ABROGAT PRIN LP122/14.03.02, MO104/07.06.02 art.447 la data 12.06.03

L97/07.03.03, MO56/28.03.03 art.253

L1561/19.12.02, MO178/27.12.02 art.1358

L1425/07.11.02, MO161/03.12.02 art.1250

L1326/29.09.02, MO137/10.10.02 art.1056

L1319/26.07.2002, MO115/08.08.02 art.937

L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707

L1070/23.05.2002, MO74/11.06.2002 art.604

L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571

L976/11.04.2002, MO63/16.05.2002 art.485

[Art.346¹  în redacţiaL828/07.02.2002, MO63/16.05.2002 art.483]

[Art.107 al. 4 modificat prin L830/07.02.2002, MO46/04.04.2002 art.304]

[Art.339 al. 2 şi 3 introduse prin L884/22.02.2002, MO43/28.03.2002 art.279]

L822/07.02.2002, MO40/21.03.2002 art. 250

L754/21.12.2001, MO21/05.02.2002, art.90

L720/07.12.2001, MO13/24.01.2002 art. 48

L708/06.12.2001, MO158/27.12.2001 art. 1268

L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242

[[Art.186  modificat prin L662/23.11.2001, MO150/11.12.2001 art.1195]

[Art.107 al.5  modificat prin L609/02.11.2001, MO150/11.12.2001, art.1189]

L543/12.10.2001, MO141/22.11.2001 art.1095

L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001

Notă: Pe  parcursul  întregului  text  al Codului  cuvintele  "pricină", "traducător", "depoziţie" au fost înlocuite respectiv cu cuvintele "cauza", "interpret", "declaraţie" conform Legii din 10 aprilie 1996

TITLUL ОNTВI

DISPOZIŢII GENERALE

CAPITOLUL ОNTВI

PRINCIPII DE BAZĂ

    Articolul 1. Legislaţia cu privire la procedura penală

    Pe teritoriul  Republicii  Moldova procedura în cauzele penale  este determinată Constituţia Republicii Moldova, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de Codul de procedură penală.

    [Art.1 al.1  completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    [Alin.1 art.1 în redacţia HPParl. din 22.09.93]

Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei de procedură penală.

În procedura penală nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, care încalcă independenţa judecătorească, procedura contradicţională, care contravin principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

    [Art.1 al.2şi 3  în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În procesul penal  se aplică legea de procedură penală, care este în vigoare  respectiv în timpul cercetării penale, anchetei preliminare sau examinării cauzei în instanţa de judecată.

    Indiferent de  locul  săvărşirii infracţiunii procedura  în  cauzele penale,  prevăzută  de prezentul Cod, este unică şi  obligatoare  pentru toate  instanţele  de judecată, organele procuraturii, de anchetă şi  de cercetare penală ale Republicii Moldova.

    Articolul 2. Sarcinile procedurii penale

    Procedura penală  are  următoarele sarcini: descoperirea  rapidă  şi completă  a  infracţiunilor,  identificarea  vinovaţilor  şi  asigurarea aplicării  juste a legii în aşa fel, ca oricine va săvărşi o infracţiune să-şi  primească pedeapsa dreaptă şi nici un om nevinovat să nu fie tras la răspundere penală şi condamnat.

    Procedura judiciară  penală  trebuie să contribuie  la  consolidarea legalităţii  şi  a  ordinii  de drept, la prevenirea  şi  la  lichidarea infracţiunilor,  la  ocrotirea intereselor societăţii, a drepturilor  şi libertăţilor   cetăţenilor,   la   educarea  cetăţenilor   în   spiritul respectării neabătute a Constituţiei Republicii Moldova.

     [Art.2 modificat prin Hot. Prezid. Parl. din 22.09.93]

     [Partea 2 art.2 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

Articolul 3. Obligaţia intentării procesului penal şi

                 descoperirii infracţiunii

    Procurorul, anchetatorul penal şi organul de cercetare  penală  au obligaţia, în limitele competenţei lor, să intenteze proces penal ori de căte  ori  se descoperă elementele componente ale infracţiunii şi să  ia toate  măsurile prevăzute de lege pentru stabilirea faptelor penale şi a persoanelor vinovate de săvărşirea infracţiunii şi pentru pedepsirea lor în modul stabilit de lege.

    În  cazul în  care  în procesul anchetei preliminare sau  cercetării penale  se  stabilesc  indicii unei noi infracţiuni comise  de  persoana bănuită  sau  învinuită,  această infracţiune se  cercetează  în  cadrul dosarului iniţiat, fără a porni alt proces penal.

     [Alin.2 art.3 introdus prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99]

    Notă. În prezentul  articol prin termenul "procuror" se subînţelege:

Procurorul General, adjuncţii lui, ajutorii superiori şi ajutorii lui, şefii  de direcţii şi de secţii, adjuncţii lor, toţi procurorii ierarhic inferiori, adjuncţii  şi  ajutorii  lor, procurorii de  direcţii  şi  de secţii.

     [Nota introdusă prin Legea din 15.06.95]

     [Art.3 în redacţia Legii din 09.12.94]

    Articolul 4. Inadmisibilitatea punerii sub învinuire altfel decăt      

                 pentru temeiurile şi în modul, prevăzute de lege

    Nimeni nu poate  fi pus sub învinuire altfel decăt pentru temeiurile şi în modul, prevăzute de lege.

    Articolul 4/1. Prezumţia nevinovăţiei

    Orice persoană  acuzată de un delict este prezumată nevinovată  pănă cănd  vinovăţia  sa va fi dovedită în mod legal, în cursul  unui  proces judiciar  public, în  cadrul  căruia  i s-au  asigurat  toate  garanţiile necesare apărării sale.

     [Art.4/1 introdus prin Legea din 03.11.94]

    Articolul 5. Cauze care exclud pornirea procesului penal

    Procesul penal  nu  poate fi pornit, iar procesul pornit trebuie  să înceteze:

    1) dacă nu există faptul infracţiunii;

    2) cănd fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii;

    3) dacă s-a împlinit termenul de prescripţie;

    4) dacă un act  de amnistie a anulat aplicarea pedepsei pentru fapta săvărşită, sau persoana în cauză a fost graţiată;

   5) împotriva  persoanei, care  în momentul săvărşirii  faptei  social periculoase  n-a  atins încă vîrsta, la care, potrivit legii,  poate  fi trasă la răspundere penală;

    6) dacă lipseşte plăngerea părţii vătămate sau plăngerea a fost retrasă de către partea vătămată ori dacă partea vătămată s-a împăcat cu învinuitul - în cauzele care pot fi intentate numai în baza plăngerii părţii vătămate, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.94 alin.2 din prezentul Cod;

    [Art.5 al.1pct. 6)  în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    7) În cazurile prevăzute de Partea specială a Codului penal;

    8) în privinţa  unui  decedat, cu excepţia cazurilor, cănd  procesul este  necesar  pentru  reabilitarea decedatului  sau  pentru  revizuirea procesului  în  ce  priveşte alte persoane, în  urma  descoperirii  unor împrejurări noi;

    9) în privinţa  unei persoane, referitor la care există o  sentinţă, devenită  definitivă, în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau încheierea ori hotărărea instanţei de judecată de clasare a procesului pe acelaşi temei;

    10) în privinţa  unei persoane, referitor la care există o  hotărăre neanulată  a  organului de cercetare penală, a anchetatorului  penal,  a procurorului despre clasarea procesului în legătură cu aceeaşi acuzaţie.

    Dacă împrejurările, arătate la punctele 1-4 ale acestui articol,  se descoperă  în  faza  dezbaterilor judiciare, procesul continuă  pănă  la capăt şi în cazurile, prevăzute de punctele 1 şi 2, instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de achitare, iar în cazurile prevăzute de punctele 3 şi  4  -  o  sentinţă de condamnare cu menţiunea,  că  condamnatul  este eliberat de pedeapsă.

    În cazurile prevăzute  de punctele 3 şi 4 ale acestui articol nu  se admite  încetarea procesului, dacă învinuitul se opune acestui lucru. În acest caz procesul continuă în modul obişnuit.

     [Art.5 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.5 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 5/1. Trimiterea materialelor fără intentarea procesului      

                       penal pentru aplicarea măsurilor de înrăurire obştească

    Dacă persoana  a  comis un act, ce conţine indicii  de  infracţiune, care  nu prezintă un mare pericol social, cănd faptul săvărşirii ei este evident, iar persoana, care a comis-o, poate fi corectată prin măsuri de înrăurire obştească, procurorul, precum şi anchetatorul penal şi organul de cercetare penală, avănd consimţămăntul procurorului, au dreptul, fără a  intenta  procesul  penal,  să transmită  materialele  spre  examinare comisiei  pentru  minori,  sau  să  încredinţeze  persoana  pe  chezăşie colectivului  de  muncă  ori organizaţiei obşteşti pentru  reeducare  şi corectare.

    Dacă persoana,   care  a  comis  un  act,  ce  conţine  indicii   de infracţiune,  obiectează  împotriva trimiterii materialelor  la  comisia pentru minori sau împotriva încredinţării ei pe chezăşie colectivului de muncă  ori  organizaţiei obşteşti, atunci cercetarea cauzei continuă  în modul obişnuit.

     [Art.5/1 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.5/1 modificat prin Legea nr.141-XIII din 07.06.94]

     [Art.5/1 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.5/1 introdus prin Ucazul din 30.07.68]

    Articolul 5². Încetarea procesului penal din cauza schimbării situaţiei

    Instanţa de judecată,  procurorul,  precum şi anchetatorul penal  şi organul  de cercetare penală, cu consimţămăntul procurorului, au dreptul să  înceteze  procesul  penal,  dacă  se va  constata,  că  în  momentul efectuării  cercetării  penale,  anchetei preliminare sau  a  examinării procesului în instanţă, in urma schimbării situaţiei, fapta săvărşită de persoană şi-a pierdut caracterul social-periculos, ori că această persoană nu mai este social-periculoasă.

    Clasarea procesului  penal  în  temeiurile menţionate  în  prezentul articol  nu se admite, dacă persoana care a săvărşit o faptă ce  conţine indicii  de infracţiune obiectează împotriva acestui lucru. În acest caz cercetarea cauzei continuă în mod obişnuit.

     [Alin.2 art.5² introdus prin Legea din 03.11.94]

     [Art.5² modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.5² introdus prin Ucazul din 07.04.77]

    Articolul 5/3. Încetarea procesului penal cu tragerea persoanei la

                       răspundere administrativă, trimiterea materialelor,    

                       comisiei pentru minori sau încredinţarea persoanei

                       pe chezăşie

    Încetarea procesului penal poate fi dispusă în cazurile şi în modul, prevăzut de legislaţia Republici Moldova în legătură cu:

    1) tragerea persoanei la răspundere administrativă;

    3) trimiterea  materialelor dosarului spre examinare comisiei pentru minori;

    4) încredinţarea persoanei de chezăşie unei organizaţii obşteşti sau unui colectiv de muncă.

    Înainte de clasarea  procesului  penal  trebuie să i  se  lămurească persoanei  esenţa  faptei, care conţine indicii de infracţiune,  temeiul scutirii de răspundere penală şi dreptul de a obiecta împotriva clasării procesului pe acest temei.

    Clasarea procesului  penal  pe temeiurile, menţionate  în  prezentul articol,  nu  se  admite,  dacă persoana, care a săvărşit  o  faptă,  ce conţine  indicii de infracţiune, obiectează împotriva acestui lucru.  În acest caz cercetarea cauzei continuă în mod obişnuit.

     [Art.5/3 modificat prin Legea din 07.06.94]

     [Alin.1 art.5/3 modificat prin Hot. Prezid. Parl. din 22.09.93]

     [Art.5/3 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.5/3 introdus prin Ucazul din 07.04.77]

    Articolul 5⁴. Încetarea procesului penal în legătură cu tragerea

                      persoanei la răspundere administrativă

    Instanţa de judecată în modul stabilit de prezentul Cod, are dreptul să înceteze procesul penal  cu tragerea  persoanei la răspundere administrativă pe temeiurile, prevăzute

în articolul 48/1 din Codul penal.

    [Art.5⁴ al.1  completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

      [Art.5⁴ al.2  exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

     [Art.5/4 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Alin.2 art.5/4 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.5/4 introdus prin Ucazul din 07.04.77]

    Articolul 5/5. Transmiterea persoanei în supravegherea poliţiei

    În cazuri excepţionale,   în  interesul  combaterii   criminalităţii organizate,  procurorul  este  în  drept să claseze  dosarul  penal   al persoanei  care a contribuit activ la descoperirea infracţiunii de către organele de anchetă şi să o transmită în supravegherea poliţiei.

    [Art.5/5 introdus prin Legea din 09.12.94]

     [Art.5/5 exclus prin Legea din 07.06.94]

     [Art.5/5 introdus prin Ucazul din 07.04.77]

    Articolul 5⁶. Încetarea procesului penal în legătură cu trimiterea    

                   materialelor spre examinare comisiei pentru minori

    Instanţa de judecată  are  dreptul  să înceteze  procesul  penal  în privinţa persoanei, care n-a împlinit optsprezece ani şi care a săvărşit o faptă, conţinănd indici de infracţiune, ce nu prezintă un mare pericol social, şi să trimită materialele spre examinare comisiei pentru minori, dacă  avînd în vedere împrejurările cauzei şi datele, ce  caracterizează persoana infractorului, corectarea lui este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.

     [Art.5⁶ al.2  exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

     [Art.5/6 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.5/6 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.5/6 introdus prin Ucazul din 07.04.77]

    Articolul 5⁷. Încetarea procesului penal cu

                  încredinţarea persoanei pe chezăşie

    Instanţa de judecată,  pe  temeiurile prevăzute de articolul 50  din Codul  penal, are dreptul să înceteze procesul penal şi să  încredinţeze pe chezăşie organizaţiei sau colectivului de muncă, care a făcut cererea pentru  reeducare  şi corectare , persoana, care a săvărşit o faptă,  ce conţine indicii de infracţiune.

    Nu se admite  încredinţarea  pe chezăşie şi încetarea procesului  pe acest temei în privinţa unei persoane, care mai înainte a fost condamnată pentru  săvărşirea  unei  infracţiuni intenţionate sau care a  mai  fost încredinţată pe chezăşie.

      [Art.5⁷ al.3  exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Dacă în cursul  unui  an  persoana, încredinţată  pe  chezăşie,  n-a îndreptăţit  încrederea colectivului, n-a respectat promisiunea de a  se corecta sau a părăsit munca în scopul de a se sustrage de sub înrăurirea obştească,  organizaţia obştească sau colectivul de muncă, care a luat-o pe  chezăşie, adoptă o hotărăre, prin care renunţă la chezăşie şi trimit această  hotărăre instanţei de judecată pentru examinarea chestiunii  cu privire  la răspunderea penală a persoanei. În acest caz procesul  penal poate fi redeschis printr-o încheiere a instanţei de judecată.

     [Art.5/7 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.5/7 modificat prin Hot. Prezid. Parl. din 22.09.93]

     [Art.5/7 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.5/7 introdus prin Ucazul din 07.04.77]

    Articolul 6. Libertatea şi siguranţa persoanei

    Libertatea şi siguranţa persoanei sînt inviolabile.

    Nimeni nu poate  fi lipsit de libertate decăt în condiţiile legii şi cu respectarea procedurii prevăzute de prezentul cod în cazurile:

    1) dacă persoana  este deţinută legal în baza sentinţei instanţei de judecată competente;

    2) dacă persoana  a  fost  arestată legal pentru  neexecutarea  unei hotărări pronunţate, conform legii, de către instanţa de judecată;

    3) dacă persoana  a fost reţinută legal sau arestată legal pentru  a fi  adusă  în faţa instanţei de judecată competente atunci  cănd  există motive  întemeiate  de a se bănui că a săvărşit o infracţiune  sau  cănd există  temei  de  a  se  crede că este necesar  de  a  o  împiedica  să săvărşească o infracţiune ori să fugă după săvărşirea acesteia.

    Oricărei persoane   reţinute  sau  arestate  i  se  comunică   toate drepturile ei legale înainte de efectuarea oricărui alt act de procedură cu  participarea ei. Necomunicarea drepturilor poate servi temei  pentru contestarea legalităţii reţinerii sau arestării.

    Oricărei persoane  reţinute  sau arestate trebuie să i se  aducă  la cunoştinţă,  în cel mult trei ore, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii  sau arestării sale şi calificarea juridică a infracţiunii  de săvărşirea  căreia  ea este bănuită sau învinuită, fapt despre  care  se face  o  menţiune  în  procesul-verbal de reţinere sau  în  mandatul  de arestare.

    Orice persoană  lipsită de libertate prin arestare sau deţinere  are dreptul să depună un recurs în instanţa de judecată competentă pentru ca aceasta  să statueze, într-un termen cît mai scurt, asupra  legalităţii arestării  sau deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă arestarea sau deţinerea sînt ilegale.

    În cursul procedurii  penale, nimeni nu poate fi supus torturii  sau tratamentului inuman ori degradant.

   În cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate fi eliberat provizoriu sub control judiciar sau pe cauţiune de către instanţa de judecată.

    [Art.6 al. 6)  în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Orice persoană  care este victima unei arestări sau a unei  deţineri contrar  dispoziţiilor prezentului articol are dreptul la despăgubiri în condiţiile legii.

     [Art.6 în redacţia Legii nr.1579-XIII din 27.02.98]

     [Alin.2 art.6 în redacţia Legii nr.918 din 11.07.96]

     [Alin.2 art.6 introdus prin Legea nr.258 din 03.11.94]

     [Partea 1 art.6 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 6/1. Inviolabilitatea domiciliului, ocrotirea vieţii

                       personale şi a secretului corespondenţei

    Cetăţenilor le  este garantată inviolabilitatea domiciliului. Nimeni nu  are dreptul să intre fără un motiv legal în locuinţă contrar voinţei persoanelor, care trăiesc în ea.

    Viaţa personală a cetăţenilor, secretul corespondenţei, convorbirilor telefonice şi comunicărilor telegrafice sînt ocrotite de lege.

    Percheziţia,  ridicarea de obiecte şi de acte, cercetarea  încăperii cetăţenilor,   sechestrarea corespondenţei şi ridicarea  ei de la instituţiile  poştale şi telegrafice se pot efectua numai în  temeiurile şi în modul, stabilite de prezentul Cod.

     [Art.6/1 introdus prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 7. Înfăptuirea justiţiei numai de către

                     instanţele de judecată

    Justiţia în cauzele  penale se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele de judecată.

    Nimeni nu poate  fi declarat vinovat de săvărşirea  unei infracţiuni, precum  şi supus unei pedepse penale, decăt în baza sentinţei definitive pronunţate în condiţiile legii de instanţa de judecată.

    Art.7 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 8. Înfăptuirea justiţiei pe baza egalităţii

                    cetăţenilor în faţa legii şi a judecăţii

    La înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, toţi cetăţenii sînt egali în  faţa  legii  şi a judecăţii, fără deosibire de  rasă,  naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere origine  socială,  de  genul  şi  caracterul  ocupaţiei,  domiciliu  sau cetăţenie, precum şi de alte împrejurări.

     [Art.8 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 9. Judecarea cauzelor penale

    În toate instanţele de judecată, cauzele penale în primă instanţă se judecă  de  un  judecător sau de un complet format din  trei  judecători numiţi în modul stabilit de lege.

    În instanţa de  apel, cauzele penale se judecă de un complet  format din trei judecători, iar în instanţa de recurs, de un complet format din cel puţin trei judecători.

     [Art.9 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 10. Independenţa judecătorilor şi supunerea

                      lor numai legii

    La înfăptuirea   justiţiei  în  cauzele  penale,  judecătorii   sînt independenţi  şi se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale pe baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor.

    Dacă în procesul judecării cauzei instanţa de judecată stabileşte că norma   juridică  ce  urmează  a  fi  aplicată  contrazice   prevederile Constituţiei   şi   este  expusă  într-un  act  juridic  care,   conform Constituţiei,  se  supune controlului  constituţionalităţii,  examinarea cauzei  se suspendă şi instanţa de judecată înaintează Curţii Supreme de Justiţie  propunerea de a sesiza Curtea Constituţională. Curtea  Supremă de  Justiţie  examinează  propunerea şi, fără să se  expună  asupra  ei, sesizează Curtea Constituţională.

    Dacă în procesul judecării cauzei instanţa de judecată stabileşte că norma  juridică ce urmează a fi aplicată contrazice prevederile legii şi este expusă într-un act juridic care, conform Constituţiei, nu se supune controlului constituţionalităţii, instanţa va proceda în conformitate cu legea.

     [Art.10 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 11. Limba în care se desfăşoară procedura judiciară

    Procedura judiciară se desfăşoară în limba moldovenească sau în limba acceptată de majoritatea persoanelor participante la proces.

    Persoanelor, care participă la proces şi nu cunosc limba, în care se desfăşoară  procedura  judiciară,  li  se  asigură  dreptul  de  a  face declaraţii,   demersuri,  de  a  lua  cunoştinţă  de  toate  materialele dosarului,  de a vorbi în instanţa de judecată în limba maternă şi de  a beneficia  de  serviciile interpretului în modul, stabilit de  prezentul Cod.

    Documentele procesuale judiciare ale organului de urmărire penală şi ale instanţelor de judecată,  în conformitate  cu  modul  stabilit  de  prezentul  Cod,  i  se  înmănează bănuitului, învinuitului şi inculpatului,  fiind traduse în limba lui maternă sau în altă limbă,  pe care o cunoaşte.

    [Art.11 al. 3)  modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    [Alin.1 art.11 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Alin.1 art.11 în redacţia Legii nr.758-XIII din 18.11.91]

     [Art.11 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 12. Publicitatea dezbaterilor juridice

    La toate instanţele de judecată dezbaterile sînt publice, cu excepţia cazurilor, prevăzute de alin.2 din prezentul articol, precum şi a cazurilor de emitere sau de prelungire a mandatului de arestare.

     [Alin.1 art.12 completat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

cănd aceasta este în contradicţie cu interesele păstrării unui secret ocrotit de lege

   Dezbaterile judiciare în şedinţă închisă, pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, se admit în baza unei încheieri motivate a instanţei de judecată, în interesul moralităţii, asigurării ordinii publice ori securităţii naţionale, atunci cănd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun sau, în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, cănd, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

    Judecarea cauzelor  în  şedinţa închisă a instanţei de  judecată  se efectuează prin respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare.

    În toate cazurile hotărările instanţelor de judecată se pronunţă în şedinţă publică.

    [Art.12  modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

     [Alin.1 art.12 modificat prin Legea din 10.04.96]

    [Alin.2 art.12 în redacţia Legii din 04.08.92]

     [Art.12 completat prin Ucazul din 01.12.83]

Articolul 12¹. Durata procedurii judiciare

Cauzele penale se soluţionează în termen rezonabil.

Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt:

1) complexitatea cazului;

2) comportamentul părţilor la proces;

3) comportamentul organului de urmărire penală sau al instanţei de judecată.

Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale în care sînt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi preventiv se fac de urgenţă şi în mod preferenţial.

Respectarea termenului rezonabil la ancheta preliminară se supraveghează de către procuror.

Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzelor concrete este verificată de către instanţa ierarhic superioară în procesul examinării cauzei respective pe căile de atac ordinare sau extraordinare."

    [Art.12¹în redacţia  L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

   Articolul 13. Garantarea dreptului la apărare

    În tot cursul  procesului penal, părţile au dreptul să fie  asistate de un apărător, ales sau numit.

    Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi instanţa de judecată în cursul procesului penal au obligaţia să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de prezentul  Cod  şi  să  administreze  probele necesare în apărare.

    Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi  instanţa  de  judecată au obligaţia să  încunoştinţeze  pe  bănuit, învinuit sau inculpat despre fapta pentru care este bănuit sau învinuit, încadrarea  juridică  a acesteia şi să-i asigure posibilitatea de  a  se apăra  cu mijloacele şi metodele stabilite de lege, precum şi  protecţia drepturilor lor personale şi patrimoniale.

    Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul şi  instanţa  de  judecată au obligaţia să  încunoştinţeze  pe  bănuit, învinuit  sau  inculpat  despre dreptul de a se apăra singur,  de  a  fi asistat de un apărător, consemnăndu-se aceasta într-un proces-verbal, şi în  condiţiile  şi  cazurile prevăzute de lege  să-i  asigure  asistenţă juridică,  dacă  acesta nu are apărător ales sau nu are mijloace  pentru remunerarea apărătorului.

     [Alin.4 art.13 completat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98]

     [Art.13 în redacţia Legii din 10.04.96]

  

    Articolul 14. Cercetarea sub toate aspectele, completă

            şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei

    Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul au obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a   scoate  la  iveală  atăt  circumstanţele  care  dovedesc   vinovăţia bănuitului,   învinuitului,   inculpatului,  cît  şi  pe   cele   care-l dezvinovăţesc,  precum  şi  circumstanţele  care  îl  atenuează  sau  îi agravează răspunderea.

    Instanţele de   judecată  cercetează  sub  toate  aspectele  probele prezentate de părţile la proces.

    Persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul, procurorul nu   au   dreptul  de  a  pune  în  sarcina  bănuitului,   învinuitului, inculpatului, obligaţia de a prezenta dovezi.

    Se interzice  a  smulge de la bănuit, învinuit, inculpat  declaraţii prin violenţă, ameninţări şi prin alte măsuri ilegale.

     [Art.14 completat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.14 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.14 în redacţia Legii din 01.04.92]

    Articolul 15. Procurorul în procesul penal

    În tot cursul  cercetării penale şi anchetei preliminare  procurorul este  obligat  să ia măsurile prevăzute de lege pentru a înlătura  orice încălcare a legii, indiferent cine ar săvărşi această încălcare.

    În exercitarea  atribuţiilor  sale în procesul penal, procurorul  se supune numai legii.

    Ordonanţele procurorului,   date  în  conformitate  cu  legea,  sînt obligatorii  pentru  a  fi  îndeplinite de toate  persoanele  fizice  şi juridice.

     [Art.15 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 16. Verificarea respectării cerinţelor legii de

                       procedură penală

    Instanţele de  judecată sînt obligate, la înfăptuirea justiţiei,  să verifice  respectarea  de către organele de cercetare penală şi  anchetă preliminară şi procurori a cerinţelor prezentului Cod.

    Instanţele de   judecată   ierarhic   superioare,   la   înfăptuirea justiţiei, verifică respectarea de către instanţele de judecată ierarhic inferioare a cerinţelor prezentului Cod.

    În cazul stabilirii  de  încălcări ale cerinţelor  prezentului  Cod, instanţa de judecată va proceda în conformitate cu legea."

     [Art.16 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 17. Aplicarea Legii de procedură penală faţă

                      de cetăţenii străini şi apatrizi

    Pe teritoriul Republicii Moldova procedura în cauzele penale privitoare la cetăţenii străini şi apatrizi se   efectuează în conformitate cu prezentul Cod.

    În ceea ce priveşte   persoanele  care  se  bucură  de  dreptul   de imunitate  diplomatică, actele de procedură prevăzute de prezentul  Cod, se  efectuează  numai la cererea sau cu consimţămăntul lor.  Autorizarea pentru efectuarea acestor acte se solicită prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

     [Titlul şi alin.1 art.17 în redacţia Legii din 10.04.96]

     [Alin.2 art.17 în redacţia Legii din 04.08.92]

    Articolul 18. Modul de stabilire a relaţiilor dintre instanţele

                      de judecată, organele de anchetă penală şi de

                      cercetare penală ale Republicii Moldova cu

                      instituţiile respective ale statelor străine

    Modul de stabilire  a  relaţiilor  dintre  instanţele  de  judecată, organele de anchetă penală şi de cercetare penală ale Republicii Moldova şi  instituţiile  respective ale statelor străine, precum  şi  procedura îndeplinirii  însărcinărilor  primite  de  la  aceste  instituţii  sînt, determinate  de prezentul Cod şi de tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

    Stabilirea relaţiilor cu instituţiile statelor străine, cu care n-au fost  încheiate  convenţii, se efectuează prin intermediul  Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

     [Alin.1 art.18 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.18 în redacţia Legii din 04.04.92]

    Articolul 18/1. Îndeplinirea însărcinărilor instituţiilor statelor

                         străine cu privire la efectuarea actelor de procedură

    Instanţele de  judecată,  organele  de  anchetă  preliminară  şi  de cercetare  penală ale Republicii Moldova la îndeplinirea  însărcinărilor instituţiilor  statelor străine efectuează actele de procedură prevăzute de prezentul Cod.

    Instanţele de  judecată,  organele  de  anchetă  preliminară  şi  de cercetare  penală  ale  Republicii  Moldova primesc  însărcinări  de  la instituţiile  statelor străine prin Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală. Dacă însărcinarea este primită nemijlocit de către instanţa de judecată, organul de anchetă preliminară şi de cercetare penală, ea este îndeplinită  numai cu autorizaţia respectiv a Ministerului Justiţiei sau a Procuraturii Generale.

    În cazul imposibilităţii  de  a îndeplini  însărcinarea  instituţiei statului  străin,  ea este restituită acestei instituţii respectiv  prin Ministerul  Justiţiei  sau  Procuratura Generală,  indicăndu-se  cauzele neîndeplinirii însărcinării.

    Persoanelor cu  funcţii  de răspundere ale instanţelor de  judecată, organelor  de procuratură, de anchetă preliminară şi de cercetare penală sau pentru securitatea statului ale statelor străine le este interzis să reţină  sau să aresteze persoane şi să efectueze alte acte de  procedură pe teritoriul Republicii Moldova.

     [Art.18/1 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.18/1 introdus prin Legea din 01.04.92]

    Articolul 18/2. Însărcinarea cu privire la intentarea

                         procesului penal

    Însărcinarea instituţiei unui stat străin cu privire la intentarea procesului  penal  în privinţa cetăţeanului Republicii Moldova,  care  a săvărşit  o  infracţiune într-un stat străin şi a revenit în  Republicii Moldova,  este  examinată  de  Procuratura  Generală,  care  controlează temeinicia   cerinţei   cu  privire  la  intentarea  procesului   penal. Rezultatele  controlului sînt comunicate instituţiei care s-a adresat cu însărcinarea.  Dacă în Republica Moldova în privinţa persoanei  procesul penal  a  fost intentat şi examinat şi a fost pronunţată sentinţa,  după intrarea  ei  în  vigoare  odată cu comunicarea este  trimisă  şi  copia sentinţei tradusă în limba străină şi autentificată în modul stabilit.

    Dacă un cetăţean  al  unui stat străin a săvărşit o  infracţiune  pe teritoriul  Republicii  Moldova şi după aceasta a plecat în statul  său, materialele  adunate  de  organele  de cercetare  penală  şi  de  anchetă preliminară  în  privinţa  acestei persoane se transmit  la  Procuratura Generală,  care  adoptă o hotărăre referitor la  necesitatea  trimiterii cerinţei  cu  privire la pedepsirea lui în instituţia corespunzătoare  a statului străin.

     [Art.18/2 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.18/2 introdus prin Legea din 04.08.92]

    Articolul 18/3. Cerinţa către statul străin cu

                          privire la extrădarea persoanei

    Procuratura Generală se adresează, în cazurile şi în modul prevăzute de acordurile internaţionale, la instituţia respectivă a statului străin cu cerinţa de a extrăda cetăţeanul Republicii Moldova sau altă persoană, care  a săvărşit o infracţiune pe teritoriul Republicii Moldova, dacă în privinţa  lui  a  fost intentat un proces penal sau a  fost  pronunţată sentinţa de condamnare.

    În cerinţa cu  privire la extrădarea persoanei se indică: numele  de familie,  prenumele şi patronimicul acuzatului (condamnatului), anul lui de  naştere,  cetăţenia, circumstanţele săvărşirii infracţiunii,  textul articolului  din  Codul  penal,  care prevede  această  infracţiune.  La cerinţă  se  anexează:  descrierea  exteriorului  şi  fotografia,  copia sentinţei tradusă în limba străină şi autentificată în modul stabilit.

     [Art.18/3 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.18/3 introdus prin Legea din 04.08.92]

    Articolul 18/4.  Limitele răspunderii penale a persoanei care a

                           fost extrădată de un stat străin

    Persoana care  a fost extrădată de un stat străin nu poate fi  trasă la  răspundere penală şi condamnată, precum şi transmisă unui terţ  stat spre  pedepsire  pentru infracţiunea săvărşită de ea pănă la  extrădare, pentru  care  ea  nu a fost extrădată, dacă în  privinţa  acestei  cauze lipseşte acordul statului străin care a extrădat-o.

     [Art.18/4 introdus prin Legea din 04.08.92]

    Articolul 18/5. Refuzul de a extrăda persoana din Republica Moldova

    Extrădarea persoanei  din Republica Moldova nu se admite în cazul în care:

    1) ea este cetăţean al Republicii Moldova şi între Republica Moldova şi  ţara  care cere extrădarea persoanei nu este încheiat un  tratat  cu privire la asistenţa juridică;

    2) infracţiunea  a fost săvărşită pe teritoriul Republicii  Moldova;

    3) în privinţa  ei  a  fost deja pronunţată şi a intrat  în  vigoare sentinţa de pedeapsă pentru infracţiunea, pentru care se cere extrădarea persoanei,  precum  şi în cazul dacă pentru aceeaşi  învinuire  procesul penal a fost clasat;

    4) în conformitate cu legile Republicii Moldova ea nu poate fi trasă la  răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripţie sau din alt temei;

    5) delictul pentru  care se cere extrădarea ei, conform  legislaţiei penale a Republicii Moldova, nu este o infracţiune.

    Cetăţenii străini  şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza  unei convenţii  internaţionale  sau în condiţii de reciprocitate  în  temeiul hotărării instanţei de judecată.

     [Art.18/5 completat prin Legea din 03.11.94]

     [Art.18/5 modificat prin Legea din 20.07.94]

     [Art.18/5 introdus prin Legea din 04.08.92]

CAPITOLUL AL DOILEA

INSTANŢELE DE JUDECATĂ ŞI COMPETENŢA LOR

    Articolul 19. Compunerea instanţelor de judecată

    În toate instanţele  judiciare  de  gradul întăi cauzele  penale  se judecă de judecător personal.

    Cauzele penale   asupra  crimelor  pentru  săvărşirea   cărora  legea prevede  detenţiune  pe viaţă, asupra crimelor săvărşite de  minori  sau cauzele  deosebit de complicate ori cele care prezintă o mare importanţă socială pot fi examinate, la decizia preşedintelui sau vicepreşedintelui instanţei de judecată, într-un complet format din trei judecători.

    Colegiile instanţelor  de  apel  şi de recurs  judecă  apelurile  şi recursurile împotriva încheierilor, sentinţelor şi deciziilor în complet format din trei judecători.

    Colegiul lărgit  al Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în complet format din cinci judecători.

    Plenul Curţii  Supreme de Justiţie judecă recursurile în anulare  şi demersurile  în  interesul  legii în complet format din cel  puţin  două treimi din numărul total al judecătoriilor Curţii Supreme de Justiţie.

     [Art.19 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.19 modificat prin Legea din 08.12.95]

     [Art.19 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91]

    Articolul 20. Compunerea instanţelor de judecată

                  nu se poate schimba

    Fiecare pricină  se judecă de unul şi acelaşi complet de judecători. Dacă unul din judecători nu are posibilitatea de a participa mai departe la şedinţă, el este înlocuit de un alt judecător şi dezbaterile se reiau de la început.

     [Art.20 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91]

      Împuternicirile judecătorilor transferaţi, degrevaţi, detaşaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în perioada examinării cauzelor penale aflate în faza de terminare se menţin, conform hotărării Consiliului Superior al Magistraturii, pănă la încheierea judecării cauzei respective.

    [Art.20  completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

     [Art.21 exclus prin Legea nr.758-XII din 18.10.91]

    Articolul 22. Împrejurări care exclud participarea

                  judecătorului la judecarea cauzei penale

    Judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei penale şi urmează a fi recuzat:

    1) dacă el personal,  soţul  sau ascendenţii ori  descendenţii  lor, fraţii  şi  surorile şi copiii acestora, afinii şi persoanele,  devenite prin  înfiere  potrivit legii astfel de rude, sînt direct  sau  indirect interesate în proces;

    2) dacă el este  parte vătămată şi reprezentantul ei, parte  civilă, parte  civilmente  responsabilă,  soţ  sau rudă cu  vre-una  din  aceste persoane, soţ sau rudă cu învinuitul în proces;

     [Art.22  pct. 3 exclus  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    3) dacă a participat  în procesul dat în calitate de martor, expert, specialist,  traducător,  secretar,  persoană ce a  efectuat  cercetarea penală,  anchetator  penal,  procuror, apărător, reprezentant  legal  al învinuitului,  reprezentant al intereselor părţii vătămate, parte civilă sau parte civilmente responsabilă;

    4) dacă a efectuat  o  cercetare  sau un  control  administrativ  al împrejurărilor  cauzei  sau  a  participat la  adoptarea  unei  hotărări referitoare la această cauză în orice alt organ obştesc sau de stat;

    5) la o nouă  judecare  a cauzei, atăt în prima instanţă, cît şi  în instanţa  de  apel sau de recurs, dacă a mai luat parte în  calitate  de judecător  la examinarea aceleiaşi cauze în prima instanţa, în  instanţa de  apel sau de recurs. Această prevedere nu se extinde asupra  Plenului Curţii Supreme de Justiţie;

    6) dacă există alte împrejurări care pun la îndoială nepărtinirea judecătorului.

    Din completul, care judecă cauza penală, nu pot face parte persoane, care sînt rude între ele.

[Art.22 modificat prin Legea din 10.04.96]

[Art.22 modificat prin Legea din 09.12.94]

[Art.22 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

[Art.22 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

[Art.22 modificat prin Ucazul din 31.05.63]

    Articolul 23. Recuzarea judecătorului

    Dacă există împrejurările,  prevăzute de articolul 22 din  prezentul Cod, judecătorul este obligat să declare că se recuză el singur.

    Pentru aceleaşi  motive  îl  pot recuza  pe  judecător:  procurorul, inculpatul,  apărătorul,  partea vătămată şi reprezentantul  ei,  partea civilă,  partea  civilmente responsabilă şi reprezentanţii  lor.  Asupra recuzării trebuie ascultate părerile părţilor în proces .

    Recuzarea trebuie  să  fie motivată şi propusă înainte de  începerea anchetei  judecătoreşti.  Propunerea  de recuzare poate  fi  făcută  mai tărziu  numai  în  cazurile,  cănd  cel care  propune  a  aflat  motivul recuzării abia după începerea anchetei judecătoreşti.

     [Partea 2 art.23 modificată prin Legea din 10.04.96]

     [Partea 2 art.23 modificată prin Legea din 09.12.94]

     [Partea 2 art.23 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

Recuzarea anticipată a judecătorilor care nu participă la examinarea cauzei date, precum şi a judecătorului sau a completului de judecată care examinează cererea de recuzare, nu se admite.

Dacă recuzarea este făcută cu rea-credinţă sau în mod abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau cu alte intenţii premeditate, instanţa care o soluţionează poate aplica o amendă judiciară conform art.228¹ din prezentul Cod.

    [Art.23  completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 24. Producerea soluţionării propunerii

                      de recuzare a judecătorului

    Recuzarea judecătorului   se  soluţionează de un alt judecător sau, după caz, de  un  alt  complet  de judecată în şedinţă secretă fără participarea celui recuzat.

  La soluţionarea recuzării judecătorului dintr-un complet de 3 sau 5 judecători, judecătorii nerecuzaţi din acest complet pot fi incluşi în noul complet de judecată.

    [Art.24  al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Examinarea cererii  de recuzare se face de îndată, ascultănd părţile şi persoana a cărei recuzare se cere. În cazul cănd nu se poate forma un nou  complet de judecată la instanţa dată, recuzarea se soluţionează  de instanţa  ierarhic superioară. Aceasta, dacă admite recuzul,  desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în care s-a produs recuzarea.

    Încheierea instanţei de judecată asupra recuzării nu este susceptibilă a fi atacată.

    Articolul 25. Competenţa judecătoriei

    Judecătoria judecă  în  primă  instanţă  toate  cauzele  penale,  cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.

     [Art.25 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 26. Competenţa judecătoriei militare

      Judecătoria militară judecă în primă instanţă cauzele privind infracţiunile săvărşite:

    a) de persoane  din efectivul de soldaţi, din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri al Armatei Naţionale, al trupelor de  carabinieri (trupele  de interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, al Departamentului Trupelor de Grăniceri, al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi al Serviciului de  Protecţie şi Pază de Stat din efectivul de soldaţi din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri a Departamentului  Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;

    [Art.26  modificat prin L543/12.10.2001, MO141/22.11.2001 art.1095]

    b) de persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare;

    c) de supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor;

    d) de alte persoane  referitor la care există indicaţii speciale în legislaţie.

     [Art.26 în redacţia Legii din 10.04.96]

Articolul 27. Competenţa tribunalului

       Tribunalul:

  1) judecă în  primă  instanţă cauzele penale  privind  infracţiunile prevăzute  de  Codul penal în articolele 81, 82 alineatul 1, 83-88,  102 alineatul 5, 116/1, 125 alineatul 4, 187 alineatul 3, 187/1 alineatele 3 şi 4, 188 alineatul 3, 203/1 - 203/4, 206/1, 214 alineatele 3 şi 4;

           1) judecă în  primă  instanţă cauzele penale  privind  infracţiunile prevăzute  de  Codul penal în articolele 81, 82 alineatul 1, 83-88,  102 alineatul 5, 116/1, 125 alineatul 4, 187 alineatul 3, 187/1 alineatele 3 şi 4, 188 alineatul 3, 203/1 - 203/4, 206/1, 214 alineatele 3 şi 4;

  1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.: 75, 76 alin.2, 81-84, 86-89, 95 alin.2 şi 3, 112², 113, 116, 116¹, 119 alin.4, 120 alin.3 şi 4, 121, 122 alin.3, 122¹, 123 alin.3, 123¹, 125 alin.3 şi 4, 127, 140², 155² - 155⁴, 155⁶, 155⁷, 156, 160³, 164², 164⁴, 164⁵, 174², 182 alin.5 şi 6, 184-200², 203¹ - 203⁴, 206², 207², 214 alin.3 şi 4, 227¹ alin.3, cu excepţia cauzelor penale privind infracţiunile săvîrşite de persoanele indicate la articolele 26, 27¹  şi 27² din prezentul Cod;

[Art.27 pct.1) in redactia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

[Art. 1. - Pct. 1) se aplică începănd cu data de 01.10. 2001. HP1449/19.02.2001, MO19/22.02.2001]

  

       2) ca instanţă  de  apel,  judecă  apelurile  împotriva  hotărîrilor penale  pronunţate  în primă instanţă de judecătorii, cu excepţia  celor privind  infracţiunile  pentru săvîrşirea cărora legea prevede  pedeapsă nonprivativă de libertate;

       3) ca instanţă  de recurs, judecă recursurile împotriva  hotărîrilor penale pronunţate în  primă  instanţă  de  judecătorii,  în  cazul  infracţiunilor  pentru săvîrşirea  cărora  legea   prevede   pedeapsă nonprivativă de libertate;

, precum şi împotriva altor hotărîri care, potrivit legii, nu pot fi atacate în ordine de apel

       4) soluţionează    conflictele    de   competenţă   apărute    între judecătoriile din raza sa teritorială.

    

    [Art.27 în redacţia L809/10.04.96, MO61/20.09.96]

5) recunoaşte şi încuviinţează executarea hotărîrilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti străine.

    [Art.27 pct.5) în redacţia L562/18.10.2001, MO133/08.11.2001]

  

    Articolul 27¹. Competenţa Curţii de Apel

    Curtea de Apel:

    1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind:

    a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în articolele 61-76;

[Art.27¹ pct.1) lit.a) modificat prin L279/21.06.2001, MO78/12.07.2001]

    b) infracţiunile  săvărşite  de  judecătorii de  la  judecătorii  şi tribunale şi de procurorii de nivelul judecătoriilor şi tribunalelor;

    c) infracţiunile   săvărşite   de  persoanele  de  prim   rang   ale confesiunilor religioase infiinţate în condiţiile legii;

    2) ca instanţă  de  apel,  judecă  apelurile  împotriva  hotărărilor penale   pronunţate  în  primă  instanţă  de  tribunale,  precum  şi  de judecătoria  militară,  cu  excepţia sentinţelor  privind  infracţiunile pentru   săvărşirea   cărora  legea  prevede  pedeapsă  nonprivativă   de libertate;

    3) ca instanţă  de recurs, judecă recursurile împotriva  hotărărilor penale   pronunţate   de  tribunale  în  apel,   împotriva   hotărărilor judecătoriei  militare  privind infracţiunile pentru  săvărşirea   cărora legea  prevede  pedeapsă  nonprivativă de libertate, precum şi  în  alte cazuri prevăzute de lege;

    4) soluţionează  conflictele  de competenţă apărute între  tribunale sau între judecătorii şi tribunale , precum şi între judecătoriile din raza diferitelor tribunale.

    [Art.27¹ pct.4) modificat prin L279/21.06.2001, MO78/12.07.2001]

    [Art.27¹ modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    [Art.27¹ introdus prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 27². Competenţa Curţii Supreme de Justiţie

    Curtea Supremă de Justiţie:

    1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind:

    a) infracţiunile săvărşite de Preşedintele Republicii Moldova;

    b) infracţiunile săvărşite de deputaţi;

    c) infracţiunile săvărşite de membrii Guvernului;

    d) infracţiunile  săvărşite de judecătorii şi judecătorii-asistenţi ai Curţii Constituţionale şi Curţii Supreme de Justiţie;

    e) infracţiunile  săvărşite  de judecătorii Curţii de Apel,  membrii Curţii  de Conturi, de procurorii Procuraturii Generale şi procurorii de nivelul Curţii de Apel;

    f) infracţiunile săvărşite de generali;

    g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;

    2) ca instanţă de recurs, judecă:

    a) recursurile  împotriva  hotărărilor  penale pronunţate  în  primă instanţă de Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie;

    b) recursurile  împotriva hotărărilor penale pronunţate, ca instanţă de apel, de Curtea de Apel, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;

    3) judecă, în  limitele  competenţei  sale,  cauzele  supuse  căilor extraordinare  de atac, inclusiv recursurile în anulare şi demersuri  în interesul legii;

    4) sesizează  Curtea  Constituţională  pentru a se  pronunţa  asupra constituţionalităţii actelor juridice;

    5) soluţionează  cazurile  în care cursul justiţiei este  întrerupt, precum şi cererile de strămutare.

     [Art.27² introdus prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 28. Competenţa teritorială în materie penală

    Cauza penală se judecă de instanţa, în raza activităţii căreia a fost săvărşită infracţiunea.  Dacă  infracţiunea  este  continuă  sau continuată,  cauza se judecă de instanţa, în raza activităţii căreia s-a terminat ori curmat infracţiunea.

    Dacă este cu  neputinţă  de  a stabili locul unde a  fost  săvărşită infracţiunea,  cauza se judecă de instanţa, în raza activităţii căreia a fost terminată ancheta penală sau cercetarea penală a cauzei.

    Articolul 29. Determinarea competenţei în caz de conexare

                  a unor cauze penale, care ţin de instanţe

                  de judecată de grad egal

    În caz de conexare  a  unor  cauze penale, privitoare la  mai  multe persoane  învinuite de săvărşirea  infracţiunilor în diferite raioane sau privitoare  la  o  singură  persoană, învinuită  de  săvărşirea   cătorva infracţiuni,  dacă  aceste  cauze sînt de competenţa a două  sau  căteva instanţe  de  judecată de grad egal, procesul se judecă de instanţa,  în raza  activităţii căreia a fost terminată ancheta penală sau  cercetarea penală a cauzei.

    Articolul 30. Determinarea  competenţei în caz de conexare a

                      unor cauze penale care ţin de competenţa

                      instanţelor de judecată de grad diferit

    Dacă o persoană sau un grup de persoane sînt învinuite de săvărşirea  unei  singure  sau cîtorva infracţiuni şi cauza referitoare la unul  din învinuiţi  sau  una  din infracţiuni este de  competenţa  unei  instanţe ierarhic  superioare,  procesul urmează să fie judecat în  întregime  de instanţa ierarhic superioară.

     Dacă în procesul  în  care o persoană sau un grup de persoane  sînt învinuite de săvărşirea  unei singure infracţiuni sau cătorva infracţiuni şi  dacă  măcar  o singură persoană sau o singură  infracţiune  este  de competenţa judecătoriei militare, procesul referitor la toate persoanele şi infracţiunile menţionate se judecă de judecătoria militară.

     [Art.30 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 31. Declinarea de competenţă a instanţei de judecată

    Instanţa de judecată,  stabilind  că nu este competentă de a  judeca cauza  penală,  îşi declină competenţa şi trimite dosarul  instanţei  de judecată competente prin încheierea sa de declinare.

    Dacă declinarea  a fost determinată de competenţă materială sau după calitatea  persoanei,  precum  şi de  competenţa  teritorială,  instanţa căreia  i  s-a  trimis cauza poate folosi actele  îndeplinite  şi  poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.

    Nu se acceptă  declinarea de competenţă cu trimiterea unei  instanţe ierarhic inferioare a cauzei a cărei examinare s-a început în şedinţa de judecată la instanţa ierarhic superioară.

    Încheierea de declinare a competenţei nu poate fi supusă apelului şi nici recursului.

     [Art.31 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 31¹. Conflictul de competenţă

    Cănd două sau  mai  multe instanţe se recunosc competente  a  judeca aceeaşi   cauză  (conflict  pozitiv  de  competenţă)  ori  îşi   declină competenţa  (conflict negativ de competenţă), conflictul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.

    Instanţa ierarhic   superioară  comună  este  sesizată,  în  caz  de conflict  pozitiv,  de  către instanţa care s-a declarat  cea  din  urmă competentă,  iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.

    În toate cazurile, sesizarea se poate face de părţile la proces.

    Pănă la soluţionarea  conflictului pozitiv de competenţă,  procedura se suspendă.

    Instanţa care  s-a declarat competentă ori şi-a declinat  competenţa cea din urmă efectuează actele şi ia măsurile ce necesită urgenţă.

    Instanţa ierarhic   superioară  comună  soluţionează  conflictul de competenţă conform procedurii de primă instanţă cu citarea părţilor, prezenţa cărora este facultativă.

    Cănd instanţa  sesizată  cu soluţionarea conflictului de  competenţă constată  că acea cauză este de competenţa altei instanţe decăt a  celor între  care  a  intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţă superioară comună, aceasta trimite dosarul instanţei superioare comune încheierea instanţei care soluţionează conflictul de competenţă este definitivă.

    Instanţa căreia  i  s-a trimis cauza prin încheiere de  stabilire a competenţei  nu-şi mai poate declina competenţa, afară de cazul în care, în  urma  noii  situaţii de fapt ce rezultă din  completarea  cercetării judecătoreşti,  se constată că fapta constituie o infracţiune dată  prin lege în competenţa altei instanţe.

     [Art.31¹ introdus prin Legea din 10.04.96]

    [Art.31¹ modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 32. Strămutarea cauzei penale de la instanţa

                  competentă la o altă instanţă egală în grad

    Curtea Supremă  de Justiţie strămută judecarea unei cauze penale  de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care prin  aceasta se poate obţine o soluţionare mai obiectivă, mai rapidă şi mai  completă  a  ei,  precum  şi  se  asigură  desfăşurarea  normală  a procesului.

    Strămutarea cauzei  poate  fi  cerută de preşedintele  instanţei  de judecată sau de una dintre părţi.

     [Art.32 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 32/1. Cererea de strămutare şi efectele ei

    Cererea de strămutare  se  adresează Curţii Supreme de  Justiţie  şi trebuie motivată. Documentele pe care se sprijină cererea se anexează la aceasta cănd sînt deţinute de partea care cere strămutarea.

    În cerere se face menţiune dacă în cauză se găsesc arestaţi.

    Suspendarea judecării  cauzei poate fi dispusă de Curtea Supremă  de Justiţie după ce aceasta a fost sesizată.

     [Art.32/1 introdus prin Legea din 10.04.96]

Articolul 32². Înştiinţarea părţilor despre examinarea

                 cererii de strămutare

Părţile se înştiinţează despre data examinării cererii de strămutare. Prezenţa părţilor la şedinţă este facultativă.

    [Art.32² în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    [Art.32³  exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 32³. Examinarea cererii de strămutare

    Examinarea cererii  de  strămutare se face în şedinţă secretă deschisă de  un complet format din trei judecători ai Curţii Supreme de Justiţie.

    Cănd părţile se înfăţişează, se ascultă şi părerile acestora.

     [Art.32/4 introdus prin Legea din 10.04.96]

    [Art.32³  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 32⁴. Soluţionarea cererii de strămutare

    Curtea Supremă   de  Justiţie  dispune,  fără  arătarea   motivelor, admiterea sau respingerea cererii de strămutare.

    În cazul în care  găseşte  cererea  întemeiată,  Curtea  Supremă  de Justiţie  dispune  strămutarea judecării cauzei, cu indicarea  instanţei concrete,  hotărănd  totodată  în ce măsură actele îndeplinite  în  faţa instanţei  de la care s-a strămutat cauza se menţin. Această instanţă va fi îndată înştiinţată despre admiterea cererii de strămutare.

    Dacă instanţa  la  care se află cauza a cărei strămutare se  cere  a procedat  între  timp  la judecarea cauzei,  hotărărea  pronunţată  este anulată prin efectul admiterii cererii de strămutare.

     [Art.32/5 introdus prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 33. Repetarea cererii de strămutare

    Strămutarea cauzei  nu poate fi cerută din nou, afară de cazul  cănd noua  cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Curţii Supreme  de Justiţie la soluţionarea cererii anterioare sau apărute după aceasta.

     [Art.33 în redacţia Legii din 10.04.96]

CAPITOLUL AL TREILEA

PROCURORUL

    Articolul 34. Persoanele, care exercită atribuţiile

                   de procuror în cauzele penale

    În cauzele penale   atribuţiile   de  procuror  le  exercită   numai procurorul,  locţiitorii  şi ajutorii lui, numiţi în modul  prevăzut  de lege.

    Articolul 35. Atribuţiile procurorului

    Procurorul supraveghează   respectarea  legii  în  cursul   pornirii procesului   penal  şi  a  efectuării  cercetării  penale  şi   anchetei preliminare.

    Procurorul  decide  aplicarea  sau  refuzul aplicării  măsurilor  de protecţie de stat faţă de partea vătămată, martori şi alte persoane care acordă ajutor în procesul penal.

     [Alin.2 art.35 introdus prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98]

    În cursul judecării  cauzei  în  instanţa  de  judecată,  procurorul prezintă învinuirea în numele statului.

    Procurorul este   obligat   să  facă  apel  sau   recurs   împotriva hotărărilor judiciare ilegale sau neîntemeiate.

    Procurorul General   şi   adjuncţii  lui  sînt  obligaţi  să   atace hotărările  judiciare  ilegale  sau neîntemeiate, rămase  definitive  în condiţiile căilor extraordinare de atac.

     [Art.35 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 36. Recuzarea procurorului

    Procurorul nu poate participa la actele de procedură în procesul dat dacă există motivele, arătate în articolul 22 din prezentul Cod.

    Faptul că a participat   la   efectuarea  anchetei  penale   sau   a cercetării  penale,  sau că a susţinut învinuirea în faţa  instanţei  de judecată,  nu  constituie  o piedică pentru  participarea  ulterioară  a procurorului la proces.

    Dacă există motive  de recuzare, procurorul este obligat să declare, că  se  recuză  el  singur.  Pentru aceleaşi motive  îl  pot  recuza  pe procuror:   învinuitul,   apărătorul,  precum  şi  partea  vătămată   şi reprezentantul  ei,  partea civilă, partea civilmente  responsabilă  sau repezentanţii lor.

    Chestiunea recuzării  procurorului  se decide în  cursul  cercetării penale sau anchetei penale de către procurorul ierarhic superior, iar în instanţa de judecată - de către instanţa, care judecă procesul.

     [Art.36 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.36 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    

CAPITOLUL  AL  PATRULEA

ŞEFUL SECŢIEI DE ANCHETĂ PENALĂ ANCHETATORUL PENAL ŞI

PERSOANA, CARE EFECTUEAZĂ CERCETAREA PENALĂ

     [Titlul cap.IV modificat prin Ucazul din 28.04.66]

  

    Articolul 36/1. Şeful secţiei de anchetă penală

    În cauzele penale atribuţiile de şef al secţiei de anchetă penală le exercită   persoana   oficială  din  organele  procuraturii,   poliţiei, Serviciului  de  Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, ale Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei sau  din organele  vamale  numită în modul stabilit, care acţionează în  limitele competenţei sale.

    [Art.36¹ modificat prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707]

     [Art.36/1 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999]

     [Art.36/1 modificat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99]

     [Art.36/1 modificat prin Legea din 14.04.94]

     [Art.36/1 modificat prin Legea din 01.04.92]

     [Art.36/1 introdus prin Ucazul din 28.04.66]  

    Articolul 36/2. Atribuţiile şefului secţiei de anchetă penală

    Şeful secţiei de anchetă penală exercită controlul asupra efectuării la  timp  de  către  anchetatorii penali a  actelor  de  descoperire  şi prevenire  a  infracţiunilor,  ia  măsuri pentru a se  efectua  cît  mai complet,  sub toate aspectele şi obiectiv ancheta preliminară în cauzele penale.

    Şeful secţiei  de  anchetă  penală are dreptul să  verifice  cauzele penale,  să dea indicaţii anchetatorului penal în ce priveşte efectuarea anchetei  preliminare,  punerea sub învinuire a  persoanei,  calificarea infracţiunii  şi învinuirii, înaintarea dosarului, efectuarea unor  acte aparte  de  urmărire  penală, să treacă dosarul de la un  anchetator  la altul,  să  dea cătorva anchetatori însărcinarea de  a  cerceta  cauza, precum  şi  să  participe  la  efectuarea  anchetei  preliminare  şi  să efectueze  personal  ancheta preliminară, bucurăndu-se în acest  caz  de atribuţiile de anchetator penal.

    Indicaţiile şefului  secţiei de anchetă penală privind cauza  penală se dau anchetatorului penal în scris şi sînt obligatoare spre executare.

    Plăngerea adresată  procurorului  împotriva indicaţiilor primite  nu suspendă  executarea  lor, cu excepţia cazurilor, prevăzute de  partea  a doua a articolului 38 din prezentul Cod.

    Indicaţiile procurorului   referitor  la  cauzele  penale,  date  în conformitate  cu prezentul Cod, sînt obligatoare pentru şeful secţiei de anchetă   penală.  Plăngerea  adresată  procurorului  ierarhic  superior împotriva acestor indicaţii nu suspendă executarea lor.

     [Art.36/2 introdus prin Ucazul din 28.04.66]

    

Articolul 37. Anchetatorul penal

    Ancheta preliminară  în  cauzele  penale o  efectuează  în  limitele competenţei   lor,   anchetatorii  penali  ai  organelor   procuraturii, anchetatorii  penali ai organelor afacerilor interne, anchetatorii penali ai  organelor  Serviciului  de Informaţii şi  Securitate  al  Republicii Moldova, anchetatorii penali ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi anchetatorii penali ai organelor vamale, numiţi în funcţie în modul prevăzut de lege.

  [Art.37 modificat prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707]

    [Art.37 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999]

     [Art.37 completat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99]

     [Art.37 modificat prin Legea din 01.04.92]

     [Art.37 modificat prin Ucazul din 31.05.63]

    Articolul 38. Atribuţiile anchetatorului penal

    În cursul efectuării   anchetei  preliminare  toate  hotărările   cu privire  la orientarea anchetei şi efectuarea actelor de urmărire penală anchetatorul penal le i-a în mod independent, cu excepţia cazurilor, cănd legea  prevede  încuviinţarea  procurorului; anchetatorul  penal  poartă întreaga răspundere pentru efectuarea lor legală şi la timp.

    Dacă nu este  de  acord cu dispoziţiile procurorului în ce  priveşte punerea sub învinuire a unei persoane, calificarea infracţiunii şi sfera învinuirii,  sau încetarea procesului, anchetatorul penal are dreptul să înainteze  procurorului  ierarhic superior dosarul, alăturănd  în  scris obiecţiile  sale.  În  cazul acesta procurorul ori  anulează  dispoziţia procurorului  ierarhic  inferior, ori însărcinează pe un alt  anchetator penal să efectueze ancheta în această cauză.

    Anchetatorul  penal este obligat să ia decizia privind aplicarea sau refuzul  aplicării  măsurilor  de  protecţie  de  stat  faţă  de  partea vătămată, martori şi alte persoane care acordă ajutor în procesul penal, iar dacă dispare temeiul aplicării lor, ia decizia de anulare.

     [Alin.3 art.38 introdus prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98]

    În cauzele, în    care   ancheta   preliminară   este   obligatoare, anchetatorul  penal  are  dreptul  să înceapă în  orice  moment  ancheta preliminară  fără  a mai aştepta ca organele de cercetare  să  efectueze actele prevăzute de articolul 101 din prezentul Cod.

    În cauzele, pe care le anchetează, anchetatorul penal are dreptul să dea organelor de cercetare penală însărcinări şi dispoziţii de a efectua acte  de investigaţie şi de urmărire şi să ceară organelor de  cercetare penală  concursul  la efectuarea actelor de urmărire.  Însărcinările  şi dispoziţiile  anchetatorului  penal sînt obligatoare pentru organele  de cercetare penală.

    Ordonanţele date  de  anchetatorul  penal pe baza legii  în  cauzele penale,  pe care le anchetează sînt obligatoare pentru a fi  îndeplinite de  toate  întreprinderile, instituţiile, organizaţiile,  persoanele  cu funcţii de răspundere, de toţi cetăţenii.

    Anchetatorul  penal  are  dreptul de a reţine  persoana  bănuită  de săvărşirea   unei infracţiuni şi de a-i lua un interogatoriu în modul  şi pe temeiurile, prevăzute de articolele 104 şi 105 din prezentul Cod.

     [Alin.2 art.38 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Partea 4 art.38 modificată prin Ucazul din 31.05.63]

    Articolul 39. Persoana, care efectuează cercetarea penală

    Cercetarea în   cauzele   penale   se   efectuează   de   persoanele împuternicite  în acest scop de organe de cercetare penală, enumerate în articolul 99 din prezentul Cod.

    Articolul 40. Atribuţiile organelor de cercetare penală

    Activitatea organelor  de  cercetare  penală diferă  în  funcţie  de faptul  dacă  ele  acţionează  în cauzele în  care  efectuarea  anchetei preliminare  este  obligatoare,  sau  în  cauzele,  în  care  efectuarea anchetei preliminare nu este obligatoare.

    Imediat ce află  despre o infracţiune şi începe cercetările, organul de cercetare penală î-l înştiinţează pe procuror.

    Articolul 41. Recuzarea anchetatorului penal şi a persoanei,

                  care efectuează cercetarea penală

    Anchetatorul  penal sau persoana, care efectuează cercetarea penală, nu pot lua parte la cercetarea cauzei în cazurile prevăzute de articolul 22  din prezentul Cod. Faptul că au mai participat la cercetarea  penală ori  la  ancheta preliminară în cauza dată nu poate constitui  motiv  de recuzare.

    Dacă există motive de recuzare, anchetatorul penal sau persoana care efectuează  cercetarea  penală  este dator să declare, că se  recuză  el singur.  Pentru  aceleaşi motive î-i pot recuza:  bănuitul,  învinuitul, apărătorul,  precum  şi  partea vătămată şi  reprezentantul  ei,  partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor.

    Anchetatorul  penal  sau persoana care efectuează cercetarea  penală trimite cererea de recuzare procurorului în curs de douăzeci şi patru de ore  fără a întrerupe ancheta penală. Procurorul este obligat ca în curs de douăzeci şi patru de ore să decidă asupra recuzării.

[Partea 2 art.41 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

CAPITOLUL  AL  CINCILEA

PARTICIPANŢII LA PROCES, DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR

      Articolul 41/1. Bănuitul

    Persoana bănuită  sau  reţinută ca fiind bănuită de săvărşirea   unei infracţiuni  sau  supusă  unor măsuri de reprimare pănă la  punerea  sub învinuire se numeşte bănuit.

    Bănuitul este în drept: să nu fie silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să-şi recunoască vina; să aibă apărător; să ştie de ce este bănuit; să  dea  explicaţii;  să  administreze  probe; să  facă  cereri,  să  ia cunoştinţă  de  procesele-verbale  ale actelor de anchetă  efectuate  cu participarea lui; să facă recuzări; să se plăngă împotriva acţiunilor şi hotărărilor   persoanei   care   efectuează   cercetarea   penală,   ale anchetatorului  penal, procurorului şi ale instanţei de judecată; să dea explicaţii  în  procesul  examinării  de către instanţa  de  judecată  a demersului  privind aplicarea faţă de el a măsurii preventive sub  formă de  arest;  să  ceară pentru sine, precum şi pentru  reprezentanţii  săi legali în procesul penal şi pentru rudele apropiate, aplicarea măsurilor de protecţie de stat, prevăzute pentru persoanele protejate, dacă există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea lor.

     [Alin.2 art.41/1 completat prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98]

     [Alin.2 art.41/1 modificat prin Legea nr.1579 din 27.02.98]

     [Alin.2 art.41/1 modificat prin Legea nr.809 din 10.04.96]

     [Art.41/1 introdus prin Legea nr.258 din 03.11.94]

    [Art.41¹  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 42. Învinuitul

    Persoana faţă  de  care  s-a  dat, în  conformitate  cu  prevederile prezentului  Cod,  o  ordonanţă  de punere  sub  învinuire,  se  numeşte învinuit.

    Învinuitul, căruia  i  s-a înmănat în copie învinuirea sau  ordonanţa privind   punerea  sub  învinuire  în  cauze:  protocolare,  se  numeşte inculpat;  învinuitul în privinţa căruia sentinţa de condamnare a devenit definitivă se numeşte condamnat.

    [Art.42  modificat  prin L512/05.10.2001, MO131/31.10.2001, art. 975]

    Învinuitul are dreptul la apărare. Învinuitul este în drept: să ştie de  ce este învinuit şi se dea explicaţii cu privire la învinuirea ce  i se aduce; să nu fie silit să mărturisească împotriva sa însăşi sau să-şi recunoască vina;  să administreze probe; să facă cereri; să atace în instanţa de judecată  ierarhic superioară legalitatea şi temeinicia arestării; să ia cunoştinţă  de  procesele-verbale ale actelor de anchetă,  efectuate  cu participarea  lui;  după  terminarea cercetării penale  sau  a  anchetei preliminare  să  ia  cunoştinţă  de toate materialele din  dosar  şi  să transcrie  din  ele  datele necesare; să aibă un apărător  din  momentul prevăzut  la  articolul  43  din prezentul Cod;  să  dea  explicaţii  în procesul  examinării de către instanţa de judecată a demersului  privind aplicarea  faţă  de  el  a măsurii preventive sub  formă  de  arest;  să participe   la  examinarea  de  către  judecător  a  demersului  privind prelungirea duratei ţinerii sub arest şi la examinarea de către instanţa de  judecată  a  recursului privind legalitatea aplicării faţă de  el  a măsurii  preventive  sub formă de arest sau prelungirea duratei  ţinerii sub  arest; să participe la dezbaterile judiciare; să facă recuzări;  să se  plăngă împotriva acţiunilor şi hotărărilor persoanei care efectuează cercetarea  penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi  instanţei de  judecată; să-şi apere drepturile şi interesele legitime prin oricare alte mijloace şi metode ce nu convin Legii.

    [Art.42  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Inculpatul are dreptul la ultimul cuvănt.

    Învinuitul,  inculpatul, condamnatul, precum  şi reprezentanţii  lor legali  în  procesul  penal şi rudele apropiate sînt în drept  să  ceară persoanei  care  efectuează  cercetarea  penală,  anchetatorului  penal, procurorului  sau judecătorului aplicarea măsurilor de protecţie de stat faţă  de persoanele protejate în cazurile şi în condiţiile prevăzute  de legislaţia în vigoare.

     [Alin.5 art.42 introdus prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98]

     [Alin.3 art.42 modificat prin Legea nr.1579 din 27.02.98]

     [Alin.3 art.42 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Alin.2 art.42 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Alin.3 art.42 în redacţia Legii din 03.11.94]

    Articolul 43. Participarea apărătorului la

                      procedura judiciară penală

    Apărătorul ales  sau  numit  de oficiu este admis  să  participe  la proces  din  momentul recunoaşterii sau interogării lui în calitate de bănuit ori punerii sub învinuire, iar în cazul reţinerii  sau arestării  bănuitului sau învinuitului - din momentul comunicării lui  a procesului-verbal  de reţinere sau prezentării mandatului de arest. Dacă prezentarea  apărătorului  ales de bănuit sau învinuit este  imposibilă, persoana  care  efectuează  cercetarea  penală,  anchetatorul  penal  şi procurorul  propun bănuitului sau învinuitului să invite un alt apărător ori  îi  asigură  un  apărător prin intermediul  biroului  de  asistenţă juridică.

     [Alin.1 modificat prin Legea nr.1419-XIII din 17.12.97]

    Participarea   apărătorului  la  efectuarea  cercetării  penale,  la ancheta penală şi la dezbaterile judiciare este obligatorie în procesele în  care figurează minori, muţi, surzi, orbi şi alte persoane, care  din cauza  defectelor fizice sau mintale nu-şi pot exercita singure  dreptul de  apărare,  precum şi în procesele persoanelor ce nu cunosc  limba  în care se desfăşoară procedura judiciară. În aceste cazuri apărătorul este admis  să participe la proces din momentul indicat în alineatul întăi al prezentului articol.

    În procesele  persoanelor  învinuite de săvărşirea  unor  infracţiuni pasibile  de  pedeapsa cu detenţiune pe viaţă participarea  apărătorului este obligatorie din momentul în care i s-a comunicat învinuirea.

   Participarea apărătorului la proces este obligatorie şi în alte cazuri cănd interesele justiţiei o cer. Determinarea necesităţii participării obligatorii a apărătorului în interesul justiţiei ţine de competenţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi depinde de:

1) complexitatea cazului;

2) capacitatea bănuitului, învinuitului, inculpatului de a se apăra singur;

3) importanţa şi seriozitatea faptei, de a cărei comitere este bănuită sau învinuită persoana şi de sancţiunea prevăzută de lege pentru săvărşirea  ei.

    [Art.43  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În calitate de   apărători  se  admit  avocaţii,  iar  prin  decizia judecătorului   sau  a  anchetatorului,  prin  încheierea  instanţei  de judecată  pot  fi  admise  şi  alte  persoane  care  dispun  de  licenţa respectivă.

    În  cazurile  în  care  bănuitul, învinuitul sau  inculpatul  nu  au angajat  un apărător, şeful biroului de asistenţă juridică sau prezidiul colegiului avocaţilor este obligat, la cererea instanţei de judecată sau organelor  de urmărire penală, să asigure participarea din oficiu a unui avocat   pentru   efectuarea  apărării  bănuitului,   învinuitului   sau inculpatului.

     [Alin.6 art.43 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98]

    Cheltuielile pentru retribuirea muncii avocaţilor care au participat din  oficiu  la cercetarea penală, la ancheta penală şi  la  dezbaterile judiciare se efectuează de la buget.

     [Alin.7 art.43 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98]

    Recuperarea cheltuielilor  suportate de stat poate fi pusă pe  seama condamnatului  numai  în  cazul în care acesta,  avănd  mijloace  pentru retribuirea  muncii  apărătorului,  nu a dorit să  încheie  contract  cu apărătorul.

     [Alin.8 art.43 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98]

     [Sintagma "...însă nu mai tărziu de douăsprezece ore din momentul]

     [reţinerii sau arestării" din alin.1 art.43 este recunoscută]    

     [neconstituţională prin Hot. Curţii Const. nr.22 din 30.06.97]

     [Alin.3 art.43 modificat prin Legea din 08.12.95]

     [Alin.1 art.43 în redacţia Legii din 03.11.94]

     [Art.43 în redacţia Legii din 01.04.92]

    Articolul 44. Participarea obligatorie a apărătorului

                  la dezbaterile judiciare

   Participarea apărătorului la dezbaterile judiciare în cauza penală este obligatorie în procesele:

    [Art.44  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    1) la care participă acuzatorul de stat;

    2) în care figurează minori;

    3) în care figurează  muţi, surzi, orbi sau alte persoane, care  din cauza  defectelor fizice sau mintale nu-şi pot exercita singure  dreptul de apărare;

    4) persoanelor,  ce nu cunosc limba, în care se desfăşoară procedura judiciară;

    5) persoanelor,  care în ce priveşte apărarea au interese  contrarii şi dacă măcar una din ele are apărător;

    6) persoanelor,  trimise în judecată pentru infracţiuni, pentru care li se poate aplica pedeapsa cu detenţiune pe viaţă;

    7) în care interesele justiţiei o cer;

    [Art.44  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    8) privitoare  la  aplicarea de măsuri de constrăngere  cu  caracter medical.

    Dacă  învinuitul  personal, reprezentantul său legal sau alte persoane împuternicite de dănsul nu au angajat  un  apărător,  instanţa de judecată este  obligată  să  asigure participarea apărătorului la proces.

     [Art.44 modificat prin Legea din 08.12.95]

     [Art.44 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.44 modificat prin Ucazul din 07.09.72]

    [Art.44  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 45. Înlocuirea apărătorului şi renunţarea la apărător

    Înlocuirea unui  apărător  cu  altul se admite  oricănd,  în  cursul procesului,   numai   la  cererea  sau  cu  consimţămăntul   bănuitului, învinuitului, inculpatului. În acest caz cercetarea continuă.

    În cazul în care   participarea  apărătorului  ales  de  bănuit  sau învinuit  este imposibilă după reţinere sau arestare, precum şi în cazul în  care  prezenţa  apărătorului admis la proces în timpul  punerii  sub învinuire,  este  imposibilă  în  decursul a  cinci  zile  din  momentul înştiinţării  lui,  anchetatorul penal şi procurorul propun  bănuitului, învinuitului  sau inculpatului să invite un alt apărător ori îi  asigură un apărător prin intermediul biroului de asistenţă juridică.

     [Alin.2 modificat prin Legea nr.1419-XIII din 17.12.97]

    Bănuitul, învinuitul,  inculpatul  au  dreptul  oricănd,  în  cursul procesului, să renunţe la apărător.

    Renunţarea se  admite numai din iniţiativa bănuitului, învinuitului, inculpatului  şi nu poate constitui o piedică pentru procuror ori pentru apărătorii  celorlalţi  bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi de a  continua  să participe la proces.

   Declaraţia de a renunţa la apărător poate fi respinsă de persoana care efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, procuror şi instanţa de judecată atunci cănd interesele justiţiei o cer.

    [Art.45  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Eliberarea apărătorului  de a participa la judecarea cauzei se  face prin   decizia   persoanei   care  efectuează   cercetarea   penală,   a anchetatorului, a procurorului sau prin încheierea instanţei de judecată.

     [Art.45 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.45 completat prin Legea din 03.11.94]

     [Art.45 în redacţia Legii din 01.04.92]

    Articolul 46. Obligaţiile şi drepturile apărătorului

    Apărătorul este obligat să folosească toate mijloacele şi formele de apărare  prevăzute de lege pentru a lămuri împrejurările, care ar  putea să  determine  achitarea învinuitului ori să-i atenueze  răspunderea  şi să-i  acorde  bănuitului, învinuitului, inculpatului asistenţa  juridică necesară.

    Din momentul,   în  care  a  fost  admis  să  participe  la  proces, apărătorul este în drept:

    1) să  ia cunoştinţă de procesul-verbal de reţinere a bănuitului, să asiste la audierea bănuitului sau învinuitului în procesul examinării de către  instanţa de judecată a demersului privind aplicarea faţă de el  a măsurii  preventive  sub formă de arest, să participe la  examinarea  de către  judecător  a demersului privind prelungirea duratei  ţinerii  sub arest;

     [Pct.1 alin.2 în redacţia Legii nr.1579 din 27.02.98]

    2) să asiste  la interogarea bănuitului, la aducerea acuzaţiilor, la interogarea  învinuitului,  la  efectuarea  altor  acte  de  anchetă  cu participarea bănuitului sau învinuitului, precum şi celor îndeplinite la cererea bănuitului, învinuitului sau apărătorului lui;

    3) cu autorizaţia   persoanei  care efectuează cercetarea penală,  a anchetatorului  sau  procurorului să pună întrebări  bănuitului,  părţii vătămate,  martorului  şi expertului în timpul desfăşurării  actului  de anchetă la care participă;

    4) să facă observaţii în scris vizănd corectitudinea şi deplinătatea celor  scrise  în  procesul-verbal  al actului de  anchetă,  la  care  a participat;

    5) după prima  interogare  a  bănuitului  sau  învinuitului,  care-i reţinut sau arestat preventiv, să aibă întrevederi cu el fără a se limita numărul şi durata lor;

    6) după terminarea cercetării penale sau anchetei penale preliminare să  ia cunoştinţă de toate materialele din dosar şi să transcrie din ele datele necesare;

    7) să prezinte probe;

    8) să facă recuzări şi demersuri;

    9) să participe  la  examinarea  de  către instanţa  de  judecată  a recursului  privind  legalitatea aplicării faţă de bănuit şi învinuit  a măsurii  preventive  sub formă de arest sau privind prelungirea  duratei ţinerii  sub  arest,  la  dezbaterile judiciare în  primă  instanţă,  în instanţele de apel şi de recurs;

     [Pct.9 modificat prin Legea nr.1579 din 27.02.98]

    10) să facă plăngeri  împotriva acţiunilor şi hotărărilor persoanei, care  efectuează  cercetarea  penală,  anchetatorului,  procurorului  şi instanţei de judecată;

    11) să folosească  oricare alte mijloace şi metode de apărare ce  nu contravin legii.

    Anchetatorul  penal poate să respingă întrebările apărătorului,  dar este obligat să treacă în procesul-verbal întrebările respinse.

    Aceeaşi persoană  nu poate fi apărător a doi sau a căţiva învinuiţi, dacă  interesele  apărării unuia din ei sînt opuse intereselor  apărării celorlalţi.

    Avocatul nu are  dreptul  să renunţe la angajamentul pe care şi  l-a luat în ce priveşte apărarea învinuitului.

    Avocatul, reprezentantul  sindicatului  şi al unei alte  organizaţii obşteşti  nu  au dreptul să destăinuiască informaţiile, care le-au  fost comunicate în legătură cu exercitarea apărării.

     [Art.46 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.46 modificat prin Legea din 03.11.94]

     [Art.46 modificat prin Legea din 28.04.94]

[Art.46 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

[Art.46 modificat prin Ucazul din 07.09.72]

    Articolul 46/1. Circumstanţele, ce exclud participarea la proces a persoanei

                         care efectuează apărarea, a reprezentantului organizaţiei obşteşti

                         în calitate de apărător sau de reprezentant al părţii vătămate,

               al părţii civile şi al părţii civilmente responsabile

    Persoana, care efectuează apărarea reprezentantul sindicatului şi al unei alte organizaţii obşteşti nu au dreptul de a participa la proces în calitate  de apărător sau de reprezentant al părţii vătămate, al  părţii civile  şi  al părţii civilmente responsabile, dacă ei acordă  în  cauza dată  sau au acordat mai înainte asistenţă juridică persoanei, ale cărei interese  sînt în contradicţie cu interesele persoanei, care s-a adresat cu  rugămintea de a susţine cauza, sau dacă au participat mai înainte în calitate  de judecător, procuror, anchetator penal, de persoană, care  a efectuat cercetarea penală, de expert, specialist, interpret, martor sau martor  asistent, precum şi dacă la cercetarea sau la examinarea  cauzei participă  o  persoană cu funcţie de răspundere, cu care  persoana  care efectuează   apărarea,  reprezentantul  sindicatului  şi  al  unei  alte organizaţii obşteşti se află în raporturi de rudenie.

    Chestiunea privitoare   la   recuzarea  persoanei  care   efectuează apărarea  a  reprezentantului sindicatului sau al unei alte  organizaţii obşteşti  se  soluţionează  în  modul, prevăzut  de  articolul  119  din prezentul Cod.

     [Art.46/1 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.46/1 introdus prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 47. Partea vătămată

    Partea vătămată   este   persoana,  căreia  i  s-a  pricinuit   prin infracţiune o daună morală, fizică sau materială.

    Cetăţeanul, declarat  ca parte vătămată de pe urma infracţiunii, are dreptul de a face declaraţii în cauză. Partea vătămată şi reprezentantul ei  au  dreptul: de a fi asistate de un avocat ales sau numit din oficiu; de a prezenta probe; de a face demersuri;  de  a  lua cunoştinţă  de  toate  materialele  dosarului  din  momentul  încheierii anchetei  preliminare,  de  a participa la dezbaterile judiciare;  de  a formula  cereri  de recuzare; de a depune plăngeri împotriva  acţiunilor persoanei,  care efectuează cercetarea penală, împotriva  anchetatorului penal,  a procurorului şi a instanţei de judecată, precum şi de a  ataca hotărările instanţelor de judecată; de a cere de la persoanele abilitate aplicarea măsurilor de protecţie de stat în cazul în care există pericol pentru  viaţa,  sănătatea  sau  averea  părţii  vătămate,  precum  şi  a reprezentanţilor legali în procesul penal şi a rudelor ei apropiate.

     [Alin.2 art.47 completat prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98]

    Partea vătămată  care  dispune  de informaţie  privitoare  la  crima săvărşită este obligată să se prezinte la citarea instanţei de judecată, procurorului,  anchetatorului  penal sau organului de cercetare  penală, iar  în  cazul  neprezentării  fără motive întemeiate  poate  fi  supusă aducerii cu forţa.

    În procesele  privitoare  la  infracţiuni, care au  avut  ca  urmare moartea  părţii  vătămate, drepturile, prevăzute de  prezentul  articol, trec asupra rudelor apropiate sau reprezentanţilor ei legali.

    Recunoaşterea  ca parte vătămată se face printr-o ordonanţă dată  de persoana  care  efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal,  de judecător sau printr-o încheiere de judecată.

     [Art.47 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.47 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Partea 2 art.47 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

    [Art.47  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 48. Partea civilă

    Persoana, care a suferit o pagubă materială de pe urma infracţiunii, are  dreptul,  în  timpul efectuării actelor de procedură,  în  procesul penal, să intenteze învinuitului sau persoanelor care poartă răspunderea materială  pentru  actele acestea o acţiune civilă. Acţiunea  civilă  se examinează de către instanţă odată cu procesul penal.

    Partea civilă  sau reprezentantul ei are dreptul: să prezinte probe; să facă cereri; să paricipe la dezbaterile judiciare; să ceară organului de  cercetare  penală, anchetatorului penal sau instanţei de judecată  a lua  măsuri  pentru asigurarea acţiunii intentate; să  susţină  acţiunea civilă;   să  ee  cunoştinţă  de  materialele  dosarului  din   momentul terminării anchetei preliminare, iar în cauzele, în care nu s-a efectuat ancheta penală, - din momentul trimiterii în judecată a învinuitului; să propună  recuzări;  să facă plăngeri împotriva actelor  persoanei,  care efectuează  cercetarea penală, ale anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată, precum şi să atace hotărările instanţelor în ceea ce priveşte acţiunea civilă.

    Partea civilă  este obligată să prezinte, la cererea persoanei  care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului sau instanţei  de  judecată, documentele necesare, de care dispune  şi  care sînt  legate  de acţiunea intentată, şi să dea lămuriri asupra  fondului acţiunii intentate.

    Recunoaşterea  ca  parte civilă se face printr-o ordonanţă  dată  de persoana,  care  efectuează  cercetarea penală, de  anchetatorul  penal, judecător sau printr-o încheiere a instanţei.

     [Alin.2 art.48 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 49. Partea civilmente responsabilă

    Sănt civilmente  responsabili  şi pot fi chemaţi ca parte în  proces părinţii,    tutorii,   curatorii   sau   alte   persoane,   precum   şi întreprinderile,  instituţiile şi organizaţiile, care în virtutea  legii poartă  răspundere  materială pentru pagubă pricinuită de învinuit  prin infracţiune.

    Partea civilmente responsabilă sau reprezentantul ei are dreptul: să obiecteze   împotriva  acţiunii  intentate;  să  dea  explicaţii  asupra fondului  acţiunii  intentate; să prezinte probe; să facă cereri; să  ea cunoştinţă, din momentul terminării anchetei preliminare, de materialele din  dosar referitoare la acţiunea civilă iar în cauzele, în care nu s-a efectuat ancheta, - din momentul trimiterii învinuitului în judecată; să participe  la  dezbaterile  judiciare;  să  propună  recuzări;  să  facă plîngeri  împotriva actelor persoanei care a efectuat cercetarea penală, ale  anchetatorului penal, procurorului şi instanţei de judecată, precum şi  să  atace  hotărările instanţelor de judecată în  ceea  ce  priveşte acţiunea civilă.

    Introducerea  în  cauză a părţii civilmente responsabile se face  de către  persoana,  care efectuează cercetarea penală, anchetatorul  penal sau  judecător,  printr-o  ordonanţă,  iar de  instanţa  de  judecată  - printr-o încheiere.

     [Alin.2 art.49 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 50. Reprezentanţii părţii vătămate, ai părţii

                      civile şi ai părţii civilmente responsabile

    Pot participa  la  proces  în calitate de  reprezentanţi  ai  părţii vătămate,  ai părţii civile şi ai părţii civilmente responsabile: rudele apropiate,  reprezentanţii legii, avocaţii, reprezentanţii  sindicatelor şi  ai  altor organizaţii obşteşti, precum şi alte persoane,  admise  să participe la proces de către persoana, care efectuează cercetarea penală de către anchetatorul penal sau de către instanţa de judecată.

    Reprezentanţii  legali sînt părinţii, înfietorii, tutorii, curatorii invinuitului  sau  ai părţii vătămate, reprezentanţii  instituţiilor  şi organizaţiilor,  în  îngrijirea  cărora se află  învinuitul  sau  partea vătămată, precum şi soţul (soţia) învinuitului sau al părţii vătămate.

    Rude apropiate  sînt  părinţii, copiii, înfietorii,  copiii  înfiaţi fraţii şi surorile drepte, bunicul, bunica, nepoţii, precum şi soţul.

    [Art.50  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 51. Obligaţia de a explica persoanelor, ca participă la

                       proces, drepturile lor şi de a le asigura exerciţiul

                       acestor drepturi

    Instanţa de judecată,   anchetatorul   penal   şi   persoana,   care efectuează  cercetarea penală, au obligaţia să explice persoanelor  care participă  la proces drepturile lor şi să le asigure posibilitatea de  a exercita aceste drepturi.

    Articolul 51/1. Obligaţia organului de cercetare penală, anchetato-

                          rului penal, procurorului şi instanţei de judecată

                          în ce priveşte luarea de măsuri pentru repararea

                          prejudiciului, cauzat cetăţeanului prin

                          acţiuni ilegale

     [Titlu completat prin Legea nr.1275 din 18.07.97]

    În cazul clasării   procesului  penal  din  cauza  lipsei   faptului infracţiunii,   din  cauza  că  în  faptul  imputat  lipsesc  elementele constitutive  ale  unei infracţiuni sau din cauza că n-a  fost  dovedită participarea cetăţeanului la săvărşirea  infracţiunii, precum şi în cazul pronunţării  unei  sentinţe  de achitare organul  de  cercetare  penală, anchetatorul  penal, procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia  de a-i  lămuri cetăţeanului modul reintegrării lui în drepturile violate şi de  a  lua măsurile, prevăzute de lege, pentru repararea  prejudiciului, cauzat  cetăţeanului  în urma condamnării ilegale, tragerii  ilegale  la răspundere penală, aplicării ilegale a arestului ca măsură preventivă.

    Condiţiile şi  modul  de reparare a prejudiciului sînt stabilite  de legislaţia Republicii Moldova.

      [Art.51/1 completat prin Legea nr.1275 din 18.07.97]

     [Art.51/1 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Alin.2 art.51/1 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

     [Art.51/1 introdus prin Ucazul din 01.12.83]

        Articolul 51/2. Obligaţia organului de cercetare penală, anchetatorului penal, procurorului şi

                             instanţei de judecată de a lua măsuri pentru asigurarea securităţi participanţilor

                             la proces şi a altor persoane

    Dacă există temeiuri   suficiente  că  victima,  martorul  sau  alte persoane  participante la proces, precum şi membrii familiilor  acestora ori rudele apropiate sînt ameninţate cu moartea, cu aplicarea violenţei, cu  exterminarea  sau  distrugerea bunurilor ori cu alte  acte  ilegale, organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul, instanţa de judecată  sînt obligate să ia măsurile, prevăzute de legislaţie,  pentru ocrotirea  vieţii,  sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor  acestor persoane,  precum şi pentru identificarea vinovaţilor şi tragerea lor la răspundere.

     [Art.51/2 introdus prin Legea din 04.08.92]

CAPITOLUL  AL  ŞASELEA

PROBELE

    Articolul 52. Împrejurările, care urmează să fie

                      dovedite într-un proces penal

    În cadrul cercetării   penale,  anchetei  preliminare  şi  judecării pricinii penale urmează să se dovedească:

    1) faptul infracţiunii  (cănd, unde, cum şi în ce împrejurări a fost săvărşită infracţiunea);

    2) vinovăţia celui învinuit de săvărşirea  infracţiunii;

    3) împrejurările,  care  înrăuresc asupra gradului  şi  caracterului răspunderii învinuitului , precum şi starea lui materială, în cazul cănd acesta urmează a fi asigurat cu apărător din oficiu;

    4) caracterul şi mărimea pagubei, pricinuite prin infracţiune.

     5) existenţa bunurilor destinate sau folosite la săvărşirea  infracţiunii, sau dobăndite ca urmare a săvărşirii infracţiunii, precum şi a veniturilor obţinute prin folosirea bunurilor sau valorilor dobăndite pe cale criminală, indiferent de faptul cui au fost transmise.

    [Art.52  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 53. Împrejurările, care urmează să fie

                       stabilite în pricinile minorilor

    În cadrul anchetei  preliminare şi dezbaterilor judiciare în pricina în care învinuiţii sînt minori, trebuie să se acorde o atenţie deosebită clarificării următoarelor împrejurări:

    1) vîrsta minorului (ziua, luna, anul naşterii);

    2) condiţiile în care a trăit şi a fost educat;

    3) cauzele şi   condiţiile,   care  au  contribuit   la   săvărşirea  infracţiunii de către minor;

    4) dacă au fost instigatori adulţi şi alţi coparticipanţi.

    În cazul cănd  se constată, că minorul suferă de debilitate mintală, care  nu  este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească,  de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de actele săvărşite. Pentru a  se  stabili  aceste împrejurări, trebuie să  fie  ascultaţi  părinţii minorului,  învăţătorii, educatorii lui şi alte persoane, care ar  putea comunica  datele necesare, precum şi să se ceară documentele necesare şi să se efectueze alte acte de anchetă şi judiciare.

    Articolul 54. Scoaterea la iveală a cauzelor şi a condiţiilor,  

                  care au contribuit la săvărşirea  infracţiunii

    În cadrul cercetării  penale,  anchetei preliminare şi  dezbaterilor judiciare asupra cauzei penale organul de cercetare penală, anchetatorul penal,  procurorul  şi instanţa de judecată au obligaţia de a scoate  la iveală   cauzele  şi  condiţiile,  care  au  contribuit  la   săvărşirea  infracţiunii.

     [Art.54 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 54/1. Sesizarea făcută de organul de cercetare penală,

                         de anchetatorul penal, de procuror în cauza penală

    Organul de cercetare   penală,   anchetatorul   penal,   procurorul, stabilind   cauzele  şi  condiţiile,  ce  au  contribuit  la  săvărşirea  infracţiunii,   prezintă  organului  respectiv  de  stat,   organizaţiei obşteşti sau persoanei cu funcţii de răspundere o sesizare cu privire la luarea unor măsuri pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii.

Organul de cercetare penală, anchetatorul penal, procurorul, în cazul descoperirii în procesul urmăririi penale a cazurilor de încălcare a legislaţiei în vigoare sau a drepturilor şi libertăţilor omului, pot sesiza organele de stat respective în privinţa acestor încălcări.

    [Art.54¹  al 2 inclus  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În termen de  cel mult o lună pe baza sesizării trebuie să fie luate măsurile  necesare  şi rezultatele să fie comunicate persoanei,  care  a trimis sesizarea.

     [Art.54/1 introdus prin Ucazul din 01.12.83]

    

    Articolul 54/2. Încheiere interlocutorie (hotărărea)

                           instanţei de judecată

    Instanţa de judecată,  constatănd  în procesul de judecată fapte  de încălcare   a  legalităţii  şi  a  drepturilor  cetăţenilor,  odată   cu pronunţarea  sentinţei pronunţă şi o încheiere interlocutorie  (hotărăre) prin  care  aceste  fapte se aduc la  cunoştinţă  organelor  respective, persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorului.

     [Art.54/2 în redacţia Legii din 09.12.94]

     [Art.54/2 introdus prin Ucazul din 01.12.83]

În termen de o lună, instanţa de judecată urmează a fi informată despre rezultatele soluţionării faptelor expuse în încheierea (hotărărea) interlocutorie.

    [Art.54²  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 55. Probele

    Sănt probe în  procesul  penal orice date concrete, pe  baza  cărora organul  de cercetare penală, anchetatorul penal şi instanţa de judecată constată  în  modul prevăzut de lege, dacă s-a săvărşit ori nu  o  faptă social  periculoasă, vinovăţia persoanei, care a comis această faptă, şi alte  împrejurări,  ce  prezintă importanţă pentru justa  soluţionare  a cauzei.

    Aceste date se     stabilesc    prin:    declaraţiile    martorilor, declaraţiilor  părţii  vătămate, declaraţiile  bănuitului,  declaraţiile învinuitului, concluziile expertului, corpuri delicte, procesele-verbale privind actele de anchetă judiciare şi alte documente.

    Probele obţinute  cu  încălcarea  prevederilor prezentului  Cod  sau neexaminate  în  modul  cuvenit în şedinţă judiciară  nu  pot  constitui temeiul  sentinţei  sau  al altor hotărări  judecătoreşti  şi  documente procesuale.

     [Art.55 completat prin Legea din 09.12.94]

     [Partea 1 art.55 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

      Articolul 56. Străngerea probelor

    Referitor la  pricinile  aflate  în examinarea  lor,  persoana  care efectuează  cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul, precum şi instanţa  de  judecată, la cererea uneia din părţi au dreptul, în  modul prevăzut  de prezentul Cod, să cheme orice persoană, pentru a o interoga sau  a-i cere concluzii în calitate de expert; să efectueze cercetări la faţa  locului  şi alte acte procedurale, prevăzute de prezentul Cod;  să ceară de la întreprinderi, instituţii, organizaţii, persoane oficiale şi cetăţeni  să prezinte obiectele şi documentele, care ar putea  contribui la  stabilirea  datelor  concrete  necesare în procesul  dat;  să  ceară efectuarea unor revizii.

    Probele pot fi  prezentate  de  către  bănuit,  învinuit,  apărător, acuzator, precum şi de partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi de reprezentanţii lor, de orice cetăţean, întreprindere, instituţie şi organizaţie.

    Toate probele  stinse  referitor la cauză trebuie să fie  verificate amănunţit,  sub  toate  aspectele şi în mod obiectiv  de  persoana  care efectuează  cercetarea penală, de anchetatorul penal, de procuror şi  de instanţa de judecată.

[Alin.1 art.56 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 57. Aprecierea probelor

    Instanţa de judecată,  procurorul,  anchetatorul penal  şi  persoana care  efectuează  cercetarea penală apreciază probele după  propria  lor convingere,  bazate  pe  examinarea, sub toate  aspectele,  completă  şi obiectivă   a   tuturor   împrejurărilor  cauzei   în   ansamblul   lor, călăuzindu-se de prevederile legii.

    Pentru instanţa  de  judecată,  procurorul,  anchetatorul  penal  şi persoana  care efectuează cercetarea penală nici o dovadă nu are o forţă probantă dinainte stabilită.

     [Alin.1 art.57 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 58. Persoanele, citate ca martori

    Poate fi citată ca martor orice persoană, care ar avea cunoştinţă de vre-o împrejurare, ce urmează să fie stabilită în cauză.

    Nu pot fi ascultaţi ca martori:

    1) apărătorul  învinuitului - asupra împrejurărilor cauzei, pe  care le-a aflat în legătură cu exercitarea atribuţiilor de apărător;

    2) persoana,  care  din cauza defectelor sale fizice sau psihice  nu este  în stare să înţeleagă just împrejurările, care prezintă importanţă pentru cauza, şi să facă referitor la ele declaraţii juste;

    3) avocatul, reprezentantul sindicatului şi al unei alte organizaţii obşteşti  -  asupra  circumstanţelor, care le-au  devenit  cunoscute  în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor de reprezentant.

    Faptul participării  la  proces a reprezentaţilor legali  ai  părţii vătămate, ai bănuitului sau învinuitului nu împiedică ascultarea acestor persoane ca martori.

    În cazurile necesare,  pentru  a rezolva chestiunea dacă o  persoană este capabilă de a înţelege just împrejurările, care prezintă importanţă pentru  cauză  şi de a face în privinţa lor declaraţii juste, se  invită experţi.

     [Art.58 completat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 59. Obligaţiile şi drepturile martorului

    Martorul este  obligat să se prezinte cănd este chemat de  persoana, care  efectuează cercetarea penală, de anchetatorul penal, de  procuror, de instanţa de judecată şi să facă declaraţii drepte: să comunice tot ce ştie în legătură cu cauza şi să răspundă la întrebările, ce i se pun.

    Dacă martorul  nu se prezintă fără motive întemeiate, persoana  care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul şi instanţa de judecată au dreptul să ordone aducerea lui.

    Martorul, care  refuză  sau se sustrage de a face depoziţii,  poartă răspundere, conform articolului 197 din Codul penal, iar pentru darea cu bună  ştiinţă a unor mărturii false, - conform articolului 196 din Codul penal.

    Martorul are  dreptul:  să facă declaraţii în limba maternă,  să  ia cunoştinţă  de  declaraţia  sa înregistrată, să  ceară  completarea  sau corectarea   declaraţiei   sale,  să  ceară  restituirea   cheltuielilor suportate de el şi să atace hotărărea instanţei de judecată referitor la restituirea cheltuielilor suportate.

    În  cazul în  care există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea martorului,  precum  şi  a  rudelor apropiate, ori  al  aplicării  altor acţiuni  nelegitime  faţă  de  acestea, martorul are  dreptul  să  ceară persoanei  care  efectuează  cercetarea  penală,  anchetatorului  penal, procurorului  sau judecătorului aplicarea măsurilor de protecţie de stat în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

     [Alin.4 art.59 introdus prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98]

    Rudele apropiate  ale  învinuitului  sau  inculpatului  indicate  în articolul  50 alineatul al treilea din prezentul Cod nu sînt obligate să depună   mărturii.   Persoana   care   efectuează   cercetarea   penală, anchetatorul,  procurorul  şi instanţa de judecată vor aduce aceasta  la cunoştinţa persoanelor indicate.

     [Art.59 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.59 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

     [Art.59 modificat prin Ucazul din 20.02.85]

    Articolul 60. Declaraţiile martorului

    Martorul poate  fi ascultat asupra oricăror împrejurări, ce  urmează să  fie  stabilite  în cauză, inclusiv  asupra  persoanei  învinuitului, părţii  vătămate  şi relaţiilor sale cu acestea. Nu pot servi  ca  probă datele  de  fapt,  comunicate de martor, dacă el nu  poate  arăta  sursa informaţiilor sale.

    Dacă declaraţiile martorului se întemeiază pe sursele altor persoane acestea din urmă trebuie şi ele să fie ascultate.

    Articolul 61. Declaraţiile părţii vătămate

    Partea vătămată  este obligată să se prezinte, cănd este chemată  de persoana  care  efectuează  cercetarea penală,  anchetatorul  penal,  de procuror  sau  instanţa  de judecată şi să facă  declaraţii  drepte;  să comunice  tot ce ştie referitor la cauză şi să răspundă la  întrebările, ce i se pun.

    Partea vătămată este ascultată asupra împrejurărilor, care urmează a fi  dovedite  în  cauză, asupra relaţiilor ei cu învinuitul,  precum  şi asupra probelor aflate la dosar.

    Datele, comunicate  de partea vătămată, nu pot servi ca probe,  dacă ele  se  bazează  pe informaţii, a căror surse nu este  cunoscută.  Dacă declaraţiile  părţii  vătămate  se bazează pe  spusele  altor  persoane, acestea din urmă trebuie şi ele să fie ascultate.

    Partea vătămată,  care  refuză sau se sustrage de a face  declaraţii poartă  răspundere  conform articolului 197 din Codul penal, iar dacă  a făcut  cu  bună ştiinţă declaraţii false, - conform articolului 196  din acelaşi Cod.

    Articolul 62. Declaraţiile bănuitului

    Bănuitul poate face  declaraţii referitor la împrejurările care au  servit ca  temei pentru reţinerea lui sau pentru aplicarea măsurii de reprimare, precum şi referitor la alte împrejurări ale cauzei, pe care le cunoaşte.

    Primul interogatoriu al bănuitului reţinut sau arestat este efectuat numai în prezenţa unui apărător, ales sau numit din oficiu.

     [Alin.2 modificat prin Legea nr.1419-XIII din 17.12.97]

    Persoana care efectuează cercetarea penală sau anchetatorul, înainte de  a-l  asculta  pe bănuit, cere acestuia, în cazul în care acesta acceptă să facă declaraţii, propune bănuitului să dea  o  declaraţie  scrisă personal  referitor  la împrejurările care au servit drept temei  pentru reţinerea  lui  sau aplicarea unei măsuri preventive, iar dacă  bănuitul refuză  să  depună  declaraţie  scrisă personal sau nu  o  poate  scrie, anchetatorul  ascultă  declaraţiile lui şi îi pune întrebări, dacă  este necesar, şi se întocmeşte un proces-verbal.

    [Art.62 completat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.62 în redacţia Legii din 03.11.94]

    [Art.62  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 63. Declaraţiile Învinuitului

    Învinuitul poate face declaraţii asupra fondului învinuirii ce i se aduce, asupra  împrejurărilor  cauzei  pe care le cunoaşte şi  asupra  probelor aflate la dosar.

    [Art.63  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 64. Concluziile expertului în proces

    Concluziile expertului  se  prezintă  în cazurile, cănd, spre  a  se stabili  împrejurările care au importanţă pentru pricină, este nevoie de cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meseriei.

    Expertul îşi  prezintă concluziile în numele său pe baza  aprecierii obiective, depline şi sub toate aspectele a cercetărilor efectuate de el potrivit cunoştinţelor sale de specialitate.

    Întrebările puse  expertului şi concluziile lui nu pot depăşi cadrul cunoştinţelor de specialitate ale expertului.

    Expertiza se  efectuează de experţii instituţiilor respective sau de alte  persoane  competente, numite de persoana ce efectuează  cercetarea penală,  de anchetatorul penal, de procuror sau de instanţa de judecată.

Cererea  persoanei, care efectuează cercetarea penală, a  anchetatorului penal,  procurorului  sau  instanţei de judecată cu privire  la  citarea expertului   este   obligatoare   pentru   conducătorul   întreprinderii instituţiei sau organizaţiei, în care lucrează expertul.

    Dacă au fost   numiţi  căţiva  experţi,  înainte  de  a-şi  prezenta concluziile,  ei  se  consultă  între dănşii. Dacă experţii  ajung  la  o concluzie  comună,  aceasta  se semnează de toţi experţii.  Dacă  există divergenţe  între  experţi,  fiecare din ei îşi  întocmeşte  concluziile aparte.

    Concluziile expertului  nu  sînt  obligatoare pentru  persoana  care efectuează  cercetarea  penală, pentru anchetatorul penal,  procuror  şi instanţa  de  judecată, însă respingerea lor trebuie să fie motivată  în modul corespunzător în ordonanţă, sentinţă sau încheiere.

     [Partea 4 art.64 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 65. Expertiza suplimentară şi contraexpertiza

    Dacă persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul  sau  instanţa  de judecată nu sînt de acord  cu  concluziile expertului  pentru  motivul  că  acestea nu sînt  destul  de  clare  sau complete,  se  poate dispune efectuarea unei expertize  suplimentare  de către acelaşi expert sau altul.

    Cănd concluziile  expertului nu sînt întemeiate sau există  îndoieli cu   privire  la  executarea  lor,  se  poate  dispune  efectuarea  unei contraexpertize  de către un alt expert sau alţi experţi. La  efectuarea expertizei suplimentare ori a contraexpertizei poate participa şi primul expert.

    Articolul 66. Cazurile, cănd expertiza este obligatoare

    Efectuarea expertizei se dispune în mod obligator:

    1) pentru stabilirea cauzei morţii;

    2) pentru stabilirea   gradului  de  gravitate  şi  a   caracterului vătămărilor integrităţii corporale;

    3) pentru stabilirea stării psihice a bănuitului sau învinuitului în cazurile  cănd  persoana ce efectuează cercetarea  penală,  anchetatorul penal,  procurorul  sau instanţa de judecată au îndoieli cu  privire  la starea de responsabilitate a bănuitului şi a învinuitului sau cu privire la  capacitatea  lor,  în momentul efectuării cercetărilor, de  a-şi  da seama de actele lor sau de a le dirija;

    4) pentru stabilirea  vărstei  învinuitului, bănuitului  sau  părţii vătămate  în  cazurile  cănd această împrejurare are  importanţă  pentru cauză şi nu există documente, care confirmă vărsta.

    Articolul 67. Corpurile delicte

    Corpuri delicte   sînt  obiectele,  care  au  servit  la  săvărşirea  infracţiunii  sau  au  păstrat  pe ele urme ale ei,  sau  au  constituit obiectivul  acţiunilor  criminale ale învinuitului, precum şi  banii  şi alte obiecte de valoare, dobăndite pe cale criminală, şi toate celelalte obiecte,  care  pot servi ca mijloace pentru descoperirea  infracţiunii, stabilirea împrejurărilor reale ale pricinii, identificarea vinovaţilor, sau la răsturnarea învinuirii ori la atenuarea responsabilităţii.

     [Art. 67 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 68. Păstrarea corpurilor delicte

    Obiectele, care  pot  constitui  corpuri  delicte,  trebuie  să  fie descrise amănunţit în procesele-verbale de cercetare la faţa locului, de percheziţie,  de ridicare a lor, să fie fotografiate, dacă este posibil, şi  alăturate  la dosar printr-o ordonanţă specială a persoanei  care  a efectuat  cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului  sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. Corpurile delicte trebuie să fie păstrate împreună cu dosarul cauzei penale.

    Dacă din cauza  mărimii lor sau din alte motive unele obiecte nu  se pot  păstra  împreună  cu dosarul penal, ele, dacă  e  posibil,  trebuie fotografiate,  sigilate  şi păstrate acolo, unde va indica  persoana  ce efectuează  cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul,  instanţa de  judecată;  în  acest  caz, în dosar trebuie  să  se  facă  menţiunea respectivă.

    Dacă dosarul   se   trimite   de   organul   de   cercetare   penală anchetatorului penal, sau de un organ de cercetare penală sau anchetator penal unui alt organ de cercetare penală sau anchetator penal, precum şi dacă dosarul se trimite procurorului sau instanţei de judecată ori de la o  instanţă la alta, corpurile delicte vor fi trimise şi ele împreună cu dosarul, în afară de cazul prevăzut de partea a doua a acestui articol.

    Articolul 69. Termenul de păstrare a corpurilor delicte

    Corpurile delicte  se  păstrează pănă ce sentinţa devine  definitivă sau pănă la expirarea termenului prevăzut pentru atacarea ordonanţei sau a  deciziei  de  încetare  a procesului. În cazurile  în  care  litigiul referitor  la  dreptul de proprietate asupra obiectului urmează  să  fie soluţionat  în cadrul unui proces civil, corpurile delicte se  păstrează pănă cănd hotărărea instanţei de judecată devine definitivă.

    În anumite cazuri corpurile delicte pot fi restituite proprietarilor lor  şi  înainte  de  expirarea termenilor arătate în  partea  întăia  a acestui articol, dacă astfel nu se prejudiciază desfăşurarea procesului.

    Corpurile delicte  care  se  alterează repede, dacă ele  nu  pot  fi restituite  proprietarului, se predau instituţiilor respective pentru  a fi  folosite  după destinaţie. În caz de necesitate proprietarului i  se restituie  obiecte  de  aceeaşi natură şi calitate, sau  i  se  plăteşte valoarea  lor  pornind  de la preţurile libere,  existente  la  momentul compensării.

     [Alin.3 art.69 modificat prin Legea nr.51-XIII din 14.04.94]

    Articolul 70. Măsurile, ce se iau în privinţa corpurilor delicte

                      în cursul soluţionării procesului penal

    În sentinţa,  încheierea  sau  ordonanţa de  încetare  a  procesului trebuie să se rezolve chestiunea cu privire la corpurile delicte.

    În acest caz:

    1) uneltele,  care  au  servit la săvărşirea   infracţiunii  şi  care aparţin învinuitului, urmează să fie confiscate şi predate instituţiilor respective sau distruse;

    2) lucrurile,  a  căror  circulaţie este interzisă, urmează  să  fie predate instituţiilor respective sau distruse;

    3) lucrurile,  ce nu prezintă nici o valoare şi nu pot fi  folosite, urmează  să  fie  distruse,  dar dacă sînt cerute  de  persoane  ori  de instituţii interesate, pot fi remise acestora;

    4) banii şi alte obiecte de valoare, dobăndite pe cale criminală, pe baza  sentinţei  judecătoreşti  vor  fi  trecute  la  venitul  statului; celelalte  obiecte se vor preda proprietarilor legali, iar dacă  aceştia din  urmă  nu  sînt identificaţi, vor trece  în  proprietatea  statului. Chestiunea,  cui aparţin aceste obiecte, se soluţionează în cadrul  unui proces civil;

    5) documentele,  care  constituie  corpuri delicte, rămăn  la  dosar atăta  timp,  cît  se  va  păstra acesta,  ori  se  remit  instituţiilor interesate.

    Articolul 71. Procesele-verbale privitoare la actele

                      de urmărire şi judecătoreşti

    Datele de fapt,  care  prezintă  importanţă  pentru  cauză,  pot  fi constatate  prin  procesele-verbale:  de cercetare la faţa  locului,  de percheziţie  corporală, de percheziţie domiciliară şi prin alte acte  de urmărire  sau  judecătoreşti, întocmite în conformitate  cu  prevederile prezentului Cod.

    Articolul 72. Documentele

    Datele de fapt pot fi stabilite cu ajutorul documentelor ce emană de la  întreprinderi, instituţii şi organizaţii de stat şi obşteşti, de  la persoane  oficiale  sau  particulare, dacă în document sînt  expuse  ori adeverite împrejurări, care prezintă importanţă pentru cauză.

    În cazurile,   cănd  documentele  conţin  vre-unul  din  elementele, specificate  în  articolul 67 din prezentul Cod, ele constituie  corpuri delicte.

CAPITOLUL  AL  ŞAPTELEA

MĂSURILE PREVENTIVE

    Articolul 73. Aplicarea măsurilor preventive

    Dacă  există  suficiente  date  că  bănuitul, învinuitul,  inculpatul  ar putea să se ascundă de organele de  urmărire sau  de  judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul  penal ori  să  săvărşească  acţiuni  criminale, precum  şi  pentru  a  asigura executarea  sentinţei,  faţă  de  bănuit, învinuit,  inculpat  poate  fi aplicată  una din următoarele măsuri preventive: declaraţia în scris  de nepărăsire  a  localităţii;  garanţia personală;  garanţia  organizaţiei obşteşti; arestarea preventivă.

     [Alin.1 art.73 în redacţia Legii nr.1579-XIII din 27.02.98]

    [Art.73  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Faţă de militari  se poate aplica ca măsură preventivă supravegherea lui de către comandamentul unităţii militare.

    Faţă de minori  se poate lua ca măsură preventivă garanţia personală sau garanţia organizaţiilor obşteşti, sau supravegherea de către părinţi tutori,  curatori,  iar  faţă  de minorii, care se  află  în  instituţii educative  de tip închis, - supravegherea de către administraţia acestor instituţii.

    Măsura arestării preventive poate fi aplicată faţă de minor numai în cazuri  excepţionale,  dacă aceasta o dictează  gravitatea  infracţiunii săvărşite  şi  există temeiurile, prevăzute de articolele 78 şi 104  din prezentul Cod.

    Toate  măsurile preventive, cu excepţia arestării preventive, pot fi aplicate  de  persoana care efectuează cercetarea  penală,  anchetatorul penal,  procuror, instanţa de judecată. Arestarea preventivă în calitate de măsură preventivă se aplică numai de instanţa de judecată.

     [Alin.5 art.73 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    Măsura preventivă  poate  fi  aplicată faţă de persoana  bănuită  de săvărşirea   infracţiunii  chiar  dacă  nu  i  s-a  pus  încă  în  vedere învinuirea.  În acest caz trebuie să i se pună în vedere învinuirea  cel mult  în  termen  de zece zile din momentul în care  s-a  dispus  măsura preventivă.  Dacă  în  acest termen nu i s-a pus în  vedere  învinuirea, măsura preventivă se anulează.

    Persoana arestată  înainte  de a se fi pus în vedere învinuirea  are dreptul:  să  se  plăngă împotriva acţiunii persoanei,  care  efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal a procurorului sau a instanţei de judecată, să dea lămuriri şi să facă cereri.

     [Alin.7 art.73 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    La soluţionarea chestiunii necesităţii aplicării măsurii preventive, precum   şi  la  alegerea  acestei  măsuri,  persoana  care   efectuează cercetarea  penală,  anchetatorul  penal,  procurorul  sau  instanţa  de judecată  iau  în  consideraţie, în afară de  împrejurările  arătate  în partea  întăi a acestui articol, şi gravitatea faptei imputate, persoana bănuitului  sau  învinuitului, ocupaţia lui, vărsta,  starea  sănătăţii, situaţia familială şi alte împrejurări.

    Articolul 74. Ordonanţa şi încheierea de aplicare

                      a măsurii preventive

    Persoana care  efectuează  cercetarea  penală,  anchetatorul  penal, procurorul  dau, referitor la aplicarea măsurii preventive, o  ordonanţă motivată,  iar  instanţa de judecată - o încheiere motivată, în care  se indică  infracţiunea,  de  care este bănuită ori învinuită  persoana  în cauză, şi temeiul alegerii măsurii preventive corespunzătoare. Ordonanţa sau  încheierea  se aduce la cunoştinţa persoanei, faţă de care  a  fost dată.

    Copia ordonanţei   sau  încheierii  privind  aplicarea  măsurii   de reprimare se înmănează neîntărziat persoanei faţă de care a fost dată.

   [Alin.2 art.74 introdus prin Legea din 03.11.94]

    Articolul 75. Declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii

    Declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii constă din obligaţia pe  care şi-o ia bănuitul sau învinuitul, că nu va părăsi domiciliul său reşedinţa temporară, fără învoirea persoanei, care efectuează cercetarea penală,  a  anchetatorului  penal,  a procurorului sau  a  instanţei  de judecată.

    Dacă bănuitul  sau  învinuitul nu respectă această obligaţie,  i  se poate  aplica o măsură preventivă mai severă, lucru care trebuie să i se pună în vedere atunci, cănd i se ia declaraţia.

    Articolul 76. Garanţia personală

    Garanţia personală   constă  din  angajamentul  în  scris,  pe  care persoane  demne  de  încredere  şi-l iau în sensul,  că  răspund  pentru purtarea  corespunzătoare  a bănuitului sau învinuitului şi  prezentarea lui,  cănd va fi chemat de persoana, care efectuează cercetarea  penală, de  anchetatorul  penal,  procuror  sau instanţa  de  judecată.  Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de doi.

    La prezentarea  garanţiei  în scris garantului trebuie să i se  facă cunoscut  fondul cauzei, în legătură cu care s-a luat măsura preventivă, şi  să fie avertizat asupra răspunderii ce o poartă în caz dacă bănuitul sau  învinuitul  va săvărşi acte, pentru preîntămpinarea cărora  a  fost luată  măsura  preventivă sub formă de garanţie personală. În acest  caz instanţa  de judecată poate aplica fiecărui garant o sancţiune  bănească în  mărime de pănă la o sută de salarii minime, potrivit cu  prevederile articolului 294 din prezentul Cod.

     [Alin.2 art.76 modificat prin Legea din 03.11.94]

     [Alin.2 art.76 modificat prin Hot. Prezid. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 77. Garanţia organizaţiei obşteşti

    Garanţia organizaţiei  obşteşti constă din angajamentul în scris, pe care  şi-o  ia  în  sensul, că  garantează  purtarea  corespunzătoare  a bănuitului  sau  învinuitului  şi prezentarea lui cănd va fi  chemat  de persoana,   care  efectuează  cercetarea  penală,  anchetatorul   penal, procuror sau instanţa de judecată.

    Organizaţiei  obşteşti,  care  dă  garanţia, trebuie să  i  se  facă cunoscut  fondul cauzei, în legătură cu care a fost luată această măsura preventivă.    

    Articolul 78. Arestarea preventivă

    Măsura arestării  preventive se aplică, respectăndu-se  dispoziţiile articolului 6 din prezentul cod, în cauzele privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de  un an. În cazuri excepţionale cănd instanţa de judecată deţine probe că  bănuitul,  învinuitul, inculpatul au săvărşit acţiunile indicate  la alineatul  unu al articolului 73 din prezentul cod, arestarea preventivă poate  fi aplicată şi în cauzele privind infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de un an.

    Arestarea preventivă  se face în baza mandatului de arestare emis de judecător sau în baza deciziei tribunalului.

    Dreptul de a  decide aplicarea măsurii preventive sub formă de arest aparţine  judecătorilor judecătoriilor de sector, municipale din raza de activitate  a organului de cercetare penală sau de anchetă  preliminară, sau unde se efectuează ancheta penală.

     [Alin.3 art.78 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]

    După emiterea  mandatului  de  arestare, judecătorul, în  decurs  de douăzeci  şi  patru  de  ore, comunică despre arestare  unui  membru  al familiei bănuitului sau învinuitului ori unei alte persoane numite de el.

Dacă bănuitul sau învinuitul este minor, judecătorul comunică despre arestare părinţilor sau altor rude ale acestuia. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele minorului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară.

    [ Art.78  al.5 în redacţia L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571]

    Dacă persoana  arestată  este  cetăţean  al unui  alt  stat,  despre arestare este informată ambasada sau consulatul acestui stat.

[Art.78 în redacţia Legii nr.1579 din 27.02.98]

[Alin.8 art.78 modificat prin Legea nr.1419-XIII din 17.12.97]

[Art.78 modificat prin Legea din 10.04.96]

[Art.78 modificat prin Legea din 03.05.95]

[Art.78 modificat prin Legea din 03.11.94]

[Art.78 modificat prin Legea nr.51 din 14.04.94]

[Art.78 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

[Art.78 modificat prin Legea nr.502-XII din 15.02.91]

[Art.78 modificat prin Legea nr.500-XII din 15.02.91]

[Art.78 modificat prin Decretul din 12.04.89]

[Art.78 modificat prin Decretul din 29.10.87]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 07.04.77]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 04.09.75]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 05.06.75]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 13.06.74]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 23.05.74]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 31.07.70]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 30.07.68]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 31.05.63]

[Art.78 modificat prin Ucazul din 23.05.61]

  

Articolul 78/1. Examinarea demersului privind aplicarea măsurii

                         preventive sub formă de arest şi emiterea

                         mandatului de arestare

    Persoana care  efectuează  cercetarea  penală,  anchetatorul  penal, procurorul,  stabilind  că  faţă de bănuit sau învinuit este  necesar  a aplica  măsura  preventivă sub formă de arest, adresează în instanţa  de judecată  un  demers privind aplicarea faţă de persoana dată  a  măsurii preventive  sub  formă  de arest şi emiterea mandatului  de  arestare  a acesteia. Demersul va cuprinde motivele şi temeiurile în virtutea cărora este necesară  aplicarea măsurii preventive cerute. În cazul cănd persoana bănuită este  reţinută,  demersul va fi înaintat instanţei de judecată  pănă  la expirarea  a  douăzeci  şi  patru  de  ore şaptezeci  şi  două de ore de  la  momentul  întocmirii procesului-verbal de reţinere a

bănuitului.

    [Art.78¹ al 1 modificat  prin L1070/23.05.2002, MO74/11.06.2002 art.604]

     [Alin.1 art.78/1 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

    [Art.78¹ al 1 modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Demersul se examinează  de  către judecător în ziua primirii lui  în instanţa de judecată.

    Organele  poliţiei  asigură prezenţa bănuitului sau învinuitului  în instanţa de judecată.

     [Alin.3 art.78/1 introdus prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

    La soluţionarea chestiunii privind emiterea mandatului de arestare, judecătorul este obligat să ia cunoştinţă în mod confidenţial de toate materialele care conţin temeiuri pentru arestarea preventivă, prezentate în mod obligatoriu de către persoana care a înaintat demersul.

Examinarea demersului are loc cu participarea obligatorie a procurorului, a apărătorului, a bănuitului sau învinuitului. În cazul cănd bănuitul sau învinuitul este declarat dispărut, se află în străinătate ori se sustrage urmăririi penale sau judecăţii, demersul se examinează în absenţa acestuia. Se audiază persoana care a înaintat demersul, bănuitul sau învinuitul, părerea procurorului şi a apărătorului, cu consemnarea acestei informaţii în încheierea adoptată.

    [Art.78¹ al. 4 şi 5 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Judecătorul dă   o  încheiere  motivată  privind  aplicarea  măsurii preventive  sub  formă  de arest şi emite mandat de arestare  sau  dă  o încheiere  motivată  privind  refuzul aplicării măsurii  preventive  sub formă de arest.

    În mandatul de arestare se indică:

    1) numărul, data şi locul emiterii mandatului de arestare;

    2) numele şi prenumele judecătorului;

    3) numele, prenumele,  data şi locul naşterii, domiciliul, locul  de muncă,  antecedentele penale, starea familială, starea sănătăţii şi alte date  necesare  despre  persoana  pentru arestarea căreia  a  fost  emis mandatul;

    4) faptele de  săvărşirea   cărora  este  bănuită  persoana  dată  şi calificarea lor în conformitate cu normele Codului penal;

    5) motivele şi  temeiurile aplicării măsurii preventive sub formă de arest;

    6) durata ţinerii sub arest;

    7) organul care va asigura executarea mandatului;

    8) procedura de atac al mandatului.

    În încheierea   privind  aplicarea  sau  refuzul  aplicării  măsurii preventive  sub  formă  de  arest  se  indică  data  şi  locul  emiterii încheierii,  datele prevăzute la punctele 2) - 4) şi 8) din alineatul  7 al  prezentului  articol,  precum  şi circumstanţele  şi  motivele  care determină  aplicarea sau refuzul aplicării faţă de bănuit sau învinuit a măsurii preventive sub formă de arest.

     [Alin.8 art.78/1 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

    Persoanei arestate  i  se  aduc la cunoştinţă, în limba  pe  care  o înţelege,  motivele  şi  temeiurile arestării şi i se explică  modul  de contestare a mandatului de arestare.

    Copiile încheierii privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest,  mandatului de arestare şi încheierii privind refuzul de a aplica măsura  preventivă sub formă de arest se trimit de instanţa de  judecată bănuitului, învinuitului, procurorului şi la locul de ţinere a persoanei sub  arest.  

     [Alin.10 art.78/1 completat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

    [Art.78¹ al 10 modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În decurs de   trei   zile,   persoana  arestată,   apărătorul   ori reprezentantul  său  legal, procurorul pot depune recurs împotriva  mandatului  de arestare, iar persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal care a adresat demersul privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest şi procurorul, - recurs împotriva  încheierii  privind refuzul  aplicării măsurii preventive sub formă de arest în instanţa  de judecată ierarhic superioară.

    [Art.78¹ al 10 modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Recursul se trimite  nemijlocit  în  instanţa de  judecată  în  care acţionează  judecătorul care a emis mandatul de arestare ori încheierea. Persoana  arestată  poate depune recurs, de asemenea,  prin  intermediul persoanei  care efectuează cercetarea penală ori al anchetatorului penal şi  prin  intermediul administraţiei locului de ţinere sub  arest,  care sînt  obligate  să trimită recursul instanţei de judecată în  decurs  de douăzeci şi patru de ore.

    Judecătorul care   a   dat  încheierea  privind  aplicarea   măsurii preventive  sub formă de arest şi a emis mandatul de arestare sau a  dat încheierea  privind  refuzul aplicării măsurii preventive sub  formă  de arest,  expediază,  în  termen  de  cel mult  trei zile, materialele  în tribunal,  stabileşte  recursul  spre  examinare,  respectănd  termenele indicate la  alineatul  întăi al  articolului 78/2 din prezentul cod, şi dispune citarea persoanelor interesate.

     [Alin.13 art.78/1 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

    Depunerea recursului  nu suspendă executarea mandatului de  arestare sau a încheierii instanţei de judecată.

    Înaintarea repetată   a   demersului   privind   aplicarea   măsurii preventive  sub  formă de arest faţă de aceeaşi persoană şi  în  aceeaşi cauză  se admite numai în cazul descoperirii unor circumstanţe noi, care dovedesc necesitatea arestării acestei persoane.

     [Art.78/1 introdus prin Legea nr.1579 din 27.02.98]

    Articolul 78/2. Controlul legalităţii aplicării sau a refuzului

                    de a aplica măsură preventivă sub formă de arest

    Controlul legalităţii  aplicării sau a refuzului de a aplica  măsura preventivă   sub  formă  de  arest  se  efectuează  de  tribunale,  care examinează  materialele în complet din trei judecători, în termen de cel mult cinci zile de la primirea lor.

     [Alin.1 art.78/2 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

    Examinarea  recursului   se   efectuează  în  şedinţă  închisă,   cu participarea procurorului şi apărătorului. În caz de necesitate, instanţa poate să cheme  în  şedinţă  bănuitul sau învinuitul, reprezentantul  lui  legal, persoana  care  face  cercetarea penală, anchetatorul penal  sau  partea vătămată.

     [Alin.2 art.78/2 în redacţia Legii nr.95-XIV din 16.07.98]

    [Art.78² al. 2  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    La începutul şedinţei, preşedintele şedinţei anunţă ce fel de recurs va  fi examinat, componenţa completului de judecată, explică persoanelor prezente  la  şedinţă drepturile şi obligaţiile lor. Prima este  audiată persoana  care a depus recursul pentru a-l argumenta, apoi sînt  audiate celelalte persoane prezente la şedinţă.

    Examinănd materialele, instanţa pronunţă una din următoarele decizii motivate privind:

    1) respingerea  recursului  şi menţinerea mandatului de arestare  şi încheierii atacate;

    2) anularea mandatului  de  arestare şi eliberarea persoanei de  sub arest;

    3) anularea încheierii  privind refuzul aplicării măsurii preventive sub  formă de arest şi stabilirea măsurii preventive sub formă de arest, cu  indicarea duratei ţinerii sub arest. În acest caz, decizia în  cauză are puterea juridică a mandatului de arestare.

    Concomitent cu  pronunţarea deciziei privind anularea mandatului  de arestare,  instanţa  de  recurs are dreptul să  stabilească  orice  altă măsură preventivă prevăzută de lege.

    Decizia instanţei  de recurs este.

    [Art.78²  al. 6 modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Copia deciziei se trimite procurorului, bănuitului sau învinuitului, iar în cazul anulării mandatului de arestare - şi la locul de ţinere sub arest a persoanei, pentru executare fără întărziere.

     [Alin.7 art.78/2 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

    După pronunţarea  deciziei, instanţa de recurs restituie materialele dosarului   instanţei   de  fond,  iar  materialele  prezentate   pentru confirmarea temeiniciei arestului le restituie procurorului.

     [Alin.8 art.78/2 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

    În caz de respingere  a  recursului şi de menţinere a mandatului  de arestare  sau  a  încheierii atacate, examinarea repetată  a  recursului înaintat  de aceeaşi persoană şi privind aceeaşi cauză se efectuează  în modul  prevăzut la prezentul articol numai în cazul prelungirii  duratei ţinerii sub arest.

     [Art.78/2 introdus prin Legea nr.1579 din 27.02.98]

     Articolul 79. Durata ţinerii sub arest şi prelungirea ei

    [Art.79  al. 1 şi 2 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Arestarea se face în baza unui mandat, emis de judecător, pentru un termen de cel mult 30 de zile.

În funcţie de complexitatea cauzei sau de gravitatea infracţiunii, precum şi în caz de pericol al dispariţiei învinuitului sau de risc al exercitării de presiuni asupra martorilor ori de nimicire sau deteriorare a mijloacelor de probă, la urmărirea penală sau la judecarea cauzei termenul arestării poate fi prelungit cel mult pînă la 6 luni, iar în cazuri excepţionale, la săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 25 de ani privaţiune de libertate sau detenţiune pe viaţă, pînă la 12 luni. Prelungirea termenului de ţinere sub arest a persoanei se dispune de judecător în baza unui demers motivat al procurorului, în condiţiile prevăzute la alin.4 al prezentului articol.

    [Art.79  al. 1 şi 2 în redacţia L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242]

    Învinuiţilor  minori  care, la data săvărşirii infracţiunii,  nu  au împlinit 16 ani, durata ţinerii sub arest poate fi prelungită numai pănă la  patru  luni,  iar  învinuiţilor  minori  care,  la  data  săvărşirii infracţiunii,  nu au împlinit 18 ani, durata ţinerii sub arest poate  fi prelungită numai pănă la şase luni.

    Prelungirea duratei  ţinerii sub arest pănă la şase luni se  dispune de  către  judecătorul  care a emis mandatul de arestare, iar  în  lipsa acestuia  ori în cazul dispunerii măsurii preventive sub formă de  arest de  către instanţa de recurs - de către orice alt judecător al instanţei de  judecată  din raza de activitate a organului de anchetă  preliminară sau unde se efectuează ancheta penală ori de către un judecător al judecătoriei din raza de activitate a instanţei de recurs.

    [Art.79 al 4  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

  Durata escortării învinuitului din alte state în legătură cu eschivarea de la urmărirea penală, precum şi perioada încunoştinţării acestuia, apărătorului şi reprezentantului lui legal cu materialele dosarului penal nu se iau în considerare la calcularea termenului de arest ca măsură de reprimare, dar se includ în pedeapsa stabilită prin sentinţa judecătorească.

Cănd în una şi aceeaşi cauză sînt mai mulţi învinuiţi arestaţi, pentru care termenul de ţinere sub arest expiră la date diferite, instanţa poate fi sesizată cu un demers de prelungire a termenului de ţinere sub arest pentru unul din învinuiţi, invocănd, totodată, prelungirea acestui termen şi în privinţa celorlalţi învinuiţi, indiferent de data expirării termenului de arest al acestora.

    [Art.79 al. 5 şi 6 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    După trimiterea  cauzei  în judecată, inculpatul poate fi ţinut  sub arest  pănă la rezolvarea definitivă a cauzei într-un termen rezonabil.

[Alin.6 art.79 în redacţia Legii nr.95-XIV din 16.07.98]

[Art.79 în redacţia Legii nr.1579 din 27.02.98]

[Alin.5 art. 79 exclus prin Legea din 09.12.94]

[Alin.1 al art.79 în redacţia Legii din 03.11.94]

[Art.79 în redacţia Legii din 01.04.92]

    Articolul 79/1. Examinarea demersului privind prelungirea

                    duratei ţinerii sub arest

   La sesizarea anchetatorului penal sau din iniţiativă proprie, procurorul adresează instanţei de judecată un demers privind prelungirea termenului de ţinere sub arest cu cel puţin 5 zile pănă la expirarea acestui termen, iar în cazurile ce ţin de prelungirea termenului de ţinere sub arest peste 6 luni - cu cel puţin 30 de zile pănă la expirarea termenului de ţinere sub arest a persoanei.

Demersul este examinat de către judecător în termen de 3 zile de la data primirii lui, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, învinuitului sau reprezentantului legal al acestuia şi apărătorului.

Parvenirea demersului în instanţa de judecată cu încălcarea termenelor specificate la alin.1 al prezentului articol, dar nu mai tărziu decăt data expirării termenului de ţinere sub arest, nu constituie temei pentru eliberarea persoanei. În asemenea caz, demersul este examinat de judecător imediat, în condiţiile stabilite de lege.

Judecătorul emite încheierea de prelungire a termenului de ţinere sub arest în cazul cănd s-au păstrat circumstanţele ce au servit drept temei pentru arestarea persoanei şi cănd persistă necesitatea izolării învinuitului de societate în virtutea gravităţii faptelor imputate, necesităţii menţinerii ordinii publice, existenţei riscului de presiune asupra martorilor, de înţelegere între acuzaţi ori a pericolului dispariţiei învinuitului.

    [Art.79¹  al. 5 exclus prin L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242]

    [Art.79¹ al. 1-5 în redacţia  L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    La emiterea încheierii  motivate privind refuzul prelungirii duratei ţinerii  sub  arest, persoana va fi imediat eliberată de sub  arest dacă a expirat termenul de ţinere sub arest.  În acest  caz, judecătorul poate dispune o altă măsură preventivă prevăzută de lege.

    Copia încheierii  judecătorului privind prelungirea sau refuzul de a prelungi  durata ţinerii sub arest se trimite învinuitului, procurorului şi la locul de ţinere sub arest.

    Încheierea judecătorului   privind  prelungirea  sau  refuzul  de  a prelungi  durata  ţinerii  sub  arest poate fi atacată  în  tribunal în modul şi în  termenele  stabilite  la articolul 78/1 din prezentul cod pentru examinarea recursului  împotriva mandatului  de  arestare  sau  a încheierii  privind  refuzul  aplicării măsurii preventive sub formă de arest.

    Recursul depus nu este suspensiv de executare.

    [Art.79/1 modificat prin Legea nr.95-XIV din 16.07.98]

     [Art.79/1 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98

    [Art.79¹  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 79/2. Controlul legalităţii prelungirii sau a refuzului

                    de a prelungi durata ţinerii sub arest

    Controlul legalităţii  prelungirii  sau  a refuzului de  a  prelungi durata  ţinerii  sub arest se efectuează de c tribunale în modul şi termenele stabilite la articolul  78/2 din prezentul cod pentru examinarea recursurilor împotriva mandatelor de arestare sau a încheierilor privind refuzul aplicării măsurii preventive sub formă de arest.

    Decizia instanţei  de recurs este definitivă.

    [Art.79²  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Articolul 79³. Eliberarea provizorie sub control judiciar

                 a persoanei arestate preventiv

Eliberarea provizorie sub control judiciar a persoanei arestate preventiv poate fi acordată de către instanţa de judecată numai în cazul infracţiunilor săvărşite din imprudenţă, precum şi în cazul infracţiunilor săvărşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depăşeşte 7 ani privaţiune de libertate.

Eliberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care învinuitul sau inculpatul are antecedente penale ori există date că va săvărşi o altă infracţiune sau că va încerca să influenţeze martorii ori să nimicească mijloacele de probă sau să dispară.

Instanţa de judecată dispune persoanei eliberate provizoriu să respecte una sau mai multe din următoarele obligaţii:

1) să nu părăsească localitatea fixată decăt în condiţiile stabilite de instanţa de judecată;

2) să comunice organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, după caz, orice schimbare de domiciliu sau de reşedinţă;

3) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite;

4) să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de cîte ori este chemat;

5) să nu intre în legătură cu anumite persoane determinate de instanţa de judecată;

6) să predea buletinul de identitate, paşaportul sau permisul de şedere instanţei de judecată;

7) să nu săvărşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal.

Controlul judiciar asupra persoanei eliberate provizoriu, instituit de către instanţa de judecată, poate fi ridicat, total sau parţial, în cazul unor motive întemeiate.

    [Art.79³  inclus  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Articolul 79⁴. Eliberarea provizorie pe cauţiune

             a persoanei arestate preventiv

Eliberarea provizorie pe cauţiune poate fi acordată persoanei în cazul cănd s-a asigurat repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune şi s-a depus cauţiunea stabilită de instanţă, în cazul infracţiunilor săvărşite din imprudenţă, precum şi în cazul infracţiunilor săvărşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depăşeşte 10 ani privaţiune de libertate.

Eliberarea provizorie pe cauţiune nu se aplică în cazurile specificate la art.79³ alin.2 din prezentul Cod.

Pe timpul eliberării provizorii pe cauţiune, persoana este obligată să se prezinte la chemarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi să comunice orice schimbare a domiciliului sau a reşedinţei. Instanţa poate aplica faţă de persoana eliberată provizoriu şi alte restricţii prevăzute la art.79³ alin.3 din prezentul Cod.

Cuantumul cauţiunii, de la 300 pănă la 50 000 de salarii minime, este stabilit de către instanţa de judecată în dependenţă de starea materială a persoanei respective şi de gravitatea infracţiunii.

    [Art.79⁴  inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Articolul 79⁵. Cererea de eliberare provizorie

Cererea de eliberare provizorie, în condiţiile art.79³ şi art.79⁴ din prezentul Cod, poate fi depusă de către învinuit sau inculpat, de soţia (soţul) acestuia (acesteia), de rudele lui apropiate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecării cauzei pănă la terminarea anchetei judiciare la prima instanţă.

Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul şi calitatea persoanei care o depune, precum şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor prezentului Cod privind cazurile în care se admite revocarea eliberării provizorii.

în cazul eliberării provizorii pe cauţiune, cererea trebuie să cuprindă şi obligaţia depunerii cauţiunii, precum şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor prezentului Cod privind cazurile de ne restituire a cauţiunii.

Competenţa de judecare a cererii îi revine judecătorului care a decis arestarea sau altui judecător din instanţa de judecată care a dispus arestarea.

Cererea depusă la administraţia locului de deţinere a persoanei se remite instanţei de judecată competente în termen de 24 de ore.

    [Art.79⁵  inclus  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Articolul 79⁶. Admisibilitatea cererii de eliberare provizorie

Instanţa de judecată verifică corespunderea cererii de eliberare provizorie prevederilor art.79³ alin.1 şi alin.2 şi art.79⁴ alin.1 şi alin.2 din prezentul Cod. În cazul cănd cererea nu corespunde acestor prevederi, instanţa, printr-o încheiere, respinge cererea ca inadmisibilă fără citarea părţilor.

în cazul în care cererea corespunde cerinţelor prevăzute la alin.1 din prezentul articol şi este depusă de către învinuit sau inculpat, instanţa de judecată decide admisibilitatea cererii şi fixează data soluţionării acesteia cu citarea părţilor.

În cazul în care cererea corespunde cerinţelor prevăzute la alin.1 din prezentul articol, dar este depusă de către o persoană dintre cele specificate la art.79⁵ alin.1 din prezentul Cod, alta decăt învinuitul sau inculpatul, instanţa de judecată dispune aducerea învinuitului sau a inculpatului, cerăndu-i să consemneze însuşirea de către el a cererii, apoi decide admisibilitatea  acesteia.

La deciderea admisibilităţii cererii de eliberare provizorie pe cauţiune, instanţa de judecată stabileşte şi cuantumul cauţiunii, încunoştinţănd despre aceasta persoana care a depus cererea. După prezentarea dovezii de depunere a cauţiunii pe contul instanţei de judecată, aceasta fixează termenul pentru judecarea cererii.

    [Art.79⁶ inclus  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Articolul 79⁷. Judecarea cererii de eliberare provizorie

La data fixată, instanţa judecă cererea de eliberare provizorie cu participarea învinuitului sau inculpatului, apărătorului acestuia, persoanei care a depus cererea, iar în cazul cănd a depus-o o persoană, alta decăt învinuitul sau inculpatul, şi a procurorului.

Soluţionarea cererii se face după ascultarea persoanelor prezente.

în cazul cănd cererea este întemeiată şi îndeplineşte condiţiile legii, instanţa de judecată, printr-o încheiere, dispune eliberarea provizorie a învinuitului sau inculpatului, stabilind şi obligaţiile ce urmează a fi respectate de acesta.

Încheierea instanţei de judecată poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile, de către persoanele specificate la alin.1 din prezentul articol.

Copia încheierii sau, după caz, un extras din aceasta se trimite administraţiei locului de deţinere a învinuitului sau inculpatului, precum şi organului de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul sau inculpatul.

Administraţia locului de deţinere este obligată să pună de îndată în libertate învinuitul sau inculpatul.

Organul de poliţie, în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul sau inculpatul eliberat provizoriu, efectuează controlul asupra respectării de către acesta a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată.

    [Art.79⁷  inclus  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Articolul 79⁸. Revocarea eliberării provizorii

Eliberarea provizorie poate fi revocată la demersul procurorului în cazul în care:

1) se descoperă fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de eliberare şi care împiedică eliberarea provizorie;

2) învinuitul sau inculpatul nu îndeplineşte cu rea-credinţă obligaţiile stabilite de instanţă ori a săvărşit cu intenţie o nouă infracţiune.

Revocarea eliberării provizorii se dispune de către instanţa de judecată prin încheiere cu ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de apărător, iar în cazul cănd învinuitul sau inculpatul nu se prezintă neîntemeiat la chemare, instanţa dispune revocarea eliberării în lipsa acestuia.

în caz de revocare a eliberării provizorii a învinuitului sau inculpatului, se emite un nou mandat de arestare.

    [Art.79⁸  inclus  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Articolul 79⁹. Restituirea cauţiunii

Cauţiunea se restituie în cazul în care:

1) se revocă eliberarea provizorie în temeiul art.79⁸ alin.1 pct.1) din prezentul Cod;

2) instanţa de judecată constată că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive;

3) se dispune clasarea cauzei penale sau achitarea persoanei;

4) instanţa care judecă cauza în fond emite o hotărăre de aplicare a unei sancţiuni.

Cauţiunea nu se restituie şi se trece la bugetul de stat în cazul revocării eliberării provizorii în temeiul art.79⁸ alin.1 pct.2) din prezentul Cod."

    [Art. 79³, 79⁴, 79⁵, 79⁶, 79⁷, 79⁸ şi 79⁹  în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În cazul respingerii  recursului  şi menţinerii încheierii  atacate, înaintarea  repetată  a  unui recurs de către aceeaşi  persoană  privind aceeaşi cauză se admite numai la o nouă prelungire a duratei ţinerii sub arest.

[Art.79/2 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    Articolul 80. Măsurile de ocrotire a copiilor şi de pază a      

            averii arestatului

    Organul de cercetare   penală,  anchetatorul  penal,  procurorul  şi instanţa de judecată au obligaţia:

    1) dacă persoana   arestată  are  copii  minori,  care  rămăn   fără supraveghere,  să-i dea în grija rudelor sau altor persoane ori în grija unei instituţii;

    2) dacă persoana  arestată  are  avere sau locuinţă, ce  rămăn  fără supaveghere, - să ea măsuri pentru paza acestora.

    Organul de cercetare   penală,  anchetatorul  penal,  procurorul  şi instanţa de judecată vor anunţa persoana arestată asupra măsurilor luate.

    Articolul 81. Supravegherea de către comandamentul unităţii militare

    Supravegherea  exercitată  de comandamentul unităţi militare  asupra persoanei  bănuite  a învinuitului, care este militar, constă în  luarea măsurilor, prevăzute de statutele Forţelor Armate ale Republicii Moldova pentru  a asigura comportarea cuvenită şi prezentarea celui bănuit sau a inculpatului,  cănd  va  fi  citat de către  persoana,  care  efectuează cercetarea  penală,  de către anchetatorul penal, de către procuror,  de către instanţa de judecată.

    Comandamentului  unităţii  militare i se comunică fondul cauzei,  în legătură cu care s-a dispus această măsură preventivă.

    Despre punerea   sub   supraveghere  a  persoanei  bănuite   sau   a învinuitului  comandamentul  unităţii  militare  înştiinţează  în  scris organul, care a ordonat această măsură preventivă.

[Partea 1 art. 81 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 82. Revocarea sau schimbarea măsurii preventive

[Prin HCC7/13.02.2001, MO19/22.02.2000  Declară neconstituţionale  prevederile art. 82  din Codul de procedură penală în partea în care, potrivit sensului atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor interesate dreptul de a  ataca cu  recurs încheierile  privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest.]

    Măsura preventivă  se  revocă, în cazul ne respectării prevederilor art.75-77 şi 79⁸ din prezentul Cod cănd nu mai este nevoie de ea sau  se înlocuieşte  cu  o măsură mai aspră sau mai blăndă, cănd această o cer împrejurările  cauzei.  Revocarea sau schimbarea măsurii  preventive  se face printr-o ordonanţă motivată a persoanei, care efectuează cercetarea penală  a  anchetatorului  penal a procurorului sau  printr-o  încheiere motivată a instanţei de judecată , în conformitate cu prevederile art.79 alin.2 din prezentul Cod.

     [Alin.1 art.82 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    [Art.82  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Revocarea sau   schimbarea   de  către  persoana   care   efectuează cercetarea  penală  sau  de anchetatorul penal a  măsurii  de  reprimare ordonată  de către procuror sau la indicaţia acestuia nu se admite decăt cu încuviinţarea procurorului.

     [Alin.2 art.82 în redacţia Legii din 03.11.94]

    Revocarea  sau   schimbarea   de  către  persoana  care   efectuează cercetarea  penală, anchetatorul penal sau procuror a măsurii preventive aplicate de instanţa de judecată nu se admite.

     [Alin.3 art.82 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    Pănă la expirarea  duratei ţinerii sub arest indicate în mandatul de arestare  sau  în  încheierea privind prelungirea  duratei  ţinerii  sub arest,  revocarea  sau schimbarea măsurii preventive sub formă de  arest poate fi efectuată numai de instanţa de judecată care a emis mandatul de arestare  sau  a dat încheierea privind prelungirea duratei ţinerii  sub arest.

     [Alin.4 art.82 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    Revocarea sau  schimbarea  măsurii preventive sub formă de arest  se face  de  către judecător, indiferent de instanţa care a decis arestul, în cazul adresării cu demers despre aceasta  a persoanei  care  efectuează  cercetarea  penală,  anchetatorului  penal, procurorului,    bănuitului    sau   învinuitului,   apărătorului    sau reprezentantului   legal  al  bănuitului  sau  învinuitului.   Examinănd demersul,  judecătorul emite încheiere privind revocarea sau  schimbarea măsurii  preventive  sub formă de arest sau privind refuzul de a  revoca sau schimba măsura preventivă sub formă de arest.

     [Alin.5 art.82 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

Încheierea adoptată în condiţiile alin.5 al prezentului articol poate fi atacată cu recurs, în termen de 3 zile, în instanţa ierarhic superioară, unde se va examina conform prevederilor art.79² din prezentul Cod, aplicate în mod corespunzător.

    [Art.82  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În cazul cănd  durata ţinerii sub arest indicată de către  judecător în  mandatul  de arestare sau în încheierea privind prelungirea  duratei ţinerii sub arest a expirat şi pentru o nouă prelungire a acestei durate nu  a  fost  înaintat  demers, procurorul dă  neîntărziat  ordonanţa  de eliberare a persoanei arestate.

     [Alin.6 art.82 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

CAPITOLUL  AL  OPTULEA

PROCESELE-VERBALE, TERMENELE PROCEDURALE

ŞI CHELTUIELILE   DE JUDECATĂ

       Articolul 83. Obligativitatea de a încheia procese-verbale

       La efectuarea actelor de urmărire penală, precum şi la şedinţele de judecată în prima instanţă şi în instanţa de apel se întocmesc procese-verbale.

    [Art.83 al 1 modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Procesul-verbal  poate  fi  scris de mănă sau tipărit la  maşina  de scris. Pentru ca procesul-verbal să fie cît mai complet, se poate aplica stenografierea. Stenograma nu se anexează la dosar.

     [Alin.1 art.83 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

     [Alin.1 art.83 în redacţia Legii din 03.11.94]

     [Partea 2 art.83 introdusă prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 84. Calcularea termenilor

    Termenele prevăzute  de  prezentul Cod se socotesc în ore,  zile  şi luni.  În  calculul  termenelor nu se socotesc ora şi ziua, de  la  care începe curgerea termenului.

    În calculul termenelor prevăzute în zile, termenul expiră la ora douăsprezece din noaptea ultimei zile. În calculul termenelor, prevăzute în luni, termenul expiră la data respectivă a ultimei luni,  iar  dacă această lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima ei zi. Dacă  expiră într-o zi de odihnă, termenul se prelungeşte pentru cea dintăi zi de lucru următoare.

    Se consideră  ca făcute în termen plăngerea sau orice alt act, care au  fost  depuse la oficiul poştal înainte de expirarea termenului, iar pentru persoanele aflate sub arest - dacă plăngerea sau orice alt act au fost depuse de ele la administraţia locului de deţinere înainte de expirarea termenului.

    Articolul 85. Restabilirea termenului expirat

    Dacă persoana  în  cauză  a scăpat termenul din  motive  întemeiate, termenul   trebuie  restabilit  printr-o  ordonanţă  a  persoanei,  care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată, care judecă cauza.

   La cererea persoanei interesate, executarea sentinţei, încheierii sau ordonanţei, atacate după expirarea termenului stabilit, poate fi suspendată pănă la soluţionarea chestiunii restabilirii termenului.

    Articolul 86. Cheltuielile de judecată

    Cheltuielile de judecată constau din:

    1) sumele plătite martorilor, părţii vătămate, experţilor, specialiştilor, interpreţilor şi martorilor asistenţi;

    2) sumele, cheltuite  pentru păstrarea, transportarea şi cercetarea corpurilor delicte;

    3) sumele, care  trebuie  plătite biroului de asistenţă juridică  în cazurile prevăzute de articolul 44 din prezentul Cod;

    4) alte cheltuieli  făcute  în  legătură cu  efectuarea  actelor  de procedură penală în această cauză.

     [Pct. 1) art.86 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 87. Plata cheltuielilor de judecată

    Cheltuielile  de  judecată  sînt  suportate de  condamnat  sau  sînt trecute în contul statului.

    Dacă inculpatul este găsit vinovat, instanţa de judecată are dreptul să-l  oblige  a restitui cheltuielile de judecată, cu  excepţia  sumelor care  urmează a fi plătite interpreţilor , precum şi a sumelor pentru retribuirea muncii apărătorului, în cazul cănd inculpatul nu dispune de mijloace pentru a plăti. Instanţa poate obliga la plata cheltuielilor  de judecată şi pe inculpatul găsit vinovat, dar  eliberat de pedeapsă.

    [Art.87 al. 2  modificat  prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Dacă în proces au fost declaraţi vinovaţi căţiva inculpaţi, instanţa de  judecată  va  decide suma cheltuielilor de judecată la care  să  fie obligat  să plătească fiecare din ei, ţinănd seama de vinovăţia,  gradul de răspundere şi situaţia materială a acestor persoane.

    În caz de încetare  a  procesului  sau de achitare  a  inculpatului, precum  şi  în caz de insolvabilitate a celui, care trebuie  să  suporte cheltuieli de judecată, acestea sînt trecute în contul statului.

    În caz de achitare a inculpatului într-un proces, ce poate fi pornit numai  în  urma  plăngerii părţii vătămate, instanţa de  judecată  poate obliga la plata totală sau parţială a cheltuielilor de judecată persoana pe  baza  plăngerii căreia a fost pornit procesul. Dacă  procesul  penal încetează  în urma împăcării părţii vătămate cu învinuitul, instanţa  de judecată poate trece cheltuielile de judecată în sarcina părţii vătămate şi a învinuitului ori numai a unuia din ei.

    În procesele  minorilor  pot fi obligaţi la plata  cheltuielilor  de judecată  părinţii sau tutorii minorului condamnat, dacă se constată, că ei  au avut neajunsuri serioase în îndeplinirea obligaţiilor lor faţă de minor.

     [Partea 2 art.87 modificată prin Ucazul din 07.04.77]

     [Partea 2 art,87 modificată prin Ucazul din 31.07.70]

    Articolul 88. Restituirea cheltuielilor suportate de martori, părţi

                  vătămate, reprezentanţi ai lor legitimi, de experţi,

                  specialişti, pedagogi, interpreţi şi de martori        

                  asistenţi

    Persoana citată  ca  martor,  parte  vătămată,  reprezentant  al  ei legitim, expert, specialist, pedagog, interpret şi ca martor asistent la persoana care face cercetarea penală, la anchetatorul penal, la procuror sau  la  instanţa de judecată, de asemenea martori şi  părţile  vătămate trimise  în  proces  penal la experţi pentru efectuarea  expertizei,  au dreptul  la recompensă pentru sustragerea de la ocupaţia lor  obişnuită. Totodată,  persoanele  indicate au dreptul la restituirea  cheltuielilor suportate în legătură cu prezentarea.

    Expertul, specialistul  şi  interpretul au dreptul la  o  recompensă pentru  îndeplinirea obligaţiunilor, în afară de cazurile în care  le-au îndeplinit în cadrul unei însărcinări de serviciu.

    Cheltuielile  suportate în legătură cu prezentarea şi recompensa  se achită  din  fondurile organelor de cercetare penală, de anchetă  penală sau  ale instanţei de judecată. Modul de efectuare a plăţilor şi mărimea lor sînt stabilite de Guvern.

     [Art.88 în redacţia Legii din 04.08.92]

     [Art.89 exclus prin Legea din 01.04.92]

T I T L U L   A L  D O I L E A

PORNIREA PROCESULUI PENAL

CAPITOLUL  AL  NOUĂLEA

PORNIREA PROCESULUI PENAL

    Articolul 90. Temeiurile şi motivele pornirii procesului penal

    Temeiurile pornirii procesului penal sănt:

    1) declaraţii sau scrisori emanate de la cetăţeni;

    2) sesizările din partea organizaţiilor sindicale şi altor organizaţii obşteşti;

    3) sesizările din partea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi a persoanelor cu funcţii oficiale;

    4) articole, notiţe sau scrisori publicate în presă;

    5) autodenunţarea;

    6) descoperirea nemijlocită de către organul de cercetare penală; de către anchetatorul penal, procuror, judecător sau instanţa de judecată a elementelor unei infracţiuni.

    Procesul poate fi pornit în cazurile, cănd există date suficiente cu privire la infracţiunea săvărşită.

     [Pct.2 alin.1 art.90 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Pct.2 alin.1 art.90 modificat prin Legea din 07.06.94]

     [Pct.2 alin.1 art.90 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 91. Declaraţiile şi sesizările, privitoare la infracţiune

    Declaraţiile cetăţenilor pot fi verbale şi scrise. Pentru declaraţiile  verbale se încheie un proces-verbal, semnat de persoana ce a făcut declaraţia şi de persoana oficială a organului de cercetare penală, anchetatorul penal,  procurorul  care  a  primit  declaraţia. Declaraţia scrisă trebuie să fie semnată de cel care o face.

     Persoanei care  face declaraţia trebuie să i se explice răspunderea ce  o  poartă,  în  caz  dacă denunţul este  intenţionat  fals,  iar  în procesul-verbal se va face o menţiune despre aceasta, care va fi semnată de persoana ce a făcut declaraţia.

    Sesizările din partea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor oficiale trebuie făcute în scris.

     [Alin.1 art.91 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 92. Autodenunţarea

    În caz de autodenunţare  se stabileşte identitatea persoanei care  a făcut  autodenunţarea şi să încheie un proces-verbal, în care se  expune amănunţit  declaraţia făcută. Procesul-verbal se semnează de cel care  a făcut  autodenunţarea şi de persoana, care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul care a încheiat procesul-verbal.

     [Art.92 modificat prin Legea din 09.12.94]

Articolul 93. Obligativitatea examinării declaraţiilor şi

                  sesizărilor referitoare   la infracţiuni

    Procurorul, anchetatorul  penal,  organul de cercetare  penală  sînt obligaţi   să  primească  declaraţiile  şi  sesizările  referitoare   la infracţiunea  săvărşită, pregătită sau în curs de pregătire, chiar  cănd cauza nu este de competenţa lor.

     [Alin.1 art.93 modificat prin Legea din 09.12.94]

    În legătură cu  declaraţiile  şi  sesizările primite pot  fi  cerute materialele  şi explicaţiile necesare, însă fără a se efectua actele  de anchetă, prevăzute de prezentul Cod.

    Asupra  declaraţiei sau a sesizării primite trebuie să se adopte, în termen  de  cel  mult 3 zile, iar în cazul necesităţii de a  efectua  un control suplimentar - în termen de cel mult 15 zile, una din următoarele hotărări:

    1) de a porni procesul penal;

    2) de a refuza pornirea procesului penal;

    3) de a înainta  declaraţia sau sesizarea organului competent pentru examinare.  În  acest  caz,  trebuie luate măsurile  necesare  pentru  a preîntămpina sau a curma infracţiunea şi a păstra urmele ei.

     [Alin.3 art.93 în redacţia Legii nr.766-XIV din 24.12.99]

    În  cazul în  care  controlul  efectuat  nu  este  suficient  pentru adoptarea  unei hotărări întemeiate, termenul stabilit în alineatul trei al  prezentului articol poate fi prelungit de procuror, dar nu mai  mult decăt cu 15 zile.

     [Alin.4 art.93 introdus prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99]

    Hotărărea, adoptată  în conformitate cu stipulările alineatelor trei şi  patru  ale  prezentului articol, se va comunica celui care  a  făcut declaraţia sau sesizarea.

     [Alin.5 art.93 introdus prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99]

    Articolul 94. Procesele penale intentate la plăngerea părţii

                       vătămate

    Procesele privitoare  la  infracţiunile prevăzute de Codul penal  în articolul  102  alineatul 1, articolele 126, 141 şi 141/1, precum şi  la furtul   avutului  proprietarului  săvărşit  de  soţ,  rude,  în  paguba tutorelui, ori de cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit  de aceasta, se intentează pe baza plăngerii părţii vătămate. La împăcarea  părţii  vătămate  cu învinuitul sau  inculpatul  în  cazurile indicate în prezentul alineat, cu excepţia furtului săvărşit de cel care locuieşte  împreună  cu  partea vătămată sau este  găzduit  de  aceasta, procesul penal se clasează. Procedura în astfel de procese este generală.

    În cazuri excepţionale, dacă partea vătămată, care figurează într-un proces  privitor  la  o  infracţiune prevăzută  în  alineatul  întăi  al prezentului  articol,  din cauza stării de neputinţă sau  a  dependenţei faţă  de  învinuit  sau  din alte motive nu este în  stare  să-şi  apere drepturile  şi  interesele legitime, procurorul poate  intenta  procesul chiar dacă partea vătămată nu a depus plăngere.

     [Art.94 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 95. Procedura pornirii procesului penal

    Dacă există motive  şi  temeiuri pentru pornirea  procesului  penal, procurorul,   anchetatorul  penal,  organul  de  cercetare  penală,   au obligaţia, în limitele competenţei lor, să pornească procesul penal.

    Procurorul, anchetatorul penal, organul de cercetare penală porneşte procesul  penal printr-o ordonanţă. Ordonanţa trebuie să cuprindă: data, locul,  de  cine  a fost dată, motivul şi temeiul  pornirii  procesului, articolul  din legea penală, în care se încadrează infracţiunea,  precum şi desfăşurarea de mai departe a procesului.

    Dacă procesul  penal  este pornit împotriva unui recrut  procurorul, anchetatorul  penal,  organul  de  cercetare  penală,  au  obligaţia  să comunice  despre  aceasta  în termen de şapte zile  organului  local  de administrare militară.

    Dacă în cursul şedinţei de judecată se săvărşeşte o faptă ce conţine semne  de  infracţiune prevăzută de legea penală, preşedintele  şedinţei dispune   identificarea  persoanei  care  a  săvărşit  infracţiunea   şi reţinerea  ei,  despre  ce  se face o  menţiune  în  procesul-verbal  al şedinţei.  Instanţa adoptă o încheiere de trimitere a materialelor şi  a persoanei  reţinute procurorului. Copia încheierii şi persoana  reţinută vor   fi   trimise   neîntărziat  procurorului  sub   escorta   poliţiei judecătoreşti.  După  ce  va primi materialele şi va fi  adusă  persoana reţinută, procurorul va proceda conform legii.

    Odată cu pornirea  procesului  penal  trebuie să  fie  luate  măsuri pentru  preîntămpinarea  sau  curmarea infracţiunii,  precum  şi  pentru păstrarea urmelor ei.

[Alin.4 art.95 introdus prin Legea din 10.04.96]

[Art.95 modificat prin Legea din 09.12.94]

[Art.95 modificat prin Hot. Parl din 22.09.93]

[Partea 3 introdusă prin Ucazul din 03.07.69]

    Articolul 96. Desfăşurarea procesului penal după pornirea lui

    După darea ordonanţei cu privire la pornirea procesului:

    1) procurorul trimite dosarul penal organelor respective spre a efectua ancheta preliminară sau cercetarea penală;

    2) anchetatorul penal începe ancheta preliminară, iar persoana, care efectuează cercetarea penală, începe cercetarea penală.

     [Pct.3 art.96 exclus prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 97. Refuzul de a porni procesul penal

    Dacă nu sînt  temeiuri  pentru  pornirea procesului penal  sau  dacă există  cauze  de împiedicare a pornirii procesului  penal,  procurorul, anchetatorul   penal,  organul  de  cercetare  penală  refuză   pornirea procesului penal.

     În cazul în  care  declaraţia  sau sesizarea primită  conţine  date privind unele contravenţii administrative, abateri disciplinare sau vreo altă  încălcare a legii, anchetatorul penal, organul de cercetare penală înaintează declaraţia sau sesizarea în cauză procurorului, care porneşte procesul  cu privire la contravenţia administrativă, iar în alte  cazuri de  încălcare  a legii, procurorul înaintează declaraţia  sau  sesizarea spre examinare organelor competente.

     [Alin.2 în redacţia Legii nr.1419 din 17.12.97]

    În caz de refuz  de  a  porni procesul penal, se emite  o  ordonanţă motivată,  comunicăndu-se  aceasta persoanei  interesate,  punîndu-i-se, totodată, în vedere că are dreptul de a ataca această ordonanţă.

     [Alin.3 în redacţia Legii nr.1419 din 17.12.97]

    Plăngerea împotriva refuzului de a porni procesul penal se adresează procurorului, care exercită supravegherea   legalităţii pornirii procesului penal, sau procurorului ierarhic superior, fapt ce nu privează petiţionarul de dreptul de a  ataca ulterior ordonanţa procurorului în instanţa de judecată.

[Alin.4 în redacţia Legii nr.1419 din 17.12.97]

[Dispoziţiile art.97 alin.4 sînt recunoscute neconstituţionale]

[prin Hot. Curţii Constituţionale nr.20 din 16.06.97]

[Art.97 modificat prin Legea din 09.12.94]

[Art.97 modificat prin Legea din 07.06.94]

[Art.97 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

Articolul 98. Supravegherea de către procuror a

                  legalităţii pornirii procesului penal

    Procurorul supraveghează legalitatea pornirii procesului penal. Dacă procesul a fost pornit de anchetatorul penal sau de organul de cercetare penală  fără  motive şi temeiuri legale, procurorul  anulează  ordonanţa anchetatorului  penal  sau  a organului de cercetare  penală  şi  refuză pornirea  procesului  penal sau dispune încetarea procesului, dacă  s-au efectuat de acum acte de anchetă.

    În cazul în care refuzul de a porni procesul penal este neîntemeiat, procurorul  anulează,  printr-o ordonanţă, decizia adoptată şi  dispune, după   caz,  fie  pornirea  procesului,  fie  efectuarea  unui   control suplimentar într-un termen fixat.

[Alin.2 art.98 în redacţia Legii nr.766-XIV din 24.12.99]

[Alin.2 art.98 completat prin Legea nr.1419 din 17.12.97]

[Alin.2 art.98 modificat prin Legea nr.316 din 09.12.94]

T I T L U L  A L  T R E I L E A

CERCETAREA PENALĂ ŞI ANCHETA PRELIMINARĂ

CAPITOLUL  AL  ZECELEA

CERCETAREA PENALĂ

    Articolul 99. Organele de cercetare penală

    Organele de cercetare penală sănt:

    1) poliţia;

[Pct.1 art.99 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    2) comandanţii unităţilor, formaţiunilor militare şi şefii instituţiilor  militare  - în cauzele privitoare la  orice  infracţiuni, săvărşite  de  militari în subordine, precum şi de  supuşii  serviciului militar în timpul concentrărilor; în cauzele privitoare la infracţiunile săvărşite  de  muncitorii  şi slujbaşii Forţelor Armate  ale  Republicii Moldova în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu sau la locul de dislocare a unităţii, formaţiunii, instituţiei;

[Pct.1 şi 2 art.99 modificate prin Ucazul din 01.12.83]

    3) organele Serviciului  de  Informaţii şi Securitate al  Republicii Moldova - în cauzele, date de lege în competenţa lor;

     [Pct.3 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999]

[Pct.3 art.99 modificat prin Legea din 01.04.92]

    4) şefii instituţiilor  de  corectare prin muncă, ai serviciilor  de izolare  pentru anchetă penală, ai preventoriilor de tratament şi  muncă şi  a preventoriilor de educaţie prin muncă - în cauzele referitoare  la infracţiunile contra modului  de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu, comise   de   lucrătorii  acestor  instituţii,  precum  şi  în   cauzele referitoare   la   infracţiunile   comise  în  locul  de   dispunere   a instituţiilor menţionate;

[Pct.4 art.99 în redacţia Ucazului din 20.02.85]

    5) organele pentru   supravegherea   de  stat  a  măsurilor   contra incendiilor  -  în  cauzele  privitoare la incendii  sau  la  încălcarea regulilor de siguranţă contra incendiilor;

    6) organele corpului   de  grăniceri  -  în  cauzele  privitoare  la violarea frontierei de stat.

    7) organele controlului vamal - în cauzele privitoare la contrabandă.

[Pct.7 introdus prin Legea din 14.04.94]

8) organele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi    Corupţiei - în cauzele date de lege în competenţa lor."

    [Art.99 Pct.8 introdus  prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707]

    Articolul 100. Îndatoririle organelor de cercetare penală

    Pe seama organelor de cercetare penală se pune luarea unor măsuri de investigaţie operativă, inclusiv folosirea imprimărilor video şi sonore, filmării, fotografierii în scopul descoperirii indicilor infracţiunii şi a  persoanelor  care au săvărşit-o, identificării datelor faptice,  care pot  fi  folosite în calitate de probe în cauza penală după  verificarea lor, în conformitate cu legislaţia de procedură penală.

    Organele de cercetare penală au de asemenea obligaţia de a lua toate măsurile  necesare pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii şi  pentru aplicarea,  în caz de necesitate, a măsurilor de protecţie de stat  faţă de  persoanele care acordă ajutor în procesul penal, dacă există pericol pentru viaţa, sănătatea sau averea lor.

     [Alin.2 art.100 completat prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98]

     [Alin.1 art.100 modificat prin Legea din 04.08.92]

    Articolul 101. Atribuţiile organelor de cercetare penală în cauzele  

                        pentru care ancheta preliminară este obligatoare

    Dacă există indicii  infracţiunii,  pentru care ancheta  preliminară este obligatoare, organul de cercetare penală porneşte procesul penal şi călăuzindu-se  de  dispoziţiile  prezentului Cod, efectuează  actele  de urmărire  ce  nu  pot fi amănate, în vederea descoperirii  şi  păstrării urmelor infracţiunii: cercetează cazul la faţa locului, face percheziţie domiciliară,   ridică   obiecte  sau  documente,  ascultă   convorbirile telefonice  şi  alte convorbiri, face percheziţie corporală,  reţine  şi interoghează persoanele bănuite, ascultă partea vătămată şi martorii lor în  caz  de  necesitate  -  ordonă expertiza şi  ia  măsuri  în  vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a averii.

    Organul de cercetare penală anunţă imediat pe procuror despre infracţiunea descoperită şi începerea cercetărilor. După ce a îndeplinit actele  de urmărire, ce nu pot fi amînate, organul de cercetare  penală, fără  să  aştepte  dispoziţiile procurorului  şi  expirarea  termenului, prevăzut  de  partea  întăia a articolului 103 din prezentul  Cod,  este obligat  să  înainteze  dosarul anchetatorului penal,  întocmind  despre aceasta o ordonanţă.

    După aceea organul   de  cercetare  penală  poate  efectua  acte  de urmărire  şi investigaţii numai dacă i-a dat însărcinare procurorul  sau anchetatorul penal.

    Dacă dosarul  a  fost înaintat procurorului, dar încă nu  s-a  putut descoperi  persoana, care a săvărşit infracţiunea, organul de  cercetare penală  este obligat să ee măsuri operative şi de investigaţie  necesare pentru   identificarea   infractorului,  comunicănd   procurorului   sau anchetatorului penal rezultatele.

     [Alin.1 art.101 modificat prin Legea din 04.08.92]

    Articolul 102. Activitatea organelor de cercetare penală în cauzele,

                        pentru care ancheta preliminară nu este obligatoare

    În cauzele, pentru  care  ancheta preliminară nu  este  obligatoare, organul  de  cercetare  penală porneşte procesul şi ia  toate  măsurile, prevăzute   de   legea  de  procedură  penală,  în  vederea   stabilirii împrejurărilor, ce urmează a fi dovedite în procesul penal.

    În cercetarea  cauzelor,  pentru  care ancheta preliminară  nu  este obligatoare,  organul  de  cercetare penală se conduce  de  dispoziţiile prevăzute  de  prezentul  Cod  în ce priveşte  ancheta  preliminară,  cu următoarele excepţii:

    1) partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii  lor sînt anunţaţi despre terminarea cercetării penale şi trimiterea  dosarului la procuror; aceste persoane, însă, nu au  dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului;

    2) prevederile  părţii a doua a articolului 38 din prezentul Cod  nu se extind asupra organului de cercetare penală.

    Dacă nu este  de  acord  cu dispoziţiile  procurorului,  organul  de cercetare penală are dreptul să se plăngă procurorului ierarhic superior fără a suspenda îndeplinirii acestor dispoziţii.

    Cercetarea penală  în  cauzele, pentru care ancheta  preliminară  nu este  obligatoare,  se  sfîrşeşte cu întocmirea  rechizitoriului  sau  a ordonanţei  de  încetare a procesului. Dacă există unul din  temeiurile, prevăzute  în  articolul  185 din prezentul Cod,  organul  de  cercetare penală   încetează  procesul  printr-o  ordonanţă  motivată  şi  trimite procurorului în decurs de douăzeci şi patru de ore o copie de pe această ordonanţă.

    Dacă există unul  din  temeiurile,  prevăzute de articolul  172  din prezentul  Cod,  organul  de cercetare penală are  dreptul  să  suspende procesul printr-o ordonanţă, trimiţănd în decurs de douăzeci şi patru de ore procurorului o copie de pe aceasta.

     [Art.102 modificat prin Legea din 01.04.92]

    Articolul 103. Termenul efectuării cercetării penale

    În cauzele, pentru   care  ancheta  preliminară  este   obligatoare, cercetarea  penală trebuie să fie terminată cel mult în zece zile de  la data pornirii procesului.

    În cauzele, pentru  care  ancheta preliminară nu  este  obligatoare, cercetarea  penală  trebuie să fie terminată cel mult în timp de o  lună din  ziua  pornirii procesului, incluzănd în acest termen şi  întocmirea rechizitoriului  sau  a  ordonanţei  de încetare  ori  de  suspendare  a procesului.

   Termenul efectuării  cercetării  penale, prevăzut de partea a doua  a acestui  articol,  poate fi prelungit de procurorul, care  supraveghează nemijlocit efectuarea cercetării penale, dar cel mult cu o lună.

    În cazuri excepţionale  termenul efectuării cercetării penale  poate fi prelungit potrivit cu prevederile articolului 116 din prezentul Cod.

    Articolul 104. Reţinerea persoanei bănuite de săvărşirea  unei        

                        infracţiuni

    Organul de cercetare penală, anchetatorul au dreptul să reţină persoana, bănuită de săvărşirea  unei infracţiuni, pentru care poate fi aplicată  o pedeapsă  privativă de libertate, numai în unul din următoarele cazuri:

   1) dacă această  persoană  a fost prinsă asupra faptului  sau  îndată după săvărşirea  infracţiunii;

    2) dacă martorii oculari, inclusiv partea vătămată, vor arăta direct că anume persoana dată a săvărşit infracţiunea;

    3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei bănuite, asupra sa sau la domiciliu vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii.

     [Alin.1 art.104 modificat prin Legea din 01.04.92]

    Dacă alte împrejurări  dau temei de a bănui că anume persoana dată a săvărşit infracţiunea, această persoană poate fi reţinută numai în cazul, cănd a încercat să fugă, sau nu are domiciliu stabil, sau nu i s-a putut constata identitatea.

    Termenul reţinerii nu poate depăşi douăzeci şi patru de ore.

Termenul reţinerii nu poate depăşi 72 de ore.

    [Art.104  al. 3 în redacţia L665/22.11.2001, MO155/20.12.2001 art. 1242]

    Despre fiecare caz de reţinere a unei persoane bănuite de săvărşirea  unei  infracţiuni, organul de cercetare penală, anchetatorul penal  sînt obligaţi  să întocmească un proces-verbal, în care să indice temeiurile, motivele,  ziua  şi  ora,  anul şi  luna,  locul  reţinerii,  lămuririle persoanei  reţinute. Procesul-verbal cu privire la reţinere este  semnat de  persoana  care l-a întocmit şi de persoana reţinută. În  decursul  a şase  ore de la întocmirea procesului-verbal persoana care l-a  întocmit prezintă  procurorului o comunicare scrisă privitoare la reţinere.  Dacă în decurs de douăzeci şi patru de ore şaptezeci  şi  două de ore de la întocmirea procesului-verbal de reţinere în instanţa de judecată nu a fost înaintat demers cu privire la emiterea mandatului de arestare, procurorul dă ordonanţă de eliberare a persoanei reţinute.

    [Art.78¹ al 1 modificat  prin L1070/23.05.2002, MO74/11.06.2002 art.604]

     [Alin.4 art.104 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    Motivele reţinerii   se  aduc  de  îndată  la  cunoştinţa  persoanei reţinute numai în prezenţa unui apărărtor, ales sau numit din oficiu.

     [Alin.5 art.104 modificat prin Legea nr.1419 din 17.12.97]

     [Alin.3,4,5 în redacţia Legii din 03.11.94]

    [ Art.104 al.6 în redacţia L1001/19.04.2002, MO71/06.06.2002 art. 571]

     În cazul reţinerii  minorului, persoana care efectuează  cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sînt obligaţi să comunice imediat aceasta  părinţilor minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc, precum şi conducerii instituţiei de învăţămănt unde învaţă minorul.

     [Alin.6 art.104 introdus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

     [Art.104/1 exclus prin Legea din 03.11.94]

     [Art.104/1 introdus prin Ucazul din 07.04.77]

     În cazul reţinerii minorului, persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal, procurorul sînt obligaţi să comunice imediat despre aceasta părinţilor sau altor rude ale minorului. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele minorului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară.

    Articolul 105. Citarea şi interogarea bănuitului

    Citarea şi interogarea   bănuitului   se  fac  în  conformitate   cu dispoziţiile,  prevăzute de articolele 128, 129 şi 132-134 din prezentul Cod, cu privire la interogarea învinuitului.

    Înainte de interogare bănuitului trebuie să i se spună,  ce infracţiune i se  impută,  făcăndu-se  menţiune  despre aceasta în procesul-verbal al interogatului.

   Dacă bănuitul a fost reţinut sau a fost arestat preventiv, i se va lua un interogatoriu, în cazul cănd acceptă interogarea, în prezenţa unui avocat.

    [Art.105 al. 3 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

CAPITOLUL AL UNSPREZECELEA

CONDIŢIILE GENERALE ALE ANCHETEI PRELIMINARE

    

      Articolul 106. Organele de anchetă preliminară

    Ancheta preliminară  în cauzele penale se efectuează de anchetatorii penali  ai  procuraturii, precum şi de anchetatorii penali ai  organelor afacerilor   interne,  anchetatorii  penali  ai  organelor   Serviciului  de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi anchetatorii penali ai organelor vamale.

    [Art.106 modificat prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707]

     [Art.106 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.1999]

     [Art.106 modificat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99]

     [Art.106 modificat prin Legea din 01.04.92]

     [Art.106 modificat prin Ucazul din 31.05.63]

    Articolul 107. Obligativitatea anchetei preliminare şi competenţa

    Ancheta preliminară  este obligatoare în toate cauzele, cu  excepţia infracţiunilor  prevăzute de articolul 105/1, partea întăi a articolului 107,  articolele  110, 111, 124, 131, partea întăi a articolului  160/2, articolele  160/3  166, 167, 170, 171, 176, părţile întăi, a doua  şi  a treia  ale articolului 182, articolul 200/2, partea a doua a articolului 201,  articolele  210-215, părţile întăi şi a doua ale articolului  218, partea  întăi  a  articolului 220, articolul 237/1 din Codul  penal,  cu privire  la  care ancheta preliminară se efectuează numai  în  cazurile, dacă o socoate necesară procurorul.

     [Alin.1 art.107 completat prin Legea nr.42-XIV din 04.06.98]

    Efectuarea anchetei  preliminare este obligatoare în toate pricinile cu  privire la infracţiunile săvărşite de minori, muţi, orbi, şi de alte persoane,  care  din  cauza  defectelor fizice sau  psihice  nu  pot  să exercite singure dreptul lor la apărare.

    În cauzele privitoare  la infracţiunile prevăzute de articolele  681, 71,  74,  74/1, 74/2, 77-79, 82, 88-94, 102-105, 105/2, 108- 108/2, 112, 114-116/1, părţile a doua şi a treia ale articolului 117, articolele 125 129, 131-144, 155-155/5, 164⁹, 172, 173, 184-189/3, 190-193, 195,200/4, 203/1,  203/2,  203/3, 203/4, 203/6, 204-206, 206/1, 206/2, 210/1,  217, 217/1, partea a doua a articolului 225/4, articolele 228, 229, 233-235/1 239-259,  punctele  4 şi 5 ale articolului 260, articolele  261-270  ale Codului  penal, ancheta preliminară se efectuează de către  anchetatorii penali   ai  organelor  procuraturii,  iar  în  cauzele  privitoare   la infracţiunile prevăzute de articolele 61-67/1, 69, 70, 72, 73, 73/1, 75, 76,  80, 81, punctele 1, 2 şi 3 ale articolului 260 din Codul penal - de asemenea  de  către  anchetatorii  penali ai  organelor  Serviciului  de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

         Efectuarea anchetei  preliminare este obligatoare în toate pricinile cu  privire la infracţiunile săvărşite de minori, muţi, orbi, şi de alte persoane,  care  din  cauza  defectelor fizice sau  psihice  nu  pot  să exercite singure dreptul lor la apărare.

    În cauzele privitoare  la infracţiunile prevăzute de articolele  68, 71,  74,  74/1, 74/2, 77-79, 82, 88-94, 102-105, 105/2, 108- 108/2, 112, 114-116/1, părţile a doua şi a treia ale articolului 117, articolele 125 129, 131-144, 155-155/5, 164⁹, 172, 173, 184-189/3, 190-193, 195,200/4, 203/1,  203/2,  203/3, 203/4, 203/6, 204-206, 206/1, 206/2, 210/1,  217, 217/1, partea a doua a articolului 225/4, articolele 228, 229, 233-235/1 239-259,  punctele  4 şi 5 ale articolului 260, articolele  261-270  ale Codului  penal, ancheta preliminară se efectuează de către  anchetatorii penali   ai  organelor  procuraturii,  iar  în  cauzele  privitoare   la infracţiunile prevăzute de articolele 61-67/1, 69, 70, 72, 73, 73/1, 75, 76,  80, 81, punctele 1, 2 şi 3 ale articolului 260 din Codul penal - de asemenea  de  către  anchetatorii  penali ai  organelor  Serviciului  de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

[Art.107 al.3 modificat prin L1326/29.09.02, MO137/10.10.02 art.1056]

    [Art.107 al.3  modificat prin L708/06.12.2001, MO158/27.12.2001 art. 1268]

     [Alin.3 art.107 modificat prin Legea nr.754-XIV din 23.12.99]

     [Alin.3 art.107 modificat prin Legea nr.56-XIV din 10.06.98]

     [Alin.3 art.107 completat prin Legea nr.42-XIV din 04.06.98]

     [Alin.3 modificat prin Legea nr.1375-XIII din 19.11.97]

  În cauzele privind infracţiunile prevăzute la art.155⁶, 158, 159, 164¹-164⁸ din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează de către anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, iar în cauzele privind infracţiunile prevăzute la  art.75, 84, 155¹-155⁷, 184-189³, 209 din Codul penal - de asemenea,  de către anchetatorii penali ai organelor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în cazul pornirii procesului penal de către aceste organe.

    [Art.107 al.4 inclus prin L1146/20.06.2002, MO96/05.07.2002 art707 al 4-7 devin 58]

    În cauzele referitoare la infracţiunile, prevăzute de articolele 75, 83, 84,  95-99,  partea a doua a articolului 101, articolul 106,  părţile  a doua - a patra ale articolului 107, articolele 107/1, 112/2, 112/3, 113, 113/1, 113²,119-122/2, 125, 126, 126/1, 126/2, 127, 128, 130, 158 155/6, 158, 159 partea  a  doua  a  articolului 160/2,  articolele  161/2,  161/3,  164, 164/1-164/7,   168,  169,  174,  partea  a  doua  a  articolului  174/1, articolele  174/2,  175, 176¹-176⁷,  177, 177/2, 178-179/1, 179/3, 180,  părţile  a patra,  a cincea, a şasea ale articolului 182, articolele 182/1,  189/1, 189/2,   articolul  199  alineatul  1,  articolele  200,  200/1,  200/3, 207-209/1,  partea  a treia a articolului 218, articolul 219,  partea  a doua  a articolului 220, 220¹, articolele 222-225/7, 226-227/2, 230-232,  236, 237  din  Codul  penal  în toate cauzele  referitoare  la  infracţiunile săvărşite  de  minori, cu excepţia infracţiunilor indicate în  alineatul trei  al  prezentului articol, ancheta penală o efectuează  de  asemenea anchetatorii penali ai organelor afacerilor interne.

    [Art.107 al.5 modificat prin L1319/26.07.2002, MO115/08.08.02 art.937 ]

    [Art.107 al. 4 modificat prin L830/07.02.2002, MO46/28.03.2002 art.304]

    [Art.107 a.4  completat prin L754/21.12.2001, MO21/05.02.2002, art.90]

     [Art.107 a.4  modificat prin L450/30.07.2001, MO97/17.08.2001, art.803]

     [Alin.4 art.107 modificat prin Legea nr.254-XIV din 24.12.98]

     [Alin.4 art.107 modificat prin Legea nr.1326-XIII din 25.09.97]

     [Alin.4 art.107 completat prin Legea nr.1146-XIII din 09.04.97]

     [Alin.4 art.107 completat prin Legea nr.1144-XIII din 09.04.97]

       În cauzele referitoare  la infracţiunile prevăzute de articolele 75, 85,  123, 164⁸ , 123/1 din Codul penal, ancheta preliminară se  efectuează  de organul care a pornit procesul penal.

    [Art.107 al.5  modificat prin L609/02.11.2001, MO150/11.12.2001, art.1189]

     [Alin.5 art.107 modificat prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99]

     [Alin.5 art.107 completat prin Legea nr.472-XIV din 25.06.99]

  În cauzele privind infracţiunile prevăzute la art.75 şi 164⁸ din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează şi de către anchetatorii penali ai Departamentului Vamal, iar în cauzele prevăzute la art.85, 123, 123¹ din Codul penal, ancheta preliminară se efectuează de organul care a pornit procesul penal.

    În cauzele privitoare  la infracţiunile prevăzute de articolele  86, 87,  194,  196-199/1,  202, 203 din Codul penal ancheta  preliminară  se efectuează  de  organul, în competenţa căruia se află  infracţiunea,  în legătură cu care a fost pornit procesul.

     [Alin.6 art.107 modificat prin Legea nr.240-XIV din 23.12.98]

     [Alin.6 art.107 modificat prin Legea nr.1326-XIII din 25.09.97]

    În  cazul în care în procesul anchetei se stabilesc indicii unei noi infracţiuni,  precum  şi  în cazul conexării mai multor  cauze  a  căror anchetare ţine de competenţa diferitelor organe, ancheta va fi efectuată de  organul  care  primul  a pornit procesul  penal  fie,  la  indicaţia procurorului,  de  organul competent să ancheteze infracţiunea  cea  mai gravă.

[Art.107 modificat prin Legea nr.827 din 03.05.96]

[Art.107 modificat prin Legea nr.826 din 03.05.96]

[Art.107 modificat prin Legea nr.778 din 13.03.96]

[Art.107 modificat prin Legea nr.724 din 06.02.96]

[Art.107 modificat prin Legea nr.695 din 19.12.95]

[Art.107 modificat prin Legea nr.500 din 15.06.95]

[Art.107 modificat prin Legea nr.480 din 06.06.95]

[Art.107 modificat prin Legea nr.316 din 09.12.94]

[Art.107 modificat prin Legea nr.192 din 20.07.94]

[Art.107 modificat prin Legea nr.51 din 14.04.94]

[Art.107 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

[Art.107 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

[Art.107 modificat prin Legea nr.1295 din 23.02.93]

[Art.107 modificat prin Legea nr.990 din 01.04.92]

[Art.107 modificat prin Legea nr.634 din 10.06.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.502 din 15.02.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.500 din 15.02.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.499 din 15.02.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.496 din 15.02.91]

[Art.107 modificat prin Legea nr.77 din 05.06.90]

[Art.107 modificat prin Legea nr.76 din 05.06.90]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 21.06.89]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 12.04.89]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 09.06.88]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 03.11.87]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 29.10.87]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 28.10.87]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 27.07.87]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 17.06.86]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 29.11.85]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 05.09.85]

[Art.107 modificat prin Ucazul din 20.02.85]

        Procurorul General, în caz de necesitate şi în interesul anchetei, poate dispune prin ordonanţă efectuarea anchetei preliminare de către anchetatorii penali ai oricărui organ, indiferent de competenţă.

    [Art.107 al.9  introdus prin L1561/19.12.02, MO178/27.12.02 art.1358]

    Articolul 108. Participarea obştimii la descoperirea infracţiunilor

    Organele de urmărire  penală  sînt  obligate să folosească  pe  larg ajutorul obştimii atăt pentru descoperirea infracţiunilor, cît şi pentru scoaterea  la  iveală  şi  lichidarea cauzelor  şi  condiţiilor,  ce  au contribuit la săvărşirea  lor, precum şi pentru găsirea persoanelor, care au săvărşit infracţiunea.

    Articolul 109. Începerea anchetei preliminare

    Ancheta preliminară se efectuează numai după pornirea procesului penal şi în modul, stabilit de prezentul Cod.

    Anchetatorul  penal  este  obligat  să  înceapă  imediat  efectuarea anchetei  penale  în  procesul, care a fost pornit de el  sau  i-a  fost trimis. Dacă procesul penal a fost pornit de către anchetatorul penal şi tot  el  reţine dosarul pentru a face ancheta, se întocmeşte  o  singură ordonanţă de pornire a procesului penal şi de reţinere a dosarului. Dacă anchetatorul penal va efectua ancheta într-un proces, pornit de procuror el întocmeşte o ordonanţă aparte de reţinere a dosarului.

    Anchetatorul penal trimite procurorului copiile acestor hotărări cel mult în termen de douăzeci şi patru de ore.

     [Alin.2 art.109 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 110. Efectuarea anchetei penale de mai mulţi anchetatori

    Dacă o cauză   este  complicată  sau  de  mari  proporţii,   ancheta preliminară poate fi încredinţată cătorva anchetatori. Despre aceasta se face  menţiune în ordonanţa de pornire a procesului sau se întocmeşte  o ordonanţă  aparte.  Unul  dintre anchetatori reţine dosarul  şi  conduce acţiunile celorlalţi anchetatori. În acest caz bănuitului, învinuitului, părţii  vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile li  se aduc la cunoştinţă numele tuturor anchetatorilor penali, şi totodată, li se lămureşte, că au dreptul să recuze pe oricare din ei.

    Articolul 111. Locul de efectuare a anchetei preliminare

    Ancheta preliminară  se  efectuează  în  localitatea,  unde  a  fost săvărşită infracţiunea. Pentru ca cercetările să se facă cît mai repede, mai obiectiv şi mai deplin, ele pot fi efectuate şi de organele locului, unde  s-a  descoperit infracţiunea, şi de cele ale locului unde se  află bănuitul, inculpatul sau majoritatea martorilor.

     [Alin.1 art.111 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]

    Constatănd, că  cauza dată nu intră în competenţa lui,  anchetatorul penal  este obligat să efectueze toate actele de urmărire, ce nu pot  fi amănate,  şi  apoi să înainteze dosarul procurorului, pentru  ca  acesta să-l trimită anchetatorului competent.

    Dacă locul săvărşirii infracţiunii nu este cunoscut, ancheta preliminară se efectuează de anchetatorul, în a cărui rază de activitate s-a descoperit infracţiunea domiciliază învinuitul.

    Procurorul general şi locţiitorul lui pot dispune trecerea cauzei de la un anchetator penal la altul, dacă socot că aceasta este necesar.

    Procurorul de sector sau municipal poate dispune trecerea cauzei  de la un anchetator penal la altul în limitele teritoriului deservit de el.

     [Alin.5 art.111 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]

     [Art.111 modificat prin Legea din 03.11.94]

    

    Articolul 112. Inadmisibilitatea conflictelor de competenţă între

                        anchetatorii penali

    Nu se admit conflicte   de  competenţă  între  anchetatorii  penali.

    Conflictul de  competenţă  între anchetatorii penali se  rezolvă  de procurorul raionului, unde s-a început ancheta.

    Conflictul de  competenţă între anchetatorii diferitelor raioane  se rezolvă de Procurorul general sau locţiitorul lui.

     [Alin.3 art.112 modificat prin Legea din 03.11.94]

     [Alin.4 art.112 exclus prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 113. Conexarea şi disjungerea pricinilor penale

    Cănd mai multe  persoane  sînt  învinuite  a  fi  coparticipate  la săvărşirea   unei sau mai multor infracţiuni sau o singură persoană  este învinuită   de  săvărşirea   mai  multor  infracţiuni,  dosarele  pot  fi conectate într-un singur dosar de către organele de anchetă preliminară, precum şi de către instanţa de judecată, în cazul în care acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă, iar la cererea procurorului - şi în celelalte cazuri, pentru a îndeplini prevederile art.221 din prezentul Cod.

    [Art.113 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Disjungerea unei  cauze  privitoare la persoane - coparticipante  la săvărşirea  unei infracţiuni sau mai multor infracţiuni - se admite, cănd împrejurările  cauzei  o  cer şi această disjungere nu se  va  răsfrănge negativ  asupra desfăşurării depline şi obiective a anchetei preliminare şi dezbaterilor judiciare.

    Dacă la săvărşirea   infracţiunii  a participat împreună cu  persoana vărstnică şi un minor, cauza privitoare la acesta trebuie să se disjungă pe cît se poate, formănd un dosar separat.

    Dacă Procurorul  General şi locţiitorul lui au confirmat că  probele adunate  în privinţa unei persoane concrete referitor la episoade aparte ale  cauzei sînt suficiente pentru întocmirea unei încheieri de acuzare, ei  sînt  în  drept  să dea indicaţie scrisă  privitoare  la  terminarea cercetării  şi  trimiterea  dosarului în judecată  referitor  la  aceste episoade. În acest caz instanţa de judecată examinează cauza în limitele acuzării  formulate. Examinarea altor episoade ale cauzei se  efectuează în conformitate cu prezentul Cod.

     [Art.113 completat prin Legea din 03.11.94]

Articolul 114. Diferite însărcinări

    Dacă este necesar  a  se  efectua diferite acte de  urmărire  penală într-o  altă  localitate,  anchetatorul  penal are dreptul  să  le  facă personal sau să însărcineze în acest scop pe anchetatorul sau organul de cercetare  penală  corespunzător,  care este  obligat  să  îndeplinească însărcinarea  cu  privire  la efectuarea unor acte  de  urmărire  penală într-un termen de cel mult zece zile.

     [Art.114 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]

     [Art.114 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    

    Articolul 115. Procesul-verbal privind un act  de urmărire

    Procesul-verbal  privind un act de urmărire se întocmeşte în  timpul efectuării  acestui  act  sau  imediat  după  terminarea  lui  de  către anchetatorul   penal.  Acest  proces-verbal  cuprinde:  locul  şi   data efectuării actului de urmărire penală; data începerii şi terminării lui; funcţia  şi  numele de familie ale persoanei, care a întocmit  procesul-verbal;  numele  de familie, prenumele şi numele după tată  ale  tuturor persoanelor, care au participat la efectuarea actului de urmărire penală iar  dacă  e  necesar, şi adresele lor; descriera  actului  de  urmărire penală  şi împrejurările esenţiale pentru cauză, descoperite cu prilejul efectuării  lui.  Dacă  la  efectuarea actului  de  urmărire  se  aplică fotografierea,  filmarea,  înregistrarea  sonoră,  înregistrarea  video, ascultarea  convorbirilor  telefonice şi altor convorbiri, sau  au  fost făcute  mulaje şi tipare de urme, în procesul-verbal urmează să fie,  de asemenea, indicate şi mijloacele tehnice, aplicate la efectuarea actului respectiv  de urmărire condiţiile şi modul de folosire a lor, obiectele, la  care  au  fost  aplicate  aceste  mijloace,  precum  şi  rezultatele obţinute. În procesul-verbal se menţionează, de asemenea, că înainte de a se aplica mijloacele tehnice s-a comunicat despre aceasta persoanelor, care  participă  la efectuarea actului de urmărire.  Procesul-verbal  se citeşte  tuturor  persoanelor, care au participat la actul de  urmărire, explicăndu-li-se,  totodată,  că  au dreptul de a face  observaţii,  iar acestea urmează să fie consemnate în procesul-verbal.

    Procesul-verbal se semnează de anchetatorul  penal, persoana interogată sau audiată, interpret, specialist, martorii  asistenţi  şi celelalte  persoane,  care participă la efectuarea actului de urmărire penală.

    La procesul-verbal se anexează clişeele şi fotografiile, peliculele, casetele   video,   diapozitivele,  fonogramele,  planurile,   schemele, mulajele  şi  tiparele  de  urme, executate  la  efectuarea  actelor  de urmărire.

     [Art.115 modificat prin Legea din 03.11.94]

     [Art.115 modificat prin Legea din 04.08.92]

     [Art.115 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 115/1. Aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării    

                           video la interogatoriu

    În baza hotărării  anchetatorului penal la interogarea învinuitului, bănuitului,  martorului sau părţii vătămate pot fi aplicate înregistrări sonore  şi  înregistrări  video. Înregistrarea sonoră  şi  înregistrarea video pot fi aplicate, de asemenea, la cererea învinuitului, bănuitului, martorului sau a părţii vătămate.

    Anchetatorul  penal  ia  hotărărea privind înregistrarea  sonoră  şi înregistrarea  video  şi  comunică persoanei  interogate  faptul  acesta înainte de interogatoriu.

    Înregistrarea  sonoră  şi  înregistrarea video trebuie  să  reflecte datele  menţionate  în  articolul 115 alineatul doi din  prezentul  Cod, precum   şi  întreaga  desfăşurare  a  interogatoriului.  Nu  se  admite înregistrarea   sonoră   sau  înregistrarea  video  a  unei  părţi   din interogatoriu,  precum şi repetarea specială pentru înregistrarea sonoră sau  înregistrare  video  a  declaraţiilor făcute  în  cadrul  aceluiaşi interogatoriu.

    După terminarea interogatoriului înregistrarea sonoră şi înregistrarea video se reproduc în întregime în faţa   persoanei interogate.  Completările  la înregistrarea sonoră şi  la  înregistrarea video  a  declaraţiilor  făcute de persoana interogată  de  asemenea  pe fonogramă  şi  pe  casetă video. Înregistrarea sonoră  şi  înregistrarea video  se  încheie  cu declaraţia persoanei  interogate,  care  confirmă justeţea lor.

    Declaraţiile   obţinute  în  timpul  interogatoriului  cu  aplicarea înregistrării    sonore   şi   înregistrării   video   se   înscriu   în procesul-verbal  al  interogatoriului  în  conformitate  cu  prevederile prezentului  Cod. Procesul-verbal al interogatoriului trebuie să conţină de  asemenea: menţiunea privitoare la aplicarea înregistrării sonore  şi înregistrării  video  şi  informarea  asupra acestui  fapt  a  persoanei interogate;   date  cu  privire  la  mijloacele  tehnice  şi  condiţiile înregistrării   sonore  şi  înregistrării  video;  declaraţia  persoanei interogate  privind  aplicarea  înregistrării  sonore  şi  înregistrării video;   menţiunea   privind   reproducerea  înregistrării   sonore   şi înregistrării  video în faţa persoanei interogate; certificarea justeţei procesului-verbal,  a  înregistrării  sonore şi înregistrării  video  de către  persoana  interogată şi anchetatorul penal. Fonograma  şi  caseta video se păstrează în dosar şi, după terminarea anchetei preliminare, se sigilează.

    În caz de reproducere  a înregistrării sonore şi înregistrării video a  declaraţiilor  la efectuarea unui alt act de  urmărire,  anchetatorul penal  este obligat să facă despre aceasta o menţiune în procesul-verbal al actului de urmărire respectiv.

     [Art.115/1 în redacţia Legii din 03.11.94]

     [Art.115/1 introdus prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 116. Termenele anchetei preliminare

    Ancheta preliminară  în pricinile penale trebuie să fie terminată în cel  mult  două  luni. Acest termen cuprinde timpul  din  ziua  pornirii procesului şi pănă în momentul cănd dosarul a fost înaintat procurorului împreună  cu  concluziile de învinuire sau cu ordonanţa de  trimitere  a cauzei  la  instanţa de judecată, care urmează să  examineze  chestiunea aplicării  de  măsuri de constrăngere cu caracter medical, sau  pănă  la încetarea ori suspendarea procesului penal.

    Termenul anchetei   preliminare,   stabilit  la  alineatul  unu   al prezentului  articol,  poate  fi  prelungit  pănă la  6  luni  de  către procurorul de sector şi asimilaţii acestuia ori adjuncţii lor, pănă la 9 luni  - de către procurorul judeţean sau adjunctul acestuia, iar pe  mai mult timp - de către Procurorul General sau adjuncţii acestuia.

     [Alin.2 art.116 în redacţia Legii nr.766-XIV din 24.12.99]

     [Alin.2 art.116 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]

    În caz dacă se  redeschide un proces suspendat sau plasat,  termenul anchetei  se  stabileşte de procurorul care o supraveghează şi el nu  va depăşi o lună din momentul primirii dosarului pentru anchetă.

     [Alin.3 art.116 completat prin Legea nr.766-XIV din 24.12.99]

    După aceea prelungirea  termenului  se face  potrivit  dispoziţiilor generale.

    Dacă este nevoie   de   a   prelungi   termenul   anchetei   penale, anchetatorul  penal  întocmeşte o ordonanţă în acest sens şi o  prezintă procurorului   respectiv   înainte  de  expirarea  termenului   anchetei preliminare.

    Timpul în care  învinuitul şi apărătorul acestuia iau cunoştinţă  de materialele  dosarului penal nu se ia în calcul la stabilirea termenului anchetei penale.

     [Art.116 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.116 modificat prin Legea din 03.11.94]

     [Art.116 modificat prin Legea din 14.04.94]

     [Art.116 modificat prin Legea din 01.04.92]

    

    Articolul 116/1. Participarea specialistului

    În cazurile,  prevăzute  de  prezentul Cod, anchetatorul  penal  are dreptul  să  citeze  pentru  participare  la  actul  de  anchetă  pe  un specialist,  care nu este cointeresat în rezultatele procesului. Cererea anchetatorului   penal   cu  privire  la  citarea  specialistului   este obligatoare   pentru   conducătorul  întreprinderii,   instituţiei   sau organizaţiei, în care lucrează specialistul.

    Înainte de a   începe  efectuarea  actului  de  urmărire,  la  care participă  specialistul,  anchetatorul penal stabileşte  identitatea  şi competenţa  specialistului,  precum  şi în ce raporturi se  află  el  cu învinuitul   şi   cu   partea  vătămată,  anchetatorul   penal   explică specialistului  drepturile  şi  îndatoririle  lui  şi-l  previne  despre răspunderea  pentru refuzul sau înlăturarea de a îndeplini  îndatoririle sale,  ceea ce se menţionează în procesul-verbal al actului de  urmărire respectiv şi se certifică prin semnătura specialistului.

    Specialistul este obligat: să se prezinte la citare; să participe la efectuarea   actului   de  urmărire,  folosind  cunoştinţele   sale   de specialitate  şi deprinderile pentru a-l ajuta pe anchetatorul penal  la descoperirea,  păstrarea  şi  excluderea  probelor;  să  atragă  atenţia anchetatorului  penal  asupra  împrejurărilor, legate  de  descoperirea, păstrarea şi excluderea probelor; să dea explicaţii cu privire la actele ce le efectuează.

    Specialistul  are  dreptul să facă declaraţii, care urmează  să  fie consemnate   în  procesul-verbal,  legate  de  descoperirea,  asigurarea păstrării şi excluderea probelor.

    Pentru refuzul de a-şi îndeplini îndatoririle sau pentru eschivarea de la acestea, specialistului i se poate aplica o amendă judiciară conform art.228¹ din prezentul Cod.

    [Art.116¹ al. 5 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Specialistul  nu  poate  lua parte la procesul  penal,  dacă  există vre-unul  din  motivele, prevăzute de articolul 163 din  prezentul  Cod. Participarea mai înainte la proces a persoanei în calitate de specialist nu poate servi ca motiv pentru recuzarea lui.

    Chestiunea cu  privire  la  recuzarea specialistului se  rezolvă  în modul, prevăzut de articolul 119 din prezentul Cod.

     [Art.116/1 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

     [Art.116/1 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.116/1 introdus prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 117. Participarea martorilor asistenţi

    Cănd se efectuează  o  cercetare  la  faţa  locului,  o  percheziţie domiciliară,  ridicare de obiecte sau documente, percheziţie  corporală, sechestrare   de  bunuri,  prezentare  de  persoane  sau  obiecte   spre recunoaştere, precum şi în alte cazuri, prevăzute de prezentul Cod, este obligatoare  prezenţa a cel puţin doi martori asistenţi. Poate fi martor asistent orice persoană, care nu este interesată în cauză.

    Martorul asistent   trebuie   să   ateste  faptul,   conţinutul   şi rezultatele  actelor,  la  care  a  asistat.  El  are  dreptul  să  facă observaţii  în  legătură  cu actele efectuate.  Observaţiile  martorului asistent  trebuie  să  fie consemnate în procesul-verbal al  actului  de urmărire penală corespunzător.

    Înainte de a începe  efectuarea  actului de urmărire penală  la  care urmează  să  participe  martorii asistenţi, anchetatorul  penal  explică acestora drepturile şi îndatoririle lor.

    Dacă o persoană  se  sustrage  de la  îndeplinirea  obligaţiilor  de martor  asistent,  instanţa  de judecată poate să-i aplice  o  sancţiune bănească  în mărime de pănă la trei salarii minime în modul prevăzut  în articolul  294 din prezentul Cod. Sancţiunea bănească se aplică în  baza ordonanţei persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal sau a procurorului.

     [Alin.4 art.117 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 118. Interpretul

    Interpret este  persoana,  care, cunoscănd limbile  necesare  pentru traducere,  este desemnată în acest scop de organul de cercetare penală, anchetatorul  penal,  procuror  sau instanţa de  judecată  în  cazurile, prevăzute de articolul 11 din prezentul Cod.

    Interpretul este  obligat  să  se  prezinte la chemare  şi  să  facă traducerea completă şi exactă a ceea ce i s-a încredinţat.

    În caz că a tradus intenţionat greşit, interpretul poartă răspundere în  conformitate  cu  articolul  196 din Codul penal,  iar  dacă  nu  se prezintă  la  chemare sau se sustrage de la  îndeplinirea  îndatoririlor sale, el poartă răspundere potrivit cu articolul 197 din Codul penal.

    Prevederile acestui  articol  se aplică şi persoanei, care  înţelege semnele  celor  muţi  sau surzi şi care a fost chemată să  participe  la proces.

    Articolul 119. Recuzarea interpretului

    Interpretul nu  poate  să participe la proces, dacă există  vre-unul din  motivele, prevăzute de articolul 22 din prezentul Cod, precum şi în cazul, cănd se va constata incompetenţa lui.

    Interpretul poate fi recuzat de către învinuit, reprezentantul legal şi apărătorul lui, de către bănuit, procuror, acuzatorul obştesc, precum şi de către partea vătămată şi de către reprezentantul ei, partea civilă partea   civilmente  responsabilă  sau  reprezentanţii  lor.  Nu   poate constitui motiv de recuzare faptul că acelaşi interpret a mai luat parte la proces.

    Chestiunea recuzării  interpretului se rezolvă în cursul  cercetării penale   sau   anchetei  preliminare  corespunzător  de  persoana   care efectuează  cercetarea, anchetatorul penal sau procuror, iar la instanţa de judecată de judecătorul sau - de completul, care judecă procesul.

     [Art.119 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.119 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.119 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 120. Acţiunea civilă în procesul penal

    Acţiunea civilă  poate fi intentată din momentul pornirii procesului penal  pănă  la încetarea anchetei judecătoreşti. Dacă acţiunea  civilă, intentată  la  instanţa  civilă,  a fost respinsă,  reclamantul  nu  are dreptul  de  a intenta a doua oară aceeaşi acţiune în cadrul  procesului penal.

    Procurorul intentează  sau  susţine  acţiunea  civilă  intentată  de partea  vătămată,  dacă aceasta o cere apărarea intereselor de stat  sau obşteşti ori a drepturilor cetăţenilor.

    Acţiunea civilă  în procesele penale este scutită de taxele de stat.

    Proba acţiunii civile, intentate în cadrul procesului penal, se face potrivit cu dispoziţiile prevăzute de prezentul Cod.

    Persoana, care  n-a  intentat acţiunea civilă în  cadrul  procesului penal, precum şi persoana, a cărei acţiune civilă a rămas nesoluţionată, au dreptul de a intenta o asemenea acţiune unui proces civil.

[Partea 2 art.120 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 121. Asigurarea acţiunii civile, a eventualei confiscări a averii

      

    Anchetatorul  penal,  dacă constată din dosar că  prin  infracţiunea comisă  victimei i s-au adus prejudicii materiale, este dator să explice acesteia  sau reprezentantului ei dreptul de a intenta o acţiune civilă, menţionănd  lucrul acesta într-un proces-verbal sau într-o notificare în scris.

    Dacă victima  a  intentat o acţiune civilă, anchetatorul penal  este dator  să redacteze o decizie despre recunoaşterea victimei drept  parte civilă  sau  despre  refuzul  de a o recunoaşte ca o  astfel  de  parte. Decizia este comunicată persoanei care a intentat acţiunea. Totodată anchetatorul penal este obligat să ia măsuri de asigurare a acţiunii civile.

    La cercetarea dosarului, în cazul descoperirii bunurilor bănuitului sau învinuitului destinate sau folosite pentru săvărşirea  infracţiunii sau dobăndite ca urmare a săvărşirii infracţiunii, precum şi a veniturilor obţinute prin folosirea bunurilor şi valorilor dobăndite pe cale criminală, anchetatorul penal este dator să ia măsuri de contracarare a dosirii acestor bunuri pentru asigurarea unei eventuale confiscări a averii dacă este comisă o infracţiune ce poate atrage după sine aplicarea unei sancţiuni sub forma confiscării averii.

    Modul de asigurare  a  acţiunii  civile, a eventualei  confiscări  a averii  este stabilit de articolele 155 şi 156 din prezentul Cod.

     [Art.121 în redacţia Ucazului din 29.03.90]

    [Art.121 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 122. Inadmisibilitatea destăinuirii materialelor anchetei

                         preliminare

    Materialele anchetei  preliminare nu se pot da publicităţii decăt cu autorizaţia anchetatorului penal sau procurorului şi numai în măsura, în care ei socot, că aceasta este posibil.

    În cazurile necesare  anchetatorul  penal previne pe martor,  partea vătămată,   partea   civilă,  partea  civilmente  responsabilă  sau   pe reprezentanţii  lor,  pe  apărător, pe  expert,  specialist,  interpret, martorii  asistenţi  şi  celelalte persoane care  asistă  la  efectuarea actelor de urmărire, că nu au voie să destăinuiască materialele anchetei preliminare  fără  autorizaţia lui. Aceste persoane vor da o  declaraţie scrisă  în  sensul  că au fost prevenite despre răspunderea  pe  care  o poartă conform articolului 198 din Codul penal.

    Destăinuirea  materialelor anchetei preliminare de către anchetator, procuror sau de către persoana abilitată cu controlul asupra activităţii lor  în  perioada desfăşurării ei, dacă această acţiune a  cauzat  daune morale  sau  materiale martorului, părţii vătămate sau  reprezentanţilor acestora,  precum  şi  dacă  l-au făcut pe vinovat să  se  eschiveze  de răspundere, se pedepseşte conform articolului 198 din Codul penal.

     [Alin.3 art.122 introdus prin Legea nr.1044-XIII din 17.12.96]

     [Partea 2 art.122 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 123. Obligativitatea admiterii cererilor, care prezintă

                        interes pentru cauză

    Anchetatorul  penal  nu are dreptul să respingă cererea  bănuitului, învinuitului sau apărătorului acestuia, precum şi a părţii vătămate şi a reprezentantului ei, părţii civile, părţii civilmente responsabilă sau a reprezentanţilor  lor de a se asculta martori, a se efectua o  expertiză şi   alte  acte  de  urmărire  în  vederea  străngerii  probelor,   dacă împrejurările,  a  căror constatare o cer, ar putea prezenta  importanţă pentru  cauză. Împrejurări ce prezintă importanţă pentru cauză sînt cele arătate  în  articolele  14 şi 52-54 din prezentul Cod, precum  şi  alte împrejurări,  a  căror constatare ar putea să contribuie  la  cercetarea dreaptă a cauzei.

    Rezultatele examinării   cererii  se  comunică  persoanei,  care   a făcut-o.  Dacă cererea este respinsă în totul sau în parte, anchetatorul penal  este  obligat să întocmească o ordonanţă cu  indicarea  motivelor respingerii.

     [Partea 1 art.123 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 124. Adeverirea refuzului sau neputinţei de a semna

                        procesul-verbal privind un act de urmărire

    Dacă învinuitul,  bănuitul,  martorul  sau altă persoană  refuză  să semneze  procesul-verbal  al  actului de urmărire, se face  menţiune  în procesul-verbal,  care  va  fi  semnată  pentru  conformitate  de  către persoana ce a efectuat actul.

    Celui ce a refuzat  să  semneze procesul-verbal trebuie să i se  dea posibilitatea  să explice cauzele refuzului, iar lămuririle lui  trebuie consemnate în procesul-verbal.

    Dacă învinuitul,  bănuitul,  martorul sau partea vătămată  nu  poate semna  procesul-verbal  de  interogare sau audiere  din  cauza  vre-unui defect  fizic,  anchetatorul penal cheamă o persoană străină,  care,  cu consimţămăntul   persoanei   ascultate,   certifică  cu   semnătura   sa exactitatea înscrierii declaraţiilor ei. Procesul-verbal va fi semnat şi de anchetatorul penal.

    Dacă o persoană   din   cauza  defectelor  fizice  nu  poate   semna procesul-verbal  al  vre-unui act de urmărire, se face  menţiune  despre aceasta   în  procesul-verbal,  semnată  pentru  conformitate  de  către anchetatorul penal şi martorii asistenţi.

    Articolul 125. Măsurile în vederea lichidării cauzelor şi a condiţiilor,

      care au contribuit la săvărşirea  infracţiunii

    Dacă ancheta penală a constat existenţa unor cauze şi condiţii, care au  contribuit  la  săvărşirea  infracţiunii,  anchetatorul  penal  este obligat să ea măsurile, prevăzute de articolul 54/1 din prezentul Cod.

     [Art.125 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

CAPITOLUL AL DOISPEZECELEA

PUNEREA ÎN VEDERE A ÎNVINUIRII ŞI INTEROGAREA

ÎNVINUITULUI

    Articolul 126. Punerea sub învinuire

    Cănd există dovezi,  că  infracţiunea a fost săvărşită de o  anumită persoană,  anchetatorul  penal dă o ordonanţă de punere sub învinuire  a acestei persoane.

    Articolul 127. Ordonanţa de punere sub învinuire

    Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă; data şi locul întocmirii  ei;  de cine a fost întocmită ordonanţa; numele de  familie, prenumele,  numele  după tată şi vărsta învinuitului;  infracţiunea,  de săvărşirea   căreia este învinuită persoana dată, arătăndu-se data, locul şi  alte  împrejurări, legate de săvărşirea  infracţiunii, în  măsura  în care  au fost stabilite prin materialele din dosar; textul legii penale, care prevede răspunderea pentru această infracţiune.

    Dacă învinuitului  i  se impută mai multe infracţiuni, prevăzute  de diferite articole ale legii penale, în ordonanţa de punere sub învinuire trebuie  să se arate ce fapte concrete se impută învinuitului la fiecare din articolele legii penale.

    Articolul 128. Citarea învinuitului

    Învinuitul, care  se află în libertate, este chemat la  anchetatorul penal   printr-o   citaţie.  Citaţia  se  înmănează  învinuitului,   iar adeverinţa   cu   indicarea   datei  primirii   citatei   se   restituie anchetatorului   penal.   Citaţia   poate  fi  transmisă   şi   printr-o telefonogramă sau telegramă.

    În citaţie să  se  arate:  cine  anume este chemat  în  calitate  de învinuit,  unde  şi  la cine, ziua şi ora cănd trebuie să  se  prezinte, urmările neprezentării.

    În caz de lipsă  temporară  a  învinuitului,  citaţia  se  înmănează, contra  adeverinţă de primire, cuiva din membrii adulţi ai familiei,  ce locuiesc împreună cu el, ca să o transmită; dacă aceasta nu este posibil citaţia  se   înmănează  organizaţiei  de  exploatare  a   locuinţelor, administraţiei  întreprinderii  sau instanţei, unde lucrează  învinuitul sau organului executiv al autoadministrării locale.

    Citarea în calitate  de  învinuit a unei persoane, care  a  împlinit şaisprezece  ani,  se  face, de regulă, prin părinţii ei sau  prin  alţi reprezentanţi legali.

    Învinuitul, care  se  află sub arest, se citează  prin  administraţia locului de deţinere.

     [Alin.3 art.128 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 129. Obligativitatea prezentării învinuitului

    Învinuitul citat  de anchetatorul penal este obligat să se  prezinte la termenul fixat.

    Dacă învinuitul n-a putut să se prezinte la termenul fixat din cauză că a primit cu întărziere citaţia sau că a fost bolnav sau împiedicat de vre-o altă împrejurare, aceste motive de neprezentare a lui se consideră întemeiate.

    Dacă învinuitul  nu s-a prezentat fără a avea motive întemeiate,  se poate dispune aducerea silită a lui.

    Aducerea silită  a  învinuitului  fără citare  prealabilă  se  poate aplica numai în cazul, cănd învinuitul se ascunde de urmărire sau nu are un domiciliu stabil.

    Învinuitul nu  poate  fi adus noaptea, cu excepţia cazurilor, ce  nu suferă  amănare.  Se consideră noapte timpul între orele 10 seara  şi  6 dimineaţa.

    Privitor la aducerea silită anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă, care se aduce la cunoştinţa învinuitului.

    Aducerea silită  dispusă  de  anchetatorul penal  se  efectuează  de organele poliţiei.

     [Alin.7 art.129 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 130. Punerea în vedere a învinuirii

    Punerea în vedere  a învinuirii trebuie să se facă cel tărziu  peste două  zile din momentul întocmirii ordonanţei de punere sub învinuire şi nici într-un caz mai tărziu decăt în ziua prezentării învinuitului sau a aducerii lui silite.

    Anchetatorul  penal, după ce stabileşte identitatea învinuitului, îi aduce  la  cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire  şi-i  lămureşte conţinutul  ei.  Îndeplinirea  acestor  acte se  atestă  cu  semnăturile învinuitului şi anchetatorul penal pe ordonanţă; totodată se indică data cănd a fost pusă în vedere învinuirea.

    Dacă învinuitul  refuză  să semneze, anchetatorul  penal  procedează potrivit prevederilor articolului 124 din prezentul Cod.

    Odată cu punerea  în  vedere a învinuirii, se  explică  învinuitului drepturile, pe care le are în virtutea articolului 42 din prezentul Cod, precum  şi  că  recunoaşterea sinceră este o circumstanţă  atenuantă  şi aceasta se atestă cu semnătura lui în procesul-verbal al interogatoriului.

     [Alin.4 art.130 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 131. Schimbarea învinuirii

    Dacă apar temeiuri  pentru  o schimbare a învinuirii puse în  vedere sau  completarea  ei, anchetatorul penal este obligat să pună în  vedere învinuitului  noua  învinuire procedănd în conformitate  cu  prevederile articolelor 126, 127 şi 130 din prezentul Cod.

    Dacă în cursul  anchetei  preliminare, învinuirea pusă în vedere  nu s-a  confirmat  într-o  anumită  parte a ei,  anchetatorul  penal  dă  o ordonanţă,  prin care încetează procesul privitor la această parte,  şi-l anunţă despre aceasta pe învinuit.

    Articolul 132. Interogarea învinuitului

    Anchetatorul  penal este obligat să ea un interogatoriu învinuitului , dacă acesta acceptă să facă declaraţii, îndată  după  punerea în vedere a învinuirii. Nu se permite  interogarea învinuitului în timpul nopţii, decăt în cazurile ce nu suferă amănare.

    La începutul  interogatoriului anchetatorul îl întreabă pe învinuitul, care acceptă să facă declaraţii, dacă  recunoaşte  învinuirea ce i se aduce, apoi propune acestuia să dea  o declaraţie  scrisă personal cu privire la învinuirea ce i se aduce,  iar dacă  învinuitul  refuză să depună declaraţia scrisă personal sau  nu  o poate scrie, anchetatorul ascultă declaraţiile lui şi îi pune întrebări, dacă este necesar şi se întocmeşte un proces-verbal.

    Ascultarea învinuitului  nu poate începe cu citirea sau  reamintirea declaraţiilor  pe  care acesta le-a depus anterior. Învinuitul nu  poate prezenta  sau  citi  o declaraţie scrisă de mai înainte, însă  se  poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut.

    Învinuiţii, chemaţi  în  aceeaşi pricină, sînt  interogaţi  separat, anchetatorul penal luînd măsuri, ca ei să nu poată comunica între dănşii.

    La interogarea învinuitului, care n-a împlinit încă şaisprezece ani, trebuie  să  participe  în  mod obligator un părinte, tutorele sau o altă persoană responsabilă pentru el şi un  pedagog.  Pedagogul  poate participa şi la interogarea unui minor mai mare de şaisprezece ani, dacă s-a constatat, că acesta e debil mintal.

    Pedagogul care participă la interogatoriu, poate, cu învoirea anchetatorului penal, să pună întrebări învinuitului. După  terminarea interogatoriului  pedagogul,  care  a participat la  interogatoriu, are dreptul  să  ea cunoştinţă de procesul-verbal al interogatoriului şi  să facă  observaţii  scrise cu privire la exactitatea şi  plinătatea  celor consemnate   în   procesul-verbal.  Înainte  de  începerea   interogării minorului   anchetatorul  penal  este  obligat  să  explice  pedagogului drepturile lui. Despre aceasta se va face menţiune în procesul-verbal al interogatoriului.

     [Art.132 modificat prin Legea din 10.04.96]

    [Art.132 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 133. Procesul-verbal de interogare a învinuitului

    Ori de căte ori  îl  interoghează  pe învinuit,  anchetatorul  penal întocmeşte în proces-verbal. Procesul-verbal al interogatoriului trebuie să  cuprindă  datele  referitoare la persoana  învinuitului:  numele  de familie,  prenumele  şi  numele după tată; anul şi locul  naşterii  (iar pentru  minori  -  ziua, luna şi anul  naşterii);  cetăţenia,  studiile, naţionalitatea, situaţia familială, locul de muncă, ocupaţia sau funcţia domiciliul,  dacă a mai fost condamnat, precum şi alte date, care se vor dovedi necesare în legătură cu împrejurările cauzei.

    Declaraţiile  învinuitului  se expun în procesul-verbal la  persoana întăia  şi,  pe  cît  e posibil, cuvănt cu cuvănt; dacă  e  necesar,  se consemnează întrebările puse învinuitului şi răspunsurile lui.

    După terminarea  interogatoriului procesul-verbal se dă învinuitului ca să-l citească sau, la cererea lui, i se citeşte de către anchetatorul penal, făcăndu-se  despre aceasta menţiune în procesul-verbal. Învinuitul are  dreptul să ceară, ca să se facă adăugiri în procesul-verbal sau  să se  introducă  în  el îndreptări, potrivit cu declaraţiile  lui.  Aceste adăugiri  şi  îndreptări  trebuie  să fie făcute  în  mod  obligator  în procesul-verbal.

    După citirea  procesului-verbal învinuitul confirmă, că declaraţiile lui  au  fost  înscrise  just  şi despre aceasta  se  face  menţiune  în procesul-verbal  înainte de semnătura învinuitului. Dacă procesul-verbal este  scris  pe  căteva pagini, învinuitul semnează  fiecare  pagină  în parte. Dacă la interogarea învinuitului a asistat procurorul, apărătorul

expertul, interpretul sau un pedagog, vor semna şi ei procesul-verbal.

    Dacă învinuitului   i   se   i-a  interogatoriul   prin   interpret, procesul-verbal  al  interogatoriului trebuie să cuprindă menţiunea,  că interpretului  i  s-au explicat îndatoririle sale şi că a fost  prevenit asupra  răspunderii  ce  o  poartă în caz dacă  traducerea  este  făcută intenţionat greşit. Toate acestea se atestă prin semnătura interpretului.

    În procesul-verbal  se  menţionează, de asemenea, că învinuitului  i s-a  explicat,  că  are dreptul de a-l recuza pe  interpret,  precum  şi declaraţiile învinuitului în legătură cu aceasta.

    Interpretul semnează   fiecare   pagină   din   procesul-verbal   şi procesul-verbal  în întregime. Învinuitul confirmă prin semnătura sa  la sfărşitul  procesului-verbal, că traducerea procesului-verbal, ce i  s-a făcut  oral,  corespunde  declaraţiilor sale.  Dacă  procesul-verbal  al interogatoriului  a  fost tradus în altă limbă în scris,  traducerea  în întregime  şi fiecare pagină din ea trebuie să fie semnate de  interpret şi învinuit.

     [Alin.1 art.133 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 134. Învinuitul poate scrie personal declaraţiile sale

    Dacă după ce  s-a terminat interogatoriul, învinuitul cere să  scrie personal  declaraţiile  sale, trebuie să i se dea această  posibilitate, după  care  i  se pot pune întrebări suplimentare. Aceste  întrebări  şi răspunsurile   respective  se  trec  în  procesul-verbal.   Declaraţiile învinuitului se semnează de el şi anchetatorul penal.

    Articolul 135. Destituire din funcţie

    Dacă a fost pusă  sub învinuire o persoană cu funcţii de  răspundere şi  ea  trebuie să fie destituită din funcţie, anchetatorul penal  dă  o ordonanţă în acest sens, care urmează să fie sancţionată de procuror sau de  locţiitorul lui. Ordonanţa este trimisă spre executare la locul unde lucrează învinuitul.

    Destituirea din funcţie se revocă printr-o ordonanţă a anchetatorului penal, cănd aplicarea acestei măsuri nu mai este necesară.

     [Partea 1 art.135 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

CAPITOLUL AL TREISPREZECELEA

ASCULTAREA MARTORULUI ŞI A PĂRŢII VĂTĂMATE

    Articolul 136. Procedura de citare a martorului

    Martorul este   chemat   la  anchetatorul  penal  printr-o   citaţie, telegramă  sau  telefonogramă, care i se înmănează contra adeverinţă  de primire. Dacă martorul lipseşte temporar, citaţia se înmănează cuiva din membrii   adulţi  ai  familiei,  iar  dacă  aceasta  este  imposibil   - organizaţiei  de exploatare a locuinţelor, administraţiei întreprinderii sau  instituţiei,  unde  lucrează  martorul, sau  organul  executiv  sau autoadministraţiei locale.

    În citaţie trebuie  să se arate: cine este chemat ca martor, unde şi la  cine  trebuie  să se prezinte, ziua şi ora  prezentării,  precum  şi urmările în caz de neprezentare. Citarea ca martor a unei persoane, care n-a  împlinit  şaisprezece ani, se face prin părinţii ei sau  prin  alţi reprezentanţi  legali. Abaterea de la această regulă se admite numai  în cazul cănd o cer împrejurările cauzei.

     [Alin.1 art.136 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 137. Obligativitatea prezentării martorului

    Martorul este  obligat  să se prezinte la chemarea  persoanei,  care efectuează  cercetarea  penală, a anchetatorului penal, procurorului  şi instanţei de judecată la termenul fixat.

    Dacă martorul  nu  s-a putut prezenta la termenul fixat pentru că  a primit  cu întărziere citaţia, sau a fost bolnav ori împiedicat de  alte împrejurări, - motivele acestea se consideră întemeiate.

    Articolul 138. Procedura ascultării martorului

    Martorii, chemaţi  în aceeaşi cauză, sînt ascultaţi fiecare  separat şi fără ca alţi martori să fie de faţă.

    Totodată anchetatorul  penal  i-a măsuri ca martorii chemaţi  pentru ascultarea în aceeaşi cauză să nu poată comunica între ei.

    Înainte de începera   ascultării   anchetatorul   penal   stabileşte identitatea martorului, îi explică îndatoririle lui şi îl previne asupra răspunderii  ce  o poartă în caz de refuz sau înlăturare de a depune  ca martor,  cît  şi  pentru mărturii mincinoase, făcute cu  bună  ştiinţă. Despre  toate  acestea  se face menţiune  în  procesul-verbal,  martorul semnănd pentru conformitate.

    Anchetatorul  penal stabileşte raporturile de rudenie ale martorului cu învinuitul şi partea vătămată clarifică datele necesare privitoare la persoana ascultată.

    Trecănd la ascultarea   martorului  cu  privire  la  fondul  cauzei, anchetatorul  penal îl invită să spună tot ce ştie în legătură cu  cauza în   care  a  fost  citat.  După  ce  martorul  îşi  termină  expunerea, anchetatorul  penal îi poate pune întrebări. La ascultarea martorului se aplică  în  mod corespunzător dispoziţiile articolului 132 alineatul  al treilea din prezentul Cod.

     [Alin.5 art.138 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 139. Ascultarea martorului minor

    Ascultarea martorului minor se face în prezenţa pedagogului.

    [Art.139 al. 1 ăn redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Înainte de începerea  ascultării  acestor  persoane  li  se  explică drepturile  şi îndatoririle lor, făcăndu-se despre aceasta o menţiune în procesul-verbal.

    Persoanele susarătate  asistă  la ascultarea martorului şi pot  pune întrebări,  dacă  permite  anchetatorul penal.  Anchetatorul  penal  are dreptul  să respingă întrebarea pusă, întrebarea respinsă trebuie să fie consemnată  în procesul-verbal. După terminarea ascultării cei  prezenţi confirmă cu semnătura lor, că declaraţiile au fost înscrise just.

    Articolul 140. Procesul-verbal de ascultare a martorului

    Procesul-verbal  de  ascultare a martorului se  întocmeşte  potrivit prevederilor articolelor 115, 124 şi 139 din prezentul Cod.

    Declaraţiile  martorului  se scriu la persoana întăia şi, pe  cît  e posibil, cuvănt cu cuvănt. Dacă este necesar, se înscriu întrebările puse martorului şi răspunsurile lui.

    După terminarea ascultării, procesul-verbal se dă martorului ca să-l citească  sau,  la  cererea  lui, i se citeşte  de  anchetatorul  penal, făcăndu-se  menţiune  despre  aceasta în procesul-verbal.  Martorul  are dreptul  să ceară să se facă adăugiri sau îndreptări în procesul-verbal. Aceste adăugiri şi îndreptări trebuie să fie trecute în mod obligator în procesul-verbal.

    Dacă, după ce  a  terminat declaraţiile, martorul cere  să-şi  scrie declaraţiile  cu măna proprie, trebuie să i se dea această posibilitate. După  citirea procesului-verbal martorul adevereşte, că declaraţiile  au fost înscrise just, făcăndu-se menţiune despre aceasta în procesul verbal înainte  de  semnătura  martorului. Dacă procesul-verbal este  scris  pe căteva  pagini,  martorul  semnează  fiecare pagină în  parte.  Dacă  la ascultarea  martorului  asistă  un  interpret,  se  procedează  potrivit dispoziţiilor articolului 133 din prezentul Cod.

    Articolul 141. Citarea şi ascultarea părţii vătămate

    La citarea părţii    vătămate,    ascultarea   ei   şi    întocmirea procesului-verbal  se  aplică regulile, prevăzute de articolele  136-140 din prezentul Cod.

CAPITOLUL AL PAISPREZECELEA

CONFRUNTAREA, PREZENTAREA SPRE RECUNOAŞTERE

    Articolul 142. Confruntarea

    Persoanele în ale căror declaraţii există contradicţii esenţiale sînt supuse confruntării.

    [Art.142 al. 1 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Confruntările  se  efectuează  în  acelaşi  timp  numai  între  două persoane, care au fost ascultate anterior.

    Articolul 143. Procedura confruntării

    Dacă confruntarea  se  face  între  un martor  şi  partea  vătămată, înainte  de  a începe ascultarea lor, li se pune în vedere că  vor  purta răspundere  în  caz de refuz sau înlăturare de a face declaraţii sau  în caz  de  declaraţii  mincinoase  date cu  bună  ştiinţă,  făcăndu-se  o menţiune despre aceasta în procesul-verbal.

    Înainte de a   începe  confruntarea,  anchetatorul  penal   întreabă persoanele,  între  care se face confruntarea, dacă se cunosc şi  în  ce raporturi  se află. Apoi cere pe rănd acestor persoane să dea declaraţii asupra  împrejurărilor,  pentru a căror lămurire se  face  confruntarea. După   darea  declaraţiilor  anchetatorul  penal  poate  pune  întrebări fiecăreia  dintre  persoanele ascultate. Persoanele, între care se  face confruntarea,   îşi  pot  pune  întrebări  una  alteia,  cu  autorizaţia anchetatorului    penal,   făcăndu-se   menţiune   despre   aceasta   în procesul-verbal.

    Declaraţiile  făcute cu prilejul ascultării anterioare de persoanele care  sînt  confruntate, precum şi reproducerea înregistrării  sonore  a acestor  declaraţii nu li se anunţă decăt după ce au făcut  declaraţiile cerute   la  confruntare,  şi  aceste  declaraţii  au  fost  trecute  în procesul-verbal.

    În procesul-verbal de confruntare declaraţiile persoanelor ascultate se  înscriu  în  ordinea, în care au fost date. Fiecare  participant  la confruntare  îşi  semnează  declaraţiile proprii şi fiecare  pagină  din procesul-verbal separat.

     [Partea 3 art.143 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 144. Prezentare spre recunoaştere

    Dacă este necesar,  anchetatorul  penal poate  prezenta  martorului, persoanei vătămate, bănuitului sau învinuitului o persoană sau un obiect spre a le recunoaşte.

    Articolul 145. Procedura prezentării spre recunoaştere

    Cei chemaţi spre   a  recunoaşte  o  persoană  sau  un  obiect  sînt întrebaţi  în prealabil asupra împrejurărilor, în care au văzut persoana sau  obiectul  prezentat,  precum  şi  asupra  semnelor  distinctive  şi particularităţilor, după care le-ar recunoaşte.

    Persoana, care  trebuie  recunoscută,  este  înfăţişată  celui  care urmează  s-o  recunoască,  împreună cu alte persoane,  pe  cît  posibil, asemănătoare  ca  exterior.  Numărul persoanelor prezentate  spre  a  fi recunoscute  nu poate fi mai mic de trei. Această regulă nu se aplică la recunoaşterea unui cadavru.

    Înainte de prezentare,  persoana,  care  urmează a  fi  recunoscută, trebuie să ocupe locul pe care îl doreşte persoanele prezentate, aceasta menţionăndu-se în procesul-verbal.

    În cazul cănd  prezentarea persoanei este imposibilă,  recunoaşterea se poate face după fotografia acesteia, prezentată împreună cu cel puţin alte trei fotografii.

    Obiectul care  trebuie  recunoscut este prezentat împreună  cu  alte obiecte de aceeaşi natură.

    Dacă cel chemat  spre  a  face recunoaşterea este  martor  sau  parte vătămată,  i se atrage atenţia, înainte de efectuarea recunoaşterii,  că va  purta răspundere în caz de refuz sau înlăturare de a face depoziţii, precum  şi  în caz de declaraţii mincinoase făcute cu bună  ştiinţă,  - aceasta menţionăndu-se în procesul-verbal.

    Celui ce urmează  să facă recunoaştere i se cere să indice  persoana sau  obiectul,  în legătură cu care a dat declaraţii. Este oprit a  pune întrebări, care sugerează un anumit răspuns.

    Dacă cel chemat   spre  a  face  recunoaşterea  a  indicat  una  din persoanele  sau unul din obiectele prezentate, i se cere să explice,  pe baza  căror semne distinctive sau particularităţi a recunoscut  persoana sau obiectul respectiv.

    Prezentarea spre  recunoaştere  se  face în  prezenţa  unor  martori asistenţi.

    Articolul 146. Procesul-verbal de prezentare spre recunoaştere

    În legătură cu   prezentarea  spre  recunoaştere  se  întocmeşte  un proces-verbal,  respectăndu-se  dispoziţiile articolelor 115 şi 124  din prezentul  Cod.  Procesul-verbal trebuie să cuprindă date cu privire  la identitatea  celui  ce  face recunoaşterea, la persoanele  şi  obiectele prezentate  spre  a  fi recunoscute, la ordinea  şi  conţinutul  actelor efectuate   cu   prilejul  prezentării  spre  recunoaştere,  precum   şi declaraţiile,  pe  cît e posibil, cuvănt cu cuvănt, ale persoanei,  care face recunoaşterea.

CAPITOLUL AL CINCISPREZECELEA

RIDICAREA DE OBIECTE SAU DOCUMENTE,

RECHEZIŢIA ŞI SECHESTRAREA DE BUNURI

    Articolul 147. Temeiurile pentru ridicarea de obiecte sau documente

    Dacă este necesar  să se ridice anumite obiecte sau documente,  care prezintă  importanţă  pentru cauză, şi dacă se cunoaşte exact  locul  şi persoana,  la care ele se află, anchetatorul penal efectuează  ridicarea lor.

    Ridicarea de documente, cuprinzănd date care constituie un secret de stat,  se  face numai cu încuviinţarea procurorului sau a  locţiitorului lui  şi  în modul, stabilit de comun acord cu  conducătorul  instituţiei respective.

    Ridicarea de  obiecte sau documente se efectuează pe baza ordonanţei motivate a anchetatorului penal.

     [Partea 2 art.147 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 148. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei

    Dacă are motive  suficiente  pentru a presupune, că  într-o  anumită încăpere  sau  într-un  alt  loc sau la o  anumită  persoană  s-ar  afla instrumente,  care  au  servit la săvărşirea   infracţiunii,  obiecte  şi valori,  dobăndite  de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte  sau acte, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză, anchetatorul penal efectuează o percheziţie pentru găsirea şi ridicarea lor.

    Percheziţia se  poate  face şi în scopul descoperirii unor  persoane căutate, precum şi a unor cadavre.

    Percheziţia se    efectuează   pe   baza   ordonanţei   motivate   a anchetatorului  penal  şi numai cu sancţiunea  procurorului.  Sancţiunea percheziţiei  se  efectuează de către procuror sau locţiitorul  lui.  În cazurile  care  nu  suferă  amănare percheziţia se  poate  efectua  fără sancţia procurorului, dar urmănd să se comunice ulterior în termen de 24 de ore procurorului despre percheziţia efectuată.

     [Partea 3 art.148 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 149. Timpul şi procedura efectuării percheziţiei şi a ridicării

    Este oprit de a efectua ridicări de obiecte sau documente sau a face percheziţii  în  timpul  nopţii  cu excepţia cazurilor  care  nu  suferă amănare.  Înainte  de  a începe ridicarea de obiecte sau  documente  ori efectuarea unei percheziţii, anchetatorul penal este obligat să prezinte ordonanţa  respectivă.  În  cazurile  necesare  anchetatorul  penal  are dreptul  să  cheme  pe  specialistul respectiv  pentru  a  participa  la ridicare sau percheziţie.

    La efectuarea  ridicării, după prezentarea ordonanţei,  anchetatorul penal  cere să i se predea obiectele sau documentele, care urmează a  fi ridicate, iar în caz de refuz procedează la ridicarea lor silită.

    La efectuarea percheziţiei, după prezentarea ordonanţei anchetatorul penal  cere  să i se predea instrumentele, care au servit la  săvărşirea  infracţiunii,  obiectele şi valorile, dobăndite de pe urma infracţiunii, precum  şi alte obiecte sau documente, care ar putea prezenta importanţă pentru  cauză. Dacă sînt predate de bună voie şi nu există motive pentru temere,  că  obiectele  şi  documentele căutate  ar  putea  fi  ascunse, anchetatorul  penal poate să se mărginească la ridicarea obiectelor  sau documentelor predate, fără a mai face alte investigaţii.

    La efectuarea  percheziţiei  şi  ridicării  anchetatorul  penal  are dreptul să deschidă încăperile şi depozitele încuiate, dacă proprietarul refuză  să  le  deschidă de bună voie. Anchetatorul va evita,  însă,  să strice zăvoarele, uşile sau alte obiecte, dacă aceasta nu va fi necesar.

    Anchetatorul  penal  este  obligat să ea măsuri pentru a  nu  se  da publicităţii  împrejurările,  constatate  cu prilejul  percheziţiei  sau ridicării,  privitor  la viaţa intimă a persoanei, care ocupă  încăperea respectivă, sau a altor persoane.

    Anchetatorul  penal are dreptul să interzică persoanelor, aflate  în încăperea  sau  la  locul,  unde se efectuează  percheziţia,  precum  şi persoanelor,  care  vin  în această încăpere sau loc, să  plece  ori  să comunice între ele sau cu alte persoane, pănă la terminarea percheziţiei.

    În caz de necesitate   încăperea  sau  locul,  unde  se   efectuează percheziţia, poate fi înconjurat.

     [Alin.1 art.149 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 150. Persoanele, care asistă la percheziţie sau ridicare

    La efectuarea ridicării sau a percheziţiei este obligatoare prezenţa unor martori asistenţi.

    La percheziţie  şi la ridicare trebuie să se asigure să fie prezentă persoana,  la care se face percheziţia ori ridicarea, sau membri  majori din  familia acesteia. Dacă ei nu au posibilitatea să fie de faţă,  sînt chemaţi  reprezentanţii  organizaţiei  de exploatare a  locuinţelor,  ai organului executiv al autoadministrării locale.

    În localurile,  ocupate  de întreprinderi,  instituţii,  organizaţii ridicările  sau  percheziţiile  se  fac de faţă cu  un  reprezentant  al întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei respective.

    Persoanelor,  de la care se ridică obiecte sau documente sau la care se  efectuează  percheziţia,  martorilor asistenţi  şi  reprezentanţilor trebuie  să  li  se explice, că au dreptul de a asista la  toate  actele anchetatorului penal şi de a face în legătură cu aceste acte declaraţii, care trebuie să fie consemnate numaidecăt în procesul-verbal. Persoanelor supuse percheziţiei ori cărora li se ridică obiecte sau documente, precum şi altor persoane prezente ale căror interese sînt atinse prin acţiunile date, li se explică dreptul de a ataca acţiunile anchetatorului penal către procuror sau în instanţa de judecată.

    [Art.150 al 4 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

     [Alin.2 art.150 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 151. Procedura luării silite a obiectelor şi documentelor

                         în timpul percheziţiei sau ridicării

    În timpul percheziţiei sau ridicării pot fi ridicate numai obiectele şi  documentele, care prezintă importanţă pentru procesul penal,  precum şi  valorile  şi  bunurile învinuitului în  scopul  asigurării  acţiunii civile  sau eventualei confiscări a averii. Obiectele şi documentele,  a căror  circulaţie  este interzisă de lege, trebuie  ridicate  indiferent dacă au sau nu legătură cu procesul.

    Toate obiectele  şi  documentele  ridicate trebuie  să  fie  arătate martorilor asistenţi şi celorlalte persoane prezente şi să fie enumerate în  procesul-verbal de percheziţie ori ridicare sau într-o listă special anexată,  în  care  se  va indica: numărul, măsura  sau  greutatea  lor, materialul  din  care sînt făcute şi alte elemente  de  individualizare. Obiectele  şi  documentele  ridicate trebuie, pe cît e posibil,  să  fie împachetate şi sigilate chiar la locul ridicării sau percheziţiei.

    Articolul 152. Percheziţia corporală

    Percheziţia corporală  se  face potrivit  dispoziţiilor  articolelor 147-151 din prezentul Cod.

    Percheziţia corporală  se poate efectua fără o ordonanţă specială şi fără încuviinţarea procurorului:

    1) în caz de reţinere sau arestare preventivă;

    2) dacă există  suficiente motive pentru a presupune, că vre-una din persoanele,  aflate în încăpere sau într-un alt loc unde se efectuează o ridicare  sau percheziţie, ascunde asupra sa obiecte sau documente, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză.

    Percheziţia corporală  se poate face numai de o persoană de  acelaşi sex  cu  cea  percheziţionată şi în prezenţa unor martori  asistenţi  de acelaşi sex.

    Articolul 153. Procedura percheziţiei şi ridicării efectuate

      la sediile reprezentanţelor diplomatice

    La sediile reprezentanţelor  diplomatice, precum şi în clădirile  în care  locuiesc membri ai reprezentanţelor diplomatice şi familiile  lor, ridicarea  sau  percheziţia  se poate efectua numai la  cererea  sau  cu consimţămăntul      reprezentantului diplomatic.

    Consimţămăntul reprezentantului diplomatic pentru efectuarea ridicării sau percheziţiei se cere prin intermediul Ministerului afacerilor externe.

    La efectuarea   percheziţiilor  şi  la  ridicarea  de  obiecte   sau documente în clădirile susarătate este obligatoare prezenţa procurorului şi a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe.

    Articolul 154. Ridicarea corespondenţei poştale sau telegrafice

    Sechestrarea  corespondenţei  şi  ridicarea ei  de  la  instituţiile poştale şi telegrafice se poate face numai cu încuviinţarea procurorului sau  pe  baza unei încheieri sau ordonanţe judecătoreşti în cazurile  în care  aceasta  constituie o măsură care, într-o  societate  democratică, este   necesară   pentru  securitatea  naţională,   siguranţa   publică, bunăstarea   economică   a  ţării,  menţinerea  ordinii  şi   prevenirea infracţiunilor,  ocrotirea sănătăţii şi a moralei ori pentru  protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

     [Alin.1 art.154 completat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98]

    Examinarea şi  ridicarea  corespondenţei  se face în  prezenţa  unor martori asistenţi dintre lucrătorii instituţiei poştale sau telegrafice. În  cazurile  necesare  anchetatorul  penal  are  dreptul  să  cheme  pe specialistul  respectiv  pentru a lua parte la ridicarea  corespondenţei poştale sau telegrafice.

    Sechestrarea  corespondenţei se anulează, dacă nu mai este necesară, printr-o ordonanţă a anchetatorului penal.

      [Partea 2 art.154 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 155. Punerea sub sechestru a averii

    În scopul asigurării  acţiunii  civile, şi a eventualei  confiscări  a averii  anchetatorul penal este dator să pună sub sechestru averea inculpatului, a  persoanei  suspectate sau a persoanelor care poartă, în  baza  legii, răspundere  materială pentru acţiunile lor, sau a altor persoane la care se află averea dobăndită pe cale criminală

     [Art.155 în redacţia Ucazului din 29.03.90]

Persoanelor cărora li se sechestrează averea, precum şi altor persoane prezente ale căror interese sînt atinse prin această acţiune, li se explică dreptul de a ataca acţiunile anchetatorului penal către procuror, apoi în instanţa de judecată.

    [Art.155 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 156. Procesul-verbal de percheziţie, de ridicare sau de

                        sechestrare a bunurilor

    Anchetatorul  penal,  care  a efectuat o ridicare,  percheziţie  sau sechestrare   de   bunuri,   alcătuieşte  proces-verbal,   potrivit   cu dispoziţiile  articolelor  115 şi 124 din prezentul Cod. Dacă  pe  lăngă procesul-verbal  se  întocmeşte  şi  o listă specială  a  obiectelor  şi documentelor  ridicate  sau date pentru păstrare, lista se  anexează  la procesul-verbal.   Procesul-verbal  de  ridicare,  de  percheziţie,   de sechestrare  a bunurilor trebuie să cuprindă menţiunea, că s-au explicat celor de faţă drepturile, ce le au în baza articolului 150 din prezentul Cod, şi declaraţiile făcute de aceste persoane.

    În privinţa obiectelor  şi documentelor, care urmează a fi ridicate, trebuie să se menţioneze, dacă au fost predate de bună voie sau ridicate silit,  precum  în ce loc şi în ce împrejurări au fost ele  descoperite. Toate   obiectele   şi  documentele  ridicate,  ca  şi  toate   bunurile sechestrate,  trebuie  să fie enumerate în procesul-verbal sau în  lista anexată,  arătăndu-se  precis numărul, măsura, greutatea sau  elementele lor de individualizare şi, pe cît e posibil, valoarea lor.

    Dacă cu prilejul  ridicării,  inventarierii, sechestrării de  bunuri s-au   comis   acte   de  încălcare  a  ordinii  de   către   persoanele percheziţionate  sau  alte  persoane,  ori s-au  făcut  încercări  de  a distruge  sau  ascunde  obiecte  ori documente,  anchetatorul  penal  va consemna în procesul-verbal aceste fapte, precum şi măsurile luate de el.

    Dacă percheziţia  sau  ridicarea de bunuri s-a făcut la sediul  unei întreprinderi,  instituţii sau organizaţii, se va da, contra  adeverinţă de primire, funcţionarului corespunzător o copie de pe procesul-verbal.

    Articolul 156/1. Temeiurile pentru ascultarea convorbirilor telefonice

        şi a altor convorbiri

    Ascultarea convorbirilor,  care  se  fac prin telefon şi  prin  alte instalaţii  de  intercomunicaţii de către bănuit, inculpat sau  de  alte persoane  implicate  în infracţiune, poate fi înfăptuită în legătură  cu acţiunile  penale  intentate  conform hotărării organului  de  cercetare penală,  anchetatorului  penal cu sancţiunea procurorului  ori  potrivit deciziei instanţei de judecată, în cazurile în care aceasta constituie o măsură   care,  într-o  societate  democratică,  este  necesară   pentru securitatea  naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, menţinerea  ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii şi a  moralei  ori  pentru  protejarea drepturilor  şi  libertăţilor  altor persoane.  Ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri  nu poate dura mai mult de şase luni.

     [Alin.1 art.156/1 modificat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98]

    Dacă există pericolul  săvărşirii violenţei, şantajului sau a  altor acţiuni  ilegale  împotriva victimei sau martorului, la cererea  acestor persoane  ori  cu  consimţămăntul lor, cu  sancţiunea  procurorului  sau conform  deciziei  instanţei de judecată pot fi  ascultate  convorbirile acestora ce au loc la telefon şi la alte instalaţii de intercomunicaţii.

    La ascultarea  convorbirilor  care se fac prin telefon şi prin  alte instalaţii de intercomunicaţii poate fi aplicată imprimarea sonoră.

     [Art.156/1 introdus prin Legea din 04.08.92]

    

    Articolul 156/2. Modul de ascultare şi de imprimare

    Ascultarea şi  imprimarea  sonoră a convorbirilor care se  fac  prin telefon  şi prin alte instalaţii de intercomunicaţii se execută de către anchetatorul  penal  sau  acest  lucru  îl  încredinţează  organului  de cercetare  penală.  În  acest  caz,  anchetatorul  penal  alcătuieşte  o dispoziţie   în   scris   împreună  cu   hotărărea   pentru   ascultarea convorbirilor  le  trimite  organului  de  cercetare  penală.  Totodată, anchetatorul penal coordonează cu organul de cercetare penală sau indică în   dispoziţie  condiţiile  şi  modul  de  ascultare  a   convorbirilor concomitent cu imprimarea, schimbarea şi realizarea informaţiei primite.

    Ascultarea şi imprimarea sonoră sînt executate de către anchetatorul penal sau de organul de cercetare penală cu participarea specialistului, invitat  conform  articolului  116/1 din prezentul Cod. În  calitate  de specialişti  pot  participa, de asemenea, colaboratorii  subdiviziunilor operativ-tehnice  ale  organelor Ministerului Afacerilor Interne şi  ale Ministerului Securităţii Naţionale Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

     [Art.156²  modificat prin L543/12.10.2001, MO141/22.11.2001 art.1095]

    Participanţii  la  ascultarea şi imprimarea sonoră  a  convorbirilor care  se  fac prin telefon şi prin alte instalaţii  de  intercomunicaţii sînt avertizaţi de răspunderea pentru divulgarea informaţiilor, ce le-au devenit cunoscute.

    În scopul excluderii   schimbării   fonogramei  sînt  luate   măsuri speciale  de  apărare. În prealabil, la începutul fonogramei se  face  o imprimare   de  control,  înregistrăndu-se  prenumele  şi  numele  celor prezenţi  la aceasta. Este prevăzut mecanismul care împiedică  scoaterea casetei.

     [Art.156/2 introdus prin Legea din 04.08.92]

    Articolul 156/3. Procesul-verbal al ascultării şi imprimării sonore

    După efectuarea  ascultării  şi imprimării sonore se  întocmeşte  un proces-verbal,   în   care  se  expune  succint  conţinutul   fonogramei convorbirilor  ce se referă la cauză. Fonograma se anexează la procesul-verbal, iar partea ei, care nu se referă la cauză, se lichidează după ce sentinţa devine definitivă.

     [Art.156/3 introdus prin Legea de la 04.08.92]

CAPITOLUL AL ŞAISPREZECELEA

CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI, EXAMINAREA CORPORALĂ ŞI

RECONSTITUIREA  FAPTEI

    Articolul 157. Temeiul pentru cercetarea la faţa locului

    În scopul de a descoperi urmele infracţiunii şi alte dovezi materiale, de a lămuri împrejurările evenimentului,  precum şi alte împrejurări, care ar putea  prezenta  importanţă pentru cauză, anchetatorul penal efectuează o  cercetare  la  faţa   locului,   a împrejurimilor, încăperilor, obiectelor şi documentelor.

    În cazurile care  nu suferă amănare cercetarea la faţa locului poate fi  efectuată  înainte de pornirea procesului penal. În  aceste  cazuri, dacă  există  temeiuri, procesul penal urmează a fi pornit imediat  după efectuarea cercetării la faţa locului.

     [Art.157 completat prin Ucazul din 02.08.73]  

    Articolul 158. Procedura cercetării la faţa locului

    Cercetarea la   faţa  locului  se  face  în  prezenţa  unor  martori asistenţi.

    Anchetatorul  penal  are  dreptul să cheme, pentru  a  participa  la cercetarea  la  faţa locului, pe învinuit, bănuit, partea  vătămată  sau martor.

    În cazurile necesare anchetatorul penal poate să cheme, pentru a lua parte   la  cercetarea  la  faţa  locului,  un  specialist  în   materia respectivă.  Locul  cercetării  poate fi înconjurat  de  agenţii  forţei publice.

    În cursul cercetării la faţa locului, anchetatorul penal efectuează, dacă  este necesar, măsurări, fotografieri, filmări, întocmeşte  planuri şi scheme, face mulaje şi tipare de pe urme.

    Obiectele şi   documentele   descoperite  cu   prilejul   ridicării, percheziţiei,  cercetării la faţa locului, cercetării împrejurimilor sau încăperii  sînt  examinate  de anchetatorul penal  la  locul  efectuării actului  respectiv de urmărire. În acest caz, rezultatele examinării  se consemnează  în  procesul-verbal privind efectuarea actului de  urmărire menţionat. Dacă pentru examinarea obiectelor sau documentelor se va cere un  timp mai îndelungat, precum şi în alte cazuri, anchetatorul penal le examinează  la  locul  efectuării anchetei penale.  Cănd  este  necesar, obiectele  ridicate se împachetează şi se sigilează.

    Examinarea corespondenţei poştale-telegrafice se face cu respectarea prevederilor articolului 154 din prezentul Cod.

     [Art.158 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 159. Examinarea cadavrului

    Examinarea exterioară  a cadavrului la locul unde a fost  descoperit se  face  de anchetatorul penal în prezenţa martorilor asistenţi  şi  cu participarea unui medic-specialist în domeniul medicinii judiciare sau a unui  alt  medic, dacă primul nu poate participa. În caz  de  necesitate pentru examinarea cadavrului se atrag şi alţi specialişti.

    Dacă este necesară  deshumarea  cadavrului, anchetatorul penal dă  o ordonanţă  în  acest  sens. Deshumarea cadavrului de  face  în  prezenţa anchetatorului  penal, martorilor asistenţi şi a medicului-specialist în domeniul  medicinii judiciare, iar în caz de necesitate - şi în prezenţa altor specialişti.

     [Art.159 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 160. Examinarea corporală

    Anchetatorul  penal are dreptul să efectueze examinarea corporală  a învinuitului,  bănuitului,  martorului  sau  părţi  vătămate,  pentru  a constata,  dacă  pe  corpul lor există urme ale infracţiunii  sau  semne particulare.  Aceasta  în  caz  dacă  nu  este  nevoie  de  o  expertiză medico-judiciară.

    Anchetatorul penal întocmeşte o ordonanţă de efectuare a examinării corporale.  Ordonanţa cu privire la efectuarea examinării corporale este obligatoare pentru persoana în privinţa căreia a fost dată.

    Examinarea corporală se face în prezenţa martorilor asistenţi,  iar cănd este necesar, şi cu participarea medicului.     Examinarea corporală, dacă acest a act de urmărire implică dezbrăcarea persoanei examinate, se face în  prezenţa  unor  martori asistenţi de acelaşi sex.

    Anchetatorul penal nu asistă la examinarea corporală a unei persoane de  alt sex, dacă aceasta implică dezbrăcarea acestei persoane. În acest caz  examinarea  corporală  se  face de medic,  în  prezenţa  martorilor asistenţi.

    Nu sînt permise,  în cursul examinării corporale, acte care înjosesc demnitatea persoanei examinate sau îi primejduiesc sănătatea.

    Articolul 161. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului sau de  

                        examinare corporală

    Anchetatorul  penal, care efectuează cercetarea la faţa locului  sau examinarea  corporală,  încheie  un  proces-verbal  despre  aceasta,  cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod.

    În procesul-verbal  se descriu toate actele anchetatorului penal  şi expertului,  precum şi tot ce s-a constatat în cursul cercetării la faţa locului sau examinării corporale, în aceeaşi ordine şi formă, în  care s-au  făcut  constatările  în  momentul cercetării sau examinării.  În procesul-verbal  se enumeră, de asemenea, şi se descriu toate  obiectele şi  documentele  ridicate  cu prilejul cercetării la  faţa  locului  sau examinării corporale.

    Articolul 162. Reconstituirea faptei

    Spre a verifica sau preciza date, care prezintă interes pentru cauză anchetatorul  penal  are dreptul să procedeze la reconstituirea  faptei, prin reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor împrejurări, în care s-a  petrecut o anumită faptă. Cu acest prilej anchetatorul în  cazurile necesare,  face  măsurări, filmări, fotografieri, întocmeşte planuri  şi scheme.

    Reconstituirea faptei se permite cu condiţia de a nu înjosi demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la reconstituire şi  a celor din jurul lor şi de a nu li se primejdui sănătatea.

    Reconstituirea   se  face  în  prezenţa  martorilor  asistenţi.   La reconstituire  pot  participa de asemenea, dacă este necesar,  bănuitul, învinuitul, partea vătămată sau martorul. Anchetatorul penal are dreptul să cheme la reconstituire şi un specialist.

    Despre efectuarea  reconstituirii se întocmeşte un proces-verbal, cu respectarea dispoziţiilor articolelor 115 şi 124 din prezentul Cod. În procesul-verbal se arată amănunţit condiţiile, desfăşurarea  şi rezultatele reconstituirii.

     [Art.162 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

CAPITOLUL AL ŞAPTESPREZECELEA

EFECTUAREA  EXPERTIZEI

    Articolul 163. Expertul

    În calitate de  expert  poate fi numită orice persoană, care  posedă cunoştinţele  necesare  pentru  a prezenta concluzii  în  chestiuni  din domeniul  ştiinţei,  tehnicii şi din alte domenii speciale, ce  apar  în legătură cu cauza penală.

    Expertul nu poate lua parte la procesul penal:

    1) dacă există  vre-unul din motivele, prevăzute de articolul 22 din prezentul  Cod. Participarea lui anterioară în aceeaşi cauză în calitate de expert nu constituie motiv de recuzare;

    2) dacă se afla  sau se află în dependenţă, pe linie de serviciu sau de  altă  natură, faţă de învinuit, partea vătămată, partea  civilă  sau partea civilmente responsabilă;

    3) dacă a efectuat în cauză o revizie, ale cărei materiale au servit ca bază pentru pornirea procesului penal;

    4) în cazul ce constată incompetenţa sa;

    5) dacă a luat parte la proces în calitate de specialist, cu excepţia  cazurilor  de participare a medicului-specialist  în  domeniul medicinii judiciare la examinarea exterioară a cadavrului.

    Chestiunea recuzării se rezolvă prin ordonanţa anchetatorului penal sau procurorului, care exercită supravegherea asupra cercetării  penale sau  anchetei  preliminare, sau de către instanţa care judecă  procesul. Dacă  expertul  refuză sau se sustrage, fără motive întemeiate, de  a-şi îndeplini obligaţiile, sau dacă prezintă cu bună ştiinţă concluzii false se aplică măsurile, prevăzute de articolele 196 şi 197 din Codul penal.

     [Art.163 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 164. Obligaţiile şi drepturile expertului

    Expertul este  obligat  să se înfăţişeze la chemarea persoanei  care efectuează  cercetarea penală, a anchetatorului penal, procurorului  sau instanţei  de judecată şi să prezinte concluzii obiective cu privire  la întrebările   ce  i  se  pun.  Dacă  întrebarea  pusă  depăşeşte  cadrul cunoştinţelor  de specialitate ale expertului, sau dacă materialele ce i s-au   pus   la  dispoziţie  nu  sînt  suficiente   pentru   prezentarea concluziilor,  expertul  comunică  în  scris organului,  care  a  dispus expertiza, că nu poate prezenta concluzii.

    Expertul are dreptul:

    1) să ee cunoştinţă de materialele din dosar în legătură cu obiectul expertizei;

    2) să ceară, ca să i se pună la dispoziţie materialele suplimentare, necesare pentru prezentarea concluziilor;

    3) să participe, cu aprobarea persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal sau procurorului, la interogatoriu  sau audieri şi la alte acte de urmărire penală;

    4) în timpul  cercetării penale, anchetei preliminare şi în  şedinţa de  judecată  să pună celui interogat întrebări în legătură cu  obiectul expertizei, dar numai cu aprobarea persoanei respective, care efectuează cercetarea penală a  anchetatorului  penal  sau  judecătorului,  care prezidează şedinţa de judecată.

    Articolul 165. Ordonarea expertizei

    Constatănd necesitatea efectuării unei expertize, anchetatorul penal întocmeşte  o  ordonanţă în acest sens, în care arată:  motivele  pentru care dispune expertiza, denumirea instituţiei care urmează s-o efectueze sau  numele  de familie, prenumele şi numele după tată  ale  expertului, întrebările   asupra  cărora  trebuie  prezentate  concluzii,  lista  de documente şi obiecte ce vor fi puse la dispoziţia expertului.

    Anchetatorul  penal  stabileşte identitatea expertului numit, în  ce raporturi  se află cu învinuitul, bănuitul şi partea vătămată, precum şi datele  necesare  cu  privire  la specialitatea  şi  competenţa  sa,  îi înmănează o copie de pe ordonanţa de efectuare a expertizei şi-i explică drepturile  şi obligaţiile lui, prevăzute de articolul 164 din prezentul Cod, şi întocmeşte un proces-verbal despre toate acestea.

    La instituţia de expertiză această procedură o îndeplineşte conducătorul instituţiei.

    Se poate efectua expertiza şi înainte de identificarea învinuitului însă  în toate cazurile i se aduc la cunoştinţă ordonanţa de efectuare a expertizei şi concluziile expertului, potrivit cu regulile prevăzute de articolul 167 din prezentul Cod.

    În cazurile,  prevăzute de articolul 65 din prezentul Cod, se  poate dispune o expertiză suplimentară sau o nouă expertiză.

    Anchetatorul penal are dreptul de a asista la efectuarea expertizei.

    Articolul 166. Luarea de probe grafice pentru comparaţie

    Anchetatorul penal are dreptul să dispună ca bănuitul sau învinuitul să  prezinte  o scriere cu măna proprie sau alte probe  necesare  pentru comparaţie.

    Anchetatorul  penal are, de asemenea, dreptul să dispună ca martorul sau partea vătămată să prezinte o scriere cu măna proprie sau alte probe grafice  de comparaţie, dar numai în cazul cănd trebuie să se  verifice, dacă  aceste  persoane  n-au  lăsat  urme la  locul  unde  s-a  petrecut evenimentul sau pe corpurile delicte.

    Dacă este necesar, luarea probelor grafice pentru comparaţie se face cu participarea unui specialist.

    Despre luarea probelor grafice pentru comparaţie se întocmeşte un proces-verbal, potrivit dispoziţiilor articolelor  115  şi  124  din prezentul Cod.

     [Partea 3 art.166 modificată prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 167. Drepturile  învinuitului în legătură cu ordonarea şi

                        efectuarea expertizei

    În legătură cu  ordonarea  şi efectuarea expertizei  învinuitul  are dreptul:

    1) să recuze pe expert;

    2) să ceară numirea  unui expert dintre persoanele, indicate de  el;

    3) să prezinte documente suplimentare;

    4) să pună întrebări suplimentare, asupra cărora trebuie să prezinte concluzii expertul;

    5) să asiste,  cu  autorizaţia anchetatorului penal,  la  efectuarea expertizei şi să dea explicaţii expertului;

    6) să ea cunoştinţă   de   materialele  expertizei  şi   concluziile expertului.

    Anchetatorul  penal este obligat să aducă la cunoştinţa învinuitului ordonanţa  de efectuare a expertizei şi să-i explice drepturile pe  care le   are  în  conformitate  cu  acest  articol.  Despre  aceste  acţiuni anchetatorul  penal întocmeşte un proces-verbal, potrivit  dispoziţiilor articolelor  115 şi 124 din prezentul Cod. În procesul verbal se  expune conţinutul declaraţiilor, făcute de învinuit.

    Ordonanţa de   efctuare  a  unei  expertize   psihiatrice-judiciare, concluziile ei şi procesul-verbal de audiere a expertului nu se comunică învinuitului, dacă starea lui psihică nu permite aceasta.

    Prevederile acestui articol se aplică şi bănuitului.

    Articolul 168. Internarea învinuitului într-o instituţie medicală

    Dacă în cursul unei expertize medico-judiciare sau psihiatrice-judiciare devine necesară punerea sub observaţie   a învinuitului  sau  a persoanei bănuite într-un  staţionar,  anchetatorul penal  dispune  internarea lui la instituţia  medicală  corespunzătoare, făcăndu-se   menţiune  despre  aceasta  în  ordonanţa  de  efectuare   a expertizei.

    Dacă învinuitul  sau  persoana  bănuită nu este  arestat  preventiv, internarea   lui   într-o  instituţie  de  boli  mintale se face cu încuviinţarea procurorului sau a locţiitorului lui.

    Durata aflări   în  instituţia  de  boli  mintale  intră  în  durata arestării preventive.

     [Art.168 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 169. Conţinutul concluziilor expertului

    După efectuarea   cercetărilor  necesare,  expertul  îşi  întocmeşte concluziile.  În raportul expertului trebuie să se indice: cănd, unde şi cine  (numele  de  familie,  prenumele şi numele  după  tată,  studiile, specialitatea,   titlul  şi  gradul  ştiinţific,  funcţia)  a   efectuat expertiza  şi  pe ce bază, cine a asistat la efectuarea  expertizei,  ce materiale  a  folosit  expertul,  ce  anume  cercetări  a  efectuat,  ce întrebări au fost puse expertului şi răspunsurile sale motivate. Dacă în cursul efectuării expertizei expertul constată împrejurări care prezintă interes pentru cauză, dar cu privire la care nu i s-au pus întrebări, el are dreptul să le menţioneze în concluziile sale.

    Concluziile se formulează în scris şi se semnează de expert.

    Articolul 170. Audierea expertului

    Luînd cunoştinţă  de  concluziile expertului sau de actul prin  care declară,  că nu poate prezenta concluzii, anchetatorul penal are dreptul să-l  audieze  pe  expert  pentru a se lămuri  asupra  concluziilor  sau actului,  ori  a le preciza. Înainte de a începe audierea,  anchetatorul penal explică expertului obligaţia lui de a răspunde la întrebările puse în  corespundere  cu rezultatele cercetărilor efectuate şi  cunoştinţele sale  de  specialitate.  Procesul-verbal  de  audiere  a  expertului  se întocmeşte  cu  respectarea  dispoziţiilor articolelor 115  şi  124  ale prezentului Cod.

   Expertul are  dreptul să scrie cu măna proprie răspunsurile sale.

    Articolul 171. Comunicarea concluziilor expertului învinuitului

    Concluziile expertului  sau  declaraţia  sa, că  nu  poate  prezenta concluzii,  precum  şi  procesul-verbal  de  audiere  a  expertului  se comunică  învinuitului.  Acesta are dreptul să dea explicaţii,  să  facă obiecţii, precum şi să ceară a se pune expertului întrebări suplimentare sau  a  se  efectua  o expertiză suplimentară,  ori  o  nouă  expertiză. Îndeplinirea   acestor   acte  se  consemnează  în  procesul-verbal   de interogare a învinuitului.

    Dispoziţiile   acestui  articol  se  aplică  şi  în  cazurile,  cănd expertiza a fost ordonată şi efectuată înainte de punerea sub învinuire.

CAPITOLUL AL OPTSPREZECELEA

SUSPENDAREA ŞI TERMINAREA ANCHETEI

PRELIMINARE

    Articolul 172. Temeiurile şi termenele suspendării anchetei preliminare

    Ancheta preliminară se suspendă:

    1) dacă învinuitul  a  dispărut, sustrăgăndu-se de la  urmărire  sau judecată, sau cănd din alte motive nu s-a putut stabili, unde se află el;

    2) dacă învinuitul  s-a îmbolnăvit de o boală psihică sau de o  altă boală  gravă,  atestată  de un medic, care  lucrează  într-o  instituţie medicală;

    3) dacă nu a  fost  identificată  persoana  care  trebuie  pusă  sub învinuire.

    Cănd există una   din   aceste   împrejurări,   anchetatorul   penal întocmeşte  o  ordonanţă de suspendare a anchetei preliminare.  Dacă  în cauză  au  fost  puse  sub învinuire două sau mai  multe  persoane,  iar temeiurile  de suspendare nu se referă la toţi învinuiţii,  anchetatorul penal are dreptul să disjungă cauza şi să suspende ancheta cu privire la unii din ei.

    În cazurile, prevăzute de punctele 1 şi 3 din acest articol, ancheta preliminară  se  supendă  numai după expirarea  termenului  privitor  la durata  efectuării  ei;  în cazurile prevăzute de punctul 2  al  acestui articol, ancheta preliminară poate fi suspendată şi înainte de expirarea acestui termen.

    Înainte de a  suspenda  ancheta preliminară anchetatorul penal  este obligat  să  îndeplinească  toate  actele de urmărire  penală,  a  căror efectuare  este  posibilă  în lipsa învinuitului, să ee  toate  măsurile pentru descoperirea lui, precum şi pentru identificarea persoanei care a săvărşit infracţiunea.

    Procesul penal,  în  care  ancheta a fost suspendată,  încetează  la expirarea termenului de prescripţie, prevăzut de legea penală.

Ordonanţa de suspendare a anchetei preliminare poate fi atacată de persoanele interesate la procuror, fapt ce nu privează aceste persoane de dreptul de a ataca ulterior ordonanţa procurorului în instanţa de judecată.

    [Art.172 al. 6 inclus L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 173. Investigaţiile în vederea găsirii învinuitului

    Dacă nu se cunoaşte  locul  unde  se află  învinuitul,  anchetatorul penal  ia  măsurile  necesare  pentru găsirea  lui.  Anchetatorul  poate însărcina  organele de cercetare penală să facă investigaţii în  vederea găsirii  învinuitului. Darea unei asemenea însărcinări se consemnează în ordonanţa  de  suspendare  a anchetei preliminare sau  într-o  ordonanţă specială.

    Investigaţiile  în vederea găsirii învinuitului pot fi pornite  atăt în timpul anchetei preliminare cît şi odată cu suspendarea ei.

    Dacă există vre-unul  din  motivele, prevăzute de articolul  73  din prezentul  Cod anchetatorul penal poate lua faţă de persoana dispărută o măsură preventivă.

     [Alin.3 art.173 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    Articolul 174. Măsurile în vederea identificării persoanei care trebuie pusă sub învinuire

    După suspendarea  anchetei preliminare, în cazul prevăzut de punctul 3  al articolului 172 din prezentul Cod, anchetatorul penal este dator a lua  măsuri  atăt direct, cît şi prin organele de cercetare  penală,  în vederea   identificării  persoanei  care  trebuie  pusă  sub   învinuire. Anchetatorul  are  dreptul,  dacă este necesar, să  efectueze  în  cauză diferite acte de urmărire penală.

    Articolul 175. Reluarea anchetei preliminare suspendate

    Ancheta preliminară suspendată poate fi reluată printr-o ordonanţă a anchetatorului  penal,  după ce au dispărut motivele suspendării  sau  a devenit necesară efectuarea unor acte suplimentare de urmărire.

    Articolul 176. Încheierea anchetei preliminare

    Ancheta preliminară  se  încheie  prin întocmirea fie a  actului  de acuzare,  fie  a  hotărării de a trimite dosarul instanţei  de  judecată pentru  examinarea  chestiunii  cu privire la aplicarea unor  măsuri  de constrăngere  cu  caracter  medical,  fie a  ordonanţei  de  încetare  a procesului.

     [Art.176 modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97]

     [Art.176 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.176 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 177. Prezentarea materialelor din dosar părţii vătămate,

                        părţii civile şi părţii civilmente responsabile

    Constatănd că   ancheta  preliminară  este  terminată,  iar  probele strănse  sînt  suficiente  pentru  a  întocmi  concluzii  de  învinuire, anchetatorul  penal  este obligat să aducă aceasta la cunoştinţa  părţii vătămate  şi  a  reprezentantului  ei,  a  părţii  civile  şi  a  părţii civilmente   responsabile  sau  a  reprezentanţilor  lor,  explicăndu-le totodată, că au dreptul să ea cunoştinţă de materialele din dosar.

    Dacă vre-una  din persoanele menţionate mai sus cere aceasta  verbal sau  în  scris,  anchetatorul  penal face cunoscut  părţii  vătămate  şi reprezentantului ei, părţii civile sau reprezentantului ei materiale din dosar,  iar  părţii  civilmente responsabile sau reprezentantului  ei - materialele  privitoare la acţiunea civilă. Dacă la efectuarea  anchetei preliminare  se  aplică  filmarea cu înregistrarea sonoră,  ele  se  pot reproduce la cererea părţii vătămate.

    Despre faptul  prezentării materialelor din dosar părţii vătămate şi reprezentantului ei, părţii civile şi părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor  lor  se  întocmesc  procese  verbale,  cu  respectarea dispoziţiilor  articolelor  115  şi  124 din prezentul  Cod.  În  aceste procese verbale se menţionează, anume care cereri s-au formulat cu acest prilej. Cererile făcute în scris se anexează la dosar.

    În caz dacă anchetatorul  respinge în totul sau în parte cererea, el va  întocmi  o ordonanţă motivată în acest sens. Ordonanţa  se  comunică persoanei care a făcut cererea.

     [Art.177 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.177 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 178. Prezentarea tuturor materialelor din dosar

                         învinuitului

    Constatănd că  probele  adunate  sînt suficiente  pentru  a  întocmi concluzii  de  învinuire,  anchetatorul  penal,  după  ce  a  îndeplinit dispoziţiile  articolului 177 din prezentul Cod, comunică  învinuitului, că  ancheta penală în cauza lui s-a terminat şi că el are dreptul să  ee cunoştinţă  de  toate  materialele din dosar, atăt personal, cît  şi  cu

ajutorul  apărătorului,  precum şi că are dreptul să  ceară  completarea anchetei preliminare.

    Dacă învinuitul nu şi-a exprimat dorinţa de a avea un apărător, i se prezintă  toate  materialele din dosar pentru a lua cunoştinţă  de  ele. Dacă  învinuitul  cere să fie chemat un apărător pentru a  participa  la examinarea  materialelor cauzei, precum şi dacă apărătorul participă  la procesul penal din momentul punerii în vedere a învinuirii, anchetatorul penal  prezintă  toate materialele din dosar învinuitului,  apărătorului său şi reprezentantului legal. În aceste cazuri prezentarea materialelor din  dosar  se  amănă pănă la venirea apărătorului, dar nu mai  mult  de cinci  zile.  Dacă apărătorul ales de învinuit nu se poate  prezenta  în termenul  stabilit,  anchetatorul  i-a măsuri pentru chemarea  unui  alt apărător.

   Toate  materialele   cauzei  prezentate   învinuitului   şi apărătorului  său  într-un dosar cusut şi numerotat. Dacă la  efectuarea anchetei preliminare se aplică filmarea sau înregistrarea sonoră, ele se reproduc învinuitului şi apărătorului lui. La cererea învinuitului sau a apărătorului  său,  anchetatorul  penal are dreptul a le permite  să  ea cunoştinţă de materialele din dosar fiecare separat.

    Anchetatorul  penal poate să nu permită, ca reprezentantul legal  al minorului   să   participe   la  prezentarea  materialelor   din   dosar învinuitului, dacă socoate, că aceasta poate dauna intereselor minorului.

    Dacă în cauză figurează mai mulţi învinuiţi, fiecăruia i se prezintă toate materialele din dosar.

    După ce învinuitul   şi   apărătorul  său  au  luat  cunoştinţă   de materialele  din  dosar, anchetatorul penal este obligat  să-i  întrebe, dacă cer sau nu completarea anchetei penale şi cu ce anume.

    În timp ce i-a  cunoştinţă de materialele din dosar, învinuitul  are dreptul să-şi noteze datele necesare.

    Învinuitul şi  apărătorul  său  nu  trebuie să fie  limitaţi  în  ce priveşte timpul necesar pentru a lua cunoştinţă de toate materialele din dosar.  Totuşi,  dacă  învinuitul  şi  apărătorul  său  caută  vădit  să tărăgăneze   examinarea  materialelor  cauzei,  anchetatorul  penal  are dreptul, ca printr-o ordonanţă a sa să le fixeze un termen anumit pentru a  lua cunoştinţă de materialele din dosar. Această ordonanţă urmează  a fi aprobată de procuror.

     [Partea 2 art.178 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 179. Drepturile apărătorului în cursul examinării tuturor

                        materialelor din dosar

    Apărătorul învinuitului are dreptul:

    1) să aibă întrevedere   cu  învinuitul  fără  prezenţa  unei   alte persoane;

    2) să ea cunoştinţă  de toate materialele din dosar şi să-şi  noteze datele necesare;

    3) să discute cu învinuitul, ce anume cereri să formuleze;

    4) să ceară efectuarea  unor  acte de urmărire penală,  aducerea  şi anexarea la dosar a diferitelor probe şi rezolvarea altor chestiuni, care ar putea prezenta importanţă pentru cauză;

    5) să recuze  pe  anchetatorul penal, procuror, expert,  specialist, interpret;

    6) să facă plăngeri  procurorului  împotriva actelor  anchetatorului penal,  care  ar  încălca  sau ar îngrădi  drepturile  apărătorului  sau învinuitului;

    7) să aiste,  cu  autorizaţia  anchetatorului penal,  la  efectuarea actelor de urmărire penală, cerute de învinuit sau de apărătorul lui.

     [Art.179 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 180. Procesul-verbal de terminare a anchetei preliminare

                        şi de prezentare a materialelor din dosar învinui-

                        tului şi apărătorului său

    Anchetatorul  penal  întocmeşte  un proces  verbal,  cu  respectarea dispoziţiilor   articolelor  115  şi  124  din  prezentul  Cod,   despre prezentarea  tuturor  materialelor din dosar învinuitului,  apărătorului său,  reprezentantului  legal,  pentru  luare de  cunoştinţă.  În  acest proces-verbal  se  menţionează că s-a comunicat învinuitului  terminarea anchetei  preliminare  şi  i s-au explicat drepturile sale,  care  anume materiale  (numărul volumelor şi filelor) i s-au prezentat pentru a  lua cunoştinţă de ele, locul şi durata luării cunoştinţei de materialele din dosar,  cererile formulate de învinuit şi apărătorul său şi declaraţiile făcute  de ei. Dacă învinuitul a refuzat să ea cunoştinţă de materialele din  dosar,  se  menţionează  aceasta în  procesul-verbal  şi  se  arată motivele refuzului, dacă învinuitul le-a expus.

    Articolul 181. Cererile învinuitului şi ale apărătorului său cu

                        privire la completarea anchetei preliminare

    Învinuitul şi   apărătorul  său  pot  cere,  verbal  sau  în   scris completarea   anchetei   preliminare.  Cererile  formulate   verbal   se consemnează într-un proces-verbal, iar cele scrise, pe lăngă consemnarea lor în procesul-verbal, se anexează la dosar.

    Cănd se cere  lămurirea  unor  împrejurări, ce  prezintă  importanţă pentru  cauză,  anchetatorul penal este obligat să efectueze  o  anchetă preliminară  suplimentară. Dacă apărătorul asistă la actele  suplimentare de  urmărire,  el  are dreptul, cu autorizaţia anchetatorului,  să  pună întrebări   martorului,  părţii  vătămate,  expertului,   specialistului învinuitului,  precum  şi  să ceară consemnarea  în  procesul-verbal  al datelor  ce  prezintă  interes pentru cauză.  Anchetatorul  penal  poate respinge  întrebările puse de apărător, dar întrebarea respinsă  trebuie consemnată în procesul-verbal.

    Dacă respinge în totul sau în parte cererile formulate, anchetatorul penal  întocmeşte o ordonanţă motivată în acest sens, pe care o aduce la cunoştinţa   celui  care  a  făcut  cererea.  După  efectuarea   actelor suplimentare,  de urmărire penală, anchetatorul este obligat să facă din nou cunoscute învinuitului, apărătorului său, precum şi părţii vătămate, părţii  civile  şi părţii civilmente responsabile toate materialele  din dosar, potrivit dispoziţiilor articolelor 178-180 din prezentul Cod.

     [Partea 2 art.181 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 182. Concluziile de învinuire

    Rechizitoriul  se compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul.

    Expunerea cuprinde  un  rezumat  al fondului cauzei: locul  şi  data infracţiunii,   mijloacele,   mobilul,  urmările  şi  alte   împrejurări esenţiale  ale  infracţiunii;  datele  cu privire  la  partea  vătămată; probele  care confirmă existenţa infracţiunii şi vinovăţia învinuitului; împrejurările  care  atenuează sau agravează  răspunderea  învinuitului; argumentele   invocate  de  învinuit  în  apărarea  sa  şi   rezultatele verificării  acestor  argumente.  Concluziile de  învinuire  trebuie  să cuprindă trimiteri la filele din dosar.

    În dispozitiv   sînt   enunţate  datele  cu  privire   la   persoana învinuitului  şi  este formulată învinuirea ce i se aduce,  cu  arătarea articolului  sau  articolelor  din legea penală, în care  se  încadrează infracţiunea.

    Rechizitoriul  se semnează de anchetatorul penal, indicăndu-se locul şi data întocmirii lui.

    Articolul 183. Anexele la concluziile de învinuire

    La concluziile de învinuire se anexează lista persoanelor care, după părerea  anchetatorului  penal,  trebuie  să fie citate  în  şedinţă  de judecată,  precum  şi  datele  privitoare  la  durata  anchetei  penale, măsurile  preventive  aplicate, durata arestării  preventive,  corpurile delicte,  acţiunea civilă, măsurile pentru asigurarea acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii, cheltuielile de judecată.

    În lista persoanelor,  care  urmează  să fie citate  în  şedinţa  de judecată, trebuie să se specifice domiciliul sau reşedinţa fiecăruia din aceste   persoane   şi  filele  din  dosar,  în  care  sînt   consemnate declaraţiile sau concluziile lor.

    Articolul 184. Înaintarea procesului penal procurorului

    După ce a întocmit  concluziile  de  învinuire,  anchetatorul  penal înaintează  procesul penal procurorului în curs de douăzeci şi patru  de ore.

    Articolul 185. Temeiurile încetării procesului penal

    Procesul penal încetează:

    1) dacă există temeiurile, prevăzute de articolele 5, 5/2, 5/4, 5/6, 5/7 din prezentul Cod;

    2) dacă nu s-a   dovedit  participarea  învinuitului  la  săvărşirea  infracţiunii şi au fost epuizate toate posibilităţile de a acumula probe suplimentare.

    Dacă în proces  figurează mai mulţi învinuiţi, iar temeiurile pentru încetarea procesului penal nu se referă la toţi învinuiţii, anchetatorul penal  dispune  încetarea  procesului  numai în  privinţa  unora  dintre învinuiţi.

     [Art.185 modificat prin Legea din 07.06.94]

     [Art.185 modificat prin Ucazul din 07.04.77]

    Articolul 186. Ordonanţa de încetare a procesului penal

    Anchetatorul  penal  dispune  încetarea  procesului  penal  printr-o ordonanţă, în care expune fondul cauzei şi motivele încetării procesului penal.

    Tot în această  ordonanţă, el trebuie să decidă, în conformitate  cu dispoziţiile articolului 70 din prezentul cod, asupra corpurilor delicte şi  să rezolve chestiunea revocării măsurii preventive şi a sechestrului pe bunuri.

    Anchetatorul  penal  semnează  ordonanţa,  indicănd  locul  şi  data întocmirii ei.

    O copie de pe  ordonanţa de încetare a procesului penal este  remisă de  anchetator  procurorului  în  curs de 24 de  ore.  Totodată,  despre încetarea  procesului  penal  şi  motivele  încetării  lui  anchetatorul comunică  în scris celui care fusese pus sub învinuire, părţii vătămate, precum  şi  persoanei  sau instituţiei la cererea căreia  fusese  pornit procesul penal, şi le lămureşte cum poate fi atacată ordonanţa.

    În cazul încetării   procesului  penal  în  privinţa  unui   recrut, anchetatorul  penal este obligat să comunice despre aceasta, în curs  de şapte zile, organului local de administrare militară.

    Dacă, în urma  cercetărilor, s-au constatat fapte care cer aplicarea unor măsuri disciplinare sau administrative faţă de persoana care fusese pusă  sub  învinuire  sau  faţă de alte  persoane,  anchetatorul  penal, clasănd  procesul penal, trimite materialele cauzei procurorului  pentru luarea măsurilor prevăzute de lege.

    Copia de pe ordonanţa  de  încetare a procesului penal  în  privinţa unui minor se trimite comisiei pentru minori.

    Ordonanţa de încetare a procesului penal, dată de anchetatorul penal, poate fi atacată de persoanele interesate la procuror, ceea ce nu privează aceste persoane de dreptul de a ataca ulterior ordonanţa procurorului în instanţa de judecată.

    [Art.186 al. 8 în redacţia L822/07.02.2002, MO40/21.03.2002 art. 250]

     [Vezi Hot. Curţii Constituţionale nr.10 din 17.03.98]

     [Art.186 în redacţia Legii nr.1275-XIII din 18.07.97]

     [Art.186 în redacţia Legii din 10.04.96]

Partea vătămată, învinuitul (bănuitul), precum şi alte persoane sau organe interesate pot ataca în instanţa de judecată ordonanţele de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare.

    [Art.186  modificat prin L662/23.11.2001, MO150/11.12.2001 art.1195]

    Articolul 187. Redeschiderea procesului penal după încetarea lui

    Procurorul poate, dacă există motive pentru aceasta, să anuleze prin ordonanţa  sa ordonanţa anchetatorului penal de încetare a procesului şi să redeschidă procesul.

     [Art.187 modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97]

     [Art.187 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.187 modificat prin Legea din 09.12.94]

CAPITOLUL AL NOUĂSPREZECELEA

SUPRAVEGHEREA EXERCITATĂ DE PROCUROR PRIVITOR LA

RESPECTAREA LEGILOR DE CĂTRE ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ

ŞI ANCHETEI PRELIMINARE

     [Denumirea cap. XIX modificată prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 188. Atribuţiile procurorului la  exercitarea supravegherii  

                        în ce priveşte executarea legilor de către organele

                        de cercetare penală şi de anchetă preliminară

    Exercitănd supravegherea  executării  legilor de către  organele  de cercetare  penală  şi  de anchetă preliminară, procurorul,  în  limitele competenţei sale:

    1) cere de la organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară pentru  control, dosarele penale, documentele, materialele şi alte  date cu  privire  la infracţiunile săvărşite, la mersul cercetării penale,  a anchetei  preliminare şi a identificării persoanelor, care au  săvărşit infracţiuni;   controlează  cel  puţin  o  dată  pe  lună   îndeplinirea cerinţelor  legii în ce priveşte primirea, înregistrarea şi soluţionarea cererilor  şi a comunicărilor referitoare la infracţiunile săvărşite sau la cele ce se pun la cale;

    2) anulează ordonanţele ilegale şi neîntemeiate ale anchetatorilor penali şi ale persoanelor care efectuează cercetarea penală;

     [Pct. 2) modificat prin Legea nr. 1275 din 18.07.97]

    2/1) alege, modifică sau revocă măsura de reprimare;

    3) dă indicaţii în scris cu privire la cercetarea infracţiunilor, la alegerea,  modificarea sau revocarea măsurii preventive, la  calificarea infracţiunii,  la  efectuarea diferitelor acte de urmărire penală  şi  a investigaţiilor   în  vederea  găsirii  persoanelor,  care  au  săvărşit infracţiuni;

    4) dă organelor   de  cercetare  penală  însărcinări  de  a  executa ordonanţele   cu  privire  la  reţinerea,  aducerea  silită,  efectuarea percheziţiei,   ridicarea   de  obiecte  şi  de  acte,   efectuarea   de investigaţii   în   vederea  găsirii  persoanelor,  care   au   săvărşit infracţiuni,  executarea altor acte de urmărire penală, dă, de asemenea, indicaţii  cu  privire la luarea măsurilor necesare pentru  descoperirea infracţiunilor  şi  identificarea persoanelor, care le-au  săvărşit,  în cauzele,  ce  se află pentru cercetare la procuror sau  la  anchetatorul penal al procuraturii;

     [Pct.4 alin.1 art.188 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    5) participă   la  efectuarea  cercetării  penale  şi,  în  cazurile necesare,  efectuează  personal  unele acte de anchetă  preliminară  sau cercetarea în ansamblul ei în orice cauză;

    6) încuviinţează  efectuarea percheziţiei, aplicarea unui  sechestru asupra corespondenţei poştale şi telegrafice şi ridicarea ei, ascultarea convorbirilor  care  se  fac  prin telefon şi prin  alte  instalaţii  de intercomunicaţii,  destituirea inculpatului din funcţie şi alte  acţiuni ale  anchetatorului penal şi organelor de cercetare penală în  cazurile, prevăzute de prezentul Cod;

    7) prelungeşte  termenul  cercetării  preventivă în cazurile  şi  în modul, stabilite de prezentul Cod;

     [Pct.7 alin.1 art.188 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    8) restituie  dosarele  penale organelor de cercetare penală  şi  de anchetă  preliminară  cu  indicaţiile  sale de  a  efectua  o  cercetare suplimentară;

    9) retrage de  la  organul  de cercetare penală şi  transmite  orice dosar  după competenţă anchetatorului penal, transmite dosarul de la  un organ  de  anchetă preliminară la altul, precum şi de la  un  anchetator penal  la  altul în scopul asigurării unei cercetări cît mai depline  şi mai obiective;

   10) înlătură  persoana,  care efectuează cercetarea penală,  sau  pe anchetatorul  penal  de la continuarea cercetării penale sau a  anchetei preliminare, dacă au încălcat legea la cercetarea cauzei;

    11) intentează  procese penale sau refuză intentarea lor;  încetează sau  supendă urmărirea în cauze penale; dă consimţămăntul pentru casarea procesului  penal  de către anchetatorul penal sau organul de  cercetare penală  în cazurile prevăzute de prezentul Cod; aprobă actele de acuzare (ordonanţele); trimite dosarele penale instanţei de judecată.

    12) sesizează organele de cercetare penală şi de anchetă preliminară cu  privire  la  înlăturarea  încălcărilor de lege  admise  în  procesul urmăririi penale.

     [Pct. 12) introdus prin Legea nr.1275-XIII din 18.07.97]

    Procurorul exercită  de  asemenea  şi alte atribuţii, cu  care  este investit de prezentul Cod.

     [Art.188 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.188 modificat prin Legea din 03.11.94]

     [Art.188 modificat prin Legea din 04.08.92]

     [Art.188 în redacţia Ucazului din 01.12.83]

    Articolul 189. Obligativitatea indicaţiilor procurorului

    Indicaţiile date  de către procuror, în modul prevăzut de  prezentul Cod,  organelor  de cercetare penală şi celor de anchetă preliminară  în legătură cu intentarea sau cercetarea de către ele a unor procese penale sînt  obligatoare pentru aceste organe. Contestarea indicaţiilor primite în  faţa  procurorului ierarhic superior nu suspendă executarea lor,  cu excepţia  cazurilor,  prevăzute de partea a doua a articolului  38  din prezentul Cod.

     [Art.189 în redacţia Ucazului din 01.12.83]

    Articolul 190. Chestiunile pe care urmează să le rezolve procurorul

                        în cauzele primite de el cu concluzii de învinuire

    Primind dosarul  de  la  organul  de  cercetare  penală  sau  de  la anchetatorul penal, procurorul este obligat să verifice:

    1) existenţa  faptei  imputate  învinuitului şi dacă  această  faptă constituie o infracţiune;

    2) dacă nu există  vre-una  din împrejurările care  impun  încetarea procesului penal;

    3) dacă cercetarea  sau  ancheta  preliminară a fost  efectuată  sub toate aspectele, complet şi obiectiv;

    4) dacă învinuirea  pusă în vederea învinuitului este confirmată  de probele de la dosar;

    5) dacă învinuirea a fost pusă în vedere pentru toate infracţiunile, stabilite prin cercetarea sau ancheta  preliminară   în sarcina învinuitului;

    6) dacă au fost  puse  sub  învinuire  toate  persoanele  care  s-au dovedit a fi săvărşit infracţiunea;

    7) dacă legea  penală  a  fost aplicată just faptelor  săvărşite  de învinuit;

    8) dacă concluziile  de învinuire au fost întocmite în  conformitate cu dispoziţiile prezentului Cod;

    9) dacă măsura preventivă aplicată a fost aleasă just;

    10) dacă s-au  luat  măsuri pentru asigurarea acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii .

    [Art.190 pct. 10) modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    11) dacă sau  clarificat cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvărşirea  infracţiunii şi dacă s-au luat măsuri pentru înlăturarea lor;

    12) dacă de organele  de cercetare penală sau de anchetă preliminară au fost respectate toate celelalte prevederi ale prezentului Cod.

     [Art.190 modificat prin Decretul din 29.03.90]

     [Art.190 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 191.  Hotărărea procurorului în cauza rimită de el

                         cu concluziile de învinuire

    Procurorul sau  locţiitorul  lui sînt obligaţi ca în termen  de  cel mult  cinci zile să examineze cauza primită şi să adopte în privinţa  ei una din următoarele hotărări:

    1) să confirme  prin  rezoluţia  sa concluziile  de  învinuire  dacă constată,  că  există  temeiuri  pentru a  trimite  cauza  instanţei  de judecată;

     [Pct. 1) modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97]

    2) să restituie    cauza   organului   de   cercetare   penală   sau anchetatorului  penal,  cu indicaţii scrise în vederea  efectuării  unei cercetări sau anchete penale suplimentare;

    3) să dispună   încetarea   procesului  penal   printr-o   ordonanţă întocmită potrivit articolului 186 din prezentul cod;

     [Pct. 3) în redacţia Legii nr.1275 din 18.07.97]

    4) să restituie   cauza   anchetatorului  penal   pentru   refacerea concluziilor  de  învinuire, dacă aceste concluzii n-au  fost  întocmite potrivit dispoziţiilor articolului 182 din prezentul Cod.

    Dacă nu este  de  acord cu concluziile de învinuire, procurorul  sau locţiitorul   lui  întocmesc  noi  concluzii,  cele  întocmite  anterior eliminăndu-le  din dosar şi restituindu-le organului de cercetare penală sau anchetatorului penal cu indicarea greşelilor constatate.

    Procurorul sau locţiitorul lui au dreptul de a revoca sau a modifica măsura  preventivă,  aleasă anterior, sau de a alege măsura  preventivă, dacă  ea  n-a  fost aleasă, cu excepţia măsurii preventive sub  formă  de arest.  Procurorul  sau  locţiitorul lui au, de asemenea, dreptul  de  a modifica  lista  persoanelor,  care  urmează  a  fi  citate  la  şedinţa judiciară, listă ce este anexată la actul de acuzare.

     [Alin.3 art.191 modificat prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

    Procurorul sau  locţiitorul  lui  au dreptul prin  ordonanţa  sa  să scoată  din concluziile de învinuire anumite capete de învinuire şi, de asemenea, să aplice legea privind infracţiunea mai uşoară. În aceste cazuri se întocmesc, dacă este necesar, noi concluzii de învinuire.

    Dacă trebuie  să schimbe învinuirea într-una mai gravă sau una care, prin  împrejurările  ei, de fapt, se deosebeşte esenţial  de  învinuirea iniţială,  procurorul  sau locţiitorul lui restituie cauza organului  de cercetare  penală  sau anchetatorului penal, pentru a se pune în  vedere noua învinuire.

      [Art.191 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.191 modificat prin Legea din 15.06.95]

     [Art.191 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 192. Trimiterea cauzei penale de către procuror în

                         instanţa de judecată

    Procurorul sau locţiitorul lui, după confirmarea învinuirii sau după întocmirea  unei noi învinuiri, sau dacă a formulat învinuirea în  cauze protocolare trimite cauza în instanţa de judecată, înmînînd în prealabil învinuitului   copia   învinuirii  sau  ordonanţa  privind   prezentarea învinuirii  către  învinuit fără anexele prevăzute de articolul 183  din prezentul Cod.

    Despre trimiterea cauzei în instanţa de judecată procurorul sau locţiitorul lui înştiinţează învinuitul, partea   vătămată   şi reprezentanţii lor legitimi.

    După ce cauza a fost trimisă în instanţa de judecată, demersurile şi plăngerile privitoare la proces se adresează direct instanţei.

     [Art.192 În redacţia Legii din 09.12.94]

CAPITOLUL AL DOUĂZECELEA

PLВNGERILE ОMPOTRIVA ACTELOR ORGANULUI DE CERCETARE PENALГ,

ALE  ANCHETATORULUI PENAL ŞI PROCURORULUI

    Articolul 193. Procedura plăngerilor

    Plăngerile în  scris împotriva actelor organului de cercetare penală sau  ale  anchetatorului  penal se  adresează  procurorului.  Plăngerile verbale  sînt  consemnate  de  către procuror,  anchetatorul  penal  sau persoana  care  efectuează  cercetarea  penală,  într-un  proces-verbal, semnat de cel ce face plăngerea şi de persoana care o primeşte.

    Persoana care  efectuează  cercetarea penală şi  anchetatorul  penal sînt  obligaţi  ca  în termen de douăzeci şi patru de  ore  să  înainteze plăngerea împreună cu explicaţiile lor procurorului.

     Plăngerea depusă  pănă  la  rezolvarea ei  nu  suspendă  executarea actului   atacat,  dacă  persoana  care  efectuează  cercetarea  penală, anchetatorul penal sau procurorul nu consideră necesar aceasta.

    Articolul 194. Examinarea plăngerii de către procuror

    În termen de  trei  zile de la primirea plăngerii,  procurorul  este obligat  s-o examineze şi să comunice celui care a întocmit-o  hotărărea sa.  În  caz de respingere a plăngerii procurorul este obligat să  arate motivele pentru care o consideră neîntemiată.

    Articolul 195. Plăngerile împotriva actelor procurorului

              care efectuează ancheta preliminară

    Plăngerile împotriva  actelor procurorului, care efectuează  ancheta preliminară sau unele acte de urmărire penală, se adresează procurorului ierarhic superior.

[Art.195/1 exclus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

[Art.195/1 modificat prin Legea din 11.07.96]

[Alin.4 art.195/1 introdus prin Legea din 15.06.95]

[Art.195/1 introdus prin Legea din 03.11.94]

[Art.195/2 exclus prin Legea nr.1579-XIII din 27.02.98]

[Art.195/2 modificat prin Legea din 11.07.96]

[Art.195/2 introdus prin Legea din 03.11.94]

  [Cap 21 prim inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

Capitolul  al douăzecelea prim

CONTROLUL  JUDICIAR  

ASUPRA  PROCEDURII  PREJUDICIARE

Articolul 195¹. Contestarea în instanţa de judecată

              a hotărărilor şi acţiunilor organelor

       de urmărire penală şi ale procurorului

Plăngerea împotriva hotărărilor şi acţiunilor organului de urmărire penală şi ale procurorului poate fi înaintată în instanţa de judecată de către bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă, precum şi de către alte persoane ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate prin hotărările şi acţiunile contestate, dacă asemenea plăngere nu a fost satisfăcută de către procuror.

Persoanele specificate la alin.1 din prezentul articol au dreptul să atace în instanţa de judecată refuzul organului de urmărire penală şi al procurorului de primire a cererii privind comiterea infracţiunii, de satisfacere a recuzărilor şi a demersurilor de intentare a dosarului penal, precum şi hotărările privind suspendarea sau clasarea dosarului penal şi alte acţiuni şi hotărări în cazurile prevăzute de prezentul Cod.

Plăngerea poate fi înaintată judecătorului judecătoriei din raza de activitate a procuraturii în termen de 10 zile de la data primirii înştiinţării referitor la respingerea plăngerii sau la expirarea termenului de 10 zile de la data depunerii plăngerii pe adresa procurorului, dacă acesta nu a dat răspuns.

Articolul 195². Examinarea plăngerii

Plăngerea se examinează de către judecător în şedinţa de judecată în termen de 10 zile de la data primirii ei, cu înştiinţarea petiţionarului şi a procurorului. Neprezentarea petiţionarului la judecată nu constituie un obstacol pentru examinarea plăngerii, însă judecătorul poate considera prezenţa acestuia obligatorie. Procurorul este obligat să prezinte în judecată materialele respective.

La începutul şedinţei, judecătorul anunţă care plăngere se examinează, anunţă numele şi prenumele său şi ale persoanelor participante, explică persoanei care a înaintat plăngerea drepturile şi  obligaţiile ei.

Petiţionarul, în cazul în care participă la examinare, argumentează plăngerea, apoi sînt audiate celelalte persoane prezente şi sînt examinate materialele prezentate.

Judecătorul, în cazul în care consideră plăngerea întemeiată, pronunţă încheierea de a obliga procurorul să înlăture încălcarea depistată a drepturilor şi libertăţilor persoanei fizice sau ale persoanei juridice. În cazul în care se stabileşte că acţiunile atacate nu contravin legii şi că drepturile şi libertăţile persoanei fizice sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, instanţa, prin încheiere, respinge plăngerea. Copia încheierii se expediază petiţionarului sau, după caz, procurorului pentru executare.

Încheierea instanţei poate fi atacată cu recurs, care se soluţionează în modul prevăzut de prezentul Cod.

    [Cap 21 prim inclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 195/3. Contestarea în instanţa de judecată a legalităţii

                           refuzului de a porni procesul penal

    Persoanele ale  căror  drepturi  şi  interese au  fost  lezate  prin refuzul  de a porni procesul penal pot depune în instanţa de judecată  o plăngere  împotriva legalităţii ordonanţei de refuz în termen de 10 zile de la data cănd au luat cunoştinţă de ea.

    Instanţa de judecată, primind plăngerea, este obligată să înştiinţeze procurorul despre data şi locul examinării  ei,   iar procurorul,  în decurs de 5 zile, este obligat să înainteze în  instanţa de judecată materialele respective.

     [Art.195/3 introdus prin Legea nr.1419 din 17.12.97]

    Articolul 195/4. Controlul judiciar al legalităţii refuzului

                           de a porni procesul penal

    Controlul judiciar  al  legalităţii  refuzului de a  porni  procesul penal  se  exercită de către instanţa de judecată de la  locul  emiterii ordonanţei   în   şedinţă   deschisă,  cu   participarea   procurorului, petiţionarului, avocatului acestuia sau reprezentantului lui legitim.

    Absenţa fără  motive  întemeiate  a părţilor,  înştiinţate  la  timp despre  data  examinării  plăngerii, nu constituie  un  obstacol  pentru exercitarea controlului judiciar.

    La începutul şedinţei, judecătorul anunţă care plăngere urmează a fi examinată,  se  recomandă  persoanelor prezente la şedinţă,  le  explică drepturile   şi  obligaţiile.  Reclamantul,  dacă  acesta  participă  la examinare,  argumentează  plăngerea,  apoi  sînt  audiate  şi  celelalte persoane prezente la şedinţă.

    Instanţa de judecată  cercetează concluziile despre lipsa  motivelor şi temeiurilor legitime pentru pornirea procesului penal, cauzele pentru care  s-a emis o astfel de ordonanţă, precum şi corespunderea cu normele dreptului  procesual  a  temeiurilor referitoare la refuzul de  a  porni procesul penal.

    În urma controlului  judiciar, instanţa de judecată pronunţă una din următoarele încheieri:

    1) privind anularea  ordonanţei  despre refuzul de a porni  procesul penal;

    2) privind modificarea  temeiurilor refuzului, considerăndu-l  legal în esenţă;

    3) privind respingerea plăngerii.

    Încheierea instanţei  în privinţa controlului legalităţii  refuzului de  a  porni procesul penal este definitivă şi executorie  la  expirarea termenului  de atac, iar dacă a fost atacată - după examinarea cauzei în

instanţa de judecată ierarhic superioară.

     [Art.195/4 introdus prin Legea nr.1419 din 17.12.97]

TITLUL AL PATRULEA

PROCEDURA ÎN FAŢA PRIMEI INSTANŢE

CAPITOLUL AL DOUZECI ŞI UNULEA

NUMIREA CAUZEI SPRE JUDECARE

    [Cap. XXI în redacţia Legii din 09.12.94]

    Articolul 196. Decizia asupra cauzei venite spre judecare

    În termen de 14 zile de la data la care cauza a venit spre judecare, instanţa de judecată ia una din următoarele decizii:

    1) privind numirea cauzei spre judecare;

    2) privind expedierea cauzei după competenţa judiciară;

    3) privind suspendarea cauzei;

4) privind remiterea cauzei procurorului pentru înlăturarea încălcărilor esenţiale ale legislaţiei de procedură penală.

Temei pentru remiterea cauzei procurorului poate servi încălcarea prevederilor legislaţiei de procedură penală care reglementează:

     1) pornirea procesului penal;

     2) competenţa organului de cercetare penală sau de anchetă penală;

     3) obligativitatea participării la proces a apărătorului şi interpretului;

     4) recuzarea.

    La numirea cauzei spre judecare instanţa de judecată dispune citarea persoanelor necesare în modul prevăzut de prezentul Cod.

    [Art.196 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

     [Art.196 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 197. Examinarea demersurilor şi declaraţiilor

    La numirea cauzei  spre  judecare instanţa de judecată  în  limitele competenţei sale, este obligată să examineze demersurile şi declaraţiile existente.  Dacă  apar  îndoieli  în  privinţa  temeiniciei  demersului, instanţa  de judecată este în drept să cheme pentru explicaţii  persoana care  a  făcut demersul. Despre rezultatele examinării  demersului  este înştiinţată  persoana care l-a făcut. Refuzul de a satisface demersul nu poate  fi  atacat,  însă persoana îşi păstrează dreptul  de  a  reiniţia demersul în şedinţă de judecată.

     [Art.197 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 198. Suspendarea cauzei sau expedierea cauzei

                        după competenţa judiciară

    Dacă la examinarea  chestiunii privind numirea cauzei spre  judecare se constată că inculpatul a dispărut şi locul aflării lui nu se cunoaşte instanţa  de  judecată emite o ordonanţă de suspendare a cauzei pănă  la găsirea  inculpatului şi dispune investigaţii, iar cauza se restituie la procuror.  Dacă la proces participă mai mulţi inculpaţi şi unul din ei a dispărut,  instanţa  de  judecată  emite o  ordonanţă  de  suspendare  a procesului  în  ce  priveşte inculpatul dispărut pănă  la  găsirea  lui, dispune investigaţii şi numeşte cauza spre judecare.

    Dacă medicul  confirmă  că  inculpatul este grav bolnav,  fapt  care exclude  posibilitatea participării lui la proces, instanţa de  judecată emite   ordonanţa   de  suspendare  a  cauzei  pănă   la   însănătoşirea inculpatului.

    La examinarea  chestiunii  privind  numirea  cauzei  spre  judecare, instanţa  de  judecată  poate lua o hotărăre cu  privire  la  aplicarea, modificarea sau revocarea măsurilor de reprimare aplicate inculpatului.

    Dacă instanţa   de  judecată  va  stabili  că  dosarul  nu  este  de competenţa  instanţei de judecată date, el trimite dosarul instanţei  de judecată  competente potrivit prevederilor articolului 31 din  prezentul Cod.

     [Art.198 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.198 modificat prin Legea din 15.06.95]

    Articolul 199. Asigurarea posibilităţii de a lua cunoştinţă

                        de materialele din dosar

    La numirea cauzei  spre judecare, judecătorul asigură  procurorului, inculpatului şi apărătorului lui, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente  responsabile şi reprezentanţilor lor posibilitatea de a  lua cunoştinţă  de  materialele  din dosar în localul  judecătoriei.  Aceste persoane sînt în drept să-şi facă însemnările necesare.

CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI DOILEA

CONDIŢIILE GENERALE ALE DEZBATERILOR JUDICIARE

    Articolul 213. Nemijlocirea, oralitatea dezbaterilor judiciare

    Prima instanţă   este  obligată,  în  cursul  judecării  cauzei,  să examineze  nemijlocit  dovezile  privitoare  la proces;  să  asculte  pe inculpaţi,   părţile  vătămate,  martorii,  concluziile  experţilor,  să cerceteze  corpurile delicte, să dea citire proceselor-verbale şi  altor documente.

     [Art.213 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91]

    Articolul 214. Preşedintele şedinţei de judecată

    Şedinţele instanţei  de judecată care judecă cauza în primă instanţă sînt  prezidate de preşedintele sau vicepreşedintele instanţei ori de un judecător  desemnat de aceştia. Judecătorul care judecă cauza personal i se atribuie obligaţiile de preşedinte al şedinţei.

    Preşedintele  şedinţei  conduce  şedinţa  de judecată  şi  ia  toate măsurile  prevăzute  de  prezentul Cod, pentru ca să fie  examinate  sub toate  aspectele, complet şi obiectiv toate probele prezentate de  părţi sau  administrate  la  cererea  acestora şi să  fie  stabilit  adevărul, înlăturănd  din dezbaterile judiciare tot ce nu are legătură cu procesul judecat şi asigurăndu-i înrăurirea educativă.

    Dacă vre-unul  din participanţii la dezbaterile judiciare formulează obiecţii  împotriva  actelor preşedintelui şedinţei, aceste obiecţii  se consemnează în procesul verbal al şedinţei de judecată.

     [Art.214 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 215. Egalitatea în drepturi a participanţilor în faţa

                        judecăţii

    Acuzatorul, inculpatul,   apărătorul,  precum  şi  partea  vătămată, partea  civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor  se bucură  de drepturi egale în faţa judecăţii în ce priveşte administrarea probelor, participarea la examinarea acestora şi formularea cererilor.

    Articolul 216. Participarea inculpatului la dezbaterile judiciare

    Judecarea procesului  în  prima  instanţă are  loc  cu  participarea inculpatului,  prezenţa  acestuia fiind obligatoare. Procesul  se  poate judeca  în  lipsa  inculpatului numai în cazul cănd  acesta  se  găseşte dincolo  de hotarele Republicii Moldova şi se eschivează să se  prezinte

în faţa instanţei, precum şi în cazurile cănd inculpatul se eschivează de a se prezenta la instanţa de judecată şi este dat în căutare.

În cazul în care cauza se judecă în absenţa inculpatului, cănd inculpatul este un minor, participarea apărătorului acestuia şi a reprezentantului său legal este obligatorie.

    [Art.216 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În cursul dezbaterilor  judiciare  inculpatul are dreptul:  să  pună întrebări martorilor, expertului, celorlalţi inculpaţi, părţii vătămate, părţii  civile  şi  părţii  civilmente  responsabile;  să  participe  la cercetarea   locului  unde  s-a  săvărşit  infracţiunea,  la  examinarea corpurilor delicte şi a documentelor; să facă declaraţii atăt cu privire la  fondul  învinuirii  ce  i ce aduce, cît şi cu  privire  la  diferite împrejurări  ale cauzei examinate de instanţă oricănd în cursul anchetei judecătoreşti;   să  ee  cuvăntul  la  dezbateri  în  caz  de  lipsă   a apărătorului.  Inculpatul se bucură de asemenea de dreprurile, prevăzute de articolul 42 din prezentul Cod.

    Instanţa poate dispune, printr-o încheiere, îndepărtarea inculpatului minor din sala de şedinţe atunci, cănd se  cercetează împrejurări ce ar putea avea o influenţă negativă asupra lui.

    Articolul 217. Participarea procurorului la dezbaterile judiciare

    Procurorul prezintă  învinuirea  în toate cauzele penale  în  numele statului,  prezintă noi probe sau cereri de a administra noi probe,  îşi expune  părerea  asupra  chestiunilor ce apar  în  timpul  dezbaterilor, precum  şi  referitor  la aplicarea legii penale şi a pedepsei  faţă  de inculpat.

    Procurorul prezintă învinuirea în conformitate cu dispoziţiile legii şi  cu propria sa convingere bazată pe cercetarea tuturor împrejurărilor cauzei.

    Dacă în urma dezbaterilor judiciare procurorul se convinge că datele anchetei  judiciare  nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, el  este obligat  să  renunţe , parţial sau integral, la învinuire şi să expună  instanţei  de  judecată motivele renunţării.

    [Art.217 al. 3 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Renunţarea procurorului  la  învinuire  se face în scris  şi  atrage adoptarea  de către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de clasare a procesului.

    Procurorul intentează sau susţine acţiunea civilă a părţii vătămate, dacă  aceasta  o cere apărarea intereselor publice sau a drepturilor  şi intereselor legitime ale cetăţenilor.

      [Art.217 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 217/1. Participarea apărătorului la dezbaterile judiciare

    Apărătorul ajută  inculpatului la exercitarea drepturilor lui şi  la apărarea intereselor lui legitime.

    Apărătorul participă  la  analiza probelor, face în  faţa  instanţei demersuri  cu privire la cererea şi anexarea la dosar a unor noi  probe, care  îl scutesc de răspundere pe inculpat sau reduc gradul  răspunderii lui,   face   alte  demersuri,  expune  instanţei  părerea   sa   asupra demersurilor celorlalţi participanţi la dezbaterile judiciare.

    Apărătorul participă  la  dezbaterile judiciare, expunănd  instanţei părerea   sa  asupra  esenţei  acuzării,  asupra  însemnătăţii  probelor verificate, asupra împrejurărilor, care îl dezvinovăţesc pe inculpat sau reduc  gradul răspunderii lui, precum şi considerentele sale cu  privire la  legea penală sau pedeapsa, ce urmează să fie aplicată, şi cu privire la consecinţele de drept civil ale infracţiunii.

     [Art.217/1 introdus prin Ucazul din 06.07.78]

    Articolul 218. Participarea unor reprezentanţi ai                

                        colectivului de muncă la dezbaterile judiciare

    În procesele  privind  minorii instanţa de judecată are  dreptul  să atragă  la  dezbaterile  judiciare  reprezentanţi  ai  întreprinderilor, instituţiilor  şi  organizaţiilor, unde a învăţat sau a muncit  minorul, reprezentanţi ai consiliilor şi inspecţiilor pentru minori, iar în caz de necesitate şi reprezentanţi ai altor organizaţii.

     [Art.218 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.218 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 219. Felul hotărărilor instanţei de judecată

    Instanţele de  judecată, la înfăptuirea justiţiei pe cauzele penale, adoptă sentinţe, decizii, încheieri şi hotărări.

    Hotărărea prin  care  cauza  se soluţionează de  prima  instanţă  de judecată se numeşte sentinţă.

    Hotărărea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului contestaţiei  în  anulare,  recursului în anulare, precum  şi  hotărărea pronunţată  de  instanţa  de  recurs în rejudecarea  cauzei  se  numeşte decizie.

    Toate celelalte  hotărări  date de instanţele de judecată în  cursul judecăţii se numesc încheieri.

    Plenul Curţii Supreme de Justiţie adoptă hotărări.

     [Art.219 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 219/1. Încheierile instanţei de judecată

    Toate problemele  care  apar  în timpul  dezbaterilor  judiciare  se soluţionează printr-o încheiere a instanţei de judecată.

    Încheierile privind modificarea măsurii preventive, recuzările, declinarea de competenţă, strămutarea, numirea expertizei şi încheierile interlocutorii  se  adoptă  sub formă de documente aparte în  camera  de consiliu şi se semnează de toţi membrii completului de judecată.

    Încheierile instanţei de judecată în celelalte probleme se includ în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

    Încheierile date  pe parcursul dezbaterilor judiciare urmează să fie pronunţate public.

     [Art.219/1 introdus prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 220. Limitele dezbaterilor judiciare

    Dezbaterile cauzei   în  judecată  se  fac  în  limitele  învinuirii formulate  şi  doar  în  privinţa persoanelor  cărora  li  s-a  formulat învinuirea.

    Modificarea învinuirii  în instanţa de judecată se admite dacă  prin aceasta  nu  se  înrăutăţeşte  situaţia inculpatului şi  nu  este  lezat dreptul lui la apărare , cu excepţia cazurilor prevăzute de art.221 din prezentul Cod.

    [Art.220 al. 2 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Dacă modificarea învinuirii constă în excluderea unei părţi a ei sau a  elementelor  componente ale infracţiunii care  agravează  răspunderea inculpatului,  instanţa de judecată este în drept să continue examinarea cauzei.

     [Art.220 în redacţia Legii din 09.12.94]

    Articolul 221. Modificarea învinuirii în şedinţa de judecată în

                        sensul agravării ei şi restabilirea dreptului la

                        apărare lezat

    Procurorul care participă la examinarea cauzei penale este în drept, fără  a  cere dosarul din judecată, să modifice printr-o ordonanţă a  sa învinuirea  adusă inculpatului în cadrul anchetei preliminare în  sensul agravării   ei,  dacă  materialele  dezbaterilor  judiciare  mărturisesc incontestabil  că  el  a săvărşit o astfel de  infracţiune,  aducănd  la cunoştinţă  inculpatului  şi apărătorului lui noua învinuire, după  care fapt dezbaterile judiciare continuă.

    Dacă în cadrul  dezbaterilor judiciare se stabileşte că inculpatul a săvărşit  o  altă infracţiune, care influenţează calificarea  învinuirii aduse  lui,  instanţa  de judecată, la cererea  procurorului,  întrerupe procesul  pe un termen de pănă la o lună, restituind cauza către procuror pentru  cercetarea  acestei infracţiuni, formularea unei învinuiri  noi, după   caz,  şi  familiarizarea  inculpatului  şi  apărătorului  lui  cu materialele  noi. După aceasta cauza penală este prezentată în  instanţa de  judecată pentru continuarea dezbaterii sau clasarea ei. La  demersul procurorului,  termenul  stabilit  poate  fi prelungit  de  instanţa  de judecată pănă la două luni.

   În cazul depistării, în cursul dezbaterilor judiciare, a încălcărilor esenţiale la aplicarea prevederilor legislaţiei de procedură penală specificate la art.196 alin.2 din prezentul Cod, care nu pot fi înlăturate în judecată, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, întrerupe procesul pe un termen de pănă la o lună, iar în caz de necesitate - pănă la 2 luni şi restituie cauza procurorului. După înlăturarea acestor încălcări de lege, dezbaterile judiciare continuă.

    [Art.221 al 3 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Dacă în urma formulării unei învinuiri noi, mai grave, se schimbă şi competenţa  de  judecare  a  cauzei penale,  judecătorul  trimite,  prin ordonanţa sa, cauza penală după competenţa judiciară.

     [Art.221 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.221 în redacţia Legii din 09.12.94]

    Articolul 222. Prezentarea probelor suplimentare

    În cazul efectuării  unei  cercetări sau anchete  penale  prealabile incomplete  şi al imposibilităţii luării unei decizii legale şi motivate pe baza cercetării materialelor existente în dosar, instanţa de judecată la  cererea părţilor, amănă examinarea cauzei pe un termen de pănă la  o lună,  permiţînd  părţilor  să prezinte probe suplimentare.  La  cererea părţilor,  acest  termen poate fi prelungit pănă la două  luni.  Probele adunate  de  părţi sînt cercetate în şedinţă judiciară în mod  obişnuit. Dacă  părţile  nu prezintă probe suplimentare, instanţa de  judecată  ia decizia pe baza cercetării materialelor din dosar în şedinţa de judecată.

    Dacă instanţa   de  judecată  amănă  examinarea  cauzei  în  temeiul articolului  221 din prezentul Cod şi trimite cauza procurorului  pentru cercetarea  unei  noi  infracţiuni sau dacă instanţa de  judecată  amănă examinarea  cauzei în temeiul alineatului întăi al prezentului  articol, procurorul  sau  locţiitorul  lui  dă indicaţii în  scris  organelor  de cercetare  penală  sau  de anchetă preliminară privind  cercetarea  noii infracţiuni sau privind prezentarea probelor suplimentare.

    În cazul în care  organul  de  cercetare prealabilă sau  de  anchetă penală  prealabilă  nu  ia măsuri de asigurare a acţiunii civile  sau  a eventualei  confiscări  a averii, dacă astfel de măsuri nu pot fi  luate nemijlocit  de instanţa de judecată, aceasta din urmă, printr-o decizie, obligă  organul  de  investigaţie să ia măsurile  necesare  în  termenul stabilit de ea.

     [Art.222 completat prin Legea din 15.06.95]

     [Art.222 în redacţia Legii din 09.12.94]

    Articolul 223. Rezolvarea chestiunii cu privire la măsura preventivă

    În timpul dezbaterilor  judiciare  instanţa  are  dreptul,  printr-o încheiere,  să  fixeze,  să  schimbe sau  să  revoce  măsura  preventivă aplicată inculpatului.

[Prin HCC7/13.02.2001, MO19/22.02.2000  Declară neconstituţionale  prevederile  art. 223 din Codul de procedură penală în partea în care, potrivit sensului atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor interesate dreptul de a  ataca cu  recurs încheierile  privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest.]

Încheierea dată în baza alineatului întîi al prezentului articol poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile, în instanţa ierarhic superioară de către persoanele specificate în alineatul întîi al articolului 307 din prezentul cod.

     [Art.223 al. 2  în redacţia L475/27.09.2001, MO130/26.10.2001 art. 953]

    Articolul 224. Amănarea şi suspendarea procesului penal

    Dacă procesul nu poate fi judecat din cauza neprezentării în şedinţa de   judecată  vre-uneia  din  persoanele  citate  sau  în  legătură  cu necesitatea  de  a  prezenta de către părţi noi  probe,  instanţa  amănă procesul  şi  i-a  măsuri  pentru  a se cita  persoanele  care  nu  s-au prezentat sau pentru prezentarea noilor probe.

    Dacă în proces  sînt implicaţi mai mulţi inculpaţi şi unul din ei  a dispărut  pănă  la  începutul  dezbaterilor  judiciare, instanţa de judecată dispune căutarea celui dispărut şi continuă judecarea cauzei în privinţa tuturor celorlalţi inculpaţi în lipsa acestuia.

    [Art.224 al. 2 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

          [Art.224 al. 3 exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Dacă în procesul  de  examinare a cauzei un inculpat s-a  îmbolnăvit grav,  instanţa  de  judecată  suspendă procesul în  ce  priveşte  acest inculpat  pănă  la  însănătoşirea lui şi continuă  judecarea  celorlalţi inculpaţi.

     [Art.224 modificat prin Legea din 15.06.95]

     [Alin.1 art.224 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 225. Clasarea acţiunii în şedinţă judiciară

    În circumstanţele indicate în articolele 5, 5/2, 5/4, 5/6, 5/7 şi în punctul  2)  al articolului 185 din prezentul Cod instanţa  de  judecată clasează  acţiunea.  Totodată  instanţa de judecată anulează  măsura  de reprimare,  măsurile  de  asigurare a acţiunii civile  şi  a  eventualei confiscări a averii şi decide asupra probelor materiale. Copia sentinţei instanţei  de  judecată  privind clasarea acţiunii se  remite  persoanei trase  la răspundere penală şi părţii vătămate, precum şi părţii civile, părţii civilmente responsabile şi procurorului.

    În cazul clasării  acţiunii penale în care este implicat un  recrut, instanţa  de  judecată este obligată să înştiinţeze, în termen de  şapte zile, organul local respectiv al administraţiei militare.

     [Art.225 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.225 modificat prin Legea din 15.06.95]

     [Art.225 în redacţia Legii din 09.12.94]

    Articolul 226. Atacarea sentinţei de clasare a cauzei penale

    Sentinţa de clasare  a  cauzei  penale  pronunţată  de  instanţa  de judecată  poate  fi atacată cu apel sau, după caz, prin recurs de  către procuror,  inculpat  sau  apărătorul acestuia sau  de  partea  vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi de reprezentanţii lor.

      [Art.226 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 227. Ordinea în timpul şedinţei de judecată

    Cănd judecătorii   sau   judecătorul  întră  în  sala  de   şedinţe, secretarul  anunţă: "întră judecata, sculaţi în picioare, vă rog".  Toţi cei  prezenţi în sala de şedinţe se scoală în picioare; după aceasta, la invitaţia preşedintelui, îşi ocupă locurile.

    Toţi participanţii  la  dezbaterile  judiciare  se  adresează  către instanţă,  formulează  cereri,  răspund la întrebări şi  fac  declaraţii stănd  în  picioare. În caz dacă vre-una din persoanele participante  la proces  este  suferindă,  preşedintele  şedinţei  îi  poate  permite  să răspundă la întrebări şi să facă declaraţii şezănd.

    Toţi participanţii  la proces, precum şi cetăţenii prezenţi în  sala de   şedinţe,   sînt  obligaţi  a  se  supune  în  totul   dispoziţiilor preşedintelui cu privire la menţinerea ordinii în şedinţa de judecată.

    Minorii sub şaisprezece  ani  nu se admit în sala de  şedinţe  decăt atunci, cănd sînt chemaţi de instanţă.

     [Alin. 1 art.227 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91]

    Articolul 228. Măsurile care se iau faţă de cei ce tulbură

                        ordinea în timpul şedinţei de judecată

    Dacă inculpatul  tulbură ordinea în timpul şedinţei de judecată  sau nu se supune dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, i se face avertizare, că  în  caz  de  va mai tulbura ordinea, va fi îndepărtat  din  sala  de şedinţe.

    În caz dacă inculpatul  tulbură ordinea a două oară, instanţa  poate dispune,  printr-o încheiere, îndepărtarea acestuia din sala de şedinţe, procesul  continuănd în lipsa lui. Sentinţa însă se pronunţă în prezenţa inculpatului sau i se aduce la cunoştinţă imediat după pronunţare.

    Dacă procurorul   sau   apărătorul   nu  se   supune   dispoziţiilor preşedintelui  şedinţei, i se face o avertizare. Dacă persoanele arătate continuă  să nu se supună dispoziţiilor preşedintelui şedinţei, instanţa poate  să amăne, printr-o încheiere, judecarea procesului, în cazul cănd persoana  respectivă  nu  poate  fi  înlocuită  prin  alta,  fără  a  se prejudicia  desfăşurarea procesului. Totodată instanţa comunică aceasta, respectiv,  procurorului  ierarhic superior, prezidiului  colegiului  de avocaţi, sau Ministerului Justiţiei.

    Cănd partea civilă, partea civilmente responsabilă, partea vătămată sau  reprezentaţii  lor, expertul, specialistul sau interpretul  tulbură ordinea   în   şedinţa  de  judecată  sau  nu  se  supun   dispoziţiilor preşedintelui   şedinţei,  instanţa  poate  da  o  încheiere,  dispunănd îndepărtarea lor din sala de şedinţă.

    Celelalte persoane,   prezente   în  sala  de  şedinţe,  în   cazuri asemănătoare pot fi îndepărtate prin dispoziţia preşedintelui şedinţei.

    În afară de aceasta, manifestarea lipsei de respect faţă de judecată exprimată  prin nesupunerea martorilor, victimelor, reclamanţilor civili şi  părăţilor civili, a altor cetăţeni faţă de dispoziţia  preşedintelui şedinţei,  tulburarea  de  către  ei a ordinii  în  timpul  şedinţei  de judecată, precum şi săvărşirea  de către oricine a unor fapte care denotă desconsiderare  vădită a judecăţii sau a regulilor stabilite în instanţa judecătorească atrag după sine amenda judiciară.

[Art.228 modificat prin Legea din 10.04.96]

[Art.228 modificat prin Legea din 09.12.94]

[Art.228 modificat prin Legea nr.634-XII din 10.07.91]

[Art.228 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

[Art.228 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 228/1. Amenda judiciară

    Abaterile săvărşite în cursul procesului judiciar se sancţionează cu amendă  judiciară  în mărime de la unu la douăzeci şi cinci  de  salarii minime.

    Următoarele abateri se sancţionează cu amendă judiciară:

    a) ne îndeplinirea de către orice persoană prezentă la şedinţa de judecată a măsurilor luate de către preşedintele   şedinţei   în conformitate cu cerinţele articolului 228 din prezentul Cod;

    b) neexecutarea încheierilor de aducere forţată;

    c) lipsa nejustificată în şedinţa de judecată a martorului, expertului, interpretului sau apărătorului legal citaţi;

    d) tergiversarea  de  către  expert  sau  interpret  a  îndeplinirii însărcinărilor primite;

    e) neluarea de  către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia;

    f) refuzul sau eschivarea specialistului de la îndeplinirea îndatoririlor prevăzute de articolul 116/1 din prezentul Cod;

    g) ne îndeplinirea  obligaţiei de prezentare, la cererea instanţei de judecată,  a  obiectelor  sau documentelor cerute de  aceasta  de  către conducătorul unităţii sau de cel însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii.

    h) alte abateri prevăzute de prezentul Cod.

    [Art.228¹ lit. h) inclusă prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Aplicarea amenzii  judiciare nu înlătură răspunderea penală în cazul în care fapta constituie componenţă de infracţiune.

     [Art.228/1 introdus prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 229. Procesul-verbal al şedinţei de judecată

    Desfăşurarea  dezbaterilor  în  şedinţa de judecată  se  consemnează într-un  proces-verbal. În timpul dezbaterilor judiciare se poate aplica înregistrarea sonoră, despre care se face o menţiune în procesul-verbal. Fonograma se anexează la procesul-verbal.

    În procesul-verbal se arată:

    denumirea instanţei;

    locul şi data şedinţei, cu indicarea orei începerii;

    numele şi prenumele membrilor completului de judecată, procurorului, grefierului;

    numele şi prenumele  părţilor,  inclusiv  ale apărătorilor,  şi  ale celorlalte persoane care participă în proces şi care au fost prezente la judecată,  precum şi ale celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale  şi  cu  menţiunea privitoare la îndeplinirea  procedurii  de citare şi la motivele neprezentării lor;

    menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică;

    enunţarea infracţiunii  pentru  care  inculpatul a  fost  trimis  în judecată şi legea în care a fost încadrată fapta;

    toate actele instanţei în ordinea în care s-au desfăşurat;

    cererile formulate de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces şi încheierile date de instanţă fără a se retrage în camera de consiliu sau menţiunile cu privire la încheierea dată în camera de consiliu;

    - documentele care s-au cercetat în şedinţă;

    - faptele de tulburare a ordinii în sala de şedinţe;

    - rezumatul susţinerilor verbale;

    - rezumatul ultimului cuvănt al inculpatului;

    - ora cănd s-a  pronunţat  hotărărea  şi menţiunea că  s-a  explicat procedura şi termenul căii de atac.

    Procesul-verbal se întocmeşte de grefier în douăzeci şi patru de ore de  la terminarea şedinţei şi se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefier.

     [Art.229 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 230. Declaraţiile părţilor şi ale martorilor

    Declaraţiile  inculpatului,  părţii vătămate, părţii civile,  părţii civilmente  responsabile  şi  ale martorilor în şedinţa de  judecată  se consemnează  în scris de grefier ca documente aparte. Declaraţia  scrisă se citeşte de grefier, iar dacă persoana care a depus-o cere, i se dă să o  citească.  Cănd  persoana care a depus declaraţie este  de  acord  cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfărşit.

    Cănd persoana care a depus declaraţie nu poate sau refuză să semneze se face menţiune în declaraţia scrisă.

    Declaraţia scrisă  este  semnată  de  preşedintele  şedinţei  şi  de grefier,  precum şi de interpret cănd declaraţia a fost luată  printr-un interpret.

    Dacă persoana  care  a depus declaraţie revine asupra  vreuneia  din declaraţiile  sale  anterioare sau are de făcut completări,  rectificări sau  precizări,  acestea  se consemnează şi se  semnează  în  condiţiile arătate în prezentul articol.

     [Art.230 în redacţia Legii din 10.04.96]

CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI TREILEA

PARTEA PREGĂTITOARE

A ŞEDINŢEI DE JUDECATĂ

    Articolul 231. Deschiderea şedinţei de judecată

    La ora fixată   pentru   judecarea  procesului  penal   preşedintele şedinţei  deschide  şedinţa de judecată şi anunţă, ce proces va fi  examinat de instanţă.

    Articolul 232. Verificarea prezentării în instanţă

    Secretarul raportează   prezentarea  în  instanţă  a   procurorului, inculpatului,  apărătorului, precum şi a părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor, a interpretului, martorilor,   experţilor   şi   specialiştilor  şi   comunică   motivele neprezentării celor lipsă.

     [Art.232 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.232 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 233. Explicarea de către preşedintele şedinţei

                        a obligaţiilor interpretului

    Preşedintele  şedinţei  explică  interpretului obligaţia  lui  de  a traduce instanţei declaraţiile şi cererile participanţilor la proces, ce nu  cunosc limba în care se desfăşoară judecarea cauzei, iar persoanelor numite  -  conţinutul declaraţiilor, cererilor, documentelor  citite  în instanţă,  precum  şi dispoziţiile preşedintelui şedinţei şi  hotărările instanţei.

    Preşedintele şedinţei avertizează pe interpret asupra răspunderii ce o  poartă potrivit articolului 196 din Codul penal, în caz de  traducere intenţionat greşită.

    Articolul 234. Îndepărtarea martorilor  din sala de şedinţe

    Martorii prezenţi  se îndepărtează din sala de şedinţă. Preşedintele şedinţei  ia  măsuri,  ca martorii audiaţi să nu  comunice  cu  martorii neaudiaţi.

    Articolul 235. Stabilirea identităţii inculpatului şi verificarea

                        faptului dacă i s-a înmănat la timp o copie de pe

                        concluziile de învinuire

    Preşedintele  şedinţei  stabileşte identitatea inculpatului,  numele lui de familie, prenumele şi numele după tată, anul, luna, ziua şi locul naşterii,  domiciliul,  ocupaţia, situaţia familială, studiile  şi  alte date  referitoare  la persoana lui. După aceea preşedintele şedinţei  îl întreabă  pe  inculpat,  dacă  i  s-au înmînat  şi  cănd  anume  copiile documentelor, enumerate în articolul 192 din prezentul Cod.

    În caz dacă aceste documente n-au fost înmănate în termenul stabilit judecarea procesului se amănă.

     [Alin.1 art.235 modificat prin Legea din 09.12.94]  

    Articolul 236. Anunţarea compunerii completului de judecată şi

                        explicarea dreptului de a face propuneri de recuzare

    Preşedintele  şedinţei anunţă numele şi prenumele său ori, după caz, anunţă compunerea completului  de  judecată, comunică  numele procurorului, apărătorului, precum şi ale  secretarului şedinţei  de  judecată,  expertului,  specialistului  şi  interpretului, explică  participanţilor  la proces, că au dreptul de a recuza  întregul complet  sau pe vre-unul din judecători, pe procuror, secretar,  expert, specialist şi interpret.

    [Art.236 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Participarea anterioară la proces în calitate de secretar, interpret expert,  specialist  nu  constituie  un  motiv  de  recuzare  a  acestor persoane.

    Cererile de recuzare  se rezolvă potrivit cu prevederile articolelor 22 - 24 şi 36 din prezentul Cod.

     [Alin.1 art.236 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.236 modificat prin Legea nr.758-XII din 18.10.91]

     [Partea 1 art.236 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 237. Participarea la dezbaterile judiciare în procesele

                        privitoare la minori a părinţilor, a unor alţi

                        reprezentanţi legali ai minorului

    Părinţii sau  alţi reprezentanţi legali ai inculpatului minor asistă în sala de şedinţe în tot timpul dezbaterilor judiciare şi au dreptul să participe  la  studierea probelor în cadrul anchetei  judecătoreşti,  să administreze  probe,  să  facă cereri şi  recuzări.  Drepturile  acestea trebuie să le fie explicate la deschiderea şedinţei de judecată.

    În cazuri excepţionale,  cănd participarea la şedinţa de judecată  a reprezentantului legal ar putea prejudicia interesele învinuitului minor instanţa  are dreptul, printr-o încheiere, să-l îndepărteze cu totul  pe reprezentantul   legal  din  şedinţa  de  judecată  sau  să-i   limiteze participarea la anumite părţi ale şedinţei de judecată.

     [Art.237 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.237 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 237/1.Participarea specialistului la dezbaterile judiciare

    În cazurile,  prevăzute  de prezentul Cod, în instanţa de  judecată, poate  fi citat specialistul, care participă la dezbaterile judiciare în modul prevăzut de articolul 116 116¹ din prezentul Cod.

    [Art.237¹ modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

     [Art.237/1 introdus prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 238. Rezolvarea chestiunii dacă procesul penal

                        poate fi judecat în lipsa vre-unuia din

                        participanţii la proces

    În caz de neprezentare  a  vre-unuia  din participanţii  la  proces, precum  şi  a  unui martor, a expertului  sau  specialistului,  instanţa ascultă părerea apărătorului, inculpatului, precum şi a părţii vătămate, a  părţii civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentaţilor lor şi concluziile procurorului, în sensul dacă se poate judeca cauza, şi dă o  încheiere  de continuare a dezbaterilor sau de amnare  a  procesului pentru un termen, pe care-l va găsi necesar.

    În cazul cănd  instanţa  de  judecată dă o încheiere  de  amnare  a dezbaterii  cauzei, instanţa îi poate audia pe martorii, pe expertul sau specialistul,   partea   vătămată,  partea  civilă,  partea   civilmente responsabilă  sau  pe reprezentaţii lor, care s-au prezentat. Dacă  după amănarea  dezbaterii  cauzei  ea se examinează de  acelaşi  complect  de judecată,  citarea  a  doua  oară  a  acestor  persoane  pentru  şedinţa judiciară se face numai în caz de necesitate.

     [Art.238 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.238 modificat prin Ucazul din 20.02.85]

     [Art.238 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 239. Efectele neprezentării inculpatului

    În caz de neprezentare  a  inculpatului,  procesul  trebuie  să  fie amînat, cu excepţia cazului prevăzut de articolul 216 din prezentul Cod.

    Instanţa are dreptul de a ordona aducerea silită a inculpatului care nu s-a prezentat, precum şi de a-i fixa sau schimba măsura preventivă.

    Dacă nu se prezintă reprezentanţii legali ai inculpatului, examinarea cauzei nu se suspendă.

     [Alin.3 art.239 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 240. Efectele neprezentării procurorului sau apărătorului

    Participarea procurorului la şedinţa de judecată în toate  cauzele penale  este  obligatorie.  Neprezentarea  procurorului  la şedinţa de judecată atrage amănarea examinării cauzei penale, despre care fapt este informat procurorul ierarhic superior.

    În cazul neprezentării apărătorului şi al imposibilităţii schimbării lui  în  şedinţa respectivă, examinarea cauzei penale se  amănă,  despre care  fapt este informat prezidiul colegiului avocaţilor sau  Ministerul Justiţiei.

     [Art.240 în redacţia Legii din 09.12.94]

    Articolul 241. Efectele neprezentării părţii vătămate

    În caz de neprezentare  a  părţii  vătămate, instanţa  hotărăşte  să judece procesul penal sau să-l amîne, în funcţie de faptul dacă în lipsa părţii vătămate pot fi clarificate complet toate împrejurările cauzei şi pot fi apărate drepturile şi interesele ei legitime.

     [Art.241 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 242. Efectele neprezentării părţii civile şi

                        părţii civilmente responsabile

    În caz de neprezentare  a  părţii civile sau a reprezentantului  ei, instanţa nu examinează acţiunea civilă; în acest caz partea vătămată îşi menţine dreptul de a intenta o acţiune civilă în faţa instanţei civile.

    Instanţa are   dreptul,  la  cererea  părţii  civile,  să  examineze acţiunea civilă în lipsa ei.

    Instanţa examinează  acţiunea  civilă indiferent dacă partea  civilă sau  reprezentantul  ei s-a prezentat sau nu, - în caz dacă  acţiunea  a fost  intentată  de  o instituţie, întreprindere, organizaţie  sau  este susţinută de procuror.

    Neprezentarea fără motive întemeiate a părţii civilmente responsabile  sau a reprezentantului ei nu împiedică examinarea acţiunii civile.

    Articolul 243. Explicarea de către preşedintele şedinţei

                        a drepturilor inculpatului

    Preşedintele şedinţei explică inculpatului drepturile lui, prevăzute de articolul 216 din prezentul Cod.

    Articolul 244. Explicarea de către preşedintele şedinţei

                        a drepturilor părţii vătămate, părţii

                        civile şi părţii civilmente responsabile

    Preşedintele  şedinţei  explică  părţii vătămate, părţii  civile  şi părţii  civilmente responsabile drepturile lor, prevăzute de  articolele 47 - 49 din prezentul Cod.

    Articolul 245. Explicarea de către preşedintele şedinţei

                        a drepturilor şi obligaţiilor expertului

    Preşedintele  şedinţei explică expertului drepturile şi  obligaţiile lui,  prevăzute de articolul 164 din prezentul Cod, şi-l previne, că  va răspunde  conform articolelor 196 şi 197 din Codul penal, în caz dacă va refuza să prezinte concluzii sau va prezenta concluzii intenţionat false.

    În timpul dezbaterilor  judiciare  expertul  se găseşte în  sala  de şedinţe. La cererea expertului instanţa, ascultănd    părerea participanţilor  la proces, poate, printr-o încheiere, să-l scutească pe expert de obligaţia de a se afla în sala de şedinţă.

    Articolul 245/1. Explicarea de către preşedintele instanţei

                           a drepturilor şi obligaţiilor specialistului

    Preşedintele  explică specialistului drepturile şi obligaţiile  lui, prevăzute  de  articolul  116/1 din prezentul Cod, şi-l previne,  că  va răspunde pentru refuzul sau înlăturarea de a-şi îndeplini obligaţiile.

     [Art.245/1 introdus prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 246. Prezentarea şi rezolvarea cererilor

    Preşedintele  şedinţei îi întreabă pe participanţii la proces,  dacă cer  să fie citaţi noi martori, experţi şi specialişti, să fie cerute şi alăturate la dosar noi probe, sau dacă au alte cereri.

    Cel care formulează cererea trebuie să arate, ce împrejurări doreşte să  dovedească  prin probele suplimentare. Clarificarea  împrejurărilor, pentru  confirmarea  cărora  se citează martorii noi, se face  în  lipsa acestor martori.

    Cererile formulate  trebuie  să  fie rezolvate de  îndată,  instanţa pronunţăndu-se printr-o încheiere.

    Respingerea cererii  de  către instanţă nu lipseşte persoana care  a făcut-o  de  dreptul  de  a o formula din  nou  în  cursul  dezbaterilor judiciare ulterioare.

     [Art.246 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Partea 1 art.246 modificată prin Ucazul fin 01.12.66]

CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI PATRULEA

ANCHETA JUDECĂTOREASCĂ

    Articolul 247. Începerea anchetei judecătoreşti

    Preşedintele şedinţei anunţă începerea anchetei judecătoreşti.

    Ancheta judiciară  începe cu citirea de către procuror a  învinuirii formulate.  Dacă  în  proces a fost intentată o acţiune  civilă, se dă citire şi acţiunii.

    Preşedintele  şedinţei  îl  întreabă  pe inculpat,  dacă  a  înţeles învinuirea  ce  i  se aduce, îi explică, dacă este  necesar,  elementele esenţiale  al  acestei  învinuiri şi-l întreabă, dacă recunoaşte,  că  e vinovat  de învinuirea ce i se aduce dacă recunoaşte acţiunea civilă, în cazul  cănd  există  o asemenea acţiune.  Preşedintele  dă  posibilitate inculpatului,   dacă  acesta  doreşte  să-şi  motiveze  răspunsurile  la întrebările puse.

     [Art.247 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 248. Stabilirea procedurii de cercetare a probelor

    După ce inculpatul a răspuns la întrebarea dacă recunoaşte sau nu învinuirea ce i se aduce, instanţa stabileşte procedura de cercetare a probelor, luănd în considerare că în primul rănd se cercetează probele prezentate de către acuzator. Ordinea cercetării probelor se determină, după ascultarea opiniei părţilor, printr-o încheiere care se consemnează în procesul-verbal. Schimbarea ulterioară a acestei ordini se poate face printr-o încheiere motivată, în acelaşi mod.

    [Art.248 al. 1 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Ancheta judecătorească se efectuează în întregime de instanţă indiferent dacă inculpatul a recunoscut sau nu învinuirea ce i se aduce.

     [Alin.2 art.248 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 249. Interogarea inculpatului

    Interogarea inculpatului   începe   cu   invitaţia   ce   i-o   face preşedintele şedinţei de a spune tot ce ştie cu privire la învinuirea ce i  se  aduce  şi  împrejurările cauzei. După aceasta  îi  pun  întrebări procurorul, apărătorul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor. Apoi inculpatului îi pot pune  întrebări  ceilalţi  inculpaţi  şi apărătorul  lor.  Minorii  sînt interogaţi  conform  dispoziţiilor  articolului 132 din  prezentul  Cod. Preşedintele şedinţei respinge întrebările care nu se referă la cauză.

    Judecătorii au  dreptul  de a pune întrebări inculpatului  în  orice moment al anchetei judecătoreşti.

    Interogarea inculpatului  în lipsa unui alt inculpat se admite numai pe baza unei încheieri a instanţei, în cazuri excepţionale, cănd aceasta e necesar pentru stabilirea adevărului. În acest caz, după reîntoarcerea inculpatului  în  sala de şedinţă, preşedintele îi  comunică  conţinutul arătărilor, făcute în lipsa lui, şi-i dă posibilitatea să pună întrebări inculpatului, care a fost interogat în lipsa lui.

    Inculpatul poate,  cu  autorizaţia preşedintelui şedinţei,  să  facă declaraţii suplimentare oricănd în cursul anchetei judecătoreşti.

     [Alin.1 art.249 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 250. Citirea mărturiilor inculpatului

    Se poate da citire arătărilor inculpatului din cursul cercetării sau anchetei  preliminare, precum şi reproduce înregistrarea sonoră şi video a  mărturiilor lui, alăturată la procesul-verbal al interogatoriului  în următoarele cazuri:

    1) cănd există  contradicţii  esenţiale  între  aceste  mărturii  şi mărturiile făcute de inculpat în instanţă;

    2) cănd inculpatul refuză să răspundă la întrebări, puse în instanţă;

    3) cănd cauza se judecă în lipsa inculpatului.

    Această regulă   se  aplică  şi  în  cazurile  cănd  se  dă   citire mărturiilor inculpatului făcute în instanţă.

    Nu se admite reproducerea înregistrării sonore şi video fără a se da citirea  în prealabil mărturiilor, cuprinse în procesul-verbal respectiv al  interogatoriului sau în procesul-verbal al şedinţei de judecată.  În procesul-verbal  al  şedinţei  de  judecată se face  o  menţiune  despre reproducerea înregistrării sonore şi video.

     [Art.250 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.250 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 251. Ascultarea părţii vătămate

    Partea vătămată este ascultată potrivit prevederilor articolului 253 din  prezentul  Cod  privitor  la  audierea  martorului,  însă  înaintea martorilor.

    Articolul 252. Prevenirea martorului asupra răspunderii ce o

                        poartă pentru refuzul de a depune mărturii sau

                        depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase

    Înainte de a-l  audia pe martor, preşedintele stabileşte identitatea lui,  îi explică datoria lui cetăţenească şi obligaţia de a spune sincer tot ce ştie cu privire la cauză şi îl previne, că va purta răspundere pentru refuzul de a depune mărturii, cît şi pentru depunerea intenţionată a unor mărturii mincinoase.

    Martorul semnează o declaraţie că i s-au explicat obligaţiile şi răspunderea ce o poartă. Declaraţia semnată se   anexează   la procesul-verbal al şedinţei de judecată.

    Martorilor care  n-au împlinit şaisprezece ani preşedintele şedinţei le explică însemnătatea ce o au mărturiile complete şi sincere.

    Aceşti martori nu se previn asupra răspunderii ce o vor purta pentru refuzul  de  a depune mărturii şi pentru depunerea intenţionată  a  unor mărturii mincinoase, ei nu semnează de asemenea declaraţia prevăzută în partea a doua.

    Articolul 253. Audierea martorului

    Martorii se audiază fiecare separat şi în lipsa martorilor care încă n-au fost audiaţi.

    Preşedintele  şedinţei stabileşte, în ce relaţii se află martorul cu inculpatul  şi  cu  partea vătămată, şi-i propune  martorului  să  spună instanţei  tot ce ştie personal cu privire la cauză. Apoi pun  întrebări martorului  procurorul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente   responsabilă   sau   reprezentanţii  lor,   apărătorul   şi inculpatul. Preşedintele respinge întrebările ce nu se referă la cauză.

    La început martorul  este întrebat de acel participant la proces, la cererea căruia a fost citat, iar apoi de ceilalţi participanţi.

    Fiecare participant  la  procesul  judiciar este în  drept  să  pună martorului  întrebări  suplimentare  pentru  a  elucida  şi  a  completa răspunsurile date la întrebările altor părţi.

    Judecătorii au  dreptul  de a pune întrebări martorului  oricănd  în cursul anchetei judecătoreşti.

    Instanţa poate  permite  martorilor  audiaţi să părăsească  sala  de şedinţă  înainte de terminarea anchetei judecătoreşti, dar numai după ce a  ascultat  părerea  inculpatului,  apărătorului, precum  şi  a  părţii vătămate,   părţii   civile,  părţii  civilmente  responsabile   sau   a reprezentanţilor lor şi părerea procurorului.

     [Art.253 completat prin Legea din 15.06.95]

     [Art.253 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 254. Folosirea de către martor a  unor însemnări

                        şi documente

    Martorul poate  să  prezinte în instanţă documente şi să  folosească însemnări  în cazurile cănd declaraţiile sînt legate de cifre şi de alte date, care se ţin minte greu.

    Documentele şi  însemnările  pot fi anexate la dosar, dacă  instanţa dispune aceasta prin încheierea respectivă.

    Articolul 255. Audierea martorului minor

    La audierea martorilor  minori va fi chemat să asiste  şi  un pedagog.   Dacă  este  necesar,  sînt  chemaţi  şi  părinţii  sau   alţi reprezentanţi   legali  ai  minorului.  Persoanele  menţionate  pot   cu autorizaţia preşedintelui şedinţei, să pună întrebări martorului.

    [Art.255 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Audierea martorului  minor, cănd aceasta e necesar pentru stabilirea adevărului,  se  poate  face  şi în lipsa  inculpatului,  în  baza  unei încheieri  a  instanţei.  După  reîntoarcerea inculpatului  în  sala  de şedinţă  trebuie să i se comunice declaraţiile martorului şi să i se dea posibilitatea a pune întrebări acestui martor.

    După ce a fost  audiat,  martorul,  care  nu a  împlinit  vărsta  de şaisprezece  ani,  trebuie  să părăsească sala de şedinţă, în  afară  de cazurile cănd instanţa va găsi, că prezenţa lui este necesară.

     Articolul 256. Citirea în şedinţă a declaraţiilor martorului

    Declaraţiile  făcute  de  martor în timpul cercetării  sau  anchetei preliminare se citesc în instanţă, iar reproducerea înregistrării sonore şi  video  a declaraţiilor lui, anexată la dosar are loc în  următoarele cazuri:

    1) cănd există  contradicţii  esenţiale, între aceste declaraţii  şi declaraţiile martorului în instanţa de judecată;

    2) cănd  martorul   lipseşte   în  şedinţă  şi  absenţa   lui   este justificată  fie prin imposibilitatea absolută de a se înfăţişa în  faţa instanţei,  fie  prin  motive  peremptorii  de  asigurare  a  siguranţei personale sau a securităţii naţionale.

     [Pct.2 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98]

    Aceste dispoziţii  se  aplică  şi în cazurile citirii în  şedinţă  a mărturiilor făcute de martor în faţa instanţei.

    În şedinţa judiciară  se  poate da citire, de  asemenea,  martorului audiat  de  instanţă în conformitate cu partea a doua a articolului  238 din prezentul Cod.

    Nu se admite reproducerea înregistrării sonore şi video fără citirea prealabilă  în  şedinţă  a mărturiilor cuprinse  în  procesul-verbal  al audierii  sau  în procesul-verbal al şedinţei de judecată. În  procesul-verbal  al  şedinţei de judecată se face o menţiune despre  reproducerea înregistrării sonore şi video.

     [Art.256 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.256 completat prin Ucazul din 20.02.85]

     [Art.256 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    

    Articolul 257. Prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor

                        şi obiectelor

    Martorului părţii  vătămate  sau  inculpatului li  se  pot  prezenta pentru  recunoaştere o persoană sau un obiect, dacă această persoană sau acest  obiect  nu  le-au  fost  prezentate  la  ancheta  penală  sau  la cercetarea  penală.  Prezentarea pentru recunoaştere se efectuează  după regulile, prevăzute de articolul 145 din prezentul Cod.

        

    Articolul 258. Examinarea corpurilor delicte

    Corpurile delicte, prezentate în şedinţa de judecată, trebuie să fie examinate   de   instanţă  şi  prezentate  procurorului,   inculpatului, apărătorului,   precum   şi  părţii  vătămate,  părţii  civile,   părţii civilmente  responsabile sau reprezentanţilor lor. Examinarea corpurilor delicte  se poate face oricănd în cursul anchetei judecătoreşti atăt din iniţiativa  instanţei, cît şi la cererea participanţilor la proces. Dacă e necesar, corpurile delicte pot fi prezentate martorilor, expertului şi specialistului.   Persoanele  cărora  le-au  fost  prezentate  corpurile delicte  pot  atrage  atenţia instanţei  asupra  diferitor  împrejurări, legate de examinarea acestora. Aceasta se va menţiona în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

    Corpurile delicte,  care nu pot fi aduse în instanţă, se examinează, dacă  e  necesar,  de  întregul complet de judecată la  locul,  unde  se găseşte corpul delict, respectăndu-se prevederile prezentului articol.

     [Partea 1 art.258 modificată prin Legea din 09.12.94]

     [Partea 1 art.258 modificată prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 259. Citirea în şedinţă a documentelor

    Dacă în documentele  anexate la dosar sau prezentate în şedinţă sînt expuse  sau confirmate împrejurări care au importanţă pentru cauză,  ele trebuie  să fie citite în şedinţă. Documentele pot fi citite în  şedinţă oricănd în cursul anchetei judecătoreşti, în întregime sau în parte, din iniţiativa  procurorului,  a inculpatului, apărătorului,  învinuitorului obştesc,   precum şi a părţii vătămate, părţii civile, părţii  civilmente responsabile   sau  reprezentanţilor  lor.  Documentele,  prezentate  în şedinţa  de  judecată,  pot  fi anexate la dosar,  dacă  instanţa  dă  o încheiere în acest sens.

     [Art.259 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 260. Cercetarea locului sau a unei încăperi

    Dacă instanţa  găseşte  necesar  a cerceta o încăpere  sau  un  loc, cercetarea  se  efectuează de întregul complet de judecată  în  prezenţa procurorului,  inculpatului, apărătorului, precum şi a părţii  vătămate, părţii  civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor, iar  dacă  împrejurările  cauzei  o cer, - şi  în  prezenţa  martorilor, expertului şi specialistului.

    După sosirea  la  locul  care trebuie cercetat  preşedintele  anunţă continuarea  şedinţei  de judecată şi instanţa procedează la  cercetarea acestui  loc;  inculpatului, părţii vătămate, martorilor, expertului  şi specialistului li se pot pune întrebări în legătură cu cercetarea.

    Persoanele care  asistă la cercetare au dreptul de a atrage  atenţia instanţei asupra tuturor împrejurărilor care, după părerea lor, ar putea contribui la lămurirea cauzei şi a cere consemnarea în procesul-verbal a declaraţiilor făcute de ele. Ordinea în care se efectuează cercetarea şi rezultatele ei se menţionează în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

     [Art.260 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.260 modificat prin Ucazul din 01.12.66]

    Articolul 261. Recunoaşterea situaţiei şi împrejurărilor faptei

    Pentru a verifica  sau preciza datele căpătate în urma  interogării, cercetării  şi  a  altor acte judecătoreşti, instanţa are dreptul  de  a dispune  reconstituirea situaţiei şi împrejurărilor în care s-a petrecut fapta dată.

    La reconstituirea  situaţiei  şi  împrejurărilor  faptei  se  aplică dispoziţiile  articolului  162 din prezentul Cod, cu  excepţia  chemării martorilor asistenţi.

    Articolul 262. Efectuarea expertizei în instanţă

    Expertul participă la cercetarea probelor care se referă la obiectul expertizei.  El  poate  cu autorizaţia preşedintelui şedinţei,  să  pună întrebări  inculpatului,  părţii  vătămate  şi  martorilor  în  privinţa împrejurărilor, ce au însemnătate pentru formularea concluziilor.

    După clarificarea  tuturor împrejurărilor care au însemnătate pentru formularea  concluziilor,  preşedintele şedinţei  propune  procurorului, apărătorului,  inculpatului,  precum şi părţii vătămate, părţii  civile, părţii civilmente responsabile sau reprezentanţilor lor de a prezenta în scris  întrebările  pe care vor să le pună expertului. Întrebările  puse trebuie  să  fie  citite  în şedinţă şi în privinţa lor  să  se  asculte părerile participanţilor la proces şi concluziile procurorului. Instanţa examinează aceste întrebări, le respinge pe acelea, care nu se referă la cauza  şi  la competenţa expertului, şi formulează întrebări  noi,  după care   încheierea  instanţei  cu  întrebările  formulate  se   transmite expertului. Expertul se retrage pentru a-şi întocmi concluziile.

    Concluziile expertului  se dau în scris, se citesc de el în  şedinţa de  judecată şi împreună cu întrebările ce i-au fost transmise în  scris se anexează la dosar.

    Expertul are  dreptul  să  includă în  concluziile  sale  deducţiile referitoare  la împrejurările cauzei care intră în competenţa lui, chiar dacă în privinţa lor nu i-au fost puse întrebări.

    Cănd e nevoie să se prezinte expertului probe grafice de comparaţie, se aplică dispoziţiile articolului 166 din prezentul Cod.

     [Alin.2 art.262 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 263. Ascultarea expertului

    După citirea  în  şedinţă  a concluziilor expertului i se  pot  pune întrebări pentru clarificarea sau completarea acestora.

    La început expertului îi pun întrebări judecătorii, apoi procurorul, partea  vătămată,  partea  civilă, partea  civilmente  responsabilă  sau reprezentanţii lor, apărătorul şi inculpatul.

    Întrebările puse  expertului  şi răspunsurile lui se consemnează  în procesul-verbal al şedinţei de judecată.

         [Alin.2 art.263 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 264. Expertiza suplimentară sau noua expertiză în instanţă

    În cazurile,  prevăzute de articolul 65 din prezentul Cod,  instanţa poate,  printr-o încheiere motivată, să dispună efectuarea unei expertize suplimentare sau a unei noi expertize.

    Expertiza suplimentară   sau  noua  expertiză  se  efectuează   după regulile, stabilite de articolele 262 şi 263 din prezentul Cod.

    Articolul 265. Terminarea anchetei judecătoreşti

    După examinarea  tuturor  probelor  din dosar  preşedintele  şedinţei întreabă  pe procuror, inculpat, pe apărător, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau pe reprezentanţii lor, dacă  doresc să completeze ancheta judecătorească şi cu ce anume. În caz dacă se prezintă cereri de completare a anchetei judecătoreşti, instanţa examinează aceste cereri şi le rezolvă.

    După soluţionarea  cererilor şi îndeplinirea în cazurile necesare  a actelor suplimentare preşedintele şedinţei declară ancheta judecătorească terminată.

     [Alin.1 art.265 modificat prin Legea din 09.12.94]

CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI CINCILEA

SUSЮINERILE VERBALE \xa6I ULTIMUL CUVВNT AL INCULPATULUI

    Articolul 266. Conţinutul susţinerilor verbale şi ordinea lor

    După terminarea  anchetei judecătoreşti instanţa trece la ascultarea susţinerilor verbale. Susţinerile verbale se compun  din  cuvăntările procurorului, părţii vătămate, reprezentantului ei, precum  şi părţii civile, părţii civilmente  responsabile sau  reprezentanţilor lor, apărătorului şi inculpatului, dacă  apărătorul nu participă la şedinţă.

    [Art.266 al. 1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

      [Art.266 al. 2 exclus prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În cuvăntările  lor  participanţii la dezbateri nu au dreptul să  se refere  la  probe  noi,  care n-au fost  examinate  în  cadrul  anchetei judecătoreşti.   În   cazul   cănd  trebuiesc  prezentate   probe   noi, participanţii la dezbateri pot cere reluarea anchetei judecătoreşti.

    Instanţa nu poate limita durata dezbaterilor la un anumit timp, însă preşedintele  şedinţei  are  dreptul  să oprească  pe  participanţii  la dezbateri,  dacă în cuvăntările lor ei se referă la împrejurări ce nu au legătură cu procesul.

    În caz de conexare  într-un singur proces a unor învinuiri reciproce ordinea cuvăntărilor se stabileşte de instanţă. După ce au luat cuvăntul toţi  participanţii  la dezbateri, ei pot să mai ea o dată  cuvăntul  în replică  în legătură cu cele spuse în cuvăntări. Dreptul ultimei replici aparţine întotdeauna apărătorului, iar în lipsa lui - inculpatului.

       [Art.266 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 267. Ultimul cuvănt al inculpatului

    După terminarea susţinerilor  verbale preşedintele şedinţei  acordă inculpatului ultimul cuvănt. Este oprit a pune întrebări inculpatului în timpul ultimului cuvănt.

    Instanţa nu poate  limita  durata ultimului cuvănt  al  inculpatului însă  preşedintele  şedinţei îl poate opri pe inculpat, cănd  acesta  se referă la împrejurări ce nu au legătură cu procesul.

    Dacă în ultimul  cuvănt inculpatul va comunica noi împrejurări, care au  importanţă  esenţială pentru cauză, instanţa este obligată  să  re ea ancheta judecătorească.

    Articolul 268. Retragerea completului de judecată pentru deliberare

    După ce a ascultat ultimul cuvănt al inculpatului,  completul de judecată se retrage în camera de consiliu pentru   deliberare; preşedintele anunţă aceasta celor prezenţi în sala de şedinţă.

    

CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI ŞASELEA

DAREA SENTINŢEI

    Articolul 269. Pronunţarea sentinţei

    Instanţele de judecată pronunţă sentinţa în numele legii.

     [Art.269 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.269 în redacţia Hot. Parl. nr.1600-XII din 22.09.93]

    Articolul 270. Secretul deliberării judecătorilor

    Instanţa de judecată hotărăşte  asupra  procesului  în  camera  de consiliu.  În timpul deliberării judecătorilor în camera de consiliu se pot afla numai judecătorii ce fac parte din completul care  a  judecat procesul. Prezenţa altor persoane este interzisă.

    Judecătorii nu  au  dreptul  să  divulge cele  discutate  în  timpul deliberării.

     [Partea 1 art.270 modificată prin Legea din 10.04.96]

     [Partea 1 art.270 modificată prin Ucazul din 02.10.75]

    Articolul 271. Sentinţa trebuie să fie legală şi întemeiată

    Sentinţa instanţei  de judecată trebuie să fie legală şi întemeiată.

    Instanţa îşi  întemeiază  sentinţa  numai pe probele  care  au  fost examinate în şedinţa de judecată.

    Sentinţa trebuie să fie motivată de către instanţă.

        

    Articolul 272. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze

                        instanţa de judecată la darea sentinţei

    Instanţa de judecată  trebuie  să  soluţioneze  la  darea  sentinţei următoarele chestiuni:

    1) dacă a avut   loc  fapta  de  săvărşirea   căreia  este   învinuit inculpatul;

    2) dacă această faptă a fost săvărşită de inculpat;

    3) dacă fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii şi de care anume lege penală este prevăzută ea;

    4) dacă inculpatul  este vinovat de săvărşirea  acestei  infracţiuni;

    5) dacă inculpatul  trebuie  să  fie  pedepsit  pentru  infracţiunea săvărşită;

    6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care anume;

    7) dacă există temeiuri  pentru  ca  inculpatul  să  fie  declarat recidivist deosebit de periculos;

    8) ce pedeapsă trebuie să i se aplice inculpatului şi dacă  ea trebuie executată de inculpat, iar în caz de condamnare la privaţiune de libertate - tipul coloniei de corectare prin muncă sau coloniei de muncă pentru minori, în care urmează să fie executată pedeapsa;

    9) dacă trebuie  admisă  acţiunea  civilă, în folosul cui şi  în  ce sumă;  dacă  trebuie  reparată paguba materială, atunci  cănd  n-a  fost intentată acţiunea civilă;

    10) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte;

    11) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile de judecată;

    12) ce măsură preventivă trebuie aplicată inculpatului.

    Dacă inculpatul  este învinuit de săvărşirea  mai multor infracţiuni, instanţa  rezolvă  chestiunile,  arătate la punctele  1-10  ale  acestui articol pentru fiecare infracţiune în parte.

    Dacă de săvărşirea   infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa  soluţionează aceste chestiuni referitor la fiecare inculpat în parte.

       [Subalin.1 art.272 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.272 completat prin Ucazul din 31.07.70]

     [Art.272 modificat prin Ucazul din 03.07.69]

  

    Articolul 272/1. Chestiuni, ce urmează a fi soluţionate de

                           instanţa de judecată la darea sentinţei

                           în procesul unui minor

    La darea sentinţei  în  procesul unui minor, afară  de  chestiunile, indicate  în articolul 272 al prezentului Cod, instanţa de judecată este obligată să examineze necesitatea aplicării unei pedepse neprivative de libertate.

     [Art.272/1 introdus prin Ucazul din 07.04.77]

[Art.272/1 modificat prin Legea 1404 din 07.12.2000]

[Art.273 exclus prin Legea 1404 din 07.12.2000]

    Articolul 274. Examinarea chestiunii privind starea de

                        responsabilitate a inculpatului

    Dacă în timpul  cercetării,  anchetei preliminare  sau  dezbaterilor judiciare  s-a pus chestiunea stării de responsabilitate a inculpatului, instanţa  de judecată este datoare să examineze această chestiune încă o dată la darea sentinţei. În caz dacă constată, că inculpatul se afla, în timpul  săvărşirii  faptei,  în  stare de  iresponsabilitate,  sau  după

săvărşirea   infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală mintală, care-l  face să  nu-şi dea seama de actele sale, sau să nu le poată conduce, instanţa dă  o încheiere în conformitate cu capitolul al douăzeci şi optulea  din prezentul Cod.

    Articolul 275. Aplicarea de către instanţa de judecată a măsurilor

                        de constrăngere cu caracter educativ faţă de minor

    Dacă în urma  dezbaterilor judiciare instanţa de judecată ajunge  la concluzia  că infracţiunea săvărşită nu prezintă un mare pericol social şi  că făptuitorul minor sub optsprezece ani s-ar putea corecta fără a i se  aplica  o  pedeapsă penală, ea pronunţă o încheiere  de  încetare  a procesului penal, aplicăndu-se minorului una din măsurile de constrăngere  cu caracter educativ, prevăzute de articolul 60 din  Codul penal.

     [Art.275 modificat prin Ucazul din 07.04.77]

    Articolul 276. Procedura deliberării judecătorilor

    În cazul examinării  cauzei  de  către un complet  format  din  trei judecători,   ei  deliberează  sub  conducerea  preşedintelui   şedinţei chestiunile  în  ordinea prevăzută de articolul 272 din  prezentul  Cod. Fiecare  chestiune  urmează  să fie pusă astfel ca să poată  da  răspuns afirmativ sau negativ. Hotărărea se ia, de regulă, prin unanimitate.

    Cănd pe chestiunile  deliberate unanimitatea nu poate fi  întrunită, hotărărea se ia cu majoritatea de voturi.

    Dacă din deliberare  rezultă mai mult decăt două păreri, judecătorul care  opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa.

    Motivarea  opiniei separate este obligatorie.

    Rezultatul deliberării se consemnează în sentinţă sau în dispozitivul ei.

    Dispozitivul  sentinţei  trebuie  să  conţină  datele  prevăzute  de articolul 284, articolele 286 sau 287 şi articolul 288 din prezentul Cod.

     [Art.276 în redacţia Legii din 10.04.96]

    

Articolul 277. Opinia separată a judecătorului

Dacă preşedintele şedinţei sau judecătorul are o opinie separată, el o expune în scris. Opinia separată se anexează la dosar.

    [Art.277 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 278. Reluarea anchetei judecătoreşti

    Dacă în timpul  examinării  în  camera de consiliu  a  chestiunilor, arătate  în  articolele 272-274 din prezentul Cod, instanţa găseşte,  că trebuie  clarificată o împrejurare care are importanţă pentru cauză,  ea reia  ancheta  judecătorească  şi  dă o încheiere în  acest  sens.  După terminarea  anchetei judecătoreşti, instanţa ascultă din nou susţinerile verbale ale participanţilor la proces şi ultimul cuvănt al inculpatului.

     [Art.278 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 279. Felurile sentinţelor

    Sentinţa instanţei  de  judecată poate fi ori de condamnare, ori  de achitare.

    Sentinţa  de  condamnare  nu poate fi bazată pe presupuneri sau,  în mod  exclusiv  ori  în principal, pe declaraţiile martorilor  făcute  în timpul  cercetării  sau anchetării preliminare şi citite în instanţa  de judecată  în  absenţa  lor.  Ea  se  dă numai  în  caz  dacă  în  cursul dezbaterilor  judiciare  s-a  dovedit,  că inculpatul  este  vinovat  de săvărşirea   infracţiunii.  Instanţa dă o sentinţă de condamnare  fără  a indica   pedeapsă,   dacă   în  momentul  judecării   procesului   fapta inculpatului nu mai prezintă pericol social, sau inculpatul a încetat de a  mai  fi  periculos  pentru societate, iar în  cazurile  prevăzute  de punctele  3 şi 4 ale articolului 5 din prezentul Cod se dă o sentinţă de condamnare cu eliberare de pedeapsă.

     [Alin.2 art.279 modificat prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98]

    Sentinţa de achitare se dă în caz dacă:

    1) nu s-a constatat existenţa faptului infracţiunii;

    2) fapta inculpatului  nu  întruneşte  elementele  constitutive  ale infracţiunii.

     [Pct.3 exclus prin Legea nr.263-XIV din 24.12.98]

  

    Articolul 280. Soluţionarea acţiunii civile

    Odată cu sentinţa de condamnare instanţa de judecată, apreciind dacă sînt  dovedite temeiurile şi mărimea pretenţiilor părţii civile,  admite acţiunea civilă în totul sau în parte, ori o respinge.

    În cazul cănd se dă o sentinţă de achitare, instanţa:

    1) respinge acţiunea   civilă,  dacă  nu  s-a  constatat   existenţa faptului  imputat,  sau n-a fost dovedită participarea  inculpatului  la săvărşirea  infracţiunii;

    2) nu se pronunţă  asupra  acţiunii civile, dacă inculpatul  a  fost achitat,  pentru  că nu sînt întrunite elementele constitutive  ale  infracţiunii.

    În cazuri excepţionale,   cănd,   pentru   a   stabili   exact   suma despăgubirilor  cuvenite  părţii  civile, ar  trebui  amănată  judecarea cauzei,  instanţa poate să admită, în principiu, acţiunea civilă, urmănd ca  asupra  cuantumului  despăgubirilor cuvenite să  hotărască  instanţa civilă.

    Articolul 281. Asigurarea acţiunii civile, a confiscării averii

    În caz de admitere  a  acţiunii  civile instanţa de  judecată  poate dispune,  înainte  ca  sentinţa să fi devenit definitivă, să  fie  luate măsuri  pentru asigurarea acestei acţiuni, în caz dacă măsuri n-au  fost luate înainte.

    La pronunţarea  sentinţei  cu  confiscarea  averii  de  la  persoana condamnată   instanţa   judecătorească  ia  măsuri  pentru a asigura confiscarea averii dacă asemenea măsuri nu s-au luat anterior.

     [Art.281 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.281 modificat prin Decretul din 29.03.90]

    Articolul 282. Urmările respingerii acţiunii civile

    Dacă acţiunea  civilă a fost respinsă la judecarea procesului penal, partea  vătămată nu mai are dreptul de a intenta din nou aceeaşi acţiune în faţa instanţei civile.

    În caz dacă instanţa penală nu s-a pronunţat asupra acţiunii civile, partea  vătămată  are  dreptul s-o intenteze din nou în  faţa  instanţei civile.

    Articolul 283. Întocmirea sentinţei

    După ce a soluţionat  chestiunile, arătate în articolele 272-274 din prezentul  Cod,  instanţa  de  judecată procedează  la  întocmirea  sentinţei.  Sentinţa  constă din: parte introductivă, expunere-motivare  şi dispozitiv.

    Sentinţa se întocmeşte  în limba în care s-au desfăşurat dezbaterile judiciare  şi  trebuie  să fie scrisă de unul din  judecătorii  care  au participat la darea ei.

    Sentinţa se semnează de toţi judecătorii care au participat la darea ei. Judecătorul care are opinie separată semnează şi el sentinţa.

    Despre îndreptările din corpul sentinţei trebuie să se facă menţiuni care  se semnează de toţi judecătorii în camera de consiliu, înainte  de pronunţarea sentinţei.

    Articolul 284. Partea introductivă a sentinţei

    În partea introductivă a sentinţei se arată:

    1) că sentinţa a fost pronunţată în numele "legii";

    2) data şi locul dării sentinţei;

    3) denumirea  instanţei  de  judecată care a  dat  sentinţa,  numele judecătorului sau, după caz, numele membrilor  completului de judecată, secretarului şedinţei, procurorului, părţii vătămate , apărătorului, apărătorului obştesc;

    [Art.284 pct. 3) modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    4) numele, prenumele,  şi  patronimicul, inculpatului,  anul,  luna, ziua  şi  locul  naşterii lui, domiciliul şi locul de  muncă,  ocupaţia, studiile,  situaţia familială şi alte date referitoare la persoana  lui, care au importanţă pentru cauză;

    5) legea penală  care prevede infracţiunea de săvărşirea  căreia este învinuit inculpatul.

     [Art.284 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.284 modificat prin Hot. Parl. nr.1600-XII din 22.09.93]

    Articolul 285. Partea descriptivă a sentinţei

    Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă:

    1) descrierea   actului  criminal,  considerat  ca  fiind   dovedit, indicăndu-se  locul,  timpul,  modul săvărşirii lui,  caracterul  vinei, mobilele şi consecinţele infracţiunii;

    2) probele, pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată, şi motivele pentru care instanţa de judecată a respins alte probe;

    3) indicaţii  asupra  circumstanţelor, care atenuează  sau  agravează răspunderea;

    4) în cazul cănd o parte a acuzaţiei este considerată neîntemeiată - temeiurile pentru aceasta;

    5) motivele pentru  modificarea  învinuirii  dacă  la  judecată  s-a efectuat aşa ceva.

    Instanţa de judecată   este  obligată,  de  asemenea,  să   motiveze stabilirea  pedepsei  privative de libertate, dacă sancţia legii  penale prevede   şi  alte  pedepse,  nelegate  de  privaţiunea  de   libertate; declararea  acuzatului  ca  fiind un recidivist deosebit  de  periculos; aplicarea  unei  condamnări  cu  suspendarea pedepsei  şi  cu  atragerea condamnatului  în  mod obligator la muncă, stabilirea unei  pedepse  sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă; trecerea  la o pedeapsă mai blăndă; stabilirea unei pedepse sub formă de trimitere   la  un  preventoriu  de  reeducare  prin  muncă;  stabilirea categoriei  de  colonie  de  corectare  prin muncă  sau  de  colonie  de

reeducare  prin  muncă prin abatere de la regulile generale;  rezolvarea chestiunilor, legate de amănarea executării sentinţei.

    Partea descriptivă a sentinţei de achitare trebuie să cuprindă:

    1) indicarea  învinuirii pe baza căreia inculpatul a fost trimis  în judecată;

    2) deschiderea  împrejurărilor  cauzei,  constatate de  instanţa  de judecată,  şi  enunţarea temeiurilor pentru achitarea  inculpatului,  cu indicarea  motivelor de ce instanţa respinge probele aduse în  sprijinul învinuirii.  Nu  se admite introducerea în sentinţa de achitare  a  unor formulări, ce ar pune la îndoială nevinovăţia celui achitat.

    Partea descriptivă  a sentinţelor de condamnare sau achitare trebuie să  conţină  motivele  pe care este întemeiată  hotărărea  instanţei  cu privire   la  acţiunea  civilă  sau  la  repararea  pagubei   materiale, pricinuite prin infracţiune.

     [Art.285 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

    Articolul 286. Dispozitivul sentinţei de condamnare

    În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate:

    1) numele,  prenumele şi patronimicul inculpatului;

    2) constatarea că inculpatul este vinovat de săvărşirea  infracţiunii prevăzute de legea penală;

    3) felul şi mărimea  pedepsei  aplicate inculpatului pentru  fiecare infracţiune,  constatată  ca  dovedită,  pedeapsa  definitivă,  pe  care urmează  s-o  execute;  categoria coloniei de educare prin muncă  sau  a coloniei de muncă pentru minori, în care trebuie să execute pedeapsa cel condamnat  la privaţiune de libertate; data de la care începe executarea pedepsei;  durata  termenului  de  încercare  în  cazul  condamnării  cu suspendarea  condiţionată a executării pedepsei, şi cui revine obligaţia de a supraveghea pe cel condamnat condiţionat cu suspendare a executării pedepsei.  În  caz dacă instanţa îl găseşte pe inculpat vinovat, dar  îl eliberează de pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului penal ea este datoare să menţioneze aceasta în dispozitivul sentinţei, înlocuirea pedepsei cu un alt tip de pedeapsă;

    4) dispoziţia   că  se  ţine  samă  de  deţinerea  preventivă,  dacă inculpatul se afla în stare de arest pănă la darea sentinţei;

    5) dispoziţia  privitoare  la  măsura preventivă, ce  se  va  aplica inculpatului, pănă ce sentinţa va deveni definitivă;

    6) durata perioadei  de  amănare a executării  sentinţei  pronunţate condamnatului;  obligaţiile, puse în seama lui; colectivul de muncă  sau persoana,  în  seama cărora este pusă obligaţia de supraveghere  a  condamnatului şi de înfăptuire a muncii educative cu el.

    Dacă inculpatul  este  învinuit pe baza cătorva articole  ale  legii penale,  dispozitivul  sentinţei trebuie să arate precis, la care  anume articole el a fost achitat şi pe baza cărora condamnat.

    În toate cazurile pedeapsa trebuie să fie precizată astfel, încăt la executarea sentinţei să nu se ivească nici un fel de îndoieli cu privire la felul şi mărimea pedepsei, fixate de instanţa de judecată.

    În cazurile,  prevăzute de articolul 34 din Codul penal dispozitivul sentinţei  va cuprinde de asemenea şi dispoziţia de a se interveni, după ce  sentinţa va rămăne definitivă, pe lăngă organele respective de  stat în  vederea retragerii de la inculpat, a gradului militar sau a unui alt titlu, a ordinului, medaliei, sau a titlului onorific.

[Art.286 modificat prin Legea din 10.04.96]

[Art.286 modificat prin Hot. Parl. nr.1600-XII din 11.09.93]

[Art.286 modificat prin Ucazul din 13.13.84]

[Art.286 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

[Art.286 modificat prin Ucazul din 03.07.69]

[Art.286 modificat prin Legea 1404 din 07.12.2000]

    Articolul 287. Dispozitivul sentinţei de achitare

    Dispozitivul sentinţei de achitare trebuie să cuprindă:

    1) numele, prenumele, şi patronimicul inculpatului;    

    2) dispoziţia de achitare a inculpatului;

    3) dispoziţia  de  revocare  a măsurii preventive, în caz  dacă  s-a aplicat o asemenea măsură;

    4) dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei confiscări a averii - în caz dacă au fost luate asemenea măsuri.

     [Art.287 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.287 modificat prin Ucazul din 29.03.90]

    Articolul 288. Alte chestiuni, care trebuie soluţionate

                        în dispozitivul sentinţei

    Dispozitivul  sentinţei de condamnare, cît şi al celei de  achitare, pe lăngă chestiunile enumerate în articolele 272-274 ale prezentului Cod în cazurile necesare trebuie să mai cuprindă;

    1) hotărărea  cu privire la acţiunea civilă sau hotărărea pronunţată din oficiu de instanţă cu privire la repararea pagubei;

    2) hotărărea  în ce priveşte confiscarea averii sau a obiectelor  de valoare ale condamnatului, dobăndite prin infracţiune;

    3) hotărărea în ce priveşte corpurile delicte;

    4) dispoziţia relativ la repartizarea cheltuielilor de judecată;

    5) dispoziţia   referitoare  la  procedura  şi  termenul  declarării recursului şi protestului împotriva sentinţei.

    Articolul 289. Decizia interlocutoare a primei instanţe de judecată

    Judecătoria,  care  examinează  cauza  în  cadrul  primei  instanţe, pronunţă  decizia  interlocutoare, dacă există temeiurile, prevăzute  de articolul 54/2 din prezentul Cod.

     [Art.289 modificat prin Ucazul din 01.12.83]  

    Articolul 290. Pronunţarea sentinţei

    După semnarea   sentinţei   integral   sau  a   dispozitivului   ei, preşedintele  şedinţei  sau unul dintre membrii completului de  judecată pronunţă sentinţa sau dispozitivul ei.

    Toţi cei prezenţi  în  sală, inclusiv judecătorii, ascultă  sentinţa stănd în picioare.

    Dacă inculpatul  nu  cunoaşte limba în care este întocmită  sentinţa sau  dispozitivul ei, îndată după pronunţare, sentinţa sau  dispozitivul ei  trebuie să-i fie comunicat de interpret în limba pe care o  cunoaşte inculpatul.

    Procurorul şi apărătorul trebuie să asiste la pronunţarea sentinţei.

     [Art.290 modificat prin Legea din 10.04.96]          

    Articolul 290/1. Redactarea sentinţei

    Dacă a fost pronunţat  numai  dispozitivul  sentinţei,  sentinţa  se redactează  integral,  în  cel mult 10 zile de la  pronunţare,  de  unul dintre  judecătorii  care  au  participat la  examinarea  cauzei  şi  se semnează de toţi membrii completului de judecată.

    În cazul în care  vre-unul dintre membrii completului de judecată nu are  posibilitate de a semna sentinţa redactată, ea se semnează în locul acestuia de preşedintele şedinţei. Dacă şi preşedintele şedinţei este în imposibilitate   de  a  semna,  sentinţa  se  semnează  de  preşedintele instanţei.  În toate cazurile pe sentinţă se face menţiune despre  cauza

care a determinat imposibilitatea semnării.

     [Art.290/1 introdus prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 291. Punerea în libertate a inculpatului arestat

    Dacă inculpatul  a  fost  achitat  sau  eliberat  de  pedeapsă,  sau eliberat  de  executarea  pedepsei, sau a fost condamnat la  o  pedeapsă neprivativă  de libertate, instanţa, dacă inculpatul se află în stare de arest, îl pune imediat în libertate, chiar în sala şedinţei de judecată.

    În caz de condamnare  la  privaţiune  de  libertate  cu  suspendarea pedepsei  şi cu atragerea obligatorie a condamnatului la muncă, instanţa judecătorească,  ţinănd  seama de persoană şi de circumstanţele  cauzei, este în drept de a-l elibera pe condamnat de sub arest.

     [Art.291 completat prin Ucazul din 03.11.87]

    Articolul 292. Înmînarea copiei de pe sentinţă

    În cel mult trei   zile   de   la  pronunţarea   sentinţei   sau   a dispozitivului  ei,  inculpatului arestat şi părţilor care au lipsit  la pronunţarea  hotărării  li se vor înmăna copii de pe sentinţă sau de  pe dispozitivul ei cu înmănarea ulterioară a copiei sentinţei redactate.

    [Art.292 al. 1 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Dacă sentinţa sau dispozitivul ei este întocmit într-o limbă pe care inculpatul  nu  o  cunoaşte, lui i se înmănează traducerea  în  scris  a sentinţei  sau  dispozitivului ei în limba lui maternă sau  într-o  altă limbă pe care el o cunoaşte.

     [Art.292 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 293. Măsurile de ocrotire a copiilor condamna-

                        tului şi de pază a averii lui

    Cănd inculpatul  este condamnat la privaţiune de libertate, instanţa de  judecată este obligată să ee măsuri pentru ocrotirea copiilor minori ai  condamnatului, precum şi măsuri pentru paza averii şi locuinţei lui, dacă  au  rămas fără supraveghere. Instanţa va da o încheiere  în  acest sens.

CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI ŞAPTELEA

PROCEDURA APLICĂRII DE SANCŢIUNI

BĂNEŞTI ŞI AMENZI

    Articolul 294. Procedura aplicării amenzii judiciare

                        şi altor sancţiuni băneşti

    Amenda judiciară  sau alte sancţiuni băneşti prevăzute de articolele 76,  116/1, 117 şi 228/1 se aplică de instanţa de judecată de competenţa căreia  este procesul penal respectiv. Dacă încălcarea a fost comisă  în cursul  şedinţei de judecată, încheierea de aplicare a amenzii judiciare o dă instanţa care judecă procesul, chiar în aceeaşi şedinţă.

    În celelalte  cazuri  de  încălcări prevăzute  de  articolul  228/1, amenda  judiciară  se aplică de instanţa de judecată în care a avut  loc abaterea,  cu  citarea  persoanei  căreia  i  se  poate  aplica  amendă. Neprezentarea  neîntemeiată a persoanei citate în judecată nu  împiedică examinarea cauzei.

    Persoana amendată  poate  cere  scutirea  de  amendă  sau  reducerea amenzii.  Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen  de 10 zile de la data comunicării încheierii de amendare.

    Dacă persoana   amendată  justifică  de  ce  nu  a  putut  îndeplini obligaţia  sa, instanţa de judecată care a aplicat amenda poate  dispune scutirea sau reducerea amenzii.

    Încheierea instanţei  de  judecată, dată în  condiţiile  prezentului articol, poate fi atacată cu recurs.

     [Art.294 în redacţia Legii din 10.04.96]

CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI OPTULEA

PROCEDURA APLICГRII MГSURILOR DE CONSTRВNGERE

CU CARACTER MEDICAL

    Articolul 295. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor

                        de constrăngere cu caracter medical

    Măsurile de constrăngere cu caracter medical, prevăzute de articolul 55  din Codul penal se aplică de instanţa de judecată faţă de persoanele care  au săvărşit acte social-periculoase, prevăzute de legea penală, în stare  de iresponsabilitate, şi faţă de persoanele care s-au  îmbolnăvit după săvărşirea  infracţiunii de o boală mintală, ce le face să nu-şi dea seama  de  faptele lor sau să nu le poată conduce, - în caz dacă  aceste persoane  prezintă  un  pericol  pentru  societate  prin  natura  faptei săvărşite şi din cauza bolii lor.

    Măsurile de constrăngere  cu caracter medical ce aplică potrivit  cu dispoziţiile  generale  ale  prezentului Cod, şi afară  de  aceasta,  de articolele ce urmează.

    Articolul 296. Ancheta preliminară

    În procesele, avănd de obiect fapte social-periculoase, săvărşite de persoane iresponsabile, precum şi infracţiuni săvărşite de persoane care s-au îmbolnăvit de o boală mintală după săvărşirea  faptei, se va efectua în mod obligator o anchetă preliminară.

    La efectuarea   anchetei  preliminare  urmează  să  fie  clarificate următoarele chestiuni:

    1) timpul, locul, modul şi alte împrejurări ale săvărşirii faptei ce prezintă un pericol social;

    2) dacă fapta  ce prezintă pericol social a fost săvărşită de  către acea persoană;

    3) dacă persoana  care  a  săvărşit fapta, ce  prezintă  un  pericol social,  a suferit de boli mintale în trecut, gradul şi caracterul bolii mintale  în momentul săvărşirii faptei ce prezintă un pericol social  şi în timpul cercetării cauzei;

    4) purtarea celui  ce  a  săvărşit fapta care  prezintă  un  pericol social atăt înainte, cît şi după săvărşirea  ei;

    5) caracterul  şi mărimea pagubei, pricinuite prin fapta ce prezintă un pericol social.

    Persoana în cauză  va fi supusă unei expertize psihiatrico-judiciare numai dacă există suficiente date, care arată, că anume această persoană a  săvărşit fapta social-periculoasă, pentru care a fost pornit procesul penal şi care se cercetează.

    Dacă din cauza  stării  psihice  a  persoanei ce  a  săvărşit  fapta social-periculoasă  nu se pot efectua actele de urmărire penală, la care ea  trebuie să participe, anchetatorul penal întocmeşte un proces-verbal în acest sens.

    Articolul 297. Terminarea anchetei preliminare

    După terminarea anchetei preliminare, anchetatorul penal o ordonanţă dă:

     [Alin. modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97]

    1) de încetare a procesului, - în cazurile prevăzute de articolul 185 din  prezentul Cod, sau cănd din caracterul faptei social-periculoase şi starea  psihică  a celui ce a săvărşit-o reiese că această  persoană  nu prezintă un pericol pentru societate;

     [Pct. 1) modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97]

    2) de trimitere a cauzei în judecată, - dacă s-a constatat că există temeiuri de a se aplica faţă de cel ce a săvărşit   fapta social-periculoasă măsuri de constrăngere cu caracter medical.

     [Pct. 2) modificat prin Legea nr.1275 din 18.07.97]

    În ordonanţa de trimitere a cauzei în judecată trebuie să fie expuse toate  împrejurările cauzei, stabilite prin ancheta preliminară,  precum şi  temeiurile  pentru  aplicarea  de  către  instanţă  a  măsurilor  de constrăngere cu caracter medical.

    Ordonanţa împreună  cu  cauza penală se remite  procurorului,  care, dacă  este  de acord cu ordonanţa, trimite cauza instanţei de  judecată, iar dacă nu este de acord, restituie cauza pentru a se efectua cercetări suplimentare.  Cănd  nu  există  motive pentru a  se  aplica  măsuri  de constrăngere   cu   caracter  medical,  procurorul   dispune   încetarea procesului.

     [Alin. în redacţia Legii nr.1275 din 18.07.97]

    În caz de încetare   a  procesului  dacă,  prin  caracterul   faptei social-periculoase  şi  stare psihică a celui ce a  săvărşit-o,  această persoană  nu  prezintă  pericol pentru societate, dar  este  un  alienat mintal,  anchetatorul  penal  sau  procurorul  comunică  despre  aceasta organelor locale de ocrotire a sănătăţii.

     [Alin. introdus prin Legea nr.1275-XIII din 18.07.97]

     [Art.297 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 298. Actele pregătitoare pentru şedinţa de judecată

    Preşedintele  instanţei de judecată primind de la procuror  dosarul, fixează  data examinării lui în şedinţa de judecată, anunţă pe procuror, apărător  şi reprezentanţii legali ai persoanei, al cărei proces urmează a fi judecat, şi dispune citarea martorilor, părţii vătămate, iar în caz de necesitate - şi a expertului.

    Preşedintele  instanţei de judecată are dreptul să dispună  chemarea la şedinţa de judecată a persoanei al cărei proces urmează să se judece, în  caz  dacă această persoană nu este bolnavă de o boală  ce  împiedică prezentarea ei în instanţă.

    Dacă preşedintele  instanţei de judecată constată, că există  motive pentru  a  înceta procedura de aplicare a măsurilor de  constrăngere  cu caracter medical, el prezintă cauza spre soluţionare a instanţei.

     [Art.298 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.298 modificat prin Legea din 09.12.94]

    Articolul 299. Judecarea cauzei

    Judecarea cauzelor,  trimise  instanţei pe baza articolului 297  din prezentul  Cod, se face în şedinţă de judecată, potrivit cu dispoziţiile capitolelor  douăzeci şi doi - douăzeci şi patru ale prezentului Cod, cu participarea obligatoare a procurorului şi a apărătorului.

    La şedinţa de  judecată  trebuie  să  fie  verificate  probele  care dovedesc, că persoana în cauză a săvărşit sau, dimpotrivă, nu a săvărşit fapta  social-periculoasă,  prevăzută  de legea penală,  să  se  asculte concluziile  experţilor  asupra stării psihice a inculpatului şi  să  se controleze  alte  împrejurări,  care au o  importanţă  esenţială  pentru soluţionarea  chestiunii privind aplicarea măsurilor de constrăngere  cu caracter medical.

    După terminarea anchetei judecătoreşti, instanţa ascultă pe procuror şi apărător.

    Articolul 300. Soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată

    Instanţa de judecată soluţionează cauza printr-o sentinţă care se dă în camera de consiliu.

    La darea sentinţei instanţa trebuie să rezolve următoarele chestiuni:

    1) dacă a avut  loc  fapta  social-periculoasă  prevăzută  de  legea penală;

    2) dacă fapta  aceasta a fost săvărşită de persoana, procesul căreia se judecă;

    3) dacă această  persoană  a  săvărşit fapta  social-periculoasă  în stare de iresponsabilitate;

    4) dacă, după   săvărşirea    infracţiunii,  această   persoană   s-a îmbolnăvit  de o boală mintală, care o face să nu-şi dea seama de actele sale  sau  să  nu  le poată conduce, şi dacă această  boală  nu  este  o tulburare nervoasă temporară, care cere doar suspendarea procesului;

    5) dacă trebuie  aplicată  vre-o măsură de constrăngere cu  caracter medical, şi care anume.

     [Art.300 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 301. Sentinţa privind aplicarea unor măsuri de

                        constrăngere cu caracter medical

    Dacă consideră  dovedit  faptul  că persoana în cauză a  săvărşit  o faptă  social-periculoasă,  prevăzută  de  legea  penală,  în  stare  de iresponsabilitate,   sau  că  această  persoană,  după  ce  a   săvărşit infracţiunea,  s-a  îmbolnăvit de o boală mintală cronică, ce o face  să nu-şi  dea seama de actele sale sau să nu le poată conduce, instanţa  de judecată   dă,  conform articolului 11 din Codul penal sau o sentinţă  de absolvire  a  acestei persoane - după caz de răspundere penală,  sau  de eliberare  de  pedeapsă  şi  de aplicare faţă de ea  a  unor  măsuri  de constrăngere  cu  caracter medical, indicănd care anume din ele  trebuie aplicată  sau  o încheiere de încetare a procesului şi de  neaplicare  a unor   astfel  de  măsuri,  - în cazurile  cănd  prin  caracterul  faptei săvărşite  şi  starea sănătăţii sale inculpatul nu prezintă  un  pericol pentru  societate  şi  nu are nevoie de tratament forţat. În  astfel  de cazuri instanţa anunţă despre bolnav organele de ocrotire a sănătăţii.

În cazul cănd faţă de persoană sînt aplicate măsuri de constrăngere cu caracter medical, în sentinţă se va indica periodicitatea efectuării de către instanţa de judecată a controlului necesităţii de a continua aplicarea acestor măsuri de constrăngere. Acest control se efectuează din oficiu de către instanţa de judecată în a cărei rază de activitate se află instituţia medicală respectivă, nu mai rar decăt o dată la 6 luni.

    [Art.301 al 2 în redacţia L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Dacă găseşte,  că  starea de iresponsabilitate a persoanei al  cărei proces  se  judecă n-a fost dovedit sau că boala celui care  a  săvărşit infracţiunea  nu împiedică pedepsirea lui, instanţa dă o sentinţă,  prin care  clasează procedura  forţată cu caracter medical, restituind dosarul la procuror pentru cercetarea cauzei penale în mod general.

    În caz dacă găseşte,  că participarea persoanei la săvărşirea  faptei social-periculoase  n-a fost dovedită, precum şi în cazul cănd  constată împrejurările  prevăzute de articolul 5 din prezentul Cod, instanţa dă o sentinţă  de  încetare  a  procesului pe baza celor  constatate  de  ea, indiferent  de  existenţa  şi caracterul bolii  inculpatului  şi  anunţă despre aceasta organele de ocrotire a sănătăţii.

    Prin sentinţa  sa  instanţa  rezolvă  şi  chestiunile,  indicate  în articolul 288 din prezentul Cod.

     [Art.301 modificat prin Legea din 09.12.94]

     [Art.301 modificat prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 302. Atacarea sentinţei privind aplicarea măsurilor

                        de constrăngere cu caracter medical

    Sentinţa instanţei   de  judecată  privind  aplicarea  măsurilor  de constrăngere cu caracter medical poate fi atacată cu apel sau, după caz, cu recurs în instanţa de judecată ierarhic superioară de către procuror, apărător,  partea  vătămată  sau reprezentantul ei, o rudă  apropiată  a persoanei al cărei proces s-a judecat.

     [Art.302 în redacţia Legii din 10.04.96]

    Articolul 303. Revocarea sau schimbarea măsurilor de

                        constrăngere cu caracter medical

    Dacă în urma însănătoşirii persoanei care a fost găsită iresponsabilă  sau  în urma schimbării stării sănătăţii ei nu  mai  este necesar  de a se aplica în continuare măsura de constrăngere cu caracter medical,   dispusă   anterior,  instanţa  de  judecată,  la propunerea medicului-şef al instituţiei medicale,  unde este  deţinută  persoana  dată, propunere   bazată  pe  avizul  unei  comisii  medicale,  examinează  în conformitate  cu partea întăia şi partea a şasea ale articolului 348 din prezentul   Cod,   chestiunea  revocării  ori  schimbării   măsurii   de constrăngere cu caracter medical.

     Dacă în urma însănătoşirii persoanei care a fost găsită iresponsabilă  sau  în urma schimbării stării sănătăţii ei nu  mai  este necesar  de a se aplica în continuare măsura de constrăngere cu caracter medical,   dispusă   anterior,  instanţa  de  judecată,  la   propunerea psihiatrului-şef  al  organului de ocrotire a sănătăţii, căruia îi  este subordonată  instituţia  medicală,  unde este  deţinută  persoana  dată, propunere   bazată  pe  avizul  unei  comisii  medicale,  examinează  în conformitate  cu partea întăia şi partea a şasea ale articolului 348 din prezentul   Cod,   chestiunea  revocării  ori  schimbării   măsurii   de constrăngere cu caracter medical.

    Aceleaşi dispoziţii   se  aplică  şi  faţă  de  persoana  care  după săvărşirea   infracţiunii s-a îmbolnăvit de o boală mintală cronică, dacă această  persoană, în urma schimbării ce s-a produs în starea  sănătăţii ei,nu mai are nevoie de măsurile de constrăngere cu caracter medical, cu toate că rămăne un alienat mintal.

    Cererea de revocare  sau  schimbare a măsurilor de  constrăngere  cu caracter  medical o pot face rudele apropiate ale persoanei, care a fost găsită  iresponsabilă,  precum şi alte persoane interesate. În  cazurile acestea  instanţa cere de la organele respective de ocrotire a sănătăţii informaţii  referitor la starea sănătăţii persoanei, în privinţa  căreia s-a prezentat cererea.

    Chestiunile menţionate  în acest articol se soluţionează de instanţa care  a dat încheierea de aplicare a măsurii de constrăngere cu caracter medical,  sau  de  instanţa  locului  unde  se  aplică  această  măsură. Participarea procurorului în asemenea cazuri este obligatoare.

     [Partea 1 art.303 modificat prin Ucazul din 04.02.88]

    Articolul 304. Redeschiderea procesului în privinţa persoanei,

                         faţă de care s-a aplicat o măsură

                         de constrăngere cu caracter medical

    Dacă persoana  căreia  i  s-a aplicat o măsură  de  constrăngere  cu caracter  medical,  pentru  că s-a îmbolnăvit de o  boală  mintală  după săvărşirea  infracţiunii, se va însănătoşi, lucrul acesta fiind constatat de   o  comisie  medicală,  instanţa  de  judecată,  pe  baza   avizului instituţiei  medicale, dă, potrivit cu dispoziţiile articolului 348  din prezentul  Cod,  o  încheiere de revocare a măsurii de  constrăngere  cu caracter  medical  şi rezolvă chestiunile privind  trimiterea  dosarului pentru  a  se  efectua cercetarea sau ancheta preliminară,  punerea  sub învinuire  a  persoanei în cauză şi trimiterea dosarului la instanţa  de judecată, potrivit cu normele generale.

    Timpul petrecut   în  instituţia  medicală  se  include  în durata prevenţiei.

    Articolul 305. Tratamentul forţat al celor ce suferă

                        de alcoolismul cronic

    Dacă infractorul   suferă  de  alcoolism  cronic  şi   infracţiunea, săvărşită  de  el,  are  legătură cu această  împrejurare,  instanţa  de judecată,  pe  lăngă pedeapsa pentru infracţiunea săvărşită,  poate,  în conformitate  cu articolul 59 din Codul penal să dispună aplicarea  unui tratament forţat, cu regim medical special.

    Încetarea tratamentului forţat se dispune, la propunerea instituţiei medicale respective, de instanţa care a pronunţat sentinţa cu privire la tratamentul  forţat  cu regim special sau de instanţa în raza căreia  se află locul unde se aplică această măsură.

     [Alin.2 art.305 în redacţia Legii din 10.04.96]

                    

TITLUL AL CINCILEA

CĂILE ORDINARE DE ATAC

[Titlul 5 în redacţia Legii din 10.04.96]                  

CAPITOLUL AL DOUĂZECI ŞI NOUĂLEA

APELUL

    Articolul 306. Hotărările supuse apelului

    Sentinţele pot fi atacate cu apel, cu excepţia:

    1) sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru săvărşirea  cărora legea prevede  pedeapsă  nonprivativă   de libertate;

    2) sentinţelor pronunţate de judecătoria militară privind infracţiunile pentru săvărşirea  cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate;

    3) sentinţelor pronunţate de Curtea de Apel;

    4) sentinţelor pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;

    5) altor sentinţe pentru care legea nu prevede această cale de atac.

    Încheierile date  în  primă  instanţă pot fi atacate cu  apel  numai odată cu sentinţa.

    Apelul declarat  împotriva  sentinţei se socoate făcut şi  împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei.

    Articolul 307. Persoanele care pot declara apel

    Pot declara apel:

    1) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;

    2) inculpatul,  în  ce  priveşte  latura penală  şi  latura  civilă.

Sentinţele de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;

    3) partea vătămată, în ce priveşte latura penală;

    4) partea civilă  şi partea civilmente responsabilă, în ce  priveşte latura civilă;

    5) martorul,  expertul,  interpretul  şi apărătorul, cu  privire  la cheltuielile judiciare cuvenite acestora;

    6) orice persoană  ale  cărei  interese legitime  au  fost  vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

    Apelul poate  fi declarat pentru persoanele prevăzute de punctele 2) -  4)  ale prezentului articol şi de către apărător sau reprezentantul  lui lor legal.

    [Art.307 al.2 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 308. Termenul de declarare a apelului

    Termenul de apel  este de 10 zile de la data pronunţării  sentinţei, dacă legea nu dispune altfel,  iar în cazul redactării sentinţei - de 10 zile după înştiinţarea în scris a părţilor despre aceasta.

    Pentru inculpatul  arestat, precum şi pentru părţile care au  lipsit la  pronunţarea sentinţei, termenul de apel curge de la înmănarea copiei de pe sentinţă.

    [Art.308 al.1 şi 2 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    În cazul prevăzut  în  articolul 307 alineatul întăi punctul 5)  din prezentul  Cod,  calea  de  atac  poate fi  exercitată  de  îndată  după pronunţarea  încheierii,  prin  care  s-a  dispus  asupra  cheltuielilor judiciare, şi cel mai tărziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care  s-a  soluţionat  cauza.  Judecarea apelului  se  face  numai  după soluţionarea cauzei, afară de cazul cănd procesul a fost suspendat.

    Articolul 309. Repunerea în termen a apelului

    Apelul declarat  după  expirarea  termenului prevăzut de  lege  este considerat  ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată  că întărzierea  a fost determinată de motive întemeiate, iar apelul a  fost declarat  în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau  a despăgubirilor materiale.

    Pănă la soluţionarea  repunerii  în termen, instanţa de  apel  poate suspenda executarea hotărării.

    Articolul 310. Apelul peste termen

    Participantul  la  proces care a lipsit atăt la judecată, cît şi  la pronunţarea  sentinţei,  poate declara apel şi peste termen, dar nu  mai tărziu  decăt  10  zile de la data începerii executării pedepsei  sau  a despăgubirilor materiale.

    Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea sentinţei.

    Instanţa de apel poate suspenda executarea sentinţei atacate.

    Articolul 311. Declararea apelului

    Apelul se declară prin cerere scrisă.

    Cererea de apel trebuie să conţină:

    1) denumirea instanţei la care se depune apelul;

    2) numele şi  prenumele apelantului, calitatea procesuală şi  adresa lui;

    3) denumirea  instanţei  care a pronunţat sentinţa, data  sentinţei, numele şi prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă sentinţa;

    4) conţinutul şi motivele cerinţelor apelantului;

    5) indicarea  probelor şi mijloacelor cu ajutorul cărora acestea pot fi administrate, dacă se invocă necesitatea administrării de noi probe;

    6) data declarării apelului şi semnătura apelantului;

    7) lista documentelor ce se anexează la cererea de apel.

    Pentru persoana  care  nu poate să semneze, cererea se atestă de  un judecător  de  la instanţa a cărei hotărăre se atacă. Cererea  poate  fi atestată şi de primarul localităţii unde domiciliază apelantul.

    Cererea de apel  se depune la instanţa a cărei sentinţă se atacă, în atătea  copii cîţi participanţi la proces sînt. Persoana arestată  poate depune  cererea  de  apel la administraţia locului de deţinere,  fără  a anexa copii.

    După  expirarea  termenului  stabilit  pentru  declararea  apelului, instanţa  judecătorească care a pronunţat sentinţa trimite, în termen de cinci zile, dosarul penal, împreună cu apelul în instanţa judecătorească superioară.                      

     [Alin.5 art.311 introdus prin Legea nr.208-XIV din 25.11.98]

    Articolul 312. Renunţarea la apel

    După pronunţarea  sentinţei  şi  pănă  la  expirarea  termenului  de declarare  a apelului, părţile pot renunţa în mod expres la această cale de atac.

    Asupra renunţării   se  poate  reveni  înăuntrul  termenului  pentru declararea apelului.

    Renunţarea sau  revenirea  asupra  renunţării poate  să  fie  făcută personal de parte sau prin mandatar special.

    Articolul 313. Retragerea apelului

    Pănă la începerea  dezbaterilor la instanţa de apel, oricare  dintre părţi  îşi  poate  retrage apelul declarat. Retragerea  trebuie  să  fie făcută de apelant.

    Apelul declarat  de procuror poate fi retras şi de procurorul  ierarhic superior.

    Apelul declarat  de procuror şi retras poate fi însuşit de partea în favoarea căreia a fost declarat dacă apelul nu conţine renunţarea integrală la învinuire sau la o parte din ea.

    [Art.313 al.2 şi 3 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 314. Efectul suspensiv al apelului

    Apelul declarat  în  termen este suspensiv de executare, atăt în  ce priveşte  latura penală, cît şi latura civilă, afară de cazul cănd legea dispune altfel.

    Articolul 315. Efectul devolutiv al apelului şi limitele sale

    Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

    În cadrul limitelor   arătate  în  alineatul  întăi  al  prezentului articol,  instanţa  de  apel este obligată ca, în  afară  de  temeiurile invocate  şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

    Articolul 316. Neagravarea situaţiei în propriul apel

    Instanţa de apel,  soluţionănd  cauza, nu poate crea o situaţie  mai grea pentru cel care a declarat apel.

    În apelul declarat  de procuror în favoarea unei părţi, instanţa  de apel nu poate agrava situaţia acesteia.

    Articolul 317. Efectul extensiv al apelului

    Instanţa de apel  examinează  cauza prin extindere şi cu privire  la părţile  care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, avănd dreptul  de a hotărî şi în privinţa lor, fără să creeze acestor părţi  o situaţie mai grea.

    Articolul 318. Fixarea termenului de judecată a

                        apelului şi prezenţa părţilor

    Preşedintele  instanţei  de  apel, primind dosarul,  fixează  termen pentru judecarea apelului.

    Judecarea apelului se face cu citarea părţilor.

    Judecarea apelului  are  loc,  în  prezenţa  inculpatului, cănd acesta se află în stare de arest.

    Neprezentarea părţilor legal citate în instanţa de apel nu împiedică examinarea cauzei.

    Din necesitate,  instanţa de apel poate recunoaşte prezenţa părţilor obligatorie.

    Participarea procurorului şi a apărătorului, cănd acesta a participat la judecarea cauzei în primă instanţă şi cănd interesele justiţiei o cer la judecarea apelului este obligatorie.

    [Art.318 al.3 şi 6 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 319. Procedura examinării apelului

    Preşedintele  şedinţei  anunţă cauza şi verifică prezenţa  părţilor, apoi  anunţă numele membrilor completului de judecată, al  procurorului, grefierului  şi  interpretului, dacă acesta participă,  apărătorului  şi verifică  dacă  nu au fost formulate cereri de recuzare.  După  aceasta, preşedintele  verifică  dacă  părţile prezente au făcut alte  cereri  şi asupra lor instanţa de apel dă o încheiere.

    Preşedintele şedinţei dă cuvănt apelantului, intimatului, apărătorilor şi reprezentanţilor lor şi apoi procurorului. Dacă între apelurile declarate se află şi apelul procurorului, primul cuvănt îl are acesta.

    În cazul în care  părţile  invocă necesitatea administrării  de  noi probe,  ele  trebuie  să indice aceste probe şi mijloacele  cu  ajutorul cărora pot fi administrate.

    Părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi, apărute în procesul dezbaterilor.

    Inculpatul are cel din urmă cuvăntul.

    În şedinţa de   judecată   se   întocmeşte   un   proces-verbal   în conformitate cu prevederile articolului 229 din prezentul Cod.

    Articolul 320. Judecarea apelului

    Instanţa de apel,  judecănd  apelul, verifică hotărărea  atacată  pe baza probelor examinate de prima instanţă conform materialelor din dosar şi oricăror documente noi, prezentate la instanţa de apel.

    Instanţa de apel  poate  da  o nouă apreciere probelor  din  dosarul cauzei şi poate administra, la cererea părţilor, orice noi probe pe care le consideră necesare.

    Instanţa de apel   este  obligată  să  se  pronunţe  asupra  tuturor motivelor invocate în apel.

    Articolul 321. Decizia instanţei de apel

    Instanţa de apel,   judecănd  apelul,  adoptă  una  din  următoarele decizii:

    1) respinge apelul, menţinănd hotărărea atacată:

    a) dacă apelul  este  depus  peste  termen,  cu  excepţia  cazurilor prevăzute în articolul 310 din prezentul Cod;

    b) dacă apelul este inadmisibil;

    c) dacă apelul este , parţial sau integral, nefondat.

    2) admite apelul, casănd sentinţa primei instanţe şi:

    a) pronunţă o  nouă hotărăre potrivit ordinii stabilite pentru prima instanţă;

    b) trimite cauza la rejudecare pentru motivul:

    - judecarea cauzei  a  avut loc în lipsa unei părţi, ilegal  citate sau  care,  legal  citată, n-a avut posibilitatea să se prezinte  şi  să anunţe instanţa despre această imposibilitate;

    - prin hotărăre nu a fost rezolvat fondul cauzei;

    - încălcării esenţiale a legii de procedură penală.

    Încălcarea esenţială  a  legii de procedură penală  este  încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează:

    1) competenţa  instanţei după materie sau după calitatea  persoanei;

    2) compunerea completului de judecată;

    3) publicitatea şedinţei de judecată;

    4) obligativitatea participării procurorului, inculpatului,

apărătorului şi interpretului în şedinţa de judecată.

Sentinţa poate fi casată numai în ce priveşte unele fapte sau persoane ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, dacă acest fapt nu împiedică soluţionarea echitabilă a cauzei.

    [Art.321 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 322. Chestiuni complimentare

    Instanţa de apel,  deliberănd asupra apelului, din necesitate, poate hotărî  reluarea  dezbaterilor,  aplicarea dispoziţiilor  privitoare  la repararea  pagubei, la măsurile preventive, la cheltuielile judiciare şi la orice alte probleme de care depinde soluţionarea completă a apelului.

    Articolul 323. Conţinutul deciziei instanţei de apel

    Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă:

    1) data şi locul pronunţării deciziei;

    2) denumirea instanţei de apel;

    3) numele şi prenumele membrilor completului de judecată, procurorului şi grefierului, precum şi ale apărătorului şi interpretului dacă ei participă la şedinţă;

    4) numele şi prenumele apelantului, cu arătarea calităţii lui procesuale;

    5) numele şi  prenumele  persoanei condamnate sau achitate de  către prima instanţă;

    6) conţinutul dispozitivului sentinţei;

    7) fondul apelului;

    8) temeiurile  de  fapt  şi  de  drept care au  dus,  după  caz,  la respingerea   sau  admiterea  apelului,  precum  şi  motivele  adoptării soluţiei date;

    9) una din soluţiile  prevăzute în articolul 321 din prezentul  Cod, dată de instanţa de apel;

    10) menţiunea  că  decizia  poate fi supusă recursului  şi  termenul prevăzut pentru această cale de atac.

    În cazul cănd  inculpatul  se află în stare de arest, în decizie  se indică timpul care se include în pedeapsă.

    Dacă există temeiuri  prevăzute în articolul 54/2 din prezentul Cod, instanţa de apel pronunţă o decizie interlocutorie.

    Articolul 324. Adoptarea deciziei de către instanţa de apel

    Deliberarea şi pronunţarea deciziei se fac de obicei după încheierea dezbaterilor, dar pentru motive ele pot fi amănate cu cel mult 10 zile.

    La deliberare  iau  parte numai membrii completului de  judecată  în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Deliberarea este secretă.

    Deliberarea se  desfăşoară conform prevederilor articolului 276  din prezentul Cod.

    Rezultatul deliberării se consemnează în dispozitivul deciziei şi se semnează  de  toţi membrii completului de judecată, apoi se pronunţă  în şedinţă publică de către preşedintele şedinţei asistat de grefier.

    Decizia se redactează  în cel mult 10 zile de la pronunţare de  unul dintre  judecătorii  care  au participat la examinarea  apelului  şi  se semnează de toţi membrii completului.

    Articolul 325. Procedura de rejudecare

    Judecarea în fond a cauzei de către instanţa de apel sau rejudecarea cauzei  după anularea sentinţei atacate se desfăşoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanţă.

    Articolul 326. Limitele rejudecării

    Indicaţiile instanţei  de  apel sînt obligatorii pentru instanţa  de rejudecare în măsura în care situaţia de fapt rămăne cea avută în vedere la soluţionarea apelului.

    La rejudecarea  cauzei  este  interzisă aplicarea unei  pedepse  mai aspre  sau  aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă decăt  numai dacă  sentinţa  iniţială  a  fost casată în baza  apelului  declarat  de procuror  sau de partea vătămată din motivul că pedeapsa fixată era prea blîndă  sau  trebuia  aplicată legea privind o  infracţiune  mai  gravă, precum şi în cazul cănd procurorul formulează o nouă învinuire mai gravă potrivit articolului 221 din prezentul Cod.

CAPITOLUL AL TREIZECELEA

RECURSUL

    Articolul 327. Hotărările supuse recursului

    Pot fi atacate cu recurs:

    1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru săvărşirea  cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate;

    2) sentinţele pronunţate de judecătoria militară privind infracţiunile pentru săvărşirea  cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate;

    3) sentinţele pronunţate de Curtea de Apel;

    4) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;

    5) deciziile  pronunţate,  ca instanţe de apel, de tribunale  şi  de Curtea  de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor;

    6) alte hotărări pentru care legea prevede această cale de atac.

    Încheierile pot  fi  atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa  sau decizia  recurată,  cu excepţia cazurilor cănd, potrivit legii,  pot  fi atacate separat cu recurs.

    Recursul declarat  împotriva  sentinţei  sau deciziei  se  consideră făcut  şi  împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date  după pronunţarea hotărării recurate.

    Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele indicate în articolul 307 din prezentul Cod nu au folosit calea apelului ori  cănd apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoana  care  nu  a  folosit  apelul poate  ataca  cu  recurs  decizia instanţei  de apel prin care i s-a înrăutăţit situaţia. Procurorul  care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a fost admis apelul altei persoane dintre cele prevăzute în articolul 307.

    Articolul 328. Persoanele care pot declara recurs

    Pot declara recurs persoanele indicate în articolul 307 din prezentul Cod, care se aplică în mod corespunzător.

    Articolul 329. Termenul de declarare a recursului

    Termenul de recurs  este  de 10 zile, dacă legea nu dispune  altfel, iar în cazurile redactării deciziei de 7 zile după înştiinţarea în scris a  părţilor  despre  semnarea deciziei de toţi  membrii  completului  de judecată.

    Dispoziţiile  articolelor 308-310 din prezentul Cod privind data  de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a recursului se aplică în mod corespunzător.

    Articolul 330. Declararea, renunţarea şi retragerea recursului

    Recursul se declară  în  condiţiile prevăzute în articolul  311  din prezentul Cod, care se aplică în mod corespunzător.

    Părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor articolului 312 şi pot retrage recursul în condiţiile articolului 313 din prezentul Cod, care se aplică în mod corespunzător.

    Articolul 331. Efectul suspensiv al recursului

    Recursul declarat  în termen este suspensiv de executare atăt în  ce priveşte  latura penală, cît şi latura civilă, afară de cazul cănd legea dispune altfel.

    Articolul 332. Efectul devolutiv al recursului şi limitele sale

    Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a  declarat  şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs  şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.

    Instanţa de recurs  examinează cauza numai în limitele motivelor  de casare prevăzute în articolul 335 din prezentul Cod.

    Recursul declarat  împotriva unei hotărări care, potrivit legii,  nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în  articolul  335 din prezentul Cod, iar instanţa este obligată, ca  în afara  temeiurilor  invocate  şi  cererilor formulate  de  recurent,  să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

    Articolul 333. Neagravarea situaţiei în propriul recurs

    Instanţa de recurs,  soluţionănd cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs.

    În recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acesteia.

    Articolul 334. Efectul extensiv al recursului şi limitele sale

    Instanţa de recurs  examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile  care  nu  au declarat recurs sau la care acesta nu  se  referă, putănd  hotărî  şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor  părţi  o situaţie mai gravă.

    Procurorul, chiar  după  expirarea termenului de recurs, poate  cere extinderea  recursului declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decăt acelea la care s-a referit, fără a se agrava situaţia acestora.

    Articolul 335. Cazurile în care se poate face recurs

    Hotărările judecătoreşti  sînt supuse casării în următoarele cazuri:

    1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;

    2) instanţa nu  a  fost  compusă potrivit legii  ori  s-au  încălcat prevederile articolelor 19, 20 şi 22 din prezentul Cod;

    3) şedinţa de  judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cănd legea prevede altfel;

    4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum  şi  apărătorului şi interpretului, cănd aceasta era  obligatorie potrivit legii;

    5) judecata a avut loc fără citarea legală a părţilor;

    6) cănd nu a fost efectuată expertiza judiciar-psihiatrică a inculpatului în cazurile prevăzute de articolul 66 punctul 3)  din prezentul Cod;

    7) hotărărea  nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea  soluţiei  contrazice dispozitivul hotărării sau  acesta  este expus neclar;

    8) instanţa nu  s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în  sarcina inculpatului  sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri  esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului;

    9) instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau introdusă tardiv;

    10) cănd nu sînt   întrunite   elementele  constitutive   ale   unei infracţiuni  sau  cănd  instanţa a pronunţat o  hotărăre  de  condamnare pentru  o  altă faptă decăt cea pentru care condamnatul a fost  pus  sub învinuire,  cu excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai blănde;

    11) cănd inculpatul  a  fost condamnat pentru o faptă care  nu  este prevăzută de legea penală;

    12) cănd s-au aplicat pedepse în alte limite decăt cele prevăzute de lege  sau greşit individualizate în raport cu prevederile articolului 36 din Codul penal;

    13) cănd persoana   condamnată  a  fost  înainte  judecată  în   mod definitiv  pentru aceeaşi faptă sau dacă există o cauză de înlăturare  a răspunderii  penale  sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o  nouă lege  sau  anulată  de  un  act de amnistie  ori  a  intervenit  decesul inculpatului;

    14) cănd în mod  greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul  că fapta săvărşită de el nu este prevăzută de legea penală sau cănd, în mod greşit,  a  fost  clasat procesul pentru motivul că  exista  o  hotărăre judecătorească  definitivă  în privinţa aceleiaşi fapte sau că exista  o cauză  de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată  de  o lege nouă sau anulată de un act de amnistie ori  că  a intervenit decesul inculpatului;

    15) cănd faptei săvărşite i s-a dat o greşită încadrare juridică sau s-a comis o eroare gravă de fapt;

    16) cănd hotărărea  este  contrară legii sau cănd prin hotărăre  s-a făcut o greşită aplicare a legii;

    17) cănd judecătorii  de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat;

    18) cănd a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;

    19) în primă instanţă sau în apel cauza a fost judecată fără citarea legală  a unei părţi sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

    20) cănd dispozitivul hotărării redactate nu corespunde cu dispozitivul pronunţat după deliberare.

    Cazurile prevăzute  la punctele 1)-5), 8), 11), 12), 16)-18) se  iau în considerare totdeauna din oficiu, iar cele de la punctele 9), 10) 13) 15)  se  iau în considerare din oficiu numai cănd au influenţat asupra hotărării în defavoarea inculpatului.

    Cănd instanţa  ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuţia părţilor.

    Articolul 335/1. Prezenţa părţilor

    Judecarea recursului se face cu citarea părţilor.

    La şedinţa instanţei de recurs pot participa părţile şi reprezentanţii lor, însă neprezentarea lor nu împiedică judecarea cauzei.

    Prezenţa inculpatului  care  se  află  în stare de  arest  o  decide instanţa de recurs.

    Din necesitate,  instanţa  de  judecată  poate  recunoaşte  prezenţa părţilor obligatorie.

    Participarea  procurorului şi a apărătorului, cănd interesele justiţiei o cer la judecarea recursului este obligatorie.

    [Art.335¹ al.5 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 335/2. Raportul scris

    Preşedintele  instanţei  de recurs fixează termen  pentru  judecarea recursului  şi poate delega unul din judecători să facă un raport  scris asupra  recursului în cauzele cele mai complicate. La Curtea Supremă  de Justiţie, raportul poate fi întocmit de un judecător sau de un judecător asistent al curţii.

    Raportul trebuie  să  cuprindă, pe scurt, fondul  cauzei,  soluţiile pronunţate de instanţe şi faptele reţinute de ultima instanţă, în măsură în  care  sînt  necesare soluţionării  recursului,  observaţiile  asupra condiţiilor  de  admisibilitate a recursului şi expunerea  motivelor  de recurs, fără a se arăta opinia raportorului.

    În raport se  semnalează din oficiu şi cazurile de casare arătate în articolul 335 alineatul al doilea din prezentul Cod.

    Raportorul face  în mod obligatoriu parte din completul de judecată, iar  în  caz de imposibilitate se numeşte un nou raportor cu  cel  puţin patruzeci şi opt de ore înainte de judecată. În cazul cănd raportor este judecătorul asistent, acesta participă la deliberare cu vot consultativ.

    [Art.335² al.4 completat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    Articolul 335/3. Procedura examinării recursului

    Recursul se examinează conform procedurii prevăzute în articolul 319 din  prezentul  Cod,  care se aplică în mod corespunzător,  cu  excepţia prevederilor  alineatelor  al treilea şi al şaselea din  acest  articol. Raportorului i se oferă primul cuvănt.

    Articolul 335/4. Judecarea recursului

    Judecănd recursul,  instanţa  verifică  hotărărea  atacată  pe  baza materialului  din dosarul cauzei şi a oricăror documente noi  prezentate la instanţa de recurs.

    Instanţa este  obligată  să  se pronunţe  asupra  tuturor  motivelor invocate în recurs.

    Articolul 335/5. Decizia instanţei de recurs

    Judecănd recursul,  instanţa  de recurs adoptă una  din  următoarele decizii:

    1) respinge recursul, menţinănd hotărărea atacată:

    a) dacă recursul este depus peste termen;

    b) dacă recursul este inadmisibil;

    c) dacă recursul , parţial sau integral, este nefondat;

    [Art.335⁵ al.1 pct. 1 lit. c) modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

    2) admite recursul, casănd hotărărea atacată, şi:

    a) menţine hotărărea  primei  instanţe,  cănd apelul a  fost  greşit admis;

    b) achită pe  inculpat  sau  dispune clasarea  procesului  penal  în cazurile prevăzute în articolul 5 din prezentul Cod;

    c) dispune rejudecarea  de  către instanţa a cărei hotărăre  a  fost casată   sau,  după  caz,  de  către  instanţa  competentă  în  cazurile încălcării prevederilor legii asupra:

    - competenţei după materie sau după calitatea persoanei;

    - compunerii completului de judecată;

    - publicităţii şedinţei de judecată;

    - obligativităţii participării procurorului, inculpatului, apărătorului şi interpretului în şedinţa de judecată.

    Rejudecarea de către instanţă a cărei hotărăre a fost casată se dispune şi în cazurile:

    - cănd judecarea la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi ilegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre aceasta instanţa de judecată;

    - cănd unei părţi  i  s-a respins neîntemeiat o cerere de amănare  a judecării şi din această cauză nu a putut să-şi asigure apărarea;

    - cănd prin hotărăre nu a fost rezolvat fondul cauzei.

    În cazul în care  se  admite  recursul declarat  împotriva  deciziei pronunţate  de instanţa de apel, instanţa de recurs casează şi hotărărea neapelată  a  primei instanţe dacă se constată aceleaşi încălcări ca  în decizia recurată.

    Cănd recursul se referă atăt la hotărărea primei instanţe, cît şi la hotărărea  instanţei  de  apel,  în  caz de  admitere  a  recursului  şi dispunerea rejudecării de către instanţa a cărei hotărăre a fost casată, cauza se trimite la prima instanţă, dacă ambele hotărări au fost casate, şi la instanţa de apel, dacă numai hotărărea acesteia a fost casată.

    Curtea Supremă  de Justiţie, dacă admite recursul cănd este necesară administrarea  de  probe, dispune rejudecarea de către instanţa a  cărei hotărăre a fost casată;

    d) dispune rejudecarea  de  către  instanţa de recurs  în  celelalte cazuri  decăt  cele  prevăzute  la punctul 2) litera  c)  din  prezentul articol.

    Articolul 335/6. Chestiuni complimentare

    Instanţa de recurs,  soluţionănd  recursul, rezolvă  şi  chestiunile suplimentare  prevăzute în articolul 322 din prezentul Cod, aplicăndu-le în mod corespunzător.

    Cănd instanţa  de  recurs  reţine  cauza  spre  rejudecare,  conform articolului 335/5 punctul 2) litera d) din prezentul Cod, se pronunţă şi asupra probelor ce urmează a fi administrate.

    Articolul 335/7. Adoptarea deciziei de către instanţa

                 de recurs şi conţinutul ei

    Instanţa de recurs  adoptă decizia conform prevederilor  articolului 324 din prezentul Cod, care se aplică în mod corespunzător.

    În caz de admitere  a  recursului, hotărărea atacată se  casează  în întregime,  dar  în  limitele  prevăzute în articolele 332  şi  333  din prezentul Cod.

    Conţinutul deciziei este stabilit în dispoziţiile articolului  323 din prezentul Cod, care se aplică în mod corespunzător.

    Dacă instanţa reţine cauza spre  rejudecare,  în decizie se menţionează probele ce urmează a fi administrate.

    Articolul 335/8. Procedura de rejudecare

    Rejudecarea cauzei  după  casarea  hotărării se  desfăşoară  conform regulilor   generale  pentru  examinarea  cauzelor  respectiv  în  primă instanţă sau în apel.

    Articolul 335/9. Limitele rejudecării

    Pentru instanţa  de rejudecare indicaţiile instanţei de recurs  sînt obligatorii  în  măsura  în care situaţia de fapt rămăne  cea  avută  în vedere la soluţionarea recursului.

    Cănd hotărărea  este  casată  numai cu privire la  unele  fapte  sau persoane  ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărărea a fost casată.

                                        

TITLUL AL ŞASELEA

EXECUTAREA SENTINŢEI

CAPITOLUL AL TREIZECI ŞI UNU

EXECUTAREA SENTINŢEI

    Articolul 336. Rămănerea definitivă a hotărării instanţei

                        de judecată şi punerea ei în executare

    Hotărărea instanţei  de  judecată devine executorie la data  cănd  a rămas definitivă.

    Hotărărea primei instanţe rămăne definitivă:

    1) la data pronunţării,  cănd  hotărărea nu este supusă apelului  şi nici recursului;

    2) la data expirării termenului de apel:

    a) cănd nu s-a declarat apel în termen;

    b) cănd apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului;

    3) la data retragerii   apelului,  dacă  aceasta  s-a  produs după expirarea termenului de apel;

    4) la data expirării  termenului  de  recurs, în  cazul  hotărărilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins:

    a) cănd nu s-a declarat recurs în termen;

    b) cănd recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului;

    5) la data retragerii   recursului  declarat  împotriva  hotărărilor menţionate în punctul 4) al prezentului alineat, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;

    6) la data pronunţării  hotărării  prin  care s-a  respins  recursul declarat  împotriva hotărărilor menţionate în punctul 4) al  prezentului alineat.

    Hotărările instanţei de apel rămăn definitive:

    1) la data expirării termenului de recurs:

    a) cănd apelul  a fost admis fără trimitere pentru rejudecare şi  nu s-a declarat recurs în termen;

    b) cănd recursul  declarat împotriva hotărării menţionate la  litera a) a prezentului alineat a fost retras înăuntrul termenului;

    2) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărării menţionate  la litera a) a prezentului alineat, dacă aceasta s-a  produs după expirarea termenului de recurs;

    3) la data pronunţării  hotărării  prin  care s-a  respins  recursul declarat  împotriva  hotărării  menţionate la litera  a)  a  prezentului alineat.

    Hotărărea instanţei  de recurs rămăne definitivă la data pronunţării acesteia cănd:

    a) recursul a  fost  admis  şi  procesul  a  luat  sfărşit  în  faţa instanţei de recurs, fără rejudecare;

    b) cauza a fost   rejudecată  de  către  instanţa  de  recurs,  după admiterea recursului;

    c) cuprinde obligarea  la plata cheltuielilor de judecată, în  cazul respingerii recursului.

     Hotărările definitive ale instanţelor de judecată sînt executate de către  executorii  judecătoreşti, care activează pe lăngă  judecătoriile raionale, de sector şi municipale.

     [Alin.5 în redacţia Legii nr.1363 din 29.10.97]

     [Art.336 în redacţia Legii din 10.04.96]

     [Art.337 exclus prin Legea din 10.04.96]

    Articolul 338. Hotărările instanţelor de judecată au

                        un caracter obligator

    Hotărările definitive  ale instanţelor de judecată sînt  obligatoare pentru  toate întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de stat  şi obşteşti,  pentru  toate persoanele oficiale şi cetăţenii şi  au  putere executorie pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

[Art.338 modificat prin Legea din 10.04.96]

  [Art.338 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

    Articolul 339. Trimiterea spre executare a hotărării

                        instanţei de judecată

    Trimiterea spre  executare a hotărării instanţei de judecată se pune în  sarcina instanţei care a pronunţat sentinţa. Dispoziţia de executare a sentinţei se trimite de preşedintele instanţei, împreună cu o copie de pe  sentinţă, organului însărcinat cu punerea în executare a  sentinţei. Dacă  cauza a fost judecată în apel sau în recurs, la copia sentinţei se anexează copia deciziei instanţei de apel sau de recurs.

În caz de condamnare la privaţiune de libertate a persoanei faţă de care nu a fost aplicată măsura arestării preventive, preşedintele instanţei de judecată trimite o copie a dispoziţiei de executare a sentinţei şi o copie a sentinţei în organul afacerilor interne de la locul de trai al condamnatului pentru reţinerea, aducerea şi transmiterea acestuia la cel mai apropiat penitenciar.

Dacă se constată că condamnatul se eschivează  de la executarea pedepsei şi locul aflării acestuia nu este cunoscut, organul afacerilor interne expediază materialele respective instanţei de judecată pentru emiterea unei încheieri de anunţare în căutare a condamnatului, care se execută de organele afacerilor interne.

    [Art.339 al. 2 şi 3 introduse prin L884/22.02.2002, MO43/28.03.2002 art.279]

    Organele care pun în executare sentinţa comunică de îndată instanţei care  a  dat  sentinţa, executarea acesteia.  Administraţia  locului  de deţinere  trebuie să comunice instanţei care a pronunţat sentinţa  locul unde condamnatul îşi execută pedeapsa.

    Instanţa care  a  pronunţat  sentinţa este  obligată  să  urmărească executarea hotărării.

    Instanţa care a pronunţat sentinţa, este obligată să  comunice  în termen  de  şapte zile organului local de administrare  militară  despre sentinţa, care a rămas definitivă, cu privire la recrutul condamnat.

    Livretele militare  ale  persoanelor supuse serviciului  militar  şi certificatele  speciale  ale  recruţilor, condamnaţi  la  privaţiune  de libertate,  se  trimit  de  instanţă organelor  locale  de  administrare militară respective.

    Instanţa care a încredinţat unei organizaţii obşteşti, unui colectiv de  muncă sau anumitor persoane, în cazurile prevăzute de articolul  273 din   prezentul  Cod,  supravegherea  celui  condamnat  cu   suspendarea condiţionată  a executării pedepsei, reeducarea şi corectarea lui,  este obligată şă trimită acestora o copie de pe sentinţă.

    În scopul de  a ridica rolul educativ al sentinţei, instanţa care  a pronunţat-o  trimite,  dacă  socoate necesar, o copie  de  pe  sentinţa, rămasă  definitivă,  la  locul de muncă, de învăţătură sau  de  trai  al condamnatului.

    Sentinţa, prin  care s-a aplicat ca pedeapsă mustrarea publică, după ce a devenit definitivă, este adusă, în cazurile necesare, la cunoştinţa obştimii prin presă sau în alt mod.

     [Art.339 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.339 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

     [Art.339 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.339 completat prin Ucazul din 03.07.69]

    Articolul 340. Vizitarea condamnatului de către rudele sale

                        şi anunţarea acestora despre punerea în

                        executare a sentinţei

    Înainte de trimiterea   sentinţei   spre   executare,   preşedintele instanţei  are  dreptul la cererea rudelor apropiate  ale  condamnatului aflat sub arest, să le dea posibilitatea de a avea o întîlnire cu el.

    După ce sentinţa  prin  care  inculpatul  aflat  sub  arest  a  fost condamnat  la  privaţiune de libertate rămăne definitivă,  administraţia locului  de  deţinere este obligată să comunice  familiei  condamnatului locul unde acesta este trimis pentru executarea pedepsei.

     [Alin.1 art.340 modificat prin Legea din 10.04.96]

Articolul 340¹. Anularea înlocuirii pedepsei

Înlocuirea pedepsei, prevăzută la articolul 42¹ din Codul penal, se anulează  de către instanţa de judecată la locul de trai al celui condamnat.

[Art.340/1 introdus prin Legea 1404 din 07.12.2000]

    [Art.341 al.1 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001]

  [Art.341 modificat prin Legea 1404 din 07.12.2000]

     [Art.341 modificat prin Ucazul din 07.04.77]

     [Art.341/1 exclus prin Ucazul din 01.12.83]

Articolul 341. Amînarea executării pedepsei

Executarea pedepsei poate fi amînată, dacă femeia condamnată este gravidă sau dacă are copii cu vîrste de pînă la opt ani, pînă cînd copilul cel mai mic va împlini vîrsta de opt ani. Sub incidenţa acestei prevederi nu cad femeile condamnate la privaţiune de libertate pe termene ce depăşesc şapte ani, precum şi cele menţionate la articolul 44¹ alineatul 5 din Codul penal.

Achitarea amenzii stabilite de instanţa de judecată poate fi efectuată în rate, indicîndu-se, în acest caz, în sentinţă termenul concret de achitare.

[Art.341 în redacţia L720/07.12.2001, MO13/24.01.2002 art. 48]

    Articolul 342. Eliberarea de pedeapsă din cauză de boală

    În cazul cănd  persoana  condamnată la privaţiune de  libertate  s-a îmbolnăvit  în timpul executării pedepsei de o boală mintală cronică sau de  o altă boală gravă, care împiedică executarea pedepsei, instanţa  de judecată,  pe  baza  propunerii  comisiei de supraveghere  de  pe  lăngă organul   executiv   al  autoadministrării  locale  sau   a   propunerii administraţiei  instituţiei  de  corectare  prin  muncă,  coordonată  cu Comisia  de  supraveghere,  şi pe baza avizului comisiei  medicale,  are dreptul  de  a  pronunţa  o  încheiere,  prin  care  să-l  elibereze  de executarea mai departe a pedepsei. În privinţa persoanelor condamnate la privaţiune de libertate pentru infracţiuni grave, propunerea de eliberare de executarea ulterioară a pedepsei din cauză de boală sau invaliditate poate fi înaintată de şeful Departamentului instituţiilor penitenciare.

    Dacă condamnatul care s-a îmbolnăvit de o boală mintală cronică este eliberat  de executarea mai departe a pedepsei, instanţa are dreptul  să aplice  măsuri  de  constrăngere  cu caracter medical sau  să-l  dea  în îngrijirea organelor de ocrotire a sănătăţii.

    La rezolvarea   chestiunii  privind  eliberarea  de  executarea  mai departe a pedepsei a persoanelor care s-au îmbolnăvit de o boală gravă - cu excepţia acelora, care s-au îmbolnăvit de o boală mintală, - instanţa va   ţine  seamă  de  gravitatea  infracţiunii  săvărşite,  de  persoana condamnatului şi de alte împrejurări.

Nu se admite eliberarea de executarea ulterioară a pedepsei din cauză de boală a persoanelor condamnate care şi-au provocat intenţionat boli grave.

    Dacă condamnatul   pe  care  instanţa  l-a  eliberat  de  executarea pedepsei  pentru  cauză  de boală săvărşeşte o nouă infracţiune,  el  nu poate  fi  propus  a  doua oară pentru eliberare înainte  de  termen  de pedeapsă pe aceleaşi temeiuri.

    [Art.342 modificat prin L976/11.04.2002, MO63/16.05.2002 art.485]

     [Alin.1 art.342 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

        [Art.342/1, 342/2 excluse prin Legea 1404 din 07.12.2000]

    Articolul 342³. Modul absolvirii de pedeapsă a condamnatului, pentru care executarea pedepsei a fost amănată, şi modul de anulare a amănării executării pedepsei

Absolvirea de pedeapsă a condamnatului, pentru care executarea pedepsei a fost amănată în temeiurile prevăzute la articolul 44¹ din Codul penal, se efectuează de instanţa de  judecată de la locul de trai  al  celui condamnat la propunerea organului responsabil de executarea pedepsei.

Anularea amănării executării pedepsei privative de libertate şi trimiterea condamnatului pentru executarea privaţiunii de libertate, stabilite prin sentinţă, se efectuează de instanţa de judecată de la locul de trai al condamnatului la propunerea organului responsabil de executarea pedepsei.

[Art.342/3 modificat prin Legea 1404 din 07.12.2000]

Articolul 343. Eliberarea condiţionată înainte de termen

                de pedeapsă şi comutarea pedepsei

Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă în cazurile prevăzute la articolul 51 din Codul penal se aplică de instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei de către condamnat la propunerea organului responsabil de executarea pedepsei.

Eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă, precum şi comutarea părţii neispăşite din pedeapsă, în privinţa persoanelor care au săvărşit infracţiuni înainte de a fi împlinit vărsta de optsprezece ani, în conformitate cu articolul 52 al Codului penal, se efectuează de instanţa de judecată la propunerea organului responsabil de executarea pedepsei.

Eliberarea de pedeapsa privativă de dreptul  exercitării unei anumite funcţii sau practicării  unei anumite  activităţi se efectuează de instanţa de judecată la cererea unei organizaţii obşteşti, a unui colectiv de muncă  sau  a celui  condamnat.

Dacă instanţa de judecată a respins cererea de eliberare condiţionată înainte de termen de pedeapsă sau  de comutare a părţii neexecutate din pedeapsă, examinarea cererii repetate poate avea loc după expirarea a  şase luni din ziua pronunţării  încheierii  de respingere.

     [Art.343 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

     [Art.343 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.343 modificat prin Ucazul din 07.04.77]

[Art.343 modificat prin Legea 1404 din 07.12.2000]

Articolul  343¹. Înlocuirea părţii neispăşite din  pedeapsa   privativă de libertate cu  amendă

Înlocuirea părţii neispăşite din pedeapsa privativă de libertate cu  amendă în cazurile prevăzute la articolul  52¹ din Codul  penal se efectuează de instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei de către condamnat, la propunerea organului  responsabil de executarea pedepsei.

[Art.343/1 introdus prin Legea 1404 din 07.12.2000]

    Articolul 344. Schimbarea condiţiilor de deţinere a persoanelor,

                        condamnate la privaţiune de libertate, în timpul        

                        executării pedepsei

    Transferarea  condamnatului dintr-o colonie de corectare prin  muncă cu regim special într-o colonie de corectare prin muncă cu regim riguros dintr-o  colonie  de  corectare prin muncă cu regim comun,  înăsprit  şi riguros  într-o colonie-aşezare, dintr-o colonie de corectare prin muncă cu regim riguros într-o colonie de corectare prin muncă cu regim special dintr-o  colonie-aşezare  într-o  colonie  de corectare  prin  muncă  cu regimul   stabilit   anterior   de   instanţa   de   judecată,   dintr-o colonie-aşezare  pentru  persoanele  care au săvărşit  infracţiunea  din imprudenţă  într-o colonie cu regim comun, din închisoare într-o colonie de  corectare  prin  muncă  şi din colonie de corectare  prin  muncă  în închisoare  pe temeiurile prevăzute de legislaţia Republicii Moldova  se face  de  către instanţa de judecată pe baza  propunerii  administraţiei instituţiei   de   corectare  prin  muncă,  coordonate  cu  comisia   de supraveghere de pe lăngă organul executiv al autoadministrării locale.

    Dacă instanţa  de  judecată respinge propunerea de  transferare  din colonia  de  corectare  prin muncă cu regim special  într-o  colonie  de corectare prin muncă cu regim riguros, dintr-o colonie de corectare prin muncă  într-o colonie-aşezare, din închisoare într-o colonie de coretare prin  muncă,  examinarea din nou a propunerii privind această  chestiune poate  avea loc nu mai înainte decăt după trecerea a şase luni din  ziua pronunţării încheierii de respingere a propunerii.

    Transferarea  condamnatului  dintr-o colonie de educare  prin  muncă într-o  colonie  de corectare prin muncă şi dintr-o colonie  de  educare prin  muncă cu regim comun într-o colonie de educare prin muncă cu regim înăsprit  de temeiurile, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova,  se face  de  către instanţa de judecată pe baza  propunerii  administraţiei coloniei de educare prin muncă, coordonate cu comisia pentru minori.

     [Art.344 modificat prin Hot. Parl din 22.09.93]

     [Art.344 modificat prin Ucazul din 07.04.77]

   Articolul  345. Înlocuirea amenzii cu altă  pedeapsă

Înlocuirea amenzii   cu o pedeapsă privativă  de libertate se efectuează de instanţa de judecată,  în conformitate cu  articolul  29 din  Codul penal, la propunerea organului  responsabil de executarea pedepsei.

[Art.345 modificat prin Legea 1404 din 07.12.2000]

     [Art.345 în redacţia Legii nr.205-XIV din 25.11.98]

     [Art.345 modificat prin Legea din 15.06.95]

     [Art.345 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.345 modificat prin Ucazul din 07.04.77

    Articolul 345/1. Includerea  în termenul  de  pedeapsă a

                           timpului aflării în instituţia curativă

    Dacă persoana,  care  execută  pedeapsa sub formă de  privaţiune  de libertate,  a  fost  internată într-o instituţie  curativă,  timpul  cît condamnatul  s-a  aflat  acolo, se include în termenul  de  executare  a pedepsei.

     [Art.345/1 introdus prin Ucazul din 31.05.63]

    Articolul 346. Executarea sentinţei în cazul cănd există

              şi alte sentinţe neexecutate

    Dacă în privinţa unui condamnat există mai multe sentinţe neexecutate,  iar  instanţa  care a pronunţat ultima  sentinţă  nu  avea ştiinţă  despre ele, această instanţă sau instanţa de acelaşi grad de la locul  de executare a sentinţei este obligată să cheme în faţa sa pe cel condamnat  şi  printr-o  încheiere  să  stabilească  ordinea  executării pedepselor,  stabilite prin toate acele sentinţe. Instanţa va proceda în asemenea cazuri potrivit articolelor 39 şi 40 din Codul penal.

    Articolul 346/1. Internarea condamnatului în izolatorul -

                           anchetă penală sau la închisoare

    Dacă este necesar să se facă acte de anchetă într-o cauză cu privire la o infracţiune săvărşită de o altă persoană, condamnatul la privaţiune de  libertate,  care  urmează să-şi execute pedeapsa într-o  colonie  de corectare  prin muncă sau într-o colonie de educare prin muncă, poate fi internat   în  izolatorul  de  anchetă  penală  sau  la  închisoare   cu autorizaţia  locţiitorului Procurorului general, pe un termen de pănă la patru  luni,  şi cu autorizaţia Procurorului general - pe un  termen  de pănă  la şase luni, sau în legătură cu examinarea cauzei în instanţa  de judecată - pe baza unei încheieri a instanţei de judecată, pe tot timpul examinării cauzei.

     [Art.346/1 modificat prin Legea din 03.11.94]

     [Art.346/1 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

     [Art.346/1 introdus prin Ucazul din 31.07.70]

Articolul 346¹. Internarea condamnatului în izolatorul de

                   anchetă penală

Dacă este necesar să se facă acte de anchetă într-o cauză cu privire la o infracţiune săvîrşită de un condamnat care îşi execută pedeapsa într-un penitenciar sau de o altă persoană, condamnatul poate fi internat în izolatorul de anchetă penală pe un anumit termen, în baza unei încheieri a instanţei de judecată.

    Articolul 347. Instanţele de judecată care rezolvă chestiunile

                        privind punerea în executare a sentinţei

    Amănarea executării  sentinţei în conformitate cu articolul 341  din prezentul  Cod,  neexecutarea  sentinţei, potrivit cu articolul  47  din Codul  penal, înlocuirea amenzii, cu altă pedeapsă, în cazurile prevăzute de articolul 345 din prezentul Cod, punerea vinovatului sub învinuire în cazul cănd organizaţia obştească sau colectivul de muncă refuză de a mai garanta pentru el, potrivit cu partea a treia a articolului 50 din Codul penal,  modificarea sau încetarea aplicării măsurilor de constrăngere cu caracter  medical faţă de bolnavii psihici, potrivit cu articolul 57 din Codul  penal,  prelungirea sau încetarea tratamentului  forţat,  aplicat alcoolicilor  şi narcomanilor, potrivit cu articolul 59 din Codul penal, precum  şi  clarificarea  îndoielilor  sau  incertitudinii,  apărute  cu prilejul  executării sentinţei, se rezolvă de instanţa care a  pronunţat

sentinţa.

     [Alin.1 art.347 modificat prin Legea nr.205-XIV din 25.11.98]

    Dacă sentinţa  este pusă în executare în afara razei de activitate a instanţei  care  a  dat-o, aceste chestiuni se rezolvă  de  instanţa  de acelaşi grad în raza căreia se execută sentinţa, iar în lipsa acesteia - de  instanţa  superioară.  În  acest caz se  trimite  instanţei  care  a pronunţat sentinţa o copie de pe încheiere.

    Chestiunile privind  eliberarea  de executare a pedepsei în  caz amnistie, de boală  sau  de  invaliditate,  eliberarea condiţionată înainte de termen de pedeapsă, înlocuirea părţii neispăşite din pedeapsa privativă de libertate cu  amendă, înlocuirea părţii neexecutate  din  pedeapsă cu o pedeapsă mai blăndă,  trimiterea condamnatului  de  la preventoriul de reeducare prin muncă în locuri  de deţinere,  transferarea  dintr-o  colonie de corectare  prin  muncă  sau colonie  de  educare  prin muncă într-o altă colonie cu  un  alt  regim, dintr-o  colonie de educare prin muncă într-o colonie de corectare  prin muncă,  dintr-o  colonie  de corectare prin muncă în închisoare  şi  din închisoare  în  colonie  de  corectare  prin  muncă  se  decid  printr-o închieere  a  judecătoriei norodnice de sector, municipale de  la  locul unde  condamnatul execută pedeapsa, indiferent de instanţa de  judecată, care a pronunţat sentinţa.

  [Art.347 al.3 modificat prin L1090/23.06.2000, MO16-18/15.02.2001].

     [Alin.3 art.347 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]

     [Alin.3 art.347 modificat prin Legea nr.1404 din 07.12.2000]

     [Alin.4 art.347 exclus prin Legea nr.1404 din 07.12.2000]

    Chestiunile privind reducerea termenului de probă la condamnarea  cu suspendarea  pedepsei  sau privind revocarea condamnării cu  suspendarea pedepsei  şi trimiterea condamnatului să-şi execute pedeapsa,  stabilită prin  sentinţă,  în  conformitate  cu  articolul  43  din  Codul  penal, chestiunile  privind absolvirea de pedeapsă a condamnatului, pentru care executarea   sentinţei  a  fost  amănată  în  temeiurile,  prevăzute  de articolul  44/1 din Codul penal, precum şi chestiunile privind revocarea unei asemenea amănări a executării sentinţei şi trimiterea condamnatului să-şi  execute pedeapsa privativă de libertate se soluţionează  printr-o încheiere  a  judecătoriei de sector, municipale de la locul de trai  al condamnatului.

     [Alin.5 art.347 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]

     [Alin.5 art.347 modificat prin Legea nr.205-XIV din 25.11.98]

    În cazul atacării  sentinţei  prin  recurs  în  anulare,  executarea încheierii  cu  privire  la eliberarea condiţionată înainte  de  termen, precum şi eliberarea pentru motiv de boală, se suspendă.

     [Art.347 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.347 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.347 modificat prin Ucazul din 07.04.77]

    

    Articolul 348. Rezolvarea chestiunilor privind executarea sentinţei

    Chestiunile privind  executarea sentinţei se rezolvă de instanţă  în şedinţă de judecată, cu participarea procurorului.

    De regulă, la  şedinţă este citat şi condamnatul. Dacă se examinează executarea  sentinţei în ce priveşte acţiunea civilă, se citează  partea civilă   şi  partea  civilmente  responsabilă.  Neprezentarea   acestor persoane nu împiedică judecarea cauzei.

    Dacă instanţa examinează chestiunea privind eliberarea condamnatului pentru  cauză de boală, de invaliditate sau de internare în spital, este obligatoare  prezenţa  reprezentantului  comisiei medicale  care  a  dat avizul.

    Dacă instanţa  examinează chestiunea privind eliberarea condiţionată înainte  de  termen  de  pedeapsă,  înlocuirea părţii neispăşite din pedeapsa privativă de libertate cu amendă, înlocuirea  părţii  neexecutate  din pedeapsă  cu  alta  mai blăndă, trimiterea condamnatului  dintr-un preventoriu de reeducare prin muncă în locuri de deţinere,  transferarea  dintr-o  colonie de corectare  prin  muncă  sau colonie  de  educare  prin muncă intr-o altă colonie cu  un  alt  regim, dintr-o  colonie de educare prin muncă într-o colonie de corectare  prin muncă,  dintr-o  colonie  de corectare prin muncă la închisoare  şi  din închisoare   într-o   colonie  de  corectare  prin  muncă,  este   citat reprezentantul organului care pune în executare pedeapsa.

    Atunci cănd cauza  este examinată de instanţă la propunerea comisiei de supraveghere de pe lăngă organul executiv al autoadministrării locale sau  a  Comisiei  pentru minori, instanţa îi citează  pe  reprezentanţii acestor comisii.

    La examinarea  de către instanţa de judecată a chestiunilor,  legate de  reducerea  termenului de probă pentru cel condamnat  cu  suspendarea pedepsei,  de  absolvirea  de  pedeapsă  a  condamnatului,  pentru  care executarea  sentinţei  privative  de  libertate a fost  amănată,  sau  a chestiunilor   legate  de  trimiterea  acestor  persoane  să-şi  execute pedeapsa, stabilită prin sentinţă, sînt citaţi reprezentanţii organelor, care   exercită   controlul  asupra  comportării  lor,  precum   şi   ai organizaţiilor  obşteşti  şi  ai colectivului de  muncă,  care  exercită supravegherea condamnatului şi înfăptuiesc munca educativă cu el.

    Examinarea cauzei   începe   cu  citirea  raportului   preşedintelui completului  de judecată, după care instanţa ascultă persoanele, ce s-au înfăţişat  în  şedinţă,  şi concluziile procurorului. Apoi  instanţa  se retrage în camera de consiliu pentru a adopta încheierea.

    Încheierile instanţei de judecată, adoptate în condiţiile articolului  347  şi  prezentului articol, pot fi atacate cu  recurs  în

instanţa ierarhic superioară.

     [Art.348 modificat prin Legea din 10.04.96]

     [Art.348 modificat prin Hot. Parl. din 22.09.93]

     [Art.348 modificat prin Ucazul din 01.12.83]

     [Art.348 modificat prin Ucazul din 07.04.77]

         [Art.348 modificat prin Legea din 07.12.2000]

    Articolul 349. Examinarea de către instanţă a cererilor

                        de stingere şi de reabilitare înainte de

                        termen a condamnării

    Cererile cu privire  la stingerea sau reabilitarea înainte de termen a condamnatului se examinează de către judecătoria de sector, municipală în raza căreia se află domiciliul persoanelor care au executat pedeapsa.

     [Alin.1 art.349 modificat prin Legea nr.762-XIV din 24.12.99]

    Instanţele de  judecată examinează chestiunea stingerii  condamnării la   cererea   persoanei  care  a  executat  pedeapsa  sau  la   cererea organizaţiilor obşteşti după expirarea termenului, prevăzut de articolul 54   alineatul   întăi  punctul  9  din  Codul  penal,  iar   chestiunea reabilitării  înainte  de  termen  a condamnării -  în  conformitate  cu articolul  54 alineatul patru din Codul penal, la cererea organizaţiilor obşteşti.

    Cererile se examinează de instanţele de judecată în şedinţă publică. Instanţa va cere o copie de pe sentinţă sau dosarul cauzei şi va cita pe cel  condamnat.  Participarea  procurorului  este  obligatorie,  iar  în cazurile  necesare  se va cita şi reprezentantul  organizaţiei  obşteşti care a făcut cererea.