|
LPM45/1994* ID intern unic: 313318 Версия на русском | Fişa actului juridic |
![]() Republica Moldova | |
| PARLAMENTUL | |
| LEGE
Nr. 45
din 12.04.1994 | |
privind activitatea operativă de investigaţii* | |
| Publicat : 31.01.2003 în Monitorul Oficial Nr. 11-13 art Nr : 38 | |
MODIFICAT
LP181-XVI din 10.07.08, MO140-142/01.08.08 art.576; în vigoare 01.11.08 LP285-XVI din 20.12.07, MO5-7/11.01.08 art.15; în vigoare 11.06.08 LP243-XVI din 16.11.07, MO194-197/14.12.07 art.747 LP90-XV din 25.03.04,MO67-72/30.04.04 art.375
*Republicată *Republicată în temeiul Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr. 1546-XIII din 25.02.98 - Monitorul Oficial, 1998, nr. 26-27, art. 176.
Modificată prin Legile Republicii Moldova:
1) nr. 1374-XIII din 19.11.97 - Monitorul Oficial, 1998, nr. 5, art. 4;
2) nr. 98-XIV din 22.07.98 - Monitorul Oficial, 1998, nr. 84, art. 553;
3) nr. 263-XIV din 24.12.98 - Monitorul Oficial, 1999, nr. 62-64, art. 288;
4) nr. 727-XIV din 16.12.99 - Monitorul Oficial, 2000, nr. 8-9, art. 39;
5) nr. 990-XIV din 18.05.00 - Monitorul Oficial, 2000, nr. 65-67, art. 470;
6) nr. 246-XV din 15.06.01 - Monitorul Oficial, 2001, nr. 75-77, art. 568;
7) nr. 1146-XV din 20.06.02 - Monitorul Oficial, 2002, nr. 96-99, art. 707;
8) nr. 1335-XV din 26.09.02 - Monitorul Oficial, 2002, nr. 134, art. 1027;
9) nr. 1428-XV din 07.11.02 - Monitorul Oficial, 2002, nr. 185-189, art.1396
Parlamentul Republicii Moldova adoptă prezenta lege.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Activitatea operativă de investigaţii
(1) Activitatea operativă de investigaţii, legalitatea desfăşurării căreia este garantată de prezenta lege, constituie un mijloc juridic de stat de apărare a intereselor statului, a integrităţii lui teritoriale, a drepturilor, libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, a tuturor formelor de proprietate contra atentatelor criminale.
(2) Activitatea operativă de investigaţii se exercită în mod public şi secret de către subdiviziunile operative ale organelor de stat, împuternicite pentru aceasta de prezenta lege, în limita competenţei lor.
Articolul 2. Sarcinile activităţii operative de investigaţii
Sarcinile activităţii operative de investigaţii sînt:
a) relevarea atentatelor criminale, prevenirea, curmarea, descoperirea infracţiunilor şi a persoanelor care le organizează, le comit sau le-au comis, precum şi asigurarea compensării daunei cauzate de infracţiune;
b) căutarea persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală sau de judecată sau care se sustrag de la sancţiunea penală şi a celor dispăruţi fără urmă;
[Art. 2 lit.b) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
Articolul 3. Principiile activităţii operative de investigaţii
Activitatea operativă de investigaţii se bazează pe principiile:
- legalităţii;
- respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei;
- oportunităţii şi ofensivităţii;
- îmbinării metodelor publice şi secrete;
- cooperării cu alte organe de stat;
- deideologizării şi nepartinităţii.
Articolul 4. Baza juridică a activităţii operative de investigaţii
(1) Constituţia, prezenta lege şi alte acte normative adoptate în conformitate cu acestea constituie baza juridică a activităţii operative de investigaţii.
(2) Organele care exercită activitate operativă de investigaţii emit în limitele competenţei lor, în corespundere cu legislaţia şi de comun acord cu Curtea Supremă de Justiţie şi Procuratura Generală acte normative departamentale care reglementează organizarea, metodele şi tactica efectuării măsurilor operative de investigaţii.
Articolul 5. Respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanei
în activitatea operativă de investigaţii (1) Înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor neprevăzute de prezenta lege nu se admite.
(2) Persoana care consideră că acţiunile organului ce înfăptuieşte măsuri operative de investigaţii au condus la lezarea drepturilor şi libertăţilor sale poate înainta o plîngere împotriva acestor acţiuni în organul ierarhic superior, procurorului sau judecătorului de instrucţie.Plîngerea înaintată nu suspendă executarea acţiunilor atacate, dacă organul care exercită activitatea operativă de investigaţii nu consideră aceasta necesar.
(3) Pentru a asigura examinarea deplinlă şi multilaterală a reclamaţiei persoanei faţă de care au fost aplicate în mod neîntemeiat măsuri operative de investigaţii, organele care le-au exercitat sînt obligate, la cerereajudecătorului de instrucţie sau a procurorului, să prezinte acestuia toate actele operative de serviciu întocmite pe tot parcursul înfăptuirii măsurilor respective contestate (atacate) în conformitate cu legislaţia. Datele espre persoanele care au contribuit în mod confidenţial la înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii se prezintă numai la cererea Procurorului General.
(4) În cazul cînd organul (persoana oficială) care exercită activitate operativă de investigaţii încalcă drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, organul ierarhic superior, procurorul sau judecătorul de instrucţie sînt obligaţi să întreprindă măsuri în vederea restabilirii acestor drepturi şi interese legitime, compensării daunei cauzate, în conformitate cu legislaţia.
(5) Activitatea operativă de investigaţii exercitată cu încălcarea prezentei legi atrage după sine răspunderea prevăzută de legislaţie.
[Art.5 modificat prin LP90-XV din 25.03.04,MO67-72/30.04.04 art.375]
Capitolul II
ÎNFĂPTUIREA MĂSURILOR OPERATIVE DE INVESTIGAŢII
Articolul 6. Măsurile operative de investigaţii
(1) Măsurile operative de investigaţii se înfăptuiesc numai în conformitate cu legislaţia şi numai în cazul cînd pe altă cale este imposibil de a asigura realizarea sarcinilor prevăzute în articolul 2.
(2) În scopul soluţionării sarcinilor prevăzute la art.2, organele care exercită activitatea operativă de investigaţii, respectînd regulile de conspiraţie, sînt în drept:
1) să înfăptuiască, cu autorizarea judecătorului de instrucţie, următoarele măsuri operative de investigaţii:
a) cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat etc.;
b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice;
c) interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
d) controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări;
e) culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii;
2) să înfăptuiască alte măsuri operative de investigaţii:
a) chestionarea;
b) culegerea informaţiei;
c) urmărirea vizuală;
d) urmărirea şi documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice moderne;
e) colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă;
f) efectuarea achiziţiilor de control şi a controlului livrărilor de mărfuri şi producţie aflate în circulaţie liberă sau limitată;
g) cercetarea obiectelor şi actelor;
h) identificarea persoanei;
i) cercetarea încăperilor, clădirilor, porţiunilor de teren şi a mijloacelor de transport;
j) cercetarea corespondenţei condamnaţilor;
k) ţinerea convorbirilor cu aplicarea detectorului comportamentului simulat;
l) marcarea cu substanţe chimice şi alte substanţe speciale;
m) experimentul operativ;
n) infiltrarea operativă în organizaţiile criminale a colaboratorilor titulari din subdiviziunile operative şi a persoanelor care colaborează în mod confidenţial cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii, utilizînd acte de identitate şi alte documente de acoperire;
o) controlul transmiterii banilor sau altor valori materiale extorcate.
p) monitorizarea tranzacţiilor efectuate prin unul sau mai multe conturi bancare. [Art.6 al.(2), lit.p) introdusă prin LP243-XVI din 16.11.07, MO194-197/14.12.07 art.747] Măsurile operative de investigaţii prevăzute la pct.1) şi pct.2) lit.n)-p) se efectuează exclusiv de Ministerul Afacerilor Interne, de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în condiţiile legii şi numai în cazurile în care aceste măsuri sînt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale, ordinii publice, bunăstării economice a ţării, menţinerea ordinii de drept şi prevenirea sau descoperirea infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, pentru ocrotirea sănătăţii, protejarea moralităţii ori pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. [Art.6 alineat modificat prin LP243-XVI din 16.11.07, MO194-197/14.12.07 art.747] (3) Lista acţiunilor enumerate la alin.(2) este exhaustivă şi poate fi modificată sau completată numai prin Lege.
(4) În procesul efectuării măsurilor operative de investigaţii se face uz de sisteme informaţionale, de mijloace tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, de aparate de înregistrare video, audio, de filmat, de fotografiat şi de alte mijloace tehnice moderne.
[Art.6 al.(4) modificat prin LP181-XVI din 10.07.08, MO140-142/01.08.08 art.576; în vigoare 01.11.08] (41) Clasificatorul mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei în procesul desfăşurării activităţii operative de investigaţii, precum şi regulamentul cu privire la importul, exportul, proiectarea, producerea şi comercializarea unor astfel de mijloace se aprobă de Guvern. (42) Activitatea ce ţine de importul, exportul, proiectarea, producerea şi comercializarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei se înfăptuieşte doar pentru organele abilitate să exercite activitate operativă de investigaţii. (43) Se interzice utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei de către persoanele fizice şi juridice neîmputernicite cu aceasta prin prezenta lege. [Art.6 al.(41-43) introduse prin LP181-XVI din 10.07.08, MO140-142/01.08.08 art.576; în vigoare 01.11.08] (5) Persoanele oficiale ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii participă personal la organizarea şi înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii, recurgînd după caz la ajutorul persoanelor oficiale şi al specialiştilor din diferite domenii de cunoştinţe, precum şi al unor cetăţeni care colaborează benevol, în mod public sau secret, cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii.
[Art.6 al.(1)-(2) modificate prin LP90-XV din 25.03.04, MO67-72/30.04.04 art.375]
[Art. 6 al.(1) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
[Art.6 al.(2) lit.p) modificată prin LP197 din 15.05.03 MO97/31.05.03 art.436]
[Art. 6 al.(2) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
Aticolul 7. Temeiurile înfăptuirii măsurilor operative
de investigaţii (1) Temeiurile pentru înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii sînt:
a) circumstanţele neclare în legătură cu pornirea urmăririi penale;
b) informaţiile devenite cunoscute organelor care exercită activitate operativă de investigaţii:
- privind acţiunea contrară legii în curs de pregătire, comitere sau comisă, precum şi privind persoanele care o pregătesc, o comit sau au comis-o, dacă datele pentru pornirea urmăririi penale sînt insuficiente;
- privind persoanele care se ascund de organele de urmărire penală sau de judecată ori care se eschivează de la sancţiunea penală;
- privind persoanele dispărute fără urmă şi privind depistarea cadavrelor neidentificate;
c) însărcinările ofiţerului de urmărire penală, indicaţiile procurorului sau decizia instanţei de judecată în cauzele penale aflate în procedura lor;
d) interpelările organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, în temeiurile indicate în prezentul articol;
e) interpelările organizaţiilor de drept internaţionale şi ale organelor de drept ale altor state, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
2) Înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii se va autoriza prin decizia conducătorului organului care exercită activitate operativă de investigaţii sau a adjunctului acestuia care se ocupă de problemele activităţii operative de investigaţii.
(3) Organele care exercită activitate operativă de investigaţii sînt în drept, în limitele competenţei lor, să colecteze informaţii necesare ce caracterizează persoanele bănuite:
a) privind accesul lor la informaţii ce constituie secret de stat;
b) privind admiterea lor la muncă la obiectivele care prezintă un pericol sporit pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, precum şi pentru mediu;
c) privind admiterea lor la activitatea operativă de investigaţii sau accesul la materialele primite pe parcursul executării ei;
d) privind stabilirea sau întreţinerea cu ele a relaţiilor de colaborare la pregătirea şi desfăşurarea măsurilor operative de investigaţii;
e) în legătură cu examinarea de către Camera de Licenţiere a cererii de eliberare a licenţei pentru activitate particulară de detectiv şi/sau de pază".
Organele care exercită activitate operativă de investigaţii, în limitele competenţei lor, sînt, de asemenea, în drept să colecteze informaţii în scopul asigurării securităţii proprii.
[Art.7 al.(1), lit.a)- b) modificate prin LP90-XV din 25.03.04, MO67-72/30.04.04 art.375]
[Art.7 al.(3), lit.e) modificată prin LP87 din 25.03.04, MO64-66 din 23.04.04 art.38] [Art. 7 al.(1), lit.b-c) modificate prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
[Art.7 al.(3), lit.e) modificată prin LP333 din 24.07.03, MO200/19.09.03, art.73] (1) Înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii ce violează drepturi ocrotite de lege:
a) cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat etc.;
b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice;
c) interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
d) controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări;
e) culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii -
se admite doar în scopul culegerii informaţiilor despre persoanele care pregătesc, întreprind tentative de comitere, comit sau au comis infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave şi numai în baza încheierii judecătorului de instrucţie şi a deciziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv care exercită activitate operativă de investigaţii. Lista categoriilor unor astfel de conducători se stabileşte prin actele normative departamentale.
(2) În cazul apariţiei pericolului pentru viaţa, sănătatea, proprietatea unor persoane aparte, la cererea lor sau cu acordul lor în scris, se permite interceptarea convorbirilor prin telefonul acestora sau prin alte aparate de intercomunicaţii în baza hotărîrii aprobate de conducătorul organului care exercită activitatea operativă de investigaţii cu autorizarea judecătorului de instrucţie.
(21) Asigurarea tehnică a interceptării convorbirilor telefonice, a controlului comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări prin intermediul reţelelor electronice se realizează de către subdiviziunea specializată a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale, conectate, în caz de necesitate, la echipamentul operatorilor. Semnalul ce urmează a fi interceptat se transmite în regim de timp real organului împuternicit care exercită activitatea operativă de investigaţii pentru înregistrarea şi înscrierea convorbirilor şi comunicărilor pe suport de hîrtie. [Art.8 al.(21) introdus prin LP285-XVI din 20.12.07, MO5-7/11.01.08 art.15; în vigoare 11.06.08] [Art. 8 al.(1)-(3) modificat prin L206/29.05.03, MO149/18.07.03 art.598] (3) Măsurile operative de investigaţii care asigură activitatea organelor de interne ale sistemului penitenciar, ale securităţii de stat, ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi ale apărării se înfăptuiesc în modul prevăzut de prezenta lege.
(4) Controlul transmiterii banilor sau altor valori materiale extorcate se efectuează în cazul parvenirii de la o persoană concretă a declaraţiei despre faptul extorcării, în baza deciziei motivate a unuia dintre conducătorii organului care exercită activitatea operativă de investigaţii, aprobată de procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală în cauza dată.
(5) Ordonanţa motivată privind înfăptuirea măsurii operative de investigaţii, demersul procurorului şi încheierea judecătorului de instrucţie, precum şi materialele care au servit drept temei pentru luarea unei astfel de hotărîri se păstrează în conformitate cu legislaţia în vigoare.
(6) Înfăptuirea măsurii operative de investigaţii se autorizează pentru o durată de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinic justificate, în aceleaşi condiţii, acest termen poate fi prelungit. Durata totală a înfăptuirii măsurii operative de investigaţii nu poate depăşi 6 luni.
[Art.8 modificat prin LP388-XVI din 08.12.06, MO199-202/29.12.06 art.958]
[Art.8 modificat prin LP90-XV din 25.03.04, MO67-72/30.04.04 art.375]
[Art. 8 al.(5) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
Articolul 9. Efectuarea controlului operativ
(1) În cazul prezenţei temeiurilor prevăzute în articolul 7 organele care exercită activitatea operativă de investigaţii au dreptul de control operativ. Efectuarea controlului operativ este supusă înregistrării obligatorii.
(2) Controlul operativ se efectuează cu autorizaţia şi sub supravegherea conducătorului organului ce îl efectuează. Rezultatele măsurilor operative de investigaţii se reflectă în actele operative de serviciu şi se sistematizează.
[Art.9 al.(3) exclus prin LP197 din 15.05.03 MO97/31.05.03 art.436; al.(4) devine (3)]
(3) Controlul operativ se suspendă în cazul rezolvării sarcinilor concrete ale activităţii operative de investigaţii prevăzute în articolul 2 sau stabilirii circumstanţelor ce dovedesc imposibilitatea obiectivă de a realiza aceste sarcini.
Articolul 10. Utilizarea rezultatelor activităţii operative
de investigaţii (1) Rezultatele activităţii operative de investigaţii pot fi utilizate la pregătirea şi efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi la înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii în scopul prevenirii curmării şi descoperirii infracţiunilor, precum şi în calitate de probe pentru cauzele penale.
[Art. 10 al.(1) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
(2) Materialele controlului operativ nu constituie temei pentru limitarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.
(3) Informaţia despre forţele, mijloacele, sursele (cu excepţia persoanelor care acordă sprijin organelor care exercită astfel de măsuri), metodele, planurile şi rezultatele activităţii operative de investigaţii, precum şi despre organizarea şi tactica desfăşurării măsurilor operative de investigaţii, care constituie secret de stat, poate fi scoasă de la secret numai în conformitate cu legislaţia.
[Art.10 al.(1) modificat prin LP90-XV din 25.03.04,MO67-72/30.04.04 art.375]
Capitolul 3
OBLIGAŢIUNILE ŞI DREPTURILE ORGANELOR CARE
EXERCITĂ ACTIVITATE OPERATIVĂ DE INVESTIGAŢII Articolul 11. Organele care exrecită activitate operativă
de investigaţii (1) Activitatea operativă de investigaţii este exercitată de organele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Serviciului Vamal, Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei, Serviciului Grănicerii şi ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Această listă poate fi modificată sau completată numai prin lege.
[Art.11 al.(1) modificat prin LP285-XVI din 20.12.07, MO5-7/11.01.08 art.15; în vigoare 11.06.08] (2) Organele care exercită activitate operativă de investigaţii îşi realizează sarcinile în mod independent, în interacţiune sau cu concursul cetăţenilor.
Articolul 12. Obligaţiunile organelor care exercită activitate
operativă de investigaţii La realizarea sarcinilor stabilite de prezenta lege, organele împuternicite să exercite activitate operativă de investigaţii sînt obligate:
a) să întreprindă în corespundere cu competenţa lor toate măsurile necesare pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor omului, a tuturor formelor de proprietate, ocrotite de lege, pentru asigurarea securităţii publice şi a statului;
b) să exercite însărcinările în scris ale ofiţerului de urmărire penală, indicaţiile procurorului şi hotărîrile instanţei judecătoreşti referitoare la înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii pentru cauzele penale primite de ei în procedură;
[Art. 12 lit.b) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
c) să acorde în baza contractelor (acordurilor) asistenţă juridică organelor de drept respective ale altor state; d) să informeze alte organe care exercită activitate operativă de investigaţii despre faptele de activitate ilicită, devenite cunoscute, ce ţin de competenţa acestor organe şi să le acorde ajutorul necesar;
e) să respecte regulile de conspiraţie la exercitarea activităţii operative de investigaţii;
f) să contribuie la asigurarea securităţii şi la păstrarea bunurilor colaboratorilor, ale membrilor familiilor acestora, ale rudelor, precum şi ale participanţilor la procesul penal, ale membrilor familiilor acestora, ale rudelor contra atentatelor criminale şi altor acţiuni ilicite.
[Art.12 lit.b)-f) modificate prin LP90-XV din 25.03.04, MO67-72/30.04.04 art.375]
Articolul 13. Drepturile organelor care exercită activitatea operativă de investigaţii (1) La realizarea sarcinilor activităţii operative de investigaţii organele împuternicite cu executarea ei au dreptul:
a) să înfăptuiască măsurile operative de investigaţii enumerate în articolul 6;
b) să stabilească relaţii cu persoanele care şi-au dat consimţămîntul să colaboreze în mod confidenţial cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii;
c) să creeze şi să utilizeze sistemele informaţionale care asigură realizarea sarcinilor activităţii operative de investigaţii;
d) să folosească, pe parcursul măsurilor operative de investigaţii, în bază de contract sau prin acord oral, încăperile de serviciu, bunurile întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, unităţilor militare, precum şi locuinţele, mijloacele de transport şi alte bunuri ale persoanelor particulare;
e) să confecţioneze, să perfecteze şi să folosească, în conformitate cu instrucţiunea coordonată cu Procurorul General şi aprobată de către conducătorul ministerului sau departamentului respectiv, acte care codifică identitatea persoanelor cu funcţii de răspundere, apartenenţa departamentală a subdiviziunilor, organizaţiilor, încăperilor şi mijloacelor de transport ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, precum şi a persoanelor care colaborează cu aceste organe în mod confidenţial. Măsurile operative cu privire la confecţionarea şi perfectarea actelor menţionate se efectuează numai de către subdiviziunile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova;
f) să înfiinţeze, în modul stabilit de legislaţie, întreprinderi, organizaţii şi subdiviziuni pentru soluţionarea sarcinilor prevăzute de prezenta lege.
[Art.13 al.(1), lit.e)-f) modificat prin LP197 din 15.05.03 MO97/31.05.03 art.436]
(2) Persoanele oficiale nu au dreptul să împiedice organele indicate în prezenta lege să exercite activitate operativă de investigaţii în limita competenţei lor.
Articolul 131. Asigurarea informaţională şi documentară
a activităţii operative de investigaţii
(1) În scopul realizării sarcinilor prevăzute de prezenta lege, organele care exercită activitatea operativă de investigaţii pot să utilizeze sisteme informaţionale, precum şi să ţină dosarele de evidenţă operativă.
(2) Dosarele de evidenţă operativă se întocmesc în cazul în care sînt prezente temeiurile prevăzute la art.7 alin.(1), în scopul colectării şi sistematizării datelor, verificării şi aprecierii rezultatelor activităţii operative de investigaţii, precum şi adoptării, în baza lor, a deciziilor corespunzătoare de către organele care exercită activitatea operativă de investigaţii.
(3) Întocmirea dosarului de evidenţă operativă nu poate servi drept temei pentru limitarea drepturilor şi libertăţilor ocrotite de lege ale cetăţenilor.
(4) Categoriile dosarelor de evidenţă operativă, modul de ţinere şi încetare a acestora sînt stabilite prin actele normative departamentale ale organelor care exercită activitatea operativă de investigaţii.
[Art.131 introdus prin LP90-XV din 25.03.04,MO67-72/30.04.04 art.375]
Articolul 14. Protecţia socială şi juridică a persoanelor oficiale
din organele care exercită activitate operativă
de investigaţii (1) Asupra persoanelor oficiale din organele care exercită activitate operativă de investigaţii se extind garanţiile protecţiei juridice şi sociale a colaboratorilor organelor în care sînt încadraţi.
(2) Nimeni nu are dreptul să intervină în acţiunile legitime ale persoanelor oficiale şi ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, cu excepţia persoanelor nemijlocit împuternicite prin lege.
(3) Persoana oficială împuternicită cu exercitatrea activităţii operativede investigaţii se subordonează, pe parcursul desfăşurării măsurilor operative de investigaţii, numai conducătorului acestor măsuri.
Capitolul IV
CONCURSUL DAT ORGANELOR CARE EXERCITĂ
ACTIVITATE OPERATIVĂ DE INVESTIGAŢII
Articolul 15. Atragerea cetăţenilor la colaborare cu organele
care exercită activitate operativă de investigaţii (1) Unii cetăţeni, cu acordul lor, pot fi atraşi la pregătirea sau înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii în mod confidenţial, inclusiv prin contract. Aceste persoane sînt obligate să păstreze secretul informaţiilor care le-au devenit cunoscute în mersul activităţii operative de investigaţii şi nu au dreptul să prezinte organelor care exercită o astfel de activitate informaţii vădit false.
(2) Organele care exrecită activitate operativă de investigaţii pot încheia contracte cu persoane adulte care au capacitate de exerciţiu, indiferent de cetăţenie, naţionalitate, sex, situaţie socială, oficială şi patrimonială, convingeri politice şi religioase, apartenenţă la organizaţii obşteşti.
(3) Organelor care înfăptuesc măsuri operative de învestigaţii li se interzice a se folosi în activitatea lor de concursul confidenţial, pe bază de contract, din partea deputaţilor, judecătorilor şi procurorilor.
[Art.15 al.(3) modificat prin LP90-XV din 25.03.04,MO67-72/30.04.04 art.375]
Articolul 151. Obligaţia de a acorda asistenţă organelor
care exercită activitate operativă de
investigaţii
(1) Autorităţile publice, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, indiferent de tipul de proprietate, sînt obligate să acorde asistenţă organelor care exercită activitate operativă de investigaţii la îndeplinirea atribuţiilor ce le revin conform legii.
(2) Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile prestatoare de servicii poştale şi de telecomunicaţii, indiferent de tipul de proprietate, sînt obligate să asigure condiţii tehnice necesare înfăptuirii de către organele împuternicite a măsurilor operative de investigaţii, precum şi să întreprindă acţiuni pentru neadmiterea divulgării conţinutului, metodelor şi tacticii acestor măsuri.
[Art.151 introdus prin LP388-XVI din 08.12.06, MO199-202/29.12.06 art.958]
Articolul 16. Apărarea socială şi juridică a persoanelor care
dau concurs organelor care exercită activitate operativă de investigaţii (1) Persoanele care dau concurs organelor care exercită activitate operativă de investigaţii se află sub protecţia statului.
(2) În cazul apariţiei pericolului real de atentat ilicit la viaţa, sănătatea sau bunurile unor anumite persoane în legătură cu concursul dat organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, precum şi membrilor familiilor şi rudelor acestora, organele respective sînt obligate să întreprindă măsurile necesare în vederea prevenirii acţiunilor ilicite, identificării culpabililor şi tragerii acestora la răspundere.
(3) Informaţia despre persoanele infiltrate în organizaţiile criminale, despre colaboratorii titulari care activează acoperit ai organelor care exercită activitate operativă de investigaţii, precum şi despre persoanele ce acordă sau au acordat acestor organe sprijin în mod confidenţial, poate fi dată publicităţii numai cu acordul în scris al acestor persoane şi numai în cazurile prevăzute de legislaţie.
(4) Persoanele care colaborează cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii au dreptul să li se dea concurs atît gratuit, cît şi cu recompensă.
(5) Statul garantează persoanelor care şi-au dat consimţămîntul să colaboreze, pe bază de contract, cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii respectarea obligaţiilor prevăzute de contract.
(6) Perioada de colaborare a cetăţenilor, pe bază de contract, cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii se include în vechimea de muncă drept ocupaţie de bază. Persoanele indicate au dreptul la asigurare cu pensii în conformitate cu legislaţia.
(7) În scopul asigurării securităţii persoanelor care colaborează, pe bază de contract, cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii, a membrilor familiilor şi a rudelor acestora, se permite înfăptuirea de măsuri speciale în vederea protecţiei lor în modul stabilit de Guvern.
(8) În cazul decedării persoanei care colaborează, pe bază de contract, cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii în legătură cu participarea ei la pregătirea şi înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii, familiei celui decedat şi persoanelor întreţinute de el li se plăteşte din mijloacele bugetului respectiv o indemnizaţie unică în mărimea mijloacelor băneşti de întreţinere pe o perioadă de zece ani a celui căzut şi, în modul prevăzut de lege, li se stabileşte pensie pentru pierderea întreţinătorului.
(9) În cazul rănirii, contuzionării, schilodirii sau altei traumări a persoanei care colaborează, pe bază de contract, cu organele care exercită activitate operativă de investigaţii, în legătură cu participarea ei la pregătirea şi înfăptuirea măsurilor operative de investigaţii, ceea ce o lipseşte de posibilitatea de a colabora în continuare, acesteia i se plăteşte din mijloacele bugetului respectiv o indemnizaţie unică în mărimea mijloacelor băneşti de întreţinere pe o perioadă de 5 ani şi, în modul prevăzut de lege, i se stabileşte pensie de invaliditate.
Capitolul 5
ASIGURAREA FINANCIARĂ A ACTIVITĂŢII
OPERATIVE DE INVESTIGAŢII
Articolul 17. Finanţarea activităţii operative de investigaţii
(1) Ministerelor şi departamentelor împuternicite cu exercitarea activităţii operative de investigaţii li se alocă în acest scop mijloace financiare din bugetul de stat.
(2) Controlul asupra cheltuirii mijloacelor financiare alocate pentru activitatea operativă de investigaţii se exercită de către conducătorii ministerelor respective, precum şi de către un reprezentant al Ministerului Finanţelor special împuternicit.
Capitolul 6
CONTROLUL ACTIVITĂŢII
OPERATIVE DE INVESTIGAŢII
[Capitolul 6 titlul modificat prin LP90-XV din 25.03.04,MO67-72/30.04.04 art.375] Articolul 18. Controlul parlamentar
Controlul din partea Parlamentului asupra activităţii operative de investigaţii se exercită de comisiile permanente respective ale Parlamentului. Organele care exercită activitate operativă de investigaţii sînt obligate se prezinte acestora informaţii în conformitate cu legislaţia.
Articolul 19. Supravegherea exercitată de procuror
(1) Controlul asupra executării legilor de către organele care exercită activitatea operativă de investigaţii se efectuează de Procurorul General, adjuncţii lui, procurorul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, procurorii municipiilor, raioanelor şi sectoarelor municipiului Chişinău, procurorii procuraturilor specializate, de alţi procurori abilitaţi cu această funcţie, iar în cazurile prevăzute de legislaţia procesuală penală, această activitate se verifică şi de judecătorul de instrucţie.
(2) Controlul se efectuează numai în baza plîngerilor depuse de persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate de organele care exercită activitatea operativă de investigaţii.
(3) Procurorii şi judecătorii de instrucţie care efectuează controlul asupra executării legilor de către organele care exercită activitatea operativă de investigaţii trebuie să dispună de dreptul de acces la informaţiile ce constituie secret de stat, acordat în modul stabilit de legislaţie.
(4) Activitatea persoanelor care au acordat sau acordă în mod confidenţial sprijin organelor care înfăptuiesc măsuri operative de investigaţii se află sub controlul Procurorului General sau a unui procuror, special împuternicit prin ordinul Procurorului General.
[Art.19 modificat prin LP90-XV din 25.03.04,MO67-72/30.04.04 art.375]
[Art.19 al.(1) modificat prin LP482 din 04.12.03, MO6-12/01.01.04 art.48]
[Art. 19 al.(1) modificat prin LP206 din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]
[Art. 19 al.(1) modificat prin erata MO35/07.03.03 pag.19]
REPUBLICII MOLDOVA Mircea SNEGUR
Chişinău, 12 aprilie 1994.
Nr. 45-XIII.
| |