    MODIFICAT
    HG68 din 02.02.12, MO30-33/10.02.12 art.91

    În scopul punerii în aplicare a Legii muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    Se aprobă:
    Regulamentul privind Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil (anexa nr.1);
    Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a muzeului naţional (anexa nr.2);
    Regulamentul privind evidenţa şi conservarea patrimoniului cultural mobil (anexa nr.3).

1. Prezentul regulament este elaborat în conformitate cu alineatele (1) şi (2) ale articolului 13 al Legii muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002 şi stabileşte modul de instituire şi completare a Registrului de stat al patrimoniului cultural mobil (în continuare - Registrul).

3. Registrul se ţine în formă manuală şi electronică şi este gestionat şi completat de Ministerul Culturii în baza registrelor de evidenţă ale proprietarilor de bunuri culturale, ale muzeelor şi altor instituţii, în proprietatea sau folosinţa cărora se află bunurile culturale.

Baza electronică de date a Registrului, volumul căruia se stabileşte de către Ministerul Culturii, cuprinde informaţii privind bunurile culturale aparţinînd patrimoniului cultural mobil, care, în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, se înscriu în Inventarul Fondului patrimoniului cultural naţional, alcătuit din bunuri culturale de o valoare deosebită şi în Inventarul Tezaurului patrimoniului cultural naţional, alcătuit din bunuri culturale de o valoare excepţională.

4. În sensul prezentului regulament, prin clasare se înţelege procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural naţional mobil, fond şi tezaur, potrivit pct.3.

8. La hotărîrea de clasare se anexează în extras concluziile raportului de expertiză, prin care se asigură identificarea bunului cultural mobil respectiv, fişa standard a obiectului şi fotografia alb-negru sau color, după caz.

9. În cazul bunurilor culturale care nu au fost propuse spre clasare, concluziile raportului de expertiză cuprinzînd datele de identificare a bunurilor se vor comunica proprietarului sau titularului de alte drepturi reale în termen de 30 de zile de la data finalizării expertizei.

10. Contestarea expertizelor bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse spre clasare se face la Ministerul Culturii în termen de 10 zile din data primirii înştiinţării expertului. Despre soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 15 zile.

11. Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile aparţinînd patrimoniului cultural naţional au obligaţia de a institui evidenţa acestor bunuri atît analitic, prin lista standard, cît şi sinoptic, prin banca de date, inclusiv arhiva imagistică.

16. Datele privind patrimoniul cultural naţional pot fi furnizate de Ministerul Culturii, la cerere, instituţiilor specializate, cercetătorilor şi altor specialişti acreditaţi în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de identificare şi cercetare. Valorificarea datelor respective poate fi făcută numai cu consimţămîntul deţinătorului.

17. Informaţiile cuprinse în aceste inventare pot fi furnizate organelor de poliţie, organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti numai pentru soluţionarea unor cauze în directă legătură cu respectivele bunuri culturale mobile clasate şi numai cu respectarea prevederilor legale în materie.

20. Ordinul de declasare este luat în evidenţa inventarului patrimoniului cultural naţional, în care figurează bunul respectiv, procedîndu-se la radierea acestuia din inventar, şi se comunică în scris proprietarului, titularului altor drepturi reale, precum şi titularului dreptului de administrare, după caz.

22. Ordinul de clasare, declasare sau trecere a unui bun cultural mobil dintr-o categorie juridică a patrimoniului cultural naţional în alta poate fi contestat de proprietarul sau titularul dreptului de administrare la Ministerul Culturii, în termen de 30 de zile din data la care i s-a comunicat ordinul respectiv.

24. În cazul în care proprietarul sau titularul dreptului de administrare este nemulţumit de răspunsul la contestaţia adresată Ministerului Culturii, el se poate adresa, în condiţiile legii, instanţelor judecătoreşti competente.

26. Pentru includerea în registrul special a tranzacţiilor enumerate în pct.25, proprietarii bunurilor culturale mobile, incluse în Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil, depun la Ministerul Culturii:

a) cererea de înregistrare a tranzacţiei, în care este indicat numărul certificatului de clasare a bunurilor culturale, care fac obiectul tranzacţiei, tipul şi coparticipanţii la această tranzacţie;

27. Ministerul Culturii în termen de 30 de zile din data depunerii documentelor cu informaţiile prevăzute în pct.25 va înscrie tranzacţia respectivă în registrul special al tranzacţiilor cu bunuri culturale şi va elibera solicitantului certificatul de înregistrare.

1. Muzeul naţional este o instituţie publică de cultură şi cercetare, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societăţii şi al dezvoltării sale, avînd ca obiective achiziţionarea/colectarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi expunerea colecţiilor de bunuri culturale în vederea studiului, educării şi recreerii.

3. După conţinutul fondurilor, muzeul naţional poate fi: de istorie, arheologie, artă, literatură, etnografie, ştiinţele naturii şi memorial. Muzeele cu rezervaţii speciale naturale, arheologice, etnografice, arhitecturale sînt rezervaţii in situ.

5. Muzeul naţional are sediul în str._________ nr.___ , municipiul (satul, raionul)________. Edificiul/edificiiile muzeului are/au regimul juridic al monumentelor şi siturilor istorice şi arheologice, beneficiind de protecţia conferită prin reglementările legale în vigoare.

Terenul aferent clădirii, stabilit prin documentele de luare în posesie de către muzeu, precum şi prin reglementările legale în vigoare privind zona de protecţie a monumentelor şi siturilor istorice, este administrat de muzeu.

Muzeul poate solicita organelor de drept, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, atribuirea de clădiri şi terenuri pentru organizarea unor unităţi muzeale sau extinderea celor existente.

7. Muzeul naţional are ca obiect de activitate tezaurizarea, conservarea, valorificarea ştiinţifică, expoziţională şi instructiv-educativă a bunurilor culturale cu valoare istorică, documentară, artistică, etnografică, naturală, memorială şi tehnică, din cele mai vechi timpuri pînă în prezent, semnificative pentru istoria şi cultura naţională şi universală.

d) universală, realizată prin organizarea de expoziţii temporare în ţările vecine şi în celelalte state cu care ţara noastră are încheiate acorduri culturale, precum şi prin participarea la manifestări ştiinţifice internaţionale pentru a comunica şi integra valorile naţionale în circuitul valorilor culturale universale.

h) colaborează cu direcţia de resort a Ministerului Culturii în vederea aplicării tuturor măsurilor privind evidenţa, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a bunurilor mobile şi imobile ce aparţin patrimoniului cultural naţional.

12. Muzeul naţional este centru metodologic republican. El acordă asistenţă de specialitate, contribuie la formarea şi perfecţionarea muzeografilor din ţară. Totodată, muzeul naţional poate servi ca laborator de studiu şi practică pentru elevi, studenţi, doctoranzi etc., ca instituţie de stagiu temporar pentru tinerii specialişti în formare, conform unor programe elaborate în comun cu instituţiile de învăţămînt şi aprobate de Ministerul Culturii.

Muzeul naţional adoptă şi publică, ori de cîte ori este nevoie, o declaraţie cu privire la politica de constituire a patrimoniului. Acesta se dezvoltă continuu prin achiziţii, donaţii, colectare, cercetare şi transfer de obiecte, precum şi prin preluarea lor în custodie de la instituţii, întreprinderi, organizaţii şi persoane fizice din ţară şi din străinătate. Obiectele achiziţionate trebuie să fie relevante pentru activitatea muzeului, fiind însoţite de avize sau expertize autorizate cu privire la autenticitatea şi valoarea lor. Muzeul poate primi donaţii numai în cazul cînd acestea sînt convergente cu politica lor de constituire a colecţiilor şi expoziţiilor permanente, temporare sau tematice.

Bunurile culturale, aflate în administrarea muzeului naţional, se gestionează conform Legii muzeelor, Legii privind ocrotirea monumentelor şi Regulamentului privind evidenţa şi conservarea patrimoniului cultural mobil.

14. Toate bunurile culturale, indiferent de forma sub care au intrat în patrimoniul muzeal, înregistrate în actele de evidenţă specifice, sînt şi rămîn proprietatea instituţiei şi nu mai reprezintă obiectul unor tranzacţii comerciale sau al restituirii lor către fostul proprietar.

Transferul, custodia sau itinerarea pieselor de patrimoniu muzeal în interiorul sau exteriorul ţării, în scopul valorificării ştiinţifice, expoziţionale, restaurării sau expertizării lor, se face numai în baza reglementărilor legale în vigoare.

16. Anual, pînă în luna decembrie, muzeul este obligat să prezinte direcţiei de specialitate a Ministerului Culturii proiectul planului de activitate pe anul viitor, iar pînă la 15 ianuarie a anului curent - raportul de activitate pe anul precedent.

În calitate de for tutelar, Ministerul Culturii aprobă planul de activitate al muzeului, planul de cercetare ştiinţifică şi muzeală, propunerile de diversificare a acestor activităţi, proiectele de conservare-restaurare a patrimoniului mobil şi imobil deţinut, propunerile de dotare şi dezvoltare a bazei materiale, structura organizatorică a muzeului, atribuţiile personalului, numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de conducere şi îi asigură bugetul anual.

17. Personalul muzeului naţional este structurat în personal de conducere, de specialitate şi de întreţinere. Denumirile şi funcţiile de execuţie sînt stabilite potrivit statelor-tip pentru instituţiile muzeale, elaborate şi aprobate de Ministerul Culturii.

Ocuparea posturilor în muzeu se face prin concurs, organizat de conducerea instituţiei, conform legislaţiei în vigoare. Eliberarea din funcţie a personalului muzeului sau încetarea raporturilor de muncă decurge conform legii. Pentru fiecare post atribuţiile de serviciu sînt înscrise pe fişa postului.

18. Conducerea muzeului este asigurată de directorul general, numit, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, prin ordin al ministrului culturii. Conducerea muzeului are obligaţia organizării judicioase a întregii activităţi, asigurării integrităţii avutului instituţiei, bunei gospodăriri a fondurilor materiale şi băneşti şi asigurării respectării principiilor şi normelor eticii profesionale şi conduitei morale.

19. Directorul general asigură conducerea activităţii executive a instituţiei, coordonînd nemijlocit prestaţiile directorilor adjuncţi, a contabilului şef, biroului de personal şi oficiului juridic. El este preşedintele consiliului de administrare şi al consiliului ştiinţific. Directorul general răspunde direct de asigurarea securităţii şi conservării patrimoniului muzeal, de integritatea bunurilor instituţiei.

Directorul general decide, în funcţie de necesităţi şi cu respectarea prevederilor legale în materie, constituirea unor comisii permanente sau temporare pentru desfăşurarea unor activităţi precum: evaluarea şi avizarea unor proiecte sau programe, evaluarea, expertizarea şi avizarea ofertelor de donaţii sau achiziţii muzeale, a colectelor de bunuri cultural-artistice, expertizarea, avizarea şi recepţia lucrărilor pentru conservare-restaurare, selectarea şi evaluarea bunurilor valorificate în incinta muzeului, casarea de bunuri.

20. Directorii-adjuncţi sînt subordonaţi direct directorului general, au competenţă operaţională şi iniţiativa deciziilor de nivel macro. Ei asigură coordonarea şi buna desfăşurare a activităţii secţiilor, sectoarelor şi serviciilor din subordine în baza unui program cuprinzînd obiective concrete şi termene exacte, precum şi disciplina personalului.

21. Contabilul şef, care se află în subordinea directorului general şi este şeful serviciului financiar-contabil, asigură întocmirea şi executarea bugetului, finanţarea activităţilor şi disciplina financiară a instituţiei.

22. Pe un plan ierarhic inferior, respectiv la nivelul secţiilor şi al serviciilor, conducerea o exercită şefii de secţii, sectoare şi servicii. Aceştia sînt numiţi pe bază de concurs, cu respectarea dispoziţiilor legale, de directorul general. Ei asigură conducerea operaţională a secţiilor, sectoarelor şi serviciilor corespunzătoare, coordonînd activitatea salariaţilor din subordine şi urmărind disciplina specifică activităţii lor.

Consiliul de administrare se compune din directorii-adjuncţi, şefii de secţie, contabilul şef şi consilierul juridic, care are rol consultativ. Reprezentanţii sindicatului participă la şedinţele consiliului de administrare cu statut de observator, cu drept de opinie, fără drept de vot. Componenţa nominală a consiliului de administrare se aprobă de Ministerul Culturii la propunerea directorului general.

Consiliul de administrare se întruneşte în şedinţă lunar sau ori de cîte ori este nevoie, la iniţiativa directorului general, care este şi preşedinte, precum şi a 1/3 din numărul membrilor săi. şedinţa consiliului de administrare este considerată legală dacă la ea sînt prezenţi 2/3 din numărul total al membrilor săi. Recomandările lui se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenţi. Ordinea de zi a şedinţei este comunicată membrilor consiliului de administrare cu cel puţin trei zile înainte. Consiliul de administrare este prezidat de preşedinte, care numeşte un secretar pentru consemnarea în procesul-verbal al şedinţei a dezbaterilor asupra chestiunilor de pe ordinea de zi. Procesul-verbal se semnează de către toţi participanţii la lucrările şedinţei. Recomandările consiliului de administrare pot fi concretizate, cu acordul directorului general, prin decizii, care, atunci cînd este necesar, se aduc la cunoştinţa celor interesaţi.

24. Consiliul director este un organ consultativ al directorului general. El este format din directorul general, directorii-adjuncţi, contabilul şef şi custodele şef. Consiliul director asigură conducerea operativă a muzeului în ceea ce priveşte fundamentarea şi realizarea planului general de activitate, asigură condiţii de funcţionare tuturor compartimentelor lui.

25. Activitatea de specialitate a muzeului este sprijinită de un consiliu ştiinţific, organism colegial cu rol consultativ, alcătuit din şefii secţiilor de profil şi specialişti consacraţi în domeniu, din interiorul sau exteriorul instituţiei.

Consiliul ştiinţific se constituie şi funcţionează în baza deciziei directorului general. El este condus de directorul general în calitate de preşedinte şi de un secretar. Consiliul ştiinţific se convoacă de către preşedinte lunar sau ori de cîte ori este nevoie. Şedinţa se anunţă cu cel puţin trei zile înainte. Pentru adoptarea unei decizii sau avizarea materialelor, lucrărilor, expoziţiilor etc. supuse dezbaterii este necesar votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Procesele-verbale se consemnează într-un registru special sub semnătura preşedintelui.

26. În cadrul muzeului naţional funcţionează diverse comisii de specialitate, înfiinţate prin decizia directorului general. Acestea pot fi: comisia pentru evaluarea şi achiziţionarea de bunuri cultural-artistice, comisia de recepţie a lucrărilor de restaurare a pieselor de muzeu, comisia de casare, comisia pentru protecţia civilă etc. Obiectivele, durata şi modul de funcţionare a comisiilor, precum şi termenele de realizare a atribuţiilor şi competenţelor lor specifice se stabilesc, pentru fiecare comisie în parte, de consiliul director.

27. Pentru exercitarea funcţiilor sale, muzeul are o structură organizatorică proprie, incluzînd secţii şi sectoare de specialitate, servicii şi birouri cu caracter administrativ, contabil, tehnic şi de prestări servicii (potrivit organigramei ce se va întocmi de fiecare muzeu şi se va anexa la regulament).

29. Toate secţiile, sectoarele şi serviciile menţionate în pct. 24, precum şi unităţile componente din pct. 25, sînt subordonate directorului general, care coordonează întreaga activitate a muzeului.

30. Fiecare secţie, sector, serviciu şi unitate componentă elaborează planul propriu de activitate ştiinţifică, expoziţională, cultural-educativă, de informatizare, de conservare-restaurare, de optimizare a bazei materiale ş.a., care se înaintează conducerii muzeului spre aprobare.

31. Sursele de finanţare a muzeului naţional sînt alocaţiile de la bugetul de stat şi veniturile extrabugetare. Ministerul Culturii va asigura resursele necesare pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiei (salarizarea personalului, realizarea programelor culturale, achiziţionarea obiectelor cu valoare patrimonială), precum şi dotările adecvate prezervării şi restaurării bunurilor cultural-artistice.

32. Muzeul naţional întocmeşte anual proiectul devizului de venituri şi cheltuieli, ţinîndu-se cont de reglementările şi normele în vigoare, structura organizatorică a instituţiei, sursele de venituri şi baza legală a încasării lor, nivelul taxelor sau tarifelor.

33. Fondurile necesare întreţinerii, funcţionării şi dezvoltării bazei materiale a muzeului naţional, susţinerii unor proiecte de cercetare şi valorificare ştiinţifică se pot realiza şi din venituri extrabugetare, obţinute din:

comercializarea prin chioşcul muzeului a publicaţiilor proprii sau ale unor terţi din domeniul de specialitate (monografii, cataloage, pliante, ilustrate, afişe etc.), a reproducerilor şi obiectelor de artizanat;

34. Muzeul naţional poate încasa, în condiţiile legii, de la beneficiarii străini şi plăţi în valută pentru activităţi culturale desfăşurate în străinătate, producţii culturale, drepturi de autor şi alte acţiuni similare.

36. În realizarea activităţilor sale, muzeul naţional colaborează cu toate direcţiile Ministerului Culturii, cu organismele culturale ale altor ministere şi instituţii guvernamentale, cu Direcţia Cultură a municipiului Chişinău, direcţiile raionale de cultură, cu instituţii de învăţămînt, de cercetare şi de cult, cu unităţile economice de stat şi particulare, organizaţiile şi asociaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate, fără a se angaja politic şi fără a exprima interesele vreunei formaţiuni politice.

39. Muzeul naţional poate avea stemă, drapel, emblemă, logo, ecusoane şi altă simbolică proprie, ce se elaborează şi se aprobă cu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică a Republicii Moldova.

41. Fiecare muzeu naţional are obligaţia să-şi elaboreze regulamentul de organizare şi funcţionare în conformitate cu prezentul regulament-tip, prin care îşi stabileşte cu claritate titulatura, statutul său legal, calitatea de instituţie naţională de cultură şi cercetare.

43. încălcarea prevederilor prezentului regulament implică răspunderea disciplinară, materială, civilă sau administrativă, după caz, sancţionîndu-se în conformitate cu legislaţia în vigoare.

1. Prezentul regulament stabileşte regimul de evidenţă şi conservare a obiectelor cu valoare istorică, artistică şi ştiinţifică, ce constituie patrimoniul cultural mobil al Republicii Moldova. Fiecare deţinător de patrimoniu cultural este obligat să-l însuşească şi să-l aplice.

3. Pe baza prezentului regulament, instituţiile muzeale vor face completările adecvate în regulamentul de ordine interioară sau în cuprinsul altor reglementări privind activitatea personalului ce se ocupă cu evidenţa, conservarea şi protejarea patrimoniului muzeal.

1) directorul instituţiei muzeale asigură cadrul organizatoric şi condiţiile materiale necesare pentru evidenţa şi conservarea bunurilor cultural-artistice, paza şi securitatea antiincendiară a acestora; îşi asumă responsabilitatea pentru starea patrimoniului muzeal;

4) directorul adjunct tehnic îşi asumă responsabilitatea pentru buna funcţionare a tuturor instalaţiilor de iluminare, încălzire, aerisire, canalizare, creînd un regim favorabil de conservare a patrimoniului muzeal;

5) Şeful de secţie este responsabil material şi moral de starea patrimoniului muzeal luat în gestiunea secţiei în care activează. În cazul în care şefului de secţie îi revine şi funcţia de conservare a colecţiilor muzeale, el poartă răspundere pentru integritatea patrimoniului, de rînd cu custodele şef.

5. Angajaţii muzeului sînt obligaţi să respecte secretul oricăror informaţii confidenţiale cu privire la obiectele din colecţia permanentă sau împrumutate muzeului, precum şi al informaţiilor cu privire la sistemele de protecţie şi siguranţă ale acestora. De asemenea, sînt confidenţiale informaţiile despre obiectele aduse la muzeu pentru identificare de către persoane particulare. Fără acordul scris al proprietarului, informaţiile respective nu pot fi comunicate unui alt muzeu, negociator sau altei persoane (excepţie făcînd doar bunurile suspecte de a fi furate, achiziţionate sau transferate ilicit, care trebuie aduse la cunoştinţa poliţiei sau interpolului).

6. Încălcarea prevederilor prezentului regulament de către deţinătorii patrimoniului cultural mobil, personalul instituţiilor muzeale, atrage după sine sancţiuni administrative, civile sau penale, după caz.

7. Bunurile care fac parte din fondul arhivistic naţional se păstrează, se conservă şi se pun în circuit public conform dispoziţiilor legale privind fondul arhivistic de stat al Republicii Moldova.

8. Din patrimoniul muzeal fac parte bunurile mobile şi rezervaţiile muzeale (constituite din terenuri, amenajări şi construcţii), clasate în patrimoniul cultral cu valoare deosebită sau excepţională, istorică şi documentară, arheologică, artistică, etnografică, ştiinţifică şi tehnică, reprezentînd mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi relaţiei omului cu acesta, ale potenţialului creator uman, ale contribuţiei noastre la civilizaţia universală. Patrimoniul muzeal se clasifică în fondul de bază şi fondul auxiliar.

10. Fondul auxiliar al patrimoniului muzeal cuprinde piese complementare şi auxiliare, ce au rol documentar, ilustrativ şi educativ şi care pot fi folosite în cadrul activităţilor muzeale. Acestea pot fi:

11. Încadrarea piesei de muzeu în unul din cele două fonduri, de bază sau auxiliar, se face conform criteriilor prezentelor reguli, stabilite de către Comisia de achiziţie a bunurilor culturale, instituită în cadrul fiecărei unităţi muzeale. Activitatea comisiei este reglementată printr-un regulament special.

Din această categorie, pe baza unor criterii unice stabilite de Ministerul Culturii, se alcătuieşte Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil. Listele, cu informaţiile de rigoare, se întocmesc de către deţinătorii de patrimoniu cultural mobil, iar Registrul de stat - de Ministerul Culturii.

13. În cadrul fondului de bază, dacă muzeul dispune de mai mult de cinci piese identice sau piese ce nu corespund profilului său, poate fi creat un fond de schimb intramuzeal. Bunurile din fondul de schimb (duplicate) pot fi transmise în gestiunea altor instituţii muzeale numai pe baza ordinului Ministerului Culturii.

15. Patrimoniul muzeal se structurează pe categorii de piese: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi aplicată, numismatică, arheologie, documente, fotografii, cărţi poştale, filatelie, obiecte uzuale, piese memoriale, etnografie, cărţi, periodice, arme şi armuri, mobilier, textile, obiecte de cult, istorie naturală, obiecte tehnice, diverse. În categoria Diverse pot fi clasate bunurile disparate, într-un număr foarte mic, ce nu constituie o colecţie sau care nu pot fi atribuite nici unei colecţii deja formate.

16. Muzeele beneficiază de drepturile conferite de legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe referitoare la bunurile aflate în colecţiile lor şi înregistrate în inventarele acestora.
[Pct.16 în redacţia HG68 din 02.02.12, MO30-33/10.02.12 art.91]

17. Toate bunurile cultural-artistice, indiferent de forma sub care au intrat în patrimoniul muzeal, înregistrate în actele de evidenţă specifice, sînt şi rămîn proprietatea instituţiei muzeale. Ele nu pot face obiectul unor tranzacţii comerciale şi nu pot fi restituite persoanelor fizice sau juridice. Transferul, custodia sau itinerarea pieselor din patrimoniul muzeal în interiorul sau exteriorul ţării, în scopul valorificării ştiinţifice sau expoziţionale, se face numai în baza ordinului ministrului culturii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

18. Scoaterea din ţară a bunurilor cultural-artistice mobile deţinute de muzee, în calitate de instituţii publice, se poate face numai temporar, cu aprobarea Ministerului Culturii (prin ordin), în următoarele scopuri:

20. Drept document juridic pentru intrarea bunurilor cultural-artistice în muzeu serveşte actul de donaţie, achiziţie sau custodie temporară. Actul se întocmeşte în trei exemplare, conţinînd următoarele rubrici:

22. Toate piesele intrate în muzeu pe baza actului de donaţie/achiziţie sînt supuse, în decursul unei luni, expertizei Comisiei de achiziţie, care le va accepta sau nu în colecţia muzeului şi le va clasifica în fondul de bază sau auxiliar.

23. Obiectul intrat în muzeu este trecut pe fişa de evidenţă sau lista colecţiei, dacă numărul de obiecte similare este mai mare de zece, de către salariatul care l-a primit. Fişa de evidenţă sau lista colecţiei trebuie să conţină, cel puţin, următoarele rubrici, ce vor corespunde cu inventarele ştiinţifice:

Muzeele pot adapta fişa la necesităţile lor specifice, sporind numărul rubricilor cu informaţii culturale şi/sau istorice, referinţe privitoare la istoria naturală, producţie (artist, meşter, datare), preţ, locaţie, numărul fotografiei (negativului), gestiune, conservare, observaţii etc. Pentru majoritatea rubricilor, informaţiile vor fi introduse după reguli prestabilite,cu ajutorul unei liste de termeni controlaţi. Muzeele ce documentează computerizat colecţiile vor completa fişa analitică de evidenţă pentru bunuri culturale mobile.

24. Ca parte a procedurii de înregistrare, obiectul este, de preferinţă, fotografiat sau desenat. Fotografierea unicatelor este obligatorie. Numărul negativului sau al desenului se notează pe fişa de evidenţă.

25. Evidenţa primară a pieselor de muzeu se ţine în trei tipuri de registre: Registrul fondului de bază, Registrul fondului auxiliar şi Registrul obiectelor în custodie temporară. Înainte de folosire, toate registrele trebuie să fie legate în volum, cu paginile numerotate succesiv, semnate de către director şi custodele şef, ştampilate de muzeu şi instituţia superioară.

26. Obiectul sau colecţia este înregistrată pe baza actului de donaţie, achiziţie sau custodie temporară şi a fişei de evidenţă în unul din cele trei registre. Numărul de ordine din registru este şi numărul de fond al obiectului intrat, ce se aplică pe obiect sau etichetă, act şi fişa de evidenţă. În cazul în care în muzeu intră un număr mare de obiecte similare (colecţii de numismatică, arheologie, grafică, fotografii etc.), ele pot fi înregistrate în grup. În acest caz numărul de piese se indică în rubrica "numărul corespunzător" (nr. cpt.) al registrului. De exemplu: 216-321 Colecţie de monede moldoveneşti, sec. XVI.

27. Descrierea obiectului sau a colecţiei în registru se face sumar. De exemplu: Igor Vieru, Copacii. Ilustraţie la versurile lui M.Eminescu. Grafică de şevalet, 1973; Adeverinţe, diplome, fotografii şi periodice din arhiva artistei poporului din Republica Moldova, Tamara Ciobanu.

30. În muzeele cu colecţii mari şi personal de specialitate numeros, bunurile cultural-artistice, după înregistrarea primară, sînt preluate în gestiune de către conservatori, pe baza unui act de primire în gestiune intramuzeală sau a unui inventar special. În atribuţiile conservatorilor intră inventarierea ştiinţifică şi conservarea colecţiilor respective.

31. Inventarierea ştiinţifică este forma principală de cercetare, determinare şi descriere ştiinţifică a pieselor de muzeu. Sînt supuse inventarierii ştiinţifice numai piesele fondului de bază.

32. Inventarierea ştiinţifică se efectuează conform categoriilor de piese ale fondului de bază - pictură, grafică, sculptură, etnografie, numismatică, arheologie, documente, fotografii, cărţi etc.- de către conservatorul de colecţie sau un muzeograf desemnat de director, de comun acord cu custodele şef, sau de custodele şef, în baza fişei de evidenţă întocmită de muzeograful care a adus piesa în muzeu.

33. Inventarierea ştiinţifică se face în inventare speciale, cu rubrici ce corespund fişei de evidenţă. Fiecare categorie de bunuri culturale are un inventar. Inventarele, ca documente juridice de evidenţă, se leagă în volum, înainte de completare, paginile numerotîndu-se succesiv, se autentifică cu semnăturile directorului şi custodelui şef, cu ştampilele unităţii muzeale şi ale instituţiei superioare.

34. Inventarul ştiinţific conţine o informaţie amplă - dimensiuni, material, tehnică, producţie, provenienţă, descrierea desfăşurată, referinţă etc. - despre fiecare piesă din fondul de bază, strict controlată ştiinţific. Descrierea mostrelor de floră şi faună se va începe cu denumirea lor în limbile rom"nă şi latină; a operelor de artă, materialului documentar şi tipăriturilor - cu numele autorului, iar în lipsa lui - cu titlul piesei; a fotografiilor - cu numele personajului (elor) reprezentat sau cu subiectul. La descrierea obiectelor de artă se va ţine cont de postamente, rame, ferecături şi garnituri care, dacă au valoare artistică, vor fi introduse în inventar.

35. Fiecare piesă inclusă în Inventarul ştiinţific poartă, de rînd cu numărul de fond, şi un număr de inventar, ce se marchează prin sigla categoriei de bunuri culturale din care face parte - P-pictură, D-documente, M-mobilier, B-botanică, A-arme etc. - şi numărul de ordine din cartea de inventar. De exemplu: P-105, D-702.

În cazul în care obiectul inventariat este alcătuit din mai multe părţi componente (album de fotografii sau desene, servicii de ceai, cafea şi de masă, truse etc.) sau exemplare, el se inventariază sub un singur număr, iar fiecărei părţi componente i se fixează cîte un număr fracţionar.

- în inventare speciale, cu rubrici conţinînd următoarele date: denumirea metalului şi a pietrei (indicîndu-se şi numărul lor), titlul, greutatea (cu precizie pînă la 0,01 gr. - pentru obiectele ce cîntăresc pînă la 100gr. şi 0,1gr. - pentru cele ce au mai mult de 100gr.), dimensiunile, instituţia care a efectuat expertizarea.

37. Inventarierea armelor se efectuează în cărţi de inventar cu rubrici speciale, între care: numărul armei, calibrul, modelul, tipul, numărul de cartuşe, materialul, dimensiunile, ţara producătoare etc.

38. Bunurile patrimoniale nu pot fi radiate din inventarele muzeului, decît în cazuri excepţionale (furt, pierdere) şi numai în baza ordinului Ministerului Culturii. Este interzisă acordarea numărului de inventar al piesei radiate unui nou obiect intrat în muzeu.

39. Fiecare bun cultural-artistic înregistrat în patrimoniul muzeal se marchează în felul următor: sigla instituţiei muzeale (denumirea prescurtată), numărul din registru, sigla şi numărul din inventarul ştiinţific, precum şi numărul inventarului special pentru obiectele conţinînd metale şi pietre preţioase. De exemplu:

40. Marcajul se aplică pe obiect sau etichetă într-un loc anume, stabilit de prezentele reguli, cu o vopsea ce corespunde fiecărui tip de material din care e confecţionată piesa, fără a-i modifica aspectul exterior (expoziţional). Numerele sau marcările vechi de pe obiect nu se radiază, ci se barează în formă de X cu un creion grafitos (pentru grafică) sau tuş.

1) pictura se marchează cu vopsea pe cadru în spate, în colţul stîng de jos sau de sus; pictura neînrămată - pe bordură în spate, în colţul stîng de jos. Picturile mari se marchează atît în partea de jos, cît şi în cea de sus;

2) acuarela, desenele, gravurile, afişele, executate pe hîrtie groasă şi netransparentă, se marchează pe verso cu creion grafitos, în colţul drept sau stîng de jos. Se interzice folosirea creioanelor colorate şi chimice, cernelei şi pixului pentru marcarea acestora. Gravurile şi desenele executate pe hîrtie subţire şi transparentă sau degradată vor fi marcate doar pe margini. Pe desenele executate atît pe rectoul, cît şi pe versoul foii de hîrtie, numărul se va aplica în partea de jos, astfel, încît să fie acoperit de paspartu. Marcajul pe desenele înrămate sau puse în paspartu se va dubla şi pe versoul acestora. Albumele cu desene sau fotografii se marchează pe versoul foii de titlu, numărul aplicîndu-se, de asemenea, şi pe fiecare contrapagină;

3) icoanele de lemn vor fi marcate cu vopsea albă pe verso sau pe suprafaţa laterală. Icoanele cu două feţe se marchează pe suprafaţa laterală. Numerele pe icoanele de metal, cruci şi alte obiecte mici se aplică pe etichete de carton, care se agaţă de obiect cu ajutorul unei sfori;

5) obiectele de ceramică (lut, porţelan, faianţă etc.), precum şi cele din lemn şi piatră, se marchează pe fund cu vopsea sau tuş, care, ulterior, se acoperă cu lac. Pe obiectele de metal marcajul se aplică cu vopsea de email.

7) monedele, medaliile, gemele, pietrele, precum şi obiectele arheologice mici se marchează pe ambalaj - plic, cutie, toc etc. Pentru obiectele preţioase în mod obligatoriu se anexează şi fotografia lor. Pentru obiectele deosebit de mici (cercei, inele, nasturi etc.) numerele se aplică pe etichetă, care se agaţă cu aţă de obiect;

8) ţesăturile se marchează pe etichete de calico sau percal cu tuş negru, ce se coase pe partea posterioară a piesei în partea de jos. Este interzisă prinderea etichetei pe ţesături cu ace sau clame de metal;

11) pe armele de foc numărul se aplică, utilizînd vopsea albă de email, pe placa declanşatorului, armele albe - pe mîner sau etichetă, ce se agaţă cu ajutorul unei sfori; armele defensive (coif, caschetă, scut etc.) - pe partea interioară;

12) piesele de istorie naturală se marchează în felul următor: trofeele - pe etichete ce se atîrnă, păsările şi mamiferele împăiate - pe suporturi, preparate din borcane sau cutii - pe fundul acestora, ierbarele - pe fiecare foaie în colţul stîng de jos, ierbarele cusute în volum - pe prima foaie a albumului, mostrele geologice şi paleontologice - pe obiecte, probele de sol - pe cutii sau borcane, corpurile pulverulente - pe ambalaj;

14) negativele şi diapozitivele se marchează cu tuş pe emulsie, fotografiile - pe verso în colţul stîng de jos, fotografiile din album - pe versoul copertei sau al foii de titlu. Probele-negativ de format mic se marchează pe plic, iar cele pozitiv - pe cadru.

42. Pentru a facilita găsirea rapidă a pieselor de muzeu, cercetarea şi valorificarea acestora, pot fi întocmite (de către conservatorul de colecţie sau custodele şef), alături de fişa de evidenţă, cîteva tipuri auxiliare de fişe. Acestea vor cuprinde în mod obligatoriu numerele de fond şi de inventar ale obiectului, locaţia definitivă sau temporară. Fişele nu sînt obligatorii pentru muzee, ci cu titlu de recomandaţie.

1) filialele cu colecţii mari, formate în timp, ce au avut anterior un sistem de evidenţă bine definit, vor ţine evidenţa pieselor de muzeu independent. Ele vor prezenta muzeului central pentru înregistrare cîte un exemplar al actelor de intrare/ieşire şi al fişelor de evidenţă. Pe documentaţia de evidenţă se va aplica atît marcajul muzeului central, cît şi al filialei;

2) în filialele ce deţin bunuri cultural-artistice în custodie temporară spre expunere, evidenţa se ţine de către muzeul central. Acesta din urmă va prezenta filialei cîte un exemplar al actului de custodie temporară şi fişelor de evidenţă. Filiala va ţine doar un registru de evidenţă a obiectelor din custodia temporară;

47. Eliberarea bunurilor de patrimoniu pentru expunere, cercetare, restaurare etc. în cadrul instituţiei muzeale se efectuează pe baza unui act de eliberare intramuzeală, întocmit de conservator sau custodele şef, semnat de solicitant şi vizat de director sau, în muzeele naţionale, de custodelele şef. Evidenţa eliberării bunurilor patrimoniale pe termen scurt se ţine într-un registru special de către conservatori sau custodele şef. Semnătura persoanei care a primit obiectele este obligatorie.

48. Patrimoniul muzeal va fi supus periodic unui control intramuzeal, pe categorii de păstrare, pentru verificarea existentului şi atestarea integrităţii obiectelor. Muzeele cu colecţii de pînă la 10000 de piese efectuează verificarea integrală o dată la trei ani; cele cu un patrimoniu de peste 10000 de piese - în decursul a 3-5 ani.

49. Verificarea colecţiilor muzeale se face de către o comisie alcătuită din cel puţin trei persoane, desemnate prin ordinul directorului instituţiei muzeale. Rezultatele controlului se fixează într-un act, semnat de membrii comisiei şi aprobat de director.

50. În cazurile furtului de obiecte din expoziţie sau depozit, deteriorării lor în urma unor calamităţi naturale sau condiţiilor nefavorabile de păstrare, se întocmeşte un proces-verbal, în care se fixează accidentul. În caz de furt, direcţia depune un demers organelor de drept pentru a deschide o anchetă; în caz de deteriorare - restauratorii supun obiectul unei expertize, rezultatele căreia se trec într-un proces-verbal. Dacă piesa nu poate fi recuperată (găsită sau restaurată), directorul instituţiei muzeale face un demers la Ministerul Culturii privind scoaterea ei din inventar. La demers se anexează avizul organelor de drept sau actul de expertiză al restauratorilor.

51. Actele de donaţie, achiziţie şi custodie temporară a bunurilor cultural-artistice, actele ce vizează circulaţia pieselor de muzeu, precum şi actele de verificare a colecţiilor se leagă în volum la sfîrşitul fiecărui an, se numerotează în ordine succesivă (în conformitate cu data întocmirii), se înscriu în registre speciale şi se depozitează. Înregistrarea actelor are loc an de an în acelaşi registru, pînă la completarea lui deplină.

53. Fişele de evidenţă a bunurilor cultural-artistice se păstrează în lădiţe în secţia patrimoniu, structurîndu-se tematic, alfabetic sau pe categorii de păstrare. Fişele topografice se păstrează în depozite şi sălile de expoziţii. Scoaterea fişelor de evidenţă, luate de muzeografi pentru cercetare, restaurare etc., în afara instituţiei este interzisă.

55. Rectificările în documentaţia de evidenţă privitor la schimbarea stării de conservare, dimensiunilor, materialului/tehnicii, atribuirii se fac cu culoare roşie de către responsabilul pentru evidenţă sau custodele şef numai pe baza unui proces-verbal semnat de custodele şef şi şeful secţiei respective. Rectificările se autentifică prin semnătura custodelui şef şi ştampila instituţiei.

56. Expunerea temporară sau permanentă a bunurilor care constituie patrimoniul cultural mobil se face numai în spaţii corespunzătoare. Se interzice plasarea, chiar pentru perioade scurte, a pieselor de patrimoniu în spaţii ce nu satisfac parametrii indicaţi în prezentele reguli.

4) nivelul iluminării bunurilor de natură organică se stabileşte în funcţie de gradul lor de sensibilitate la degradarea foto-chimică: 50-80 lucşi pentru cărţi, documente, miniaturi, acuarele, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeş, specimene de istorie naturală; 150-200 lucşi pentru picturi şi obiecte din lemn;

5) ferestrele sînt înzestrate cu storuri pentru protejarea pieselor de acţiunea razelor solare. Se recomandă două rînduri de storuri: exterioare, din ţesătură densă de culoare întunecată, în cazul cînd sălile de expoziţie sînt închise pentru public şi interioare, din ţesătură subţire de culoare deschisă;

1) proiectarea prealabilă a expoziţiei e făcută de către o echipă multidisciplinară: muzeograf, designer, conservator, restaurator. Proiectul va indica locul obiectului în spaţiu, poziţia şi modalităţile tehnice concrete în care acesta va fi etalat;

60. Instalaţiile şi utilajele sălilor de expoziţie trebuie să corespundă condiţiilor favorabile pentru expunere, să asigure securitatea pieselor, să împiedice uzarea şi deteriorarea lor. Ele se confecţionează, în dependenţă de dimensiunile pieselor, din materiale durabile, neutre din punct de vedere chimic.

1) piesele deosebit de valoroase, din metale şi pietre preţioase, porţelanurile şi sticla, precum şi alte materiale de o fragilitate sporită, sculptura mică, armele, se expun în vitrine etanşate;

6) ţesăturile vechi nedublate şi cele brodate cu fir metalic se etalează în poziţie orizontală. Durata expunerii ţesăturilor nedublate, în stare bună de conservare, nu poate depăşi trei ani, a pieselor de mătase - trei-şase luni;

63. Toate operaţiile de mînuire, transport, montare a exponatelor se supraveghează de conservator şi şeful secţiei respective. Şeful secţiei răspunde de asigurarea condiţiilor necesare pentru ca amenajarea expoziţiei să se desfăşoare potrivit cerinţelor conservării şi securităţii colecţiilor.

1) retragerea din circuitul expoziţional a bunurilor de mare valoare, fragilizate sau susceptibile de fragilizare şi înlocuirea acestora cu obiecte în stare bună de conservare sau replici artistice;

1) supravegherea spaţiilor expoziţionale. Stabilirea numărului supraveghetorilor se face în funcţie de dimensiunile sălii de expoziţie, de natura exponatelor, precum şi de modul de expunere, astfel încît să se asigure supravegherea eficientă a tuturor exponatelor;

66. Scoaterea pieselor din sălile de expoziţie şi vitrine se efectuează numai pe baza unui demers, semnat de muzeograf şi aprobat de conducerea muzeului, în prezenţa administratorului expoziţiei şi a supraveghetorului. În demers se consemnează denumirea obiectului, numărul de inventar, persoana care-l ridică, motivaţia scoaterii şi destinaţia.

67. Deschiderea vitrinelor din expoziţie, demontarea şi montarea pieselor pentru a le conserva, studia, fotografia, împrumuta etc. se fac în afara programului de vizitare. Este interzisă deschiderea vitrinelor în prezenţa vizitatorilor.

68. În cazul în care se fac reparaţii, instalaţii, obiectele se evacuează. Dacă natura şi amploarea lucrărilor nu impun evacuarea colecţiilor, acestea trebuie protejate în mod absolut atît de impurităţile care se degajă, cît şi de eventualele accidente.

70. Curăţarea sălilor expoziţionale se face zilnic, fără a spori umiditatea aerului. Pentru curăţenie se vor folosi numai aspiratoare şi cîrpe curate. Se interzice folosirea unor solvenţi volatili care, în contact cu aerul, generează amestecuri inflamabile şi explozibile. Se organizează, cel puţin odată pe an, curăţarea generală, la care participă, de rînd cu îngrijitoarele, supraveghetorii, gestionarii şi muzeografii, pentru a înlătura impurităţile de pe exponate.

71. La intrarea în muzeu, vizitatorii trebuie să depună la garderobă obiectele personale (paltoanele, umbrelele, genţile, pachetele etc.), aparatele de filmat şi de fotografiat, conform reglementărilor de vizitare stabilite de fiecare instituţie muzeală. Excepţie fac doar poşeta sau borseta.

72. Instituţia ce găzduieşte expoziţia încheie cu deţinătorul de la care împrumută bunurile un contract, în care se stabilesc condiţiile împrumutului. Documentul trebuie să cuprindă următoarele prevederi: durata, locul şi scopul acţiunii, parametrii microclimatici care trebuie asiguraţi, cine asigură ambalarea şi transportul, cine însoţeşte expoziţia, protecţia bunurilor. Durata împrumutului spre expunere a pieselor de muzeu nu poate depăşi un an. În cazuri excepţionale, ea poate fi prelungită la încheierea termenului stabilit. Contractul se încheie cu cel puţin 6 luni înaintea deschiderii expoziţiei.

73. Instituţia care expune în afară bunuri de patrimoniu întocmeşte lista pieselor propuse spre expunere, vizată de către Ministerul Culturii, şi documentaţia pentru fiecare lucrare împrumutată şi itinerată: 1-2 fotografii ale obiectului, o microfişă în care se fixează starea de conservare a piesei şi recomandări speciale de expunere, ambalare, transport. Lucrările se predau şi se primesc la expoziţii numai pe baza documentaţiei indicate mai sus, documentaţie care se oficializează pentru a avea valoare în faţa instanţelor de judecată în cazul unor litigii.

74. Se interzic, considerîndu-se dăunătoare, oricare ar fi motivele invocate, atît trimiterea lucrărilor într-o stare proastă de conservare, cît şi intervenţiile superficiale de mascare a stării reale a obiectului.

80. Pe lîngă depozite se amenajează: spaţiu pentru piesele nou-intrate, izolator cu instalaţie de dezinfectare; încăpere pentru păstrarea ambalajului şi inventarului gospodăresc; cameră pentru vizitatori, cercetători.

83. Condiţia principală pentru păstrarea în depozite a bunurilor cultural-artistice este menţinerea unei temperaturi şi umidităţi constante. Umiditatea relativă trebuie să oscileze între 50-65%, fără fluctuaţii mari sau bruşte. Orice temperatură cuprinsă între 1 şi 18⁰C este potrivită, cu condiţia ca umiditatea relativă să fie normală.

84. În depozitele cu o microclimă aproape de normă se conservează pictura, grafica, textilele, piesele de hîrtie şi lemn. Obiectele de metal şi ghips se vor păstra în încăperi cu umiditate relativă joasă. În încăperile cu umiditate relativă sporită pot fi păstrate obiectele de piatră, ceramică, sticlă şi porţelan, cu condiţia că starea lor de conservare este bună.

1) dacă umiditatea relativă este mai mică de 50-65%, se folosesc mijloace de sporire a ei: spălarea duşumelelor mai des ca de obicei, amplasarea unor vase deschise cu apă în spaţiul de depozitare, pulverizarea apei etc.;

2) dacă umiditatea depăşeşte normele stabilite, se deplasează mobilierul cu 15-30 cm. de la pereţi, dulapurile şi sertarele se lasă deschise peste noapte, radiatorul se completează cu coloane tubulare suplimentare.

86. Depozitele se aerisesc zilnic, cu excepţia cînd umiditatea atmosferei este mărită. Cînd spaţiile de depozitare şi expunere nu se încălzesc, iar condiţiile atmosferice sînt nefavorabile, umiditatea atingînd 85%, accesul vizitatorilor în muzeu este oprit.

87. Nu se admite căderea directă a razelor solare pe bunurile cultural-artistice. Piesele sensibile la acţiunea luminii se vor amplasa în spaţii închise: cutii, sertare, dulapuri etc. Nivelul admisibil de iluminare a graficii, acuarelelor, miniaturilor, cărţilor, documentelor, textelor, obiectelor de lemn pictat, os şi fildeş, specimenelor de istorie naturală e de 70-75 lucşi; pentru celelalte categorii de bunuri - peste 75 de lucşi.

88. Amplasarea obiectelor în dulapuri, sertare, pe rafturi etc. se va face separat, potrivit naturii materialelor din care sînt făcute (textile, metale, ceramică, documente, cărţi etc.), tipului morfologic şi dimensiunii.

89. Piesele trebuie plasate, ori de cîte ori este posibil, în spaţii închise - cutii, dulapuri etc. Dacă se optează pentru depozitarea liberă, atunci obiectele trebuie protejate împotriva depunerilor de impurităţi, în special de praf.

90. Aşezarea obiectelor trebuie făcută astfel încît să li se asigure stabilitatea necesară, precum şi o stare de repaus complet. Nu se admit suprapuneri decît pentru textilele plate şi uşoare (2-3); documente, grafică (cel mult 10 piese). Obiectele suprapuse trebuie separate cu pînză sau hîrtie neacidă.

92. Conservatorii de bunuri cultural-artistice, împreună cu restauratorii, trebuie să verifice cu regularitate starea de conservare a pieselor din depozite, înregistrînd într-un jurnal schimbările intervenite şi ordinea restaurării. Planul controalelor se întocmeşte de către custodele şef, ţinîndu-se cont de condiţiile de conservare a pieselor de muzeu. Termenul de efectuare a lucrărilor de restaurare se stabileşte în dependenţă de urgenţa acestora.

1) pictura pe pînză se atîrnă (cu sfori sau cîrlige) în poziţie verticală pe montanţi. Dacă montanţii sînt mobili, se vor lua măsuri pentru prevenirea trepidaţiilor şi a şocurilor prin folosirea cîrligelor cu arc şi interpunerea unor materiale elastice între lucrări şi plasa de susţinere, precum şi între perete şi cadrul montantului;

4) picturile neînrămate de dimensiuni mari şi cele dublate cu material de protecţie se păstrează pe sul în poziţie orizontală. Sulul trebuie să aibă un diametru de 50-70 cm şi să fie placat (cu foi de furnir şi hîrtie). Pe un sul pot fi înfăşurate 2-3 tablouri.

94. Este interzisă depozitarea lucrărilor pe jos (chiar temporară) şi în imediata apropiere de sursele de aerisire; rezemarea de sursele de încălzire, de piesele de mobilier sau de alte corpuri din spaţiul respectiv.

97. Colecţia de pictură se verifică şi se curăţă o dată în an. Praful de pe pictura agăţată se înlătură cu o perie din păr de veveriţă sau cu o bucată de catifea, pentru a nu deteriora stratul de vopsea. Praful din spatele tablourilor se curăţă cu aspiratorul, căruia i se îmbracă o perie cu păr lung.

98. Bunurile cultural-artistice ce au la bază hîrtia - incunabule, manuscrise, cărţi, miniaturi, acuarele, gravuri, desene, grafică, afişe, documente, periodice etc. - sînt foarte sensibile la lumină şi la temperaturi ridicate, iar unele din ele - desenele şi pastelurile - şi la trepidaţii şi zdruncinături, necesitînd un regim de conservare strict.

100. Desenele, acuarelele, gravurile, grafica, afişele se păstrează în mape cu coperte tari, cu partea desenată în sus, pe poliţe sau în dulapuri, în poziţie orizontală. În cadrul unei mape pot fi suprapuse pînă la 10 piese, separate cu hîrtie de calc sau altă hîrtie neacidă.

102. Cărţile din fondul vechi şi rar se aşează separat, în dulapuri sau cutii, în poziţie orizontală. Cele cu un grad avansat de deteriorare se plasează separat în saci de pînză naturală, mape sau în plicuri. Celelalte cărţi se depozitează unele lîngă altele în dulapuri, în poziţie verticală.

103. Documentele se aşează în mape ce se leagă, iar mapele - în cutii de carton, depozitîndu-se în dulapuri sau pe poliţe. Documentele de dimensiuni mici se păstrează în plicuri, documentele volante - în plicuri de hîrtie transparentă, iar plicurile - în cutii de carton. Toate documentele se separă între ele cu hîrtie neacidă.

105. Depozitele se aerisesc o dată în săptămînă, cu excepţia cînd condiţiile climaterice sînt nefavorabile (umiditatea relativă 85%); dulapurile, poliţele, sertarele şi cutiile se curăţă lunar de praf cu aspiratorul, ştergîndu-se cu o soluţie de formalină de 2%.

106. Factorii principali ce cauzează deteriorarea şi uzarea ţesăturilor sînt: acţiunea razelor solare şi a iluminării artificiale, ciupercile de mucegai, insectele, coloranţii şi impurităţile aerului, instabilitatea microclimatică.

1) în dependenţă de structura ţesăturilor (fir de mătase, in, bumbac, cînepă, lînă), textilele se depozitează separat, pe categorii, în dulapuri închise, lăzi, scrinuri, care au o înălţime nu mai mică de 20 cm. Textilele plate se suprapun, separîndu-se cu pînză sau hîrtie neacidă;

5) covoarele şi goblenurile se păstrează pe sul, înfăşurate cu faţa în interior. Diametrul sulului nu va fi mai mic de 10 cm, iar lungimea - cu 5-10 cm mai mare decît covorul. Pentru protejarea covoarelor de insecte, ele se înfăşoară în hîrtie îmbibată cu o soluţie de gaz lampant şi terebentină, în proporţie de 1:2, care se va usca;

109. Piesele de os se păstrează în dulapuri cu geamuri, în încăperi luminoase, pentru a evita îngălbenirea lor. Piesele se aşează separat şi nu se suprapun. Praful de pe obiecte se înlătură cu o perie cu păr moale şi lung.

112. Mobila masivă şi grea se aşează direct pe pardoseală, iar piesele mai uşoare se plasează pe rafturi. Pentru protejarea mobilei de impurităţi şi de acţiunea razelor solare, aceasta se acoperă cu huse.

113. Piesele din lemn se curăţă de praf cu ajutorul aspiratorului sau cu o perie moale, evitînd presarea sau tensionarea protuberanţelor şi proeminenţelor. Se interzice aerisirea depozitelor prin formarea de curenţi.

114. Piesele de porţelan, ceramică, sticlă, marmură şi ghips, de dimensiuni mici, se păstrează în dulapuri cu geamuri, asigurîndu-le stabilitatea necesară. Densitatea obiectelor trebuie realizată astfel, încît accesul la oricare din obiectele plasate în acelaşi dulap să nu afecteze starea lui sau a celorlalte piese:

116. Sculptura de marmură, ghips sau piatră se păstrează pe poliţe joase, acoperite cu linoleum sau polietilenă (pentru a înlesni alunecarea). La etaj nu se depozitează obiecte mari din piatră şi marmură. Sculptura de ghips nu se va păstra în depozite cu umiditatea relativă ridicată şi nu se va vopsi.

119. Piesele din metale preţioase se conservă în încăperi separate de alte depozite, cu uşile capitonate cu metal, în conformitate cu instrucţiunea de evidenţă şi păstrare a obiectelor din metal şi pietre preţioase.

121. Fotografiile se păstrează în mape sau plicuri, iar acestea - în cutii de carton. Fotografiile suprapuse se separă cu hîrtie neacidă. Pentru prevenirea decolorării sau cristalizării sărurilor de pe fotografii, starea lor de conservare se verifică o dată în an.

125. Benzile magnetice se păstrează în cutii. La fiecare 6 luni ele se rebobinează pentru a diminua tensiunea magnetică în rulou. Este interzisă amplasarea în aceste depozite sau în apropierea lor a aparatelor ce contribuie la crearea cîmpului magnetic.

126. Condiţia de bază pentru conservarea pieselor mineralogice şi petrografice este stabilitatea microclimatică (temperatura şi umiditatea constantă), protecţia lor împotriva umezelii şi prafului.

137. Preparatele din borcane, sensibile la acţiunea luminii, se păstrează în dulapuri închise. Se va urmări în permanenţă ca dopurile sau capacele să fie închise etanş, iar lichidul conservant să cuprindă obiectul zoologic. După necesităţi, lichidul poate fi adăugat sau schimbat, fapt ce se consemnează pe eticheta borcanului (data, componenţa lichidului şi numele preparatorului). E de reţinut că obiectele fixate în formalină îngheaţă repede.

140. Craniile se acoperă cu ţesătură, plasîndu-se pe poliţe în dulapuri. Cele mai valoroase din punct de vedere ştiinţific şi cele mai fragile se conservă în lădiţe individuale. În timpul mînuirii, craniile nu se apucă de orbite şi pomeţii obrajilor, pentru a nu fi deteriorate.

141. Oasele scheletului se păstrează în lăzi. Pentru scheletul întreg se recomandă următoarele dimensiuni de ladă: î-25 cm, l-30 cm, a-53 cm. Oasele mici ale labelor piciorului şi mîinii se păstrează în cutii aparte pentru fiecare membru (stîng şi drept).

143. Accesul în depozitele de obiecte muzeale se desfăşoară în baza prevederilor regulamentului de ordine interioară, stabilite de fiecare instituţie, cu aprobarea directorului sau custodelui şef:

144. Pentru realizarea evidenţei operative a vizitatorilor depozitelor, mişcării obiectelor şi pentru o corectă analiză cauzală a modificărilor stării acestora, se introduce în fiecare depozit un registru de evidenţă, consemnîndu-se persoanele implicate, natura activităţii din care face parte obiectul (cercetare, expoziţie, filmare, fotografiere etc.), durata, perioada, persoana care îl ia în primire etc.

145. La sfîrşitul programului zilnic, depozitul se închide, iar cheile se lasă într-un loc stabilit de conducerea muzeului. Se interzice scoaterea cheilor în afara instituţiei. Cheile nu se dau decît gestionarului sau custodelui şef.

146. Toate operaţiile de mînuire şi transport intern al pieselor de muzeu decurge sub supravegherea conservatorului colecţiei ori a custodelui şef. Personalul implicat în această activitate va lucra în mănuşi de bumbac.

149. Orice bun cultural-artistic transportat în afara perimetrului unităţi deţinătoare trebuie ambalat potrivit regulilor de conservare ştiinţifică. Ambalarea trebuie făcută în raport cu particularităţile morfologice şi priorităţile fizico-mecanice ale bunurilor implicate şi concepută astfel încît să asigure protecţia deplină a obiectelor împotriva următorilor factori de risc:

150. Ambalajul întrebuinţat trebuie să fie făcut din materiale rigide şi rezistente pentru a preveni deteriorările mecanice, inerte din punct de vedere chimic; să fie etanş şi impermeabil; să anuleze şocurile şi trepidaţiile.

151. Obiectele se examinează cu atenţie înainte de ambalare, scoţîndu-se ori protejîndu-se, după caz, cuiele, sîrmele, inelele, belciugele, agăţătoarele etc. Picturile cu geam se protejează prin lipirea pe sticlă a unor benzi adezive dispuse în paralel şi perpendicular unele faţă de altele.

152. Obiectele se fixează de suprafaţa ambalajului cu materiale elastice pentru a le asigura inerţia. Capacul se prinde întotdeauna cu holtz-şuruburi. Lăzile, cutiile trebuie să aibă mînere pentru manipulare. Pe capac şi părţile laterale se marchează codul de poziţie, de material fragil, de material casant, de protejare de intemperii, locul unde se deschide etc.

154. Filmarea/fotografierea bunurilor de patrimoniu se aprobă de către conducerea instituţiei muzeale. În acest scop, solicitantul va înainta o cerere, prin care se va solicita aprobarea filmării/fotografierii obiectelor. Deţinătorul, în persoana custodelui şef sau a gestionarului, studiază oportunitatea solicitării, examinează starea de conservare a obiectelor respective, precum şi implicaţiile efectelor filmării/fotografierii asupra acestora şi avizează (sau nu) filmarea/fotografierea pentru fiecare caz în parte.

1) deţinătorul instruieşte echipa de filmare/fotografiere asupra condiţiilor de acces la obiecte, a regulilor generale de securitate ce trebuie respectate (fumat, folosirea instalaţiilor etc.), altor condiţii menite să prevină degradarea obiectelor ca urmare a prezenţei şi activităţii echipei;

3) obiectele de natură organică nu pot fi expuse la intensităţi luminoase maxime, decît în limita timpului strict necesar. Toate operaţiunile preliminare (fixare, încadrare, distanţă, punere pe punct etc.) se vor face folosindu-se o intensitate luminoasă de cel mult 100 de lucşi;

4) se interzice utilizarea surselor de iluminat care emit radiaţii UV. În acest sens, echipa de filmare va prezenta gestionarului documentaţia privind calitatea specială (spectrul lungimilor de undă emise) a surselor folosite. Sursele de iluminare vor fi prevăzute cu filtre împotriva radiaţiei. Dacă în timpul operaţiunii de filmare, sursele de lumină emit radiaţii puternice, corpurile de iluminat se vor ţine la o distanţă cît mai mare de obiecte, durata de iluminare maximă nu va depăşi un minut şi se va intensifica ventilarea spaţiului în care se filmează;

5) se vor lua măsuri speciale pentru protejarea picturilor, cărţilor, graficei, pergamentelor, documentelor, miniaturilor, obiectelor din piele, textilelor, se va recurge la ventilarea suplimentară a spaţiului, aşa încît temperatura suprafeţei lucrărilor şi a stratului superficial să nu depăşească 1,1/2⁰C, iar umiditatea relativă din încăpere să nu scadă sub 50%;

157. Pentru asigurarea securităţii instituţiilor muzeale este obligatorie paza lor, atît internă, cît şi externă; dotarea cu aparate şi sisteme antifurt, conectarea la sistemul centralizat de semnalizare. Paza este asigurată pe baza unui regulament, elaborat de muzeu, de comun acord cu serviciul de pază al localităţii respective.

158. Deţinătorii de bunuri patrimoniale au obligaţia să asigure, în orele de acces al publicului, supravegherea spaţiilor expoziţionale în scopul prevenirii înstrăinării sau distrugerii pieselor expuse. Supravegherea se desfăşoară în conformitate cu regulamentul serviciului de securitate, elaborat de fiecare instituţie muzeală.

159. Primirea-predarea sălilor de expoziţii de către serviciul de pază şi supraveghetori se efectuează la începutul şi sfîrşitul programului zilnic de lucru, în conformitate cu regulamentul serviciului de securitate al muzeului.

161. Uşile sălilor de expoziţii, depozitelor, dulapurilor, vitrinelor se numerotează şi se înzestrează cu plăci pentru sigilare sau plumbuire. Cheile se etichetează, indicîndu-se pe fiecare în parte numărul uşii sau vitrinei respective.

162. Cheile de la depozite, sălile de expoziţii, birouri şi ateliere se păstrează la postul de pază, într-un safeu ori în alt loc stabilit de conducerea muzeului; cele de la dulapurile şi vitrinele cu bunuri patrimoniale - la custodele şef în seif.

Cheile se înmînează doar anumitor persoane, desemnate de directorul instituţiei prin ordin (custodele şef, conservatorii de colecţii, administratorul expoziţiei etc.). Evidenţa cheilor se ţine la postul de pază într-un registru special, în care se consemnează data şi ora luării şi depunerii cheilor, semnătura persoanei ce le-a luat.

163. Custodele şef, conservatorii de colecţii, administratorul expoziţiei trebuie să aibă sigilii proprii, cu numărul sau emblema sa. La închiderea depozitelor şi sălilor de expoziţii, ei sînt obligaţi să aplice sigilii pe plăcuţele de la uşi. Se interzice transmiterea sigiliului de la un conservator la altul.

164. Deschiderea, închiderea şi sigilarea sălilor de expoziţii se efectuează de către administratorul expoziţiei, asistat de personalul de pază şi supraveghere. Numărul sigiliului aplicat pe uşi se fixează în registrul de predare a cheilor.

165. Depozitele, dulapurile sau vitrinele cu bunuri patrimoniale nu pot fi deschise decît de persoana care le gestionează. În cazuri excepţionale, se permite deschiderea acestora de către o comisie, desemnată de directorul instituţiei prin ordin, în frunte cu custodele şef sau directorul adjunct ştiinţific. Comisia va alcătui un proces-verbal (act), în care se va consemna motivul deschiderii şi starea depozitului la momentul intrării.

166. La încetarea activităţii muzeale, sălile, depozitele, birourile se închid, iar cheile se predau. Se interzice scoaterea, chiar temporară, din incinta instituţiei a cheilor. Cheile nu se dau decît persoanelor nominalizate prin ordin.

1) coordonează întreaga activitate de evidenţă şi conservare a bunurilor cultural-artistice deţinute de instituţie, asigurînd aplicarea şi respectarea regulilor de evidenţă şi conservare a patrimoniului cultural mobil;

3) verifică şi avizează toate mişcările de bunuri din muzeu (donaţii, achiziţii, eliberări pentru studiu, expoziţii, restaurare, schimburile ş.a.), pe baza documentelor aferente acestor operaţii;

4) face propuneri privind restaurarea bunurilor din colecţia muzeală, urmărind ca intervenţia să fie făcută numai de către restauratorii calificaţi şi conform principiilor şi normelor restaurării ştiinţifice;

5) instruieşte periodic şi controlează personalul care vine în contact cu bunurile cultural-artistice (muzeografi, conservatori, supraveghetori, administrator de expoziţie, îngrijitori), în scopul aplicării regulilor de evidenţă şi conservare, asigurării securităţii acestora. Propune măsuri de sancţionare a celor care încalcă prezentele norme;

6) înaintează conducerii instituţiei, verbal şi în scris, propuneri privind corectarea anomaliilor microclimatice, salubrizarea spaţiilor, asigurarea condiţiilor de conservare şi securitate a pieselor de muzeu;

8) semnalează conducerii muzeului, în scris, schimbările majore survenite în starea de conservare a obiectelor, natura accidentelor (deteriorare, pierdere, furt), degradările suferite etc., indicînd cauzele şi circumstanţele ce le-au determinat;

9) răspunde material, moral, eventual, penal de integritatea şi conservarea patrimoniului muzeal, precum şi de aplicarea de către personalul responsabil de evidenţă şi conservare a regulilor de evidenţă şi conservare a patrimoniului cultural mobil, a altor norme şi reglementări din domeniu.

1) gestionează colecţiile de bunuri cultural-artistice, pe care le preia pe baza unui act (în care sînt enumerate piesele în ordine succesivă, cu numerele de inventar şi starea lor de conservare şi care se semnează de către ambele părţi şi se aprobă de directorul muzeului) sau a unui inventar special, punîndu-şi semnătura în dreptul fiecărui obiect primit;

8) acceptă accesul în depozit numai cu permisiunea conducerii instituţiei sau a custodelui şef. Înregistrează persoanele cărora li s-a permis accesul, indicînd scopul şi durata aflării lor în depozit;

9) determină calitatea mediului ambiant în spaţiul de depozitare (temperatura, umiditatea relativă, radiaţia, intensitatea luminoasă, factorii de poluare şi biodegradare), înregistrează valorile şi variaţiile acestor factori;

11) îndrumă şi supraveghează operaţiile de curăţenie şi de aerisire a spaţiilor de depozitare. Participă nemijlocit la desfăşurarea procesului de aerisire şi curăţare a obiectelor din gestiune;

12) face propuneri privind restaurarea bunurilor din colecţiile de care se ocupă. Veghează ca orice intervenţie asupra obiectului muzeal să se facă calificat şi în conformitate cu normele restaurării ştiinţifice. Urmăreşte comportamentul în timp al bunurilor restaurate;

13) participă la organizarea expoziţiilor de bază şi temporare, stabilind modalităţile concrete de etalare a obiectelor în conformitate cu prezentele reguli. Supraveghează ca ambalarea şi transportarea obiectelor împrumutate să nu afecteze starea lor fizică;

180. Este interzisă eliberarea din funcţie a conservatorului de colecţie, fără predarea gestiunii. În cazuri excepţionale (boală gravă, deces), conducerea muzeului desemnează o comisie, care va efectua verificarea existentului colecţiei şi predarea acestuia în gestiunea unui nou conservator.

1) răspund material şi moral de starea patrimoniului din secţia în care lucrează, luat în subgestiune pentru expunere, cercetare, fişare etc. În cazul în care şefului de secţie îi revine şi funcţia de păstrător al colecţiilor muzeale, el poartă răspunderea pentru integritatea patrimoniului, de rînd cu custodele şef;

4) pe parcursul zilei de lucru efectuează minimum 4 controale în sălile de expoziţie, urmărind dacă sînt respectate sarcinile de serviciu ale supraveghetorilor şi starea de conservare a pieselor expuse. Observaţiile sînt consemnate într-un proces-verbal;

6) supraveghează orice activitate care implică deschiderea de vitrine, scoaterea sau introducerea de patrimoniu, fotografierea sau filmarea, avînd obligaţia de a întocmi formele gestionare necesare;

9) la terminarea programului, verifică prezenţa supraveghetorilor, integritatea patrimoniului expus, părăsirea sălilor de către vizitatori; închide şi sigilează uşile, predă (sub semnătură) cheile postului de pază; întocmeşte actele necesare. La deschiderea expoziţiei, controlează sigiliile sălilor şi verifică dacă toate obiectele sînt la loc;

2) asigură securitatea bunurilor expuse pe durata vizitării expoziţiei. În acest scop, este interzisă părăsirea sectorului. La deschiderea expoziţiei se controlează sigiliile sălilor şi se verifică dacă toate obiectele sînt la locul lor. Aceeaşi operaţie se face la închidere, după ce s-a constatat, în urma unui control minuţios, că nu au rămas persoane străine în sector;

4) nu admite deschiderea vitrinelor, modificarea locului expunerii obiectelor, scoaterea sau introducerea unor exponate decît în prezenţa administratorului (custodelui) şi cu întocmirea formelor gestionare necesare;

184. Prezentul regulament este valabil pentru evidenţa şi conservarea tutuor categoriilor de bunuri cultural-artistice, istorice, ştiinţifice, tehnice, ştiinţe ale naturii, ecleziastice, literare, memorialistice.

185. În conformitate cu prevederile prezentului regulament, toţi deţinătorii de bunuri cultural-artistice au obligaţia de a verifica starea evidenţei şi conservării patrimoniului. În acest sens, se vor identifica piesele ce nu au fost puse la evidenţă, precum şi cele aflate în stare avansată de fragilizare sau susceptibile de degradare.

HGM1111/2003 ID intern unic: 297649 Версия на русском	Versiunea originala Fişa actului juridic
Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1111 din 11.09.2003
despre aprobarea regulamentelor pentru punerea în aplicare a Legii muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002
Publicat : 26.09.2003 în Monitorul Oficial Nr. 204-207 art Nr : 1178
MODIFICAT HG68 din 02.02.12, MO30-33/10.02.12 art.91 În scopul punerii în aplicare a Legii muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002, Guvernul HOTĂRĂŞTE: Se aprobă: Regulamentul privind Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil (anexa nr.1); Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a muzeului naţional (anexa nr.2); Regulamentul privind evidenţa şi conservarea patrimoniului cultural mobil (anexa nr.3). PRIM-MINISTRU Vasile TARLEV Contrasemnată: Ministrul culturii Veaceslav Madan Ministrul finanţelor Zinaida Grecianîi Ministrul justiţiei Vasile Dolghieru Chişinău,11 septembrie 2003. Nr. 1111. Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.1111 din11 septembrie 2003 REGULAMENTUL privind Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil Capitolul I Dispoziţii generale 1. Prezentul regulament este elaborat în conformitate cu alineatele (1) şi (2) ale articolului 13 al Legii muzeelor nr.1596-XV din 27 decembrie 2002 şi stabileşte modul de instituire şi completare a Registrului de stat al patrimoniului cultural mobil (în continuare - Registrul). 2. Registrul reprezintă o bancă electronică de date, care cuprinde informaţii privind bunurile culturale mobile aparţinînd patrimoniului cultural mobil al Republicii Moldova. 3. Registrul se ţine în formă manuală şi electronică şi este gestionat şi completat de Ministerul Culturii în baza registrelor de evidenţă ale proprietarilor de bunuri culturale, ale muzeelor şi altor instituţii, în proprietatea sau folosinţa cărora se află bunurile culturale. Baza electronică de date a Registrului, volumul căruia se stabileşte de către Ministerul Culturii, cuprinde informaţii privind bunurile culturale aparţinînd patrimoniului cultural mobil, care, în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, se înscriu în Inventarul Fondului patrimoniului cultural naţional, alcătuit din bunuri culturale de o valoare deosebită şi în Inventarul Tezaurului patrimoniului cultural naţional, alcătuit din bunuri culturale de o valoare excepţională. Capitolul II Clasarea şi evidenţa bunurilor culturale mobile 4. În sensul prezentului regulament, prin clasare se înţelege procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural naţional mobil, fond şi tezaur, potrivit pct.3. 5. Declanşarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face: 1) din oficiu, în următoarele situaţii: a) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi administrate de instituţii publice; b) pentru bunurile culturale mobile care fac obiectul unei vînzări publice prin licitaţie sau prin intermediul unui agent autorizat; c) pentru bunurile culturale mobile pentru care se solicită exportul temporar sau definitiv; d) pentru bunurile culturale mobile descoperite întîmplător ori în cadrul unor cercetări sistematice; e) pentru bunurile culturale mobile confiscate; f) pentru bunurile culturale mobile care au făcut obiectul unor tentative de export ilegal; g) pentru bunurile aflate în custodia instituţiilor publice, care urmează să fie restituite; 2) la solicitarea cultelor religioase, persoanelor fizice şi a celorlalte persoane juridice de drept privat, proprietare ale bunurilor respective. 6. Clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertiză întocmit de experţi acreditaţi de Ministerul Culturii. 7. Clasarea unui bun trebuie finalizată în cel mult 2 luni din momentul declanşării procedurii de clasare. Hotărîrea de clasare va fi aprobată prin ordin al ministrului culturii. 8. La hotărîrea de clasare se anexează în extras concluziile raportului de expertiză, prin care se asigură identificarea bunului cultural mobil respectiv, fişa standard a obiectului şi fotografia alb-negru sau color, după caz. 9. În cazul bunurilor culturale care nu au fost propuse spre clasare, concluziile raportului de expertiză cuprinzînd datele de identificare a bunurilor se vor comunica proprietarului sau titularului de alte drepturi reale în termen de 30 de zile de la data finalizării expertizei. 10. Contestarea expertizelor bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse spre clasare se face la Ministerul Culturii în termen de 10 zile din data primirii înştiinţării expertului. Despre soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 15 zile. 11. Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile aparţinînd patrimoniului cultural naţional au obligaţia de a institui evidenţa acestor bunuri atît analitic, prin lista standard, cît şi sinoptic, prin banca de date, inclusiv arhiva imagistică. 12. Ministerul Culturii va elibera pentru fiecare bun clasat un certificat de clasare şi fişa standard a obiectului. Certificatul de clasare şi fişa standard a obiectului însoţesc bunul clasat şi nu constituie prin ele însele un titlu de proprietate. 13. Clasarea are ca efect înscrierea bunurilor culturale mobile în Inventarul Fondului patrimoniului cultural naţional şi Inventarul Tezaurului patrimoniului cultural naţional. 14. Inventarele sus-menţionate sînt întocmite în baza ordinelor privind bunurile culturale mobile clasate de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii. 15. Datele privind patrimoniul cultural naţional, cu excepţia listei cuprinzînd bunurile culturale mobile şi imaginea acestora, nu au destinaţie publică fără acordul proprietarilor bunurilor. 16. Datele privind patrimoniul cultural naţional pot fi furnizate de Ministerul Culturii, la cerere, instituţiilor specializate, cercetătorilor şi altor specialişti acreditaţi în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de identificare şi cercetare. Valorificarea datelor respective poate fi făcută numai cu consimţămîntul deţinătorului. 17. Informaţiile cuprinse în aceste inventare pot fi furnizate organelor de poliţie, organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti numai pentru soluţionarea unor cauze în directă legătură cu respectivele bunuri culturale mobile clasate şi numai cu respectarea prevederilor legale în materie. 18. Declasarea bunurilor culturale mobile are loc la cererea titularului drepturilor de proprietate sau din oficiu, în următoarele cazuri: a) invalidarea expertizei; b) distrugere; c) deteriorare gravă, care nu poate fi remediată prin operaţiuni de restaurare. 19. Declasarea urmează ordinea stabilită la clasare. 20. Ordinul de declasare este luat în evidenţa inventarului patrimoniului cultural naţional, în care figurează bunul respectiv, procedîndu-se la radierea acestuia din inventar, şi se comunică în scris proprietarului, titularului altor drepturi reale, precum şi titularului dreptului de administrare, după caz. 21. Trecerea unui bun cultural mobil dintr-o categorie juridică a patrimoniului cultural naţional în alta se poate face numai cu respectarea aceloraşi proceduri prevăzute pentru clasare. 22. Ordinul de clasare, declasare sau trecere a unui bun cultural mobil dintr-o categorie juridică a patrimoniului cultural naţional în alta poate fi contestat de proprietarul sau titularul dreptului de administrare la Ministerul Culturii, în termen de 30 de zile din data la care i s-a comunicat ordinul respectiv. 23. Ministerul Culturii este obligat să soluţioneze contestaţia în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia. 24. În cazul în care proprietarul sau titularul dreptului de administrare este nemulţumit de răspunsul la contestaţia adresată Ministerului Culturii, el se poate adresa, în condiţiile legii, instanţelor judecătoreşti competente. Capitolul III Registrul tranzacţiilor cu bunuri culturale mobile 25. Banca electronică de date a Registrului include un registru special al tranzacţiilor cu bunuri culturale mobile, care conţine informaţii privind: - vînzarea şi achiziţionarea bunurilor culturale pe bază de contract de vînzare-achiziţionare; - donarea bunurilor culturale; - schimbul de bunuri culturale; - transmiterea în folosinţă provizorie sau definitivă a bunurilor culturale; - moştenirea bunurilor culturale în baza succesiunilor testamentare sau drepturilor legale. 26. Pentru includerea în registrul special a tranzacţiilor enumerate în pct.25, proprietarii bunurilor culturale mobile, incluse în Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil, depun la Ministerul Culturii: a) cererea de înregistrare a tranzacţiei, în care este indicat numărul certificatului de clasare a bunurilor culturale, care fac obiectul tranzacţiei, tipul şi coparticipanţii la această tranzacţie; b) copia certificatului privind dreptul de succesiune; c) lista bunurilor culturale mobile, care fac obiectul tranzacţiei. 27. Ministerul Culturii în termen de 30 de zile din data depunerii documentelor cu informaţiile prevăzute în pct.25 va înscrie tranzacţia respectivă în registrul special al tranzacţiilor cu bunuri culturale şi va elibera solicitantului certificatul de înregistrare. Capitolul IV Dispoziţii finale 28. Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil este supus obligatoriu copierii asiguratorii. Anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr.1111 din 11 septembrie 2003 Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a muzeului naţional Capitolul I Dispoziţii generale 1. Muzeul naţional este o instituţie publică de cultură şi cercetare, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societăţii şi al dezvoltării sale, avînd ca obiective achiziţionarea/colectarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi expunerea colecţiilor de bunuri culturale în vederea studiului, educării şi recreerii. 2. Muzeul naţional se înfiinţează prin hotărîrea Guvernului la propunerea Ministerului Culturii sau a altui organ central de resort. 3. După conţinutul fondurilor, muzeul naţional poate fi: de istorie, arheologie, artă, literatură, etnografie, ştiinţele naturii şi memorial. Muzeele cu rezervaţii speciale naturale, arheologice, etnografice, arhitecturale sînt rezervaţii in situ. 4. Muzeul naţional este instituţie publică subordonată direct Ministerului Culturii şi funcţionează din contul alocaţiilor acordate de la bugetul de stat şi al veniturilor extrabugetare. 5. Muzeul naţional are sediul în str._________ nr.___ , municipiul (satul, raionul)________. Edificiul/edificiiile muzeului are/au regimul juridic al monumentelor şi siturilor istorice şi arheologice, beneficiind de protecţia conferită prin reglementările legale în vigoare. Terenul aferent clădirii, stabilit prin documentele de luare în posesie de către muzeu, precum şi prin reglementările legale în vigoare privind zona de protecţie a monumentelor şi siturilor istorice, este administrat de muzeu. Muzeul poate solicita organelor de drept, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, atribuirea de clădiri şi terenuri pentru organizarea unor unităţi muzeale sau extinderea celor existente. 6. Muzeul naţional îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia naţională, prevederile prezentului regulament, precum şi cu deontologia profesională stabilită în documentele emise de Consiliul Internaţional al Muzeelor. Capitolul II Obiectul de activitate şi funcţiile muzeului naţional 7. Muzeul naţional are ca obiect de activitate tezaurizarea, conservarea, valorificarea ştiinţifică, expoziţională şi instructiv-educativă a bunurilor culturale cu valoare istorică, documentară, artistică, etnografică, naturală, memorială şi tehnică, din cele mai vechi timpuri pînă în prezent, semnificative pentru istoria şi cultura naţională şi universală. 8. Muzeul naţional, prin modul în care este organizat, armonizează activităţile unei instituţii de cultură cu acelea ale unei instituţii de cercetare. Muzeul îşi desfăşoară activitatea în bază de planuri anuale şi de perspectivă, întocmite de conducerea muzeului şi aprobate de Ministerul Culturii. 9. Pentru realizarea obiectivelor sale, muzeul naţional desfăşoară o serie de activităţi specifice. 10. Funcţiile principale ale muzeului naţional sînt următoarele: a) naţională, prin calitatea de a organiza şi păstra mărturii şi vestigii relevante pentru istoria şi cultura ţării; b) ştiinţifică, realizată prin cercetări ştiinţifice şi săpături arheologice; c) culturală, realizată prin educarea publicului, organizarea de expoziţii permanente şi temporare, de servicii culturale şi ştiinţifice; d) universală, realizată prin organizarea de expoziţii temporare în ţările vecine şi în celelalte state cu care ţara noastră are încheiate acorduri culturale, precum şi prin participarea la manifestări ştiinţifice internaţionale pentru a comunica şi integra valorile naţionale în circuitul valorilor culturale universale. Aceste funcţii se îndeplinesc în special prin colecţionarea obiectelor cu valoare naţională şi universală, conservarea şi valorificarea lor. 11. Potrivit obiectului de activitate, competenţelor şi structurii de organizare, muzeul naţional are următoarele atribuţii principale: a) elaborează programele şi proiectele culturale proprii în corespundere cu strategia culturală promovată de Ministerul Culturii; b) stabileşte măsuri tehnice, economice şi organizatorice pentru realizarea programului de activitate aprobat şi răspunde de îndeplinirea lui; c) propune acţiuni culturale concrete şi, după aprobarea acestora, răspunde de aplicarea şi desfăşurarea lor; d) asigură accesul publicului în muzeu printr-un orar adecvat de funcţionare; efectuează amenajări speciale pentru accesul persoanelor cu handicap fizic; e) face cunoscute, prin publicare, regulamentul de funcţionare a instituţiei şi restricţiile privind regimul bunurilor patrimoniale pe care le deţine; f) răspunde de executarea lucrărilor de reparaţii capitale, restaurare, conservare şi protecţie a patrimoniului cultural mobil şi imobil aflat în administrarea sa; g) are responsabilitatea ca prin activităţile sale specifice să nu pericliteze integritatea obiectelor din colecţie; h) colaborează cu direcţia de resort a Ministerului Culturii în vederea aplicării tuturor măsurilor privind evidenţa, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a bunurilor mobile şi imobile ce aparţin patrimoniului cultural naţional. 12. Muzeul naţional este centru metodologic republican. El acordă asistenţă de specialitate, contribuie la formarea şi perfecţionarea muzeografilor din ţară. Totodată, muzeul naţional poate servi ca laborator de studiu şi practică pentru elevi, studenţi, doctoranzi etc., ca instituţie de stagiu temporar pentru tinerii specialişti în formare, conform unor programe elaborate în comun cu instituţiile de învăţămînt şi aprobate de Ministerul Culturii. Capitolul III Patrimoniul 13. Patrimoniul muzeului naţional este format din bunuri culturale mobile şi imobile, aflate în proprietatea publică a statului, pe care le administrează în condiţiile legislaţiei în vigoare. Muzeul naţional adoptă şi publică, ori de cîte ori este nevoie, o declaraţie cu privire la politica de constituire a patrimoniului. Acesta se dezvoltă continuu prin achiziţii, donaţii, colectare, cercetare şi transfer de obiecte, precum şi prin preluarea lor în custodie de la instituţii, întreprinderi, organizaţii şi persoane fizice din ţară şi din străinătate. Obiectele achiziţionate trebuie să fie relevante pentru activitatea muzeului, fiind însoţite de avize sau expertize autorizate cu privire la autenticitatea şi valoarea lor. Muzeul poate primi donaţii numai în cazul cînd acestea sînt convergente cu politica lor de constituire a colecţiilor şi expoziţiilor permanente, temporare sau tematice. Bunurile culturale, aflate în administrarea muzeului naţional, se gestionează conform Legii muzeelor, Legii privind ocrotirea monumentelor şi Regulamentului privind evidenţa şi conservarea patrimoniului cultural mobil. 14. Toate bunurile culturale, indiferent de forma sub care au intrat în patrimoniul muzeal, înregistrate în actele de evidenţă specifice, sînt şi rămîn proprietatea instituţiei şi nu mai reprezintă obiectul unor tranzacţii comerciale sau al restituirii lor către fostul proprietar. Transferul, custodia sau itinerarea pieselor de patrimoniu muzeal în interiorul sau exteriorul ţării, în scopul valorificării ştiinţifice, expoziţionale, restaurării sau expertizării lor, se face numai în baza reglementărilor legale în vigoare. 15. Colectivul de specialişti ai muzeului naţional au prioritate în valorificarea ştiinţifică, publicistică şi expoziţională a patrimoniului muzeal deţinut. Capitolul IV Subordonare. Personal. Conducere 16. Anual, pînă în luna decembrie, muzeul este obligat să prezinte direcţiei de specialitate a Ministerului Culturii proiectul planului de activitate pe anul viitor, iar pînă la 15 ianuarie a anului curent - raportul de activitate pe anul precedent. În calitate de for tutelar, Ministerul Culturii aprobă planul de activitate al muzeului, planul de cercetare ştiinţifică şi muzeală, propunerile de diversificare a acestor activităţi, proiectele de conservare-restaurare a patrimoniului mobil şi imobil deţinut, propunerile de dotare şi dezvoltare a bazei materiale, structura organizatorică a muzeului, atribuţiile personalului, numirea şi eliberarea din funcţie a personalului de conducere şi îi asigură bugetul anual. 17. Personalul muzeului naţional este structurat în personal de conducere, de specialitate şi de întreţinere. Denumirile şi funcţiile de execuţie sînt stabilite potrivit statelor-tip pentru instituţiile muzeale, elaborate şi aprobate de Ministerul Culturii. Ocuparea posturilor în muzeu se face prin concurs, organizat de conducerea instituţiei, conform legislaţiei în vigoare. Eliberarea din funcţie a personalului muzeului sau încetarea raporturilor de muncă decurge conform legii. Pentru fiecare post atribuţiile de serviciu sînt înscrise pe fişa postului. 18. Conducerea muzeului este asigurată de directorul general, numit, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, prin ordin al ministrului culturii. Conducerea muzeului are obligaţia organizării judicioase a întregii activităţi, asigurării integrităţii avutului instituţiei, bunei gospodăriri a fondurilor materiale şi băneşti şi asigurării respectării principiilor şi normelor eticii profesionale şi conduitei morale. 19. Directorul general asigură conducerea activităţii executive a instituţiei, coordonînd nemijlocit prestaţiile directorilor adjuncţi, a contabilului şef, biroului de personal şi oficiului juridic. El este preşedintele consiliului de administrare şi al consiliului ştiinţific. Directorul general răspunde direct de asigurarea securităţii şi conservării patrimoniului muzeal, de integritatea bunurilor instituţiei. Directorul general decide, în funcţie de necesităţi şi cu respectarea prevederilor legale în materie, constituirea unor comisii permanente sau temporare pentru desfăşurarea unor activităţi precum: evaluarea şi avizarea unor proiecte sau programe, evaluarea, expertizarea şi avizarea ofertelor de donaţii sau achiziţii muzeale, a colectelor de bunuri cultural-artistice, expertizarea, avizarea şi recepţia lucrărilor pentru conservare-restaurare, selectarea şi evaluarea bunurilor valorificate în incinta muzeului, casarea de bunuri. În absenţa directorului general mai mult de trei zile, instituţia este condusă de unul din directorii-adjuncţi, desemnat de directorul general în baza unei decizii scrise. 20. Directorii-adjuncţi sînt subordonaţi direct directorului general, au competenţă operaţională şi iniţiativa deciziilor de nivel macro. Ei asigură coordonarea şi buna desfăşurare a activităţii secţiilor, sectoarelor şi serviciilor din subordine în baza unui program cuprinzînd obiective concrete şi termene exacte, precum şi disciplina personalului. 21. Contabilul şef, care se află în subordinea directorului general şi este şeful serviciului financiar-contabil, asigură întocmirea şi executarea bugetului, finanţarea activităţilor şi disciplina financiară a instituţiei. În lipsa contabilului şef toate atribuţiile se exercită de persoana desemnată de acesta din cadrul serviciului de specialitate, cu acordul directorului general. 22. Pe un plan ierarhic inferior, respectiv la nivelul secţiilor şi al serviciilor, conducerea o exercită şefii de secţii, sectoare şi servicii. Aceştia sînt numiţi pe bază de concurs, cu respectarea dispoziţiilor legale, de directorul general. Ei asigură conducerea operaţională a secţiilor, sectoarelor şi serviciilor corespunzătoare, coordonînd activitatea salariaţilor din subordine şi urmărind disciplina specifică activităţii lor. 23. Hotărîrile referitoare la organizarea generală a activităţii muzeului se iau de către consiliul de administrare, care este un organism colegial de conducere cu rol consultativ. Consiliul de administrare se compune din directorii-adjuncţi, şefii de secţie, contabilul şef şi consilierul juridic, care are rol consultativ. Reprezentanţii sindicatului participă la şedinţele consiliului de administrare cu statut de observator, cu drept de opinie, fără drept de vot. Componenţa nominală a consiliului de administrare se aprobă de Ministerul Culturii la propunerea directorului general. Consiliul de administrare se întruneşte în şedinţă lunar sau ori de cîte ori este nevoie, la iniţiativa directorului general, care este şi preşedinte, precum şi a 1/3 din numărul membrilor săi. şedinţa consiliului de administrare este considerată legală dacă la ea sînt prezenţi 2/3 din numărul total al membrilor săi. Recomandările lui se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenţi. Ordinea de zi a şedinţei este comunicată membrilor consiliului de administrare cu cel puţin trei zile înainte. Consiliul de administrare este prezidat de preşedinte, care numeşte un secretar pentru consemnarea în procesul-verbal al şedinţei a dezbaterilor asupra chestiunilor de pe ordinea de zi. Procesul-verbal se semnează de către toţi participanţii la lucrările şedinţei. Recomandările consiliului de administrare pot fi concretizate, cu acordul directorului general, prin decizii, care, atunci cînd este necesar, se aduc la cunoştinţa celor interesaţi. 24. Consiliul director este un organ consultativ al directorului general. El este format din directorul general, directorii-adjuncţi, contabilul şef şi custodele şef. Consiliul director asigură conducerea operativă a muzeului în ceea ce priveşte fundamentarea şi realizarea planului general de activitate, asigură condiţii de funcţionare tuturor compartimentelor lui. 25. Activitatea de specialitate a muzeului este sprijinită de un consiliu ştiinţific, organism colegial cu rol consultativ, alcătuit din şefii secţiilor de profil şi specialişti consacraţi în domeniu, din interiorul sau exteriorul instituţiei. Consiliul ştiinţific se constituie şi funcţionează în baza deciziei directorului general. El este condus de directorul general în calitate de preşedinte şi de un secretar. Consiliul ştiinţific se convoacă de către preşedinte lunar sau ori de cîte ori este nevoie. Şedinţa se anunţă cu cel puţin trei zile înainte. Pentru adoptarea unei decizii sau avizarea materialelor, lucrărilor, expoziţiilor etc. supuse dezbaterii este necesar votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Procesele-verbale se consemnează într-un registru special sub semnătura preşedintelui. 26. În cadrul muzeului naţional funcţionează diverse comisii de specialitate, înfiinţate prin decizia directorului general. Acestea pot fi: comisia pentru evaluarea şi achiziţionarea de bunuri cultural-artistice, comisia de recepţie a lucrărilor de restaurare a pieselor de muzeu, comisia de casare, comisia pentru protecţia civilă etc. Obiectivele, durata şi modul de funcţionare a comisiilor, precum şi termenele de realizare a atribuţiilor şi competenţelor lor specifice se stabilesc, pentru fiecare comisie în parte, de consiliul director. Capitolul V Structura organizatorică 27. Pentru exercitarea funcţiilor sale, muzeul are o structură organizatorică proprie, incluzînd secţii şi sectoare de specialitate, servicii şi birouri cu caracter administrativ, contabil, tehnic şi de prestări servicii (potrivit organigramei ce se va întocmi de fiecare muzeu şi se va anexa la regulament). 28. Muzeul naţional are unităţi componente (se vor enumera filialele cu scurte referinţe privind adresa, anul înfiinţării şi conţinutul expoziţiei). 29. Toate secţiile, sectoarele şi serviciile menţionate în pct. 24, precum şi unităţile componente din pct. 25, sînt subordonate directorului general, care coordonează întreaga activitate a muzeului. Relaţiile dintre secţii, sectoare şi servicii, precum şi dintre unităţile componente sînt relaţii de colaborare, care servesc scopului realizării tuturor obiectivelor trasate instituţiei. 30. Fiecare secţie, sector, serviciu şi unitate componentă elaborează planul propriu de activitate ştiinţifică, expoziţională, cultural-educativă, de informatizare, de conservare-restaurare, de optimizare a bazei materiale ş.a., care se înaintează conducerii muzeului spre aprobare. Activitatea secţiilor şi serviciilor, precum şi a unităţilor componente este prevăzută în programul general de activitate a muzeului. Capitolul VI Bugetul de venituri şi cheltuieli 31. Sursele de finanţare a muzeului naţional sînt alocaţiile de la bugetul de stat şi veniturile extrabugetare. Ministerul Culturii va asigura resursele necesare pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiei (salarizarea personalului, realizarea programelor culturale, achiziţionarea obiectelor cu valoare patrimonială), precum şi dotările adecvate prezervării şi restaurării bunurilor cultural-artistice. 32. Muzeul naţional întocmeşte anual proiectul devizului de venituri şi cheltuieli, ţinîndu-se cont de reglementările şi normele în vigoare, structura organizatorică a instituţiei, sursele de venituri şi baza legală a încasării lor, nivelul taxelor sau tarifelor. 33. Fondurile necesare întreţinerii, funcţionării şi dezvoltării bazei materiale a muzeului naţional, susţinerii unor proiecte de cercetare şi valorificare ştiinţifică se pot realiza şi din venituri extrabugetare, obţinute din: comercializarea prin chioşcul muzeului a publicaţiilor proprii sau ale unor terţi din domeniul de specialitate (monografii, cataloage, pliante, ilustrate, afişe etc.), a reproducerilor şi obiectelor de artizanat; executarea de lucrări de restaurare-conservare a bunurilor culturale aparţinînd terţilor; efectuarea expertizelor de specialitate; confecţionarea de replici şi copii după lucrări din patrimoniul muzeului; acordarea dreptului de reproducere a imaginilor, a altor drepturi de autor; executarea de lucrări de redactare, tehno-redactare, editare-tipărire; perceperea taxelor de fotografiere sau filmare; încasări din manifestări cultural-artistice şi ştiinţifice; vînzarea biletelor de intrare pentru vizitarea expoziţiilor; închirierea spaţiilor sau bunurilor proprietate publică, aflate în administrarea muzeului; sponsorizări sau donaţii din partea unor instituţii, întreprinderi, organizaţii sau persoane fizice din ţară şi din străinătate; alte surse de venituri legale. Pentru serviciile prestate contra plată, muzeul va întocmi o listă cu taxe, aprobate conform legislaţiei în vigoare. 34. Muzeul naţional poate încasa, în condiţiile legii, de la beneficiarii străini şi plăţi în valută pentru activităţi culturale desfăşurate în străinătate, producţii culturale, drepturi de autor şi alte acţiuni similare. 35. Muzeul naţional poate utiliza integral, în condiţiile legii, veniturile extrabugetare obţinute pentru satisfacerea propriilor necesităţi. Capitolul VII Relaţii 36. În realizarea activităţilor sale, muzeul naţional colaborează cu toate direcţiile Ministerului Culturii, cu organismele culturale ale altor ministere şi instituţii guvernamentale, cu Direcţia Cultură a municipiului Chişinău, direcţiile raionale de cultură, cu instituţii de învăţămînt, de cercetare şi de cult, cu unităţile economice de stat şi particulare, organizaţiile şi asociaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate, fără a se angaja politic şi fără a exprima interesele vreunei formaţiuni politice. 37. Muzeul naţional colaborează cu instituţiile similare din ţară şi din străinătate pentru realizarea unor programe şi proiecte culturale comune. Capitolul VIII Dispoziţii finale 38. Muzeul naţional dispune de ştampilă şi sigiliu proprii. 39. Muzeul naţional poate avea stemă, drapel, emblemă, logo, ecusoane şi altă simbolică proprie, ce se elaborează şi se aprobă cu avizul Comisiei Naţionale de Heraldică a Republicii Moldova. 40. Muzeul naţional are propria arhivă, în care se păstrează conform prevederilor legale: actul normativ de înfiinţare; regulamentul de organizare şi funcţionare; planul, programele de activitate, dările de seamă şi rapoartele statistice; documentaţia expoziţională (tematici, concepţii, materiale promoţionale etc.); materialele privitor la activitatea ştiinţifică; materialele ce atestă activitatea culturală; ordinele directorului; documentele financiar-contabile; corespondenţa; alte documente. 41. Fiecare muzeu naţional are obligaţia să-şi elaboreze regulamentul de organizare şi funcţionare în conformitate cu prezentul regulament-tip, prin care îşi stabileşte cu claritate titulatura, statutul său legal, calitatea de instituţie naţională de cultură şi cercetare. 42. Nici o persoană nu poate fi angajată în muzeu decît după ce a luat cunoştinţă prin semnătură de prezentul regulament şi de fişa postului respectiv. 43. încălcarea prevederilor prezentului regulament implică răspunderea disciplinară, materială, civilă sau administrativă, după caz, sancţionîndu-se în conformitate cu legislaţia în vigoare. Anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr. 1111 din 11 septembrie 2003 REGULAMENTUL PRIVIND EVIDENŢA ŞI CONSERVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL Capitolul I Dispoziţii generale 1. Prezentul regulament stabileşte regimul de evidenţă şi conservare a obiectelor cu valoare istorică, artistică şi ştiinţifică, ce constituie patrimoniul cultural mobil al Republicii Moldova. Fiecare deţinător de patrimoniu cultural este obligat să-l însuşească şi să-l aplice. 2. Deţinători prioritari ai patrimoniului cultural mobil sînt instituţiile muzeale. 3. Pe baza prezentului regulament, instituţiile muzeale vor face completările adecvate în regulamentul de ordine interioară sau în cuprinsul altor reglementări privind activitatea personalului ce se ocupă cu evidenţa, conservarea şi protejarea patrimoniului muzeal. 4. În activitatea de aplicare a prezentului regulament, personalului de conducere din muzee îi revine următoarele sarcini: 1) directorul instituţiei muzeale asigură cadrul organizatoric şi condiţiile materiale necesare pentru evidenţa şi conservarea bunurilor cultural-artistice, paza şi securitatea antiincendiară a acestora; îşi asumă responsabilitatea pentru starea patrimoniului muzeal; 2) directorul adjunct ştiinţific este responsabil de politica de alcătuire şi îmbogăţire a patrimoniului muzeal, evaluarea ştiinţifică a acestuia; 3) custodele şef poartă răspundere materială, morală şi, eventual, penală pentru integritatea şi conservarea patrimoniului muzeal; 4) directorul adjunct tehnic îşi asumă responsabilitatea pentru buna funcţionare a tuturor instalaţiilor de iluminare, încălzire, aerisire, canalizare, creînd un regim favorabil de conservare a patrimoniului muzeal; 5) Şeful de secţie este responsabil material şi moral de starea patrimoniului muzeal luat în gestiunea secţiei în care activează. În cazul în care şefului de secţie îi revine şi funcţia de conservare a colecţiilor muzeale, el poartă răspundere pentru integritatea patrimoniului, de rînd cu custodele şef. 5. Angajaţii muzeului sînt obligaţi să respecte secretul oricăror informaţii confidenţiale cu privire la obiectele din colecţia permanentă sau împrumutate muzeului, precum şi al informaţiilor cu privire la sistemele de protecţie şi siguranţă ale acestora. De asemenea, sînt confidenţiale informaţiile despre obiectele aduse la muzeu pentru identificare de către persoane particulare. Fără acordul scris al proprietarului, informaţiile respective nu pot fi comunicate unui alt muzeu, negociator sau altei persoane (excepţie făcînd doar bunurile suspecte de a fi furate, achiziţionate sau transferate ilicit, care trebuie aduse la cunoştinţa poliţiei sau interpolului). 6. Încălcarea prevederilor prezentului regulament de către deţinătorii patrimoniului cultural mobil, personalul instituţiilor muzeale, atrage după sine sancţiuni administrative, civile sau penale, după caz. 7. Bunurile care fac parte din fondul arhivistic naţional se păstrează, se conservă şi se pun în circuit public conform dispoziţiilor legale privind fondul arhivistic de stat al Republicii Moldova. Capitolul II Structura patrimoniului 8. Din patrimoniul muzeal fac parte bunurile mobile şi rezervaţiile muzeale (constituite din terenuri, amenajări şi construcţii), clasate în patrimoniul cultral cu valoare deosebită sau excepţională, istorică şi documentară, arheologică, artistică, etnografică, ştiinţifică şi tehnică, reprezentînd mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi relaţiei omului cu acesta, ale potenţialului creator uman, ale contribuţiei noastre la civilizaţia universală. Patrimoniul muzeal se clasifică în fondul de bază şi fondul auxiliar. 9. Fondul de bază al patrimoniului muzeal se constituie din mărturii şi vestigii originale de valoare zonală, naţională şi universală, relevante pentru obiectivele şi activitatea muzeului. 1) În muzeele de istorie fondul de bază se constituie din bunuri cultural-artistice care atestă cultura şi civilizaţia istorică, şi anume: - piese arheologice din săpături şi descoperiri întîmplătoare; - obiecte de uz şi de podoabă din diferite epoci; - acte, documente; - manuscrise, cărţi vechi şi rare, publicaţii de diferite tipuri, cu autografe şi ex-librisuri, periodice; - numismatică - medalii, monede, decoraţii, insigne, bancnote, sigilii; - fotografii, desene şi planuri, hărţi istorice şi geografice; - piese de mobilier; - steaguri şi steme; - arme, armuri, harnaşament; - uniforme, vestimentaţie; - colecţii filatelice; - documente şi obiecte din viaţa personalităţilor; - inscripţii, elemente separate obţinute prin dezmembrarea monumentelor istorice; - bunuri legate de evenimente de importanţă naţională şi internaţională; - înregistrări audiovizuale. 2) În muzeele de ştiinţe ale naturii: - botanică - ierbare, plante deshidratate, specimene; - zoologie - păsări, mamifere, trofee; - geologie - mineralogie, petrologie, paleontologie, speologie; - antropologie; - colecţii cu valoare ştiinţifică sau memorială ale savanţilor naturalişti. 3) În muzeele de artă plastică - opere ce ţin de domeniul artelor naţionale şi internaţionale: - plastică - desene, gravuri, stampe, picturi, icoane, sculpturi; - decorativă - mobilier, tapiserii, covoare, costume, ceramică, sticlă, orfevrărie, medalistică, bijuterii; - cărţi vechi, manuscrise, incunabule; - fotografii, cărţi poştale ilustrate; - instrumente muzicale; - piese decorative pentru spectacol. 4) În muzeele de etnografie - bunuri legate de ocupaţiile, tradiţiile şi portul popular: - rezervaţii de arhitectură populară in situ; - arhitectură populară; - instalaţii tehnice, - obiecte de uz casnic din lemn, os, metal; - unelte de muncă; - industrie casnică textilă - covoare, păretare, prosoape etc.; - costum popular; - mobilier; - ceramică; - recuzită a obiceiurilor; - obiecte de cult; - produse de artizanat contemporan; - schiţe, desene, cărţi poştale, ilustrate, fotografii; - înregistrări audiovizuale. 5) În muzeele de literatură, artă teatrală şi muzicală - piese ce atestă istoria şi dezvoltarea literaturii, artei teatrale şi muzicale: - manuscrise; - cărţi vechi şi rare, periodice vechi; - opere literare şi publicistică; - documente - scrisori, acte, declaraţii, afişe, imprimate; - fotografii, schiţe şi desene; - partituri, note şi instrumente muzicale; - obiecte personale; - recuzită şi costume scenice; - înregistrări sonore şi video. 6) În muzeele memoriale: - bunuri şi obiecte memoriale; - documente şi fotografii din viaţa personalităţilor; - piese legate de evenimente de importanţă naţională şi internaţională; - cărţi poştale şi ilustrate; - mobilier şi obiecte uzuale de epocă; - înregistrări audiovizuale. 7) În muzeele de arheologie: - piese netransportabile conservate in situ; - piese din săpăturile terestre şi subterane; - piese din descoperiri întîmplătoare; - colecţii şi obiecte personale ale unor arheologi renumiţi. 8) În muzeele de ştiinţă şi tehnică: - piese şi subansambluri, obiecte tehnice, produse industriale; - armament; - orologerie; - documente tehnice - proiecte, planuri, schiţe, brevete de invenţii; - mijloace de transport şi de telecomunicaţii; - colecţii şi obiecte care au aparţinut unor personalităţi din domeniul ştiinţei şi tehnicii. 10. Fondul auxiliar al patrimoniului muzeal cuprinde piese complementare şi auxiliare, ce au rol documentar, ilustrativ şi educativ şi care pot fi folosite în cadrul activităţilor muzeale. Acestea pot fi: - copii, replici, reproduceri; - hărţi, scheme, schiţe elaborate în procesul de valorificare ştiinţifică şi expoziţională a colecţiilor; - mostre de culturi agricole, produse agricole şi industriale care se alterează şi deteriorează uşor, necesitînd o reînnoire permanentă; - mostre de natură organică şi neorganică, utilizate pentru ilustrarea unor fenomene ale naturii; - bunuri învestite cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică într-o stare fizică de degradare acută; - bunuri ce nu corespund profilului instituţiei muzeale. 11. Încadrarea piesei de muzeu în unul din cele două fonduri, de bază sau auxiliar, se face conform criteriilor prezentelor reguli, stabilite de către Comisia de achiziţie a bunurilor culturale, instituită în cadrul fiecărei unităţi muzeale. Activitatea comisiei este reglementată printr-un regulament special. 12. Bunurile categorisite în fondul de bază constituie Patrimoniul Cultural Naţional Protejat al Republicii Moldova şi sînt inalienabile. Din această categorie, pe baza unor criterii unice stabilite de Ministerul Culturii, se alcătuieşte Registrul de stat al patrimoniului cultural mobil. Listele, cu informaţiile de rigoare, se întocmesc de către deţinătorii de patrimoniu cultural mobil, iar Registrul de stat - de Ministerul Culturii. 13. În cadrul fondului de bază, dacă muzeul dispune de mai mult de cinci piese identice sau piese ce nu corespund profilului său, poate fi creat un fond de schimb intramuzeal. Bunurile din fondul de schimb (duplicate) pot fi transmise în gestiunea altor instituţii muzeale numai pe baza ordinului Ministerului Culturii. 14. Piesele din fondul auxiliar pot fi trecute în fondul de bază în următoarele situaţii: - obiectul unicat s-a pierdut, păstrîndu-se doar replica; - schimbarea profilului muzeului, piesele din fondul auxiliar fiind reprezentative pentru noua sa tematică; - piesele învestite cu valoare artistică sau istorică, anterior degradate, au fost restaurate. 15. Patrimoniul muzeal se structurează pe categorii de piese: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi aplicată, numismatică, arheologie, documente, fotografii, cărţi poştale, filatelie, obiecte uzuale, piese memoriale, etnografie, cărţi, periodice, arme şi armuri, mobilier, textile, obiecte de cult, istorie naturală, obiecte tehnice, diverse. În categoria Diverse pot fi clasate bunurile disparate, într-un număr foarte mic, ce nu constituie o colecţie sau care nu pot fi atribuite nici unei colecţii deja formate. 16. Muzeele beneficiază de drepturile conferite de legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe referitoare la bunurile aflate în colecţiile lor şi înregistrate în inventarele acestora. [Pct.16 în redacţia HG68 din 02.02.12, MO30-33/10.02.12 art.91] 17. Toate bunurile cultural-artistice, indiferent de forma sub care au intrat în patrimoniul muzeal, înregistrate în actele de evidenţă specifice, sînt şi rămîn proprietatea instituţiei muzeale. Ele nu pot face obiectul unor tranzacţii comerciale şi nu pot fi restituite persoanelor fizice sau juridice. Transferul, custodia sau itinerarea pieselor din patrimoniul muzeal în interiorul sau exteriorul ţării, în scopul valorificării ştiinţifice sau expoziţionale, se face numai în baza ordinului ministrului culturii, în conformitate cu legislaţia în vigoare. 18. Scoaterea din ţară a bunurilor cultural-artistice mobile deţinute de muzee, în calitate de instituţii publice, se poate face numai temporar, cu aprobarea Ministerului Culturii (prin ordin), în următoarele scopuri: - organizarea de expoziţii sau participarea la expoziţii internaţionale; - restaurarea - conservarea valorilor patrimoniale în laboratoarele de peste hotare; - expertizarea ştiinţifică de specialitate a unor unicate. Capitolul III Reguli de evidenţă 19. Evidenţa bunurilor cultural-artistice intrate în muzeu se efectuează după cum urmează: - înregistrarea primară în registru, pe baza documentaţiei de evidenţă; - inventarierea ştiinţifică; - evidenţa contabilă conform instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 85 din 9 octombrie 1996. a) înregistrarea primară a pieselor intrate în muzeu 20. Drept document juridic pentru intrarea bunurilor cultural-artistice în muzeu serveşte actul de donaţie, achiziţie sau custodie temporară. Actul se întocmeşte în trei exemplare, conţinînd următoarele rubrici: - locul şi data intrării; - numele şi semnătura salariatului din muzeu care primeşte obiectul; - numele, adresa şi semnătura proprietarului sau a persoanei care a adus obiectul; - modalitatea de intrare (donaţie, achiziţie, custodie de scurtă durată sau de lungă durată); - denumirea obiectului; - starea de conservare; - valoarea lui materială (atît în cazul achiziţiei, cît şi a donaţiei); - numărul de inventar precedent, în cazul în care a intrat prin transfer. Piesele se înregistrează în act în ordine succesivă. Actul se aprobă şi se ştampilează de către directorul instituţiei muzeale. În cazul în care obiectul a fost expertizat, la actul de donaţie/achiziţie se anexează expertiza, semnată şi ştampilată de specialiştii care au efectuat-o. 21. Primirea şi păstrarea pieselor de muzeu fără act de donaţie, achiziţie sau custodie temporară este interzisă. 22. Toate piesele intrate în muzeu pe baza actului de donaţie/achiziţie sînt supuse, în decursul unei luni, expertizei Comisiei de achiziţie, care le va accepta sau nu în colecţia muzeului şi le va clasifica în fondul de bază sau auxiliar. 23. Obiectul intrat în muzeu este trecut pe fişa de evidenţă sau lista colecţiei, dacă numărul de obiecte similare este mai mare de zece, de către salariatul care l-a primit. Fişa de evidenţă sau lista colecţiei trebuie să conţină, cel puţin, următoarele rubrici, ce vor corespunde cu inventarele ştiinţifice: - numele instituţiei; - numărul de fond; - numărul de inventar (conform categoriei); - numărul actului de donaţie/achiziţie; - denumirea obiectului; - material/tehnică; - dimensiunile; - provenienţă; - descrierea detaliată; - modalitatea de intrare; - data achiziţiei/intrării; - starea de conservare. Muzeele pot adapta fişa la necesităţile lor specifice, sporind numărul rubricilor cu informaţii culturale şi/sau istorice, referinţe privitoare la istoria naturală, producţie (artist, meşter, datare), preţ, locaţie, numărul fotografiei (negativului), gestiune, conservare, observaţii etc. Pentru majoritatea rubricilor, informaţiile vor fi introduse după reguli prestabilite,cu ajutorul unei liste de termeni controlaţi. Muzeele ce documentează computerizat colecţiile vor completa fişa analitică de evidenţă pentru bunuri culturale mobile. 24. Ca parte a procedurii de înregistrare, obiectul este, de preferinţă, fotografiat sau desenat. Fotografierea unicatelor este obligatorie. Numărul negativului sau al desenului se notează pe fişa de evidenţă. 25. Evidenţa primară a pieselor de muzeu se ţine în trei tipuri de registre: Registrul fondului de bază, Registrul fondului auxiliar şi Registrul obiectelor în custodie temporară. Înainte de folosire, toate registrele trebuie să fie legate în volum, cu paginile numerotate succesiv, semnate de către director şi custodele şef, ştampilate de muzeu şi instituţia superioară. 26. Obiectul sau colecţia este înregistrată pe baza actului de donaţie, achiziţie sau custodie temporară şi a fişei de evidenţă în unul din cele trei registre. Numărul de ordine din registru este şi numărul de fond al obiectului intrat, ce se aplică pe obiect sau etichetă, act şi fişa de evidenţă. În cazul în care în muzeu intră un număr mare de obiecte similare (colecţii de numismatică, arheologie, grafică, fotografii etc.), ele pot fi înregistrate în grup. În acest caz numărul de piese se indică în rubrica "numărul corespunzător" (nr. cpt.) al registrului. De exemplu: 216-321 Colecţie de monede moldoveneşti, sec. XVI. 27. Descrierea obiectului sau a colecţiei în registru se face sumar. De exemplu: Igor Vieru, Copacii. Ilustraţie la versurile lui M.Eminescu. Grafică de şevalet, 1973; Adeverinţe, diplome, fotografii şi periodice din arhiva artistei poporului din Republica Moldova, Tamara Ciobanu. 28. Evidenţa pieselor ce includ metale şi pietre preţioase se ţine în conformitate cu actele normative în vigoare. 29. Evidenţa armelor se efectuează conform reglementărilor elaborate de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova. 30. În muzeele cu colecţii mari şi personal de specialitate numeros, bunurile cultural-artistice, după înregistrarea primară, sînt preluate în gestiune de către conservatori, pe baza unui act de primire în gestiune intramuzeală sau a unui inventar special. În atribuţiile conservatorilor intră inventarierea ştiinţifică şi conservarea colecţiilor respective. b) Inventarierea ştiinţifică 31. Inventarierea ştiinţifică este forma principală de cercetare, determinare şi descriere ştiinţifică a pieselor de muzeu. Sînt supuse inventarierii ştiinţifice numai piesele fondului de bază. 32. Inventarierea ştiinţifică se efectuează conform categoriilor de piese ale fondului de bază - pictură, grafică, sculptură, etnografie, numismatică, arheologie, documente, fotografii, cărţi etc.- de către conservatorul de colecţie sau un muzeograf desemnat de director, de comun acord cu custodele şef, sau de custodele şef, în baza fişei de evidenţă întocmită de muzeograful care a adus piesa în muzeu. 33. Inventarierea ştiinţifică se face în inventare speciale, cu rubrici ce corespund fişei de evidenţă. Fiecare categorie de bunuri culturale are un inventar. Inventarele, ca documente juridice de evidenţă, se leagă în volum, înainte de completare, paginile numerotîndu-se succesiv, se autentifică cu semnăturile directorului şi custodelui şef, cu ştampilele unităţii muzeale şi ale instituţiei superioare. 34. Inventarul ştiinţific conţine o informaţie amplă - dimensiuni, material, tehnică, producţie, provenienţă, descrierea desfăşurată, referinţă etc. - despre fiecare piesă din fondul de bază, strict controlată ştiinţific. Descrierea mostrelor de floră şi faună se va începe cu denumirea lor în limbile rom"nă şi latină; a operelor de artă, materialului documentar şi tipăriturilor - cu numele autorului, iar în lipsa lui - cu titlul piesei; a fotografiilor - cu numele personajului (elor) reprezentat sau cu subiectul. La descrierea obiectelor de artă se va ţine cont de postamente, rame, ferecături şi garnituri care, dacă au valoare artistică, vor fi introduse în inventar. 35. Fiecare piesă inclusă în Inventarul ştiinţific poartă, de rînd cu numărul de fond, şi un număr de inventar, ce se marchează prin sigla categoriei de bunuri culturale din care face parte - P-pictură, D-documente, M-mobilier, B-botanică, A-arme etc. - şi numărul de ordine din cartea de inventar. De exemplu: P-105, D-702. În cazul în care obiectul inventariat este alcătuit din mai multe părţi componente (album de fotografii sau desene, servicii de ceai, cafea şi de masă, truse etc.) sau exemplare, el se inventariază sub un singur număr, iar fiecărei părţi componente i se fixează cîte un număr fracţionar. 36. Piesele care conţin metale şi pietre preţioase sînt supuse unei inventarieri duble: - pe categorii de păstrare: arheologie, numismatică, artă decorativă etc.; - în inventare speciale, cu rubrici conţinînd următoarele date: denumirea metalului şi a pietrei (indicîndu-se şi numărul lor), titlul, greutatea (cu precizie pînă la 0,01 gr. - pentru obiectele ce cîntăresc pînă la 100gr. şi 0,1gr. - pentru cele ce au mai mult de 100gr.), dimensiunile, instituţia care a efectuat expertizarea. 37. Inventarierea armelor se efectuează în cărţi de inventar cu rubrici speciale, între care: numărul armei, calibrul, modelul, tipul, numărul de cartuşe, materialul, dimensiunile, ţara producătoare etc. 38. Bunurile patrimoniale nu pot fi radiate din inventarele muzeului, decît în cazuri excepţionale (furt, pierdere) şi numai în baza ordinului Ministerului Culturii. Este interzisă acordarea numărului de inventar al piesei radiate unui nou obiect intrat în muzeu. c) Marcarea pieselor de muzeu 39. Fiecare bun cultural-artistic înregistrat în patrimoniul muzeal se marchează în felul următor: sigla instituţiei muzeale (denumirea prescurtată), numărul din registru, sigla şi numărul din inventarul ştiinţific, precum şi numărul inventarului special pentru obiectele conţinînd metale şi pietre preţioase. De exemplu: MNAP FB-180; MNIM FB-235; MNEIN FB-401; MNIM FA-1012. P-72 D-72 B-108 40. Marcajul se aplică pe obiect sau etichetă într-un loc anume, stabilit de prezentele reguli, cu o vopsea ce corespunde fiecărui tip de material din care e confecţionată piesa, fără a-i modifica aspectul exterior (expoziţional). Numerele sau marcările vechi de pe obiect nu se radiază, ci se barează în formă de X cu un creion grafitos (pentru grafică) sau tuş. 41. Reguli de marcare: 1) pictura se marchează cu vopsea pe cadru în spate, în colţul stîng de jos sau de sus; pictura neînrămată - pe bordură în spate, în colţul stîng de jos. Picturile mari se marchează atît în partea de jos, cît şi în cea de sus; 2) acuarela, desenele, gravurile, afişele, executate pe hîrtie groasă şi netransparentă, se marchează pe verso cu creion grafitos, în colţul drept sau stîng de jos. Se interzice folosirea creioanelor colorate şi chimice, cernelei şi pixului pentru marcarea acestora. Gravurile şi desenele executate pe hîrtie subţire şi transparentă sau degradată vor fi marcate doar pe margini. Pe desenele executate atît pe rectoul, cît şi pe versoul foii de hîrtie, numărul se va aplica în partea de jos, astfel, încît să fie acoperit de paspartu. Marcajul pe desenele înrămate sau puse în paspartu se va dubla şi pe versoul acestora. Albumele cu desene sau fotografii se marchează pe versoul foii de titlu, numărul aplicîndu-se, de asemenea, şi pe fiecare contrapagină; 3) icoanele de lemn vor fi marcate cu vopsea albă pe verso sau pe suprafaţa laterală. Icoanele cu două feţe se marchează pe suprafaţa laterală. Numerele pe icoanele de metal, cruci şi alte obiecte mici se aplică pe etichete de carton, care se agaţă de obiect cu ajutorul unei sfori; 4) sculptura se marchează cu vopsea albă pe spate în colţul de jos al plintei. Sculptura mică - pe suport sau fund; 5) obiectele de ceramică (lut, porţelan, faianţă etc.), precum şi cele din lemn şi piatră, se marchează pe fund cu vopsea sau tuş, care, ulterior, se acoperă cu lac. Pe obiectele de metal marcajul se aplică cu vopsea de email. 6) obiectele care se deschid (cutii, casete, tabachere etc.) se marchează pe părţile interioare; 7) monedele, medaliile, gemele, pietrele, precum şi obiectele arheologice mici se marchează pe ambalaj - plic, cutie, toc etc. Pentru obiectele preţioase în mod obligatoriu se anexează şi fotografia lor. Pentru obiectele deosebit de mici (cercei, inele, nasturi etc.) numerele se aplică pe etichetă, care se agaţă cu aţă de obiect; 8) ţesăturile se marchează pe etichete de calico sau percal cu tuş negru, ce se coase pe partea posterioară a piesei în partea de jos. Este interzisă prinderea etichetei pe ţesături cu ace sau clame de metal; 9) mobila se marchează cu vopsea albă în spate sau pe părţile interioare; 10) cărţile cu valoare de unicat se marchează cu creion grafitos sau tuş pe versoul foii de titlu. Manuscrisele se marchează cu creion grafitos pe versoul paginii, în partea de sus; 11) pe armele de foc numărul se aplică, utilizînd vopsea albă de email, pe placa declanşatorului, armele albe - pe mîner sau etichetă, ce se agaţă cu ajutorul unei sfori; armele defensive (coif, caschetă, scut etc.) - pe partea interioară; 12) piesele de istorie naturală se marchează în felul următor: trofeele - pe etichete ce se atîrnă, păsările şi mamiferele împăiate - pe suporturi, preparate din borcane sau cutii - pe fundul acestora, ierbarele - pe fiecare foaie în colţul stîng de jos, ierbarele cusute în volum - pe prima foaie a albumului, mostrele geologice şi paleontologice - pe obiecte, probele de sol - pe cutii sau borcane, corpurile pulverulente - pe ambalaj; 13) fragmentele arhitecturale se marchează cu vopsea pe partea neexpoziţională; 14) negativele şi diapozitivele se marchează cu tuş pe emulsie, fotografiile - pe verso în colţul stîng de jos, fotografiile din album - pe versoul copertei sau al foii de titlu. Probele-negativ de format mic se marchează pe plic, iar cele pozitiv - pe cadru. d) Forme auxiliare de evidenţă 42. Pentru a facilita găsirea rapidă a pieselor de muzeu, cercetarea şi valorificarea acestora, pot fi întocmite (de către conservatorul de colecţie sau custodele şef), alături de fişa de evidenţă, cîteva tipuri auxiliare de fişe. Acestea vor cuprinde în mod obligatoriu numerele de fond şi de inventar ale obiectului, locaţia definitivă sau temporară. Fişele nu sînt obligatorii pentru muzee, ci cu titlu de recomandaţie. 1) fişa tematică indică apartenenţa piesei la o anumită perioadă şi eveniment istoric, la un anumit produs al activităţii umane; 2) fişa de autor se completează pentru creatorii bunurilor cultural-artistice, conţinînd cele mai importante date din viaţa şi activitatea acestora; 3) fişa alfabetică cuprinde informaţii despre donatorii şi ofertanţii de bunuri cultural-artistice; 4) fişa nominală conţine date despre persoanele ale căror bunuri sînt păstrate în patrimoniul muzeal; 5) fişa de conservare atestă starea fizică a obiectului şi se completează pe măsura schimbărilor intervenite; 6) fişa topografică indică locul de păstrare a piesei în depozit sau expoziţie (dulap, raft, cutie, vitrină etc.), facilitînd găsirea ei rapidă. e) Evidenţa în filiale 43. Evidenţa bunurilor cultural-artistice mobile în filiale se ţine în dependenţă de structura asocierii muzeale şi mărimea colecţiei. 1) filialele cu colecţii mari, formate în timp, ce au avut anterior un sistem de evidenţă bine definit, vor ţine evidenţa pieselor de muzeu independent. Ele vor prezenta muzeului central pentru înregistrare cîte un exemplar al actelor de intrare/ieşire şi al fişelor de evidenţă. Pe documentaţia de evidenţă se va aplica atît marcajul muzeului central, cît şi al filialei; 2) în filialele ce deţin bunuri cultural-artistice în custodie temporară spre expunere, evidenţa se ţine de către muzeul central. Acesta din urmă va prezenta filialei cîte un exemplar al actului de custodie temporară şi fişelor de evidenţă. Filiala va ţine doar un registru de evidenţă a obiectelor din custodia temporară; 3) filialele prezintă anual muzeului central dări de seamă despre starea colecţiilor şi valoarea lor. Aceste date se includ în raportul general. 44. Piesele de muzeu din filiale nu pot fi predate în custodie temporară altor instituţii decît de muzeul central. f) Evidenţa circulaţiei bunurilor cultural-artistice 45. Predarea în custodie temporară a pieselor de muzeu spre expunere în alte instituţii se efectuează în baza următoarelor acte: adresa, prin care solicitantul garantează integritatea, securitatea şi înapoierea, în termenul stabilit de comun acord, a obiectelor; ordinul Ministerului Culturii; procura eliberată de instituţia care primeşte în custodie temporară; actul de predare/primire, întocmit de custodele şef şi aprobat de directorul instituţiei muzeale. 46. Restituirea bunurilor cultural-artistice luate de către muzeu în custodie temporară de la altă instituţie sau persoană fizică se efectuează pe baza următoarelor acte: dispoziţia directorului; actul de predare/primire, întocmit de conservator şi semnat de custodele şef şi reprezentantul instituţiei deţinătoare sau proprietarul obiectelor; procura eliberată de instituţia căreia i se restituie piesele. 47. Eliberarea bunurilor de patrimoniu pentru expunere, cercetare, restaurare etc. în cadrul instituţiei muzeale se efectuează pe baza unui act de eliberare intramuzeală, întocmit de conservator sau custodele şef, semnat de solicitant şi vizat de director sau, în muzeele naţionale, de custodelele şef. Evidenţa eliberării bunurilor patrimoniale pe termen scurt se ţine într-un registru special de către conservatori sau custodele şef. Semnătura persoanei care a primit obiectele este obligatorie. g) Verificarea existentului patrimoniului muzeal 48. Patrimoniul muzeal va fi supus periodic unui control intramuzeal, pe categorii de păstrare, pentru verificarea existentului şi atestarea integrităţii obiectelor. Muzeele cu colecţii de pînă la 10000 de piese efectuează verificarea integrală o dată la trei ani; cele cu un patrimoniu de peste 10000 de piese - în decursul a 3-5 ani. 49. Verificarea colecţiilor muzeale se face de către o comisie alcătuită din cel puţin trei persoane, desemnate prin ordinul directorului instituţiei muzeale. Rezultatele controlului se fixează într-un act, semnat de membrii comisiei şi aprobat de director. 50. În cazurile furtului de obiecte din expoziţie sau depozit, deteriorării lor în urma unor calamităţi naturale sau condiţiilor nefavorabile de păstrare, se întocmeşte un proces-verbal, în care se fixează accidentul. În caz de furt, direcţia depune un demers organelor de drept pentru a deschide o anchetă; în caz de deteriorare - restauratorii supun obiectul unei expertize, rezultatele căreia se trec într-un proces-verbal. Dacă piesa nu poate fi recuperată (găsită sau restaurată), directorul instituţiei muzeale face un demers la Ministerul Culturii privind scoaterea ei din inventar. La demers se anexează avizul organelor de drept sau actul de expertiză al restauratorilor. h) Păstrarea documentaţiei de evidenţă 51. Actele de donaţie, achiziţie şi custodie temporară a bunurilor cultural-artistice, actele ce vizează circulaţia pieselor de muzeu, precum şi actele de verificare a colecţiilor se leagă în volum la sfîrşitul fiecărui an, se numerotează în ordine succesivă (în conformitate cu data întocmirii), se înscriu în registre speciale şi se depozitează. Înregistrarea actelor are loc an de an în acelaşi registru, pînă la completarea lui deplină. 52. Actele, registrele, inventarele se păstrează în dulapuri, în secţia patrimoniu. Scoaterea şi păstrarea documentaţiei de evidenţă în afara secţiei este interzisă. 53. Fişele de evidenţă a bunurilor cultural-artistice se păstrează în lădiţe în secţia patrimoniu, structurîndu-se tematic, alfabetic sau pe categorii de păstrare. Fişele topografice se păstrează în depozite şi sălile de expoziţii. Scoaterea fişelor de evidenţă, luate de muzeografi pentru cercetare, restaurare etc., în afara instituţiei este interzisă. 54. Substituirea registrelor vechi cu registre noi nu se permite decît cu titlu de excepţie, prin ordinul Ministerului Culturii. 55. Rectificările în documentaţia de evidenţă privitor la schimbarea stării de conservare, dimensiunilor, materialului/tehnicii, atribuirii se fac cu culoare roşie de către responsabilul pentru evidenţă sau custodele şef numai pe baza unui proces-verbal semnat de custodele şef şi şeful secţiei respective. Rectificările se autentifică prin semnătura custodelui şef şi ştampila instituţiei. Capitolul IV Normele de conservare a bunurilor cultural-artistice a) Expunerea pieselor de muzeu 56. Expunerea temporară sau permanentă a bunurilor care constituie patrimoniul cultural mobil se face numai în spaţii corespunzătoare. Se interzice plasarea, chiar pentru perioade scurte, a pieselor de patrimoniu în spaţii ce nu satisfac parametrii indicaţi în prezentele reguli. 57. Spaţiul de expunere trebuie să corespundă următoarelor condiţii: 1) stabilitate microclimatică: - umiditate relativă, cuprinsă între 50 şi 65%; - orice valoare de temperatură cuprinsă între 1-18⁰C este acceptabilă numai dacă e constantă (\xf13-4⁰C) şi corelată cu valorile umidităţii relative; - eliminarea radiaţiilor ultraviolete; 2) clădirile, încăperile nou construite, renovate sau restaurate pot fi utilizate doar după 3-6 luni de la finisarea lucrărilor, pentru a asigura stabilizarea microclimatului interior; 3) instalaţiile de iluminat, încălzire, apă şi canal sînt în stare bună, au fost temeinic verificate şi funcţionează în mod corespunzător; 4) nivelul iluminării bunurilor de natură organică se stabileşte în funcţie de gradul lor de sensibilitate la degradarea foto-chimică: 50-80 lucşi pentru cărţi, documente, miniaturi, acuarele, grafică, textile, lemn pictat, os, fildeş, specimene de istorie naturală; 150-200 lucşi pentru picturi şi obiecte din lemn; 5) ferestrele sînt înzestrate cu storuri pentru protejarea pieselor de acţiunea razelor solare. Se recomandă două rînduri de storuri: exterioare, din ţesătură densă de culoare întunecată, în cazul cînd sălile de expoziţie sînt închise pentru public şi interioare, din ţesătură subţire de culoare deschisă; 6) este asigurată securitatea antiincendiară, în conformitate cu reglementările în vigoare, protecţia bunurilor expuse. 58. Expunerea pieselor de patrimoniu este condiţionată de starea lor de conservare. Se interzice etalarea bunurilor care: - nu sînt în perfectă stare de conservare; - nu au fost dezinfectate şi dezinsectate; - au o fragilitate excesivă. 59. În activitatea expoziţională se respectă următoarele prevederi: 1) proiectarea prealabilă a expoziţiei e făcută de către o echipă multidisciplinară: muzeograf, designer, conservator, restaurator. Proiectul va indica locul obiectului în spaţiu, poziţia şi modalităţile tehnice concrete în care acesta va fi etalat; 2) valorificarea expoziţională a pieselor de muzeu nu trebuie să afecteze starea lor fizică (imediată sau în timp); 3) asigurarea stabilităţii obiectelor în caz de seism; 4) la etalarea pieselor se interzice: - tensionarea lor, ele trebuie instalate, pe cît e posibil, în stare de repaus; - faldarea, împăturirea, agăţarea punctiformă, baterea în cuie, folosirea benzilor adezive, lipirea documentelor şi a lucrărilor de grafică artistică; - plasarea pieselor în imediata apropiere a surselor de iluminare, încălzire, deasupra caloriferelor; 5) etalarea obiectelor în sălile de expoziţie se va face numai după terminarea lucrărilor de pregătire a sălilor, inclusiv montarea vitrinelor, panourilor, postamentelor etc.; 6) se interzice plasarea obiectelor în săli cu mult timp înainte de etalare, întinderea lor pe jos, montarea şi demontarea lor repetată pentru căutarea variantei optime de expunere. 60. Instalaţiile şi utilajele sălilor de expoziţie trebuie să corespundă condiţiilor favorabile pentru expunere, să asigure securitatea pieselor, să împiedice uzarea şi deteriorarea lor. Ele se confecţionează, în dependenţă de dimensiunile pieselor, din materiale durabile, neutre din punct de vedere chimic. 61. Picturile, sculpturile, piesele de mobilier, alte obiecte de dimensiuni mari, se expun liber; obiectele de natură organică - în vitrine. 62. Cerinţe de expunere: 1) piesele deosebit de valoroase, din metale şi pietre preţioase, porţelanurile şi sticla, precum şi alte materiale de o fragilitate sporită, sculptura mică, armele, se expun în vitrine etanşate; 2) documentele, manuscrisele, cărţile, periodicele vechi se expun în vitrine cu geamuri; 3) lucrările grafice se expun în paspartu în vitrine sau încadrate în rame cu geamuri; 4) durata expunerii tuturor pieselor din hîrtie nu poate depăşi şase luni în an; 5) textilele, îmbrăcămintea, încălţămintea, acoperămintele de cap se expun numai în vitrine închise cu sticlă. Îmbrăcămintea expusă pe umeraşe se căptuşeşte cu pernuţe moi; 6) ţesăturile vechi nedublate şi cele brodate cu fir metalic se etalează în poziţie orizontală. Durata expunerii ţesăturilor nedublate, în stare bună de conservare, nu poate depăşi trei ani, a pieselor de mătase - trei-şase luni; 7) fotografiile se expun în vitrine sau sub sticlă, în paspartu. Durata expunerii nu poate depăşi un an; 8) covoarele, goblenurile, alte ţesături nu se vor bate în cuie, ci se vor agăţa pe cheutori; 9) tablourile se atîrnă pe sfori ori panglici de metal. Inelele pentru atîrnarea tablourilor se fixează pe partea din spate a ramei. Se interzice perforarea ramei pentru înşurubarea inelelor; 10) vazele mari, sculptura masivă, panourile din ceramică sau mozaică se vor monta pe console sau pe pereţi. 63. Toate operaţiile de mînuire, transport, montare a exponatelor se supraveghează de conservator şi şeful secţiei respective. Şeful secţiei răspunde de asigurarea condiţiilor necesare pentru ca amenajarea expoziţiei să se desfăşoare potrivit cerinţelor conservării şi securităţii colecţiilor. 64. Pentru protejarea obiectelor sensibile la degradarea fotochimică se impune: 1) retragerea din circuitul expoziţional a bunurilor de mare valoare, fragilizate sau susceptibile de fragilizare şi înlocuirea acestora cu obiecte în stare bună de conservare sau replici artistice; 2) reducerea duratei de iluminare a obiectelor din expoziţie prin acoperirea vitrinelor cu huse, în perioada în care muzeul este închis; iluminarea generală difuză, de mică intensitate; 3) corpurile de iluminat trebuie ecranate pentru ca radiaţiile infraroşii să nu afecteze, direct sau indirect, starea obiectelor. 65. Pentru prevenirea înstrăinării sau distrugerii bunurilor expuse, deţinătorii de patrimoniu cultural mobil au următoarele obligaţii: 1) supravegherea spaţiilor expoziţionale. Stabilirea numărului supraveghetorilor se face în funcţie de dimensiunile sălii de expoziţie, de natura exponatelor, precum şi de modul de expunere, astfel încît să se asigure supravegherea eficientă a tuturor exponatelor; 2) înzestrarea vitrinelor şi montajelor cu zăvoare interne şi dispozitive de plumbuire; 3) dotarea vitrinelor în care se expun piese din metale şi pietre preţioase cu sistem de alarmă; 4) montarea unor elemente de distanţare (cordoane, gradenuri, ecrane din plexiglas sau cristal etc.) a obiectelor din expunerea liberă; 5) instalarea camerelor de luat vederi. 66. Scoaterea pieselor din sălile de expoziţie şi vitrine se efectuează numai pe baza unui demers, semnat de muzeograf şi aprobat de conducerea muzeului, în prezenţa administratorului expoziţiei şi a supraveghetorului. În demers se consemnează denumirea obiectului, numărul de inventar, persoana care-l ridică, motivaţia scoaterii şi destinaţia. 67. Deschiderea vitrinelor din expoziţie, demontarea şi montarea pieselor pentru a le conserva, studia, fotografia, împrumuta etc. se fac în afara programului de vizitare. Este interzisă deschiderea vitrinelor în prezenţa vizitatorilor. 68. În cazul în care se fac reparaţii, instalaţii, obiectele se evacuează. Dacă natura şi amploarea lucrărilor nu impun evacuarea colecţiilor, acestea trebuie protejate în mod absolut atît de impurităţile care se degajă, cît şi de eventualele accidente. 69. Pentru a diminua efectele negative ale poluării spaţiilor expoziţionale: 1) nu se recomandă folosirea mochetelor pentru acoperirea pardoselilor, în acest scop folosindu-se marmura, mozaicul, gresia, linoleumul sau parchetul; 2) geamurile se dotează cu plase de tifon sau capron, găurile cărora sînt de 1 mm. 70. Curăţarea sălilor expoziţionale se face zilnic, fără a spori umiditatea aerului. Pentru curăţenie se vor folosi numai aspiratoare şi cîrpe curate. Se interzice folosirea unor solvenţi volatili care, în contact cu aerul, generează amestecuri inflamabile şi explozibile. Se organizează, cel puţin odată pe an, curăţarea generală, la care participă, de rînd cu îngrijitoarele, supraveghetorii, gestionarii şi muzeografii, pentru a înlătura impurităţile de pe exponate. 71. La intrarea în muzeu, vizitatorii trebuie să depună la garderobă obiectele personale (paltoanele, umbrelele, genţile, pachetele etc.), aparatele de filmat şi de fotografiat, conform reglementărilor de vizitare stabilite de fiecare instituţie muzeală. Excepţie fac doar poşeta sau borseta. b) Expunerea bunurilor de patrimoniu în ţară sau peste hotare 72. Instituţia ce găzduieşte expoziţia încheie cu deţinătorul de la care împrumută bunurile un contract, în care se stabilesc condiţiile împrumutului. Documentul trebuie să cuprindă următoarele prevederi: durata, locul şi scopul acţiunii, parametrii microclimatici care trebuie asiguraţi, cine asigură ambalarea şi transportul, cine însoţeşte expoziţia, protecţia bunurilor. Durata împrumutului spre expunere a pieselor de muzeu nu poate depăşi un an. În cazuri excepţionale, ea poate fi prelungită la încheierea termenului stabilit. Contractul se încheie cu cel puţin 6 luni înaintea deschiderii expoziţiei. 73. Instituţia care expune în afară bunuri de patrimoniu întocmeşte lista pieselor propuse spre expunere, vizată de către Ministerul Culturii, şi documentaţia pentru fiecare lucrare împrumutată şi itinerată: 1-2 fotografii ale obiectului, o microfişă în care se fixează starea de conservare a piesei şi recomandări speciale de expunere, ambalare, transport. Lucrările se predau şi se primesc la expoziţii numai pe baza documentaţiei indicate mai sus, documentaţie care se oficializează pentru a avea valoare în faţa instanţelor de judecată în cazul unor litigii. 74. Se interzic, considerîndu-se dăunătoare, oricare ar fi motivele invocate, atît trimiterea lucrărilor într-o stare proastă de conservare, cît şi intervenţiile superficiale de mascare a stării reale a obiectului. 75. Bunurile cultural-artistice nu se expediază prin poştă sau coletărie. c) Depozitarea bunurilor cultural-artistice Spaţiul de păstrare şi mobilierul 76. Bunurile cultural-artistice se păstrează în depozite ce corespund următoarelor condiţii: 1) sînt separate de celelalte spaţii funcţionale ale muzeului (expoziţii şi servicii); 2) sînt salubre, cu pereţii sănătoşi şi neigrasioşi; 3) sînt înzestrate cu sisteme de încălzire, aerisire, antiincendiare şi antifurt; 4) pereţii construcţiilor de lemn sînt prelucraţi cu componenţi antiincendiari; 5) instalaţiile de iluminat, încălzire, apă şi canal sînt în stare bună, au fost temeinic verificate şi funcţionează bine. 77. Depozitele se pot organiza şi la subsol, demisol sau nivelele superioare ale clădirii dacă: 1) sînt salubre; 2) au climat corespunzător; 3) nu sînt sub nivelul reţelei de canalizare, au sifoane conectate la reţeaua de canalizare, nu au în interior conducte de la reţeaua de apă; 4) se pot amenaja pentru a preveni eventualele inundaţii sau refulări ale conţinutului reţelei de canalizare în cazul unor ploi torenţiale; 5) capacitatea portantă a planşeelor este cuprinsă între 300-500 kg/mp (calculul trebuie să ia în consideraţie şi sarcinile dinamice). 78. Se interzice depozitarea bunurilor cultural-artistice la mansardă. 79. Spaţiile de depozitare se asigură cu termografe şi higrografe. Indicii acestora se înscriu zilnic. 80. Pe lîngă depozite se amenajează: spaţiu pentru piesele nou-intrate, izolator cu instalaţie de dezinfectare; încăpere pentru păstrarea ambalajului şi inventarului gospodăresc; cameră pentru vizitatori, cercetători. 81. Mobilierul din spaţiile de depozitare trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: 1) să fie funcţional, asigurînd condiţii optime de protecţie, aşezare, acces şi mînuire a obiectelor; să fie adaptat parametrilor fizici şi dimensionali ai obiectelor; 2) să fie simplu şi ieftin, confecţionat din materiale uşoare şi accesibile, ce se pot procura şi prelucra (eventual în regie proprie) uşor; 3) să fie din materiale neutre din punct de vedere chimic; 4) să fie tratat cu preparate antiincendiare şi insecticide; 5) să fie instalat de-a lungul pereţilor, asigurînd un culoar de 2,5-3 m. Se interzice blocarea geamurilor şi uşilor cu mobilier sau module de depozitare. 82. Conservarea în depozite a pieselor de muzeu poate fi atît mixtă, cît şi diferenţiată. Regimul de conservare 83. Condiţia principală pentru păstrarea în depozite a bunurilor cultural-artistice este menţinerea unei temperaturi şi umidităţi constante. Umiditatea relativă trebuie să oscileze între 50-65%, fără fluctuaţii mari sau bruşte. Orice temperatură cuprinsă între 1 şi 18⁰C este potrivită, cu condiţia ca umiditatea relativă să fie normală. 84. În depozitele cu o microclimă aproape de normă se conservează pictura, grafica, textilele, piesele de hîrtie şi lemn. Obiectele de metal şi ghips se vor păstra în încăperi cu umiditate relativă joasă. În încăperile cu umiditate relativă sporită pot fi păstrate obiectele de piatră, ceramică, sticlă şi porţelan, cu condiţia că starea lor de conservare este bună. 85. Limitele oscilării umidităţii relative nu pot depăşi 5% în 24 de ore. În cazul fluctuaţiilor, se vor întreprinde următoarele măsuri: 1) dacă umiditatea relativă este mai mică de 50-65%, se folosesc mijloace de sporire a ei: spălarea duşumelelor mai des ca de obicei, amplasarea unor vase deschise cu apă în spaţiul de depozitare, pulverizarea apei etc.; 2) dacă umiditatea depăşeşte normele stabilite, se deplasează mobilierul cu 15-30 cm. de la pereţi, dulapurile şi sertarele se lasă deschise peste noapte, radiatorul se completează cu coloane tubulare suplimentare. 86. Depozitele se aerisesc zilnic, cu excepţia cînd umiditatea atmosferei este mărită. Cînd spaţiile de depozitare şi expunere nu se încălzesc, iar condiţiile atmosferice sînt nefavorabile, umiditatea atingînd 85%, accesul vizitatorilor în muzeu este oprit. 87. Nu se admite căderea directă a razelor solare pe bunurile cultural-artistice. Piesele sensibile la acţiunea luminii se vor amplasa în spaţii închise: cutii, sertare, dulapuri etc. Nivelul admisibil de iluminare a graficii, acuarelelor, miniaturilor, cărţilor, documentelor, textelor, obiectelor de lemn pictat, os şi fildeş, specimenelor de istorie naturală e de 70-75 lucşi; pentru celelalte categorii de bunuri - peste 75 de lucşi. 88. Amplasarea obiectelor în dulapuri, sertare, pe rafturi etc. se va face separat, potrivit naturii materialelor din care sînt făcute (textile, metale, ceramică, documente, cărţi etc.), tipului morfologic şi dimensiunii. 89. Piesele trebuie plasate, ori de cîte ori este posibil, în spaţii închise - cutii, dulapuri etc. Dacă se optează pentru depozitarea liberă, atunci obiectele trebuie protejate împotriva depunerilor de impurităţi, în special de praf. 90. Aşezarea obiectelor trebuie făcută astfel încît să li se asigure stabilitatea necesară, precum şi o stare de repaus complet. Nu se admit suprapuneri decît pentru textilele plate şi uşoare (2-3); documente, grafică (cel mult 10 piese). Obiectele suprapuse trebuie separate cu pînză sau hîrtie neacidă. 91. Fiecare bun cultural-artistic depus spre păstrare trebuie să fie etichetat. Pentru regăsirea rapidă a obiectelor din depozit se vor elabora liste topografice. 92. Conservatorii de bunuri cultural-artistice, împreună cu restauratorii, trebuie să verifice cu regularitate starea de conservare a pieselor din depozite, înregistrînd într-un jurnal schimbările intervenite şi ordinea restaurării. Planul controalelor se întocmeşte de către custodele şef, ţinîndu-se cont de condiţiile de conservare a pieselor de muzeu. Termenul de efectuare a lucrărilor de restaurare se stabileşte în dependenţă de urgenţa acestora. Conservarea picturii 93. Pictura impune mai multe modalităţi de depozitare: 1) pictura pe pînză se atîrnă (cu sfori sau cîrlige) în poziţie verticală pe montanţi. Dacă montanţii sînt mobili, se vor lua măsuri pentru prevenirea trepidaţiilor şi a şocurilor prin folosirea cîrligelor cu arc şi interpunerea unor materiale elastice între lucrări şi plasa de susţinere, precum şi între perete şi cadrul montantului; 2) picturile pe lemn se depozitează în poziţie orizontală, pe blaturi mobile; 3) picturile se depozitează şi pe rafturi compartimentate. În acest caz se va ţine cont de următoarele recomandări: - nu se aşează în acelaşi compartiment două sau mai multe lucrări mari; - în acelaşi compartiment pot fi plasate pînă la 10 lucrări mici, separate între ele cu pernuţe sau carton gofrat; - lăţimea compartimentului să fie mai mare decît lăţimea lucrării, astfel încît aceasta să fie uşor înclinată; - înainte de introducerea lucrărilor în raft, se scot cuiele, se fixează şi se protejează belciugele, cîrligele, celelalte accesorii; - rafturile se vor monta la o înălţime de 25-30 cm de la podea; 4) picturile neînrămate de dimensiuni mari şi cele dublate cu material de protecţie se păstrează pe sul în poziţie orizontală. Sulul trebuie să aibă un diametru de 50-70 cm şi să fie placat (cu foi de furnir şi hîrtie). Pe un sul pot fi înfăşurate 2-3 tablouri. 94. Este interzisă depozitarea lucrărilor pe jos (chiar temporară) şi în imediata apropiere de sursele de aerisire; rezemarea de sursele de încălzire, de piesele de mobilier sau de alte corpuri din spaţiul respectiv. 95. Pentru protejarea picturii de umiditate se vor lua următoarele măsuri: 1) spatele icoanelor se acoperă cu ceară; 2) tablourile se încadrează cu geam, iar versoul se acoperă cu carton, pînză, hîrtie groasă; 3) măsurile indicate mai sus se iau după expirarea a 5 ani de la executarea picturii. 96. Se interzice marcajul, aplicarea peceţilor şi etichetelor pe tablouri. În acest scop se utilizează rama. 97. Colecţia de pictură se verifică şi se curăţă o dată în an. Praful de pe pictura agăţată se înlătură cu o perie din păr de veveriţă sau cu o bucată de catifea, pentru a nu deteriora stratul de vopsea. Praful din spatele tablourilor se curăţă cu aspiratorul, căruia i se îmbracă o perie cu păr lung. Conservarea pieselor de hîrtie 98. Bunurile cultural-artistice ce au la bază hîrtia - incunabule, manuscrise, cărţi, miniaturi, acuarele, gravuri, desene, grafică, afişe, documente, periodice etc. - sînt foarte sensibile la lumină şi la temperaturi ridicate, iar unele din ele - desenele şi pastelurile - şi la trepidaţii şi zdruncinături, necesitînd un regim de conservare strict. 99. Se interzice depozitarea deschisă pe rafturi, sub influenţa luminii, a pieselor de hîrtie; îndoirea şi răsucirea lor în suluri, fixarea cu piuneze şi cuie, lipirea pe carton sau paspartu. 100. Desenele, acuarelele, gravurile, grafica, afişele se păstrează în mape cu coperte tari, cu partea desenată în sus, pe poliţe sau în dulapuri, în poziţie orizontală. În cadrul unei mape pot fi suprapuse pînă la 10 piese, separate cu hîrtie de calc sau altă hîrtie neacidă. 101. Manuscrisele, hrisoavele, diplomele (pe pergament sau hîrtie) se păstrează în cutii de carton sau mape cu coperte tari, în dulapuri, în poziţie orizontală. 102. Cărţile din fondul vechi şi rar se aşează separat, în dulapuri sau cutii, în poziţie orizontală. Cele cu un grad avansat de deteriorare se plasează separat în saci de pînză naturală, mape sau în plicuri. Celelalte cărţi se depozitează unele lîngă altele în dulapuri, în poziţie verticală. 103. Documentele se aşează în mape ce se leagă, iar mapele - în cutii de carton, depozitîndu-se în dulapuri sau pe poliţe. Documentele de dimensiuni mici se păstrează în plicuri, documentele volante - în plicuri de hîrtie transparentă, iar plicurile - în cutii de carton. Toate documentele se separă între ele cu hîrtie neacidă. 104. Cartonul sau hîrtia folosite pentru confecţionarea paspartuurilor, plicurilor, cutiilor, mapelor pentru depozitarea sau expunerea graficii, documentelor etc. trebuie să fie neutre (PH 7,00). 105. Depozitele se aerisesc o dată în săptămînă, cu excepţia cînd condiţiile climaterice sînt nefavorabile (umiditatea relativă 85%); dulapurile, poliţele, sertarele şi cutiile se curăţă lunar de praf cu aspiratorul, ştergîndu-se cu o soluţie de formalină de 2%. Conservarea textilelor, obiectelor de piele şi os 106. Factorii principali ce cauzează deteriorarea şi uzarea ţesăturilor sînt: acţiunea razelor solare şi a iluminării artificiale, ciupercile de mucegai, insectele, coloranţii şi impurităţile aerului, instabilitatea microclimatică. 107. Conservarea textilelor impune următoarele cerinţe: 1) în dependenţă de structura ţesăturilor (fir de mătase, in, bumbac, cînepă, lînă), textilele se depozitează separat, pe categorii, în dulapuri închise, lăzi, scrinuri, care au o înălţime nu mai mică de 20 cm. Textilele plate se suprapun, separîndu-se cu pînză sau hîrtie neacidă; 2) este interzisă îndoirea ţesăturilor. 3) îmbrăcămintea se aşează pe umeraşe, înzestrate cu pernuţe moi, ce corespund măsurii şi culorii acesteia; 4) acoperămintele de cap (căciulă, şapcă, chipiu, pălărie etc.) se îmbracă pe calapoade de lemn sau carton, iar în lipsa acestora, se umplu cu hîrtie pentru a nu se deforma; 5) covoarele şi goblenurile se păstrează pe sul, înfăşurate cu faţa în interior. Diametrul sulului nu va fi mai mic de 10 cm, iar lungimea - cu 5-10 cm mai mare decît covorul. Pentru protejarea covoarelor de insecte, ele se înfăşoară în hîrtie îmbibată cu o soluţie de gaz lampant şi terebentină, în proporţie de 1:2, care se va usca; 6) drapelele se păstrează înfăşurate pe hampă şi acoperite cu huse; 7) dulapurile, lăzile, scrinurile în care se depozitează textilele se vor aerisi în timpul cald al anului şi se vor curăţa de impurităţi. Ţesăturile se curăţă cu aspiratorul; 8) starea de conservare a textilelor se va controla de două ori în an (primăvara şi la sfîrşitul verii), luîndu-se măsurile adecvate de protecţie. 108. Piesele din piele se păstrează în dulapuri. Pentru a nu se deforma, acestea sînt umplute cu hîrtie moale. Se curăţă de praf cu o cîrpă de catifea sau flanelă. 109. Piesele de os se păstrează în dulapuri cu geamuri, în încăperi luminoase, pentru a evita îngălbenirea lor. Piesele se aşează separat şi nu se suprapun. Praful de pe obiecte se înlătură cu o perie cu păr moale şi lung. Conservarea obiectelor din lemn 110. Obiectele din lemn de dimensiuni mari şi grele (sculpturi, lăzi etc.) se aşează pe rafturi joase, acoperite cu linoleum sau polietilenă. 111. Obiectele din lemn de dimensiuni mici, utilitare sau decorative, se plasează în dulapuri. 112. Mobila masivă şi grea se aşează direct pe pardoseală, iar piesele mai uşoare se plasează pe rafturi. Pentru protejarea mobilei de impurităţi şi de acţiunea razelor solare, aceasta se acoperă cu huse. 113. Piesele din lemn se curăţă de praf cu ajutorul aspiratorului sau cu o perie moale, evitînd presarea sau tensionarea protuberanţelor şi proeminenţelor. Se interzice aerisirea depozitelor prin formarea de curenţi. Conservarea pieselor de porţelan, ceramică, sticlă, marmură, ghips şi piatră 114. Piesele de porţelan, ceramică, sticlă, marmură şi ghips, de dimensiuni mici, se păstrează în dulapuri cu geamuri, asigurîndu-le stabilitatea necesară. Densitatea obiectelor trebuie realizată astfel, încît accesul la oricare din obiectele plasate în acelaşi dulap să nu afecteze starea lui sau a celorlalte piese: 1) în dulap, în faţă se aşează obiectele mai mici şi mai joase, iar în spate - cele mai mari şi mai înalte; 2) farfuriile se aşează: - pe suport, în poziţie verticală; - în teanc, suprapunîndu-se nu mai mult de 6 piese, dacă sînt uşoare, sau trei piese, dacă sînt grele şi separîndu-se cu carton gofrat sau hîrtie împăturită în mai multe straturi. 115. Piesele de ceramică sau porţelan de dimensiuni mari se plasează pe poliţe joase şi se acoperă cu huse sau calote de sticlă organică. 116. Sculptura de marmură, ghips sau piatră se păstrează pe poliţe joase, acoperite cu linoleum sau polietilenă (pentru a înlesni alunecarea). La etaj nu se depozitează obiecte mari din piatră şi marmură. Sculptura de ghips nu se va păstra în depozite cu umiditatea relativă ridicată şi nu se va vopsi. 117. La curăţarea pieselor se vor respecta următoarele cerinţe: 1) obiectele de porţelan şi faianţă, în stare bună de conservare, se spală de impurităţi cu o perie moale, în apă caldă, în care se adaugă alcool; 2) piesele de sticlă se şterg de două ori pe an cu alcool; 3) sculptura de marmură, granit, bazalt se curăţă o dată în an cu apă, în care se adaugă săpun lichid, ştergîndu-se apoi cu o perie muiată în alcool; 4) praful de pe sculptură se înlătură cu ajutorul unor perii moi. Conservarea pieselor de metal 118. Piesele din metale colorate şi negre se păstrează separat de cele din metale nobile: 1) armele albe se depozitează în dulapuri, în poziţie orizontală, sau atîrnate vertical; 2) armele de foc se depozitează în seifuri. Armele produse după 1870 se perforează în mod obligatoriu; 3) piesele de numismatică se introduc în plicuri, iar plicurile - în cutii de carton sau în lădiţe, ce se plasează în dulapuri. Datele referitoare la piesă se notează pe plic; 4) piesele uzuale sau decorative se aşează în dulapuri sau pe rafturi. Se acoperă cu huse sau calote de sticlă organică; 5) ceasurile, candelabrele se depozitează în poziţie verticală pe montanţi sau pereţi; 6) piesele de plumb sau metale ce conţin plumb se păstrează în dulapuri de lemn sau panel; 7) dulapurile sau rafturile pentru păstrarea metalelor trebuie să fie confecţionate din lemn; 8) se va evita contactul fizic direct dintre metalele cu potenţial electric diferit. 119. Piesele din metale preţioase se conservă în încăperi separate de alte depozite, cu uşile capitonate cu metal, în conformitate cu instrucţiunea de evidenţă şi păstrare a obiectelor din metal şi pietre preţioase. Se interzice: - vopsirea dulapurilor sau a vitrinelor pentru păstrarea ori expunerea pieselor de argint cu emulsii ce conţin caseină; - conservarea pieselor de argint în cutii, hîrtie sau pînză ce conţine sulf. 120. Piesele de metal se curăţă de praf cu perii uscate sau cu aspiratorul. Conservarea materialelor fotografice şi a benzilor magnetice 121. Fotografiile se păstrează în mape sau plicuri, iar acestea - în cutii de carton. Fotografiile suprapuse se separă cu hîrtie neacidă. Pentru prevenirea decolorării sau cristalizării sărurilor de pe fotografii, starea lor de conservare se verifică o dată în an. 122. Clişeele se introduc în plicuri, iar acestea - în cutii de carton, ce se plasează în dulapuri. Datele referitoare la clişeu se notează pe plic. Se interzice suprapunerea clişeelor. 123. Este interzisă depozitarea clişeelor şi a fotografiilor în incinta atelierului foto sau în spaţii umede. 124. Discurile se depozitează în poziţie verticală în casete, cîte 10-12 piese. 125. Benzile magnetice se păstrează în cutii. La fiecare 6 luni ele se rebobinează pentru a diminua tensiunea magnetică în rulou. Este interzisă amplasarea în aceste depozite sau în apropierea lor a aparatelor ce contribuie la crearea cîmpului magnetic. Conservarea colecţiilor geologice şi mineralogice 126. Condiţia de bază pentru conservarea pieselor mineralogice şi petrografice este stabilitatea microclimatică (temperatura şi umiditatea constantă), protecţia lor împotriva umezelii şi prafului. 127. Mostrele geologice şi mineralogice se păstrează în cutii tapetate cu vată, în dulapuri închise. 128. Probele de sol se conservă în lăzi speciale, închise cu geamuri, rezemîndu-se unghiular de pereţi; cele luate pentru analiză chimică - în borcane cu capac. 129. Probele de gaze naturale se conservă în sticle, cu gura în jos. 130. Machetele şi dioramele se acoperă cu vată sau rumeguş şi se înfăşoară în hîrtie groasă, plasîndu-se pe rafturi. Conservarea colecţiilor botanice 131. Ierbarele se păstrează în mape cu buzunare, în dulapuri închise sau în cutii închise etanş (capacul se ermetizează cu benzi adezive), plasate pe rafturi. 132. Borcanele cu preparate lichide (plante, ciuperci ş.a., conservate în lichid) se păstrează în dulapuri închise, pentru a evita influenţa luminii asupra lor. 133. Mostrele de specii lemnoase se păstrează ca şi obiectele din lemn. Conservarea colecţiilor zoologice 134. Păsările şi animalele împăiate se păstrează pe rafturi sau în dulapuri cu geamuri, în spaţii separate, pentru a putea fi prelucrate cu insecticide. 135. Blănurile se atîrnă în dulapuri sau pe pereţi. 136. Colecţiile de nevertebrate (scoici de moluşte, echinoderme uscate etc.) se păstrează în garnitură de vată în lădiţe de lemn închise etanş, ce se plasează în dulapuri. 137. Preparatele din borcane, sensibile la acţiunea luminii, se păstrează în dulapuri închise. Se va urmări în permanenţă ca dopurile sau capacele să fie închise etanş, iar lichidul conservant să cuprindă obiectul zoologic. După necesităţi, lichidul poate fi adăugat sau schimbat, fapt ce se consemnează pe eticheta borcanului (data, componenţa lichidului şi numele preparatorului). E de reţinut că obiectele fixate în formalină îngheaţă repede. 138. Preparatele histologice şi microscopice se conservă în cutii compartimentate, plasate în dulapuri închise. 139. Colecţiile entomologice se păstrează în dulapuri cu sertare mobile, ce se închid cu uşi. Conservarea colecţiilor antropologice 140. Craniile se acoperă cu ţesătură, plasîndu-se pe poliţe în dulapuri. Cele mai valoroase din punct de vedere ştiinţific şi cele mai fragile se conservă în lădiţe individuale. În timpul mînuirii, craniile nu se apucă de orbite şi pomeţii obrajilor, pentru a nu fi deteriorate. 141. Oasele scheletului se păstrează în lăzi. Pentru scheletul întreg se recomandă următoarele dimensiuni de ladă: î-25 cm, l-30 cm, a-53 cm. Oasele mici ale labelor piciorului şi mîinii se păstrează în cutii aparte pentru fiecare membru (stîng şi drept). 142. Colecţiile de păr se spală cu eter şi se conservă în eprubete astupate cu vată şi dop. d) Accesul în depozite 143. Accesul în depozitele de obiecte muzeale se desfăşoară în baza prevederilor regulamentului de ordine interioară, stabilite de fiecare instituţie, cu aprobarea directorului sau custodelui şef: 1) studierea, cercetarea, fotografierea şi filmarea bunurilor din depozite se efectuează sub supravegherea conservatorului, într-un spaţiu anume, amenajat în mod corespunzător; 2) se interzice folosirea spaţiului de depozitare pentru alte activităţi; 3) în incinta depozitului de bunuri patrimoniale nu se permite introducerea şi depozitarea altor obiecte (de uz gospodăresc, imprimate, tipărituri, material expoziţional etc.), a alimentelor. 144. Pentru realizarea evidenţei operative a vizitatorilor depozitelor, mişcării obiectelor şi pentru o corectă analiză cauzală a modificărilor stării acestora, se introduce în fiecare depozit un registru de evidenţă, consemnîndu-se persoanele implicate, natura activităţii din care face parte obiectul (cercetare, expoziţie, filmare, fotografiere etc.), durata, perioada, persoana care îl ia în primire etc. 145. La sfîrşitul programului zilnic, depozitul se închide, iar cheile se lasă într-un loc stabilit de conducerea muzeului. Se interzice scoaterea cheilor în afara instituţiei. Cheile nu se dau decît gestionarului sau custodelui şef. Capitolul V Activitatea de mînuire, ambalare şi transportare a bunurilor cultural-artistice 146. Toate operaţiile de mînuire şi transport intern al pieselor de muzeu decurge sub supravegherea conservatorului colecţiei ori a custodelui şef. Personalul implicat în această activitate va lucra în mănuşi de bumbac. 147. În timpul manipulării bunurilor cultural-artistice se interzice: - tîrîrea obiectelor; - aşezarea lor direct pe pardoseală, sprijinirea de mobilă, calorifere, sobe, ferestre etc.; - atingerea feţei/spatelui picturilor; - mînuirea sculpturilor, pieselor de mobilier prin apucarea, presarea, tensionarea protuberanţelor sau proeminenţelor; - mînuirea mai multor obiecte în acelaşi timp de către o singură persoană; - transferarea pieselor în alte încăperi, fără examinarea prealabilă a stării lor de conservare; - fumatul în timpul mînuirii obiectelor; - folosirea mijloacelor defectate sau improvizate la coborîrea ori ridicarea obiectelor mari la o anumită înălţime. 148. Deplasarea obiectelor în spaţii muzeale trebuie să se facă numai cu mijloace care le asigură securitatea şi protecţia - cărucioare, coşuri, cutii etc. 149. Orice bun cultural-artistic transportat în afara perimetrului unităţi deţinătoare trebuie ambalat potrivit regulilor de conservare ştiinţifică. Ambalarea trebuie făcută în raport cu particularităţile morfologice şi priorităţile fizico-mecanice ale bunurilor implicate şi concepută astfel încît să asigure protecţia deplină a obiectelor împotriva următorilor factori de risc: - variaţiile microclimatice, în special fluctuaţiile umidităţii relative; - pătrunderea lichidelor şi a gazelor; - şocuri şi trepidaţii; - degradări mecanice. 150. Ambalajul întrebuinţat trebuie să fie făcut din materiale rigide şi rezistente pentru a preveni deteriorările mecanice, inerte din punct de vedere chimic; să fie etanş şi impermeabil; să anuleze şocurile şi trepidaţiile. 151. Obiectele se examinează cu atenţie înainte de ambalare, scoţîndu-se ori protejîndu-se, după caz, cuiele, sîrmele, inelele, belciugele, agăţătoarele etc. Picturile cu geam se protejează prin lipirea pe sticlă a unor benzi adezive dispuse în paralel şi perpendicular unele faţă de altele. 152. Obiectele se fixează de suprafaţa ambalajului cu materiale elastice pentru a le asigura inerţia. Capacul se prinde întotdeauna cu holtz-şuruburi. Lăzile, cutiile trebuie să aibă mînere pentru manipulare. Pe capac şi părţile laterale se marchează codul de poziţie, de material fragil, de material casant, de protejare de intemperii, locul unde se deschide etc. 153. Se interzice transportarea bunurilor de patrimoniu fără însoţitor competent, indiferent de mijlocul de transport utilizat (auto, aer, feroviar). Capitolul VI Filmarea şi fotografierea pieselor de muzeu 154. Filmarea/fotografierea bunurilor de patrimoniu se aprobă de către conducerea instituţiei muzeale. În acest scop, solicitantul va înainta o cerere, prin care se va solicita aprobarea filmării/fotografierii obiectelor. Deţinătorul, în persoana custodelui şef sau a gestionarului, studiază oportunitatea solicitării, examinează starea de conservare a obiectelor respective, precum şi implicaţiile efectelor filmării/fotografierii asupra acestora şi avizează (sau nu) filmarea/fotografierea pentru fiecare caz în parte. 155. Nu se aprobă fimarea/fotografierea pieselor de muzeu în următoarele cazuri: 1) obiectul este într-o stare de conservare proastă (se exceptează fotografierea pentru activitatea de conservare-restaurare); 2) există replici de valoare egală sau apropiată ce pot substitui originalul, fără ca prin aceasta să se diminueze calitatea reproducerii; 3) fototecile muzeale posedă clişee utilizabile, potrivit scopului urmărit; 4) dacă se determină că acţiunea pentru care se solicită filmarea/fotografierea are un caracter minor în raport cu valoarea obiectului. 156. La filmarea/fotografierea bunurilor de patrimoniu trebuie respectate următoarele reguli: 1) deţinătorul instruieşte echipa de filmare/fotografiere asupra condiţiilor de acces la obiecte, a regulilor generale de securitate ce trebuie respectate (fumat, folosirea instalaţiilor etc.), altor condiţii menite să prevină degradarea obiectelor ca urmare a prezenţei şi activităţii echipei; 2) filmarea/fotografierea pieselor de muzeu se face numai în prezenţa custodelui şef, gestionarului colecţiei sau administratorului expoziţiei. 3) obiectele de natură organică nu pot fi expuse la intensităţi luminoase maxime, decît în limita timpului strict necesar. Toate operaţiunile preliminare (fixare, încadrare, distanţă, punere pe punct etc.) se vor face folosindu-se o intensitate luminoasă de cel mult 100 de lucşi; 4) se interzice utilizarea surselor de iluminat care emit radiaţii UV. În acest sens, echipa de filmare va prezenta gestionarului documentaţia privind calitatea specială (spectrul lungimilor de undă emise) a surselor folosite. Sursele de iluminare vor fi prevăzute cu filtre împotriva radiaţiei. Dacă în timpul operaţiunii de filmare, sursele de lumină emit radiaţii puternice, corpurile de iluminat se vor ţine la o distanţă cît mai mare de obiecte, durata de iluminare maximă nu va depăşi un minut şi se va intensifica ventilarea spaţiului în care se filmează; 5) se vor lua măsuri speciale pentru protejarea picturilor, cărţilor, graficei, pergamentelor, documentelor, miniaturilor, obiectelor din piele, textilelor, se va recurge la ventilarea suplimentară a spaţiului, aşa încît temperatura suprafeţei lucrărilor şi a stratului superficial să nu depăşească 1,1/2⁰C, iar umiditatea relativă din încăpere să nu scadă sub 50%; 6) filmarea/fotografierea desenelor se admite doar o dată în an, a graficii şi gravurilor - de două ori pe an; 7) filmarea/fotografierea se va consemna, pentru fiecare obiect în parte, în registrul de mişcare a obiectelor. Capitolul VII Asigurarea securităţii spaţiilor muzeale, sigilarea şi aplicarea plumbului, păstrarea cheilor 157. Pentru asigurarea securităţii instituţiilor muzeale este obligatorie paza lor, atît internă, cît şi externă; dotarea cu aparate şi sisteme antifurt, conectarea la sistemul centralizat de semnalizare. Paza este asigurată pe baza unui regulament, elaborat de muzeu, de comun acord cu serviciul de pază al localităţii respective. 158. Deţinătorii de bunuri patrimoniale au obligaţia să asigure, în orele de acces al publicului, supravegherea spaţiilor expoziţionale în scopul prevenirii înstrăinării sau distrugerii pieselor expuse. Supravegherea se desfăşoară în conformitate cu regulamentul serviciului de securitate, elaborat de fiecare instituţie muzeală. 159. Primirea-predarea sălilor de expoziţii de către serviciul de pază şi supraveghetori se efectuează la începutul şi sfîrşitul programului zilnic de lucru, în conformitate cu regulamentul serviciului de securitate al muzeului. 160. Deţinătorii de bunuri cultural-artistice au obligaţia de a înzestra ferestrele de la parter cu grilaje. 161. Uşile sălilor de expoziţii, depozitelor, dulapurilor, vitrinelor se numerotează şi se înzestrează cu plăci pentru sigilare sau plumbuire. Cheile se etichetează, indicîndu-se pe fiecare în parte numărul uşii sau vitrinei respective. 162. Cheile de la depozite, sălile de expoziţii, birouri şi ateliere se păstrează la postul de pază, într-un safeu ori în alt loc stabilit de conducerea muzeului; cele de la dulapurile şi vitrinele cu bunuri patrimoniale - la custodele şef în seif. Cheile se înmînează doar anumitor persoane, desemnate de directorul instituţiei prin ordin (custodele şef, conservatorii de colecţii, administratorul expoziţiei etc.). Evidenţa cheilor se ţine la postul de pază într-un registru special, în care se consemnează data şi ora luării şi depunerii cheilor, semnătura persoanei ce le-a luat. 163. Custodele şef, conservatorii de colecţii, administratorul expoziţiei trebuie să aibă sigilii proprii, cu numărul sau emblema sa. La închiderea depozitelor şi sălilor de expoziţii, ei sînt obligaţi să aplice sigilii pe plăcuţele de la uşi. Se interzice transmiterea sigiliului de la un conservator la altul. 164. Deschiderea, închiderea şi sigilarea sălilor de expoziţii se efectuează de către administratorul expoziţiei, asistat de personalul de pază şi supraveghere. Numărul sigiliului aplicat pe uşi se fixează în registrul de predare a cheilor. 165. Depozitele, dulapurile sau vitrinele cu bunuri patrimoniale nu pot fi deschise decît de persoana care le gestionează. În cazuri excepţionale, se permite deschiderea acestora de către o comisie, desemnată de directorul instituţiei prin ordin, în frunte cu custodele şef sau directorul adjunct ştiinţific. Comisia va alcătui un proces-verbal (act), în care se va consemna motivul deschiderii şi starea depozitului la momentul intrării. 166. La încetarea activităţii muzeale, sălile, depozitele, birourile se închid, iar cheile se predau. Se interzice scoaterea, chiar temporară, din incinta instituţiei a cheilor. Cheile nu se dau decît persoanelor nominalizate prin ordin. 167. Fumatul în spaţiile de expunere şi de păstrare a bunurilor cultural-artistice e strict interzis. Capitolul VIII Atribuţiile personalului responsabil de evidenţa şi conservarea patrimoniului muzeal a) Custodele şef 168. În postul de custode şef se încadrează persoane cu studii superioare şi cu o vechime în muncă de cel puţin 5 ani în domeniu. 169. Custodele şef se subordonează directorului muzeului şi este numit în şi revocat din funcţie de către acesta, cu acordul Ministerului Culturii. 170. Custodele şef are următoarele atribuţii: 1) coordonează întreaga activitate de evidenţă şi conservare a bunurilor cultural-artistice deţinute de instituţie, asigurînd aplicarea şi respectarea regulilor de evidenţă şi conservare a patrimoniului cultural mobil; 2) controlează, îndrumă şi asigură condiţiile bunei gestionări a colecţiilor muzeale: - evidenţa strictă; - întocmirea corectă şi păstrarea documentaţiei de evidenţă; - conservarea pieselor în spaţii şi condiţii de microclimat ce nu afectează starea lor fizică; - funcţionarea corectă a aparatelor pentru controlul condiţiilor microclimatice; - funcţionarea sistemelor de încălzire şi de iluminat; - etalarea corectă a pieselor, manipularea, ambalarea şi transportarea regulamentară; 3) verifică şi avizează toate mişcările de bunuri din muzeu (donaţii, achiziţii, eliberări pentru studiu, expoziţii, restaurare, schimburile ş.a.), pe baza documentelor aferente acestor operaţii; 4) face propuneri privind restaurarea bunurilor din colecţia muzeală, urmărind ca intervenţia să fie făcută numai de către restauratorii calificaţi şi conform principiilor şi normelor restaurării ştiinţifice; 5) instruieşte periodic şi controlează personalul care vine în contact cu bunurile cultural-artistice (muzeografi, conservatori, supraveghetori, administrator de expoziţie, îngrijitori), în scopul aplicării regulilor de evidenţă şi conservare, asigurării securităţii acestora. Propune măsuri de sancţionare a celor care încalcă prezentele norme; 6) înaintează conducerii instituţiei, verbal şi în scris, propuneri privind corectarea anomaliilor microclimatice, salubrizarea spaţiilor, asigurarea condiţiilor de conservare şi securitate a pieselor de muzeu; 7) în calitate de gestionar, desfăşoară activităţi specifice ca: predări-primiri, custodii, inventarieri, planificări, dări de seamă etc.; 8) semnalează conducerii muzeului, în scris, schimbările majore survenite în starea de conservare a obiectelor, natura accidentelor (deteriorare, pierdere, furt), degradările suferite etc., indicînd cauzele şi circumstanţele ce le-au determinat; 9) răspunde material, moral, eventual, penal de integritatea şi conservarea patrimoniului muzeal, precum şi de aplicarea de către personalul responsabil de evidenţă şi conservare a regulilor de evidenţă şi conservare a patrimoniului cultural mobil, a altor norme şi reglementări din domeniu. 171. Indicaţiile custodelui şef referitor la evidenţa şi conservarea bunurilor cultural-artistice sînt obligatorii pentru toţi angajaţii muzeului. 172. Angajarea şi eliberarea din funcţie a personalului cu atribuţii de evidenţă şi conservare a patrimoniului muzeal se coordonează cu custodele şef. 173. Custodele şef se eliberează din funcţie numai după predarea gestiunii şi documentaţiei de evidenţă. b) Muzeograful responsabil pentru evidenţă 174. În postul de muzeograf cu atribuţii în domeniul evidenţei patrimoniului muzeal se încadrează persoane cu studii superioare şi cu o vechime în muncă de 3 ani. 175. Este numit în funcţie de către directorul muzeului cu acordul custodelui şef şi se subordonează acestuia din urmă. 176. Muzeograful responsabil pentru evidenţă are următoarele atribuţii: 1) înregistrează operativ piesele intrate în muzeu prin comisia de achiziţie; 2) alcătuieşte documentaţia de evidenţă: fişe de inventar, nominale, de autor, alfabetice etc.; 3) trece în actul de donaţie/achiziţie şi fişa de evidenţă numărul de înregistrare al obiectului; 4) înscrie în registru actele de donaţie/achiziţie; 5) întocmeşte acte de predare-primire a pieselor împrumutate pentru expoziţii, studiu etc.; 6) alcătuieşte şi alte acte privind gestiunea colecţiei muzeale; 7) aplică marcajul pe piesele de muzeu; 8) transmite în gestiunea conservatorilor bunurile înregistrate; 9) participă la inventarierea şi verificarea colecţiilor muzeale; 10) participă la operaţiile de ambalare, manipulare şi transport a pieselor de muzeu (la fotografiere, expunere, împrumut); 11) semnalează custodelui şef orice deficienţe; 12) îndeplineşte orice alte sarcini ce se înscriu în sfera activităţii de evidenţă a bunurilor culturale. c) Conservatorul de colecţie (muzeograful responsabil de colecţie) 177. În postul de conservator de colecţie sînt încadrate persoane cu studii superioare şi cu o vechime în muncă de 3 ani, dintre care cel puţin trei luni în secţia patrimoniu. 178. Conservatorul de colecţie este numit în funcţie de către directorul instituţiei, cu acordul custodelui şef şi se subordonează acestuia din urmă. 179. Conservatorul de colecţie are următoarele atribuţii: 1) gestionează colecţiile de bunuri cultural-artistice, pe care le preia pe baza unui act (în care sînt enumerate piesele în ordine succesivă, cu numerele de inventar şi starea lor de conservare şi care se semnează de către ambele părţi şi se aprobă de directorul muzeului) sau a unui inventar special, punîndu-şi semnătura în dreptul fiecărui obiect primit; 2) răspunde moral, material şi, după circumstanţă, penal, de integritatea şi starea de conservare a bunurilor patrimoniale pe care le are în gestiune; 3) depozitează piesele de muzeu, plasîndu-le în funcţie de specificul lor şi de cerinţele asigurării unei stări de repaus. Încuie şi sigilează depozitele, vitrinele, safeurile etc.; 4) întocmeşte inventarul topografic al colecţiei, indexul nominal al autorilor cuprinşi în colecţie, alte fişe de referinţă; 5) efectuează inventarierea ştiinţifică a pieselor din gestiune; 6) înfăptuieşte sistematic verificarea existentului colecţiilor pe care le deţine, consemnînd rezultatele într-un act; 7) în cadrul programului stabilit, deserveşte muzeografii pentru studiu de cabinet; predă în subgestiune spre expunere bunuri. Circulaţia pieselor este înregistrată în acte sau registre; 8) acceptă accesul în depozit numai cu permisiunea conducerii instituţiei sau a custodelui şef. Înregistrează persoanele cărora li s-a permis accesul, indicînd scopul şi durata aflării lor în depozit; 9) determină calitatea mediului ambiant în spaţiul de depozitare (temperatura, umiditatea relativă, radiaţia, intensitatea luminoasă, factorii de poluare şi biodegradare), înregistrează valorile şi variaţiile acestor factori; 10) supraveghează funcţionarea sistemului de încălzire şi de iluminat, urmărind ca temperatura şi intensitatea luminoasă să se încadreze în parametrii prescrişi de prezentele reguli; 11) îndrumă şi supraveghează operaţiile de curăţenie şi de aerisire a spaţiilor de depozitare. Participă nemijlocit la desfăşurarea procesului de aerisire şi curăţare a obiectelor din gestiune; 12) face propuneri privind restaurarea bunurilor din colecţiile de care se ocupă. Veghează ca orice intervenţie asupra obiectului muzeal să se facă calificat şi în conformitate cu normele restaurării ştiinţifice. Urmăreşte comportamentul în timp al bunurilor restaurate; 13) participă la organizarea expoziţiilor de bază şi temporare, stabilind modalităţile concrete de etalare a obiectelor în conformitate cu prezentele reguli. Supraveghează ca ambalarea şi transportarea obiectelor împrumutate să nu afecteze starea lor fizică; 14) cercetează şi cataloghează colecţiile din gestiune; 15) semnalează custodelui şef orice schimbare ce afectează starea de conservare şi securitatea patrimoniului. 180. Este interzisă eliberarea din funcţie a conservatorului de colecţie, fără predarea gestiunii. În cazuri excepţionale (boală gravă, deces), conducerea muzeului desemnează o comisie, care va efectua verificarea existentului colecţiei şi predarea acestuia în gestiunea unui nou conservator. d) şeful de secţie şi muzeograful 181. Şeful de secţie şi muzeograful au următoarele atribuţii: 1) răspund material şi moral de starea patrimoniului din secţia în care lucrează, luat în subgestiune pentru expunere, cercetare, fişare etc. În cazul în care şefului de secţie îi revine şi funcţia de păstrător al colecţiilor muzeale, el poartă răspunderea pentru integritatea patrimoniului, de rînd cu custodele şef; 2) răspund din punct de vedere ştiinţific de patrimoniul din secţia în care lucrează; 3) colaborează nemijlocit cu conservatorul de colecţie la rezolvarea următoarelor probleme: - asigurarea condiţiilor microclimatice prevăzute de prezentul regulament; - etalarea corectă a bunurilor expuse; - mînuirea, ambalarea şi transportarea corectă a bunurilor; - asigurarea securităţii bunurilor expuse; 4) participă nemijlocit la toate operaţiunile întreprinse pentru desprăfuirea şi curăţirea pieselor expuse. e) Administratorul (custodele) expoziţiei 182. Administratorul (custodele) expoziţiei are următoarele atribuţii: 1) primeşte pe bază de proces-verbal şi liste de exponate, în gestiune personală şi colectivă cu supraveghetorii, gestiunea patrimoniului din expunere; 2) răspunde material, moral şi, după caz, penal, de integritatea, conservarea şi securitatea patrimoniului din expoziţie; 3) asigură minimul admis de supraveghere, încheind actele de predare-primire a expoziţiei; 4) pe parcursul zilei de lucru efectuează minimum 4 controale în sălile de expoziţie, urmărind dacă sînt respectate sarcinile de serviciu ale supraveghetorilor şi starea de conservare a pieselor expuse. Observaţiile sînt consemnate într-un proces-verbal; 5) este direct răspunzător pentru orice eveniment grav petrecut în expoziţie, dacă se constată că acesta a avut lor din cauza neefectuării controalelor sau superficialitatea efectuării lor; 6) supraveghează orice activitate care implică deschiderea de vitrine, scoaterea sau introducerea de patrimoniu, fotografierea sau filmarea, avînd obligaţia de a întocmi formele gestionare necesare; 7) instruieşte supraveghetorii privitor la asigurarea integrităţii şi securităţii patrimoniului expus; 8) interzice introducerea alimentelor în sălile de expoziţie, folosirea substanţelor inflamabile sau a substanţelor care, în combinaţie cu aerul, dau naştere la amestecuri explozive; 9) la terminarea programului, verifică prezenţa supraveghetorilor, integritatea patrimoniului expus, părăsirea sălilor de către vizitatori; închide şi sigilează uşile, predă (sub semnătură) cheile postului de pază; întocmeşte actele necesare. La deschiderea expoziţiei, controlează sigiliile sălilor şi verifică dacă toate obiectele sînt la loc; 10) semnalează orice deficienţe custodelui şef, şefului serviciului de securitate sau conducerii muzeului. f) Personalul de supraveghere 183. Personalul de supraveghere are următoarele atribuţii: 1) cunoaşte exponatele şi locul de amplasare a acestora, preluate în gestiune personală la intrarea în program, pe bază de proces-verbal şi liste de piese; 2) asigură securitatea bunurilor expuse pe durata vizitării expoziţiei. În acest scop, este interzisă părăsirea sectorului. La deschiderea expoziţiei se controlează sigiliile sălilor şi se verifică dacă toate obiectele sînt la locul lor. Aceeaşi operaţie se face la închidere, după ce s-a constatat, în urma unui control minuţios, că nu au rămas persoane străine în sector; 3) supraveghează direct vizitatorii, pentru a împiedica atingerea sau degradarea obiectelor aflate în expunere liberă; 4) nu admite deschiderea vitrinelor, modificarea locului expunerii obiectelor, scoaterea sau introducerea unor exponate decît în prezenţa administratorului (custodelui) şi cu întocmirea formelor gestionare necesare; 5) asigură aerisirea şi iluminatul, potrivit indicaţiilor custodelui şef sau ale conservatorului de colecţie; 6) urmăreşte funcţionarea aparatelor pentru măsura şi controlul condiţiilor microclimatice din spaţiile respective; 7) asigură curăţenia primară a sălilor (şters praf de pe vitrine etc.), iar anual participă la curăţenia generală sub îndrumarea şefului de secţie sau a muzeografului; 8) interzice cu desăvîrşire depozitarea resturilor alimentare, ambalajelor sau a oricăror alte obiecte în sala de expoziţie; 9) semnalează orice deficienţe administratorului de expoziţie sau şefului serviciului de securitate; 10) răspunde material, disciplinar şi, eventual, penal, de integritatea patrimoniului din gestiune. Capitolul IX Dispoziţii finale 184. Prezentul regulament este valabil pentru evidenţa şi conservarea tutuor categoriilor de bunuri cultural-artistice, istorice, ştiinţifice, tehnice, ştiinţe ale naturii, ecleziastice, literare, memorialistice. 185. În conformitate cu prevederile prezentului regulament, toţi deţinătorii de bunuri cultural-artistice au obligaţia de a verifica starea evidenţei şi conservării patrimoniului. În acest sens, se vor identifica piesele ce nu au fost puse la evidenţă, precum şi cele aflate în stare avansată de fragilizare sau susceptibile de degradare.