LPO173/2005
ID intern unic:  313004
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 173
din  22.07.2005
cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic
 special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)
Publicat : 29.07.2005 în Monitorul Oficial Nr. 101-103     art Nr : 478
Călăuzindu-se de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, în scopul întăririi unităţii poporului, restabilirii integrităţii teritoriale a statului, creării spaţiilor juridic, economic, de apărare, social, vamal, umanitar şi a altor spaţii unice, precum şi al asigurării păcii civice, încrederii, înţelegerii reciproce şi concordiei  în societate, stabilităţii, securităţii şi dezvoltării democratice a statului;
Bazîndu-se pe respectarea supremaţiei legii, a drepturilor omului şi minorităţilor naţionale şi fiind convins că reglementarea politică a problemei transnistrene poate fi realizată doar în baza unei soluţii paşnice, care să excludă acţiunile militare şi alte acţiuni de forţă, precum şi pe principiile democratizării şi demilitarizării Transnistriei;
Sprijinindu-se pe eforturile colective depuse de comunitatea internaţională în vederea realizării de către Republica Moldova a reintegrării sale teritoriale, a unităţii civice şi a asigurării accesului întregii populaţii a ţării la instituţiile democratice în vigoare;
Luînd în considerare necesitatea de a acorda populaţiei Transnistriei asistenţă umanitară, politică, social-economică şi juridică în vederea depăşirii urmărilor conflictului,
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art. 1. - (1) Întru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova, sprijinindu-se pe Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, procesul de negocieri cu Transnistria se desfăşoară în vederea atingerii scopurilor de democratizare şi de demilitarizare a Transnistriei.
(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărîrea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei.
Art. 2. - Drept bază pentru elaborarea şi adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei vor servi principalele prevederi ale prezentei legi.
Art. 3. - (1) În componenţa Republicii Moldova se va constitui unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special Transnistria.
(2) Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova şi, în limita împuternicirilor stabilite de Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova, soluţionează problemele date în competenţa ei.
(3) Pot intra în componenţa Transnistriei sau ieşi din componenţa ei localităţile din stînga Nistrului în baza referendumurilor locale organizate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
Art. 4. - (1) Organul reprezentativ al Transnistriei este Consiliul Suprem. Consiliul Suprem este organul suprem al puterii legislative al Transnistriei cu drept de a adopta legi de importanţă locală şi alte acte normative în limita competenţei sale.
(2) Consiliul Suprem este ales în baza unor alegeri libere, transparente şi democratice. Pregătirea şi desfăşurarea alegerilor în Consiliul Suprem al Transnistriei de legislatura I-a se vor face, cu acordul OSCE, de către Comisia Electorală Internaţională sub mandatul OSCE, cu monitorizarea Consiliului Europei şi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Temei pentru desfăşurarea alegerilor libere şi democratice îl constituie realizarea condiţiilor privind democratizarea şi demilitarizarea Transnistriei, adoptate prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 117-XVI din 10 iunie 2005.
(3) Consiliul Suprem al Transnistriei adoptă Legea fundamentală a Transnistriei.
(4) Legea fundamentală a Transnistriei, modificările şi completările operate în ea nu pot contraveni Constituţiei Republicii Moldova.
(5) Împuternicirile Consiliului Suprem al Transnistriei, precum şi funcţiile organului executiv al Transnistriei se stabilesc în baza procesului de negocieri în conformitate cu art. 1 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din prezenta lege.
Art. 5. - Judecătoriile, organele procuraturii, Direcţia Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Direcţia Afacerilor Interne ale Transnistriei sînt părţi componente ale sistemului unic de instanţe judecătoreşti şi ale sistemului unic de organe de drept ale Republicii Moldova şi îşi desfăşoară activitatea de înfăptuire a justiţiei, de asigurare a ordinii de drept şi a securităţii statului în baza legislaţiei Republicii Moldova.
Art. 6. - (1) Transnistria are simbolurile sale, care se aplică deopotrivă cu simbolurile Republicii Moldova.
(2) Limbile oficiale în Transnistria sînt limba moldovenească, în baza grafiei latine, limbile ucraineană şi rusă. Republica Moldova garantează funcţionarea şi altor limbi pe teritoriul Transnistriei.
(3) În Transnistria, lucrările de secretariat şi corespondenţa cu autorităţile publice ale Republicii Moldova, cu întreprinderile, cu organizaţiile şi cu instituţiile situate în afara Transnistriei se ţin în limba moldovenească, în baza grafiei latine, şi în limba rusă.
Art. 7. - Transnistria, în persoana puterilor ei legislativă şi executivă şi a organelor administraţiei locale, respectă pe teritoriul său Constituţia, alte legi şi acte normative ale Republicii Moldova, îndeplineşte programele naţionale de dezvoltare social-economică şi culturală.
Art. 8. - Transnistria soluţionează de sine stătător, în interesul întregii populaţii, problemele ce ţin de dezvoltarea juridică, economică şi socială date în competenţa ei de Constituţia şi de alte legi ale Republicii Moldova şi de legislaţia Transnistriei.
Art. 9. - Transnistria are dreptul să stabilească şi să întreţină, în modul prevăzut de legislaţia Republicii Moldova, relaţii externe în domeniile economic, tehnico-ştiinţific şi umanitar.
Art. 10. - Pămîntul, apele, subsolul, regnul vegetal şi cel animal, alte resurse naturale aflate pe teritoriul Transnistriei sînt proprietate a întregului popor al Republicii Moldova, constituind, totodată, baza economică a Transnistriei.
Art. 11. - Delimitarea atribuţiilor între autorităţile publice centrale ale Republicii Moldova şi autorităţile Transnistriei se va face în baza Legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei şi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
Art. 12. - Adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei va fi însoţită de adoptarea unui sistem de garanţii interne care va fi format în baza procesului de negocieri, în conformitate cu art. 1 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din prezenta lege.
Art. 13. - Modificările şi completările la prezenta lege se adoptă cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii Moldova.

PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI                                                              Marian LUPU

Chişinău, 22 iulie 2005.
Nr. 173-XVI.