LPM411/1995
ID intern unic:  312823
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 411
din  28.03.1995
ocrotirii sănătăţii
Publicat : 22.06.1995 în Monitorul Oficial Nr. 34     art Nr : 373
    LP386-XVI din 08.12.06, MO199-202/29.12.06 art.956
    LP249-XVI din 21.07.06, MO170-173/03.11.06 art.779
    LP268 -XVI din 28.07.06, MO142-145/08.09.06 art.702
    LP307-XVI din 01.12.05, MO172-175/23.12.05 art.843
    LP159-XVI din 21.07.05, MO107-109/12.08.05 art.529
    LP577-XV din 26.12.03, MO6-12/01.01.04 art.86; în vigoare 01.01.04
    LP333 -XV din 24.07.03, MO200/19.09.03, art.773
    LP206-XV din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598
    LP173-XV din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404
    LP1001-XV din 19.04.2002, MO71/06.06.02 art.571
    LP552-XIV din 28.07.99, MO116/21.10.99 art.551
    LP1009-XIII din 22.10.96, MO80/12.12.96

    NOTĂ:
   
În cuprinsul legii, sintagma “Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale” se înlocuieşte cu sintagma “Ministerul Sănătăţii” prin LP280-XVI din 14.12.07, MO94-96/30.05.08 art.349
   
În cuprinsul legii, sintagma “Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale” se înlocuieşte cu sintagma “Ministerul Sănătăţii” prin LP192-XVI din 26.07.07, MO117-126bis/14.08.07 art.542
    În cuprinsul legii, sintagma "Ministerul Sănătăţii" se substituie prin sintagma "Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale"prin LP159-XVI din 21.07.05, MO107-109/12.08.05 art.529
   
În tot cuprinsul legii, sintagma "unitate medico-sanitară" se substituie prin sintagma "instituţie medico-sanitară" prin LP173-XV din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404



    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    [Clauza modificată prin LP577 din 26.12.03, MO6-12/01.01.04 art.86]
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    Articolul 1. Legislaţia privind ocrotirea sănătăţii
    (1) Legislaţia privind ocrotirea sănătăţii se bazează pe Constituţie şi constă din prezenta lege şi din alte acte normative.
    (2) Încălcarea legislaţiei privind ocrotirea sănătăţii, a normelor şi regulilor sanitar-igienice şi antiepidemice se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 2. Structura şi principiile fundamentale ale sistemului
                       de ocrotire a sănătăţii
    Sistemul de ocrotire a sănătăţii este constituit din unităţi curativ-profilactice, sanitaro-profilactice, sanitaro-antiepidemice, farmaceutice şi de altă natură, avînd la bază următoarele principii:
     a) conducerea descentralizată;
     b) responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, unităţilor economice şi a factorilor de decizie pentru promovarea politicii statului în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei;
    c) responsabilitatea organelor şi unităţilor medico-sanitare pentru accesibilitatea, oportunitatea, calitatea şi volumul prestaţiilor medico-sanitare, pentru calitatea pregătirii profesionale şi perfecţionarea calificării personalului medico-sanitar şi farmaceutic;
     d) utilizarea realizărilor ştiinţei, tehnicii şi practicii medicale moderne în activitatea unităţilor medico-sanitare;
     e) apărarea drepturilor personalului medico-sanitar şi controlul asupra exercitării obligaţiunilor lui profesionale;
     f) orientarea profilactică a asigurării sănătăţii populaţiei în toate sferele de activitate vitală;
     g) diversitatea formelor de asistenţă medicală (de stat, prin asigurare, privată);
    h) garantarea de stat în apărarea intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, acordarea de asistenţă medicală primară de către medicii de familie, de asistenţă medicală urgentă la etapa prespitalicească, de asistenţă medicală spitalicească, în limitele şi în volumul stabilit, respectînd necesităţile copiilor, femeilor şi bărbaţilor, persoanelor cu dizabilităţi şi ale persoanelor în etate;
   
[Art.2 lit.h) modificată prin LP71 din 14.04.16, MO140-149/27.05.16 art.291]
    [Art.2 lit.h) modificată prin LP173 din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404]
     i) libertatea pacientului de a alege medicul de familie şi instituţia medicală primară;
    [Art.2 lit.i) modificată prin LP173 din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404]
    j) responsabilitatea fiecărei persoane pentru sănătatea sa.
    Articolul 3. Orientarea profilactică a asigurării sănătăţii
                       populaţiei
    (1) Profilaxia este principiul fundamental în asigurarea sănătăţii populaţiei.
   (2) Autorităţile administraţiei publice, unităţile economice sînt obligate să ia măsuri sociale şi medicale orientate spre profilaxia primară a maladiilor, în special spre salubritatea mediului înconjurător spre crearea şi menţinerea unor condiţii igienice favorabile de viaţă şi de muncă, spre menţinerea şi ocrotirea sănătăţii populaţiei, a unor categorii ale ei (femei, copii, bătrîni), spre propagarea odihnei active şi a culturii fizice de masă, spre alimentarea raţională şi educaţia sanitară a populaţiei.
    Articolul 4. Instituţiile medico-sanitare
    (1) Instituţiile medico-sanitare pot fi publice sau private, cu excepţia celor care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu pot fi decît publice.
    (2) Instituţia medico-sanitară publică se instituie prin decizie a Ministerului Sănătăţii sau a autorităţii administraţiei publice locale.Instituţia medico-sanitară publică departamentală se instituie prin decizie a autorităţii centrale de specialitate.
  
(21) Conducătorii instituţiilor medico-sanitare publice republicane, municipale, raionale sînt selectaţi prin concurs organizat de Ministerul Sănătăţii şi sînt numiţi în funcţie de către fondator. Eliberarea din funcţie a conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice republicane, municipale, raionale se efectuează de către fondator. Regulamentul privind numirea în funcţie a conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice în bază de concurs se aprobă de Guvern.
    [Art.4 al.(21) în redacţia LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    [Art.4 al.(21) introdus prin LP192-XVI din 26.07.07, MO117-126bis/14.08.07 art.542]
   
(22) Conducătorul instituţiei medico-sanitare publice gestionează instituţia în baza unui contract încheiat cu fondatorul pe un termen de 5 ani. Funcţia de conducător al instituţiei medico-sanitare publice nu poate fi ocupată de către persoana care activează concomitent într-o instituţie medico-sanitară privată.
    [Art.4 al.(22) introdus prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    (3) Persoanele fizice şi persoanele juridice au dreptul să fondeze instituţii medico-sanitare (curative, profilactice, epidemiologice, farmaceutice şi de altă natură) şi poartă răspundere pentru asigurarea lor financiară şi tehnico-materială, pentru organizarea de asistenţă medicală şi pentru calitatea ei, conform legislaţiei în vigoare.
    (4) Instituţiile medico-sanitare şi farmaceutice private îşi desfăşoară activitatea în spaţiile ce le aparţin cu drept de proprietate privată sau în alte spaţii luate în locaţiune, inclusiv ale instituţiilor medico-sanitare publice, cu gen de activitate în domeniul ocrotirii sănătăţii, care corespund cerinţelor actelor legislative şi normative în vigoare privind parteneriatul public-privat.
    [Art.4 al.(4) în redacţia LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]  

    (5) Regulamentele şi nomenclatorul instituţiilor medico-sanitare, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi lista serviciilor prestate de acestea, sînt aprobate de Ministerul Sănătăţii, cu excepţia celor ale organelor de drept şi ale organelor militare.
   
[Art.4 al.(5) modificat prin LP280-XVI din 14.12.07, MO94-96/30.05.08 art.349]
    (6) Parlamentul reorganizează, prin acte legislative, sistemul naţional de sănătate, domeniul medicamentului şi al activităţii farmaceutice.
    [Art.4 al.(6) introdus prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    (7) Fondatorul aprobă organigrama şi statele de personal ale instituţiei medico-sanitare.
    [Art.4 al.(7) introdus prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
   
[Art.4 modificat prin LP249-XVI din 21.07.06, MO170-173/03.11.06 art.779]
    [Art.4 modificat prin LP173 din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404]
    Articolul 5. Subordonarea unităţilor din sistemul
                       de ocrotire a sănătăţii
    (1) Instituţiile de învăţămînt de stat, instituţiile de cercetări ştiinţifice din sistemul de ocrotire a sănătăţii, precum şi spitalele, dispensarele republicane şi alte instituţii republicane de asigurare a sănătăţii se află în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. Celelalte unităţi medico-sanitare se subordonează Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale şi autorităţilor administraţiei publice locale.
    (2) Instituţiile departamentale curativ-profilactice, sanitaro-antiepidemice şi de altă natură se subordonează departamentelor respective. În plan metodic, de control al calităţii asistenţei medicale şi de atestare a cadrelor instituţiile respective sînt subordonate Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. În circumstanţe extraordinare de izbucnire a unor maladii de masă, unităţile medico-sanitare nominalizate vor acorda, conform deciziei Guvernului, asistenţă medicală sinistraţilor. În perioada de răspîndire a maladiilor transmisibile toate centrele de igienă şi  antiepidemice sînt obligate să-şi coordoneze activitatea cu Ministerul Sănătăţii.
    (3) Unităţile medico-sanitare private şi persoanele care exercită independent profesiune medico-sanitară se supun autorităţilor administaţiei publice locale, Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, altor organe şi organizaţii, în condiţia legii.
    Articolul 6. Competenţa autorităţilor administraţiei publice
                       locale în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei
    Autorităţile administraţiei publice locale, pe teritoriul din subordine:
    a)  îndrumă, în limitele competenţei, subdiviziunile de sănătate de interes local, numesc şi eliberează din funcţie conducătorii acestora în condiţiile art.4;
   
[Art.6 lit.a) în redacţia LP192-XVI din 26.07.07, MO117-126bis/14.08.07 art.542]
    b) acţionează în vederea organizării educaţiei sanitare a populaţiei, dezvoltării reţelei de unităţi medico-sanitare şi întăririi bazei lor tehnico-materiale;
   
[Art.6 lit.b) modificată prin LP173 din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404]
   c) organizează controlul asupra salubrităţii şi radiaţiei mediului înconjurător, asupra respectării regulilor sanitare, iau măsuri preventive împotriva maladiilor sociale şi transmisibile, epidemiilor, epizootiilor, întreprind acţiuni pentru lichidarea lor;
   d) organizează acordarea de asistenţă medicală populaţiei, stabilesc, în limitele competenţei, înlesniri şi ajutoare pentru ocrotirea mamei şi a copilului, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale familiilor cu mulţi copii;
   e) aprobă şi asigură implementarea planurilor strategice locale de dezvoltare a serviciilor de sănătate, a programelor locale de sănătate şi, în limitele posibilităţilor, participă la consolidarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor medico-sanitare, fondate în condiţiile legii;
    f) informează populaţia despre pericolul ce o ameninţă  în cazul avariilor ecologice şi despre măsurile ce se iau pentru lichidarea urmărilor acestora;
   g) înaintează cereri privind suspendarea sau sistarea activităţii unităţilor economice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, care încalcă regulile sanitare şi alte prevederi ale legislaţiei;
    h) asigură controlul asupra  respectării în unităţi economice a regulilor de protecţie a muncii, securităţii tehnice, normelor sanitare de producţie;
    i) iau măsuri excepţionale, în condiţiile legii, pentru asigurarea sănătăţii şi salvarea vieţii oamenilor în situaţii extremale, în perioada de lichidare a urmărilor cataclismelor naturale şi antropogene, precum şi în procesul de combatere a epidemiilor şi epizootiilor;
    j) stabilesc reguli de exploatare a instalaţiilor de alimentare  cu apă potabilă şi menajeră;
    k) stabilesc zonele de protecţie sanitară a apelor, îngrădesc sau interzic unităţilor economice utilizarea tehnică a apei potabile din apeducte;
    l) participă la aprecierea calităţii de staţiune balneară a localităţii;
    m) exercită controlul asupra tutelei şi curatelei persoanelor majore recunoscute, în condiţiile legii, încapabile sau cu capacitate restrînsă;
    n) stabilesc timpul de păstrare a liniştei în locurile publice;
    o) exercită alte funcţii pentru asigurarea sănătăţii populaţiei.
    [Art.6 modificat prin LP268 -XVI din 28.07.06, MO142-145/08.09.06 art.702]
    Articolul 7. Finanţarea ocrotirii sănătăţii
    (1) Mijloacele financiare ale instituţiei medico-sanitare publice provin din fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (în bază de contract de asistenţă medicală încheiat cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină sau cu agenţiile ei teritoriale), din sursele bugetare, din serviciile prestate contra plată, din donaţii, granturi şi sponsorizări, din alte surse financiare permise de legislaţie.
    (2) Activitatea instituţiilor medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală se desfăşoară pe principiul de autofinanţare, de non-profit.
     (3) Mijloacele financiare ale instituţiei medico-sanitare private provin din prestarea serviciilor contra plată şi din alte surse financiare permise de legislaţie.
   
[Art.7 al.(3) introdus prin LP280-XVI din 14.12.07, MO94-96/30.05.08 art.349]
    [Art.7 al.(3) exclus prin LP268 -XVI din 28.07.06, MO142-145/08.09.06 art.702]
    [Art.7 al.(3) modificat prin LP159-XVI din 21.07.05, MO107-109/12.08.05 art.529]

    (4) Autorităţile publice centrale din domeniul ocrotirii sănătăţii se abilitează cu dreptul de a centraliza mijloacele băneşti din alocaţiile totale prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv pentru ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin delegare instituţiilor din subordine, în vederea realizării programelor cu destinaţie specială din domeniu.
    [Art.7 al.(4) introdus prin LP48 din 26.03.11, MO53/04.04.01 art.114; în vigoare 04.04.11]
   
(41) Compania Naţională de Asigurări în Medicină este autorizată să realizeze programe cu destinaţie specială în domeniul ocrotirii sănătăţii din contul transferurilor de la bugetul de stat prevăzute pentru realizarea programelor naţionale de ocrotire a sănătăţii, pentru necesităţile care nu sînt prevăzute a fi finanţate la alin. (4).
    [Art.41 introdus prin LP80 din 18.04.13, MO96a/01.05.13 art.316d]

    (5) Metodologia stabilirii tarifelor pentru prestarea serviciilor medico-sanitare în instituţiile publice şi cele private, contractate de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Catalogul de tarife unice pentru serviciile medico-sanitare prestate contra plată de către instituţiile medico-sanitare publice, precum şi pentru serviciile acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, prestate de instituţiile medico-sanitare publice şi de cele private, se elaborează de Ministerul Sănătăţii şi se aprobă de Guvern.
    [Art.7 al.(5) introdus prin LP114 din 08.07.11, MO122-127/29.07.11 art.342]
   
[Art.7 modificat prin LP173 din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404]
Capitolul II
EXERCIŢIUL PROFESIUNILOR MEDICO-SANITARE
ŞI FARMECEUTICE
    Articolul 8. Autorizarea exerciţiului profesiunilor medico-
                       sanitare şi farmaceutice
    (1) Exerciţiul profesiunilor medico-sanitare şi farmeceutice este autorizat titularilor unei diplome, unui atestat sau certificat eliberat de o instituţie de învăţămînt superior sau mediu de specialitate respectivă din republică ori din străinătate.
    (2) Exerciţiul profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice poate fi independent (libera practică) sau dependent.
    (3) Exerciţiul profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice este supravegheat de Ministerul Sănătăţii.
    (4) Exerciţiul ilegal al  profesiunilor  medico-sanitare şi farmaceutice este pedepsit conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 9. Modul de autorizare a execiţiului profesiunilor
                       medico-sanitare şi farmaceutice
    (1) Modul de autorizare a exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice este stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    (2) Persoanele fizice şi juridice pot exercita independent sau dependent profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice numai în bază de licenţă, eliberată de Camera de Licenţiere. Profesiunile şi genurile de asistenţă medico-sanitară şi farmaceutică al căror exerciţiu este interzis lucrătorilor medicali şi farmaceutici cu liberă practică sînt stabilite de Ministerul Sănătăţii.
    [Art.9 al.(2) modificat prin LP333 din 24.07.03, MO200/19.09.03, art.773]
    (3) Persoanele care nu au exercitat profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de 3 ani şi care doresc să le exercite îşi  vor actualiza cunoştinţele în instituţii de perfecţionare sau în alte instituţii, urmînd să li se autorizeze ulterior exerciţiul profesiunilor medico-sanitare sau farmaceutice, în modul stabilit.
    (4) Cetăţenii străini şi apatrizii beneficiază în egală măsură de aceleaşi drepturi în autorizarea exerciţiului profesiunilor medico-sanitare şi farmaceutice ca şi cetăţenii Republicii Moldova.
    (5) Diplomele, atestatele sau certificatele obţinute în străinătate pot fi echivalate, de către Ministerul Sănătăţii, celor din republică pentru exerciţiul unei profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice, dacă tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.
   
Articolul 91. Condiţiile şi documentele suplimentare pentru
                          licenţierea instituţiilor medico-sanitare private
    (1) Pentru acordarea asistenţei medicale de către instituţiile medico-sanitare private se stabilesc următoarele condiţii de licenţiere:
    a) instituţia medico-sanitară privată trebuie să fie inclusă în Nomenclatorul instituţiilor medico-sanitare, aprobat de Ministerul Sănătăţii;
    b) prestarea serviciilor medicale pentru genul de activitate solicitat trebuie să corespundă Nomenclatorului specializărilor profesionale, aprobat de Ministerul Sănătăţii;
    c) instituţia medico-sanitară privată trebuie să deţină autorizaţia sanitară pentru genul de activitate solicitat.
    (2) La declaraţia privind eliberarea licenţei pentru acordarea asistenţei medicale de către instituţiile medico-sanitare private se anexează următoarele documente suplimentare:
    a) regulamentul/statutul de organizare şi funcţionare al instituţiei medico-sanitare private;
    b) copia de pe actul de proprietate sau de pe contractul de locaţiune a imobilului unde se va desfăşura activitatea licenţiată;
    c) copia de pe actele de studii ce confirmă dreptul de exercitare a profesiunii de medic pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în domeniile solicitate;
    d) copia de pe actele ce confirmă instruirea continuă şi atestarea în domeniile solicitate;
    e) certificatul de echivalare a diplomei obţinute în străinătate, eliberat în modul stabilit, după caz.
    [Art.91 introdus prin
LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
   
Articolul 92. Sistarea temporară şi retragerea licenţei
                         instituţiilor medico-sanitare private
    (1) Drept temei pentru sistarea temporară a licenţei servesc:
    a) încălcarea uneia din condiţiile prevăzute la art. 91 alin. (1);
    b) lipsa actului de proprietate sau expirarea contractului de locaţiune a imobilului unde se desfăşoară activitatea licenţiată;
    c) necorespunderea actelor de studii ale persoanelor angajate cu genurile de activitate prestate;
    d) lipsa actelor ce confirmă instruirea continuă şi atestarea periodică a lucrătorilor medicali conform prevederilor actelor normative în vigoare;
    e) lipsa/retragerea certificatului de acreditare;
    f) nerespectarea prevederilor actelor normative în vigoare în domeniu, inclusiv a regulamentului/statutului de organizare şi funcţionare al instituţiei medico-sanitare private.
    (2) Drept temei pentru retragerea licenţei servesc:
    a) desfăşurarea de către titularul de licenţă a unei alte activităţi decît cea indicată în licenţă;
    b) desfăşurarea activităţii pe o altă adresă decît cea indicată în licenţă;
    c) decizia definitivă a instanţei de judecată.
    [Art.92 introdus prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    Articolul 10. Perfecţionarea cunoştinţelor profesionale
    (1) Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici au dreptul şi sînt obligaţi să-şi perfecţioneze continuu cunoştinţele profesionale.
    (2) După absolvirea  instituţiilor de învăţămînt superior medicii  şi farmaciştii fac o pregătire postdiplomă, de regulă gratuit.
   (3) De competenţa organelor de ocrotire a sănătăţii ţine organizarea reciclării, o dată la 5 ani, a lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici în instituţii sau facultăţi de perfecţionare, în alte instituţii din republică şi străinătate.
    (4) Şefii de organe în instituţii de ocrotire a sănătăţii sînt obligaţi să creeze lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici condiţii pentru perfecţionarea cunoştinţelor profesionale.
    (5) Modul de atestare a lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici este stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    Articolul 11. Înlesnirile pentru lucrătorii medico-sanitari
                         şi farmaceutici
    (1) Lucrătorilor medico-sanitari  şi farmaceutici  li se stabilesc înlesniri, conform legislaţiei în vigoare.
    (2) Absolvenţii studiilor postuniversitare de rezidenţiat şi ai învăţămîntului mediu medical şi farmaceutic care, imediat după absolvire, se angajează, conform repartizării, în oraşe şi sate (comune), inclusiv din componenţa municipiilor Chişinău şi Bălţi, cu excepţia celorlalte teritorii ale acestor municipi, în primii 3 ani de activitate beneficiază din contul bugetului de stat, prin intermediul instituţiei medico-sanitare publice respective, de dreptul la:
    [Art.11 al.(2) modificat prin LP197-XVI din 26.07.07, MO127-130/17.08.07 art.566]
    a)  compensaţie a cheltuielilor pentru închirierea locuinţei sau la locuinţă gratuită acordată de autoritatea administraţiei publice locale;
    b) o indemnizaţie unică în mărime de 30 mii de lei pentru medici şi farmacişti şi 24 mii de lei pentru personalul medical şi farmaceutic mediu, care se achită cîte 7,5 mii lei, respectiv cîte 6 mii lei după expirarea primei luni şi, ulterior, la finele fiecărui an de activitate;
    c)  compensare lunară a costului a 30 kW/oră de energie electrică şi compensare anuală a costului unui metru cub de lemne şi al unei tone de cărbuni, inclusiv în cazul încălzirii cu gaze.
    [Art.11 modificat prin LP386-XVI din 08.12.06, MO199-202/29.12.06 art.956]
    Articolul 12. Recompensele pentru lucrătorii din domeniul
                          ocrotirii sănătăţii
    Pentru distincţie  în exerciţiul profesiunii lucrătorii din domeniul ocrotirii sănătăţii primesc recompense, conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 13. Obligaţiunile şi drepturile profesionale ale
                         lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici
                         apărarea drepturilor, onoarei şi demnităţii lor
    (1) Obligaţiunile şi drepturile profesionale fundamentale ale lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici sînt stabilite de legislaţia în vigoare.
    (2) Drepturile profesionale, onoarea şi demnitatea medicilor, farmaciştilor şi altor lucrători medicali sînt ocrotite de lege.
    (3) Modul de apărare a drepturilor din exerciţiul profesiunii, de reparare a prejudiciului adus lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici este stabilit de lege.
    Articolul 14. Obligaţiunile profesionale generale şi
                         răspunderea pentru încălcarea lor
    (1) Medicii, alţi lucrători medico-sanitari, farmaciştii sînt obligaţi să păstreze secretul informaţiilor referitoare la boală, la viaţa intimă şi familială a pacientului de care au luat cunoştinţa în exerciţiul profesiunii, cu excepţia cazurilor de pericol al răspîndirii maladiilor transmisibile, la cererea motivată a organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti.
   
[Art.14 al.(1) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
   
[Art.14 al.(1) în redacţia LP1009-XIII din 22.10.96]
    (2) Şefii de unităţi medico-sanitare sînt obligaţi să comunice organelor de ocrotire a sănătăţii informaţii privind morbiditatea populaţiei, în interesul ocrotirii sănătăţii ei, precum şi informaţii organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti, la cererea  lor motivată.
    [Art.14 al.(2) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
    [Art.14 al.(2) în redacţia LP1009-XIII din 22.10.96]
    (3) Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici poartă răspundere pentru incompetenţa profesională şi  încălcare a obligaţiunilor profesionale, conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 15. Dreptul la apărare contra intervenţiei în
                         exerciţiul profesiunii
    Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici au dreptul la apărare contra intervenţiei unor persoane şi autorităţi ale administraţiei publice, în exerciţiul profesiunii, excepţie făcînd cazurile de culpă profesională.
    Articolul 16. Dreptul la asociere
    (1) Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici se pot asocia în organzaţii, ligi, uniuni, societăţi profesionale şi în alte asociaţii pentru a-şi apăra drepturile profesionale şi sociale.
    (2) Modul de asociere a lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici în organizaţii profesionale şi sociale este stabilit de legislaţia  în vigoare.
Capitolul III
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIUNILE POPULAŢIEI
ÎN ASIGURAREA SĂNĂTĂŢII
    Articolul 17. Dreptul la asigurarea sănătăţii
     (1) Locuitorii republicii au dreptul la asigurarea sănătăţii, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex, apartenenţă socială şi religie.
    (2) Acest drept este asigurat prin păstrarea fondului genetic al ţării, prin crearea de condiţii de viaţă şi muncă, prin garantarea unei asistenţe medicale calificate, acordate în conformitate cu exigenţele medicinei moderne, precum şi prin apărarea juridică a dreptului  la ocrotirea sănătăţii şi la repararea prejudiciului cauzat sănătăţii.
    (3) Păstrarea fondului genetic al ţării este garantată printr-un complex de măsuri de asigurare a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea îmbolnăvirilor, dezvoltarea potenţialului economic, social şi cultural al republicii, prin salubritatea mediului înconjurător. În acest scop se efectuează, la nivel interdepartamental, investigaţii fundamentale şi aplicate privitoare la starea fondului genetic în dependenţă de situaţia ecologică, se iau măsuri de profilaxie şi de tratament pentru persoanele cu anomalii congenitale de dezvoltare şi patologii,se prognozează tendinţele de schimbare a tipului genetic al omului.
    Articolul 18. Educaţia sanitară a populaţiei
    (1) Pentru a-şi asigura sănătatea, locuitorii republicii trebuie să posede cunoştinţe despre modul de viaţă sănătos, igiena individuală, alimentaţia raţională, prevenirea naşterii de copii cu dizabilităţi, a maladiilor, despre inadmisibilitatea abuzului de medicamente, despre simptomele bolilor şi acordarea de prim ajutor medical, despre daunele alcoolului, stupefiantelor şi substanţelor psihotrope.
   
[Art.18 al.(1) modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    (2) Unităţile Ministerului Sănătăţii, alte ministere şi departamente, autorităţile administraţiei  publice locale, unităţile economice sînt obligate să contribuie la educaţia sanitară a populaţiei.
    Articolul 19. Dreptul la repararea prejudiciului
                         adus sănătăţii
   (1) Orice persoană are dreptul la repararea prejudiciului adus sănătăţii de factori nocivi generaţi prin încălcarea regimului autiepidemic, regulilor şi normelor sanitar-igienice, de protecţie a muncii, de circulaţie rutieră, precum şi de acţiunile, rău intenţionate ale unor alte persoane.
     (2) Persoana poate ataca acţiunile şi hotărîrile nelegitime ale organelor de stat şi ale factorilor de decizie care i-au  prejudiciat sănătatea.
   (3) Pacienţii, organele de asigurare medicală au dreptul la repararea prejudiciilor aduse pacienţilor de unităţile medico-sanitare prin necesitatea normelor de tratament medical, prin prescrierea de medicamente contraindicate sau prin aplicarea de tratamente necorespunzătoare care agravează starea de sănătate, provoacă dizabilitate permanentă, periclitează viaţa pacientului sau se  soldează cu moartea lui.
   
[Art.19 al.(3) modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    (4) Dacă îmbolnăvirile şi traumele sînt generate de încălcarea regulilor de protecţie a muncii, regulilor de circulaţie rutieră, a ordinii de drept, de abuzul de băuturi alcoolice, de folosirea substanţelor narcotice şi toxice, precum şi de încălcarea flagrantă a regimului de tratament, organele de asigurare medicală  pot  percepe, conform legii, persoanelor vinovate costul asistenţei medicale.
Capitolul IV
ASISTENŢA MEDICALĂ
    Articolul 20. Dreptul la asistenţă medicală
    (1) Cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de veniturile proprii, li se oferă posibilităţi egale în obţinerea de asistenţă medicală oportună şi calitativă în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem, garantat de stat, de apărare a intereselor populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate acoperirii cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune).
    [Art.20 al.(1) modificat prin LP173 din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404]
    (2) Statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantează minimul asigurării medicale gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care  cuprinde:
    a) măsurile profilactice antiepidemice şi serviciile medicale în limita programelor naţionale prevăzute în bugetul de stat;
    b) asistenţa medicală în caz de urgenţe medico-chirurgicale cu pericol vital, cînd sînt necesare una sau mai multe intervenţii realizate atît prin intermediul serviciului prespitalicesc de asistenţă medicală urgentă, de asistenţă medicală primară acordată de medicul de familie, cît şi prin structurile instituţiilor medico-sanitare de tip ambulator sau staţionar, în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi mijloacelor bugetului de stat pe anul respectiv;
    [Art.20 al.(2), lit.b) în redacţia LP268 -XVI din 28.07.06, MO142-145/08.09.06 art.702]
    c) asistenţa medicală urgentă prespitalicească, asistenţa medicală primară, precum şi asistenţa medicală specializată de ambulator şi spitalicească în cazul maladiilor social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice, conform unei liste stabilite de Ministerul Sănătăţii;
    [Art.20 al.(2), lit.c) în redacţia LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    d) asistenţa medicală, prevăzută în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, persoanelor asigurate, inclusiv celor neangajate în cîmpul muncii, pentru care plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este statul.   
   
e) asistenţa medicală stomatologică în volum deplin, cu excepţia protezării şi restaurării dentare, acordată copiilor cu vîrsta de pînă la 12 ani;
    [Art.20 al.(2), lit.e) introdusă prin LP88 din 29.05.14, MO160-166/20.06.14 art.355]
    f) acoperirea cheltuielilor pentru exoprotezele şi implanturile mamare necesare pentru reabilitarea pacientelor cu tumori maligne;
    [Art.20 al.(2), lit.f) introdusă prin LP88 din 29.05.14, MO160-166/20.06.14 art.355]
    g) acoperirea cheltuielilor pentru protezele individuale şi consumabilele necesare pentru reabilitarea chirurgicală şi protetică a pacienţilor cu tumori maligne ale capului, gîtului şi ale aparatului locomotor din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală gestionate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
    [Art.20 al.(2), lit.g) introdusă prin LP88 din 29.05.14, MO160-166/20.06.14 art.355]
   
[Art.20 al.(2) modificat prin LP577 din 26.12.03, MO6-12/01.01.04 art.86]
    (3) Asistenţa medicală prevăzută la alin.(2) lit. b)–g) se realizează în limita mijloacelor financiare ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, constituite în modul stabilit de legislaţie.
   
[Art.20 al.(3) modificat prin LP88 din 29.05.14, MO160-166/20.06.14 art.355]
    [Art.20 al.(3) introdus prin LP577 din 26.12.03, MO6-12/01.01.04 art.86]
    Articolul 21. Tipurile de asistenţă medicală, modul
                          lor de acordare
    (1) Tipurile de asistenţă medicală sînt: asistenţa medicală urgentă prespitalicească; asistenţa medicală primară; asistenţa medicală specializată de ambulator, inclusiv stomatologică; asistenţa medicală spitalicească; servicii medicale de înaltă performanţă; îngrijiri medicale la domiciliu.
    (2) Asistenţa medicală primară este asigurată prin serviciile de medicină de familie. În caz de necesitate, asistenţa medicală se acordă etapizat în instituţiile de asistenţă medicală urgentă prespitalicească, de către Serviciul republican AVIASAN, în instituţiile spitaliceşti şi specializate de ambulator, inclusiv stomatologice.
    [Art.21 în redacţia LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    Articolul 22. Acordarea de concedii medicale
    (1) Persoanelor încadrate  în unităţi economice cu orice tip de prorpietate şi formă de organizare juridică li se acordă concedii medicale în caz de boală, traume şi în alte cazuri prevăzute de lege.
    (2) Certificatele de concediu medical sînt eliberate de către instituţiile medico-sanitare publice şi private în modul stabilit de Guvern.
    [Art.22 al.(2) în redacţia LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    Articolul 23. Consimţămîntul pentru prestaţii medicale
    (1) Consimţămîntul pacientului este necesar pentru orice prestaţie medicală propusă (profilactică, diagnostică, terapeutică, recuperatorie).
    (2) În lipsa  unei opoziţii manifeste, consimţămîntul se presupune pentru orice prestaţie care nu prezintă riscuri importante pentru pacient sau care nu este susceptibilă să-i prejudicieze intimitatea.
    (3) Consimţămîntul pacientului incapabil de discernămînt este dat de reprezentantul său legal; în lipsa acestuia de ruda cea mai apropiată.
    (4) Consimţămîntul pacientului  incapabil de discernămăînt, fie temporar, fie permanent, este presupus în caz de pericol de moarte iminentă sau de ameninţare gravă a sănătăţii sale.
     (5) Dispoziţiile alin. (1), (2), (3), (4) se aplică pacienţilor care au împlinit vîrsta de 16 ani.
    (6) Dacă pacientul are mai puţin de 16 ani, consimţămîntul este dat de reprezentantul său legal. În caz de pericol de moarte iminentă sau de ameninţare gravă a sănătăţii, prestaţia medicală se poate desfăşura şi fără consimţămîntul reprezentantului legal.
    (7) Consimţămîntul sau refuzul pacientului ori al reprezentantului său legal se atestă în scris prin semnătura medicului curant sau a completului în componenţa echipei de gardă, în cazuri excepţionale prin semnătura conducerii unităţii medico-sanitare.
    Articolul 24. Asistenţa medicală în cazuri de urgenţă şi
                          în cazuri extremale
    (1) Peroanele sînt asigurate cu asistenţă medicală urgentă în caz de pericol pentru viaţă (accidente, îmbolnăviri acute grave etc.).
    (2) Se acordă  asistenţă  medicală  urgentă  prin servicii  speciale (staţii şi secţii de salvare, aviaţia sanitară, spitale de urgentă, alte unităţii de salvare) în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    (3) Asistenţa medicală urgentă se acordă şi de unităţile medico-sanitare proxime, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică.
    (4) Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici sînt obligaţi să acorde primul ajutor medical de urgenţă în drum, pe stradă, în alte locuri publice şi la domiciliu, în orice oră de zi sau noapte. În caz de accidente, primul ajutor medical trebuie să fie acordat şi de lucrătorii poliţiei, ai serviciului de pompieri, de conducătorii auto.
    (5) Neacordarea de asistenţă medicală urgentă fără motive întemeiate, la fel şi chemarea ei falsă, sînt pedepsite conform legii.
    (6) Orice persoană care este de faţă la producerea unei accidentări sau îmbolnăviri grave este obligată să acorde primul ajutor în limita posibilităţilor sale, să anunţe instituţia medico-sanitară proximă, să ajute personalului medico-santar la acordarea de prim ajutor, să dea vehiculele de care dispune pentru transportarea gratuită a acidentaţilor sau bolnavilor la instituţia medico-sanitară proximă. Identic se procedează şi în cazul femeilor gravide care necesită asistenţă medicală urgentă.
    (7) Transportarea la instituţia medico-sanitară a persoanei care s-a îmbolnăvit la locul de muncă se efectuează cu vehicul din contul unităţii economice respective.
    (8) Dacă viaţa pacientului este în pericol, medicul  sau un alt lucrător medical poate folosi gratuit, în modul stabilit, orice tip vehicul pentru a se deplasa la bolnav sau pentru a-l transporta la instituţia medico-sanitară proximă.
    (9) Persoanelor le este garantată asistenţa medicală în situaţii extremale (calamităţi, catastrofe, avarii, îmbolnăviri şi intoxicaţii de masă, iradiere cu raze ionizante şi neionizante, poluare abundentă a mediului etc.). Acordarea de asistenţă medicală în astfel de cazuri este efectuată de unităţi medico-sanitare teritoriale şi de brigăzi speciale de mobilizare permanentă, formate de Ministerul Sănătăţii.
    Articolul 25. Dreptul la libera alegere a medicului,
                         a instituţiei medicale şi a formei de
                         asistenţă medicală
   
[Art.25 titlul modificat prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    (1) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul la libera alegere  a medicului şi a formei de asistenţă medicală.
    (2) Alegerea medicului în unităţile medico-sanitare publice se efectuează în modul stabilit.
    (3) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul să solicite asistenţă medicală unităţilor medico-sanitare cu orice tip de proprietate şi formă de organizare juridică, atît din ţară, cît şi din străinătate, în conformitate cu tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
    Articolul 26. Asigurarea obligatorie de asistenţă
                         medicală a străinilor
    (1) Străinii specificaţi la art. 2 alin. (1) lit. a)–f) din Legea nr. 274 din 27 decembrie 2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova, încadraţi în muncă în Republica Moldova în baza unui contract individual de muncă, străinii titulari ai dreptului de şedere permanentă în Republica Moldova, precum şi refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară au aceleaşi drepturi şi obligaţii în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală ca şi cetăţenii Republicii Moldova, în conformitate cu legislaţia în vigoare, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.
    (2) Străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, pentru activităţi umanitare sau religioase au obligaţia de a se asigura în mod individual, achitînd prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală similar cetăţenilor Republicii Moldova care achită prima de asigurare stabilită în sumă fixă, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.
    (3) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu anularea/revocarea dreptului de şedere în Republica Moldova, încetarea/anularea statutului de apatrid sau a formei de protecţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    [Art.26 în redacţia LP77 din 12.04.13, MO125-129/14.06.13 art.398; în vigoare 01.07.13]
   
[Art.26 în redacţia LP259-XVI din 05.12.08, MO237-240/31.12.08 art.862]
    [Art.26 în redacţia LP280-XVI din 14.12.07, MO94-96/30.05.08 art.349]
    [Art.26 modificat prin LP173 din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404]
    Articolul 27. Dreptul la informaţii despre starea sănătăţii
    (1) Pacientul şi rudele sale au dreptul să  fie informaţi despre starea sănătăţii acestuia.
    (2) În timpul examenului medical şi al tratamentului pacientul are dreptul la informaţii despre procedurile medicale ce i se aplică, despre riscul lor potenţial şi eficacitatea terapeutică, despre metodele de alternaivă, precum şi despre diagnosticul, prognosticul şi  mersul tratamentului, despre recomandările profilactice. Pacientul are dreptul să consulte datele obiective, înscrise în fişa de observaţie medicală sau  în alte documente, care îl privesc. În cazul în care s-ar putea produce deteriorarea gravă a stării fizice sau psihice a pacientului sau compromiterea rezultatelor tratamentului, informaţiile de mai sus vor fi date unei persoane apropiate bolnavului.
    (3) Pacientul are dreptul să primească aceste informaţii în scris. Modul lor de furnizare este stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    Articolul 28. Aplicarea metodelor de profilaxie, diagnostic
                         şi tratament, precum şi a medicamentelor
    (1) În practica medicală sînt aplicate  metodele de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum şi medicamente, permise de Ministerul Sănătăţii.
    (2) Cu consimţămîntul scris al pacientului capabil de raţionament lucid şi cu discernămîntul păstrat ori cu consimţămîntul scris al părinţilor, tutorelui sau curatorului pacientului care nu a atins vîrsta de 16 ani sau ai bolnavului psihic, medicul poate aplica noi metode de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum şi noi medicamente, fundamentate ştiinţific, dar încă neadmise pentru aplicare în masă.
    (3) Modul de aplicare a  noi metode de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum şi de noi medicamente, fundamentate ştiinţific, dar încă  neadmise pentru aplicare în masă, este stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    Articolul 29. Donarea de sînge
    (1) Donarea de sînge înseamnă oferirea unei cantităţi din sîngele propriu pentru asigurarea sănătăţii unei alte persoane.
    (2) Modul donării de sînge, statutul juridic al donatorilor de sînge, garanţiile de muncă şi garanţiile sociale, drepturile şi înlesnirile lor responsabilitatea organelor de stat, a unităţilor medico-sanitare pentru  prejudiciul cauzat sănătăţii donatorilor, a unităţilor economice şi a organizaţiilor obşteşti pentru dezvoltarea mişcării donării de sînge sînt stabilite de legislaţia în vigoare.
    Articolul 30. Prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi
                        organe umane
    Prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane se fac numai în unităţi medico-sanitare publice, conform normelor stabilite de legislaţia în vigoare.
    Articolul 31. Sterilizarea chirurgicală voluntară
    (1) Sterilizarea chirurgicală voluntară la femei şi la bărbaţi poate fi efectuată la dorinţa lor sau la indicaţia medicului cu consimţămîntul scris al persoanei în instituţii medico-sanitare publice şi private  în cazurile şi în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii.
   
[Art.31 al.(1) modificat prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    (2) Efectuarea sterilizării chirurgicale de către persoane fără studii medicale corespunzătoare, precum şi în unităţi medico-sanitare nespecializate, se pedepseşte conform legii.
    Articolul 32. Întreruperea voluntară a cursului sarcinii
    (1) Femeilor  li se acordă dreptul să-şi hotărască personal problema maternităţii.
    (2) Operaţia de întrerupere a cursului sarcinii poate fi efectuată pînă la sfîrşitul primelor 12 săptămîni de sarcină în instituţii medico-sanitare publice şi private.
    [Art.32 al.(2) modificat prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    (3) Modul de efectuare a acestei operaţii după primele 12 săptămîni de sarcină este stabilit de Ministerul Sănătăţii.
    Articolul 33. Dreptul la reproducere umană asistată medical
    (1) Femeile şi bărbaţii au dreptul să beneficieze de serviciile de sănătate a reproducerii asistate medical în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (2) Serviciile medicale de reproducere umană asistată pot fi acordate de instituţiile medico-sanitare publice acreditate şi de instituţiile medico-sanitare private licenţiate şi acreditate care activează în conformitate cu actele legislative şi normative în vigoare privind parteneriatul public-privat
    [Art.33 în redacţia LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
   
Articolul 331. Asistenţa medicală la naştere şi după
                          naştere
    (1) Asistenţa obstetricală şi ginecologică se acordă în instituţiile medico-sanitare publice acreditate şi în instituţiile medico-sanitare private licenţiate şi acreditate.
    (2) Femeile gravide au dreptul la libera alegere a medicului şi a instituţiei medico-sanitare care acordă asistenţă medicală la naştere şi după naştere, cu excepţia cazurilor în care, conform indicaţiilor medicale, este necesară respectarea principiilor de regionalizare şi triere a gravidelor în acordarea asistenţei medicale perinatale.
    [Art.331 introdus prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    Articolul 34. Încetarea acordării asistenţei medicale
    (1) Rugămintea pacientului de a i se scurta viaţa prin mijloace medicale (eutanasie) nu poate fi satisfăcută.
    (2) Aparatura medicală care menţine viaţa pacientului în caz extremal poate fi deconectată numai după constatarea morţii creierului.
    (3) Modul de constatare a morţii şi de luare a deciziei de deconectare a aparaturii medicale este stabilit de legislaţia în  vigoare.
    (4) Pacientul are dreptul de a primi sau de a refuza ajutor spiritual şi moral, inclusiv din partea unui slujitor al religiei sale. Pacientul are dreptul să moară în demnitate.
    Articolul 35. Asistenţa medicală de recuperare şi asistenţa
                         medicală balneară
    (1) Asistenţa medicală de recuperare se acordă în  unităţi medico-sanitare specializate publice, cooperatiste şi particulare.
    (2) Unităţile medico-sanitare de recuperare, serviciile medicale din staţiunile balneare, sanatoriile şi preventoriile cu rol recuperator, alte unităţi şi servicii medicale de recuperare se organizează în zone cu factorii naturali de cură în scopul  recuperării integrale a bolnavilor, fortificării sănătăţii şi restabilirii capacităţii lor  de muncă.
    (3) Indicaţiile şi contraindicaţiile tratamentului ambulator şi în staţionar la toate staţiunile balneare sînt stabilite de Ministerul Sănătăţii.
    (4) Sistemul triajului medical şi modul de trimitere a bolnavilor la tratament balneo-sanatorial sînt stabilite de Ministerul Sănătăţii, de comun acord cu Consiliul Federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova.
    (5) Considerarea unei localităţi ca staţiune balneară, stabilirea hotarelor zonelor ei de protecţie sanitară şi determinarea regimului acesteia sînt efectuate de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi a Consiliului Federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova, coordonată cu autoritatea administraţiei publice locale pe al cărui teriroriu se află staţiunea.
    (6) Profilul medical al instituţiilor balneo-sanitoriale este stabilit de Ministerul Sănătăţii şi de Consiliul Federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova.
   
[Art.35 al.(6) modificat prin LP162 din 22.07.11, MO170-175/14.10.11 art.498]
    (7)Ministerul Sănătăţii exercită controlul asupra activităţii instituţiilor balneo-sanatoriale şi le acordă ajutor ştiinţific, metodic şi consultativ.
    Articolul 36. Dreptul pacientului de a ataca acţiunile personalului
                          medico-sanitar pentru prejudicierea sănătăţii
    În cazul stării nesatisfăcătoare a sănătăţii în urma unei asistenţe medicale necorespunzătoare, pacientul are dreptul de a cere efectuarea, în modul stabilit, a unei expertize profesionale, precum şi repararea prejudiciului moral şi material ce i s-a adus.
Capitolul V
ASIGURAREA MEDICO-SOCIALĂ A UNOR
CATEGORII ALE POPULAŢIEI
    Articolul 37. Asistenţa medicală pentru persoanele care
                         şi-au pierdut locul de muncă şi cîştigul
    (1) Persoanele care şi-au pierdut locul de muncă şi cîştigul  au dreptul garantat de stat la minimul asigurării medicale gratuite pentru susţinerea sănătăţii lor şi a sănătăţii celor întreţinuţi de ele.
   
[Art.37 al.(1) modificat prin LP577 din 26.12.03, MO6-12/01.01.04 art.86]
    (2) Acordarea minimului asigurării medicale gratuite persoanelor sus-numite se efectuează din fondurile respective de organizare a asistenţei medicale.
    [Art.37 al.(2) modificat prin LP577 din 26.12.03, MO6-12/01.01.04 art.86]
    Articolul 38. Asistenţa medico-sanitară acordată persoanelor
                         în vîrstă înaintată
     (1) Statul asigură persoanele de vîrstă înaintată cu asistenţă medico-socială, conform unor programe complexe.
    (2) Programele de recuperare medico-socială a persoanelor de vîrstă înaintată trebuie să fie orientate spre asigurarea necesităţilor fizice şi psihice, spre prelungirea perioadei de viaţă activă, inclusiv în condiţii casnice, spre asigurarea capacităţii de adaptare socio-psihologică la bătrîneţe, preîntîmpinării afecţiunilor cronice şi dizabilității.
   
[Art.38 al.(2) modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    (3) Realizarea acestor programe revine autorităţilor administraţiei publice locale, organelor şi unităţilor de ocrotire a sănătăţii şi de protecţie socială, care pot antrena asociaţii, organizaţii religioase şi obşteşti, cu consimţămîntul acestora, la deservirea medico-socială.
    (4) Asistenţa medicală persoanelor de vîrstă înaintată se acordă, conform legislaţiei în vigoare, de către instituţiile medico-sanitare şi instituţiile specializate de asistenţă socială.
    [Art.38 modificat prin LP268-XVI din 28.07.06, MO142-145/08.09.06 art.702]
    Articolul 39. Asistenţa medicală pentru persoanele aflate
                          în stare de arest sau detenţiune
    (1) Dreptul la sănătate al persoanelor aflate în stare de arest sau detenţiune este asigurat prin interzicerea aplicării metodelor de urmărire penală, creării unor condiţii de viaţă care înjosesc demnitatea, pun în pericol viaţa şi sănătatea lor.
    [Art.39 al.(1) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
    (2) Persoanelor aflate în stare de arest sau detenţiune li se garantează asistenţă medico-sanitară conform prezentei legi, Codului de executare a sancţiunilor de drept penal şi altor acte legislative.
    Articolul 40. Asistenţa medicală pentru persoanele aflate
                          în greva foamei
    (1) Cînd un deţinut refuză hrana şi este considerat de către medic ca fiind capabil de raţionament lucid şi cu discernămîntul păstrat  în legătură cu consecinţele refuzului voluntar de hrană, el nu va fi hrănit artificial. Decizia privind capacitatea de discernămînt a deţinutului va fi consemnată de cel puţin un medic.
    (2) Atitudinea din alin. (1) se va adopta şi faţă  de orice altă persoană aflată în greva foamei.
    (3) Greva foamei, fiind o potenţială urgenţă  medicală, statuează obligativitatea asistenţei medicale pe toată durata ei.
    (4) În momentul în care starea de sănătate şi viaţa celui aflat  în greva foamei sînt grav ameninţate, medicul este obligat, în conformitate cu codul eticii medicale, să facă toate eforturile pentru susţinerea sănătăţii şi salvarea vieţii celui în cauză.
    Articolul 41. Asistenţa medicală şi socială pentru persoanele
                         contaminate de virusul imunodeficitar uman (HIV)
                         şi bolnave de SIDA
    Persoanelor contraminate de virusul imunodeficitar uman (HIV) şi bolnave de SIDA li se asigură asistenţă medicală şi socială, conform legislaţiei în vigoare.
   
Articolul 411. Asistenţa medicală pentru bolnavii
                           cu maladii oncologice
    Serviciile medicale de profilaxie, diagnostic, tratament şi supraveghere în domeniul oncologic sînt acordate de către instituţiile medico-sanitare publice acreditate, instituţiile medico-sanitare private licenţiate şi acreditate care activează în conformitate cu actele legislative şi normative în vigoare privind parteneriatul public-privat.
    [Art.411 introdus prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    Articolul 42. Asistenţa medicală pentru bolnavii psihici
   (1) Acordarea de asistenţă medicală specializată persoanelor care suferă de tulburări psihice se face în baza principiilor legalităţii, umanismului şi carităţii, pornindu-se de la prezumţia capacităţii de exerciţiu care prevede dreptul fiecărui om de a dispune de propria sănătate, precum  şi de la îndatorirea de bază a medicului de a acorda asistenţă medicală pacientului, conform codului eticii medicale.
    (2) Prestarea de asistenţă psihiatrică ţine exclusiv de competenţa medicului psihiatru.
    (3) Bolnavii psihici lipsiţi de discernămînt care pot pune în pericol viaţa sau integritatea corporală proprie sau a altor persoane sînt supuşi unui tratament medical coerecitiv într-o instituţie medico-sanitară, în condiţiile legii. Spitalizarea unor astfel de bolnavi se face în regim de urgenţă, cu sprijinul organelor de poliţie, la solicitarea medicului psihiatru. Examinarea psihiatrică în aceste cazuri va fi efectuată în decursul a maximum 48 de ore dela internare şi în zilele de odihnă şi de sărbători, de către o comisie de specialişti, constituită în acest scop, conform instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii.
    (4) Cheltuielile de tratament psihiatric se fac din fondurile respective de organizare a asistenţei medicale.
    (5) Temeiul şi modul de acordare a asistenţei psihiatrice, inclusiv spitalizarea coercitivă a bolnavilor psihici, drepturile şi obligaţiunile personalului medical care acordă acest ajutor, drepturile bolnavilor psihici, obligaţiunile organelor de stat şi ale unităţilor economice privind apărarea drepturilor şi intereselor legitime, acordarea de asistenţă juridico-socială acestei categorii de bolnavi, precum şi apărarea populaţiei de acţiunile lor periculoase, se efectuează conform legislaţiei în vigoare.
    (6) Tratamentul psihiatric nu va fi aplicat în lipsa bolii psihice. Personalul medico-sanitar poartă răspunderea, în condiţiile legii, pentru aplicarea tratamentului psihiatric în lipsa bolii psihice.
    Articolul 43. Asistenţa narcologică pentru persoanele care
                         suferă de alcoolism cronic, narcomanie sau
                         toxicomanie
    (1) Tratamentul persoanelor care suferă de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie se efectuează, de regulă, pe principii benevole, ambulatoriu sau în staţionar, în instituţii curativ-profilactice (la dorinţă anonim).
    (2) Bolnavii  care se eschivează de la tratament benevol vor fi trataţi conform legii.
    Articolul 44. Asistenţa medicală pentru bolnavii de tuberculoză
    (1) Bolnavii de tuberculoză sînt supravegheaţi prin dispensarizare şi tratament, asiguraţi cu preparate antituberculoase şi trataţi  în staţionare, sanatorii şi preventorii în mod gratuit.
    (2) Bolnavii de tuberculoză în formă activă care se sustrag de la tratament benevol, încalcă regimul prescris ori abuzează de băuturi alcoolice sau folosesc substanţe narcotice sînt trimişi la tratament coercitiv, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.
    (3) Măsurile de  protecţie socială a bolnavilor de tuberculoză sînt stabilite de legislaţia în vigoare.
    Articolul 45. Asistenţa medicală pentru persoanele care
                         suferă de boli venerice
    (1) Persoanele care suferă de boli venerice sînt supuse unui examen medical şi tratament obligatoriu în instituţiile curativ-profilactice respective, precum şi supravegherii prin despensarizare pînă la vindecare.
    (2) Persoanele în a căror privinţă există date suficiente de a presupune că suferă de boli venerice vor fi supuse unui examen  medical obligatoriu.
    (3) Persoanele care au contactat cu bolnavii de boli venerice sînt supuse unui examen medical şi tratament profilactic obligatoriu.
    (4) În caz de sustragere de la examenul medical şi tratamentul benevol, persoanele vor fi supuse unui examen şi unui  tratament coercitiv în staţionarul de boli venerice.
    (5) Persoanele care se sustrag de la examenul şi tratamentul coercitiv după avertizarea făcută de unităţile nedico-sanitare poartă răspundere, în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
    (6) La solicitarea unităţilor medico-sanitare, organele de poliţie sînt obligate să aducă în unităţile curativ-profilactice respective persoanele care suferă de boli venerice, persoanele referitor la care există date suficiente de a presupune că sînt infectate sau că suferă de boli venerice, precum şi persoanele care au venit în contact cu  astfel de bolnavi, şi să acorde acestor unităţi ajutor la identificarea sursei de infecţie.
Capitolul VI
OCROTIREA FAMILIEI, MAMEI ŞI A COPILULUI
    Articolul 46. Dreptul familiei la ocrotire a sănătăţii şi la
                         protecţie socială
    (1) Familia are dreptul  la ocrotirea sănătăţii membrilor ei  şi  la protecţie socială.
   (2) Persoanele care se căsătoresc urmează să se informeze reciproc despre starea sănătăţii lor la oficiul stării civile. Pentru ocrotirea sănătăţii persoanelor care se căsătoresc şi a urmaşilor lor, unităţile medico-sanitare acordă consultaţii prenupţiale referitoare la căsătorie şi la planning familial, efectuează examenul medical gratuit cu acordul informat al persoanei. Modul, termenul şi volumul examenului medical al persoanelor care se căsătoresc sînt stabilite de Ministerul Sănătăţii.
    [Art.46 al.(2) modificat prin LP107 din 11.05.12, MO120-125/15.06.12 art.396]
    [Art.46 al.(2) în redacţia LP1001 din 19.04.02, MO71/06.06.02 art. 571]
    (3) Persoanele care se căsătoresc, precum şi soţii, pot trece examene medicale şi primi consultaţii medico-genetice în unităţile medico-sanitare respective pentru depistarea alterărilor genetice din cariotipul lor, care duc la malformarea viitorului copil.
    Articolul 47. Obligaţia părinţilor faţă de copil
    (1) Părinţii sînt obligaţi să aibă grijă de sănătatea copilului, de dezvoltarea lui  prenatală şi posibilitatea, de educaţia lui fizică, spirituală şi morală, să-i cultive un mod sănătos de viaţă. Părinţii, alţi reprezentanţi legali, la solicitarea unităţilor medico-sanitare, trebuie să prezinte copilul pentru examinare  medicală şi aplicare a măsurilor de profilaxie.
    (3) Neîndeplinirea obligaţiunilor sus-menţionate este pedepsită conform legii.
    Articolul 48. Stimularea maternităţii. Garanţiile ocrotirii
                         sănătăţii mamei şi copilului
    (1) Statul stimulează maternitatea, ocroteşte sănătatea mamei şi  a copilului.
    (2) Femeilor li se creează condiţii de îmbinare a muncii cu maternitatea, li se garantează apărarea drepturilor, susţinere morală şi materială.
    (3) Copilul se bucură de o atenţie deosebită din partea statului şi a societăţii şi beneficiază de ocrotirea socială. Statul apără interesele şi drepturile copilului, inclusiv la condiţii de viaţă propice dezvoltării lui fizice şi spirituale.
    (4) Drepturile copilului sînt prevăzute şi consfinţite de legislaţia Republicii Moldova şi de Convenţia cu privire la drepturile copilului.
    Articolul 49. Asistenţa medicală pentru femeia gravidă
                          şi nou-născut
    Unităţile medico-sanitare asigură asistenţă  medicală calificată femeii  în cursul sarcinii, la naştere, după naştere şi ajutor curativ-profilactic mamei şi nou-născutului.
    Articolul 50. Asistenţa medicală pentru copii şi adolescenţi
    (1) Instituţiile curativ-profilactice şi de asanare (policlinici, spitaluri, dispensare, sanatorii etc.) acordă asistenţă medicală copiilor şi adolescenţilor. Lor li se acordă periodic supraveghere medicală activă.
    (2) Copiii de vîrstă fragedă sînt asiguraţi cu produse alimenare speciale, inclusiv gratuit, în modul stabilit. Copiilor li se acordă gratuit foi de tratament în sanatorii.
    (3) Lucrătorii medicali sînt obligaţi să informeze părinţii, tutorele sau curatorul despre boala copilului şi despre tratament.
    (4) Controlul asupra asigurării  sănătăţii  copiilor în creşe, grădiniţe, şcoli  şi în alte instituţii pentru copii este exercitat de unităţi medico-sanitare şi de învăţămînt.
    Articolul 51. Ajutorul acordat de stat la îngrijirea copiilor
    (1) Principalele cheltuieli de întreţinere a copiilor în creşe, grădiniţe, şcoli şi în alte instituţii pentru copii se fac de la bugetul de stat, precum şi din mijloacele unităţilor economice, sindicatelor, altor organizaţii obşteşti şi ale unor persoane particulare.
    (2) Copiii şi adolescenţii  cu deficienţe în dezvoltarea fizică  sau psihică sînt  întreţinuţi de stat în case şi cămine de copii, în alte instituţii specializate pentru copii.
    (3) Lista indicaţiilor medicale referitoare la aranjarea copiilor şi adolescenţilor în case şi cămine de copii  şi în instituţii instructiv-educative este aprobată de Ministerul Sănătăţii.
    (4) În cazul imposibilității de spitalizare a copilului bolnav sau al lipsei de indicații pentru tratamentul acestuia în condiții de staționar, dreptul la îndemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav se acordă, după caz, unuia dintre părinți: mamei sau tatălui. În cazul în care nici mama, nici tatăl, din motive întemeiate, nu pot îngriji copilul bolnav, indemnizaţia se acordă altei persoane asigurate, după caz: tutorelui, unui alt membru de familie, bunicului sau bunicii. Persoanele care beneficiază de îndemnizația respectivă sînt scutite de la muncă în modul stabilit.
    [Art.51 al.(4) în redacția LP71 din 14.04.16, MO140-149/27.05.16 art.291]
    (5) În cazul tratării în staţionar a copilului în vîrsta de pînă la 3 ani sau a copilului grav bolnav de o vîrstă mai mare care are nevoie, confrom avizului medical, de îngrijire suplimentară, unul dintre părinți – mama sau tatăl ori, după caz, tutorele, un alt membru de familie, bunicul sau bunicaare dreptul să fie alături de copil în unitatea medicală şi să primească, în modul stabilit, indemnizaţie pe linia asigurărilor  sociale.
   
[Art.51 al.(5) modificat prin LP71 din 14.04.16, MO140-149/27.05.16 art.291]
Capitolul VI1
ASISTENŢA FARMACEUTICĂ, DE PROTEZARE
ŞI DE ASIGURARE CU DISPOZITIVE MEDICALE
    [Denumirea capitolului VI1 în redacţia LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    Articolul 511. Servicii de sănătate suplimentare acordate
                           copiilor, elevilor şi studenţilor în instituţiile
                           de învăţămînt
   (1) Copiilor, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţămînt, pe lîngă asistenţa medicală acordată în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, programelor naţionale de sănătate şi programelor de sănătate cu destinaţie specială, li se acordă servicii de sănătate suplimentare.
    (2) Nomenclatorul serviciilor de sănătate suplimentare acordate copiilor, elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt se elaborează de Ministerul Sănătăţii, în comun cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului, şi se aprobă de Guvern.
    (3) Serviciile de sănătate suplimentare se acordă copiilor, elevilor şi studenţilor de către personalul medical al instituţiilor de învăţămînt, conform normelor aprobate de Guvern, cu suportarea cheltuielilor din bugetele instituţiilor de învăţămînt.

    [Capitolul VI1 introdus prin LP177-XVI din 20.07.07, MO117-126/10.08.07 art.534; în vigoare 01.01.08]
Capitolul VII
ASISTENŢA FARMACEUTICĂ ŞI DE PROTEZARE
    Articolul 52. Asistenţa farmaceutică
    Asistenţa faramceutică este acordată prin unităţi farmaceutice şi unităţi curativ-profilactice,conform legislaţiei în vigoare.
    Articolul 53. Controlul asupra producţiei şi utilizării
                         substanţelor narcotice, psihotrope şi toxice
    (1) Controlul asupra producerii şi utilizării substanţelor narcotice, psihotrope şi toxice este exercitat de stat.
    (2) Se pot produce, prelucra, importa şi păstra substanţe narcotice şi psihotrope numai în scopuri medicale umane, veterinare şi ştiinţifice.
   (3) De dreptul de a produce, prelucra, importa şi comercializa substanţe narcotice şi psihotrope beneficiază unităţile care au primit autorizaţia organelor de stat respective, acestea din urmă exercitînd controlul şi evidenţa asupra sus-numitei activităţi.
    (4) Producerea şi utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope şi toxice se efectuează conform legislaţiei în vigoare.
   
(5) Atribuţiile de autorizare, monitorizare şi control al circulaţiei legale a substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor se efectuează de Comitetul permanent de control asupra drogurilor de pe lîngă Ministerul Sănătăţii. Examinarea documentelor, a încăperilor şi a obiectivelor pentru determinarea respectării cerinţelor legale se efectuează contra plată conform tarifelor pentru serviciile medico-sanitare aprobate de Guvern.
    [Art.53 al.(5) introdus prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    Articolul 54. Asistenţa de protezare, de asigurare
                          cu dispozitive medicale
    (1) La necesitate, persoanele sînt asigurate cu proteze, obiecte ortopedice, de corecţie, cu aparate acustice, dispozitive de cultură fizică curativă şi cu mijloace speciale de locomoţie.
    (2) Condiţiile şi modul de acordare a asistenţei de protezare, de asigurare cu dispozitive medicale sînt stabilite de legislaţia în vigoare.
    (3) Activităţile ce ţin de domeniul dispozitivelor medicale sînt reglementate prin lege.
    (4) Promovarea activităţilor ce ţin de domeniul dispozitivelor medicale este asigurată de structura de specialitate din subordinea Ministerului Sănătăţii.
    [Art.54 în redacţia LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    [Art.54 modificat prin LP333 din 24.07.03, MO200/19.09.03, art.773]
Capitolul VIII
REABILITAREA ŞI EXPERTIZA MEDICALĂ
    Articolul 55. Reabilitarea
    Reabilitarea bolnavilor se efectuează în direcţie medicală şi socială.
    Articolul 56. Determinarea incapacităţii temporare
                           de muncă, dizabilităţii şi capacităţii
                           de muncă
    (1) Determinarea incapacităţii temporare de muncă se efectuează de către instituţiile medico-sanitare la solicitarea angajatorului, angajatului sau a unei persoane care acționează în interesul angajatului. Instituţia medico-sanitară, la solicitarea acestora, prezintă documentele medicale ce confirmă lipsa persoanei de la serviciu pe motiv de boală, asigurînd protecţia datelor cu caracter personal ale angajaţilor.
    (2) Determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă la persoanele adulte şi la copiii de pînă la 18 ani se efectuează de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, cu structurile sale teritoriale, subordonat Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    (3) Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, inclusiv modul de determinare a dizabilităţii şi capacităţii de muncă, se aprobă de Guvern.
    (4) Criteriile de determinare a dizabilităţii şi capacităţii de muncă se aprobă prin ordinul comun al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, după caz.
    [Art.56 în redacția LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    [Art.56 modificat prin LP307 din 01.12.05, MO172/23.12.05 art.843]
    [Art.56 modificat prin LP552-XIV din 28.07.99]
    Articolul 57. Expertiza medico-legală
    (1) Expertiza medico-legală  înseamnă activitatea de rezolvare a problemelor cu caracter medical ce apar în timpul urmăririi penale sau examinării cauzei în instanţă judecătorească.
   
[Art.57 al.(1) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
   (2) Expertiza medico-legală este efectuată în condiţiile legii, în untăţi medico-sanitare (biroul de expertiză medico-legală) în baza deciziei ofiţerului de urmărire penală, procurorului sau în baza deciziei instanţei judecătoreşti.
    [Art.57 al.(2) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
    (3) Ministerul Sănătăţii exercită conducerea metodică a expertizei medico-legale.
    (4) Persoana are dreptul la asistenţă medico-legală, prin care se subînţelege prestarea de servicii de către specialişti în domeniul medicinei legale în problemele de protejare a drepturilor şi intereselor sale legitime în legătură cu ocrotirea sănătăţii şi cu starea ei fiziologică.
    (5) Modul de organizare şi de efectuare a expertizei medico-legale este stabilit de legislaţia în vigoare.
    Articolul 58. Expertiza psihiatrico-legală
    (1) Expertiza psihiatrico-legală înseamnă activitatea de rezolvare a problemelor care ţin de stare psihică a persoanei şi care apar în timpul procedurii judiciare.
    (2) Expertiza psihiatrico-legală este efectuată, în condiţiile legii, în unităţi medico-sanitare în baza deciziei ofiţerului de urmărire penală, procurorului, precum şi în baza deciziei instanţei judecătoreşti.
    [Art.58 al.(2) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
    (3) Ministerul Sănătăţii exercită conducerea metodică a expertizei psihiatrico-legale.
    (4) Persoanele au dreptul la asistenţă psihiatrico-legală, prin care se subînţelege prestarea de servicii de către specialiştii psihiatri în problemele de protejare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei în legătură cu condamnarea sau cu pierderea capacităţii ei de exerciţiu.
    (5) Modul de  organizare şi de efectuare a expertizei psihiatrico-legale este stabilit de legislaţia în vigoare.
    Articolul 59. Expertiza şi asistenţa morfopatologică
    (1) Expertiza morfopatologică se efectuează în scopul stabilirii diagnosticului postmortal, cauzei şi mecanismului decesului. Pacientul decedat în instituţia medicală este supus, de regulă, unei expertize morfopatologice, dacă în timpul vieţii el sau rudele sale nu şi-au exprimat dezacordul.
    (2) Examenului  morfopatologic se supun, în mod obligatoriu, toate organele şi testurile în timpul intervenţiilor chirurgicale sau de diagnostic. Asistenţa morfopatologică se acordă şi ca formă independentă de servicii, la dorinţa solicitantului, pe baze contractuale.
     (3) Cazurile în care anularea expertizei morfopatologice a decedatului este inadmisibilă se stabilesc de Ministerul Sănătăţii.
    (4) Expertiza morfopatologică a diagnosticului intravital, determinarea cauzei şi mecanismul decesului se efectuează de către medici experţi (morfopatologi) în instituţii medicale,  în secţii (birouri) special amenajate.
    (5) Regulamentul efectuării expertizei morfopatologice se elaborează de Ministerul Sănătăţii, iar caracterul şi volumul investigaţiilor respective sînt stabilite de instituţiile medicale, în baza standardelor aprobate de Ministerul Sănătăţii.
    (6) Rudele, precum şi organele asigurării medicale, au dreptul să recepţioneze concluziile expertizei morfopatologice a decedatului. Modul de remitere a concluziilor este stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Capitoul IX
COLABORAREA INTERNAŢIONALĂ, TRATATELE
ŞI ACORDURILE INTERNAŢIONALE
    Articolul 60. Colaborarea internaţională în domeniul
                         ocrotirii sănătăţii
    (1) Republica Moldova  participă la activitatea organizaţiilor internaţionale de ocrotire a sănătăţii.
   (2) Colaborarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul ocrotirii sănătăţii are la bază interesele părţilor, respectarea cerinţelor şi normelor de drept internaţional, convenţiilor, tratatelor şi acordurilor internaţionale.
    (3) Modul de  colaborare cu alte state este stabilit de legislaţia Republicii Moldova.
    Articolul 61. Tratatele şi acordurile internaţionale în
                         domeniul ocrotirii sănătăţii
    (1) Modul de  încheiere a tratatelor şi acordurilor internaţionale în domeniul ocrotirii sănătăţii, de control asupra aplicării  lor este stabilit de legislaţia în vigoare.
    (2) Dacă tratatul sau acordul internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte alte norme decît cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova privind ocrotirea sănătăţii, sînt aplicate normele tratatului sau ale acordului internaţional.
Capitolul X
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
    Articolul 62
    Guvernul, în termen de 3 luni, prezintă Parlamentului propuneri vizînd aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege; pune hotărîrile sale în conformitate cu ea; adoptă, în temeiul ei, acte normative care reglementează problemele organizării ocrotirii sănătăţii, asigură revizuirea şi anularea de către ministere, departamente, inspectorate de stat, autorităţi ale administraţiei publice locale a actelor normative, inclusiv instrucţiunilor, ce contravin legii de faţă.
    Articolul 63
    Pînă la aducerea actelor normative în conformitate cu prezenta  lege se aplică numai prevederile care nu vin în contradicţie cu ea.
    [Art.64 abrogat prin LP117 din 17.07.10, MO126-128/23.07.10 art.408]
    Articolul 65
    Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
    [Art.65 modificat prin LP173 din 10.04.03, MO87/23.05.03 art.404]

    PREŞEDINTELE
    PARLAMENTULUI                                               Petru LUCINSCHI

    Chişinău, 28 martie 1995.
    Nr. 411-XIII