani din ziua cînd a avut loc, dacă ea s-a făcut cu încălcarea regulilor stabilite, dacă clădirea a fost vîndută unei persoane care nu a avut dreptul să participe la licitaţie, precum şi în cazul cînd executorul judecătoresc, creditorul-urmăritor sau cumpărătorul s-au făcut vinovaţi de abuzuri. Dacă actele cumpărătorului, care a săvîrşit abuzul, constituie o infracţiune, licitaţia poate fi anulată de către instanţă în cursul termenelor de prescripţie, stabilite de lege pentru aducerea la îndeplinire a sentinţei de condamnare.
Împotriva încheierii de anulare a licitaţiei se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 403. Remiterea către creditorul-urmăritor a obiectelor
arătate în hotărîrea instanţei
Dacă hotărîrea instanţei îl obligă pe pîrît a preda reclamantului anuumite obiecte, executorul judecătoresc ridică aceste obiecte de la debitor şi le remite creditorului-urmăritor.
Articolul 404. Executarea hotărîrii care obligă pe debitor să
îndeplinească anumite acte
În caz de neexecutare a hotărîrii care obligă pe debitor să îndeplinească anumite acte, nelegate de predarea unor bunuri sau unor sume de bani, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal de neexecutare a hotărîrii.
Dacă în hotărîre sînt arătate măsurile prevăzute de alineatul întîi al articolului 200 din prezentul cod, ce urmează să fie aplicate în caz de neexecutare a hotărîrii, procesul-verbal întocmit se trimite judecătorului locului de executare, care dă o încheiere, prin care dispune aplicarea măsurilor arătate în hotărîre în caz de neexecutare de către debiror a unor anumite acte.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Dacă în hotărîre nu sînt arătate asemenea măsuri, procesul-verbal întocmit se trimite instanţei locului de executare, care soluţionează chestiunea, cum să fie executată hotărîrea, conform regulilor cuprinse în articolul 205 din prezentul cod.
În caz de neexecutare în rermenul stabilit de instanţă a hotărîrii care obligă pe debitor să îndeplinească acţiuni ce pot fi săvîrşite numai de el însuşi (alineatul al doilea al articolului 200 din prezentul cod), procesul-verbal întocmit se trimite de către executorul judecătoresc instanţei locului de executare. Chestiunea cu privire la neexecutarea hotărîrii se soluţionează în şedinţa de judecată. Creditorului-urmăritor şi debitorului li se comunică data şi locul şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea chestiunii neexecutării hotărîrii. Constatînd că debitorul nu a executat hotărîrea, instanţa de judecată poate să aplice persoanei juridice o amendă în mărime de la o sută la două sute de salarii minime, fixîndu-i un nou termen pentru executarea hotărîrii, iar persoana fizică poate fi supusă unei sancţiuni administrative conform legii. Amenda plătită de debitor se trece la venitul statului.
[În redacţia Legii nr.51-XIII din 14.04.94]
[În redacţia Legii nr.640-XIII din 10.07.91]
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
Dacă debitorul încalcă a doua oară sau de mai multe ori termenele stabilite pentru executarea hotărîrii, instanţa aplică din nou măsurile prevăzute la alineatul al patrulea al acestui articol. Achitarea amenzii nu-l scuteşte pe debitor de obligaţia de a executa acţiunile prevăzute de hotărîrea instanţei de judecată.
[În redacţia Legii nr.51-XIII din 14.04.94]
[În redacţia Legii nr.640-XIII din 10.07.91]
Împotriva încheierilor asupra chestiunilor arătate în prezentul articol se poate face recurs.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.640-XIII din 10.07.91]
[În redacţia Ucazului din 20.02.85]
Articolul 405. Efectele neexecutării hotărîrii cu privire
la restabilirea în serviciu
În caz de neexecutare de către administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei sau organului colegial a hotărîrii judecătoreşti cu privire la restabilirrea în serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim, instanţa de judecată , la cererea executorului judecătoresc, va supune persoana cu funcţii de răspundere sau, după caz, memebrii organului colegial, care sînt obligaţi să execute hotărîrea, unei amenzi în mărime de pînă la şaptezeci şi cinci de salarii minime.
[Art.405 al.1 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
Achitarea amenzii nu eliberează persoana cu funcţii de răspundere ori organul colegial de executarea hotărîrii instanţei de judecată cu privire la restabilirea în serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim.
Instanţa de judcată dă o decizie prin care dispune să i se plătească salariatului salariul mediu sau diferenţa de salariu pe tot intervalul de timp, începînd cu ziua emiterii hotărîrii şi terminînd cu ziua executării ei.
Totodată, instanţa de judecată pune în sarcină persoanei cu funcţii de răspundere sau, după caz, membrilor organului colegial care au reţinut executarea hotărîrii judecătoreşti obligaţia de a repara deplin dauna pricinuită întreprinderii, instituţiei, organizaţiei în legătură cu neexecutarea hotărîrii judecătoreşti.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL PATRUZECELEA
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR ÎN PRIVINŢA ÎNTREPRINDERILOR,
INSTITUŢIILOR, ORGANIZAŢIILOR DE STAT, COLHOZURILOR,
ALTOR ORGANIZAŢII COOPERATISTE, ASOCIAŢIILOR LOR,
ALTOR ORANIZAŢII OBŞTEŞTI
Articolul 406. Aplicarea regulilor generale
Executarea hotărîrilor în privinţa întreprinderilor, instituţiilor de stat, colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti se face în conformitate cu regulile generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările arătate în capitolul de faţă.
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 407. Urmărirea mijloacelor băneşti
Cînd este vorba de întreprinderi, instituţii, organizaţii de stat, de colhozuri, de alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti, se urmăresc, pe bază de documente de executare silită, în primul rînd, mijloacele băneşti ale debitorului, aflate la instituţiile de credit, potrivit cu regulile stabilite de legislaţie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 408. Procedura de urmărire a mijloacelor băneşti
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de stat, colhozurile, alte organizaţii cooperatiste, asociaţiile lor, alte organizaţii obşteşti, care au conturi la instituţii de credit, în cazul cînd sînt urmărite mijloacele băneşti ale debitorilor, aflate la instituţii de credit, prezintă documentul de executare silită direct instituţiei de credit respective pentru virarea silită a mijloacelor, conform regulilor stabilite de legislaţie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
ART.95. BROGAT PRIN LP1396/17.10.02, MO149/07.11.02 art.1158
Articolul 408/1. Urmărirea bunurilor proprietate publică a statului
Bunurile proprietate publică a statului din sectoarele strategice ale economiei (energetică, telecomunicaţii,
transporturi), care fac parte componentă din procesul tehnologic continuu, precum şi resursele naturale,
nu pot fi urmărite pe baza pretenţiilor creditorilor.
[Art.408/1 ]n redacţia L1367/10.11.2000, MO146/17.11.2000]
[Art.4081 se declară neconstituţional prin HCC11/15.02.2001, MO25-26/01.03.2001]
Articolul 409. Urmărirea bunurilor întreprinderilor agricole
supuse privatizării
Dacă întreprinderea agricolă care se privatizează sau urmează a fi privatizată nu are mijloace băneşti suficiente pentru acoperirea datoriei,se pot urmări bunurile aflate în proprietatea acestui debitor, cu excepţia instalaţiilor de irigaţie şi plantaţiilor multianuale amplasate pe terenurile fondului funciar de privatizare, tractoarelor, combinelor, altor maşini şi echipament cu destinaţie agricolă, mijloacelor de transport folosite la obţinerea producţiei agricole, fondului semincer, vitelor de muncă şi celor productive şi producţiei agricole în stadiu neterminat.
[Art.409 introdus prin Legea nr.394-XIV din 13.05.99]
[Art.409 exclus prin Legea nr.1554-XIII din 25.02.98]
[Art.409 modificat prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
[Art.409 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
[Art.410 exclus prin Legea nr.1554-XIII din 25.02.98]
[Art.410 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[Art.411 exclus prin Legea nr.1554-XIII din 25.02.98]
[Art.411 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 412. Vînzarea bunurilor
Vînzarea bunurilor întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti se face potrivit cu prevederile legislaţiei.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 413. Procedura de urmărire în caz de lichidare
a organizaţiei
În caz de lichidare a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei de stat, a colhozului, a unei alte organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti urmărirea datoriei se face după procedura stabilită de legislaţie.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Ucazului din 06.05.82]
CAPITOLUL AL PATRUZECI ŞI UNULEA
DISTRIBUIREA ÎNTRE CREDITORII-URMĂRITORI A SUMELOR
REALIZATE PRIN URMĂRIRE
Articolul 414. Predarea sumelor realizate prin urmărire
creditorilor-urmăritori
Din suma pe care executorul judecătoresc a realizat-o prin urmărirea debitorului se acoperă mai întîi cheltuielile de executare, restul este folosit apoi pentru satisfacerea pretenţiilor creditorilor-urmăritori. Suma rămasă după satisfacerea tuturir pretenţiilor se restituie debitorului.
Sumele, realizate prin urmărirea debitorului şi care trebuie să fie predate creditorilor-urmăritori, se consemnează de executorul judecătoresc pe contul de depozit al instanţei de judecată al subdiviziunii teritoriale a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, iar după aceea se eliberează sau se transferă după regulile stabilite.
[Art.414 al.2 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
Sumele care urmează să fie făcute venit la stat se depun de executorul judecătoresc direct la instituţia finanaciară respectivă a Republicii Moldova.
[În redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Sumele urmărite în folosul unor persoane care locuiesc în străinătate, se virează creditorului-urmăritor conform regulilor stabilite.
Articolul 415. Alăturarea la urmărire
În timpul urmăririi persoanele, care au documente de executare silită în legătură cu alte pricini, se pot alătura la urmărire.
Articolul 416. Ordinea satisfaceii pretenţiilor creditorilor-urmăritori
Dacă suma realizată prin urmărirea debitorului nu este suficientă pentru satisfacera tuturor pretenţiilor conform documentelor de executare, suma aceasta se distribuie între creditorii-urmăritori în ordinea categoriilor, stabilită prin articolele 417 - 424 din prezentul cod.
Din momentul expirării termenului de executare a obligaţiei garantate prin gaj, creditorul gajist are dreptul preferenţial faţă de ceilalţi creditori urmăritori de a-şi executa creanţele din valoarea bunurilor sau drepturilor patrimoniale gajate.
[Alin.2 art.416 introdus prin Legea nr.1465-XIII din 29.01.98]
Pretenţiile fiecărei categorii posterioare se satisfac, după ce au fost satisfăcute pe deplin pretenţiile categoriile anterioare. Dacă suma realizată nu este suficientă pentru satisfacera completă a tuturor pretenţiilor unei categorii, aceste pretenţii se satisfac proporţional cu suma ce i se cuvine fiecărui creditor-urmăritor.
La examinarea cazurilor cu privire la falimentul debitorilor, cerinţele creditorilor se satisfac în ordinea stabilită de legislaţia cu privire la faliment.
[Alin.4 art.416 introdus prin Legea nr.1554-XIII din 25.02.98]
[Art.416 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 417. Urmăririle de categoria întîia
Se satisfac în primul rînd pretenţiile privitoare la plata pensiei alimentare; pretenţiile care decurg din raporturile de muncă; pretenţiile cu privire la plata pentru asistenţa juridică, prestată de avocaţi; pretenţiile referitoare la plata onorarului în baza contractului de autor; pretenţiile cu privire la repararea daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii precum şi în legătură cu pierdera întreţinătorului.
[Alin.1 art.417 modificat prin Legea nr.1554-XIII din 25.02.98]
După satisfacera completă a pretenţiilor sus-menţionate se satisfac pretenţiile cu privire la asigurările sociale şi pretenţiile cetăţenilor privind repararea daunei, cauzate bunurilor lor prin infracţiune sau contravenţie administrativă.
[Art.417 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 418. Urmăririle de categoria a doua
Se satisfac în al doilea rînd pretenţiile privitoare la impozite şi la plăţile nefiscale, ce se varsă în buget; pretenţiile organelor asigurărilor de stat cu privire la asigurările obligatorii; pretenţiile cu privire la repararea daunei, cauzate prin infracţiune sau contravenţie administrativă întreprinderilor, instituţiilor de stat, colhozurilor, altor organizaţii cooperatiste, asociaţiilor lor, altor organizaţii obşteşti.
[Art.418 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 419. Urmăririle de categoria a treia
Se satisfac în al treilea rînd pretenţiile garantate prin gaj cu privire la urmărirea din valoarea bunurilor date în gaj.
[Art.419 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 420. Urmăririle de categoria a patra
Se satisfac în al patrulea rînd pretenţiile negarantate prin gaj ale întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat, ale colhozurilor, ale altor organizaţii cooperatiste, ale asociaţiilor lor, ale altor organizaţii obşteşti.
[Art.420 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 421. Urmăririle de categoria a cincea
Toate celelalte pretenţii se satisfac în al cincilea rînd.
[Art.421 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 422. Urmărirea bunurilor date în gaj
Bunurile date în gaj pot fi urmărite, dacă celelalte bunuri ale debitorului nu sînt suficiente pentru satisfacerea completă a tuturor pretenţiilor, formulate faţă de el şi negarantate de gaj.
Creditorul-gajist, care şi-a reţinut bunurile date în gaj, este obligat să satisfacă pretenţiile, ce au precădere faţă de pretenţia lui, dar într-o proporţie, care să nu depăşească valoarea acestor bunuri.
[Art.422 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
[Art.423 exclus prin Legea nr.1554-XIII din 25.02.98]
[Art.423 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
[Art.423 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 424. Executarea sentinţei în partea privitoare la
confiscarea bunurilor
Vînzarea bunurilor debitorului în cadrul executării unei sentinţe judecătoreşti în parte privitoare la confiscarea bunurilor se face după ce au fost satisfăcute toate pretenţiile faţă de debitor, care s-au născut înainte ca organele de anchetă preliminară sau instanţa de judecată să fi pus sechestru pe bunurile celui condamnat.
Pretenţiile referitoare la plata pensiei de întreţinere (alimente) şi repararea prejudiciului cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului lui, se îndestulează şi în cazul dacă aceste pretenţii au luat naştere după aplicarea sechestrului asupra bunurilor celui condamnat.
[Art.424 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Articolul 425. Tabloul de împărţeală întocmit de executorul
judecătoresc
Dacă sînt mai mulţi creditori-urmăritori şi dacă suma realizată din urmărirea degitorului nu este suficientă pentru satisfacerea completă a tuturor cerinţelor executorul judecătoresc întocmeşte un tablou de împărţeală a banilor între creditorii-urmăritori, în ordinea stabilită în ce priveşte satisfacera pretenţiilor, şi îl prezintă spre aprobare judecătorului.
[Art.425 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Împotriva încheierii judecătorului cu privire la aprobarea sau modificarea tabloului de împăţeală întocmit de executorul judecătoresc se poate face recurs.
[Alin.2 art.425 în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
CAPITOLUL AL PATRUZECI ŞI DOILEA
APĂRAREA DREPTURILOR DEBITORULUI ŞI ALE ALTOR PERSOANE
ÎN CADRUL EXECUTĂRII UNEI HOTĂRÎRI JUDECĂTOREŞTI
Articolul 426. Recursul împotriva actelor executorului
judecătoresc
Împotriva actelor efectuate de executorul judecătoresc în cadrul executării unei hotărîri sau împotriva refuzului de a efectua asemenea acte, creditorul-urmăritor sau debitorul poate face recurs. Recursul se introduce la instanţa, pe lîngă care în a cărei circumscripţie se află subdiviziunea teritorială a Departamentului de executare a deciziilor judiciare pe lîngă Ministerul Justiţiei, în care funcţionează executorul judecătoresc, în curs de cinci zile din momentul efectării actului de către executorul judecătoresc sau din momentul cînd persoanele sus-arătate, cărora nu li s-a comunicat data şi locul efectuării actului au aflat despre el.
[Art.426 al.1 modificat prin L1144/20.06.2002, MO110/01.08.2002 art.835]
Recursurile împotriva actelor executorului judecătoresc se examinează în şedinţa de judecată. Creditorului-urmăritor şi debitorului li se comunică locul şi data şedinţeil dar neprezentarea lor nu împiedică soluţionarea chestiunii deduse în faţa instanţei.
Împotriva încheierii instanţei cu privire la actele executorului judecătoresc se poate face recurs.
[Art.426 în redacţia Legii nr. 942-XIII din 18.07.96]
Articolul 427. Apărarea drepturilor altor persoane în
cadrul executării hotărîrii
În cazul cînd la punerea sechestrului pe bunuri executorul judecătoresc a săvîrşit o încălcare a legii, care constituie un temei pentru anularea sechestrului, indiferent dacă bunurile aparţin debitorului sau altor persoane, cererea debitorului şi acestor persoane de a se anula sechestrul se examinează de instanţa de judecată după regulile, stabilite de articolul 426 din prezentul cod. Asemenea cereri pot fi depuse pînă în momentul vînzării bunurilor sechestrate.
Contestarea de către terţe persoane a dreptului privind apartenenţa bunurilor urmărite se ecaminează de instanţă potrivit cu regulile privitoare la procedura de intentare a acţiunilor (acţiunile pentru ridicarea sechestrului pus pe bunuri).
Acţiunile pentru ridicarea sechestrului pus pe bunuri pot fi intentate atît de proprietarii, cît şi de posesorii bunurilor, ce nu aparţin debitorului.
Acţiunile pentru ridicarea sechestrului pus pe bunuri se intentează debitorului şi creditorului-urmăritor. Dacă sechestrarea bunurilor s-a făcut pe baza unei sentinţe penale în partea privitoare la confiscarea bunurilor, vor figura în calitate de pîrîţi cel condamnat şi organul financiar respectiv. Dacă bunurile sechestrate au fost de acum vîndute, acţiunea se intentează şi persoanelor cărora li s-au predat bunurile.
În caz de admitere a acţiunii de restituire a bunurilor de acum vîndute, litigiile dintre cei ce le-au cumpărat, creditorul-urmăritor şi debitor se examinează potrivit cu regulile privitoare la procedura de intentare a acţiunilor.
Dacă se va constata, că există împrejurările arătate în alineatul întîi al prezentului articol, judecătorul este obligat să anuleze sechestrul, indiferent de cererea persoanelor interesate.
Articolul 428. Întoarcerea executării
În cazul cînd se anulează hotărîrea adusă la îndeplinire şi se dă, după rejudecarea pricini, o hotărîre de respingere a acţiunii în tot sau în parte ori o încheiere a procesului sau de scoatere a pricinii de pe rol, precum şi în cazul cînd se admite acţiunea numai în parte, pîrîtului trebuie să i se restituie tot ce s-a incasat de la el în folosul reclamantului în baza hotărîrii anulate (întoarcerea executării).
Dacă nu este posibil să se restituie bunurile în natură, hotărîrea (încheierea, decizia) instanţei de judecată va prevedea restituirea valorii acestor bunuri.
Articolul 429. Soluţionarea de către prima instanţă a
chestiunii întoarcerii executării
Instanţa, căreia i s-a trimis pricina spre o nouă judecare, este obligată să examineze din oficiu chestiunea întoarcerii executării şi s-o soluţioneze în noua hotărîre sau decizie, cu care se va termina judecarea pricinii.
Dacă instanţa, care a examinat din nou pricina, nu a soluţionat chestiunea întoarcerii executării hotărîrii anulate, pîrîtul are dreptul în limitele termenelor de prescripţie să introducă la această instanţă o cerere de întoarcere a executării. Această cerere se examinează în şedinţa de judecată, înştiinţîndu-se persoanele care participă la proces. Dar neprezentarea acestor persoane nu împiedică soluţionara chestiunii depuse în faţa instanţei.
Împotriva încheierii instanţei asupra chestiunii întoarcerii executării se poate face recurs.
[Alin. în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
La depunera cererii de întoarcere a executării taxa de stat nu se plăteşte.
Articolul 430. Soluţionarea de către instanţa de recurs a chestiunii
întoarcerii executării hotărîrii
Dacă instanţa, care a examinat pricina pe baza unui recurs, soluţionează definitiv prin decizia sa litigiul asupra dreptului sau dispune încerarea procesului sau scoaterea cererii de pe rol, ea este obligată să soluţioneze chestiunea întoarcerii executării sau s-o trimită spre soluţionare primei instanţe.
[Art.430 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
Dacă decizia instanţei superioare nu cuprinde indicaţii cu privire la întoarcerea executării, pîrîtul are dreptul să depună o cerere corespunzătoare la prima instanţă, care va examina şi va soluţiona această cerere potrivit cu regulile articolului 429 din prezentul cod.
[Alin. în redacţia Legii nr.942-XIII din 18.07.96]
Articolul 431. Cazurile de limitare a întoarcerii executării
În caz de anulare în cadrul supravegherii a hotărîrilor în pricinile privitoare la pretenţii de bani, decurgînd din raporturi juridice de muncă, în pricinile privitoare la veniturile colhoznicilor provenite din munca în colhoz, pentru plata onorarului cuvenit în virtutea dreptului de autor, de descoperitor, de inventator - dacă s-a eliberat un certificat de autor - şi în virtutea unei propuneri de raţionalizare pentru plata pensiei de întreţinere (alinente), pentru repararea daunei cauzate prin schilodire sau prin altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului întoarcerea executării este admisibilă, dacă hotărîrea anulată se întemeia pe informaţii mincinoase, comunicare de reclamant, sau pe documente false prezentate de el.
[Art.431 în redacţia Ucazului din 06.05.82]
TITLUL AL ŞASELEA
DREPTURILE PROCEDURALE CIVILE ALE CETĂŢENILOR
STRĂINI ŞI ALE PERSOANELOR FĂRĂ CETĂŢENIE.
ACŢIUNILE INTENTATE STATELOR STRĂINE, DELEGAŢIILE
JUDECĂTOREŞTI HOTĂRÎRILE INSTANŢELOR DE JUDECATĂ
STRĂINE, TRATATELE INTERNAŢIONALE
Articolul 432. Drepturile procedurale civile ale cetăţenilor
străini, ale întreprinderilor şi organizaţiilor
străine
Cetăţenii străini au dreptul să se adreseze instanţelor de judecată din Republica Moldova şi se bucură de drepturile procedurale civile în condiţii egale cu cetăţenii Republicii Moldova.
Întreprinderile şi organizaţiile străine au dreptul să se adreseze instanţelor de judecată din Republica Moldova şi se bucură de drepturile procedurale civile pentru apărarea intereselor lor.
Guvernul Republicii Moldova poate să aplice restricţii de răspuns faţă de cetăţenii, întreprinderile şi organizaţiile statelor, în care există restricţii speciale în ceea ce priveşte drepturile procedurale civile ale cetăţenilor, întreprinderilor şi organizaţiilor Republicii Moldova.
[În redacţia Legii nr.1157-XII din 04.08.92]
Articolul 433. Drepturile procedurale civile ale persoanelor
fără cetăţenie
Persoanele fără cetăţenie au dreptul să se adreseze instanţelor de judecată din Republica Moldova şi se bucură de drepturile procedurale civile în condiţii egale cu cetăţenii Republicii Moldova.
[În redacţia Legii nr.1157-XII din 04.08.92]
Articolul 4331. Competenţa instanţelor de judecată ale Republicii Moldova
în pricinile civile în legătură cu litigiile, la care participă cetăţeni stăini,
persoane fără cetăţenie, întreprinderi şi organizaţii străine, precum şi
în legătură cu litigiile în care măcar una din părţi locuieşte în străinătate
Competenţa instanţelor de judeată ale Republicii Moldova în pricinile civile în legătură cu litigiile, la care participă cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie, întreprinderi şi organizaţii străine, precum şi în legătură cu litigiile în care măcar una din părţi locuieşte în străinătate, este reglementată de legislaţia Republicii Moldova, iar în cazurile neprevăzute de legislaţia Republicii Moldova - pe baza regulilor de competenţă stabilite prin prezentul cod.
[În redacţia Legii nr.1157-XII din 04.08.92]
Articolul 434. Acţiunile intentate statelor străine.
Imunitatea diplomatică
Intentarea unei acţiuni unui stat străin, asigurarea acţiunii şi urmărirea bunurilor unui stat străin, aflate în Republica Moldova, se pot face numai cu consimţămîntul organelor competente ale statului respectiv.
În materie de pricini civile reprezentanţii diplomatici ai statelor străine, acreditaţi în Republica Moldova, şi celelalte persoane, arătate în legile şi tratatele internaţionale respectiv ale Republicii Moldova sînt supuse jurisdicţiei instanţelor de judecată ale Republicii Moldova numai în limitele stabilite de normele dreptului internaţional sau de tratatele internaţionale ale Republicii Moldova.
În cazul în care într-un stat străin nu se asigură Republicii Moldova, bunurilor sau reprezentanţilor ei aceeaşi inviolabilitate juridică, care, potrivit prezentului articol, se garantează statelor străine, bunurilor sau reprezentanţilor lor în Republica Moldova, Guvernul Republicii Moldova sau un alt organ împuternicit poate să dispună aplicarea unor măsuri de răspuns faţă de acest stat, faţă de bunurile lui sau faţă de reprezentantul acestui stat.
[În redacţia Legii nr.1157-XII din 04.08.92]
Articolul 435. Executarea delegaţiilor date de instanţele de judecată străine
şi adresarea delegaţiilor de către instanţele de judecată ale
Republicii Moldova în instanţele de judecată străine
Instanţele de judecată ale Republicii Moldova execută delegaţiile care le-au fost date, în modul stabilit, de către instanţele de judecată străine cu privire la efectuarea diferitelor acte de procedură (înmînarea citaţiilor şi a altor documente, audierea părţilor şi a martorilor, efectuarea expertizei şi a cercetărilor la faţa locului etc.), cu execepţia cazurilor în care:
1) executarea delegaţiei ar fi în contradicţie cu suveranitatea Republicii Moldova sau ar ameninţa securitatea Republicii Moldova;
2) executarea delegaţiei nu este de competenţa instanţei de judecată.
Executarea delegaţiilor primite din parte instanţelor de judecată străine cu privire la efectuarea diferitelor acte de procedură se face în baza legislaţiei Republicii Moldova.
Instanţele de judecată ale Republicii Moldova pot da delegaţie instanţelor de judecată străine în vederea efectuării diferitelor acte de procedură.
Modul de stabilire a relaţiilor dintre instanţele de judecată ale Republicii Moldova şi cele străine se stabileşte de legislaţia Republicii Moldova şi de tratatele internaţionale încheiate de Republica Moldova şi de statele străine resprective.
[În redacţia Legii nr.1157-XII din 04.08.92]
Articolul 436. Executarea hotărîrilor instanţelor de judecată
şi ale organelor de arbitraj străine
Procedura de executare în Republica Moldova a hotărîrilor instanţelor de judecată şi ale organelor de arbitraj străine se stabileşte de legislaţia Republicii Moldova şi de tratatele internaţionale, încheiate de Republica Moldova şi de statele străine respective. Hotărîrea unei instanţe de judecată străine sau a unui organ de arbitraj străin poate fi prezentată spre executare silită în Republica Moldova în termen de trei ani din momentul cînd a rămas definitivă.
[În redacţia Legii nr.1157-XII din 04.08.92]
Articolul 437. Tratatele internaţionale
Dacă printr-un tratat internaţional la care a aderat Republica Moldova se stabilesc alte reguli decît cele prevăzute prin prezentul cod se aplică regulile tratatului internaţional.
[Legii RM nr.942-XIII din 18.07.96]
[În redacţia Legii nr.1157-XII din 04.08.92]
ANEXA Nr.1
LISTA
categoriilor de bunuri care nu pot fi urmărite pe baza
documentelor de executare silită
[Modificată prin Ucazul din 06.05.82]
Nu pot fi urmărite pe baza documentelor de executare silită umătoarele categorii de bunuri şi obiecte, care constituie proprietate personală a debitorului sau cota-parte ce-i revine într-o proprietate comună şi care sînt necesate debitorului şi persoanelor întreţinute de el:
1. Casa de locuit cu dependinţele sau unele părţi ale el - la persoanele, a căror îndeletnicire de bază este agricultura, dacă debitorul şi familia lui locuiesc permanent în ea, cu excepţia cazurilor cînd este vorba de restituirea unui împrumut, acordat de bancă pentru costrucţia casei.
2. La persoanele, a căror îndeletnicire de bază este agricultura - unica vacă, în lipsa unei vaci - unica viţică; în gospodăriile care nu au nici vacă şi nici viţică - unica capră, oaie sau porc, la colhoznici, afară de aceasta - oile, caprele şi porcii pînă la jumătate din norma stabilită pentru gospodăria de colhoznic prin Statutul colhozului precum şi păsările de curte.
3. Nutreţul pentru vite, necesar pînă la strîngerea noii recolte de furaj sau pînă la scoaterea vitelor la păşunat.
4. La persoanele, a căror îndeletnicire de bază este agricultura - seminţele necesare însămînţărilor curente.
5. Mobila, obiectele de uz casnic, îmbrăcămintea, necesare debitorului şi persoanelor întreţinute de el:
1) îmbrăcămintea - pentru fiecare persoană: un platon de vară sau de toamnă, un palton de iarnă sau un cojoc, un costum de iarnă (pentru femei - două rochii de iarnă), un costum de vară (pentru femei - două rochii de vară), cîte o pălărie pentru fiecare sezon (pentru femei, pe lîngă aceasta, două broboade de vară şi o broboadă de iarnă sau un şal), altă îmbrăcăminte sau pălării, întrebuinţate timp îndelungat şi care nu prezintă valoare;
2) încălţăminte, rufele, albiturile de pat, tacîmurile aflte în uz (cu excepţia obiectelor făcute din materiale preţioase, precum şi a obiectelor care prezintă o valoare artistică);
3) mobila - cîte un pat şi un scaun pentru fiecare persoană, o masă, un dulap şi o ladă pentru o familie;
4) toate lucrurile copiilor;
6. Produsele alimentare într-o cantitate necesară debitorului şi familiei lui pînă la recolta nouă, dacă îndeletnicirea principală a debitorului este agricultura, iar în celelalte cazuri produsele alimentare şi banii în valoarea totală egală cu salariul lunar al debitorului, dar nu mai puţin de o sută de ruble.
7. Combustibilul necesar pentru pregărirea mîncării şi încălzirea locuinţei familiei în cursul sezonului, în care se face foc în sobe.
8. Inventarul (inclusiv manualele şi cărţile) necesar debitorului pentru a-şi continua exercitarea profesiei, cu excepţia cazurilor, cînd prin sentinţa instanţei de judecată debitorul a fost lipsit de dreptul de a exercitta îndeletnicirea respectivă sau cînd inventarul a fost folosit de el pentru a exercita un meşteşug nelegal.
9. Cotele de participare la organizaţiile cooperatiste, dacă debitorul nu a fost exclus din rîndurile membrilor cooperativei.
10. În caz de urmărire pe baza unor documente de executare silită a cotei-părţi ce revine debitorului în bunurile în devălmăşie ale gospodăriei de colhoznic sau ale gospodăriei ţăranilor, care se ocupă cu munca individuală în agricultură, mărimea cotei se stabileşte după scoaterea din aceste bunuri a casei de locuit, în care trăiesc membrii gospodăriei, cu dependinţele ei, a seminţelor necesare însămînţărilor curente, a unei vaci, iar în lipsa unei vaci - a unei viţele (iar într-o gospodărie de colhoznic - şi a oilor, caprelor, procilor şi păsărilor de curte) pînă la o jumătate de normă stabilită de Statul artelului agricol şi a nutreţului necesa animalelor rămase.
ANEXA Nr.2
Reconstituirea dosarelor pierdute, conţinînd acte
de procedură judiciară sau de executare
Articolul 1. Dosarele pierdute, conţinînd acte de procedură judiciară sau de executare, pot fi reconstituite de instanţă la cererea participanţilor la proces, a procurorului, precum şi din oficiu de instanţă.
Articolul 2. Dosarul pierdut se reconstituie în întregime sau parţial în partea care trebuie reconstituită după părerea primei instanţe sau a instanţei superioare. Hotărîrea sau încheierea cu pricire la încetarea procesului, care s-a dat de instanţă, trebuie să fie reconstituită în mod obligatoriu.
Articolul 3. Cererea de reconstituire a dosarului pierdut, dacă acesta conţinea acte de procedură judiciară, se depune la instanţa care a judecat procesul, iar dacă conţine acte de executare - la instaţa locului de executare.
Articolul 4. Cererea trebuie să cuprindă date amănunţite despre proces. La cerere se anexează documentele care s-au păstrat la petiţionar şi care au legătură cu procesul, sau copii de pe ele, chiar dacă nu sînt certificate după regulile stabilite.
Articolul 5. La examinarea pricinii instanţa va folosi părţile din dosar care s-au păstrat, actele eliberate cetăţenilor şi instituţiilor înainte de pierderea dosarului, copiile de pe aceste acte, alte adeverinţe şi hîrtii care au legătură cu procesul.
Instanţa de judecată poate asculta în calitate de martor persoanele care au fost de faţă la efectarea actelor de procedură, şi în cazurile necesare, pe membrii completului ce a judecat procesul, al cărui dosar s-a pierdut, precum şi persoanele care au executat hotărîrea instanţei.
Articolul 6. Dacă materialele adunate nu sînt suficiente pentru reconstituirea exactă a dosarului pierdut, instanţa dă o încheiere, prin care încetează examinarea cererii de reconstituire a dosarului. În acest caz petiţionarul poate intenta o acţiune conform regulilor generale.
Articolul 7. Cheltuielile făcute de instanţă în legătură cu examinarea procesului privitor la reconstituirea dosarului pierdut cad în sarcina statului. Dacă cererea s-a făcut cu rea-credinţă, petiţionarul va fi obligat a plăti cheltuielile de judecată.
[Anexa nr.3 exclusă prin Legea nr.942-XIII din 18.07.96]
CUPRINSUL
CUPRINSUL
CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ
Partea 1. Articolele 1 - 29
TITLUL ÎNTÎI
DISPOZIŢII GENERALE
CAPITOLUL ÎNTÎI
DISPOZIŢII DE BAZĂ
Articolul 1. Legislaţia cu privire la procedura civilă
Articolul 2. Sarcinile procedurii civile
Articolul 3. Procedura în pricinile civile
Articolul 4. Accesul liber la justiţie
Articolul 5. Pornirea pricinii civile de către instanţa de judecată
Articolul 6. Înfăptuirea justiţiei pe principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a judecăţii
Articolul 7. Judecarea pricinilor civile
Articolul 8. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii
Articolul 9. Limba de procedură şi dreptul la interpret
Articolul 10. Caracterul public al dezbaterilor judiciare şi principiul contradictorialităţii
Articolul 11. Aplicarea legislaţiei la judecarea pricinilor
Articolul 12. Aplicarea legislaţiei altor state
Articolul 13. Formarea practicii judiciare
Articolul 14. Obligativitatea hotărîrilor instanţelor de judecată
Articolul 15. Exclus
CAPITOLUL AL DOILEA
COMPUNEREA INSTANŢIEI DE JUDECATĂ. RECUZĂRILE
Articolul 16. Completele de judecată
Articolul 17. Modul de soluţionare a chestiunilor de către instanţa de judecată
Articolul 18. Exclus
Articolul 19. Temeiurile de recuzare a judecătorului
Articolul 20. Inadmisibilitatea participării repetate a judecătorului la judecarea pricinii
Articolul 21. Temeiurile de recuzare a expertului, interpretului şi grefierului
Articolul 22. Exclus
Articolul 23. Cererea de recuzare
Articolul 24. Procedura soluţionării propunerii de recuzare
Articolul 25. Efectele admiterii cererii de recuzare
CAPITOLUL AL TREILEA
COMPETENŢA DUPĂ MATERIE
Articolul 26. Competenţa judecătoriilor raionale, de sector şi municipale
Articolul 27. Competenţa instanţelor judecătoreşti economice
Articolul 28. Competenţa instanţelor judecătoreşti militare
Articolul 281. Competenţa tribunalului
Articolul 282. Competenţa Curţii de Apel
Articolul 283. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie
Articolul 29. Competenţa în caz de existenţă a mai multor cereri legate între ele
Partea 2. Articolele 30 - 82/1
CAPITOLUL AL PATRULEA
PARTICIPANŢII LA PROCES.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR
Articolul 30. Participanţii la proces
Articolul 31. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces
Articolul 31/1. Utilizarea mijloacelor tehnice
Articolul 32. Capacitatea de folosinţă a drepturilor procedurale civile
Articolul 33. Capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale civile
Articolul 34. Părţile
Articolul 35. Drepturile procedurale ale părţilor
Articolul 36. Obligaţia părţilor de a se folosi cu bună-credinţă de drepturile lor
Articolul 37. Participarea mai multor reclamaţi sau pîrîţi la proces
Articolul 38. Înlocuirea părţii care figurează greşit în proces
Articolul 39. Terţele persoane care formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului
Articolul 40. Terţele persoane care nu formulează pretenţii proprii cu privire la obiectul litigiului
Articolul 41. Întroducerea terţelor persoane în procesele de restabilire în lucru
Articolul 42. Succesiunea în drepturile procedurale
Articolul 43. Participarea procurorului la judecarea pricinilor
Articolul 44. Drepturile procedurale ale procurorului
Articolul 45. Participarea la proces a organelor administraţiei de stat, a sinidicatelor, a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, unităţilor militare şi cetăţenilor, care apără drepturile altor persoane
Articolul 46. Drepturile procedurale ale organelor administraţiei de stat, sindicatelor, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, unităţilor militare şi cetăţenilor, care apără drepturile altor persoane
CAPITOLUL AL CINCILEA
REPREZENTAREA ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
Articolul 47. Exercitarea drepturilor procedurale în instanţa de judecată prin reprezentanţi
Articolul 48. Persoanelor care pot fi reprezentanţi în instanţa de judecată
Articolul 49. Formularea împuternicirilor reprezentantului
Articolul 50. Împuternicirile date reprezentantului
Articolul 51. Reprezentanţii legali
Articolul 52. Persoanele care nu pot fi reprezentanţi în justiţie
CAPITOLUL AL ŞASELEA
DOVEZILE
Articolul 53. Dovezile
Articolul 54. Obligaţia de a dovedi şi de a prezenta dovezi
Articolul 55. Dovezile reţinute de instanţa de judecată
Articolul 56. Admisibilitatea dovezilor
Articolul 57. Cazurile cînd nu e nevoie de a se face dovadă
Articolul 58. Puterea obligatoare a sentinţei penale pentru instanţa care judecă pricina civilă
Articolul 59. Delegaţiile date altor instanţe de judecată
Articolul 60. Modul de îndeplinire a delegaţiei date unei alte instanţe de judecată
Articolul 61. Aprecierea dovezilor
Articolul 62. Asigurarea dovezilor
Articolul 63. Explicaţiile date de părţi şi de terţe persoane
Articolul 64. Depoziţiile martorilor
Articolul 65. Obligaţiile şi răspunderea martorilor
Articolul 66. Înscrisurile
Articolul 67. Ordonarea aducerii şi prezentarea înscrisurilor
Articolul 68. Obligaţia de a prezenta înscrisurile cerute
Articolul 681 Respingerea cererii de prezentare a înscrisului
Articolul 69. Examinarea şi cercetarea înscrisurilor la locul de păstrare a lor
Articolul 70. Restituirea documentelor originale
Articolul 71. Dovezile materiale
Articolul 72. Ordonarea aducerii şi prezentarea
dovezilor materiale
Articolul 73. Obligaţia de a prezenta dovezile materiale
Articolul 74. Păstrarea dovezilor materiale
Articolul 75. Examinarea dovezilor materiale la locul de păstrare a lor
Articolul 76. Restituirea dovezilor materiale
Articolul 77. Expertiza ordonată de instanţă
Articolul 78. Procedura de efectuare a expertizei
Articolul 79. Obligaţiile şi drepturile expertului
Articolul 80. Concluziile expertului
Articolul 81. Aprecierea concluziilor expertului de către instanţa de judecată
Articolul 82. Expertiza suplimentară şi noua expertiză
Articolul 82/1. Decăderea din dreptul de a prezenta dovezi
Partea 3. Articolele 83 - 116
CAPITOLUL AL ŞAPTELEA
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ
Articolul 83. Cheltuielile de judecată
Articolul 84. Cuantumul taxei de stat
Articolul 85. Valoarea acţiunii
Articolul 86. Plata suplimentară a taxei de stat
Articolul 87. Restituirea taxei de stat
Articolul 88. Înlesniri la încasarea taxei de stat
Articolul 89. Scutirea de plată, amînarea, eşalonarea achitării taxei sau eşalonarea achitării taxei de stat
Articolul 90. Cheltuielile legate de judecarea pricinii
Articolul 91. Sumele care urmează să fie plătite martorilor, experţilor şi traducătorilor
Articolul 92. Încasarea de la plăţi a sumelor ce urmează să fie plătite martorilor şi experţilor
Articolul 93. Plata sumelor cuvenite martorilor, experţilor şi traducătorilor
Articolul 94. Repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi
Articolul 941. Acordarea de asistenţă juridică gratuită cetăţenilor
Articolul 941. Repartizarea cheltuielilor legate de examinarea plîngerii
Articolul 95. Plata cheltuielilor pentru asistenţa juridică
Articolul 96. Plata de despăgubiri pentru pierderea timpului de muncă
Articolul 97. Repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul renunţării la acţiune şi al tranzacţiei de împăcare
Articolul 98. Restituirea cheltuielilor de judecată făcute de părţi
Articolul 99. Restituirea către stat a cheltuielilor de judecată
Articolul 100. Atacarea încheierilor date asupra chestiunilor legate de cheltuielie de judecată
CAPITOLUL AL OPTULEA
ÎNŞTIINŢĂRILE ŞI CHEMĂRILE ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ
Articolul 101. Citaţiile
Articolul 102. Cuprinsul citaţiei
Articolul 103. Expedierea citaţiilor
Articolul 104. Înmînarea citaţiilor
Articolul 105. Refuzul de a primi citaţia
Articolul 106. Obligaţia de a comunica instanţei de judecată schimbarea adresei în cursul procesului
Articolul 107. Actele instanţei de judecată, cînd locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut
CAPITOLUL AL NOUĂLEA
TERMENELE DE PROCEDURĂ
Articolul 108. Exclus
Articolul 109. Calcularea termenelor de procedură
Articolul 110. Expirarea termenelor de procedură
Articolul 111. Efectele neîndeplinirii actului de procedură în termen
Articolul 112. Suspendarea termenelor de procedură
Articolul 113. Prelungirea termenelor de procedură
Articolul 114. Repunerea în termen
CAPITOLUL AL ZECELEA
AMENZILE JUDECĂTOREŞTI
Articolul 115. Aplicarea amenzilor judecătoreşti
Articolul 116. Anularea sau micşorarea amenzii
Partea 4. Articolele 117 - 144
TITLUL AL DOILEA
PROCEDURA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE
A. ACŢIUNEA CIVILĂ
CAPITOLUL AL UNSPREZECELEA
COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ
Articolul 117. Competenţa jurisdicţională în pricinile civile
Articolul 118. Intentarea acţiunii la instanţa domiciliului pîrîtului
Articolul 119. Competenţa la alegerea reclamantului
Articolul 120. Competenţa excepţională
Articolul 121. Competenţa contractuală
Articolul 122. Competenţa în acţiunile civile izvorîte din pricini penale
Articolul 123. Competenţa în cererile reconvenţionale
Articolul 124. Strămutarea pricinilor de la o instanţă de judecată la o altă instanţă de judecată
Articolul 125. Conflictul de competenţă
Articolul 126. Strămutarea pricinilor de către Curtea Supremă de Justiţie
Articolul 127. Exclus
CAPITOLUL AL DOISPREZECELEA
CHEMAREA ÎN JUDECATĂ
Articolul 128. Forma şi conţinutul cererii de chemare în judecată
Articolul 129. Copiile de pe cereri şi de pe celelalte documente
Articolul 130. Întrunirea şi despărţirea mai multor pretenţii din cerere
Articolul 131. Primirea cererilor în judecată şi refuzul de a le primi în pricinile civile
Articolul 132. Cazuri cînd nu se dă curs cererii
Articolul 133. Cererea reconvenţională
Articolul 134. Condiţiile pentru primirea cererii reconvenţionale
CAPITOLUL AL TREISPREZECELEA
ASIGURAREA ACŢIUNII
Articolul 135. Temeiul pentru asigurarea acţiunii
Articolul 136. Măsurile de asigurare a acţiunii
Articolul 137. Înlocuirea unei forme de asigurare a acţiunii cu altă formă
Articolul 138. Examinarea cererii de asigurare a acţiunii
Articolul 139. Executarea încheierii de asigurare a acţiunii
Articolul 140. Anularea măsurii de asigurare a acţiunii
Articolul 141. Atacarea încheierilor cu privire la asigurare acţiunii
Articolul 142. Repararea pagubelor cauzate pîrîtului prin asigurarea acţiunii
CAPITOLUL AL PAISPREZECELEA
PREGĂTIREA PRINCINILOR CIVILE
PENTRU DEZBATERILE JUDICIARE
Articolul 143. Actele judecătorului în vederea pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare
Articolul 143/1. Referinţă la cererea de chemare în judecată
Articolul 143/2. Alte măsuri premergătoare
Articolul 144. Fixarea termenului pentru judecarea pricinii
Partea 5. Articolele 145 - 189
CAPITOLUL AL CINCISPREZECELEA
DEZBATERILE JUDICIARE
Articolul 145. Şedinţa de judecată
Articolul 146. Nemijlocirea, oralitatea dezbaterilor judiciare
Articolul 147. Exclus
Articolul 148. Preşedintele şedinţei de judecată
Articolul 149. Ordinea în timpul şedinţei de judecată
Articolul 150. Măsurile care se iau faţă de cei ce tulbură ordinea în timpul şedinţei de judecată
Articolul 151. Deschiderea şedinţei de judecată
Articolul 152. Verificarea prezentării participanţilor la proces
Articolul 153. Explicarea de către preşedintele şedinţei a obligaţiilor interpretului
Articolul 154. Îndepărtarea martorilor din sala de şedinţă
Articolul 155. Anunţarea componenţei completului de judecată şi explicarea dreptului de a face propuneri de recuzare
Articolul 156. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drep turilor şi a obligaţiilor participanţilor la proces
Articolul 157. Soluţionarea de către instanţa de judecată a cererilor participanţilor la proces
Articolul 1571. Prezentarea dovezilor în şedinţa de judecată
Articolul 158. Efectele neprezentării la şedinţă de judecată a participanţilor la proces
Articolul 159. Efectele neprezentării părţilor la şedinţă de judecată fără motive întemeiate
Articolul 160. Repararea pagubei pentru neprezentarea părţii în judecată
Articolul 161. Exclus
Articolul 162. Amînarea procesului
Articolul 163. Audierea martorului în caz de amînare a procesului
Articolul 164. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor şi obligaţiilor expertului
Articolul 165. Începerea judecării pricinii în fond
Articolul 166. Renunţarea reclamantului la acţiune, recunoaşterea pretenţiilor de către pîrît şi tranzacţia de
împăcare a părţilor
Articolul 167. Explicaţiile participanţilor la proces
Articolul 168. Stabilirea procesului de cercetare a dovezilor
Articolul 169. Audierea martorilor
Articolul 170. Prevenirea martorului asupra răspunderii ce o poartă pentru refuzul de a depune mărturii sau pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase
Articolul 171. Procedura de audiere a martorului
Articolul 1711. Declaraţia martorilor
Articolul 172. Folosirea de către martor a unor însemnări
Articolul 173. Audierea martorului minor
Articolul 174. Citirea în şedinţă a declaraţiilor martorilor
Articolul 175. Cercetarea înscrisurilor
Articolul 176. Cererea de defăimare a documentelor ca fiind false
Articolul 177. Cercetarea dovezilor materiale
Articolul 178. Examinarea la faţa locului
Articolul 179. Audierea experţilor
Articolul 180. Efectuarea expertizei suplimentare sau a unei noi expertize
Articolul 181. Concluziile organelor administraţiei de stat
Articolul 182. Interogatoriul
Articolul 183. Terminarea examinării pricinii în fond
Articolul 184. Susţinerile verbale
Articolul 185. Replicile
Articolul 186. Exclus
Articolul 187. Reluarea examinării pricinii în fond
Articolul 188. Retragerea completului de judecată în camera de chibzuire
Articolul 189. Pronunţarea hotărîrii
Partea 6. Articolele 190 - 229
CAPITOLUL AL ŞAISPREZECELEA
HOTĂRÎREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ
Articolul 190. Darea hotărîrii
Articolul 191. Hotărîrea trebuie să fie legală şi întemeiată
Articolul 192. Secretul deliberării judecătorilor
Articolul 193. Chestiunile care urmează să fie soluţionate la darea hotărîrii
Articolul 194. Dreptul instanţei de judecată de a depăşi limitele pretenţiilor formilate
Articolul 195. Expunerea hotărîrii
Articolul 196. Cuprinsul hotărîrii
Articolul 197. Specificarea modului şi termenului de executare a hotărîrii, de asigurare a executării ei
Articolul 198. Hotărîrea care obligă o persoană juridică să plătească o sumă de bani
Articolul 199. Hotărîrea de adjudecare a bunurilor sau contra valorii lor
Articolul 200. Hotărîrea care obligă pe pîrît să săvîrşească anumite acte
Articolul 201. Hotărîrea dată în folosul mai multor reclamanţi sau împotriva mai multor pîrîţi
Articolul 2011. Exclus
Articolul 202. Îndreptarea greşelolor materiale şi de calcul evidente, strecurate în hotărîre
Articolul 203. Hotărîrea suplimentară
Articolul 204. Lămurirea hotărîrii, schimbarea modului şi ordinii de executare a hotărîrii
Articolul 205. Amînarea şi eşalonarea executării hotărîrii, schimbarea modului şi ordinii de executare a
hotărîrii
Articolul 206. Hotărîrea instanţei de judecată rămasă definitivă
Articolul 207. Executarea hotărîrii
Articolul 208. Hotărîrile care urmează să fie executate imediat
Articolul 209. Dreptul instanţei de judecată de a dispune executarea imediată a hotărîrii
Articolul 210. Asigurarea executării hotărîrii
Articolul 211. Executarea provizorie înainte de darea hotărîrii în cererile de plată a pensiei de întreţinere (alimente)
Articolul 212. Obligaţia de a trimite participanţilor la proces copii de pe hotărîrile şi încheierile instanţei de judecată
CAPITOLUL AL ŞAPTESPREZECELEA
SUSPENDAREA PROCESULUI
Articolul 213. Suspendarea procesului
Articolul 214. Dreptul instanţei de judecată de a suspenda procesul
Articolul 215. Termenele de suspendare a procesului
Articolul 216. Atacarea încheierii instanţei cu privire la suspendarea procesului
Articolul 217. Reînceperea procesului
CAPITOLUL AL OPTSPREZECELEA
ÎNCETAREA PROCESULUI
Articolul 218. Temeiurile pentru încetarea procesului
Articolul 219. Procedura şi efectele încetării procesului
CAPITOLUL AL NOUĂSPREZECELEA
SCOATEREA CERERII DE PE ROL
Articolul 220. Temeiurile pentru scoaterea cererii de pe rol
Articolul 221. Procedura şi efectele scoaterii cererii de pe rol
CAPITOLUL AL DOUĂZECELEA
ÎNCHEIEREA INSTANŢEI DE JUDECATĂ
Articolul 222. Darea încheierilor
Articolul 223. Cuprinsul încheierii instanţei de judecată
Articolul 224. Încheierile interlocutorii ale instanţei de judecată
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI UNULEA
PROCESE-VERBALE
Articolul 225. Obligativitatea întocmirii unui proces-verbal
Articolul 226. Cuprinsul procesului-verbal
Articolul 227. Întocmirea procesului-verbal
Articolul 228. Observaţiile asupra procesului-verbal
Articolul 229. Examinarea observaţiilor asupra procesului-verbal
Partea 7. Articolele 230 - 243
B. PROCEDURA ÎN PRICINILE CARE IZVORĂSC DIN
RAPORTURI JURIDICE ADMINISTRATIVE
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI DOILEA
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 230. Pricinile care izvorăsc din raporturi juridice administrative şi care se examinează de instanţa
de judecată
Articolul 231. Examinarea pricinilor care izvorăsc din raporturi juridice administrative
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI TREILEA
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA HOTĂRÎRILOR
COMISIILOR ELECTORALE
Articolul 232. Drepturile plîngerii
Articolul 233. Examinarea plîngerii
Articolul 234. Hotărîrea instanţei de judecată
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI PATRULEA
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA ACTELOR NELEGITIME ALE
ORGANELOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI PERSOA-
NELOR CU FUNCŢII DE RĂSPUNDERE
Articolul 235. Dreptul la contestarea actelor administrative în judecată
Articolul 236. Actele organelor administraţiei publice şi persoanelor cu funcţii de răspundere care
pot fi atacate în judecată
Articolul 237. Depunerea plîngerii
Articolul 238. Termenele de adresare a plîngerii în instanţa de judecată
Articolul 2381. Examinarea plîngerii
Articolul 2382. Hotărîrea instanţei de judecată asupra plîngerii
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI PATRULEA2
Exclus
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI CINCILEA
PROCESELE ÎN LEGĂTURĂ CU URMĂRIREA DE LA CETĂŢENI
A RESTANŢIE DE IMPOZITE, DE AUTOIMPUNERE A POPULAŢIEI
SĂTEŞTI ŞI DE ASIGURARE OBLIGATORIE DE STAT
Articolul 239. Depunerea cererii
Articolul 240. Cuprinsul cererii
Articolul 241. Examinarea cererii
Articolul 242. Hotărîrea instanţei asupra cererii
Articilul 243. Executarea hotărîrii
Partea 8. Articolele 244 - 2785
C. PROCEDURA SPECIALĂ
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI ŞASELEA
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 244. Pricinile pe care instanţa de judecată le examinează în cadrul procedurii speciale
Articolul 245. Examinarea pricinilor în cadrul procedurii speciale
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI ŞAPTELEA
CONSTATAREA UNOR FAPTE CARE AU VALOARE JURIDICĂ
Articolul 246. Pricinile privitoare la constatarea unor fapte, care au valoare juridică şi care sînt examinate
de instanţa de judecată
Articolul 247. Condiţiile necesare pentru constatarea faptelor, care au valoare juridică
Articolul 248. Depunerea cererii şi cuprinsul ei
Articolul 249. Hotărîrea instanţei de judecată
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI OPTULEA
DECLARAREA ABSENŢEI ŞI DECLARAREA MORŢII UNUI CETĂŢEAN
Articolul 250. Depunerea cererii
Articolul 251. Cuprinsul cererii
Articolul 252. Pregătirea pricinii pentru examinare
Articolul 253. Participarea obligatorie a procurorului
Articolul 254. Hotărîrea instanţei de judecată
Articolul 255. Efectele apariţiei sau descoperirii locului de aflare a cetăţeanului declarat absent sau mort
CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI NOUĂLEA
DECLARAREA CAPACITĂŢII DE EXERCIŢIU LIMITATE SAU A
INCAPACITĂŢII TOTALE A UNUI CETĂŢEAN
Articolul 256. Depunera cererii
Articolul 257. Cuprinsul cererii
Articolul 258. Ordonara unei expertize pentru constatarea stării psihice a cetăţeanului
Articolul 259. Examinarea cererii
Articolul 260. Hotărîrea instanţei de judecată
Articolul 261. Hotărîrea prin care un cetăţean este declarat capabil
CAPITOLUL AL TREIZECELEA
RESTABILIREA DREPTURILOR CE IZVORĂSC DIN
DOCUMENTELE LA PURTĂTOR PIERDUTE
Articolul 262. Depunerea cererii de declarare ca nevalabil a documentului pierdut
Articolul 263. Actele judecătorului după primirea cererii
Articolul 264. Obligaţia deţinătorului documentului
Articolul 265. Actele judecătorului după primirea cererii din partea deţinătorului documentului
Articolul 266. Examinarea cererii de declarare ca nevalabil a documentului pierdut
Articolul 267. Hotărîrea instanţei de judecată asupra cererii
Articolul 268. Dreptul deţinătorului de a intenta o acţiune în legătură cu dobîndirea sau reţinerea de bunuri
fără just temei
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI UNULEA
CONSTATAREA UNOR GREŞELI STRECURATE ÎN
REGISTRELE ACTELOR STĂRII CIVILE
Articolul 269. Depunerea cererii
Articolul 270. Cuprinsul cererii
Articolul 271. Hotărîrea instanţei de judecată
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI DOILEA
DECLARAREA UNOR BUNURI FĂRĂ STĂPÎN
Articolul 272. Depunerea cererii
Articolul 273. Cuprinsul cererii
Articolul 274. Actele judecătorului după primirea cererii
Articolul 275. Hotărîrea instanţei de judecată
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI TREILEA
PLÎNGERILE ÎMPOTRIVA ACTELOR NOTARIALE
SAU ÎMPOTRIVA REFUZULUI DE A LE ÎNDEPLINI
Articolul 276. Depunerea plîngerii
Articolul 277. Examinarea plîngerii
Articolul 278. Hotărîrea instanţei de judecată asupra plîngerii
Articolul 2781. Modul de soluţionare a litigiilor privitoare la un drept, bazat pe actul de notariat săvîrşit
CAPITOLUL TREIZECI ŞI TREILEA1
ADOPTAREA ÎNFIERII
Articolul 2782. Depunerea cererii de înfiere
Articolul 2783. Actele ce se anexează la cererea de înfiere
Articolul 2784. Examinarea cererii de înfiere
Articolul 2785. Hotărărea instanţei de judecată
Partea 9. Articolele 278/6 - 278/66
D. PROCEDURA ÎN INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ECONOMICE
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI TREILEA2
JUDECAREA LITIGIILOR ECONOMICE
Articolul 2786. Instanţele judecătoreşti economice
Articolul 2787. Intentarea procesului
Articolul 2788. Măsurile prealabile de tranşare a litigiilor economice
Articolul 2789. Litigiile atribuite competenţei instanţelor judecătoreşti economice
Articolul 27810. Competenţa judecătoriilor economice de circumscripţie
Articolul 27811. Competenţa Judecătoriei Economice a Republicii Moldova
Articolul 27812. Aprecierea dovezilor
Articolul 27813. Declaraţiile martorului
Articolul 27814. Taxa de stat
Articolul 27815. Repartizarea cheltuielilor de judecată
Articolul 27816. Forma şi cuprinsul cererii de chemare în judecată
Articolul 27817. Expedierea copiilor de pe cererea de chemare în judecată şi de pe documentele
anexate la ea
Articolul 27818. Respingerea cererii de chemare în judecată
Articolul 27819. Returnarea cererii de chemare în judecată
Articolul 27820. Intentarea procesului
Articolul 27821. Măsurile luate de judecător în vederea pregătirii materialelor pentru judecarea
pricinii în şedinţă
Articolul 27822. Termenele judecării litigiilor
Articolul 27823. Modul desfăşurării şedinţei
Articolul 27824. Actele judecătoreşti
Articolul 27825. Amînarea judecării pricinii
Articolul 27826. Suspendarea procesului şi reînceperea lui
Articolul 27827. Clasarea procesului
Articolul 27828. Lăsarea cererii fără examinare
Articolul 27829. Schimbarea temeiului sau a obiectului acţiunii, schimbarea mărimii cerinţelor, renunţarea la acţiune, recunoaşterea acţiunii
Articolul 27830. Drepturile instanţei judecătoreşti economice la adoptarea şi executarea hotărîrii
Articolul 27831. Procesele-verbale
Articolul 27832. Judecarea în primă instanţă a litigiilor economice date în competenţa Judecătoriei
Economice a Republicii Moldova
Articolul 27833. Apelul
Articolul 27834. Persoanele care pot declara apel
Articolul 27835. Judecarea apelului
Articolul 27836. Termenul de declarare a apelului
Articolul 27837. Returnarea apelului
Articolul 27838. Intentarea procesului în apel
Articolul 27839. Dovezile de apel
Articolul 27840. Procedura de judecare a apelului
Articolul 27841. Renunţarea la apel
Articolul 27842. Limitele judecării apelului
Articolul 27843. Temeiuri pentru modificarea sau anularea hotărîrii
Articolul 27844. Hotărîrile supuse recursului
Articolul 27845. Persoanele care pot declara recurs
Articolul 27846. Termenul de declarare a recursului
Articolul 27847. Modul depunerii recursului
Articolul 27848. Judecarea recursului
Articolul 27849. Temeiurile pentru depunerea recursului
Articolul 27850. Returnarea recursului
Articolul 27851. Intentarea procesului în recurs
Articolul 27852. Suspendarea executării hotărîrilor
Articolul 27853. Procedura de judecare a recursului
Articolul 27854. Renunţarea la recurs
Articolul 27855. Termenul de judecare a recursului
Articolul 27856. Limitele judecării recursului
Articolul 27857. Împuternicirile instanţei de recurs
Articolul 27858. Temeiurile pentru modificarea sau anularea hotărîrii
Articolul 27859. Recursul asupra încheierilor
Articolul 27860. Recurs la Curtea Supremă de Justiţie
Articolul 27861. Judecarea recursului
Articolul 27862. Executarea actelor judiciare
Articolul 27863. Eliberarea titlului executor
Articolul 27864. Cuprinsul titlului executor
Articolul 27865. Termenul de prezentare a titlului executor spre executare
Articolul 27866. Răspunderea pentru neexecutarea actului judiciar
Partea 10. Articolele 279 - 316
TITLUL AL TREILEA
CĂILE ORDINARE DE ATAC
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI PATRULEA
APELUL
Articolul 279. Hotărîrile supuse apelului
Articolul 280. Persoanele care pot declara apel
Articolul 281. Executarea hotărîrii
Articolul 282. Termenul de declarare a apelului
Articolul 283. Renunţarea la apel
Articolul 284. Repunerea în termen
Articolul 285. Depunerea apelului
Articolul 286. Cuprinsul cererii de apel
Articolul 287. Copiile de pe cererile de apel şi înscrisuri
Articolul 288. Alăturarea la apel
Articolul 289. Acţiunile instanţei de judecată după primirea apelului
Articolul 290. Stabilirea termenului de judecare a pricinii
Articolul 291. Retragerea apelului
Articolul 292. Renunţarea reclamantului la acţiune şi tranzacţia de împăcare a părţilor
Articolul 293. Amînarea judecării apelului
Articolul 294. Prezentarea dovezilor şi cererilor în instanta de apel
Articolul 295. Modul de judecare a pricinii în instanţa de apel
Articolul 296. Limitele judecării apelului
Articolul 297. Împuternicirile instanţei de apel
Articolul 298. Darea deciziei
Articolul 299. Cuprinsul deciziei
Articolul 300. Anunţarea deciziei
Articolul 301. Indicaţiile instanţei de apel
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI CINCILEA
RECURSUL
Articolul 302. Hotărîrile supuse recursului
Articolul 303. Persoanele care pot declara recurs
Articolul 304. Efectul suspensiv al recursului
Articolul 305. Termenul de declarare a recursului
Articolul 306. Declararea, renunţarea şi retragerea recursului
Articolul 307. Alăturarea la recurs
Articolul 308. Actele instanţei la primirea recursului
Articolul 309. Temeiurile pentru depunerea recursului
Articolul 310. Actele instanţei de recurs
Articolul 311. Judecarea pricinii
Articolul 312. Limitele judecării pricinii
Articolul 313. Împuternicirile instanţei de recurs
Articolul 314. Decizia instanţei de recurs şi dispoziţiile de procedură
Articolul 315. Indicaţiile instanţei de recurs
Articolul 316. Hotărîrile irevocabile
Partea 11. Articolele 317 - 335/1
TITLUL AL PATRULEA
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI ŞASELEA
CONTESTAŢIA ÎN ANULARE
Articolul 317. Temeiurile contestaţiei în anulare
Articolul 318. Persoanele care au dreptul la contestaţie în anulare
Articolul 319. Termenul de depunere a contestaţiei în anulare
Articolul 320. Depunerea contestaţiei în anulare
Articolul 321. Suspendarea executării hotărîrii
Articolul 322. Stabilirea termenului de judecată
Articolul 323. Termenul de judecare a contestaţiei
Articolul 324. Judecarea contestaţiei în anulare
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI ŞAPTELEA
REVIZUIREA HOTĂRÎRILOR
Articolul 325. Temeiurile revizuirii
Articolul 326. Instanţa competentă
Articolul 327. Cererea de revizuire a hotărîrilor
Articolul 328. Termenul pentru depunerea cererii de revizuire
Articolul 329. Judecarea cererii de revizuire
Articolul 330. Decizia instanţei cu privire la revizuire
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI ŞAPTELEA1
DEMERSUL ÎN INTERESUL LEGII ŞI RECURSUL ÎN ANULARE
Articolul 331. Demersul în interesul legii
Articolul 332. Recursul în anulare
Articolul 333. Cazurile în care se poate declara recurs în anulare
Articolul 334. Termenul de declarare a recursului în anulare
Articolul 335. Declararea şi retragerea recursului în anulare
Articolul 3351. Judecarea recursului în anulare
Partea 12. Articolele 336 - 368
TITLUL AL CINCILEA
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR JUDECĂTOREŞTI
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI OPTULEA
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 336. Hotărîrile instanţelor de judecată şi ale altor organe, care urmează să fie executate
Articolul 337. Documentele de esecutare silită
Articolul 338. Eliberarea titlului executor
Articolul 339. Eliberarea mai multor titluri executorii pe baza unei singure hotărîrii
Articolul 340. Cuprimsul titlului executor
Articolul 341. Eliberarea unui duplicat al titlului executor
Articolul 342. Răspunderea pentru pierderea titlului executor
Artilolul 343. Prezentarea documentului de executare silită spre executare
Articolul 344. Termenele de prezentare a documentelor de executare silită spre executare
Articolul 345. Întreruperea termenului de prescripţie stabilit pentru prezentarea documentului de executare silită
Articolul 346. Repunerea în termen pentru prezentarea documentului de executare silită spre executare
Articolul 347. Executorii judecătoreşti
Articolul 348. Obligativitatea cerinţelor executorului judecătoresc
Articolul 349. Controlul asupra executării hotărîrilor
Articolul 350. Recuzarea executorului judecătoresc
Articolul 351. Locul de executare
Articolul 352. Cînd se pot efectua actele de executare
Articolul 353. Dreptul creditorului-urmăritor şi al debitorului de a asista la executarea hotărîrii
Articolul 354. Lămurirea hotărîrii care urmează să fie executată
Articolul 355. Amînarea sau eşalonarea executării hotărîrii; schimbarea modului şi ordinii de executare
a hotărîrii
Articolul 356. Căutarea debitorului
Articolul 357. Propunerea de a executa de bună voie hotărîrea
Articolul 358. Executarea silită a hotărîrii
Articolul 3581. Executarea silită a deciziei procurorului de evacuare pe cale administrativă
Articolul 359. Măsurile de executare silită
Articolul 360. Cercetarea locuinţei debitorului
Articolul 361. Amînarea executării
Articolul 362. Obligaţia judecătorului de a suspenda executarea
Articolul 363. Dreptul judecătorului de a suspenda executarea
Articolul 364. Termenele de suspendare a executării
Articolul 365. Încetarea executării
Articolul 366. Cazurile cînd documentul de executare silită se restituie creditorului-urmăritor
Articolul 367. Examinarea chestiunilor privind suspendarea sau încetarea executării şi restituirea documentului de executare silită către creditorul-urmăritor
Articolul 368. Cheltuielile pentru executarea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti şi ale altor organe
Partea 13. Articolele 369 - 405
CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI NOUĂLEA
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR ÎN PRIVINŢA CETĂŢENILOR
Articolul 369. Urmărirea bunurilor debitorului
Articolul 370. Bunurile care nu pot fi urmărite
Articolul 371. Sechestrarea bunurilor debitorului
Articolul 372. Întocmirea opisului bunurilor urmărite ale debitorului
Articolul 373. Cuprinsul proceului-verbal de sechestrare a bunurilor
Articolul 374. Evaluarea bunurilor debitorului
Articolul 375. Păstrarea bunurilor sechestrate
Articolul 376. Păstrarea obiectelor de valoare ridicate de la debitor
Articolul 377. Răspunderea custodelui
Articolul 378. Sechestrarea clădirilor de locuit
Articolul 379. Determinarea cotei-părţi ce revine debitorului dintr-o proprietate în devălmăşie
Articolul 380. Urmărirea salariului debitorului
Articolul 381. Mărimea reţinerilor din salariu şi din alte categorii de venituri ale debitorului
Articolul 382. Urmărirea cîştigului debitorului condamnat la muncă fără privaţiune de libertate
Articolul 383. Urmărirea altor venituri ale debitorului, în afară de salariu
Articolul 384. Urmărirea indemnizaţiilor plătite pe linia asigurărilor sociale şi a ajutoarelor acordate
de casele de ajutor reciproc
Articolul 385. Sumele care nu pot fi urmărite
Articolul 386. Procedura de urmărire a salariului şi a altor categorii de venituri ale debitorului
Articolul 3861. Obligaţia administraţiei şi a debitorului de a comunica executorului executorului judecătoresc şi persoanei care primeşte pensia de întreţinere
schimbarea locului de muncă al debitorului
Articolul 387. Controlul asupra efectuării juste şi la timp a reţinerilor din salariu
Articolul 388. Urmărirea sumelor de bani şi bunurilor care se află la terţe persoane
Articolul 389. Punerea sechestrului pe bunurile care se află la alte persoane
Articolul 390. Urmărirea depunerilor făcute de cetăţeni la casele de economii ale statului
Articolul 391. Efectele neîndeplinirii cerinţelor executorului judecătoresc
Articolul 392. Vînzarea bunurilor sechestrate
Articolul 393. Vînzarea bunurilor ce urmează a fi trecute în proprietatea statului
Articolul 394. Vînzarea obiectelor de valoare
Articolul 395. Vînzarea bunurilor în comision
Articolul 396. Vînzarea clădirilor de locuit la licitaţie publică
Articolul 397. Anunţurile despre vînzarea la licitaţie
Articulul 398. Persoanele, care nu au dreptul de a participa la licitaţii
Articolul 399. Efectarea licitaţiei
Articolul 400. Cazurile cînd se consideră că licitaţia nu a avut loc
Articolul 401. Efectele în cazul cînd s-a declarat că licitaţia nu a avut loc
Articolul 402. Anularea licitaţiei
Articolul 403. Remiterea către creditorul-urmăritor a obiectelor arătate în hotărîrea instanţei
Articolul 404. Executarea hotărîrii care obligă pe debitor să îndeplinească anumite acte
Articolul 405. Efectele neexecutării hotărîrii cu privire la restabilirea în serviciu
Partea 14. Articolele 406 - 431
CAPITOLUL AL PATRUZECELEA
EXECUTAREA HOTĂRÎRILOR ÎN PRIVINŢA ÎNTREPRINDERILOR, INSTITUŢIILOR,
ORGANIZAŢIILOR DE STAT, COLHOZURILOR, ALTOR ORGANIZAŢII COOPERATISTE,
ASOCIAŢIILOR LOR, ALTOR ORANIZAŢII OBŞTEŞTI
Articolul 406. Aplicarea regulilor generale
Articolul 407. Urmărirea mijloacelor băneşti
Articolul 408. Procedura de urmărire a mijloacelor băneşti
Articolul 409. Exclus
Articolul 410. Exclus
Articolul 411. Exclus
Articolul 412. Vînzarea bunurilor
Articolul 413. Procedura de urmărire în caz de lichidare a organizaţiei
CAPITOLUL AL PATRUZECI ŞI UNULEA
DISTRIBUIREA ÎNTRE CREDITORII-URMĂRITOR A SUMELOR
REALIZATE PRIN URMĂRIRE
Articolul 414. Predarea sumelor realizate prin urmărire creditorilor-urmăritori
Articolul 415. Alăturarea la urmărire
Articolul 416. Ordinea satisfaceii pretenţiilor creditorilor-urmăritori
Articolul 417. Urmăririle de categoria întîia
Articolul 418. Urmăririle de categoria a doua
Articolul 419. Urmăririle de categoria a treia
Articolul 420. Urmăririle de categoria a patra
Articolul 421. Urmăririle de categoria a cincea
Articolul 422. Urmărirea bunurilor date în gaj
Articolul 423. Exclus
Articolul 424. Executarea sentinţei în partea privitoare la confiscarea bunurilor
Articolul 425. Tabloul de împărţeală întocmit de executorul judecătoresc
CAPITOLUL AL PATRUZECI ŞI DOILEA
APĂRAREA DREPTURILOR DEBITORULUI ŞI ALE ALTOR PERSOANE
ÎN CADRUL EXECUTĂRII UNEI HOTĂRÎRI JUDECĂTOREŞTI
Articolul 426. Recursul împotriva actelor executorului judecătoresc
Articolul 427. Apărarea drepturilor altor persoane în cadrul executării hotărîrii
Articolul 428. Întoarcerea executării
Articolul 429. Soluţionarea de către prima instanţă a chestiunii întoarcerii executării
Articolul 430. Soluţionarea de către instanţa de recurs a chestiunii întoarcerii executării hotărîrii
Articolul 431. Cazurile de limitare a întoarcerii executării
Partea 15. Articolele 432 - 437, anexele 1,2,3
TITLUL AL ŞASELEA
DREPTURILE PROCEDURALE CIVILE ALE CETĂŢENILOR
STRĂINI ŞI ALE PERSOANELOR FĂRĂ CETĂŢENIE.
ACŢIUNILE INTENTATE STATELOR STRĂINE, DELEGAŢIILE
JUDECĂTOREŞTI HOTĂRÎRILE INSTANŢELOR DE JUDECATĂ
STRĂINE, TRATATELE INTERNAŢIONALE
Articolul 432. Drepturile procedurale civile ale cetăţenilor străini, ale întreprinderilor şi organizaţiilor
străine
Articolul 433. Drepturile procedurale civile ale persoanelor fără cetăţenie
Articolul 4331. Competenţa instanţelor de judecată ale Republicii Moldova în pricinile civile în legătură cu
litigiile, la care participă cetăţeni stăini, persoane fără cetăţenie, întreprinderi şi organizaţii străine, precum şi în legătură cu litigiile în care măcar una din părţi locuieşte în străinătate
Articolul 434. Acţiunile intentate statelor străine. Imunitatea diplomatică
Articolul 435. Executarea delegaţiilor date de instanţele de judecată străine şi adresarea delegaţiilor de
către instanţele de judecată ale Republicii Moldova în instanţele de judecată străine
Articolul 436. Executarea hotărîrilor instanţelor de judecată şi ale organelor de arbitraj străine
Articolul 437. Tratatele internaţionale
ANEXA Nr.1
LISTA
categoriilor de bunuri care nu pot fi urmărite pe baza
documentelor de executare silită
ANEXA Nr.2
Reconstituirea dosarelor pierdute, conţinînd acte
de procedură judiciară sau de executare
ANEXA Nr.3
Exclusă