OIFPSC698/2007
ID intern unic:  326801
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
ORDIN Nr. 698
din  28.12.2007
privind operarea unor modificări la Ordinul Inspectoratului
Fiscal Principal de Stat nr. 514 din 7 septembrie 2007
Publicat : 01.02.2008 în Monitorul Oficial Nr. 21-24     art Nr : 51
    În scopul executării prevederilor alineatului (3) al art.4 din Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr. 827-XIV din 18 februarie 2000 cu modificările operate prin Legea nr.196-XVI din 26 iulie 2007,
ORDON:
    1. În punctul 2 din Ordinul IFPS nr.514 din 7 septembrie 2007 după sintagma „(Forma PSV)” se introduce un text nou cu următorul conţinut: „cu anexa alăturată şi instrucţiunea cu privire la modul de completare şi prezentare a acesteia, conform anexelor nr.2 şi nr.3 la prezentul ordin.”.
    2. Se expune în redacţie nouă, conform anexelor nr.1 şi nr.2 la prezentul Ordin, modelul dării de seamă privind plata suplimentară obligatorie la vînzarea valutei străine prin intermediul caselor de schimb valutar (Forma PSV) cu anexa alăturată şi respectiv conţinutul instrucţiunii cu privire la modul de completare şi prezentare a acesteia.
    3. Darea de seamă privind plata suplimentară obligatorie la vînzarea valutei străine prin intermediul caselor de schimb valutar (Forma PSV) actualizată conform pct.2 din prezentul Ordin se prezintă de către contribuabili începînd cu perioada fiscală a lunii decembrie 2007. Anexa la darea de seamă se completează în cazul în care contribuabilul dispune de subdiviziuni.
    4. În scopul efectuării corectărilor de rigoare în sistemul de evidenţă al Serviciului  Fiscal de Stat organele fiscale vor atribui pentru perioadele fiscale anterioare sumele calculate la această plată corespunzător transferurilor efectuate de către subdiviziunile instituţiilor financiare la contul bugetului de stat.
    5. Despre prevederile prezentului Ordin, inspectoratele fiscale de stat teritoriale urmează să informeze contribuabilii ce activează în domeniile respective şi să-i asigure gratuit cu formularul dării de seamă.

   
ŞEFUL INSPECTORATULUI
    FISCAL PRINCIPAL DE STAT
                                                 Sergiu PUŞCUŢA

    Nr. 698. Chişinău, 28 decembrie 2007.

    anexa nr.2

Anexa nr.3 la ordinul IFPS nr.514 din 07.09.07

Actualizată prin Anexa nr.2 la Ordinul IFPS
nr. 698  din 28.12.07

I N S T R U C Ţ I U N E
cu privire la modul de completare şi prezentare a Dării de seamă
privind plata suplimentară obligatorie la vînzarea valutei străine
prin intermediul caselor de schimb valutar şi Anexei la 
darea de seamă (Forma PSV)

    La completarea Dării de seamă pe formularul tipizat, agentul economic sau instituţia financiară care dispune de casă(e) de schimb valutar în mod obligatoriu, trebuie să indice:
    · codul fiscal al agentului economic sau instituţiei financiare care dispune de casă(e) de schimb valutar;
    · denumirea agentului economic sau instituţiei financiare care dispune de casă(e) de schimb valutar;
    · codul localităţii unde este înregistrată adresa juridică al agentului economic sau instituţiei financiare care dispune de casă(e) de schimb valutar – cod unic de identificare (4 semne) conform Clasificatorului unităţilor administrativ-teritoriale al Republicii Moldova (CUATM), aprobat şi pus în aplicare de la 03.09.2003 prin Hotărîrea Departamentului „Moldova-Standard” nr. 1398-ST din 03.09.2003;
    · Inspectoratul fiscal de stat – Inspectoratul fiscal de stat teritorial în raza căruia este înregistrată adresa juridică al agentului economic sau instituţiei financiare care dispune de casă(e) de schimb valutar;
    · data prezentării dării de seamă - data prezentării Inspectoratului fiscal de stat teritorial;
    · perioada fiscală – lunar;
    · suma de control – suma către plată, indicată în col. 3;
   · semnătura autentificată prin ştampilă, a persoanelor responsabile – conducătorul şi contabilul-şef ale agentului economic sau instituţiei financiare care dispune de casă(e) de schimb valutar.
     Darea de seamă se prezintă lunar, pînă la sfîrşitul lunii imediat următoare lunii de gestiune.
    În formularul tipizat al Dării de seamă rubrica “Perioada fiscală” se completează cu un cod care are  structura: P/N/AAAA (unde P – este codul perioadei fiscale care obţine valoarea L – lunar; N - numărul lunii pentru care se prezintă darea de seamă; AAAA - anul. Spre exemplu, pentru luna august 2007 perioada fiscală va avea structura – L/8/2007).
    În tabelul Dării de seamă se indică următoarele:
    - în col. 1 – suma achitată la cumpărarea valutei străine de către persoanele fizice contra mijloace băneşti în numerar la casele de schimb valutar (lei);
    - în col. 2 – cota* (%);
    - în col. 3 - suma către plată care se calculă conform formulei – col.1 x col. 2 (lei).
     În cazul în care contribuabilul, are subdiviziuni înregistrate la Inspectoratul fiscal de stat teritorial, completează Anexa la Darea de seamă, utilizînd informaţia indicată în Certificatul privind atribuirea codurilor subdiviziunilor.
    În  Anexa Dării de seamă se indică următoarele:
    - în col. 2 - codul subdiviziunii, atribuit de către Serviciul Fiscal, în conformitate cu Ordinul IFPS nr. 222 din 13 decembrie 2004;
    - în col. 3 – codul statistic al unităţii administrativ-teritoriale;
    - în col. 4 – sumele către plată pentru fiecare subdiviziune în parte.
    Rubrica „Total” se completează pentru col. 4 şi va coincide cu suma indicată în rubrica „Total” din col. 3 a dării de seamă.

    * Stabilită prin Legea Fondului republican şi a fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei nr. 827-XIV din 18 februarie 2000.