IMF111/2004
ID intern unic:  310724
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
INSTRUCŢIUNE Nr. 111
din  19.03.2004
privind organizarea şi efectuarea tranzacţiilor
la Bursa de Valori a Moldovei
cu valorile mobiliare sechestrate de către organele fiscale
Publicat : 19.03.2004 în Monitorul Oficial Nr. 046     art Nr : 111
APROBAT                                        APROBAT                            COORDONAT
Comisia Naţională                            Inspectoratul Fiscal                     Bursa de Valori
a Valorilor Mobiliare                        Principal de Stat                           a Moldovei
25 decembrie 2003                          12 decembrie 2003                        12 decembrie 2003
__________________     ____________________           _______________
I.Dispoziţii generale
1.1. Instrucţiunea privind organizarea şi efectuarea tranzacţiilor la Bursa de Valori a  Moldovei  cu  valorile  mobiliare  sechestrate  de   către  organele  fiscale  (în continuare - Instrucţiunea) este elaborată în baza Titlului V al Codului fiscal "Administrarea fiscală", Legea nr. 407-XV din 26.07.2001, Legea nr.199-XIV din 18.11.1998 "Cu privire la piaţa Valorilor Mobiliare" şi în conformitate cu Regulile Bursei de Valori a Moldovei adoptate de Consiliul Bursei (proces-verbal nr.3/00 din 3 martie 2000 şi proces-verbal nr.7/00 din 2 mai 2000) şi  aprobate de Comisia Naţională  a Valorilor Mobiliare (Hotărîrea nr. 17/5 din 19 mai 2000) publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la 13 iulie 2000, nr. 81-83, p.III, art.259, cu modificările ulterioare.
1.2.  Prezenta Instrucţiune determină modul de vînzare a valorilor mobiliare sechestrate, de organizare şi executare a tranzacţiilor la Bursa de Valori a Moldovei (în continuare - Bursa de Valori).
1.3.  Preţul iniţial de vînzare a valorilor mobiliare sechestrate la Bursa de Valori se stabileşte de către Comisia republicană permanentă pentru organizarea expertizei, evaluării  şi   comercializării   bunurilor   sechestrate   (în continuare - Comisia permanentă).
1.4. Valorile mobiliare sechestrate pot fi vîndute la Bursa de Valori la un preţ mai mare sau egal cu cel iniţial de vînzare, această operaţiune constituindu-se ca proces de circulaţie a valorilor mobiliare pe piaţa secundară.
1.5. Modalitatea vînzării valorilor mobiliare sechestrate la Bursa de Valori este:
- prin ordin-limită (introducerea în sistemul automatizat al Bursei de Valori a ordinelor -limită de vînzare în conformitate cu Regulile Bursei de Valori a Moldovei);
-prin licitaţii cu strigare la vînzare (în conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi efectuarea tranzacţiilor cu pachetele unice de valori mobiliare - procedura aferentă Regulilor Bursei de Valori a Moldovei).
II. Organizarea şi expunerea spre vînzare a acţiunilor
2.1.  Decizia privind expunerea acţiunilor spre vînzare la Bursa de Valori se adoptă de către Comisia permanentă printr-un ordin.
2.2.  Pentru fiecare caz de expunere la vînzare a acţiunilor la Bursa de Valori, Comisia permanentă, aprobă prin ordin comunicatul informativ.
2.3. Executarea nemijlocită a deciziei numite şi perfectarea tuturor documentelor necesare o  efectuează Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (în continuare - Inspectoratul Fiscal), care beneficiază de serviciile companiilor de brokeraj (în continuare brokerii-vînzători), cu care Inspectoratul Fiscal a încheiat contractul de prestare a serviciilor de brokeraj.
2.4. Executorii în ordinea stabilită de legislaţie şi prezenta Instrucţiune:
a) solicită extrasul din registrul deţinătorilor de valori mobiliare;
b) anterior expunerii spre vînzare a valorilor mobiliare ce aparţin societăţii respective, solicită ultimul raport financiar trimestrial;
c) perfectează:
-  documentele prevăzute în Regulile Bursei de Valori a Moldovei pentru înregistrarea societăţilor pe acţiuni de tip deschis cu un număr de acţionari mai mare de 50 la Bursa de Valori;
-  ancheta-tip pentru înregistrarea provizorie a societăţilor pe acţiuni de tip deschis cu un număr de acţionari mai mic de 50 la Bursa de Valori, cu indicarea caracteristicii valorilor mobiliare şi a condiţiilor de circulaţie a lor;
d) asigură publicarea în Monitorul Oficial ori în presa republicană a comunicatelor informative referitor la oferta valorilor mobiliare sechestrate, expuse spre vînzare la Bursa de Valori, perfectează documentele necesare expunerii şi vînzării valorilor mobiliare şi efectuează alte operaţiuni prevăzute de prezenta Instrucţiune.
2.5. În baza cererii pentru înregistrarea provizorie Bursa de Valori include acţiunile sechestrate, pentru toată perioada lor de circulaţie, în lista valorilor mobiliare admise spre circulaţie la Bursă, într-o categorie aparte fără plata respectivă.
2.6. Înregistrarea provizorie acordă Inspectoratului Fiscal dreptul exclusiv de a vinde valorile mobiliare sechestrate la Bursa de Valori, dupa care societatea respectivă este exclusă din lista întreprinderilor admise la tranzacţionare la Bursa de Valori.
2.7. Lista societăţilor pe acţiuni, modalitatea şi condiţiile de punere în vînzare a valorilor mobiliare, indicate în comunicatele informative, nu pot fi modificate pe parcursul perioadei de expunere spre vînzare.
III. Procedura şi condiţiile vînzării
3.1. Comunicatul informativ privind expunerea valorilor mobiliare sechestrate spre vînzare la Bursa de Valori se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova ori în presa republicană cu 15 zile înainte de începutul negocierilor. O copie a Comunicatului informativ pe parcursul a 2 zile din data aprobării de către Comisia permanentă, se prezintă Bursei de Valori şi brokerilor-vînzători.
3.2. Comunicatul informativ (modelul este prezentat în anexă) va conţine obligatoriu următoarea informaţie:
-numărul de înregistrare a valorilor mobiliare (ISIN), denumirea societăţilor pe acţiuni, codul fiscal, adresa juridică, mărimea capitalului social, preţul nominal al unei acţiuni;
-numărul înregistrării de stat;
-numărul acţiunilor emise;
-cota-parte în capitalul statutar expusă spre vînzare (oferta);
-modalitatea vînzării: prin ordin-limită sau prin licitaţii cu strigare;
-numărul de valori mobiliare expuse şi forma vînzării (pachet unic, acţiuni separate);
- preţul iniţial de vînzare a unei acţiuni;
-perioada desfăşurării negocierilor.
3.3. În comunicatul informativ pot fi incluse şi alte date, precum şi condiţii speciale, după caz, pentru vînzarea valorilor mobiliare sechestrate, ţinîndu-se cont de interesul şi specificul  activităţii  fiecărei  societăţi pe acţiuni în parte.
3.4. Formele de vînzare a valorilor mobiliare se stabilesc de către Comisia permanentă şi ele pot fi următoarele:
-toate valorile mobiliare din ofertă se propun ca un pachet unic;
-valorile mobiliare din ofertă se divizează în mai multe pachete unice de acţiuni de aceeaşi sau de diferită mărime;
-valorile mobiliare din ofertă se vînd separat prin expunerea ordinelor-limită la  vînzare.
3.5. Perioada desfăşurarii negocierilor nu va depăşi 30 de zile lucrătoare.
3.6. În termen de 2 zile după primirea de către brokerii-vînzători a copiilor comunicatului informativ, Inspectoratul Fiscal va da brokerilor-vînzători, în modul stabilit de legislaţie, ordinul de vînzare a valorilor mobiliare la preţul stabilit de Comisia permanentă.
3.7. Vînzarea valorilor mobiliare sechestrate conform ordinelor-limită, prezentarea, executarea şi decontarea acestora se va efectua în conformitate cu Regulile Bursei de Valori şi Depozitarul Naţional de Valori Mobiliare (în continuare DNVM).
IV. Modul de decontare
4.1. Toate decontările pentru valorile mobiliare vîndute se efectuează prin Bursa de Valori şi DNVM conform ordinii stabilite în Regulile Bursei de Valori a Moldovei şi, după caz, Regulile Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare.
4.2. Nu mai tîrziu de a 2 zi lucrătoare din data primirii de către brokerul-vînzător a plăţii pentru valorile mobiliare vîndute, brokerul-vînzător e dator să transfere mijloacele  băneşti  la  buget  cu prezentarea Inspectoratului  fiscal  a  copiilor dispoziţiilor de plată ce confirmă achitarea acţiunilor sechestrate.
4.3.  Rezultatele licitaţiei pot fi contestate, în modul stabilit de Lege, la Comisia permanentă şi instanţa de judecată în termen de 30 de zile, din data încheierii licitaţiei.
4.4.  Anexa este parte componentă a prezentei instrucţiuni.
4.5. Prezenta Instrucţiune intră în vigoare la momentul publicării.
Anexa la Instrucţiunea privind organizarea si efectuarea tranzacţiilor la Bursa de Valori a Moldovei cu valorile mobiliare sechestrate de către organele fiscale
Aprob:
Preşedintele Comisiei republicane permanente
pentru organizarea expertizei, evaluării
şi comercializării bunurilor sechestrate
__________________
"_____" ___________________200____
Comunicat informativ
Comisia republicană permanentă pentru organizarea expertizei,
evaluării şi comercializării bunurilor sechestrate
Începînd cu________200___  şi pînă la ____________200 _____ la Bursa de Valori a Moldovei
se vor expune spre vînzare acţiunile sechestrate
de organele fiscale contra mijloacelor băneşti
LISTA SOCIETĂŢILOR PE ACŢIUNI, ACŢIUNILE
CĂRORA SUNT EXPUSE SPRE VÎNZARE

Nr. Numă-rul de înregi-strarea valori-lor mobili-are (ISIN) Denumi-rea Societă-ţii pe acţiuni, cod fiscal, numărul înregist-rării de stat Ad-resa juri-dică Capi-talul sta-tutar, lei   Numă-rul de acţiuni emise Preţul nomi-nal al unei acţi-uni,lei Preţul iniţial de vînza-re al uneiacţi-uni, lei Nu-mărul de acţi-uni expu-se Cota pro-cen-tuală a acţiu-nilor expu-se Data des-chide-rii ofertei Data închi-derii ofer-tei Forma vînzării
Pa-chet unic Acţi-uni sepa-rate
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14