HGO434/1996
ID intern unic:  301984
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 434
din  23.07.1996
pentru aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa copiilor
şi adolescenţilor cu vîrste între 5 şi 16 ani
Publicat : 10.10.1996 în Monitorul Oficial Nr. 065     Promulgat : 23.07.1996
    În scopul realizării  prevederilor articolelor 9, 17 şi 45 ale Legii Învăţămîntului, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă  Instrucţiunea  cu  privire  la  evidenţa  copiilor  şi adolescenţilor  cu  vîrste  între  5  şi 16  ani  şi  formularul  listei contingentului de copii (adolescenţi) pe ani de naştere (se anexează).
    2. Comitetele executive raionale, primăriile municipiilor, oraşelor, satelor,  comunelor  şi preturile municipale vor ţine, începînd cu  anul 1996,  evidenţa  copiilor şi adolescenţilor cu vîrste între 5 şi 16  ani conform Instrucţiunii sus-aprobate.
    3. Tipărirea  numitei  Instrucţiuni, a formularelor de listă  şi  de raport  statistic  pentru tinerea evidenţei centralizate a  copiilor  şi adolescenţilor  cu  vîrste  între 5 şi 16 ani, precum şi  asigurarea  cu acestea  a  comitetelor  executive raionale,  primăriilor  municipiilor, oraşelor,  satelor,  comunelor  şi a preturilor municipale  se  pune  în sarcina Departamentului Statisticii.
    4. Se abrogă   Hotărîrea   Consiliului   de   Miniştri   al   R.S.S. Moldoveneşti  nr.43  din  14  februarie 1973 "Cu  privire  la  aprobarea Instrucţiunii  evidenţei  copiilor şi adolescenţilor de vîrstă  şcolară"
(Veştile R.S.S.Moldoveneşti, 1973, nr.2 şi 3, art.24).
    Prim-Ministru
    al Republicii Moldova                      Andrei SANGHELI
    Chişinău, 23 iulie 1996.
    Nr. 434.
    Contrasemnată:
    Ministrul învăţămîntului                  Petru Gaugaş
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.434 din 23 iulie 1996
I N S T R U C N I U N E A
cu privire la evidenţa copiilor şi adolescenţilor cu vîrste între 5 şi 16 ani
    Evidenţa copiilor  şi  adolescenţilor  cu vîrste între 5 şi  16  ani inclusiv se ţine permanent în scopul pregătirii copiilor către şcoală şi realizării învăţămîntului obligatoriu de 9 ani.
    Evidenţa se organizează  şi  se ţine de către executivele  raionale, primăriile  municipiilor,  oraşelor,  satelor,  comunelor  şi  de  către preturile municipale.
    Organele sus-enumerate poartă răspundere de încadrarea în pregătirea obligatorie  către  şcoală  a copiilor de 5 şi 6 ani  în  grădiniţe,  în grupele   (clasele)  pregătitoare  din  şcoli  sau  în  familii,  şi  de şcolarizarea integrală a copiilor şi adolescenţilor cu vîrste între 7 şi 16  ani, implicînd în procesul de ţinere a evidenţei structurile  locale ale statisticii de stat.
I. Dispoziţii generale
    1. Pentru organizarea unei evidenţe riguroase a preşcolarilor de 5-6 ani  şi  a  copiilor şi adolescenţilor de  vîrstă  şcolară,  executivele raionale  şi  primăriile  municipiilor şi oraşelor vor  dispune  şi  vor organiza anual în teritoriul administrat următoarele activităţi:
   a) precizarea  înregistrării  minorilor de la 5 pînă la 16  ani  din fiecare  localitate  în  registrele de evidenţă a  gospodăriilor  şi  în listele cetăţenilor cu vize provizorii;
    b) organizarea, prin intermediul structurilor locale ale statisticii de   stat,  a  instructajului  persoanelor  responsabile  de  efectuarea completă  şi  la timp a evidenţei copiilor şi adolescenţilor  cu  vîrste între 5 şi 16 ani;
    c) asigurarea   cu   tipizatele   necesare   a   autorităţilor,   în competenţele  cărora  intră ţinerea nemijlocită a evidenţei copiilor  şi adolescenţilor cu vîrste între 5 şi 16 ani;
    d) controlul calităţii evidenţei acestor copii.
    2. În vederea  precizării  grădiniţelor şi şcolilor în care  vor  fi pregătiţi  către şcoală sau şcolarizaţi copiii, organele  administraţiei publice locale vor diviza teritoriile localităţilor în circumscripţii şi le vor fixa, prin decizii speciale, după grădiniţe şi şcoli.
II. Modul de efectuare a evidenţei
    3. În orice localitate  sînt supuşi evidenţei, potrivit domiciliului părinţilor,  toţi  copiii  şi adolescenţii cu vîrste între 5 şi  16  ani inclusiv  (indiferent  de formele pregătirii către şcoală,  de  profilul grădiniţei  sau  instituţiei  de învăţămînt frecventate,  precum  şi  de faptul  dacă  le  frecventează sau nu, dacă au absolvit  sau  nu  cursul gimnazial).
    4. În oraşe şi  municipii listele de contingentare pe ani de naştere a  copiilor  şi  adolescenţilor  vor fi întocmite  de  către  direcţiile sectoarelor  de exploatare a locuinţelor şi ale cooperativelor locative, administratorii  caselor  departamentale  şi  ai  căminelor,  directorii orfelinatelor   şi  ai  şcolilor-internat,  iar  listele  copiilor   din familiile  ce  locuiesc în case proprii sau particulare în  calitate  de chiriaşi  -  de către împuterniciţii primăriilor sau  preturilor,  fiind prezentate primăriilor şi, respectiv, preturilor.
    În localităţile săteşti listele vor fi întocmite de către primăriile în cauză.
    5. Anual, între  15  iulie  şi  1  august,  organele  administraţiei publice  locale  vor alcătui listele copiilor care vor atinge pînă la  1 septembrie  a anului în curs vîrsta de 5 ani şi listele de contingentare pe  ani  de  naştere a copiilor cu vîrste între 5 şi 16 ani,  veniţi  cu traiul  în localitatea respectivă, şi vor face inscripţionările cuvenite în  listele de contingentare din anii precedenţi referitor la copiii  şi adolescenţii  plecaţi din teritoriul administrat. În cazul cînd  anumite date  trezesc  îndoieli,  ele se vor preciza  nemijlocit  la  domiciliul minorului în cauză.
    6. Din listele   generale  se  exclud  copiii  şi  adolescenţii   cu deficienţe  mintale  şi  fizice,  care vor  fi  contingentaţi  în  liste separate  şi instituţionalizaţi ulterior în instituţii speciale (conform constatărilor consultaţiilor medico-psihologo-pedagogice).
    Către începutul   fiecărui   an  de  studii,  pînă  la  10   august, consultaţiile medico-psihologo-pedagogice prezintă direcţiilor raionale, municipale  (pretoriale)  de învăţămînt listele copiilor  cu  deficienţe mintale şi fizice, depistaţi pînă la acest termen.
    7. Organele administraţiei    publice   locale   vor   alcătui    pe circumscripţii,  în  două  exemplare, listele contingentului de  5  ani, împliniţi  pînă  la 1 septembrie al fiecărui an, şi le vor prezenta  cel tîrziu  pînă la 15 august, împreună cu listele contingentului de 6  ani, grădiniţelor respective, cu specificarea copiilor veniţi sau plecaţi. În acelaşi  termen şcolilor respective li se vor transmite listele copiilor de 6 ani şi listele fiecărui contingent de copii cu vîrste între 7 şi 16 ani,  stabiliţi cu traiul sau plecaţi din circumscripţia respectivă.  Al doilea  exemplar  al  listelor  menţionate  se  va  păstra  la  primărie (pretură)  ca  document,  în  temeiul căruia  se  va  efectua  controlul îndeplinirii Legii Învăţămîntului (articolul 9, pct.7 al articolului 17, pct.1  al  articolului 19 şi pct.b al articolului 45). Acest  al  doilea exemplar  va  servi  drept  bază de date  pentru  întocmirea  raportului statistic conform formularului 77-CER.
    Toate listele prezentate grădiniţelor şi şcolilor în mod obligatoriu se  vor  semna  de  către primari (pretori) şi  vor  fi  certificate  cu sigiliul primăriilor (preturilor).
    Pînă la 15 septembrie  al  fiecărui  an  un  exemplar  completat  al formularului  77-CER  se  va prezenta organului  statistic  raional  sau orăşenesc  (municipal) care, la rîndul său, in baza formularelor primite din  localităţile  administrate, va alcătui raportul statistic pe  raion sau pe oraş (municipiu).
    Direcţia şcolii  va  introduce anual în liste inscripţionări ce  vor reflecta  modificările componenţei fiecărui contingent de copii (se  vor include  copiii  nou-veniţi, se vor exclude cei plecaţi, se va  consemna promovarea din clasă în clasă).
III. Controlul asupra corectitudinii evidenţei
copiilor şi adolescenţilor, supuşi pregătirii
obligatorii către şcoală şi învăţămîntul obligatoriu
    8. Directorii  grădiniţelor  şi şcolilor pe data de 1  septembrie  a fiecărui   an  vor  controla  prezenţa  copiilor  şi  adolescenţilor  în grădiniţe  şi  şcoli,  vor  stabili cauzele absenţelor  şi  vor  expedia imediat  listele  nominale  ale minorilor absenţi  primăriilor  satelor, comunelor,   oraşelor,   municipiilor  şi  preturilor  municipale,   iar direcţiilor  raionale, municipale (secţiilor pretoriale) de învăţămînt - informaţia  cifrică  despre absenteismul copiilor şi  adolescenţilor  cu vîrste  între 5 şi 16 ani rămaşi neşcolarizaţi, specificînd măsurile  ce se  impun  pentru a-i integra în procesul de pregătire către şcoală  şi, respectiv, a-i şcolariza.
    9. Către 14 septembrie  a anului în curs grădiniţele şi şcolile  vor prezenta  informaţii definitive primăriilor (preturilor) şi  direcţiilor raionale,  municipale (secţiilor pretoriale) de învăţămînt cu privire la numărul  copiilor şi adolescenţilor, care nu frecventează grădiniţa  sau şcoala, indicînd cauzele absenţelor, şi numai primăriilor (preturilor) - listele  copiilor  şi  adolescenţilor care  frecventează  grădiniţa  sau şcoala, dar nu au fost incluşi în listele de evidenţă.
    10. Potrivit  listelor  copiilor  ce urmau să  fie  pregătiţi  către şcoală sau şcolarizaţi şi în baza informaţiilor primite din grădiniţe şi şcoli  referitoare  la copiii şi adolescenţii care nu s-au prezentat  la grădiniţă  sau  şcoală, primăriile (preturile) întocmesc raportul  anual statistic  pe formularul 77-CER şi îl prezintă pînă la 15 septembrie  al fiecărui an structurilor statistice raionale şi municipale care, în baza formularelor  77-CER, alcătuiesc raportul statistic general pe raion sau municipiu.
    11. În decursul  anului de studii şefii sectoarelor de exploatare  a locuinţelor,   preşedinţii   cooperativelor  locative,   administratorii căminelor  şi  blocurilor  departamentale, directorii  orfelinatelor  şi şcolilor-internat   vor   prezenta  primăriilor  oraşelor   (preturilor) respective  informaţii  referitor la copiii şi adolescenţii  între  5-16 ani,  stabiliţi  cu traiul în localitatea dată ori plecaţi din  ea  după începutul   anului   de  studii,  iar  primăriile  oraşelor   (preturile municipale)   vor  informa  grădiniţele  şi  şcolile   circumscripţiilor corespunzătoare despre aceşti copii.
    Primăriile satelor  şi comunelor vor informa grădiniţele şi  şcolile subordonate despre copiii şi adolescenţii de 5-16 ani, veniţi şi plecaţi după începutul anului de studii.
    Toate aceste  informaţii se vor expedia grădiniţelor şi şcolilor  în cel  tîrziu 5 zile de la venirea sau plecarea copiilor şi adolescenţilor în cauză.
    12. Conducătorii  grădiniţelor  poartă răspunderea stabilită  pentru păstrarea  contingentelor  de copii de 5-6 ani ce nu urmează clasa I  şi sînt  integraţi în procesul de pregătire către şcoală, iar  conducătorii şcolilor  - pentru menţinerea contingentelor de elevi, pînă la atingerea de către ei a vîrstei de 16 ani.
    Frecvenţa obligatorie  se suspendă la sfîrşitul anului de studii  în care elevul a atins vîrsta de 16 ani.
    Direcţiile grădiniţelor  şi  şcolilor vor anunţa imediat  primăriile (preturile),  cărora  li se subordonează, despre cazurile  de  absentare sistematică şi nemotivată a preşcolarilor sau a elevilor.
    Primăriile satelor,  comunelor, oraşelor şi preturile municipale vor întreprinde  în  comun cu administraţia grădiniţelor şi  şcolilor  toate măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru reintegrarea copiilor în procesul de instruire din grădiniţă sau şcoală.
IV. Documentele  de evidenţă a copiilor şi
adolescenţilor cu vîrste între  5 şi 16 ani, ce se
deţin în mod obligatoriu în grădiniţă, şcoală şi la
direcţia raională, municipală (secţia pretorială) de învăţămînt
    13. Fiecare şef  de grădiniţă trebuie să deţină referitor la  copiii domiciliaţi în circumscripţia sa:
    a) listele contingentului de 5 ani, împliniţi pînă la 1 septembrie a anului  în  curs, semnate de primar (pretor) şi certificate cu  sigiliul acestuia, pentru a le utiliza şi în anul următor;
    b) listele copiilor  de  5  ani  cu deficienţe  mintale  şi  fizice, excluşi din listele generale.
    Fiecare director  de  şcoală trebuie să deţină referitor  la  copiii domiciliaţi în circumscripţia sa:
    a) listele contingentului de 6 ani, împliniţi pînă la 1 septembrie a anului  în curs, semnate de primar (pretor)  şi certificate cu  sigiliul respectiv;
    b) listele contingentelor  pe  ani de naştere, transmise  şcolii  de către primari (pretori) în anii precedenţi;
    c) listele copiilor  şi  adolescenţilor  cu  deficienţe  mintale  şi fizice, excluşi din listele generale;
    d) listele copiilor  şi  adolescenţilor  care  pînă  la  data  de  1 septembrie a anului în curs nu au atins vîrsta de 16 ani, nu au absolvit cursul gimnazial şi nu-şi continuă studiile;
    e) listele copiilor  şi adolescenţilor excluşi din listele generale, care  urmează  şcoli din alte circumscripţii (certificate  cu  semnătura directorilor şi sigiliile acestor şcoli);
    f) registrul de ordine pe şcoală referitor la fluctuaţia elevilor;
    g) registrul de evidenţă a elevilor (alfabetic);
    h) cataloagele claselor;
    i) dosarele personale ale elevilor;
    j) cererile depuse  de  părinţii  elevilor plecaţi  din  şcoală,  cu indicarea  adreselor  la  noul  loc  de  trai,  şi  confirmarea  cazului strămutării  de  către  primărie (pretură), anexată  la  aceste  cereri. Totodată,   şcoala  trebuie  să  deţină  confirmările  instituţiilor  de învăţămînt  în  care  îşi  continua studiile copiii,  ai  căror  părinţi locuiesc în circumscripţia şcolii respective.
    Elevii ce nu  au  frecventat temporar şcoala pe motiv de  boală  vor prezenta  o adeverinţă medicală cu indicarea diagnosticului, iar cei  ce au absentat din alte motive - explicaţia scrisă a părinţilor.
    14. Direcţiile   raionale   municipale  (secţiile   pretoriale)   de învăţămînt asigură deţinerea corectă şi completă în grădiniţe şi şcoli a documentelor  sus-enumerate, păstrează copiile rapoartelor statistice pe raion,  oraş  (sector  pretorial) după formularele 77-CER şi  dispun  de listele   copiilor  şi  adolescenţilor  care  nu  pot  fi   şcolarizaţi, confirmate   în   modul  stabilit  de  consultaţiile   medico-psihologo-pedagogice.
    15. Direcţiile  municipale  de învăţămînt stabilesc în  mod  autonom tipul  evidenţei copiilor şi adolescenţilor cu vîrste între 5 şi 16  ani în  cazul  fluctuaţiei lor în perimetrul municipiului, coordonînd  acest formular cu Ministerul Învăţămîntului.
V. Îndatoririle structurilor locale ale statisticii de stat
    16. Structurile locale ale statisticii de stat:
    a) controlează  exactitatea  inscripţiilor  din  raportul  statistic privind  evidenţa  copiilor  (formularul 77-CER) şi  iau  măsuri  pentru corectarea neajunsurilor depistate;
    b) în baza rapoartelor statistice primite de la primării şi preturi, completează formularul 77-CER, raportul statistic pe raion sau municipiu şi  îl  prezintă în termenul stabilit Centrului Principal de  Calcul  al Departamentului Statisticii, comitetului executiv raional şi primăriilor municipale;
    c) notifică comitetelor    executive    raionale   şi    primăriilor municipiilor  datele  efectuării evidenţei copiilor  şi  adolescenţilor, precum  şi rezultatele controlului asupra corectitudinii şi deplinătăţii evidenţei copiilor şi adolescenţilor cu vîrste între 5 şi 16 ani;
    d) asigură comitetele  executive raionale, primăriile  municipiilor, oraşelor,  satelor,  comunelor  şi preturile cu  formularele  raportului statistic  77-CER şi cu blanchete pentru listele contingentelor de copii şi adolescenţi cu vîrste între 5 şi 16 ani, pe ani de naştere.
    Raionul ________________________
    Municipiul (oraşul) ____________
    Orăşelul _______________________
    Satul __________________________
    Comuna _________________________
L I S T A
contingentului de copii (adolescenţi) din anul ______
        ____________________________________________________________________________
       (denumirea primăriei, instituţiei care a alcătuit lista)

Nr. d/o Nr. gos podăriei în regis trul de eviden-ţă a gos podării-lor Adresa familiei copilului (localitatea, strada nr. casei şi apart. Numele de familie prenumele, patrimonicul părinţilor (al mamei, al tutorelui) Date cu privire la copilul (adolescent) Menţiuni anuale privind continuarea studiilor (se indică şcoala, clasa, cursul frecventat Menţiuni privind copiii ce au abandonat studiile (se indică clasa absolvită şi cauzele abandonulu). Pen tru copii cu deficienţe fizi ce şi mintale se indică da ta eliberării documentului de către comisia me dico -psihologo-pedagogică
Numele, prenu-mele, patrimo-nicul Sex Anul, luna, ziua naşterii Limba maternă Deficienţele fizice sau mintale, confirmate                    
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

    Notă. Conform  prezentului  formular  se vor întocmi în  fiecare  an listele   contingentelor   de  copii  şi  adolescenţi   sosiţi,   supuşi învăţămîntului  obligatoriu  şi  pregătirii  către  acesta,  separat  pe fiecare  an de naştere. În  municipiul Chişinău, oraşe şi orăşele aceste liste  se  întocmesc de către administraţia sectoarelor de exploatare  a spaţiului  locativ,  direcţia  cooperativelor  locative,  împuterniciţii primăriilor,  directorii  orfelinatelor  şi  şcolilor-internat,  iar  în localităţile rurale - de către primării.