Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.

    Art.1. - Se aprobă  Strategia  de reformă a sistemului de  asistenţă socială, expusă în anexă, parte integrantă a prezentei hotărîri.

    Art.2. - Guvernul  va asigura implementarea Strategiei de reformă  a sistemului de asistenţă socială.

    Art.3. - Comisia  pentru  protecţie socială, sănătate şi familie  va exercita controlul asupra executării prezentei hotărîri.

    Art.4. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.

    PREŞEDINTELE

    PARLAMENTULUI                               Dumitru DIACOV

    Chişinău, 28 mai 1999.

    Nr. 416-XIV.

Anexă

STRATEGIA DE REFORMĂ A SISTEMULUI DE

ASISTENŢĂ SOCIALĂ

1. Consideraţii generale

    Sistemul actual  de  asistenţă  socială  reprezintă  un  complex  de activităţi  privind  acordarea  de ajutoare băneşti  sau  materiale,  de subvenţii,  de scutiri de impozite unor categorii de persoane aflate  în anumite  situaţii  prevăzute  de lege, precum şi privind  îngrijirea  în instituţii   sociale  a  minorilor,  adulţilor  handicapaţi,  bolnavilor cronici şi vîrstnicilor.

    Baza legislativă  a sistemului de asistenţă socială este formată din Constituţie,   legi,  decrete  ale  Preşedintelui  Republicii   Moldova, hotărîri  ale  Guvernului şi din alte acte normative care  reglementează raporturile de drept în domeniu.

    Analiza sistemului  de asistenţă socială relevă necesitatea unei noi orientări   în  politica  socială  a  statului,  de  natură  să  asigure persoanele  şi familiile care se confruntă cu condiţii de trai dificile, pe  care nu le pot depăşi prin propriile mijloace, capacităţi, precum şi din cauza lipsei de drepturi.

    Reforma sistemului  de  asistenţă socială urmează să vizeze,  într-o optimă   corelare,   cadrul  juridic,   administrativ-organizatoric   şi financiar,  raportat  la  situaţia socio-economică a ţării  în  perioada actuală.

    Este important  de  asemenea  ca  reforma  sistemului  de  asistenţă socială  să ţină cont de creşterea dimensiunii sărăciei unor persoane şi categorii  sociale,  ca  efect al declinului economic, ce  a  determinat creşterea  preţurilor,  a  numărului  de  şomeri,  agravarea  crizei  de locuinţe,  scăderea veniturilor reale, restrîngerea consumului alimentar etc.

    Asistenţa socială  urmează să fie promovată ca o politică socială  a statului şi administrată de un organ central de specialitate al acestuia (minister,  departament),  iar  în plan teritorial,  de  serviciile  lui descentralizate  şi  de autorităţile administraţiei publice  locale,  în cooperare cu alte organizaţii şi asociaţii neguvernamentale de caritate, religioase, cu fundaţii şi cu persoane particulare.

    La atingerea  obiectivelor reformei sistemului de asistenţă socială, la  crearea de condiţii pentru satisfacerea elementarelor necesităţi  de trai  ale persoanei şi ale familiei şi la conferirea de demnitate  umană vieţii, deosebit de importantă este obligaţia persoanelor şi familiilor, beneficiare  de servicii şi prestaţii de asistenţă socială, de a coopera cu specialiştii la rezolvarea problemelor de viaţă cu care se confruntă. Forma,  cantitatea  şi natura ajutorului social urmează să fie  adecvate situaţiei persoanei sau familiei, justificînd astfel asistenţa acordată.

    Asistenţa socială trebuie acordată acelor persoane sau familii care, temporar  sau  permanent,  se  află  într-o  situaţie  de  risc  social, determinat  în  principal  de: abandonul familial,  moartea  părinţilor, lipsa  de locuinţă, handicapul fizic sau mental, bolile cronice, numărul mare  de  copii  în familie care trebuie întreţinuţi efectiv,  dar  sînt lipsiţi  de resursele necesare, mono-parentalitatea familiei, dependenţa de alcool şi de droguri, consecinţele dezastrelor naturale şi ecologice.

2. Obiectivele reformei

    Reforma sistemului   de   asistenţă  socială   vizează   următoarele obiective:

    a) crearea unui   cadru   juridic,  administrativ-organizatoric   şi financiar;

    b) analiza şi  evaluarea  fenomenelor socioeconomice care  generează cererea de asistenţă socială;

    c) stabilirea  condiţiilor  de acordare a ajutoarelor  prevăzute  de lege, de plată şi de gestionare a lor;

    d) identificarea  şi  stimularea unor  activităţi  socioprofesionale pentru  a  se  veni  în întîmpinarea persoanelor  şi  familiilor  expuse riscului, potenţiali solicitanţi de asistenţă socială;

    e) profesionalizarea  şi  specializarea  asistentului  social  în  a acorda persoanelor şi familiilor solicitante a unei asistenţe care să le mărească  capacitatea  de organizare a propriei vieţi socioeconomice  şi profesionale;

    f) identificarea  a noi forme, neinstituţionalizate, ca  alternative la  cele  instituţionalizate,  de ocrotire a unor  categorii  de  minori aflaţi  în situaţii deosebite, a adulţilor handicapaţi şi a vîrstnicilor asistaţi în unităţi de asistenţă socială.

    Date fiind obiectivele  enunţate,  se impun cîteva  detalii  privind reforma  cadrului  juridic şi a cadrului administrativ-organizatoric  al sistemului de asistenţă socială.

    2.1. Reforma cadrului juridic

    Reforma cadrului  juridic  în domeniul asistenţei sociale  presupune elaborarea şi adoptarea de acte legislative, printre care:

    - Legea asistenţei sociale;

    - Legea privind alocaţiile familiale;

    - Legea privind asistenţa socială a persoanelor vîrstnice;

    - Legea pentru  modificarea  şi  completarea  Legii  cu  privire  la protecţia socială a invalizilor;

    - Legea cu privire la minimul de existenţă;

    - Legea privind cantinele de ajutor social;

    - Legea voluntariatului;

    - Legea privind fondurile de susţinere socială a populaţiei.

    2.2. Reforma cadrului administrativ-organizatoric

    Una din priorităţile  reformei cadrului  administrativ-organizatoric constă   în  crearea  unui  organ  central  de  specialitate  (minister, departament)  cu  sarcini  şi  atribuţii  în  domeniul  promovării  noii politici de administrare a asistenţei sociale.

    În plan teritorial,  politica  de administrare a asistenţei  sociale urmează  a  fi  promovată  prin direcţiile  de  asistenţă  socială,  iar realizarea  ei  se  va  efectua prin oficiile de  asistenţă  socială  în cooperare  cu  serviciile specializate ale autorităţilor  administraţiei publice   locale,   prin   atragerea  organizaţiilor   şi   asociaţiilor neguvernamentale  de caritate, religioase, a fundaţiilor şi  persoanelor particulare la această acţiune socială.

      3. Opţiunile de prestaţii şi servicii de asistenţă socială

    În raport cu  obiectivele  principale  ale  reformei  sistemului  de asistenţă socială, se pot face următoarele opţiuni:

    A. Menţinerea   actualei  structuri  administrativ-organizatorice  a sistemului  de  asistenţă  socială  şi  adaptarea  lui  la  imperativele timpului  prin  schimbarea  condiţiilor de acordare  a  prestaţiilor  şi serviciilor.

    Această opţiune ar prezenta următoarele avantaje şi dezavantaje.

    Avantajele:

    a) nu ar fi necesară  efectuarea unor schimbări organizatorice  atît la nivel central, cît şi la nivel teritorial;

    b) s-ar menţine   vechea  practică  de  stabilire  şi  de  plată   a alocaţiilor şi ajutoarelor pentru familii, de acordare a altor prestaţii şi servicii de asistenţă socială;

    c) cunoaşterea,  din punctul de vedere al dreptului material, precum şi  al competenţei administrativ-teritoriale, a practicii de acordare  a prestaţiilor  şi  serviciilor de asistenţă socială ar  facilita  accesul beneficiarilor la ele;

    d) s-ar evita  pierderea, prin modificarea condiţiilor de stabilire, plată  sau acordare, a dreptului la prestaţii sau servicii de  asistenţă socială al unor beneficiari.

    Dezavantajele:

    a) se menţine  un  sistem  administrativ-organizatoric,  divizat  la nivel central şi la nivel teritorial, cu atribuţii paralele şi, în unele cazuri, complementare, care necesită mari cheltuieli financiare;

    b) nu se promovează   o  politică  unitară  în  domeniul  asistenţei sociale,   orice  instituţie  guvernamentală  adoptînd  la  nivelul  său standarde  proprii în ocrotirea şi asistenţa socială, deşi  beneficiarii se confruntă cu aceleaşi probleme socioprofesionale;

    c) prestaţiile  şi  serviciile de asistenţă socială deseori nu  sînt adecvate  circumstanţelor,  în unele cazuri asistenţa  acordată  nefiind justificată;

    d) nu se stimulează reintegrarea socioprofesională a beneficiarilor, ajutoarele acordate provizoriu devenind uneori prestaţii permanente;

    e) nu este stimulată   iniţiativa  organizaţiilor  şi   asociaţiilor umanitare naţionale şi internaţionale în efectuarea actului de asistenţă socială,  prin lipsa în teritoriu a unui partener unic, cu atribuţii  şi responsabilităţi  bine  determinate, care să sprijine şi  să  controleze activitatea acestora;

    f) solicitanţii   de  asistenţă  socială  manifestă  neîncredere  în autorităţile  publice centrale şi locale şi, pentru a beneficia de actul de asistenţă socială, sînt nevoiţi să se adreseze mai multor instituţii;

    g) este imposibilă  crearea  unei baze de date  automatizată  pentru ţinerea  de  evidenţă statistică unitară a beneficiarilor  de  asistenţă socială şi pentru elaborarea de prognoze;

    h) este imposibilă implementarea şi dezvoltarea unor programe-pilot, în  plan  teritorial,  finanţate sau sponsorizate de  diverse  organisme guvernamentale sau neguvernamentale.

    B. Menţinerea  actualului  sistem de asistenţă socială, precum şi  a condiţiilor  de acordare, la care urmează să se adauge un ajutor  social bănesc  de  întreţinere  pentru familiile cu  copii,  pentru  persoanele handicapate şi vîrstnici.

    Această opţiune ar prezenta următoarele avantaje şi dezavantaje.

    Avantajele:

    a) se menţin, în primul rînd, avantajele enunţate la varianta A;

    b) ar creşte  gradul  de  protecţie  socială al  unor  categorii  de persoane  şi  de familii avînd în întreţinere şi îngrijire efectivă  mai mulţi  copii,  inclusiv  al persoanelor handicapate şi  al  vîrstnicilor care, temporar sau permanent, devin dependenţi de asistenţă socială;

    c) în unele situaţii  şi, în special, în cazul vîrstnicilor care  nu au  resurse proprii de întreţinere, s-ar micşora numărul de asistaţi  în unităţile de asistenţă socială, reducîndu-se astfel cheltuielile;

    d) introducerea  unui  ajutor  bănesc de  întreţinere,  complementar prestaţiilor  şi  serviciilor existente la această dată, ar constitui  o primă  treaptă în elaborarea unei politici ample de alocaţii şi ajutoare familiale;

    e) s-ar reduce    presiunea    exercitată    asupra    instituţiilor guvernamentale centrale şi teritoriale de către un număr considerabil de persoane care se află într-o situaţie de risc socioeconomic, dar care nu îndeplinesc  nici una din condiţiile legale în vigoare de a beneficia de prestaţiile şi serviciile de asistenţă socială existente.

    Dezavantajele:

    a) se menţin dezavantajele indicate la varianta A;

    b) vor fi necesare cheltuieli suplimentare fără a se reduce sau a se elimina prestaţiile şi serviciile sociale existente;

    c) există riscul  ca  acţiunea socială să fie îndreptată numai  spre cel care solicită şi nu spre cel care efectiv se află într-o situaţie ce reclamă o astfel de intervenţie.

    C. Adaptarea   sistemului   de   asistenţă   socială   existent   la necesităţile  reale  şi la posibilităţile financiare ale  statului  prin identificarea  şi  consolidarea acelor prestaţii şi servicii care au  un scop  precis şi eficient, prin introducerea unui ajutor social  destinat persoanelor  sau  familiilor  fără  venituri  proprii  sau  cu  venituri insuficiente, pînă la integrarea lor socioprofesională.

    Această opţiune ar prezenta (în funcţie de situaţia socioeconomică a ţării,  de sistemul juridic, administrativ-organizatoric existent şi  de posibilităţile de finanţare) următoarele avantaje şi dezavantaje.

    Avantajele:

    a) persoanelor   şi   familiilor  fără  venituri  sau  cu   venituri insuficiente  li  s-ar asigura un venit minim de  întreţinere  garantat, care  s-ar  acorda  temporar,  permanent  sau  pînă  la  integrarea  lor socioprofesională;

    b) opţiunea reprezintă  o  primă  etapă  în  reforma  sistemului  de asistenţă socială;

    c) s-ar realiza  unul  din principiile consfinţite  în  Constituţie, prin care statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent;

    d) s-ar elimina  prestaţiile şi serviciile de asistenţă socială care nu  sînt  axate  pe un scop precis sau care nu mai  corespund  politicii sociale  actuale,  asigurîndu-se  astfel  fonduri  băneşti  suplimentare pentru alte obiective sociale;

    e) s-ar menţine avantajele enunţate la variantele A şi B;

    f) s-ar implica  o restructurare administrativă şi organizatorică ce ar  conduce, într-o viitoare etapă, la unificarea sistemului de alocaţii şi prestaţii familiale;

    g) prestaţiile  şi  serviciile  de asistenţă socială ar urma  să  se circumscrie  unor situaţii de fapt reale, reducîndu-se astfel accesul la actul   de   asistenţă   socială  al  persoanelor   a   căror   situaţie socioeconomică nu reclamă o astfel de intervenţie;

    h) s-ar reduce  parţial  presiunea exercitată asupra  Guvernului  de către  persoanele sau familiile care nu îndeplinesc condiţiile legale de acordare  prevăzute  de  legislaţia  în vigoare, dar  a  căror  situaţie socioeconomică justifică cererea de ajutor social;

    i) s-ar soluţiona  nenumăratele apeluri, intervenţii şi  solicitări, adresate  instituţiei  prezidenţiale, parlamentare şi guvernamentale  de persoane  particulare, de asociaţii şi fundaţii umanitare, de sindicate, privind protecţia socială;

    j) s-ar concretiza  unele  convenţii  şi tratate  internaţionale  în domeniul protecţiei sociale, semnate şi ratificate de Republica Moldova.

    Dezavantajele:

    a) se presupun   cheltuieli   suplimentare   legate   de   creşterea prestaţiilor şi serviciilor, precum şi cheltuieli de administrare;

    b) s-ar menţine   riscul,  minor  în  raport  de  cele  enunţate  la variantele  A  şi  B, că de anumite prestaţii şi servicii  de  asistenţă socială  vor  beneficia persoane a căror situaţie nu reclamă de  fapt  o astfel de intervenţie;

    c) beneficiarii   de   asistenţă  socială  nu  vor  fi   întotdeauna determinaţi   să-şi   reorganizeze  propria  viaţă  sociofinanciară   şi profesională.

4. Aspecte privind reforma prestaţiilor

de asistenţă socială

    Analiza avantajelor  şi  dezavantajelor  fiecărei variante  duce  la concluzia  că,  în acest stadiu, ar trebui să se opteze pentru  varianta creării   unui  sistem  de  asistenţă  socială  coerent  şi   asigurării mijloacelor financiare minime de întreţinere a familiilor şi persoanelor care se află în situaţii socioeconomice de risc.

    Componentele acestei opţiuni sînt:

    1) restructurarea prestaţiilor sociale;

    2) dezvoltarea unor servicii sociale.

    4.1. Restructurarea prestaţiilor sociale

    În cadrul programului  de  restructurare a prestaţiilor sociale,  se propune:

    a) menţinerea unor anumite alocaţii şi ajutoare băneşti;

    b) eliminarea    ajutoarelor   ineficiente   sau   necorespunzătoare obiectivelor politicii actuale;

    c) consolidarea  altor ajutoare sociale pentru creşterea  eficienţei lor şi facilitarea activităţii de administrare;

    d) introducerea   unui   ajutor  bănesc  de   întreţinere   destinat persoanelor  sau  familiilor care nu au venituri sau ale căror  venituri sînt insuficiente pentru un nivel de trai considerat minim.

    4.2. Dezvoltarea unor servicii sociale

    Serviciile sociale  prezintă  o  parte  esenţială  a  sistemului  de asistenţă socială al unei ţări.

    În primul rînd,  chiar  şi  familiile  bine organizate  au,  în  mod normal,  nevoie de sprijin în îngrijirea copiilor. Acest ajutor este  nu numai  binevenit  în  dezvoltarea copiilor; o  intervenţie,  înainte  de apariţia  unei crize, poate reduce enorm costurile sociale şi  economice de  remediere,  decît  după  ce problemele  sociale,  economice  sau  de sănătate au copleşit o familie.

    În al doilea  rînd, asistenţa socială de urgenţă este necesară  unui grup  mult  mai mic de familii, în perioadele de criză, cînd  copiii  şi alţi  membri  ai familiei riscă să sufere sau să fie abandonaţi.  Aceste servicii, care au drept scop ajutorarea familiilor după ce problemele au apărut,   includ  îngrijirea,  pentru  a  oferi  părintelui  un   răgaz, intervenţia  în  timpul crizei, depăşirea crizei, oferirea  de  sfaturi, educarea  părinţilor, îngrijirea în timpul zilei şi alte forme de ajutor concret.  Ele sînt deseori intensive şi pe termen scurt, ajutînd familia să  depăşească  o criză. Ele pot fi relativ scumpe, dar mult  mai  puţin costisitoare  decît alternativa extremă de instituţionalizare, în ultimă instanţă, a copiilor sau a vîrstnicilor.

    Există o gamă  largă  de opţiuni în acordarea de  asistenţă  socială urgentă  familiilor  cu copii şi vîrstnicilor cu probleme  deosebite.  O opţiune  ar fi aceea de a crea, la nivelul comunităţilor, centre care să furnizeze  mai multe tipuri de servicii sociale. Deşi această opţiune va fi   discutată,  este  nevoie,  în  continuare,  de  cercetări  care  să stabilească modelul de servicii cel mai potrivit şi să concretizeze dacă o  astfel  de  măsură este realizabilă în momentul de  faţă,  ţinîndu-se seama de resurse şi de nevoi.

5. Programele multifuncţionale la nivelul comunităţilor

    Programele multifuncţionale   la  nivelul  colectivităţilor   prevăd crearea în ele a unor centre multifuncţionale care să identifice dreptul la  servicii sociale şi să le presteze. Aceste centre ar urma să  acorde asistenţă familiilor în perioadele de criză, precum şi în alte situaţii. În  categoria  familiilor cu probleme deosebite se pot  include:  mamele necăsătorite,  familiile  cu mulţi copii şi cu venituri mici,  familiile fără  adăpost sau cu un spaţiu de locuit insuficient, familiile cu copii din  diferite  căsătorii  şi familiile în care părinţii au  probleme  de sănătate.  Fără ajutor în îngrijirea copiilor la domiciliu, aceştia sînt deseori  plasaţi  în instituţii, pentru un timp îndelungat,  cu  costuri sociale şi economice mari. Programul de servicii sociale ar putea oferi, în funcţie de nevoile familiei:

    - ajutor la îngrijirea unui nou-născut;

   - programe de combatere a alcoolismului, de prevenire a violenţei în familie;

    - servicii de  educare  şi  instruire  a  părinţilor  în  rezolvarea problemelor cu care se confruntă;

    - consiliere şi asistenţă de specialitate;

    - ajutor în găsirea unei locuinţe;

    - informaţii  referitoare  la  serviciile  care pot  fi  oferite  şi îndrumarea  spre  alte  servicii sociale în caz de  şomaj,  de  probleme legate de sănătate, de învăţămînt etc.

    Obiectivele acestui  program  ar fi: evitarea abandonării  copiilor, reducerea  numărului  de  copii  din  instituţiile  sociale,  ajutorarea familiilor în îndeplinirea funcţiilor lor în numele bunăstării copilului.

    Serviciile prestate  familiilor pot fi de scurtă durată, oferite  în perioade de mare nevoie, mai ales la domiciliu sau în cadrul comunităţii.

    Pentru familiile  care  au  nevoie  de sprijin  şi  după  criză  (de exemplu,  îngrijirea unui copil în cursul zilei în timp ce mama studiază la  cursuri în vederea angajării), un astfel de ajutor poate fi  oferit, pe o perioadă mai lungă, de către centrele de servicii sociale locale.

    Asistenţii sociali  antrenaţi  într-un astfel de program trebuie  să aibă  o  pregătire  specială.  Din  cauza lipsei  de  resurse  umane  şi financiare   în  sectorul  public,  sectorul  particular  ar  trebui  să colaboreze  la  nivelul acestor programe. Ministerul Muncii,  Protecţiei Sociale  şi  Familiei ar avea răspunderea supravegherii  şi  controlării sistemului.

    Vîrstnicii sînt   o  altă  categorie  care  au  nevoie  de  ajutorul centrelor  de  servicii  sociale  din anumite motive.  În  primul  rînd, pensiile  lor  nu au ţinut pasul cu rata inflaţiei. În al  doilea  rînd, pentru  că vîrsta le-a accentuat boala şi incapacitatea, iar accesul  la medicamente, hrană, servicii, informaţii şi viaţă socială este anevoios.

    O opţiune ar fi ca Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei să   elaboreze  un  program  pentru  a  se  oferi  sprijin,  la  nivelul comunităţii,  bătrînilor a căror viaţă la domiciliu nu este în siguranţă sau care riscă să fie internaţi într-o instituţie socială.

    Un prim grup  l-ar putea constitui persoanele cele mai vîrstnice  şi neputincioase   care,  datorită  invalidităţii  şi  vîrstei,  sînt   mai dependente de ajutorul străin sau se află în mare pericol.

    Indiferent de faptul în subordinea cui se vor afla serviciile locale de  asistenţă  socială, vor fi necesare multe elemente pentru  ca  noile programe  de  asistenţă  socială să poată funcţiona. Printre  astfel  de elemente, se numără:

    a) Pregătirea unui personal:

    - care să efectueze  evaluarea situaţiei solicitanţilor de  ajutoare ocazionale;

    - care să efectueze   anchete   sociale  în  vederea   plasamentului familial şi să supravegheze situaţia copiilor în astfel de cazuri;

    - de conducere  la  nivel  mediu, care să  administreze  un  program integrat   de  alocaţii,  unde  responsabilitatea  ar  fi  o  componentă semnificativă.

    b) Sistemele informaţionale de conducere

    Va fi nevoie  de  un  sistem computerizat central  de  prelucrare  a datelor  la care să aibă acces orice birou pentru a introduce date şi  a beneficia de informaţii. Sistemul ar oferi posibilitatea de a identifica beneficiarii,  nivelul alocaţiilor acordate lor, de a urmări cazurile în timp  şi  verifica  alocaţiile primite în cadrul  diferitelor  programe. Sistemul  ar  putea  furniza  Guvernului date  centralizate  în  vederea stabilirii   bugetului  asigurărilor  sociale  de  stat  şi  planurilor, verificării măsurilor luate.

    c) Personalul necesar

    Trebuie să se  determine  volumul  de muncă pentru  personalul  care stabileşte   eligibilitatea   şi   supraveghează   situaţia   familiilor beneficiare  de alocaţii. Odată făcută această determinare şi estimare a beneficiarilor,  se poate stabili şi componenţa numerică a  personalului suplimentar care trebuie angajat şi pregătit.

    d) Spaţiul necesar

    Trebuie să se  găsească  spaţiu suplimentar pentru birourile  noilor angajaţi,  care  vor  stabili  eligibilitatea  şi  vor  evalua  situaţia familiilor.

    e) Elaborarea şi realizarea unui sistem de verificare

    Trebuie creat  un sistem care să verifice performanţa programului de acordare  a ajutoarelor băneşti şi caracterul raţional al acordării unor astfel  de ajutoare. De asemenea, ar trebui să fie reexaminate  cererile respinse  ale  solicitanţilor  pentru a se stabili  frecvenţa  şi  cauza respingerii lor nejustificate.

    Actualul program de calificare a şomerilor apţi pentru muncă trebuie să cuprindă un număr mare de persoane şi să le asigure o specialitate cu care să-şi găsească locul de muncă potrivit.

    f) Crearea unui sistem de soluţionare a contestaţiilor

    Trebuie creat  un sistem capabil să rezolve disputele ce pot  apărea în  cazul refuzului de acordare de alocaţii persoanelor care cred că  au dreptul  la  ele  sau  în  cazul retragerii  dreptului  de  a  le  primi beneficiarilor care nu îndeplinesc condiţiile stabilite.

    Reforma sistemului  de asistenţă socială ar urma să ducă, în  final, la  integrarea,  într-un sistem unitar de securitate socială, a  tuturor prestaţiilor,   serviciilor  şi  activităţilor  specifice  de  asistenţă socială, care s-ar realiza organizatoric pe două structuri principale:

    a) Ministerul  Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cu serviciile sale publice descentralizate;

    b) Departamentul    Administraţie   Publică   Locală,   autorităţile administraţiei   publice  locale,  serviciile  sociale  şi   autoritatea tutelară din cadrul lor.