_______________________________
    * M.O., 1999, nr. 124-125, art. 68.

    În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

Victor PUŞCAŞ             -  preşedinte, judecător-raportor

Mihai  COTOROBAI     -  judecător

Mircea IUGA                 -  judecător

Constantin

LOZOVANU                -   judecător-raportor

Dumitru PULBER          -  judecător

Elena SAFALERU         -  judecător

    cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, Alexandru Ohotnicov, reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova,  Ion Creangă, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, conducîndu-se după art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 16 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din  Legea nr. 1107-XIV din 30 iunie 2000 "Privind modificarea şi completarea Codului electoral".

Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova, depusă la 16 octombrie 2000, în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 20 noiembrie 2000 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.

În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Comisiei Electorale Centrale.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorii-raportori şi argumentele expuse de părţi,

Curtea Constituţională

a  c o n s t a t a t :

1. La 30 iunie 2000 Parlamentul  a adoptat Legea nr. 1107-XIV "Privind modificarea şi completarea Codului electoral", prin articolul unic alin. 5, 7, 8 şi 10 ale căruia a modificat şi a completat art. 143, 146, 147 şi 150, iar prin alin.9 a exclus art. 148 din Codul electoral (în continuare - Legea nr. 1107-XIV).

În sesizarea sa Preşedintele Republicii Moldova menţionează că prin modificările operate la art. 143, 146, 147 şi 148 din Codul electoral Parlamentul a exclus nu numai posibilitatea desfăşurării referendumului legislativ, dar şi posibilitatea desfăşurării referendumului constituţional din iniţiativa cetăţenilor, a Preşedintelui Republicii Moldova sau a altor subiecţi  abilitaţi cu acest drept.

Autorul consideră că în formula actuală art. 150 alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Codul electoral, în care, după cuvîntul "referendumul", s-a adăugat cuvîntul "consultativ", permite Parlamentului să îngrădească dreptul cetăţenilor de a-şi expune opinia în cadrul unui  referendum consultativ. Prin aceasta, susţine autorul, sînt încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 75 alin. (1) şi art. 88 lit. f) din Constituţie, precum şi hotărîrile Curţii Constituţionale nr. 57 din 3 noiembrie 1999 şi nr. 15 din 11 aprilie 2000.

2. În sesizare se contestă constituţionalitatea următoarelor prevederi ale articolului unic din Legea nr. 1107-XIV:

- alin. 5, potrivit căruia în art. 143 alin. (1) din Codul electoral a fost exclus cuvîntul "legislative" şi alin. (3), ce reglementa conţinutul referendumului legislativ, alin. (2) a fost expus în următoarea redacţie:

"(2) Referendumului constituţional sînt supuse spre aprobare  legile constituţionale adoptate de Parlament privind revizuirea prevăzută la articolul 142 alineatul (1) din Constituţie.";

- alin. 7, prin care alineatul unic al art. 146 din Codul electoral devine alin. (1), iar lit. a), b) şi d) vor avea următorul cuprins:

"a) adoptarea Constituţiei Republicii Moldova;

b) aprobarea legilor constituţionale adoptate de Parlament pentru revizuirea dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi a celor privind neutralitatea permanentă a statului;

d) alte probleme importante ale societăţii şi ale statului";

după alin. (1) se introduce un nou  alineat - (2), cu următorul cuprins:

"(2) Organizarea şi desfăşurarea referendumului privind problemele indicate la alin. (1) lit. b) sînt obligatorii.";

- alin. 8, potrivit căruia art. 147 din Codul electoral se completează cu două litere noi,  a) şi b), cu următorul cuprins:

"a) privind revizuirea Constituţiei, cu excepţia aprobării prin referendum a legilor constituţionale cu privire la revizuirea prevăzută la articolul 142 alineatul (1) din Constituţie,

b) privind adoptarea, modificarea, completarea şi abrogarea legilor;";

- alin. 9, prin care a fost exclus art. 148 din Codul electoral, ce reglementa procedura de iniţiere a referendumului pentru revizuirea Constituţiei;

- alin. 10,  prin care în art. 150 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul electoral, după cuvîntul "referendumul", se adaugă cuvîntul "consultativ".

3. Raportînd dispoziţiile contestate la normele Legii Supreme, la jurisprudenţa constituţională şi la normele dreptului  internaţional, Curtea Constituţională reţine următoarele.

În conformitate cu  art. 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, pe care acesta o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

Voinţa poporului, potrivit art. 38 alin. (1) din Legea Supremă, constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu  universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, iar, conform art. 39 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.

Curtea relevă că suveranitatea naţională înseamnă, potrivit Constituţiei, puterea absolută şi perpetuă a poporului, pe care acesta o exercită prin organele reprezentative ale puterii de stat, al cărei titular suveran este. În acest sens, suveranitatea naţională este inalienabilă, întrucît ceea ce se transmite organelor reprezentative este doar exerciţiul acesteia. Exercitarea suveranităţii în mod direct de către popor se realizează prin participarea lui la referendumuri şi  alegeri, precum şi prin luarea unor decizii de către acesta în mod direct.

Curtea observă că referendumul, în sensul prevederilor constituţionale, reprezintă forma cea mai frecventă şi mai expresivă de manifestare a democraţiei directe.

În Hotărîrile nr. 57 din 3 noiembrie 1999 "Privind interpretarea art. 75, art. 141 alin. (2) şi art. 143 din Constituţie"*  şi nr. 15 din 11 aprilie 2000 "Despre controlul constituţionalităţii art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul electoral"** Curtea Constituţională   a menţionat deja că referendumul este o formă de exprimare a voinţei poporului, căruia, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, pot fi supuse cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului. Prin referendum, poporul este solicitat să decidă asupra adoptării unei legi, atunci cînd este declarat de către Parlament în baza art. 66 lit. b) din Constituţie, sau să-şi exprime opinia asupra problemelor de interes naţional, atunci cînd referendumul este iniţiat de cetăţeni sau de Preşedintele Republicii Moldova, care în calitatea sa de şef al statului este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării (art. 77, art. 88 lit. f) din Constituţie).
    _____________________________
    * M.O., 2000, nr. 124-126, art. 853.
    **  M.O., 2000, nr. 46-49, art. 18.

4. Curtea relevă că pentru considerentele expuse normele contestate cuprinse în articolul unic alineatele 5, 8, 9 şi 10 din Legea nr. 1107-XIV, prin care au fost operate modificări şi completări în art. 143, 147 şi 150 şi a fost exclus art. 148 din Codul electoral, contravin art. 2 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 66 lit. b), art. 75 alin. (1), art. 88 lit. f), art. 141 din Constituţie, precum şi hotărîrilor Curţii Constituţionale precitate.

Art. 73 din Constituţie prevede că dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului. Prin urmare, aceşti subiecţi, precum şi poporul  (art. 2 alin. (1) din Constituţie)  sînt în drept să iniţieze referendumul, respectînd condiţiile stipulate de art. 66 lit. b) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie, pentru a cere poporului să-şi exprime voinţa asupra celor mai importante probleme ale societăţii şi ale statului, inclusiv pentru aprobarea sau respingerea unei legi, sau pentru a supune direct votului popular un proiect de  lege în vederea transformării lui prin aprobare referendară în lege obligatorie. Potrivit art. 75 alin. (2) din Legea Supremă, hotărîrile adoptate în rezultatul  referendumului  republican au putere juridică supremă.

Art. 143 şi 147 din Codul electoral prevăd două tipuri de referendum republican: constituţional  şi consultativ. Omiţînd  din aceste articole referendumul legislativ, Parlamentul a suprimat atribuţia legiuitorului de a declara referendumul la cererea subiecţilor cu drept de iniţiativă legislativă şi la iniţiativa cetăţenilor.

Curtea a subliniat în acest sens în Hotărîrea nr. 15 că, avînd prerogativa exclusivă de a declara  referendumuri şi de a stabili principiile generale de desfăşurare a lor, Parlamentul nu este în drept să stabilească pe cale legislativă restricţii asupra declarării referendumurilor republicane în cazul în care  iniţiativa provine de la cetăţeni sau de la Preşedintele Republicii Moldova. În aceeaşi hotărîre Curtea a menţionat că cetăţenii şi Preşedintele Republicii Moldova sînt în drept să iniţieze desfăşurarea oricărui tip de referendum republican în conformitate cu art. 2 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 75 alin. (1) şi art. 88  lit. f) din Constituţie, care consfinţesc principiul suveranităţii poporului şi dreptul poporului de a soluţiona, în modul stabilit de Constituţie şi de legi, prin referendum, cele mai importante probleme din viaţa societăţii şi statului.

Totodată, în Hotărîrea nr. 57 Curtea a menţionat că prin textul art. 88 lit. f) din Constituţie, care stipulează dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional, legiuitorul constituant a prevăzut posibilitatea adresării Preşedintelui către electorat doar pentru probleme majore, cu care  ar putea fi confruntată naţiunea la un anumit moment, dar nu şi în legătură cu aprobarea sau respingerea unei legi de modificare a Constituţiei.

Prin Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000 "Cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova"*** a fost exclusă litera c) din art. 141 alin. (1) din Constituţie, care statua dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a iniţia revizuirea Constituţiei. Astfel, şeful statului nu mai poate cere, în condiţiile art. 66 lit. b) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie, desfăşurarea referendumului republican în problemele revizuirii Constituţiei.
    ____________________________
    *** M.O., 2000, nr. 88-90, art. 661.

5. După cum demonstrează normele dreptului internaţional şi practica internaţională, referendumul poate fi iniţiat prin mai multe modalităţi şi poate avea mai multe forme. Referendumul, prin natura sa, poate fi obligatoriu, atunci cînd este expres cerut de Constituţie, şi facultativ, în cazul în care factorii cu drept de a-l iniţia îl apreciază ca necesar. Referendumul obligatoriu, sau referendumul constituţional, constituie o modalitate de a modifica Constituţia. La el se recurge pentru a imprima hotărîrilor Parlamentului un caracter executoriu. Referendumul facultativ, din punctul de vedere al obiectului său, poate privi fie un proiect legislativ, fie o problemă de interes naţional (referendumul consultativ).

Raportînd cadrul juridic naţional la practica internaţională în domeniu, Curtea constată că referendumul constituţional (obligatoriu) este prevăzut de art. 142 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor incluşi în listele electorale. Acest referendum este  postlegislativ,  întrucît se desfăşoară după adoptarea de către Parlament a legii de revizuire a Constituţiei, şi este obligatoriu, atît în  organizarea lui, cît şi prin rezultatele sale.

În Hotărîrea nr.57 Curtea a relevat că, în calitatea sa de aşezămînt scris şi sistematic, de lege supremă în sistemul juridic normativ, Constituţia Republicii Moldova este relativ rigidă, în sensul că ea admite revizuirea, dar numai pentru un sistem tehnic prestabilit vizînd iniţiativa de revizuire (art. 141), limitele revizuirii (art. 142) şi procedura acesteia (art. 143). În virtutea reglementărilor arătate, Curtea nu poate reţine argumentele autorului sesizării privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 146 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din Codul electoral, care stabilesc problemele ce pot fi supuse referendumului republican, inclusiv  celui obligatoriu.

Totodată, Curtea consideră că concluziile menţionate mai sus referitoare la referendumul obligatoriu în nici  un caz nu pot suprima dreptul subiecţilor prevăzuţi la art. 141 alin. (1) din Constituţie de a iniţia, prin referendum, revizuirea şi a altor norme din Constituţie, cu respectarea dispoziţiilor  art. 2 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 66 lit. b) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca neconstituţionale prevederile art. 143 alin. (1) şi (2) şi art. 147 lit. a) din Codul electoral, potrivit cărora pot fi supuse referendumului republican numai problemele privind aprobarea legilor constituţionale adoptate de Parlament în condiţiile art. 142 alin. (1) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 147 lit. b), prin care au fost excluse din procedura supunerii referendumului republican problemele privind adoptarea, modificarea, completarea şi abrogarea altor legi.

6. În opinia Curţii, excluderea prin Legea nr. 1107-XIV a art. 148 din Codul electoral, ce reglementa procedura de iniţiere a referendumului pentru revizuirea Constituţiei (care se impune a fi modificată conform dispoziţiilor constituţionale), a creat un vid în cadrul juridic în ceea ce priveşte modul de organizare şi desfăşurare a referendumului constituţional.

7. În art.150 alin.(1) din Codul electoral intitulat "Hotărîrea sau decretul cu privire la desfăşurarea referendumului republican" se prevede că în termen de 6 luni de la primirea propunerilor de iniţiere a referendumului, Parlamentul adoptă una din următoarele hotărîri: a) despre declararea referendumului, care se va desfăşura peste cel puţin 60 de zile de la adoptarea hotărîrii; b) despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului  consultativ  în cazul cînd aceasta este formulată de deputaţi;  c) despre soluţionarea problemelor, preconizate a fi supuse referendumului consultativ,  fără efectuarea ulterioară a acestuia.

Curtea consideră că, atribuind referendumului, în urma modificărilor operate prin Legea nr. 1107-XIV, doar un caracter consultativ, legislativul a îngrădit dreptul cetăţenilor de a-şi expune opinia în cadrul unui referendum consultativ.

Potrivit art. 142 din Codul electoral, referendumul republican se desfăşoară în scopul exercitării puterii poporului şi al participării lui nemijlocite la conducerea şi administrarea treburilor statului.

Analizînd aspectul juridic al normelor contestate şi raportîndu-le la art. 142 din Codul electoral, examinîndu-le prin prisma normelor constituţionale luate în dezbatere, Curtea relevă că prin modificările operate legislatorul a limitat în mod nejustificat rolul poporului doar la două funcţii: cea de aprobare, după adoptare, a unor legi constituţionale (obligatorii) şi de iniţiere a unor referendumuri cu caracter consultativ, rezultatele cărora  nu au putere juridică supremă, ceea ce constituie, de fapt, o îngrădire a dreptului poporului de a-şi exprima voinţa.

Pentru motivele arătate, Curtea constată că prevederile articolului unic alineatele 5, 8, 9 şi 10 din Legea nr. 1107-XIV din 30 iunie 2000, în partea ce se referă la modificarea  şi completarea art. 143 alin. (1) şi (2), art. 147 lit. a) şi b) şi 150 alin. (1) lit. b) şi c) şi excluderea art. 148 din Codul electoral, nu se încadrează în limitele constituţionale, sînt în contradicţie cu dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 66 lit. b), art. 75 alin. (1),  art. 88 lit. f) şi art. 141  alin. (1) din Constituţie, fapt pentru care le califică drept neconstituţionale.

În temeiul celor expuse şi conducîndu-se de art. 140 din Constituţie, art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 lit. a) şi art. 75  din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Curtea Constituţională

H O T Ă R Ă Ş T E:

1. Recunoaşte constituţional  alineatul 7 din articolul unic al Legii nr.1107-XIV din 30 iunie 2000 "Privind modificarea şi completarea Codului electoral", în partea referitoare la art. 146 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din Codul electoral;

2. Declară neconstituţionale în articolul unic din Legea nr. 1107-XIV:

-  alin. 5,  în partea prin care se modifică art. 143 alin. (1) şi (2) din Codul electoral;

-  alin. 8, prin care art. 147 din Codul electoral se completează cu lit. a) şi b);

-  alin. 9, prin care a fost exclus art.148 din Codul electoral;

-  alin. 10, prin care în alin. (1) lit. b) şi c) din art. 150 al Codului electoral după cuvîntul "referendumul"a fost adăugat  cuvîntul "consultativ".

3. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data  adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova".

4. Parlamentul va executa prezenta Hotărîre în termen de 3 luni de la data publicării şi va informa Curtea Constituţională despre executarea acesteia în conformitate cu prevederile legale.