MODIFICAT PRIN:

L97/07.03.03, MO56/28.03.03 art.253

L1561/19.12.02, MO178/27.12.02 art.1358

L1425/07.11.02, MO161/03.12.02 art.1250

L1326/29.09.02, MO137/10.10.02 art.1056

L1319/26.07.2002, MO115/08.08.02 art.937

L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707

L1070/23.05.2002, MO74/11.06.2002 art.604

L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571

L976/11.04.2002, MO63/16.05.2002 art.485

[Art.346¹ în redacţiaL828/07.02.2002, MO63/16.05.2002 art.483]

[Art.107 al. 4 modificat prin L830/07.02.2002, MO46/04.04.2002 art.304]

[Art.339 al. 2 şi 3 introduse prin L884/22.02.2002, MO43/28.03.2002 art.279]

L822/07.02.2002, MO40/21.03.2002 art. 250

L754/21.12.2001, MO21/05.02.2002, art.90

L720/07.12.2001, MO13/24.01.2002 art. 48

L708/06.12.2001, MO158/27.12.2001 art. 1268

L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242

[[Art.186 modificat prin L662/23.11.2001, MO150/11.12.2001 art.1195]

[Art.107 al.5 modificat prin L609/02.11.2001, MO150/11.12.2001, art.1189]

L543/12.10.2001, MO141/22.11.2001 art.1095

L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001

În procedura penală nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, care încalcă independenţa judecătorească, procedura contradicţională, care contravin principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Procedura judiciară penală trebuie să contribuie la consolidarea legalităţii şi a ordinii de drept, la prevenirea şi la lichidarea infracţiunilor, la ocrotirea intereselor societăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, la educarea cetăţenilor în spiritul respectării neabătute a Constituţiei Republicii Moldova.

Procurorul, anchetatorul penal şi organul de cercetare penală au obligaţia, în limitele competenţei lor, să intenteze proces penal ori de căte ori se descoperă elementele componente ale infracţiunii şi să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru stabilirea faptelor penale şi a persoanelor vinovate de săvărşirea infracţiunii şi pentru pedepsirea lor în modul stabilit de lege.

Dacă împrejurările, arătate la punctele 1-4 ale acestui articol, se descoperă în faza dezbaterilor judiciare, procesul continuă pănă la capăt şi în cazurile, prevăzute de punctele 1 şi 2, instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de achitare, iar în cazurile prevăzute de punctele 3 şi 4 - o sentinţă de condamnare cu menţiunea, că condamnatul este eliberat de pedeapsă.

Dacă persoana a comis un act, ce conţine indicii de infracţiune, care nu prezintă un mare pericol social, cănd faptul săvărşirii ei este evident, iar persoana, care a comis-o, poate fi corectată prin măsuri de înrăurire obştească, procurorul, precum şi anchetatorul penal şi organul de cercetare penală, avănd consimţămăntul procurorului, au dreptul, fără a intenta procesul penal, să transmită materialele spre examinare comisiei pentru minori, sau să încredinţeze persoana pe chezăşie colectivului de muncă ori organizaţiei obşteşti pentru reeducare şi corectare.

Instanţa de judecată, procurorul, precum şi anchetatorul penal şi organul de cercetare penală, cu consimţămăntul procurorului, au dreptul să înceteze procesul penal, dacă se va constata, că în momentul efectuării cercetării penale, anchetei preliminare sau a examinării procesului în instanţă, in urma schimbării situaţiei, fapta săvărşită de persoană şi-a pierdut caracterul social-periculos, ori că această persoană nu mai este social-periculoasă.

Instanţa de judecată are dreptul să înceteze procesul penal în privinţa persoanei, care n-a împlinit optsprezece ani şi care a săvărşit o faptă, conţinănd indici de infracţiune, ce nu prezintă un mare pericol social, şi să trimită materialele spre examinare comisiei pentru minori, dacă avînd în vedere împrejurările cauzei şi datele, ce caracterizează persoana infractorului, corectarea lui este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.

Dacă în cursul unui an persoana, încredinţată pe chezăşie, n-a îndreptăţit încrederea colectivului, n-a respectat promisiunea de a se corecta sau a părăsit munca în scopul de a se sustrage de sub înrăurirea obştească, organizaţia obştească sau colectivul de muncă, care a luat-o pe chezăşie, adoptă o hotărăre, prin care renunţă la chezăşie şi trimit această hotărăre instanţei de judecată pentru examinarea chestiunii cu privire la răspunderea penală a persoanei. În acest caz procesul penal poate fi redeschis printr-o încheiere a instanţei de judecată.

3) dacă persoana a fost reţinută legal sau arestată legal pentru a fi adusă în faţa instanţei de judecată competente atunci cănd există motive întemeiate de a se bănui că a săvărşit o infracţiune sau cănd există temei de a se crede că este necesar de a o împiedica să săvărşească o infracţiune ori să fugă după săvărşirea acesteia.

Oricărei persoane reţinute sau arestate trebuie să i se aducă la cunoştinţă, în cel mult trei ore, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau arestării sale şi calificarea juridică a infracţiunii de săvărşirea căreia ea este bănuită sau învinuită, fapt despre care se face o menţiune în procesul-verbal de reţinere sau în mandatul de arestare.

La înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, toţi cetăţenii sînt egali în faţa legii şi a judecăţii, fără deosibire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere origine socială, de genul şi caracterul ocupaţiei, domiciliu sau cetăţenie, precum şi de alte împrejurări.

Dacă în procesul judecării cauzei instanţa de judecată stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contrazice prevederile Constituţiei şi este expusă într-un act juridic care, conform Constituţiei, se supune controlului constituţionalităţii, examinarea cauzei se suspendă şi instanţa de judecată înaintează Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza Curtea Constituţională. Curtea Supremă de Justiţie examinează propunerea şi, fără să se expună asupra ei, sesizează Curtea Constituţională.

Persoanelor, care participă la proces şi nu cunosc limba, în care se desfăşoară procedura judiciară, li se asigură dreptul de a face declaraţii, demersuri, de a lua cunoştinţă de toate materialele dosarului, de a vorbi în instanţa de judecată în limba maternă şi de a beneficia de serviciile interpretului în modul, stabilit de prezentul Cod.

Dezbaterile judiciare în şedinţă închisă, pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, se admit în baza unei încheieri motivate a instanţei de judecată, în interesul moralităţii, asigurării ordinii publice ori securităţii naţionale, atunci cănd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun sau, în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, cănd, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia să încunoştinţeze pe bănuit, învinuit sau inculpat despre fapta pentru care este bănuit sau învinuit, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea de a se apăra cu mijloacele şi metodele stabilite de lege, precum şi protecţia drepturilor lor personale şi patrimoniale.

Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia să încunoştinţeze pe bănuit, învinuit sau inculpat despre dreptul de a se apăra singur, de a fi asistat de un apărător, consemnăndu-se aceasta într-un proces-verbal, şi în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege să-i asigure asistenţă juridică, dacă acesta nu are apărător ales sau nu are mijloace pentru remunerarea apărătorului.

Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul au obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a scoate la iveală atăt circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, cît şi pe cele care-l dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îl atenuează sau îi agravează răspunderea.

Modul de stabilire a relaţiilor dintre instanţele de judecată, organele de anchetă penală şi de cercetare penală ale Republicii Moldova şi instituţiile respective ale statelor străine, precum şi procedura îndeplinirii însărcinărilor primite de la aceste instituţii sînt, determinate de prezentul Cod şi de tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Instanţele de judecată, organele de anchetă preliminară şi de cercetare penală ale Republicii Moldova primesc însărcinări de la instituţiile statelor străine prin Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală. Dacă însărcinarea este primită nemijlocit de către instanţa de judecată, organul de anchetă preliminară şi de cercetare penală, ea este îndeplinită numai cu autorizaţia respectiv a Ministerului Justiţiei sau a Procuraturii Generale.

Însărcinarea instituţiei unui stat străin cu privire la intentarea procesului penal în privinţa cetăţeanului Republicii Moldova, care a săvărşit o infracţiune într-un stat străin şi a revenit în Republicii Moldova, este examinată de Procuratura Generală, care controlează temeinicia cerinţei cu privire la intentarea procesului penal. Rezultatele controlului sînt comunicate instituţiei care s-a adresat cu însărcinarea. Dacă în Republica Moldova în privinţa persoanei procesul penal a fost intentat şi examinat şi a fost pronunţată sentinţa, după intrarea ei în vigoare odată cu comunicarea este trimisă şi copia sentinţei tradusă în limba străină şi autentificată în modul stabilit.

Dacă un cetăţean al unui stat străin a săvărşit o infracţiune pe teritoriul Republicii Moldova şi după aceasta a plecat în statul său, materialele adunate de organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară în privinţa acestei persoane se transmit la Procuratura Generală, care adoptă o hotărăre referitor la necesitatea trimiterii cerinţei cu privire la pedepsirea lui în instituţia corespunzătoare a statului străin.

Procuratura Generală se adresează, în cazurile şi în modul prevăzute de acordurile internaţionale, la instituţia respectivă a statului străin cu cerinţa de a extrăda cetăţeanul Republicii Moldova sau altă persoană, care a săvărşit o infracţiune pe teritoriul Republicii Moldova, dacă în privinţa lui a fost intentat un proces penal sau a fost pronunţată sentinţa de condamnare.

În cerinţa cu privire la extrădarea persoanei se indică: numele de familie, prenumele şi patronimicul acuzatului (condamnatului), anul lui de naştere, cetăţenia, circumstanţele săvărşirii infracţiunii, textul articolului din Codul penal, care prevede această infracţiune. La cerinţă se anexează: descrierea exteriorului şi fotografia, copia sentinţei tradusă în limba străină şi autentificată în modul stabilit.

Persoana care a fost extrădată de un stat străin nu poate fi trasă la răspundere penală şi condamnată, precum şi transmisă unui terţ stat spre pedepsire pentru infracţiunea săvărşită de ea pănă la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte acordul statului străin care a extrădat-o.

Cauzele penale asupra crimelor pentru săvărşirea cărora legea prevede detenţiune pe viaţă, asupra crimelor săvărşite de minori sau cauzele deosebit de complicate ori cele care prezintă o mare importanţă socială pot fi examinate, la decizia preşedintelui sau vicepreşedintelui instanţei de judecată, într-un complet format din trei judecători.

Examinarea cererii de recuzare se face de îndată, ascultănd părţile şi persoana a cărei recuzare se cere. În cazul cănd nu se poate forma un nou complet de judecată la instanţa dată, recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Aceasta, dacă admite recuzul, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în care s-a produs recuzarea.

a) de persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri al Armatei Naţionale, al trupelor de carabinieri (trupele de interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, al Departamentului Trupelor de Grăniceri, al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat din efectivul de soldaţi din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri a Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;

[Art.27 pct.1) în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Codul penal în articolele 81, 82 alineatul 1, 83-88, 102 alineatul 5, 116/1, 125 alineatul 4, 187 alineatul 3, 187/1 alineatele 3 şi 4, 188 alineatul 3, 203/1 - 203/4, 206/1, 214 alineatele 3 şi 4;

[Art.27 pct.1) abrogat prin L279/21.06.2001, MO78/12.07.2001]

1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.: 75, 76 alin.2, 81-84, 86-89, 95 alin.2 şi 3, 112², 113, 116, 116¹, 119 alin.4, 120 alin.3 şi 4, 121, 122 alin.3, 122¹, 123 alin.3, 123¹, 125 alin.3 şi 4, 127, 140², 155² - 155⁴, 155⁶, 155⁷, 156, 160³, 164², 164⁴, 164⁵, 174², 182 alin.5 şi 6, 184-200², 203¹ - 203⁴, 206², 207², 214 alin.3 şi 4, 227¹ alin.3, cu excepţia cauzelor penale privind infracţiunile săvîrşite de persoanele indicate la articolele 26, 27¹ şi 27² din prezentul Cod;

[Art.27 pct.1) in redactia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

[Art. 1. - Pct. 1) se aplică începănd cu data de 01.10. 2001. HP1449/19.02.2001, MO19/22.02.2001]

În caz de conexare a unor cauze penale, privitoare la mai multe persoane învinuite de săvărşirea infracţiunilor în diferite raioane sau privitoare la o singură persoană, învinuită de săvărşirea cătorva infracţiuni, dacă aceste cauze sînt de competenţa a două sau căteva instanţe de judecată de grad egal, procesul se judecă de instanţa, în raza activităţii căreia a fost terminată ancheta penală sau cercetarea penală a cauzei.

Dacă în procesul în care o persoană sau un grup de persoane sînt învinuite de săvărşirea unei singure infracţiuni sau cătorva infracţiuni şi dacă măcar o singură persoană sau o singură infracţiune este de competenţa judecătoriei militare, procesul referitor la toate persoanele şi infracţiunile menţionate se judecă de judecătoria militară.

Cănd instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că acea cauză este de competenţa altei instanţe decăt a celor între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţă superioară comună, aceasta trimite dosarul instanţei superioare comune încheierea instanţei care soluţionează conflictul de competenţă este definitivă.

În cazul în care găseşte cererea întemeiată, Curtea Supremă de Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei, cu indicarea instanţei concrete, hotărănd totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin. Această instanţă va fi îndată înştiinţată despre admiterea cererii de strămutare.

În cauzele penale atribuţiile de şef al secţiei de anchetă penală le exercită persoana oficială din organele procuraturii, poliţiei, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei sau din organele vamale numită în modul stabilit, care acţionează în limitele competenţei sale.

Şeful secţiei de anchetă penală are dreptul să verifice cauzele penale, să dea indicaţii anchetatorului penal în ce priveşte efectuarea anchetei preliminare, punerea sub învinuire a persoanei, calificarea infracţiunii şi învinuirii, înaintarea dosarului, efectuarea unor acte aparte de urmărire penală, să treacă dosarul de la un anchetator la altul, să dea cătorva anchetatori însărcinarea de a cerceta cauza, precum şi să participe la efectuarea anchetei preliminare şi să efectueze personal ancheta preliminară, bucurăndu-se în acest caz de atribuţiile de anchetator penal.

Ancheta preliminară în cauzele penale o efectuează în limitele competenţei lor, anchetatorii penali ai organelor procuraturii, anchetatorii penali ai organelor afacerilor interne, anchetatorii penali ai organelor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, anchetatorii penali ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi anchetatorii penali ai organelor vamale, numiţi în funcţie în modul prevăzut de lege.

În cursul efectuării anchetei preliminare toate hotărările cu privire la orientarea anchetei şi efectuarea actelor de urmărire penală anchetatorul penal le i-a în mod independent, cu excepţia cazurilor, cănd legea prevede încuviinţarea procurorului; anchetatorul penal poartă întreaga răspundere pentru efectuarea lor legală şi la timp.

Dacă nu este de acord cu dispoziţiile procurorului în ce priveşte punerea sub învinuire a unei persoane, calificarea infracţiunii şi sfera învinuirii, sau încetarea procesului, anchetatorul penal are dreptul să înainteze procurorului ierarhic superior dosarul, alăturănd în scris obiecţiile sale. În cazul acesta procurorul ori anulează dispoziţia procurorului ierarhic inferior, ori însărcinează pe un alt anchetator penal să efectueze ancheta în această cauză.

În cauzele, pe care le anchetează, anchetatorul penal are dreptul să dea organelor de cercetare penală însărcinări şi dispoziţii de a efectua acte de investigaţie şi de urmărire şi să ceară organelor de cercetare penală concursul la efectuarea actelor de urmărire. Însărcinările şi dispoziţiile anchetatorului penal sînt obligatoare pentru organele de cercetare penală.

Dacă există motive de recuzare, anchetatorul penal sau persoana care efectuează cercetarea penală este dator să declare, că se recuză el singur. Pentru aceleaşi motive î-i pot recuza: bănuitul, învinuitul, apărătorul, precum şi partea vătămată şi reprezentantul ei, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor.

Bănuitul este în drept: să nu fie silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să-şi recunoască vina; să aibă apărător; să ştie de ce este bănuit; să dea explicaţii; să administreze probe; să facă cereri, să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale actelor de anchetă efectuate cu participarea lui; să facă recuzări; să se plăngă împotriva acţiunilor şi hotărărilor persoanei care efectuează cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi ale instanţei de judecată; să dea explicaţii în procesul examinării de către instanţa de judecată a demersului privind aplicarea faţă de el a măsurii preventive sub formă de arest; să ceară pentru sine, precum şi pentru reprezentanţii săi legali în procesul penal şi pentru rudele apropiate, aplicarea măsurilor de protecţie de stat, prevăzute pentru persoanele protejate, dacă există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea lor.

Învinuitul are dreptul la apărare. Învinuitul este în drept: să ştie de ce este învinuit şi se dea explicaţii cu privire la învinuirea ce i se aduce; să nu fie silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să-şi recunoască vina; să administreze probe; să facă cereri; să atace în instanţa de judecată ierarhic superioară legalitatea şi temeinicia arestării; să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale actelor de anchetă, efectuate cu participarea lui; după terminarea cercetării penale sau a anchetei preliminare să ia cunoştinţă de toate materialele din dosar şi să transcrie din ele datele necesare; să aibă un apărător din momentul prevăzut la articolul 43 din prezentul Cod; să dea explicaţii în procesul examinării de către instanţa de judecată a demersului privind aplicarea faţă de el a măsurii preventive sub formă de arest; să participe la examinarea de către judecător a demersului privind prelungirea duratei ţinerii sub arest şi la examinarea de către instanţa de judecată a recursului privind legalitatea aplicării faţă de el a măsurii preventive sub formă de arest sau prelungirea duratei ţinerii sub arest; să participe la dezbaterile judiciare; să facă recuzări; să se plăngă împotriva acţiunilor şi hotărărilor persoanei care efectuează cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată; să-şi apere drepturile şi interesele legitime prin oricare alte mijloace şi metode ce nu convin Legii.

Învinuitul, inculpatul, condamnatul, precum şi reprezentanţii lor legali în procesul penal şi rudele apropiate sînt în drept să ceară persoanei care efectuează cercetarea penală, anchetatorului penal, procurorului sau judecătorului aplicarea măsurilor de protecţie de stat faţă de persoanele protejate în cazurile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Apărătorul ales sau numit de oficiu este admis să participe la proces din momentul recunoaşterii sau interogării lui în calitate de bănuit ori punerii sub învinuire, iar în cazul reţinerii sau arestării bănuitului sau învinuitului - din momentul comunicării lui a procesului-verbal de reţinere sau prezentării mandatului de arest. Dacă prezentarea apărătorului ales de bănuit sau învinuit este imposibilă, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal şi procurorul propun bănuitului sau învinuitului să invite un alt apărător ori îi asigură un apărător prin intermediul biroului de asistenţă juridică.

Participarea apărătorului la efectuarea cercetării penale, la ancheta penală şi la dezbaterile judiciare este obligatorie în procesele în care figurează minori, muţi, surzi, orbi şi alte persoane, care din cauza defectelor fizice sau mintale nu-şi pot exercita singure dreptul de apărare, precum şi în procesele persoanelor ce nu cunosc limba în care se desfăşoară procedura judiciară. În aceste cazuri apărătorul este admis să participe la proces din momentul indicat în alineatul întăi al prezentului articol.

În cazurile în care bănuitul, învinuitul sau inculpatul nu au angajat un apărător, şeful biroului de asistenţă juridică sau prezidiul colegiului avocaţilor este obligat, la cererea instanţei de judecată sau organelor de urmărire penală, să asigure participarea din oficiu a unui avocat pentru efectuarea apărării bănuitului, învinuitului sau inculpatului.

În cazul în care participarea apărătorului ales de bănuit sau învinuit este imposibilă după reţinere sau arestare, precum şi în cazul în care prezenţa apărătorului admis la proces în timpul punerii sub învinuire, este imposibilă în decursul a cinci zile din momentul înştiinţării lui, anchetatorul penal şi procurorul propun bănuitului, învinuitului sau inculpatului să invite un alt apărător ori îi asigură un apărător prin intermediul biroului de asistenţă juridică.

1) să ia cunoştinţă de procesul-verbal de reţinere a bănuitului, să asiste la audierea bănuitului sau învinuitului în procesul examinării de către instanţa de judecată a demersului privind aplicarea faţă de el a măsurii preventive sub formă de arest, să participe la examinarea de către judecător a demersului privind prelungirea duratei ţinerii sub arest;

Persoana, care efectuează apărarea reprezentantul sindicatului şi al unei alte organizaţii obşteşti nu au dreptul de a participa la proces în calitate de apărător sau de reprezentant al părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii civilmente responsabile, dacă ei acordă în cauza dată sau au acordat mai înainte asistenţă juridică persoanei, ale cărei interese sînt în contradicţie cu interesele persoanei, care s-a adresat cu rugămintea de a susţine cauza, sau dacă au participat mai înainte în calitate de judecător, procuror, anchetator penal, de persoană, care a efectuat cercetarea penală, de expert, specialist, interpret, martor sau martor asistent, precum şi dacă la cercetarea sau la examinarea cauzei participă o persoană cu funcţie de răspundere, cu care persoana care efectuează apărarea, reprezentantul sindicatului şi al unei alte organizaţii obşteşti se află în raporturi de rudenie.

Cetăţeanul, declarat ca parte vătămată de pe urma infracţiunii, are dreptul de a face declaraţii în cauză. Partea vătămată şi reprezentantul ei au dreptul: de a fi asistate de un avocat ales sau numit din oficiu; de a prezenta probe; de a face demersuri; de a lua cunoştinţă de toate materialele dosarului din momentul încheierii anchetei preliminare, de a participa la dezbaterile judiciare; de a formula cereri de recuzare; de a depune plăngeri împotriva acţiunilor persoanei, care efectuează cercetarea penală, împotriva anchetatorului penal, a procurorului şi a instanţei de judecată, precum şi de a ataca hotărările instanţelor de judecată; de a cere de la persoanele abilitate aplicarea măsurilor de protecţie de stat în cazul în care există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea părţii vătămate, precum şi a reprezentanţilor legali în procesul penal şi a rudelor ei apropiate.

Persoana, care a suferit o pagubă materială de pe urma infracţiunii, are dreptul, în timpul efectuării actelor de procedură, în procesul penal, să intenteze învinuitului sau persoanelor care poartă răspunderea materială pentru actele acestea o acţiune civilă. Acţiunea civilă se examinează de către instanţă odată cu procesul penal.

Partea civilă sau reprezentantul ei are dreptul: să prezinte probe; să facă cereri; să paricipe la dezbaterile judiciare; să ceară organului de cercetare penală, anchetatorului penal sau instanţei de judecată a lua măsuri pentru asigurarea acţiunii intentate; să susţină acţiunea civilă; să ee cunoştinţă de materialele dosarului din momentul terminării anchetei preliminare, iar în cauzele, în care nu s-a efectuat ancheta penală, - din momentul trimiterii în judecată a învinuitului; să propună recuzări; să facă plăngeri împotriva actelor persoanei, care efectuează cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată, precum şi să atace hotărările instanţelor în ceea ce priveşte acţiunea civilă.

Partea civilmente responsabilă sau reprezentantul ei are dreptul: să obiecteze împotriva acţiunii intentate; să dea explicaţii asupra fondului acţiunii intentate; să prezinte probe; să facă cereri; să ea cunoştinţă, din momentul terminării anchetei preliminare, de materialele din dosar referitoare la acţiunea civilă iar în cauzele, în care nu s-a efectuat ancheta, - din momentul trimiterii învinuitului în judecată; să participe la dezbaterile judiciare; să propună recuzări; să facă plîngeri împotriva actelor persoanei care a efectuat cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată, precum şi să atace hotărările instanţelor de judecată în ceea ce priveşte acţiunea civilă.

Pot participa la proces în calitate de reprezentanţi ai părţii vătămate, ai părţii civile şi ai părţii civilmente responsabile: rudele apropiate, reprezentanţii legii, avocaţii, reprezentanţii sindicatelor şi ai altor organizaţii obşteşti, precum şi alte persoane, admise să participe la proces de către persoana, care efectuează cercetarea penală de către anchetatorul penal sau de către instanţa de judecată.

În cazul clasării procesului penal din cauza lipsei faptului infracţiunii, din cauza că în faptul imputat lipsesc elementele constitutive ale unei infracţiuni sau din cauza că n-a fost dovedită participarea cetăţeanului la săvărşirea infracţiunii, precum şi în cazul pronunţării unei sentinţe de achitare organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia de a-i lămuri cetăţeanului modul reintegrării lui în drepturile violate şi de a lua măsurile, prevăzute de lege, pentru repararea prejudiciului, cauzat cetăţeanului în urma condamnării ilegale, tragerii ilegale la răspundere penală, aplicării ilegale a arestului ca măsură preventivă.

Dacă există temeiuri suficiente că victima, martorul sau alte persoane participante la proces, precum şi membrii familiilor acestora ori rudele apropiate sînt ameninţate cu moartea, cu aplicarea violenţei, cu exterminarea sau distrugerea bunurilor ori cu alte acte ilegale, organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul, instanţa de judecată sînt obligate să ia măsurile, prevăzute de legislaţie, pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor acestor persoane, precum şi pentru identificarea vinovaţilor şi tragerea lor la răspundere.

În cazul cănd se constată, că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de actele săvărşite. Pentru a se stabili aceste împrejurări, trebuie să fie ascultaţi părinţii minorului, învăţătorii, educatorii lui şi alte persoane, care ar putea comunica datele necesare, precum şi să se ceară documentele necesare şi să se efectueze alte acte de anchetă şi judiciare.

Organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul, stabilind cauzele şi condiţiile, ce au contribuit la săvărşirea infracţiunii, prezintă organului respectiv de stat, organizaţiei obşteşti sau persoanei cu funcţii de răspundere o sesizare cu privire la luarea unor măsuri pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii.

Instanţa de judecată, constatănd în procesul de judecată fapte de încălcare a legalităţii şi a drepturilor cetăţenilor, odată cu pronunţarea sentinţei pronunţă şi o încheiere interlocutorie (hotărăre) prin care aceste fapte se aduc la cunoştinţă organelor respective, persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorului.

Sănt probe în procesul penal orice date concrete, pe baza cărora organul de cercetare penală, anchetatorul penal şi instanţa de judecată constată în modul prevăzut de lege, dacă s-a săvărşit ori nu o faptă social periculoasă, vinovăţia persoanei, care a comis această faptă, şi alte împrejurări, ce prezintă importanţă pentru justa soluţionare a cauzei.

Referitor la pricinile aflate în examinarea lor, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul, precum şi instanţa de judecată, la cererea uneia din părţi au dreptul, în modul prevăzut de prezentul Cod, să cheme orice persoană, pentru a o interoga sau a-i cere concluzii în calitate de expert; să efectueze cercetări la faţa locului şi alte acte procedurale, prevăzute de prezentul Cod; să ceară de la întreprinderi, instituţii, organizaţii, persoane oficiale şi cetăţeni să prezinte obiectele şi documentele, care ar putea contribui la stabilirea datelor concrete necesare în procesul dat; să ceară efectuarea unor revizii.

În cazul în care există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea martorului, precum şi a rudelor apropiate, ori al aplicării altor acţiuni nelegitime faţă de acestea, martorul are dreptul să ceară persoanei care efectuează cercetarea penală, anchetatorului penal, procurorului sau judecătorului aplicarea măsurilor de protecţie de stat în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Persoana care efectuează cercetarea penală sau anchetatorul, înainte de a-l asculta pe bănuit, cere acestuia, în cazul în care acesta acceptă să facă declaraţii, propune bănuitului să dea o declaraţie scrisă personal referitor la împrejurările care au servit drept temei pentru reţinerea lui sau aplicarea unei măsuri preventive, iar dacă bănuitul refuză să depună declaraţie scrisă personal sau nu o poate scrie, anchetatorul ascultă declaraţiile lui şi îi pune întrebări, dacă este necesar, şi se întocmeşte un proces-verbal.

3) pentru stabilirea stării psihice a bănuitului sau învinuitului în cazurile cănd persoana ce efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată au îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului şi a învinuitului sau cu privire la capacitatea lor, în momentul efectuării cercetărilor, de a-şi da seama de actele lor sau de a le dirija;

Corpuri delicte sînt obiectele, care au servit la săvărşirea infracţiunii sau au păstrat pe ele urme ale ei, sau au constituit obiectivul acţiunilor criminale ale învinuitului, precum şi banii şi alte obiecte de valoare, dobăndite pe cale criminală, şi toate celelalte obiecte, care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, stabilirea împrejurărilor reale ale pricinii, identificarea vinovaţilor, sau la răsturnarea învinuirii ori la atenuarea responsabilităţii.

Obiectele, care pot constitui corpuri delicte, trebuie să fie descrise amănunţit în procesele-verbale de cercetare la faţa locului, de percheziţie, de ridicare a lor, să fie fotografiate, dacă este posibil, şi alăturate la dosar printr-o ordonanţă specială a persoanei care a efectuat cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. Corpurile delicte trebuie să fie păstrate împreună cu dosarul cauzei penale.

Dacă din cauza mărimii lor sau din alte motive unele obiecte nu se pot păstra împreună cu dosarul penal, ele, dacă e posibil, trebuie fotografiate, sigilate şi păstrate acolo, unde va indica persoana ce efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul, instanţa de judecată; în acest caz, în dosar trebuie să se facă menţiunea respectivă.

Dacă dosarul se trimite de organul de cercetare penală anchetatorului penal, sau de un organ de cercetare penală sau anchetator penal unui alt organ de cercetare penală sau anchetator penal, precum şi dacă dosarul se trimite procurorului sau instanţei de judecată ori de la o instanţă la alta, corpurile delicte vor fi trimise şi ele împreună cu dosarul, în afară de cazul prevăzut de partea a doua a acestui articol.

Corpurile delicte se păstrează pănă ce sentinţa devine definitivă sau pănă la expirarea termenului prevăzut pentru atacarea ordonanţei sau a deciziei de încetare a procesului. În cazurile în care litigiul referitor la dreptul de proprietate asupra obiectului urmează să fie soluţionat în cadrul unui proces civil, corpurile delicte se păstrează pănă cănd hotărărea instanţei de judecată devine definitivă.

Corpurile delicte care se alterează repede, dacă ele nu pot fi restituite proprietarului, se predau instituţiilor respective pentru a fi folosite după destinaţie. În caz de necesitate proprietarului i se restituie obiecte de aceeaşi natură şi calitate, sau i se plăteşte valoarea lor pornind de la preţurile libere, existente la momentul compensării.

4) banii şi alte obiecte de valoare, dobăndite pe cale criminală, pe baza sentinţei judecătoreşti vor fi trecute la venitul statului; celelalte obiecte se vor preda proprietarilor legali, iar dacă aceştia din urmă nu sînt identificaţi, vor trece în proprietatea statului. Chestiunea, cui aparţin aceste obiecte, se soluţionează în cadrul unui proces civil;

Dacă există suficiente date că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organele de urmărire sau de judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvărşească acţiuni criminale, precum şi pentru a asigura executarea sentinţei, faţă de bănuit, învinuit, inculpat poate fi aplicată una din următoarele măsuri preventive: declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii; garanţia personală; garanţia organizaţiei obşteşti; arestarea preventivă.

Măsura preventivă poate fi aplicată faţă de persoana bănuită de săvărşirea infracţiunii chiar dacă nu i s-a pus încă în vedere învinuirea. În acest caz trebuie să i se pună în vedere învinuirea cel mult în termen de zece zile din momentul în care s-a dispus măsura preventivă. Dacă în acest termen nu i s-a pus în vedere învinuirea, măsura preventivă se anulează.

La soluţionarea chestiunii necesităţii aplicării măsurii preventive, precum şi la alegerea acestei măsuri, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată iau în consideraţie, în afară de împrejurările arătate în partea întăi a acestui articol, şi gravitatea faptei imputate, persoana bănuitului sau învinuitului, ocupaţia lui, vărsta, starea sănătăţii, situaţia familială şi alte împrejurări.

Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul dau, referitor la aplicarea măsurii preventive, o ordonanţă motivată, iar instanţa de judecată - o încheiere motivată, în care se indică infracţiunea, de care este bănuită ori învinuită persoana în cauză, şi temeiul alegerii măsurii preventive corespunzătoare. Ordonanţa sau încheierea se aduce la cunoştinţa persoanei, faţă de care a fost dată.

Garanţia personală constă din angajamentul în scris, pe care persoane demne de încredere şi-l iau în sensul, că răspund pentru purtarea corespunzătoare a bănuitului sau învinuitului şi prezentarea lui, cănd va fi chemat de persoana, care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, procuror sau instanţa de judecată. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de doi.

La prezentarea garanţiei în scris garantului trebuie să i se facă cunoscut fondul cauzei, în legătură cu care s-a luat măsura preventivă, şi să fie avertizat asupra răspunderii ce o poartă în caz dacă bănuitul sau învinuitul va săvărşi acte, pentru preîntămpinarea cărora a fost luată măsura preventivă sub formă de garanţie personală. În acest caz instanţa de judecată poate aplica fiecărui garant o sancţiune bănească în mărime de pănă la o sută de salarii minime, potrivit cu prevederile articolului 294 din prezentul Cod.

Măsura arestării preventive se aplică, respectăndu-se dispoziţiile articolului 6 din prezentul cod, în cauzele privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de un an. În cazuri excepţionale cănd instanţa de judecată deţine probe că bănuitul, învinuitul, inculpatul au săvărşit acţiunile indicate la alineatul unu al articolului 73 din prezentul cod, arestarea preventivă poate fi aplicată şi în cauzele privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de un an.

Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul, stabilind că faţă de bănuit sau învinuit este necesar a aplica măsura preventivă sub formă de arest, adresează în instanţa de judecată un demers privind aplicarea faţă de persoana dată a măsurii preventive sub formă de arest şi emiterea mandatului de arestare a acesteia. Demersul va cuprinde motivele şi temeiurile în virtutea cărora este necesară aplicarea măsurii preventive cerute. În cazul cănd persoana bănuită este reţinută, demersul va fi înaintat instanţei de judecată pănă la expirarea a douăzeci şi patru de ore şaptezeci şi două de ore de la momentul întocmirii procesului-verbal de reţinere a

Examinarea demersului are loc cu participarea obligatorie a procurorului, a apărătorului, a bănuitului sau învinuitului. În cazul cănd bănuitul sau învinuitul este declarat dispărut, se află în străinătate ori se sustrage urmăririi penale sau judecăţii, demersul se examinează în absenţa acestuia. Se audiază persoana care a înaintat demersul, bănuitul sau învinuitul, părerea procurorului şi a apărătorului, cu consemnarea acestei informaţii în încheierea adoptată.

În încheierea privind aplicarea sau refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest se indică data şi locul emiterii încheierii, datele prevăzute la punctele 2) - 4) şi 8) din alineatul 7 al prezentului articol, precum şi circumstanţele şi motivele care determină aplicarea sau refuzul aplicării faţă de bănuit sau învinuit a măsurii preventive sub formă de arest.

În decurs de trei zile, persoana arestată, apărătorul ori reprezentantul său legal, procurorul pot depune recurs împotriva mandatului de arestare, iar persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal care a adresat demersul privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest şi procurorul, - recurs împotriva încheierii privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest în instanţa de judecată ierarhic superioară.

Recursul se trimite nemijlocit în instanţa de judecată în care acţionează judecătorul care a emis mandatul de arestare ori încheierea. Persoana arestată poate depune recurs, de asemenea, prin intermediul persoanei care efectuează cercetarea penală ori al anchetatorului penal şi prin intermediul administraţiei locului de ţinere sub arest, care sînt obligate să trimită recursul instanţei de judecată în decurs de douăzeci şi patru de ore.

Judecătorul care a dat încheierea privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest şi a emis mandatul de arestare sau a dat încheierea privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest, expediază, în termen de cel mult trei zile, materialele în tribunal, stabileşte recursul spre examinare, respectănd termenele indicate la alineatul întăi al articolului 78/2 din prezentul cod, şi dispune citarea persoanelor interesate.

La începutul şedinţei, preşedintele şedinţei anunţă ce fel de recurs va fi examinat, componenţa completului de judecată, explică persoanelor prezente la şedinţă drepturile şi obligaţiile lor. Prima este audiată persoana care a depus recursul pentru a-l argumenta, apoi sînt audiate celelalte persoane prezente la şedinţă.

În funcţie de complexitatea cauzei sau de gravitatea infracţiunii, precum şi în caz de pericol al dispariţiei învinuitului sau de risc al exercitării de presiuni asupra martorilor ori de nimicire sau deteriorare a mijloacelor de probă, la urmărirea penală sau la judecarea cauzei termenul arestării poate fi prelungit cel mult pînă la 6 luni, iar în cazuri excepţionale, la săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 25 de ani privaţiune de libertate sau detenţiune pe viaţă, pînă la 12 luni. Prelungirea termenului de ţinere sub arest a persoanei se dispune de judecător în baza unui demers motivat al procurorului, în condiţiile prevăzute la alin.4 al prezentului articol.

Prelungirea duratei ţinerii sub arest pănă la şase luni se dispune de către judecătorul care a emis mandatul de arestare, iar în lipsa acestuia ori în cazul dispunerii măsurii preventive sub formă de arest de către instanţa de recurs - de către orice alt judecător al instanţei de judecată din raza de activitate a organului de anchetă preliminară sau unde se efectuează ancheta penală ori de către un judecător al judecătoriei din raza de activitate a instanţei de recurs.

Durata escortării învinuitului din alte state în legătură cu eschivarea de la urmărirea penală, precum şi perioada încunoştinţării acestuia, apărătorului şi reprezentantului lui legal cu materialele dosarului penal nu se iau în considerare la calcularea termenului de arest ca măsură de reprimare, dar se includ în pedeapsa stabilită prin sentinţa judecătorească.

Cănd în una şi aceeaşi cauză sînt mai mulţi învinuiţi arestaţi, pentru care termenul de ţinere sub arest expiră la date diferite, instanţa poate fi sesizată cu un demers de prelungire a termenului de ţinere sub arest pentru unul din învinuiţi, invocănd, totodată, prelungirea acestui termen şi în privinţa celorlalţi învinuiţi, indiferent de data expirării termenului de arest al acestora.

La sesizarea anchetatorului penal sau din iniţiativă proprie, procurorul adresează instanţei de judecată un demers privind prelungirea termenului de ţinere sub arest cu cel puţin 5 zile pănă la expirarea acestui termen, iar în cazurile ce ţin de prelungirea termenului de ţinere sub arest peste 6 luni - cu cel puţin 30 de zile pănă la expirarea termenului de ţinere sub arest a persoanei.

Parvenirea demersului în instanţa de judecată cu încălcarea termenelor specificate la alin.1 al prezentului articol, dar nu mai tărziu decăt data expirării termenului de ţinere sub arest, nu constituie temei pentru eliberarea persoanei. În asemenea caz, demersul este examinat de judecător imediat, în condiţiile stabilite de lege.

Judecătorul emite încheierea de prelungire a termenului de ţinere sub arest în cazul cănd s-au păstrat circumstanţele ce au servit drept temei pentru arestarea persoanei şi cănd persistă necesitatea izolării învinuitului de societate în virtutea gravităţii faptelor imputate, necesităţii menţinerii ordinii publice, existenţei riscului de presiune asupra martorilor, de înţelegere între acuzaţi ori a pericolului dispariţiei învinuitului.

Încheierea judecătorului privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ţinerii sub arest poate fi atacată în tribunal în modul şi în termenele stabilite la articolul 78/1 din prezentul cod pentru examinarea recursului împotriva mandatului de arestare sau a încheierii privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest.

Controlul legalităţii prelungirii sau a refuzului de a prelungi durata ţinerii sub arest se efectuează de c tribunale în modul şi termenele stabilite la articolul 78/2 din prezentul cod pentru examinarea recursurilor împotriva mandatelor de arestare sau a încheierilor privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest.

Eliberarea provizorie sub control judiciar a persoanei arestate preventiv poate fi acordată de către instanţa de judecată numai în cazul infracţiunilor săvărşite din imprudenţă, precum şi în cazul infracţiunilor săvărşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depăşeşte 7 ani privaţiune de libertate.

Eliberarea provizorie pe cauţiune poate fi acordată persoanei în cazul cănd s-a asigurat repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi s-a depus cauţiunea stabilită de instanţă, în cazul infracţiunilor săvărşite din imprudenţă, precum şi în cazul infracţiunilor săvărşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depăşeşte 10 ani privaţiune de libertate.

Pe timpul eliberării provizorii pe cauţiune, persoana este obligată să se prezinte la chemarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi să comunice orice schimbare a domiciliului sau a reşedinţei. Instanţa poate aplica faţă de persoana eliberată provizoriu şi alte restricţii prevăzute la art.79³ alin.3 din prezentul Cod.

În cazul în care cererea corespunde cerinţelor prevăzute la alin.1 din prezentul articol, dar este depusă de către o persoană dintre cele specificate la art.79⁵ alin.1 din prezentul Cod, alta decăt învinuitul sau inculpatul, instanţa de judecată dispune aducerea învinuitului sau a inculpatului, cerăndu-i să consemneze însuşirea de către el a cererii, apoi decide admisibilitatea acesteia.

La deciderea admisibilităţii cererii de eliberare provizorie pe cauţiune, instanţa de judecată stabileşte şi cuantumul cauţiunii, încunoştinţănd despre aceasta persoana care a depus cererea. După prezentarea dovezii de depunere a cauţiunii pe contul instanţei de judecată, aceasta fixează termenul pentru judecarea cererii.

Supravegherea exercitată de comandamentul unităţi militare asupra persoanei bănuite a învinuitului, care este militar, constă în luarea măsurilor, prevăzute de statutele Forţelor Armate ale Republicii Moldova pentru a asigura comportarea cuvenită şi prezentarea celui bănuit sau a inculpatului, cănd va fi citat de către persoana, care efectuează cercetarea penală, de către anchetatorul penal, de către procuror, de către instanţa de judecată.

[Prin HCC7/13.02.2001, MO19/22.02.2000 Declară neconstituţionale prevederile art. 82 din Codul de procedură penală în partea în care, potrivit sensului atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor interesate dreptul de a ataca cu recurs încheierile privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest.]

Măsura preventivă se revocă, în cazul ne respectării prevederilor art.75-77 şi 79⁸ din prezentul Cod cănd nu mai este nevoie de ea sau se înlocuieşte cu o măsură mai aspră sau mai blăndă, cănd această o cer împrejurările cauzei. Revocarea sau schimbarea măsurii preventive se face printr-o ordonanţă motivată a persoanei, care efectuează cercetarea penală a anchetatorului penal a procurorului sau printr-o încheiere motivată a instanţei de judecată , în conformitate cu prevederile art.79 alin.2 din prezentul Cod.

Pănă la expirarea duratei ţinerii sub arest indicate în mandatul de arestare sau în încheierea privind prelungirea duratei ţinerii sub arest, revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest poate fi efectuată numai de instanţa de judecată care a emis mandatul de arestare sau a dat încheierea privind prelungirea duratei ţinerii sub arest.

Revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest se face de către judecător, indiferent de instanţa care a decis arestul, în cazul adresării cu demers despre aceasta a persoanei care efectuează cercetarea penală, anchetatorului penal, procurorului, bănuitului sau învinuitului, apărătorului sau reprezentantului legal al bănuitului sau învinuitului. Examinănd demersul, judecătorul emite încheiere privind revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest sau privind refuzul de a revoca sau schimba măsura preventivă sub formă de arest.

În calculul termenelor prevăzute în zile, termenul expiră la ora douăsprezece din noaptea ultimei zile. În calculul termenelor, prevăzute în luni, termenul expiră la data respectivă a ultimei luni, iar dacă această lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima ei zi. Dacă expiră într-o zi de odihnă, termenul se prelungeşte pentru cea dintăi zi de lucru următoare.

Dacă inculpatul este găsit vinovat, instanţa de judecată are dreptul să-l oblige a restitui cheltuielile de judecată, cu excepţia sumelor care urmează a fi plătite interpreţilor , precum şi a sumelor pentru retribuirea muncii apărătorului, în cazul cănd inculpatul nu dispune de mijloace pentru a plăti. Instanţa poate obliga la plata cheltuielilor de judecată şi pe inculpatul găsit vinovat, dar eliberat de pedeapsă.

În caz de achitare a inculpatului într-un proces, ce poate fi pornit numai în urma plăngerii părţii vătămate, instanţa de judecată poate obliga la plata totală sau parţială a cheltuielilor de judecată persoana pe baza plăngerii căreia a fost pornit procesul. Dacă procesul penal încetează în urma împăcării părţii vătămate cu învinuitul, instanţa de judecată poate trece cheltuielile de judecată în sarcina părţii vătămate şi a învinuitului ori numai a unuia din ei.

Persoana citată ca martor, parte vătămată, reprezentant al ei legitim, expert, specialist, pedagog, interpret şi ca martor asistent la persoana care face cercetarea penală, la anchetatorul penal, la procuror sau la instanţa de judecată, de asemenea martori şi părţile vătămate trimise în proces penal la experţi pentru efectuarea expertizei, au dreptul la recompensă pentru sustragerea de la ocupaţia lor obişnuită. Totodată, persoanele indicate au dreptul la restituirea cheltuielilor suportate în legătură cu prezentarea.

Declaraţiile cetăţenilor pot fi verbale şi scrise. Pentru declaraţiile verbale se încheie un proces-verbal, semnat de persoana ce a făcut declaraţia şi de persoana oficială a organului de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul care a primit declaraţia. Declaraţia scrisă trebuie să fie semnată de cel care o face.

În caz de autodenunţare se stabileşte identitatea persoanei care a făcut autodenunţarea şi să încheie un proces-verbal, în care se expune amănunţit declaraţia făcută. Procesul-verbal se semnează de cel care a făcut autodenunţarea şi de persoana, care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul care a încheiat procesul-verbal.

Procesele privitoare la infracţiunile prevăzute de Codul penal în articolul 102 alineatul 1, articolele 126, 141 şi 141/1, precum şi la furtul avutului proprietarului săvărşit de soţ, rude, în paguba tutorelui, ori de cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit de aceasta, se intentează pe baza plăngerii părţii vătămate. La împăcarea părţii vătămate cu învinuitul sau inculpatul în cazurile indicate în prezentul alineat, cu excepţia furtului săvărşit de cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit de aceasta, procesul penal se clasează. Procedura în astfel de procese este generală.

În cazuri excepţionale, dacă partea vătămată, care figurează într-un proces privitor la o infracţiune prevăzută în alineatul întăi al prezentului articol, din cauza stării de neputinţă sau a dependenţei faţă de învinuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere drepturile şi interesele legitime, procurorul poate intenta procesul chiar dacă partea vătămată nu a depus plăngere.

Procurorul, anchetatorul penal, organul de cercetare penală porneşte procesul penal printr-o ordonanţă. Ordonanţa trebuie să cuprindă: data, locul, de cine a fost dată, motivul şi temeiul pornirii procesului, articolul din legea penală, în care se încadrează infracţiunea, precum şi desfăşurarea de mai departe a procesului.

Dacă în cursul şedinţei de judecată se săvărşeşte o faptă ce conţine semne de infracţiune prevăzută de legea penală, preşedintele şedinţei dispune identificarea persoanei care a săvărşit infracţiunea şi reţinerea ei, despre ce se face o menţiune în procesul-verbal al şedinţei. Instanţa adoptă o încheiere de trimitere a materialelor şi a persoanei reţinute procurorului. Copia încheierii şi persoana reţinută vor fi trimise neîntărziat procurorului sub escorta poliţiei judecătoreşti. După ce va primi materialele şi va fi adusă persoana reţinută, procurorul va proceda conform legii.

În cazul în care declaraţia sau sesizarea primită conţine date privind unele contravenţii administrative, abateri disciplinare sau vreo altă încălcare a legii, anchetatorul penal, organul de cercetare penală înaintează declaraţia sau sesizarea în cauză procurorului, care porneşte procesul cu privire la contravenţia administrativă, iar în alte cazuri de încălcare a legii, procurorul înaintează declaraţia sau sesizarea spre examinare organelor competente.

Procurorul supraveghează legalitatea pornirii procesului penal. Dacă procesul a fost pornit de anchetatorul penal sau de organul de cercetare penală fără motive şi temeiuri legale, procurorul anulează ordonanţa anchetatorului penal sau a organului de cercetare penală şi refuză pornirea procesului penal sau dispune încetarea procesului, dacă s-au efectuat de acum acte de anchetă.

2) comandanţii unităţilor, formaţiunilor militare şi şefii instituţiilor militare - în cauzele privitoare la orice infracţiuni, săvărşite de militari în subordine, precum şi de supuşii serviciului militar în timpul concentrărilor; în cauzele privitoare la infracţiunile săvărşite de muncitorii şi slujbaşii Forţelor Armate ale Republicii Moldova în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu sau la locul de dislocare a unităţii, formaţiunii, instituţiei;

4) şefii instituţiilor de corectare prin muncă, ai serviciilor de izolare pentru anchetă penală, ai preventoriilor de tratament şi muncă şi a preventoriilor de educaţie prin muncă - în cauzele referitoare la infracţiunile contra modului de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu, comise de lucrătorii acestor instituţii, precum şi în cauzele referitoare la infracţiunile comise în locul de dispunere a instituţiilor menţionate;

Pe seama organelor de cercetare penală se pune luarea unor măsuri de investigaţie operativă, inclusiv folosirea imprimărilor video şi sonore, filmării, fotografierii în scopul descoperirii indicilor infracţiunii şi a persoanelor care au săvărşit-o, identificării datelor faptice, care pot fi folosite în calitate de probe în cauza penală după verificarea lor, în conformitate cu legislaţia de procedură penală.

Organele de cercetare penală au de asemenea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii şi pentru aplicarea, în caz de necesitate, a măsurilor de protecţie de stat faţă de persoanele care acordă ajutor în procesul penal, dacă există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea lor.

Dacă există indicii infracţiunii, pentru care ancheta preliminară este obligatoare, organul de cercetare penală porneşte procesul penal şi călăuzindu-se de dispoziţiile prezentului Cod, efectuează actele de urmărire ce nu pot fi amănate, în vederea descoperirii şi păstrării urmelor infracţiunii: cercetează cazul la faţa locului, face percheziţie domiciliară, ridică obiecte sau documente, ascultă convorbirile telefonice şi alte convorbiri, face percheziţie corporală, reţine şi interoghează persoanele bănuite, ascultă partea vătămată şi martorii lor în caz de necesitate - ordonă expertiza şi ia măsuri în vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a averii.

Organul de cercetare penală anunţă imediat pe procuror despre infracţiunea descoperită şi începerea cercetărilor. După ce a îndeplinit actele de urmărire, ce nu pot fi amînate, organul de cercetare penală, fără să aştepte dispoziţiile procurorului şi expirarea termenului, prevăzut de partea întăia a articolului 103 din prezentul Cod, este obligat să înainteze dosarul anchetatorului penal, întocmind despre aceasta o ordonanţă.

Cercetarea penală în cauzele, pentru care ancheta preliminară nu este obligatoare, se sfîrşeşte cu întocmirea rechizitoriului sau a ordonanţei de încetare a procesului. Dacă există unul din temeiurile, prevăzute în articolul 185 din prezentul Cod, organul de cercetare penală încetează procesul printr-o ordonanţă motivată şi trimite procurorului în decurs de douăzeci şi patru de ore o copie de pe această ordonanţă.

Despre fiecare caz de reţinere a unei persoane bănuite de săvărşirea unei infracţiuni, organul de cercetare penală, anchetatorul penal sînt obligaţi să întocmească un proces-verbal, în care să indice temeiurile, motivele, ziua şi ora, anul şi luna, locul reţinerii, lămuririle persoanei reţinute. Procesul-verbal cu privire la reţinere este semnat de persoana care l-a întocmit şi de persoana reţinută. În decursul a şase ore de la întocmirea procesului-verbal persoana care l-a întocmit prezintă procurorului o comunicare scrisă privitoare la reţinere. Dacă în decurs de douăzeci şi patru de ore şaptezeci şi două de ore de la întocmirea procesului-verbal de reţinere în instanţa de judecată nu a fost înaintat demers cu privire la emiterea mandatului de arestare, procurorul dă ordonanţă de eliberare a persoanei reţinute.

[ Art.104 al.6 în redacţia L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571]

În cazul reţinerii minorului, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sînt obligaţi să comunice imediat aceasta părinţilor minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc, precum şi conducerii instituţiei de învăţămănt unde învaţă minorul.

[Alin.6 art.104 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

[Art.104/1 exclus prin Legea din 03.11.94]

[Art.104/1 introdus prin Ucazul din 07.04.77]

Ancheta preliminară în cauzele penale se efectuează de anchetatorii penali ai procuraturii, precum şi de anchetatorii penali ai organelor afacerilor interne, anchetatorii penali ai organelor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi anchetatorii penali ai organelor vamale.

Ancheta preliminară este obligatoare în toate cauzele, cu excepţia infracţiunilor prevăzute de articolul 105/1, partea întăi a articolului 107, articolele 110, 111, 124, 131, partea întăi a articolului 160/2, articolele 160/3 166, 167, 170, 171, 176, părţile întăi, a doua şi a treia ale articolului 182, articolul 200/2, partea a doua a articolului 201, articolele 210-215, părţile întăi şi a doua ale articolului 218, partea întăi a articolului 220, articolul 237/1 din Codul penal, cu privire la care ancheta preliminară se efectuează numai în cazurile, dacă o socoate necesară procurorul.

În cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 681, 71, 74, 74/1, 74/2, 77-79, 82, 88-94, 102-105, 105/2, 108- 108/2, 112, 114-116/1, părţile a doua şi a treia ale articolului 117, articolele 125 129, 131-144, 155-155/5, 164⁹, 172, 173, 184-189/3, 190-193, 195,200/4, 203/1, 203/2, 203/3, 203/4, 203/6, 204-206, 206/1, 206/2, 210/1, 217, 217/1, partea a doua a articolului 225/4, articolele 228, 229, 233-235/1 239-259, punctele 4 şi 5 ale articolului 260, articolele 261-270 ale Codului penal, ancheta preliminară se efectuează de către anchetatorii penali ai organelor procuraturii, iar în cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 61-67/1, 69, 70, 72, 73, 73/1, 75, 76, 80, 81, punctele 1, 2 şi 3 ale articolului 260 din Codul penal - de asemenea de către anchetatorii penali ai organelor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

[Art.107 al. (3) modificat prin L97/07.03.03, MO56/28.03.03 art.253]

Efectuarea anchetei preliminare este obligatoare în toate pricinile cu privire la infracţiunile săvărşite de minori, muţi, orbi, şi de alte persoane, care din cauza defectelor fizice sau psihice nu pot să exercite singure dreptul lor la apărare.

În cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 68, 71, 74, 74/1, 74/2, 77-79, 82, 88-94, 102-105, 105/2, 108- 108/2, 112, 114-116/1, părţile a doua şi a treia ale articolului 117, articolele 125 129, 131-144, 155-155/5, 164⁹, 172, 173, 184-189/3, 190-193, 195,200/4, 203/1, 203/2, 203/3, 203/4, 203/6, 204-206, 206/1, 206/2, 210/1, 217, 217/1, partea a doua a articolului 225/4, articolele 228, 229, 233-235/1 239-259, punctele 4 şi 5 ale articolului 260, articolele 261-270 ale Codului penal, ancheta preliminară se efectuează de către anchetatorii penali ai organelor procuraturii, iar în cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 61-67/1, 69, 70, 72, 73, 73/1, 75, 76, 80, 81, punctele 1, 2 şi 3 ale articolului 260 din Codul penal - de asemenea de către anchetatorii penali ai organelor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

[Art.107 al.3 modificat prin L1326/29.09.02, MO137/10.10.02 art.1056]

[Art.107 al.3 modificat prin L708/06.12.2001, MO158/27.12.2001 art. 1268]

[Alin.3 art.107 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.99]

[Alin.3 art.107 modificat prin Legea nr.56-XIV din 10.06.98]

[Alin.3 art.107 completat prin Legea nr.42-XIV din 04.06.98]

[Alin.3 modificat prin Legea nr.1375-XIII din 19.11.97]

În cauzele privind infracţiunile prevăzute la art.155⁶, 158, 159, 164¹-164⁸ din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează de către anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, iar în cauzele privind infracţiunile prevăzute la art.75, 84, 155¹-155⁷, 184-189³, 209 din Codul penal - de asemenea, de către anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în cazul pornirii procesului penal de către aceste organe.

În cauzele referitoare la infracţiunile, prevăzute de articolele 75, 83, 84, 95-99, partea a doua a articolului 101, articolul 106, părţile a doua - a patra ale articolului 107, articolele 107/1, 112/2, 112/3, 113, 113/1, 113²,119-122/2, 125, 126, 126/1, 126/2, 127, 128, 130, 158 155/6, 158, 159 partea a doua a articolului 160/2, articolele 161/2, 161/3, 164, 164/1-164/7, 168, 169, 174, partea a doua a articolului 174/1, articolele 174/2, 175, 176¹-176⁷, 177, 177/2, 178-179/1, 179/3, 180, părţile a patra, a cincea, a şasea ale articolului 182, articolele 182/1, 189/1, 189/2, articolul 199 alineatul 1, articolele 200, 200/1, 200/3, 207-209/1, partea a treia a articolului 218, articolul 219, partea a doua a articolului 220, 220¹, articolele 222-225/7, 226-227/2, 230-232, 236, 237 din Codul penal în toate cauzele referitoare la infracţiunile săvărşite de minori, cu excepţia infracţiunilor indicate în alineatul trei al prezentului articol, ancheta penală o efectuează de asemenea anchetatorii penali ai organelor afacerilor interne.

[Art.107 al.5 modificat prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707]

[Art.107 al. 4 modificat prin L830/07.02.2002, MO46/28.03.2002 art.304]

[Art.107 a.4 completat prin L754/21.12.2001, MO21/05.02.2002, art.90]

[Art.107 a.4 modificat prin L450/30.07.2001, MO97/17.08.2001, art.803]

[Alin.4 art.107 modificat prin Legea nr.254-XIV din 24.12.98]

[Alin.4 art.107 modificat prin Legea nr.1326-XIII din 25.09.97]

[Alin.4 art.107 completat prin Legea nr.1146-XIII din 09.04.97]

[Alin.4 art.107 completat prin Legea nr.1144-XIII din 09.04.97]

[Art.107 al.6 în redactia L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707]

În cauzele referitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 75, 85, 123, 164⁸ , 123/1 din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează de organul care a pornit procesul penal.

[Art.107 al.5 modificat prin L609/02.11.2001, MO150/11.12.2001, art.1189]

[Alin.5 art.107 modificat prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99]

[Alin.5 art.107 completat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99]

În cazul în care în procesul anchetei se stabilesc indicii unei noi infracţiuni, precum şi în cazul conexării mai multor cauze a căror anchetare ţine de competenţa diferitelor organe, ancheta va fi efectuată de organul care primul a pornit procesul penal fie, la indicaţia procurorului, de organul competent să ancheteze infracţiunea cea mai gravă.

[Alin.7 art.107 introdus prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99]

[Art.107 modificat prin Legea nr.827 din 03.05.96]

[Art.107 modificat prin Legea nr.826 din 03.05.96]

[Art.107 modificat prin Legea nr.778 din 13.03.96]

[Art.107 modificat prin Legea nr.724 din 06.02.96]

[Art.107 modificat prin Legea nr.695 din 19.12.95]

[Art.107 modificat prin Legea nr.500 din 15.06.95]

[Art.107 modificat prin Legea nr.480 din 06.06.95]

[Art.107 modificat prin Legea nr.316 din 09.12.94]

[Art.107 modificat prin Legea nr.192 din 20.07.94]

[Art.107 modificat prin Legea nr.51 din 14.04.94]

[Art.107 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

[Art.107 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

[Art.107 modificat prin Legea nr.1295 din 23.02.93]

[Art.107 modificat prin Legea nr.990 din 01.04.92]

[Art.107 modificat prin Legea nr.634 din 10.06.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.502 din 15.02.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.500 din 15.02.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.499 din 15.02.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.496 din 15.02.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.77 din 05.06.90]

[Art.107 modificat prin Legea nr.76 din 05.06.90]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 21.06.89]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 12.04.89]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 09.06.88]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 03.11.87]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 29.10.87]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 28.10.87]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 27.07.87]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 17.06.86]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 29.11.85]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 05.09.85]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 20.02.85]

Anchetatorul penal este obligat să înceapă imediat efectuarea anchetei penale în procesul, care a fost pornit de el sau i-a fost trimis. Dacă procesul penal a fost pornit de către anchetatorul penal şi tot el reţine dosarul pentru a face ancheta, se întocmeşte o singură ordonanţă de pornire a procesului penal şi de reţinere a dosarului. Dacă anchetatorul penal va efectua ancheta într-un proces, pornit de procuror el întocmeşte o ordonanţă aparte de reţinere a dosarului.

Dacă o cauză este complicată sau de mari proporţii, ancheta preliminară poate fi încredinţată cătorva anchetatori. Despre aceasta se face menţiune în ordonanţa de pornire a procesului sau se întocmeşte o ordonanţă aparte. Unul dintre anchetatori reţine dosarul şi conduce acţiunile celorlalţi anchetatori. În acest caz bănuitului, învinuitului, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile li se aduc la cunoştinţă numele tuturor anchetatorilor penali, şi totodată, li se lămureşte, că au dreptul să recuze pe oricare din ei.

Ancheta preliminară se efectuează în localitatea, unde a fost săvărşită infracţiunea. Pentru ca cercetările să se facă cît mai repede, mai obiectiv şi mai deplin, ele pot fi efectuate şi de organele locului, unde s-a descoperit infracţiunea, şi de cele ale locului unde se află bănuitul, inculpatul sau majoritatea martorilor.

Cănd mai multe persoane sînt învinuite a fi coparticipate la săvărşirea unei sau mai multor infracţiuni sau o singură persoană este învinuită de săvărşirea mai multor infracţiuni, dosarele pot fi conectate într-un singur dosar de către organele de anchetă preliminară, precum şi de către instanţa de judecată, în cazul în care acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă, iar la cererea procurorului - şi în celelalte cazuri, pentru a îndeplini prevederile art.221 din prezentul Cod.

Dacă Procurorul General şi locţiitorul lui au confirmat că probele adunate în privinţa unei persoane concrete referitor la episoade aparte ale cauzei sînt suficiente pentru întocmirea unei încheieri de acuzare, ei sînt în drept să dea indicaţie scrisă privitoare la terminarea cercetării şi trimiterea dosarului în judecată referitor la aceste episoade. În acest caz instanţa de judecată examinează cauza în limitele acuzării formulate. Examinarea altor episoade ale cauzei se efectuează în conformitate cu prezentul Cod.

Dacă este necesar a se efectua diferite acte de urmărire penală într-o altă localitate, anchetatorul penal are dreptul să le facă personal sau să însărcineze în acest scop pe anchetatorul sau organul de cercetare penală corespunzător, care este obligat să îndeplinească însărcinarea cu privire la efectuarea unor acte de urmărire penală într-un termen de cel mult zece zile.

Procesul-verbal privind un act de urmărire se întocmeşte în timpul efectuării acestui act sau imediat după terminarea lui de către anchetatorul penal. Acest proces-verbal cuprinde: locul şi data efectuării actului de urmărire penală; data începerii şi terminării lui; funcţia şi numele de familie ale persoanei, care a întocmit procesul-verbal; numele de familie, prenumele şi numele după tată ale tuturor persoanelor, care au participat la efectuarea actului de urmărire penală iar dacă e necesar, şi adresele lor; descriera actului de urmărire penală şi împrejurările esenţiale pentru cauză, descoperite cu prilejul efectuării lui. Dacă la efectuarea actului de urmărire se aplică fotografierea, filmarea, înregistrarea sonoră, înregistrarea video, ascultarea convorbirilor telefonice şi altor convorbiri, sau au fost făcute mulaje şi tipare de urme, în procesul-verbal urmează să fie, de asemenea, indicate şi mijloacele tehnice, aplicate la efectuarea actului respectiv de urmărire condiţiile şi modul de folosire a lor, obiectele, la care au fost aplicate aceste mijloace, precum şi rezultatele obţinute. În procesul-verbal se menţionează, de asemenea, că înainte de a se aplica mijloacele tehnice s-a comunicat despre aceasta persoanelor, care participă la efectuarea actului de urmărire. Procesul-verbal se citeşte tuturor persoanelor, care au participat la actul de urmărire, explicăndu-li-se, totodată, că au dreptul de a face observaţii, iar acestea urmează să fie consemnate în procesul-verbal.

În baza hotărării anchetatorului penal la interogarea învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii vătămate pot fi aplicate înregistrări sonore şi înregistrări video. Înregistrarea sonoră şi înregistrarea video pot fi aplicate, de asemenea, la cererea învinuitului, bănuitului, martorului sau a părţii vătămate.

Înregistrarea sonoră şi înregistrarea video trebuie să reflecte datele menţionate în articolul 115 alineatul doi din prezentul Cod, precum şi întreaga desfăşurare a interogatoriului. Nu se admite înregistrarea sonoră sau înregistrarea video a unei părţi din interogatoriu, precum şi repetarea specială pentru înregistrarea sonoră sau înregistrare video a declaraţiilor făcute în cadrul aceluiaşi interogatoriu.

După terminarea interogatoriului înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se reproduc în întregime în faţa persoanei interogate. Completările la înregistrarea sonoră şi la înregistrarea video a declaraţiilor făcute de persoana interogată de asemenea pe fonogramă şi pe casetă video. Înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se încheie cu declaraţia persoanei interogate, care confirmă justeţea lor.

Declaraţiile obţinute în timpul interogatoriului cu aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video se înscriu în procesul-verbal al interogatoriului în conformitate cu prevederile prezentului Cod. Procesul-verbal al interogatoriului trebuie să conţină de asemenea: menţiunea privitoare la aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video şi informarea asupra acestui fapt a persoanei interogate; date cu privire la mijloacele tehnice şi condiţiile înregistrării sonore şi înregistrării video; declaraţia persoanei interogate privind aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video; menţiunea privind reproducerea înregistrării sonore şi înregistrării video în faţa persoanei interogate; certificarea justeţei procesului-verbal, a înregistrării sonore şi înregistrării video de către persoana interogată şi anchetatorul penal. Fonograma şi caseta video se păstrează în dosar şi, după terminarea anchetei preliminare, se sigilează.

Ancheta preliminară în pricinile penale trebuie să fie terminată în cel mult două luni. Acest termen cuprinde timpul din ziua pornirii procesului şi pănă în momentul cănd dosarul a fost înaintat procurorului împreună cu concluziile de învinuire sau cu ordonanţa de trimitere a cauzei la instanţa de judecată, care urmează să examineze chestiunea aplicării de măsuri de constrăngere cu caracter medical, sau pănă la încetarea ori suspendarea procesului penal.

Termenul anchetei preliminare, stabilit la alineatul unu al prezentului articol, poate fi prelungit pănă la 6 luni de către procurorul de sector şi asimilaţii acestuia ori adjuncţii lor, pănă la 9 luni - de către procurorul judeţean sau adjunctul acestuia, iar pe mai mult timp - de către Procurorul General sau adjuncţii acestuia.

În cazurile, prevăzute de prezentul Cod, anchetatorul penal are dreptul să citeze pentru participare la actul de anchetă pe un specialist, care nu este cointeresat în rezultatele procesului. Cererea anchetatorului penal cu privire la citarea specialistului este obligatoare pentru conducătorul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei, în care lucrează specialistul.

Înainte de a începe efectuarea actului de urmărire, la care participă specialistul, anchetatorul penal stabileşte identitatea şi competenţa specialistului, precum şi în ce raporturi se află el cu învinuitul şi cu partea vătămată, anchetatorul penal explică specialistului drepturile şi îndatoririle lui şi-l previne despre răspunderea pentru refuzul sau înlăturarea de a îndeplini îndatoririle sale, ceea ce se menţionează în procesul-verbal al actului de urmărire respectiv şi se certifică prin semnătura specialistului.

Specialistul este obligat: să se prezinte la citare; să participe la efectuarea actului de urmărire, folosind cunoştinţele sale de specialitate şi deprinderile pentru a-l ajuta pe anchetatorul penal la descoperirea, păstrarea şi excluderea probelor; să atragă atenţia anchetatorului penal asupra împrejurărilor, legate de descoperirea, păstrarea şi excluderea probelor; să dea explicaţii cu privire la actele ce le efectuează.

Cănd se efectuează o cercetare la faţa locului, o percheziţie domiciliară, ridicare de obiecte sau documente, percheziţie corporală, sechestrare de bunuri, prezentare de persoane sau obiecte spre recunoaştere, precum şi în alte cazuri, prevăzute de prezentul Cod, este obligatoare prezenţa a cel puţin doi martori asistenţi. Poate fi martor asistent orice persoană, care nu este interesată în cauză.

Dacă o persoană se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor de martor asistent, instanţa de judecată poate să-i aplice o sancţiune bănească în mărime de pănă la trei salarii minime în modul prevăzut în articolul 294 din prezentul Cod. Sancţiunea bănească se aplică în baza ordonanţei persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal sau a procurorului.

Interpretul poate fi recuzat de către învinuit, reprezentantul legal şi apărătorul lui, de către bănuit, procuror, acuzatorul obştesc, precum şi de către partea vătămată şi de către reprezentantul ei, partea civilă partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor. Nu poate constitui motiv de recuzare faptul că acelaşi interpret a mai luat parte la proces.

Dacă victima a intentat o acţiune civilă, anchetatorul penal este dator să redacteze o decizie despre recunoaşterea victimei drept parte civilă sau despre refuzul de a o recunoaşte ca o astfel de parte. Decizia este comunicată persoanei care a intentat acţiunea. Totodată anchetatorul penal este obligat să ia măsuri de asigurare a acţiunii civile.

La cercetarea dosarului, în cazul descoperirii bunurilor bănuitului sau învinuitului destinate sau folosite pentru săvărşirea infracţiunii sau dobăndite ca urmare a săvărşirii infracţiunii, precum şi a veniturilor obţinute prin folosirea bunurilor şi valorilor dobăndite pe cale criminală, anchetatorul penal este dator să ia măsuri de contracarare a dosirii acestor bunuri pentru asigurarea unei eventuale confiscări a averii dacă este comisă o infracţiune ce poate atrage după sine aplicarea unei sancţiuni sub forma confiscării averii.

În cazurile necesare anchetatorul penal previne pe martor, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau pe reprezentanţii lor, pe apărător, pe expert, specialist, interpret, martorii asistenţi şi celelalte persoane care asistă la efectuarea actelor de urmărire, că nu au voie să destăinuiască materialele anchetei preliminare fără autorizaţia lui. Aceste persoane vor da o declaraţie scrisă în sensul că au fost prevenite despre răspunderea pe care o poartă conform articolului 198 din Codul penal.

Destăinuirea materialelor anchetei preliminare de către anchetator, procuror sau de către persoana abilitată cu controlul asupra activităţii lor în perioada desfăşurării ei, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora, precum şi dacă l-au făcut pe vinovat să se eschiveze de răspundere, se pedepseşte conform articolului 198 din Codul penal.

Anchetatorul penal nu are dreptul să respingă cererea bănuitului, învinuitului sau apărătorului acestuia, precum şi a părţii vătămate şi a reprezentantului ei, părţii civile, părţii civilmente responsabilă sau a reprezentanţilor lor de a se asculta martori, a se efectua o expertiză şi alte acte de urmărire în vederea străngerii probelor, dacă împrejurările, a căror constatare o cer, ar putea prezenta importanţă pentru cauză. Împrejurări ce prezintă importanţă pentru cauză sînt cele arătate în articolele 14 şi 52-54 din prezentul Cod, precum şi alte împrejurări, a căror constatare ar putea să contribuie la cercetarea dreaptă a cauzei.

Dacă învinuitul, bănuitul, martorul sau partea vătămată nu poate semna procesul-verbal de interogare sau audiere din cauza vre-unui defect fizic, anchetatorul penal cheamă o persoană străină, care, cu consimţămăntul persoanei ascultate, certifică cu semnătura sa exactitatea înscrierii declaraţiilor ei. Procesul-verbal va fi semnat şi de anchetatorul penal.

Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă; data şi locul întocmirii ei; de cine a fost întocmită ordonanţa; numele de familie, prenumele, numele după tată şi vărsta învinuitului; infracţiunea, de săvărşirea căreia este învinuită persoana dată, arătăndu-se data, locul şi alte împrejurări, legate de săvărşirea infracţiunii, în măsura în care au fost stabilite prin materialele din dosar; textul legii penale, care prevede răspunderea pentru această infracţiune.

În caz de lipsă temporară a învinuitului, citaţia se înmănează, contra adeverinţă de primire, cuiva din membrii adulţi ai familiei, ce locuiesc împreună cu el, ca să o transmită; dacă aceasta nu este posibil citaţia se înmănează organizaţiei de exploatare a locuinţelor, administraţiei întreprinderii sau instanţei, unde lucrează învinuitul sau organului executiv al autoadministrării locale.

Anchetatorul penal, după ce stabileşte identitatea învinuitului, îi aduce la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire şi-i lămureşte conţinutul ei. Îndeplinirea acestor acte se atestă cu semnăturile învinuitului şi anchetatorul penal pe ordonanţă; totodată se indică data cănd a fost pusă în vedere învinuirea.

La începutul interogatoriului anchetatorul îl întreabă pe învinuitul, care acceptă să facă declaraţii, dacă recunoaşte învinuirea ce i se aduce, apoi propune acestuia să dea o declaraţie scrisă personal cu privire la învinuirea ce i se aduce, iar dacă învinuitul refuză să depună declaraţia scrisă personal sau nu o poate scrie, anchetatorul ascultă declaraţiile lui şi îi pune întrebări, dacă este necesar şi se întocmeşte un proces-verbal.

Pedagogul care participă la interogatoriu, poate, cu învoirea anchetatorului penal, să pună întrebări învinuitului. După terminarea interogatoriului pedagogul, care a participat la interogatoriu, are dreptul să ea cunoştinţă de procesul-verbal al interogatoriului şi să facă observaţii scrise cu privire la exactitatea şi plinătatea celor consemnate în procesul-verbal. Înainte de începerea interogării minorului anchetatorul penal este obligat să explice pedagogului drepturile lui. Despre aceasta se va face menţiune în procesul-verbal al interogatoriului.

Ori de căte ori îl interoghează pe învinuit, anchetatorul penal întocmeşte în proces-verbal. Procesul-verbal al interogatoriului trebuie să cuprindă datele referitoare la persoana învinuitului: numele de familie, prenumele şi numele după tată; anul şi locul naşterii (iar pentru minori - ziua, luna şi anul naşterii); cetăţenia, studiile, naţionalitatea, situaţia familială, locul de muncă, ocupaţia sau funcţia domiciliul, dacă a mai fost condamnat, precum şi alte date, care se vor dovedi necesare în legătură cu împrejurările cauzei.

După terminarea interogatoriului procesul-verbal se dă învinuitului ca să-l citească sau, la cererea lui, i se citeşte de către anchetatorul penal, făcăndu-se despre aceasta menţiune în procesul-verbal. Învinuitul are dreptul să ceară, ca să se facă adăugiri în procesul-verbal sau să se introducă în el îndreptări, potrivit cu declaraţiile lui. Aceste adăugiri şi îndreptări trebuie să fie făcute în mod obligator în procesul-verbal.

După citirea procesului-verbal învinuitul confirmă, că declaraţiile lui au fost înscrise just şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal înainte de semnătura învinuitului. Dacă procesul-verbal este scris pe căteva pagini, învinuitul semnează fiecare pagină în parte. Dacă la interogarea învinuitului a asistat procurorul, apărătorul

Dacă învinuitului i se i-a interogatoriul prin interpret, procesul-verbal al interogatoriului trebuie să cuprindă menţiunea, că interpretului i s-au explicat îndatoririle sale şi că a fost prevenit asupra răspunderii ce o poartă în caz dacă traducerea este făcută intenţionat greşit. Toate acestea se atestă prin semnătura interpretului.

Interpretul semnează fiecare pagină din procesul-verbal şi procesul-verbal în întregime. Învinuitul confirmă prin semnătura sa la sfărşitul procesului-verbal, că traducerea procesului-verbal, ce i s-a făcut oral, corespunde declaraţiilor sale. Dacă procesul-verbal al interogatoriului a fost tradus în altă limbă în scris, traducerea în întregime şi fiecare pagină din ea trebuie să fie semnate de interpret şi învinuit.

Dacă după ce s-a terminat interogatoriul, învinuitul cere să scrie personal declaraţiile sale, trebuie să i se dea această posibilitate, după care i se pot pune întrebări suplimentare. Aceste întrebări şi răspunsurile respective se trec în procesul-verbal. Declaraţiile învinuitului se semnează de el şi anchetatorul penal.

Martorul este chemat la anchetatorul penal printr-o citaţie, telegramă sau telefonogramă, care i se înmănează contra adeverinţă de primire. Dacă martorul lipseşte temporar, citaţia se înmănează cuiva din membrii adulţi ai familiei, iar dacă aceasta este imposibil - organizaţiei de exploatare a locuinţelor, administraţiei întreprinderii sau instituţiei, unde lucrează martorul, sau organul executiv sau autoadministraţiei locale.

În citaţie trebuie să se arate: cine este chemat ca martor, unde şi la cine trebuie să se prezinte, ziua şi ora prezentării, precum şi urmările în caz de neprezentare. Citarea ca martor a unei persoane, care n-a împlinit şaisprezece ani, se face prin părinţii ei sau prin alţi reprezentanţi legali. Abaterea de la această regulă se admite numai în cazul cănd o cer împrejurările cauzei.

Înainte de începera ascultării anchetatorul penal stabileşte identitatea martorului, îi explică îndatoririle lui şi îl previne asupra răspunderii ce o poartă în caz de refuz sau înlăturare de a depune ca martor, cît şi pentru mărturii mincinoase, făcute cu bună ştiinţă. Despre toate acestea se face menţiune în procesul-verbal, martorul semnănd pentru conformitate.

Trecănd la ascultarea martorului cu privire la fondul cauzei, anchetatorul penal îl invită să spună tot ce ştie în legătură cu cauza în care a fost citat. După ce martorul îşi termină expunerea, anchetatorul penal îi poate pune întrebări. La ascultarea martorului se aplică în mod corespunzător dispoziţiile articolului 132 alineatul al treilea din prezentul Cod.

Persoanele susarătate asistă la ascultarea martorului şi pot pune întrebări, dacă permite anchetatorul penal. Anchetatorul penal are dreptul să respingă întrebarea pusă, întrebarea respinsă trebuie să fie consemnată în procesul-verbal. După terminarea ascultării cei prezenţi confirmă cu semnătura lor, că declaraţiile au fost înscrise just.

După terminarea ascultării, procesul-verbal se dă martorului ca să-l citească sau, la cererea lui, i se citeşte de anchetatorul penal, făcăndu-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Martorul are dreptul să ceară să se facă adăugiri sau îndreptări în procesul-verbal. Aceste adăugiri şi îndreptări trebuie să fie trecute în mod obligator în procesul-verbal.

Dacă, după ce a terminat declaraţiile, martorul cere să-şi scrie declaraţiile cu măna proprie, trebuie să i se dea această posibilitate. După citirea procesului-verbal martorul adevereşte, că declaraţiile au fost înscrise just, făcăndu-se menţiune despre aceasta în procesul verbal înainte de semnătura martorului. Dacă procesul-verbal este scris pe căteva pagini, martorul semnează fiecare pagină în parte. Dacă la ascultarea martorului asistă un interpret, se procedează potrivit dispoziţiilor articolului 133 din prezentul Cod.

Înainte de a începe confruntarea, anchetatorul penal întreabă persoanele, între care se face confruntarea, dacă se cunosc şi în ce raporturi se află. Apoi cere pe rănd acestor persoane să dea declaraţii asupra împrejurărilor, pentru a căror lămurire se face confruntarea. După darea declaraţiilor anchetatorul penal poate pune întrebări fiecăreia dintre persoanele ascultate. Persoanele, între care se face confruntarea, îşi pot pune întrebări una alteia, cu autorizaţia anchetatorului penal, făcăndu-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal.

Dacă cel chemat spre a face recunoaşterea este martor sau parte vătămată, i se atrage atenţia, înainte de efectuarea recunoaşterii, că va purta răspundere în caz de refuz sau înlăturare de a face depoziţii, precum şi în caz de declaraţii mincinoase făcute cu bună ştiinţă, - aceasta menţionăndu-se în procesul-verbal.

În legătură cu prezentarea spre recunoaştere se întocmeşte un proces-verbal, respectăndu-se dispoziţiile articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. Procesul-verbal trebuie să cuprindă date cu privire la identitatea celui ce face recunoaşterea, la persoanele şi obiectele prezentate spre a fi recunoscute, la ordinea şi conţinutul actelor efectuate cu prilejul prezentării spre recunoaştere, precum şi declaraţiile, pe cît e posibil, cuvănt cu cuvănt, ale persoanei, care face recunoaşterea.

Dacă are motive suficiente pentru a presupune, că într-o anumită încăpere sau într-un alt loc sau la o anumită persoană s-ar afla instrumente, care au servit la săvărşirea infracţiunii, obiecte şi valori, dobăndite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau acte, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză, anchetatorul penal efectuează o percheziţie pentru găsirea şi ridicarea lor.

Percheziţia se efectuează pe baza ordonanţei motivate a anchetatorului penal şi numai cu sancţiunea procurorului. Sancţiunea percheziţiei se efectuează de către procuror sau locţiitorul lui. În cazurile care nu suferă amănare percheziţia se poate efectua fără sancţia procurorului, dar urmănd să se comunice ulterior în termen de 24 de ore procurorului despre percheziţia efectuată.

Este oprit de a efectua ridicări de obiecte sau documente sau a face percheziţii în timpul nopţii cu excepţia cazurilor care nu suferă amănare. Înainte de a începe ridicarea de obiecte sau documente ori efectuarea unei percheziţii, anchetatorul penal este obligat să prezinte ordonanţa respectivă. În cazurile necesare anchetatorul penal are dreptul să cheme pe specialistul respectiv pentru a participa la ridicare sau percheziţie.

La efectuarea percheziţiei, după prezentarea ordonanţei anchetatorul penal cere să i se predea instrumentele, care au servit la săvărşirea infracţiunii, obiectele şi valorile, dobăndite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză. Dacă sînt predate de bună voie şi nu există motive pentru temere, că obiectele şi documentele căutate ar putea fi ascunse, anchetatorul penal poate să se mărginească la ridicarea obiectelor sau documentelor predate, fără a mai face alte investigaţii.

La percheziţie şi la ridicare trebuie să se asigure să fie prezentă persoana, la care se face percheziţia ori ridicarea, sau membri majori din familia acesteia. Dacă ei nu au posibilitatea să fie de faţă, sînt chemaţi reprezentanţii organizaţiei de exploatare a locuinţelor, ai organului executiv al autoadministrării locale.

Persoanelor, de la care se ridică obiecte sau documente sau la care se efectuează percheziţia, martorilor asistenţi şi reprezentanţilor trebuie să li se explice, că au dreptul de a asista la toate actele anchetatorului penal şi de a face în legătură cu aceste acte declaraţii, care trebuie să fie consemnate numaidecăt în procesul-verbal. Persoanelor supuse percheziţiei ori cărora li se ridică obiecte sau documente, precum şi altor persoane prezente ale căror interese sînt atinse prin acţiunile date, li se explică dreptul de a ataca acţiunile anchetatorului penal către procuror sau în instanţa de judecată.

În timpul percheziţiei sau ridicării pot fi ridicate numai obiectele şi documentele, care prezintă importanţă pentru procesul penal, precum şi valorile şi bunurile învinuitului în scopul asigurării acţiunii civile sau eventualei confiscări a averii. Obiectele şi documentele, a căror circulaţie este interzisă de lege, trebuie ridicate indiferent dacă au sau nu legătură cu procesul.

Toate obiectele şi documentele ridicate trebuie să fie arătate martorilor asistenţi şi celorlalte persoane prezente şi să fie enumerate în procesul-verbal de percheziţie ori ridicare sau într-o listă special anexată, în care se va indica: numărul, măsura sau greutatea lor, materialul din care sînt făcute şi alte elemente de individualizare. Obiectele şi documentele ridicate trebuie, pe cît e posibil, să fie împachetate şi sigilate chiar la locul ridicării sau percheziţiei.

Sechestrarea corespondenţei şi ridicarea ei de la instituţiile poştale şi telegrafice se poate face numai cu încuviinţarea procurorului sau pe baza unei încheieri sau ordonanţe judecătoreşti în cazurile în care aceasta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, menţinerea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

În scopul asigurării acţiunii civile, şi a eventualei confiscări a averii anchetatorul penal este dator să pună sub sechestru averea inculpatului, a persoanei suspectate sau a persoanelor care poartă, în baza legii, răspundere materială pentru acţiunile lor, sau a altor persoane la care se află averea dobăndită pe cale criminală

Anchetatorul penal, care a efectuat o ridicare, percheziţie sau sechestrare de bunuri, alcătuieşte proces-verbal, potrivit cu dispoziţiile articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. Dacă pe lăngă procesul-verbal se întocmeşte şi o listă specială a obiectelor şi documentelor ridicate sau date pentru păstrare, lista se anexează la procesul-verbal. Procesul-verbal de ridicare, de percheziţie, de sechestrare a bunurilor trebuie să cuprindă menţiunea, că s-au explicat celor de faţă drepturile, ce le au în baza articolului 150 din prezentul Cod, şi declaraţiile făcute de aceste persoane.

În privinţa obiectelor şi documentelor, care urmează a fi ridicate, trebuie să se menţioneze, dacă au fost predate de bună voie sau ridicate silit, precum în ce loc şi în ce împrejurări au fost ele descoperite. Toate obiectele şi documentele ridicate, ca şi toate bunurile sechestrate, trebuie să fie enumerate în procesul-verbal sau în lista anexată, arătăndu-se precis numărul, măsura, greutatea sau elementele lor de individualizare şi, pe cît e posibil, valoarea lor.

Dacă cu prilejul ridicării, inventarierii, sechestrării de bunuri s-au comis acte de încălcare a ordinii de către persoanele percheziţionate sau alte persoane, ori s-au făcut încercări de a distruge sau ascunde obiecte ori documente, anchetatorul penal va consemna în procesul-verbal aceste fapte, precum şi măsurile luate de el.

Ascultarea convorbirilor, care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii de către bănuit, inculpat sau de alte persoane implicate în infracţiune, poate fi înfăptuită în legătură cu acţiunile penale intentate conform hotărării organului de cercetare penală, anchetatorului penal cu sancţiunea procurorului ori potrivit deciziei instanţei de judecată, în cazurile în care aceasta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, menţinerea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. Ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri nu poate dura mai mult de şase luni.

Dacă există pericolul săvărşirii violenţei, şantajului sau a altor acţiuni ilegale împotriva victimei sau martorului, la cererea acestor persoane ori cu consimţămăntul lor, cu sancţiunea procurorului sau conform deciziei instanţei de judecată pot fi ascultate convorbirile acestora ce au loc la telefon şi la alte instalaţii de intercomunicaţii.

Ascultarea şi imprimarea sonoră a convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii se execută de către anchetatorul penal sau acest lucru îl încredinţează organului de cercetare penală. În acest caz, anchetatorul penal alcătuieşte o dispoziţie în scris împreună cu hotărărea pentru ascultarea convorbirilor le trimite organului de cercetare penală. Totodată, anchetatorul penal coordonează cu organul de cercetare penală sau indică în dispoziţie condiţiile şi modul de ascultare a convorbirilor concomitent cu imprimarea, schimbarea şi realizarea informaţiei primite.

Ascultarea şi imprimarea sonoră sînt executate de către anchetatorul penal sau de organul de cercetare penală cu participarea specialistului, invitat conform articolului 116/1 din prezentul Cod. În calitate de specialişti pot participa, de asemenea, colaboratorii subdiviziunilor operativ-tehnice ale organelor Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ministerului Securităţii Naţionale Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

Obiectele şi documentele descoperite cu prilejul ridicării, percheziţiei, cercetării la faţa locului, cercetării împrejurimilor sau încăperii sînt examinate de anchetatorul penal la locul efectuării actului respectiv de urmărire. În acest caz, rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal privind efectuarea actului de urmărire menţionat. Dacă pentru examinarea obiectelor sau documentelor se va cere un timp mai îndelungat, precum şi în alte cazuri, anchetatorul penal le examinează la locul efectuării anchetei penale. Cănd este necesar, obiectele ridicate se împachetează şi se sigilează.

Examinarea exterioară a cadavrului la locul unde a fost descoperit se face de anchetatorul penal în prezenţa martorilor asistenţi şi cu participarea unui medic-specialist în domeniul medicinii judiciare sau a unui alt medic, dacă primul nu poate participa. În caz de necesitate pentru examinarea cadavrului se atrag şi alţi specialişti.

În procesul-verbal se descriu toate actele anchetatorului penal şi expertului, precum şi tot ce s-a constatat în cursul cercetării la faţa locului sau examinării corporale, în aceeaşi ordine şi formă, în care s-au făcut constatările în momentul cercetării sau examinării. În procesul-verbal se enumeră, de asemenea, şi se descriu toate obiectele şi documentele ridicate cu prilejul cercetării la faţa locului sau examinării corporale.

Spre a verifica sau preciza date, care prezintă interes pentru cauză anchetatorul penal are dreptul să procedeze la reconstituirea faptei, prin reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor împrejurări, în care s-a petrecut o anumită faptă. Cu acest prilej anchetatorul în cazurile necesare, face măsurări, filmări, fotografieri, întocmeşte planuri şi scheme.

Chestiunea recuzării se rezolvă prin ordonanţa anchetatorului penal sau procurorului, care exercită supravegherea asupra cercetării penale sau anchetei preliminare, sau de către instanţa care judecă procesul. Dacă expertul refuză sau se sustrage, fără motive întemeiate, de a-şi îndeplini obligaţiile, sau dacă prezintă cu bună ştiinţă concluzii false se aplică măsurile, prevăzute de articolele 196 şi 197 din Codul penal.

Expertul este obligat să se înfăţişeze la chemarea persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, procurorului sau instanţei de judecată şi să prezinte concluzii obiective cu privire la întrebările ce i se pun. Dacă întrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor de specialitate ale expertului, sau dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie nu sînt suficiente pentru prezentarea concluziilor, expertul comunică în scris organului, care a dispus expertiza, că nu poate prezenta concluzii.

Constatănd necesitatea efectuării unei expertize, anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă în acest sens, în care arată: motivele pentru care dispune expertiza, denumirea instituţiei care urmează s-o efectueze sau numele de familie, prenumele şi numele după tată ale expertului, întrebările asupra cărora trebuie prezentate concluzii, lista de documente şi obiecte ce vor fi puse la dispoziţia expertului.

Anchetatorul penal stabileşte identitatea expertului numit, în ce raporturi se află cu învinuitul, bănuitul şi partea vătămată, precum şi datele necesare cu privire la specialitatea şi competenţa sa, îi înmănează o copie de pe ordonanţa de efectuare a expertizei şi-i explică drepturile şi obligaţiile lui, prevăzute de articolul 164 din prezentul Cod, şi întocmeşte un proces-verbal despre toate acestea.

Anchetatorul penal este obligat să aducă la cunoştinţa învinuitului ordonanţa de efectuare a expertizei şi să-i explice drepturile pe care le are în conformitate cu acest articol. Despre aceste acţiuni anchetatorul penal întocmeşte un proces-verbal, potrivit dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. În procesul verbal se expune conţinutul declaraţiilor, făcute de învinuit.

Dacă în cursul unei expertize medico-judiciare sau psihiatrice-judiciare devine necesară punerea sub observaţie a învinuitului sau a persoanei bănuite într-un staţionar, anchetatorul penal dispune internarea lui la instituţia medicală corespunzătoare, făcăndu-se menţiune despre aceasta în ordonanţa de efectuare a expertizei.

După efectuarea cercetărilor necesare, expertul îşi întocmeşte concluziile. În raportul expertului trebuie să se indice: cănd, unde şi cine (numele de familie, prenumele şi numele după tată, studiile, specialitatea, titlul şi gradul ştiinţific, funcţia) a efectuat expertiza şi pe ce bază, cine a asistat la efectuarea expertizei, ce materiale a folosit expertul, ce anume cercetări a efectuat, ce întrebări au fost puse expertului şi răspunsurile sale motivate. Dacă în cursul efectuării expertizei expertul constată împrejurări care prezintă interes pentru cauză, dar cu privire la care nu i s-au pus întrebări, el are dreptul să le menţioneze în concluziile sale.

Luînd cunoştinţă de concluziile expertului sau de actul prin care declară, că nu poate prezenta concluzii, anchetatorul penal are dreptul să-l audieze pe expert pentru a se lămuri asupra concluziilor sau actului, ori a le preciza. Înainte de a începe audierea, anchetatorul penal explică expertului obligaţia lui de a răspunde la întrebările puse în corespundere cu rezultatele cercetărilor efectuate şi cunoştinţele sale de specialitate. Procesul-verbal de audiere a expertului se întocmeşte cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 ale prezentului Cod.

Concluziile expertului sau declaraţia sa, că nu poate prezenta concluzii, precum şi procesul-verbal de audiere a expertului se comunică învinuitului. Acesta are dreptul să dea explicaţii, să facă obiecţii, precum şi să ceară a se pune expertului întrebări suplimentare sau a se efectua o expertiză suplimentară, ori o nouă expertiză. Îndeplinirea acestor acte se consemnează în procesul-verbal de interogare a învinuitului.

Cănd există una din aceste împrejurări, anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă de suspendare a anchetei preliminare. Dacă în cauză au fost puse sub învinuire două sau mai multe persoane, iar temeiurile de suspendare nu se referă la toţi învinuiţii, anchetatorul penal are dreptul să disjungă cauza şi să suspende ancheta cu privire la unii din ei.

Dacă nu se cunoaşte locul unde se află învinuitul, anchetatorul penal ia măsurile necesare pentru găsirea lui. Anchetatorul poate însărcina organele de cercetare penală să facă investigaţii în vederea găsirii învinuitului. Darea unei asemenea însărcinări se consemnează în ordonanţa de suspendare a anchetei preliminare sau într-o ordonanţă specială.

După suspendarea anchetei preliminare, în cazul prevăzut de punctul 3 al articolului 172 din prezentul Cod, anchetatorul penal este dator a lua măsuri atăt direct, cît şi prin organele de cercetare penală, în vederea identificării persoanei care trebuie pusă sub învinuire. Anchetatorul are dreptul, dacă este necesar, să efectueze în cauză diferite acte de urmărire penală.

Constatănd că ancheta preliminară este terminată, iar probele strănse sînt suficiente pentru a întocmi concluzii de învinuire, anchetatorul penal este obligat să aducă aceasta la cunoştinţa părţii vătămate şi a reprezentantului ei, a părţii civile şi a părţii civilmente responsabile sau a reprezentanţilor lor, explicăndu-le totodată, că au dreptul să ea cunoştinţă de materialele din dosar.

Dacă vre-una din persoanele menţionate mai sus cere aceasta verbal sau în scris, anchetatorul penal face cunoscut părţii vătămate şi reprezentantului ei, părţii civile sau reprezentantului ei materiale din dosar, iar părţii civilmente responsabile sau reprezentantului ei - materialele privitoare la acţiunea civilă. Dacă la efectuarea anchetei preliminare se aplică filmarea cu înregistrarea sonoră, ele se pot reproduce la cererea părţii vătămate.

Despre faptul prezentării materialelor din dosar părţii vătămate şi reprezentantului ei, părţii civile şi părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor se întocmesc procese verbale, cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. În aceste procese verbale se menţionează, anume care cereri s-au formulat cu acest prilej. Cererile făcute în scris se anexează la dosar.

Constatănd că probele adunate sînt suficiente pentru a întocmi concluzii de învinuire, anchetatorul penal, după ce a îndeplinit dispoziţiile articolului 177 din prezentul Cod, comunică învinuitului, că ancheta penală în cauza lui s-a terminat şi că el are dreptul să ee cunoştinţă de toate materialele din dosar, atăt personal, cît şi cu

Dacă învinuitul nu şi-a exprimat dorinţa de a avea un apărător, i se prezintă toate materialele din dosar pentru a lua cunoştinţă de ele. Dacă învinuitul cere să fie chemat un apărător pentru a participa la examinarea materialelor cauzei, precum şi dacă apărătorul participă la procesul penal din momentul punerii în vedere a învinuirii, anchetatorul penal prezintă toate materialele din dosar învinuitului, apărătorului său şi reprezentantului legal. În aceste cazuri prezentarea materialelor din dosar se amănă pănă la venirea apărătorului, dar nu mai mult de cinci zile. Dacă apărătorul ales de învinuit nu se poate prezenta în termenul stabilit, anchetatorul i-a măsuri pentru chemarea unui alt apărător.

Toate materialele cauzei prezentate învinuitului şi apărătorului său într-un dosar cusut şi numerotat. Dacă la efectuarea anchetei preliminare se aplică filmarea sau înregistrarea sonoră, ele se reproduc învinuitului şi apărătorului lui. La cererea învinuitului sau a apărătorului său, anchetatorul penal are dreptul a le permite să ea cunoştinţă de materialele din dosar fiecare separat.

Învinuitul şi apărătorul său nu trebuie să fie limitaţi în ce priveşte timpul necesar pentru a lua cunoştinţă de toate materialele din dosar. Totuşi, dacă învinuitul şi apărătorul său caută vădit să tărăgăneze examinarea materialelor cauzei, anchetatorul penal are dreptul, ca printr-o ordonanţă a sa să le fixeze un termen anumit pentru a lua cunoştinţă de materialele din dosar. Această ordonanţă urmează a fi aprobată de procuror.

Anchetatorul penal întocmeşte un proces verbal, cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod, despre prezentarea tuturor materialelor din dosar învinuitului, apărătorului său, reprezentantului legal, pentru luare de cunoştinţă. În acest proces-verbal se menţionează că s-a comunicat învinuitului terminarea anchetei preliminare şi i s-au explicat drepturile sale, care anume materiale (numărul volumelor şi filelor) i s-au prezentat pentru a lua cunoştinţă de ele, locul şi durata luării cunoştinţei de materialele din dosar, cererile formulate de învinuit şi apărătorul său şi declaraţiile făcute de ei. Dacă învinuitul a refuzat să ea cunoştinţă de materialele din dosar, se menţionează aceasta în procesul-verbal şi se arată motivele refuzului, dacă învinuitul le-a expus.

Cănd se cere lămurirea unor împrejurări, ce prezintă importanţă pentru cauză, anchetatorul penal este obligat să efectueze o anchetă preliminară suplimentară. Dacă apărătorul asistă la actele suplimentare de urmărire, el are dreptul, cu autorizaţia anchetatorului, să pună întrebări martorului, părţii vătămate, expertului, specialistului învinuitului, precum şi să ceară consemnarea în procesul-verbal al datelor ce prezintă interes pentru cauză. Anchetatorul penal poate respinge întrebările puse de apărător, dar întrebarea respinsă trebuie consemnată în procesul-verbal.

Dacă respinge în totul sau în parte cererile formulate, anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă motivată în acest sens, pe care o aduce la cunoştinţa celui care a făcut cererea. După efectuarea actelor suplimentare, de urmărire penală, anchetatorul este obligat să facă din nou cunoscute învinuitului, apărătorului său, precum şi părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile toate materialele din dosar, potrivit dispoziţiilor articolelor 178-180 din prezentul Cod.

Expunerea cuprinde un rezumat al fondului cauzei: locul şi data infracţiunii, mijloacele, mobilul, urmările şi alte împrejurări esenţiale ale infracţiunii; datele cu privire la partea vătămată; probele care confirmă existenţa infracţiunii şi vinovăţia învinuitului; împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea învinuitului; argumentele invocate de învinuit în apărarea sa şi rezultatele verificării acestor argumente. Concluziile de învinuire trebuie să cuprindă trimiteri la filele din dosar.

La concluziile de învinuire se anexează lista persoanelor care, după părerea anchetatorului penal, trebuie să fie citate în şedinţă de judecată, precum şi datele privitoare la durata anchetei penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte, acţiunea civilă, măsurile pentru asigurarea acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii, cheltuielile de judecată.

O copie de pe ordonanţa de încetare a procesului penal este remisă de anchetator procurorului în curs de 24 de ore. Totodată, despre încetarea procesului penal şi motivele încetării lui anchetatorul comunică în scris celui care fusese pus sub învinuire, părţii vătămate, precum şi persoanei sau instituţiei la cererea căreia fusese pornit procesul penal, şi le lămureşte cum poate fi atacată ordonanţa.

1) cere de la organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară pentru control, dosarele penale, documentele, materialele şi alte date cu privire la infracţiunile săvărşite, la mersul cercetării penale, a anchetei preliminare şi a identificării persoanelor, care au săvărşit infracţiuni; controlează cel puţin o dată pe lună îndeplinirea cerinţelor legii în ce priveşte primirea, înregistrarea şi soluţionarea cererilor şi a comunicărilor referitoare la infracţiunile săvărşite sau la cele ce se pun la cale;

4) dă organelor de cercetare penală însărcinări de a executa ordonanţele cu privire la reţinerea, aducerea silită, efectuarea percheziţiei, ridicarea de obiecte şi de acte, efectuarea de investigaţii în vederea găsirii persoanelor, care au săvărşit infracţiuni, executarea altor acte de urmărire penală, dă, de asemenea, indicaţii cu privire la luarea măsurilor necesare pentru descoperirea infracţiunilor şi identificarea persoanelor, care le-au săvărşit, în cauzele, ce se află pentru cercetare la procuror sau la anchetatorul penal al procuraturii;

6) încuviinţează efectuarea percheziţiei, aplicarea unui sechestru asupra corespondenţei poştale şi telegrafice şi ridicarea ei, ascultarea convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii, destituirea inculpatului din funcţie şi alte acţiuni ale anchetatorului penal şi organelor de cercetare penală în cazurile, prevăzute de prezentul Cod;

11) intentează procese penale sau refuză intentarea lor; încetează sau supendă urmărirea în cauze penale; dă consimţămăntul pentru casarea procesului penal de către anchetatorul penal sau organul de cercetare penală în cazurile prevăzute de prezentul Cod; aprobă actele de acuzare (ordonanţele); trimite dosarele penale instanţei de judecată.

Indicaţiile date de către procuror, în modul prevăzut de prezentul Cod, organelor de cercetare penală şi celor de anchetă preliminară în legătură cu intentarea sau cercetarea de către ele a unor procese penale sînt obligatoare pentru aceste organe. Contestarea indicaţiilor primite în faţa procurorului ierarhic superior nu suspendă executarea lor, cu excepţia cazurilor, prevăzute de partea a doua a articolului 38 din prezentul Cod.

Procurorul sau locţiitorul lui au dreptul de a revoca sau a modifica măsura preventivă, aleasă anterior, sau de a alege măsura preventivă, dacă ea n-a fost aleasă, cu excepţia măsurii preventive sub formă de arest. Procurorul sau locţiitorul lui au, de asemenea, dreptul de a modifica lista persoanelor, care urmează a fi citate la şedinţa judiciară, listă ce este anexată la actul de acuzare.

Procurorul sau locţiitorul lui, după confirmarea învinuirii sau după întocmirea unei noi învinuiri, sau dacă a formulat învinuirea în cauze protocolare trimite cauza în instanţa de judecată, înmînînd în prealabil învinuitului copia învinuirii sau ordonanţa privind prezentarea învinuirii către învinuit fără anexele prevăzute de articolul 183 din prezentul Cod.

Plăngerile în scris împotriva actelor organului de cercetare penală sau ale anchetatorului penal se adresează procurorului. Plăngerile verbale sînt consemnate de către procuror, anchetatorul penal sau persoana care efectuează cercetarea penală, într-un proces-verbal, semnat de cel ce face plăngerea şi de persoana care o primeşte.

Plăngerea împotriva hotărărilor şi acţiunilor organului de urmărire penală şi ale procurorului poate fi înaintată în instanţa de judecată de către bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă, precum şi de către alte persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate prin hotărările şi acţiunile contestate, dacă asemenea plăngere nu a fost satisfăcută de către procuror.

Persoanele specificate la alin.1 din prezentul articol au dreptul să atace în instanţa de judecată refuzul organului de urmărire penală şi al procurorului de primire a cererii privind comiterea infracţiunii, de satisfacere a recuzărilor şi a demersurilor de intentare a dosarului penal, precum şi hotărările privind suspendarea sau clasarea dosarului penal şi alte acţiuni şi hotărări în cazurile prevăzute de prezentul Cod.

Plăngerea se examinează de către judecător în şedinţa de judecată în termen de 10 zile de la data primirii ei, cu înştiinţarea petiţionarului şi a procurorului. Neprezentarea petiţionarului la judecată nu constituie un obstacol pentru examinarea plăngerii, însă judecătorul poate considera prezenţa acestuia obligatorie. Procurorul este obligat să prezinte în judecată materialele respective.

Judecătorul, în cazul în care consideră plăngerea întemeiată, pronunţă încheierea de a obliga procurorul să înlăture încălcarea depistată a drepturilor şi libertăţilor persoanei fizice sau ale persoanei juridice. În cazul în care se stabileşte că acţiunile atacate nu contravin legii şi că drepturile şi libertăţile persoanei fizice sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, instanţa, prin încheiere, respinge plăngerea. Copia încheierii se expediază petiţionarului sau, după caz, procurorului pentru executare.

La numirea cauzei spre judecare instanţa de judecată în limitele competenţei sale, este obligată să examineze demersurile şi declaraţiile existente. Dacă apar îndoieli în privinţa temeiniciei demersului, instanţa de judecată este în drept să cheme pentru explicaţii persoana care a făcut demersul. Despre rezultatele examinării demersului este înştiinţată persoana care l-a făcut. Refuzul de a satisface demersul nu poate fi atacat, însă persoana îşi păstrează dreptul de a reiniţia demersul în şedinţă de judecată.

Dacă la examinarea chestiunii privind numirea cauzei spre judecare se constată că inculpatul a dispărut şi locul aflării lui nu se cunoaşte instanţa de judecată emite o ordonanţă de suspendare a cauzei pănă la găsirea inculpatului şi dispune investigaţii, iar cauza se restituie la procuror. Dacă la proces participă mai mulţi inculpaţi şi unul din ei a dispărut, instanţa de judecată emite o ordonanţă de suspendare a procesului în ce priveşte inculpatul dispărut pănă la găsirea lui, dispune investigaţii şi numeşte cauza spre judecare.

La numirea cauzei spre judecare, judecătorul asigură procurorului, inculpatului şi apărătorului lui, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele din dosar în localul judecătoriei. Aceste persoane sînt în drept să-şi facă însemnările necesare.

Preşedintele şedinţei conduce şedinţa de judecată şi ia toate măsurile prevăzute de prezentul Cod, pentru ca să fie examinate sub toate aspectele, complet şi obiectiv toate probele prezentate de părţi sau administrate la cererea acestora şi să fie stabilit adevărul, înlăturănd din dezbaterile judiciare tot ce nu are legătură cu procesul judecat şi asigurăndu-i înrăurirea educativă.

În cursul dezbaterilor judiciare inculpatul are dreptul: să pună întrebări martorilor, expertului, celorlalţi inculpaţi, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile; să participe la cercetarea locului unde s-a săvărşit infracţiunea, la examinarea corpurilor delicte şi a documentelor; să facă declaraţii atăt cu privire la fondul învinuirii ce i ce aduce, cît şi cu privire la diferite împrejurări ale cauzei examinate de instanţă oricănd în cursul anchetei judecătoreşti; să ee cuvăntul la dezbateri în caz de lipsă a apărătorului. Inculpatul se bucură de asemenea de dreprurile, prevăzute de articolul 42 din prezentul Cod.

Apărătorul participă la analiza probelor, face în faţa instanţei demersuri cu privire la cererea şi anexarea la dosar a unor noi probe, care îl scutesc de răspundere pe inculpat sau reduc gradul răspunderii lui, face alte demersuri, expune instanţei părerea sa asupra demersurilor celorlalţi participanţi la dezbaterile judiciare.

Apărătorul participă la dezbaterile judiciare, expunănd instanţei părerea sa asupra esenţei acuzării, asupra însemnătăţii probelor verificate, asupra împrejurărilor, care îl dezvinovăţesc pe inculpat sau reduc gradul răspunderii lui, precum şi considerentele sale cu privire la legea penală sau pedeapsa, ce urmează să fie aplicată, şi cu privire la consecinţele de drept civil ale infracţiunii.

În procesele privind minorii instanţa de judecată are dreptul să atragă la dezbaterile judiciare reprezentanţi ai întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, unde a învăţat sau a muncit minorul, reprezentanţi ai consiliilor şi inspecţiilor pentru minori, iar în caz de necesitate şi reprezentanţi ai altor organizaţii.

Procurorul care participă la examinarea cauzei penale este în drept, fără a cere dosarul din judecată, să modifice printr-o ordonanţă a sa învinuirea adusă inculpatului în cadrul anchetei preliminare în sensul agravării ei, dacă materialele dezbaterilor judiciare mărturisesc incontestabil că el a săvărşit o astfel de infracţiune, aducănd la cunoştinţă inculpatului şi apărătorului lui noua învinuire, după care fapt dezbaterile judiciare continuă.

Dacă în cadrul dezbaterilor judiciare se stabileşte că inculpatul a săvărşit o altă infracţiune, care influenţează calificarea învinuirii aduse lui, instanţa de judecată, la cererea procurorului, întrerupe procesul pe un termen de pănă la o lună, restituind cauza către procuror pentru cercetarea acestei infracţiuni, formularea unei învinuiri noi, după caz, şi familiarizarea inculpatului şi apărătorului lui cu materialele noi. După aceasta cauza penală este prezentată în instanţa de judecată pentru continuarea dezbaterii sau clasarea ei. La demersul procurorului, termenul stabilit poate fi prelungit de instanţa de judecată pănă la două luni.

În cazul depistării, în cursul dezbaterilor judiciare, a încălcărilor esenţiale la aplicarea prevederilor legislaţiei de procedură penală specificate la art.196 alin.2 din prezentul Cod, care nu pot fi înlăturate în judecată, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, întrerupe procesul pe un termen de pănă la o lună, iar în caz de necesitate - pănă la 2 luni şi restituie cauza procurorului. După înlăturarea acestor încălcări de lege, dezbaterile judiciare continuă.

În cazul efectuării unei cercetări sau anchete penale prealabile incomplete şi al imposibilităţii luării unei decizii legale şi motivate pe baza cercetării materialelor existente în dosar, instanţa de judecată la cererea părţilor, amănă examinarea cauzei pe un termen de pănă la o lună, permiţînd părţilor să prezinte probe suplimentare. La cererea părţilor, acest termen poate fi prelungit pănă la două luni. Probele adunate de părţi sînt cercetate în şedinţă judiciară în mod obişnuit. Dacă părţile nu prezintă probe suplimentare, instanţa de judecată ia decizia pe baza cercetării materialelor din dosar în şedinţa de judecată.

Dacă instanţa de judecată amănă examinarea cauzei în temeiul articolului 221 din prezentul Cod şi trimite cauza procurorului pentru cercetarea unei noi infracţiuni sau dacă instanţa de judecată amănă examinarea cauzei în temeiul alineatului întăi al prezentului articol, procurorul sau locţiitorul lui dă indicaţii în scris organelor de cercetare penală sau de anchetă preliminară privind cercetarea noii infracţiuni sau privind prezentarea probelor suplimentare.

În cazul în care organul de cercetare prealabilă sau de anchetă penală prealabilă nu ia măsuri de asigurare a acţiunii civile sau a eventualei confiscări a averii, dacă astfel de măsuri nu pot fi luate nemijlocit de instanţa de judecată, aceasta din urmă, printr-o decizie, obligă organul de investigaţie să ia măsurile necesare în termenul stabilit de ea.

[Prin HCC7/13.02.2001, MO19/22.02.2000 Declară neconstituţionale prevederile art. 223 din Codul de procedură penală în partea în care, potrivit sensului atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor interesate dreptul de a ataca cu recurs încheierile privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest.]

În circumstanţele indicate în articolele 5, 5/2, 5/4, 5/6, 5/7 şi în punctul 2) al articolului 185 din prezentul Cod instanţa de judecată clasează acţiunea. Totodată instanţa de judecată anulează măsura de reprimare, măsurile de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii şi decide asupra probelor materiale. Copia sentinţei instanţei de judecată privind clasarea acţiunii se remite persoanei trase la răspundere penală şi părţii vătămate, precum şi părţii civile, părţii civilmente responsabile şi procurorului.

Toţi participanţii la dezbaterile judiciare se adresează către instanţă, formulează cereri, răspund la întrebări şi fac declaraţii stănd în picioare. În caz dacă vre-una din persoanele participante la proces este suferindă, preşedintele şedinţei îi poate permite să răspundă la întrebări şi să facă declaraţii şezănd.

Dacă procurorul sau apărătorul nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, i se face o avertizare. Dacă persoanele arătate continuă să nu se supună dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, instanţa poate să amăne, printr-o încheiere, judecarea procesului, în cazul cănd persoana respectivă nu poate fi înlocuită prin alta, fără a se prejudicia desfăşurarea procesului. Totodată instanţa comunică aceasta, respectiv, procurorului ierarhic superior, prezidiului colegiului de avocaţi, sau Ministerului Justiţiei.

În afară de aceasta, manifestarea lipsei de respect faţă de judecată exprimată prin nesupunerea martorilor, victimelor, reclamanţilor civili şi părăţilor civili, a altor cetăţeni faţă de dispoziţia preşedintelui şedinţei, tulburarea de către ei a ordinii în timpul şedinţei de judecată, precum şi săvărşirea de către oricine a unor fapte care denotă desconsiderare vădită a judecăţii sau a regulilor stabilite în instanţa judecătorească atrag după sine amenda judiciară.

Declaraţiile inculpatului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi ale martorilor în şedinţa de judecată se consemnează în scris de grefier ca documente aparte. Declaraţia scrisă se citeşte de grefier, iar dacă persoana care a depus-o cere, i se dă să o citească. Cănd persoana care a depus declaraţie este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfărşit.

Preşedintele şedinţei explică interpretului obligaţia lui de a traduce instanţei declaraţiile şi cererile participanţilor la proces, ce nu cunosc limba în care se desfăşoară judecarea cauzei, iar persoanelor numite - conţinutul declaraţiilor, cererilor, documentelor citite în instanţă, precum şi dispoziţiile preşedintelui şedinţei şi hotărările instanţei.

Preşedintele şedinţei stabileşte identitatea inculpatului, numele lui de familie, prenumele şi numele după tată, anul, luna, ziua şi locul naşterii, domiciliul, ocupaţia, situaţia familială, studiile şi alte date referitoare la persoana lui. După aceea preşedintele şedinţei îl întreabă pe inculpat, dacă i s-au înmînat şi cănd anume copiile documentelor, enumerate în articolul 192 din prezentul Cod.

Preşedintele şedinţei anunţă numele şi prenumele său ori, după caz, anunţă compunerea completului de judecată, comunică numele procurorului, apărătorului, precum şi ale secretarului şedinţei de judecată, expertului, specialistului şi interpretului, explică participanţilor la proces, că au dreptul de a recuza întregul complet sau pe vre-unul din judecători, pe procuror, secretar, expert, specialist şi interpret.

Părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai inculpatului minor asistă în sala de şedinţe în tot timpul dezbaterilor judiciare şi au dreptul să participe la studierea probelor în cadrul anchetei judecătoreşti, să administreze probe, să facă cereri şi recuzări. Drepturile acestea trebuie să le fie explicate la deschiderea şedinţei de judecată.

În cazuri excepţionale, cănd participarea la şedinţa de judecată a reprezentantului legal ar putea prejudicia interesele învinuitului minor instanţa are dreptul, printr-o încheiere, să-l îndepărteze cu totul pe reprezentantul legal din şedinţa de judecată sau să-i limiteze participarea la anumite părţi ale şedinţei de judecată.

În caz de neprezentare a vre-unuia din participanţii la proces, precum şi a unui martor, a expertului sau specialistului, instanţa ascultă părerea apărătorului, inculpatului, precum şi a părţii vătămate, a părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentaţilor lor şi concluziile procurorului, în sensul dacă se poate judeca cauza, şi dă o încheiere de continuare a dezbaterilor sau de amnare a procesului pentru un termen, pe care-l va găsi necesar.

În cazul cănd instanţa de judecată dă o încheiere de amnare a dezbaterii cauzei, instanţa îi poate audia pe martorii, pe expertul sau specialistul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau pe reprezentaţii lor, care s-au prezentat. Dacă după amănarea dezbaterii cauzei ea se examinează de acelaşi complect de judecată, citarea a doua oară a acestor persoane pentru şedinţa judiciară se face numai în caz de necesitate.

Preşedintele şedinţei îl întreabă pe inculpat, dacă a înţeles învinuirea ce i se aduce, îi explică, dacă este necesar, elementele esenţiale al acestei învinuiri şi-l întreabă, dacă recunoaşte, că e vinovat de învinuirea ce i se aduce dacă recunoaşte acţiunea civilă, în cazul cănd există o asemenea acţiune. Preşedintele dă posibilitate inculpatului, dacă acesta doreşte să-şi motiveze răspunsurile la întrebările puse.

După ce inculpatul a răspuns la întrebarea dacă recunoaşte sau nu învinuirea ce i se aduce, instanţa stabileşte procedura de cercetare a probelor, luănd în considerare că în primul rănd se cercetează probele prezentate de către acuzator. Ordinea cercetării probelor se determină, după ascultarea opiniei părţilor, printr-o încheiere care se consemnează în procesul-verbal. Schimbarea ulterioară a acestei ordini se poate face printr-o încheiere motivată, în acelaşi mod.

Interogarea inculpatului începe cu invitaţia ce i-o face preşedintele şedinţei de a spune tot ce ştie cu privire la învinuirea ce i se aduce şi împrejurările cauzei. După aceasta îi pun întrebări procurorul, apărătorul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor. Apoi inculpatului îi pot pune întrebări ceilalţi inculpaţi şi apărătorul lor. Minorii sînt interogaţi conform dispoziţiilor articolului 132 din prezentul Cod. Preşedintele şedinţei respinge întrebările care nu se referă la cauză.

Interogarea inculpatului în lipsa unui alt inculpat se admite numai pe baza unei încheieri a instanţei, în cazuri excepţionale, cănd aceasta e necesar pentru stabilirea adevărului. În acest caz, după reîntoarcerea inculpatului în sala de şedinţă, preşedintele îi comunică conţinutul arătărilor, făcute în lipsa lui, şi-i dă posibilitatea să pună întrebări inculpatului, care a fost interogat în lipsa lui.

Nu se admite reproducerea înregistrării sonore şi video fără a se da citirea în prealabil mărturiilor, cuprinse în procesul-verbal respectiv al interogatoriului sau în procesul-verbal al şedinţei de judecată. În procesul-verbal al şedinţei de judecată se face o menţiune despre reproducerea înregistrării sonore şi video.

Preşedintele şedinţei stabileşte, în ce relaţii se află martorul cu inculpatul şi cu partea vătămată, şi-i propune martorului să spună instanţei tot ce ştie personal cu privire la cauză. Apoi pun întrebări martorului procurorul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor, apărătorul şi inculpatul. Preşedintele respinge întrebările ce nu se referă la cauză.

Martorului părţii vătămate sau inculpatului li se pot prezenta pentru recunoaştere o persoană sau un obiect, dacă această persoană sau acest obiect nu le-au fost prezentate la ancheta penală sau la cercetarea penală. Prezentarea pentru recunoaştere se efectuează după regulile, prevăzute de articolul 145 din prezentul Cod.

Corpurile delicte, prezentate în şedinţa de judecată, trebuie să fie examinate de instanţă şi prezentate procurorului, inculpatului, apărătorului, precum şi părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor. Examinarea corpurilor delicte se poate face oricănd în cursul anchetei judecătoreşti atăt din iniţiativa instanţei, cît şi la cererea participanţilor la proces. Dacă e necesar, corpurile delicte pot fi prezentate martorilor, expertului şi specialistului. Persoanele cărora le-au fost prezentate corpurile delicte pot atrage atenţia instanţei asupra diferitor împrejurări, legate de examinarea acestora. Aceasta se va menţiona în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

Dacă în documentele anexate la dosar sau prezentate în şedinţă sînt expuse sau confirmate împrejurări care au importanţă pentru cauză, ele trebuie să fie citite în şedinţă. Documentele pot fi citite în şedinţă oricănd în cursul anchetei judecătoreşti, în întregime sau în parte, din iniţiativa procurorului, a inculpatului, apărătorului, învinuitorului obştesc, precum şi a părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor. Documentele, prezentate în şedinţa de judecată, pot fi anexate la dosar, dacă instanţa dă o încheiere în acest sens.

Dacă instanţa găseşte necesar a cerceta o încăpere sau un loc, cercetarea se efectuează de întregul complet de judecată în prezenţa procurorului, inculpatului, apărătorului, precum şi a părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor, iar dacă împrejurările cauzei o cer, - şi în prezenţa martorilor, expertului şi specialistului.

Persoanele care asistă la cercetare au dreptul de a atrage atenţia instanţei asupra tuturor împrejurărilor care, după părerea lor, ar putea contribui la lămurirea cauzei şi a cere consemnarea în procesul-verbal a declaraţiilor făcute de ele. Ordinea în care se efectuează cercetarea şi rezultatele ei se menţionează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

După clarificarea tuturor împrejurărilor care au însemnătate pentru formularea concluziilor, preşedintele şedinţei propune procurorului, apărătorului, inculpatului, precum şi părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor de a prezenta în scris întrebările pe care vor să le pună expertului. Întrebările puse trebuie să fie citite în şedinţă şi în privinţa lor să se asculte părerile participanţilor la proces şi concluziile procurorului. Instanţa examinează aceste întrebări, le respinge pe acelea, care nu se referă la cauza şi la competenţa expertului, şi formulează întrebări noi, după care încheierea instanţei cu întrebările formulate se transmite expertului. Expertul se retrage pentru a-şi întocmi concluziile.

După examinarea tuturor probelor din dosar preşedintele şedinţei întreabă pe procuror, inculpat, pe apărător, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau pe reprezentanţii lor, dacă doresc să completeze ancheta judecătorească şi cu ce anume. În caz dacă se prezintă cereri de completare a anchetei judecătoreşti, instanţa examinează aceste cereri şi le rezolvă.

După terminarea anchetei judecătoreşti instanţa trece la ascultarea susţinerilor verbale. Susţinerile verbale se compun din cuvăntările procurorului, părţii vătămate, reprezentantului ei, precum şi părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor, apărătorului şi inculpatului, dacă apărătorul nu participă la şedinţă.

În caz de conexare într-un singur proces a unor învinuiri reciproce ordinea cuvăntărilor se stabileşte de instanţă. După ce au luat cuvăntul toţi participanţii la dezbateri, ei pot să mai ea o dată cuvăntul în replică în legătură cu cele spuse în cuvăntări. Dreptul ultimei replici aparţine întotdeauna apărătorului, iar în lipsa lui - inculpatului.

Dacă în timpul cercetării, anchetei preliminare sau dezbaterilor judiciare s-a pus chestiunea stării de responsabilitate a inculpatului, instanţa de judecată este datoare să examineze această chestiune încă o dată la darea sentinţei. În caz dacă constată, că inculpatul se afla, în timpul săvărşirii faptei, în stare de iresponsabilitate, sau după

Dacă în urma dezbaterilor judiciare instanţa de judecată ajunge la concluzia că infracţiunea săvărşită nu prezintă un mare pericol social şi că făptuitorul minor sub optsprezece ani s-ar putea corecta fără a i se aplica o pedeapsă penală, ea pronunţă o încheiere de încetare a procesului penal, aplicăndu-se minorului una din măsurile de constrăngere cu caracter educativ, prevăzute de articolul 60 din Codul penal.

În cazul examinării cauzei de către un complet format din trei judecători, ei deliberează sub conducerea preşedintelui şedinţei chestiunile în ordinea prevăzută de articolul 272 din prezentul Cod. Fiecare chestiune urmează să fie pusă astfel ca să poată da răspuns afirmativ sau negativ. Hotărărea se ia, de regulă, prin unanimitate.

Dacă în timpul examinării în camera de consiliu a chestiunilor, arătate în articolele 272-274 din prezentul Cod, instanţa găseşte, că trebuie clarificată o împrejurare care are importanţă pentru cauză, ea reia ancheta judecătorească şi dă o încheiere în acest sens. După terminarea anchetei judecătoreşti, instanţa ascultă din nou susţinerile verbale ale participanţilor la proces şi ultimul cuvănt al inculpatului.

Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declaraţiile martorilor făcute în timpul cercetării sau anchetării preliminare şi citite în instanţa de judecată în absenţa lor. Ea se dă numai în caz dacă în cursul dezbaterilor judiciare s-a dovedit, că inculpatul este vinovat de săvărşirea infracţiunii. Instanţa dă o sentinţă de condamnare fără a indica pedeapsă, dacă în momentul judecării procesului fapta inculpatului nu mai prezintă pericol social, sau inculpatul a încetat de a mai fi periculos pentru societate, iar în cazurile prevăzute de punctele 3 şi 4 ale articolului 5 din prezentul Cod se dă o sentinţă de condamnare cu eliberare de pedeapsă.

Instanţa de judecată este obligată, de asemenea, să motiveze stabilirea pedepsei privative de libertate, dacă sancţia legii penale prevede şi alte pedepse, nelegate de privaţiunea de libertate; declararea acuzatului ca fiind un recidivist deosebit de periculos; aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei şi cu atragerea condamnatului în mod obligator la muncă, stabilirea unei pedepse sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă; trecerea la o pedeapsă mai blăndă; stabilirea unei pedepse sub formă de trimitere la un preventoriu de reeducare prin muncă; stabilirea categoriei de colonie de corectare prin muncă sau de colonie de

2) deschiderea împrejurărilor cauzei, constatate de instanţa de judecată, şi enunţarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor de ce instanţa respinge probele aduse în sprijinul învinuirii. Nu se admite introducerea în sentinţa de achitare a unor formulări, ce ar pune la îndoială nevinovăţia celui achitat.

3) felul şi mărimea pedepsei aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune, constatată ca dovedită, pedeapsa definitivă, pe care urmează s-o execute; categoria coloniei de educare prin muncă sau a coloniei de muncă pentru minori, în care trebuie să execute pedeapsa cel condamnat la privaţiune de libertate; data de la care începe executarea pedepsei; durata termenului de încercare în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, şi cui revine obligaţia de a supraveghea pe cel condamnat condiţionat cu suspendare a executării pedepsei. În caz dacă instanţa îl găseşte pe inculpat vinovat, dar îl eliberează de pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului penal ea este datoare să menţioneze aceasta în dispozitivul sentinţei, înlocuirea pedepsei cu un alt tip de pedeapsă;

În cazurile, prevăzute de articolul 34 din Codul penal dispozitivul sentinţei va cuprinde de asemenea şi dispoziţia de a se interveni, după ce sentinţa va rămăne definitivă, pe lăngă organele respective de stat în vederea retragerii de la inculpat, a gradului militar sau a unui alt titlu, a ordinului, medaliei, sau a titlului onorific.

În cazul în care vre-unul dintre membrii completului de judecată nu are posibilitate de a semna sentinţa redactată, ea se semnează în locul acestuia de preşedintele şedinţei. Dacă şi preşedintele şedinţei este în imposibilitate de a semna, sentinţa se semnează de preşedintele instanţei. În toate cazurile pe sentinţă se face menţiune despre cauza

Amenda judiciară sau alte sancţiuni băneşti prevăzute de articolele 76, 116/1, 117 şi 228/1 se aplică de instanţa de judecată de competenţa căreia este procesul penal respectiv. Dacă încălcarea a fost comisă în cursul şedinţei de judecată, încheierea de aplicare a amenzii judiciare o dă instanţa care judecă procesul, chiar în aceeaşi şedinţă.

Măsurile de constrăngere cu caracter medical, prevăzute de articolul 55 din Codul penal se aplică de instanţa de judecată faţă de persoanele care au săvărşit acte social-periculoase, prevăzute de legea penală, în stare de iresponsabilitate, şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după săvărşirea infracţiunii de o boală mintală, ce le face să nu-şi dea seama de faptele lor sau să nu le poată conduce, - în caz dacă aceste persoane prezintă un pericol pentru societate prin natura faptei săvărşite şi din cauza bolii lor.

Ordonanţa împreună cu cauza penală se remite procurorului, care, dacă este de acord cu ordonanţa, trimite cauza instanţei de judecată, iar dacă nu este de acord, restituie cauza pentru a se efectua cercetări suplimentare. Cănd nu există motive pentru a se aplica măsuri de constrăngere cu caracter medical, procurorul dispune încetarea procesului.

Preşedintele instanţei de judecată primind de la procuror dosarul, fixează data examinării lui în şedinţa de judecată, anunţă pe procuror, apărător şi reprezentanţii legali ai persoanei, al cărei proces urmează a fi judecat, şi dispune citarea martorilor, părţii vătămate, iar în caz de necesitate - şi a expertului.

La şedinţa de judecată trebuie să fie verificate probele care dovedesc, că persoana în cauză a săvărşit sau, dimpotrivă, nu a săvărşit fapta social-periculoasă, prevăzută de legea penală, să se asculte concluziile experţilor asupra stării psihice a inculpatului şi să se controleze alte împrejurări, care au o importanţă esenţială pentru soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical.

Dacă consideră dovedit faptul că persoana în cauză a săvărşit o faptă social-periculoasă, prevăzută de legea penală, în stare de iresponsabilitate, sau că această persoană, după ce a săvărşit infracţiunea, s-a îmbolnăvit de o boală mintală cronică, ce o face să nu-şi dea seama de actele sale sau să nu le poată conduce, instanţa de judecată dă, conform articolului 11 din Codul penal sau o sentinţă de absolvire a acestei persoane - după caz de răspundere penală, sau de eliberare de pedeapsă şi de aplicare faţă de ea a unor măsuri de constrăngere cu caracter medical, indicănd care anume din ele trebuie aplicată sau o încheiere de încetare a procesului şi de neaplicare a unor astfel de măsuri, - în cazurile cănd prin caracterul faptei săvărşite şi starea sănătăţii sale inculpatul nu prezintă un pericol pentru societate şi nu are nevoie de tratament forţat. În astfel de cazuri instanţa anunţă despre bolnav organele de ocrotire a sănătăţii.

În cazul cănd faţă de persoană sînt aplicate măsuri de constrăngere cu caracter medical, în sentinţă se va indica periodicitatea efectuării de către instanţa de judecată a controlului necesităţii de a continua aplicarea acestor măsuri de constrăngere. Acest control se efectuează din oficiu de către instanţa de judecată în a cărei rază de activitate se află instituţia medicală respectivă, nu mai rar decăt o dată la 6 luni.

Dacă găseşte, că starea de iresponsabilitate a persoanei al cărei proces se judecă n-a fost dovedit sau că boala celui care a săvărşit infracţiunea nu împiedică pedepsirea lui, instanţa dă o sentinţă, prin care clasează procedura forţată cu caracter medical, restituind dosarul la procuror pentru cercetarea cauzei penale în mod general.

În caz dacă găseşte, că participarea persoanei la săvărşirea faptei social-periculoase n-a fost dovedită, precum şi în cazul cănd constată împrejurările prevăzute de articolul 5 din prezentul Cod, instanţa dă o sentinţă de încetare a procesului pe baza celor constatate de ea, indiferent de existenţa şi caracterul bolii inculpatului şi anunţă despre aceasta organele de ocrotire a sănătăţii.

Dacă în urma însănătoşirii persoanei care a fost găsită iresponsabilă sau în urma schimbării stării sănătăţii ei nu mai este necesar de a se aplica în continuare măsura de constrăngere cu caracter medical, dispusă anterior, instanţa de judecată, la propunerea medicului-şef al instituţiei medicale, unde este deţinută persoana dată, propunere bazată pe avizul unei comisii medicale, examinează în conformitate cu partea întăia şi partea a şasea ale articolului 348 din prezentul Cod, chestiunea revocării ori schimbării măsurii de constrăngere cu caracter medical.

[Art.303. al.1 modificat prin L1425/07.11.02, MO161/03.12.02 art.1250]

Dacă în urma însănătoşirii persoanei care a fost găsită iresponsabilă sau în urma schimbării stării sănătăţii ei nu mai este necesar de a se aplica în continuare măsura de constrăngere cu caracter medical, dispusă anterior, instanţa de judecată, la propunerea psihiatrului-şef al organului de ocrotire a sănătăţii, căruia îi este subordonată instituţia medicală, unde este deţinută persoana dată, propunere bazată pe avizul unei comisii medicale, examinează în conformitate cu partea întăia şi partea a şasea ale articolului 348 din prezentul Cod, chestiunea revocării ori schimbării măsurii de constrăngere cu caracter medical.

Aceleaşi dispoziţii se aplică şi faţă de persoana care după săvărşirea infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală mintală cronică, dacă această persoană, în urma schimbării ce s-a produs în starea sănătăţii ei,nu mai are nevoie de măsurile de constrăngere cu caracter medical, cu toate că rămăne un alienat mintal.

Cererea de revocare sau schimbare a măsurilor de constrăngere cu caracter medical o pot face rudele apropiate ale persoanei, care a fost găsită iresponsabilă, precum şi alte persoane interesate. În cazurile acestea instanţa cere de la organele respective de ocrotire a sănătăţii informaţii referitor la starea sănătăţii persoanei, în privinţa căreia s-a prezentat cererea.

Dacă persoana căreia i s-a aplicat o măsură de constrăngere cu caracter medical, pentru că s-a îmbolnăvit de o boală mintală după săvărşirea infracţiunii, se va însănătoşi, lucrul acesta fiind constatat de o comisie medicală, instanţa de judecată, pe baza avizului instituţiei medicale, dă, potrivit cu dispoziţiile articolului 348 din prezentul Cod, o încheiere de revocare a măsurii de constrăngere cu caracter medical şi rezolvă chestiunile privind trimiterea dosarului pentru a se efectua cercetarea sau ancheta preliminară, punerea sub învinuire a persoanei în cauză şi trimiterea dosarului la instanţa de judecată, potrivit cu normele generale.

În cazul prevăzut în articolul 307 alineatul întăi punctul 5) din prezentul Cod, calea de atac poate fi exercitată de îndată după pronunţarea încheierii, prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, şi cel mai tărziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai după soluţionarea cauzei, afară de cazul cănd procesul a fost suspendat.

PPENA/1961 ID intern unic: 314075 Версия на русском	Fişa actului juridic
Republica Moldova
PARLAMENTUL
CODUL Nr. PROCPEN din 24.03.1961
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ
Publicat : 24.04.1961 în B.Of. Nr. 010 Promulgat : 24.03.1961 Data intrarii in vigoare : 24.04.1961
ABROGAT PRIN LP122/14.03.02, MO104/07.06.02 art.447 la data 12.06.03 MODIFICAT PRIN: L97/07.03.03, MO56/28.03.03 art.253 L1561/19.12.02, MO178/27.12.02 art.1358 L1425/07.11.02, MO161/03.12.02 art.1250 L1326/29.09.02, MO137/10.10.02 art.1056 L1319/26.07.2002, MO115/08.08.02 art.937 L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707 L1070/23.05.2002, MO74/11.06.2002 art.604 L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571 L976/11.04.2002, MO63/16.05.2002 art.485 [Art.346¹ în redacţiaL828/07.02.2002, MO63/16.05.2002 art.483] [Art.107 al. 4 modificat prin L830/07.02.2002, MO46/04.04.2002 art.304] [Art.339 al. 2 şi 3 introduse prin L884/22.02.2002, MO43/28.03.2002 art.279] L822/07.02.2002, MO40/21.03.2002 art. 250 L754/21.12.2001, MO21/05.02.2002, art.90 L720/07.12.2001, MO13/24.01.2002 art. 48 L708/06.12.2001, MO158/27.12.2001 art. 1268 L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242 [[Art.186 modificat prin L662/23.11.2001, MO150/11.12.2001 art.1195] [Art.107 al.5 modificat prin L609/02.11.2001, MO150/11.12.2001, art.1189] L543/12.10.2001, MO141/22.11.2001 art.1095 L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001 Notă: Pe parcursul întregului text al Codului cuvintele "pricină", "traducător", "depoziţie" au fost înlocuite respectiv cu cuvintele "cauza", "interpret", "declaraţie" conform Legii din 10 aprilie 1996 TITLUL ОNTВI DISPOZIŢII GENERALE CAPITOLUL ОNTВI PRINCIPII DE BAZĂ Articolul 1. Legislaţia cu privire la procedura penală Pe teritoriul Republicii Moldova procedura în cauzele penale este determinată Constituţia Republicii Moldova, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de Codul de procedură penală. [Art.1 al.1 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Alin.1 art.1 în redacţia HPParl. din 22.09.93] Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei de procedură penală. În procedura penală nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, care încalcă independenţa judecătorească, procedura contradicţională, care contravin principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. [Art.1 al.2şi 3 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În procesul penal se aplică legea de procedură penală, care este în vigoare respectiv în timpul cercetării penale, anchetei preliminare sau examinării cauzei în instanţa de judecată. Indiferent de locul săvărşirii infracţiunii procedura în cauzele penale, prevăzută de prezentul Cod, este unică şi obligatoare pentru toate instanţele de judecată, organele procuraturii, de anchetă şi de cercetare penală ale Republicii Moldova. Articolul 2. Sarcinile procedurii penale Procedura penală are următoarele sarcini: descoperirea rapidă şi completă a infracţiunilor, identificarea vinovaţilor şi asigurarea aplicării juste a legii în aşa fel, ca oricine va săvărşi o infracţiune să-şi primească pedeapsa dreaptă şi nici un om nevinovat să nu fie tras la răspundere penală şi condamnat. Procedura judiciară penală trebuie să contribuie la consolidarea legalităţii şi a ordinii de drept, la prevenirea şi la lichidarea infracţiunilor, la ocrotirea intereselor societăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, la educarea cetăţenilor în spiritul respectării neabătute a Constituţiei Republicii Moldova. [Art.2 modificat prin Hot. Prezid. Parl. din 22.09.93] [Partea 2 art.2 modificată prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 3. Obligaţia intentării procesului penal şi descoperirii infracţiunii Procurorul, anchetatorul penal şi organul de cercetare penală au obligaţia, în limitele competenţei lor, să intenteze proces penal ori de căte ori se descoperă elementele componente ale infracţiunii şi să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru stabilirea faptelor penale şi a persoanelor vinovate de săvărşirea infracţiunii şi pentru pedepsirea lor în modul stabilit de lege. În cazul în care în procesul anchetei preliminare sau cercetării penale se stabilesc indicii unei noi infracţiuni comise de persoana bănuită sau învinuită, această infracţiune se cercetează în cadrul dosarului iniţiat, fără a porni alt proces penal. [Alin.2 art.3 introdus prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99] Notă. În prezentul articol prin termenul "procuror" se subînţelege: Procurorul General, adjuncţii lui, ajutorii superiori şi ajutorii lui, şefii de direcţii şi de secţii, adjuncţii lor, toţi procurorii ierarhic inferiori, adjuncţii şi ajutorii lor, procurorii de direcţii şi de secţii. [Nota introdusă prin Legea din 15.06.95] [Art.3 în redacţia Legii din 09.12.94] Articolul 4. Inadmisibilitatea punerii sub învinuire altfel decăt pentru temeiurile şi în modul, prevăzute de lege Nimeni nu poate fi pus sub învinuire altfel decăt pentru temeiurile şi în modul, prevăzute de lege. Articolul 4/1. Prezumţia nevinovăţiei Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pănă cănd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. [Art.4/1 introdus prin Legea din 03.11.94] Articolul 5. Cauze care exclud pornirea procesului penal Procesul penal nu poate fi pornit, iar procesul pornit trebuie să înceteze: 1) dacă nu există faptul infracţiunii; 2) cănd fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii; 3) dacă s-a împlinit termenul de prescripţie; 4) dacă un act de amnistie a anulat aplicarea pedepsei pentru fapta săvărşită, sau persoana în cauză a fost graţiată; 5) împotriva persoanei, care în momentul săvărşirii faptei social periculoase n-a atins încă vîrsta, la care, potrivit legii, poate fi trasă la răspundere penală; 6) dacă lipseşte plăngerea părţii vătămate sau plăngerea a fost retrasă de către partea vătămată ori dacă partea vătămată s-a împăcat cu învinuitul - în cauzele care pot fi intentate numai în baza plăngerii părţii vătămate, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.94 alin.2 din prezentul Cod; [Art.5 al.1pct. 6) în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] 7) În cazurile prevăzute de Partea specială a Codului penal; 8) în privinţa unui decedat, cu excepţia cazurilor, cănd procesul este necesar pentru reabilitarea decedatului sau pentru revizuirea procesului în ce priveşte alte persoane, în urma descoperirii unor împrejurări noi; 9) în privinţa unei persoane, referitor la care există o sentinţă, devenită definitivă, în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau încheierea ori hotărărea instanţei de judecată de clasare a procesului pe acelaşi temei; 10) în privinţa unei persoane, referitor la care există o hotărăre neanulată a organului de cercetare penală, a anchetatorului penal, a procurorului despre clasarea procesului în legătură cu aceeaşi acuzaţie. Dacă împrejurările, arătate la punctele 1-4 ale acestui articol, se descoperă în faza dezbaterilor judiciare, procesul continuă pănă la capăt şi în cazurile, prevăzute de punctele 1 şi 2, instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de achitare, iar în cazurile prevăzute de punctele 3 şi 4 - o sentinţă de condamnare cu menţiunea, că condamnatul este eliberat de pedeapsă. În cazurile prevăzute de punctele 3 şi 4 ale acestui articol nu se admite încetarea procesului, dacă învinuitul se opune acestui lucru. În acest caz procesul continuă în modul obişnuit. [Art.5 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.5 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 5/1. Trimiterea materialelor fără intentarea procesului penal pentru aplicarea măsurilor de înrăurire obştească Dacă persoana a comis un act, ce conţine indicii de infracţiune, care nu prezintă un mare pericol social, cănd faptul săvărşirii ei este evident, iar persoana, care a comis-o, poate fi corectată prin măsuri de înrăurire obştească, procurorul, precum şi anchetatorul penal şi organul de cercetare penală, avănd consimţămăntul procurorului, au dreptul, fără a intenta procesul penal, să transmită materialele spre examinare comisiei pentru minori, sau să încredinţeze persoana pe chezăşie colectivului de muncă ori organizaţiei obşteşti pentru reeducare şi corectare. Dacă persoana, care a comis un act, ce conţine indicii de infracţiune, obiectează împotriva trimiterii materialelor la comisia pentru minori sau împotriva încredinţării ei pe chezăşie colectivului de muncă ori organizaţiei obşteşti, atunci cercetarea cauzei continuă în modul obişnuit. [Art.5/1 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.5/1 modificat prin Legea nr.141-XIII din 07.06.94] [Art.5/1 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.5/1 introdus prin Ucazul din 30.07.68] Articolul 5². Încetarea procesului penal din cauza schimbării situaţiei Instanţa de judecată, procurorul, precum şi anchetatorul penal şi organul de cercetare penală, cu consimţămăntul procurorului, au dreptul să înceteze procesul penal, dacă se va constata, că în momentul efectuării cercetării penale, anchetei preliminare sau a examinării procesului în instanţă, in urma schimbării situaţiei, fapta săvărşită de persoană şi-a pierdut caracterul social-periculos, ori că această persoană nu mai este social-periculoasă. Clasarea procesului penal în temeiurile menţionate în prezentul articol nu se admite, dacă persoana care a săvărşit o faptă ce conţine indicii de infracţiune obiectează împotriva acestui lucru. În acest caz cercetarea cauzei continuă în mod obişnuit. [Alin.2 art.5² introdus prin Legea din 03.11.94] [Art.5² modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.5² introdus prin Ucazul din 07.04.77] Articolul 5/3. Încetarea procesului penal cu tragerea persoanei la răspundere administrativă, trimiterea materialelor, comisiei pentru minori sau încredinţarea persoanei pe chezăşie Încetarea procesului penal poate fi dispusă în cazurile şi în modul, prevăzut de legislaţia Republici Moldova în legătură cu: 1) tragerea persoanei la răspundere administrativă; 3) trimiterea materialelor dosarului spre examinare comisiei pentru minori; 4) încredinţarea persoanei de chezăşie unei organizaţii obşteşti sau unui colectiv de muncă. Înainte de clasarea procesului penal trebuie să i se lămurească persoanei esenţa faptei, care conţine indicii de infracţiune, temeiul scutirii de răspundere penală şi dreptul de a obiecta împotriva clasării procesului pe acest temei. Clasarea procesului penal pe temeiurile, menţionate în prezentul articol, nu se admite, dacă persoana, care a săvărşit o faptă, ce conţine indicii de infracţiune, obiectează împotriva acestui lucru. În acest caz cercetarea cauzei continuă în mod obişnuit. [Art.5/3 modificat prin Legea din 07.06.94] [Alin.1 art.5/3 modificat prin Hot. Prezid. Parl. din 22.09.93] [Art.5/3 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.5/3 introdus prin Ucazul din 07.04.77] Articolul 5⁴. Încetarea procesului penal în legătură cu tragerea persoanei la răspundere administrativă Instanţa de judecată în modul stabilit de prezentul Cod, are dreptul să înceteze procesul penal cu tragerea persoanei la răspundere administrativă pe temeiurile, prevăzute în articolul 48/1 din Codul penal. [Art.5⁴ al.1 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.5⁴ al.2 exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.5/4 modificat prin Legea din 09.12.94] [Alin.2 art.5/4 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.5/4 introdus prin Ucazul din 07.04.77] Articolul 5/5. Transmiterea persoanei în supravegherea poliţiei În cazuri excepţionale, în interesul combaterii criminalităţii organizate, procurorul este în drept să claseze dosarul penal al persoanei care a contribuit activ la descoperirea infracţiunii de către organele de anchetă şi să o transmită în supravegherea poliţiei. [Art.5/5 introdus prin Legea din 09.12.94] [Art.5/5 exclus prin Legea din 07.06.94] [Art.5/5 introdus prin Ucazul din 07.04.77] Articolul 5⁶. Încetarea procesului penal în legătură cu trimiterea materialelor spre examinare comisiei pentru minori Instanţa de judecată are dreptul să înceteze procesul penal în privinţa persoanei, care n-a împlinit optsprezece ani şi care a săvărşit o faptă, conţinănd indici de infracţiune, ce nu prezintă un mare pericol social, şi să trimită materialele spre examinare comisiei pentru minori, dacă avînd în vedere împrejurările cauzei şi datele, ce caracterizează persoana infractorului, corectarea lui este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale. [Art.5⁶ al.2 exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.5/6 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.5/6 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.5/6 introdus prin Ucazul din 07.04.77] Articolul 5⁷. Încetarea procesului penal cu încredinţarea persoanei pe chezăşie Instanţa de judecată, pe temeiurile prevăzute de articolul 50 din Codul penal, are dreptul să înceteze procesul penal şi să încredinţeze pe chezăşie organizaţiei sau colectivului de muncă, care a făcut cererea pentru reeducare şi corectare , persoana, care a săvărşit o faptă, ce conţine indicii de infracţiune. Nu se admite încredinţarea pe chezăşie şi încetarea procesului pe acest temei în privinţa unei persoane, care mai înainte a fost condamnată pentru săvărşirea unei infracţiuni intenţionate sau care a mai fost încredinţată pe chezăşie. [Art.5⁷ al.3 exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Dacă în cursul unui an persoana, încredinţată pe chezăşie, n-a îndreptăţit încrederea colectivului, n-a respectat promisiunea de a se corecta sau a părăsit munca în scopul de a se sustrage de sub înrăurirea obştească, organizaţia obştească sau colectivul de muncă, care a luat-o pe chezăşie, adoptă o hotărăre, prin care renunţă la chezăşie şi trimit această hotărăre instanţei de judecată pentru examinarea chestiunii cu privire la răspunderea penală a persoanei. În acest caz procesul penal poate fi redeschis printr-o încheiere a instanţei de judecată. [Art.5/7 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.5/7 modificat prin Hot. Prezid. Parl. din 22.09.93] [Art.5/7 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.5/7 introdus prin Ucazul din 07.04.77] Articolul 6. Libertatea şi siguranţa persoanei Libertatea şi siguranţa persoanei sînt inviolabile. Nimeni nu poate fi lipsit de libertate decăt în condiţiile legii şi cu respectarea procedurii prevăzute de prezentul cod în cazurile: 1) dacă persoana este deţinută legal în baza sentinţei instanţei de judecată competente; 2) dacă persoana a fost arestată legal pentru neexecutarea unei hotărări pronunţate, conform legii, de către instanţa de judecată; 3) dacă persoana a fost reţinută legal sau arestată legal pentru a fi adusă în faţa instanţei de judecată competente atunci cănd există motive întemeiate de a se bănui că a săvărşit o infracţiune sau cănd există temei de a se crede că este necesar de a o împiedica să săvărşească o infracţiune ori să fugă după săvărşirea acesteia. Oricărei persoane reţinute sau arestate i se comunică toate drepturile ei legale înainte de efectuarea oricărui alt act de procedură cu participarea ei. Necomunicarea drepturilor poate servi temei pentru contestarea legalităţii reţinerii sau arestării. Oricărei persoane reţinute sau arestate trebuie să i se aducă la cunoştinţă, în cel mult trei ore, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau arestării sale şi calificarea juridică a infracţiunii de săvărşirea căreia ea este bănuită sau învinuită, fapt despre care se face o menţiune în procesul-verbal de reţinere sau în mandatul de arestare. Orice persoană lipsită de libertate prin arestare sau deţinere are dreptul să depună un recurs în instanţa de judecată competentă pentru ca aceasta să statueze, într-un termen cît mai scurt, asupra legalităţii arestării sau deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă arestarea sau deţinerea sînt ilegale. În cursul procedurii penale, nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentului inuman ori degradant. În cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate fi eliberat provizoriu sub control judiciar sau pe cauţiune de către instanţa de judecată. [Art.6 al. 6) în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri contrar dispoziţiilor prezentului articol are dreptul la despăgubiri în condiţiile legii. [Art.6 în redacţia Legii nr.1579-XIII din 27.02.98] [Alin.2 art.6 în redacţia Legii nr.918 din 11.07.96] [Alin.2 art.6 introdus prin Legea nr.258 din 03.11.94] [Partea 1 art.6 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 6/1. Inviolabilitatea domiciliului, ocrotirea vieţii personale şi a secretului corespondenţei Cetăţenilor le este garantată inviolabilitatea domiciliului. Nimeni nu are dreptul să intre fără un motiv legal în locuinţă contrar voinţei persoanelor, care trăiesc în ea. Viaţa personală a cetăţenilor, secretul corespondenţei, convorbirilor telefonice şi comunicărilor telegrafice sînt ocrotite de lege. Percheziţia, ridicarea de obiecte şi de acte, cercetarea încăperii cetăţenilor, sechestrarea corespondenţei şi ridicarea ei de la instituţiile poştale şi telegrafice se pot efectua numai în temeiurile şi în modul, stabilite de prezentul Cod. [Art.6/1 introdus prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 7. Înfăptuirea justiţiei numai de către instanţele de judecată Justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele de judecată. Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvărşirea unei infracţiuni, precum şi supus unei pedepse penale, decăt în baza sentinţei definitive pronunţate în condiţiile legii de instanţa de judecată. Art.7 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 8. Înfăptuirea justiţiei pe baza egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a judecăţii La înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, toţi cetăţenii sînt egali în faţa legii şi a judecăţii, fără deosibire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere origine socială, de genul şi caracterul ocupaţiei, domiciliu sau cetăţenie, precum şi de alte împrejurări. [Art.8 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 9. Judecarea cauzelor penale În toate instanţele de judecată, cauzele penale în primă instanţă se judecă de un judecător sau de un complet format din trei judecători numiţi în modul stabilit de lege. În instanţa de apel, cauzele penale se judecă de un complet format din trei judecători, iar în instanţa de recurs, de un complet format din cel puţin trei judecători. [Art.9 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 10. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii La înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale pe baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor. Dacă în procesul judecării cauzei instanţa de judecată stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contrazice prevederile Constituţiei şi este expusă într-un act juridic care, conform Constituţiei, se supune controlului constituţionalităţii, examinarea cauzei se suspendă şi instanţa de judecată înaintează Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza Curtea Constituţională. Curtea Supremă de Justiţie examinează propunerea şi, fără să se expună asupra ei, sesizează Curtea Constituţională. Dacă în procesul judecării cauzei instanţa de judecată stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contrazice prevederile legii şi este expusă într-un act juridic care, conform Constituţiei, nu se supune controlului constituţionalităţii, instanţa va proceda în conformitate cu legea. [Art.10 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 11. Limba în care se desfăşoară procedura judiciară Procedura judiciară se desfăşoară în limba moldovenească sau în limba acceptată de majoritatea persoanelor participante la proces. Persoanelor, care participă la proces şi nu cunosc limba, în care se desfăşoară procedura judiciară, li se asigură dreptul de a face declaraţii, demersuri, de a lua cunoştinţă de toate materialele dosarului, de a vorbi în instanţa de judecată în limba maternă şi de a beneficia de serviciile interpretului în modul, stabilit de prezentul Cod. Documentele procesuale judiciare ale organului de urmărire penală şi ale instanţelor de judecată, în conformitate cu modul stabilit de prezentul Cod, i se înmănează bănuitului, învinuitului şi inculpatului, fiind traduse în limba lui maternă sau în altă limbă, pe care o cunoaşte. [Art.11 al. 3) modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Alin.1 art.11 modificat prin Legea din 10.04.96] [Alin.1 art.11 în redacţia Legii nr.758-XIII din 18.11.91] [Art.11 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 12. Publicitatea dezbaterilor juridice La toate instanţele de judecată dezbaterile sînt publice, cu excepţia cazurilor, prevăzute de alin.2 din prezentul articol, precum şi a cazurilor de emitere sau de prelungire a mandatului de arestare. [Alin.1 art.12 completat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] [Alin.1 art.12 completat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] cănd aceasta este în contradicţie cu interesele păstrării unui secret ocrotit de lege Dezbaterile judiciare în şedinţă închisă, pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, se admit în baza unei încheieri motivate a instanţei de judecată, în interesul moralităţii, asigurării ordinii publice ori securităţii naţionale, atunci cănd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun sau, în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, cănd, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. Judecarea cauzelor în şedinţa închisă a instanţei de judecată se efectuează prin respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare. În toate cazurile hotărările instanţelor de judecată se pronunţă în şedinţă publică. [Art.12 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Alin.1 art.12 modificat prin Legea din 10.04.96] [Alin.2 art.12 în redacţia Legii din 04.08.92] [Art.12 completat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 12¹. Durata procedurii judiciare Cauzele penale se soluţionează în termen rezonabil. Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt: 1) complexitatea cazului; 2) comportamentul părţilor la proces; 3) comportamentul organului de urmărire penală sau al instanţei de judecată. Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale în care sînt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi preventiv se fac de urgenţă şi în mod preferenţial. Respectarea termenului rezonabil la ancheta preliminară se supraveghează de către procuror. Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzelor concrete este verificată de către instanţa ierarhic superioară în procesul examinării cauzei respective pe căile de atac ordinare sau extraordinare." [Art.12¹în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 13. Garantarea dreptului la apărare În tot cursul procesului penal, părţile au dreptul să fie asistate de un apărător, ales sau numit. Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi instanţa de judecată în cursul procesului penal au obligaţia să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de prezentul Cod şi să administreze probele necesare în apărare. Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia să încunoştinţeze pe bănuit, învinuit sau inculpat despre fapta pentru care este bănuit sau învinuit, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea de a se apăra cu mijloacele şi metodele stabilite de lege, precum şi protecţia drepturilor lor personale şi patrimoniale. Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia să încunoştinţeze pe bănuit, învinuit sau inculpat despre dreptul de a se apăra singur, de a fi asistat de un apărător, consemnăndu-se aceasta într-un proces-verbal, şi în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege să-i asigure asistenţă juridică, dacă acesta nu are apărător ales sau nu are mijloace pentru remunerarea apărătorului. [Alin.4 art.13 completat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98] [Art.13 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 14. Cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul au obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a scoate la iveală atăt circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, cît şi pe cele care-l dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îl atenuează sau îi agravează răspunderea. Instanţele de judecată cercetează sub toate aspectele probele prezentate de părţile la proces. Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul nu au dreptul de a pune în sarcina bănuitului, învinuitului, inculpatului, obligaţia de a prezenta dovezi. Se interzice a smulge de la bănuit, învinuit, inculpat declaraţii prin violenţă, ameninţări şi prin alte măsuri ilegale. [Art.14 completat prin Legea din 10.04.96] [Art.14 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.14 în redacţia Legii din 01.04.92] Articolul 15. Procurorul în procesul penal În tot cursul cercetării penale şi anchetei preliminare procurorul este obligat să ia măsurile prevăzute de lege pentru a înlătura orice încălcare a legii, indiferent cine ar săvărşi această încălcare. În exercitarea atribuţiilor sale în procesul penal, procurorul se supune numai legii. Ordonanţele procurorului, date în conformitate cu legea, sînt obligatorii pentru a fi îndeplinite de toate persoanele fizice şi juridice. [Art.15 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 16. Verificarea respectării cerinţelor legii de procedură penală Instanţele de judecată sînt obligate, la înfăptuirea justiţiei, să verifice respectarea de către organele de cercetare penală şi anchetă preliminară şi procurori a cerinţelor prezentului Cod. Instanţele de judecată ierarhic superioare, la înfăptuirea justiţiei, verifică respectarea de către instanţele de judecată ierarhic inferioare a cerinţelor prezentului Cod. În cazul stabilirii de încălcări ale cerinţelor prezentului Cod, instanţa de judecată va proceda în conformitate cu legea." [Art.16 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 17. Aplicarea Legii de procedură penală faţă de cetăţenii străini şi apatrizi Pe teritoriul Republicii Moldova procedura în cauzele penale privitoare la cetăţenii străini şi apatrizi se efectuează în conformitate cu prezentul Cod. În ceea ce priveşte persoanele care se bucură de dreptul de imunitate diplomatică, actele de procedură prevăzute de prezentul Cod, se efectuează numai la cererea sau cu consimţămăntul lor. Autorizarea pentru efectuarea acestor acte se solicită prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. [Titlul şi alin.1 art.17 în redacţia Legii din 10.04.96] [Alin.2 art.17 în redacţia Legii din 04.08.92] Articolul 18. Modul de stabilire a relaţiilor dintre instanţele de judecată, organele de anchetă penală şi de cercetare penală ale Republicii Moldova cu instituţiile respective ale statelor străine Modul de stabilire a relaţiilor dintre instanţele de judecată, organele de anchetă penală şi de cercetare penală ale Republicii Moldova şi instituţiile respective ale statelor străine, precum şi procedura îndeplinirii însărcinărilor primite de la aceste instituţii sînt, determinate de prezentul Cod şi de tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte. Stabilirea relaţiilor cu instituţiile statelor străine, cu care n-au fost încheiate convenţii, se efectuează prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. [Alin.1 art.18 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.18 în redacţia Legii din 04.04.92] Articolul 18/1. Îndeplinirea însărcinărilor instituţiilor statelor străine cu privire la efectuarea actelor de procedură Instanţele de judecată, organele de anchetă preliminară şi de cercetare penală ale Republicii Moldova la îndeplinirea însărcinărilor instituţiilor statelor străine efectuează actele de procedură prevăzute de prezentul Cod. Instanţele de judecată, organele de anchetă preliminară şi de cercetare penală ale Republicii Moldova primesc însărcinări de la instituţiile statelor străine prin Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală. Dacă însărcinarea este primită nemijlocit de către instanţa de judecată, organul de anchetă preliminară şi de cercetare penală, ea este îndeplinită numai cu autorizaţia respectiv a Ministerului Justiţiei sau a Procuraturii Generale. În cazul imposibilităţii de a îndeplini însărcinarea instituţiei statului străin, ea este restituită acestei instituţii respectiv prin Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală, indicăndu-se cauzele neîndeplinirii însărcinării. Persoanelor cu funcţii de răspundere ale instanţelor de judecată, organelor de procuratură, de anchetă preliminară şi de cercetare penală sau pentru securitatea statului ale statelor străine le este interzis să reţină sau să aresteze persoane şi să efectueze alte acte de procedură pe teritoriul Republicii Moldova. [Art.18/1 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.18/1 introdus prin Legea din 01.04.92] Articolul 18/2. Însărcinarea cu privire la intentarea procesului penal Însărcinarea instituţiei unui stat străin cu privire la intentarea procesului penal în privinţa cetăţeanului Republicii Moldova, care a săvărşit o infracţiune într-un stat străin şi a revenit în Republicii Moldova, este examinată de Procuratura Generală, care controlează temeinicia cerinţei cu privire la intentarea procesului penal. Rezultatele controlului sînt comunicate instituţiei care s-a adresat cu însărcinarea. Dacă în Republica Moldova în privinţa persoanei procesul penal a fost intentat şi examinat şi a fost pronunţată sentinţa, după intrarea ei în vigoare odată cu comunicarea este trimisă şi copia sentinţei tradusă în limba străină şi autentificată în modul stabilit. Dacă un cetăţean al unui stat străin a săvărşit o infracţiune pe teritoriul Republicii Moldova şi după aceasta a plecat în statul său, materialele adunate de organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară în privinţa acestei persoane se transmit la Procuratura Generală, care adoptă o hotărăre referitor la necesitatea trimiterii cerinţei cu privire la pedepsirea lui în instituţia corespunzătoare a statului străin. [Art.18/2 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.18/2 introdus prin Legea din 04.08.92] Articolul 18/3. Cerinţa către statul străin cu privire la extrădarea persoanei Procuratura Generală se adresează, în cazurile şi în modul prevăzute de acordurile internaţionale, la instituţia respectivă a statului străin cu cerinţa de a extrăda cetăţeanul Republicii Moldova sau altă persoană, care a săvărşit o infracţiune pe teritoriul Republicii Moldova, dacă în privinţa lui a fost intentat un proces penal sau a fost pronunţată sentinţa de condamnare. În cerinţa cu privire la extrădarea persoanei se indică: numele de familie, prenumele şi patronimicul acuzatului (condamnatului), anul lui de naştere, cetăţenia, circumstanţele săvărşirii infracţiunii, textul articolului din Codul penal, care prevede această infracţiune. La cerinţă se anexează: descrierea exteriorului şi fotografia, copia sentinţei tradusă în limba străină şi autentificată în modul stabilit. [Art.18/3 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.18/3 introdus prin Legea din 04.08.92] Articolul 18/4. Limitele răspunderii penale a persoanei care a fost extrădată de un stat străin Persoana care a fost extrădată de un stat străin nu poate fi trasă la răspundere penală şi condamnată, precum şi transmisă unui terţ stat spre pedepsire pentru infracţiunea săvărşită de ea pănă la extrădare, pentru care ea nu a fost extrădată, dacă în privinţa acestei cauze lipseşte acordul statului străin care a extrădat-o. [Art.18/4 introdus prin Legea din 04.08.92] Articolul 18/5. Refuzul de a extrăda persoana din Republica Moldova Extrădarea persoanei din Republica Moldova nu se admite în cazul în care: 1) ea este cetăţean al Republicii Moldova şi între Republica Moldova şi ţara care cere extrădarea persoanei nu este încheiat un tratat cu privire la asistenţa juridică; 2) infracţiunea a fost săvărşită pe teritoriul Republicii Moldova; 3) în privinţa ei a fost deja pronunţată şi a intrat în vigoare sentinţa de pedeapsă pentru infracţiunea, pentru care se cere extrădarea persoanei, precum şi în cazul dacă pentru aceeaşi învinuire procesul penal a fost clasat; 4) în conformitate cu legile Republicii Moldova ea nu poate fi trasă la răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripţie sau din alt temei; 5) delictul pentru care se cere extrădarea ei, conform legislaţiei penale a Republicii Moldova, nu este o infracţiune. Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărării instanţei de judecată. [Art.18/5 completat prin Legea din 03.11.94] [Art.18/5 modificat prin Legea din 20.07.94] [Art.18/5 introdus prin Legea din 04.08.92] CAPITOLUL AL DOILEA INSTANŢELE DE JUDECATĂ ŞI COMPETENŢA LOR Articolul 19. Compunerea instanţelor de judecată În toate instanţele judiciare de gradul întăi cauzele penale se judecă de judecător personal. Cauzele penale asupra crimelor pentru săvărşirea cărora legea prevede detenţiune pe viaţă, asupra crimelor săvărşite de minori sau cauzele deosebit de complicate ori cele care prezintă o mare importanţă socială pot fi examinate, la decizia preşedintelui sau vicepreşedintelui instanţei de judecată, într-un complet format din trei judecători. Colegiile instanţelor de apel şi de recurs judecă apelurile şi recursurile împotriva încheierilor, sentinţelor şi deciziilor în complet format din trei judecători. Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în complet format din cinci judecători. Plenul Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în anulare şi demersurile în interesul legii în complet format din cel puţin două treimi din numărul total al judecătoriilor Curţii Supreme de Justiţie. [Art.19 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.19 modificat prin Legea din 08.12.95] [Art.19 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91] Articolul 20. Compunerea instanţelor de judecată nu se poate schimba Fiecare pricină se judecă de unul şi acelaşi complet de judecători. Dacă unul din judecători nu are posibilitatea de a participa mai departe la şedinţă, el este înlocuit de un alt judecător şi dezbaterile se reiau de la început. [Art.20 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91] Împuternicirile judecătorilor transferaţi, degrevaţi, detaşaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în perioada examinării cauzelor penale aflate în faza de terminare se menţin, conform hotărării Consiliului Superior al Magistraturii, pănă la încheierea judecării cauzei respective. [Art.20 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.21 exclus prin Legea nr.758-XII din 18.10.91] Articolul 22. Împrejurări care exclud participarea judecătorului la judecarea cauzei penale Judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei penale şi urmează a fi recuzat: 1) dacă el personal, soţul sau ascendenţii ori descendenţii lor, fraţii şi surorile şi copiii acestora, afinii şi persoanele, devenite prin înfiere potrivit legii astfel de rude, sînt direct sau indirect interesate în proces; 2) dacă el este parte vătămată şi reprezentantul ei, parte civilă, parte civilmente responsabilă, soţ sau rudă cu vre-una din aceste persoane, soţ sau rudă cu învinuitul în proces; [Art.22 pct. 3 exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] 3) dacă a participat în procesul dat în calitate de martor, expert, specialist, traducător, secretar, persoană ce a efectuat cercetarea penală, anchetator penal, procuror, apărător, reprezentant legal al învinuitului, reprezentant al intereselor părţii vătămate, parte civilă sau parte civilmente responsabilă; 4) dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al împrejurărilor cauzei sau a participat la adoptarea unei hotărări referitoare la această cauză în orice alt organ obştesc sau de stat; 5) la o nouă judecare a cauzei, atăt în prima instanţă, cît şi în instanţa de apel sau de recurs, dacă a mai luat parte în calitate de judecător la examinarea aceleiaşi cauze în prima instanţa, în instanţa de apel sau de recurs. Această prevedere nu se extinde asupra Plenului Curţii Supreme de Justiţie; 6) dacă există alte împrejurări care pun la îndoială nepărtinirea judecătorului. Din completul, care judecă cauza penală, nu pot face parte persoane, care sînt rude între ele. [Art.22 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.22 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.22 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.22 modificat prin Ucazul din 01.12.66] [Art.22 modificat prin Ucazul din 31.05.63] Articolul 23. Recuzarea judecătorului Dacă există împrejurările, prevăzute de articolul 22 din prezentul Cod, judecătorul este obligat să declare că se recuză el singur. Pentru aceleaşi motive îl pot recuza pe judecător: procurorul, inculpatul, apărătorul, partea vătămată şi reprezentantul ei, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor. Asupra recuzării trebuie ascultate părerile părţilor în proces . Recuzarea trebuie să fie motivată şi propusă înainte de începerea anchetei judecătoreşti. Propunerea de recuzare poate fi făcută mai tărziu numai în cazurile, cănd cel care propune a aflat motivul recuzării abia după începerea anchetei judecătoreşti. [Partea 2 art.23 modificată prin Legea din 10.04.96] [Partea 2 art.23 modificată prin Legea din 09.12.94] [Partea 2 art.23 modificată prin Ucazul din 01.12.83] Recuzarea anticipată a judecătorilor care nu participă la examinarea cauzei date, precum şi a judecătorului sau a completului de judecată care examinează cererea de recuzare, nu se admite. Dacă recuzarea este făcută cu rea-credinţă sau în mod abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau cu alte intenţii premeditate, instanţa care o soluţionează poate aplica o amendă judiciară conform art.228¹ din prezentul Cod. [Art.23 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 24. Producerea soluţionării propunerii de recuzare a judecătorului Recuzarea judecătorului se soluţionează de un alt judecător sau, după caz, de un alt complet de judecată în şedinţă secretă fără participarea celui recuzat. La soluţionarea recuzării judecătorului dintr-un complet de 3 sau 5 judecători, judecătorii nerecuzaţi din acest complet pot fi incluşi în noul complet de judecată. [Art.24 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Examinarea cererii de recuzare se face de îndată, ascultănd părţile şi persoana a cărei recuzare se cere. În cazul cănd nu se poate forma un nou complet de judecată la instanţa dată, recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Aceasta, dacă admite recuzul, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în care s-a produs recuzarea. Încheierea instanţei de judecată asupra recuzării nu este susceptibilă a fi atacată. Articolul 25. Competenţa judecătoriei Judecătoria judecă în primă instanţă toate cauzele penale, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. [Art.25 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 26. Competenţa judecătoriei militare Judecătoria militară judecă în primă instanţă cauzele privind infracţiunile săvărşite: a) de persoane din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri al Armatei Naţionale, al trupelor de carabinieri (trupele de interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, al Departamentului Trupelor de Grăniceri, al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat din efectivul de soldaţi din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri a Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale; [Art.26 modificat prin L543/12.10.2001, MO141/22.11.2001 art.1095] b) de persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare; c) de supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor; d) de alte persoane referitor la care există indicaţii speciale în legislaţie. [Art.26 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 27. Competenţa tribunalului Tribunalul: 1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Codul penal în articolele 81, 82 alineatul 1, 83-88, 102 alineatul 5, 116/1, 125 alineatul 4, 187 alineatul 3, 187/1 alineatele 3 şi 4, 188 alineatul 3, 203/1 - 203/4, 206/1, 214 alineatele 3 şi 4; [Art.27 pct.1) în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] 1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Codul penal în articolele 81, 82 alineatul 1, 83-88, 102 alineatul 5, 116/1, 125 alineatul 4, 187 alineatul 3, 187/1 alineatele 3 şi 4, 188 alineatul 3, 203/1 - 203/4, 206/1, 214 alineatele 3 şi 4; [Art.27 pct.1) abrogat prin L279/21.06.2001, MO78/12.07.2001] 1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.: 75, 76 alin.2, 81-84, 86-89, 95 alin.2 şi 3, 112², 113, 116, 116¹, 119 alin.4, 120 alin.3 şi 4, 121, 122 alin.3, 122¹, 123 alin.3, 123¹, 125 alin.3 şi 4, 127, 140², 155² - 155⁴, 155⁶, 155⁷, 156, 160³, 164², 164⁴, 164⁵, 174², 182 alin.5 şi 6, 184-200², 203¹ - 203⁴, 206², 207², 214 alin.3 şi 4, 227¹ alin.3, cu excepţia cauzelor penale privind infracţiunile săvîrşite de persoanele indicate la articolele 26, 27¹ şi 27² din prezentul Cod; [Art.27 pct.1) in redactia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art. 1. - Pct. 1) se aplică începănd cu data de 01.10. 2001. HP1449/19.02.2001, MO19/22.02.2001] 2) ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii, cu excepţia celor privind infracţiunile pentru săvîrşirea cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate; 3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii, în cazul infracţiunilor pentru săvîrşirea cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate; [Art.27 pct.3) modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] , precum şi împotriva altor hotărîri care, potrivit legii, nu pot fi atacate în ordine de apel 4) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătoriile din raza sa teritorială. [Art.27 în redacţia L809/10.04.96, MO61/20.09.96] 5) recunoaşte şi încuviinţează executarea hotărîrilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti străine. [Art.27 pct.5) în redacţia L562/18.10.2001, MO133/08.11.2001] Articolul 27¹. Competenţa Curţii de Apel Curtea de Apel: 1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind: a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în articolele 61-76; [Art.27¹ pct.1) lit.a) modificat prin L279/21.06.2001, MO78/12.07.2001] b) infracţiunile săvărşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de nivelul judecătoriilor şi tribunalelor; c) infracţiunile săvărşite de persoanele de prim rang ale confesiunilor religioase infiinţate în condiţiile legii; 2) ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărărilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale, precum şi de judecătoria militară, cu excepţia sentinţelor privind infracţiunile pentru săvărşirea cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate; 3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărărilor penale pronunţate de tribunale în apel, împotriva hotărărilor judecătoriei militare privind infracţiunile pentru săvărşirea cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege; 4) soluţionează conflictele de competenţă apărute între tribunale sau între judecătorii şi tribunale , precum şi între judecătoriile din raza diferitelor tribunale. [Art.27¹ pct.4) modificat prin L279/21.06.2001, MO78/12.07.2001] [Art.27¹ modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.27¹ introdus prin Legea din 10.04.96] Articolul 27². Competenţa Curţii Supreme de Justiţie Curtea Supremă de Justiţie: 1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind: a) infracţiunile săvărşite de Preşedintele Republicii Moldova; b) infracţiunile săvărşite de deputaţi; c) infracţiunile săvărşite de membrii Guvernului; d) infracţiunile săvărşite de judecătorii şi judecătorii-asistenţi ai Curţii Constituţionale şi Curţii Supreme de Justiţie; e) infracţiunile săvărşite de judecătorii Curţii de Apel, membrii Curţii de Conturi, de procurorii Procuraturii Generale şi procurorii de nivelul Curţii de Apel; f) infracţiunile săvărşite de generali; g) alte cauze date prin lege în competenţa sa; 2) ca instanţă de recurs, judecă: a) recursurile împotriva hotărărilor penale pronunţate în primă instanţă de Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie; b) recursurile împotriva hotărărilor penale pronunţate, ca instanţă de apel, de Curtea de Apel, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege; 3) judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse căilor extraordinare de atac, inclusiv recursurile în anulare şi demersuri în interesul legii; 4) sesizează Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice; 5) soluţionează cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt, precum şi cererile de strămutare. [Art.27² introdus prin Legea din 10.04.96] Articolul 28. Competenţa teritorială în materie penală Cauza penală se judecă de instanţa, în raza activităţii căreia a fost săvărşită infracţiunea. Dacă infracţiunea este continuă sau continuată, cauza se judecă de instanţa, în raza activităţii căreia s-a terminat ori curmat infracţiunea. Dacă este cu neputinţă de a stabili locul unde a fost săvărşită infracţiunea, cauza se judecă de instanţa, în raza activităţii căreia a fost terminată ancheta penală sau cercetarea penală a cauzei. Articolul 29. Determinarea competenţei în caz de conexare a unor cauze penale, care ţin de instanţe de judecată de grad egal În caz de conexare a unor cauze penale, privitoare la mai multe persoane învinuite de săvărşirea infracţiunilor în diferite raioane sau privitoare la o singură persoană, învinuită de săvărşirea cătorva infracţiuni, dacă aceste cauze sînt de competenţa a două sau căteva instanţe de judecată de grad egal, procesul se judecă de instanţa, în raza activităţii căreia a fost terminată ancheta penală sau cercetarea penală a cauzei. Articolul 30. Determinarea competenţei în caz de conexare a unor cauze penale care ţin de competenţa instanţelor de judecată de grad diferit Dacă o persoană sau un grup de persoane sînt învinuite de săvărşirea unei singure sau cîtorva infracţiuni şi cauza referitoare la unul din învinuiţi sau una din infracţiuni este de competenţa unei instanţe ierarhic superioare, procesul urmează să fie judecat în întregime de instanţa ierarhic superioară. Dacă în procesul în care o persoană sau un grup de persoane sînt învinuite de săvărşirea unei singure infracţiuni sau cătorva infracţiuni şi dacă măcar o singură persoană sau o singură infracţiune este de competenţa judecătoriei militare, procesul referitor la toate persoanele şi infracţiunile menţionate se judecă de judecătoria militară. [Art.30 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 31. Declinarea de competenţă a instanţei de judecată Instanţa de judecată, stabilind că nu este competentă de a judeca cauza penală, îşi declină competenţa şi trimite dosarul instanţei de judecată competente prin încheierea sa de declinare. Dacă declinarea a fost determinată de competenţă materială sau după calitatea persoanei, precum şi de competenţa teritorială, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată. Nu se acceptă declinarea de competenţă cu trimiterea unei instanţe ierarhic inferioare a cauzei a cărei examinare s-a început în şedinţa de judecată la instanţa ierarhic superioară. Încheierea de declinare a competenţei nu poate fi supusă apelului şi nici recursului. [Art.31 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 31¹. Conflictul de competenţă Cănd două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză (conflict pozitiv de competenţă) ori îşi declină competenţa (conflict negativ de competenţă), conflictul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună. Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa. În toate cazurile, sesizarea se poate face de părţile la proces. Pănă la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, procedura se suspendă. Instanţa care s-a declarat competentă ori şi-a declinat competenţa cea din urmă efectuează actele şi ia măsurile ce necesită urgenţă. Instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă conform procedurii de primă instanţă cu citarea părţilor, prezenţa cărora este facultativă. Cănd instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că acea cauză este de competenţa altei instanţe decăt a celor între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţă superioară comună, aceasta trimite dosarul instanţei superioare comune încheierea instanţei care soluţionează conflictul de competenţă este definitivă. Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin încheiere de stabilire a competenţei nu-şi mai poate declina competenţa, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe. [Art.31¹ introdus prin Legea din 10.04.96] [Art.31¹ modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 32. Strămutarea cauzei penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obţine o soluţionare mai obiectivă, mai rapidă şi mai completă a ei, precum şi se asigură desfăşurarea normală a procesului. Strămutarea cauzei poate fi cerută de preşedintele instanţei de judecată sau de una dintre părţi. [Art.32 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 32/1. Cererea de strămutare şi efectele ei Cererea de strămutare se adresează Curţii Supreme de Justiţie şi trebuie motivată. Documentele pe care se sprijină cererea se anexează la aceasta cănd sînt deţinute de partea care cere strămutarea. În cerere se face menţiune dacă în cauză se găsesc arestaţi. Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de Curtea Supremă de Justiţie după ce aceasta a fost sesizată. [Art.32/1 introdus prin Legea din 10.04.96] Articolul 32². Înştiinţarea părţilor despre examinarea cererii de strămutare Părţile se înştiinţează despre data examinării cererii de strămutare. Prezenţa părţilor la şedinţă este facultativă. [Art.32² în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.32³ exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 32³. Examinarea cererii de strămutare Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţă secretă deschisă de un complet format din trei judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. Cănd părţile se înfăţişează, se ascultă şi părerile acestora. [Art.32/4 introdus prin Legea din 10.04.96] [Art.32³ modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 32⁴. Soluţionarea cererii de strămutare Curtea Supremă de Justiţie dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii de strămutare. În cazul în care găseşte cererea întemeiată, Curtea Supremă de Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei, cu indicarea instanţei concrete, hotărănd totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin. Această instanţă va fi îndată înştiinţată despre admiterea cererii de strămutare. Dacă instanţa la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărărea pronunţată este anulată prin efectul admiterii cererii de strămutare. [Art.32/5 introdus prin Legea din 10.04.96] Articolul 33. Repetarea cererii de strămutare Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul cănd noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Curţii Supreme de Justiţie la soluţionarea cererii anterioare sau apărute după aceasta. [Art.33 în redacţia Legii din 10.04.96] CAPITOLUL AL TREILEA PROCURORUL Articolul 34. Persoanele, care exercită atribuţiile de procuror în cauzele penale În cauzele penale atribuţiile de procuror le exercită numai procurorul, locţiitorii şi ajutorii lui, numiţi în modul prevăzut de lege. Articolul 35. Atribuţiile procurorului Procurorul supraveghează respectarea legii în cursul pornirii procesului penal şi a efectuării cercetării penale şi anchetei preliminare. Procurorul decide aplicarea sau refuzul aplicării măsurilor de protecţie de stat faţă de partea vătămată, martori şi alte persoane care acordă ajutor în procesul penal. [Alin.2 art.35 introdus prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98] În cursul judecării cauzei în instanţa de judecată, procurorul prezintă învinuirea în numele statului. Procurorul este obligat să facă apel sau recurs împotriva hotărărilor judiciare ilegale sau neîntemeiate. Procurorul General şi adjuncţii lui sînt obligaţi să atace hotărările judiciare ilegale sau neîntemeiate, rămase definitive în condiţiile căilor extraordinare de atac. [Art.35 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 36. Recuzarea procurorului Procurorul nu poate participa la actele de procedură în procesul dat dacă există motivele, arătate în articolul 22 din prezentul Cod. Faptul că a participat la efectuarea anchetei penale sau a cercetării penale, sau că a susţinut învinuirea în faţa instanţei de judecată, nu constituie o piedică pentru participarea ulterioară a procurorului la proces. Dacă există motive de recuzare, procurorul este obligat să declare, că se recuză el singur. Pentru aceleaşi motive îl pot recuza pe procuror: învinuitul, apărătorul, precum şi partea vătămată şi reprezentantul ei, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau repezentanţii lor. Chestiunea recuzării procurorului se decide în cursul cercetării penale sau anchetei penale de către procurorul ierarhic superior, iar în instanţa de judecată - de către instanţa, care judecă procesul. [Art.36 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.36 modificat prin Ucazul din 01.12.83] CAPITOLUL AL PATRULEA ŞEFUL SECŢIEI DE ANCHETĂ PENALĂ ANCHETATORUL PENAL ŞI PERSOANA, CARE EFECTUEAZĂ CERCETAREA PENALĂ [Titlul cap.IV modificat prin Ucazul din 28.04.66] Articolul 36/1. Şeful secţiei de anchetă penală În cauzele penale atribuţiile de şef al secţiei de anchetă penală le exercită persoana oficială din organele procuraturii, poliţiei, Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei sau din organele vamale numită în modul stabilit, care acţionează în limitele competenţei sale. [Art.36¹ modificat prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707] [Art.36/1 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999] [Art.36/1 modificat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99] [Art.36/1 modificat prin Legea din 14.04.94] [Art.36/1 modificat prin Legea din 01.04.92] [Art.36/1 introdus prin Ucazul din 28.04.66] Articolul 36/2. Atribuţiile şefului secţiei de anchetă penală Şeful secţiei de anchetă penală exercită controlul asupra efectuării la timp de către anchetatorii penali a actelor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor, ia măsuri pentru a se efectua cît mai complet, sub toate aspectele şi obiectiv ancheta preliminară în cauzele penale. Şeful secţiei de anchetă penală are dreptul să verifice cauzele penale, să dea indicaţii anchetatorului penal în ce priveşte efectuarea anchetei preliminare, punerea sub învinuire a persoanei, calificarea infracţiunii şi învinuirii, înaintarea dosarului, efectuarea unor acte aparte de urmărire penală, să treacă dosarul de la un anchetator la altul, să dea cătorva anchetatori însărcinarea de a cerceta cauza, precum şi să participe la efectuarea anchetei preliminare şi să efectueze personal ancheta preliminară, bucurăndu-se în acest caz de atribuţiile de anchetator penal. Indicaţiile şefului secţiei de anchetă penală privind cauza penală se dau anchetatorului penal în scris şi sînt obligatoare spre executare. Plăngerea adresată procurorului împotriva indicaţiilor primite nu suspendă executarea lor, cu excepţia cazurilor, prevăzute de partea a doua a articolului 38 din prezentul Cod. Indicaţiile procurorului referitor la cauzele penale, date în conformitate cu prezentul Cod, sînt obligatoare pentru şeful secţiei de anchetă penală. Plăngerea adresată procurorului ierarhic superior împotriva acestor indicaţii nu suspendă executarea lor. [Art.36/2 introdus prin Ucazul din 28.04.66] Articolul 37. Anchetatorul penal Ancheta preliminară în cauzele penale o efectuează în limitele competenţei lor, anchetatorii penali ai organelor procuraturii, anchetatorii penali ai organelor afacerilor interne, anchetatorii penali ai organelor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, anchetatorii penali ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi anchetatorii penali ai organelor vamale, numiţi în funcţie în modul prevăzut de lege. [Art.37 modificat prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707] [Art.37 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999] [Art.37 completat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99] [Art.37 modificat prin Legea din 01.04.92] [Art.37 modificat prin Ucazul din 31.05.63] Articolul 38. Atribuţiile anchetatorului penal În cursul efectuării anchetei preliminare toate hotărările cu privire la orientarea anchetei şi efectuarea actelor de urmărire penală anchetatorul penal le i-a în mod independent, cu excepţia cazurilor, cănd legea prevede încuviinţarea procurorului; anchetatorul penal poartă întreaga răspundere pentru efectuarea lor legală şi la timp. Dacă nu este de acord cu dispoziţiile procurorului în ce priveşte punerea sub învinuire a unei persoane, calificarea infracţiunii şi sfera învinuirii, sau încetarea procesului, anchetatorul penal are dreptul să înainteze procurorului ierarhic superior dosarul, alăturănd în scris obiecţiile sale. În cazul acesta procurorul ori anulează dispoziţia procurorului ierarhic inferior, ori însărcinează pe un alt anchetator penal să efectueze ancheta în această cauză. Anchetatorul penal este obligat să ia decizia privind aplicarea sau refuzul aplicării măsurilor de protecţie de stat faţă de partea vătămată, martori şi alte persoane care acordă ajutor în procesul penal, iar dacă dispare temeiul aplicării lor, ia decizia de anulare. [Alin.3 art.38 introdus prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98] În cauzele, în care ancheta preliminară este obligatoare, anchetatorul penal are dreptul să înceapă în orice moment ancheta preliminară fără a mai aştepta ca organele de cercetare să efectueze actele prevăzute de articolul 101 din prezentul Cod. În cauzele, pe care le anchetează, anchetatorul penal are dreptul să dea organelor de cercetare penală însărcinări şi dispoziţii de a efectua acte de investigaţie şi de urmărire şi să ceară organelor de cercetare penală concursul la efectuarea actelor de urmărire. Însărcinările şi dispoziţiile anchetatorului penal sînt obligatoare pentru organele de cercetare penală. Ordonanţele date de anchetatorul penal pe baza legii în cauzele penale, pe care le anchetează sînt obligatoare pentru a fi îndeplinite de toate întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, persoanele cu funcţii de răspundere, de toţi cetăţenii. Anchetatorul penal are dreptul de a reţine persoana bănuită de săvărşirea unei infracţiuni şi de a-i lua un interogatoriu în modul şi pe temeiurile, prevăzute de articolele 104 şi 105 din prezentul Cod. [Alin.2 art.38 modificat prin Legea din 09.12.94] [Partea 4 art.38 modificată prin Ucazul din 31.05.63] Articolul 39. Persoana, care efectuează cercetarea penală Cercetarea în cauzele penale se efectuează de persoanele împuternicite în acest scop de organe de cercetare penală, enumerate în articolul 99 din prezentul Cod. Articolul 40. Atribuţiile organelor de cercetare penală Activitatea organelor de cercetare penală diferă în funcţie de faptul dacă ele acţionează în cauzele în care efectuarea anchetei preliminare este obligatoare, sau în cauzele, în care efectuarea anchetei preliminare nu este obligatoare. Imediat ce află despre o infracţiune şi începe cercetările, organul de cercetare penală î-l înştiinţează pe procuror. Articolul 41. Recuzarea anchetatorului penal şi a persoanei, care efectuează cercetarea penală Anchetatorul penal sau persoana, care efectuează cercetarea penală, nu pot lua parte la cercetarea cauzei în cazurile prevăzute de articolul 22 din prezentul Cod. Faptul că au mai participat la cercetarea penală ori la ancheta preliminară în cauza dată nu poate constitui motiv de recuzare. Dacă există motive de recuzare, anchetatorul penal sau persoana care efectuează cercetarea penală este dator să declare, că se recuză el singur. Pentru aceleaşi motive î-i pot recuza: bănuitul, învinuitul, apărătorul, precum şi partea vătămată şi reprezentantul ei, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor. Anchetatorul penal sau persoana care efectuează cercetarea penală trimite cererea de recuzare procurorului în curs de douăzeci şi patru de ore fără a întrerupe ancheta penală. Procurorul este obligat ca în curs de douăzeci şi patru de ore să decidă asupra recuzării. [Partea 2 art.41 modificată prin Ucazul din 01.12.83] CAPITOLUL AL CINCILEA PARTICIPANŢII LA PROCES, DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR Articolul 41/1. Bănuitul Persoana bănuită sau reţinută ca fiind bănuită de săvărşirea unei infracţiuni sau supusă unor măsuri de reprimare pănă la punerea sub învinuire se numeşte bănuit. Bănuitul este în drept: să nu fie silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să-şi recunoască vina; să aibă apărător; să ştie de ce este bănuit; să dea explicaţii; să administreze probe; să facă cereri, să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale actelor de anchetă efectuate cu participarea lui; să facă recuzări; să se plăngă împotriva acţiunilor şi hotărărilor persoanei care efectuează cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi ale instanţei de judecată; să dea explicaţii în procesul examinării de către instanţa de judecată a demersului privind aplicarea faţă de el a măsurii preventive sub formă de arest; să ceară pentru sine, precum şi pentru reprezentanţii săi legali în procesul penal şi pentru rudele apropiate, aplicarea măsurilor de protecţie de stat, prevăzute pentru persoanele protejate, dacă există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea lor. [Alin.2 art.41/1 completat prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98] [Alin.2 art.41/1 modificat prin Legea nr.1579 din 27.02.98] [Alin.2 art.41/1 modificat prin Legea nr.809 din 10.04.96] [Art.41/1 introdus prin Legea nr.258 din 03.11.94] [Art.41¹ modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 42. Învinuitul Persoana faţă de care s-a dat, în conformitate cu prevederile prezentului Cod, o ordonanţă de punere sub învinuire, se numeşte învinuit. Învinuitul, căruia i s-a înmănat în copie învinuirea sau ordonanţa privind punerea sub învinuire în cauze: protocolare, se numeşte inculpat; învinuitul în privinţa căruia sentinţa de condamnare a devenit definitivă se numeşte condamnat. [Art.42 modificat prin L512/05.10.2001, MO131/31.10.2001, art. 975] Învinuitul are dreptul la apărare. Învinuitul este în drept: să ştie de ce este învinuit şi se dea explicaţii cu privire la învinuirea ce i se aduce; să nu fie silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să-şi recunoască vina; să administreze probe; să facă cereri; să atace în instanţa de judecată ierarhic superioară legalitatea şi temeinicia arestării; să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale actelor de anchetă, efectuate cu participarea lui; după terminarea cercetării penale sau a anchetei preliminare să ia cunoştinţă de toate materialele din dosar şi să transcrie din ele datele necesare; să aibă un apărător din momentul prevăzut la articolul 43 din prezentul Cod; să dea explicaţii în procesul examinării de către instanţa de judecată a demersului privind aplicarea faţă de el a măsurii preventive sub formă de arest; să participe la examinarea de către judecător a demersului privind prelungirea duratei ţinerii sub arest şi la examinarea de către instanţa de judecată a recursului privind legalitatea aplicării faţă de el a măsurii preventive sub formă de arest sau prelungirea duratei ţinerii sub arest; să participe la dezbaterile judiciare; să facă recuzări; să se plăngă împotriva acţiunilor şi hotărărilor persoanei care efectuează cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată; să-şi apere drepturile şi interesele legitime prin oricare alte mijloace şi metode ce nu convin Legii. [Art.42 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Inculpatul are dreptul la ultimul cuvănt. Învinuitul, inculpatul, condamnatul, precum şi reprezentanţii lor legali în procesul penal şi rudele apropiate sînt în drept să ceară persoanei care efectuează cercetarea penală, anchetatorului penal, procurorului sau judecătorului aplicarea măsurilor de protecţie de stat faţă de persoanele protejate în cazurile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. [Alin.5 art.42 introdus prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98] [Alin.3 art.42 modificat prin Legea nr.1579 din 27.02.98] [Alin.3 art.42 modificat prin Legea din 10.04.96] [Alin.2 art.42 modificat prin Legea din 09.12.94] [Alin.3 art.42 în redacţia Legii din 03.11.94] Articolul 43. Participarea apărătorului la procedura judiciară penală Apărătorul ales sau numit de oficiu este admis să participe la proces din momentul recunoaşterii sau interogării lui în calitate de bănuit ori punerii sub învinuire, iar în cazul reţinerii sau arestării bănuitului sau învinuitului - din momentul comunicării lui a procesului-verbal de reţinere sau prezentării mandatului de arest. Dacă prezentarea apărătorului ales de bănuit sau învinuit este imposibilă, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal şi procurorul propun bănuitului sau învinuitului să invite un alt apărător ori îi asigură un apărător prin intermediul biroului de asistenţă juridică. [Alin.1 modificat prin Legea nr.1419-XIII din 17.12.97] Participarea apărătorului la efectuarea cercetării penale, la ancheta penală şi la dezbaterile judiciare este obligatorie în procesele în care figurează minori, muţi, surzi, orbi şi alte persoane, care din cauza defectelor fizice sau mintale nu-şi pot exercita singure dreptul de apărare, precum şi în procesele persoanelor ce nu cunosc limba în care se desfăşoară procedura judiciară. În aceste cazuri apărătorul este admis să participe la proces din momentul indicat în alineatul întăi al prezentului articol. În procesele persoanelor învinuite de săvărşirea unor infracţiuni pasibile de pedeapsa cu detenţiune pe viaţă participarea apărătorului este obligatorie din momentul în care i s-a comunicat învinuirea. Participarea apărătorului la proces este obligatorie şi în alte cazuri cănd interesele justiţiei o cer. Determinarea necesităţii participării obligatorii a apărătorului în interesul justiţiei ţine de competenţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi depinde de: 1) complexitatea cazului; 2) capacitatea bănuitului, învinuitului, inculpatului de a se apăra singur; 3) importanţa şi seriozitatea faptei, de a cărei comitere este bănuită sau învinuită persoana şi de sancţiunea prevăzută de lege pentru săvărşirea ei. [Art.43 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În calitate de apărători se admit avocaţii, iar prin decizia judecătorului sau a anchetatorului, prin încheierea instanţei de judecată pot fi admise şi alte persoane care dispun de licenţa respectivă. În cazurile în care bănuitul, învinuitul sau inculpatul nu au angajat un apărător, şeful biroului de asistenţă juridică sau prezidiul colegiului avocaţilor este obligat, la cererea instanţei de judecată sau organelor de urmărire penală, să asigure participarea din oficiu a unui avocat pentru efectuarea apărării bănuitului, învinuitului sau inculpatului. [Alin.6 art.43 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98] Cheltuielile pentru retribuirea muncii avocaţilor care au participat din oficiu la cercetarea penală, la ancheta penală şi la dezbaterile judiciare se efectuează de la buget. [Alin.7 art.43 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98] Recuperarea cheltuielilor suportate de stat poate fi pusă pe seama condamnatului numai în cazul în care acesta, avănd mijloace pentru retribuirea muncii apărătorului, nu a dorit să încheie contract cu apărătorul. [Alin.8 art.43 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98] [Sintagma "...însă nu mai tărziu de douăsprezece ore din momentul] [reţinerii sau arestării" din alin.1 art.43 este recunoscută] [neconstituţională prin Hot. Curţii Const. nr.22 din 30.06.97] [Alin.3 art.43 modificat prin Legea din 08.12.95] [Alin.1 art.43 în redacţia Legii din 03.11.94] [Art.43 în redacţia Legii din 01.04.92] Articolul 44. Participarea obligatorie a apărătorului la dezbaterile judiciare Participarea apărătorului la dezbaterile judiciare în cauza penală este obligatorie în procesele: [Art.44 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] 1) la care participă acuzatorul de stat; 2) în care figurează minori; 3) în care figurează muţi, surzi, orbi sau alte persoane, care din cauza defectelor fizice sau mintale nu-şi pot exercita singure dreptul de apărare; 4) persoanelor, ce nu cunosc limba, în care se desfăşoară procedura judiciară; 5) persoanelor, care în ce priveşte apărarea au interese contrarii şi dacă măcar una din ele are apărător; 6) persoanelor, trimise în judecată pentru infracţiuni, pentru care li se poate aplica pedeapsa cu detenţiune pe viaţă; 7) în care interesele justiţiei o cer; [Art.44 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] 8) privitoare la aplicarea de măsuri de constrăngere cu caracter medical. Dacă învinuitul personal, reprezentantul său legal sau alte persoane împuternicite de dănsul nu au angajat un apărător, instanţa de judecată este obligată să asigure participarea apărătorului la proces. [Art.44 modificat prin Legea din 08.12.95] [Art.44 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.44 modificat prin Ucazul din 07.09.72] [Art.44 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 45. Înlocuirea apărătorului şi renunţarea la apărător Înlocuirea unui apărător cu altul se admite oricănd, în cursul procesului, numai la cererea sau cu consimţămăntul bănuitului, învinuitului, inculpatului. În acest caz cercetarea continuă. În cazul în care participarea apărătorului ales de bănuit sau învinuit este imposibilă după reţinere sau arestare, precum şi în cazul în care prezenţa apărătorului admis la proces în timpul punerii sub învinuire, este imposibilă în decursul a cinci zile din momentul înştiinţării lui, anchetatorul penal şi procurorul propun bănuitului, învinuitului sau inculpatului să invite un alt apărător ori îi asigură un apărător prin intermediul biroului de asistenţă juridică. [Alin.2 modificat prin Legea nr.1419-XIII din 17.12.97] Bănuitul, învinuitul, inculpatul au dreptul oricănd, în cursul procesului, să renunţe la apărător. Renunţarea se admite numai din iniţiativa bănuitului, învinuitului, inculpatului şi nu poate constitui o piedică pentru procuror ori pentru apărătorii celorlalţi bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi de a continua să participe la proces. Declaraţia de a renunţa la apărător poate fi respinsă de persoana care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, procuror şi instanţa de judecată atunci cănd interesele justiţiei o cer. [Art.45 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Eliberarea apărătorului de a participa la judecarea cauzei se face prin decizia persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului, a procurorului sau prin încheierea instanţei de judecată. [Art.45 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.45 completat prin Legea din 03.11.94] [Art.45 în redacţia Legii din 01.04.92] Articolul 46. Obligaţiile şi drepturile apărătorului Apărătorul este obligat să folosească toate mijloacele şi formele de apărare prevăzute de lege pentru a lămuri împrejurările, care ar putea să determine achitarea învinuitului ori să-i atenueze răspunderea şi să-i acorde bănuitului, învinuitului, inculpatului asistenţa juridică necesară. Din momentul, în care a fost admis să participe la proces, apărătorul este în drept: 1) să ia cunoştinţă de procesul-verbal de reţinere a bănuitului, să asiste la audierea bănuitului sau învinuitului în procesul examinării de către instanţa de judecată a demersului privind aplicarea faţă de el a măsurii preventive sub formă de arest, să participe la examinarea de către judecător a demersului privind prelungirea duratei ţinerii sub arest; [Pct.1 alin.2 în redacţia Legii nr.1579 din 27.02.98] 2) să asiste la interogarea bănuitului, la aducerea acuzaţiilor, la interogarea învinuitului, la efectuarea altor acte de anchetă cu participarea bănuitului sau învinuitului, precum şi celor îndeplinite la cererea bănuitului, învinuitului sau apărătorului lui; 3) cu autorizaţia persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului sau procurorului să pună întrebări bănuitului, părţii vătămate, martorului şi expertului în timpul desfăşurării actului de anchetă la care participă; 4) să facă observaţii în scris vizănd corectitudinea şi deplinătatea celor scrise în procesul-verbal al actului de anchetă, la care a participat; 5) după prima interogare a bănuitului sau învinuitului, care-i reţinut sau arestat preventiv, să aibă întrevederi cu el fără a se limita numărul şi durata lor; 6) după terminarea cercetării penale sau anchetei penale preliminare să ia cunoştinţă de toate materialele din dosar şi să transcrie din ele datele necesare; 7) să prezinte probe; 8) să facă recuzări şi demersuri; 9) să participe la examinarea de către instanţa de judecată a recursului privind legalitatea aplicării faţă de bănuit şi învinuit a măsurii preventive sub formă de arest sau privind prelungirea duratei ţinerii sub arest, la dezbaterile judiciare în primă instanţă, în instanţele de apel şi de recurs; [Pct.9 modificat prin Legea nr.1579 din 27.02.98] 10) să facă plăngeri împotriva acţiunilor şi hotărărilor persoanei, care efectuează cercetarea penală, anchetatorului, procurorului şi instanţei de judecată; 11) să folosească oricare alte mijloace şi metode de apărare ce nu contravin legii. Anchetatorul penal poate să respingă întrebările apărătorului, dar este obligat să treacă în procesul-verbal întrebările respinse. Aceeaşi persoană nu poate fi apărător a doi sau a căţiva învinuiţi, dacă interesele apărării unuia din ei sînt opuse intereselor apărării celorlalţi. Avocatul nu are dreptul să renunţe la angajamentul pe care şi l-a luat în ce priveşte apărarea învinuitului. Avocatul, reprezentantul sindicatului şi al unei alte organizaţii obşteşti nu au dreptul să destăinuiască informaţiile, care le-au fost comunicate în legătură cu exercitarea apărării. [Art.46 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.46 modificat prin Legea din 03.11.94] [Art.46 modificat prin Legea din 28.04.94] [Art.46 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.46 modificat prin Ucazul din 07.09.72] Articolul 46/1. Circumstanţele, ce exclud participarea la proces a persoanei care efectuează apărarea, a reprezentantului organizaţiei obşteşti în calitate de apărător sau de reprezentant al părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii civilmente responsabile Persoana, care efectuează apărarea reprezentantul sindicatului şi al unei alte organizaţii obşteşti nu au dreptul de a participa la proces în calitate de apărător sau de reprezentant al părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii civilmente responsabile, dacă ei acordă în cauza dată sau au acordat mai înainte asistenţă juridică persoanei, ale cărei interese sînt în contradicţie cu interesele persoanei, care s-a adresat cu rugămintea de a susţine cauza, sau dacă au participat mai înainte în calitate de judecător, procuror, anchetator penal, de persoană, care a efectuat cercetarea penală, de expert, specialist, interpret, martor sau martor asistent, precum şi dacă la cercetarea sau la examinarea cauzei participă o persoană cu funcţie de răspundere, cu care persoana care efectuează apărarea, reprezentantul sindicatului şi al unei alte organizaţii obşteşti se află în raporturi de rudenie. Chestiunea privitoare la recuzarea persoanei care efectuează apărarea a reprezentantului sindicatului sau al unei alte organizaţii obşteşti se soluţionează în modul, prevăzut de articolul 119 din prezentul Cod. [Art.46/1 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.46/1 introdus prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 47. Partea vătămată Partea vătămată este persoana, căreia i s-a pricinuit prin infracţiune o daună morală, fizică sau materială. Cetăţeanul, declarat ca parte vătămată de pe urma infracţiunii, are dreptul de a face declaraţii în cauză. Partea vătămată şi reprezentantul ei au dreptul: de a fi asistate de un avocat ales sau numit din oficiu; de a prezenta probe; de a face demersuri; de a lua cunoştinţă de toate materialele dosarului din momentul încheierii anchetei preliminare, de a participa la dezbaterile judiciare; de a formula cereri de recuzare; de a depune plăngeri împotriva acţiunilor persoanei, care efectuează cercetarea penală, împotriva anchetatorului penal, a procurorului şi a instanţei de judecată, precum şi de a ataca hotărările instanţelor de judecată; de a cere de la persoanele abilitate aplicarea măsurilor de protecţie de stat în cazul în care există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea părţii vătămate, precum şi a reprezentanţilor legali în procesul penal şi a rudelor ei apropiate. [Alin.2 art.47 completat prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98] Partea vătămată care dispune de informaţie privitoare la crima săvărşită este obligată să se prezinte la citarea instanţei de judecată, procurorului, anchetatorului penal sau organului de cercetare penală, iar în cazul neprezentării fără motive întemeiate poate fi supusă aducerii cu forţa. În procesele privitoare la infracţiuni, care au avut ca urmare moartea părţii vătămate, drepturile, prevăzute de prezentul articol, trec asupra rudelor apropiate sau reprezentanţilor ei legali. Recunoaşterea ca parte vătămată se face printr-o ordonanţă dată de persoana care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, de judecător sau printr-o încheiere de judecată. [Art.47 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.47 modificat prin Legea din 09.12.94] [Partea 2 art.47 modificată prin Ucazul din 01.12.83] [Art.47 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 48. Partea civilă Persoana, care a suferit o pagubă materială de pe urma infracţiunii, are dreptul, în timpul efectuării actelor de procedură, în procesul penal, să intenteze învinuitului sau persoanelor care poartă răspunderea materială pentru actele acestea o acţiune civilă. Acţiunea civilă se examinează de către instanţă odată cu procesul penal. Partea civilă sau reprezentantul ei are dreptul: să prezinte probe; să facă cereri; să paricipe la dezbaterile judiciare; să ceară organului de cercetare penală, anchetatorului penal sau instanţei de judecată a lua măsuri pentru asigurarea acţiunii intentate; să susţină acţiunea civilă; să ee cunoştinţă de materialele dosarului din momentul terminării anchetei preliminare, iar în cauzele, în care nu s-a efectuat ancheta penală, - din momentul trimiterii în judecată a învinuitului; să propună recuzări; să facă plăngeri împotriva actelor persoanei, care efectuează cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată, precum şi să atace hotărările instanţelor în ceea ce priveşte acţiunea civilă. Partea civilă este obligată să prezinte, la cererea persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului sau instanţei de judecată, documentele necesare, de care dispune şi care sînt legate de acţiunea intentată, şi să dea lămuriri asupra fondului acţiunii intentate. Recunoaşterea ca parte civilă se face printr-o ordonanţă dată de persoana, care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, judecător sau printr-o încheiere a instanţei. [Alin.2 art.48 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 49. Partea civilmente responsabilă Sănt civilmente responsabili şi pot fi chemaţi ca parte în proces părinţii, tutorii, curatorii sau alte persoane, precum şi întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, care în virtutea legii poartă răspundere materială pentru pagubă pricinuită de învinuit prin infracţiune. Partea civilmente responsabilă sau reprezentantul ei are dreptul: să obiecteze împotriva acţiunii intentate; să dea explicaţii asupra fondului acţiunii intentate; să prezinte probe; să facă cereri; să ea cunoştinţă, din momentul terminării anchetei preliminare, de materialele din dosar referitoare la acţiunea civilă iar în cauzele, în care nu s-a efectuat ancheta, - din momentul trimiterii învinuitului în judecată; să participe la dezbaterile judiciare; să propună recuzări; să facă plîngeri împotriva actelor persoanei care a efectuat cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată, precum şi să atace hotărările instanţelor de judecată în ceea ce priveşte acţiunea civilă. Introducerea în cauză a părţii civilmente responsabile se face de către persoana, care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal sau judecător, printr-o ordonanţă, iar de instanţa de judecată - printr-o încheiere. [Alin.2 art.49 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 50. Reprezentanţii părţii vătămate, ai părţii civile şi ai părţii civilmente responsabile Pot participa la proces în calitate de reprezentanţi ai părţii vătămate, ai părţii civile şi ai părţii civilmente responsabile: rudele apropiate, reprezentanţii legii, avocaţii, reprezentanţii sindicatelor şi ai altor organizaţii obşteşti, precum şi alte persoane, admise să participe la proces de către persoana, care efectuează cercetarea penală de către anchetatorul penal sau de către instanţa de judecată. Reprezentanţii legali sînt părinţii, înfietorii, tutorii, curatorii invinuitului sau ai părţii vătămate, reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor, în îngrijirea cărora se află învinuitul sau partea vătămată, precum şi soţul (soţia) învinuitului sau al părţii vătămate. Rude apropiate sînt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi fraţii şi surorile drepte, bunicul, bunica, nepoţii, precum şi soţul. [Art.50 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 51. Obligaţia de a explica persoanelor, ca participă la proces, drepturile lor şi de a le asigura exerciţiul acestor drepturi Instanţa de judecată, anchetatorul penal şi persoana, care efectuează cercetarea penală, au obligaţia să explice persoanelor care participă la proces drepturile lor şi să le asigure posibilitatea de a exercita aceste drepturi. Articolul 51/1. Obligaţia organului de cercetare penală, anchetato- rului penal, procurorului şi instanţei de judecată în ce priveşte luarea de măsuri pentru repararea prejudiciului, cauzat cetăţeanului prin acţiuni ilegale [Titlu completat prin Legea nr.1275 din 18.07.97] În cazul clasării procesului penal din cauza lipsei faptului infracţiunii, din cauza că în faptul imputat lipsesc elementele constitutive ale unei infracţiuni sau din cauza că n-a fost dovedită participarea cetăţeanului la săvărşirea infracţiunii, precum şi în cazul pronunţării unei sentinţe de achitare organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia de a-i lămuri cetăţeanului modul reintegrării lui în drepturile violate şi de a lua măsurile, prevăzute de lege, pentru repararea prejudiciului, cauzat cetăţeanului în urma condamnării ilegale, tragerii ilegale la răspundere penală, aplicării ilegale a arestului ca măsură preventivă. Condiţiile şi modul de reparare a prejudiciului sînt stabilite de legislaţia Republicii Moldova. [Art.51/1 completat prin Legea nr.1275 din 18.07.97] [Art.51/1 modificat prin Legea din 10.04.96] [Alin.2 art.51/1 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] [Art.51/1 introdus prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 51/2. Obligaţia organului de cercetare penală, anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată de a lua măsuri pentru asigurarea securităţi participanţilor la proces şi a altor persoane Dacă există temeiuri suficiente că victima, martorul sau alte persoane participante la proces, precum şi membrii familiilor acestora ori rudele apropiate sînt ameninţate cu moartea, cu aplicarea violenţei, cu exterminarea sau distrugerea bunurilor ori cu alte acte ilegale, organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul, instanţa de judecată sînt obligate să ia măsurile, prevăzute de legislaţie, pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor acestor persoane, precum şi pentru identificarea vinovaţilor şi tragerea lor la răspundere. [Art.51/2 introdus prin Legea din 04.08.92] CAPITOLUL AL ŞASELEA PROBELE Articolul 52. Împrejurările, care urmează să fie dovedite într-un proces penal În cadrul cercetării penale, anchetei preliminare şi judecării pricinii penale urmează să se dovedească: 1) faptul infracţiunii (cănd, unde, cum şi în ce împrejurări a fost săvărşită infracţiunea); 2) vinovăţia celui învinuit de săvărşirea infracţiunii; 3) împrejurările, care înrăuresc asupra gradului şi caracterului răspunderii învinuitului , precum şi starea lui materială, în cazul cănd acesta urmează a fi asigurat cu apărător din oficiu; 4) caracterul şi mărimea pagubei, pricinuite prin infracţiune. 5) existenţa bunurilor destinate sau folosite la săvărşirea infracţiunii, sau dobăndite ca urmare a săvărşirii infracţiunii, precum şi a veniturilor obţinute prin folosirea bunurilor sau valorilor dobăndite pe cale criminală, indiferent de faptul cui au fost transmise. [Art.52 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 53. Împrejurările, care urmează să fie stabilite în pricinile minorilor În cadrul anchetei preliminare şi dezbaterilor judiciare în pricina în care învinuiţii sînt minori, trebuie să se acorde o atenţie deosebită clarificării următoarelor împrejurări: 1) vîrsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); 2) condiţiile în care a trăit şi a fost educat; 3) cauzele şi condiţiile, care au contribuit la săvărşirea infracţiunii de către minor; 4) dacă au fost instigatori adulţi şi alţi coparticipanţi. În cazul cănd se constată, că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de actele săvărşite. Pentru a se stabili aceste împrejurări, trebuie să fie ascultaţi părinţii minorului, învăţătorii, educatorii lui şi alte persoane, care ar putea comunica datele necesare, precum şi să se ceară documentele necesare şi să se efectueze alte acte de anchetă şi judiciare. Articolul 54. Scoaterea la iveală a cauzelor şi a condiţiilor, care au contribuit la săvărşirea infracţiunii În cadrul cercetării penale, anchetei preliminare şi dezbaterilor judiciare asupra cauzei penale organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia de a scoate la iveală cauzele şi condiţiile, care au contribuit la săvărşirea infracţiunii. [Art.54 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 54/1. Sesizarea făcută de organul de cercetare penală, de anchetatorul penal, de procuror în cauza penală Organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul, stabilind cauzele şi condiţiile, ce au contribuit la săvărşirea infracţiunii, prezintă organului respectiv de stat, organizaţiei obşteşti sau persoanei cu funcţii de răspundere o sesizare cu privire la luarea unor măsuri pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii. Organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul, în cazul descoperirii în procesul urmăririi penale a cazurilor de încălcare a legislaţiei în vigoare sau a drepturilor şi libertăţilor omului, pot sesiza organele de stat respective în privinţa acestor încălcări. [Art.54¹ al 2 inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În termen de cel mult o lună pe baza sesizării trebuie să fie luate măsurile necesare şi rezultatele să fie comunicate persoanei, care a trimis sesizarea. [Art.54/1 introdus prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 54/2. Încheiere interlocutorie (hotărărea) instanţei de judecată Instanţa de judecată, constatănd în procesul de judecată fapte de încălcare a legalităţii şi a drepturilor cetăţenilor, odată cu pronunţarea sentinţei pronunţă şi o încheiere interlocutorie (hotărăre) prin care aceste fapte se aduc la cunoştinţă organelor respective, persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorului. [Art.54/2 în redacţia Legii din 09.12.94] [Art.54/2 introdus prin Ucazul din 01.12.83] În termen de o lună, instanţa de judecată urmează a fi informată despre rezultatele soluţionării faptelor expuse în încheierea (hotărărea) interlocutorie. [Art.54² modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 55. Probele Sănt probe în procesul penal orice date concrete, pe baza cărora organul de cercetare penală, anchetatorul penal şi instanţa de judecată constată în modul prevăzut de lege, dacă s-a săvărşit ori nu o faptă social periculoasă, vinovăţia persoanei, care a comis această faptă, şi alte împrejurări, ce prezintă importanţă pentru justa soluţionare a cauzei. Aceste date se stabilesc prin: declaraţiile martorilor, declaraţiilor părţii vătămate, declaraţiile bănuitului, declaraţiile învinuitului, concluziile expertului, corpuri delicte, procesele-verbale privind actele de anchetă judiciare şi alte documente. Probele obţinute cu încălcarea prevederilor prezentului Cod sau neexaminate în modul cuvenit în şedinţă judiciară nu pot constitui temeiul sentinţei sau al altor hotărări judecătoreşti şi documente procesuale. [Art.55 completat prin Legea din 09.12.94] [Partea 1 art.55 modificată prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 56. Străngerea probelor Referitor la pricinile aflate în examinarea lor, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul, precum şi instanţa de judecată, la cererea uneia din părţi au dreptul, în modul prevăzut de prezentul Cod, să cheme orice persoană, pentru a o interoga sau a-i cere concluzii în calitate de expert; să efectueze cercetări la faţa locului şi alte acte procedurale, prevăzute de prezentul Cod; să ceară de la întreprinderi, instituţii, organizaţii, persoane oficiale şi cetăţeni să prezinte obiectele şi documentele, care ar putea contribui la stabilirea datelor concrete necesare în procesul dat; să ceară efectuarea unor revizii. Probele pot fi prezentate de către bănuit, învinuit, apărător, acuzator, precum şi de partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi de reprezentanţii lor, de orice cetăţean, întreprindere, instituţie şi organizaţie. Toate probele stinse referitor la cauză trebuie să fie verificate amănunţit, sub toate aspectele şi în mod obiectiv de persoana care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, de procuror şi de instanţa de judecată. [Alin.1 art.56 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 57. Aprecierea probelor Instanţa de judecată, procurorul, anchetatorul penal şi persoana care efectuează cercetarea penală apreciază probele după propria lor convingere, bazate pe examinarea, sub toate aspectele, completă şi obiectivă a tuturor împrejurărilor cauzei în ansamblul lor, călăuzindu-se de prevederile legii. Pentru instanţa de judecată, procurorul, anchetatorul penal şi persoana care efectuează cercetarea penală nici o dovadă nu are o forţă probantă dinainte stabilită. [Alin.1 art.57 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 58. Persoanele, citate ca martori Poate fi citată ca martor orice persoană, care ar avea cunoştinţă de vre-o împrejurare, ce urmează să fie stabilită în cauză. Nu pot fi ascultaţi ca martori: 1) apărătorul învinuitului - asupra împrejurărilor cauzei, pe care le-a aflat în legătură cu exercitarea atribuţiilor de apărător; 2) persoana, care din cauza defectelor sale fizice sau psihice nu este în stare să înţeleagă just împrejurările, care prezintă importanţă pentru cauza, şi să facă referitor la ele declaraţii juste; 3) avocatul, reprezentantul sindicatului şi al unei alte organizaţii obşteşti - asupra circumstanţelor, care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor de reprezentant. Faptul participării la proces a reprezentaţilor legali ai părţii vătămate, ai bănuitului sau învinuitului nu împiedică ascultarea acestor persoane ca martori. În cazurile necesare, pentru a rezolva chestiunea dacă o persoană este capabilă de a înţelege just împrejurările, care prezintă importanţă pentru cauză şi de a face în privinţa lor declaraţii juste, se invită experţi. [Art.58 completat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 59. Obligaţiile şi drepturile martorului Martorul este obligat să se prezinte cănd este chemat de persoana, care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, de procuror, de instanţa de judecată şi să facă declaraţii drepte: să comunice tot ce ştie în legătură cu cauza şi să răspundă la întrebările, ce i se pun. Dacă martorul nu se prezintă fără motive întemeiate, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul şi instanţa de judecată au dreptul să ordone aducerea lui. Martorul, care refuză sau se sustrage de a face depoziţii, poartă răspundere, conform articolului 197 din Codul penal, iar pentru darea cu bună ştiinţă a unor mărturii false, - conform articolului 196 din Codul penal. Martorul are dreptul: să facă declaraţii în limba maternă, să ia cunoştinţă de declaraţia sa înregistrată, să ceară completarea sau corectarea declaraţiei sale, să ceară restituirea cheltuielilor suportate de el şi să atace hotărărea instanţei de judecată referitor la restituirea cheltuielilor suportate. În cazul în care există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea martorului, precum şi a rudelor apropiate, ori al aplicării altor acţiuni nelegitime faţă de acestea, martorul are dreptul să ceară persoanei care efectuează cercetarea penală, anchetatorului penal, procurorului sau judecătorului aplicarea măsurilor de protecţie de stat în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. [Alin.4 art.59 introdus prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98] Rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului indicate în articolul 50 alineatul al treilea din prezentul Cod nu sînt obligate să depună mărturii. Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi instanţa de judecată vor aduce aceasta la cunoştinţa persoanelor indicate. [Art.59 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.59 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] [Art.59 modificat prin Ucazul din 20.02.85] Articolul 60. Declaraţiile martorului Martorul poate fi ascultat asupra oricăror împrejurări, ce urmează să fie stabilite în cauză, inclusiv asupra persoanei învinuitului, părţii vătămate şi relaţiilor sale cu acestea. Nu pot servi ca probă datele de fapt, comunicate de martor, dacă el nu poate arăta sursa informaţiilor sale. Dacă declaraţiile martorului se întemeiază pe sursele altor persoane acestea din urmă trebuie şi ele să fie ascultate. Articolul 61. Declaraţiile părţii vătămate Partea vătămată este obligată să se prezinte, cănd este chemată de persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, de procuror sau instanţa de judecată şi să facă declaraţii drepte; să comunice tot ce ştie referitor la cauză şi să răspundă la întrebările, ce i se pun. Partea vătămată este ascultată asupra împrejurărilor, care urmează a fi dovedite în cauză, asupra relaţiilor ei cu învinuitul, precum şi asupra probelor aflate la dosar. Datele, comunicate de partea vătămată, nu pot servi ca probe, dacă ele se bazează pe informaţii, a căror surse nu este cunoscută. Dacă declaraţiile părţii vătămate se bazează pe spusele altor persoane, acestea din urmă trebuie şi ele să fie ascultate. Partea vătămată, care refuză sau se sustrage de a face declaraţii poartă răspundere conform articolului 197 din Codul penal, iar dacă a făcut cu bună ştiinţă declaraţii false, - conform articolului 196 din acelaşi Cod. Articolul 62. Declaraţiile bănuitului Bănuitul poate face declaraţii referitor la împrejurările care au servit ca temei pentru reţinerea lui sau pentru aplicarea măsurii de reprimare, precum şi referitor la alte împrejurări ale cauzei, pe care le cunoaşte. Primul interogatoriu al bănuitului reţinut sau arestat este efectuat numai în prezenţa unui apărător, ales sau numit din oficiu. [Alin.2 modificat prin Legea nr.1419-XIII din 17.12.97] Persoana care efectuează cercetarea penală sau anchetatorul, înainte de a-l asculta pe bănuit, cere acestuia, în cazul în care acesta acceptă să facă declaraţii, propune bănuitului să dea o declaraţie scrisă personal referitor la împrejurările care au servit drept temei pentru reţinerea lui sau aplicarea unei măsuri preventive, iar dacă bănuitul refuză să depună declaraţie scrisă personal sau nu o poate scrie, anchetatorul ascultă declaraţiile lui şi îi pune întrebări, dacă este necesar, şi se întocmeşte un proces-verbal. [Art.62 completat prin Legea din 10.04.96] [Art.62 în redacţia Legii din 03.11.94] [Art.62 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 63. Declaraţiile Învinuitului Învinuitul poate face declaraţii asupra fondului învinuirii ce i se aduce, asupra împrejurărilor cauzei pe care le cunoaşte şi asupra probelor aflate la dosar. [Art.63 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 64. Concluziile expertului în proces Concluziile expertului se prezintă în cazurile, cănd, spre a se stabili împrejurările care au importanţă pentru pricină, este nevoie de cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meseriei. Expertul îşi prezintă concluziile în numele său pe baza aprecierii obiective, depline şi sub toate aspectele a cercetărilor efectuate de el potrivit cunoştinţelor sale de specialitate. Întrebările puse expertului şi concluziile lui nu pot depăşi cadrul cunoştinţelor de specialitate ale expertului. Expertiza se efectuează de experţii instituţiilor respective sau de alte persoane competente, numite de persoana ce efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, de procuror sau de instanţa de judecată. Cererea persoanei, care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, procurorului sau instanţei de judecată cu privire la citarea expertului este obligatoare pentru conducătorul întreprinderii instituţiei sau organizaţiei, în care lucrează expertul. Dacă au fost numiţi căţiva experţi, înainte de a-şi prezenta concluziile, ei se consultă între dănşii. Dacă experţii ajung la o concluzie comună, aceasta se semnează de toţi experţii. Dacă există divergenţe între experţi, fiecare din ei îşi întocmeşte concluziile aparte. Concluziile expertului nu sînt obligatoare pentru persoana care efectuează cercetarea penală, pentru anchetatorul penal, procuror şi instanţa de judecată, însă respingerea lor trebuie să fie motivată în modul corespunzător în ordonanţă, sentinţă sau încheiere. [Partea 4 art.64 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 65. Expertiza suplimentară şi contraexpertiza Dacă persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată nu sînt de acord cu concluziile expertului pentru motivul că acestea nu sînt destul de clare sau complete, se poate dispune efectuarea unei expertize suplimentare de către acelaşi expert sau altul. Cănd concluziile expertului nu sînt întemeiate sau există îndoieli cu privire la executarea lor, se poate dispune efectuarea unei contraexpertize de către un alt expert sau alţi experţi. La efectuarea expertizei suplimentare ori a contraexpertizei poate participa şi primul expert. Articolul 66. Cazurile, cănd expertiza este obligatoare Efectuarea expertizei se dispune în mod obligator: 1) pentru stabilirea cauzei morţii; 2) pentru stabilirea gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale; 3) pentru stabilirea stării psihice a bănuitului sau învinuitului în cazurile cănd persoana ce efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată au îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului şi a învinuitului sau cu privire la capacitatea lor, în momentul efectuării cercetărilor, de a-şi da seama de actele lor sau de a le dirija; 4) pentru stabilirea vărstei învinuitului, bănuitului sau părţii vătămate în cazurile cănd această împrejurare are importanţă pentru cauză şi nu există documente, care confirmă vărsta. Articolul 67. Corpurile delicte Corpuri delicte sînt obiectele, care au servit la săvărşirea infracţiunii sau au păstrat pe ele urme ale ei, sau au constituit obiectivul acţiunilor criminale ale învinuitului, precum şi banii şi alte obiecte de valoare, dobăndite pe cale criminală, şi toate celelalte obiecte, care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, stabilirea împrejurărilor reale ale pricinii, identificarea vinovaţilor, sau la răsturnarea învinuirii ori la atenuarea responsabilităţii. [Art. 67 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 68. Păstrarea corpurilor delicte Obiectele, care pot constitui corpuri delicte, trebuie să fie descrise amănunţit în procesele-verbale de cercetare la faţa locului, de percheziţie, de ridicare a lor, să fie fotografiate, dacă este posibil, şi alăturate la dosar printr-o ordonanţă specială a persoanei care a efectuat cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. Corpurile delicte trebuie să fie păstrate împreună cu dosarul cauzei penale. Dacă din cauza mărimii lor sau din alte motive unele obiecte nu se pot păstra împreună cu dosarul penal, ele, dacă e posibil, trebuie fotografiate, sigilate şi păstrate acolo, unde va indica persoana ce efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul, instanţa de judecată; în acest caz, în dosar trebuie să se facă menţiunea respectivă. Dacă dosarul se trimite de organul de cercetare penală anchetatorului penal, sau de un organ de cercetare penală sau anchetator penal unui alt organ de cercetare penală sau anchetator penal, precum şi dacă dosarul se trimite procurorului sau instanţei de judecată ori de la o instanţă la alta, corpurile delicte vor fi trimise şi ele împreună cu dosarul, în afară de cazul prevăzut de partea a doua a acestui articol. Articolul 69. Termenul de păstrare a corpurilor delicte Corpurile delicte se păstrează pănă ce sentinţa devine definitivă sau pănă la expirarea termenului prevăzut pentru atacarea ordonanţei sau a deciziei de încetare a procesului. În cazurile în care litigiul referitor la dreptul de proprietate asupra obiectului urmează să fie soluţionat în cadrul unui proces civil, corpurile delicte se păstrează pănă cănd hotărărea instanţei de judecată devine definitivă. În anumite cazuri corpurile delicte pot fi restituite proprietarilor lor şi înainte de expirarea termenilor arătate în partea întăia a acestui articol, dacă astfel nu se prejudiciază desfăşurarea procesului. Corpurile delicte care se alterează repede, dacă ele nu pot fi restituite proprietarului, se predau instituţiilor respective pentru a fi folosite după destinaţie. În caz de necesitate proprietarului i se restituie obiecte de aceeaşi natură şi calitate, sau i se plăteşte valoarea lor pornind de la preţurile libere, existente la momentul compensării. [Alin.3 art.69 modificat prin Legea nr.51-XIII din 14.04.94] Articolul 70. Măsurile, ce se iau în privinţa corpurilor delicte în cursul soluţionării procesului penal În sentinţa, încheierea sau ordonanţa de încetare a procesului trebuie să se rezolve chestiunea cu privire la corpurile delicte. În acest caz: 1) uneltele, care au servit la săvărşirea infracţiunii şi care aparţin învinuitului, urmează să fie confiscate şi predate instituţiilor respective sau distruse; 2) lucrurile, a căror circulaţie este interzisă, urmează să fie predate instituţiilor respective sau distruse; 3) lucrurile, ce nu prezintă nici o valoare şi nu pot fi folosite, urmează să fie distruse, dar dacă sînt cerute de persoane ori de instituţii interesate, pot fi remise acestora; 4) banii şi alte obiecte de valoare, dobăndite pe cale criminală, pe baza sentinţei judecătoreşti vor fi trecute la venitul statului; celelalte obiecte se vor preda proprietarilor legali, iar dacă aceştia din urmă nu sînt identificaţi, vor trece în proprietatea statului. Chestiunea, cui aparţin aceste obiecte, se soluţionează în cadrul unui proces civil; 5) documentele, care constituie corpuri delicte, rămăn la dosar atăta timp, cît se va păstra acesta, ori se remit instituţiilor interesate. Articolul 71. Procesele-verbale privitoare la actele de urmărire şi judecătoreşti Datele de fapt, care prezintă importanţă pentru cauză, pot fi constatate prin procesele-verbale: de cercetare la faţa locului, de percheziţie corporală, de percheziţie domiciliară şi prin alte acte de urmărire sau judecătoreşti, întocmite în conformitate cu prevederile prezentului Cod. Articolul 72. Documentele Datele de fapt pot fi stabilite cu ajutorul documentelor ce emană de la întreprinderi, instituţii şi organizaţii de stat şi obşteşti, de la persoane oficiale sau particulare, dacă în document sînt expuse ori adeverite împrejurări, care prezintă importanţă pentru cauză. În cazurile, cănd documentele conţin vre-unul din elementele, specificate în articolul 67 din prezentul Cod, ele constituie corpuri delicte. CAPITOLUL AL ŞAPTELEA MĂSURILE PREVENTIVE Articolul 73. Aplicarea măsurilor preventive Dacă există suficiente date că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organele de urmărire sau de judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvărşească acţiuni criminale, precum şi pentru a asigura executarea sentinţei, faţă de bănuit, învinuit, inculpat poate fi aplicată una din următoarele măsuri preventive: declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii; garanţia personală; garanţia organizaţiei obşteşti; arestarea preventivă. [Alin.1 art.73 în redacţia Legii nr.1579-XIII din 27.02.98] [Art.73 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Faţă de militari se poate aplica ca măsură preventivă supravegherea lui de către comandamentul unităţii militare. Faţă de minori se poate lua ca măsură preventivă garanţia personală sau garanţia organizaţiilor obşteşti, sau supravegherea de către părinţi tutori, curatori, iar faţă de minorii, care se află în instituţii educative de tip închis, - supravegherea de către administraţia acestor instituţii. Măsura arestării preventive poate fi aplicată faţă de minor numai în cazuri excepţionale, dacă aceasta o dictează gravitatea infracţiunii săvărşite şi există temeiurile, prevăzute de articolele 78 şi 104 din prezentul Cod. Toate măsurile preventive, cu excepţia arestării preventive, pot fi aplicate de persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procuror, instanţa de judecată. Arestarea preventivă în calitate de măsură preventivă se aplică numai de instanţa de judecată. [Alin.5 art.73 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] Măsura preventivă poate fi aplicată faţă de persoana bănuită de săvărşirea infracţiunii chiar dacă nu i s-a pus încă în vedere învinuirea. În acest caz trebuie să i se pună în vedere învinuirea cel mult în termen de zece zile din momentul în care s-a dispus măsura preventivă. Dacă în acest termen nu i s-a pus în vedere învinuirea, măsura preventivă se anulează. Persoana arestată înainte de a se fi pus în vedere învinuirea are dreptul: să se plăngă împotriva acţiunii persoanei, care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal a procurorului sau a instanţei de judecată, să dea lămuriri şi să facă cereri. [Alin.7 art.73 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] La soluţionarea chestiunii necesităţii aplicării măsurii preventive, precum şi la alegerea acestei măsuri, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sau instanţa de judecată iau în consideraţie, în afară de împrejurările arătate în partea întăi a acestui articol, şi gravitatea faptei imputate, persoana bănuitului sau învinuitului, ocupaţia lui, vărsta, starea sănătăţii, situaţia familială şi alte împrejurări. Articolul 74. Ordonanţa şi încheierea de aplicare a măsurii preventive Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul dau, referitor la aplicarea măsurii preventive, o ordonanţă motivată, iar instanţa de judecată - o încheiere motivată, în care se indică infracţiunea, de care este bănuită ori învinuită persoana în cauză, şi temeiul alegerii măsurii preventive corespunzătoare. Ordonanţa sau încheierea se aduce la cunoştinţa persoanei, faţă de care a fost dată. Copia ordonanţei sau încheierii privind aplicarea măsurii de reprimare se înmănează neîntărziat persoanei faţă de care a fost dată. [Alin.2 art.74 introdus prin Legea din 03.11.94] Articolul 75. Declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii Declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii constă din obligaţia pe care şi-o ia bănuitul sau învinuitul, că nu va părăsi domiciliul său reşedinţa temporară, fără învoirea persoanei, care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului sau a instanţei de judecată. Dacă bănuitul sau învinuitul nu respectă această obligaţie, i se poate aplica o măsură preventivă mai severă, lucru care trebuie să i se pună în vedere atunci, cănd i se ia declaraţia. Articolul 76. Garanţia personală Garanţia personală constă din angajamentul în scris, pe care persoane demne de încredere şi-l iau în sensul, că răspund pentru purtarea corespunzătoare a bănuitului sau învinuitului şi prezentarea lui, cănd va fi chemat de persoana, care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, procuror sau instanţa de judecată. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de doi. La prezentarea garanţiei în scris garantului trebuie să i se facă cunoscut fondul cauzei, în legătură cu care s-a luat măsura preventivă, şi să fie avertizat asupra răspunderii ce o poartă în caz dacă bănuitul sau învinuitul va săvărşi acte, pentru preîntămpinarea cărora a fost luată măsura preventivă sub formă de garanţie personală. În acest caz instanţa de judecată poate aplica fiecărui garant o sancţiune bănească în mărime de pănă la o sută de salarii minime, potrivit cu prevederile articolului 294 din prezentul Cod. [Alin.2 art.76 modificat prin Legea din 03.11.94] [Alin.2 art.76 modificat prin Hot. Prezid. Parl. din 22.09.93] Articolul 77. Garanţia organizaţiei obşteşti Garanţia organizaţiei obşteşti constă din angajamentul în scris, pe care şi-o ia în sensul, că garantează purtarea corespunzătoare a bănuitului sau învinuitului şi prezentarea lui cănd va fi chemat de persoana, care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procuror sau instanţa de judecată. Organizaţiei obşteşti, care dă garanţia, trebuie să i se facă cunoscut fondul cauzei, în legătură cu care a fost luată această măsura preventivă. Articolul 78. Arestarea preventivă Măsura arestării preventive se aplică, respectăndu-se dispoziţiile articolului 6 din prezentul cod, în cauzele privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de un an. În cazuri excepţionale cănd instanţa de judecată deţine probe că bănuitul, învinuitul, inculpatul au săvărşit acţiunile indicate la alineatul unu al articolului 73 din prezentul cod, arestarea preventivă poate fi aplicată şi în cauzele privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de un an. Arestarea preventivă se face în baza mandatului de arestare emis de judecător sau în baza deciziei tribunalului. Dreptul de a decide aplicarea măsurii preventive sub formă de arest aparţine judecătorilor judecătoriilor de sector, municipale din raza de activitate a organului de cercetare penală sau de anchetă preliminară, sau unde se efectuează ancheta penală. [Alin.3 art.78 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99] După emiterea mandatului de arestare, judecătorul, în decurs de douăzeci şi patru de ore, comunică despre arestare unui membru al familiei bănuitului sau învinuitului ori unei alte persoane numite de el. Dacă bănuitul sau învinuitul este minor, judecătorul comunică despre arestare părinţilor sau altor rude ale acestuia. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele minorului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară. [ Art.78 al.5 în redacţia L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571] Dacă persoana arestată este cetăţean al unui alt stat, despre arestare este informată ambasada sau consulatul acestui stat. [Art.78 în redacţia Legii nr.1579 din 27.02.98] [Alin.8 art.78 modificat prin Legea nr.1419-XIII din 17.12.97] [Art.78 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.78 modificat prin Legea din 03.05.95] [Art.78 modificat prin Legea din 03.11.94] [Art.78 modificat prin Legea nr.51 din 14.04.94] [Art.78 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] [Art.78 modificat prin Legea nr.502-XII din 15.02.91] [Art.78 modificat prin Legea nr.500-XII din 15.02.91] [Art.78 modificat prin Decretul din 12.04.89] [Art.78 modificat prin Decretul din 29.10.87] [Art.78 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.78 modificat prin Ucazul din 07.04.77] [Art.78 modificat prin Ucazul din 04.09.75] [Art.78 modificat prin Ucazul din 05.06.75] [Art.78 modificat prin Ucazul din 13.06.74] [Art.78 modificat prin Ucazul din 23.05.74] [Art.78 modificat prin Ucazul din 31.07.70] [Art.78 modificat prin Ucazul din 30.07.68] [Art.78 modificat prin Ucazul din 31.05.63] [Art.78 modificat prin Ucazul din 23.05.61] Articolul 78/1. Examinarea demersului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest şi emiterea mandatului de arestare Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul, stabilind că faţă de bănuit sau învinuit este necesar a aplica măsura preventivă sub formă de arest, adresează în instanţa de judecată un demers privind aplicarea faţă de persoana dată a măsurii preventive sub formă de arest şi emiterea mandatului de arestare a acesteia. Demersul va cuprinde motivele şi temeiurile în virtutea cărora este necesară aplicarea măsurii preventive cerute. În cazul cănd persoana bănuită este reţinută, demersul va fi înaintat instanţei de judecată pănă la expirarea a douăzeci şi patru de ore şaptezeci şi două de ore de la momentul întocmirii procesului-verbal de reţinere a bănuitului. [Art.78¹ al 1 modificat prin L1070/23.05.2002, MO74/11.06.2002 art.604] [Alin.1 art.78/1 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] [Art.78¹ al 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Demersul se examinează de către judecător în ziua primirii lui în instanţa de judecată. Organele poliţiei asigură prezenţa bănuitului sau învinuitului în instanţa de judecată. [Alin.3 art.78/1 introdus prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] La soluţionarea chestiunii privind emiterea mandatului de arestare, judecătorul este obligat să ia cunoştinţă în mod confidenţial de toate materialele care conţin temeiuri pentru arestarea preventivă, prezentate în mod obligatoriu de către persoana care a înaintat demersul. Examinarea demersului are loc cu participarea obligatorie a procurorului, a apărătorului, a bănuitului sau învinuitului. În cazul cănd bănuitul sau învinuitul este declarat dispărut, se află în străinătate ori se sustrage urmăririi penale sau judecăţii, demersul se examinează în absenţa acestuia. Se audiază persoana care a înaintat demersul, bănuitul sau învinuitul, părerea procurorului şi a apărătorului, cu consemnarea acestei informaţii în încheierea adoptată. [Art.78¹ al. 4 şi 5 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Judecătorul dă o încheiere motivată privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest şi emite mandat de arestare sau dă o încheiere motivată privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest. În mandatul de arestare se indică: 1) numărul, data şi locul emiterii mandatului de arestare; 2) numele şi prenumele judecătorului; 3) numele, prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, locul de muncă, antecedentele penale, starea familială, starea sănătăţii şi alte date necesare despre persoana pentru arestarea căreia a fost emis mandatul; 4) faptele de săvărşirea cărora este bănuită persoana dată şi calificarea lor în conformitate cu normele Codului penal; 5) motivele şi temeiurile aplicării măsurii preventive sub formă de arest; 6) durata ţinerii sub arest; 7) organul care va asigura executarea mandatului; 8) procedura de atac al mandatului. În încheierea privind aplicarea sau refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest se indică data şi locul emiterii încheierii, datele prevăzute la punctele 2) - 4) şi 8) din alineatul 7 al prezentului articol, precum şi circumstanţele şi motivele care determină aplicarea sau refuzul aplicării faţă de bănuit sau învinuit a măsurii preventive sub formă de arest. [Alin.8 art.78/1 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] Persoanei arestate i se aduc la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele şi temeiurile arestării şi i se explică modul de contestare a mandatului de arestare. Copiile încheierii privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, mandatului de arestare şi încheierii privind refuzul de a aplica măsura preventivă sub formă de arest se trimit de instanţa de judecată bănuitului, învinuitului, procurorului şi la locul de ţinere a persoanei sub arest. [Alin.10 art.78/1 completat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] [Art.78¹ al 10 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În decurs de trei zile, persoana arestată, apărătorul ori reprezentantul său legal, procurorul pot depune recurs împotriva mandatului de arestare, iar persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal care a adresat demersul privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest şi procurorul, - recurs împotriva încheierii privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest în instanţa de judecată ierarhic superioară. [Art.78¹ al 10 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Recursul se trimite nemijlocit în instanţa de judecată în care acţionează judecătorul care a emis mandatul de arestare ori încheierea. Persoana arestată poate depune recurs, de asemenea, prin intermediul persoanei care efectuează cercetarea penală ori al anchetatorului penal şi prin intermediul administraţiei locului de ţinere sub arest, care sînt obligate să trimită recursul instanţei de judecată în decurs de douăzeci şi patru de ore. Judecătorul care a dat încheierea privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest şi a emis mandatul de arestare sau a dat încheierea privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest, expediază, în termen de cel mult trei zile, materialele în tribunal, stabileşte recursul spre examinare, respectănd termenele indicate la alineatul întăi al articolului 78/2 din prezentul cod, şi dispune citarea persoanelor interesate. [Alin.13 art.78/1 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] Depunerea recursului nu suspendă executarea mandatului de arestare sau a încheierii instanţei de judecată. Înaintarea repetată a demersului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest faţă de aceeaşi persoană şi în aceeaşi cauză se admite numai în cazul descoperirii unor circumstanţe noi, care dovedesc necesitatea arestării acestei persoane. [Art.78/1 introdus prin Legea nr.1579 din 27.02.98] Articolul 78/2. Controlul legalităţii aplicării sau a refuzului de a aplica măsură preventivă sub formă de arest Controlul legalităţii aplicării sau a refuzului de a aplica măsura preventivă sub formă de arest se efectuează de tribunale, care examinează materialele în complet din trei judecători, în termen de cel mult cinci zile de la primirea lor. [Alin.1 art.78/2 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] Examinarea recursului se efectuează în şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi apărătorului. În caz de necesitate, instanţa poate să cheme în şedinţă bănuitul sau învinuitul, reprezentantul lui legal, persoana care face cercetarea penală, anchetatorul penal sau partea vătămată. [Alin.2 art.78/2 în redacţia Legii nr.95-XIV din 16.07.98] [Art.78² al. 2 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] La începutul şedinţei, preşedintele şedinţei anunţă ce fel de recurs va fi examinat, componenţa completului de judecată, explică persoanelor prezente la şedinţă drepturile şi obligaţiile lor. Prima este audiată persoana care a depus recursul pentru a-l argumenta, apoi sînt audiate celelalte persoane prezente la şedinţă. Examinănd materialele, instanţa pronunţă una din următoarele decizii motivate privind: 1) respingerea recursului şi menţinerea mandatului de arestare şi încheierii atacate; 2) anularea mandatului de arestare şi eliberarea persoanei de sub arest; 3) anularea încheierii privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest şi stabilirea măsurii preventive sub formă de arest, cu indicarea duratei ţinerii sub arest. În acest caz, decizia în cauză are puterea juridică a mandatului de arestare. Concomitent cu pronunţarea deciziei privind anularea mandatului de arestare, instanţa de recurs are dreptul să stabilească orice altă măsură preventivă prevăzută de lege. Decizia instanţei de recurs este. [Art.78² al. 6 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Copia deciziei se trimite procurorului, bănuitului sau învinuitului, iar în cazul anulării mandatului de arestare - şi la locul de ţinere sub arest a persoanei, pentru executare fără întărziere. [Alin.7 art.78/2 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] După pronunţarea deciziei, instanţa de recurs restituie materialele dosarului instanţei de fond, iar materialele prezentate pentru confirmarea temeiniciei arestului le restituie procurorului. [Alin.8 art.78/2 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] În caz de respingere a recursului şi de menţinere a mandatului de arestare sau a încheierii atacate, examinarea repetată a recursului înaintat de aceeaşi persoană şi privind aceeaşi cauză se efectuează în modul prevăzut la prezentul articol numai în cazul prelungirii duratei ţinerii sub arest. [Art.78/2 introdus prin Legea nr.1579 din 27.02.98] Articolul 79. Durata ţinerii sub arest şi prelungirea ei [Art.79 al. 1 şi 2 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Arestarea se face în baza unui mandat, emis de judecător, pentru un termen de cel mult 30 de zile. În funcţie de complexitatea cauzei sau de gravitatea infracţiunii, precum şi în caz de pericol al dispariţiei învinuitului sau de risc al exercitării de presiuni asupra martorilor ori de nimicire sau deteriorare a mijloacelor de probă, la urmărirea penală sau la judecarea cauzei termenul arestării poate fi prelungit cel mult pînă la 6 luni, iar în cazuri excepţionale, la săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 25 de ani privaţiune de libertate sau detenţiune pe viaţă, pînă la 12 luni. Prelungirea termenului de ţinere sub arest a persoanei se dispune de judecător în baza unui demers motivat al procurorului, în condiţiile prevăzute la alin.4 al prezentului articol. [Art.79 al. 1 şi 2 în redacţia L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242] Învinuiţilor minori care, la data săvărşirii infracţiunii, nu au împlinit 16 ani, durata ţinerii sub arest poate fi prelungită numai pănă la patru luni, iar învinuiţilor minori care, la data săvărşirii infracţiunii, nu au împlinit 18 ani, durata ţinerii sub arest poate fi prelungită numai pănă la şase luni. Prelungirea duratei ţinerii sub arest pănă la şase luni se dispune de către judecătorul care a emis mandatul de arestare, iar în lipsa acestuia ori în cazul dispunerii măsurii preventive sub formă de arest de către instanţa de recurs - de către orice alt judecător al instanţei de judecată din raza de activitate a organului de anchetă preliminară sau unde se efectuează ancheta penală ori de către un judecător al judecătoriei din raza de activitate a instanţei de recurs. [Art.79 al 4 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Durata escortării învinuitului din alte state în legătură cu eschivarea de la urmărirea penală, precum şi perioada încunoştinţării acestuia, apărătorului şi reprezentantului lui legal cu materialele dosarului penal nu se iau în considerare la calcularea termenului de arest ca măsură de reprimare, dar se includ în pedeapsa stabilită prin sentinţa judecătorească. Cănd în una şi aceeaşi cauză sînt mai mulţi învinuiţi arestaţi, pentru care termenul de ţinere sub arest expiră la date diferite, instanţa poate fi sesizată cu un demers de prelungire a termenului de ţinere sub arest pentru unul din învinuiţi, invocănd, totodată, prelungirea acestui termen şi în privinţa celorlalţi învinuiţi, indiferent de data expirării termenului de arest al acestora. [Art.79 al. 5 şi 6 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] După trimiterea cauzei în judecată, inculpatul poate fi ţinut sub arest pănă la rezolvarea definitivă a cauzei într-un termen rezonabil. [Alin.6 art.79 în redacţia Legii nr.95-XIV din 16.07.98] [Art.79 în redacţia Legii nr.1579 din 27.02.98] [Alin.5 art. 79 exclus prin Legea din 09.12.94] [Alin.1 al art.79 în redacţia Legii din 03.11.94] [Art.79 în redacţia Legii din 01.04.92] Articolul 79/1. Examinarea demersului privind prelungirea duratei ţinerii sub arest La sesizarea anchetatorului penal sau din iniţiativă proprie, procurorul adresează instanţei de judecată un demers privind prelungirea termenului de ţinere sub arest cu cel puţin 5 zile pănă la expirarea acestui termen, iar în cazurile ce ţin de prelungirea termenului de ţinere sub arest peste 6 luni - cu cel puţin 30 de zile pănă la expirarea termenului de ţinere sub arest a persoanei. Demersul este examinat de către judecător în termen de 3 zile de la data primirii lui, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, învinuitului sau reprezentantului legal al acestuia şi apărătorului. Parvenirea demersului în instanţa de judecată cu încălcarea termenelor specificate la alin.1 al prezentului articol, dar nu mai tărziu decăt data expirării termenului de ţinere sub arest, nu constituie temei pentru eliberarea persoanei. În asemenea caz, demersul este examinat de judecător imediat, în condiţiile stabilite de lege. Judecătorul emite încheierea de prelungire a termenului de ţinere sub arest în cazul cănd s-au păstrat circumstanţele ce au servit drept temei pentru arestarea persoanei şi cănd persistă necesitatea izolării învinuitului de societate în virtutea gravităţii faptelor imputate, necesităţii menţinerii ordinii publice, existenţei riscului de presiune asupra martorilor, de înţelegere între acuzaţi ori a pericolului dispariţiei învinuitului. [Art.79¹ al. 5 exclus prin L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242] [Art.79¹ al. 1-5 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] La emiterea încheierii motivate privind refuzul prelungirii duratei ţinerii sub arest, persoana va fi imediat eliberată de sub arest dacă a expirat termenul de ţinere sub arest. În acest caz, judecătorul poate dispune o altă măsură preventivă prevăzută de lege. Copia încheierii judecătorului privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ţinerii sub arest se trimite învinuitului, procurorului şi la locul de ţinere sub arest. Încheierea judecătorului privind prelungirea sau refuzul de a prelungi durata ţinerii sub arest poate fi atacată în tribunal în modul şi în termenele stabilite la articolul 78/1 din prezentul cod pentru examinarea recursului împotriva mandatului de arestare sau a încheierii privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest. Recursul depus nu este suspensiv de executare. [Art.79/1 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98] [Art.79/1 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98 [Art.79¹ modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 79/2. Controlul legalităţii prelungirii sau a refuzului de a prelungi durata ţinerii sub arest Controlul legalităţii prelungirii sau a refuzului de a prelungi durata ţinerii sub arest se efectuează de c tribunale în modul şi termenele stabilite la articolul 78/2 din prezentul cod pentru examinarea recursurilor împotriva mandatelor de arestare sau a încheierilor privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest. Decizia instanţei de recurs este definitivă. [Art.79² modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 79³. Eliberarea provizorie sub control judiciar a persoanei arestate preventiv Eliberarea provizorie sub control judiciar a persoanei arestate preventiv poate fi acordată de către instanţa de judecată numai în cazul infracţiunilor săvărşite din imprudenţă, precum şi în cazul infracţiunilor săvărşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depăşeşte 7 ani privaţiune de libertate. Eliberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care învinuitul sau inculpatul are antecedente penale ori există date că va săvărşi o altă infracţiune sau că va încerca să influenţeze martorii ori să nimicească mijloacele de probă sau să dispară. Instanţa de judecată dispune persoanei eliberate provizoriu să respecte una sau mai multe din următoarele obligaţii: 1) să nu părăsească localitatea fixată decăt în condiţiile stabilite de instanţa de judecată; 2) să comunice organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, după caz, orice schimbare de domiciliu sau de reşedinţă; 3) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite; 4) să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de cîte ori este chemat; 5) să nu intre în legătură cu anumite persoane determinate de instanţa de judecată; 6) să predea buletinul de identitate, paşaportul sau permisul de şedere instanţei de judecată; 7) să nu săvărşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal. Controlul judiciar asupra persoanei eliberate provizoriu, instituit de către instanţa de judecată, poate fi ridicat, total sau parţial, în cazul unor motive întemeiate. [Art.79³ inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 79⁴. Eliberarea provizorie pe cauţiune a persoanei arestate preventiv Eliberarea provizorie pe cauţiune poate fi acordată persoanei în cazul cănd s-a asigurat repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi s-a depus cauţiunea stabilită de instanţă, în cazul infracţiunilor săvărşite din imprudenţă, precum şi în cazul infracţiunilor săvărşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depăşeşte 10 ani privaţiune de libertate. Eliberarea provizorie pe cauţiune nu se aplică în cazurile specificate la art.79³ alin.2 din prezentul Cod. Pe timpul eliberării provizorii pe cauţiune, persoana este obligată să se prezinte la chemarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi să comunice orice schimbare a domiciliului sau a reşedinţei. Instanţa poate aplica faţă de persoana eliberată provizoriu şi alte restricţii prevăzute la art.79³ alin.3 din prezentul Cod. Cuantumul cauţiunii, de la 300 pănă la 50 000 de salarii minime, este stabilit de către instanţa de judecată în dependenţă de starea materială a persoanei respective şi de gravitatea infracţiunii. [Art.79⁴ inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 79⁵. Cererea de eliberare provizorie Cererea de eliberare provizorie, în condiţiile art.79³ şi art.79⁴ din prezentul Cod, poate fi depusă de către învinuit sau inculpat, de soţia (soţul) acestuia (acesteia), de rudele lui apropiate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecării cauzei pănă la terminarea anchetei judiciare la prima instanţă. Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul şi calitatea persoanei care o depune, precum şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor prezentului Cod privind cazurile în care se admite revocarea eliberării provizorii. în cazul eliberării provizorii pe cauţiune, cererea trebuie să cuprindă şi obligaţia depunerii cauţiunii, precum şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor prezentului Cod privind cazurile de ne restituire a cauţiunii. Competenţa de judecare a cererii îi revine judecătorului care a decis arestarea sau altui judecător din instanţa de judecată care a dispus arestarea. Cererea depusă la administraţia locului de deţinere a persoanei se remite instanţei de judecată competente în termen de 24 de ore. [Art.79⁵ inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 79⁶. Admisibilitatea cererii de eliberare provizorie Instanţa de judecată verifică corespunderea cererii de eliberare provizorie prevederilor art.79³ alin.1 şi alin.2 şi art.79⁴ alin.1 şi alin.2 din prezentul Cod. În cazul cănd cererea nu corespunde acestor prevederi, instanţa, printr-o încheiere, respinge cererea ca inadmisibilă fără citarea părţilor. în cazul în care cererea corespunde cerinţelor prevăzute la alin.1 din prezentul articol şi este depusă de către învinuit sau inculpat, instanţa de judecată decide admisibilitatea cererii şi fixează data soluţionării acesteia cu citarea părţilor. În cazul în care cererea corespunde cerinţelor prevăzute la alin.1 din prezentul articol, dar este depusă de către o persoană dintre cele specificate la art.79⁵ alin.1 din prezentul Cod, alta decăt învinuitul sau inculpatul, instanţa de judecată dispune aducerea învinuitului sau a inculpatului, cerăndu-i să consemneze însuşirea de către el a cererii, apoi decide admisibilitatea acesteia. La deciderea admisibilităţii cererii de eliberare provizorie pe cauţiune, instanţa de judecată stabileşte şi cuantumul cauţiunii, încunoştinţănd despre aceasta persoana care a depus cererea. După prezentarea dovezii de depunere a cauţiunii pe contul instanţei de judecată, aceasta fixează termenul pentru judecarea cererii. [Art.79⁶ inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 79⁷. Judecarea cererii de eliberare provizorie La data fixată, instanţa judecă cererea de eliberare provizorie cu participarea învinuitului sau inculpatului, apărătorului acestuia, persoanei care a depus cererea, iar în cazul cănd a depus-o o persoană, alta decăt învinuitul sau inculpatul, şi a procurorului. Soluţionarea cererii se face după ascultarea persoanelor prezente. în cazul cănd cererea este întemeiată şi îndeplineşte condiţiile legii, instanţa de judecată, printr-o încheiere, dispune eliberarea provizorie a învinuitului sau inculpatului, stabilind şi obligaţiile ce urmează a fi respectate de acesta. Încheierea instanţei de judecată poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile, de către persoanele specificate la alin.1 din prezentul articol. Copia încheierii sau, după caz, un extras din aceasta se trimite administraţiei locului de deţinere a învinuitului sau inculpatului, precum şi organului de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul sau inculpatul. Administraţia locului de deţinere este obligată să pună de îndată în libertate învinuitul sau inculpatul. Organul de poliţie, în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul sau inculpatul eliberat provizoriu, efectuează controlul asupra respectării de către acesta a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată. [Art.79⁷ inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 79⁸. Revocarea eliberării provizorii Eliberarea provizorie poate fi revocată la demersul procurorului în cazul în care: 1) se descoperă fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de eliberare şi care împiedică eliberarea provizorie; 2) învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte cu rea-credinţă obligaţiile stabilite de instanţă ori a săvărşit cu intenţie o nouă infracţiune. Revocarea eliberării provizorii se dispune de către instanţa de judecată prin încheiere cu ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de apărător, iar în cazul cănd învinuitul sau inculpatul nu se prezintă neîntemeiat la chemare, instanţa dispune revocarea eliberării în lipsa acestuia. în caz de revocare a eliberării provizorii a învinuitului sau inculpatului, se emite un nou mandat de arestare. [Art.79⁸ inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 79⁹. Restituirea cauţiunii Cauţiunea se restituie în cazul în care: 1) se revocă eliberarea provizorie în temeiul art.79⁸ alin.1 pct.1) din prezentul Cod; 2) instanţa de judecată constată că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive; 3) se dispune clasarea cauzei penale sau achitarea persoanei; 4) instanţa care judecă cauza în fond emite o hotărăre de aplicare a unei sancţiuni. Cauţiunea nu se restituie şi se trece la bugetul de stat în cazul revocării eliberării provizorii în temeiul art.79⁸ alin.1 pct.2) din prezentul Cod." [Art. 79³, 79⁴, 79⁵, 79⁶, 79⁷, 79⁸ şi 79⁹ în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În cazul respingerii recursului şi menţinerii încheierii atacate, înaintarea repetată a unui recurs de către aceeaşi persoană privind aceeaşi cauză se admite numai la o nouă prelungire a duratei ţinerii sub arest. [Art.79/2 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] Articolul 80. Măsurile de ocrotire a copiilor şi de pază a averii arestatului Organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia: 1) dacă persoana arestată are copii minori, care rămăn fără supraveghere, să-i dea în grija rudelor sau altor persoane ori în grija unei instituţii; 2) dacă persoana arestată are avere sau locuinţă, ce rămăn fără supaveghere, - să ea măsuri pentru paza acestora. Organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul şi instanţa de judecată vor anunţa persoana arestată asupra măsurilor luate. Articolul 81. Supravegherea de către comandamentul unităţii militare Supravegherea exercitată de comandamentul unităţi militare asupra persoanei bănuite a învinuitului, care este militar, constă în luarea măsurilor, prevăzute de statutele Forţelor Armate ale Republicii Moldova pentru a asigura comportarea cuvenită şi prezentarea celui bănuit sau a inculpatului, cănd va fi citat de către persoana, care efectuează cercetarea penală, de către anchetatorul penal, de către procuror, de către instanţa de judecată. Comandamentului unităţii militare i se comunică fondul cauzei, în legătură cu care s-a dispus această măsură preventivă. Despre punerea sub supraveghere a persoanei bănuite sau a învinuitului comandamentul unităţii militare înştiinţează în scris organul, care a ordonat această măsură preventivă. [Partea 1 art. 81 modificată prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 82. Revocarea sau schimbarea măsurii preventive [Prin HCC7/13.02.2001, MO19/22.02.2000 Declară neconstituţionale prevederile art. 82 din Codul de procedură penală în partea în care, potrivit sensului atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor interesate dreptul de a ataca cu recurs încheierile privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest.] Măsura preventivă se revocă, în cazul ne respectării prevederilor art.75-77 şi 79⁸ din prezentul Cod cănd nu mai este nevoie de ea sau se înlocuieşte cu o măsură mai aspră sau mai blăndă, cănd această o cer împrejurările cauzei. Revocarea sau schimbarea măsurii preventive se face printr-o ordonanţă motivată a persoanei, care efectuează cercetarea penală a anchetatorului penal a procurorului sau printr-o încheiere motivată a instanţei de judecată , în conformitate cu prevederile art.79 alin.2 din prezentul Cod. [Alin.1 art.82 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] [Art.82 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Revocarea sau schimbarea de către persoana care efectuează cercetarea penală sau de anchetatorul penal a măsurii de reprimare ordonată de către procuror sau la indicaţia acestuia nu se admite decăt cu încuviinţarea procurorului. [Alin.2 art.82 în redacţia Legii din 03.11.94] Revocarea sau schimbarea de către persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal sau procuror a măsurii preventive aplicate de instanţa de judecată nu se admite. [Alin.3 art.82 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] Pănă la expirarea duratei ţinerii sub arest indicate în mandatul de arestare sau în încheierea privind prelungirea duratei ţinerii sub arest, revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest poate fi efectuată numai de instanţa de judecată care a emis mandatul de arestare sau a dat încheierea privind prelungirea duratei ţinerii sub arest. [Alin.4 art.82 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] Revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest se face de către judecător, indiferent de instanţa care a decis arestul, în cazul adresării cu demers despre aceasta a persoanei care efectuează cercetarea penală, anchetatorului penal, procurorului, bănuitului sau învinuitului, apărătorului sau reprezentantului legal al bănuitului sau învinuitului. Examinănd demersul, judecătorul emite încheiere privind revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest sau privind refuzul de a revoca sau schimba măsura preventivă sub formă de arest. [Alin.5 art.82 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] Încheierea adoptată în condiţiile alin.5 al prezentului articol poate fi atacată cu recurs, în termen de 3 zile, în instanţa ierarhic superioară, unde se va examina conform prevederilor art.79² din prezentul Cod, aplicate în mod corespunzător. [Art.82 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În cazul cănd durata ţinerii sub arest indicată de către judecător în mandatul de arestare sau în încheierea privind prelungirea duratei ţinerii sub arest a expirat şi pentru o nouă prelungire a acestei durate nu a fost înaintat demers, procurorul dă neîntărziat ordonanţa de eliberare a persoanei arestate. [Alin.6 art.82 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] CAPITOLUL AL OPTULEA PROCESELE-VERBALE, TERMENELE PROCEDURALE ŞI CHELTUIELILE DE JUDECATĂ Articolul 83. Obligativitatea de a încheia procese-verbale La efectuarea actelor de urmărire penală, precum şi la şedinţele de judecată în prima instanţă şi în instanţa de apel se întocmesc procese-verbale. [Art.83 al 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Procesul-verbal poate fi scris de mănă sau tipărit la maşina de scris. Pentru ca procesul-verbal să fie cît mai complet, se poate aplica stenografierea. Stenograma nu se anexează la dosar. [Alin.1 art.83 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] [Alin.1 art.83 în redacţia Legii din 03.11.94] [Partea 2 art.83 introdusă prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 84. Calcularea termenilor Termenele prevăzute de prezentul Cod se socotesc în ore, zile şi luni. În calculul termenelor nu se socotesc ora şi ziua, de la care începe curgerea termenului. În calculul termenelor prevăzute în zile, termenul expiră la ora douăsprezece din noaptea ultimei zile. În calculul termenelor, prevăzute în luni, termenul expiră la data respectivă a ultimei luni, iar dacă această lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima ei zi. Dacă expiră într-o zi de odihnă, termenul se prelungeşte pentru cea dintăi zi de lucru următoare. Se consideră ca făcute în termen plăngerea sau orice alt act, care au fost depuse la oficiul poştal înainte de expirarea termenului, iar pentru persoanele aflate sub arest - dacă plăngerea sau orice alt act au fost depuse de ele la administraţia locului de deţinere înainte de expirarea termenului. Articolul 85. Restabilirea termenului expirat Dacă persoana în cauză a scăpat termenul din motive întemeiate, termenul trebuie restabilit printr-o ordonanţă a persoanei, care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată, care judecă cauza. La cererea persoanei interesate, executarea sentinţei, încheierii sau ordonanţei, atacate după expirarea termenului stabilit, poate fi suspendată pănă la soluţionarea chestiunii restabilirii termenului. Articolul 86. Cheltuielile de judecată Cheltuielile de judecată constau din: 1) sumele plătite martorilor, părţii vătămate, experţilor, specialiştilor, interpreţilor şi martorilor asistenţi; 2) sumele, cheltuite pentru păstrarea, transportarea şi cercetarea corpurilor delicte; 3) sumele, care trebuie plătite biroului de asistenţă juridică în cazurile prevăzute de articolul 44 din prezentul Cod; 4) alte cheltuieli făcute în legătură cu efectuarea actelor de procedură penală în această cauză. [Pct. 1) art.86 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 87. Plata cheltuielilor de judecată Cheltuielile de judecată sînt suportate de condamnat sau sînt trecute în contul statului. Dacă inculpatul este găsit vinovat, instanţa de judecată are dreptul să-l oblige a restitui cheltuielile de judecată, cu excepţia sumelor care urmează a fi plătite interpreţilor , precum şi a sumelor pentru retribuirea muncii apărătorului, în cazul cănd inculpatul nu dispune de mijloace pentru a plăti. Instanţa poate obliga la plata cheltuielilor de judecată şi pe inculpatul găsit vinovat, dar eliberat de pedeapsă. [Art.87 al. 2 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Dacă în proces au fost declaraţi vinovaţi căţiva inculpaţi, instanţa de judecată va decide suma cheltuielilor de judecată la care să fie obligat să plătească fiecare din ei, ţinănd seama de vinovăţia, gradul de răspundere şi situaţia materială a acestor persoane. În caz de încetare a procesului sau de achitare a inculpatului, precum şi în caz de insolvabilitate a celui, care trebuie să suporte cheltuieli de judecată, acestea sînt trecute în contul statului. În caz de achitare a inculpatului într-un proces, ce poate fi pornit numai în urma plăngerii părţii vătămate, instanţa de judecată poate obliga la plata totală sau parţială a cheltuielilor de judecată persoana pe baza plăngerii căreia a fost pornit procesul. Dacă procesul penal încetează în urma împăcării părţii vătămate cu învinuitul, instanţa de judecată poate trece cheltuielile de judecată în sarcina părţii vătămate şi a învinuitului ori numai a unuia din ei. În procesele minorilor pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată părinţii sau tutorii minorului condamnat, dacă se constată, că ei au avut neajunsuri serioase în îndeplinirea obligaţiilor lor faţă de minor. [Partea 2 art.87 modificată prin Ucazul din 07.04.77] [Partea 2 art,87 modificată prin Ucazul din 31.07.70] Articolul 88. Restituirea cheltuielilor suportate de martori, părţi vătămate, reprezentanţi ai lor legitimi, de experţi, specialişti, pedagogi, interpreţi şi de martori asistenţi Persoana citată ca martor, parte vătămată, reprezentant al ei legitim, expert, specialist, pedagog, interpret şi ca martor asistent la persoana care face cercetarea penală, la anchetatorul penal, la procuror sau la instanţa de judecată, de asemenea martori şi părţile vătămate trimise în proces penal la experţi pentru efectuarea expertizei, au dreptul la recompensă pentru sustragerea de la ocupaţia lor obişnuită. Totodată, persoanele indicate au dreptul la restituirea cheltuielilor suportate în legătură cu prezentarea. Expertul, specialistul şi interpretul au dreptul la o recompensă pentru îndeplinirea obligaţiunilor, în afară de cazurile în care le-au îndeplinit în cadrul unei însărcinări de serviciu. Cheltuielile suportate în legătură cu prezentarea şi recompensa se achită din fondurile organelor de cercetare penală, de anchetă penală sau ale instanţei de judecată. Modul de efectuare a plăţilor şi mărimea lor sînt stabilite de Guvern. [Art.88 în redacţia Legii din 04.08.92] [Art.89 exclus prin Legea din 01.04.92] T I T L U L A L D O I L E A PORNIREA PROCESULUI PENAL CAPITOLUL AL NOUĂLEA PORNIREA PROCESULUI PENAL Articolul 90. Temeiurile şi motivele pornirii procesului penal Temeiurile pornirii procesului penal sănt: 1) declaraţii sau scrisori emanate de la cetăţeni; 2) sesizările din partea organizaţiilor sindicale şi altor organizaţii obşteşti; 3) sesizările din partea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi a persoanelor cu funcţii oficiale; 4) articole, notiţe sau scrisori publicate în presă; 5) autodenunţarea; 6) descoperirea nemijlocită de către organul de cercetare penală; de către anchetatorul penal, procuror, judecător sau instanţa de judecată a elementelor unei infracţiuni. Procesul poate fi pornit în cazurile, cănd există date suficiente cu privire la infracţiunea săvărşită. [Pct.2 alin.1 art.90 modificat prin Legea din 10.04.96] [Pct.2 alin.1 art.90 modificat prin Legea din 07.06.94] [Pct.2 alin.1 art.90 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 91. Declaraţiile şi sesizările, privitoare la infracţiune Declaraţiile cetăţenilor pot fi verbale şi scrise. Pentru declaraţiile verbale se încheie un proces-verbal, semnat de persoana ce a făcut declaraţia şi de persoana oficială a organului de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul care a primit declaraţia. Declaraţia scrisă trebuie să fie semnată de cel care o face. Persoanei care face declaraţia trebuie să i se explice răspunderea ce o poartă, în caz dacă denunţul este intenţionat fals, iar în procesul-verbal se va face o menţiune despre aceasta, care va fi semnată de persoana ce a făcut declaraţia. Sesizările din partea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor oficiale trebuie făcute în scris. [Alin.1 art.91 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 92. Autodenunţarea În caz de autodenunţare se stabileşte identitatea persoanei care a făcut autodenunţarea şi să încheie un proces-verbal, în care se expune amănunţit declaraţia făcută. Procesul-verbal se semnează de cel care a făcut autodenunţarea şi de persoana, care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul care a încheiat procesul-verbal. [Art.92 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 93. Obligativitatea examinării declaraţiilor şi sesizărilor referitoare la infracţiuni Procurorul, anchetatorul penal, organul de cercetare penală sînt obligaţi să primească declaraţiile şi sesizările referitoare la infracţiunea săvărşită, pregătită sau în curs de pregătire, chiar cănd cauza nu este de competenţa lor. [Alin.1 art.93 modificat prin Legea din 09.12.94] În legătură cu declaraţiile şi sesizările primite pot fi cerute materialele şi explicaţiile necesare, însă fără a se efectua actele de anchetă, prevăzute de prezentul Cod. Asupra declaraţiei sau a sesizării primite trebuie să se adopte, în termen de cel mult 3 zile, iar în cazul necesităţii de a efectua un control suplimentar - în termen de cel mult 15 zile, una din următoarele hotărări: 1) de a porni procesul penal; 2) de a refuza pornirea procesului penal; 3) de a înainta declaraţia sau sesizarea organului competent pentru examinare. În acest caz, trebuie luate măsurile necesare pentru a preîntămpina sau a curma infracţiunea şi a păstra urmele ei. [Alin.3 art.93 în redacţia Legii nr.766-XIV din 24.12.99] În cazul în care controlul efectuat nu este suficient pentru adoptarea unei hotărări întemeiate, termenul stabilit în alineatul trei al prezentului articol poate fi prelungit de procuror, dar nu mai mult decăt cu 15 zile. [Alin.4 art.93 introdus prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99] Hotărărea, adoptată în conformitate cu stipulările alineatelor trei şi patru ale prezentului articol, se va comunica celui care a făcut declaraţia sau sesizarea. [Alin.5 art.93 introdus prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99] Articolul 94. Procesele penale intentate la plăngerea părţii vătămate Procesele privitoare la infracţiunile prevăzute de Codul penal în articolul 102 alineatul 1, articolele 126, 141 şi 141/1, precum şi la furtul avutului proprietarului săvărşit de soţ, rude, în paguba tutorelui, ori de cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit de aceasta, se intentează pe baza plăngerii părţii vătămate. La împăcarea părţii vătămate cu învinuitul sau inculpatul în cazurile indicate în prezentul alineat, cu excepţia furtului săvărşit de cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit de aceasta, procesul penal se clasează. Procedura în astfel de procese este generală. În cazuri excepţionale, dacă partea vătămată, care figurează într-un proces privitor la o infracţiune prevăzută în alineatul întăi al prezentului articol, din cauza stării de neputinţă sau a dependenţei faţă de învinuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere drepturile şi interesele legitime, procurorul poate intenta procesul chiar dacă partea vătămată nu a depus plăngere. [Art.94 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 95. Procedura pornirii procesului penal Dacă există motive şi temeiuri pentru pornirea procesului penal, procurorul, anchetatorul penal, organul de cercetare penală, au obligaţia, în limitele competenţei lor, să pornească procesul penal. Procurorul, anchetatorul penal, organul de cercetare penală porneşte procesul penal printr-o ordonanţă. Ordonanţa trebuie să cuprindă: data, locul, de cine a fost dată, motivul şi temeiul pornirii procesului, articolul din legea penală, în care se încadrează infracţiunea, precum şi desfăşurarea de mai departe a procesului. Dacă procesul penal este pornit împotriva unui recrut procurorul, anchetatorul penal, organul de cercetare penală, au obligaţia să comunice despre aceasta în termen de şapte zile organului local de administrare militară. Dacă în cursul şedinţei de judecată se săvărşeşte o faptă ce conţine semne de infracţiune prevăzută de legea penală, preşedintele şedinţei dispune identificarea persoanei care a săvărşit infracţiunea şi reţinerea ei, despre ce se face o menţiune în procesul-verbal al şedinţei. Instanţa adoptă o încheiere de trimitere a materialelor şi a persoanei reţinute procurorului. Copia încheierii şi persoana reţinută vor fi trimise neîntărziat procurorului sub escorta poliţiei judecătoreşti. După ce va primi materialele şi va fi adusă persoana reţinută, procurorul va proceda conform legii. Odată cu pornirea procesului penal trebuie să fie luate măsuri pentru preîntămpinarea sau curmarea infracţiunii, precum şi pentru păstrarea urmelor ei. [Alin.4 art.95 introdus prin Legea din 10.04.96] [Art.95 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.95 modificat prin Hot. Parl din 22.09.93] [Partea 3 introdusă prin Ucazul din 03.07.69] Articolul 96. Desfăşurarea procesului penal după pornirea lui După darea ordonanţei cu privire la pornirea procesului: 1) procurorul trimite dosarul penal organelor respective spre a efectua ancheta preliminară sau cercetarea penală; 2) anchetatorul penal începe ancheta preliminară, iar persoana, care efectuează cercetarea penală, începe cercetarea penală. [Pct.3 art.96 exclus prin Legea din 09.12.94] Articolul 97. Refuzul de a porni procesul penal Dacă nu sînt temeiuri pentru pornirea procesului penal sau dacă există cauze de împiedicare a pornirii procesului penal, procurorul, anchetatorul penal, organul de cercetare penală refuză pornirea procesului penal. În cazul în care declaraţia sau sesizarea primită conţine date privind unele contravenţii administrative, abateri disciplinare sau vreo altă încălcare a legii, anchetatorul penal, organul de cercetare penală înaintează declaraţia sau sesizarea în cauză procurorului, care porneşte procesul cu privire la contravenţia administrativă, iar în alte cazuri de încălcare a legii, procurorul înaintează declaraţia sau sesizarea spre examinare organelor competente. [Alin.2 în redacţia Legii nr.1419 din 17.12.97] În caz de refuz de a porni procesul penal, se emite o ordonanţă motivată, comunicăndu-se aceasta persoanei interesate, punîndu-i-se, totodată, în vedere că are dreptul de a ataca această ordonanţă. [Alin.3 în redacţia Legii nr.1419 din 17.12.97] Plăngerea împotriva refuzului de a porni procesul penal se adresează procurorului, care exercită supravegherea legalităţii pornirii procesului penal, sau procurorului ierarhic superior, fapt ce nu privează petiţionarul de dreptul de a ataca ulterior ordonanţa procurorului în instanţa de judecată. [Alin.4 în redacţia Legii nr.1419 din 17.12.97] [Dispoziţiile art.97 alin.4 sînt recunoscute neconstituţionale] [prin Hot. Curţii Constituţionale nr.20 din 16.06.97] [Art.97 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.97 modificat prin Legea din 07.06.94] [Art.97 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 98. Supravegherea de către procuror a legalităţii pornirii procesului penal Procurorul supraveghează legalitatea pornirii procesului penal. Dacă procesul a fost pornit de anchetatorul penal sau de organul de cercetare penală fără motive şi temeiuri legale, procurorul anulează ordonanţa anchetatorului penal sau a organului de cercetare penală şi refuză pornirea procesului penal sau dispune încetarea procesului, dacă s-au efectuat de acum acte de anchetă. În cazul în care refuzul de a porni procesul penal este neîntemeiat, procurorul anulează, printr-o ordonanţă, decizia adoptată şi dispune, după caz, fie pornirea procesului, fie efectuarea unui control suplimentar într-un termen fixat. [Alin.2 art.98 în redacţia Legii nr.766-XIV din 24.12.99] [Alin.2 art.98 completat prin Legea nr.1419 din 17.12.97] [Alin.2 art.98 modificat prin Legea nr.316 din 09.12.94] T I T L U L A L T R E I L E A CERCETAREA PENALĂ ŞI ANCHETA PRELIMINARĂ CAPITOLUL AL ZECELEA CERCETAREA PENALĂ Articolul 99. Organele de cercetare penală Organele de cercetare penală sănt: 1) poliţia; [Pct.1 art.99 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] 2) comandanţii unităţilor, formaţiunilor militare şi şefii instituţiilor militare - în cauzele privitoare la orice infracţiuni, săvărşite de militari în subordine, precum şi de supuşii serviciului militar în timpul concentrărilor; în cauzele privitoare la infracţiunile săvărşite de muncitorii şi slujbaşii Forţelor Armate ale Republicii Moldova în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu sau la locul de dislocare a unităţii, formaţiunii, instituţiei; [Pct.1 şi 2 art.99 modificate prin Ucazul din 01.12.83] 3) organele Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova - în cauzele, date de lege în competenţa lor; [Pct.3 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999] [Pct.3 art.99 modificat prin Legea din 01.04.92] 4) şefii instituţiilor de corectare prin muncă, ai serviciilor de izolare pentru anchetă penală, ai preventoriilor de tratament şi muncă şi a preventoriilor de educaţie prin muncă - în cauzele referitoare la infracţiunile contra modului de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu, comise de lucrătorii acestor instituţii, precum şi în cauzele referitoare la infracţiunile comise în locul de dispunere a instituţiilor menţionate; [Pct.4 art.99 în redacţia Ucazului din 20.02.85] 5) organele pentru supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor - în cauzele privitoare la incendii sau la încălcarea regulilor de siguranţă contra incendiilor; 6) organele corpului de grăniceri - în cauzele privitoare la violarea frontierei de stat. 7) organele controlului vamal - în cauzele privitoare la contrabandă. [Pct.7 introdus prin Legea din 14.04.94] 8) organele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei - în cauzele date de lege în competenţa lor." [Art.99 Pct.8 introdus prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707] Articolul 100. Îndatoririle organelor de cercetare penală Pe seama organelor de cercetare penală se pune luarea unor măsuri de investigaţie operativă, inclusiv folosirea imprimărilor video şi sonore, filmării, fotografierii în scopul descoperirii indicilor infracţiunii şi a persoanelor care au săvărşit-o, identificării datelor faptice, care pot fi folosite în calitate de probe în cauza penală după verificarea lor, în conformitate cu legislaţia de procedură penală. Organele de cercetare penală au de asemenea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii şi pentru aplicarea, în caz de necesitate, a măsurilor de protecţie de stat faţă de persoanele care acordă ajutor în procesul penal, dacă există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea lor. [Alin.2 art.100 completat prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98] [Alin.1 art.100 modificat prin Legea din 04.08.92] Articolul 101. Atribuţiile organelor de cercetare penală în cauzele pentru care ancheta preliminară este obligatoare Dacă există indicii infracţiunii, pentru care ancheta preliminară este obligatoare, organul de cercetare penală porneşte procesul penal şi călăuzindu-se de dispoziţiile prezentului Cod, efectuează actele de urmărire ce nu pot fi amănate, în vederea descoperirii şi păstrării urmelor infracţiunii: cercetează cazul la faţa locului, face percheziţie domiciliară, ridică obiecte sau documente, ascultă convorbirile telefonice şi alte convorbiri, face percheziţie corporală, reţine şi interoghează persoanele bănuite, ascultă partea vătămată şi martorii lor în caz de necesitate - ordonă expertiza şi ia măsuri în vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a averii. Organul de cercetare penală anunţă imediat pe procuror despre infracţiunea descoperită şi începerea cercetărilor. După ce a îndeplinit actele de urmărire, ce nu pot fi amînate, organul de cercetare penală, fără să aştepte dispoziţiile procurorului şi expirarea termenului, prevăzut de partea întăia a articolului 103 din prezentul Cod, este obligat să înainteze dosarul anchetatorului penal, întocmind despre aceasta o ordonanţă. După aceea organul de cercetare penală poate efectua acte de urmărire şi investigaţii numai dacă i-a dat însărcinare procurorul sau anchetatorul penal. Dacă dosarul a fost înaintat procurorului, dar încă nu s-a putut descoperi persoana, care a săvărşit infracţiunea, organul de cercetare penală este obligat să ee măsuri operative şi de investigaţie necesare pentru identificarea infractorului, comunicănd procurorului sau anchetatorului penal rezultatele. [Alin.1 art.101 modificat prin Legea din 04.08.92] Articolul 102. Activitatea organelor de cercetare penală în cauzele, pentru care ancheta preliminară nu este obligatoare În cauzele, pentru care ancheta preliminară nu este obligatoare, organul de cercetare penală porneşte procesul şi ia toate măsurile, prevăzute de legea de procedură penală, în vederea stabilirii împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite în procesul penal. În cercetarea cauzelor, pentru care ancheta preliminară nu este obligatoare, organul de cercetare penală se conduce de dispoziţiile prevăzute de prezentul Cod în ce priveşte ancheta preliminară, cu următoarele excepţii: 1) partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor sînt anunţaţi despre terminarea cercetării penale şi trimiterea dosarului la procuror; aceste persoane, însă, nu au dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului; 2) prevederile părţii a doua a articolului 38 din prezentul Cod nu se extind asupra organului de cercetare penală. Dacă nu este de acord cu dispoziţiile procurorului, organul de cercetare penală are dreptul să se plăngă procurorului ierarhic superior fără a suspenda îndeplinirii acestor dispoziţii. Cercetarea penală în cauzele, pentru care ancheta preliminară nu este obligatoare, se sfîrşeşte cu întocmirea rechizitoriului sau a ordonanţei de încetare a procesului. Dacă există unul din temeiurile, prevăzute în articolul 185 din prezentul Cod, organul de cercetare penală încetează procesul printr-o ordonanţă motivată şi trimite procurorului în decurs de douăzeci şi patru de ore o copie de pe această ordonanţă. Dacă există unul din temeiurile, prevăzute de articolul 172 din prezentul Cod, organul de cercetare penală are dreptul să suspende procesul printr-o ordonanţă, trimiţănd în decurs de douăzeci şi patru de ore procurorului o copie de pe aceasta. [Art.102 modificat prin Legea din 01.04.92] Articolul 103. Termenul efectuării cercetării penale În cauzele, pentru care ancheta preliminară este obligatoare, cercetarea penală trebuie să fie terminată cel mult în zece zile de la data pornirii procesului. În cauzele, pentru care ancheta preliminară nu este obligatoare, cercetarea penală trebuie să fie terminată cel mult în timp de o lună din ziua pornirii procesului, incluzănd în acest termen şi întocmirea rechizitoriului sau a ordonanţei de încetare ori de suspendare a procesului. Termenul efectuării cercetării penale, prevăzut de partea a doua a acestui articol, poate fi prelungit de procurorul, care supraveghează nemijlocit efectuarea cercetării penale, dar cel mult cu o lună. În cazuri excepţionale termenul efectuării cercetării penale poate fi prelungit potrivit cu prevederile articolului 116 din prezentul Cod. Articolul 104. Reţinerea persoanei bănuite de săvărşirea unei infracţiuni Organul de cercetare penală, anchetatorul au dreptul să reţină persoana, bănuită de săvărşirea unei infracţiuni, pentru care poate fi aplicată o pedeapsă privativă de libertate, numai în unul din următoarele cazuri: 1) dacă această persoană a fost prinsă asupra faptului sau îndată după săvărşirea infracţiunii; 2) dacă martorii oculari, inclusiv partea vătămată, vor arăta direct că anume persoana dată a săvărşit infracţiunea; 3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei bănuite, asupra sa sau la domiciliu vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii. [Alin.1 art.104 modificat prin Legea din 01.04.92] Dacă alte împrejurări dau temei de a bănui că anume persoana dată a săvărşit infracţiunea, această persoană poate fi reţinută numai în cazul, cănd a încercat să fugă, sau nu are domiciliu stabil, sau nu i s-a putut constata identitatea. Termenul reţinerii nu poate depăşi douăzeci şi patru de ore. Termenul reţinerii nu poate depăşi 72 de ore. [Art.104 al. 3 în redacţia L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242] Despre fiecare caz de reţinere a unei persoane bănuite de săvărşirea unei infracţiuni, organul de cercetare penală, anchetatorul penal sînt obligaţi să întocmească un proces-verbal, în care să indice temeiurile, motivele, ziua şi ora, anul şi luna, locul reţinerii, lămuririle persoanei reţinute. Procesul-verbal cu privire la reţinere este semnat de persoana care l-a întocmit şi de persoana reţinută. În decursul a şase ore de la întocmirea procesului-verbal persoana care l-a întocmit prezintă procurorului o comunicare scrisă privitoare la reţinere. Dacă în decurs de douăzeci şi patru de ore şaptezeci şi două de ore de la întocmirea procesului-verbal de reţinere în instanţa de judecată nu a fost înaintat demers cu privire la emiterea mandatului de arestare, procurorul dă ordonanţă de eliberare a persoanei reţinute. [Art.78¹ al 1 modificat prin L1070/23.05.2002, MO74/11.06.2002 art.604] [Alin.4 art.104 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] Motivele reţinerii se aduc de îndată la cunoştinţa persoanei reţinute numai în prezenţa unui apărărtor, ales sau numit din oficiu. [Alin.5 art.104 modificat prin Legea nr.1419 din 17.12.97] [Alin.3,4,5 în redacţia Legii din 03.11.94] [ Art.104 al.6 în redacţia L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571] [ Art.104 al.6 în redacţia L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571] În cazul reţinerii minorului, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sînt obligaţi să comunice imediat aceasta părinţilor minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc, precum şi conducerii instituţiei de învăţămănt unde învaţă minorul. [Alin.6 art.104 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] [Art.104/1 exclus prin Legea din 03.11.94] [Art.104/1 introdus prin Ucazul din 07.04.77] În cazul reţinerii minorului, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sînt obligaţi să comunice imediat despre aceasta părinţilor sau altor rude ale minorului. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele minorului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară. Articolul 105. Citarea şi interogarea bănuitului Citarea şi interogarea bănuitului se fac în conformitate cu dispoziţiile, prevăzute de articolele 128, 129 şi 132-134 din prezentul Cod, cu privire la interogarea învinuitului. Înainte de interogare bănuitului trebuie să i se spună, ce infracţiune i se impută, făcăndu-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al interogatului. Dacă bănuitul a fost reţinut sau a fost arestat preventiv, i se va lua un interogatoriu, în cazul cănd acceptă interogarea, în prezenţa unui avocat. [Art.105 al. 3 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] CAPITOLUL AL UNSPREZECELEA CONDIŢIILE GENERALE ALE ANCHETEI PRELIMINARE Articolul 106. Organele de anchetă preliminară Ancheta preliminară în cauzele penale se efectuează de anchetatorii penali ai procuraturii, precum şi de anchetatorii penali ai organelor afacerilor interne, anchetatorii penali ai organelor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi anchetatorii penali ai organelor vamale. [Art.106 modificat prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707] [Art.106 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999] [Art.106 modificat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99] [Art.106 modificat prin Legea din 01.04.92] [Art.106 modificat prin Ucazul din 31.05.63] Articolul 107. Obligativitatea anchetei preliminare şi competenţa Ancheta preliminară este obligatoare în toate cauzele, cu excepţia infracţiunilor prevăzute de articolul 105/1, partea întăi a articolului 107, articolele 110, 111, 124, 131, partea întăi a articolului 160/2, articolele 160/3 166, 167, 170, 171, 176, părţile întăi, a doua şi a treia ale articolului 182, articolul 200/2, partea a doua a articolului 201, articolele 210-215, părţile întăi şi a doua ale articolului 218, partea întăi a articolului 220, articolul 237/1 din Codul penal, cu privire la care ancheta preliminară se efectuează numai în cazurile, dacă o socoate necesară procurorul. [Alin.1 art.107 completat prin Legea nr.42-XIV din 04.06.98] Efectuarea anchetei preliminare este obligatoare în toate pricinile cu privire la infracţiunile săvărşite de minori, muţi, orbi, şi de alte persoane, care din cauza defectelor fizice sau psihice nu pot să exercite singure dreptul lor la apărare. În cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 681, 71, 74, 74/1, 74/2, 77-79, 82, 88-94, 102-105, 105/2, 108- 108/2, 112, 114-116/1, părţile a doua şi a treia ale articolului 117, articolele 125 129, 131-144, 155-155/5, 164⁹, 172, 173, 184-189/3, 190-193, 195,200/4, 203/1, 203/2, 203/3, 203/4, 203/6, 204-206, 206/1, 206/2, 210/1, 217, 217/1, partea a doua a articolului 225/4, articolele 228, 229, 233-235/1 239-259, punctele 4 şi 5 ale articolului 260, articolele 261-270 ale Codului penal, ancheta preliminară se efectuează de către anchetatorii penali ai organelor procuraturii, iar în cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 61-67/1, 69, 70, 72, 73, 73/1, 75, 76, 80, 81, punctele 1, 2 şi 3 ale articolului 260 din Codul penal - de asemenea de către anchetatorii penali ai organelor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. [Art.107 al. (3) modificat prin L97/07.03.03, MO56/28.03.03 art.253] Efectuarea anchetei preliminare este obligatoare în toate pricinile cu privire la infracţiunile săvărşite de minori, muţi, orbi, şi de alte persoane, care din cauza defectelor fizice sau psihice nu pot să exercite singure dreptul lor la apărare. În cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 68, 71, 74, 74/1, 74/2, 77-79, 82, 88-94, 102-105, 105/2, 108- 108/2, 112, 114-116/1, părţile a doua şi a treia ale articolului 117, articolele 125 129, 131-144, 155-155/5, 164⁹, 172, 173, 184-189/3, 190-193, 195,200/4, 203/1, 203/2, 203/3, 203/4, 203/6, 204-206, 206/1, 206/2, 210/1, 217, 217/1, partea a doua a articolului 225/4, articolele 228, 229, 233-235/1 239-259, punctele 4 şi 5 ale articolului 260, articolele 261-270 ale Codului penal, ancheta preliminară se efectuează de către anchetatorii penali ai organelor procuraturii, iar în cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 61-67/1, 69, 70, 72, 73, 73/1, 75, 76, 80, 81, punctele 1, 2 şi 3 ale articolului 260 din Codul penal - de asemenea de către anchetatorii penali ai organelor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. [Art.107 al.3 modificat prin L1326/29.09.02, MO137/10.10.02 art.1056] [Art.107 al.3 modificat prin L708/06.12.2001, MO158/27.12.2001 art. 1268] [Alin.3 art.107 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.99] [Alin.3 art.107 modificat prin Legea nr.56-XIV din 10.06.98] [Alin.3 art.107 completat prin Legea nr.42-XIV din 04.06.98] [Alin.3 modificat prin Legea nr.1375-XIII din 19.11.97] În cauzele privind infracţiunile prevăzute la art.155⁶, 158, 159, 164¹-164⁸ din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează de către anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, iar în cauzele privind infracţiunile prevăzute la art.75, 84, 155¹-155⁷, 184-189³, 209 din Codul penal - de asemenea, de către anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în cazul pornirii procesului penal de către aceste organe. [Art.107 al.4 inclus prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707 al 4-7 devin 58] În cauzele referitoare la infracţiunile, prevăzute de articolele 75, 83, 84, 95-99, partea a doua a articolului 101, articolul 106, părţile a doua - a patra ale articolului 107, articolele 107/1, 112/2, 112/3, 113, 113/1, 113²,119-122/2, 125, 126, 126/1, 126/2, 127, 128, 130, 158 155/6, 158, 159 partea a doua a articolului 160/2, articolele 161/2, 161/3, 164, 164/1-164/7, 168, 169, 174, partea a doua a articolului 174/1, articolele 174/2, 175, 176¹-176⁷, 177, 177/2, 178-179/1, 179/3, 180, părţile a patra, a cincea, a şasea ale articolului 182, articolele 182/1, 189/1, 189/2, articolul 199 alineatul 1, articolele 200, 200/1, 200/3, 207-209/1, partea a treia a articolului 218, articolul 219, partea a doua a articolului 220, 220¹, articolele 222-225/7, 226-227/2, 230-232, 236, 237 din Codul penal în toate cauzele referitoare la infracţiunile săvărşite de minori, cu excepţia infracţiunilor indicate în alineatul trei al prezentului articol, ancheta penală o efectuează de asemenea anchetatorii penali ai organelor afacerilor interne. [Art.107 al.5 modificat prin L1319/26.07.2002, MO115/08.08.02 art.937 ] [Art.107 al.5 modificat prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707] [Art.107 al. 4 modificat prin L830/07.02.2002, MO46/28.03.2002 art.304] [Art.107 a.4 completat prin L754/21.12.2001, MO21/05.02.2002, art.90] [Art.107 a.4 modificat prin L450/30.07.2001, MO97/17.08.2001, art.803] [Alin.4 art.107 modificat prin Legea nr.254-XIV din 24.12.98] [Alin.4 art.107 modificat prin Legea nr.1326-XIII din 25.09.97] [Alin.4 art.107 completat prin Legea nr.1146-XIII din 09.04.97] [Alin.4 art.107 completat prin Legea nr.1144-XIII din 09.04.97] [Art.107 al.6 în redactia L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707] În cauzele referitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 75, 85, 123, 164⁸ , 123/1 din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează de organul care a pornit procesul penal. [Art.107 al.5 modificat prin L609/02.11.2001, MO150/11.12.2001, art.1189] [Alin.5 art.107 modificat prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99] [Alin.5 art.107 completat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99] În cauzele privind infracţiunile prevăzute la art.75 şi 164⁸ din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează şi de către anchetatorii penali ai Departamentului Vamal, iar în cauzele prevăzute la art.85, 123, 123¹ din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează de organul care a pornit procesul penal. În cauzele privitoare la infracţiunile prevăzute de articolele 86, 87, 194, 196-199/1, 202, 203 din Codul penal ancheta preliminară se efectuează de organul, în competenţa căruia se află infracţiunea, în legătură cu care a fost pornit procesul. [Alin.6 art.107 modificat prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98] [Alin.6 art.107 modificat prin Legea nr.1326-XIII din 25.09.97] În cazul în care în procesul anchetei se stabilesc indicii unei noi infracţiuni, precum şi în cazul conexării mai multor cauze a căror anchetare ţine de competenţa diferitelor organe, ancheta va fi efectuată de organul care primul a pornit procesul penal fie, la indicaţia procurorului, de organul competent să ancheteze infracţiunea cea mai gravă. [Alin.7 art.107 introdus prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99] [Art.107 modificat prin Legea nr.827 din 03.05.96] [Art.107 modificat prin Legea nr.826 din 03.05.96] [Art.107 modificat prin Legea nr.778 din 13.03.96] [Art.107 modificat prin Legea nr.724 din 06.02.96] [Art.107 modificat prin Legea nr.695 din 19.12.95] [Art.107 modificat prin Legea nr.500 din 15.06.95] [Art.107 modificat prin Legea nr.480 din 06.06.95] [Art.107 modificat prin Legea nr.316 din 09.12.94] [Art.107 modificat prin Legea nr.192 din 20.07.94] [Art.107 modificat prin Legea nr.51 din 14.04.94] [Art.107 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] [Art.107 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93] [Art.107 modificat prin Legea nr.1295 din 23.02.93] [Art.107 modificat prin Legea nr.990 din 01.04.92] [Art.107 modificat prin Legea nr.634 din 10.06.91] [Art.107 modificat prin Legea nr.502 din 15.02.91] [Art.107 modificat prin Legea nr.500 din 15.02.91] [Art.107 modificat prin Legea nr.499 din 15.02.91] [Art.107 modificat prin Legea nr.496 din 15.02.91] [Art.107 modificat prin Legea nr.77 din 05.06.90] [Art.107 modificat prin Legea nr.76 din 05.06.90] [Art.107 modificat prin Ucazul din 21.06.89] [Art.107 modificat prin Ucazul din 12.04.89] [Art.107 modificat prin Ucazul din 09.06.88] [Art.107 modificat prin Ucazul din 03.11.87] [Art.107 modificat prin Ucazul din 29.10.87] [Art.107 modificat prin Ucazul din 28.10.87] [Art.107 modificat prin Ucazul din 27.07.87] [Art.107 modificat prin Ucazul din 17.06.86] [Art.107 modificat prin Ucazul din 29.11.85] [Art.107 modificat prin Ucazul din 05.09.85] [Art.107 modificat prin Ucazul din 20.02.85] Procurorul General, în caz de necesitate şi în interesul anchetei, poate dispune prin ordonanţă efectuarea anchetei preliminare de către anchetatorii penali ai oricărui organ, indiferent de competenţă. [Art.107 al.9 introdus prin L1561/19.12.02, MO178/27.12.02 art.1358] Articolul 108. Participarea obştimii la descoperirea infracţiunilor Organele de urmărire penală sînt obligate să folosească pe larg ajutorul obştimii atăt pentru descoperirea infracţiunilor, cît şi pentru scoaterea la iveală şi lichidarea cauzelor şi condiţiilor, ce au contribuit la săvărşirea lor, precum şi pentru găsirea persoanelor, care au săvărşit infracţiunea. Articolul 109. Începerea anchetei preliminare Ancheta preliminară se efectuează numai după pornirea procesului penal şi în modul, stabilit de prezentul Cod. Anchetatorul penal este obligat să înceapă imediat efectuarea anchetei penale în procesul, care a fost pornit de el sau i-a fost trimis. Dacă procesul penal a fost pornit de către anchetatorul penal şi tot el reţine dosarul pentru a face ancheta, se întocmeşte o singură ordonanţă de pornire a procesului penal şi de reţinere a dosarului. Dacă anchetatorul penal va efectua ancheta într-un proces, pornit de procuror el întocmeşte o ordonanţă aparte de reţinere a dosarului. Anchetatorul penal trimite procurorului copiile acestor hotărări cel mult în termen de douăzeci şi patru de ore. [Alin.2 art.109 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 110. Efectuarea anchetei penale de mai mulţi anchetatori Dacă o cauză este complicată sau de mari proporţii, ancheta preliminară poate fi încredinţată cătorva anchetatori. Despre aceasta se face menţiune în ordonanţa de pornire a procesului sau se întocmeşte o ordonanţă aparte. Unul dintre anchetatori reţine dosarul şi conduce acţiunile celorlalţi anchetatori. În acest caz bănuitului, învinuitului, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile li se aduc la cunoştinţă numele tuturor anchetatorilor penali, şi totodată, li se lămureşte, că au dreptul să recuze pe oricare din ei. Articolul 111. Locul de efectuare a anchetei preliminare Ancheta preliminară se efectuează în localitatea, unde a fost săvărşită infracţiunea. Pentru ca cercetările să se facă cît mai repede, mai obiectiv şi mai deplin, ele pot fi efectuate şi de organele locului, unde s-a descoperit infracţiunea, şi de cele ale locului unde se află bănuitul, inculpatul sau majoritatea martorilor. [Alin.1 art.111 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99] Constatănd, că cauza dată nu intră în competenţa lui, anchetatorul penal este obligat să efectueze toate actele de urmărire, ce nu pot fi amănate, şi apoi să înainteze dosarul procurorului, pentru ca acesta să-l trimită anchetatorului competent. Dacă locul săvărşirii infracţiunii nu este cunoscut, ancheta preliminară se efectuează de anchetatorul, în a cărui rază de activitate s-a descoperit infracţiunea domiciliază învinuitul. Procurorul general şi locţiitorul lui pot dispune trecerea cauzei de la un anchetator penal la altul, dacă socot că aceasta este necesar. Procurorul de sector sau municipal poate dispune trecerea cauzei de la un anchetator penal la altul în limitele teritoriului deservit de el. [Alin.5 art.111 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99] [Art.111 modificat prin Legea din 03.11.94] Articolul 112. Inadmisibilitatea conflictelor de competenţă între anchetatorii penali Nu se admit conflicte de competenţă între anchetatorii penali. Conflictul de competenţă între anchetatorii penali se rezolvă de procurorul raionului, unde s-a început ancheta. Conflictul de competenţă între anchetatorii diferitelor raioane se rezolvă de Procurorul general sau locţiitorul lui. [Alin.3 art.112 modificat prin Legea din 03.11.94] [Alin.4 art.112 exclus prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 113. Conexarea şi disjungerea pricinilor penale Cănd mai multe persoane sînt învinuite a fi coparticipate la săvărşirea unei sau mai multor infracţiuni sau o singură persoană este învinuită de săvărşirea mai multor infracţiuni, dosarele pot fi conectate într-un singur dosar de către organele de anchetă preliminară, precum şi de către instanţa de judecată, în cazul în care acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă, iar la cererea procurorului - şi în celelalte cazuri, pentru a îndeplini prevederile art.221 din prezentul Cod. [Art.113 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Disjungerea unei cauze privitoare la persoane - coparticipante la săvărşirea unei infracţiuni sau mai multor infracţiuni - se admite, cănd împrejurările cauzei o cer şi această disjungere nu se va răsfrănge negativ asupra desfăşurării depline şi obiective a anchetei preliminare şi dezbaterilor judiciare. Dacă la săvărşirea infracţiunii a participat împreună cu persoana vărstnică şi un minor, cauza privitoare la acesta trebuie să se disjungă pe cît se poate, formănd un dosar separat. Dacă Procurorul General şi locţiitorul lui au confirmat că probele adunate în privinţa unei persoane concrete referitor la episoade aparte ale cauzei sînt suficiente pentru întocmirea unei încheieri de acuzare, ei sînt în drept să dea indicaţie scrisă privitoare la terminarea cercetării şi trimiterea dosarului în judecată referitor la aceste episoade. În acest caz instanţa de judecată examinează cauza în limitele acuzării formulate. Examinarea altor episoade ale cauzei se efectuează în conformitate cu prezentul Cod. [Art.113 completat prin Legea din 03.11.94] Articolul 114. Diferite însărcinări Dacă este necesar a se efectua diferite acte de urmărire penală într-o altă localitate, anchetatorul penal are dreptul să le facă personal sau să însărcineze în acest scop pe anchetatorul sau organul de cercetare penală corespunzător, care este obligat să îndeplinească însărcinarea cu privire la efectuarea unor acte de urmărire penală într-un termen de cel mult zece zile. [Art.114 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99] [Art.114 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 115. Procesul-verbal privind un act de urmărire Procesul-verbal privind un act de urmărire se întocmeşte în timpul efectuării acestui act sau imediat după terminarea lui de către anchetatorul penal. Acest proces-verbal cuprinde: locul şi data efectuării actului de urmărire penală; data începerii şi terminării lui; funcţia şi numele de familie ale persoanei, care a întocmit procesul-verbal; numele de familie, prenumele şi numele după tată ale tuturor persoanelor, care au participat la efectuarea actului de urmărire penală iar dacă e necesar, şi adresele lor; descriera actului de urmărire penală şi împrejurările esenţiale pentru cauză, descoperite cu prilejul efectuării lui. Dacă la efectuarea actului de urmărire se aplică fotografierea, filmarea, înregistrarea sonoră, înregistrarea video, ascultarea convorbirilor telefonice şi altor convorbiri, sau au fost făcute mulaje şi tipare de urme, în procesul-verbal urmează să fie, de asemenea, indicate şi mijloacele tehnice, aplicate la efectuarea actului respectiv de urmărire condiţiile şi modul de folosire a lor, obiectele, la care au fost aplicate aceste mijloace, precum şi rezultatele obţinute. În procesul-verbal se menţionează, de asemenea, că înainte de a se aplica mijloacele tehnice s-a comunicat despre aceasta persoanelor, care participă la efectuarea actului de urmărire. Procesul-verbal se citeşte tuturor persoanelor, care au participat la actul de urmărire, explicăndu-li-se, totodată, că au dreptul de a face observaţii, iar acestea urmează să fie consemnate în procesul-verbal. Procesul-verbal se semnează de anchetatorul penal, persoana interogată sau audiată, interpret, specialist, martorii asistenţi şi celelalte persoane, care participă la efectuarea actului de urmărire penală. La procesul-verbal se anexează clişeele şi fotografiile, peliculele, casetele video, diapozitivele, fonogramele, planurile, schemele, mulajele şi tiparele de urme, executate la efectuarea actelor de urmărire. [Art.115 modificat prin Legea din 03.11.94] [Art.115 modificat prin Legea din 04.08.92] [Art.115 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 115/1. Aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video la interogatoriu În baza hotărării anchetatorului penal la interogarea învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii vătămate pot fi aplicate înregistrări sonore şi înregistrări video. Înregistrarea sonoră şi înregistrarea video pot fi aplicate, de asemenea, la cererea învinuitului, bănuitului, martorului sau a părţii vătămate. Anchetatorul penal ia hotărărea privind înregistrarea sonoră şi înregistrarea video şi comunică persoanei interogate faptul acesta înainte de interogatoriu. Înregistrarea sonoră şi înregistrarea video trebuie să reflecte datele menţionate în articolul 115 alineatul doi din prezentul Cod, precum şi întreaga desfăşurare a interogatoriului. Nu se admite înregistrarea sonoră sau înregistrarea video a unei părţi din interogatoriu, precum şi repetarea specială pentru înregistrarea sonoră sau înregistrare video a declaraţiilor făcute în cadrul aceluiaşi interogatoriu. După terminarea interogatoriului înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se reproduc în întregime în faţa persoanei interogate. Completările la înregistrarea sonoră şi la înregistrarea video a declaraţiilor făcute de persoana interogată de asemenea pe fonogramă şi pe casetă video. Înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se încheie cu declaraţia persoanei interogate, care confirmă justeţea lor. Declaraţiile obţinute în timpul interogatoriului cu aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video se înscriu în procesul-verbal al interogatoriului în conformitate cu prevederile prezentului Cod. Procesul-verbal al interogatoriului trebuie să conţină de asemenea: menţiunea privitoare la aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video şi informarea asupra acestui fapt a persoanei interogate; date cu privire la mijloacele tehnice şi condiţiile înregistrării sonore şi înregistrării video; declaraţia persoanei interogate privind aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării video; menţiunea privind reproducerea înregistrării sonore şi înregistrării video în faţa persoanei interogate; certificarea justeţei procesului-verbal, a înregistrării sonore şi înregistrării video de către persoana interogată şi anchetatorul penal. Fonograma şi caseta video se păstrează în dosar şi, după terminarea anchetei preliminare, se sigilează. În caz de reproducere a înregistrării sonore şi înregistrării video a declaraţiilor la efectuarea unui alt act de urmărire, anchetatorul penal este obligat să facă despre aceasta o menţiune în procesul-verbal al actului de urmărire respectiv. [Art.115/1 în redacţia Legii din 03.11.94] [Art.115/1 introdus prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 116. Termenele anchetei preliminare Ancheta preliminară în pricinile penale trebuie să fie terminată în cel mult două luni. Acest termen cuprinde timpul din ziua pornirii procesului şi pănă în momentul cănd dosarul a fost înaintat procurorului împreună cu concluziile de învinuire sau cu ordonanţa de trimitere a cauzei la instanţa de judecată, care urmează să examineze chestiunea aplicării de măsuri de constrăngere cu caracter medical, sau pănă la încetarea ori suspendarea procesului penal. Termenul anchetei preliminare, stabilit la alineatul unu al prezentului articol, poate fi prelungit pănă la 6 luni de către procurorul de sector şi asimilaţii acestuia ori adjuncţii lor, pănă la 9 luni - de către procurorul judeţean sau adjunctul acestuia, iar pe mai mult timp - de către Procurorul General sau adjuncţii acestuia. [Alin.2 art.116 în redacţia Legii nr.766-XIV din 24.12.99] [Alin.2 art.116 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99] În caz dacă se redeschide un proces suspendat sau plasat, termenul anchetei se stabileşte de procurorul care o supraveghează şi el nu va depăşi o lună din momentul primirii dosarului pentru anchetă. [Alin.3 art.116 completat prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99] După aceea prelungirea termenului se face potrivit dispoziţiilor generale. Dacă este nevoie de a prelungi termenul anchetei penale, anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă în acest sens şi o prezintă procurorului respectiv înainte de expirarea termenului anchetei preliminare. Timpul în care învinuitul şi apărătorul acestuia iau cunoştinţă de materialele dosarului penal nu se ia în calcul la stabilirea termenului anchetei penale. [Art.116 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.116 modificat prin Legea din 03.11.94] [Art.116 modificat prin Legea din 14.04.94] [Art.116 modificat prin Legea din 01.04.92] Articolul 116/1. Participarea specialistului În cazurile, prevăzute de prezentul Cod, anchetatorul penal are dreptul să citeze pentru participare la actul de anchetă pe un specialist, care nu este cointeresat în rezultatele procesului. Cererea anchetatorului penal cu privire la citarea specialistului este obligatoare pentru conducătorul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei, în care lucrează specialistul. Înainte de a începe efectuarea actului de urmărire, la care participă specialistul, anchetatorul penal stabileşte identitatea şi competenţa specialistului, precum şi în ce raporturi se află el cu învinuitul şi cu partea vătămată, anchetatorul penal explică specialistului drepturile şi îndatoririle lui şi-l previne despre răspunderea pentru refuzul sau înlăturarea de a îndeplini îndatoririle sale, ceea ce se menţionează în procesul-verbal al actului de urmărire respectiv şi se certifică prin semnătura specialistului. Specialistul este obligat: să se prezinte la citare; să participe la efectuarea actului de urmărire, folosind cunoştinţele sale de specialitate şi deprinderile pentru a-l ajuta pe anchetatorul penal la descoperirea, păstrarea şi excluderea probelor; să atragă atenţia anchetatorului penal asupra împrejurărilor, legate de descoperirea, păstrarea şi excluderea probelor; să dea explicaţii cu privire la actele ce le efectuează. Specialistul are dreptul să facă declaraţii, care urmează să fie consemnate în procesul-verbal, legate de descoperirea, asigurarea păstrării şi excluderea probelor. Pentru refuzul de a-şi îndeplini îndatoririle sau pentru eschivarea de la acestea, specialistului i se poate aplica o amendă judiciară conform art.228¹ din prezentul Cod. [Art.116¹ al. 5 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Specialistul nu poate lua parte la procesul penal, dacă există vre-unul din motivele, prevăzute de articolul 163 din prezentul Cod. Participarea mai înainte la proces a persoanei în calitate de specialist nu poate servi ca motiv pentru recuzarea lui. Chestiunea cu privire la recuzarea specialistului se rezolvă în modul, prevăzut de articolul 119 din prezentul Cod. [Art.116/1 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] [Art.116/1 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.116/1 introdus prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 117. Participarea martorilor asistenţi Cănd se efectuează o cercetare la faţa locului, o percheziţie domiciliară, ridicare de obiecte sau documente, percheziţie corporală, sechestrare de bunuri, prezentare de persoane sau obiecte spre recunoaştere, precum şi în alte cazuri, prevăzute de prezentul Cod, este obligatoare prezenţa a cel puţin doi martori asistenţi. Poate fi martor asistent orice persoană, care nu este interesată în cauză. Martorul asistent trebuie să ateste faptul, conţinutul şi rezultatele actelor, la care a asistat. El are dreptul să facă observaţii în legătură cu actele efectuate. Observaţiile martorului asistent trebuie să fie consemnate în procesul-verbal al actului de urmărire penală corespunzător. Înainte de a începe efectuarea actului de urmărire penală la care urmează să participe martorii asistenţi, anchetatorul penal explică acestora drepturile şi îndatoririle lor. Dacă o persoană se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor de martor asistent, instanţa de judecată poate să-i aplice o sancţiune bănească în mărime de pănă la trei salarii minime în modul prevăzut în articolul 294 din prezentul Cod. Sancţiunea bănească se aplică în baza ordonanţei persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal sau a procurorului. [Alin.4 art.117 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 118. Interpretul Interpret este persoana, care, cunoscănd limbile necesare pentru traducere, este desemnată în acest scop de organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procuror sau instanţa de judecată în cazurile, prevăzute de articolul 11 din prezentul Cod. Interpretul este obligat să se prezinte la chemare şi să facă traducerea completă şi exactă a ceea ce i s-a încredinţat. În caz că a tradus intenţionat greşit, interpretul poartă răspundere în conformitate cu articolul 196 din Codul penal, iar dacă nu se prezintă la chemare sau se sustrage de la îndeplinirea îndatoririlor sale, el poartă răspundere potrivit cu articolul 197 din Codul penal. Prevederile acestui articol se aplică şi persoanei, care înţelege semnele celor muţi sau surzi şi care a fost chemată să participe la proces. Articolul 119. Recuzarea interpretului Interpretul nu poate să participe la proces, dacă există vre-unul din motivele, prevăzute de articolul 22 din prezentul Cod, precum şi în cazul, cănd se va constata incompetenţa lui. Interpretul poate fi recuzat de către învinuit, reprezentantul legal şi apărătorul lui, de către bănuit, procuror, acuzatorul obştesc, precum şi de către partea vătămată şi de către reprezentantul ei, partea civilă partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor. Nu poate constitui motiv de recuzare faptul că acelaşi interpret a mai luat parte la proces. Chestiunea recuzării interpretului se rezolvă în cursul cercetării penale sau anchetei preliminare corespunzător de persoana care efectuează cercetarea, anchetatorul penal sau procuror, iar la instanţa de judecată de judecătorul sau - de completul, care judecă procesul. [Art.119 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.119 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.119 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 120. Acţiunea civilă în procesul penal Acţiunea civilă poate fi intentată din momentul pornirii procesului penal pănă la încetarea anchetei judecătoreşti. Dacă acţiunea civilă, intentată la instanţa civilă, a fost respinsă, reclamantul nu are dreptul de a intenta a doua oară aceeaşi acţiune în cadrul procesului penal. Procurorul intentează sau susţine acţiunea civilă intentată de partea vătămată, dacă aceasta o cere apărarea intereselor de stat sau obşteşti ori a drepturilor cetăţenilor. Acţiunea civilă în procesele penale este scutită de taxele de stat. Proba acţiunii civile, intentate în cadrul procesului penal, se face potrivit cu dispoziţiile prevăzute de prezentul Cod. Persoana, care n-a intentat acţiunea civilă în cadrul procesului penal, precum şi persoana, a cărei acţiune civilă a rămas nesoluţionată, au dreptul de a intenta o asemenea acţiune unui proces civil. [Partea 2 art.120 modificată prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 121. Asigurarea acţiunii civile, a eventualei confiscări a averii Anchetatorul penal, dacă constată din dosar că prin infracţiunea comisă victimei i s-au adus prejudicii materiale, este dator să explice acesteia sau reprezentantului ei dreptul de a intenta o acţiune civilă, menţionănd lucrul acesta într-un proces-verbal sau într-o notificare în scris. Dacă victima a intentat o acţiune civilă, anchetatorul penal este dator să redacteze o decizie despre recunoaşterea victimei drept parte civilă sau despre refuzul de a o recunoaşte ca o astfel de parte. Decizia este comunicată persoanei care a intentat acţiunea. Totodată anchetatorul penal este obligat să ia măsuri de asigurare a acţiunii civile. La cercetarea dosarului, în cazul descoperirii bunurilor bănuitului sau învinuitului destinate sau folosite pentru săvărşirea infracţiunii sau dobăndite ca urmare a săvărşirii infracţiunii, precum şi a veniturilor obţinute prin folosirea bunurilor şi valorilor dobăndite pe cale criminală, anchetatorul penal este dator să ia măsuri de contracarare a dosirii acestor bunuri pentru asigurarea unei eventuale confiscări a averii dacă este comisă o infracţiune ce poate atrage după sine aplicarea unei sancţiuni sub forma confiscării averii. Modul de asigurare a acţiunii civile, a eventualei confiscări a averii este stabilit de articolele 155 şi 156 din prezentul Cod. [Art.121 în redacţia Ucazului din 29.03.90] [Art.121 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 122. Inadmisibilitatea destăinuirii materialelor anchetei preliminare Materialele anchetei preliminare nu se pot da publicităţii decăt cu autorizaţia anchetatorului penal sau procurorului şi numai în măsura, în care ei socot, că aceasta este posibil. În cazurile necesare anchetatorul penal previne pe martor, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau pe reprezentanţii lor, pe apărător, pe expert, specialist, interpret, martorii asistenţi şi celelalte persoane care asistă la efectuarea actelor de urmărire, că nu au voie să destăinuiască materialele anchetei preliminare fără autorizaţia lui. Aceste persoane vor da o declaraţie scrisă în sensul că au fost prevenite despre răspunderea pe care o poartă conform articolului 198 din Codul penal. Destăinuirea materialelor anchetei preliminare de către anchetator, procuror sau de către persoana abilitată cu controlul asupra activităţii lor în perioada desfăşurării ei, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora, precum şi dacă l-au făcut pe vinovat să se eschiveze de răspundere, se pedepseşte conform articolului 198 din Codul penal. [Alin.3 art.122 introdus prin Legea nr.1044-XIII din 17.12.96] [Partea 2 art.122 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 123. Obligativitatea admiterii cererilor, care prezintă interes pentru cauză Anchetatorul penal nu are dreptul să respingă cererea bănuitului, învinuitului sau apărătorului acestuia, precum şi a părţii vătămate şi a reprezentantului ei, părţii civile, părţii civilmente responsabilă sau a reprezentanţilor lor de a se asculta martori, a se efectua o expertiză şi alte acte de urmărire în vederea străngerii probelor, dacă împrejurările, a căror constatare o cer, ar putea prezenta importanţă pentru cauză. Împrejurări ce prezintă importanţă pentru cauză sînt cele arătate în articolele 14 şi 52-54 din prezentul Cod, precum şi alte împrejurări, a căror constatare ar putea să contribuie la cercetarea dreaptă a cauzei. Rezultatele examinării cererii se comunică persoanei, care a făcut-o. Dacă cererea este respinsă în totul sau în parte, anchetatorul penal este obligat să întocmească o ordonanţă cu indicarea motivelor respingerii. [Partea 1 art.123 modificată prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 124. Adeverirea refuzului sau neputinţei de a semna procesul-verbal privind un act de urmărire Dacă învinuitul, bănuitul, martorul sau altă persoană refuză să semneze procesul-verbal al actului de urmărire, se face menţiune în procesul-verbal, care va fi semnată pentru conformitate de către persoana ce a efectuat actul. Celui ce a refuzat să semneze procesul-verbal trebuie să i se dea posibilitatea să explice cauzele refuzului, iar lămuririle lui trebuie consemnate în procesul-verbal. Dacă învinuitul, bănuitul, martorul sau partea vătămată nu poate semna procesul-verbal de interogare sau audiere din cauza vre-unui defect fizic, anchetatorul penal cheamă o persoană străină, care, cu consimţămăntul persoanei ascultate, certifică cu semnătura sa exactitatea înscrierii declaraţiilor ei. Procesul-verbal va fi semnat şi de anchetatorul penal. Dacă o persoană din cauza defectelor fizice nu poate semna procesul-verbal al vre-unui act de urmărire, se face menţiune despre aceasta în procesul-verbal, semnată pentru conformitate de către anchetatorul penal şi martorii asistenţi. Articolul 125. Măsurile în vederea lichidării cauzelor şi a condiţiilor, care au contribuit la săvărşirea infracţiunii Dacă ancheta penală a constat existenţa unor cauze şi condiţii, care au contribuit la săvărşirea infracţiunii, anchetatorul penal este obligat să ea măsurile, prevăzute de articolul 54/1 din prezentul Cod. [Art.125 modificat prin Ucazul din 01.12.83] CAPITOLUL AL DOISPEZECELEA PUNEREA ÎN VEDERE A ÎNVINUIRII ŞI INTEROGAREA ÎNVINUITULUI Articolul 126. Punerea sub învinuire Cănd există dovezi, că infracţiunea a fost săvărşită de o anumită persoană, anchetatorul penal dă o ordonanţă de punere sub învinuire a acestei persoane. Articolul 127. Ordonanţa de punere sub învinuire Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă; data şi locul întocmirii ei; de cine a fost întocmită ordonanţa; numele de familie, prenumele, numele după tată şi vărsta învinuitului; infracţiunea, de săvărşirea căreia este învinuită persoana dată, arătăndu-se data, locul şi alte împrejurări, legate de săvărşirea infracţiunii, în măsura în care au fost stabilite prin materialele din dosar; textul legii penale, care prevede răspunderea pentru această infracţiune. Dacă învinuitului i se impută mai multe infracţiuni, prevăzute de diferite articole ale legii penale, în ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să se arate ce fapte concrete se impută învinuitului la fiecare din articolele legii penale. Articolul 128. Citarea învinuitului Învinuitul, care se află în libertate, este chemat la anchetatorul penal printr-o citaţie. Citaţia se înmănează învinuitului, iar adeverinţa cu indicarea datei primirii citatei se restituie anchetatorului penal. Citaţia poate fi transmisă şi printr-o telefonogramă sau telegramă. În citaţie să se arate: cine anume este chemat în calitate de învinuit, unde şi la cine, ziua şi ora cănd trebuie să se prezinte, urmările neprezentării. În caz de lipsă temporară a învinuitului, citaţia se înmănează, contra adeverinţă de primire, cuiva din membrii adulţi ai familiei, ce locuiesc împreună cu el, ca să o transmită; dacă aceasta nu este posibil citaţia se înmănează organizaţiei de exploatare a locuinţelor, administraţiei întreprinderii sau instanţei, unde lucrează învinuitul sau organului executiv al autoadministrării locale. Citarea în calitate de învinuit a unei persoane, care a împlinit şaisprezece ani, se face, de regulă, prin părinţii ei sau prin alţi reprezentanţi legali. Învinuitul, care se află sub arest, se citează prin administraţia locului de deţinere. [Alin.3 art.128 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 129. Obligativitatea prezentării învinuitului Învinuitul citat de anchetatorul penal este obligat să se prezinte la termenul fixat. Dacă învinuitul n-a putut să se prezinte la termenul fixat din cauză că a primit cu întărziere citaţia sau că a fost bolnav sau împiedicat de vre-o altă împrejurare, aceste motive de neprezentare a lui se consideră întemeiate. Dacă învinuitul nu s-a prezentat fără a avea motive întemeiate, se poate dispune aducerea silită a lui. Aducerea silită a învinuitului fără citare prealabilă se poate aplica numai în cazul, cănd învinuitul se ascunde de urmărire sau nu are un domiciliu stabil. Învinuitul nu poate fi adus noaptea, cu excepţia cazurilor, ce nu suferă amănare. Se consideră noapte timpul între orele 10 seara şi 6 dimineaţa. Privitor la aducerea silită anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă, care se aduce la cunoştinţa învinuitului. Aducerea silită dispusă de anchetatorul penal se efectuează de organele poliţiei. [Alin.7 art.129 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 130. Punerea în vedere a învinuirii Punerea în vedere a învinuirii trebuie să se facă cel tărziu peste două zile din momentul întocmirii ordonanţei de punere sub învinuire şi nici într-un caz mai tărziu decăt în ziua prezentării învinuitului sau a aducerii lui silite. Anchetatorul penal, după ce stabileşte identitatea învinuitului, îi aduce la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire şi-i lămureşte conţinutul ei. Îndeplinirea acestor acte se atestă cu semnăturile învinuitului şi anchetatorul penal pe ordonanţă; totodată se indică data cănd a fost pusă în vedere învinuirea. Dacă învinuitul refuză să semneze, anchetatorul penal procedează potrivit prevederilor articolului 124 din prezentul Cod. Odată cu punerea în vedere a învinuirii, se explică învinuitului drepturile, pe care le are în virtutea articolului 42 din prezentul Cod, precum şi că recunoaşterea sinceră este o circumstanţă atenuantă şi aceasta se atestă cu semnătura lui în procesul-verbal al interogatoriului. [Alin.4 art.130 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 131. Schimbarea învinuirii Dacă apar temeiuri pentru o schimbare a învinuirii puse în vedere sau completarea ei, anchetatorul penal este obligat să pună în vedere învinuitului noua învinuire procedănd în conformitate cu prevederile articolelor 126, 127 şi 130 din prezentul Cod. Dacă în cursul anchetei preliminare, învinuirea pusă în vedere nu s-a confirmat într-o anumită parte a ei, anchetatorul penal dă o ordonanţă, prin care încetează procesul privitor la această parte, şi-l anunţă despre aceasta pe învinuit. Articolul 132. Interogarea învinuitului Anchetatorul penal este obligat să ea un interogatoriu învinuitului , dacă acesta acceptă să facă declaraţii, îndată după punerea în vedere a învinuirii. Nu se permite interogarea învinuitului în timpul nopţii, decăt în cazurile ce nu suferă amănare. La începutul interogatoriului anchetatorul îl întreabă pe învinuitul, care acceptă să facă declaraţii, dacă recunoaşte învinuirea ce i se aduce, apoi propune acestuia să dea o declaraţie scrisă personal cu privire la învinuirea ce i se aduce, iar dacă învinuitul refuză să depună declaraţia scrisă personal sau nu o poate scrie, anchetatorul ascultă declaraţiile lui şi îi pune întrebări, dacă este necesar şi se întocmeşte un proces-verbal. Ascultarea învinuitului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a depus anterior. Învinuitul nu poate prezenta sau citi o declaraţie scrisă de mai înainte, însă se poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut. Învinuiţii, chemaţi în aceeaşi pricină, sînt interogaţi separat, anchetatorul penal luînd măsuri, ca ei să nu poată comunica între dănşii. La interogarea învinuitului, care n-a împlinit încă şaisprezece ani, trebuie să participe în mod obligator un părinte, tutorele sau o altă persoană responsabilă pentru el şi un pedagog. Pedagogul poate participa şi la interogarea unui minor mai mare de şaisprezece ani, dacă s-a constatat, că acesta e debil mintal. Pedagogul care participă la interogatoriu, poate, cu învoirea anchetatorului penal, să pună întrebări învinuitului. După terminarea interogatoriului pedagogul, care a participat la interogatoriu, are dreptul să ea cunoştinţă de procesul-verbal al interogatoriului şi să facă observaţii scrise cu privire la exactitatea şi plinătatea celor consemnate în procesul-verbal. Înainte de începerea interogării minorului anchetatorul penal este obligat să explice pedagogului drepturile lui. Despre aceasta se va face menţiune în procesul-verbal al interogatoriului. [Art.132 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.132 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 133. Procesul-verbal de interogare a învinuitului Ori de căte ori îl interoghează pe învinuit, anchetatorul penal întocmeşte în proces-verbal. Procesul-verbal al interogatoriului trebuie să cuprindă datele referitoare la persoana învinuitului: numele de familie, prenumele şi numele după tată; anul şi locul naşterii (iar pentru minori - ziua, luna şi anul naşterii); cetăţenia, studiile, naţionalitatea, situaţia familială, locul de muncă, ocupaţia sau funcţia domiciliul, dacă a mai fost condamnat, precum şi alte date, care se vor dovedi necesare în legătură cu împrejurările cauzei. Declaraţiile învinuitului se expun în procesul-verbal la persoana întăia şi, pe cît e posibil, cuvănt cu cuvănt; dacă e necesar, se consemnează întrebările puse învinuitului şi răspunsurile lui. După terminarea interogatoriului procesul-verbal se dă învinuitului ca să-l citească sau, la cererea lui, i se citeşte de către anchetatorul penal, făcăndu-se despre aceasta menţiune în procesul-verbal. Învinuitul are dreptul să ceară, ca să se facă adăugiri în procesul-verbal sau să se introducă în el îndreptări, potrivit cu declaraţiile lui. Aceste adăugiri şi îndreptări trebuie să fie făcute în mod obligator în procesul-verbal. După citirea procesului-verbal învinuitul confirmă, că declaraţiile lui au fost înscrise just şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal înainte de semnătura învinuitului. Dacă procesul-verbal este scris pe căteva pagini, învinuitul semnează fiecare pagină în parte. Dacă la interogarea învinuitului a asistat procurorul, apărătorul expertul, interpretul sau un pedagog, vor semna şi ei procesul-verbal. Dacă învinuitului i se i-a interogatoriul prin interpret, procesul-verbal al interogatoriului trebuie să cuprindă menţiunea, că interpretului i s-au explicat îndatoririle sale şi că a fost prevenit asupra răspunderii ce o poartă în caz dacă traducerea este făcută intenţionat greşit. Toate acestea se atestă prin semnătura interpretului. În procesul-verbal se menţionează, de asemenea, că învinuitului i s-a explicat, că are dreptul de a-l recuza pe interpret, precum şi declaraţiile învinuitului în legătură cu aceasta. Interpretul semnează fiecare pagină din procesul-verbal şi procesul-verbal în întregime. Învinuitul confirmă prin semnătura sa la sfărşitul procesului-verbal, că traducerea procesului-verbal, ce i s-a făcut oral, corespunde declaraţiilor sale. Dacă procesul-verbal al interogatoriului a fost tradus în altă limbă în scris, traducerea în întregime şi fiecare pagină din ea trebuie să fie semnate de interpret şi învinuit. [Alin.1 art.133 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 134. Învinuitul poate scrie personal declaraţiile sale Dacă după ce s-a terminat interogatoriul, învinuitul cere să scrie personal declaraţiile sale, trebuie să i se dea această posibilitate, după care i se pot pune întrebări suplimentare. Aceste întrebări şi răspunsurile respective se trec în procesul-verbal. Declaraţiile învinuitului se semnează de el şi anchetatorul penal. Articolul 135. Destituire din funcţie Dacă a fost pusă sub învinuire o persoană cu funcţii de răspundere şi ea trebuie să fie destituită din funcţie, anchetatorul penal dă o ordonanţă în acest sens, care urmează să fie sancţionată de procuror sau de locţiitorul lui. Ordonanţa este trimisă spre executare la locul unde lucrează învinuitul. Destituirea din funcţie se revocă printr-o ordonanţă a anchetatorului penal, cănd aplicarea acestei măsuri nu mai este necesară. [Partea 1 art.135 modificată prin Ucazul din 01.12.83] CAPITOLUL AL TREISPREZECELEA ASCULTAREA MARTORULUI ŞI A PĂRŢII VĂTĂMATE Articolul 136. Procedura de citare a martorului Martorul este chemat la anchetatorul penal printr-o citaţie, telegramă sau telefonogramă, care i se înmănează contra adeverinţă de primire. Dacă martorul lipseşte temporar, citaţia se înmănează cuiva din membrii adulţi ai familiei, iar dacă aceasta este imposibil - organizaţiei de exploatare a locuinţelor, administraţiei întreprinderii sau instituţiei, unde lucrează martorul, sau organul executiv sau autoadministraţiei locale. În citaţie trebuie să se arate: cine este chemat ca martor, unde şi la cine trebuie să se prezinte, ziua şi ora prezentării, precum şi urmările în caz de neprezentare. Citarea ca martor a unei persoane, care n-a împlinit şaisprezece ani, se face prin părinţii ei sau prin alţi reprezentanţi legali. Abaterea de la această regulă se admite numai în cazul cănd o cer împrejurările cauzei. [Alin.1 art.136 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 137. Obligativitatea prezentării martorului Martorul este obligat să se prezinte la chemarea persoanei, care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată la termenul fixat. Dacă martorul nu s-a putut prezenta la termenul fixat pentru că a primit cu întărziere citaţia, sau a fost bolnav ori împiedicat de alte împrejurări, - motivele acestea se consideră întemeiate. Articolul 138. Procedura ascultării martorului Martorii, chemaţi în aceeaşi cauză, sînt ascultaţi fiecare separat şi fără ca alţi martori să fie de faţă. Totodată anchetatorul penal i-a măsuri ca martorii chemaţi pentru ascultarea în aceeaşi cauză să nu poată comunica între ei. Înainte de începera ascultării anchetatorul penal stabileşte identitatea martorului, îi explică îndatoririle lui şi îl previne asupra răspunderii ce o poartă în caz de refuz sau înlăturare de a depune ca martor, cît şi pentru mărturii mincinoase, făcute cu bună ştiinţă. Despre toate acestea se face menţiune în procesul-verbal, martorul semnănd pentru conformitate. Anchetatorul penal stabileşte raporturile de rudenie ale martorului cu învinuitul şi partea vătămată clarifică datele necesare privitoare la persoana ascultată. Trecănd la ascultarea martorului cu privire la fondul cauzei, anchetatorul penal îl invită să spună tot ce ştie în legătură cu cauza în care a fost citat. După ce martorul îşi termină expunerea, anchetatorul penal îi poate pune întrebări. La ascultarea martorului se aplică în mod corespunzător dispoziţiile articolului 132 alineatul al treilea din prezentul Cod. [Alin.5 art.138 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 139. Ascultarea martorului minor Ascultarea martorului minor se face în prezenţa pedagogului. [Art.139 al. 1 ăn redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Înainte de începerea ascultării acestor persoane li se explică drepturile şi îndatoririle lor, făcăndu-se despre aceasta o menţiune în procesul-verbal. Persoanele susarătate asistă la ascultarea martorului şi pot pune întrebări, dacă permite anchetatorul penal. Anchetatorul penal are dreptul să respingă întrebarea pusă, întrebarea respinsă trebuie să fie consemnată în procesul-verbal. După terminarea ascultării cei prezenţi confirmă cu semnătura lor, că declaraţiile au fost înscrise just. Articolul 140. Procesul-verbal de ascultare a martorului Procesul-verbal de ascultare a martorului se întocmeşte potrivit prevederilor articolelor 115, 124 şi 139 din prezentul Cod. Declaraţiile martorului se scriu la persoana întăia şi, pe cît e posibil, cuvănt cu cuvănt. Dacă este necesar, se înscriu întrebările puse martorului şi răspunsurile lui. După terminarea ascultării, procesul-verbal se dă martorului ca să-l citească sau, la cererea lui, i se citeşte de anchetatorul penal, făcăndu-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Martorul are dreptul să ceară să se facă adăugiri sau îndreptări în procesul-verbal. Aceste adăugiri şi îndreptări trebuie să fie trecute în mod obligator în procesul-verbal. Dacă, după ce a terminat declaraţiile, martorul cere să-şi scrie declaraţiile cu măna proprie, trebuie să i se dea această posibilitate. După citirea procesului-verbal martorul adevereşte, că declaraţiile au fost înscrise just, făcăndu-se menţiune despre aceasta în procesul verbal înainte de semnătura martorului. Dacă procesul-verbal este scris pe căteva pagini, martorul semnează fiecare pagină în parte. Dacă la ascultarea martorului asistă un interpret, se procedează potrivit dispoziţiilor articolului 133 din prezentul Cod. Articolul 141. Citarea şi ascultarea părţii vătămate La citarea părţii vătămate, ascultarea ei şi întocmirea procesului-verbal se aplică regulile, prevăzute de articolele 136-140 din prezentul Cod. CAPITOLUL AL PAISPREZECELEA CONFRUNTAREA, PREZENTAREA SPRE RECUNOAŞTERE Articolul 142. Confruntarea Persoanele în ale căror declaraţii există contradicţii esenţiale sînt supuse confruntării. [Art.142 al. 1 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Confruntările se efectuează în acelaşi timp numai între două persoane, care au fost ascultate anterior. Articolul 143. Procedura confruntării Dacă confruntarea se face între un martor şi partea vătămată, înainte de a începe ascultarea lor, li se pune în vedere că vor purta răspundere în caz de refuz sau înlăturare de a face declaraţii sau în caz de declaraţii mincinoase date cu bună ştiinţă, făcăndu-se o menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Înainte de a începe confruntarea, anchetatorul penal întreabă persoanele, între care se face confruntarea, dacă se cunosc şi în ce raporturi se află. Apoi cere pe rănd acestor persoane să dea declaraţii asupra împrejurărilor, pentru a căror lămurire se face confruntarea. După darea declaraţiilor anchetatorul penal poate pune întrebări fiecăreia dintre persoanele ascultate. Persoanele, între care se face confruntarea, îşi pot pune întrebări una alteia, cu autorizaţia anchetatorului penal, făcăndu-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Declaraţiile făcute cu prilejul ascultării anterioare de persoanele care sînt confruntate, precum şi reproducerea înregistrării sonore a acestor declaraţii nu li se anunţă decăt după ce au făcut declaraţiile cerute la confruntare, şi aceste declaraţii au fost trecute în procesul-verbal. În procesul-verbal de confruntare declaraţiile persoanelor ascultate se înscriu în ordinea, în care au fost date. Fiecare participant la confruntare îşi semnează declaraţiile proprii şi fiecare pagină din procesul-verbal separat. [Partea 3 art.143 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 144. Prezentare spre recunoaştere Dacă este necesar, anchetatorul penal poate prezenta martorului, persoanei vătămate, bănuitului sau învinuitului o persoană sau un obiect spre a le recunoaşte. Articolul 145. Procedura prezentării spre recunoaştere Cei chemaţi spre a recunoaşte o persoană sau un obiect sînt întrebaţi în prealabil asupra împrejurărilor, în care au văzut persoana sau obiectul prezentat, precum şi asupra semnelor distinctive şi particularităţilor, după care le-ar recunoaşte. Persoana, care trebuie recunoscută, este înfăţişată celui care urmează s-o recunoască, împreună cu alte persoane, pe cît posibil, asemănătoare ca exterior. Numărul persoanelor prezentate spre a fi recunoscute nu poate fi mai mic de trei. Această regulă nu se aplică la recunoaşterea unui cadavru. Înainte de prezentare, persoana, care urmează a fi recunoscută, trebuie să ocupe locul pe care îl doreşte persoanele prezentate, aceasta menţionăndu-se în procesul-verbal. În cazul cănd prezentarea persoanei este imposibilă, recunoaşterea se poate face după fotografia acesteia, prezentată împreună cu cel puţin alte trei fotografii. Obiectul care trebuie recunoscut este prezentat împreună cu alte obiecte de aceeaşi natură. Dacă cel chemat spre a face recunoaşterea este martor sau parte vătămată, i se atrage atenţia, înainte de efectuarea recunoaşterii, că va purta răspundere în caz de refuz sau înlăturare de a face depoziţii, precum şi în caz de declaraţii mincinoase făcute cu bună ştiinţă, - aceasta menţionăndu-se în procesul-verbal. Celui ce urmează să facă recunoaştere i se cere să indice persoana sau obiectul, în legătură cu care a dat declaraţii. Este oprit a pune întrebări, care sugerează un anumit răspuns. Dacă cel chemat spre a face recunoaşterea a indicat una din persoanele sau unul din obiectele prezentate, i se cere să explice, pe baza căror semne distinctive sau particularităţi a recunoscut persoana sau obiectul respectiv. Prezentarea spre recunoaştere se face în prezenţa unor martori asistenţi. Articolul 146. Procesul-verbal de prezentare spre recunoaştere În legătură cu prezentarea spre recunoaştere se întocmeşte un proces-verbal, respectăndu-se dispoziţiile articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. Procesul-verbal trebuie să cuprindă date cu privire la identitatea celui ce face recunoaşterea, la persoanele şi obiectele prezentate spre a fi recunoscute, la ordinea şi conţinutul actelor efectuate cu prilejul prezentării spre recunoaştere, precum şi declaraţiile, pe cît e posibil, cuvănt cu cuvănt, ale persoanei, care face recunoaşterea. CAPITOLUL AL CINCISPREZECELEA RIDICAREA DE OBIECTE SAU DOCUMENTE, RECHEZIŢIA ŞI SECHESTRAREA DE BUNURI Articolul 147. Temeiurile pentru ridicarea de obiecte sau documente Dacă este necesar să se ridice anumite obiecte sau documente, care prezintă importanţă pentru cauză, şi dacă se cunoaşte exact locul şi persoana, la care ele se află, anchetatorul penal efectuează ridicarea lor. Ridicarea de documente, cuprinzănd date care constituie un secret de stat, se face numai cu încuviinţarea procurorului sau a locţiitorului lui şi în modul, stabilit de comun acord cu conducătorul instituţiei respective. Ridicarea de obiecte sau documente se efectuează pe baza ordonanţei motivate a anchetatorului penal. [Partea 2 art.147 modificată prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 148. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei Dacă are motive suficiente pentru a presupune, că într-o anumită încăpere sau într-un alt loc sau la o anumită persoană s-ar afla instrumente, care au servit la săvărşirea infracţiunii, obiecte şi valori, dobăndite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau acte, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză, anchetatorul penal efectuează o percheziţie pentru găsirea şi ridicarea lor. Percheziţia se poate face şi în scopul descoperirii unor persoane căutate, precum şi a unor cadavre. Percheziţia se efectuează pe baza ordonanţei motivate a anchetatorului penal şi numai cu sancţiunea procurorului. Sancţiunea percheziţiei se efectuează de către procuror sau locţiitorul lui. În cazurile care nu suferă amănare percheziţia se poate efectua fără sancţia procurorului, dar urmănd să se comunice ulterior în termen de 24 de ore procurorului despre percheziţia efectuată. [Partea 3 art.148 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 149. Timpul şi procedura efectuării percheziţiei şi a ridicării Este oprit de a efectua ridicări de obiecte sau documente sau a face percheziţii în timpul nopţii cu excepţia cazurilor care nu suferă amănare. Înainte de a începe ridicarea de obiecte sau documente ori efectuarea unei percheziţii, anchetatorul penal este obligat să prezinte ordonanţa respectivă. În cazurile necesare anchetatorul penal are dreptul să cheme pe specialistul respectiv pentru a participa la ridicare sau percheziţie. La efectuarea ridicării, după prezentarea ordonanţei, anchetatorul penal cere să i se predea obiectele sau documentele, care urmează a fi ridicate, iar în caz de refuz procedează la ridicarea lor silită. La efectuarea percheziţiei, după prezentarea ordonanţei anchetatorul penal cere să i se predea instrumentele, care au servit la săvărşirea infracţiunii, obiectele şi valorile, dobăndite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză. Dacă sînt predate de bună voie şi nu există motive pentru temere, că obiectele şi documentele căutate ar putea fi ascunse, anchetatorul penal poate să se mărginească la ridicarea obiectelor sau documentelor predate, fără a mai face alte investigaţii. La efectuarea percheziţiei şi ridicării anchetatorul penal are dreptul să deschidă încăperile şi depozitele încuiate, dacă proprietarul refuză să le deschidă de bună voie. Anchetatorul va evita, însă, să strice zăvoarele, uşile sau alte obiecte, dacă aceasta nu va fi necesar. Anchetatorul penal este obligat să ea măsuri pentru a nu se da publicităţii împrejurările, constatate cu prilejul percheziţiei sau ridicării, privitor la viaţa intimă a persoanei, care ocupă încăperea respectivă, sau a altor persoane. Anchetatorul penal are dreptul să interzică persoanelor, aflate în încăperea sau la locul, unde se efectuează percheziţia, precum şi persoanelor, care vin în această încăpere sau loc, să plece ori să comunice între ele sau cu alte persoane, pănă la terminarea percheziţiei. În caz de necesitate încăperea sau locul, unde se efectuează percheziţia, poate fi înconjurat. [Alin.1 art.149 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 150. Persoanele, care asistă la percheziţie sau ridicare La efectuarea ridicării sau a percheziţiei este obligatoare prezenţa unor martori asistenţi. La percheziţie şi la ridicare trebuie să se asigure să fie prezentă persoana, la care se face percheziţia ori ridicarea, sau membri majori din familia acesteia. Dacă ei nu au posibilitatea să fie de faţă, sînt chemaţi reprezentanţii organizaţiei de exploatare a locuinţelor, ai organului executiv al autoadministrării locale. În localurile, ocupate de întreprinderi, instituţii, organizaţii ridicările sau percheziţiile se fac de faţă cu un reprezentant al întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei respective. Persoanelor, de la care se ridică obiecte sau documente sau la care se efectuează percheziţia, martorilor asistenţi şi reprezentanţilor trebuie să li se explice, că au dreptul de a asista la toate actele anchetatorului penal şi de a face în legătură cu aceste acte declaraţii, care trebuie să fie consemnate numaidecăt în procesul-verbal. Persoanelor supuse percheziţiei ori cărora li se ridică obiecte sau documente, precum şi altor persoane prezente ale căror interese sînt atinse prin acţiunile date, li se explică dreptul de a ataca acţiunile anchetatorului penal către procuror sau în instanţa de judecată. [Art.150 al 4 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Alin.2 art.150 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93] Articolul 151. Procedura luării silite a obiectelor şi documentelor în timpul percheziţiei sau ridicării În timpul percheziţiei sau ridicării pot fi ridicate numai obiectele şi documentele, care prezintă importanţă pentru procesul penal, precum şi valorile şi bunurile învinuitului în scopul asigurării acţiunii civile sau eventualei confiscări a averii. Obiectele şi documentele, a căror circulaţie este interzisă de lege, trebuie ridicate indiferent dacă au sau nu legătură cu procesul. Toate obiectele şi documentele ridicate trebuie să fie arătate martorilor asistenţi şi celorlalte persoane prezente şi să fie enumerate în procesul-verbal de percheziţie ori ridicare sau într-o listă special anexată, în care se va indica: numărul, măsura sau greutatea lor, materialul din care sînt făcute şi alte elemente de individualizare. Obiectele şi documentele ridicate trebuie, pe cît e posibil, să fie împachetate şi sigilate chiar la locul ridicării sau percheziţiei. Articolul 152. Percheziţia corporală Percheziţia corporală se face potrivit dispoziţiilor articolelor 147-151 din prezentul Cod. Percheziţia corporală se poate efectua fără o ordonanţă specială şi fără încuviinţarea procurorului: 1) în caz de reţinere sau arestare preventivă; 2) dacă există suficiente motive pentru a presupune, că vre-una din persoanele, aflate în încăpere sau într-un alt loc unde se efectuează o ridicare sau percheziţie, ascunde asupra sa obiecte sau documente, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză. Percheziţia corporală se poate face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată şi în prezenţa unor martori asistenţi de acelaşi sex. Articolul 153. Procedura percheziţiei şi ridicării efectuate la sediile reprezentanţelor diplomatice La sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în clădirile în care locuiesc membri ai reprezentanţelor diplomatice şi familiile lor, ridicarea sau percheziţia se poate efectua numai la cererea sau cu consimţămăntul reprezentantului diplomatic. Consimţămăntul reprezentantului diplomatic pentru efectuarea ridicării sau percheziţiei se cere prin intermediul Ministerului afacerilor externe. La efectuarea percheziţiilor şi la ridicarea de obiecte sau documente în clădirile susarătate este obligatoare prezenţa procurorului şi a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe. Articolul 154. Ridicarea corespondenţei poştale sau telegrafice Sechestrarea corespondenţei şi ridicarea ei de la instituţiile poştale şi telegrafice se poate face numai cu încuviinţarea procurorului sau pe baza unei încheieri sau ordonanţe judecătoreşti în cazurile în care aceasta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, menţinerea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. [Alin.1 art.154 completat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98] Examinarea şi ridicarea corespondenţei se face în prezenţa unor martori asistenţi dintre lucrătorii instituţiei poştale sau telegrafice. În cazurile necesare anchetatorul penal are dreptul să cheme pe specialistul respectiv pentru a lua parte la ridicarea corespondenţei poştale sau telegrafice. Sechestrarea corespondenţei se anulează, dacă nu mai este necesară, printr-o ordonanţă a anchetatorului penal. [Partea 2 art.154 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 155. Punerea sub sechestru a averii În scopul asigurării acţiunii civile, şi a eventualei confiscări a averii anchetatorul penal este dator să pună sub sechestru averea inculpatului, a persoanei suspectate sau a persoanelor care poartă, în baza legii, răspundere materială pentru acţiunile lor, sau a altor persoane la care se află averea dobăndită pe cale criminală [Art.155 în redacţia Ucazului din 29.03.90] Persoanelor cărora li se sechestrează averea, precum şi altor persoane prezente ale căror interese sînt atinse prin această acţiune, li se explică dreptul de a ataca acţiunile anchetatorului penal către procuror, apoi în instanţa de judecată. [Art.155 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 156. Procesul-verbal de percheziţie, de ridicare sau de sechestrare a bunurilor Anchetatorul penal, care a efectuat o ridicare, percheziţie sau sechestrare de bunuri, alcătuieşte proces-verbal, potrivit cu dispoziţiile articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. Dacă pe lăngă procesul-verbal se întocmeşte şi o listă specială a obiectelor şi documentelor ridicate sau date pentru păstrare, lista se anexează la procesul-verbal. Procesul-verbal de ridicare, de percheziţie, de sechestrare a bunurilor trebuie să cuprindă menţiunea, că s-au explicat celor de faţă drepturile, ce le au în baza articolului 150 din prezentul Cod, şi declaraţiile făcute de aceste persoane. În privinţa obiectelor şi documentelor, care urmează a fi ridicate, trebuie să se menţioneze, dacă au fost predate de bună voie sau ridicate silit, precum în ce loc şi în ce împrejurări au fost ele descoperite. Toate obiectele şi documentele ridicate, ca şi toate bunurile sechestrate, trebuie să fie enumerate în procesul-verbal sau în lista anexată, arătăndu-se precis numărul, măsura, greutatea sau elementele lor de individualizare şi, pe cît e posibil, valoarea lor. Dacă cu prilejul ridicării, inventarierii, sechestrării de bunuri s-au comis acte de încălcare a ordinii de către persoanele percheziţionate sau alte persoane, ori s-au făcut încercări de a distruge sau ascunde obiecte ori documente, anchetatorul penal va consemna în procesul-verbal aceste fapte, precum şi măsurile luate de el. Dacă percheziţia sau ridicarea de bunuri s-a făcut la sediul unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii, se va da, contra adeverinţă de primire, funcţionarului corespunzător o copie de pe procesul-verbal. Articolul 156/1. Temeiurile pentru ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri Ascultarea convorbirilor, care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii de către bănuit, inculpat sau de alte persoane implicate în infracţiune, poate fi înfăptuită în legătură cu acţiunile penale intentate conform hotărării organului de cercetare penală, anchetatorului penal cu sancţiunea procurorului ori potrivit deciziei instanţei de judecată, în cazurile în care aceasta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, menţinerea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane. Ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri nu poate dura mai mult de şase luni. [Alin.1 art.156/1 modificat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98] Dacă există pericolul săvărşirii violenţei, şantajului sau a altor acţiuni ilegale împotriva victimei sau martorului, la cererea acestor persoane ori cu consimţămăntul lor, cu sancţiunea procurorului sau conform deciziei instanţei de judecată pot fi ascultate convorbirile acestora ce au loc la telefon şi la alte instalaţii de intercomunicaţii. La ascultarea convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii poate fi aplicată imprimarea sonoră. [Art.156/1 introdus prin Legea din 04.08.92] Articolul 156/2. Modul de ascultare şi de imprimare Ascultarea şi imprimarea sonoră a convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii se execută de către anchetatorul penal sau acest lucru îl încredinţează organului de cercetare penală. În acest caz, anchetatorul penal alcătuieşte o dispoziţie în scris împreună cu hotărărea pentru ascultarea convorbirilor le trimite organului de cercetare penală. Totodată, anchetatorul penal coordonează cu organul de cercetare penală sau indică în dispoziţie condiţiile şi modul de ascultare a convorbirilor concomitent cu imprimarea, schimbarea şi realizarea informaţiei primite. Ascultarea şi imprimarea sonoră sînt executate de către anchetatorul penal sau de organul de cercetare penală cu participarea specialistului, invitat conform articolului 116/1 din prezentul Cod. În calitate de specialişti pot participa, de asemenea, colaboratorii subdiviziunilor operativ-tehnice ale organelor Ministerului Afacerilor Interne şi ale Ministerului Securităţii Naţionale Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. [Art.156² modificat prin L543/12.10.2001, MO141/22.11.2001 art.1095] Participanţii la ascultarea şi imprimarea sonoră a convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii sînt avertizaţi de răspunderea pentru divulgarea informaţiilor, ce le-au devenit cunoscute. În scopul excluderii schimbării fonogramei sînt luate măsuri speciale de apărare. În prealabil, la începutul fonogramei se face o imprimare de control, înregistrăndu-se prenumele şi numele celor prezenţi la aceasta. Este prevăzut mecanismul care împiedică scoaterea casetei. [Art.156/2 introdus prin Legea din 04.08.92] Articolul 156/3. Procesul-verbal al ascultării şi imprimării sonore După efectuarea ascultării şi imprimării sonore se întocmeşte un proces-verbal, în care se expune succint conţinutul fonogramei convorbirilor ce se referă la cauză. Fonograma se anexează la procesul-verbal, iar partea ei, care nu se referă la cauză, se lichidează după ce sentinţa devine definitivă. [Art.156/3 introdus prin Legea de la 04.08.92] CAPITOLUL AL ŞAISPREZECELEA CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI, EXAMINAREA CORPORALĂ ŞI RECONSTITUIREA FAPTEI Articolul 157. Temeiul pentru cercetarea la faţa locului În scopul de a descoperi urmele infracţiunii şi alte dovezi materiale, de a lămuri împrejurările evenimentului, precum şi alte împrejurări, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză, anchetatorul penal efectuează o cercetare la faţa locului, a împrejurimilor, încăperilor, obiectelor şi documentelor. În cazurile care nu suferă amănare cercetarea la faţa locului poate fi efectuată înainte de pornirea procesului penal. În aceste cazuri, dacă există temeiuri, procesul penal urmează a fi pornit imediat după efectuarea cercetării la faţa locului. [Art.157 completat prin Ucazul din 02.08.73] Articolul 158. Procedura cercetării la faţa locului Cercetarea la faţa locului se face în prezenţa unor martori asistenţi. Anchetatorul penal are dreptul să cheme, pentru a participa la cercetarea la faţa locului, pe învinuit, bănuit, partea vătămată sau martor. În cazurile necesare anchetatorul penal poate să cheme, pentru a lua parte la cercetarea la faţa locului, un specialist în materia respectivă. Locul cercetării poate fi înconjurat de agenţii forţei publice. În cursul cercetării la faţa locului, anchetatorul penal efectuează, dacă este necesar, măsurări, fotografieri, filmări, întocmeşte planuri şi scheme, face mulaje şi tipare de pe urme. Obiectele şi documentele descoperite cu prilejul ridicării, percheziţiei, cercetării la faţa locului, cercetării împrejurimilor sau încăperii sînt examinate de anchetatorul penal la locul efectuării actului respectiv de urmărire. În acest caz, rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal privind efectuarea actului de urmărire menţionat. Dacă pentru examinarea obiectelor sau documentelor se va cere un timp mai îndelungat, precum şi în alte cazuri, anchetatorul penal le examinează la locul efectuării anchetei penale. Cănd este necesar, obiectele ridicate se împachetează şi se sigilează. Examinarea corespondenţei poştale-telegrafice se face cu respectarea prevederilor articolului 154 din prezentul Cod. [Art.158 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 159. Examinarea cadavrului Examinarea exterioară a cadavrului la locul unde a fost descoperit se face de anchetatorul penal în prezenţa martorilor asistenţi şi cu participarea unui medic-specialist în domeniul medicinii judiciare sau a unui alt medic, dacă primul nu poate participa. În caz de necesitate pentru examinarea cadavrului se atrag şi alţi specialişti. Dacă este necesară deshumarea cadavrului, anchetatorul penal dă o ordonanţă în acest sens. Deshumarea cadavrului de face în prezenţa anchetatorului penal, martorilor asistenţi şi a medicului-specialist în domeniul medicinii judiciare, iar în caz de necesitate - şi în prezenţa altor specialişti. [Art.159 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 160. Examinarea corporală Anchetatorul penal are dreptul să efectueze examinarea corporală a învinuitului, bănuitului, martorului sau părţi vătămate, pentru a constata, dacă pe corpul lor există urme ale infracţiunii sau semne particulare. Aceasta în caz dacă nu este nevoie de o expertiză medico-judiciară. Anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă de efectuare a examinării corporale. Ordonanţa cu privire la efectuarea examinării corporale este obligatoare pentru persoana în privinţa căreia a fost dată. Examinarea corporală se face în prezenţa martorilor asistenţi, iar cănd este necesar, şi cu participarea medicului. Examinarea corporală, dacă acest a act de urmărire implică dezbrăcarea persoanei examinate, se face în prezenţa unor martori asistenţi de acelaşi sex. Anchetatorul penal nu asistă la examinarea corporală a unei persoane de alt sex, dacă aceasta implică dezbrăcarea acestei persoane. În acest caz examinarea corporală se face de medic, în prezenţa martorilor asistenţi. Nu sînt permise, în cursul examinării corporale, acte care înjosesc demnitatea persoanei examinate sau îi primejduiesc sănătatea. Articolul 161. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului sau de examinare corporală Anchetatorul penal, care efectuează cercetarea la faţa locului sau examinarea corporală, încheie un proces-verbal despre aceasta, cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. În procesul-verbal se descriu toate actele anchetatorului penal şi expertului, precum şi tot ce s-a constatat în cursul cercetării la faţa locului sau examinării corporale, în aceeaşi ordine şi formă, în care s-au făcut constatările în momentul cercetării sau examinării. În procesul-verbal se enumeră, de asemenea, şi se descriu toate obiectele şi documentele ridicate cu prilejul cercetării la faţa locului sau examinării corporale. Articolul 162. Reconstituirea faptei Spre a verifica sau preciza date, care prezintă interes pentru cauză anchetatorul penal are dreptul să procedeze la reconstituirea faptei, prin reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor împrejurări, în care s-a petrecut o anumită faptă. Cu acest prilej anchetatorul în cazurile necesare, face măsurări, filmări, fotografieri, întocmeşte planuri şi scheme. Reconstituirea faptei se permite cu condiţia de a nu înjosi demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la reconstituire şi a celor din jurul lor şi de a nu li se primejdui sănătatea. Reconstituirea se face în prezenţa martorilor asistenţi. La reconstituire pot participa de asemenea, dacă este necesar, bănuitul, învinuitul, partea vătămată sau martorul. Anchetatorul penal are dreptul să cheme la reconstituire şi un specialist. Despre efectuarea reconstituirii se întocmeşte un proces-verbal, cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. În procesul-verbal se arată amănunţit condiţiile, desfăşurarea şi rezultatele reconstituirii. [Art.162 modificat prin Ucazul din 01.12.66] CAPITOLUL AL ŞAPTESPREZECELEA EFECTUAREA EXPERTIZEI Articolul 163. Expertul În calitate de expert poate fi numită orice persoană, care posedă cunoştinţele necesare pentru a prezenta concluzii în chestiuni din domeniul ştiinţei, tehnicii şi din alte domenii speciale, ce apar în legătură cu cauza penală. Expertul nu poate lua parte la procesul penal: 1) dacă există vre-unul din motivele, prevăzute de articolul 22 din prezentul Cod. Participarea lui anterioară în aceeaşi cauză în calitate de expert nu constituie motiv de recuzare; 2) dacă se afla sau se află în dependenţă, pe linie de serviciu sau de altă natură, faţă de învinuit, partea vătămată, partea civilă sau partea civilmente responsabilă; 3) dacă a efectuat în cauză o revizie, ale cărei materiale au servit ca bază pentru pornirea procesului penal; 4) în cazul ce constată incompetenţa sa; 5) dacă a luat parte la proces în calitate de specialist, cu excepţia cazurilor de participare a medicului-specialist în domeniul medicinii judiciare la examinarea exterioară a cadavrului. Chestiunea recuzării se rezolvă prin ordonanţa anchetatorului penal sau procurorului, care exercită supravegherea asupra cercetării penale sau anchetei preliminare, sau de către instanţa care judecă procesul. Dacă expertul refuză sau se sustrage, fără motive întemeiate, de a-şi îndeplini obligaţiile, sau dacă prezintă cu bună ştiinţă concluzii false se aplică măsurile, prevăzute de articolele 196 şi 197 din Codul penal. [Art.163 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 164. Obligaţiile şi drepturile expertului Expertul este obligat să se înfăţişeze la chemarea persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, procurorului sau instanţei de judecată şi să prezinte concluzii obiective cu privire la întrebările ce i se pun. Dacă întrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor de specialitate ale expertului, sau dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie nu sînt suficiente pentru prezentarea concluziilor, expertul comunică în scris organului, care a dispus expertiza, că nu poate prezenta concluzii. Expertul are dreptul: 1) să ee cunoştinţă de materialele din dosar în legătură cu obiectul expertizei; 2) să ceară, ca să i se pună la dispoziţie materialele suplimentare, necesare pentru prezentarea concluziilor; 3) să participe, cu aprobarea persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal sau procurorului, la interogatoriu sau audieri şi la alte acte de urmărire penală; 4) în timpul cercetării penale, anchetei preliminare şi în şedinţa de judecată să pună celui interogat întrebări în legătură cu obiectul expertizei, dar numai cu aprobarea persoanei respective, care efectuează cercetarea penală a anchetatorului penal sau judecătorului, care prezidează şedinţa de judecată. Articolul 165. Ordonarea expertizei Constatănd necesitatea efectuării unei expertize, anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă în acest sens, în care arată: motivele pentru care dispune expertiza, denumirea instituţiei care urmează s-o efectueze sau numele de familie, prenumele şi numele după tată ale expertului, întrebările asupra cărora trebuie prezentate concluzii, lista de documente şi obiecte ce vor fi puse la dispoziţia expertului. Anchetatorul penal stabileşte identitatea expertului numit, în ce raporturi se află cu învinuitul, bănuitul şi partea vătămată, precum şi datele necesare cu privire la specialitatea şi competenţa sa, îi înmănează o copie de pe ordonanţa de efectuare a expertizei şi-i explică drepturile şi obligaţiile lui, prevăzute de articolul 164 din prezentul Cod, şi întocmeşte un proces-verbal despre toate acestea. La instituţia de expertiză această procedură o îndeplineşte conducătorul instituţiei. Se poate efectua expertiza şi înainte de identificarea învinuitului însă în toate cazurile i se aduc la cunoştinţă ordonanţa de efectuare a expertizei şi concluziile expertului, potrivit cu regulile prevăzute de articolul 167 din prezentul Cod. În cazurile, prevăzute de articolul 65 din prezentul Cod, se poate dispune o expertiză suplimentară sau o nouă expertiză. Anchetatorul penal are dreptul de a asista la efectuarea expertizei. Articolul 166. Luarea de probe grafice pentru comparaţie Anchetatorul penal are dreptul să dispună ca bănuitul sau învinuitul să prezinte o scriere cu măna proprie sau alte probe necesare pentru comparaţie. Anchetatorul penal are, de asemenea, dreptul să dispună ca martorul sau partea vătămată să prezinte o scriere cu măna proprie sau alte probe grafice de comparaţie, dar numai în cazul cănd trebuie să se verifice, dacă aceste persoane n-au lăsat urme la locul unde s-a petrecut evenimentul sau pe corpurile delicte. Dacă este necesar, luarea probelor grafice pentru comparaţie se face cu participarea unui specialist. Despre luarea probelor grafice pentru comparaţie se întocmeşte un proces-verbal, potrivit dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. [Partea 3 art.166 modificată prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 167. Drepturile învinuitului în legătură cu ordonarea şi efectuarea expertizei În legătură cu ordonarea şi efectuarea expertizei învinuitul are dreptul: 1) să recuze pe expert; 2) să ceară numirea unui expert dintre persoanele, indicate de el; 3) să prezinte documente suplimentare; 4) să pună întrebări suplimentare, asupra cărora trebuie să prezinte concluzii expertul; 5) să asiste, cu autorizaţia anchetatorului penal, la efectuarea expertizei şi să dea explicaţii expertului; 6) să ea cunoştinţă de materialele expertizei şi concluziile expertului. Anchetatorul penal este obligat să aducă la cunoştinţa învinuitului ordonanţa de efectuare a expertizei şi să-i explice drepturile pe care le are în conformitate cu acest articol. Despre aceste acţiuni anchetatorul penal întocmeşte un proces-verbal, potrivit dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. În procesul verbal se expune conţinutul declaraţiilor, făcute de învinuit. Ordonanţa de efctuare a unei expertize psihiatrice-judiciare, concluziile ei şi procesul-verbal de audiere a expertului nu se comunică învinuitului, dacă starea lui psihică nu permite aceasta. Prevederile acestui articol se aplică şi bănuitului. Articolul 168. Internarea învinuitului într-o instituţie medicală Dacă în cursul unei expertize medico-judiciare sau psihiatrice-judiciare devine necesară punerea sub observaţie a învinuitului sau a persoanei bănuite într-un staţionar, anchetatorul penal dispune internarea lui la instituţia medicală corespunzătoare, făcăndu-se menţiune despre aceasta în ordonanţa de efectuare a expertizei. Dacă învinuitul sau persoana bănuită nu este arestat preventiv, internarea lui într-o instituţie de boli mintale se face cu încuviinţarea procurorului sau a locţiitorului lui. Durata aflări în instituţia de boli mintale intră în durata arestării preventive. [Art.168 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 169. Conţinutul concluziilor expertului După efectuarea cercetărilor necesare, expertul îşi întocmeşte concluziile. În raportul expertului trebuie să se indice: cănd, unde şi cine (numele de familie, prenumele şi numele după tată, studiile, specialitatea, titlul şi gradul ştiinţific, funcţia) a efectuat expertiza şi pe ce bază, cine a asistat la efectuarea expertizei, ce materiale a folosit expertul, ce anume cercetări a efectuat, ce întrebări au fost puse expertului şi răspunsurile sale motivate. Dacă în cursul efectuării expertizei expertul constată împrejurări care prezintă interes pentru cauză, dar cu privire la care nu i s-au pus întrebări, el are dreptul să le menţioneze în concluziile sale. Concluziile se formulează în scris şi se semnează de expert. Articolul 170. Audierea expertului Luînd cunoştinţă de concluziile expertului sau de actul prin care declară, că nu poate prezenta concluzii, anchetatorul penal are dreptul să-l audieze pe expert pentru a se lămuri asupra concluziilor sau actului, ori a le preciza. Înainte de a începe audierea, anchetatorul penal explică expertului obligaţia lui de a răspunde la întrebările puse în corespundere cu rezultatele cercetărilor efectuate şi cunoştinţele sale de specialitate. Procesul-verbal de audiere a expertului se întocmeşte cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 ale prezentului Cod. Expertul are dreptul să scrie cu măna proprie răspunsurile sale. Articolul 171. Comunicarea concluziilor expertului învinuitului Concluziile expertului sau declaraţia sa, că nu poate prezenta concluzii, precum şi procesul-verbal de audiere a expertului se comunică învinuitului. Acesta are dreptul să dea explicaţii, să facă obiecţii, precum şi să ceară a se pune expertului întrebări suplimentare sau a se efectua o expertiză suplimentară, ori o nouă expertiză. Îndeplinirea acestor acte se consemnează în procesul-verbal de interogare a învinuitului. Dispoziţiile acestui articol se aplică şi în cazurile, cănd expertiza a fost ordonată şi efectuată înainte de punerea sub învinuire. CAPITOLUL AL OPTSPREZECELEA SUSPENDAREA ŞI TERMINAREA ANCHETEI PRELIMINARE Articolul 172. Temeiurile şi termenele suspendării anchetei preliminare Ancheta preliminară se suspendă: 1) dacă învinuitul a dispărut, sustrăgăndu-se de la urmărire sau judecată, sau cănd din alte motive nu s-a putut stabili, unde se află el; 2) dacă învinuitul s-a îmbolnăvit de o boală psihică sau de o altă boală gravă, atestată de un medic, care lucrează într-o instituţie medicală; 3) dacă nu a fost identificată persoana care trebuie pusă sub învinuire. Cănd există una din aceste împrejurări, anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă de suspendare a anchetei preliminare. Dacă în cauză au fost puse sub învinuire două sau mai multe persoane, iar temeiurile de suspendare nu se referă la toţi învinuiţii, anchetatorul penal are dreptul să disjungă cauza şi să suspende ancheta cu privire la unii din ei. În cazurile, prevăzute de punctele 1 şi 3 din acest articol, ancheta preliminară se supendă numai după expirarea termenului privitor la durata efectuării ei; în cazurile prevăzute de punctul 2 al acestui articol, ancheta preliminară poate fi suspendată şi înainte de expirarea acestui termen. Înainte de a suspenda ancheta preliminară anchetatorul penal este obligat să îndeplinească toate actele de urmărire penală, a căror efectuare este posibilă în lipsa învinuitului, să ee toate măsurile pentru descoperirea lui, precum şi pentru identificarea persoanei care a săvărşit infracţiunea. Procesul penal, în care ancheta a fost suspendată, încetează la expirarea termenului de prescripţie, prevăzut de legea penală. Ordonanţa de suspendare a anchetei preliminare poate fi atacată de persoanele interesate la procuror, fapt ce nu privează aceste persoane de dreptul de a ataca ulterior ordonanţa procurorului în instanţa de judecată. [Art.172 al. 6 inclus L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 173. Investigaţiile în vederea găsirii învinuitului Dacă nu se cunoaşte locul unde se află învinuitul, anchetatorul penal ia măsurile necesare pentru găsirea lui. Anchetatorul poate însărcina organele de cercetare penală să facă investigaţii în vederea găsirii învinuitului. Darea unei asemenea însărcinări se consemnează în ordonanţa de suspendare a anchetei preliminare sau într-o ordonanţă specială. Investigaţiile în vederea găsirii învinuitului pot fi pornite atăt în timpul anchetei preliminare cît şi odată cu suspendarea ei. Dacă există vre-unul din motivele, prevăzute de articolul 73 din prezentul Cod anchetatorul penal poate lua faţă de persoana dispărută o măsură preventivă. [Alin.3 art.173 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] Articolul 174. Măsurile în vederea identificării persoanei care trebuie pusă sub învinuire După suspendarea anchetei preliminare, în cazul prevăzut de punctul 3 al articolului 172 din prezentul Cod, anchetatorul penal este dator a lua măsuri atăt direct, cît şi prin organele de cercetare penală, în vederea identificării persoanei care trebuie pusă sub învinuire. Anchetatorul are dreptul, dacă este necesar, să efectueze în cauză diferite acte de urmărire penală. Articolul 175. Reluarea anchetei preliminare suspendate Ancheta preliminară suspendată poate fi reluată printr-o ordonanţă a anchetatorului penal, după ce au dispărut motivele suspendării sau a devenit necesară efectuarea unor acte suplimentare de urmărire. Articolul 176. Încheierea anchetei preliminare Ancheta preliminară se încheie prin întocmirea fie a actului de acuzare, fie a hotărării de a trimite dosarul instanţei de judecată pentru examinarea chestiunii cu privire la aplicarea unor măsuri de constrăngere cu caracter medical, fie a ordonanţei de încetare a procesului. [Art.176 modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97] [Art.176 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.176 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 177. Prezentarea materialelor din dosar părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile Constatănd că ancheta preliminară este terminată, iar probele strănse sînt suficiente pentru a întocmi concluzii de învinuire, anchetatorul penal este obligat să aducă aceasta la cunoştinţa părţii vătămate şi a reprezentantului ei, a părţii civile şi a părţii civilmente responsabile sau a reprezentanţilor lor, explicăndu-le totodată, că au dreptul să ea cunoştinţă de materialele din dosar. Dacă vre-una din persoanele menţionate mai sus cere aceasta verbal sau în scris, anchetatorul penal face cunoscut părţii vătămate şi reprezentantului ei, părţii civile sau reprezentantului ei materiale din dosar, iar părţii civilmente responsabile sau reprezentantului ei - materialele privitoare la acţiunea civilă. Dacă la efectuarea anchetei preliminare se aplică filmarea cu înregistrarea sonoră, ele se pot reproduce la cererea părţii vătămate. Despre faptul prezentării materialelor din dosar părţii vătămate şi reprezentantului ei, părţii civile şi părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor se întocmesc procese verbale, cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. În aceste procese verbale se menţionează, anume care cereri s-au formulat cu acest prilej. Cererile făcute în scris se anexează la dosar. În caz dacă anchetatorul respinge în totul sau în parte cererea, el va întocmi o ordonanţă motivată în acest sens. Ordonanţa se comunică persoanei care a făcut cererea. [Art.177 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.177 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 178. Prezentarea tuturor materialelor din dosar învinuitului Constatănd că probele adunate sînt suficiente pentru a întocmi concluzii de învinuire, anchetatorul penal, după ce a îndeplinit dispoziţiile articolului 177 din prezentul Cod, comunică învinuitului, că ancheta penală în cauza lui s-a terminat şi că el are dreptul să ee cunoştinţă de toate materialele din dosar, atăt personal, cît şi cu ajutorul apărătorului, precum şi că are dreptul să ceară completarea anchetei preliminare. Dacă învinuitul nu şi-a exprimat dorinţa de a avea un apărător, i se prezintă toate materialele din dosar pentru a lua cunoştinţă de ele. Dacă învinuitul cere să fie chemat un apărător pentru a participa la examinarea materialelor cauzei, precum şi dacă apărătorul participă la procesul penal din momentul punerii în vedere a învinuirii, anchetatorul penal prezintă toate materialele din dosar învinuitului, apărătorului său şi reprezentantului legal. În aceste cazuri prezentarea materialelor din dosar se amănă pănă la venirea apărătorului, dar nu mai mult de cinci zile. Dacă apărătorul ales de învinuit nu se poate prezenta în termenul stabilit, anchetatorul i-a măsuri pentru chemarea unui alt apărător. Toate materialele cauzei prezentate învinuitului şi apărătorului său într-un dosar cusut şi numerotat. Dacă la efectuarea anchetei preliminare se aplică filmarea sau înregistrarea sonoră, ele se reproduc învinuitului şi apărătorului lui. La cererea învinuitului sau a apărătorului său, anchetatorul penal are dreptul a le permite să ea cunoştinţă de materialele din dosar fiecare separat. Anchetatorul penal poate să nu permită, ca reprezentantul legal al minorului să participe la prezentarea materialelor din dosar învinuitului, dacă socoate, că aceasta poate dauna intereselor minorului. Dacă în cauză figurează mai mulţi învinuiţi, fiecăruia i se prezintă toate materialele din dosar. După ce învinuitul şi apărătorul său au luat cunoştinţă de materialele din dosar, anchetatorul penal este obligat să-i întrebe, dacă cer sau nu completarea anchetei penale şi cu ce anume. În timp ce i-a cunoştinţă de materialele din dosar, învinuitul are dreptul să-şi noteze datele necesare. Învinuitul şi apărătorul său nu trebuie să fie limitaţi în ce priveşte timpul necesar pentru a lua cunoştinţă de toate materialele din dosar. Totuşi, dacă învinuitul şi apărătorul său caută vădit să tărăgăneze examinarea materialelor cauzei, anchetatorul penal are dreptul, ca printr-o ordonanţă a sa să le fixeze un termen anumit pentru a lua cunoştinţă de materialele din dosar. Această ordonanţă urmează a fi aprobată de procuror. [Partea 2 art.178 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 179. Drepturile apărătorului în cursul examinării tuturor materialelor din dosar Apărătorul învinuitului are dreptul: 1) să aibă întrevedere cu învinuitul fără prezenţa unei alte persoane; 2) să ea cunoştinţă de toate materialele din dosar şi să-şi noteze datele necesare; 3) să discute cu învinuitul, ce anume cereri să formuleze; 4) să ceară efectuarea unor acte de urmărire penală, aducerea şi anexarea la dosar a diferitelor probe şi rezolvarea altor chestiuni, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză; 5) să recuze pe anchetatorul penal, procuror, expert, specialist, interpret; 6) să facă plăngeri procurorului împotriva actelor anchetatorului penal, care ar încălca sau ar îngrădi drepturile apărătorului sau învinuitului; 7) să aiste, cu autorizaţia anchetatorului penal, la efectuarea actelor de urmărire penală, cerute de învinuit sau de apărătorul lui. [Art.179 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 180. Procesul-verbal de terminare a anchetei preliminare şi de prezentare a materialelor din dosar învinui- tului şi apărătorului său Anchetatorul penal întocmeşte un proces verbal, cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod, despre prezentarea tuturor materialelor din dosar învinuitului, apărătorului său, reprezentantului legal, pentru luare de cunoştinţă. În acest proces-verbal se menţionează că s-a comunicat învinuitului terminarea anchetei preliminare şi i s-au explicat drepturile sale, care anume materiale (numărul volumelor şi filelor) i s-au prezentat pentru a lua cunoştinţă de ele, locul şi durata luării cunoştinţei de materialele din dosar, cererile formulate de învinuit şi apărătorul său şi declaraţiile făcute de ei. Dacă învinuitul a refuzat să ea cunoştinţă de materialele din dosar, se menţionează aceasta în procesul-verbal şi se arată motivele refuzului, dacă învinuitul le-a expus. Articolul 181. Cererile învinuitului şi ale apărătorului său cu privire la completarea anchetei preliminare Învinuitul şi apărătorul său pot cere, verbal sau în scris completarea anchetei preliminare. Cererile formulate verbal se consemnează într-un proces-verbal, iar cele scrise, pe lăngă consemnarea lor în procesul-verbal, se anexează la dosar. Cănd se cere lămurirea unor împrejurări, ce prezintă importanţă pentru cauză, anchetatorul penal este obligat să efectueze o anchetă preliminară suplimentară. Dacă apărătorul asistă la actele suplimentare de urmărire, el are dreptul, cu autorizaţia anchetatorului, să pună întrebări martorului, părţii vătămate, expertului, specialistului învinuitului, precum şi să ceară consemnarea în procesul-verbal al datelor ce prezintă interes pentru cauză. Anchetatorul penal poate respinge întrebările puse de apărător, dar întrebarea respinsă trebuie consemnată în procesul-verbal. Dacă respinge în totul sau în parte cererile formulate, anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă motivată în acest sens, pe care o aduce la cunoştinţa celui care a făcut cererea. După efectuarea actelor suplimentare, de urmărire penală, anchetatorul este obligat să facă din nou cunoscute învinuitului, apărătorului său, precum şi părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile toate materialele din dosar, potrivit dispoziţiilor articolelor 178-180 din prezentul Cod. [Partea 2 art.181 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 182. Concluziile de învinuire Rechizitoriul se compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul. Expunerea cuprinde un rezumat al fondului cauzei: locul şi data infracţiunii, mijloacele, mobilul, urmările şi alte împrejurări esenţiale ale infracţiunii; datele cu privire la partea vătămată; probele care confirmă existenţa infracţiunii şi vinovăţia învinuitului; împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea învinuitului; argumentele invocate de învinuit în apărarea sa şi rezultatele verificării acestor argumente. Concluziile de învinuire trebuie să cuprindă trimiteri la filele din dosar. În dispozitiv sînt enunţate datele cu privire la persoana învinuitului şi este formulată învinuirea ce i se aduce, cu arătarea articolului sau articolelor din legea penală, în care se încadrează infracţiunea. Rechizitoriul se semnează de anchetatorul penal, indicăndu-se locul şi data întocmirii lui. Articolul 183. Anexele la concluziile de învinuire La concluziile de învinuire se anexează lista persoanelor care, după părerea anchetatorului penal, trebuie să fie citate în şedinţă de judecată, precum şi datele privitoare la durata anchetei penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte, acţiunea civilă, măsurile pentru asigurarea acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii, cheltuielile de judecată. În lista persoanelor, care urmează să fie citate în şedinţa de judecată, trebuie să se specifice domiciliul sau reşedinţa fiecăruia din aceste persoane şi filele din dosar, în care sînt consemnate declaraţiile sau concluziile lor. Articolul 184. Înaintarea procesului penal procurorului După ce a întocmit concluziile de învinuire, anchetatorul penal înaintează procesul penal procurorului în curs de douăzeci şi patru de ore. Articolul 185. Temeiurile încetării procesului penal Procesul penal încetează: 1) dacă există temeiurile, prevăzute de articolele 5, 5/2, 5/4, 5/6, 5/7 din prezentul Cod; 2) dacă nu s-a dovedit participarea învinuitului la săvărşirea infracţiunii şi au fost epuizate toate posibilităţile de a acumula probe suplimentare. Dacă în proces figurează mai mulţi învinuiţi, iar temeiurile pentru încetarea procesului penal nu se referă la toţi învinuiţii, anchetatorul penal dispune încetarea procesului numai în privinţa unora dintre învinuiţi. [Art.185 modificat prin Legea din 07.06.94] [Art.185 modificat prin Ucazul din 07.04.77] Articolul 186. Ordonanţa de încetare a procesului penal Anchetatorul penal dispune încetarea procesului penal printr-o ordonanţă, în care expune fondul cauzei şi motivele încetării procesului penal. Tot în această ordonanţă, el trebuie să decidă, în conformitate cu dispoziţiile articolului 70 din prezentul cod, asupra corpurilor delicte şi să rezolve chestiunea revocării măsurii preventive şi a sechestrului pe bunuri. Anchetatorul penal semnează ordonanţa, indicănd locul şi data întocmirii ei. O copie de pe ordonanţa de încetare a procesului penal este remisă de anchetator procurorului în curs de 24 de ore. Totodată, despre încetarea procesului penal şi motivele încetării lui anchetatorul comunică în scris celui care fusese pus sub învinuire, părţii vătămate, precum şi persoanei sau instituţiei la cererea căreia fusese pornit procesul penal, şi le lămureşte cum poate fi atacată ordonanţa. În cazul încetării procesului penal în privinţa unui recrut, anchetatorul penal este obligat să comunice despre aceasta, în curs de şapte zile, organului local de administrare militară. Dacă, în urma cercetărilor, s-au constatat fapte care cer aplicarea unor măsuri disciplinare sau administrative faţă de persoana care fusese pusă sub învinuire sau faţă de alte persoane, anchetatorul penal, clasănd procesul penal, trimite materialele cauzei procurorului pentru luarea măsurilor prevăzute de lege. Copia de pe ordonanţa de încetare a procesului penal în privinţa unui minor se trimite comisiei pentru minori. Ordonanţa de încetare a procesului penal, dată de anchetatorul penal, poate fi atacată de persoanele interesate la procuror, ceea ce nu privează aceste persoane de dreptul de a ataca ulterior ordonanţa procurorului în instanţa de judecată. [Art.186 al. 8 în redacţia L822/07.02.2002, MO40/21.03.2002 art. 250] [Vezi Hot. Curţii Constituţionale nr.10 din 17.03.98] [Art.186 în redacţia Legii nr.1275-XIII din 18.07.97] [Art.186 în redacţia Legii din 10.04.96] Partea vătămată, învinuitul (bănuitul), precum şi alte persoane sau organe interesate pot ataca în instanţa de judecată ordonanţele de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare. [Art.186 modificat prin L662/23.11.2001, MO150/11.12.2001 art.1195] Articolul 187. Redeschiderea procesului penal după încetarea lui Procurorul poate, dacă există motive pentru aceasta, să anuleze prin ordonanţa sa ordonanţa anchetatorului penal de încetare a procesului şi să redeschidă procesul. [Art.187 modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97] [Art.187 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.187 modificat prin Legea din 09.12.94] CAPITOLUL AL NOUĂSPREZECELEA SUPRAVEGHEREA EXERCITATĂ DE PROCUROR PRIVITOR LA RESPECTAREA LEGILOR DE CĂTRE ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ ŞI ANCHETEI PRELIMINARE [Denumirea cap. XIX modificată prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 188. Atribuţiile procurorului la exercitarea supravegherii în ce priveşte executarea legilor de către organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară Exercitănd supravegherea executării legilor de către organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară, procurorul, în limitele competenţei sale: 1) cere de la organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară pentru control, dosarele penale, documentele, materialele şi alte date cu privire la infracţiunile săvărşite, la mersul cercetării penale, a anchetei preliminare şi a identificării persoanelor, care au săvărşit infracţiuni; controlează cel puţin o dată pe lună îndeplinirea cerinţelor legii în ce priveşte primirea, înregistrarea şi soluţionarea cererilor şi a comunicărilor referitoare la infracţiunile săvărşite sau la cele ce se pun la cale; 2) anulează ordonanţele ilegale şi neîntemeiate ale anchetatorilor penali şi ale persoanelor care efectuează cercetarea penală; [Pct. 2) modificat prin Legea nr. 1275 din 18.07.97] 2/1) alege, modifică sau revocă măsura de reprimare; 3) dă indicaţii în scris cu privire la cercetarea infracţiunilor, la alegerea, modificarea sau revocarea măsurii preventive, la calificarea infracţiunii, la efectuarea diferitelor acte de urmărire penală şi a investigaţiilor în vederea găsirii persoanelor, care au săvărşit infracţiuni; 4) dă organelor de cercetare penală însărcinări de a executa ordonanţele cu privire la reţinerea, aducerea silită, efectuarea percheziţiei, ridicarea de obiecte şi de acte, efectuarea de investigaţii în vederea găsirii persoanelor, care au săvărşit infracţiuni, executarea altor acte de urmărire penală, dă, de asemenea, indicaţii cu privire la luarea măsurilor necesare pentru descoperirea infracţiunilor şi identificarea persoanelor, care le-au săvărşit, în cauzele, ce se află pentru cercetare la procuror sau la anchetatorul penal al procuraturii; [Pct.4 alin.1 art.188 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] 5) participă la efectuarea cercetării penale şi, în cazurile necesare, efectuează personal unele acte de anchetă preliminară sau cercetarea în ansamblul ei în orice cauză; 6) încuviinţează efectuarea percheziţiei, aplicarea unui sechestru asupra corespondenţei poştale şi telegrafice şi ridicarea ei, ascultarea convorbirilor care se fac prin telefon şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii, destituirea inculpatului din funcţie şi alte acţiuni ale anchetatorului penal şi organelor de cercetare penală în cazurile, prevăzute de prezentul Cod; 7) prelungeşte termenul cercetării preventivă în cazurile şi în modul, stabilite de prezentul Cod; [Pct.7 alin.1 art.188 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] 8) restituie dosarele penale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară cu indicaţiile sale de a efectua o cercetare suplimentară; 9) retrage de la organul de cercetare penală şi transmite orice dosar după competenţă anchetatorului penal, transmite dosarul de la un organ de anchetă preliminară la altul, precum şi de la un anchetator penal la altul în scopul asigurării unei cercetări cît mai depline şi mai obiective; 10) înlătură persoana, care efectuează cercetarea penală, sau pe anchetatorul penal de la continuarea cercetării penale sau a anchetei preliminare, dacă au încălcat legea la cercetarea cauzei; 11) intentează procese penale sau refuză intentarea lor; încetează sau supendă urmărirea în cauze penale; dă consimţămăntul pentru casarea procesului penal de către anchetatorul penal sau organul de cercetare penală în cazurile prevăzute de prezentul Cod; aprobă actele de acuzare (ordonanţele); trimite dosarele penale instanţei de judecată. 12) sesizează organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară cu privire la înlăturarea încălcărilor de lege admise în procesul urmăririi penale. [Pct. 12) introdus prin Legea nr.1275-XIII din 18.07.97] Procurorul exercită de asemenea şi alte atribuţii, cu care este investit de prezentul Cod. [Art.188 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.188 modificat prin Legea din 03.11.94] [Art.188 modificat prin Legea din 04.08.92] [Art.188 în redacţia Ucazului din 01.12.83] Articolul 189. Obligativitatea indicaţiilor procurorului Indicaţiile date de către procuror, în modul prevăzut de prezentul Cod, organelor de cercetare penală şi celor de anchetă preliminară în legătură cu intentarea sau cercetarea de către ele a unor procese penale sînt obligatoare pentru aceste organe. Contestarea indicaţiilor primite în faţa procurorului ierarhic superior nu suspendă executarea lor, cu excepţia cazurilor, prevăzute de partea a doua a articolului 38 din prezentul Cod. [Art.189 în redacţia Ucazului din 01.12.83] Articolul 190. Chestiunile pe care urmează să le rezolve procurorul în cauzele primite de el cu concluzii de învinuire Primind dosarul de la organul de cercetare penală sau de la anchetatorul penal, procurorul este obligat să verifice: 1) existenţa faptei imputate învinuitului şi dacă această faptă constituie o infracţiune; 2) dacă nu există vre-una din împrejurările care impun încetarea procesului penal; 3) dacă cercetarea sau ancheta preliminară a fost efectuată sub toate aspectele, complet şi obiectiv; 4) dacă învinuirea pusă în vederea învinuitului este confirmată de probele de la dosar; 5) dacă învinuirea a fost pusă în vedere pentru toate infracţiunile, stabilite prin cercetarea sau ancheta preliminară în sarcina învinuitului; 6) dacă au fost puse sub învinuire toate persoanele care s-au dovedit a fi săvărşit infracţiunea; 7) dacă legea penală a fost aplicată just faptelor săvărşite de învinuit; 8) dacă concluziile de învinuire au fost întocmite în conformitate cu dispoziţiile prezentului Cod; 9) dacă măsura preventivă aplicată a fost aleasă just; 10) dacă s-au luat măsuri pentru asigurarea acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii . [Art.190 pct. 10) modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] 11) dacă sau clarificat cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvărşirea infracţiunii şi dacă s-au luat măsuri pentru înlăturarea lor; 12) dacă de organele de cercetare penală sau de anchetă preliminară au fost respectate toate celelalte prevederi ale prezentului Cod. [Art.190 modificat prin Decretul din 29.03.90] [Art.190 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 191. Hotărărea procurorului în cauza rimită de el cu concluziile de învinuire Procurorul sau locţiitorul lui sînt obligaţi ca în termen de cel mult cinci zile să examineze cauza primită şi să adopte în privinţa ei una din următoarele hotărări: 1) să confirme prin rezoluţia sa concluziile de învinuire dacă constată, că există temeiuri pentru a trimite cauza instanţei de judecată; [Pct. 1) modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97] 2) să restituie cauza organului de cercetare penală sau anchetatorului penal, cu indicaţii scrise în vederea efectuării unei cercetări sau anchete penale suplimentare; 3) să dispună încetarea procesului penal printr-o ordonanţă întocmită potrivit articolului 186 din prezentul cod; [Pct. 3) în redacţia Legii nr.1275 din 18.07.97] 4) să restituie cauza anchetatorului penal pentru refacerea concluziilor de învinuire, dacă aceste concluzii n-au fost întocmite potrivit dispoziţiilor articolului 182 din prezentul Cod. Dacă nu este de acord cu concluziile de învinuire, procurorul sau locţiitorul lui întocmesc noi concluzii, cele întocmite anterior eliminăndu-le din dosar şi restituindu-le organului de cercetare penală sau anchetatorului penal cu indicarea greşelilor constatate. Procurorul sau locţiitorul lui au dreptul de a revoca sau a modifica măsura preventivă, aleasă anterior, sau de a alege măsura preventivă, dacă ea n-a fost aleasă, cu excepţia măsurii preventive sub formă de arest. Procurorul sau locţiitorul lui au, de asemenea, dreptul de a modifica lista persoanelor, care urmează a fi citate la şedinţa judiciară, listă ce este anexată la actul de acuzare. [Alin.3 art.191 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] Procurorul sau locţiitorul lui au dreptul prin ordonanţa sa să scoată din concluziile de învinuire anumite capete de învinuire şi, de asemenea, să aplice legea privind infracţiunea mai uşoară. În aceste cazuri se întocmesc, dacă este necesar, noi concluzii de învinuire. Dacă trebuie să schimbe învinuirea într-una mai gravă sau una care, prin împrejurările ei, de fapt, se deosebeşte esenţial de învinuirea iniţială, procurorul sau locţiitorul lui restituie cauza organului de cercetare penală sau anchetatorului penal, pentru a se pune în vedere noua învinuire. [Art.191 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.191 modificat prin Legea din 15.06.95] [Art.191 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 192. Trimiterea cauzei penale de către procuror în instanţa de judecată Procurorul sau locţiitorul lui, după confirmarea învinuirii sau după întocmirea unei noi învinuiri, sau dacă a formulat învinuirea în cauze protocolare trimite cauza în instanţa de judecată, înmînînd în prealabil învinuitului copia învinuirii sau ordonanţa privind prezentarea învinuirii către învinuit fără anexele prevăzute de articolul 183 din prezentul Cod. Despre trimiterea cauzei în instanţa de judecată procurorul sau locţiitorul lui înştiinţează învinuitul, partea vătămată şi reprezentanţii lor legitimi. După ce cauza a fost trimisă în instanţa de judecată, demersurile şi plăngerile privitoare la proces se adresează direct instanţei. [Art.192 În redacţia Legii din 09.12.94] CAPITOLUL AL DOUĂZECELEA PLВNGERILE ОMPOTRIVA ACTELOR ORGANULUI DE CERCETARE PENALГ, ALE ANCHETATORULUI PENAL ŞI PROCURORULUI Articolul 193. Procedura plăngerilor Plăngerile în scris împotriva actelor organului de cercetare penală sau ale anchetatorului penal se adresează procurorului. Plăngerile verbale sînt consemnate de către procuror, anchetatorul penal sau persoana care efectuează cercetarea penală, într-un proces-verbal, semnat de cel ce face plăngerea şi de persoana care o primeşte. Persoana care efectuează cercetarea penală şi anchetatorul penal sînt obligaţi ca în termen de douăzeci şi patru de ore să înainteze plăngerea împreună cu explicaţiile lor procurorului. Plăngerea depusă pănă la rezolvarea ei nu suspendă executarea actului atacat, dacă persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal sau procurorul nu consideră necesar aceasta. Articolul 194. Examinarea plăngerii de către procuror În termen de trei zile de la primirea plăngerii, procurorul este obligat s-o examineze şi să comunice celui care a întocmit-o hotărărea sa. În caz de respingere a plăngerii procurorul este obligat să arate motivele pentru care o consideră neîntemiată. Articolul 195. Plăngerile împotriva actelor procurorului care efectuează ancheta preliminară Plăngerile împotriva actelor procurorului, care efectuează ancheta preliminară sau unele acte de urmărire penală, se adresează procurorului ierarhic superior. [Art.195/1 exclus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] [Art.195/1 modificat prin Legea din 11.07.96] [Alin.4 art.195/1 introdus prin Legea din 15.06.95] [Art.195/1 introdus prin Legea din 03.11.94] [Art.195/2 exclus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98] [Art.195/2 modificat prin Legea din 11.07.96] [Art.195/2 introdus prin Legea din 03.11.94] [Cap 21 prim inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Capitolul al douăzecelea prim CONTROLUL JUDICIAR ASUPRA PROCEDURII PREJUDICIARE Articolul 195¹. Contestarea în instanţa de judecată a hotărărilor şi acţiunilor organelor de urmărire penală şi ale procurorului Plăngerea împotriva hotărărilor şi acţiunilor organului de urmărire penală şi ale procurorului poate fi înaintată în instanţa de judecată de către bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă, precum şi de către alte persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate prin hotărările şi acţiunile contestate, dacă asemenea plăngere nu a fost satisfăcută de către procuror. Persoanele specificate la alin.1 din prezentul articol au dreptul să atace în instanţa de judecată refuzul organului de urmărire penală şi al procurorului de primire a cererii privind comiterea infracţiunii, de satisfacere a recuzărilor şi a demersurilor de intentare a dosarului penal, precum şi hotărările privind suspendarea sau clasarea dosarului penal şi alte acţiuni şi hotărări în cazurile prevăzute de prezentul Cod. Plăngerea poate fi înaintată judecătorului judecătoriei din raza de activitate a procuraturii în termen de 10 zile de la data primirii înştiinţării referitor la respingerea plăngerii sau la expirarea termenului de 10 zile de la data depunerii plăngerii pe adresa procurorului, dacă acesta nu a dat răspuns. Articolul 195². Examinarea plăngerii Plăngerea se examinează de către judecător în şedinţa de judecată în termen de 10 zile de la data primirii ei, cu înştiinţarea petiţionarului şi a procurorului. Neprezentarea petiţionarului la judecată nu constituie un obstacol pentru examinarea plăngerii, însă judecătorul poate considera prezenţa acestuia obligatorie. Procurorul este obligat să prezinte în judecată materialele respective. La începutul şedinţei, judecătorul anunţă care plăngere se examinează, anunţă numele şi prenumele său şi ale persoanelor participante, explică persoanei care a înaintat plăngerea drepturile şi obligaţiile ei. Petiţionarul, în cazul în care participă la examinare, argumentează plăngerea, apoi sînt audiate celelalte persoane prezente şi sînt examinate materialele prezentate. Judecătorul, în cazul în care consideră plăngerea întemeiată, pronunţă încheierea de a obliga procurorul să înlăture încălcarea depistată a drepturilor şi libertăţilor persoanei fizice sau ale persoanei juridice. În cazul în care se stabileşte că acţiunile atacate nu contravin legii şi că drepturile şi libertăţile persoanei fizice sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, instanţa, prin încheiere, respinge plăngerea. Copia încheierii se expediază petiţionarului sau, după caz, procurorului pentru executare. Încheierea instanţei poate fi atacată cu recurs, care se soluţionează în modul prevăzut de prezentul Cod. [Cap 21 prim inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 195/3. Contestarea în instanţa de judecată a legalităţii refuzului de a porni procesul penal Persoanele ale căror drepturi şi interese au fost lezate prin refuzul de a porni procesul penal pot depune în instanţa de judecată o plăngere împotriva legalităţii ordonanţei de refuz în termen de 10 zile de la data cănd au luat cunoştinţă de ea. Instanţa de judecată, primind plăngerea, este obligată să înştiinţeze procurorul despre data şi locul examinării ei, iar procurorul, în decurs de 5 zile, este obligat să înainteze în instanţa de judecată materialele respective. [Art.195/3 introdus prin Legea nr.1419 din 17.12.97] Articolul 195/4. Controlul judiciar al legalităţii refuzului de a porni procesul penal Controlul judiciar al legalităţii refuzului de a porni procesul penal se exercită de către instanţa de judecată de la locul emiterii ordonanţei în şedinţă deschisă, cu participarea procurorului, petiţionarului, avocatului acestuia sau reprezentantului lui legitim. Absenţa fără motive întemeiate a părţilor, înştiinţate la timp despre data examinării plăngerii, nu constituie un obstacol pentru exercitarea controlului judiciar. La începutul şedinţei, judecătorul anunţă care plăngere urmează a fi examinată, se recomandă persoanelor prezente la şedinţă, le explică drepturile şi obligaţiile. Reclamantul, dacă acesta participă la examinare, argumentează plăngerea, apoi sînt audiate şi celelalte persoane prezente la şedinţă. Instanţa de judecată cercetează concluziile despre lipsa motivelor şi temeiurilor legitime pentru pornirea procesului penal, cauzele pentru care s-a emis o astfel de ordonanţă, precum şi corespunderea cu normele dreptului procesual a temeiurilor referitoare la refuzul de a porni procesul penal. În urma controlului judiciar, instanţa de judecată pronunţă una din următoarele încheieri: 1) privind anularea ordonanţei despre refuzul de a porni procesul penal; 2) privind modificarea temeiurilor refuzului, considerăndu-l legal în esenţă; 3) privind respingerea plăngerii. Încheierea instanţei în privinţa controlului legalităţii refuzului de a porni procesul penal este definitivă şi executorie la expirarea termenului de atac, iar dacă a fost atacată - după examinarea cauzei în instanţa de judecată ierarhic superioară. [Art.195/4 introdus prin Legea nr.1419 din 17.12.97] TITLUL AL PATRULEA PROCEDURA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE CAPITOLUL AL DOUZECI ŞI UNULEA NUMIREA CAUZEI SPRE JUDECARE [Cap. XXI în redacţia Legii din 09.12.94] Articolul 196. Decizia asupra cauzei venite spre judecare În termen de 14 zile de la data la care cauza a venit spre judecare, instanţa de judecată ia una din următoarele decizii: 1) privind numirea cauzei spre judecare; 2) privind expedierea cauzei după competenţa judiciară; 3) privind suspendarea cauzei; 4) privind remiterea cauzei procurorului pentru înlăturarea încălcărilor esenţiale ale legislaţiei de procedură penală. Temei pentru remiterea cauzei procurorului poate servi încălcarea prevederilor legislaţiei de procedură penală care reglementează: 1) pornirea procesului penal; 2) competenţa organului de cercetare penală sau de anchetă penală; 3) obligativitatea participării la proces a apărătorului şi interpretului; 4) recuzarea. La numirea cauzei spre judecare instanţa de judecată dispune citarea persoanelor necesare în modul prevăzut de prezentul Cod. [Art.196 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.196 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 197. Examinarea demersurilor şi declaraţiilor La numirea cauzei spre judecare instanţa de judecată în limitele competenţei sale, este obligată să examineze demersurile şi declaraţiile existente. Dacă apar îndoieli în privinţa temeiniciei demersului, instanţa de judecată este în drept să cheme pentru explicaţii persoana care a făcut demersul. Despre rezultatele examinării demersului este înştiinţată persoana care l-a făcut. Refuzul de a satisface demersul nu poate fi atacat, însă persoana îşi păstrează dreptul de a reiniţia demersul în şedinţă de judecată. [Art.197 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 198. Suspendarea cauzei sau expedierea cauzei după competenţa judiciară Dacă la examinarea chestiunii privind numirea cauzei spre judecare se constată că inculpatul a dispărut şi locul aflării lui nu se cunoaşte instanţa de judecată emite o ordonanţă de suspendare a cauzei pănă la găsirea inculpatului şi dispune investigaţii, iar cauza se restituie la procuror. Dacă la proces participă mai mulţi inculpaţi şi unul din ei a dispărut, instanţa de judecată emite o ordonanţă de suspendare a procesului în ce priveşte inculpatul dispărut pănă la găsirea lui, dispune investigaţii şi numeşte cauza spre judecare. Dacă medicul confirmă că inculpatul este grav bolnav, fapt care exclude posibilitatea participării lui la proces, instanţa de judecată emite ordonanţa de suspendare a cauzei pănă la însănătoşirea inculpatului. La examinarea chestiunii privind numirea cauzei spre judecare, instanţa de judecată poate lua o hotărăre cu privire la aplicarea, modificarea sau revocarea măsurilor de reprimare aplicate inculpatului. Dacă instanţa de judecată va stabili că dosarul nu este de competenţa instanţei de judecată date, el trimite dosarul instanţei de judecată competente potrivit prevederilor articolului 31 din prezentul Cod. [Art.198 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.198 modificat prin Legea din 15.06.95] Articolul 199. Asigurarea posibilităţii de a lua cunoştinţă de materialele din dosar La numirea cauzei spre judecare, judecătorul asigură procurorului, inculpatului şi apărătorului lui, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele din dosar în localul judecătoriei. Aceste persoane sînt în drept să-şi facă însemnările necesare. CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI DOILEA CONDIŢIILE GENERALE ALE DEZBATERILOR JUDICIARE Articolul 213. Nemijlocirea, oralitatea dezbaterilor judiciare Prima instanţă este obligată, în cursul judecării cauzei, să examineze nemijlocit dovezile privitoare la proces; să asculte pe inculpaţi, părţile vătămate, martorii, concluziile experţilor, să cerceteze corpurile delicte, să dea citire proceselor-verbale şi altor documente. [Art.213 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91] Articolul 214. Preşedintele şedinţei de judecată Şedinţele instanţei de judecată care judecă cauza în primă instanţă sînt prezidate de preşedintele sau vicepreşedintele instanţei ori de un judecător desemnat de aceştia. Judecătorul care judecă cauza personal i se atribuie obligaţiile de preşedinte al şedinţei. Preşedintele şedinţei conduce şedinţa de judecată şi ia toate măsurile prevăzute de prezentul Cod, pentru ca să fie examinate sub toate aspectele, complet şi obiectiv toate probele prezentate de părţi sau administrate la cererea acestora şi să fie stabilit adevărul, înlăturănd din dezbaterile judiciare tot ce nu are legătură cu procesul judecat şi asigurăndu-i înrăurirea educativă. Dacă vre-unul din participanţii la dezbaterile judiciare formulează obiecţii împotriva actelor preşedintelui şedinţei, aceste obiecţii se consemnează în procesul verbal al şedinţei de judecată. [Art.214 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 215. Egalitatea în drepturi a participanţilor în faţa judecăţii Acuzatorul, inculpatul, apărătorul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor se bucură de drepturi egale în faţa judecăţii în ce priveşte administrarea probelor, participarea la examinarea acestora şi formularea cererilor. Articolul 216. Participarea inculpatului la dezbaterile judiciare Judecarea procesului în prima instanţă are loc cu participarea inculpatului, prezenţa acestuia fiind obligatoare. Procesul se poate judeca în lipsa inculpatului numai în cazul cănd acesta se găseşte dincolo de hotarele Republicii Moldova şi se eschivează să se prezinte în faţa instanţei, precum şi în cazurile cănd inculpatul se eschivează de a se prezenta la instanţa de judecată şi este dat în căutare. În cazul în care cauza se judecă în absenţa inculpatului, cănd inculpatul este un minor, participarea apărătorului acestuia şi a reprezentantului său legal este obligatorie. [Art.216 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În cursul dezbaterilor judiciare inculpatul are dreptul: să pună întrebări martorilor, expertului, celorlalţi inculpaţi, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile; să participe la cercetarea locului unde s-a săvărşit infracţiunea, la examinarea corpurilor delicte şi a documentelor; să facă declaraţii atăt cu privire la fondul învinuirii ce i ce aduce, cît şi cu privire la diferite împrejurări ale cauzei examinate de instanţă oricănd în cursul anchetei judecătoreşti; să ee cuvăntul la dezbateri în caz de lipsă a apărătorului. Inculpatul se bucură de asemenea de dreprurile, prevăzute de articolul 42 din prezentul Cod. Instanţa poate dispune, printr-o încheiere, îndepărtarea inculpatului minor din sala de şedinţe atunci, cănd se cercetează împrejurări ce ar putea avea o influenţă negativă asupra lui. Articolul 217. Participarea procurorului la dezbaterile judiciare Procurorul prezintă învinuirea în toate cauzele penale în numele statului, prezintă noi probe sau cereri de a administra noi probe, îşi expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul dezbaterilor, precum şi referitor la aplicarea legii penale şi a pedepsei faţă de inculpat. Procurorul prezintă învinuirea în conformitate cu dispoziţiile legii şi cu propria sa convingere bazată pe cercetarea tuturor împrejurărilor cauzei. Dacă în urma dezbaterilor judiciare procurorul se convinge că datele anchetei judiciare nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, el este obligat să renunţe , parţial sau integral, la învinuire şi să expună instanţei de judecată motivele renunţării. [Art.217 al. 3 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Renunţarea procurorului la învinuire se face în scris şi atrage adoptarea de către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de clasare a procesului. Procurorul intentează sau susţine acţiunea civilă a părţii vătămate, dacă aceasta o cere apărarea intereselor publice sau a drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. [Art.217 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 217/1. Participarea apărătorului la dezbaterile judiciare Apărătorul ajută inculpatului la exercitarea drepturilor lui şi la apărarea intereselor lui legitime. Apărătorul participă la analiza probelor, face în faţa instanţei demersuri cu privire la cererea şi anexarea la dosar a unor noi probe, care îl scutesc de răspundere pe inculpat sau reduc gradul răspunderii lui, face alte demersuri, expune instanţei părerea sa asupra demersurilor celorlalţi participanţi la dezbaterile judiciare. Apărătorul participă la dezbaterile judiciare, expunănd instanţei părerea sa asupra esenţei acuzării, asupra însemnătăţii probelor verificate, asupra împrejurărilor, care îl dezvinovăţesc pe inculpat sau reduc gradul răspunderii lui, precum şi considerentele sale cu privire la legea penală sau pedeapsa, ce urmează să fie aplicată, şi cu privire la consecinţele de drept civil ale infracţiunii. [Art.217/1 introdus prin Ucazul din 06.07.78] Articolul 218. Participarea unor reprezentanţi ai colectivului de muncă la dezbaterile judiciare În procesele privind minorii instanţa de judecată are dreptul să atragă la dezbaterile judiciare reprezentanţi ai întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, unde a învăţat sau a muncit minorul, reprezentanţi ai consiliilor şi inspecţiilor pentru minori, iar în caz de necesitate şi reprezentanţi ai altor organizaţii. [Art.218 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.218 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 219. Felul hotărărilor instanţei de judecată Instanţele de judecată, la înfăptuirea justiţiei pe cauzele penale, adoptă sentinţe, decizii, încheieri şi hotărări. Hotărărea prin care cauza se soluţionează de prima instanţă de judecată se numeşte sentinţă. Hotărărea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului contestaţiei în anulare, recursului în anulare, precum şi hotărărea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei se numeşte decizie. Toate celelalte hotărări date de instanţele de judecată în cursul judecăţii se numesc încheieri. Plenul Curţii Supreme de Justiţie adoptă hotărări. [Art.219 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 219/1. Încheierile instanţei de judecată Toate problemele care apar în timpul dezbaterilor judiciare se soluţionează printr-o încheiere a instanţei de judecată. Încheierile privind modificarea măsurii preventive, recuzările, declinarea de competenţă, strămutarea, numirea expertizei şi încheierile interlocutorii se adoptă sub formă de documente aparte în camera de consiliu şi se semnează de toţi membrii completului de judecată. Încheierile instanţei de judecată în celelalte probleme se includ în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Încheierile date pe parcursul dezbaterilor judiciare urmează să fie pronunţate public. [Art.219/1 introdus prin Legea din 10.04.96] Articolul 220. Limitele dezbaterilor judiciare Dezbaterile cauzei în judecată se fac în limitele învinuirii formulate şi doar în privinţa persoanelor cărora li s-a formulat învinuirea. Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se înrăutăţeşte situaţia inculpatului şi nu este lezat dreptul lui la apărare , cu excepţia cazurilor prevăzute de art.221 din prezentul Cod. [Art.220 al. 2 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Dacă modificarea învinuirii constă în excluderea unei părţi a ei sau a elementelor componente ale infracţiunii care agravează răspunderea inculpatului, instanţa de judecată este în drept să continue examinarea cauzei. [Art.220 în redacţia Legii din 09.12.94] Articolul 221. Modificarea învinuirii în şedinţa de judecată în sensul agravării ei şi restabilirea dreptului la apărare lezat Procurorul care participă la examinarea cauzei penale este în drept, fără a cere dosarul din judecată, să modifice printr-o ordonanţă a sa învinuirea adusă inculpatului în cadrul anchetei preliminare în sensul agravării ei, dacă materialele dezbaterilor judiciare mărturisesc incontestabil că el a săvărşit o astfel de infracţiune, aducănd la cunoştinţă inculpatului şi apărătorului lui noua învinuire, după care fapt dezbaterile judiciare continuă. Dacă în cadrul dezbaterilor judiciare se stabileşte că inculpatul a săvărşit o altă infracţiune, care influenţează calificarea învinuirii aduse lui, instanţa de judecată, la cererea procurorului, întrerupe procesul pe un termen de pănă la o lună, restituind cauza către procuror pentru cercetarea acestei infracţiuni, formularea unei învinuiri noi, după caz, şi familiarizarea inculpatului şi apărătorului lui cu materialele noi. După aceasta cauza penală este prezentată în instanţa de judecată pentru continuarea dezbaterii sau clasarea ei. La demersul procurorului, termenul stabilit poate fi prelungit de instanţa de judecată pănă la două luni. În cazul depistării, în cursul dezbaterilor judiciare, a încălcărilor esenţiale la aplicarea prevederilor legislaţiei de procedură penală specificate la art.196 alin.2 din prezentul Cod, care nu pot fi înlăturate în judecată, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, întrerupe procesul pe un termen de pănă la o lună, iar în caz de necesitate - pănă la 2 luni şi restituie cauza procurorului. După înlăturarea acestor încălcări de lege, dezbaterile judiciare continuă. [Art.221 al 3 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Dacă în urma formulării unei învinuiri noi, mai grave, se schimbă şi competenţa de judecare a cauzei penale, judecătorul trimite, prin ordonanţa sa, cauza penală după competenţa judiciară. [Art.221 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.221 în redacţia Legii din 09.12.94] Articolul 222. Prezentarea probelor suplimentare În cazul efectuării unei cercetări sau anchete penale prealabile incomplete şi al imposibilităţii luării unei decizii legale şi motivate pe baza cercetării materialelor existente în dosar, instanţa de judecată la cererea părţilor, amănă examinarea cauzei pe un termen de pănă la o lună, permiţînd părţilor să prezinte probe suplimentare. La cererea părţilor, acest termen poate fi prelungit pănă la două luni. Probele adunate de părţi sînt cercetate în şedinţă judiciară în mod obişnuit. Dacă părţile nu prezintă probe suplimentare, instanţa de judecată ia decizia pe baza cercetării materialelor din dosar în şedinţa de judecată. Dacă instanţa de judecată amănă examinarea cauzei în temeiul articolului 221 din prezentul Cod şi trimite cauza procurorului pentru cercetarea unei noi infracţiuni sau dacă instanţa de judecată amănă examinarea cauzei în temeiul alineatului întăi al prezentului articol, procurorul sau locţiitorul lui dă indicaţii în scris organelor de cercetare penală sau de anchetă preliminară privind cercetarea noii infracţiuni sau privind prezentarea probelor suplimentare. În cazul în care organul de cercetare prealabilă sau de anchetă penală prealabilă nu ia măsuri de asigurare a acţiunii civile sau a eventualei confiscări a averii, dacă astfel de măsuri nu pot fi luate nemijlocit de instanţa de judecată, aceasta din urmă, printr-o decizie, obligă organul de investigaţie să ia măsurile necesare în termenul stabilit de ea. [Art.222 completat prin Legea din 15.06.95] [Art.222 în redacţia Legii din 09.12.94] Articolul 223. Rezolvarea chestiunii cu privire la măsura preventivă În timpul dezbaterilor judiciare instanţa are dreptul, printr-o încheiere, să fixeze, să schimbe sau să revoce măsura preventivă aplicată inculpatului. [Prin HCC7/13.02.2001, MO19/22.02.2000 Declară neconstituţionale prevederile art. 223 din Codul de procedură penală în partea în care, potrivit sensului atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor interesate dreptul de a ataca cu recurs încheierile privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest.] Încheierea dată în baza alineatului întîi al prezentului articol poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile, în instanţa ierarhic superioară de către persoanele specificate în alineatul întîi al articolului 307 din prezentul cod. [Art.223 al. 2 în redacţia L475/27.09.2001, MO130/26.10.2001 art. 953] Articolul 224. Amănarea şi suspendarea procesului penal Dacă procesul nu poate fi judecat din cauza neprezentării în şedinţa de judecată vre-uneia din persoanele citate sau în legătură cu necesitatea de a prezenta de către părţi noi probe, instanţa amănă procesul şi i-a măsuri pentru a se cita persoanele care nu s-au prezentat sau pentru prezentarea noilor probe. Dacă în proces sînt implicaţi mai mulţi inculpaţi şi unul din ei a dispărut pănă la începutul dezbaterilor judiciare, instanţa de judecată dispune căutarea celui dispărut şi continuă judecarea cauzei în privinţa tuturor celorlalţi inculpaţi în lipsa acestuia. [Art.224 al. 2 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.224 al. 3 exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Dacă în procesul de examinare a cauzei un inculpat s-a îmbolnăvit grav, instanţa de judecată suspendă procesul în ce priveşte acest inculpat pănă la însănătoşirea lui şi continuă judecarea celorlalţi inculpaţi. [Art.224 modificat prin Legea din 15.06.95] [Alin.1 art.224 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 225. Clasarea acţiunii în şedinţă judiciară În circumstanţele indicate în articolele 5, 5/2, 5/4, 5/6, 5/7 şi în punctul 2) al articolului 185 din prezentul Cod instanţa de judecată clasează acţiunea. Totodată instanţa de judecată anulează măsura de reprimare, măsurile de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii şi decide asupra probelor materiale. Copia sentinţei instanţei de judecată privind clasarea acţiunii se remite persoanei trase la răspundere penală şi părţii vătămate, precum şi părţii civile, părţii civilmente responsabile şi procurorului. În cazul clasării acţiunii penale în care este implicat un recrut, instanţa de judecată este obligată să înştiinţeze, în termen de şapte zile, organul local respectiv al administraţiei militare. [Art.225 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.225 modificat prin Legea din 15.06.95] [Art.225 în redacţia Legii din 09.12.94] Articolul 226. Atacarea sentinţei de clasare a cauzei penale Sentinţa de clasare a cauzei penale pronunţată de instanţa de judecată poate fi atacată cu apel sau, după caz, prin recurs de către procuror, inculpat sau apărătorul acestuia sau de partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi de reprezentanţii lor. [Art.226 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 227. Ordinea în timpul şedinţei de judecată Cănd judecătorii sau judecătorul întră în sala de şedinţe, secretarul anunţă: "întră judecata, sculaţi în picioare, vă rog". Toţi cei prezenţi în sala de şedinţe se scoală în picioare; după aceasta, la invitaţia preşedintelui, îşi ocupă locurile. Toţi participanţii la dezbaterile judiciare se adresează către instanţă, formulează cereri, răspund la întrebări şi fac declaraţii stănd în picioare. În caz dacă vre-una din persoanele participante la proces este suferindă, preşedintele şedinţei îi poate permite să răspundă la întrebări şi să facă declaraţii şezănd. Toţi participanţii la proces, precum şi cetăţenii prezenţi în sala de şedinţe, sînt obligaţi a se supune în totul dispoziţiilor preşedintelui cu privire la menţinerea ordinii în şedinţa de judecată. Minorii sub şaisprezece ani nu se admit în sala de şedinţe decăt atunci, cănd sînt chemaţi de instanţă. [Alin. 1 art.227 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91] Articolul 228. Măsurile care se iau faţă de cei ce tulbură ordinea în timpul şedinţei de judecată Dacă inculpatul tulbură ordinea în timpul şedinţei de judecată sau nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, i se face avertizare, că în caz de va mai tulbura ordinea, va fi îndepărtat din sala de şedinţe. În caz dacă inculpatul tulbură ordinea a două oară, instanţa poate dispune, printr-o încheiere, îndepărtarea acestuia din sala de şedinţe, procesul continuănd în lipsa lui. Sentinţa însă se pronunţă în prezenţa inculpatului sau i se aduce la cunoştinţă imediat după pronunţare. Dacă procurorul sau apărătorul nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, i se face o avertizare. Dacă persoanele arătate continuă să nu se supună dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, instanţa poate să amăne, printr-o încheiere, judecarea procesului, în cazul cănd persoana respectivă nu poate fi înlocuită prin alta, fără a se prejudicia desfăşurarea procesului. Totodată instanţa comunică aceasta, respectiv, procurorului ierarhic superior, prezidiului colegiului de avocaţi, sau Ministerului Justiţiei. Cănd partea civilă, partea civilmente responsabilă, partea vătămată sau reprezentaţii lor, expertul, specialistul sau interpretul tulbură ordinea în şedinţa de judecată sau nu se supun dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, instanţa poate da o încheiere, dispunănd îndepărtarea lor din sala de şedinţă. Celelalte persoane, prezente în sala de şedinţe, în cazuri asemănătoare pot fi îndepărtate prin dispoziţia preşedintelui şedinţei. În afară de aceasta, manifestarea lipsei de respect faţă de judecată exprimată prin nesupunerea martorilor, victimelor, reclamanţilor civili şi părăţilor civili, a altor cetăţeni faţă de dispoziţia preşedintelui şedinţei, tulburarea de către ei a ordinii în timpul şedinţei de judecată, precum şi săvărşirea de către oricine a unor fapte care denotă desconsiderare vădită a judecăţii sau a regulilor stabilite în instanţa judecătorească atrag după sine amenda judiciară. [Art.228 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.228 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.228 modificat prin Legea nr.634-XII din 10.07.91] [Art.228 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.228 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 228/1. Amenda judiciară Abaterile săvărşite în cursul procesului judiciar se sancţionează cu amendă judiciară în mărime de la unu la douăzeci şi cinci de salarii minime. Următoarele abateri se sancţionează cu amendă judiciară: a) ne îndeplinirea de către orice persoană prezentă la şedinţa de judecată a măsurilor luate de către preşedintele şedinţei în conformitate cu cerinţele articolului 228 din prezentul Cod; b) neexecutarea încheierilor de aducere forţată; c) lipsa nejustificată în şedinţa de judecată a martorului, expertului, interpretului sau apărătorului legal citaţi; d) tergiversarea de către expert sau interpret a îndeplinirii însărcinărilor primite; e) neluarea de către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia; f) refuzul sau eschivarea specialistului de la îndeplinirea îndatoririlor prevăzute de articolul 116/1 din prezentul Cod; g) ne îndeplinirea obligaţiei de prezentare, la cererea instanţei de judecată, a obiectelor sau documentelor cerute de aceasta de către conducătorul unităţii sau de cel însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii. h) alte abateri prevăzute de prezentul Cod. [Art.228¹ lit. h) inclusă prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală în cazul în care fapta constituie componenţă de infracţiune. [Art.228/1 introdus prin Legea din 10.04.96] Articolul 229. Procesul-verbal al şedinţei de judecată Desfăşurarea dezbaterilor în şedinţa de judecată se consemnează într-un proces-verbal. În timpul dezbaterilor judiciare se poate aplica înregistrarea sonoră, despre care se face o menţiune în procesul-verbal. Fonograma se anexează la procesul-verbal. În procesul-verbal se arată: denumirea instanţei; locul şi data şedinţei, cu indicarea orei începerii; numele şi prenumele membrilor completului de judecată, procurorului, grefierului; numele şi prenumele părţilor, inclusiv ale apărătorilor, şi ale celorlalte persoane care participă în proces şi care au fost prezente la judecată, precum şi ale celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii de citare şi la motivele neprezentării lor; menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică; enunţarea infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi legea în care a fost încadrată fapta; toate actele instanţei în ordinea în care s-au desfăşurat; cererile formulate de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces şi încheierile date de instanţă fără a se retrage în camera de consiliu sau menţiunile cu privire la încheierea dată în camera de consiliu; - documentele care s-au cercetat în şedinţă; - faptele de tulburare a ordinii în sala de şedinţe; - rezumatul susţinerilor verbale; - rezumatul ultimului cuvănt al inculpatului; - ora cănd s-a pronunţat hotărărea şi menţiunea că s-a explicat procedura şi termenul căii de atac. Procesul-verbal se întocmeşte de grefier în douăzeci şi patru de ore de la terminarea şedinţei şi se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefier. [Art.229 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 230. Declaraţiile părţilor şi ale martorilor Declaraţiile inculpatului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi ale martorilor în şedinţa de judecată se consemnează în scris de grefier ca documente aparte. Declaraţia scrisă se citeşte de grefier, iar dacă persoana care a depus-o cere, i se dă să o citească. Cănd persoana care a depus declaraţie este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfărşit. Cănd persoana care a depus declaraţie nu poate sau refuză să semneze se face menţiune în declaraţia scrisă. Declaraţia scrisă este semnată de preşedintele şedinţei şi de grefier, precum şi de interpret cănd declaraţia a fost luată printr-un interpret. Dacă persoana care a depus declaraţie revine asupra vreuneia din declaraţiile sale anterioare sau are de făcut completări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile arătate în prezentul articol. [Art.230 în redacţia Legii din 10.04.96] CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI TREILEA PARTEA PREGĂTITOARE A ŞEDINŢEI DE JUDECATĂ Articolul 231. Deschiderea şedinţei de judecată La ora fixată pentru judecarea procesului penal preşedintele şedinţei deschide şedinţa de judecată şi anunţă, ce proces va fi examinat de instanţă. Articolul 232. Verificarea prezentării în instanţă Secretarul raportează prezentarea în instanţă a procurorului, inculpatului, apărătorului, precum şi a părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor, a interpretului, martorilor, experţilor şi specialiştilor şi comunică motivele neprezentării celor lipsă. [Art.232 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.232 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 233. Explicarea de către preşedintele şedinţei a obligaţiilor interpretului Preşedintele şedinţei explică interpretului obligaţia lui de a traduce instanţei declaraţiile şi cererile participanţilor la proces, ce nu cunosc limba în care se desfăşoară judecarea cauzei, iar persoanelor numite - conţinutul declaraţiilor, cererilor, documentelor citite în instanţă, precum şi dispoziţiile preşedintelui şedinţei şi hotărările instanţei. Preşedintele şedinţei avertizează pe interpret asupra răspunderii ce o poartă potrivit articolului 196 din Codul penal, în caz de traducere intenţionat greşită. Articolul 234. Îndepărtarea martorilor din sala de şedinţe Martorii prezenţi se îndepărtează din sala de şedinţă. Preşedintele şedinţei ia măsuri, ca martorii audiaţi să nu comunice cu martorii neaudiaţi. Articolul 235. Stabilirea identităţii inculpatului şi verificarea faptului dacă i s-a înmănat la timp o copie de pe concluziile de învinuire Preşedintele şedinţei stabileşte identitatea inculpatului, numele lui de familie, prenumele şi numele după tată, anul, luna, ziua şi locul naşterii, domiciliul, ocupaţia, situaţia familială, studiile şi alte date referitoare la persoana lui. După aceea preşedintele şedinţei îl întreabă pe inculpat, dacă i s-au înmînat şi cănd anume copiile documentelor, enumerate în articolul 192 din prezentul Cod. În caz dacă aceste documente n-au fost înmănate în termenul stabilit judecarea procesului se amănă. [Alin.1 art.235 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 236. Anunţarea compunerii completului de judecată şi explicarea dreptului de a face propuneri de recuzare Preşedintele şedinţei anunţă numele şi prenumele său ori, după caz, anunţă compunerea completului de judecată, comunică numele procurorului, apărătorului, precum şi ale secretarului şedinţei de judecată, expertului, specialistului şi interpretului, explică participanţilor la proces, că au dreptul de a recuza întregul complet sau pe vre-unul din judecători, pe procuror, secretar, expert, specialist şi interpret. [Art.236 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Participarea anterioară la proces în calitate de secretar, interpret expert, specialist nu constituie un motiv de recuzare a acestor persoane. Cererile de recuzare se rezolvă potrivit cu prevederile articolelor 22 - 24 şi 36 din prezentul Cod. [Alin.1 art.236 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.236 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91] [Partea 1 art.236 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 237. Participarea la dezbaterile judiciare în procesele privitoare la minori a părinţilor, a unor alţi reprezentanţi legali ai minorului Părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai inculpatului minor asistă în sala de şedinţe în tot timpul dezbaterilor judiciare şi au dreptul să participe la studierea probelor în cadrul anchetei judecătoreşti, să administreze probe, să facă cereri şi recuzări. Drepturile acestea trebuie să le fie explicate la deschiderea şedinţei de judecată. În cazuri excepţionale, cănd participarea la şedinţa de judecată a reprezentantului legal ar putea prejudicia interesele învinuitului minor instanţa are dreptul, printr-o încheiere, să-l îndepărteze cu totul pe reprezentantul legal din şedinţa de judecată sau să-i limiteze participarea la anumite părţi ale şedinţei de judecată. [Art.237 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.237 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 237/1.Participarea specialistului la dezbaterile judiciare În cazurile, prevăzute de prezentul Cod, în instanţa de judecată, poate fi citat specialistul, care participă la dezbaterile judiciare în modul prevăzut de articolul 116 116¹ din prezentul Cod. [Art.237¹ modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.237/1 introdus prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 238. Rezolvarea chestiunii dacă procesul penal poate fi judecat în lipsa vre-unuia din participanţii la proces În caz de neprezentare a vre-unuia din participanţii la proces, precum şi a unui martor, a expertului sau specialistului, instanţa ascultă părerea apărătorului, inculpatului, precum şi a părţii vătămate, a părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentaţilor lor şi concluziile procurorului, în sensul dacă se poate judeca cauza, şi dă o încheiere de continuare a dezbaterilor sau de amnare a procesului pentru un termen, pe care-l va găsi necesar. În cazul cănd instanţa de judecată dă o încheiere de amnare a dezbaterii cauzei, instanţa îi poate audia pe martorii, pe expertul sau specialistul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau pe reprezentaţii lor, care s-au prezentat. Dacă după amănarea dezbaterii cauzei ea se examinează de acelaşi complect de judecată, citarea a doua oară a acestor persoane pentru şedinţa judiciară se face numai în caz de necesitate. [Art.238 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.238 modificat prin Ucazul din 20.02.85] [Art.238 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 239. Efectele neprezentării inculpatului În caz de neprezentare a inculpatului, procesul trebuie să fie amînat, cu excepţia cazului prevăzut de articolul 216 din prezentul Cod. Instanţa are dreptul de a ordona aducerea silită a inculpatului care nu s-a prezentat, precum şi de a-i fixa sau schimba măsura preventivă. Dacă nu se prezintă reprezentanţii legali ai inculpatului, examinarea cauzei nu se suspendă. [Alin.3 art.239 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 240. Efectele neprezentării procurorului sau apărătorului Participarea procurorului la şedinţa de judecată în toate cauzele penale este obligatorie. Neprezentarea procurorului la şedinţa de judecată atrage amănarea examinării cauzei penale, despre care fapt este informat procurorul ierarhic superior. În cazul neprezentării apărătorului şi al imposibilităţii schimbării lui în şedinţa respectivă, examinarea cauzei penale se amănă, despre care fapt este informat prezidiul colegiului avocaţilor sau Ministerul Justiţiei. [Art.240 în redacţia Legii din 09.12.94] Articolul 241. Efectele neprezentării părţii vătămate În caz de neprezentare a părţii vătămate, instanţa hotărăşte să judece procesul penal sau să-l amîne, în funcţie de faptul dacă în lipsa părţii vătămate pot fi clarificate complet toate împrejurările cauzei şi pot fi apărate drepturile şi interesele ei legitime. [Art.241 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 242. Efectele neprezentării părţii civile şi părţii civilmente responsabile În caz de neprezentare a părţii civile sau a reprezentantului ei, instanţa nu examinează acţiunea civilă; în acest caz partea vătămată îşi menţine dreptul de a intenta o acţiune civilă în faţa instanţei civile. Instanţa are dreptul, la cererea părţii civile, să examineze acţiunea civilă în lipsa ei. Instanţa examinează acţiunea civilă indiferent dacă partea civilă sau reprezentantul ei s-a prezentat sau nu, - în caz dacă acţiunea a fost intentată de o instituţie, întreprindere, organizaţie sau este susţinută de procuror. Neprezentarea fără motive întemeiate a părţii civilmente responsabile sau a reprezentantului ei nu împiedică examinarea acţiunii civile. Articolul 243. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor inculpatului Preşedintele şedinţei explică inculpatului drepturile lui, prevăzute de articolul 216 din prezentul Cod. Articolul 244. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile Preşedintele şedinţei explică părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile drepturile lor, prevăzute de articolele 47 - 49 din prezentul Cod. Articolul 245. Explicarea de către preşedintele şedinţei a drepturilor şi obligaţiilor expertului Preşedintele şedinţei explică expertului drepturile şi obligaţiile lui, prevăzute de articolul 164 din prezentul Cod, şi-l previne, că va răspunde conform articolelor 196 şi 197 din Codul penal, în caz dacă va refuza să prezinte concluzii sau va prezenta concluzii intenţionat false. În timpul dezbaterilor judiciare expertul se găseşte în sala de şedinţe. La cererea expertului instanţa, ascultănd părerea participanţilor la proces, poate, printr-o încheiere, să-l scutească pe expert de obligaţia de a se afla în sala de şedinţă. Articolul 245/1. Explicarea de către preşedintele instanţei a drepturilor şi obligaţiilor specialistului Preşedintele explică specialistului drepturile şi obligaţiile lui, prevăzute de articolul 116/1 din prezentul Cod, şi-l previne, că va răspunde pentru refuzul sau înlăturarea de a-şi îndeplini obligaţiile. [Art.245/1 introdus prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 246. Prezentarea şi rezolvarea cererilor Preşedintele şedinţei îi întreabă pe participanţii la proces, dacă cer să fie citaţi noi martori, experţi şi specialişti, să fie cerute şi alăturate la dosar noi probe, sau dacă au alte cereri. Cel care formulează cererea trebuie să arate, ce împrejurări doreşte să dovedească prin probele suplimentare. Clarificarea împrejurărilor, pentru confirmarea cărora se citează martorii noi, se face în lipsa acestor martori. Cererile formulate trebuie să fie rezolvate de îndată, instanţa pronunţăndu-se printr-o încheiere. Respingerea cererii de către instanţă nu lipseşte persoana care a făcut-o de dreptul de a o formula din nou în cursul dezbaterilor judiciare ulterioare. [Art.246 modificat prin Legea din 09.12.94] [Partea 1 art.246 modificată prin Ucazul fin 01.12.66] CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI PATRULEA ANCHETA JUDECĂTOREASCĂ Articolul 247. Începerea anchetei judecătoreşti Preşedintele şedinţei anunţă începerea anchetei judecătoreşti. Ancheta judiciară începe cu citirea de către procuror a învinuirii formulate. Dacă în proces a fost intentată o acţiune civilă, se dă citire şi acţiunii. Preşedintele şedinţei îl întreabă pe inculpat, dacă a înţeles învinuirea ce i se aduce, îi explică, dacă este necesar, elementele esenţiale al acestei învinuiri şi-l întreabă, dacă recunoaşte, că e vinovat de învinuirea ce i se aduce dacă recunoaşte acţiunea civilă, în cazul cănd există o asemenea acţiune. Preşedintele dă posibilitate inculpatului, dacă acesta doreşte să-şi motiveze răspunsurile la întrebările puse. [Art.247 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 248. Stabilirea procedurii de cercetare a probelor După ce inculpatul a răspuns la întrebarea dacă recunoaşte sau nu învinuirea ce i se aduce, instanţa stabileşte procedura de cercetare a probelor, luănd în considerare că în primul rănd se cercetează probele prezentate de către acuzator. Ordinea cercetării probelor se determină, după ascultarea opiniei părţilor, printr-o încheiere care se consemnează în procesul-verbal. Schimbarea ulterioară a acestei ordini se poate face printr-o încheiere motivată, în acelaşi mod. [Art.248 al. 1 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Ancheta judecătorească se efectuează în întregime de instanţă indiferent dacă inculpatul a recunoscut sau nu învinuirea ce i se aduce. [Alin.2 art.248 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 249. Interogarea inculpatului Interogarea inculpatului începe cu invitaţia ce i-o face preşedintele şedinţei de a spune tot ce ştie cu privire la învinuirea ce i se aduce şi împrejurările cauzei. După aceasta îi pun întrebări procurorul, apărătorul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor. Apoi inculpatului îi pot pune întrebări ceilalţi inculpaţi şi apărătorul lor. Minorii sînt interogaţi conform dispoziţiilor articolului 132 din prezentul Cod. Preşedintele şedinţei respinge întrebările care nu se referă la cauză. Judecătorii au dreptul de a pune întrebări inculpatului în orice moment al anchetei judecătoreşti. Interogarea inculpatului în lipsa unui alt inculpat se admite numai pe baza unei încheieri a instanţei, în cazuri excepţionale, cănd aceasta e necesar pentru stabilirea adevărului. În acest caz, după reîntoarcerea inculpatului în sala de şedinţă, preşedintele îi comunică conţinutul arătărilor, făcute în lipsa lui, şi-i dă posibilitatea să pună întrebări inculpatului, care a fost interogat în lipsa lui. Inculpatul poate, cu autorizaţia preşedintelui şedinţei, să facă declaraţii suplimentare oricănd în cursul anchetei judecătoreşti. [Alin.1 art.249 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 250. Citirea mărturiilor inculpatului Se poate da citire arătărilor inculpatului din cursul cercetării sau anchetei preliminare, precum şi reproduce înregistrarea sonoră şi video a mărturiilor lui, alăturată la procesul-verbal al interogatoriului în următoarele cazuri: 1) cănd există contradicţii esenţiale între aceste mărturii şi mărturiile făcute de inculpat în instanţă; 2) cănd inculpatul refuză să răspundă la întrebări, puse în instanţă; 3) cănd cauza se judecă în lipsa inculpatului. Această regulă se aplică şi în cazurile cănd se dă citire mărturiilor inculpatului făcute în instanţă. Nu se admite reproducerea înregistrării sonore şi video fără a se da citirea în prealabil mărturiilor, cuprinse în procesul-verbal respectiv al interogatoriului sau în procesul-verbal al şedinţei de judecată. În procesul-verbal al şedinţei de judecată se face o menţiune despre reproducerea înregistrării sonore şi video. [Art.250 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.250 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 251. Ascultarea părţii vătămate Partea vătămată este ascultată potrivit prevederilor articolului 253 din prezentul Cod privitor la audierea martorului, însă înaintea martorilor. Articolul 252. Prevenirea martorului asupra răspunderii ce o poartă pentru refuzul de a depune mărturii sau depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase Înainte de a-l audia pe martor, preşedintele stabileşte identitatea lui, îi explică datoria lui cetăţenească şi obligaţia de a spune sincer tot ce ştie cu privire la cauză şi îl previne, că va purta răspundere pentru refuzul de a depune mărturii, cît şi pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase. Martorul semnează o declaraţie că i s-au explicat obligaţiile şi răspunderea ce o poartă. Declaraţia semnată se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată. Martorilor care n-au împlinit şaisprezece ani preşedintele şedinţei le explică însemnătatea ce o au mărturiile complete şi sincere. Aceşti martori nu se previn asupra răspunderii ce o vor purta pentru refuzul de a depune mărturii şi pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase, ei nu semnează de asemenea declaraţia prevăzută în partea a doua. Articolul 253. Audierea martorului Martorii se audiază fiecare separat şi în lipsa martorilor care încă n-au fost audiaţi. Preşedintele şedinţei stabileşte, în ce relaţii se află martorul cu inculpatul şi cu partea vătămată, şi-i propune martorului să spună instanţei tot ce ştie personal cu privire la cauză. Apoi pun întrebări martorului procurorul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor, apărătorul şi inculpatul. Preşedintele respinge întrebările ce nu se referă la cauză. La început martorul este întrebat de acel participant la proces, la cererea căruia a fost citat, iar apoi de ceilalţi participanţi. Fiecare participant la procesul judiciar este în drept să pună martorului întrebări suplimentare pentru a elucida şi a completa răspunsurile date la întrebările altor părţi. Judecătorii au dreptul de a pune întrebări martorului oricănd în cursul anchetei judecătoreşti. Instanţa poate permite martorilor audiaţi să părăsească sala de şedinţă înainte de terminarea anchetei judecătoreşti, dar numai după ce a ascultat părerea inculpatului, apărătorului, precum şi a părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau a reprezentanţilor lor şi părerea procurorului. [Art.253 completat prin Legea din 15.06.95] [Art.253 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 254. Folosirea de către martor a unor însemnări şi documente Martorul poate să prezinte în instanţă documente şi să folosească însemnări în cazurile cănd declaraţiile sînt legate de cifre şi de alte date, care se ţin minte greu. Documentele şi însemnările pot fi anexate la dosar, dacă instanţa dispune aceasta prin încheierea respectivă. Articolul 255. Audierea martorului minor La audierea martorilor minori va fi chemat să asiste şi un pedagog. Dacă este necesar, sînt chemaţi şi părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului. Persoanele menţionate pot cu autorizaţia preşedintelui şedinţei, să pună întrebări martorului. [Art.255 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Audierea martorului minor, cănd aceasta e necesar pentru stabilirea adevărului, se poate face şi în lipsa inculpatului, în baza unei încheieri a instanţei. După reîntoarcerea inculpatului în sala de şedinţă trebuie să i se comunice declaraţiile martorului şi să i se dea posibilitatea a pune întrebări acestui martor. După ce a fost audiat, martorul, care nu a împlinit vărsta de şaisprezece ani, trebuie să părăsească sala de şedinţă, în afară de cazurile cănd instanţa va găsi, că prezenţa lui este necesară. Articolul 256. Citirea în şedinţă a declaraţiilor martorului Declaraţiile făcute de martor în timpul cercetării sau anchetei preliminare se citesc în instanţă, iar reproducerea înregistrării sonore şi video a declaraţiilor lui, anexată la dosar are loc în următoarele cazuri: 1) cănd există contradicţii esenţiale, între aceste declaraţii şi declaraţiile martorului în instanţa de judecată; 2) cănd martorul lipseşte în şedinţă şi absenţa lui este justificată fie prin imposibilitatea absolută de a se înfăţişa în faţa instanţei, fie prin motive peremptorii de asigurare a siguranţei personale sau a securităţii naţionale. [Pct.2 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98] Aceste dispoziţii se aplică şi în cazurile citirii în şedinţă a mărturiilor făcute de martor în faţa instanţei. În şedinţa judiciară se poate da citire, de asemenea, martorului audiat de instanţă în conformitate cu partea a doua a articolului 238 din prezentul Cod. Nu se admite reproducerea înregistrării sonore şi video fără citirea prealabilă în şedinţă a mărturiilor cuprinse în procesul-verbal al audierii sau în procesul-verbal al şedinţei de judecată. În procesul-verbal al şedinţei de judecată se face o menţiune despre reproducerea înregistrării sonore şi video. [Art.256 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.256 completat prin Ucazul din 20.02.85] [Art.256 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 257. Prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor şi obiectelor Martorului părţii vătămate sau inculpatului li se pot prezenta pentru recunoaştere o persoană sau un obiect, dacă această persoană sau acest obiect nu le-au fost prezentate la ancheta penală sau la cercetarea penală. Prezentarea pentru recunoaştere se efectuează după regulile, prevăzute de articolul 145 din prezentul Cod. Articolul 258. Examinarea corpurilor delicte Corpurile delicte, prezentate în şedinţa de judecată, trebuie să fie examinate de instanţă şi prezentate procurorului, inculpatului, apărătorului, precum şi părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor. Examinarea corpurilor delicte se poate face oricănd în cursul anchetei judecătoreşti atăt din iniţiativa instanţei, cît şi la cererea participanţilor la proces. Dacă e necesar, corpurile delicte pot fi prezentate martorilor, expertului şi specialistului. Persoanele cărora le-au fost prezentate corpurile delicte pot atrage atenţia instanţei asupra diferitor împrejurări, legate de examinarea acestora. Aceasta se va menţiona în procesul-verbal al şedinţei de judecată. Corpurile delicte, care nu pot fi aduse în instanţă, se examinează, dacă e necesar, de întregul complet de judecată la locul, unde se găseşte corpul delict, respectăndu-se prevederile prezentului articol. [Partea 1 art.258 modificată prin Legea din 09.12.94] [Partea 1 art.258 modificată prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 259. Citirea în şedinţă a documentelor Dacă în documentele anexate la dosar sau prezentate în şedinţă sînt expuse sau confirmate împrejurări care au importanţă pentru cauză, ele trebuie să fie citite în şedinţă. Documentele pot fi citite în şedinţă oricănd în cursul anchetei judecătoreşti, în întregime sau în parte, din iniţiativa procurorului, a inculpatului, apărătorului, învinuitorului obştesc, precum şi a părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor. Documentele, prezentate în şedinţa de judecată, pot fi anexate la dosar, dacă instanţa dă o încheiere în acest sens. [Art.259 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 260. Cercetarea locului sau a unei încăperi Dacă instanţa găseşte necesar a cerceta o încăpere sau un loc, cercetarea se efectuează de întregul complet de judecată în prezenţa procurorului, inculpatului, apărătorului, precum şi a părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor, iar dacă împrejurările cauzei o cer, - şi în prezenţa martorilor, expertului şi specialistului. După sosirea la locul care trebuie cercetat preşedintele anunţă continuarea şedinţei de judecată şi instanţa procedează la cercetarea acestui loc; inculpatului, părţii vătămate, martorilor, expertului şi specialistului li se pot pune întrebări în legătură cu cercetarea. Persoanele care asistă la cercetare au dreptul de a atrage atenţia instanţei asupra tuturor împrejurărilor care, după părerea lor, ar putea contribui la lămurirea cauzei şi a cere consemnarea în procesul-verbal a declaraţiilor făcute de ele. Ordinea în care se efectuează cercetarea şi rezultatele ei se menţionează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. [Art.260 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.260 modificat prin Ucazul din 01.12.66] Articolul 261. Recunoaşterea situaţiei şi împrejurărilor faptei Pentru a verifica sau preciza datele căpătate în urma interogării, cercetării şi a altor acte judecătoreşti, instanţa are dreptul de a dispune reconstituirea situaţiei şi împrejurărilor în care s-a petrecut fapta dată. La reconstituirea situaţiei şi împrejurărilor faptei se aplică dispoziţiile articolului 162 din prezentul Cod, cu excepţia chemării martorilor asistenţi. Articolul 262. Efectuarea expertizei în instanţă Expertul participă la cercetarea probelor care se referă la obiectul expertizei. El poate cu autorizaţia preşedintelui şedinţei, să pună întrebări inculpatului, părţii vătămate şi martorilor în privinţa împrejurărilor, ce au însemnătate pentru formularea concluziilor. După clarificarea tuturor împrejurărilor care au însemnătate pentru formularea concluziilor, preşedintele şedinţei propune procurorului, apărătorului, inculpatului, precum şi părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor de a prezenta în scris întrebările pe care vor să le pună expertului. Întrebările puse trebuie să fie citite în şedinţă şi în privinţa lor să se asculte părerile participanţilor la proces şi concluziile procurorului. Instanţa examinează aceste întrebări, le respinge pe acelea, care nu se referă la cauza şi la competenţa expertului, şi formulează întrebări noi, după care încheierea instanţei cu întrebările formulate se transmite expertului. Expertul se retrage pentru a-şi întocmi concluziile. Concluziile expertului se dau în scris, se citesc de el în şedinţa de judecată şi împreună cu întrebările ce i-au fost transmise în scris se anexează la dosar. Expertul are dreptul să includă în concluziile sale deducţiile referitoare la împrejurările cauzei care intră în competenţa lui, chiar dacă în privinţa lor nu i-au fost puse întrebări. Cănd e nevoie să se prezinte expertului probe grafice de comparaţie, se aplică dispoziţiile articolului 166 din prezentul Cod. [Alin.2 art.262 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 263. Ascultarea expertului După citirea în şedinţă a concluziilor expertului i se pot pune întrebări pentru clarificarea sau completarea acestora. La început expertului îi pun întrebări judecătorii, apoi procurorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor, apărătorul şi inculpatul. Întrebările puse expertului şi răspunsurile lui se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de judecată. [Alin.2 art.263 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 264. Expertiza suplimentară sau noua expertiză în instanţă În cazurile, prevăzute de articolul 65 din prezentul Cod, instanţa poate, printr-o încheiere motivată, să dispună efectuarea unei expertize suplimentare sau a unei noi expertize. Expertiza suplimentară sau noua expertiză se efectuează după regulile, stabilite de articolele 262 şi 263 din prezentul Cod. Articolul 265. Terminarea anchetei judecătoreşti După examinarea tuturor probelor din dosar preşedintele şedinţei întreabă pe procuror, inculpat, pe apărător, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau pe reprezentanţii lor, dacă doresc să completeze ancheta judecătorească şi cu ce anume. În caz dacă se prezintă cereri de completare a anchetei judecătoreşti, instanţa examinează aceste cereri şi le rezolvă. După soluţionarea cererilor şi îndeplinirea în cazurile necesare a actelor suplimentare preşedintele şedinţei declară ancheta judecătorească terminată. [Alin.1 art.265 modificat prin Legea din 09.12.94] CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI CINCILEA SUSЮINERILE VERBALE \xa6I ULTIMUL CUVВNT AL INCULPATULUI Articolul 266. Conţinutul susţinerilor verbale şi ordinea lor După terminarea anchetei judecătoreşti instanţa trece la ascultarea susţinerilor verbale. Susţinerile verbale se compun din cuvăntările procurorului, părţii vătămate, reprezentantului ei, precum şi părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor, apărătorului şi inculpatului, dacă apărătorul nu participă la şedinţă. [Art.266 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] [Art.266 al. 2 exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În cuvăntările lor participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere la probe noi, care n-au fost examinate în cadrul anchetei judecătoreşti. În cazul cănd trebuiesc prezentate probe noi, participanţii la dezbateri pot cere reluarea anchetei judecătoreşti. Instanţa nu poate limita durata dezbaterilor la un anumit timp, însă preşedintele şedinţei are dreptul să oprească pe participanţii la dezbateri, dacă în cuvăntările lor ei se referă la împrejurări ce nu au legătură cu procesul. În caz de conexare într-un singur proces a unor învinuiri reciproce ordinea cuvăntărilor se stabileşte de instanţă. După ce au luat cuvăntul toţi participanţii la dezbateri, ei pot să mai ea o dată cuvăntul în replică în legătură cu cele spuse în cuvăntări. Dreptul ultimei replici aparţine întotdeauna apărătorului, iar în lipsa lui - inculpatului. [Art.266 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 267. Ultimul cuvănt al inculpatului După terminarea susţinerilor verbale preşedintele şedinţei acordă inculpatului ultimul cuvănt. Este oprit a pune întrebări inculpatului în timpul ultimului cuvănt. Instanţa nu poate limita durata ultimului cuvănt al inculpatului însă preşedintele şedinţei îl poate opri pe inculpat, cănd acesta se referă la împrejurări ce nu au legătură cu procesul. Dacă în ultimul cuvănt inculpatul va comunica noi împrejurări, care au importanţă esenţială pentru cauză, instanţa este obligată să re ea ancheta judecătorească. Articolul 268. Retragerea completului de judecată pentru deliberare După ce a ascultat ultimul cuvănt al inculpatului, completul de judecată se retrage în camera de consiliu pentru deliberare; preşedintele anunţă aceasta celor prezenţi în sala de şedinţă. CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI ŞASELEA DAREA SENTINŢEI Articolul 269. Pronunţarea sentinţei Instanţele de judecată pronunţă sentinţa în numele legii. [Art.269 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.269 în redacţia Hot. Parl. nr.1600-XII din 22.09.93] Articolul 270. Secretul deliberării judecătorilor Instanţa de judecată hotărăşte asupra procesului în camera de consiliu. În timpul deliberării judecătorilor în camera de consiliu se pot afla numai judecătorii ce fac parte din completul care a judecat procesul. Prezenţa altor persoane este interzisă. Judecătorii nu au dreptul să divulge cele discutate în timpul deliberării. [Partea 1 art.270 modificată prin Legea din 10.04.96] [Partea 1 art.270 modificată prin Ucazul din 02.10.75] Articolul 271. Sentinţa trebuie să fie legală şi întemeiată Sentinţa instanţei de judecată trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază sentinţa numai pe probele care au fost examinate în şedinţa de judecată. Sentinţa trebuie să fie motivată de către instanţă. Articolul 272. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la darea sentinţei Instanţa de judecată trebuie să soluţioneze la darea sentinţei următoarele chestiuni: 1) dacă a avut loc fapta de săvărşirea căreia este învinuit inculpatul; 2) dacă această faptă a fost săvărşită de inculpat; 3) dacă fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii şi de care anume lege penală este prevăzută ea; 4) dacă inculpatul este vinovat de săvărşirea acestei infracţiuni; 5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvărşită; 6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care anume; 7) dacă există temeiuri pentru ca inculpatul să fie declarat recidivist deosebit de periculos; 8) ce pedeapsă trebuie să i se aplice inculpatului şi dacă ea trebuie executată de inculpat, iar în caz de condamnare la privaţiune de libertate - tipul coloniei de corectare prin muncă sau coloniei de muncă pentru minori, în care urmează să fie executată pedeapsa; 9) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în ce sumă; dacă trebuie reparată paguba materială, atunci cănd n-a fost intentată acţiunea civilă; 10) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte; 11) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile de judecată; 12) ce măsură preventivă trebuie aplicată inculpatului. Dacă inculpatul este învinuit de săvărşirea mai multor infracţiuni, instanţa rezolvă chestiunile, arătate la punctele 1-10 ale acestui articol pentru fiecare infracţiune în parte. Dacă de săvărşirea infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa soluţionează aceste chestiuni referitor la fiecare inculpat în parte. [Subalin.1 art.272 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.272 completat prin Ucazul din 31.07.70] [Art.272 modificat prin Ucazul din 03.07.69] Articolul 272/1. Chestiuni, ce urmează a fi soluţionate de instanţa de judecată la darea sentinţei în procesul unui minor La darea sentinţei în procesul unui minor, afară de chestiunile, indicate în articolul 272 al prezentului Cod, instanţa de judecată este obligată să examineze necesitatea aplicării unei pedepse neprivative de libertate. [Art.272/1 introdus prin Ucazul din 07.04.77] [Art.272/1 modificat prin Legea 1404 din 07.12.2000] [Art.273 exclus prin Legea 1404 din 07.12.2000] Articolul 274. Examinarea chestiunii privind starea de responsabilitate a inculpatului Dacă în timpul cercetării, anchetei preliminare sau dezbaterilor judiciare s-a pus chestiunea stării de responsabilitate a inculpatului, instanţa de judecată este datoare să examineze această chestiune încă o dată la darea sentinţei. În caz dacă constată, că inculpatul se afla, în timpul săvărşirii faptei, în stare de iresponsabilitate, sau după săvărşirea infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală mintală, care-l face să nu-şi dea seama de actele sale, sau să nu le poată conduce, instanţa dă o încheiere în conformitate cu capitolul al douăzeci şi optulea din prezentul Cod. Articolul 275. Aplicarea de către instanţa de judecată a măsurilor de constrăngere cu caracter educativ faţă de minor Dacă în urma dezbaterilor judiciare instanţa de judecată ajunge la concluzia că infracţiunea săvărşită nu prezintă un mare pericol social şi că făptuitorul minor sub optsprezece ani s-ar putea corecta fără a i se aplica o pedeapsă penală, ea pronunţă o încheiere de încetare a procesului penal, aplicăndu-se minorului una din măsurile de constrăngere cu caracter educativ, prevăzute de articolul 60 din Codul penal. [Art.275 modificat prin Ucazul din 07.04.77] Articolul 276. Procedura deliberării judecătorilor În cazul examinării cauzei de către un complet format din trei judecători, ei deliberează sub conducerea preşedintelui şedinţei chestiunile în ordinea prevăzută de articolul 272 din prezentul Cod. Fiecare chestiune urmează să fie pusă astfel ca să poată da răspuns afirmativ sau negativ. Hotărărea se ia, de regulă, prin unanimitate. Cănd pe chestiunile deliberate unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărărea se ia cu majoritatea de voturi. Dacă din deliberare rezultă mai mult decăt două păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa. Motivarea opiniei separate este obligatorie. Rezultatul deliberării se consemnează în sentinţă sau în dispozitivul ei. Dispozitivul sentinţei trebuie să conţină datele prevăzute de articolul 284, articolele 286 sau 287 şi articolul 288 din prezentul Cod. [Art.276 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 277. Opinia separată a judecătorului Dacă preşedintele şedinţei sau judecătorul are o opinie separată, el o expune în scris. Opinia separată se anexează la dosar. [Art.277 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 278. Reluarea anchetei judecătoreşti Dacă în timpul examinării în camera de consiliu a chestiunilor, arătate în articolele 272-274 din prezentul Cod, instanţa găseşte, că trebuie clarificată o împrejurare care are importanţă pentru cauză, ea reia ancheta judecătorească şi dă o încheiere în acest sens. După terminarea anchetei judecătoreşti, instanţa ascultă din nou susţinerile verbale ale participanţilor la proces şi ultimul cuvănt al inculpatului. [Art.278 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 279. Felurile sentinţelor Sentinţa instanţei de judecată poate fi ori de condamnare, ori de achitare. Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declaraţiile martorilor făcute în timpul cercetării sau anchetării preliminare şi citite în instanţa de judecată în absenţa lor. Ea se dă numai în caz dacă în cursul dezbaterilor judiciare s-a dovedit, că inculpatul este vinovat de săvărşirea infracţiunii. Instanţa dă o sentinţă de condamnare fără a indica pedeapsă, dacă în momentul judecării procesului fapta inculpatului nu mai prezintă pericol social, sau inculpatul a încetat de a mai fi periculos pentru societate, iar în cazurile prevăzute de punctele 3 şi 4 ale articolului 5 din prezentul Cod se dă o sentinţă de condamnare cu eliberare de pedeapsă. [Alin.2 art.279 modificat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98] Sentinţa de achitare se dă în caz dacă: 1) nu s-a constatat existenţa faptului infracţiunii; 2) fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. [Pct.3 exclus prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98] Articolul 280. Soluţionarea acţiunii civile Odată cu sentinţa de condamnare instanţa de judecată, apreciind dacă sînt dovedite temeiurile şi mărimea pretenţiilor părţii civile, admite acţiunea civilă în totul sau în parte, ori o respinge. În cazul cănd se dă o sentinţă de achitare, instanţa: 1) respinge acţiunea civilă, dacă nu s-a constatat existenţa faptului imputat, sau n-a fost dovedită participarea inculpatului la săvărşirea infracţiunii; 2) nu se pronunţă asupra acţiunii civile, dacă inculpatul a fost achitat, pentru că nu sînt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. În cazuri excepţionale, cănd, pentru a stabili exact suma despăgubirilor cuvenite părţii civile, ar trebui amănată judecarea cauzei, instanţa poate să admită, în principiu, acţiunea civilă, urmănd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanţa civilă. Articolul 281. Asigurarea acţiunii civile, a confiscării averii În caz de admitere a acţiunii civile instanţa de judecată poate dispune, înainte ca sentinţa să fi devenit definitivă, să fie luate măsuri pentru asigurarea acestei acţiuni, în caz dacă măsuri n-au fost luate înainte. La pronunţarea sentinţei cu confiscarea averii de la persoana condamnată instanţa judecătorească ia măsuri pentru a asigura confiscarea averii dacă asemenea măsuri nu s-au luat anterior. [Art.281 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.281 modificat prin Decretul din 29.03.90] Articolul 282. Urmările respingerii acţiunii civile Dacă acţiunea civilă a fost respinsă la judecarea procesului penal, partea vătămată nu mai are dreptul de a intenta din nou aceeaşi acţiune în faţa instanţei civile. În caz dacă instanţa penală nu s-a pronunţat asupra acţiunii civile, partea vătămată are dreptul s-o intenteze din nou în faţa instanţei civile. Articolul 283. Întocmirea sentinţei După ce a soluţionat chestiunile, arătate în articolele 272-274 din prezentul Cod, instanţa de judecată procedează la întocmirea sentinţei. Sentinţa constă din: parte introductivă, expunere-motivare şi dispozitiv. Sentinţa se întocmeşte în limba în care s-au desfăşurat dezbaterile judiciare şi trebuie să fie scrisă de unul din judecătorii care au participat la darea ei. Sentinţa se semnează de toţi judecătorii care au participat la darea ei. Judecătorul care are opinie separată semnează şi el sentinţa. Despre îndreptările din corpul sentinţei trebuie să se facă menţiuni care se semnează de toţi judecătorii în camera de consiliu, înainte de pronunţarea sentinţei. Articolul 284. Partea introductivă a sentinţei În partea introductivă a sentinţei se arată: 1) că sentinţa a fost pronunţată în numele "legii"; 2) data şi locul dării sentinţei; 3) denumirea instanţei de judecată care a dat sentinţa, numele judecătorului sau, după caz, numele membrilor completului de judecată, secretarului şedinţei, procurorului, părţii vătămate , apărătorului, apărătorului obştesc; [Art.284 pct. 3) modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] 4) numele, prenumele, şi patronimicul, inculpatului, anul, luna, ziua şi locul naşterii lui, domiciliul şi locul de muncă, ocupaţia, studiile, situaţia familială şi alte date referitoare la persoana lui, care au importanţă pentru cauză; 5) legea penală care prevede infracţiunea de săvărşirea căreia este învinuit inculpatul. [Art.284 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.284 modificat prin Hot. Parl. nr.1600-XII din 22.09.93] Articolul 285. Partea descriptivă a sentinţei Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă: 1) descrierea actului criminal, considerat ca fiind dovedit, indicăndu-se locul, timpul, modul săvărşirii lui, caracterul vinei, mobilele şi consecinţele infracţiunii; 2) probele, pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată, şi motivele pentru care instanţa de judecată a respins alte probe; 3) indicaţii asupra circumstanţelor, care atenuează sau agravează răspunderea; 4) în cazul cănd o parte a acuzaţiei este considerată neîntemeiată - temeiurile pentru aceasta; 5) motivele pentru modificarea învinuirii dacă la judecată s-a efectuat aşa ceva. Instanţa de judecată este obligată, de asemenea, să motiveze stabilirea pedepsei privative de libertate, dacă sancţia legii penale prevede şi alte pedepse, nelegate de privaţiunea de libertate; declararea acuzatului ca fiind un recidivist deosebit de periculos; aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei şi cu atragerea condamnatului în mod obligator la muncă, stabilirea unei pedepse sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă; trecerea la o pedeapsă mai blăndă; stabilirea unei pedepse sub formă de trimitere la un preventoriu de reeducare prin muncă; stabilirea categoriei de colonie de corectare prin muncă sau de colonie de reeducare prin muncă prin abatere de la regulile generale; rezolvarea chestiunilor, legate de amănarea executării sentinţei. Partea descriptivă a sentinţei de achitare trebuie să cuprindă: 1) indicarea învinuirii pe baza căreia inculpatul a fost trimis în judecată; 2) deschiderea împrejurărilor cauzei, constatate de instanţa de judecată, şi enunţarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor de ce instanţa respinge probele aduse în sprijinul învinuirii. Nu se admite introducerea în sentinţa de achitare a unor formulări, ce ar pune la îndoială nevinovăţia celui achitat. Partea descriptivă a sentinţelor de condamnare sau achitare trebuie să conţină motivele pe care este întemeiată hotărărea instanţei cu privire la acţiunea civilă sau la repararea pagubei materiale, pricinuite prin infracţiune. [Art.285 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 286. Dispozitivul sentinţei de condamnare În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate: 1) numele, prenumele şi patronimicul inculpatului; 2) constatarea că inculpatul este vinovat de săvărşirea infracţiunii prevăzute de legea penală; 3) felul şi mărimea pedepsei aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune, constatată ca dovedită, pedeapsa definitivă, pe care urmează s-o execute; categoria coloniei de educare prin muncă sau a coloniei de muncă pentru minori, în care trebuie să execute pedeapsa cel condamnat la privaţiune de libertate; data de la care începe executarea pedepsei; durata termenului de încercare în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, şi cui revine obligaţia de a supraveghea pe cel condamnat condiţionat cu suspendare a executării pedepsei. În caz dacă instanţa îl găseşte pe inculpat vinovat, dar îl eliberează de pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului penal ea este datoare să menţioneze aceasta în dispozitivul sentinţei, înlocuirea pedepsei cu un alt tip de pedeapsă; 4) dispoziţia că se ţine samă de deţinerea preventivă, dacă inculpatul se afla în stare de arest pănă la darea sentinţei; 5) dispoziţia privitoare la măsura preventivă, ce se va aplica inculpatului, pănă ce sentinţa va deveni definitivă; 6) durata perioadei de amănare a executării sentinţei pronunţate condamnatului; obligaţiile, puse în seama lui; colectivul de muncă sau persoana, în seama cărora este pusă obligaţia de supraveghere a condamnatului şi de înfăptuire a muncii educative cu el. Dacă inculpatul este învinuit pe baza cătorva articole ale legii penale, dispozitivul sentinţei trebuie să arate precis, la care anume articole el a fost achitat şi pe baza cărora condamnat. În toate cazurile pedeapsa trebuie să fie precizată astfel, încăt la executarea sentinţei să nu se ivească nici un fel de îndoieli cu privire la felul şi mărimea pedepsei, fixate de instanţa de judecată. În cazurile, prevăzute de articolul 34 din Codul penal dispozitivul sentinţei va cuprinde de asemenea şi dispoziţia de a se interveni, după ce sentinţa va rămăne definitivă, pe lăngă organele respective de stat în vederea retragerii de la inculpat, a gradului militar sau a unui alt titlu, a ordinului, medaliei, sau a titlului onorific. [Art.286 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.286 modificat prin Hot. Parl. nr.1600-XII din 11.09.93] [Art.286 modificat prin Ucazul din 13.13.84] [Art.286 modificat prin Ucazul din 01.12.83] [Art.286 modificat prin Ucazul din 03.07.69] [Art.286 modificat prin Legea 1404 din 07.12.2000] Articolul 287. Dispozitivul sentinţei de achitare Dispozitivul sentinţei de achitare trebuie să cuprindă: 1) numele, prenumele, şi patronimicul inculpatului; 2) dispoziţia de achitare a inculpatului; 3) dispoziţia de revocare a măsurii preventive, în caz dacă s-a aplicat o asemenea măsură; 4) dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii - în caz dacă au fost luate asemenea măsuri. [Art.287 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.287 modificat prin Ucazul din 29.03.90] Articolul 288. Alte chestiuni, care trebuie soluţionate în dispozitivul sentinţei Dispozitivul sentinţei de condamnare, cît şi al celei de achitare, pe lăngă chestiunile enumerate în articolele 272-274 ale prezentului Cod în cazurile necesare trebuie să mai cuprindă; 1) hotărărea cu privire la acţiunea civilă sau hotărărea pronunţată din oficiu de instanţă cu privire la repararea pagubei; 2) hotărărea în ce priveşte confiscarea averii sau a obiectelor de valoare ale condamnatului, dobăndite prin infracţiune; 3) hotărărea în ce priveşte corpurile delicte; 4) dispoziţia relativ la repartizarea cheltuielilor de judecată; 5) dispoziţia referitoare la procedura şi termenul declarării recursului şi protestului împotriva sentinţei. Articolul 289. Decizia interlocutoare a primei instanţe de judecată Judecătoria, care examinează cauza în cadrul primei instanţe, pronunţă decizia interlocutoare, dacă există temeiurile, prevăzute de articolul 54/2 din prezentul Cod. [Art.289 modificat prin Ucazul din 01.12.83] Articolul 290. Pronunţarea sentinţei După semnarea sentinţei integral sau a dispozitivului ei, preşedintele şedinţei sau unul dintre membrii completului de judecată pronunţă sentinţa sau dispozitivul ei. Toţi cei prezenţi în sală, inclusiv judecătorii, ascultă sentinţa stănd în picioare. Dacă inculpatul nu cunoaşte limba în care este întocmită sentinţa sau dispozitivul ei, îndată după pronunţare, sentinţa sau dispozitivul ei trebuie să-i fie comunicat de interpret în limba pe care o cunoaşte inculpatul. Procurorul şi apărătorul trebuie să asiste la pronunţarea sentinţei. [Art.290 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 290/1. Redactarea sentinţei Dacă a fost pronunţat numai dispozitivul sentinţei, sentinţa se redactează integral, în cel mult 10 zile de la pronunţare, de unul dintre judecătorii care au participat la examinarea cauzei şi se semnează de toţi membrii completului de judecată. În cazul în care vre-unul dintre membrii completului de judecată nu are posibilitate de a semna sentinţa redactată, ea se semnează în locul acestuia de preşedintele şedinţei. Dacă şi preşedintele şedinţei este în imposibilitate de a semna, sentinţa se semnează de preşedintele instanţei. În toate cazurile pe sentinţă se face menţiune despre cauza care a determinat imposibilitatea semnării. [Art.290/1 introdus prin Legea din 10.04.96] Articolul 291. Punerea în libertate a inculpatului arestat Dacă inculpatul a fost achitat sau eliberat de pedeapsă, sau eliberat de executarea pedepsei, sau a fost condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate, instanţa, dacă inculpatul se află în stare de arest, îl pune imediat în libertate, chiar în sala şedinţei de judecată. În caz de condamnare la privaţiune de libertate cu suspendarea pedepsei şi cu atragerea obligatorie a condamnatului la muncă, instanţa judecătorească, ţinănd seama de persoană şi de circumstanţele cauzei, este în drept de a-l elibera pe condamnat de sub arest. [Art.291 completat prin Ucazul din 03.11.87] Articolul 292. Înmînarea copiei de pe sentinţă În cel mult trei zile de la pronunţarea sentinţei sau a dispozitivului ei, inculpatului arestat şi părţilor care au lipsit la pronunţarea hotărării li se vor înmăna copii de pe sentinţă sau de pe dispozitivul ei cu înmănarea ulterioară a copiei sentinţei redactate. [Art.292 al. 1 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Dacă sentinţa sau dispozitivul ei este întocmit într-o limbă pe care inculpatul nu o cunoaşte, lui i se înmănează traducerea în scris a sentinţei sau dispozitivului ei în limba lui maternă sau într-o altă limbă pe care el o cunoaşte. [Art.292 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 293. Măsurile de ocrotire a copiilor condamna- tului şi de pază a averii lui Cănd inculpatul este condamnat la privaţiune de libertate, instanţa de judecată este obligată să ee măsuri pentru ocrotirea copiilor minori ai condamnatului, precum şi măsuri pentru paza averii şi locuinţei lui, dacă au rămas fără supraveghere. Instanţa va da o încheiere în acest sens. CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI ŞAPTELEA PROCEDURA APLICĂRII DE SANCŢIUNI BĂNEŞTI ŞI AMENZI Articolul 294. Procedura aplicării amenzii judiciare şi altor sancţiuni băneşti Amenda judiciară sau alte sancţiuni băneşti prevăzute de articolele 76, 116/1, 117 şi 228/1 se aplică de instanţa de judecată de competenţa căreia este procesul penal respectiv. Dacă încălcarea a fost comisă în cursul şedinţei de judecată, încheierea de aplicare a amenzii judiciare o dă instanţa care judecă procesul, chiar în aceeaşi şedinţă. În celelalte cazuri de încălcări prevăzute de articolul 228/1, amenda judiciară se aplică de instanţa de judecată în care a avut loc abaterea, cu citarea persoanei căreia i se poate aplica amendă. Neprezentarea neîntemeiată a persoanei citate în judecată nu împiedică examinarea cauzei. Persoana amendată poate cere scutirea de amendă sau reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la data comunicării încheierii de amendare. Dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, instanţa de judecată care a aplicat amenda poate dispune scutirea sau reducerea amenzii. Încheierea instanţei de judecată, dată în condiţiile prezentului articol, poate fi atacată cu recurs. [Art.294 în redacţia Legii din 10.04.96] CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI OPTULEA PROCEDURA APLICГRII MГSURILOR DE CONSTRВNGERE CU CARACTER MEDICAL Articolul 295. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical Măsurile de constrăngere cu caracter medical, prevăzute de articolul 55 din Codul penal se aplică de instanţa de judecată faţă de persoanele care au săvărşit acte social-periculoase, prevăzute de legea penală, în stare de iresponsabilitate, şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după săvărşirea infracţiunii de o boală mintală, ce le face să nu-şi dea seama de faptele lor sau să nu le poată conduce, - în caz dacă aceste persoane prezintă un pericol pentru societate prin natura faptei săvărşite şi din cauza bolii lor. Măsurile de constrăngere cu caracter medical ce aplică potrivit cu dispoziţiile generale ale prezentului Cod, şi afară de aceasta, de articolele ce urmează. Articolul 296. Ancheta preliminară În procesele, avănd de obiect fapte social-periculoase, săvărşite de persoane iresponsabile, precum şi infracţiuni săvărşite de persoane care s-au îmbolnăvit de o boală mintală după săvărşirea faptei, se va efectua în mod obligator o anchetă preliminară. La efectuarea anchetei preliminare urmează să fie clarificate următoarele chestiuni: 1) timpul, locul, modul şi alte împrejurări ale săvărşirii faptei ce prezintă un pericol social; 2) dacă fapta ce prezintă pericol social a fost săvărşită de către acea persoană; 3) dacă persoana care a săvărşit fapta, ce prezintă un pericol social, a suferit de boli mintale în trecut, gradul şi caracterul bolii mintale în momentul săvărşirii faptei ce prezintă un pericol social şi în timpul cercetării cauzei; 4) purtarea celui ce a săvărşit fapta care prezintă un pericol social atăt înainte, cît şi după săvărşirea ei; 5) caracterul şi mărimea pagubei, pricinuite prin fapta ce prezintă un pericol social. Persoana în cauză va fi supusă unei expertize psihiatrico-judiciare numai dacă există suficiente date, care arată, că anume această persoană a săvărşit fapta social-periculoasă, pentru care a fost pornit procesul penal şi care se cercetează. Dacă din cauza stării psihice a persoanei ce a săvărşit fapta social-periculoasă nu se pot efectua actele de urmărire penală, la care ea trebuie să participe, anchetatorul penal întocmeşte un proces-verbal în acest sens. Articolul 297. Terminarea anchetei preliminare După terminarea anchetei preliminare, anchetatorul penal o ordonanţă dă: [Alin. modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97] 1) de încetare a procesului, - în cazurile prevăzute de articolul 185 din prezentul Cod, sau cănd din caracterul faptei social-periculoase şi starea psihică a celui ce a săvărşit-o reiese că această persoană nu prezintă un pericol pentru societate; [Pct. 1) modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97] 2) de trimitere a cauzei în judecată, - dacă s-a constatat că există temeiuri de a se aplica faţă de cel ce a săvărşit fapta social-periculoasă măsuri de constrăngere cu caracter medical. [Pct. 2) modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97] În ordonanţa de trimitere a cauzei în judecată trebuie să fie expuse toate împrejurările cauzei, stabilite prin ancheta preliminară, precum şi temeiurile pentru aplicarea de către instanţă a măsurilor de constrăngere cu caracter medical. Ordonanţa împreună cu cauza penală se remite procurorului, care, dacă este de acord cu ordonanţa, trimite cauza instanţei de judecată, iar dacă nu este de acord, restituie cauza pentru a se efectua cercetări suplimentare. Cănd nu există motive pentru a se aplica măsuri de constrăngere cu caracter medical, procurorul dispune încetarea procesului. [Alin. în redacţia Legii nr.1275 din 18.07.97] În caz de încetare a procesului dacă, prin caracterul faptei social-periculoase şi stare psihică a celui ce a săvărşit-o, această persoană nu prezintă pericol pentru societate, dar este un alienat mintal, anchetatorul penal sau procurorul comunică despre aceasta organelor locale de ocrotire a sănătăţii. [Alin. introdus prin Legea nr.1275-XIII din 18.07.97] [Art.297 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 298. Actele pregătitoare pentru şedinţa de judecată Preşedintele instanţei de judecată primind de la procuror dosarul, fixează data examinării lui în şedinţa de judecată, anunţă pe procuror, apărător şi reprezentanţii legali ai persoanei, al cărei proces urmează a fi judecat, şi dispune citarea martorilor, părţii vătămate, iar în caz de necesitate - şi a expertului. Preşedintele instanţei de judecată are dreptul să dispună chemarea la şedinţa de judecată a persoanei al cărei proces urmează să se judece, în caz dacă această persoană nu este bolnavă de o boală ce împiedică prezentarea ei în instanţă. Dacă preşedintele instanţei de judecată constată, că există motive pentru a înceta procedura de aplicare a măsurilor de constrăngere cu caracter medical, el prezintă cauza spre soluţionare a instanţei. [Art.298 modificat prin Legea din 10.04.96] [Art.298 modificat prin Legea din 09.12.94] Articolul 299. Judecarea cauzei Judecarea cauzelor, trimise instanţei pe baza articolului 297 din prezentul Cod, se face în şedinţă de judecată, potrivit cu dispoziţiile capitolelor douăzeci şi doi - douăzeci şi patru ale prezentului Cod, cu participarea obligatoare a procurorului şi a apărătorului. La şedinţa de judecată trebuie să fie verificate probele care dovedesc, că persoana în cauză a săvărşit sau, dimpotrivă, nu a săvărşit fapta social-periculoasă, prevăzută de legea penală, să se asculte concluziile experţilor asupra stării psihice a inculpatului şi să se controleze alte împrejurări, care au o importanţă esenţială pentru soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical. După terminarea anchetei judecătoreşti, instanţa ascultă pe procuror şi apărător. Articolul 300. Soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată Instanţa de judecată soluţionează cauza printr-o sentinţă care se dă în camera de consiliu. La darea sentinţei instanţa trebuie să rezolve următoarele chestiuni: 1) dacă a avut loc fapta social-periculoasă prevăzută de legea penală; 2) dacă fapta aceasta a fost săvărşită de persoana, procesul căreia se judecă; 3) dacă această persoană a săvărşit fapta social-periculoasă în stare de iresponsabilitate; 4) dacă, după săvărşirea infracţiunii, această persoană s-a îmbolnăvit de o boală mintală, care o face să nu-şi dea seama de actele sale sau să nu le poată conduce, şi dacă această boală nu este o tulburare nervoasă temporară, care cere doar suspendarea procesului; 5) dacă trebuie aplicată vre-o măsură de constrăngere cu caracter medical, şi care anume. [Art.300 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 301. Sentinţa privind aplicarea unor măsuri de constrăngere cu caracter medical Dacă consideră dovedit faptul că persoana în cauză a săvărşit o faptă social-periculoasă, prevăzută de legea penală, în stare de iresponsabilitate, sau că această persoană, după ce a săvărşit infracţiunea, s-a îmbolnăvit de o boală mintală cronică, ce o face să nu-şi dea seama de actele sale sau să nu le poată conduce, instanţa de judecată dă, conform articolului 11 din Codul penal sau o sentinţă de absolvire a acestei persoane - după caz de răspundere penală, sau de eliberare de pedeapsă şi de aplicare faţă de ea a unor măsuri de constrăngere cu caracter medical, indicănd care anume din ele trebuie aplicată sau o încheiere de încetare a procesului şi de neaplicare a unor astfel de măsuri, - în cazurile cănd prin caracterul faptei săvărşite şi starea sănătăţii sale inculpatul nu prezintă un pericol pentru societate şi nu are nevoie de tratament forţat. În astfel de cazuri instanţa anunţă despre bolnav organele de ocrotire a sănătăţii. În cazul cănd faţă de persoană sînt aplicate măsuri de constrăngere cu caracter medical, în sentinţă se va indica periodicitatea efectuării de către instanţa de judecată a controlului necesităţii de a continua aplicarea acestor măsuri de constrăngere. Acest control se efectuează din oficiu de către instanţa de judecată în a cărei rază de activitate se află instituţia medicală respectivă, nu mai rar decăt o dată la 6 luni. [Art.301 al 2 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Dacă găseşte, că starea de iresponsabilitate a persoanei al cărei proces se judecă n-a fost dovedit sau că boala celui care a săvărşit infracţiunea nu împiedică pedepsirea lui, instanţa dă o sentinţă, prin care clasează procedura forţată cu caracter medical, restituind dosarul la procuror pentru cercetarea cauzei penale în mod general. În caz dacă găseşte, că participarea persoanei la săvărşirea faptei social-periculoase n-a fost dovedită, precum şi în cazul cănd constată împrejurările prevăzute de articolul 5 din prezentul Cod, instanţa dă o sentinţă de încetare a procesului pe baza celor constatate de ea, indiferent de existenţa şi caracterul bolii inculpatului şi anunţă despre aceasta organele de ocrotire a sănătăţii. Prin sentinţa sa instanţa rezolvă şi chestiunile, indicate în articolul 288 din prezentul Cod. [Art.301 modificat prin Legea din 09.12.94] [Art.301 modificat prin Legea din 10.04.96] Articolul 302. Atacarea sentinţei privind aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical Sentinţa instanţei de judecată privind aplicarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical poate fi atacată cu apel sau, după caz, cu recurs în instanţa de judecată ierarhic superioară de către procuror, apărător, partea vătămată sau reprezentantul ei, o rudă apropiată a persoanei al cărei proces s-a judecat. [Art.302 în redacţia Legii din 10.04.96] Articolul 303. Revocarea sau schimbarea măsurilor de constrăngere cu caracter medical Dacă în urma însănătoşirii persoanei care a fost găsită iresponsabilă sau în urma schimbării stării sănătăţii ei nu mai este necesar de a se aplica în continuare măsura de constrăngere cu caracter medical, dispusă anterior, instanţa de judecată, la propunerea medicului-şef al instituţiei medicale, unde este deţinută persoana dată, propunere bazată pe avizul unei comisii medicale, examinează în conformitate cu partea întăia şi partea a şasea ale articolului 348 din prezentul Cod, chestiunea revocării ori schimbării măsurii de constrăngere cu caracter medical. [Art.303. al.1 modificat prin L1425/07.11.02, MO161/03.12.02 art.1250] Dacă în urma însănătoşirii persoanei care a fost găsită iresponsabilă sau în urma schimbării stării sănătăţii ei nu mai este necesar de a se aplica în continuare măsura de constrăngere cu caracter medical, dispusă anterior, instanţa de judecată, la propunerea psihiatrului-şef al organului de ocrotire a sănătăţii, căruia îi este subordonată instituţia medicală, unde este deţinută persoana dată, propunere bazată pe avizul unei comisii medicale, examinează în conformitate cu partea întăia şi partea a şasea ale articolului 348 din prezentul Cod, chestiunea revocării ori schimbării măsurii de constrăngere cu caracter medical. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi faţă de persoana care după săvărşirea infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală mintală cronică, dacă această persoană, în urma schimbării ce s-a produs în starea sănătăţii ei,nu mai are nevoie de măsurile de constrăngere cu caracter medical, cu toate că rămăne un alienat mintal. Cererea de revocare sau schimbare a măsurilor de constrăngere cu caracter medical o pot face rudele apropiate ale persoanei, care a fost găsită iresponsabilă, precum şi alte persoane interesate. În cazurile acestea instanţa cere de la organele respective de ocrotire a sănătăţii informaţii referitor la starea sănătăţii persoanei, în privinţa căreia s-a prezentat cererea. Chestiunile menţionate în acest articol se soluţionează de instanţa care a dat încheierea de aplicare a măsurii de constrăngere cu caracter medical, sau de instanţa locului unde se aplică această măsură. Participarea procurorului în asemenea cazuri este obligatoare. [Partea 1 art.303 modificat prin Ucazul din 04.02.88] Articolul 304. Redeschiderea procesului în privinţa persoanei, faţă de care s-a aplicat o măsură de constrăngere cu caracter medical Dacă persoana căreia i s-a aplicat o măsură de constrăngere cu caracter medical, pentru că s-a îmbolnăvit de o boală mintală după săvărşirea infracţiunii, se va însănătoşi, lucrul acesta fiind constatat de o comisie medicală, instanţa de judecată, pe baza avizului instituţiei medicale, dă, potrivit cu dispoziţiile articolului 348 din prezentul Cod, o încheiere de revocare a măsurii de constrăngere cu caracter medical şi rezolvă chestiunile privind trimiterea dosarului pentru a se efectua cercetarea sau ancheta preliminară, punerea sub învinuire a persoanei în cauză şi trimiterea dosarului la instanţa de judecată, potrivit cu normele generale. Timpul petrecut în instituţia medicală se include în durata prevenţiei. Articolul 305. Tratamentul forţat al celor ce suferă de alcoolismul cronic Dacă infractorul suferă de alcoolism cronic şi infracţiunea, săvărşită de el, are legătură cu această împrejurare, instanţa de judecată, pe lăngă pedeapsa pentru infracţiunea săvărşită, poate, în conformitate cu articolul 59 din Codul penal să dispună aplicarea unui tratament forţat, cu regim medical special. Încetarea tratamentului forţat se dispune, la propunerea instituţiei medicale respective, de instanţa care a pronunţat sentinţa cu privire la tratamentul forţat cu regim special sau de instanţa în raza căreia se află locul unde se aplică această măsură. [Alin.2 art.305 în redacţia Legii din 10.04.96] TITLUL AL CINCILEA CĂILE ORDINARE DE ATAC [Titlul 5 în redacţia Legii din 10.04.96] CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI NOUĂLEA APELUL Articolul 306. Hotărările supuse apelului Sentinţele pot fi atacate cu apel, cu excepţia: 1) sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru săvărşirea cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate; 2) sentinţelor pronunţate de judecătoria militară privind infracţiunile pentru săvărşirea cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate; 3) sentinţelor pronunţate de Curtea de Apel; 4) sentinţelor pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie; 5) altor sentinţe pentru care legea nu prevede această cale de atac. Încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa. Apelul declarat împotriva sentinţei se socoate făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei. Articolul 307. Persoanele care pot declara apel Pot declara apel: 1) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă; 2) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal; 3) partea vătămată, în ce priveşte latura penală; 4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă; 5) martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora; 6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei. Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute de punctele 2) - 4) ale prezentului articol şi de către apărător sau reprezentantul lui lor legal. [Art.307 al.2 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] Articolul 308. Termenul de declarare a apelului Termenul de apel este de 10 zile de la data pronunţării sentinţei, dacă legea nu dispune altfel, iar în cazul redactării sentinţei - de 10 zile după înştiinţarea în scris a părţilor despre aceasta. Pentru inculpatul arestat, precum şi pentru părţile care au lipsit la pronunţarea sentinţei, termenul de apel curge de la înmănarea copiei de pe sentinţă. [Art.308 al.1 şi 2 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001] În cazul prevăzut în articolul 307 alineatul întăi punctul 5) din prezentul Cod, calea de atac poate fi exercitată de îndată după pronunţarea încheierii, prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, şi cel mai tărziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai după soluţionarea cauzei, afară de cazul cănd procesul a fost suspendat. Articolul 309. Repunerea în termen a apelului Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întărzierea a fost determinată de motive întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor materiale. Pănă la soluţionarea repunerii în termen, instanţa de apel poate suspenda executarea hotărării. Articolul 310. Apelul peste termen Participantul la proces care a lipsit atăt la judecată, cît şi la pronunţarea sentinţei, poate declara apel şi peste termen, dar nu mai tărziu decăt 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a despăgubirilor materiale. Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea sentinţei. Instanţa de apel poate suspenda executarea sentinţei atacate. Articolul 311. Declararea apelului Apelul se declară prin cerere scrisă. Cererea de apel trebuie să conţină: