LPA473/1999 ID intern unic: 311836 Версия на русском | Fişa actului juridic |
![]() Republica Moldova | |
PARLAMENTUL | |
LEGE
Nr. 473
din 25.06.1999 | |
privind transplantul de organe şi ţesuturi umane | |
Publicat : 26.08.1999 în Monitorul Oficial Nr. 94 | |
Abrogată prin LP42-XVI din 06.03-08, MO81/25.04.08 art. 273, în vigoare 25.10.08
Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Prezenta lege stabileşte condiţiile şi reglementează relaţiile legate de transplantul de organe şi ţesuturi umane în scopul garantării dreptului cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, a integrităţii lor corporale, la protejarea demnităţii şi identităţii tuturor fiinţelor umane, precum şi a altor drepturi şi libertăţi fundamentale referitoare la ocrotirea sănătăţii.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi se definesc următoarele noţiuni:
transplant de organe şi ţesuturi umane - metodă terapeutică de salvare a vieţii şi de restabilire a sănătăţii oamenilor care constă în înlocuirea organelor şi ţesuturilor lor compromise cu structuri similare sănătoase şi care se efectuează în conformitate cu legislaţia naţională, drepturile omului şi principiile umanismului, proclamate de comunitatea internaţională;
organe şi ţesuturi umane - formaţiuni anatomice, care nu definesc trăsăturile caracteristice ale personalităţii unui individ;
prelevare de organe şi ţesuturi umane - recoltare de organe şi ţesuturi umane sănătoase, morfologic şi funcţional, în vederea realizării unui transplant;
donator în viaţă - persoană, compatibilă genetic cu potenţialul recipient, care donează benevol propriile organe şi/sau ţesuturi pentru realizarea unui transplant;
recipient (primitor) - persoană căreia în scop terapeutic i se efectuează un transplant de organe şi/sau ţesuturi umane.
Articolul 2. Condiţiile şi modul de realizare a transplantului
(1) Transplantul de organe şi ţesuturi prelevate de la donatorul în viaţă sau de la cadavru se efectuează numai în cazul în care păstrarea vieţii bolnavului (recipientului) sau restabilirea sănătăţii lui nu pot fi garantate prin alte metode medicale.
(2) Prelevarea de organe şi ţesuturi de la donatorul în viaţă în scop terapeutic este admisibilă numai în cazul în care, conform concluziei consiliului medicilor specialişti, donatorului nu i se va pricinui o daună ce i-ar afecta considerabil sănătatea.
Articolul 3. Obiectele transplantului
(1) Obiecte ale transplantului pot fi inima, plămînii, rinichii, ficatul, pancreasul, măduva osoasă, precum şi alte organe şi ţesuturi. Lista acestora se stabileşte de Ministerul Sănătăţii.
(2) Nu cad sub incidenţa prezentei legi organele, elementele lor şi ţesuturile ce contribuie la procesul de procreare a omului, inclusiv ţesuturile reproductive (ovulul, sperma, ovarele, testiculele, embrionul), precum şi sîngele şi componentele lui.
Articolul 4. Restricţiile privind donatorii în viaţă
(1) Nu pot fi donatori în viaţă persoanele:
a) care nu au atins vîrsta de 18 ani (cu excepţia prelevării de măduvă osoasă);
b) care suferă de o maladie periculoasă pentru recipient;
c) declarate, în modul stabilit, incapabile;
d) aflate în relaţii de dependenţă pe linie de serviciu sau altă dependenţă faţă de recipient.
(2) Este admisă, în mod excepţional, prelevarea ţesutului regenerativ de la persoane incapabile şi minori, în conformitate cu prevederile art.14.
Articolul 5. Instituţiile medicale în care se permite prelevarea,
conservarea şi transplantul de organe şi ţesuturi
umane
(1) Prelevarea şi conservarea de organe şi ţesuturi umane pentru transplant se permite numai în instituţiile medicale de stat.
(2) Transplantul de organe şi ţesuturi umane se permite numai în instituţiile medicale specializate, nomenclatorul cărora este stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Articolul 6. Concluzia medicală privind necesitatea transplantului
Concluzia medicală privind necesitatea transplantului de organe şi ţesuturi umane este luată de către consiliul medicilor specialişti, în componenţa medicului-şef al instituţiei medicale (clinicii) în care se efectuează transplantul, medicului curant, chirurgului şi anestezistului, cu implicarea, în caz de necesitate, a altor specialişti consultanţi.
Articolul 7. Consimţămîntul pentru transplant
(1) Realizarea transplantului de organe şi ţesuturi umane se admite numai cu consimţămîntul donatorului în viaţă şi al recipientului.
(2) Pentru realizarea unui transplant de organe şi ţesuturi umane este necesar consimţămîntul scris al recipientului în stare de conştienţă. Totodată, recipientul este prevenit de eventualele riscuri care pot surveni în urma intervenţiei chirurgicale.
(3) În cazul în care recipientul nu a atins vîrsta de 18 ani sau este incapabil, transplantul se realizează cu consimţămîntul scris al părinţilor sau al reprezentantului lui legal, ori al instituţiei de tutelă şi curatelă. În măsura în care este posibil, consimţămîntul persoanelor incapabile şi a minorilor privind transplantul este decisiv.
Pentru minori opinia lor la intervenţia chirurgicală respectivă va fi luată în consideraţie ca un factor determinant, proporţional cu vîrsta sau gradul de maturitate.
(4) Transplantul de organe şi ţesuturi umane fără consimţămîntul recipientului, al părinţilor lui sau al reprezentantului lui legal, ori al instituţiei de tutelă şi curatelă se efectuează doar în cazuri excepţionale, cînd tărăgănarea intervenţiei chirurgicale i-ar pune viaţa în pericol, iar obţinerea consimţămîntului în timp util este imposibilă. Decizia în aceste cazuri se ia în scris de către consiliul medicilor specialişti, în componenţa prevăzută la art.6, numai în cazul constatării existenţei unui organ sau ţesut compatibil pentru efectuarea transplantului şi este adusă la cunoştinţa părinţilor, rudelor apropiate, reprezentantului legal sau al instituţiei de tutelă şi curatelă.
Articolul 8. Asigurarea donatorului în viaţă şi a recipientului
cu informaţia necesară privind transplantul
Instituţia medicală este obligată să furnizeze atît donatorului în viaţă cît şi recipientului informaţia necesară referitoare la scopul şi natura intervenţiei chirurgicale, la consecinţele şi riscurile acesteia.
Capitolul II
PRELEVAREA DE ORGANE ŞI ŢESUTURI DE LA CADAVRU
Articolul 9. Prezumţia consimţămîntului pentru prelevare
Prelevarea de organe şi ţesuturi de la cadavru este interzisă în cazul în care instituţia medicală la momentul prelevării este informată că persoana respectivă în timpul vieţii sau rudele ei apropiate ori reprezentantul ei legal s-au pronunţat împotriva prelevării de organe şi ţesuturi pentru transplant după moartea acesteia.
Articolul 10. Constatarea (confirmarea) decesului
(1) Organele şi ţesuturile destinate transplantului pot fi prelevate de la cadavru numai atunci cînd decesul a fost confirmat de consiliul medicilor specialişti, în a cărui componenţă este inclus un expert medico-legist.
(2) Concluzia de deces se ia în baza constatării morţii ireversibile a creierului (moarte cerebrală).
(3) Dacă se prevede folosirea decedatului în calitate de donator, la diagnosticarea decesului este interzisă prezenţa medicilor-transplantologi şi colaboratorilor, care asigură funcţionarea serviciului de donare şi sînt salarizaţi de acesta.
Articolul 11. Autorizarea prelevării de organe şi ţesuturi
de la cadavru
(1) Prelevarea de organe şi ţesuturi de la cadavru se efectuează cu autorizarea conducătorilor instituţiei medicale respective, în condiţiile legii.
(2) În cazul în care cadavrul necesită o expertiză medico-legală, prelevarea de organe şi ţesuturi se efectuează cu autorizarea expertului medico-legist.
Capitolul III
PRELEVAREA DE ORGANE ŞI ŢESUTURI
DE LA UN DONATOR ÎN VIAŢĂ
Articolul 12. Condiţiile de prelevare
(1) Prelevarea de organe şi ţesuturi pentru transplant de la un donator în viaţă poate fi făcută numai în beneficiul terapeutic al recipientului şi numai în cazul în care nu sînt disponibile organe şi ţesuturi corespunzătoare prelevate de la o persoană decedată, precum şi atunci cînd nu există metode terapeutice alternative cu eficienţă comparabilă.
(2) Prelevarea de organe şi ţesuturi de la un donator în viaţă se permite în următoarele condiţii:
a) riscul la care va fi supus donatorul este inferior avantajului oferit recipientului;
b) donatorul a fost informat asupra eventualelor riscuri pentru sănătatea sa, legate de intervenţia chirurgicală pentru prelevarea organului şi/sau ţesutului său;
c) donatorul şi-a dat, în scris, liber şi conştient, consimţămîntul pentru prelevarea organului şi/sau ţesutului său;
d) donatorul a fost supus unui examen medical minuţios şi există concluzia consiliului medicilor specialişti privind posibilitatea prelevării de organe şi/sau ţesuturi pentru transplant.
(3) Prelevarea de organe şi ţesuturi de la donatorul în viaţă este permisă numai dacă acesta este compatibil genetic (mamă, tată, frate, soră) cu potenţialul recipient, cu excepţia prelevării de măduvă osoasă.
Articolul 13. Drepturile donatorului
(1) Donatorul care şi-a dat consimţămîntul de a i se preleva organe şi/sau ţesuturi pentru transplant este în drept să ceară instituţiilor medicale respective o informaţie exhaustivă privind posibilele complicaţii pe care le poate declanşa intervenţia chirurgicală pentru sănătatea sa.
(2) Intervenţia chirurgicală pentru prelevarea de organe şi/sau ţesuturi de la donatorul în viaţă poate fi efectuată numai după ce acesta şi-a dat consimţămîntul în mod liber şi în stare de conştienţă.
(3) Persoana menţionată la alin.(2) îşi poate retrage liber şi oricînd consimţămîntul, cu excepţia cazurilor cînd medicii au început deja actul prelevării, iar stoparea lui şi revenirea la poziţia iniţială sînt imposibile sau prezintă un pericol pentru sănătatea şi viaţa donatorului.
(4) Donatorul care a donat organul şi/sau ţesutul pentru transplant este în drept de a beneficia de tratament gratuit în instituţiile medicale de stat în legătură cu intervenţia chirurgicală suferită şi la compensaţii pentru vătămări exagerate.
Articolul 14. Restricţiile privind prelevarea de organe şi
ţesuturi de la un donator în viaţă
(1) De la donatorul în viaţă poate fi prelevat pentru transplant unul din organele pare, o porţiune din organ sau ţesut, lipsa cărora nu provoacă dereglări ireversibile de sănătate.
(2) De la o persoană, care este în imposibilitatea dea-şi da liber consimţămîntul, conform prevederilor art.12, nu pot fi prelevate organe şi/sau ţesuturi.
(3) În mod excepţional şi în condiţii de respectare a prevederilor legislaţiei, prelevarea ţesutului regenerativ de la o persoană aflată în imposibilitatea de a-şi da liber consimţămîntul poate fi autorizată numai dacă sînt întrunite următoarele condiţii:
a) nu există donator compatibil care poate să-şi dea liber consimţămîntul;
b) recipientul este frate sau soră cu donatorul;
c) donarea face posibilă salvarea vieţii recipientului.
Capitolul IV
RESPONSABILITATEA INSTITUŢIILOR MEDICALE
ŞI A PERSONALULUI ACESTORA
Articolul 15. Responsabilitatea instituţiilor medicale
Dacă sănătatea donatorului sau a recipientului a fost deteriorată din cauza nerespectării condiţiilor şi metodelor de prelevare a organelor şi ţesuturilor sau a condiţiilor şi metodelor de transplantare prevăzute de prezenta lege instituţia medicală în cauză poartă răspundere materială faţă de persoanele nominalizate în conformitate cu legislaţia.
Articolul 16. Responsabilitatea personalului instituţiilor medicale
(1) Se interzice divulgarea de către medici şi alţi colaboratori ai instituţiilor medicale a informaţiei despre donator şi recipient.
(2) În caz de nerespectare a cerinţelor prezentei legi şi ale altor acte normative, medicii şi alţi colaboratori ai instituţiilor medicale poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.
Articolul 17. Inadmisibilitatea vînzării organelor şi ţesuturilor
umane
(1) Este interzisă:
a) vînzarea de organe şi ţesuturi umane de către instituţiile medicale, autorizate să efectueze prelevarea şi conservarea organelor şi ţesuturilor de la cadavru;
b) scoaterea din ţară a organelor şi ţesuturilor umane prelevate.
(2) Acţiunea prezentei legi nu se extinde asupra preparatelor şi materialelor destinate transplantului, la pregătirea cărora se folosesc componentele ţesuturilor.
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 18
Guvernul:
în termen de 6 luni, va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege, precum şi va elabora şi va aproba, în baza prezentei legi, actele normative aferente;
în termen de 3 luni, va aduce propriile acte normative în conformitate cu prezenta lege;
va asigura revizuirea şi anularea de către ministere şi departamente a actelor normative care contravin prezentei legi;
va asigura elaborarea de către ministere şi departamente a actelor normative care rezultă din prezenta lege şi sînt necesare pentru implementarea ei.
PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI Dumitru DIACOV
Chişinău, 25 iunie 1999.
Nr. 473-XIV.
|