HMSO8/2001
ID intern unic:  306416
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
HOTĂRÎRE Nr. 8
din  10.04.2001
despre măsurile de prevenire a importului şi răspîndirii bolii
Creutzfeldt-Jakob în Republica Moldova
Publicat : 17.05.2001 în Monitorul Oficial Nr. 052
Rezultatele analizei informaţiilor multiple ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Biroului Epizootic Internaţional şi organelor de conducere ale Comunităţii Europene denotă, că în ultimii 5-7 ani în ţările Europei de Vest s-a înregistrat şi a căpătat o răspîndire epizootică în populaţia bovinelor encefalita spongioasă la care este receptivă şi populaţia umană făcînd boala numită Creutzfeldt-Jakob.
Această maladie a afectat grav animalele pe teritoriul Marii Britanii unde în perioada anilor 1986-2000 au fost înregistrate 179257 cazuri de boală. Măsurile de restricţie şi nimicire a animalelor în gospodăriile afectate n-au contribuit la localizarea şi lichidarea cazurilor de boală.
Encefalita  spongioasă a fost înregistrată la animale în Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Portugalia, Olanda, Spania, Elveţia şi alte ţări.
În ultimii 5 ani în lume s-au depistat peste 25 cazuri de această boală la persoane tinere din ţările care înregistrează maladia în cauză la bovine.
Particularităţile clinico-epidemiologice ale bolii Creutzfeldt-Jakob (caracterul lent de dezvoltare a bolii după o perioadă de incubaţie de ani de zile, lipsa unor metode accesibile de diagnostic, rezistenţa înaltă a prionilor la prelucrarea termică şi regimul obişnuit de sterilizare) creează mari complicaţii în realizarea unui sistem eficace de supraveghere epidemiologică de combatere şi profilaxie.
În prezent informaţie despre cazuri suspecte de această boală la animale şi oameni în Republica Moldova nu există. La moment în Republica Moldova este interzis importul cărnii şi produselor din carne din toate ţările afectate de encefalita spongioasă bovină, însă nu poate fi exclus importul acestor produse, care se poate realiza atît din ţările afectate de această maladie, cît şi prin intermediul altor ţări.
Perioada lungă de incubaţie, gravitatea bolii pot condiţiona manifestări severe ale procesului epidemic peste ani, fapt ce dictează necesitatea efectuării unor măsuri operative de protecţie a populaţiei.
În scopul protecţiei sanitare a teritoriului Republicii Moldova de importul şi răspîndirea encefalitei spongioase şi în conformitate cu Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei nr. 1513-XII din 16.06.1993, Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 556 din 10.06.1996 "Cu privire la protecţia sanitară a teritoriului Republicii Moldova de importul şi răspîndirea bolilor infecţioase convenţionale şi extrem de periculoase", Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 989 din 24.10.1997 "Cu privire la interzicerea importului cărnii infectate de bovine de provenienţă britanică" se aprobă următoarea h o t ă r î r e:
1. Organizaţiile şi întreprinderile care procură carne şi produse din carne de peste hotare, la încheierea contractelor, vor cere prezentarea obligatorie a informaţiei oficiale despre lipsa în ţările respective a encefalitei spongioase la animale.
2. A recomanda instituţiilor şi organizaţiilor Serviciului Sanitar Veterinar de Stat:
2.1. Să intensifice măsurile de prevenire a importului în Republica Moldova a cărnii şi produselor din carne, inclusiv produselor aduse în calitate de ajutoare umanitare, din ţările afectate de encefalita spongioasă;
2.2. Să asigure un sistem eficace de supraveghere epizootică a encefalitei spongioase în scopul depistării cazurilor de îmbolnăvire la animalele autohtone;
2.3. Să prezinte sistematic informaţia despre ţările afectate de encefalita spongioasă organizaţiilor şi întreprinderilor care achiziţionează carne şi produse din carne de bovină.
3. Direcţia Farmacie şi Tehnică Medicală a Ministerului Sănătăţii să intensifice supravegherea importului şi folosirii în Republica Moldova a hormonilor hipofizari de provenienţă omogenă şi heterogenă.
4. Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă:
4.1. Să asigure conlucrarea permanentă cu OMS, Serviciul Sanitar Veterinar de Stat în problemele supravegherii şi activităţilor de prevenire a răspîndirii bolii Creutzfeldt-Jakob;
4.2. Să elaboreze în comun cu catedrele de profil ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", cu specialiştii principali ai Ministerului Sănătăţii şi să propună Ministerului Sănătăţii pentru aprobare în anul 2001 sistemul de supraveghere epidemiologică a bolii Creutzfeldt-Jakob în Republica Moldova;
4.3. Să asigure informarea permanentă a populaţiei despre situaţia epizootică, epidemică şi măsurile de prevenire a bolii Creutzfeldt-Jakob.
5. Medicii şefi sanitari de stat ai judeţelor, municipiilor, UTA Găgăuzia să intensifice controlul asupra comercializării cărnii şi produselor din carne de bovine, comercializarea lor numai dacă dispun de certificatele Serviciului Sanitar Veterinar de Stat.
6. Direcţia Principală Spitale şi Urgenţă a Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, specialiştii principali de profil ai Ministerului Sănătăţii să organizeze în trimestrul II, 2001 un seminar pentru medicii neurologi, infecţionişti, epidemiologi în problemele epidemiologiei, clinicii, diagnosticului şi profilaxiei bolii Creutzfeldt-Jakob.
7. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" va include de la 1.09.2001 în planurile de instruire postuniversitară (rezidenţiat, reciclare) a medicilor infecţionişti, epidemiologi, neurologi şi neurochirurgi studiile de diagnostic, tratament, epidemiologie şi profilaxie a bolii Creutzfeldt-Jakob.
8. Să examineze realizarea prezentei hotărîri în luna octombrie 2001 la şedinţa Consiliului Sanitaro-Epidemiologic al Ministerului Sănătăţii.
9. Să publice prezenta hotărîre în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Controlul realizării prezentei hotărîri mi-l asum personal.
MEDIC ŞEF
SANITAR DE STAT
AL REPUBLICII MOLDOVA           Ion BAHNAREL
Chişinău, 10 aprilie 2001.
Nr. 08-00.