LPA547/1995
ID intern unic:  311684
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 547
din  21.07.1995
învăţămîntului
Publicat : 09.11.1995 în Monitorul Oficial Nr. 62-63     art Nr : 692     Data intrarii in vigoare : 09.11.1995
    LP447-XVI din 28.12.06, MO51-53/13.04.07 art.239
    LP268 -XVI din 28.07.06, MO142-145/08.09.06 art.702
    LP192-XVI din 30.06.06, MO116-119/28.07.06 art.543
    LP379-XVI din 29.12.05, MO20/31.01.06 art.93
    LP154-XVI din 21.07.05, MO126-128/23.09.05 art.611
    LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300
    LP70-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.298
    LP418-XV din 16.12.04, MO01-04/01.01.05 art.12
    LP559 din 25.12.03, MO6-12/01.01.04 art.72
    LP482 din 04.12.03, MO6-12/01.01.04 art.48
    LP430 din 31.10.03, MO239-242/05.12.03 art.956; în vigoare 01.01.04
    LP333 din 24.07.03, MO200/19.09.03, art.773
    LP346 din 25.07.03, MO163/01.08.03 art.672
    LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498
    LP1589 din 26.12.02, MO3/21.01.03 art.16
    LP1440 din 08.11.02, MO178/27.12.02 art.1354; în vigoare 01.01.03
    LP1279 din 25.07.02, MO117-119/15.08.02 art.960
    LP1199 din 04.07.02, MO106/25.07.02 art.815
    LP1132 din 14.06.02, MO96/05.07.02 art.705
    LP543 din 12.10.01, MO141/22.11.01 art.1095
    LP523 din 11.10.01, MO131/31.10.01 art.981
    LP439 din 27.07.01, MO114/20.09.01 art.856
    LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00
    LP844-XIV din 25.02.00
    LP552-XIV din 28.07.99
    LP493-XIV din 09.07.99
    LP389-XIV din 07.05.99
   
LP328-XIV din 24.03.99, MO56/03.06.99
    LP28-XIV din 24.03.99
    LP1592-XIII din 27.02.98
    LP259-XIV din 24.12.98
    LP216-XIV din 12.12.98
    LP1127-XIII din 21.03.97


    NOTĂ:
    În cuprinsul legii sintagmele „Ministerul Economiei şi Comerţului”, „Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului” şi „Ministerul Culturii şi Turismului” se substituie, respectiv, prin sintagmele „Ministerul Economiei”, „Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei” şi „Ministerul Culturii” prin LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443
    În cuprinsul legii, sintagma „Ministerul Educaţiei şi Tineretului” se înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Educaţiei” prin LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09 art.609; în vigoare 01.01.10
    În textul  legii, cuvintele "Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului" se înlocuiesc cu cuvintele "Ministerul Educaţiei şi Tineretului".
     În textul legii, cuvintele "Ministerul Educaţiei", "Ministerul Economiei", "Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei", "Ministerul Culturii" se înlocuiesc cu cuvintele "Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului", "Ministerul Economiei şi Comerţului", "Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale", respectiv "Ministerul Culturii şi Turismului" prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300
    În cuprinsul legii, cuvîntul "particular" se înlocuieşte cu cuvîntul "privat" prin LP559 din 25.12.03, MO6-12/01.01.04 art.72
     În cuprinsul Legii învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.62-63, art.692), cu modificările ulterioare, cuvintele "judeţ", "judeţean" se substituie prin cuvintele  "raion", "raional" prin LP482 din 04.12.03, MO6-12/01.01.04 art.48
    În cuprinsul legii, sintagma "Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei" se substituie prin sintagma "Ministerul Educaţiei" prin LP1199 din 04.07.02, MO106/25.07.02 art.815
    În cuprinsul legii, cuvintele "Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului" se substituie prin cuvintele "Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei" prin LP328-XIV din 24.03.99


    Parlamentul adoptă prezenta lege.
    În legea de faţă, prin noţiunea de învăţămînt se înţelege un proces organizat de instruire şi educare, prin care persoana atinge un anumit nivel de pregătire fizică, intelectuală şi spirituală, stabilit de stat, şi obţine certificatul respectiv de studii. Sistemul de învăţămînt cuprinde  reţeaua instituţiilor de învăţămînt de diverse tipuri şi forme de proprietate, programele de studii, tehnologiile şi standardele educaţionale de stat de diferite niveluri şi  orientări, precum şi organele de conducere a învăţămîntului, instituţiile şi întreprinderile subordonate acestora.

Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    Articolul 1. Obiectivul Legii învăţămîntului
    Prezenta lege  determină politica de stat în sfera învăţămîntului şi reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului de învăţămînt.
    Articolul 2. Legislaţia învăţămîntului
    Baza de drept a învăţămîntului cuprinde:
    a) Constituţia Republicii Moldova;
    b) Concepţia dezvoltării învăţămîntului în Republica Moldova;
    c) prezenta lege şi alte acte legislative adoptate în conformitate cu ea.
    Articolul 3. Învăţămîntul - prioritate naţională
    Învăţămîntul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională.
    Articolul 4. Principiile învăţămîntului
    (1) Învăţămîntul constituie, sub aspect conceptual, un sistem unitar realizat într-o diversitate de structuri, forme, conţinuturi, tehnologii educaţionale.
    (2) Politica educaţională a statului se întemeiază pe principiile umanitarizării, accesibilităţii, adaptivităţii, creativităţii şi diversităţii. Învăţămîntul este democratic şi umanist, deschis şi flexibil, formativ-dezvoltativ şi se bazează pe valorile culturii naţionale şi universale.
    (3) Învăţămîntul de stat este laic, refractar  la discriminare ideologico-partinică, politică, rasială, naţională.
    [Art.4 al.(3) modificat prin LP844-XIV din 25.02.00]
    (4) Educaţia moral-spirituală în învăţămîntul de stat primar este un obiect de studiu obligatoriu, iar în învăţămîntul secundar, mediu de specialitate şi superior este un obiect de studiu facultativ. Acest obiect este predat de persoane cu o pregătire profesională corespunzătoare. Elaborarea concepţiei, programelor de învăţămînt şi pregătirea cadrelor didactice pentru predarea obiectului "Educaţia moral-spirituală" constituie prerogativa Ministerului Educaţiei.
    [Art.4 al.(4) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    [Art.4 al.(4) introdus prin LP844-XIV din 25.02.00]
    (5) Învăţămîntul de stat este gratiut.
    Articolul 5. Obiectivele învăţămîntului
    (1) Obiectivul educaţional major al şcolii constă în dezvoltarea liberă, armonioasă a omului şi formarea personalităţii creative, care se poate adopta la condiţiile în schimbare ale vieţii.
    (2) Învăţămîntul urmăreşte:
    a) dezvoltarea personalităţii copilului, a capacităţilor şi a aptitudinilor lui spirituale şi fizice la nivelul potenţialului său maxim;
    b) cultivarea respectului pentru drepturile şi libertăţile omului, indiferent de apartenenţa lui etnică, de provenienţa socială şi atitudinea fără de religie - principii consemnate în Cartea  Naţiunilor Unite;
    c) pregătirea copilului pentru a-şi asuma responsabilităţile vieţii într-o societate liberă, în spiritul înţelegerii, păcii, toleranţei, egalităţi între sexe şi prieteniei între toate popoarele şi grupurile etnice, naţionale şi religioase;
    d) cultivarea  simţului necesităţii de a munci pentru binele propriu şi  cel al societăţii, a stimei faţă de cei care produc bunuri materiale şi spirituale;
    e) educarea stimei faţă de părinţi, faţă de identitatea, limba şi valorile culturale ale poporului, precum şi faţă de valorile naţionale ale ţării în care trăieşte, ale ţării din care poate fi originar şi ale civilizaţiilor diferite de a sa;
    f) cultivarea simţului responsabilităţii faţă de mediul înconjurător formarea conştiinţei ecologice;
    g) asigurarea unei pregătiri fizice multilaterale, cu caracter profesional aplicativ pentru tineretul studios, formarea  simţului necesităţii de practicare a culturii fizice şi sportului pe parcursul întregii vieţi.
    (3) Elevii şi studenţii vor fi educaţi în spiritul îndatoririlor civice fundamentale, consfinţite de Constituţia Republicii Moldova, dintre acestea primind devotamentul faţă de ţară, grija pentru consolidarea statalităţii moldoveneşti, îndeplinirea conştiincioasă a obligaţiilor ce le revin.
    Articolul 6. Dreptul la învăţătură
    (1) Dreptul la învăţătură este garantat, indiferent de naţionalitate, sex, vîrstă, de originea şi starea socială, de apartenenţa politică sau religioasă, de antecedentele penale.
    (2) Statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat de învăţămînt liceal, profesional, mediu de specialitate şi superior, în funcţie de aptitudini şi capacităţi.
    [Art.6 al.(2) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   
Articolul 7. Standardele educaţionale de stat
    (1) Sistemul de învăţămînt are la bază standarde educaţionale de stat ce asigură posibilitatea de nostrificare a actelor naţionale de studii. Standardele stabilesc cerinţele minime obligatorii  fără de diverse niveluri şi trepte de învăţămînt. Modul de elaborare, aprobare şi introducere a standardelor educaţionale este stabilit de Ministerul Educaţiei.
    [Art.7 al.(1)modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (2) Standardele educaţionale constituie baza aprecierii obiective a nivelului de pregătire generală şi profesională a absolvenţilor, indiferent de tipul şi forma de învăţămînt.
    (3) Realizarea standardelor educaţionale se asigură şi prin organizarea serviciilor de asistenţă psihologică de orientare şcolară şi profesională a elevilor la toate nivelurile şi treptele de învăţămînt. Funcţiile serviciului de asistenţă psihologică se determină prin statut, aprobat de Ministerul Educaţiei.
    Articolul 8. Limba de predare
    (1) Statul asigură, conform Constituţiei şi articolelor 18, 19 şi 20 din Legea cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, dreptul de a alege limba de educare şi instruire la toate nivelurile şi treptele de învăţămînt.
    (2) Dreptul cetăţenilor la educaţie şi instruire în limba maternă se asigură prin crearea  numărului necesar de instituţii de învăţămînt, clase, grupe, precum şi a condiţilor de funcţionare a acestora.
    (3) Studiul limbii de stat a Republicii Moldova este obligatoriu în toate instituţiile de învăţămînt. Cerinţele faţă de predarea şi însuşirea ei sînt reglementate de standardul educaţional de stat. Responsabilitatea pentru asigurarea procesului de însuşire a limbii de stat  în toate instituţiile de învăţămînt o poartă Ministerul Educaţiei şi autorităţile administraţiei publice locale.
    [Art.8 al.(3) modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 9. Învăţămîntul general obligatoriu
    Durata învăţămîntului general obligatoriu este de 9 ani. Frecventarea obligatorie a  şcolii încetează la sfîrşitul anului de învăţămînt în care elevul atinge vîrsta de 16 ani.
    Articolul 10. Actele de studii
    (1) Instituţiile de învăţămînt de stat şi privat, acreditate în modul stabilit de lege, eliberează persoanelor care au promovat examenele de absolvire acte de studii, în care se menţionează nivelul şi treapta de învăţămînt absolvit, domeniul şi gradul de calificare profesională.
    (2) Persoanele care nu au promovat examenele de absolvire primesc un certificat sau o adeverinţă şi, la cerere, copia de pe foaia matricolă.
    (3) Actele de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei conferă titularului dreptul de a continua studiile în următorul nivel de învăţămînt ori  de a se încadra în funcţia corespunzătoare calificării sale.
    (4) Tipurile şi formularele actelor de studii se aprobă de Ministerul Educaţiei. Actele de studii se întocmesc în limba de stat şi în cea de studii, iar în instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi superior - în limba de stat, în limba de studii, în franceză sau engleză.
    [Art.10 al.(4) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   
(5) Actele de confirmare a studiilor gimnaziale şi liceale în instituţiile de învăţămînt de stat se eliberează gratuit. Eliberarea duplicatelor acestor acte se efectuează contra plată, al cărei cuantum se stabileşte de Guvern.
   
[Art.10 al.(5) modificat prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 08.06.12]
    [Art.10 al.(5) introdus prin LP172-XVI din 10.07.08, MO134-137/25.07.08 art.543; în vigoare 01.01.09]
    Articolul 11. Plasarea în cîmpul muncii
    Plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor de la instituţiile de învăţămînt se efectuează în conformitate cu legislaţia muncii.
Capitolul II
SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÎNT
    Articolul 12. Stuctura sistemului de învăţămînt
    Sistemul de învăţămînt, ţinîndu-se cont de necesitatea continuităţii educaţiei şi de particularităţile psihofiziologice de vîrstă, este organizat pe niveluri şi trepte şi are următoarea structură:
    I. Învăţămîntul preşcolar
    II.Învăţămîntul primar
    III. Învăţămîntul secundar:
    1. Învăţămîntul secundar general:
    a) învăţămîntul gimnazial;
    b) învăţămîntul liceal;
    2. Învăţămîntul secundar profesional
    IV. Învăţămîntul mediu de specialitate (colegiu).
    V. Învăţămîntul superior.
    VI. Învăţămîntul postuniversitar.
    Sistemul de învăţămînt include şi alte forme de învăţămînt:
    - învăţămîntul special;
    - învăţămîntul complementar;
    - învăţămîntul pentru adulţi.
   
[Art.12 modificat prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 08.06.12]
    [Art.12 modificat prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
    [Art.12 modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    Articolul 13. Organizarea învăţămîntului
    (1) Învăţămîntul în Republica Moldova poate fi de stat şi privat.
    (2) Instituţiile de învăţămînt sînt persoane juridice.
    (3) Învăţămîntul se poate organiza ca învăţămînt de zi, învăţămînt cu frecvenţă redusă, învăţămînt la distanţă, studiu individual şi studiu bazat pe sistemul dual de instruire.
   
[Art.13 al.(3) modificat prin LP158 din 18.07.14, MO238-246/15.08.14 art.547; în vigoare 15.08.14]
    [Art.13 al.(3) în redacţia LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
    (4) Numărul de copii/elevi/studenţi în clase/grupe se stabileşte de Ministerul Educaţiei.
    
[Art.13 al.(4) în redacţia LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 08.06.12]
    [Art.13 al.(4) în redacţia LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09 art.609; în vigoare 01.01.10]
    [Art.13 al.(4) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    [Se suspendă acţiunea alin.4 art.13 pentru anul 1999 prin Legea nr.216-XIV din 12.12.98]
    (5) Sistemul de învăţămînt are un caracter deschis, asigurîndu-se posibilitatea trecerii de la un tip la altul, în condiţiile stabilite de regulamentul respectiv, adoptat de Ministerul Educaţiei.
    Articolul 14. Scara de notare
    (1) În instituţiile de învăţămînt aprecierea cunoştinţilor se face prin note de la 10 la 1 şi prin  calificativele "admis", "respins", Cunoştinţele  apreciate cu notele 4, 3, 2, 1 şi calificatul "respins" sînt nesatisfăcătoare.
    (2) Comportarea elevilor din învăţămîntul preuniversitar se apreciază prin calificativele "exemplară",  "bună", "satisfăcătoare", "nesatisfăcătoare".
    Articolul 15. Diagnosticarea copiilor
    (1) Diagnosticarea particularităţilor psihofiziologice a aptitudinilor şi capacităţilor elevilor, ca bază pentru  realizarea diferenţierii procesului instructiv-educativ, este obligatorie.
    (2) Testarea  copiilor în vederea admiterii în clasa I a şcolilor de stat este interzisă, cu excepţia admiterii în şcolile cu profil artistic sau sportiv.
    Articolul 16. Durata anului de studii
    (1) Anul şcolar în învăţămîntul preuniversitar începe la 1 septembrie şi are durata de 35 săptămîni, repartizate pe trimestre relativ egale, separate prin vacanţe.
    (2) Anul de studii în învăţămîntul superior şi mediu de specialitate începe la 1 septembrie şi are o durată de pînă la 42 de săptămîni, repartizate în două semestre relativ egale, care includ două sesiuni de examene, stagiile de practică şi la care se adaugă două vacanţe.
    [Art.16. al.(2) în redacţia LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   
[Art.16 al.(2) introdus prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (3) Perioada şi durata vacanţelor, precum şi durata orelor de clasă (lecţiilor) în învăţămîntul preuniversitar, mediu de specialitate şi a orelor academice în cel superior, se stabileşte de Ministerul Educaţiei.
    [Art.16 al.(3) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    Articolul 17. Învăţămîntul preşcolar
    (1) Învăţămîntul preşcolar constituie prima treaptă a sistemului de educaţie şi instruire. El reprezintă un sistem de instituţii antepreşcolare şi preşcolare de diverse tipuri, de stat şi private, cu diferite programe de funcţionare, ce corespund standardelor educaţionale.
    (2) Învăţămîntul preşcolar are drept scop principal pregătirea multilaterală a copilului pentru viaţă, în vederea integrării în activitatea şcolară, dezvoltarea capacităţilor creative prin valorificarea potenţialului psihofiziologic şi intelectual al acestuia.
    (3) Educaţia copiilor pînă la vîrsta de 3 ani se realizează, de regulă, în familiile care, în acest caz, beneficiază de sprijinul statului, conform legislaţiei în vigoare.
    [Art.17 al.(4) exclus prin LP1589 din 26.12.02, MO3-5/21.01.03 art.16; al.(5)-(9) devin (4)-(8)]
    (4) Statul garantează susţinerea materială şi financiară a educaţiei copiilor în creşele şi grădiniţele de stat.
    (5) Învăţămîntul preşcolar de la vîrsta de 3 ani la 6 (7) ani este organizat în instituţii preşcolare de diverse tipuri şi forme de proprietate sau în şcoala primară-grădiniţă, în centrul comunitar de dezvoltare timpurie, cu diferite programe de activitate, în funcţie de gradul de dezvoltare a copilului şi de opţiunile părinţilor.
    [Art.17 al.(5) modificat prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 01.01.13]
    (6) Pregătirea copiilor preşcolari către şcoală este obligatorie de la vîrsta de 5 ani şi se realizează în grupe pregătitoare, în grădiniţă sau şcoală ori, la solicitarea părinţilor, în familie. Statul asigură condiţiile materiale şi financiare necesare bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ în grupele pregătitoare. În funcţie de condiţiile locale, acestea pot fi organizate şi în cadrul şcolii primare.
    (7) Autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate să păstreze sistemul de instituţii preşcolare existente şi, în caz de necesitate, să deschidă altele noi, asigurîndu-le material şi financiar, conform necesităţilor sociale ale populaţiei.
    (8) Statul garantează îngrijirea şi educarea copiilor de vîrstă antepreşcolară cu handicap fizic şi mental, precum şi a copiilor orfani.
    Articolul 18. Învăţămîntul primar
    (1) Învăţămîntul primar contribuie la formarea copilului ca personalitate liberă şi creativă, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, a deprinderilor trainice de citit, scris şi calcul, asigurînd dezvoltarea aptitudinilor de comunicare şi a competenţelor de examinare într-o limbă modernă.
    (2) Învăţămîntul  primar cuprinde clasele I-IV şi se organizează ca învăţămînt de zi  şi în şcoli primare, care pot funcţiona ca unităţi separate sau în cadrul şcolilor secundare generale.
    (3) În clasa I sînt înscrişi copiii care au împlinit vîrsta de 6 - 7 ani  la data începerii anului şcolar. Şcolarizarea devine obligatorie la atingerea vîrtei de 7 ani.
    (4) Debutul şcolarizării pentru copiii de 6 ani se stabileşte cu acordul părinţilor, în funcţie de gradul de maturitate somatopsihică, în modul stabilit de Ministerul Educaţiei.
    (5) În învăţămînt primar pot funcţiona clase sau grupe cu  program prelungit.
    (6) În localităţile rurale pot funcţiona clase primare cu un alt număr de copil de vîrsta respectivă decît cel stabilit în art.13 alin.(4), precum şi clase cu predare simultană, la decizia autorităţii administraţiei publice locale, cu acordul Ministerului Educaţiei.
    Articolul 19. Învăţămîntul gimnazial
    (1) Învăţămîntul gimnazial este obligatoriu şi se organizează ca învăţămînt de zi cu clasele V - IX.
    (2) Învăţămîntul gimnazial asigură dezvoltarea aptitudinilor şi capacităţilor intelectuale ale elevului, concepute drept nivel definitoriu în formarea personalităţii, orientarea profesională şi pregătirea către învăţămîntul liceal sau profesional.
    (3) În învăţămîntul gimnazial este încurajat studiul aprofundat  al unor discipline de bază şi opţionale, inclusiv de orientare profesională.
    (4) În învăţămîntul gimnazial se înscriu fără probe de concurs toţi elevii care au absolvit şcoala primară.
    (5) În învăţămîntul gimnazial pot funcţiona grupe sau clase cu program prelungit.
    (6) Învăţămîntul gimnazial se încheie cu examene de absolvire, alcătuite din mai multe probe, şi cu eliberarea unui certificat de studii gimnaziale.
    (7) Modul de organizare a examenelor de absolvire a învăţămîntului gimnazial este stabilit de Ministerul Educaţiei.
    [Art.19 al.(7) modificat prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
   
Articolul 20. Învăţămîntul liceal
    (1) Învăţămîntul liceal asigură o pregătire teoretică fundamentală şi formarea unei ample culturi generale, necesare pentru continuarea studiilor în învăţămîntul superior, mediu de specialitate sau în instituţii de învăţămînt secundar profesional.
    [Art.20. al.(1) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    (2) Învăţămîntul liceal se organizează ca învăţămînt de zi în licee teoretice.
    [Art.20 al.(2) în redacţia LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    (3) Durata învăţămîntului  liceal cu frecvenţă la zi este de 3 ani (clasele X - XII).
    (4) învăţămîntul liceal seral (clasele (X - XIII) poate fi organizat pentru absolvenţii învăţămîntului gimnazial şi celui profesional încadraţi în producţie.
    (5) Admiterea în învăţămîntul liceal se face pe bază de concurs, la care pot participa absolvenţii de gimnazii, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei. Absolvenţii de şcoli profesionale au dreptul de a se înscrie în clasa a XII-a de liceu.
    [Art.20 al.(5) modificat prin LP346 din 25.07.03, MO163/01.08.03 art.668]
    (6) Învăţămîntul liceal se încheie cu examen de bacalaureat, care se organizează în modul stabilit de Ministerul Educaţiei.
    (7) La promovarea examenului de bacalaureat se eliberează diploma de bacalaureat, care conferă dreptul de admitere în învăţămîntul superior.
    (8) Absolvenţii învăţămîntului liceal care au promovat clasele liceale şi examenul de bacalaureat cu rezultate de excepţie primesc diploma de merit, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei.
    (9) În caz de nepromovare, examenul de bacalaureat poate fi susţinut de cel mult două ori în decursul următorilor 3 ani.
    [Art.20 al.(10)-(11) excluse prin LP1589 din 26.12.02, MO3-5/21.01.03 art.16]
    Articolul 21. Organizarea învăţămîntului secundar profesional
    (1) Învăţămîntul secundar profesional asigură pregătirea într-o meserie (profesie), precum şi  perfecţionarea şi  recalificarea muncitorilor calificaţi şi a persoanelor disponibilizate.
    (2) Statul garantează pregătirea profesională într-o meserie pentru absolvenţii de gimnazii care nu au atins vîrsta de 16 ani şi nu urmează studiile în licee.
   
[Art.21 al.(2) modificat prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 08.06.12]
    (3) Învăţămîntul secundar profesional şe organizează ca învăţămînt de zi ori seral în şcoli profesionale şi în şcoli de meserii.
    [Art.21 al.(3) modificat prin LP346 din 25.07.03, MO163/01.08.03 art.668]
    (4) Nomenclatorul de meserii în care se efectuează pregătirea profesională se aprobă de către Guvern, la propunerea Ministerului Economiei, a Ministerului Sănătăţii, a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi a Ministerului Educaţiei, în comun cu alte ministere şi departamente.
   
[Art.21 al.(4) modificat prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    [Art.21 al.(5) exclus prin LP1589 din 26.12.02, MO3-5/21.01.03 art.16; al.(6)-(10) devin al.(5)-(9)]
    (5) Instituţiile de învăţămînt secundar profesional întocmesc planurile de admitere, ţinînd seama de contractele  încheiate cu unităţile economice interesate.
    (6) Pentru pregătirea profesională, crearea şi consolidarea bazei tehnico-materiale didactice, întreprinderile de stat şi cele private vor defalca la bugetul de stat cel puţin 2 % din fondul de retribuire a muncii, pe lîngă mijloacele necesare de cadre proprii. Mijloacele astfel defalcate vor fi trecute la preţul de cost al producţiei.
    [Se suspendă în anul 1997 acţiunea art.21 alin.(7) prin LP1127-XIII din 21.03.97]
    (7) În instituţiile de învăţămînt secundar profesional, pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea muncitorilor şi a persoanelor disponibilizate  se efectuează prin contract şi se finanţează din fondul alocaţiilor destinate plasării în cîmpul muncii.
    (8) Practica  în producţie, prevăzută pentru elevii din învăţămîntul secundar profesional, se efectuează pe bază de contract la întreprinderi de stat sau private.
    (9) Agenţii economici cu proprietate de stat care au mai mult de 20 de salariaţi sînt obligaţi să ofere locuri de muncă pentru practica în producţie şi ucenicie în raportul: un practicant la 10 salariaţi, luîndu-se în considerare şi posibilităţile întreprinderii.
    Articolul 22. Şcoala profesională
    (1) Şcoala profesională asigură instruirea profesională într-o profesie sau în cîteva profesii înrudite. Durata studiilor pentru absolvenţii de gimnazii este de 3 ani, iar pentru absolvenţii de şcoli medii de cultură generală şi de licee - de un an. Absolvenţilor de gimnazii şcoala profesională le asigură concomitent şi cunoştinţe la nivelul şcolii medii de cultură generală.
    (2) Admiterea în şcoala profesională se face pe bază de concurs, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei.
    (3) Studiile în şcoala profesională se încheie cu examene de absolvire la profesie şi cu eliberarea unui certificat de calificare (cu anexarea notelor la disciplinele de profil şi la disciplinele studiilor medii de cultură generală). Certificatul de calificare permite:
    - încadrarea în cîmpul muncii;
    - continuarea studiilor în învăţămîntul mediu de specialitate (colegiu);
    - înscrierea în clasa a XII-a de liceu.
    (4) Pentru absolvenţii şcolii profesionale care continuă studiile în învăţămîntul mediu de specialitate (colegiu) la profesia studiată iniţial, durata studiilor se reduce cu un an.
    (5) Şcolile profesionale pot fi de nivel raional şi republican.
    [Art.22 modificat prin LP346 din 25.07.03, MO163/01.08.03 art.668]
   
[Art.22 modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    [Art.22 modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 23. Şcoala de meserii
    (1) Şcoala de meserii asigură pregătirea profesională într-o meserie sau în cîteva meserii înrudite.
    (2) La şcoala de meserii se pot înscrie absolvenţii de gimnaziu, liceu şi de şcoli medii de cultură generală. Ca excepţie, se pot forma, cu aprobarea Ministerul Educaţiei, grupe din elevi care nu au absolvit 9 clase, dar care au atins vîrsta de 16 ani.
    (3) Studiile  în şcoala de meserii au durata de la 0,5 la 1,5 ani şi se încheie cu examene şi cu eliberarea unui certificat de calificare, ce dă dreptul de a practica meseria obţinută.
    (4) Şcoala de meserii poate funcţiona ca unitate autonomă sau  în cadrul unităţilor economice care au obţinut autorizaţia corespunzătoare.
    (5) Grupe de pregătire profesională după programa şcolii de meserii pot fi organizate şi în cadrul şcolii profesionale.
    [Art23 al.(5) modificat prin LP346 din 25.07.03, MO163/01.08.03 art.668]
   
Articolul 24. Învăţămîntul artistic şi sportiv
    (1) Învăţămîntul artistic şi sportiv se organizează pentru copiii cu aptitudini în domeniul muzicii, coregrafiei, artelor plastice şi teatrale sportului, în licee cu clasele I - XII sau cu clasele IV - XII, în funcţie de profil.
    (2) Învăţămîntul artistic şi sportiv este structurat  pe niveluri similare celor din învăţămîntul secundar general. Elevii pot trece de la un tip de învăţămînt la altul.
    (3) Admiterea în învăţămîntul artistic sau sportiv se face prin testarea aptitudinilor specifice profilului, după susţinerea examenelor, pe bază de concurs.
    Articolul 25. Organizarea învăţămîntului mediu de specialitate
    (1) Învăţămîntul mediu de specialitate se realizează în colegii şi asigură pregătirea cadrelor de specialitate cu caracter aplicativ pentru economia naţională şi sfera socială.
    (2) Admiterea la studii în colegii se efectuează pentru absolvenţii de gimnaziu, de şcoală medie de cultură generală, de liceu şi de şcoală profesională.
    (3) În funcţie de studiile dobîndite şi de specialitatea aleasă, învăţămîntul mediu de specialitate are durata de 2-4 ani: pentru persoanele cu studii gimnaziale - 4 ani şi pentru cele cu studii medii de cultură generală sau de liceu - 2 ani, iar în ceea ce priveşte profilul "Medicină", termenele vor fi de 5 şi, respectiv, 3 ani. Pentru persoanele admise la studii în colegiu în baza studiilor gimnaziale se asigură învăţămîntul liceal şi susţinerea examenului de bacalaureat.
    (4) Procesul instructiv-educativ în colegii se organizează prin învăţămîntul cu frecvenţa la zi şi învăţămîntul fără frecvenţă.
    (5) Studiile în colegii finalizează cu susţinerea examenelor de absolvire sau cu susţinerea unei lucrări (unui proiect) de diplomă şi cu eliberarea diplomei de studii medii de specialitate, prin care titularul ei obţine calificarea de specialist cu nivel mediu în profilul şi specialitatea respectivă.
    (6) Diploma de studii medii de specialitate acordă dreptul de plasare în cîmpul muncii şi de continuare a studiilor în învăţămîntul superior universitar. Absolvenţii de colegiu care vor urma studiile superioare universitare la o specialitate din cadrul profilului studiat iniţial vor efectua aceste studii în termen redus cu un an (cu excepţia profilului "Medicină").
    (7) Colegiul poate funcţiona ca unitate autonomă.
    [Art.25 introdus prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    [Art.26 exclus prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498; art.25 devine art.26]
   
Articolul 251. Învăţămîntul mediu de specialitate
                              în baza sistemului dual de instruire
    (1) În condiţiile stabilite de către Ministerul Educaţiei, de comun acord cu alte organe centrale de specialitate de resort, în parteneriat cu agenţii economici interesaţi, se organizează studii medii de specialitate în baza sistemului dual de instruire.
    (2) Admiterea la studii duale se efectuează prin concurs, în baza diplomelor de bacalaureat.
    (3) Studiile bazate pe sistemul dual de instruire se organizează doar ca învăţămînt de zi, durata lor este de 3 ani şi corespunde unui număr de 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studii.
    (4) Studiile bazate pe sistemul dual de instruire se finalizează cu susţinerea examenelor de licenţă.
    (5)  Absolvenţilor care au promovat examenul de licenţă li se eliberează diplomă de licenţă, cu menţiunea  de tehnician licenţiat în profilul şi specialitatea obţinută, însoţită de un supliment. Studenţii care nu au absolvit studiile pot primi, la cerere, un certificat de performanţă academică care include rezultatele examenelor susţinute
    [Art.251 introdus prin LP158 din 18.07.14, MO238-246/15.08.14 art.547; în vigoare 15.08.14]
    Articolul 26. Organizarea învăţămîntului superior
    (1) Învăţămîntul superior are drept scop:
    a) formarea unei personalităţii multilateral dezvoltate şi creative, pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea la nivel superior a specialiştilor şi a cadrelor ştiinţifice în diverse domenii;
    b) asigurarea aspiraţiilor personalităţii de a-şi aprofunda şi extinde studiile;
    c) promovarea cercetării ştiinţifice şi implementarea  rezultatelor ei;
    d) păstrarea, îmbogăţirea şi propagarea patrimoniului ştiinţific, tehnic, artistic şi cultural.
    (2) Învăţămîntul superior se realizează prin instituţii de învăţămînt superior: universităţi, academii şi institute.
    [Art.26 al.(2) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498 ]
    (3) Se admite, în condiţiile legii, organizarea  instituţiilor de învăţămînt superior cu o altă limbă de studii decît cea de stat.
    (4) Învăţămîntul superior, cu excepţia învăţămîntului medical şi farmaceutic, se realizează în trei cicluri:
    ciclul I - studii superioare de licenţă;
    ciclul II - studii superioare de masterat;
   
ciclul III – studii superioare de doctorat.
    [Art.26 al.(4) modificat prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    [Art.26 al.(4) în redacţia LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
    (5) Studiile superioare corespund unui număr de credite de studiu transferabile ECTS (European Credits Transfer System). Durata studiilor se cuantifică, de regulă, în credite (un an de studii în învăţămîntul superior corespunde unui număr de 60 de credite de studiu transferabile).
    [Art.26 al.(5) în redacţia LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
   (6) Activitatea didactică în învăţămîntul superior se efectuează prin învăţămînt de zi, învăţămînt cu frecvenţă redusă şi învăţămînt la distanţă. În cadrul studiilor superioare este obligatorie efectuarea unor stagii de practică. Durata studiilor la învăţămîntul cu frecvenţă redusă şi la învăţămîntul la distanţă este mai mare cu un an decît la învăţămîntul de zi.
    [Art.26 al.(6) introdus prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300; al.(6)-(9) devin al.(7)-(10)]
    (7) Studenţii pot urma concomitent două specializări prin susţinerea probelor de admitere. În acest caz studenţii pot beneficia de bursă de stat pe durata maximă a unei specializări.
    (8) Studenţii pot face studiile superioare în termene reduse, prin susţinerea probelor prevăzute de planul de învăţămînt.
    (9) Absolvenţii învăţămîntului superior pot urma o nouă specializare cu taxă de studii, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei.
    (10) În învăţămîntul superior activitatea didactică se desfăşoară în stînsă legătură cu activitatea ştiinţifică în diverse domenii.
   
Articolul 27. Studii superioare de licenţă
    (1) Durata studiilor superioare de licenţă este de 3-4 ani şi corespunde unui număr de 60 de credite de studiu transferabile pentru un an de studiu.
    (2) Admiterea în ciclul I al învăţămîntului superior se efectuează de instituţiile de învăţămînt prin concurs, în baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei.
    (3) Ciclul I al învăţămîntului superior se încheie cu promovarea examenului de licenţă, care include o probă de profil, o probă de specialitate şi susţinerea unui proiect (teză) de licenţă şi se desfăşoară în baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei.
    (4) Absolvenţilor care au promovat cele două probe ale examenului de licenţă şi au susţinut proiectul (teza) de licenţă li se acordă titlul de licenţiat în profilul şi specialitatea urmată şi li se eliberează diploma de licenţă.
    (5) Absolvenţii care nu au promovat examenul de licenţă primesc, la solicitare, o adeverinţă. În caz de nepromovare, examenul de licenţă mai poate fi susţinut de cel mult două ori în decursul următorilor 5 ani.
    (6) Diploma de licenţă atestă că titularul acesteia a dobîndit cunoştinţe şi competenţe generale pentru continuarea studiilor în ciclul II, precum şi o pregătire profesională iniţială care îi permite angajarea în cîmpul muncii.
    (7) Durata concretă a studiilor pe specialităţi se aprobă de Guvern, în conformitate cu Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior.
    [Art.27 în redacţia LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
    [Art.27 modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 28. Studii superioare de masterat
    (1) Durata studiilor superioare de masterat este de 1-2 ani şi corespunde unui număr de 60-120 de credite de studiu transferabile. Studiile superioare de masterat se organizează pentru titularii diplomei de licenţă, asigură specializarea într-un domeniu sau extinderea şi perfecţionarea pregătirii ştiinţifice şi pedagogice şi se efectuează, de regulă, prin învăţămînt de zi. La studii superioare de masterat de cercetare sînt admişi şi titularii diplomei de studii superioare în medicină sau farmacie.
    (2) Studiile superioare de masterat sînt de cercetare şi profesionale. Studiile superioare de masterat de cercetare vizează dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică ale studenţilor şi constituie o fază premergătoare obligatorie pentru studiile de doctorat. Studiile superioare de masterat profesional asigură aprofundarea unei specializări într-un domeniu, fiind axate, în primul rînd, pe competenţe cu conţinut aplicativ.
    (3) Admiterea la studii superioare de masterat se efectuează prin concurs, în baza criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei.
    (4) Planul de admitere la studii superioare de masterat cu finanţare bugetară prevede admiterea pînă la 50% din numărul total de absolvenţi cu diplomă de licenţă ai anului respectiv.
    [Art.28 al.(4) în redacţia LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 14.09.12]
    (5) Studiile superioare de masterat se finalizează cu susţinerea tezei de master.
    (6) Absolvenţilor care au susţinut teza de master li se acordă titlul de master în profilul şi la specializarea urmată şi li se eliberează diplomă de master.
    (7) Diploma de master atestă că titularul acesteia a dobîndit cunoştinţe şi competenţe generale şi de specialitate, precum şi abilităţi cognitive specifice. Diploma de master conferă dreptul de a ocupa posturi didactice în instituţii de învăţămînt superior sau de cercetări ştiinţifice şi de a participa la concursul de admitere la doctorat.
    [Art.28 în redacţia LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
   
[Art.28 modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 281. Învăţămîntul superior şi postuniversitar
                            medical şi farmaceutic
    (1) Învăţămîntul medical şi farmaceutic se realizează prin studii superioare de specialitate şi studii postuniversitare de rezidenţiat. Studiile superioare de specialitate se organizează ca învăţămînt de zi, durata lor este de 4-6 ani şi corespunde unui număr de 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studiu.
    (2) Admiterea la studii superioare de specialitate se efectuează prin concurs, în baza criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei.
    (3) Studiile superioare de specialitate se finalizează cu susţinerea examenelor de absolvire. Absolvenţilor care au promovat examenele de absolvire li se eliberează diplomă de studii superioare în medicină sau farmacie. Titularul diplomei are dreptul de a participa la concursul de admitere la studii postuniversitare de rezidenţiat pe specializări sau la studii superioare de masterat de cercetare.
    (4) Studiile postuniversitare de rezidenţiat se organizează de Ministerul Sănătăţii, au ca obiectiv formarea profesională obligatorie a medicilor şi farmaciştilor pe specializări şi se efectuează pe parcursul a 2-5 ani.
   
[Art.281 al.(4) modificat prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    (5) Admiterea la studii postuniversitare de rezidenţiat se organizează prin concurs în baza criteriilor stabilite de Ministerul Sănătăţii de comun acord cu Ministerul Educaţiei.
   
[Art.281 al.(5) modificat prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    (6) Studiile postuniversitare de rezidenţiat se finalizează cu susţinerea examenului de licenţă, organizat în baza criteriilor stabilite de Ministerul Sănătăţii de comun acord cu Ministerul Educaţiei.
   
[Art.281 al.(6) modificat prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    (7) Absolvenţilor care au promovat examenul de licenţă li se acordă titlul de licenţiat în profilul şi la specializarea urmată şi li se eliberează diplomă de licenţă, care conferă dreptul la activitate practică independentă şi la continuarea studiilor prin secundariat clinic sau doctorat.
    (8) Studiile postuniversitare de specializare în medicină se organizează de Ministerul Sănătăţii prin secundariat clinic şi au o durată de 2 ani. Studiile se finalizează cu susţinerea examenelor de absolvire şi primirea certificatului de studii postuniversitare de specializare.
   
[Art.281 al.(8) modificat prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    [Art.281 al.(9) abrogat prin LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 14.09.12]
    (10) Durata concretă a studiilor pe specialităţi se aprobă de Guvern, în conformitate cu Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior.
    [Art.281 introdus prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
    [Art.29 abrogat prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
   
[Art.29 modificat prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
    Articolul 30. Studii superioare de doctorat
    (1) Programele de studii superioare de doctorat se organizează în şcoli doctorale şi se finanţează prin mecanisme distincte. Şcolile doctorale se organizează în cadrul instituţiilor de învăţămînt superior, organizaţiilor din sfera cercetării şi inovării, precum şi în cadrul consorţiilor sau parteneriatelor naţionale şi internaţionale.
    (2) Şcolile doctorale sînt structuri organizatorice şi administrative constituite de instituţiile organizatoare de programe de studii superioare de doctorat într-un domeniu, tematică disciplinară sau interdisciplinară.
    (3) Şcolile doctorale gestionează bugetele alocate programelor de studii superioare de doctorat şi sînt evaluate extern, periodic în vederea asigurării calităţii conform prevederilor legale. Fondurile alocate programelor de doctorat nu pot fi folosite în alte scopuri.
    (4) Programelor de studii superioare de doctorat le corespunde un număr de 180 de credite de studii transferabile.
    (5) Programele de studii superioare de doctorat sînt de două tipuri:
    a) doctorat ştiinţific, care are ca finalitate producerea de cunoaştere ştiinţifică originală, relevantă internaţional, pe baza unor metode ştiinţifice. Doctoratul ştiinţific este o condiţie pentru cariera profesională în învăţămîntul superior şi cercetare;
    b) doctorat profesional, în domeniul artelor sau sportului, care are ca finalitate producerea de cunoaştere originală, pe baza aplicării metodei ştiinţifice şi a reflecţiei sistematice, asupra unor creaţii artistice sau asupra unor performanţe sportive de înalt nivel naţional şi internaţional şi care poate constitui o bază pentru cariera profesională în învăţămîntul superior şi în cercetare în domeniile artelor şi sportului.
    (6) În baza rezultatelor evaluării externe a instituţiilor de învăţămînt superior şi a organizaţiilor din sfera cercetării şi inovării, efectuată în modul prevăzut de lege, Guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei, acordă sau retrage dreptul de organizare a studiilor superioare de doctorat.
    (7) Admiterea la ciclul III, studii superioare de doctorat, se organizează de instituţiile de învăţămînt superior sau de organizaţiile din sfera cercetării şi inovării la programe autorizate provizoriu sau acreditate, în conformitate cu legislaţia din domeniul învăţămîntului.
    (8) La concursul de admitere la studii superioare de doctorat poate participa deţinătorul diplomei de studii superioare de masterat sau al actului de studii echivalent, recunoscut de autoritatea abilitată la nivel naţional.
    (9) Studiile superioare de doctorat pot fi organizate cu frecvenţă la zi sau cu frecvenţă redusă.
    (10) Planul de înmatriculare la studii superioare de doctorat în baza finanţării de la bugetul de stat se aprobă de Guvern.
    (11) Pot fi conducători de doctorat profesorii universitari, conferenţiarii universitari, cercetătorii ştiinţifici principali, cercetătorii ştiinţifici coordonatori şi cercetătorii ştiinţifici superiori cu grad ştiinţific.
    (12) Studiile superioare de doctorat se finalizează cu susţinerea publică a tezei de doctorat, conferirea gradului de doctor în ştiinţe şi eliberarea diplomei de doctor în ştiinţe de către instituţia organizatoare de program, în urma confirmării de către Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare.
    (13) Diploma de doctor în ştiinţe atestă că titularul acesteia a obţinut competenţe fundamentale într-un domeniu de formare şi poate ocupa posturile corespunzătoare în instituţii de învăţămînt superior, organizaţii din sfera cercetării şi inovării, precum şi în alte organizaţii din economia naţională.
    (14) Regulamentul de organizare şi funcţionare a programelor de doctorat este elaborat de Ministerul Educaţiei şi este aprobat de Guvern.
    (15) Deţinătorul gradului de doctor în ştiinţe poate să îşi dezvolte competenţele profesionale şi investigaţionale în cadrul programelor de postdoctorat.
   
[Art.30 în redacţia LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    [Art.30 modificat prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
   
Articolul 31. Postdoctoratul
    (1) Studiile de postdoctorat se pot realiza în instituţiile de învăţămînt superior sau de cercetări ştiinţifice. Înscrierea la postdoctorat se face pentru titularii diplomelor de doctor.
    (2) Admiterea pentru postdoctorat se face la cerere.
    (3) Persoanele care îşi fac postdoctoratul pot beneficia de concedii de creaţie de pînă la 2 ani, cu păstrarea salariului.
    (4) Postdoctoratul se încheie cu susţinerea publică a unei teze în faţa unui consiliu ştiinţific, aprobat de Comisia Superioară de Atestare şi cu conferirea celui de-al doilea titlu ştiinţific - doctor habilitat.
    (5) Criteriile de elaborare a tezei şi de conferire a titlului  de doctor habilitat sînt stabilite de Comisia Superioară de Atestare.
    Articolul 32. Activitatea de cercetare ştiinţifică în
                          învăţămînt
    (1) Bazele ştiinţifice şi metodologice de funcţionare a sistemului de  învăţămînt  sînt elaborate în instituţiile de învăţămînt superior; cercetările ştiinţifice în domeniul educaţiei, psihologiei şi al metodologiei didactice se efectuează, pe bază de contract, de colectivele ştiinţifice permanente, de grupuri ştiinţifice  provizorii, de cercetători.
    (2) În instituţiile de învăţămînt superior activitatea de cercetare ştiinţifică şi de proiectare se desfăşoară la catedre, în laboratoare, secţii sau  departamente. La această activitate pot participa şi studenţii ale căror drepturi de autor sînt protejate de Legea  privind dreptul de autor şi  drepturile conexe. Activitatea de cercetare ştiinţifică se va efectua şi în colaborare cu Academia de Ştiinţe.
    (3) Programele de cercetare ştiinţifică fundamentală, precum şi alte programe de cercetare-proiectare, se evaluează şi se aprobă de Ministerul Educaţiei şi se finanţează prin concurs, pe bază de contract.
    (4) Statul asigură  şi stimulează colaborarea ştiinţifică şi cooperarea  cu centre universitare prestigioase de peste hotare, acordă facilităţi  la achiziţionarea de utilaj şi echipamente, destinate cercetării ştiinţifice.
    Articolul 33. Învăţămîntul special
    (1) Învăţămîntul special este parte integrantă a sistemului de învăţămînt şi are ca scop educarea, instruirea, recuperarea şi integrarea socială a preşcolarilor şi elevilor cu deficienţe psihice, fizice, senzoriale, logopedice, socioafective şi de comportament sau cu deficienţe asociate.
    (2) Diagnosticarea copiilor cu deficienţe psihice şi fizice se efectuează, în prezenţa părinţilor sau a tuturilor, de către servicii medico-psihopedagogice, organizate prin hotărîre a Guvernului şi subordonate Ministerului Educaţiei.
    (3) Învăţămîntul special se organizează în instituţii instructiveducative speciale de tip internat sau cu program prelungit.
    [Art.33 al.(4) exclus prin L1589 din 26.12.02, MO3/21.01.03 art.16; al.(5)-(10) devin al. (4)-(9)]
   
(4) Învăţămîntul special se desfăşoară după planuri de învăţămînt, programe de studii şi tehnologii didactice elaborate în funcţie de tipul şi gradul handicapului şi orientate către compensare şi corecţie a deficienţei, recuperare şi integrare socială.
    (5) Statul asigură întreţinerea gratuită a copiilor din instituţiile instuctiv-educative speciale.
    (6) Durata învăţămîntului special obligatoriu depinde de tipul şi gradul handicapului şi este de 8 ani pentru copiii cu deficienţe psihice şi de 10-12 ani pentru copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale.
    (7) În ciclul primar al învăţămîntului special pentru copiii cu deficienţe fizice, senzoriale şi logopedice din şcolile auxiliare sînt angajate cadre didactice cu pregătire specială (în oligofrenopedagogie, tiflopedagogie, surdopedagogie, logopedie).
    (8) Predarea disciplinelor şcolare (în clasele V - XII) în şcolile pentru copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale se efectuează de către cadre didactice cu pregătire generală care au urmat o specializare în domeniul psihopedagogiei recuperatorii.
    (9) Pregătirea profesională a absolvenţilor învăţămîntului special se efectuează conform nomenclatorului de meserii adecvate acestor categorii de copii, în cadrul şcolilor speciale sau în şcoli de meserii din învăţămîntul secundar profesional.
    Articolul 34. Învăţămîntul complementar (extraşcolar)
    (1) Învăţămîntul, la toate nivelurile şi treptele, se completează prin  activităţi extraşcolare, care au menirea să dezvolte aptitudinile şi capacităţile individuale, să satisfacă diversele interese şi opţiuni ale individului.
    (2) Activităţile extraşcolare au profil ştiinţific, cultural -artistic, sportiv-turistic, tehnico-aplicativ.
    (3) Învăţămîntul complementar se organizează, pe grupe şi individual în diverse instituţii extraşcolare (cluburi, palate ale preşcolarilor şi elevilor, tabere şcolare, baze sportive, turistice şi de agrement etc.), precum şi în cadrul instituţiilor din reţeaua de învăţămînt.
    [Art.34 al.(4) exclus prin LP1589 din 26.12.02, MO3/21.01.03 art.16; al.(5)-(6) devin(4)-(5)]
   
(4) Finanţarea învăţămîntului complementar se face de la bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din taxe de studii, sponsorizări, donaţii şi din alte surse financiare legale.
    [Art.34 al.(4) modificat prin LP154 din 21.07.05, MO126/23.09.05 art.611]
    (5) Elevii şi  studenţii se pot reuni benevol în diverse asociaţii, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
    Articolul 35. Învăţămîntul pentru adulţi
    (1) Învăţămîntul pentru adulţi asigură cetăţenilor accesul la ştiinţă şi cultură în vederea adaptării lor, prin instruire continuă, la schimbările din viaţa socială şi dezvoltării competenţelor profesionale.
    (2) Învăţămîntul pentru adulţi se realizează prin diverse forme de instruire şi autoinstruire; învăţămîntul de zi, seral, cu frecvenţă redusă, la distanţă etc.; în mod independent sau pe bază de contract cu diverse instituţii de învăţămînt de stat ori privat; universităţii populare, universităţii deschise, case de cultură, şcoli populare de artă, cluburi asociaţii, fundaţii, cursuri pe lîngă întreprinderi.
    [Art.35 al.(2) modificat prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.300]
    (3) Instituţiile de învăţămînt pentru adulţi pot obţine dreptul  la autonomie după acreditare, în modul stabilit de lege.
    (4) Finanţarea instituţiilor de învăţămînt pentru adulţi se face din sponsorizări, donaţii şi din alte surse legale.
    (5)Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii, Ministerul Economiei şi autorităţile administraţiei publice locale vor coordona şi vor sprijini activitatea instituţiilor de învăţămînt pentru adulţi.
   
[Art.35 al.(5) modificat prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    [Art.35 al.(5) modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (6) Persoanele care au însuşit în mod individual programa unui nivel de învăţămînt au dreptul să susţină examene, la a căror promovare primesc actul de studii corespunzător. Nomenclatorul meseriilor şi specializărilor care pot fi obţinute prin autoinstruire se aprobă de Guvern.
    (7) Ministerele, departamentele, întreprinderile, alte persoane juridice, precum şi cele fizice, pot organiza, împreună cu instituţii de învăţămînt sau separat, cursuri de pregătire şi perfecţionare profesională a adulţilor, în scopul calificării sau recalificării propriilor salariaţi şi a viitorilor angajaţi, al protecţiei sociale a şomerilor şi reintegrării lor profesionale, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Economiei.
   
[Art.35 al.(7) modificat prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    (8) Pentru instruirea adulţilor pot fi organizate, cu aprobarea Ministerului Educaţiei, instituţii şi reţele de învăţămînt deschis sau la distanţă, care utilizează tehnologiile moderne de comunicare şi prelucrare a informaţiilor.
    Articolul 36. Învăţămîntul privat
    (1) Instituţiile de învăţămînt privat se pot înfiinţa, reorganiza sau desfiinţa la iniţiativa persoanelor fizice şi juridice, cu acordul Ministerului Educaţiei, în formele prevăzute de legislaţia civilă pentru organizaţiile necomerciale.
    (2) Autorităţile publice, instituţiile publice, întreprinderile şi alte organizaţii de stat nu pot fi fondatori ai instituţiei de învăţămînt privat.
    (3) Învăţămîntul privat se organizează şi funcţionează pe principiul nonprofit şi aplică cu stricteţe standardele educaţionale de stat.
    (4) Înregistrarea de stat şi obţinerea autorizării de funcţionare provizorie constituie condiţii obligatorii pentru desfăşurarea activităţii instituţiei de învăţămînt privat. Denumirea instituţiei de învăţămînt privat va include tipul acesteia în conformitate cu legislaţia în vigoare.
   
[Art.36 al.(4) modificat prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    (5) Capitalul statutar al instituţiei de învăţămînt privat trebuie să asigure realizarea scopurilor stabilite în prezenta lege şi fixate în statutul ei şi nu poate fi retras pe parcursul activităţii instituţiei de învăţămînt, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
    (6) Capitalul statutar trebuie să fie vărsat integral, în lei moldoveneşti, pe contul instituţiei de învăţămînt privat la data depunerii cererii de înregistrare.
    (7) Plafonul minim al capitalului statutar pentru instituţiile private de învăţămînt este stabilit în mărime de:
    a) 1 milion de lei - pentru instituţiile de învăţămînt superior universitar şi mediu de specialitate;
    b) 500 mii de lei - pentru instituţiile de învăţămînt secundar;
    c) 300 mii de lei - pentru instituţiile de învăţămînt primar, preşcolar şi pentru celelalte unităţi de învăţămînt.
    (8) Admiterea în instituţiile de învăţămînt privat se efectuează conform reglementărilor stabilite de Ministerul Educaţiei pentru instituţiile de stat.
    (9) Transferarea elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţămînt privat în instituţiile de învăţămînt de stat se face în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei.
    (10) Absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt privat care au susţinut examenele de absolvire li se eliberează acte de studii în condiţiile prezentei legi. În cazul în care instituţia de învăţămînt nu a fost acreditată pe parcursul anului de studii, absolvenţii anului de studii respectiv vor susţine, cu aprobarea Ministerului Educaţiei, examenele de absolvire în cadrul unei instituţii de învăţămînt acreditate. Diplomele sau certificatele eliberate de instituţiile de învăţămînt privat neacreditate sînt recunoscute ca echivalente ale actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţămînt de stat numai în cazul în care examenele de absolvire au fost susţinute în conformitate cu standardele educaţionale de stat, în faţa comisiilor constituite de Ministerul Educaţiei în instituţii de învăţămînt acreditate.
    (11) Conducătorii instituţiilor de învăţămînt privat şi fondatorii acestora poartă răspundere de calitatea învăţămîntului, de condiţiile de educaţie şi instruire, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (12) Personalul de conducere din învăţămîntul privat este numit în funcţie de către fondatori în baza unui regulament, aprobat de Ministerul Educaţiei, şi trebuie să fie angajat cu norma de bază în instituţia de învăţămînt respectivă. Personalul de conducere nu are dreptul să deţină două funcţii concomitent sau să cumuleze o altă muncă prin contract şi să practice alte activităţi, cu excepţia celor ştiinţifice, didactice sau de creaţie.
    (13) Instituţiile de învăţămînt privat aplică programe şi planuri de studii, metode de instruire similare sau alternative celor de stat dacă acestea sînt avizate pozitiv de Ministerul Educaţiei şi asigură realizarea standardelor educaţionale de stat.
    (14) În instituţiile de învăţămînt privat, posturile didactice se ocupă în aceleaşi condiţii şi în baza aceloraşi criterii stabilite pentru ocuparea posturilor didactice din învăţămîntul de stat. Retribuirea muncii în învăţămîntul privat se efectuează conform statutului propriu, legislaţiei muncii şi nu poate fi inferioară retribuirii din învăţămîntul de stat.
    (15) Cadrele didactice din învăţămîntul privat preşcolar şi primar trebuie să aibă norma de bază în instituţia de învăţămînt respectivă. În instituţiile de învăţămînt privat de tip gimnazial, liceal, secundar profesional, mediu de specialitate şi superior universitar, cel puţin 60% din cadrele didactice trebuie să fie angajate cu norma de bază în instituţia de învăţămînt respectivă.
    (16) Cadrele didactice şi auxiliare din învăţămîntul privat activează în baza legislaţiei şi contractelor de muncă încheiate cu conducerea instituţiei respective.
    (17) În învăţămîntul privat, taxele de şcolarizare se stabilesc de fiecare instituţie de învăţămînt, în funcţie de cheltuielile necesare pentru realizarea scopurilor statutare,  cu avizul Ministerului Educaţiei.
    (18) Finanţarea instituţiilor de învăţămînt privat se efectuează din sursele fondatorilor, din taxele de şcolarizare, din sponsorizări, credite, donaţii. Instituţiile de învăţămînt preşcolar, primar şi gimnazial pot beneficia, după acreditarea acestora, şi de finanţare de la bugetul de stat, în limitele normativelor instituţiilor de stat, în modul stabilit de Guvern.
    (19) Instituţiile de învăţămînt privat nu pot fi înfiinţate prin privatizarea instituţiilor de învăţămînt de stat.
    (20) Instituţiile de învăţămînt privat trebuie să dispună, cu titlu de proprietate, de bază materială adecvată pentru desfăşurarea procesului instructiv-educativ conform standardelor educaţionale de stat. Ele trebuie să dispună, în mod obligatoriu, de săli de studii, de laboratoare cu dotare corespunzătoare, de bibliotecă dotată cu fond de carte adecvat conţinutului disciplinelor şi nivelului instituţiilor şi constituită, în cazul instituţiilor de învăţămînt superior universitar, mediu de specialitate şi secundar profesional, din cel puţin 3 mii de titluri de carte.
    (21) Autorităţile administraţiei publice locale pot transmite, contra plată, în proprietatea instituţiilor de învăţămînt privat clădiri, terenuri pentru construcţii, materiale pentru organizarea procesului instructiv-educativ. Ele pot contribui, de asemenea, la perfecţionarea cadrelor didactice, la întreţinerea elevilor şi studenţilor, precum şi la consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţămînt privat.
    (22) Instituţiile de învăţămînt privat sînt obligate să prezinte Ministerului Educaţiei rapoarte de activitate anuale, precum şi alte informaţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (23) Persoanele fizice pot practica activităţi individuale de instruire (meditare) autorizate în condiţiile legii.
    (24) Prevederile alineatelor (7) şi (20) nu se aplică instituţiilor de învăţămînt fondate de Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum.
    [Art.36 al.(24) introdus prin LP379 din 29.12.05, MO20/31.01.06 art.93]
    [Art.36 în redacţia LP559 din 25.12.03, MO6-12/01.01.04 art.72]
   
[Art.36 modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 37. Asigurarea calităţii în învăţămîntul
                          superior
    (1) Calitatea în învăţămîntul superior reprezintă ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale ofertanţilor acestuia, prin care sînt satisfăcute aşteptările beneficiarilor în raport cu standardele de acreditare sau cu standardele naţionale de referinţă.
    (2) Asigurarea calităţii educaţiei de către instituţiile ofertante de educaţie este realizată printr-un ansamblu de acţiuni de dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de programe de studii, prin care se formează şi se consolidează încrederea beneficiarilor în faptul că organizaţia ofertantă de educaţie satisface şi îmbunătăţeşte standardele naţionale de referinţă în conformitate cu misiunea asumată de aceasta.
    (3) Managementul calităţii în învăţămîntul superior este asigurat:
    a) la nivel naţional – de Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional;
    b) la nivel instituţional – de către structuri interne de asigurare a calităţii.
    (4)  Un sistem de asigurare a calităţii deplin funcţional presupune parcurgerea a două etape succesive:
    a) autorizarea de funcţionare provizorie, care reprezintă actul de înfiinţare şi acordă dreptul de a desfăşura procesul de învăţămînt şi de a organiza admiterea la studii;
    b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), şi dreptul de a organiza examene de finalizare a studiilor şi de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei.
    [Art.37 în redacţia LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    [Art.37 modificat prin LP559 din 25.12.03, MO6-12/01.01.04 art.72]
    [Art.37 modificat prin LP333 din 24.07.03, MO200/19.09.03, art.773]
   
Articolul 371. Evaluarea calităţii în învăţămîntul
                           superior
    (1) Evaluarea calităţii în învăţămîntul superior constă în examinarea multicriterială a măsurii în care o organizaţie ofertantă de educaţie şi programul acesteia îndeplinesc standardele naţionale de referinţă.
    (2) Evaluarea calităţii în învăţămîntul superior reprezintă un ansamblu complex de activităţi de autoevaluare, evaluare internă şi evaluare externă a calităţii în conformitate cu standardele de acreditare, criteriile şi indicatorii aprobaţi.
    (3) Autoevaluarea şi evaluarea internă a calităţii sînt realizate de structurile instituţionale responsabile de asigurarea calităţii ale organizaţiilor ofertante în conformitate cu standardele naţionale de referinţă elaborate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional şi aprobate de Guvern.
    (4) Evaluarea externă a calităţii în învăţămîntul superior este realizată de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional sau de o altă agenţie de asigurare a calităţii înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţămîntul Superior (EQAR).
    (5) Evaluarea calităţii în învăţămîntul superior vizează:
    a) capacitatea instituţională;
    b) eficienţa educaţională, inclusiv a rezultatelor academice;
    c) calitatea programelor de formare profesională iniţială şi continuă;
    d) managementul instituţional al calităţii;
    e) rezultatele cercetărilor ştiinţifice;
    f) concordanţa dintre evaluarea internă şi situaţia reală.
    [Art.371 introdus prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    Articolul 372. Evaluarea externă în vederea
                           autorizării de funcţionare provizorie
                           sau acreditării în învăţămîntul superior
    (1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată de oferirea de programe de studii superioare se supune obligatoriu, înainte de a începe să funcţioneze, procesului de evaluare externă în vederea autorizării de funcţionare provizorie.
    (2) Autorizarea de funcţionare provizorie a programelor de studii din învăţămîntul superior expiră după prima promoţie de absolvenţi.
    (3) Acreditării sînt supuse atît instituţiile de învăţămînt superior, consorţiile, cît şi programele de formare profesională iniţială şi continuă, în parte.
    (4) În învăţămîntul superior, acreditarea programelor din ciclul I, studii superioare de licenţă, se face pentru fiecare program care duce la o calificare universitară distinctă.
    (5) Instituţiile de învăţămînt superior nu pot obţine autorizare de funcţionare provizorie pentru programele de studii pentru ciclul II – studii superioare de masterat şi ciclul III – studii superioare de doctorat, dacă nu sînt acreditate programele pentru ciclul I, – studii superioare de licenţă din acelaşi domeniu.
    (6) În instituţiile care nu au drept scop principal oferirea de programe de studii, evaluarea instituţională se va face exclusiv pe subdiviziunea administrativă care organizează programele de studii.
    (7) Evaluarea externă în vederea autorizării de funcţionare provizorie sau acreditării se declanşează şi se desfăşoară după metodologia elaborată de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional şi aprobată de Guvern.
    (8) După obţinerea acreditării, programele de studii şi instituţiile de învăţămînt superior se evaluează extern la fiecare 5 ani în vederea reacreditării. Evaluarea poate avea loc şi înaintea expirării termenului de 5 ani, în condiţiile prevăzute de metodologia de evaluare externă şi acreditare a instituţiilor ofertante de programe de formare profesională şi a programelor acestora.
    (9) În cazul în care, în urma evaluării externe, instituţiile de învăţămînt superior sau programele de formare profesională iniţială sau continuă derulate de acestea nu sînt acreditate, Guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei, retrage dreptul de activitate a instituţiilor sau programelor respective, studenţii fiind repartizaţi la programe similare din alte instituţii.
    (10) În cazul obţinerii rezultatelor negative în urma evaluării externe a instituţiilor de învăţămînt superior, Guvernul, la propunerea Ministerului Educaţiei, retrage dreptul de activitate a instituţiilor sau a programelor de formare profesională, studenţii fiind repartizaţi la programe similare din alte instituţii de învăţămînt, dacă motivele care au stat la baza rezultatelor negative ale evaluării nu au fost înlăturate în cel mult 6 luni. Prevederile prezentului alineat se aplică şi programelor de studii superioare de doctorat organizate de organizaţiile din sfera cercetării şi inovării, şi instituţiilor propriu-zise în ceea ce priveşte organizarea studiilor de doctorat.
    (11) Decizia cu privire la autorizarea de funcţionare provizorie, acreditarea, neacreditarea sau retragerea dreptului de activitate a unei instituţii de învăţămint superior sau a unui program de formare profesională se adoptă de către Guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei, pe baza rezultatelor evaluării efectuate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional.
    [Art.372 introdus prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    Articolul 373. Evaluarea externă în vederea
                           autorizării de funcţionare provizorie
                           sau acreditării în învăţămîntul secundar
                           profesional, mediu de specialitate,
                           precum şi de formare continuă
    (1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată de oferirea de programe de studii secundare profesionale, medii de specialitate sau de formare continuă se supune obligatoriu, înainte de a începe să funcţioneze, evaluării externe în vederea autorizării de funcţionare provizorie.
    (2) Acreditării sînt supuse atît instituţiile ofertante, cît şi programele de formare profesională iniţială şi continuă, în parte.
    (3) Acreditarea programelor de studii din învăţămîntul secundar  profesional, mediu de specialitate şi a programelor de formare continuă se face după prima promoţie de absolvenţi, conform metodologiei elaborate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional şi aprobate de Guvern.
    (4) Decizia cu privire la autorizarea de funcţionare provizorie, acreditarea, neacreditarea sau retragerea dreptului de activitate a unei instituţii de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate, de formare continuă sau a unui program de formare profesională se adoptă de către Guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei, pe baza rezultatelor evaluării efectuate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional.
    [Art.373 introdus prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    Articolul 374. Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii
                           în Învăţămîntul Profesional
    (1) Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional este autoritate administrativă de interes naţional, cu personalitate juridică, autonomă, independentă în decizii, organizare şi planificare bugetară şi este finanţată din venituri proprii şi de la bugetul de stat.
    (2) Prin învăţămînt profesional se înţelege orice program de formare profesională de orice nivel care se finalizează cu obţinerea unei calificări, precum şi instituţiile care oferă astfel de programe.
    (3) Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
    a) realizează politicile statului în domeniul calităţii învăţămîntului secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi de formare continuă;
    b) elaborează şi propune Guvernului pentru aprobare metodologia de evaluare externă şi acreditare a instituţiilor ofertante de programe de formare profesională şi a programelor acestora;
    c) formulează şi revizuieşte periodic, pe baza bunelor practici europene şi internaţionale, standardele de acreditare, standardele naţionale de referinţă şi indicatorii de performanţă utilizaţi la evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţămînt;
    d) evaluează, pe bază de contract, instituţiile ofertante de programe de formare profesională, precum şi programele acestora în vederea autorizării de funcţionare provizorie, acreditării şi reacreditării în învăţămîntul secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi de formare continuă;
    e) efectuează, pe bază de contract, la solicitarea Ministerului Educaţiei, evaluarea calităţii unor programe şi instituţii ofertante de programe de formare profesională în învăţămîntul secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi de formare continuă;
    f) asigură obiectivitatea şi validitatea rezultatelor obţinute în procesul evaluării externe a instituţiilor ofertante şi a programelor acestora;
    g) asigură transparenţa în procesul de evaluare externă, inclusiv prin publicarea rezultatelor;
    h) elaborează şi publică lucrări în domeniul evaluării şi acreditării instituţiilor de învăţămînt;
    i) publică manuale, ghiduri, lucrări de sinteză a bunelor practici de evaluare internă şi externă şi de asigurare a calităţii;
    j) elaborează Codul de etică profesională a experţilor, pe care îl aplică în procesul de evaluare;
    k) prezintă Guvernului raportul anual de activitate şi îl publică pe pagina sa web;
    l) elaborează periodic rapoarte de autoevaluare a calităţii propriei activităţi în vederea pregătirii evaluării externe de către agenţii similare din alte ţări;
    m) colaborează cu agenţii similare din alte ţări pentru dezvoltarea şi aplicarea de măsuri eficiente de îmbunătăţire a calităţii programelor de formare profesională;
    n) face demersurile necesare pentru a fi înscrisă, în cel mult 3 ani de la înfiinţare, în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţămîntul Superior.
    (4) În exercitarea atribuţiilor, Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional are dreptul:
    a) să folosească colaboratori externi, experţi în domeniul său de activitate, remuneraţi;
    b) să alcătuiască, pe baza unei metodologii transparente şi folosind criterii de competenţă şi competitivitate, propriul registru de experţi-evaluatori, pe care îi pregăteşte metodologic şi îi deleagă pentru efectuarea misiunilor de evaluare externă a calităţii;
    c) să verifice, la încheierea misiunii de evaluare, respectarea metodologiei de evaluare aplicate de experţi;
    d) să informeze instituţia evaluată şi Ministerul Educaţiei asupra rezultatelor evaluării externe.
    (5) Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional are în structura sa:
    a) Consiliul de conducere, comisii de profil, aparatul administrativ;
    b) subdiviziunea de evaluare a programelor şi instituţiilor ofertante de programe de formare profesională din învăţămîntul superior, subdiviziunea de acreditare a programelor şi instituţiilor ofertante de programe de formare profesională din învăţămîntul superior, subdiviziunea dedicată învăţămîntului secundar profesional şi mediu de specialitate, precum şi alte subdiviziuni structurale necesare pentru realizarea atribuţiilor sale, constituite de către Consiliul de conducere;
    c) comisii pe specialităţi, care funcţionează pe lîngă subdiviziunile menţionate la lit. b) conform regulamentului de organizare şi funcţionare a acestora şi care îşi întocmesc registre de experţi-evaluatori pe bază de concurs deschis.
    (6) Conducerea executivă a Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional este exercitată de către preşedintele Consiliului de conducere, asistat de vicepreşedinte şi secretar general.
    (7) Consiliul de conducere este constituit din 15 membri: cadre cu funcţii didactice de predare şi de cercetare ştiinţifică în învăţămîntul superior şi în organizaţiile din sfera cercetării şi inovării, precum şi reprezentanţi ai studenţilor şi ai comunităţii de afaceri. Nu pot fi membri ai Consiliului de conducere persoanele cu funcţii de demnitate publică şi rectorii instituţiilor de învăţămînt superior.
    (8) Membrii Consiliului de conducere sînt selectaţi din rîndul tuturor celor interesaţi, prin concurs deschis, jurizat internaţional, pentru un mandat de 4 ani, dar nu mai mult de două mandate.
    (9) Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul general al Consiliului de conducere sînt aleşi pentru un mandat de 4 ani din rîndul membrilor acestuia.
    (10) La fiecare 4 ani sînt aleşi 8 noi membri ai Consiliului de conducere.
    (11) Atribuţiile preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului general şi ale comisiilor de profil, condiţiile şi procedurile de selectare şi numire în funcţie a membrilor Consiliului de conducere şi ai comisiilor de profil, structura şi efectivul-limită al aparatului administrativ, precum şi taxele percepute pentru procedurile de evaluare se stabilesc de Consiliul de conducere prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional şi se aprobă de către Guvern.
    [Art.374 introdus prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    Articolul 38. Conţinutul învăţămîntului
    (1) Conţinutul învăţămîntului se proiectează în baza standardelor educaţionale de stat, are caracter formativ-funcţional şi este eşalonat pe niveluri şi trepte.
    (2) Conţinutul învăţămîntului preuniversitar la diverse niveluri şi trepte este asigurat prin planuri de învăţămînt şi programe de studii, aprobate de Ministerul Educaţiei.
    (3) Planurile şi programele de învăţămînt, manualele şcolare şi alte materiale didactice destinate instituţiilor de învăţămînt de stat sînt elaborate pe bază de concurs şi puse în aplicare după coordonare cu ministerele şi departamentele interesate şi aprobate de către Ministerul Educaţiei. În unităţile de învăţămînt pot fi utilizate programe şi manuale alternative, al căror conţinut să asigure realizarea standardelor educaţionale de stat.
    (4) Planurile de învăţămînt şi programele de studii pentru învăţămîntul secundar profesional se elaborează de Ministerul Educaţiei împreună cu alte ministere şi departamente, ţinîndu-se seama de propunerile instituţiilor de învăţămînt secundar profesional şi ale factorilor interesaţi, şi se aprobă de Ministerul Educaţiei, indiferent de subordonarea instituţiilor de învăţămînt.
    [Art.38 al.(4) modificat prin LP346 din 25.07.03, MO163/01.08.03 art.672]
   
(5) Planurile de învăţămînt pentru toate nivelurile de instruire cuprind discipline obligatorii, opţionale şi facultative. Ponderea disciplinilor opţionale şi facultative creşte în clasele finale ale învăţămîntului gimnazial şi liceal.
    (6) Planurile de învăţămînt pentru instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate se aprobă de Ministerul Educaţiei şi ministerele interesate prin coordonare cu catedrele de profil ale instituţiilor de învăţămînt superior. Programele analitice se elaborează de către instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi se aprobă de catedrele respective ale instituţiilor de învăţămînt superior şi de Ministerul Educaţiei.
    [Art.38 al.(6) introdus prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498; al.(6) devine al.(7)]
    (7) Planurile de învăţămînt pentru instituţiile de învăţămînt superior se aprobă de senatele universitare, de comun acord cu Ministerul Educaţiei, în concordanţă cu standardele educaţionale de stat. Programele analitice se elaborează de catedre şi se aprobă de senatul universitar, în baza avizului favorabil al consiliului facultăţii.
    Articolul 39. Bibliotecile din sistemul învăţămîntului
    (1) Bibliotecile din instituţiile de învăţămînt sînt parte integrantă a sistemului de învăţămînt şi funcţionează  în baza unui regulament, aprobat de Ministerul Educaţiei.
    (2) Personalul cu studii superioare de specializare al bibliotecilor din sistemul învăţămîntului beneficiază de aceleaşi facilităţi ca şi cadrele didactice ale instituţiilor respective.
    (3) Pregătirea şi perfecţionarea personalului de specialitate al bobliotecilor din sistemul învăţămîntului sînt asigurate de Ministerul Educaţiei.
Capitolul III
CONDUCEREA SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÎNT
    Articolul 40. Competenţa autorităţilor publice
    (1) Autoritatile publice:
    a) determină politica de stat în sfera învăţămîntului;
    b) emit acte normative privind perfecţionarea legislatiei
învăţămîntului;
    [Art.40 al.(1), lit.c) exclusă prin LP1589 din 26.12.02, MO3-5/21.01.03 art.16; lit.d)-i) devine lit.c)-h)]
    c) asigură dezvoltarea bazei tehnico-materiale a sistemului de învăţămînt, stabilesc modul de organizare şi desfăşurare a practicii în producţie pentru elevi şi studenti;
    d) aprobă planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate în instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate şi în cele de învăţămînt superior;
   
[Art.40 al.(1), lit.d) în redacţia LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 14.09.12]
    [Art.40 al.(1), lit.d) modificată prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    e) stabilesc şi aprobă cotele anuale de subvenţionare a sistemului de învăţămînt de la bugetul de stat, modul şi normele de remunerare a cadrelor didactice din instituţiile de învăţămînt de stat de toate gradele, precum şi normele de asigurare materiala a elevilor şi studenţilor;
   
[Art.40 al.(1), lit.f) abrogată prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    [Art.40 al.(1), lit.g) în redacţia LP1199 din 04.07.02, MO106/25.07.02 art.815]
    [Art.40 al.(1), lit.g) introdusă prin LP328-XIV din 24.03.99, MO56/03.06.99; lit.g)-h) devin lit.h)-i)]

    g) încheie cu alte state acorduri de colaborare privind învăţămîntul şi nostrificarea actelor naţionale de studii;
 
   h) exercită controlul asupra activităţii Ministerului Educaţei şi evaluează activitatea lui.
    (11) Guvernul aprobă planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate cu finanţare din bugetul de stat şi pe bază de contract, pe meserii, specialităţi şi domenii generale de studiu, în instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate, superior şi postuniversitar de stat şi private.
    [Art.40 al.(11) introdus prin LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 14.09.12]
    (2) Delimitarea competenţelor între autorităţile publice în domeniul învăţămîntului se face conform Constituţiei, altor acte normative.
    (3) Organele de conducere a învăţămîntului din teritoriile care, în conformitate cu Constituţia şi cu legile organice, au statut special de autonomie îşi coordonează activitatea cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate.
    Articolul 401. Competenţa autorităţilor publice în domeniul
                            înfiinţării, reorganizării şi lichidării instituţiilor
                            de învăţămînt de stat
  
  (1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi decid, prin coordonare prealabilă cu Ministerul Educaţiei, înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţămînt preşcolar şi extraşcolar.
    [Art.401 al.(1) în redacţia LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 01.01.13]
    [Art.401 al.(2) abrogat prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 01.01.13]
    (3) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul doi decid, prin coordonare prealabilă cu Ministerul Educaţiei, înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţămînt primar, gimnazial, liceal şi extraşcolar.
    [Art.401 al.(3) în redacţia LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 01.01.13]
    (4) Ministerele şi departamentele interesate fac propuneri de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de stat de învăţămînt liceal, secundar profesional, mediu de specialitate, superior universitar, subordonate autorităţilor administraţiei publice centrale, şi le înaintează spre examinare Ministerului Educaţiei.
    [Art. 401 al.(4) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   
(5) Ministerul Educaţiei:
   
[Art.401 al.(5), lit.a) abrogată prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 01.01.13]
    b) propune înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţămînt liceal, special, secundar profesional,complementar, mediu de specialitate, superior universitar, subordonate autorităţilor administraţiei publice centrale, şi le înaintează spre examinare Guvernului.
    [Art.401 al.(5), lit.b) modificată prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]

    (6) Academia de Ştiinţe a Moldovei face propuneri de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de stat de învăţămînt liceal şi superior universitar, subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi le înaintează Guvernului spre examinare.
    [Art.401 al.(6) introdus prin LP192-XVI din 30.06.06, MO116-119/28.07.06 art.543; al.(6)-(8) devin al.(7)-(9)]
    (7) Guvernul:
    a) decide asupra propunerilor Ministerului Educaţiei şi ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei privind înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţămînt liceal, special, secundar profesional, complementar, mediu de specialitate, subordonate autorităţilor administraţiei publice centrale;
    [Art.401 al.(7), lit.a) modificată prin LP192-XVI din 30.06.06, MO116-119/28.7.06 art.543]
    [Art.401 al.(6), lit.a) modificată prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    b) confirmă propunerile Ministerului Educaţiei de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de stat de învăţămînt superior universitar şi le înaintează spre aprobare Preşedintelui Republicii Moldova;
    c) examinează şi înaintează propuneri de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de cercetări ştiinţifice, a instituţiilor de perfecţionare a cadrelor şi le prezintă spre aprobare Preşedintelui Republicii Moldova.
    (8) Preşedintele Republicii Moldova decide asupra propunerilor Guvernului privind înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţămînt superior universitar, precum şi a instituţiilor de cercetări ştiinţifice şi a instituţiilor de perfecţionare a cadrelor.
    (9) Preşedintele Republicii Moldova aprobă prin decret statutul instituţiei de stat de învăţămînt de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.
    [Art.401 al.(8) introdus prin LP70-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.298]
   
[Art.401 introdus prin LP1589 din 26.12.02, MO3/21.01.03 art.16]
    Articolul 41. Ministerul Educaţiei
    (1) Ministerul Educaţiei este organul central al administraţiei publice în domeniul învăţămîntului.
    (2) Ministerul Educaţiei îşi coordonează activitatea cu ministerele şi depratamentele de resort în domeniul învăţămîntului secundar profesional, mediu de specialitate, al învăţămîntului superior, postuniversitar, al învăţmîntului pentru adulţi şi al perfecţionării şi recalificării cadrelor.
    [Art.41 al.(2) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
  
(3) Ministerul Educaţiei îşi exercită funcţiile de control de control asupra respectării legislaţiei învăţămîntului prin intermediul inspecţiei şcolare de stat, instituite în cadrul ministerului. Regulamentul inspecţiei şcolare de stat se aprobă de Guvern.
    [Art.41 al.(3) modificat prin LP328-XIV din 24.03.99, MO56/03.06.99]
    (4) Pentru exercitarea atribuţiilor, Ministerul Educaţiei poate constitui comisii sau consilii consultative de experţi, alcătuite pe criterii de prestigiu profesional şi moral.
    (5) Ministerul Educaţiei are, în principal, următoarele competenţe:
    a) elaborează strategia şi promovează politica de stat în sfera învăţămîntului, participă la elaborarea şi promovarea politicii de stat în problemele copiilor şi tineretului;
    b) promovează politica lingvistică de stat, exercită controlul asupra respectării legislaţiei privind funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova;
    c) elaborează strategia şi dirijează executarea  planurilor de dezvoltare continuă a bazei tehnico-materiale a tuturor tipurilor de instituţii de instruire şi educaţie din subordine;
    d) elaborează standardele educaţionale de stat şi controlează realizarea lor;
    e) organizează şi coordonează activitatea de elaborarea a programelor şi planurilor de învăţămînt, a manualelor şi altor materiale didactice;
    f) stabileşte, în colaborare cu alte ministere, departamente şi cu autorităţile administraţiei publice locale, reţeaua şcolarîă, tipurile instituţiilor de învăţămînt;
    g) participă la elaborarea planurilor de admitere în instituţiile de învăţămînt subordonate şi nomenclatorului de meserii şi specialităţi;
    h) propune autorităţii administraţiei publice centrale responsabile pentru elaborarea şi promovarea politicii naţionale în domeniul muncii cotele de admitere în instituţiile de învăţămînt privat şi în cele de stat din subordine;
   
[Art.41 al.(5), lit.h) în redacţia LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 14.09.12]
    [Art.41 al.(5), lit.h) modificată prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    i) evaluează şi acreditează instituţiile de învăţămînt, de perfecţionare şi de recalificare a cadrelor din domeniu;
    [Art.41 al.(5), lit.i) în redacţia LP1199 din 04.07.02, MO106/25.07.02 art.815]
    j) evaluează cadrele didactice şi organizează profecţionarea şi recalificarea lor;
    k) propune candidaturi pentru distincţii guvernamentale;
    l) coodonează împreună cu alte ministere şi departamente, activitatea de cercetare ştiinţifică din instituţiile  subordonate  de învăţămînt superior şi de cercetare;
    m) elaborează, împreună cu Ministerul Finanţelor, normativele şi modul de finanţare de către stat a sistemului de învăţămînt;
    n) determină, în comun cu Ministerul Economiei şi cu alte ministere de resort, modul şi condiţiile de remunerare a cadrelor didactice şi altor categorii de personal din instituţiile de învăţămînt;
   
[Art.41 al.(5), lit.n) modificată prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    o) coordonează activitatea financiară a instituţiilor de învăţămînt subordonate;
    p) încheie, din împuternicirea Guvernului, acorduri de colaborare în domeniul  învăţămîntului şi ştiinţelor, educaţiei, întreţine relaţii de colaborare cu ministerele şi instituţiile de resort din străinătate;
    r) numeşte şi concediază directorii instituţiilor de învăţămînt de stat special, secundar profesional, liceal, precum şi directorii instituţiilor de învăţămînt de stat de subordonare republicană;
    [Art.41 al.(5), lit.r) în redactia LP1279 din 25.07.02, MO117-119/15.08.02 art.960]
    s) avizează conferirea titlurilor didactice de profesor universitar şi de conferenţiar universitar (docent);
    [Art.41 al.(5), lit.s) exclusă prin L1279 din 25.07.02, MO117-119/15.08.02 art.960; lit.t)-w) devin s)-v)]
    [Art.41 al.(5), lit.s) în redacţia LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    t) elaborează şi aprobă  regulamentul-tip al instituţiilor de învăţămînt preuniversitar, mediu de specialitate şi statutul-tip al instituţiilor de învăţămînt superior;
    [Art.41 al.(5), lit.t) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    u) coordonează activitatea de tutelă şi curatelă;
    v) echivalează actele de studii referitoare la învăţămîntul preuniversitar, mediu de specialitate şi superior.
    [Art.41 al.(5), lit.v) modificată prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    [Art.41 al.(5), lit.v) în redacţia LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    [Art.41 al.(5) modificat prin LP328-XIV din 24.03.99, MO56/03.06.99]

    x) determină politica în sfera pregătirii cadrelor ştiinţifice prin elaborarea planului de înmatriculare la studii superioare de doctorat în cadrul învăţămîntului superior.
   
[Art.41 al.(5), lit.x) introdusă prin LP239 din 18.10.13, MO297-303/20.12.13 art.807]
    (6) Specialiştii ministerului, conform nomenclatorului, se numesc în funcţie de către ministru, prin concurs, pe baza criteriilor de competenţă profesională stabilite printr-un regulament aprobat de Guvern.
    (7) Specialiştii ministerului sînt atestaţi o dată la 5 ani, conform criteriilor stabilite prin regulament aprobat de Guvern.
    Articolul 42. Competenţa altor ministere şi departamente
                          Ministerele şi departamentele de resort:
    a) elaborează direcţiile principale ale învăţămîntului de specialitate, standardele educaţionale de stat şi controlează realizarea lor;
    b) organizează  perfecţionarea  şi recalificarea specialiştilor din ramura respectivă;
    c) asigură finanţarea instituţiilor de învăţămînt din subordine şi dezvoltarea bazei lor tehnico-materiale.
    Articolul 43. Direcţiile de învăţămînt
    (1) Organe specializate de conducere a învăţămîntului sînt direcţiile de învăţămînt, care funcţionează în raioane şi municipii.
    [Art.43 al.(1) modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (2) Structura direcţiilor de învăţămînt se stabileşte de Guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei.
    (3) Directorul general al direcţiei de învăţămînt este propus de către autoritatea administraţiei publice locale, pe baza criteriului de competenţă profesională şi managerială, şi este numit în funcţie prin ordinul ministrului educaţiei.
    [Art.43 al.(3) în redacţia LP1279 din 25.07.02, MO117-119/15.08.02 art.960]
   
(4) În cadrul  direcţiei de învăţămînt funcţionează o inspecţie şcolară, în baza unui regulament, aprobat de Ministerul Educaţiei.
    (5) Inspectorii şcolari de specialitate şi metodiştii se numesc  în funcţie de către directorul general al direcţiei de învăţămînt, prin concurs, pe baza criteriilor de competenţă profesională.
    (6) Inspectorii şcolari au acces la toate instituţiile de învăţămînt din teritoriu.
    (7) În fiecare centru raional, oraş (municipiu) funcţionează cabinete metodice, centre etodico-psihopedagogice, servicii psihologice, inspectorate pentru protecţia copilului şi comisii medico-psihopedagogice, subordonate direcţiilor de învăţămînt.
    [Art.43 al.(7) în redacţia LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 44. Competenţele direcţiilor de învăţămînt
                          Direcţiile de învăţămînt:
    a) asigură, în raza lor teritorială, respectarea legislaţiei învăţămîntului şi promovarea politicii statului  în domeniul învăţămîntului;
    b) asigură conlucrarea instituţiilor de învăţămînt din subordine cu autoritatea administraţiei publice locale şi cu Ministerul Educaţiei;
    c) supraveghează funcţionarea reţelei de învăţămînt  preuniversitar şi exercită inspecţia şcolară;
    d) organizează implementarea a noi planuri de învăţămînt, programe de studii şi metodologii didactice în procesul instructiv-educativ;
    e) organizează asigurarea didactico-metodică a instituţiilor de învăţămînt şi acordă cadrelor didactice asistenţă metodică;
    f) organizează şi coordonează activitatea de optimizare a reţelei instituţiilor de învăţămînt preuniversitar din subordine, contribuie la finanţarea acestora şi la dezvoltarea bazei lor tehnico-materiale;
    g) coordonează activitatea de tutelă şi curatelă;
    h) asigură, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, crearea unor condiţii adecvate de activitate cadrelor didactice şi elevilor, protecţia socială a acestora;
    i) organizează activitatea de perfecţionare  a cadrelor didactice;
    j) coordonează organizarea examenelor de absolvire din instituţiile de învăţămînt şi a concursurilor (olimpiadelor) şcolare;
    k) asigură, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea obligatorie a elevilor în vîrstă de pînă la 16 ani;
    l) numesc şi concediază directorii instituţiilor de învăţămînt de stat preşcolar, primar, gimnazial, complementar (extraşcolar), artistic şi sportiv din subordine, cu consultarea prealabilă a autorităţilor publice locale de nivelul corespunzător.
   
[Art.44 lit.l) modificată LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 08.06.12]
    [Art.44 lit.l) în redactia LP1279 din 25.07.02, MO117-119/15.08.02 art.960]
    [Art.44  lit.l) în redacţia LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 45. Competenţele autorităţilor administraţiei
                         publice locale
    Autorităţile administraţiei publice locale au  în domeniul învăţămîntului, în principal, următoarele competenţe:
    a) supraveghează respectarea legislaţiei învăţămîntului în teritoriu;
    b) ţin evidenţa copiilor de vîrstă şcolară obligatorie şi  asigură şcolarizarea lor pînă la vîrsta de 16 ani;
    c) pot asigura protecţia socială a cadrelor didactice din instituţiile de învăţămînt (repartizarea de spaţiu locativ, acordarea de facilităţi, conform legislaţiei în vigoare, etc.);
   
[Art.45 lit.c) modificată prin LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09 art.609; în vigoare 01.01.10]
    d) stabilesc amplasarea şi ţin evidenţa instituţiilor de învăţămînt privat din teritoriu;
    [Art.45 lit.d) exclusă prin LP1589 din 26.12.02, MO3-5/21.01.03 art.16; lit.e)-j) devin )-i)]
    [Art.45 lit.d) modificată prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    e) ţin evidenţa şi organizează tutela minorilor orfani sau fără susţinători legali, precum şi adopţia acestora sau repartizarea lor în case de copii, şcoli de tip internat sau în plasament familial;
    f) asigură plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor orfani, precum şi a persoanelor cu handicap psihic, fizic sau de altă natură;
    g) acordă ajutor material şi de alt fel familiilor cu copii preşcolari  şi copii cuprinşi în învăţămîntul obligatoriu, în modul stabilit;
    h) asigură transportul gratuit al elevilor la şi de la instituţiile de învăţămînt în localităţile rurale, la distanţe ce depăşesc 3 km;
    i) organizează asistenţa medicală gratuită şi alimentaţia copiilor, odihna şi reconfortarea elevilor şi studenţilor în timpul vacanţelor.
    [Art.45 lit.k) exclusă prin LP1279 din 25.07.02, MO117-119/15.08.02 art.960]
   
[Art.45 lit.k) în redacţia LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 46. Organele administrative şi consultative
    (1) În sistemul de învăţămînt funcţionează următoarele organe administrative şi consultative:
    a) la nivel republican:
    Consiliul (Colegiul) Ministerului Educaţiei, prezidat de ministru. Membrii Colegiului sînt numiţi prin hotărîre a Guvernului;
    b) la nivel local:
    consiliul de administraţie al direcţiei raionale, municipale de învăţămînt, prezidat de directorul general al direcţiei de învăţămînt şi format din directorul general al direcţiei, directorii generali adjuncţi, şeful inspecţiei şcolare, contabilul şef şi şeful cabinetului metodic;
    consiliul consultativ al direcţiei raionale, municipale de învăţămînt, aprobat de comitetul executiv respectiv şi format din directori de unităţi de învăţămînt, alte cadre didactice de prestigiu şi reprezentanţi ai părinţilor, ai administraţiei publice locale şi unităţile economice;
    [Art.46 al.(1), lit.b) modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    c) în instituţiile de învăţămînt preuniversitar consiliul profesoral al instituţiei de  învăţămînt, format din cadrele didactice şi prezidat de director;
    consiliul de administraţie al instituţiei de învăţămînt, format din director, directorii adjuncţi, contabilul-şef, cadrele didactice alese de consiliul profesoral, reprezentanţii părinţilor, ai autorităţii administraţiei publice locale, elevi (în licee şi şcoli profesionale).
    d) în instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate (colegii):
    consiliul profesoral al colegiului;
    consiliul de administraţie al colegiului;
    [Art.46 al.(1), lit.d) introdusă prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498; lit.d) devine lit.e)]
    Directorul  instituţiei de învăţămînt este preşedintele consiliului  de administraţie;
    e) în instituţiile de învăţămînt superior: senatul universitar al institutului de învăţămînt, prezidat de rector;
    biroul senatului universitar, alcătuit din rector, prorectorii  şi secretarul ştiinţific;
    consiliul de administraţie al universităţii;
    consiliul facultăţii, prezidat de decan;
    consiliul ştiinţific al departamentului, prezidat de directorul departamentului;
    [Art.46 al.(1), lit.e) modificată prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    (2) Structura şi atribuţiile organelor din instituţiile de învăţămînt superior sînt stabilite prin Cartea universitară, iar ale celor din  instituţiile de învăţămînt preuniversitar - prin statutul unităţilor respective.
   (3) Studenţii la ciclul licenţă, studenţii la ciclul masterat şi studenţii la ciclul doctorat sînt reprezentaţi în senatul universitar, consiliul facultăţii, consiliul de administraţie al instituţiei de învăţămînt în proporţie de nu mai puţin de 1/5, dar nu mai mult de 1/4 din numărul membrilor acestora.
    [Art.46 al.(3) în redacţia LP31 din 25.02.11, MO40-42/18.03.11 art.84]
    (4) Elevii şi părinţii pot constitui consilii care funcţionează  în conformitate cu statutul instituţiei de învăţămînt.
    (5) Ministerul Educaţiei, direcţiile de învăţămînt organizează periodic congrese şi conferinţe cu rol consultativ şi metodic ale cadrelor didactice.
    Articolul 47. Administrarea instituţiilor de învăţămînt
                          preuniversitar şi mediu de specialitate
    [Art.47 titlul modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   
(1) Instituţiile de învăţămînt preuniversitar funcţionează în conformitatecu prevederile prezentei legi şi poartă răspundere de realizarea standardelor educaţionale de stat, de apărarea drepturilor copiilor şi personalului, precum şi de ocrotirea vieţii şi sănătăţii elevilor.
    (2) Activitatea instituţiilor de învăţămînt preuniversitar este reglementată prin statut, elaborat în baza unui statut-tip şi aprobat de organul ierarhic superior de conducere a învăţămîntului.
    (3) Instituţia de învăţămînt  preuniversitar are, în principal, următoarele competente:
    a) determină tehnologiile educaţionale adecvate;
    b) stabileşte modalităţile de evacuare şi control al procesului de învăţămînt;
    c) elaborează statutul instituţiei şi regulamentul de ordine interioară;
     d) numeşte şi concediază, în condiţiile legii, cadrele didactice din instituţiile de învăţămînt de stat, după coordonarea prealabilă cu direcţia de învăţămînt - în cazul instituţiilor de învăţămînt de subordonare locală şi, respectiv, cu Ministerul Educaţiei - în cazul instituţiilor de învăţămînt de stat special, secundar profesional, precum şi al celor de subordonare republicană;
     [Art.47 al.(3), lit.d) modificată LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 01.01.13]
    [Art.47 al.(3), lit.d) în redactia LP1279 din 25.07.02, MO117-119/15.08.02 art.960]
   
[Art.47 al.(3), lit.d) în redacţia LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    e) numeşte şi concediază, în condiţiile legii, personalul auxiliar;
    [Art.47 al.(3), lit.e) introdusă prin LP1279 din 25.07.02, MO117-119/15.08.02 art.960; lit.e) devine lit.f)]
    f) contribuie la dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi didactice, la utilizarea raţională a acesteia.
    (4) În funcţie de nivelul de învăţămînt realizat, instituţiile de învăţămînt preuniversitar se clasifică astfel:
    grădiniţa de copii (vîrsta de 5 - 7 ani);
    şcoala primară (clasele I - IV);
    gimnaziul (clasele V - IX);
    liceul (claselel  X - XII (XIII);
   
[Art.47 al.(4) modificat prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 01.01.13]
 
   (5) În cazul în care şcoala primară şi gimnaziul funcţionează cu administraţie unică, instituţia de învăţămînt se va numi gimnaziu, iar în cazul funcţionării cu administraţie unică a şcolii primare, gimnaziului şi liceului, instituţia de învăţămînt se va numi liceu. Gimnaziul şi liceul pot funcţiona ca instituţii de învăţămînt de circumscripţie pentru elevii din două sau mai multe localităţi.
    [Art.47 al.(5) modificat prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 01.01.13]
    (6) Instituţiile de învăţămînt preuniversitar de stat sînt subordonate Ministerului Educaţiei şi autorităţilor administraţiei publice locale. Supravegherea şi controlul asupra activităţii instituţiilor de învăţămînt preuniversitar privat se efectuează de către Ministerul Educaţiei şi autorităţile administraţiei publice locale în condiţiile legii.
    [Art.47 al.(6) modificat prin LP559 din 25.12.03, MO6-12/01.01.04 art.72]
   
(7) Instituţiile de  învăţămînt  preuniversitar sînt conduse de directori, care îşi exercită funcţiile de conducere  în  comun  cu consiliul profesoral şi consiliul de administraţie.
    (8) Directorii instituţiilor publice de învăţămînt preuniversitar sînt numiţi în funcţie prin concurs pentru o perioadă de 5 ani. La expirarea perioadei de 5 ani, funcţia de director este declarată vacantă.
    [Art.47 al.(8) în redacţia LP67 din 23.04.10, MO75-77/18.05.10, art.215]
    [Art.47 al.(8) modificat prin LP1208 din 28.07.2000, MO154/14.12.2000]
    (9) Instituţiile de învăţămînt preuniversitar pot stabili relaţii de colaborare şi contacte directe cu instituţii de învăţămînt similare din afara republicii, conform legislaţiei în vigoare.
    (10) Pentru copiii orfani sau pentru cei  fără  tutori  legali funcţionează case de copii şi şcoli de tip internat.
    (11) Instituţiile publice de învăţămînt mediu de specialitate sînt conduse de directori, numiţi în funcţie prin concurs de către ministerele de resort pentru o perioadă de 5 ani. La expirarea perioadei de 5 ani, funcţia de director este declarată vacantă.
   
[Art.47 al.(11) în redacţia LP67 din 23.04.10, MO75-77/18.05.10, art.215]
    [Art.47 al.(11) introdus prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   
(12) Directorii instituţiilor private de învăţămînt preuniversitar şi ai instituţiilor private de învăţămînt mediu de specialitate, inclusiv cooperatist, sînt numiţi în funcţie de către consiliul de fondatori al instituţiei de învăţămînt respective, prin coordonare cu Ministerul Educaţiei, în condiţiile prezentei legi.
    [Art.47 al.(12) introdus prin LP67 din 23.04.10, MO75-77/18.05.10, art.215]
    Articolul 48. Administrarea instituţiei de învăţămînt superior
    (1) Instituţia de învăţămînt superior cuprinde facultăţi, departamente, catedre, laboratoare şi alte unităţi (secţii) de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi microproducţie.
    (2) La instituţia de învăţămînt superior se pot afilia colegii  şi licee (clasele  X  - XII). Colegiul poate fi şi unitate  funcţională a instituţiei de învăţămînt superior.
    (3) Instituţia de învăţămînt superior universitar este condusă de senatul universitar, prezidat de rector; facultatea - de consiliul facultăţii, prezidat de decan; departamentul - de consiliul ştiinţific, prezidat de director; catedra - de şeful de catedră; conducerea operativă a instituţiei de învăţămînt superior universitar este asigurată de biroul  senatului universitar.
    [Art.48 al.(3) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   
[Art.48 al.(3) modificat prin LP1208 din 28.07.2000, MO154/14.12.2000]
    (4) Rectorii instituţiilor de stat de învăţămînt superior sînt aleşi pe bază de concurs de senatul instituţiilor, cu excepţia rectorului instituţiei de învăţămînt de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, rectorilor instituţiilor de învăţămînt superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care sînt numiţi în funcţie de către autorităţile respective. Rectorii tuturor instituţiilor de stat de învăţămînt superior sînt confirmaţi în post de către Guvern, cu excepţia rectorului instituţiei de învăţămînt de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, care este numit în funcţie prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova.
    [Art.48 al.(4) textul "cu excepţia rectorului instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, rectorilor instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care sînt numiţi în funcţie de către autorităţile respective” şi textul “care este numit în funcţie prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova" declarat neconstituțional prin HCC19 din 03.06.14, MO238-246/15.08.14 art.32; în vigoare 03.06.14]
    [Art.48 al.(4) în redacţia LP70-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05 art.298]
   
[Art.48 al.(4) modificat prin LP543 din 12.10.01, MO141/22.11.01 art.1095]
   
[Art.48 al.(4) în redacţia LP259-XIV din 24.12.98]
    (5) Funcţionarea instituţiilor de învăţămînt superior este reglementată prin Cartea universitară, adoptată de senatul universitar.
    (6) Rectorii  instituţiilor de învăţămînt superior  pot organiza consiliul rectorilor, organ cu funcţii consultative.
    [Art.48 al.(7) exclus prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    [Art.48 al.(7) în redacţia LP1208 din 28.07.2000, MO154/14.12.2000]
    Articolul 49. Autonomia universitară
    (1) Instituţiile de învăţămînt superior de stat dispun de statut de autonomie universitară.
    [Art.49 al.(1) modificat prin LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 01.01.13]
 
   (11) Autonomia universitară constă în dreptul comunităţii universitare de a se organiza şi a se autogestiona (domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei), de a-şi exercita libertăţile academice fără niciun fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu politicile şi strategiile naţionale ale dezvoltării învăţămîntului superior şi postuniversitar.
    [Art.49 al.(11) introdus prin LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 01.01.13]
    (2) Autonomia universitară virează domeniile conducerii, structurării şi funcţionării instituţiei, activităţii didactice şi  de cercetare ştiinţifică, administrării şi finanţării şi se realizează, în principal, în:
    a) organizarea, desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de învăţămînt şi de cercetare ştiinţifică;
    b) stabilirea specializărilor;
    c) elaborarea planurilor de studii şi a programelor analitice în conformitate cu standardele educaţionale de stat;
   
d) organizarea admiterii candidaţilor la studii, ţinînd cont de criteriile specifice profilului instituţiei de învăţămînt superior de stat;
    [Art.49 al.(2), lit.d) în redacţia LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 01.01.13]
    e) selectarea şi  promovarea cadrelor didactice şi ale celorlalte categorii de personal;
    f) stabilirea criteriilor de evaluare a activităţii didactice şi ştiinţifice;
    g) acordarea de titluri didactice;
    h) eligibilitatea tuturor organelor de conducere, prin vot secret;
    i) rezolvarea problemelor sociale ale studenţilor şi personalului;
    j) asigurarea ordinii şi disciplinei în spaţiul universitar;
    k) găsirea surselor suplimentare de venituri;
    l) stabilirea  relaţiilor de colaborare cu diverse instituţii de învăţămînt şi ştiinţifice, centre şi organizaţii din republică şi din străinătate.
    (3) În plan financiar, autonomia universitară se realizează prin:
    a) desfăşurarea activităţii în condiţii de autogestiune pe principii de nonprofit, în modul stabilit de Guvern;
    b) administrarea resurselor financiare prin conturi bancare, inclusiv a transferurilor din bugetul de stat;
    c) utilizarea resurselor disponibile pentru desfăşurarea activităţii statutare, conform propriilor decizii;
    d) acumularea veniturilor proprii din taxe, servicii acordate, lucrări executate şi din alte activităţi specifice, conform nomenclatorului serviciilor prestate aprobat de Guvern;
    e) stabilirea, în coordonare cu organul ierarhic superior, a cuantumului taxelor pentru studiile pe bază de contract şi pentru serviciile acordate şi lucrările executate contra plată, întru asigurarea realizării scopurilor şi obiectivelor statutare;
    f) administrarea imobilelor, a fondurilor fixe şi a întregului patrimoniu gestionat şi asigurarea condiţiilor optime de dezvoltare a bazei materiale a instituţiei;
    g) utilizarea patrimoniului şi a drepturilor aferente pentru realizarea scopurilor statutare ale instituţiei de învăţămînt superior de stat.
    [Art.49 al.(3) în redacţia LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 01.01.13]
   
h) posibilitatea de a crea, cu acordul fondatorului, instituţii publice: instituţii de cercetare şi inovare, centre experimentale şi didactice, clinici universitare, spitale universitare, staţiuni şi terenuri didactice, incubatoare universitare de afaceri, cluburi sportive şi studiouri de creaţie. Instituţiile respective desfăşoară activităţi cu caracter necomercial, urmînd strict principiul nonprofit.
    [Art.49 al.(3), lit.h) introdusă prin LP155 din 28.06.13, MO173-176/09.08.13 art.582]
    Articolul 50. Evaluarea în învăţămînt
    (1) Evaluarea sistemului de învăţămînt şi a procesului de învăţămînt se asigură de Ministerul Educaţiei, de ministerele care au în subordine instituţii de învăţămînt, de organele locale de conducere a învăţămîntului, în baza unui regulament, aprobat  prin ordin al ministrului.
    (2) Ministerul Educaţiei asigură evaluarea periodică a nivelului de pregătire profesională şi metodică a cadrelor didactice şi de conducere din învăţămînt.
   
[Art.50 al.(2) modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (3) Evaluarea rezultatelor educaţionale se face în mod obligatoriu la fiecare nivel de învăţămînt, în conformitate cu obiectivele şi finalităţile programelor de studii.
    (4) Instituţia de învăţămînt este autonomă în alegerea modului şi a formelor de verificare pe parcurs a cunoştinţelor elevilor.
    (5) Cadrele didactice şi de conducere din instituţiile de învăţămînt preuniversitar de stat sînt evaluate o dată la 5 ani.
   
[Art.50 al.(5) modidficat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (6) Evaluarea cadrelor didactice se efectuează conform criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei, la baza cărora se pune componenţa profesională, calitatea activităţii didactice şi de conducere pregătirea metodico-pedagogică şi psihologică, competenţele de evaluare a rezultatelor educaţionale.
   
[Art.50 al.(6) modidficat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (7) Rezultatele evaluării constituie temei pentru acordarea de grade didactice, stabilirea salariilor şi sporurilor la salariu, precum şi pentru eliberarea din funcţie.
    Articolul 51. Rapoartele de activitate
    (1) Direcţia raională (municipală) de învăţămînt elaborează, la sfîrşitul fiecărui an şcolar, un raport de activitate privind starea învăţămîntului din teritoriu, care se prezintă Ministerului Educaţiei şi autorităţii administraţiei publice locale.
    [Art.51 al.(1) modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (2) Rectorii instituţiei de învăţămînt superior elaborează, la sfîrşitul fiecărui an universitar, un raport de activitate a instituţiei de învăţămînt, pe care îl prezintă Ministerul Educaţiei.
    (3) Ministerul Educaţiei prezintă anual Guvernului un raport de activitate privind starea sistemului de  învăţămînt  şi direcţiile de dezvoltare a învăţămîntului.
    (4) Rapoartele de activitate anuale se dau publicităţii.
Capitolul IV
PERSONALUL DIN ÎNVĂŢĂMÎNT. ELEVII, STUDENŢII ŞI
PĂRINŢII. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR
    Articolul 52. Personalul din învăţămînt
    Personalul din învăţămînt este format din cadre didactice, cadre ştiinţifice, cadre didactice auxiliare şi personalul administrativ.
    Articolul 53. Cadrele didactice
    (1) În învăţămîntul preuniversitar cadre didactice sînt:
    a) educatorul în învăţămîntul preşcolar, primar şi special;
    b) metodistul în învăţămîntul preşcolar;
    [Art.53 al.(1), lit.b) introdusă prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498; lit.b)-g) devin lit.c)-h)]
    c) logopedul în învăţămîntul preşcolar, primar şi special;
    d) psihologul şcolar în învăţămîntul preuniversitar;
    e) învăţătorul în învăţămîntul primar (clasele I-IV);
    f) profesorul în învăţămîntul secundar (gimnazial, liceal, profesional);
    g) instructorul, maistrul-instructor în învăţămîntul secundar profesional;
    h) pedagogul social în căminele de elevi.
    (2) În învăţămîntul mediu de specialitate cadre didactice sînt:
    a) pedagogul social în căminele de elevi din colegii;
    b) maistrul-instructor în învăţămîntul mediu de specialitate;
    c) psihologul în învăţămîntul mediu de specialitate;
    d) metodistul în învăţămîntul mediu de specialitate;
    e) profesorul în învăţămîntul mediu de specialitate.
    [Art.53 al.(2) introdus prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498; al.(2) devine al.(3)]
    (3) În învăţămîntul superior cadre didactice sînt:
    a) pedagogul social în căminele de studenţi;
    b) asistentul universitar;
    c) lectorul universitar;
    d) lectorul superior universitar;
    e) conferenţiarul universitar (docentul);
    f) profesorul universitar.
    (4) În învăţămîntul complementar cadre didactice sînt:
    a) metodistul;
    b) educatorul.
    [Art.53 al.(4) introdus prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498; al.(3)-(6) devin al.(5)-(8)]
    (5) Condiţiile de ocupare a funcţiilor didactice din învăţămînt se stabilesc de Ministerul Educaţiei.
   
(51) Nu pot ocupa funcţii didactice, ştiinţifice, didactice auxiliare şi administrative în învăţămînt persoanele cu antecedente penale, inclusiv stinse, care au săvîrşit infracţiuni contra minorilor, sănătăţii publice sau convieţuirii sociale.
    [Art.53 al.(51) modificat prin LP294 din 21.12.12, MO31-35/15.02.13 art.116]
    (6) Norma didactică a cadrelor din învăţămînt se stabileşte de Guvern la propunerea Ministerul Educaţiei, în comun cu Ministerul Economiei şi cu alte ministere de resort.
   
[Art.53 al.(6) modificat prin LP107-XVI din 16.05.08, MO107-109/20.06.08 art.417]
    (7) Salarizarea cadrelor didactice se efectuează în modul, condiţiile şi mărimile prevăzute de Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar.
    [Art.53 al.(7) în redacţia LP447-XVI din 28.12.06, MO51-53/13.04.07 art.239]
    [Se suspendă acţiunea al.5 art.53, în partea ce se referă la mărimea salariului minim, pentru anul 1999 prin Legea nr.216-XIV din 12.12.98]
    (8) Pentru grad didactic superior se acordă un spor la salariu de 50% faţă de salariul funcţiei, pentru gradul întîi - de 40  %, pentru gradul al doilea - 30 %.
    (9) Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior universitar şi mediu de specialitate care se angajează conform repartizării în instituţii de învăţămînt din mediul rural în primii 3 ani de activitate beneficiază de:
    a) locuinţă gratuită, acordată de autoritatea administraţiei publice locale pentru perioada de activitate în localitatea respectivă. În cazul în care autoritatea administraţiei publice locale nu poate oferi tînărului specialist o locuinţă corespunzătoare, acestuia i se vor acoperi cheltuielile pentru închirierea locuinţei;
    b) o indemnizaţie unică în mărime de:
    30 mii de lei pentru tinerii specialişti absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior universitar, care se achită după cum urmează:
    - 7 mii lei în termen de o lună de la data angajării în funcţie;
    - 10 mii lei la expirarea unui an de activitate în funcţie;
    - 13 mii lei la expirarea a 3 ani de activitate în funcţie;
    24 mii de lei pentru tinerii specialişti absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate, care se achită după cum urmează:
    - 6 mii lei în termen de o lună de la data angajării în funcţie;
    - 8 mii lei la expirarea unui an de activitate în funcţie;
    - 10 mii lei la expirarea a 3 ani de activitate în funcţie;
    c) compensarea lunară a costului a 30 kW de energie electrică şi  asigurarea gratuită, în fiecare an, cu un metru cub de lemne şi o tonă de cărbuni, iar în cazul încălzirii cu gaze - compensarea costului unui metru cub de lemne şi a unei tone de cărbuni;
    d) majorarea, începînd cu 1 ianuarie 2005, cu 20% a salariilor tarifare ale tinerilor specialişti din domeniul învăţămîntului, angajaţi în mediul rural în anii 2002, 2003, 2004, inclusiv în satele ce intră în componenţa municipiilor Chişinău (Băcioi, Brăila, Condriţa, Ghidighici, Truşeni, Bubuieci, Bîc, Humuleşti, Budeşti, Coloniţa, Cruzeşti, Tohatin, Ciorescu, Grătieşti, Hulboaca, Stăuceni) şi Bălţi (Elizaveta, Sadovoe).
    [Art.53 al.(9) introdus prin LP418-XV din 16.12.04, MO01-04/01.01.05 art.12]
    Articolul 54. Pregătirea, perfecţionarea şi racalificarea
                         cadrelor didactice
    (1) Formarea  cadrelor didactice este prioritară  şi  anticipează dezvoltarea învăţămîntului.
    (2) Formarea cadrelor didactice se realizează în instituţii de învăţămînt superior şi în colegii, după planuri de învăţămînt care cuprind discipline de pregătire teoretică şi practică în domeniile pedagogiei, psihologiei şi metodicii de specialitate.
    [Art. 54 al.(2) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   
(3) Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior de alt  profil decît pedagogic pot profesa în învăţămînt numai dacă au efectuat pregătirea prin disciplinele prevăzute la alin. 2.
    (4) Pentru cadrele didactice statul  asigură posibilităţi de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi psihopedagogice sau de recalificare profesională în vederea obţinerii de grade şi categorii de calificare.
    (5) Perfecţionarea şi recalificarea tuturor cadrelor didactice şi a personalului de conducere se realizează, de regulă, la facultăţile instituţiilor de învăţămînt superior sau în alte instituţii, acreditate în modul stabilit de lege.
    (6) Perfecţionarea de specialitate, metodică şi psihopedagogică a cadrelor didactice din învăţămîntul preuniversitar, precum şi pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice de conducere şi inspectare, este organizată şi coordonată de Ministerul Educaţiei.
    (7) Perfecţionarea cadrelor didactice din învăţămîntul superior se efectuează prin învăţămînt postuniversitar, stagii şi programe de specializare, de cercetare ştiinţifică şi prin alte programe, realizate în republică sau în străinătate.
    (8) Perfecţionarea cadrelor didactice este obligatorie şi se realizează cel puţin o dată la 5 ani, avîndu-se drept obiectiv racordarea permamentă a nivelului de calificare la renovarea conceptuală metodologică, curriculară şi tehnologică a învăţămîntului.
    (9) Recalificarea sau specializarea cadrelor didactice se face în funcţie de cerinţele sistemului de învăţămînt şi de opţiunile individuale.
    (10) Cadrele didactice şi de conducere pot solicita din proprie iniţiativă acordarea de grade didactice şi manageriale. Modul de acordare a gradelor didactice şi manageriale se stabileşte de Ministerul Educaţiei.
    [Art.54 al.(10)  în redacţia LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 55. Drepturile cadrelor didactice
    Cadrele didactice au dreptul:
    a) să aleagă programele de studii, formele şi metodele de predare, manualele şi materialele didactice aprobate de Ministerul Educaţiei pe care  le consideră adecvate realizării standardelor educaţionale de stat;
    b) să participe la alegerea de democratică a reprezentanţilor lor în organele administrative şi consultative ale instituţiei de învăţămînt;
    c) să li se includă în vechimea în muncă pedagogică activitatea didactică desfăşurată în învăţămîntul preuniversitar şi mediu de specialitate, în cazul trecerii lor în învăţămîntul superior;
    [Art.55 lit.c) modificată prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
    d) să beneficieze de asigurare preferenţială cu spaţiu locativ, de concedii de odihnă prelungite, de asistenţă medicală gratuită, de reduceri la plata pentru serviciile comunale, conform legislaţiei în vigoare, iar în localităţile rurale - şi de alte facilităţi  prevăzute specialiştilor din gospodăria agricolă;
    [Art.55 lit.d) modificată prin LP552-XIV din 28.07.99]
    e) să li se acorde, pe bază de contract, concediu cu durata de pînă la 3 luni, cu păstrarea salariului, pentru elaborarea de manuale, lucrări metodice, monografii, la comanda Ministerului Educaţiei.
    Articolul 56. Obligaţiile cadrelor didactice
    Cadrele didactice sînt obligate:
    a) să respecte în activitate normele de etică, să cultive, prin propriul exemplu, principiile morale de dreptate, echitate, umanism, generozitate, hărnicie, patriotism şi alte virtuţi;
    b) să asigure buna desfăşurare a procesului  instructiv-educativ, însuşirea temeinică a programelor de studii şi dezvoltarea capacităţilor elevilor şi studenţilor;
    c) să asigure securitatea vieţii şi ocrotirea sănătăţii copiilor în procesul de învăţămînt;
    d) să desfăşoare procesul de educaţie şi instruire în spiritul stimei faţă de familie, părinţi, adulţi, al respectului faţă de valorile culturale şi spirituale naţionale şi universale, să educe o atitudine grijulie faţă de mediul înconjurătoi;
    e) să-şi perfecţioneze în permanenţă calificarea profesională, măiestria pedagogică;
    f) să nu facă propagandă şovină, naţionalistă, politică, religioasă, militaristă, aceasta fiind incompatibilă cu activitatea pedagojică;
    g) să nu implice elevii  în acţiuni de stradă (mitinguri, demonstraţii pichetări etc.).
    Articolul 57. Drepturile elevilor şi studenţilor
    (1) În instituţiile de învăţămînt de toate gradele se respectă drepturile şi libertăţile elevilor şi  studenţilor. Sînt  interzise pedepsele corporale, aplicarea sub orice formă a metodelor de violenţă fizică sau psihică.
    (2) Elevii şi studenţii au, în principal, următoarele drepturi:
    a) să-şi expună liber opiniile, convingerile, ideile;
    b) să aleagă tipul instituţiei de învăţămînt, programele de studii, aprobate de Ministerul Educaţiei, la disciplinele opţionale şi facultative;
    c) să fie asiguraţi, în modul stabilit, cu bursă, cămin, internat, manuale, asistenţă medicală, alimentaţie, cu serviciul de transport;
    d) să fie aleşi în componenţa unor organe administrative şi consultative ale instituţiei de învăţămînt;
    e) să beneficieze de concediu suplimentar plătit la locul de muncă, la săptămînă redusă de muncă şi de alte facilităţi, prevăzute de legislaţie, în cazul cînd urmează studiile cu frecvenţă redusă.
    [Art.57 al.(2), lit.e) modificată prin LP71-XVI din 05.05.05, MO71-73/20.05.05art.300]
   
(3) Elevii şi studenţii se bucură şi de alte drepturi, consemnate în statutul instituţiei de învăţămînt.
    (4) În vederea realizării dreptului la educaţie al elevilor şi studenţilor care au nevoie de asistenţă socială, statul suportă, parţial sau integral, cheltuielile de întreţinere în perioada de şcolaritate. Categoriile de persoane care sînt în drept să beneficieze de un  atare ajutor, precum şi formele şi mărimea acestuia, sînt stabilite de Guvern.
    (5) Statul suportă, parţial sau integral, cheltuielile de întreţinere a elevilor şi studenţilor care au nevoie de protecţie socială şi ajutor, inclusiv a celor din şcolile de tip sanatorial sau de tip familie, conform normativelor în vigoare.
    (6) Statul creează persoanelor dotate condiţii favorabile pentru studii  în republică sau peste hotare. Categoria respectivă de persoane este stabilită de o comisie, desemnată de ministerele de resort.
    Articolul 58. Obligaţiile elevilor, studenţilor şi absolvenţilor
    (1) Elevii sînt datori să urmeze învăţămîntul obligatoriu şi să îndeplinească cerinţele statutului  instituţiei de învăţămînt, să însuşească materiile prevăzute de programele de studii, să  frecventeze orele de clasă.
    (2) Pentru absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate este obligatorie cunoaşterea limbii de stat în limitele programei instituţiilor respective.
    [Art.58 al.(2) modificat prin LP237 din 13.06.03, MO122/17.06.03 art.498]
   (3) Dacă absolventul care şi-a făcut studiile în bază de contract refuză să se prezinte la serviciu sau suspendă activitatea, pînă la expirarea termenului de 5 ani, în organizaţia sau întreprinderea de care a fost recomandat pentru  instruire, el este obligat să restituie cheltuielile de studii.
    (4) Elevii şi studenţii au şi alte îndatoriri, consemnate în regulamentul de ordine interioară al instituţiei de învăţămînt.
    (5) Încălcarea de către studenţi a  regulamentului  de ordine interioară al instituţiei de învăţămînt superior atrage sancţionarea lor pînă la exmatriculare.
    Articolul 59. Ocrotirea sănătăţii în instituţiile de învăţămînt
    Instituţiile medicale ale Ministerului Sănătăţii şi instituţiile medicale departamentale asigură efectuarea întregului complex de măsuri în vederea ocrotirii sănătăţii preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, precum şi a personalului didactic din sistemul de învăţămînt.
    Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părinţilor
    (1) Părinţii sau tutorii au dreptul:
    a) să aleagă  pentru  copii instituţiile de învăţămînt şi  limba  de instruire;
    b) să ceară respectarea în şcoală a drepturilor şi  libertăţilor copilului;
    c) să ia cunoştinţă de mersul şi conţinutul procesului de învăţămînt precum şi de rezultatele evaluării elevilor;
    d) să instruiască  în familie copilul, asigurîndu-i posibilitatea de a obţine studiile corespunzătoare unui anumit nivel de învăţămînt;
    e) să fie aleşi  în componenţa  unor organe administrative şi consultative ale instituţiei de învăţămînt.
    (2) Părinţii sau tutorii sînt obligaţi:
    a) să asigure încadrarea copilului într-o formă de învăţămînt obligatoriu  (de stat sau privat) ori să realizeze instruirea lui în familie;
    b) să asigure educaţia copilului în familie şi să-i creeze condiţii adecvate pentru studii, dezvoltare a  aptitudinilor, activitate extraşcolară şi de autoinstruire.
    (3) Părinţii sau tutorii care nu contribuie la educaţia şi instruirea copilului sînt pasibili de răspundere, în  conformitate  cu legislaţia în vigoare.
Capitolul V
FINANŢAREA SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÎNT.
BAZA LUI TEHNICO-MATERIALĂ
    Articolul 61. Finanţarea sistemului de învăţămînt
    (1) Învăţămîntul se finanţează în mod prioritar. Sursa principală de finanţare a sistemului de învăţămînt de stat o constituie mijloacele bugetare. Instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general se finanţează în bază de cost standard per elev, cu utilizarea coeficienţilor de ajustare în modul stabilit de Guvern.
    [Art.61 al.(1) modificat prin LP91 din 26.04.12, MO113-118/08.06.12 art.375; în vigoare 08.06.12]
    (2) Statul garantează alocarea anuală de mijloace bugetare pentru învăţămînt în proporţie de cel puţin 7 % din produsul intern brut, inclusiv mijloacele valutare, şi asigură protecţia articolelor de cheltuieli de la buget.
    [Se suspendă acţiunea al.(2) art.61 pentru anul 1999 prin Legea nr.216-XIV din 12.12.98]
    [Art.61 al.(3) exclus prin LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09 art.609; în vigoare 01.01.10]
    [Se suspendă acţiunea al.(3) art.61 pentru anul 1999 prin Legea nr.216-XIV din 12.12.98]
    (4) Instituţiile din sistemul învăţămîntului de stat pot  beneficia şi de alte surse legate de finanţare, cum ar fi:
    a) mijloacele provenite din pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea cadrelor, din lucrările de cercetare ştiinţifică realizate pe bază de contract;
    b) veniturile provenite din comercializarea articolelor confecţionate în procesul de învăţămînt (în gospodării didactice, ateliere experimentale etc.), precum şi din arendarea localurilor, construcţiilor, echipamentelor;
    c) donaţiile şi veniturile provenite din colaborarea (cooperarea) internaţională, precum şi donaţiile de la persoane fizice şi juridice.
    d) venituri din plata pentru chirie în căminele instituţiilor de învăţămînt.
    [Art.61 al.(4), lit.d) introdusă prin LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09 art.609; în vigoare 01.01.10]
    [Art.61 al.(5)-(6) excluse prin LP268 -XVI din 28.07.06, MO142-145/08.09.06 art.702]
    [Art.61 al.(5)-(6) modificate prin LP154 din 21.07.05, MO126/23.09.05 art.611]
    [Art.61 al.(6) în redacţia LP430 din 31.10.03, MO239-242/05.12.03 art.956]

    [Art.61 al.(5)-(6) introduse prin LP1132 din 14.06.02, MO96/05.07.02 art.705; al.(5)-(13) devin (7)-(15)]   
  
  (5) Învăţămîntul poate fi sprijinit de societăţi şi asociaţii profesionale şi de patronat.
    (6) Unităţile de învăţămînt profesional de stat pot beneficia de finanţare din contul mijloacelor alocate de agenţii economici, precum şi din surse nebugetare şi surse private. Alocaţiile nebugetare, indiferent de mărimea acestora, nu pot condiţiona reducerea mijloacelor bugetare alocate pentru învăţămîntul profesional.
    (7) Statul asigură finanţarea prioritară a  investigaţiilor ştiinţifice, organizate în învăţămînt.
    [Art.61 al.(9) exclus prin LP523 din 11.10.01, MO131/31.10.01 art.981; al.(10)-(14) devin al. (9)-(13)]
    [Art.61 al.(10)-(11) excluse prin LP1440 din 08.11.02, MO178/27.12.02 art.1354, al.(1)-(15) devin (10)-(13)]
   
[Art.61 al.(12)-(15) devin (10)-(13) prin LP1440 din 08.11.02, MO178/27.12.02 art.1354]
    [Art.61 al.(9) în redacţia LP439 din 27.07.01, MO114/20.09.01 art.856]
   
(8) Mijloacele bugetare alocate pentru învăţămînt şi veniturile instituţiilor instructiv-educative  provenite din surse legate sînt intangibile.
    [Art.61 al.(9) exclus prin LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09 art.609; în vigoare 01.01.10]
    (10) Instituţia de învăţămînt de stat gestionează în modul stabilit mijloacele financiare alocate şi disponibile, are bilanţ independent şi conturi trezoreriale în Trezoreria de Stat.
    [Art.61 al.(10) în redacţia LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09 art.609; în vigoare 01.01.10]
   
(11) Instituţia de învăţămînt superior de stat este o unitate cu autonomie financiară care activează în condiţiile art. 49.
    [Art.61 al.(11) introdus prin LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12 art.644; în vigoare 01.01.13]
    [Art.61 al.(11) exclus prin LP108-XVIII din 17.12.09, MO193-196/29.12.09 art.609; în vigoare 01.01.10]
    Articolul 62. Baza tehnico-materială a sistemului de învăţămînt
    (1) Baza tehnico-materială a sistemului de învăţămînt se constituie din clădiri, instalaţii inginereşti, biblioteci, laboratoare, ateliere, clinici, terenuri, gospodării didactice, şcoli sau grădiniţe de aplicaţie echipamente, mijloace de transport, utilaje şi alte mijloace tehnico-materiale prevăzute de normative.
    (2) Dezvoltarea bazei tehnico-materiale se realizează din contul mijloacelor bugetare şi al mijloacelor instituţiilor de învăţămînt.
    (3) Statul asigură în mod prioritar dezvoltarea bazei tehnico-materiale a sistemului de învăţămînt, utilarea instituţiilor de învăţămînt la nivelul standardelor mondiale, construcţia de clădiri pentru învăţămînt şi educaţie, de complexe sportive şi de recreaţie, de spaţii locative pentru cadrele didactice, de cămine pentru elevi şi studenţi.
    (4) Ministerele, departamentele, agenţii economici şi autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să transmită instituţiilor de învăţămînt utilaje, instalaţii, aparate, mijloace de transport, spaţii locative, terenuri etc. cu titlu de sponsorizare sau de acoperire a cheltuielilor pentru pregătirea şi perfecţionarea profesională a specialiştilor şi pentru alte servicii.
    [Art.62 al.(5) exclus prin LP523 din 11.10.01, MO131/31.10.01 art.981; al.(6)-(9) devin al.(5)-(8)]
    [Art.62 al.(5) modificat prin LP493-XIV din 09.07.99]
    [Art.62 al.(5) modificat prin LP1592-XIII din 27.02.98]
    [Art.62 al.(6) exclus prin LP439 din 27.07.01, MO114/20.09.01 art.856; al.(7)-(10) devin al.(6)-(9)]
    (5) Se interzice înstrăinarea şi transmiterea edificiilor, construcţiilor şi terenurilor aferente, care aparţin instituţiilor de învăţămînt, în alte scopuri decît cele pentru instruire, educaţie şi luminare culturală.
    [Art.62 al.(7) în redacţia LP389-XIV din 07.05.99]
    (6) Instituţiile de învăţămînt sînt scutite de obligaţia de a repartiza  autorităţilor administraţiei publice locale o parte din spaţiul locativ construit din mijloacele proprii.
    (7) Instituţiile de învăţămînt nu pot da în arendă localurile care le aparţin, decît cu acordul organelor de conducere a învăţămîntului.
    (8) În corespundere cu numărul de locuri disponibile în spaţiile de studii şi în  cămine, se planifică, potrivit  normativelor stabilite, efectivele de copii şi elevi.
Capitolul VI
RELAŢII EXTERNE ÎN SISTEMUL ÎNVĂŢĂMÎNTULUI
    Articolul 63. Cooperarea internaţională
    (1) Cooperarea internaţională în domeniul învăţămîntului se efectuează în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
    (2) Ministerul Educaţiei are dreptul de a stabili relaţii şi de a încheia acorduri bilaterale de colaborare, de a participa la proiecte şi manifestări internaţionale în domeniul învăţămîntului şi cercetării ştiinţifice.
    Articolul 64. Studiile în străinătate
    (1) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul la studii în străinătate în baza unor acorduri interstatale şi interguvernamentale sau interministeriale de colaborare, precum şi în baza unor contracte individuale cu instituţii de învăţămînt din străinătate, şi prin sistemul creditelor transferabile de studii.
    [Art.64 al.(1) modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    (2) Persoanele trimise la studii în străinătate în baza acordurilor de colaborare beneficiază de facilităţi, prevăzute de Guvern.
    (3) Cetăţenii Republicii Moldova, absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt din străinătate, se bucură, la încadrarea  în  muncă, de drepturi egale cu absolvenţii instituţiilor de învăţămînt de acelaşi grad din Moldova.
    Articolul 65. Drepturile şi obligaţiile elevilor şi
                         studenţilor străini
    (1) Cetăţenii  străini şi apatrizii pot fi admişi în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova în baza:
    a) convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
    b) acordurilor interstatale, interguvernamentale şi interministeriale precum şi a acordurilor dintre instituţiile de învăţămînt autorizate în modul stabilit;
    c) contractelor individuale încheiate cu instituţii de  învăţămînt.
    (2) Instruirea cetăţenilor străini şi apatrizilor se efectuează  în limba de stat sau, la solicitarea candidaţilor, într-o altă limbă, în funcţie de posibilităţile sistemului de îănvăţămînt.
    (3) Cetăţenii străini i apatrizii care studiază în Republica Moldova  cu excepţia celor care beneficiază de burse din partea statului moldovenesc, plătesc taxe de şcolarizare, în modul stabilit de Guvern. Taxele de şcolarizare pot fi achitate de către nerezidenţii care sînt cetăţeni străini şi apatrizi în monedă naţională şi/sau în valută străină.
    [Art.65 al.(3) modificat prin LP33 din 06.05.12, MO99-102/25.05.12 art.330]
    (4) Persoanele străine şi apatrizii admişi la studii în  Republica Moldova vor respecta Constituţia ei.
Capitolul VII
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Articolul 66
    (1) Reformarea structural-sistematică a învăţămîntului se va realiza în perioada de tranziţie, pînă la 2005, în baza Programului de stat de dezvoltare a învăţămîntului în Republica Moldova, aprobat de Parlament.
    (2) Şcolile medii de cultură generală (de 11 ani) îşi vor continua activitatea pînă la sfîrşitul perioadei de tranziţie la noua structură a sistemului de învăţămînt. La oportunitatea păstrării şcolilor medii de cultură generală se va reveni în anul 2005.
    (3) Şcolile medii de cultură generală se vor reorganiza treptat fie în gimnazii, fie în licee, în raport de potenţialul didactic şi de baza lor tehnico-materială.
    (4) În perioada de tranziţie, absolvenţii şcolilor medii de cultură generală, ai şcolilor medii tehnico-profesionale şi ai tehnicumurilor au acces la învăţămîntul superior, pe bază de consurs.
    (5) Pînă în anul 2005, colegiile pedagogice (şcolile normale), transformîndu-se trepat în licee teoretice generale sau cu profil predagogic, în colegii sau facultăţi ale învăţămîntului universitar, vor asigura, concomitent cu universităţile, pregătirea de învăţători pentru învăţămîntul primar şi de educatori pentru învăţămîntul preşcolar.
    [Art.66 al.(5) modificat prin LP1208 din 28.07.00, MO154/14.12.00]
    Articolul 67
    (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspundere materială, disciplinară, contravenţională sau penală, conform legislaţiei.
    (2) Nerespectarea de către părinţi sau de tutori a prevederii prezentei legi privind asigurarea frecvenţei şcolare a elevilor în învăţămîntul obligatoriu constituie contravenţie şi se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.
    (3) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile altor legi privind determinarea şi sancţionarea contravenţiilor, în domeniul învăţămîntului.
    Articolul 68
    Pînă la elaborarea legii respective, criteriile şi modul de evaluare şi acreditare a instituţiilor de învăţămînt privat se stabilesc prin hotărîre a Guvernului, în baza prezentei legi, pornind de la crearea bazei didactico-materiale suficiente şi constituirea catedrelor respective cu specialişti de înaltă calificare.
    Articolul 69
    (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
    (2) Ministerul Educaţiei, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, elaborează şi prezintă Consiliului coordonator pentru reforma învăţămîntului în Republica Moldova şi Guvernului, spre aprobare, Programul de stat de dezvoltare a învăţămîntului; aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
    (3) Se abrogă:
    Legea R.S.S. Moldoveneşti nr. 324-IX din 24 decembrie 1975 cu privire la învăţămîntul public (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1975, nr.12, art.140; 1980,  nr. 2, art. 11; 1986, nr. 7, art. 66);
    art. 3 al Ucazului Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.Moldoveneşti nr.1788-XI din 31 martie 1987 cu privire la operarea unor modificări în unele acte legislative ale R.S.S. Moldoveneşti (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1987, nr. 4, art. 50).

    PREŞEDINTELE
    PARLAMENTULUI                                        Petru LUCINSCHI

    Chişinău, 21 iulie 1995.
    Nr. 547-XIII