HGM270/2007
ID intern unic:  322761
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 270
din  13.04.2007
cu privire la aprobarea Concepţiei sistemului
 informaţional educaţional
Publicat : 13.04.2007 în Monitorul Oficial Nr. 51-53     art Nr : 383
    MODIFICAT
    HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929

 
   NOTĂ :
    În tot textul Concepţiei, sintagmele „Ministerul Educaţiei şi Tineretului”, „Ministerul Dezvoltării Informaţionale” şi cuvintele „date personale” se substituie cu sintagmele „Ministerul Educaţiei”, „Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor” şi cu cuvintele „date cu caracter personal”, la cazul gramatical corespunzător prin HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929



    În scopul realizării Planului de acţiuni de implementare a Programului prezidenţial "SALT", Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Concepţia sistemului informaţional educaţional (se anexează).
    2. Ministerul Educaţiei şi Tineretului, în comun cu Ministerul Dezvoltării Informaţionale, va elabora caietele de sarcini şi proiectele tehnice necesare pentru implementarea sistemului informaţional educaţional.

    PRIM-MINISTRU                                                          Vasile TARLEV
    Contrasemnează:
    Ministrul educaţiei şi tineretului                                      Victor Ţvircun
    Ministrul dezvoltării informaţionale                                Vladimir Molojen

    Nr. 270. Chişinău, 13 martie 2007.

Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr. 270
din 13 martie 2007
CONCEPŢIA
sistemului informaţional educaţional
Introducere
    Educaţia este una din direcţiile prioritare ale dezvoltării sociale a societăţii. O deosebită atenţie se acordă acestei direcţii anume în prezent, cînd potenţialul intelectual al statului devine o  premisă principală pentru creşterea economică.
    În ultimii ani, dezvoltarea domeniului educaţional al statului este legată, în primul rînd, de implementarea în sistemul educaţional a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii (TIC).
    Absolvenţii instituţiilor de învăţămînt îşi vor continua activitatea într-o societate în care competenţele de utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii vor determina, în mare parte, succesul personal, iar însuşirea la nivel a acestor tehnologii poate fi realizată numai prin utilizarea lor în procesul didactic.
    Soluţionarea cu succes a problemei vizate depinde, în mare măsură, de perfecţionarea şi modificarea structurală a sistemului educaţional, de pregătirea cadrelor, de asigurarea procesului didactic cu mijloace tehnice şi didactice moderne.
    Implementarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii reprezintă cheia succesului în procesul trecerii la noua paradigmă a sistemului educaţional, model care ar atribui o calitate nouă  procesului didactic.
    Implementarea TIC reprezintă un proces îndelungat de transformări, în cadrul căruia anumite instituţii şi sistemul educaţional, în ansamblu, îşi propun şi rezolvă probleme ce ţin de evoluţia lor, utilizînd în acest scop tehnologii care, de asemenea, se află în permanentă dezvoltare.
    A devenit actuală şi problema asigurării evidenţei operative şi obiective a nivelului de instruire a cetăţenilor ţării, a nivelului infrastructurii educaţionale, a documentaţiei referitoare la procesul educativ. De o astfel de evidenţă este interesat nu numai statul, dar şi cetăţenii de rînd, deoarece evidenţa automatizată  înseamnă şi confirmarea faptului de obţinere a unui anumit grad de instruire. De menţionat, de asemenea, că existenţa evidenţei automatizate în respectivul domeniu extinde oportunităţile persoanei de a se încadra în piaţa muncii, întrucît potenţialul patron are posibilitatea de a-şi selecta în prealabila specialiştii necesari.
    Statele europene au atins niveluri foarte apropiate de nivelurile-ţintă pentru indicatorii de monitorizare a informatizării în educaţie.
    Lansată în 2005, Strategia i2010 (European Information Society 2010) este o continuare a iniţiativei eEurope 2005 şi are drept obiective principale:
    crearea unui spaţiu informaţional european unic care urmează să ofere comunicaţii de mare viteză, accesibile şi sigure, cu conţinut şi servicii digitale multiple;
    performanţă la nivel mondial în cercetarea şi inovarea în TIC, precum şi reducerea decalajelor în relaţiile cu competitorii europeni;
    o societate informaţională respectivă, care acordă servicii publice de înaltă calitate şi promovează calitatea vieţii.
    Un instrument principal de soluţionare a acestor probleme în Republica Moldova este sistemul informaţional educaţional (în continuare - SIE).
    SIE necesită crearea şi implementarea unor mijloace de monitorizare automatizată continuă a procesului educaţional, înzestrarea direcţiilor raionale de învăţămînt şi a instituţiilor educaţionale ale republicii cu tehnică computaţională şi programe respective de instruire.
    Prezenta Concepţie determină obiectivele, sarcinile şi funcţiile SIE, baza normativ-legislativă necesară pentru crearea şi exploatarea sistemului, documentele aferente domeniului educaţional, obiectele informaţionale, specificarea datelor ce vor fi păstrate în sistem, infrastructura tehnologică şi modalităţile de asigurare a securităţii şi integrităţii informaţiei.
Partea I. Date generale
    1.1.Definirea sistemului informaţional educaţional
    Sistemul informaţional educaţional (SIE) constituie un ansamblu de mijloace software şi hardware, informaţionale şi organizatorice, sisteme de transmitere a datelor şi tehnologii de prelucrare şi utilizare a acestora (inclusiv a celor de instruire), metode şi personal, norme legislative şi infrastructură, destinate realizării suportului informaţional pentru sistemul educaţional în Republica Moldova.
    1.2.Noţiuni de bază
    În sensul prezentei Concepţii, noţiunile şi definiţiile utilizate semnifică următoarele:
    sistem informaţional - totalitatea resurselor informaţionale interconectate ale tehnologiilor, metodelor şi personalului, destinate păstrării, prelucrării şi extragerii de informaţii;
    sistem informatic - ansamblu de programe şi echipamente care asigură prelucrarea automată a datelor;
    proces informaţional - proces de acumulare, prelucrare, stocare, păstrare, actualizare şi reprezentare a informaţiilor documentate;
    bază de date - totalitatea datelor corelate, ce corespund anumitor reguli, care stabilesc principii generale de descriere, păstrare şi prelucrare a datelor;
    bancă de date - sistem informaţional-tehnic, care include una sau mai multe baze pe care date şi pe care  le gestionează;
    resursă educaţională digitală - obiect informaţional, reprezentat în format digital şi prezentat în formă de document sau program cu destinaţie educaţională şi ştiinţifică;
    depozit de date - totalitatea  datelor, obiectual-orientată, integrată şi temporal nesistematizată, destinată fundamentării procesului de luare a deciziilor la nivel de gestionare;
    securitate - nivel necesar de integritate, selectivitate, accesibilitate şi eficienţă pentru protejarea datelor de pierderi, alterări, deteriorări şi de acces nesancţionat. Securitatea sistemului demonstrează faptul că sistemul este rezistent la atacuri, informaţia este confidenţială, integrală şi în stare de lucru, atît la nivel de sistem cît şi la nivel de date, prezentate în această informaţie;
    identificator de obiect - atribut de date a cărui valoare determină univoc obiectul informaţional;
    clasificator - listă sistematizată de obiecte, fiecăruia atribuindu-i-se un anumit cod;
    ansamblu de mijloace software şi hardware - totalitate de programe şi de mijloace tehnice care asigură realizarea proceselor informaţionale;
    concepţie - document care descrie ideologia de construire a unui sistem informaţional în formă de totalitate de reprezentări corelate ce asigură funcţionarea sistemului;
    sferă educaţională - spaţiu în care funcţionează, conform legislaţiei în vigoare, instituţiile de învăţămînt;
    instituţie de învăţămînt - instituţie care organizează procesul educaţional, cu alte cuvinte, realizează una sau mai multe programe didactice şi (sau) asigură întreţinerea şi educarea elevilor, copiilor, studenţilor. Instituţiile de învăţămînt, în funcţie de forma lor de organizare juridică, se clasifică în instituţii de stat, municipale, nonguvernamentale (particulare sau aparţinînd diferitelor organizaţii (reuniuni) sociale şi religioase);
    proces educaţional - în sensul prezentei Concepţii, proces axat pe educaţie şi instruire, întru binele persoanei, societăţii şi statului, fiind îsoţit de constatarea nivelului de performanţă atins de cetăţean (instruit) în conformitate cu standardele educaţionale, stabilite la nivel de stat;
    studii ale cetăţeanului (instruitului) - atingerea unui nivel de instruire, certificat printr-un document respectiv;
    cursant - obiect al procesului de instruire într-un sistem de formare continuă. În sensul prezentei Concepţii, de regulă, este o persoană cu studii superioare în domeniul educaţional;
    modul didactic - o parte a ciclului didactic, relativ independentă, în care obiectivele educaţionale se ating în baza anumitor tehnologii informaţionale (sau prin îmbinarea acestora) prin utilizarea respectivelor metode şi procedee didactice;
    integritate a datelor - stare a datelor, cînd acestea îşi păstrează conţinutul şi sînt interpretate univoc în cazuri de acţiuni aleatorii. Integritatea se consideră păstrată dacă datele nu au fost alterate sau deteriorate (şterse);
    plenitudine a datelor - volum de informaţie despre sfera educaţională care este prevăzută de actele normative;
    autenticitate a datelor - nivel de corespundere a datelor, păstrate în memoria calculatorului sau în documente, stării reale a obiectelor din domeniul respectiv al sistemului, reflectate de aceste date.
    1.3.Scopurile SIE
    SIE se creează în conformitate cu Programul prezidenţial "SALT" de implementare a tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale în sistemul de învăţămînt.
    În conformitate cu programul menţionat, SIE are drept scop sporirea calităţii educaţiei prin:
    includerea, în pregătirea teoretică şi practică a elevilor şi studenţilor, a noţiunilor de bază din domeniul informaticii ca ştiinţă;
    modernizarea procesului didactic prin implementarea metodelor şi mijloacelor de instruire care utilizează TIC;
    modernizarea managementului educaţional prin implementarea TIC în procesele de acumulare, prelucrare, stocare, păstrare, actualizare şi oferire a informaţiei documentate din sfera educaţională.
    Crearea SIE va asigura accesul elevilor, studenţilor, profesorilor şi societăţii la resursele educaţionale informaţionale. Pe lîngă aceasta, sistemul va asigura formarea mecanismelor necesare pentru elaborarea soluţiilor strategice şi operative orientate spre dezvoltarea învăţămîntului în Republica Moldova.
    1.4.Obiectivele generale ale creării SIE
    SIE este destinat creării şi dezvoltării unui mediu informaţional unitar în domeniul educaţional al Republicii Moldova, care trebuie să asigure:
    unicitatea mediului educaţional pe întregul teritoriu al republicii;
    sporirea calităţii de instruire;
    păstrarea, dezvoltarea şi utilizarea eficientă a potenţialului ştiinţifico-pedagogic al ţării;
    crearea condiţiilor adecvate pentru trecerea treptată la un nivel avansat de instruire, bazată pe tehnologii informaţionale;
    crearea condiţiilor necesare pentru oferirea serviciilor educaţionale cetăţenilor Republicii Moldova care nu au posibilitatea să frecventeze instituţiile de învăţămînt (invalizi etc.);
    crearea condiţiilor respective pentru prestarea serviciilor educaţionale cetăţenilor  Republicii Moldova, aflaţi peste hotarele ţării;
    dezvoltarea educaţiei la distanţă, în special în cadrul formării continue (a profesorilor);
    proiectarea unui sistem modern de evaluare a cunoştinţelor şi competenţelor, care va  optimiza relaţia dintre evaluarea sumativă şi cea formativă, accentuînd importanţa competenţelor dobîndite şi obiectivitatea evaluării crescînde;
    asigurarea formării resurselor informaţionale de stat în sfera educaţională;
    asigurarea managerilor, la toate nivelurile de conducere, cu informaţii necesare, veridice şi operative;
    asigurarea comunicării şi cooperării informaţionale în procesul schimbului de informaţii din domeniul educaţional la nivel internaţional şi interstatal;
    oferirea de asistenţă organelor centrale de specialitate ale autorităţilor publice şi autorităţilor administraţiei publice locale în asigurarea accesului cetăţenilor la obţinerea studiilor de calitate;
    asigurarea interacţiunii operative şi nemijlocite între conducerea ţării, cetăţeni şi instituţiile educaţionale prin utilizarea tehnologiilor informaţionale;
    modernizarea activităţii instituţiilor din sfera educaţională prin implementarea TIC.
    1.5.Sarcinile SIE
    SIE are următoarele sarcini principale:
    1.5.1. Formarea infrastructurii informaţional-tehnologice a sistemului educaţional, inclusiv:
    crearea sistemului naţional de asigurare informaţională şi ştiinţifico-metodică a dezvoltării procesului educaţional;
    dotarea instituţiilor de învăţămînt cu mijloace tehnice, cu programe de sistem generale şi aplicative; deservirea tehnică a acestora;
    asigurarea accesului la resursele informaţionale globale (inclusiv conectarea la reţeaua MolEduNet).
    1.5.2. Crearea Registrului de Stat al Educaţiei (RSE), ca resursă informaţională a Ministerului Educaţiei.
    [Pct.1.5.2 în redacția HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
    1.5.3. Implementarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare în procesul didactic, inclusiv:
    elaborarea şi utilizarea în procesul de instruire a materialelor didactice electronice moderne în comun cu cele tradiţionale;
    elaborarea mijloacelor electronice de suport informaţional-tehnologic pentru dezvoltarea procesului educaţional.
    1.5.4. Formarea sistemului de pregătire a cadrelor didactice, manageriale şi tehnice, capabile să utilizeze eficient TIC în procesul de instruire.
    1.6.Principiile de bază ale creării şi funcţionării SIE
    Principiile de bază de creare  şi funcţionare a SIE sînt următoarele:
    principiul legalităţii, care presupune crearea şi exploatarea SIE în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare;
    principiul de respectare a drepturilor omului, care presupune exploatarea sistemului în strictă conformitate cu legislaţia naţională în vigoare şi cu tratatele internaţionale din domeniul drepturilor omului, la care Republica Moldova este parte;
    principiul de prioritate a primei persoane/a centrului unic, care presupune existenţa unei persoane responsabile de rang înalt, cu drepturi suficiente pentru luarea deciziilor şi coordonarea activităţilor în vederea creării şi exploatării sistemului;
    principiul securităţii informaţionale, care presupune asigurarea unui nivel adecvat de integritate, selectivitate, accesibilitate şi eficienţă pentru apărarea datelor de pierderi, alterări, deteriorări şi de acces nesancţionat.
Partea 2. Baza normativ-legislativă
    Baza normativ-legislativă a SIE o constituie legislaţia naţională în vigoare şi tratatele internaţionale în domeniu la care Republica Moldova este parte. Crearea şi funcţionarea SIE sînt reglementate prin următoarele acte legislative şi normative:
    Constituţia Republicii Moldova;
    Legea învăţămîntului nr. 547-XIII din 21 iulie 1995;
    Legea nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994 cu privire la drepturile copilului;
    Legea nr. 1320-XIII din 25 septembrie 1997 cu privire la registre;
    Legea nr. 467-XV din 21 noiembrie 2003 cu privire la informatizare şi resursele informaţionale de stat;
    Legea nr.264-XV din 15 iulie 2004 cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală;
   
Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
    Hotărîrea Parlamentului nr. 337- XIII din 15 decembrie 1994 cu privire la Concepţia dezvoltării învăţămîntului în Republica Moldova şi la formarea consiliului coordonator pentru desfăşurarea reformei învăţămîntului;
    Hotărîrea Guvernului nr.653 din 6 noiembrie 2009 „Cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al Ministerului Educaţiei”;
    Hotărîrea Guvernului nr. 333 din 18 martie 2002 "Pentru aprobarea Concepţiei sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al populaţiei" şi Regulamentului cu privire la Registrul de stat al populaţiei";
    Hotărîrea Guvernului nr. 1424 din 22 decembrie 2004 "Cu privire la realizarea Programului prezidenţial "SALT" ;
    Hotărîrea Guvernului nr.255 din 9 martie 2005 "Privind Strategia Naţională de edificare a societăţii informaţionale - "Moldova Electronică";
    Hotărîrea Guvernului nr. 863 din 16 august 2005 "Cu privire la aprobarea Programului de modernizare a sistemului educaţional în Republica Moldova";
    Hotărîrea Guvernului nr. 373 din 12 aprilie 2006 "Cu privire la reorganizarea Centrului Noilor Tehnologii Informaţionale";
    Hotărîrea Guvernului nr. 733 din 28 iunie 2006 "Cu privire la Concepţia guvernării electronice";
    Hotărîrea Guvernului nr. 1123 din 14 decembrie 2010 „Privind aprobarea Cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal”;
    Hotărîrea Guvernului nr. 709 din  20 septembrie 2011 „Cu privire la unele măsuri în domeniul e-Transformare a guvernării”;
    Hotărîrea Guvernului nr. 710 din  20 septembrie 2011 „Cu privire la aprobarea Programului strategic de modernizare tehnologică a guvernării (e-Transformare)”;
    Hotărîrea Guvernului nr. 656 din  5 septembrie 2012 „Cu privire la aprobarea Programului privind Cadrul de Interoperabilitate”;
    Hotărîrea Guvernului nr. 128 din  20 februarie 2014 „Privind platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud)”;
    Hotărîrea Guvernului nr. 405 din  2 iunie 2014 „Privind serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură digitală (MSign)”.
    Crearea şi funcţionarea eficientă a SIE necesită adoptarea unui şir de acte normative care ar reglementa relaţiile ce pot apărea în timpul selectării, prelucrării, păstrării, actualizării, oferirii şi securităţii datelor personale şi ar identifica regimul legislativ de funcţionare a SIE.
    [Partea 2 modificată prin HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
Partea 3. Structura şi funcţionarea SIE
    SIE inserează următoarele subsisteme de bază: "Reţeaua telecomunicaţională a Ministerul Educaţiei "MoldEduNet", "Resursele informaţionale ale Ministerul Educaţiei", "Implementarea TIC în educaţie", "Instruirea cadrelor didactice şi manageriale" (desenul 1).


    Subsistemul SIE "Reţeaua telecomunicaţională a Ministerului Educaţiei "MoldEduNet" asigură elaborarea unui complex de programe şi mijloace tehnice, care să întrunească tot spectrul de probleme legate de crearea, gestionarea şi utilizarea sistemelor telecomunicaţionale în procesul educaţional şi în instruirea cadrelor.
    Subsistemul SIE Sistemul Informaţional Automatizat „Registrul de Stat al Educaţiei” (SIA RSE) oferă soluţionarea problemelor legate de stocarea, actualizarea şi întreţinerea resursei informaţionale departamentale – Registrul de stat al educaţiei, precum şi prezentarea informaţiei din RSE pentru portaluri şi site-uri ale Ministerului Educaţiei şi ale instituţiilor sale subordonate.
    [Alineat în redacția HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
    Subsistemul "Implementarea TIC în educaţie" asigură elaborarea programelor şi standardelor de utilizare a tehnologiilor informaţionale în sistemul educaţional, elaborarea şi adaptarea programelor şi mijloacelor tehnice pentru utilizare în procesul didactic şi în managementul educaţional. Subsistemul asigură, de asemenea, elaborarea cerinţelor tehnice şi selectarea mijloacelor tehnice pentru utilizarea acestora în instituţiile de învăţămînt de toate nivelurile.
    Subsistemul "Instruirea cadrelor didactice şi manageriale" asigură un proces ciclic şi continuu de perfecţionare, recalificare şi formare a cadrelor didactice în domeniul educaţional. În cadrul acestui subsistem se asigură elaborarea programelor didactice şi a standardelor, precum şi elaborarea sistemelor de programe şi mijloace tehnice, utilizate în procesul de recalificare a cadrelor didactice.
   3.1. Subsistemul SIE Sistemul Informaţional Automatizat ”Registrul de Stat al Educaţiei”.
    [Pct.3.1 în redacția HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
    3.1.1. Definiţia
    Sistemul Informaţional Automatizat „Registrul de Stat al Educaţiei” este o totalitate de mijloace software, hardware, sisteme de transmitere a datelor, destinate să asigure suport informaţional sistemului educaţional al Republicii Moldova. Unul din rezultatele principale ale funcţionării acestui subsistem este formarea unei resurse informaţionale unitare - Registrul de stat al educaţiei (RSE).
    RSE reprezintă un ansamblu sistematizat de date privind nivelul de instruire al locuitorilor Republicii Moldova şi infrastructura sistemului educaţional. Formarea Registrului este asigurată prin intermediul sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al educaţiei" (în continuare -  SIA RSE).
    RSE constituie o parte a resurselor informaţionale de stat ale Republicii Moldova şi anume a segmentului "Resursele social-demografice" (desenul  2).
    [Pct.3.1.1 modificat prin HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]


    3.1.2. Destinaţia SIA RSE
    SIA RSE este destinat pentru colectarea, acumularea, actualizarea şi analiza datelor privind nivelul de instruire în ţară, cu oferirea informaţiei organelor puterii de stat, altor persoane juridice şi fizice, în modul stabilit de legislaţie.
    3.1.3. Scopurile creării SIA RSE
    Crearea SIA RSE are  următoarele scopuri:
    formarea resursei informaţionale departamentale;
    asigurarea conducerii ţării, autorităţilor administraţiei publice şi organelor de conducere cu informaţie statistică şi analitică veridică privind nivelul de instruire şi infrastructura sferei educaţionale, necesară pentru adoptarea unor decizii administrative;
    îmbunătăţirea calităţii serviciilor informaţionale de stat, urgentarea şi simplificarea prestării acestora, persoanelor fizice şi unităţilor de drept;
    asigurarea interacţiunii informaţionale şi colaborării în cadrul schimbului informaţional interstatal şi internaţional.
    3.1.4. Principiile de bază ale creării subsistemului
    Principiile creării SIA RSE sînt următoarele:
    principiul legitimităţii, care presupune crearea şi exploatarea RSE în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova;
    principiul respectării drepturilor omului, care prevede exploatarea sistemului în strictă conformitate cu documentele normative naţionale şi în limitele prevederilor tratatelor şi convenţiilor internaţionale  privind drepturile omului la care Republica Moldova este parte;
    principiul primei persoane/centrului unic, care presupune prezenţa unui conducător real de nivel înalt, cu atribuţii suficiente pentru luarea deciziilor şi coordonarea lucrărilor de creare şi exploatare a sistemului;
    principiul temeiniciei datelor RSE, care presupune introducerea datelor în sistem numai în baza înregistrărilor în documente, acceptate în calitate de surse de informaţie;
    principiul integrităţii, deplinătăţii şi veridicităţii datelor:
    prin integritatea datelor se subînţelege starea datelor, cînd acestea îşi păstrează conţinutul şi sînt interpretate univoc în condiţiile unor influenţe accidentale. Integritatea datelor se consideră a fi păstrată, dacă ele nu au fost denaturate sau deteriorate (nu au fost şterse);
    prin deplinătatea datelor se subînţelege volumul de informaţie, colectată în sistem în conformitate cu documentele normative;
    prin veridicitatea datelor se subînţelege gradul de corespundere a datelor, păstrate în memoria maşinii electronice de calcul sau în documente, stării reale a obiectelor reflectate, dintr-un domeniu concret al sistemului;
    principiul identificării de stat a obiectelor înregistrării, care prevede indicii de identificare unici pentru fiecare  din ele;
    principiul controlului asupra formării şi utilizării sistemului RSE, prin care se subînţelege un ansamblu de măsuri organizaţionale şi tehnice de program, care asigură o bună calitate a resurselor informaţionale de stat formate, fiabilitate înaltă a stocării,   păstrării şi corectitudinea utilizării lor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    principiul autofinanţării, care presupune rentabilitatea sectoarelor producerii şi deservirii informaţionale;
    principiul modularităţii şi scalabilităţii, care semnifică posibilitatea extinderii sistemului fără modificarea componentelor create anterior.
    3.1.5. Funcţiile SIA RSE
    SIA RSE trebuie să asigure îndeplinirea funcţiilor de bază ale sistemului informaţional-tip, precum şi îndeplinirea funcţiilor specifice, stabilite în raport cu destinaţia sistemului şi grupate în următoarele blocuri funcţionale:
   
evidenţa cadrelor de conducere, cadrelor didactice, cadrelor didactice auxiliare, cadrelor auxiliare ale instituţiilor de învăţămînt;
    Blocul funcţiilor "NIVELUL DE INSTRUIRE", care include următoarele funcţii:
    evidenţa copiilor în instituţiile preşcolare;
    evidenţa elevilor care obţin studii primare;
    evidenţa elevilor care obţin studii medii generale:
    în gimnazii;
    în licee;
    în şcoli medii de cultură generală;
    evidenţa elevilor în şcoli specializate (muzicale, sportive etc.);
    evidenţa elevilor care obţin studii medii profesionale;
    evidenţa elevilor care obţin studii medii de specialitate;
    evidenţa studenţilor care obţin studii superioare universitare;
    evidenţa persoanelor care obţin studii speciale (reabilitarea socială a copiilor de vîrstă preşcolară şi a elevilor cu devieri psihice şi fizice, defecte ale organelor de simţ şi ale vorbirii, cu emotivitate sporită în colectiv, devieri în comportament sau cu defecte mixte);
    evidenţa persoanelor care au absolvit cursuri de perfecţionare;
    evidenţa persoanelor care au obţinut studii suplimentare (în instituţiile de perfecţionare, la cursuri, în centrele de orien-tare profesională, şcoli muzicale şi artistice, şcoli de arte, case de creaţie a copiilor, la staţiile tinerilor tehnicieni, tinerilor naturalişti şi în alte instituţii, care deţin licenţe corespunzătoare);
    evidenţa datelor, formate în procesul de instruire:
    reuşita la învăţătură a elevului;
    frecvenţa;
    caracteristicile psihopedagogice ale elevului.
    Blocul funcţiilor "INFRASTRUCTURA", care include următoarele funcţii:
    evidenţa organelor de conducere în domeniul educaţiei;
    evidenţa instituţiilor de învăţămînt, subordonate Ministerului Educaţiei;
    evidenţa instituţiilor de învăţămînt, subordonate altor ministere;
    evidenţa instituţiilor de învăţămînt private;
    evidenţa organizaţiilor care se ocupă de recalificarea şi perfecţionarea cadrelor didactice;
    evidenţa bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţămînt;
    evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţămînt, instituţiilor de recalificare şi perfecţionare a cadrelor pedagogice cu orice formă de proprietate şi subordonare.
    Blocul funcţiilor "DOCUMENTAREA" care include următoarele funcţii:
    evidenţa actelor de studii eliberate;
    evidenţa certificatelor de acreditare a instituţiilor de învăţămînt;
    autorizarea diplomelor instituţiilor de învăţămînt de peste hotare.
    Blocul funcţiilor "MATERIALE DIDACTICE", care include următoarele funcţii:
    evidenţa manualelor, admise pentru utilizare în instituţiile preşcolare;
    evidenţa manualelor, admise pentru utilizare în sfera învăţămîntului primar, gimnazial şi mediu;
    evidenţa manualelor, admise pentru utilizare în sfera învăţămîntului special;
    evidenţa altor materiale didactice şi metodico-instructive admise pentru utilizare în domeniul învăţămîntului (material ilustrativ, scheme, tabele etc.);
    evidenţa resurselor de testare;
    evidenţa curriculumurilor de studii;
    evidenţa planurilor de studii;
    evidenţa resurselor instructive digitale;
    acumularea, stocarea şi eliberarea resurselor instructive digitale, cu posibilitatea accesului la distanţă, inclusiv interfaţa Web.
    Funcţia eliberării informaţiei analitice şi statistice diferiţilor utilizatori, în conformitate cu statutul lor juridic şi regimul juridic al informaţiei interpelate, este comună pentru toate blocurile funcţionale ale SIA RSE.
   
[Pct.3.1.5 modificat prin HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
    3.1.6. Structura organizaţională a SIA RSE
    3.1.6.1. Posesorul RSE
    Posesor al Registrului de stat al educaţiei este Ministerul Educaţiei.
    3.1.6.2. Deţinătorul RSE
    Deţinător al Registrului de stat al educaţiei este Centrul  tehnologii informaţionale şi comunicaţionale în educaţie.
    3.1.6.3. Registratorii RSE
    Registratori ai RSE sînt:
    direcţiile generale raionale/municipale şi a Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia (Gagauz-Yeri) învăţămînt, tineret şi sport  - în  ceea ce priveşte evidenţa copiilor sub 7 ani;
    instituţiile de învăţămînt de toate nivelurile şi tipurile, independent de apartenenţa lor departamentală - în ceea ce priveşte evidenţa persoanelor care au fost înmatriculate şi care au absolvit instituţia de învăţămînt, a cadrelor pedagogice şi a calificării lor, precum şi a documentelor eliberate de instituţiile vizate.
    Ministerul Educaţiei - în ceea ce priveşte evidenţa instituţiilor de învăţămînt, şi anume evidenţa  certificatelor de acreditare eliberate instituţiilor de învăţămînt.
    3.1.7. Documentele aferente sistemului
    Toate documentele aferente sistemului pot fi divizate în următoarele categorii:
    acte de studii;
    certificate de acreditare a instituţiilor de învăţămînt;
    documente tehnologice.
    Instituţiile de învăţămînt care au acreditare de stat şi realizează programe de studii medii de cultură generală (cu excepţia celor preşcolare) şi profesionale eliberează persoanelor care au trecut atestarea finală documente oficiale privind nivelul de instruire şi (sau) calificare, confirmate prin ştampila respectivei instituţii de învăţămînt.
    La actele de studii se referă:
    certificatul de studii gimnaziale;
    atestatul de studii medii de cultură generală;
    diploma de bacalaureat;
    certificatul de meserii;
    certificatul de studii secundare profesionale;
    diploma de studii medii de specialitate;
    diploma de studii superioare de scurtă durată;
    diploma de studii superioare universitare;
    diploma de studii superioare universitare de licenţă;
    diploma de magistru;
    diploma de calificare profesională suplimentară la studiile superioare;
    diploma de recalificare profesională;
    certificatul de perfecţionare / specializare:
    certificatul de absolvire a cursurilor de recalificare;
    certificatul de meserii;
    certificatul de grad didactic (doi, întîi şi superior).
    Pe lîngă documentele specificate mai sus, în sistemul educaţional se introduc următoarele documente mecanolizibile:
    carnetul unic de elev;
    carnetul unic de student.
    Ele servesc drept documente de identificare a elevilor şi studenţilor la efectuarea diferitelor operaţiuni în diverse instituţii. O particularitate distinctivă a acestor documente este prezenţa cipului, care conţine date suplimentare determinate. În afară de urgentarea citirii informaţiei şi sporirii veridicităţii ei, cipul permite, de asemenea, diferitelor organizaţii (de exemplu, bibliotecilor) să facă pe această fişă diverse menţiuni electronice, protejate de  introducerea deformărilor şi citirea neautorizată neîntemeiată de către alte structuri.
    La documentele tehnologice se referă:
    extrasele din Registrul de stat al educaţiei;
    adeverinţele;
    diferite rapoarte analitice şi statistice.
    Toate tranzacţiile care produc efecte juridice vor fi semnate digital cu semnătură electronică avansată calificată.
    [Pct.3.1.7 modificat prin HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
    3.1.8. Resursele informaţionale
    3.1.8.1. Obiectele informaţionale
    Totalitatea obiectelor informaţionale, care reprezintă resursele informaţionale ale RSE, este determinată în funcţie de destinaţia lor şi includ:
    a) următoarele categorii de persoane fizice (obiectul informaţional împrumutat din Registrul de stat al populaţiei):
    preşcolari;
    elevi;
    studenţi;
    cadre didactice;
    cadre de conducere;
    cadre auxiliare;
    b) instituţii de învăţămînt şi organe de conducere (obiecte informaţionale împrumutate din Registrul de stat al unităţilor de drept):
    organele de conducere în domeniul educaţiei;
    instituţiile de învăţămînt:
    preşcolar;
    primar, gimnazial şi special;
    liceal;
    secundar profesional;
    mediu de specialitate;
    alte instituţii de învăţămînt;
    c) următoarele documente:
    acte de studii;
    certificate de acreditare;
    documentaţia tehnologică;
    d) următoarele materiale instructive:
    manualele;
    materialele didactice;
    resursele de testare;
    curriculumurile de studii;
    resursele instructive digitale.
    [Pct.3.1.8.1 în redacția HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
    3.1.8.2.  Identificarea obiectelor informaţionale:
    a) identificator al obiectului informaţional "persoană fizică"este Numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP);
    b) identificator al obiectului informaţional "Instituţie de învăţămîmt şi organ de conducere" este Numărul de identificare de stat al instituţiei (IDNO);
    c) identificator al obiectului informaţional "document"este cheia combinată:
    "tipul documentului" + "numărul"+ "seria\";
    d) identificator al obiectului informaţional "material instructiv" este cheia combinată:
  "tipul materialului"+ "numărul de ordine".
    3.1.8.3.  Scenariile de bază
    Scenariul de bază reprezintă lista evenimentelor în care este inclus obiectul informaţional şi care sînt puse în  evidenţă în sistem. În RSE sînt puse în evidenţă următoarele evenimente:
    a) Pentru obiectul informaţional "persoană fizică":
    Evidenţă primară se face la înregistrarea primară în sistemul educaţional.
    Actualizarea datelor se efectuează prin introducerea sistematică a modificărilor (rectificărilor, completărilor) în banca de date a sistemului, în conformitate cu evenimentele survenite (frecventarea instituţiei preşcolare, înmatricularea, procesul educaţional, inclusiv frecvenţa, reuşita şi finalizarea semestrului de studii, a instituţiei, introducerea datelor despre familie, a caracteristicilor psihologului şi ale dirigintelui de clasă, activitatea extracurriculară, promovarea în funcţie, obţinerea gradului ştiinţific, transferarea în altă instituţie de învăţămînt etc.).
    Scoaterea obiectului informaţional din evidenţă şi transferarea datelor despre el în arhivă se face prin transferarea  unei marcări speciale în baza de date. Procedura indicată se efectuează în caz de:
    deces sau recunoaştere de către instanţa de judecată a persoanei ca fiind decedată;
    ieşire definitivă din Republica Moldova - pentru cetăţenii străini şi apatrizii care s-au aflat temporar pe teritoriul ei;
    plecare cu domiciliu permanent - pentru cetăţenii străini şi apatrizii care domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova.
    b) Pentru obiectul informaţional "instituţii de învăţămîmt şi organe de conducere"
    Evidenţa primară se efectuează :
    la acreditarea instituţiilor de învăţămînt de stat şi private;
    la crearea organului de conducere în domeniul educaţiei
    Actualizarea datelor se face în caz de:
    reorganizare (fuziune, divizare sau transformare);
    documentare cu toate tipurile de documente (de înregistrare, licenţe etc.);
    schimbare a denumirii;
    schimbare a conducătorilor;
    schimbare a adresei juridice;
    schimbare a genurilor de activitate;
    înregistrare a filialelor.
    Scoaterea din evidenţă se efectuează în caz de lichidare a instituţiei de  învăţămînt sau a organului de conducere.
    c) Pentru obiectul informaţional "document":
    Evidenţa primară  se face în caz de:
    confecţionare a documentelor;
    legalizare a documentelor altor ţări.
    Actualizarea datelor se efectuează la schimbarea statutului documentului.
    Scoaterea din evidenţă şi transferarea informaţiei în arhivă se efectuează cînd documentul este nimicit.
    d) Pentru obiectul informaţional "material instructiv":
    Evidenţa primară se efectuează în caz de luare a deciziei de includere a materialului instructiv în programa de studii.
    Actualizarea datelor se face la introducerea modificărilor în materialul instructiv.
    Scoaterea din evidenţă se efectuează cînd materialul instructiv este exclus din programa de studii.
    3.1.8.3.1. Datele
    Datele Registrului reprezintă un ansamblu de proprietăţi ale obiectelor informaţionale şi includ:
    (1) Datele generale privind persoana fizică:
    a) Numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP);
    b) datele despre studii:
    tipul instituţiei de învăţămînt;
    data înmatriculării;
    data absolvirii;
    specialitatea;
    domeniul de studii;
    nivelul calificării profesionale;
    reuşita;
    frecvenţa;
    caracteristicile psihopedagogice.
    (2) Datele specifice elevilor instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general:
    clasa;
    numele;
    prenumele;
    data naşterii;
    IDNP;
    numărul certificatului de naştere;
    numărul actului de identitate, după caz;
    genul;
    cetăţenia;
    etnia;
    limba maternă;
    limba de instruire;
    repetă anul;
    studiază limba maternă ca o disciplină distinctă;
    copil aflat în situaţie de risc;
    elev cu cerinţe educaţionale speciale;
    anul înscrierii în clasa a 1-a;
    data înscrierii în această şcoală;
    motivul venirii în această şcoală;
    distanţa de la locul de trai pînă la această şcoală;
    modul în care elevul vine la şcoală;
    statutul elevului (înmatriculat, învaţă; înmatriculat, dar a abandonat studiile; exmatriculat);
    data orientativă a abandonului şcolar, dacă este cazul;
    motivul abandonului şcolar;
    data exmatriculării din această şcoală, dacă este cazul;
    motivul exmatriculării din această şcoală;
    limba străină studiată I;
    limba străină studiată II;
    adresa;
    telefonul;
    date despre părinţi (numele, prenumele, nivelul de instruire, ocupaţia, statutul ocupaţional, plecat peste hotare, telefonul);
    grupele /cercurile /secţiile pe care le frecventează;
    numărul de ore absentate motivat;
    numărul de ore absentate nemotivat;
    notele anuale;
    notele de la evaluările naţionale;
    numărul şi datele din raportul de evaluare a elevului cu CES, dacă este cazul: instruirea la domiciliu; tulburări emoţionale (afective) şi de comportament; tulburări de limbaj; dificultăţi de învăţare; comportament deviant; întîrziere/dezabilitate mintală/intelectuală/ dificultăţi severe de învăţare; dizabilităţi fizice /neuromotorii; dizabilităţi de văz; deficienţe de auz; măsurile de intervenţie; planul educaţional şi/sau de asistenţă; tipul planului educaţional individualizat;
    numărul de înregistrare şi datele din Registrul de evidenţă a copiilor în situaţie de risc, dacă este cazul: este instituită tutela /curatela; de cine este exercitată tutela /curatela; situaţia de risc (orfan, monoparental, cu dizabilitate, trei sau mai mulţi copii minori în familie, numărul de părinţi şomeri în familie, familie fără venituri sau cu venituri mici, limba maternă nu coincide cu limba de instruire, numărul părinţilor plecaţi peste hotare); în grija cui a rămas elevul.
    (3) Datele specifice cadrelor didactice din instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general:
    numele;
    prenumele;
    data naşterii
    IDNP;
    genul;
    etnia;
    nivelul de instruire;
    gradul didactic;
    studiile pedagogice;
    vechimea în munca didactică;
    postul;
    numărul de ani lucraţi în această şcoală în calitate de cadru didactic;
    nivelul claselor în care predă;
    modul de angajare;
    durata contractului individual de muncă;
    numărul de ore pe săptămînă pentru care este tarifat;
    ultimul din anii în care a urmat un curs certificat de formare continuă;
    ultimul din anii în care a urmat oricare altă formare profesională;
    data angajării;
    data eliberării, dacă este cazul;
    motivul plecării, dacă este cazul;
    ocupă şi un post managerial;
    şi-a stabilit pensia de vîrstă;
    disciplinele predate;
    studiile.
    (4) Datele specifice cadrelor de conducere din instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general:
    numele;
    prenumele;
    data naşterii;
    IDNP;
    genul;
    etnia;
    nivelul de instruire;
    studiile pedagogice;
    studiile manageriale;
    gradul managerial;
    vechimea în munca de conducere în învăţămînt;
    postul;
    volumul de muncă în postul de conducere;
    modul de angajare în postul de conducere
    durata contractului individual de muncă;
    vechimea în munca de conducere în această şcoală;
    ultimul din anii în care a urmat un curs certificat de formare continuă în management;
    ultimul din anii în care a urmat oricare altă formare profesională în management;
    numărul de ore predate pe săptămînă, după caz;
    data angajării;
    data eliberării, dacă este cazul;
    motivul plecării, dacă este cazul;
    şi-a stabilit pensia de vîrstă;
    studiile.
    (5) Datele specifice cadrelor auxiliare din instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general:
    numele;
    prenumele;
    data naşterii;
    IDNP;
    genul;
    etnia;
    nivelul de instruire;
    vechimea în muncă în şcoli;
    postul;
    volumul de muncă;
    modul de angajare;
    durata contractului individual de muncă;
    vechimea în muncă în această şcoală;
    data angajării;
    data eliberării (dacă este cazul);
    motivul plecării;
    şi-a stabilit pensia de vîrstă;
    studiile.
    (6) Datele generale privind instituţiile de învăţămînt şi organele de conducere:
    numărul de identificare de stat al instituţiei de învăţămînt şi al organului de conducere (IDNO);
    lista datelor despre instituţiile de învăţămînt şi organele de conducere, neincluse în Registrul de stat al unităţilor de drept (RSUD);
    lista datelor ce caracterizează starea tehnico-materială a instituţiei de învăţămînt şi a organului de conducere, care este determinată de tipul obiectului pus în evidenţă.
    (7) Datele specifice instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general:
    numărul de identificare de stat al instituţiei de învăţămînt (IDNO);
    codul unic de identificare a întreprinderilor şi organizaţiilor (CUIÎO);
    Codul trezorerial;
    Codul fiscal;
    Denumirea;
    Fondator;
    adresa;
    telefon, fax, e-mail;
    categoria instituţiei;
    tipul instituţiei;
    limba majoritară de comunicare în localitatea în care se află şcoala;
    numărul de schimburi;
    anul ultimei reorganizări;
    modul de reorganizare;
    director (numele, prenumele, telefon, e-mail);
    circumscripţia şcolară (localităţile, distanţele pînă la şcoală, modul de transportare a elevilor);
    reţeaua de clase;
    reţeaua de cercuri;
    reţeaua de secţii sportive;
    reţeaua de grupe cu program prelungit;
    reţeaua de grupe pentru studierea disciplinelor opţionale;
    infrastructura.
    (8) Datele despre documente:
    denumirea (codul) documentului;
    seria;
    numărul;
    data eliberării;
    termenul de valabilitate;
    organul emitent.
    (9) Datele despre materialul instructiv:
    tipul materialului instructiv;
    denumirea materialului instructiv;
    data introducerii;
    data excluderii;
    domeniul de studii.
    Pentru obiectele informaţionale împrumutate „persoană fizică” şi „instituţii de învăţămînt şi organe de conducere” în RSE sînt stocate nemijlocit doar numerele de identificare de stat ale posesorilor (IDNP sau IDNO). Datele suplimentare privind persoanele fizice şi instituţiile de învăţămînt şi organele de conducere, inclusiv organele de conducere în domeniul educaţiei, sînt accesibile în Registrul de stat al populaţiei sau Registrul de stat al instituţiilor de învăţămînt şi organelor de conducere corespunzător:
    a) pentru persoana fizică:
    numele;
    prenumele;
    patronimicul;
    data naşterii;
    cetăţenia;
    domiciliul;
    b) pentru instituţiile de învăţămînt şi organele de conducere:
    denumirea;
    categoria;
    forma de organizare juridică;
    adresa juridică;
    documentele de înregistrare.
    În scopul asigurării veridicităţii şi reducerii volumului informaţiei stocate în RSE, este utilizat un sistem de clasificatoare, care pot fi divizate în trei grupuri:
    internaţionale;
    naţionale;
    intrasistemice.
    Clasificatoarele intrasistemice se elaborează şi se utilizează în cadrul RSE, doar în lipsa clasificatoarelor naţionale şi internaţionale aprobate.
    În cazul persoanei care renunţă la numărul de identificare de stat şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei, data şi numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) vor fi vide.
    [Pct.3.1.8.3.1 în redacția HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
    3.1.8.4. Interacţiunea cu alte sisteme informaţionale
    Pentru asigurarea formării corecte a resurselor informaţionale în sfera învăţămîntului, este necesar de a organiza accesul la resursele informaţionale ale următoarelor sisteme informaţionale automatizate:
    SIA "Registrul de stat al populaţiei" - oferă acces la datele cu caracter personal ale preşcolarilor, elevilor şi studenţilor;
    SIA "Registrul de stat al unităţilor de drept"- oferă acces la datele de înregistrare a instituţiilor de învăţămînt şi a organelor de conducere în domeniul educaţiei;
    SIA "Registrul blanchetelor de strictă evidenţă şi al timbrelor de acciz" - oferă acces la datele despre blanchetele de strictă evidenţă, utilizate la confecţionarea documentelor;
    SIA "Registrul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici"- oferă acces la datele despre persoanele implicate în domeniul învăţămîntului, precum şi la structura scriptică a organelor de conducere în domeniul învăţămîntului.
    SIA este găzduit pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud). Pentru schimbul de date cu alte sisteme informaţionale conexe se va utiliza platforma de interoperabilitate.
    [Pct.3.1.8.4 modificat prin HG867 din 08.10.14, MO319-324/24.10.14 art.929]
    3.2. Subsistemul "Reţeaua telecomunicaţională a Ministerului Educaţiei "MoldEduNet"
    3.2.1. Descrierea subsistemului
    Subsistemul "Reţeaua telecomunicaţională a Ministerului Educaţiei "MoldEduNet" reprezintă partea principală a SIE şi include echipamentele de comunicaţie, mijloacele tehnice şi canalele de comunicare. Subsitemul în cauză este o parte componentă a infrastructurii telecomunicaţionale unitare a Republicii Moldova.
    Complexul mijloacelor tehnice inserează următoarele componente:
    echipamentele de comunicaţie, care asigură transmiterea datelor;
    servere şi soft-ul respectiv, care asigură autorizarea utilizatorilor sistemului;
    canalele de comunicare.
    Arhitectura SIE este construită conform schemei-tip referitoare la infrastructura informaţional-telecomunicaţională a sistemului informaţional. În conformitate cu cerinţele sistemului informaţional, infrastructura informaţional-comunicaţională este construită în trei niveluri (desenul 3):
    A. Nivelul central este amplasat în municipiul Chişinău. Funcţia principală a nivelului central al reţelei informaţional-comunicaţionale constă în asigurarea culegerii de informaţii şi  oferirea accesului la aceste informaţii tuturor utilizatorilor prin intermediul portalului informaţional.
    La nivelul central se află banca centrală de date şi depozitul de date al sistemului, precum şi nodul central de comunicaţii, reţelele locale de calculatoare şi locurile automatizate de lucru ale Ministerului Educaţiei şi ale altor autorităţi şi structuri private.
    B. Nivelul regional este amplasat în centrele raionale/municipale, fiind plasat în incintele direcţiilor de învăţămînt, tineret şi sport. Funcţia principală a acestui nivel este culegerea informaţiei, precum şi repartizarea, la nivel local, a resurselor didactice şi de evaluare, primite de la nivelul central.
    C. Nivelul local este situat în instituţiile de învăţămînt. Funcţiile de bază ale acestuia sînt culegerea şi transmiterea informaţiei către nivelul central şi oferirea pentru utilizare a informaţiei, resurselor didactice şi de evaluare, aflate în depozitul central de date, pentru gestionarea procesului didactic şi pentru instruire.
    3.2.2. Principiile de bază ale creării subsistemului
    Crearea şi funcţionarea subsistemului se bazează pe următoarele principii:
    crearea reţelei unitare de transmitere a datelor pentru toate instituţiile de învăţămînt, care ar asigura accesul la datele în regimul "on-line" din depozitul central de date de la nivelul regional şi cel local;
    crearea punctelor de colectare şi introducere a informaţiei la nivelul regional şi cel local;
    siguranţă (stabilitatea funcţională). Stabilitatea funcţională a reţelei se asigură datorită rezervării nodurilor şi blocurilor principale ale dispozitivelor de reţea active, creării liniilor de rezervă şi utilizării protocoalelor moderne de gestionare a fluxurilor de date;
    securitate. Asigurarea confidenţialităţii datelor care se transmit prin reţea;
    apărarea investiţiilor. Acordarea serviciilor suplimentare pentru abonaţii reţelelor nu trebuie să genereze schimbări esenţiale în structura echipamentelor şi reţelelor, dar şi să nu influenţeze calitatea serviciilor prestate;
    respectarea standardelor internaţionale şi naţionale;
    utilizarea celor mai avansate tehnologii deschise;
    raport rezonabil între aparataj şi soft. Posibilitatea de a mări capacitatea reţelelor şi numărul de conexiuni terminale ale abonaţilor la reţele fără a modifica esenţial structura logică a sistemului de reţele şi cu cheltuieli minime pentru utilajul suplimentar;
    multitudinea de servicii. Reţeaua ce se creează are un complex integral de servicii de acces la resursele informaţionale, inclusiv transmiterea traficului digital şi vocal, a datelor multimedia (translaţii şi conferinţe video), precum şi suportul tuturor protocoalelor existente de transmitere a datelor prin reţea;
    utilizarea produselor de program licenţiate şi a mijloacelor tehnice certificate.
    3.2.3. Funcţiile subsistemului
    Funcţiile de bază ale subsistemului sînt următoarele:
    asigurarea colectării, transmiterii şi oferirea accesului la informaţie;
    asigurarea fluxurilor informaţionale în SIE;
    asigurarea securităţii informaţiei în SIE.
    3.3. Subsistemul "Implementarea TIC în educaţie"
    3.3.1. Descrierea subsistemului
    Subsistemul "Implementarea TIC în educaţie" asigură elaborarea cerinţelor, adaptarea şi implementarea resurselor digitale şi a produselor de program de gestiune, precum şi elaborarea cerinţelor referitoare la mijloacele tehnice utilizate în instituţiile de învăţămînt de toate nivelurile.
    3.3.2. Principiile de bază ale creării subsistemului
    Realizarea subsistemului "Implementarea TIC în educaţie" se bazează pe principiile descrise în  cele ce urmează:
    1. Implementarea SIE trebuie să fie monitorizată în permanenţă, intern şi extern.
    2. Procesul de implementare trebuie să fie realizat în strictă conformitate cu graficul şi planul elaborate şi aprobate, excluzînd posibilităţile de includere în sistem a noilor cerinţe şi a oportunităţilor neprevăzute.
    3. Business-procesele instituţiilor de învăţămînt trebuie să fie descrise şi analizate în detaliu pînă la începutul realizării proiectului.
    4. Implementarea trebuie să se efectueze pe etape, începînd cu modulele, fără realizarea cărora existenţa şi dezvoltarea sistemului sînt imposibile, şi care pot asigura o eficienţă reală şi rapidă.
    5. Se va respecta principiul de model, conform căruia implementarea fiecărui subsistem sau component al acestuia, la prima etapă, se realizează doar pe o anumită porţiune a acestuia - pentru experimentare şi o eventuală corectare a greşelilor depistate.
    6. Succesul implementării SIE este posibil numai în condiţii de  strînsă conexiune inversă a grupului de implementare cu beneficiarul.
    3.3.3. Funcţiile subsistemului
    Pentru realizarea subsistemului "Implementarea TIC în educaţie" este necesară introducerea în SIE a depozitului de resurse digitale educaţionale (RDE).
    Blocul de funcţii referitoare la completarea depozitului RDE cu obiectele nesistematizate include următoarele funcţii:
    de selectare a obiectelor pentru a fi plasate în depozit;
    de prelucrare prealabilă a obiectelor din depozit;
    de aprobare a produselor program (de natură educaţională şi managerială);
    de aprobare a tehnologiilor didactice şi manageriale care utilizează TIC;
    de identificare a produselor program şi a respectivelor tehnologii didactice şi manageriale aprobate cu scopul de a le plasa în banca de date a sistemului;
    de menţinere a site-ului (portalului) educaţional.
    Funcţionarea subsistemului "Implementarea TIC în educaţie" reprezintă un proces ciclic, în cadrul căruia sînt obligatorii următoarele etape:
    selectarea prealabilă şi formarea cerinţelor faţă de RDE, produsele de program şi echipamentele tehnice ale TIC;
    analiza situaţiilor de utilizare a acestora în cadrul instituţiilor de învăţămînt, elaborarea noilor RDE şi adaptarea celor existente, precum şi a produselor de program;
    introducerea şi actualizarea datelor despre astfel de produse în RSE;
    implementarea nemijlocită a resurselor aprobate în instituţiile de învăţămînt.
    Schema de funcţionare a subsistemului "Implementarea TIC în educaţie" este prezentată în desenul 4.

   

    3.3.4. Documentele subsistemului
    Documente ale subsistemului sînt:
    ordinele şi dispoziţiile interne ale instituţiilor respective şi ale organelor ierarhic superioare;
    cerinţele tehnice faţă de resursele implementate;
    seturile de acte metodice referitoare la resursele ce urmează a fi  implementate.
    3.3.5. Obiectele informaţionale ale subsistemului
    Obiecte ale prezentului subsistem sînt obiectele nesistematizate (RDE, produsele de program, programele didactice, standardele, cerinţele tehnice neaprobate) care se păstrează în depozit.
    3.4. Subsistemul "Instruirea cadrelor didactice şi manageriale"
    Sistemul de perfecţionare, recalificare şi formare a cadrelor didactice este unul din instrumentele de modernizare a sistemului educaţional naţional. Scopul principal al acestei modernizări este extinderea accesibilităţii, sporirea calităţii şi eficienţei educaţiei.
    Una din problemele de formare continuă şi perfecţionare a cadrelor didactice este înnoirea şi actualizarea cunoştinţelor teoretice şi practice în conformitate cu procesele de creştere permanentă a cerinţelor societăţii faţă de om în rezolvarea problemelor de egalare a aptitudinilor de instruire ale personalităţii.
    Sistemul de formare continuă a cadrelor didactice este orientat spre realizarea cerinţelor profesionale, ceea ce, la rîndul său, conduce la revizuirea conţinutului, formelor şi metodelor de formare continuă a conducătorilor întreprinderilor educaţionale şi a tuturor cadrelor didactice.
    3.4.1. Descrierea subsistemului
    Subsistemul "Instruirea cadrelor didactice şi manageriale" este parte integrantă a  SIE.
    Prezentul subsistem asigură un proces ciclic continuu de recalificare şi formare continuă a cadrelor didactice şi de conducere.
    Subsistemul de recalificare şi formare continuă are drept scop instruirea cadrelor didactice şi de conducere din sistemul educaţional.
    Instruirea trebuie să să efectueze în cîteva direcţii:
    cunoaşterea bazelor teoretice şi aplicative ale informaticii;
    cunoaşterea bazelor de utilizare a calculatorului şi a noţiunilor de bază ale informaţiei;
    cunoaşterea metodei de predare a informaticii şi TIC;
    utilizarea TIC în procesul didactic;
    utilizarea TIC în procesul de management educaţional;
    organizarea cursurilor specializate (de specilitate).
    Instruirea se efectuează conform  principiilor de blocuri (module).
    Pentru fiecare modul se elaborează şi se aprobă programa respectivă de studii.
    În scopul sporirii eficienţei sistemului şi ţinînd cont de infrastructura în dezvoltare a TIC, se aplică toate formele, metodele şi tehnologiile moderne de instruire cu utilizarea TIC. Pe lîngă formele de instruire tradiţională - cu şi fără frecvenţă - se preconizează instruirea   tip cascadă şi instruirea la distanţă.
    O atenţie deosebită urmează a fi acordată dezvoltării capacităţilor de utilizare de către profesori a instrumentelor de căutare a informaţiilor.
    Schema funcţionării subsistemului "Instruirea cadrelor didactice şi manageriale" este prezentată în desenul 5.


    3.4.2. Principiile de bază ale creării subsistemului
    Principiile ce stau la baza creării subsistemului "Instruirea cadrelor didactice şi manageriale " sînt următoarele:
    utilizarea sistemului de instruire bazat pe module, ţinînd cont de particularităţile individuale ale personalităţii cursantului;
    instruirea diferenţiată în funcţie de categoriile cursanţilor;
    corespunderea instruirii standardelor educaţionale;
    continuitatea instruirii;
    aplicarea formelor optime de instruire (de zi, fără frecvenţă, la distanţă);
    accesibilitatea instruirii.
    3.4.3. Funcţiile subsistemului
    Funcţionarea subsistemului trebuie să se sconteze cu următoarele rezultate:
    cadre didactice şi de conducere, instruite pentru utilizarea TIC;
    module noi elaborate referitoare la TIC;
    forme, metode şi tehnologii didactice şi de evaluare referitoare la TIC.
    3.4.3.1. Funcţiile de bază ale subsistemului
    În cadrul funcţionării subsistemului de instruire a cadrelor urmează a fi prevăzută îndeplinirea următoarelor funcţii de bază:
    a) formarea grupurilor de cursanţi;
    b) organizarea procesului didactic;
    c) organizarea procesului de evaluare şi certificare;
    d) elaborarea şi renovarea modulelor didactice;
    e) asigurarea funcţionării băncii de date referitoare la subsistem;
    f) asigurarea actualizării datelor privind  perfecţionarea şi formarea continuă a cadrelor în RSE.
    3.4.4. Documentele subsistemului
    Subsistemul "Instruirea cadrelor didactice şi manageriale" presupune utilizarea următoarelor tipuri de documente:
    documente de intrare, la care se referă actele de identitate (Registrul naţional al populaţiei) şi actele care certifică studiile (Registrul de stat educaţional);
    documente de ieşire, la care se raportează certificatele şi adeverinţele despre terminarea cursurilor;
    documente tehnologice (cereri, anchete, borderouri ş.a.).
    3.4.5. Obiectele informaţionale ale subsistemului
    Ansamblul de obiecte informaţionale, ce reprezintă resursa informaţională a subsistemului, se determină în conformitate cu scopurile acestuia şi cuprinde:
    a) persoane fizice de următoarele categorii:
    cadre didactice - cursanţi;
    cadre didactice - profesori;
    personal administrativ - cursanţi;
    b) instituţii de învăţămînt;
    c) module didactice;
    d) documente:
    de identificare;
    de studii.
    3.4.6. Sursele de informaţie şi fluxurile informaţionale ale subsistemului
    Sursele principale de informaţie oferă date expuse în cele ce urmează:
    Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor oferă accesul la datele din Registrul de stat al populaţiei şi Registrul de stat al unităţilor de drept. În acest caz, drepturile de acces ale destinatarului se determină de legislaţia în vigoare, în conformitate cu statutul lui juridic şi regimul juridic al informaţiilor. Procedura, tipul informaţiilor oferite utilizatorilor se aprobă prin Regulamentul SIE şi alte acte normative.
    Ministerul Educaţiei oferă următoarele date:
    despre nivelul de instruire şi de calificare a cadrelor didactice şi ştiinţifice;
    despre certificatele de acreditare eliberate instituţiilor de învăţămînt;
    despre tipurile şi formele de documente care certifică studiile;
    despre structura cadrelor didactice şi de conducere.
    Alte ministere şi autorităţi administrative centrale oferă date despre instituţiile de învăţămînt din subordine, despre documentele de studii eliberate, despre nivelul de educaţie şi specializarea absolvenţilor acestor instituţii, despre cadrele didactice şi de conducere ale sale.
Partea 4. Structura organizaţională a SIE
    4.1. Proprietar al SIE este Ministerul Educaţiei.
    4.2. Proprietar al RSE este Ministerul Educaţiei.
    4.3. Deţinător al SIE şi RSE este Centrul tehnologii informaţionale şi comunicaţionale în educaţie.
    4.4 Registratori ai RSE sînt:
    instituţiile preşcolare - în partea ce ţine de evidenţa copiilor care le frecventează;
    instituţiile de învăţămînt de toate nivelurile, indiferent de apartenenţa lor departamentală - în partea ce ţine de evidenţa persoanelor care au frecventat şi au absolvit instituţia respectivă, de evidenţa cadrelor didactice şi a calificării acestora, precum şi a actelor eliberate de instituţia în cauză;
    Ministerul Educaţiei - în partea ce ţine de evidenţa instituţiilor de învăţămînt, mai exact, a certificatelor de acreditare eliberate.
Partea 5. Asigurarea securităţii informaţiei
    5.1. Definiţia
    Prin securitatea informaţională se are în vedere apărarea resurselor informaţionale şi infrastructurii de acţiuni intenţionate sau accidentale, cu caracter natural sau artificial, al căror rezultat cauzează  daune participanţilor la procesul de schimb de informaţii.
    Sistemul de securitate include totalitatea măsurilor juridice, organizatorice, economice şi tehnologice, orientate spre prevenirea pericolelor securităţii resurselor informaţionale şi infrastructurii informaţionale.
    5.2. Riscurile informaţionale
    Prin riscuri se are în vedere un eventual eveniment sau fenomen ce poate cauza daune resurselor informaţionale sau infrastructurii informaţionale.
    Principalele riscuri informaţionale sînt următoarele:
    colectarea şi utilizarea nelegitimă a informaţiei;
    încălcarea tehnologică a procesului de prelucrare a informaţiei;
    implementarea în mijloacele tehnice şi produsele de program a componentelor ce îndeplinesc funcţii neprevăzute de instrucţiunile speciale;
    elaborarea şi difuzarea programelor care frînează funcţionarea normală a sistemelor informaţionale şi a sistemelor de telecomunicaţii, inclusiv a sistemelor de securitate a informaţiei;
    ştergerea, deteriorarea, bruierea radioelectronică sau defectarea aparatajelor, sistemelor de prelucrare a informaţiei, telecomunicaţiilor sau conexiunilor;
    acţiunea asupra cheilor şi parolelor ce asigură securitatea sistemelor de prelucrare şi transmitere a informaţiilor;
    compromiterea cheilor şi mijloacelor criptografice de securitate a informaţiei;
    scurgerea de informaţii prin canalele tehnice;
    implementarea utilajelor electronice de spionaj în mijloacele tehnice de prelucrare, păstrare şi transmitere a informaţiei prin canalele de conexiune, precum şi în încăperile funcţionale ale organelor  puterii de stat;
    ştergerea, deteriorarea, defectarea sau furtul purtătorilor de informaţie;
    interceptarea informaţiei în reţelele de transmitere a datelor şi în reţelele de comunicare, descifrarea acestor informaţii şi impunerea unei informaţii false;
    utilizarea tehnologiilor informaţionale autohtone şi de peste hotare nelicenţiate, a mijloacelor de securitate informaţională, de telecomunicaţii şi de conexiuni necertificate la crearea şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale;
    accesul nesancţionat la resursele informaţionale care se află în băncile şi bazele de date;
    încălcarea restricţiilor legale în procesul de difuzare a informaţiei.
    5.2.1. Obiecte supuse riscului sînt resursele informaţionale şi infrastructura informaţională.
    5.2.2. Surse de risc  sînt criminalii, funcţionarii de stat corupţi, precum  şi utilizatorii neconştiincioşi.
    5.2.3. Situaţii de risc sînt următoarele:
    încălcarea confidenţialităţii informaţiei;
    violarea integrităţii logice şi fizice a informaţiei;
    violarea funcţionării infrastructurii informaţionale.
    5.2.4. Metodele de realizare a ameninţărilor sînt:
    accesul nesancţionat;
    acţiunea fizică asupra componentelor infrastructurii informaţionale;
    organizarea scurgerii informaţiei prin diferite canale;
    coruperea şi intimidarea personalului.
    5.3. Probleme ce ţin de asigurarea securităţii informaţionale
    Principalele probleme ce ţin de asigurarea securităţii informaţionale sînt:
    asigurarea confidenţialităţii informaţiei, adică prevenirea obţinerii informaţiilor de către persoanele care nu au drepturile şi competenţele respective;
    asigurarea integrităţii logice a informaţiilor, cu alte cuvinte, prevenirea introducerii, actualizării şi ştergerii nesancţionate a informaţiei;
    asigurarea securităţii infrastructurii informaţionale de tentative de a defecta sau de a modifica funcţionarea acesteia.
    Mecanismele principale de securitate informaţională sînt:
    autentificarea şi autorizarea informaţiei;
    administrarea accesului la informaţie;
    înregistrarea acţiunilor şi auditul;
    criptarea informaţiei.
    Utilizarea mecanismelor de asigurare a securităţii urmează a fi planificată deja la etapa de proiectare a sistemelor informaţionale şi a infrastructurii informaţionale.
    La proiectarea sistemului informaţional şi elaborarea arhitecturii acestuia o atenţie deosebită trebuie acordată mijloacelor de securitate a datelor secrete şi de uz de serviciu şi protejarea lor de orice acces nesancţionat. Această problemă poate fi rezolvată, în primul rînd, prin aplicarea principiului de securitate, de mai multe niveluri, inclusiv prin utilizarea bazelor de date locale, pentru ţinerea evidenţei informaţiilor secrete, utilizarea programelor antivirus, programelor de arhivare şi restabilire a informaţiilor.
    De menţionat că unul dintre cele mai sensibile la risc în sistemul de securitate este factorul uman. Din aceste considerente, instruirea personalului la capitolul însuşirii metodicii rezistenţei la ameninţări este un element foarte important.
    Securitatea informaţională trebuie asigurată pe tot parcursul ciclului de funcţionare a sistemului informaţional şi necesită perfecţionare în momentele de apariţie a unor riscuri noi.
Partea 6. Direcţii strategice
    Pentru a atinge obiectivele prezentei Concepţii trebuie definite următoarele direcţii de acţiune:
    crearea şi dezvoltarea  unui set unitar de resurse informaţionale ale Ministerului Educaţiei, ale direcţiilor generale raionale/municipale învăţămînt tineret şi sport şi ale instituţiilor de învăţămînt;
    crearea şi aprobarea metodologiilor de implementare a sistemului, inclusiv de instruire a profesorilor, şi de asigurare a suportului tehnic necesar;
    dezvoltarea infrastructurii necesare la toate nivelurile educaţiei şi cercetării;
    dotarea şcolilor cu clase de calculatoare, apte să susţină procesul de educaţie cu instrumente moderne şi tehnologii avansate;
    susţinerea activităţilor de predare şi învăţare. Educaţia se perfecţionează prin folosirea unor noi metode şi instrumente pentru crearea de aptitudini şi acumularea cunoştinţelor, pentru evaluarea procesului educaţional;
    implementarea unei platforme educaţionale compatibilă cu cele mai avansate realizări la nivel mondial, transparentă şi bazată pe standarde;
    susţinerea activităţilor de management al şcolii;
    crearea unui program de formare în domeniul TIC care să se autosusţină prin:
    crearea unui centru format dintr-un nucleu de formatori iniţiali în domeniul TIC;
    instruirea profesorilor în utilizarea TIC ca resursă de predare, prin intermediul formatorilor iniţiali;
    instruirea directorilor de şcoli pentru a utiliza TIC, ca resursă administrativă şi utilizată în managementul educaţional, prin intermediul formatorilor iniţiali;
    instruirea elevilor în folosirea TIC ca resursă de studiere, prin intermediul profesorilor instruiţi;
    crearea unui program proactiv de suport tehnic şi mentenanţă pentru toate şcolile; crearea unei reţele de experţi şi de parteneri în implementare;
    promovarea utilizării TIC în educaţie. Asigurarea unui mediu transparent de realizare a proiectului şi stabilirea de mijloace şi canale de comunicare cu publicul şi beneficiarii sistemului: profesori, elevi, părinţi.
Partea 7. Strategia de implementare a SIE RSE
    7.1. Beneficiari ai SIE RSE
    Utilizatorii şi beneficiarii sistemului se plasează pe diferite niveluri (local, regional, republican, fiecare dintre ei cuprinzînd mai multe subniveluri), reprezentînd:
    profesori;
    elevi;
    părinţi şi publicul larg;
    cadre de conducere şi personal administrativ.
    7.2. Principii de implementare
    Principiile de bază ale implementării sistemului sînt următoarele:
    accesul fiecărui elev la uneltele TIC;
    dispunerea fiecărui elev de propriul calculator în clasă (la oră);
    punerea accentului pe pedagogie, pe valorile educaţiei, şi nu pe tehnologie;
    compatibilitatea materialelor cu nivelurile înalte de interactivitate şi multimedia;
    insuficienţa accesului la calculatoare în şcoli pentru ridicarea valorii pedagogice a educaţiei;
    includerea componentelor importante de software, un conţinut educaţional multimedia şi prestări servicii - în general, instruire şi comunicare;
    susţinerea reformei educaţionale, în principal, a tranziţiei de la învăţarea prin memorare spre învăţarea prin aplicare şi de la instruirea informativă spre cea formativă;
    punerea accentului pe profesori, care sînt principalii utilizatori, de care depinde folosirea TIC în educaţie, prin promovarea şi derularea cu succes a sistemului;
    managementul schimbării şi adoptarea sistemului - cele mai mari riscuri şi provocări ale acestuia;
    utilizarea masivă în sistem a standardelor şi standardizării, inclusiv prin integrarea standardelor internaţionale în domeniu.
    SIE este voluminos şi nu va putea fi administrat şi evaluat fără a fi standardizat.
    Avantajele sînt următoarele:
    susţinerea mai largă a învăţămîntului;
    înlesnirea transferului de cunoştinţe/instruire.
    7.3. Dificultăţi
    Cele mai mari impedimente în implementarea SIE sînt:
    lipsa personalului cu cunoştinţe în domeniul TIC şi a fondurilor pentru a angaja asemenea personal;
    şcolile nu au conexiuni adecvate sau acestea lipsesc totalmente;
    lipsă de interes a profesorilor faţă de TIC, în primul rînd, pentru că nu au cunoştinţele necesare în domeniu.
    7.4. Riscuri
    Implementarea SIE se poate confrunta cu eventualele riscuri:
    lipsa de comunicare între niveluri;
    fiind foarte voluminos, sistemul implică un număr mare de utilizatori şi beneficiari, de aceea mesajele pot ajunge deformate sau nu pot fi transmise în general către nivelurile inferioare;
    calculatoarele ar putea să nu fie folosite sau să fie folosite la o capacitate scăzută.
    Cele mai importante cauze ar putea fi următoarele:
    profesorii se jenează să folosească calculatoarele în faţa elevilor (presupunînd că aceştia sînt experţi în TIC);
    utilizatorii nu sînt instruiţi pentru a utiliza TIC;
    profesorii nu agreează modificarea modelului de predare (de la unidirecţional la bidirecţional, de la axare pe profesor la centrare pe elev, trecerea spre principii moderne de predare, precum sînt metodele constructiviste, bazate pe teoria inteligenţelor multiple sau pe piramida cunoaşterii);
    şcolile nu au administratori de reţea/sistem;
    utilizatorii consideră TIC ca o nouă obligaţie, şi nu ca un sprijin al muncii lor.
    7.5. Integrarea în sistemul educaţional
    Proiectul presupune trei niveluri de succes:
    1. Oferirea  accesului la tehnologie profesorilor şi elevilor.  Acesta este nivelul minim şi cel mai lesne de atins.
    2. Elaborarea şi aprobarea unei metodologii oficiale pentru folosirea TIC în educaţie.
    Acesta este un nivel intermediar, care prezintă deja dificultăţi de implementare.
    3. Integrarea TIC în educaţia de zi cu zi
    Cel de-al treilea nivel necesită implementarea primelor două niveluri.
    Acest nivel implică aplicarea metodologiei modificate, schimbări de amploare în   metodele tradiţionale de predare, transferul educaţiei într-o sferă nouă.
    Al treilea nivel este un proces neîntrerupt care trebuie transferat în cadrul administraţiilor regionale şi locale pentru continuarea şi dezvoltarea lui.
    Succesul SIE se va evalua nu prin cantitatea de tehnologie oferită, dar prin acţiunea lui asupra predării şi prin utilizarea TIC în educaţie. Cantitatea de tehnologie se va considera un dezavantaj dacă nu va fi folosită corespunzător.
    O atenţie deosebită se va acorda motivării profesorilor, astfel încît aceştia să accepte TIC-ul ca pe un instrument obişnuit în clasă, complementar celor tradiţionale utilizate în şcoală.
    Componentele principale ale sistemului sînt: infrastructura de echipamente şi de comunicaţii, software educaţional şi conţinut educaţional multimedia, servicii asociate într-o piramidă de dependenţe:
    infrastructura de echipamente şi comunicaţii reprezintă ingredientele de bază;
    software-ul educaţional şi conţinutul educaţional multimedia sînt componentele superioare - instrumentele efective utilizate de către profesori şi elevi.
    Managementul schimbării (şi serviciile asociate referitoare la instruire, asistenţă în utilizare, promovare, instalare, metodologie de integrare în procesul educaţional) este elementul care conduce la folosirea efectivă a uneltelor furnizate.
    Concluzii
    Principalul rezultat al implementării SIE îl va constitui îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ în şcoli. Condiţiile moderne de predare vor contribui, de asemenea, la soluţionarea problemelor legate de frecventarea lecţiilor şi vor spori eficienţa procesului educaţional, motivînd atît elevii cît şi profesorii. În acelaşi timp, elevii vor beneficia de acces la laboratoarele de informatică şi echipamentele TIC moderne, unde vor preda cadre de înaltă calificare.
    Analiza sistemelor similare şi a studiilor relevante demonstrează că este nevoie de timp pentru ca efectele intervenţiei să aibă impact asupra elevilor. Prin urmare, efectul sistemului nu se va manifesta în întregime pe durata desfăşurării proiectului. Efectul se va produce (şi monitoriza) chiar la etapa implementării sistemului; cu toate acestea, o serie de modificări asupra lui au efecte pe termen mediu şi lung.
    Rezultatele aşteptate ale implementării sistemului sînt următoarele:
    cunoaşterea  tehnologiei digitale (TIC) de către toţi absolvenţii şcolii;
    creşterea gradului de cunoştinţe al populaţiei în aplicarea TIC;
    sprijinirea educaţiei;
    folosirea TIC de către profesori ca instrument complementar în predare;
    suport informaţional pentru management la toate nivelurile;
    încurajarea predării şi studierii inovatoare;
    oferirea aplicaţiilor software de simulare pentru a înlocui materialele didactice pe care şcolile nu şi le pot permite (de exemplu, instrumentele din laboratoare);
    stoparea diferenţelor ce provin din cauza echipamentelor digitale (şanse egale pentru toţi).
    Se poate afirma că în urma  realizării obiectivelor sistemului:
    procesul educaţional va cunoaşte o îmbunătăţire calitativă;
    elevii vor fi mai motivaţi în frecventarea cursurilor şi a celorlalte forme de activitate şcolară, date fiind  perspectivele noi pe care le oferă sistemul educaţional informatizat;
    absolvenţii liceelor vor căpăta abilităţi de bază, solid cimentate în utilizarea infrastructurii economiei bazate pe cunoaştere;
    va fi majorat nivelul redus de implementare în activităţile generale a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, comparativ cu ţările cu economii dezvoltate;
    se va realiza o cunoaştere mai profundă a materialului şi îmbunătăţirea rezultatelor procesului de învăţămînt, contribuind la optimizarea acestuia drept rezultat al monitorizării,  fiind un  beneficiu în plus al utilizării mijloacelor informatice.
    Prezenta Concepţie serveşte drept bază pentru elaborarea sarcinilor tehnice destinate diferitelor subsisteme, în care se va identifica specificul de funcţionare şi interacţiune a acestora şi organizarea evidenţei obiectelor ce fac parte din subsistemele informaţionale educaţionale ale instituţiilor de învăţămînt şi celor administrative educaţionale la toate nivelurile.
    Este rezonabilă implementarea treptată a sistemului, pe măsura finalizării procesului de informatizare a activităţii anumitor structuri ale sistemului educaţional şi pregătirii infrastructurii necesare.