LC1118/2000
ID intern unic:  311033
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 1118
din  07.07.2000
pentru modificarea şi completarea Legii
privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate
Publicat : 31.08.2000 în Monitorul Oficial Nr. 109     Promulgat : 24.08.2000
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. - Legea nr.332-XIV din 26 martie 1999 privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 62-64, art.290; nr.156, art.766; 2000, nr.35-36, art.243) se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Articolul 6. Dreptul la licenţă
Dreptul la licenţă îl au:
a) persoanele fizice şi juridice, inclusiv cele străine, înregistrate în Republica Moldova ca subiecţi ai activităţii de întreprinzător;
b) persoanele juridice care nu se află sub incidenţa prevederilor lit.a), înregistrate în modul stabilit de legislaţie;
c) persoanele fizice a căror activitate necesită licenţiere în temeiul altor acte legislative."
2. Articolul 7:
alineatul unic devine alineatul (1);
la alineatul (1):
partea introductivă va avea următorul cuprins:
"(1) Pentru a primi licenţă, persoana juridică sau fizică prezintă:";
litera c) va avea următorul cuprins:
"c) documentul de înregistrare în conformitate cu legislaţia.";
articolul se completează cu alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Documentele menţionate la alin.(1) lit.b) şi c) nu se cer de la persoanele fizice care au dreptul la licenţă în temeiul altor acte legislative."
3. Articolul 14 se completează cu alineatul (7), cu următorul cuprins:
"(7) Decizia comisiei privind eliberarea licenţei pentru care se încasează o taxă ce depăşeşte suma echivalentă a 1 milion dolari S.U.A. se aprobă de Guvern şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova."  
4. Articolul 15 alineatul (2) se completează cu propoziţia: "Pentru genul de activitate, indicat în anexa nr.2 pct.19 lit.d), taxa de licenţă nu va fi mai mică de suma echivalentă a 1 milion dolari S.U.A."
5. Articolul 16  va avea următorul cuprins:
"Articolul 16. Suspendarea sau retragerea licenţei
(1) Licenţa se suspendă sau se retrage în următoarele cazuri:
a) titularul depune cerere în acest sens;
b) titularul îşi încetează activitatea;
c) în documente au fost descoperite date eronate, care nu puteau fi depistate la momentul eliberării licenţei;
d) titularul a încălcat condiţiile stipulate în licenţă;
e) titularul a încălcat indicaţiile sau dispoziţiile autorităţii abilitate cu dreptul  de a acorda licenţe.
(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b), licenţa se retrage de la data depunerii cererii sau încetării activităţii întreprinderii.
(3) În cazul în care au fost constatate situaţiile prevăzute la alin.(1) lit.c), d) şi e), autoritatea care a acordat licenţa avertizează titularul de licenţă asupra necesităţii înlăturării lor în termenul acceptabil stabilit în aviz şi ia decizia privind suspendarea licenţei pe acest termen.
(4) În cazul în care  situaţiile prevăzute la alin.(1) lit.c), d) şi e) nu au fost înlăturate în termenul stabilit, autoritatea care a eliberat licenţa ia decizia privind retragerea licenţei.
(5) Copia de pe decizia privind suspendarea sau retragerea licenţei se expediază, în termen de 10 zile, titularului de licenţă şi organului fiscal teritorial.
(6) În caz de retragere a licenţei, suma achitată la primirea ei nu se restituie."  
6. La articolul 17:
litera b) se completează în final cu următorul text: ", decizia privind suspendarea sau retragerea licenţei.";
litera c) se exclude.
7.  La anexa nr.2:
punctul 1 litera a) va avea următorul cuprins:
"a) organizarea activităţii de turism şi prestarea serviciilor turistice;";
punctul 4:
punctul se completează cu două litere noi, care devin literele f) şi g), cu următorul cuprins:
"f) activitatea farmaceutică veterinară;
g) asistenţa veterinară individuală (cu excepţia activităţilor practicate exclusiv de către serviciul veterinar de stat);";
literele f)-i) devin, respectiv,  literele h)-k);
la punctul 5:
literele d)-f) se exclud;
litera g) devine litera d);
anexa se completează cu un nou punct 19, cu următorul cuprins:
"19. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică
a) elaborarea de proiecte, montarea, instalarea, întreţinerea tehnică şi exploatarea reţelelor de telecomunicaţii civile, inclusiv transportul de date şi prestarea de servicii prin aceste reţele;
b) elaborarea de proiecte, montarea, instalarea, întreţinerea tehnică a reţelelor de televiziune prin cablu şi prin eter-cablu, a posturilor (staţiilor) de radiodifuziune şi televiziune prin eter;
c) funcţionarea reţelelor de televiziune prin cablu şi prin eter-cablu, a posturilor (staţiilor) de radiodifuziune şi televiziune prin eter (licenţe tehnice);
d) prestarea serviciilor de telefonie mobilă.";
punctele 19-22 devin, respectiv, punctele 20-23.
Art.II. - Guvernul, în termen de o lună, va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege.
VICEPREŞEDINTELE  
PARLAMENTULUI                         Vadim MIŞIN
Chişinău, 7 iulie 2000.
Nr. 1118-XIV.