HGA710/2006
ID intern unic:  316394
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 710
din  23.06.2006
cu privire la unitatea de analiză, monitorizare
şi evaluare a politicilor din cadrul  organelor centrale
de specialitate ale administraţiei publice
Publicat : 30.06.2006 în Monitorul Oficial Nr. 98-101     art Nr : 756

   
Abrogată prin HG168 din 09.03.10, MO36/16.03.10 art.231

    În scopul consolidării capacităţilor de planificare strategică, analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor orientate spre realizarea obiectivelor Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006), aprobată prin Legea nr.398-XV din 2 decembrie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.5-12, art.44), Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005 - 2009 "Modernizarea ţării - bunăstarea poporului", Planului de acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.356 din 22 aprilie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.65-66, art.412), Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1402 din 30 decembrie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 1-4, art.9), precum şi ale altor strategii/programe de dezvoltare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Industriei şi Infrastructurii, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Justiţiei vor institui unităţi de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor.
2. Se aprobă Regulamentul-cadru al unităţii de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul organului central de specialitate al administraţiei publice (se anexează).
3. Unităţii de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul organului central de specialitate al administraţiei publice i se atribuie statut de subdiviziune structurală autonomă.
4. Ministerele menţionate în pct.1 al prezentei hotărîri:
vor elabora, în comun cu Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice (grupul de experţi din cadrul Aparatului Guvernului), şi vor prezenta Guvernului spre aprobare, în termen de 15 zile, modificări la hotărîrile de Guvern cu privire la structura şi regulamentul de funcţionare a ministerului respectiv, în limita efectivului de personal aprobat;
vor aproba, în termen de 10 zile după modificarea structurii ministerului, regulamentul unităţii de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor, pe baza Regulamentului-cadru menţionat mai sus;
vor organiza activitatea unităţii de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat.
5. Ministerul Economiei şi Comerţului:
va elabora, în comun cu ministerele vizate, indicaţii metodologice privind procesul de monitorizare, evaluare şi raportare a realizării politicilor;
va contribui la consolidarea iniţială a capacităţilor instituţionale şi funcţionale ale unităţilor vizate;
va analiza eficienţa activităţii şi impactul funcţionării acestor unităţi şi va elabora, în comun cu Aparatul Guvernului, propuneri privind instituirea, în anul 2007, a unităţilor similare în celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice.
6.Controlul asupra realizării prezentei hotărîri se pune în sarcina domnului Valeriu Lazăr, ministru al economiei şi comerţului.

PRIM-MINISTRU                                                              Vasile TARLEV

Contrasemnează:
Ministrul economiei şi comerţului                                       Valeriu Lazăr  
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare                     Anatolie Gorodenco
Ministrul industriei şi infrastructurii                                   Vladimir Antosii
Ministrul transporturilor şi
gospodăriei drumurilor                                                        Miron Gagauz
Ministrul educaţiei şi tineretului                                         Victor Ţvircun
Ministrul sănătăţii şi protecţiei sociale                               Ion Ababii
Ministrul justiţiei                                                                  Victoria Iftodi

Chişinău, 23 iunie 2006.
Nr. 710.
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr. 710
din 23 iunie 2006
Regulamentul - cadru
al unităţii de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul
organului central de specialitate al administraţiei publice
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul-cadru al unităţii de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul organului central de specialitate al administraţiei publice stabileşte modul de organizare şi funcţionare a subdiviziunii menţionate.
2. Unitatea de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul organului central de specialitate al administraţiei publice (în continuare - unitatea) are scopul de a contribui la eficientizarea activităţii autorităţii administraţiei publice prin:
a) asigurarea coordonării activităţii de elaborare a politicilor sectoriale;
b) examinarea multilaterală a impactului social, economic, financiar, asupra mediului etc. al politicilor elaborate;
c) crearea şi consolidarea unui sistem eficient şi durabil de interacţiune a procesului de elaborare a politicilor cu procesul bugetar;
d) consolidarea capacităţilor de planificare strategică, analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor.
3. Unitatea contribuie la activitatea de elaborare a documentelor de politici de către alte subdiviziuni ale organului în care activează, prin asigurarea concordanţei acestor politici cu concepţiile, strategiile, programele şi planurile naţionale.
4. În activitatea sa unitatea se conduce de legislaţia Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile, dispoziţiile şi ordonanţele Guvernului, Regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii administraţiei publice, ordinele ministrului, precum şi de prezentul Regulament.
II. ATRIBUŢIILE UNITĂŢII
5. Unitatea are următoarele atribuţii de bază:
a) participă la elaborarea de către subdiviziunile structurale ale organului în care activează a concepţiilor, strategiilor, programelor şi a planurilor naţionale;
b) analizează şi vizează documentele de politici elaborate de organul în care activează, inclusiv în scopul asigurării:
corespunderii politicilor cu prevederile concepţiilor, strategiilor, programelor şi planurilor naţionale;
interacţiunii dintre procesul de elaborare a politicilor şi procesul bugetar;
racordării politicilor la priorităţile şi necesităţile de integrare europeană ale ţării;
c) coordonează, în comun cu subdiviziunea-autor, elaborarea politicilor cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi cu alţi factori interesaţi;
d) analizează proiectele de acte normative în domeniul respectiv, elaborate de alte subdiviziuni structurale, pentru a asigura concordanţa acestora cu politicile existente;
e) efectuează diverse studii în domeniu;
f) monitorizează şi evaluează implementarea şi impactul politicilor sectoriale şi intersectoriale elaborate de organul în care activează;
g) propune ajustarea şi actualizarea documentelor de politici existente pe baza evaluării programelor naţionale, regionale şi locale de dezvoltare;
h) gestionează baza de date necesară pentru monitorizarea şi evaluarea politicilor;
i) facilitează participarea tuturor factorilor interesaţi la procesul de elaborare, analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor.
III. RESPONSABILITĂŢILE UNITĂŢII
6. Unitatea este responsabilă pentru:
a) analiza opţiunilor de politici şi prezentarea către conducător a recomandărilor cu privire la opţiunea optimă;
b) analiza costurilor şi beneficiilor opţiunilor de politici;
c) analiza impactului politicilor;
d) elaborarea rapoartelor privind implementarea politicilor, inclusiv în domeniul integrării europene, pe baza sistemului unic de monitorizare şi evaluare a acestora;
e) prezentarea către conducerea organului în care activează a propunerilor privind îmbunătăţirea calităţii documentelor elaborate de subdiviziunile structurale.
IV. ÎMPUTERNICIRILE UNITĂŢII
7. Unitatea are dreptul:
a) să solicite, în condiţiile legii, de la subdiviziunile interioare ale autorităţii administraţiei publice, organele teritoriale ale acesteia şi de la alte organe subordonate ei informaţii şi alte documente necesare pentru exercitarea atribuţiilor ce îi revin;
b) să antreneze colaboratori ai subdiviziunilor interioare ale autorităţii administraţiei publice în procesul de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor;
c) să colaboreze cu unităţile similare din alte autorităţi în scopul schimbului de experienţă în domeniu;
d) să participe la cursuri de instruire, conferinţe, seminare, mese rotunde şi alte activităţi, organizate în Republica Moldova şi în alte ţări, cu tematică relevantă pentru domeniul de activitate;
e) să exercite alte drepturi prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.