HGA282/2008
ID intern unic:  327309
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 282
din  11.03.2008
cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de
 dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al
Republicii Moldova (2008-2015)
Publicat : 21.03.2008 în Monitorul Oficial Nr. 57-60     art Nr : 362
    Abrogată prin HG409 din 04.06.14, MO152/10.06.14 art.451

    MODIFICAT
   
HG1416 din 11.12.08, MO226-229/19.12.08 art.1430

    În scopul creării condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agroindustrial şi integrarea economiei şi a sectorului agroindustrial al Republicii Moldova În economia europeană, precum şi al asigurării suficienţei alimentare a ţării şi reducerii sărăciei, Guvernul HOTĂRĂŞTE:

    1. Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-2015) (se anexează).
    2. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale vor prezenta, anual, p]nă la data de 31 martie, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare informaţia privind implementarea Strategiei în anul precedent anului de raportare.
    Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va totaliza această informaţie şi va prezenta Guvernului, pînă la data de 1 mai, raportul anual privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-2015).
    3. Monitorizarea şi coordonarea procesului de realizare a Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-2015) se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
    4. Se abrogă:
    Hotărîrea Guvernului nr.1199 din 17 octombrie 2006 “Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006-2015” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.170-173, art.1312);
    Hotărîrea Guvernului nr.569 din 21 mai 2007 “Pentru aprobarea Planului de acţiuni privind implementarea şi realizarea Strategiei de dezvoltare a sectorului agroalimentar în perioada anilor 2006-2015” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.74-77, art.604).

    PRIM-MINISTRU                                                                Vasile TARLEV

    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii şi industriei alimentare                       Anatolie Gorodenco
    Ministrul economiei şi comerţului                                         Igor Dodon
    Ministrul finanţelor                                                                Mihail Pop

    Nr. 282. Chişinău, 11 martie 2008.


Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului nr. 282
din 11 martie 2008

STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE DURABILĂ
A COMPLEXULUI AGROINDUSTRIAL AL REPUBLICII MOLDOVA
(2008-2015)

INTRODUCERE
    Strategia naţională de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial al Republicii Moldova (2008-2015) (în continuare - Strategie) reprezintă un document de coordonare strategică la nivel naţional a principalelor acţiuni politice, economice şi sociale privind dezvoltarea sectorului agroindustrial, făcînd referinţă la evaluări ale nivelului adaptării sectorului agroalimentar autohton la condiţiile şi mecanismele economiei de piaţă, direcţiile şi instrumentele principale de modernizare ale sectorului agrar, rolul statului în dezvoltarea sectorului agroalimentar la etapa postprivatizaţională, efectele economice scontate, precum şi o descifrare a riscurilor de implementare a prezentei Strategii.
    Obiectivele prezentei Strategii sînt în concordanţă cu Regulamentul Comunităţii Europene nr.1698/2005, precum şi cu Liniile directoare strategice ale Comunităţii Europene. Strategia include şi un compartiment de politici social-economice ale statului, direcţionate spre renaşterea şi dezvoltarea sectorului agroindustrial al republicii, în care sînt specificate scopurile şi priorităţile de bază expuse în Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 “Modernizarea ţării - bunăstarea poporului”, Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei (SCERS), Programul Naţional “Satul Moldovenesc”, Planul de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, precum şi în Planul Naţional de Dezvoltare (2008-2011).
    Prezenta Strategie confirmă angajarea Guvernului în integrarea economiei Republicii Moldova şi a sectorului agroalimentar în economia europeană şi, conform Planului de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, pregătirea pentru negocierile de aderare a statului la acest organism european, îndeplinirea condiţiilor economice şi instituţionale pentru obţinerea statutului de precandidat şi susţine monitorizarea angajărilor în comerţul agricol şi politicile de suport al gospodăriilor, reieşind din statutul de membru al Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).
    Obiectivul General al prezentei Strategii constă în asigurarea creşterii durabile a sectorului agroindustrial, precum şi o ameliorare consecventă a calităţii vieţii în mediul rural, prin sporirea competitivităţii şi productivităţii sectorului.
    Necesitatea elaborării şi implementării prezentei Strategii este condiţionată de influenţa negativă a mai multor factori de ordin social şi natural, ca:
    vulnerabilitatea excesivă a sectorului agrar faţă de condiţiile naturale, manifestată prin micşorarea bruscă a roadelor în anii însoţiţi de diferite calamităţi naturale;
    dezvoltarea lentă şi instabilă a sectorului privat din agricultură cu o orientare insuficientă spre piaţă;
    simplificarea structurii de producţie în sectorul agrar autohton, creşterea sporită a volumelor relative şi absolute a produselor agroalimentare de import;
    deficienţe organizatorice şi instituţionale în sistemul de management agricol, precum şi  incapacitatea de autoadministrare eficientă a sectorului agrar privatizat.
    Prezenta Strategie prevede realizarea obiectivului general prin următoarele acţiuni, mecanisme şi instrumente:
    identificarea direcţiilor prioritare de modernizare, în baza argumentărilor ştiinţifice, economice, precum şi a consultărilor publice;
    modernizarea sectorului agrar, în baza consolidării exploataţiilor agricole private;
    valorificarea componenţei naţionale a lanţului valoric, prin orientarea producţiei şi a vînzărilor către produse primare şi de procesare;
    susţinerea cooperării şi integrării producătorilor agricoli cu industria de prelucrare şi sfera de comercializare, în cadrul structurilor asociative republicane şi regionale;
    promovarea unei politici de subvenţionare bine argumentate şi justificate, cu utilizarea mecanismelor clare şi transparente de distribuire a subsidiilor;
    suportul accesului producătorilor agricoli la sursele financiare;
    intensificarea procesului de formare a capitalului uman calificat, precum şi de pregătire a cadrelor de înalt nivel profesional;
    asigurarea ştiinţifică a procesului de modernizare;
    armonizarea cadrului legislativ autohton cu cel al UE;
   implementarea legislaţiei elaborate pentru acest sector, în scopul consolidării sistemului de control prin măsuri suplimentare menite să supervizeze organismele de inspecţie şi certificare, pentru creşterea calităţii produselor exportate;
    promovarea şi crearea unui sistem corespunzător de producţie, procesare şi marketing pentru produse agroalimentare ecologice şi genetic nemodificate, menit să satisfacă cerinţele pieţelor interne şi externe;
    coordonarea acţiunilor, întreprinse în cadrul prezentei Strategii, cu alte documente naţionale strategice;
    evaluarea şi managementul riscurilor de implementare a Strategiei;
    monitorizarea şi evaluarea procesului de implementare a Strategiei.
    Fiind un document de planificare strategică de rang naţional, prezenta Strategie va fi implementată în baza programelor sectoriale, regionale şi de altă natură, elaborate şi realizate conform Planului de acţiuni.
I. Situaţia actuală a sectorului agroindustrial şi analiza SWOT
    1.1. Rolul sectorului agroindustrial în economia ţării şi starea actuală a acestuia
    Sectorul agrar ocupă un loc central în economia naţională a ţării - în anul 2006 cota agriculturii în PIB a constituit 15,1%, producţia agriculturii şi industriei de prelucrare asigurînd circa 60% din veniturile de export. Suplimentar, sectorul agrar angajează peste 40% din populaţia economic activă, circa 75% din terenurile agricole aflîndu-se în proprietate privată. Astfel, există suficiente evidenţe precum că, agricultura continuă să fie una din principalele activităţi economice şi sursa de venit esenţială pentru o bună parte din populaţia ţării. Totodată, nivelul productivităţii şi plata muncii în agricultură sînt considerabil mai joase decît în alte sectoare ale economiei naţionale.
    Sectorul agrar, din punct de vedere organizatoric, este prezentat de o multitudine de forme organizatorico-juridice, care, în linii mari, pot fi divizate în cîteva categorii:
   întreprinderi agricole de tip corporativ sub formă de (i) cooperative de producere, (ii) societăţi cu răspundere limitată (S.R.L.), (iii) societăţi pe acţiuni (S.A.), întreprinderi de stat (Î.S.) şi alte forme asociative de gospodărire, care gestionează circa 60 % de exploataţii agricole. Principalul scop al politicii agrare pentru această formă organizatorico-juridică îl constituie creşterea competitivităţii acestora, intensificarea producţiei, perfecţionarea structurii de producere şi majorarea potenţialului de export;
    gospodării casnice auxiliare ale locuitorilor satelor, gospodării individuale, precum şi gospodării ţărăneşti (de fermier).  Politica agrară pentru acest grup va fi orientată spre îmbunătăţirea şi susţinerea relaţiilor cu procesatorii locali şi întreprinderile comerciale, dezvoltarea asociaţiilor de fermieri, pentru utilizarea comună a resurselor şi sporirea capacităţii de marketing etc.;
    întreprinderi de procesare. Pentru această categorie, strategia de bază  trebuie să vizeze modernizarea producerii, certificarea internaţională a calităţii, îmbunătăţirea practicilor de management al business-ului, marketingul de export eficient, atragerea investiţiilor străine directe şi managementul în cadrul lanţului valoric, în scopul dezvoltării canalelor stabile de furnizare a materiei prime de calitate.
    Actualmente, în Republica Moldova activează circa 1550 de întreprinderi corporative şi peste 390 mii de gospodării individuale şi ţărăneşti (de fermier); numărul gospodăriilor casnice auxiliare constituind aproximativ 600 mii. Se constată o divizare pronunţată a muncii în cadrul structurilor organizatorice de producţie agrară:
    gospodăriile corporative sînt specializate preponderent în producţia culturilor grăunţoase, florii-soarelui, sfeclei de zahăr, fructelor şi viţei de vie. Unele dintre acestea practicînd cultivarea tutunului şi a altor culturi tehnice;
    sectorul individual (gospodării individuale, casnice auxiliare şi ţărăneşti (de fermier) este specializat în producerea cartofului, porumbului, legumelor, fructelor, viţei de vie, altor culturi fitotehnice, inclusiv a celor furajere. Circa 40 la sută din terenuri sînt prelucrate de către acest sector, restul fiind gestionat de sectorul corporatist (întreprinderi de stat, societăţi cu răspundere limitată, cooperative agricole de producţie şi societăţi pe acţiuni).
    Circa 60% din volumul total al producţiei agricole este asigurat de fermierii individuali şi de loturile de pe lîngă casă ale populaţiei; suplimentar, în cadrul sectorului individual sînt concentrate practic toate capacităţile de producţie din sectorul zootehnic (cu excepţia aviculturii).
    Tranziţia la proprietatea privată şi efortul continuu de stabilire a modelelor de exploataţii agricole mai mici şi mai eficiente continuă să se confrunte cu dificultăţi majore, cu precădere sub aspectul conectării producătorilor privaţi cu procesatorii şi pieţele externe. Totuşi, în sector au existat numeroase intervenţii de succes în perioada nominalizată, care au pus fundamentul viitorului progres, inclusiv bazele dezvoltării unei pieţe funciare funcţionale, extinderii serviciilor financiare rurale, apariţiei cooperativelor de întreprinzător, stabilirii unei infrastructuri naţionale de furnizare a resurselor şi de acordare a serviciilor pentru fermieri, precum şi modernizării treptate a industriei de procesare.
    În pofida acestor realizări, în ultimii cinci ani, volumul total al producţiei agricole a crescut doar cu 16%. În 2006 a fost înregistrată o reducere a acestui indicator cu 4,1% faţă de anul 2005, atingînd mai puţin de 60% din nivelul anului 1989. În plus, în anii 2005-2006, pentru prima dată în ultimii 10 ani, a fost înregistrată o creştere a nivelului sărăciei în rîndul populaţiei rurale.
    O mare parte a acestei instabilităţi poate fi trecută pe seama a două cauze directe - vulnerabilitatea la factorii climaterici şi orientarea exagerată spre unele pieţe de desfacere instabile. Pe de altă parte, aceste două circumstanţe sînt rezultatul unor deficienţe structurale existente la moment în mediul agrobusinessului.
    1.2. Potenţialul uman şi aspectele sociale
    Unul din rezultatele majore ale reformei agrare îl constituie apariţia numărului impresionant de gospodării individuale de fermier, precum şi a diverselor forme de întreprinderi agricole de tip corporativ. Efectul pozitiv al acestor schimbări constă în formarea mediului competitiv în sectorul agrar, care contribuie la identificarea celor mai eficienţi producători şi conduce la creşterea eficienţei producerii agricole în întregime.
    Totodată, pentru  utilizarea deplină a potenţialului competitivităţii este necesară o masă critică a populaţiei, înzestrată cu spirit de antreprenor, cunoştinţe şi deprinderi de lucru în condiţiile economiei de piaţă. Formarea acesteia în sectorul agrar al Moldovei decurge extrem de lent şi poartă un caracter haotic. Majoritatea fermierilor individuali nu posedă un minimum necesar de cunoştinţe în domeniile gestionării afacerilor şi utilizării tehnologiilor moderne în procesul de producere. Managerii întreprinderilor agricole corporative, de asemenea, nu dispun de cunoştinţe suficiente în domeniul administrării corporative, managementului financiar şi marketingului. Activitatea lor este orientată, preponderent, spre realizarea unor indicatori cantitativi ai volumului de producţie, fără a lua în considerare nevoile reale ale pieţelor interne şi externe,  aspectul de calitate şi diversitatea producţiei.
    În localităţile rurale locuiesc peste jumătate din populaţia ţării (59,0%), în sectorul agrar fiind antrenaţi 40,7% din totalul celor ocupaţi în cîmpul muncii. Acest lucru confirmă existenţa a suficiente resurse disponibile de forţă de muncă pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii. Totodată, există o tendinţă pronunţată şi stabilă de micşorare a numărului angajaţilor în sectorul agrar. Dacă la sfîrşitul perioadei de privatizare (anul 2000) statistica oficială a înregistrat în agricultură, silvicultură şi cultura piscicolă - 766  mii de persoane ocupate, atunci în anul 2005 această cifră a constituit doar 537 mii persoane sau cu 229 mii mai puţin. Ritmul de diminuare a numărului de lucrători în sectorul agrar a constituit 5% anual. Studiile existente, precum şi experienţa altor state în curs de dezvoltare demonstrează că, tendinţa identificată este de lungă durată şi se va păstra în viitorul proxim. Ca urmare, se formează piaţa dezvoltată de forţă de muncă, care, actualmente, constituie în reflectarea oficială 18,3 mii persoane sau 2,2 % din numărul total al resurselor de muncă. Şomajul latent în rîndul populaţiei economic active din spaţiul rural - fenomen social caracteristic statelor agrare, este mult mai înalt în perioada nesezonieră şi atinge 30-33% din numărul total al resurselor forţei de muncă disponibile în localităţi rurale.
    De rînd cu veniturile relativ mici, şomajul latent de proporţii provoacă şi o migrare a locuitorilor de la sate, preponderent a persoanelor tinere, specialiştilor cu studii medii şi superioare, spre oraşele ţării, precum şi în afara acesteia. Drept urmare, întreprinzătorii agricoli tineri, care ar trebui să genereze inovaţii şi să implementeze tehnologii şi strategii moderne, lipsesc.
    În lipsa lucrătorilor permanenţi, bine calificaţi şi capabili să însuşească şi să utilizeze tehnicile moderne de producţie, majoritatea covîrşitoare a întreprinderilor agricole, actualmente, practică agricultura simplificată de producere a grăunţoaselor, florii-soarelui, culturilor tehnice, parţial a fructelor şi viţei de vie. Astfel, se creează un cerc vicios, în cadrul căruia lipsa locurilor de muncă provoacă migraţia populaţiei rurale, limitînd întreprinzătorii rurali de a adopta procese cu o valoare adăugată mai înaltă.
    1.3. Potenţialul natural şi condiţiile de mediu
    Resursele funciare
    Fondul funciar, conform situaţiei de la  1 ianuarie 2007, reprezenta 3384,6 mii ha, terenurile cu destinaţie agricolă constituind 1974,1 mii ha (58,3%), inclusiv terenuri arabile - 1651,4 mii ha (48,8%), plantaţii pomiviticole - 246,8 mii ha (7,3 %), fîneţe şi păşuni - 15,3 mii ha (0,4%), alte terenuri - 60,6 mii ha (1,8%). Pe cap de locuitor revin cca 0,5 ha terenuri arabile şi plantaţii pomiviticole, inclusiv 0,4 ha teren arabil. În proprietate privată se află 1681 mii ha (49,7% din suprafaţa totală a republicii), numărul deţinătorilor funciari majorîndu-se de la 1845 în anul 1991 pînă la 1,870 mii în 2007. Cu toate acestea, cota extrem de mare a terenurilor agricole în structura fondului funciar, nu asigură un echilibru ecologic favorabil al ecosistemelor şi favorizează intensificarea secetelor, degradarea solurilor şi deşertificarea terenurilor.
    Resursele agropedoclimatice
    Pe teritoriul Republicii Moldova sînt evidenţiate trei zone agropedoclimatice mari (de Nord, Centrală şi de Sud), care, la rîndul lor, se divizează în subzone şi etaje verticale.
    Zona Moldovei de Nord, subzona Ia - cuprinde Podişul Moldovei de Nord (raioanele Ocniţa, Briceni, Edineţ şi Donduşeni). Solurile zonale principale sînt solurile cenuşii, cernoziomurile luvice (argiloiluviale) şi levigate cu textură preponderent argilo-lutoasă sau luto-argiloasă. În luncile rîurilor sînt răspîndite lăcoviştile nesărăturate. Relieful este slab fragmentat şi reprezentat prin podişuri, dealuri joase şi vîlcele largi, la altitudini cuprinse între 200-300 m. Suma temperaturilor active (t° > 10°) constituie 2750-2850°; valorile medii anuale ale precipitaţiilor P=550-630 mm; evaporabilitatea potenţială E= 650-700 mm; valoarea coeficientului de umiditate K= 0,7 - 0,9. Frecvenţa secetelor - o dată în zece ani. Solurile se caracterizează printr-o fertilitate înaltă şi pot fi utilizate pentru următoarele culturi: livezi de măr, cartofi, legume la irigare, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cereale, culturi leguminoase (soia) rapiţa etc.
    Zona propriu-zisă a Moldovei de Nord (I) cuprinde Cîmpia Moldovei de Nord şi Dealurile Prenistrului (raionul Rîşcani, parţial Glodeni, municipiul Bălţi, raioanele Drochia, Sîngerei, Soroca, Floreşti, Şoldăneşti şi Rezina). Solurile zonale principale sînt cernoziomurile tipice şi cenuşii (pe Dealurile Prenistrului, la altitudini mai mari de 290-300 m), cu textură preponderent argilo-lutoasă. Relieful accidentat conduce la formarea zonalităţii verticale a solurilor. Pe terasele rîurilor Nistru şi Prut, situate la atitudini mai mici de 150 m sînt răspîndite şi arii de cernoziomuri obişnuite cu textură luto-argiloasă sau lutoasă. Aceste terenuri sînt pretabile pentru utilizare, în primul rînd, la irigare.
    Relieful Cîmpiei Moldovei de Nord este slab fragmentat (suprafeţe netede sau puţin înclinate, terase, culmi domoale, depresiuni largi) la altitudini cuprinse între 100-200 m. Dealurile Prenistrului sînt moderat şi puternic fragmentate la altitudini cuprinse între 100-350 m. Caracteristicile principale ale climatului sînt: suma t° > 10° = 2800-3000°; P= 550-600 mm; E= 700-800 mm; K = 0,65-0,70, la altitudini de 200-350 m K = 0,70-0,80. Frecvenţa secetelor - de două ori în zece ani.
    Solurile zonei se caracterizează prin fertilitate înaltă şi foarte înaltă şi se recomandă pentru: sfecla de zahăr, legume la irigare, cereale, floarea-soarelui, culturi leguminoase (soia), livezi de măr, păr, nuci; pe terasele joase ale Nistrului şi Prutului - pentru grădini irigate, plantaţii viticole şi livezi de sîmburoase.
    Factorii restrictivi principali ai capacităţii productive a solurilor pentru zona de Nord în întregime sînt: eroziunea, mocirlele de coasă, procesele de sărăturare a solurilor pe dealurile Ciuluc-Soloneţ (Sîngerei), dehumificarea, conţinutul scăzut de fosfor mobil, compactarea secundară etc.
    Zona Moldovei Centrale (II) se împarte, de asemenea, în două subzone. Totodată, pe teritoriul zonei se evidenţiază pronunţat o etajare verticală a solurilor. La altitudini de pînă la 200 m predomină cernoziomurile obişnuite, între 200 şi 300m - cernoziomurile tipice şi levigate, mai sus de 300m - solurile cenuşii şi brune.
    Subzona Codrilor (IIa) ocupă Podişul Moldovei Centrale (raioanele Ungheni, Nisporeni, Străşeni şi Hînceşti) la altitudini preponderent de 300-400 m. Solurile zonale sînt cenuşii şi brune. Relieful este puternic fragmentat. Caracteristicile climatului: suma t° >10° = 3000-3150°; P = 550-600 mm; E =800-820 mm; K=0,7-0,8. Fertilitatea solurilor subzonei este medie şi redusă. Solurile se recomandă pentru utilizare, în primul rînd, la vii şi livezi, pajişti şi păduri. Subzona reprezintă o nişă ecologică extrem de favorabilă pentru cele mai preţioase soiuri de viţă de vie, utilizate la fabricarea vinurilor fine de calitate superioară. Problema majoră - combaterea eroziunii în suprafaţă şi adîncime prin efectuarea complexului necesar de măsuri agrotehnice, fitoameliorative şi hidrotehnice.
    Zona Moldovei Centrale propriu-zise sau subzona de stepă şi silvo-stepă (II) ocupă periferiile colinare ale Podişului Moldovei Centrale şi terasele largi ale rîurilor Nistru, Prut, Răut, Icheli, Bîc, Botna şi Lapuşniţa, la altitudinea de 50-250 m (raioanele Glodeni - partea de sud-vest, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Străşeni, Teleneşti, Orhei, Ialoveni, Dubăsari, Criuleni, Hînceşti, Anenii Noi şi Cimişlia - partea de nord. Solurile zonale principale sînt cernoziomurile obişnuite, uneori cernoziomurile tipice sau levigate (la altitudini mai mari de 200 m).
    Caracteristicile climatului: suma t°>10°=3000-3250°;
    P=500-550 mm; E=800-850 mm; K=0,60-0,70. Solurile se caracterizează prin fertilitate bună şi se utilizează pentru: plantaţii viticole, livezi, cereale, legume la irigare, culturi leguminoase etc. Din cauza climei mai aride nu se recomandă utilizarea terenurilor acestei zone sub cereale de primăvară, sfeclă de zahăr (mai la sud de raioanele Făleşti, Teleneşti şi Orhei), soia etc. Frecvenţa secetelor - de 2-3 ori în 10 ani.
    Factori restrictivi ai fertilităţii solurilor în această zonă sînt: eroziunea, hidromorfismul de coastă, sărăturarea în lunci, gleizarea, compactarea primară şi secundară, dehumificarea etc.
    Zona de Sud (III) ocupă Cîmpia Moldovei de Sud şi dealurile Tigheciului la altitudini de 50-250 m (raioanele Căuşeni, Ştefan Vodă, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Leova, Cantemir, Cahul, Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri) şi partea de sud a raionului Cimişlia). Solurile principale sînt cernoziomurile obişnuite, carbonatice şi sudice. Relieful este moderat fragmentat. Suma t° >10°= 3100-3350°; P=450-550 mm; E = 850-900 mm; K = 0,5-0,6. Este cea mai uscată şi cea mai secetoasă zonă, agricultura necesitînd irigare. Frecvenţa secetelor - 3-4 ori în 10 ani. Solurile se caracterizează printr-o fertilitate bună şi medie şi se recomandă pentru soiuri preţioase de viţă de vie de tipul Cabernet, Moldova şi altele, cereale păioase de toamnă, livezi de sîmburoase, pajişti etc. Irigarea terenurilor reprezintă principala măsură pentru intensificarea agriculturii în această zonă.
    Factorii restrictivi principali ai capacităţii productive a solurilor Zonei de Sud sînt: seceta, eroziunea, soloneţizarea, salinizarea şi compactarea, dehumificarea etc.
    Resursele acvatice
    Resursele de apă sînt reprezentate de apele de suprafaţă ale rîurilor, lacurilor şi de apele subterane. Suprafaţa terenurilor acoperite de apă constituie 76214 ha, inclusiv iazuri - 36718 ha. Cele mai mari resurse de apă se află în rîurile transfrontiere - Nistru  (circa 57%) şi Prut (10%). Debitul anual total al Nistrului constituie 10,7 km3, iar al Prutului - 2,9 km3 de apă. Nemijlocit pe teritoriul republicii se formează 1,3 km3 de apă.
    Resursele medii de apă în rîurile şi bazinele de acumulare interioare constituie 18%, iar subterane - 15%. Unui locuitor îi revin circa 1500 m3 de apă pe an, adică de 3 ori mai puţin decît media europeană. În sudul ţării se constată chiar un deficit de apă potabilă.
    Resursele disponibile de apă constituie 7,2 km3 în mediu pe an, 6,3 km3 în anii secetoşi şi 4,5 km3 în anii foarte secetoşi. Ţinînd cont de divizarea proporţională a resurselor comune de apă cu Ucraina şi Rom‘nia, resursele noastre de ape de suprafaţă renovabile nu depăşesc 4,6 km3/an.
    Sistemele de gospodărire a apelor asigură un grad de garanţie a resurselor de apă de 75-95%, de aceea volumul garantat al resurselor disponibile de apă alcătuieşte circa 3,1 km3/an. Aceste resurse acoperă superficial volumul total al apelor utilizate. Pe lîngă faptul că resursele acvatice sînt relativ limitate, o altă problemă este folosirea iraţională a acestora.
    Posibilitatea utilizării resurselor de apă depinde de starea lor de calitate. Apa rîurilor Nistru şi Prut este calitativă şi poate fi utilizată în diferite scopuri. Apa rîurilor, rîuleţelor şi iazurilor interne, ca regulă, este poluată, mineralizaţia ei depăşeşte 1g/l şi poate fi utilizată doar în scopuri tehnologice. Din rezervele de ape subterane doar 50% corespund cerinţelor privind indicii de calitate. Aşadar, pentru irigare sînt pretabile, în primul rînd, apele rîurilor transfrontaliere; apele rîurilor şi bazinelor lăuntrice, putînd fi utilizate la irigare numai după aducerea acestora la condiţiile care exclud salinizarea şi soloneţizarea solurilor.
    Suprafaţa solurilor irigate în anii 90' constituia 308 mii ha. Pe aceste terenuri se cultivau culturi legumicole (cîte 0,8-1,2 mil. tone anual), furajere şi cerealiere şi se obţineau recolte programate. Drept urmare a fenomenelor economice şi sociale, suprafaţa solurilor irigate s-a micşorat către anul 2005 pînă la 16 mii ha. În anul 2007 au fost irigate 34 mii ha. Actualmente, predomină irigaţia mică, cu utilizarea apelor rîurilor mici şi lacurilor, de regulă, de calitate nesatisfăcătoare, cu un grad de mineralizare mai mare de 1 g/l. Ca rezultat, se manifestă salinizarea şi soloneţizarea solurilor.
    Indicii principali de evaluare a pretabilităţii apei pentru irigare sînt următorii: gradul de mineralizare - mai mic de 1g/l; reacţia (pH) - 6,5-8,3; conţinutul de clor - mai mic de 3 mg/l; raportul de adsorbţie a sodiului (SAR) - 1-3 unităţi; indicele magnezial (PMg) - mai mic de 50%; conţinutul de sodă - mai mic de 1,0 mg.
    1.4. Potenţialul ştiinţific şi de inovare
    În complexul agroindustrial al Republicii Moldova, pe parcursul anilor1950-1990, au fost create, odată cu dezvoltarea ramurilor sectorului, instituţii de cercetare-dezvoltare ramurale ca parte indispensabilă a acestora. Instituţiile au fost concepute ca verigi de bază pentru asigurarea continuităţii implementării pe scară largă în producere a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice atît pe teritoriul republicii, cît şi în regiunile din fosta URSS, cu condiţii pedoclimatice asemănătoare.
    Schimbările în societate şi redimensionarea întregii economii naţionale, parcelarea excesivă a terenurilor agricole, desfiinţarea multiplelor întreprinderi agricole cu capacităţi de absorbţie a inovaţiilor şi potenţialului tehnologic, care în majoritate erau parte componentă a unor sau altor asociaţii ştiinţifice de producţie, au condus atît la necesitatea unei modernizări esenţiale a instituţiilor de cercetare şi a agenţilor economici din sectorul agroalimentar, legate de uzura fizică şi morală a activelor din patrimoniul acestora, cît şi la salvgardarea potenţialului ştiinţific uman.
    Astfel, de la începutul anilor 1990 pînă în anul 2001 s-a marcat o reducere considerabilă (cu 41,8%) a numărului de cercetători ştiinţifici angajaţi în instituţiile ştiinţifice agroalimentare, inclusiv a celor cu grade ştiinţifice - cu 43,5%, iar începînd cu anul 2001  această tendinţă se menţine. Actualmente, în opt institute de cercetare (fără staţiuni şi centre ştiinţifice de producere) sînt angajaţi cca 344 de cercetători ştiinţifici, dintre care 160 cercetători cu grade ştiinţifice, inclusiv 40 de doctori habilitaţi şi 138 de doctori. Concomitent, se atestă şi o îmbătrînire substanţială a colectivelor cercetătorilor din instituţiile respective, vîrsta medie a doctorilor habilitaţi fiind de 64,5 ani, cea a doctorilor în ştiinţe de 54,8, iar numărul de cercetători ştiinţifici de pînă la 35 ani constituie doar 59 de persoane.
    Impact negativ asupra menţinerii şi dezvoltării potenţialului ştiinţific uman din instituţiile ştiinţifice ale sectorului l-a avut şi finanţarea insuficientă a programelor şi temelor de cercetare executate la comanda de stat. O creştere neesenţială a finanţării instituţiilor ştiinţifice a fost înregistrată după adoptarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare.
    Salvgardarea şi extinderea potenţialului uman ştiinţifico-tehnologic, perfecţionarea sistemului de management, de evaluare şi finanţare a cercetării-inovării agroalimentare sînt considerate drept necesare, deoarece:
    există un specific pronunţat creat de particularităţile pedoclimatice ale teritoriului, care impune obligatoriu cercetări ştiinţifice autohtone;
    există necesitatea de a dezvolta şi aplica capacităţi de evaluare, extensiune şi transfer tehnologic al inovaţiilor autohtone şi celor străine.
    1.5. Comerţul şi competitivitatea exporturilor
    Într-o economie relativ mică şi deschisă, ca cea a Republicii Moldova, valorificarea beneficiilor comerţului agricol poate fi una din căile posibile spre o creştere economică semnificativă, majorare a veniturilor populaţiei şi reducere consecventă a sărăciei. Ţinînd cont de faptul că, piaţa locală este relativ mică şi are o capacitate de absorbţie limitată, în viitorul apropiat agricultura va continua să fie sursa esenţială a exporturilor moldoveneşti, iar creşterea exporturilor producţiei agricole va avea potenţialul de a produce un impact pozitiv asupra consumului şi veniturilor pe termen mediu şi lung. La rîndul său, aceasta va servi drept stimulent major economiei nonagricole din mediul rural. Totuşi, creşterea exporturilor va depinde de capacitatea Republicii Moldova de a exploata intensiv avantajele sale comparative şi de a le conecta rapid la sistemul comercial internaţional.
    Exploatarea deplină a avantajelor agricole ce au apărut în urma privatizării, restructurării gospodăriilor agricole şi tranziţiei spre o economie de piaţă, este cheia unei creşteri semnificative în sector, majorînd astfel veniturile rurale şi creînd mai multe oportunităţi în zonele rurale. Republica Moldova este înzestrată cu avantaje internaţionale vizibile în producerea culturilor de valoare înaltă, cum ar fi fructele şi legumele, care sînt consumatoare de forţă de muncă, cu o probabilitate mare de a fi cultivate de gospodării individuale de mărimi mai mici. Totodată, Moldova are mai puţine avantaje comparative în producerea unor culturi convenţionale, precum floarea-soarelui şi grîul, care consumă mai puţină forţă de muncă, însă solicită o suprafaţă de teren mai mare şi echipament. Aceste culturi sînt cultivate de gospodării mai mari datorită unei marje joase de profit. Însă, în prezent, Moldova se confruntă cu  impedimente semnificative în vederea realizării acestor avantaje în domeniul culturilor horticole.
    Unul din motivele incapacităţii Republicii Moldova de a-şi realiza avantajele sale comparative sînt pieţele agricole subdezvoltate şi distorsionate, ce  constituie o barieră majoră în calea comerţului şi reduc veniturile rezultate din activităţile producătorilor agricoli. Preţurile locale de care beneficiază producătorii agricoli sînt cu mult mai scăzute decît cele internaţionale, iar acest fapt afectează rentabilitatea agriculturii (care în prezent este cea mai puţin preferabilă din toate sectoarele economiei). Astfel, în urma distorsiunilor politicilor, imperfecţiunilor şi ineficienţelor pieţelor, au loc transferuri importante de profit de la fermieri spre alţi subiecţi ai reţelei comerciale.
    Prin efect cumulativ, aceste distorsiuni reduc veniturile agricole, condiţionînd o insuficienţă de capital circulant şi lipsa noilor investiţii, care, la rîndul lor, cauzează reducerea productivităţii şi o calitate proastă a produselor necompetitive pe pieţele de export, fapt ce limitează şi mai mult veniturile. Aceste carenţe pot fi regăsite în performanţa joasă a gospodăriilor agricole mari, însă pot fi extinse şi asupra întregului sector.  Concomitent, din cauza veniturilor joase, sectorul agricol beneficiază de circa 5 procente din investiţiile totale (2003), în timp ce contribuţia agriculturii la PIB este de cîteva ori mai mare.
    O constatare indiscutabilă rezidă în faptul că, insuficienţa resurselor financiare proprii a majorităţii producătorilor agricoli este determinată de competitivitatea redusă a producţiei acestora atît pe piaţa internă, cît şi pe pieţele externe. Situaţia este agravată şi de ritmurile lente de modernizare a întreprinderilor din industria de prelucrare. Majoritatea fabricilor de conserve sînt utilate cu echipament învechit şi produc o producţie care, în cea mai mare parte, nu corespunde cerinţelor pieţei europene. Condiţiile respective creează un cerc vicios de subdezvoltare - calitatea joasă a produselor determină preţuri scăzute de vînzare şi oportunităţi limitate pe piaţă, în acelaşi timp, veniturile joase din vînzări împiedică procesul de modernizare şi eforturile de îmbunătăţire a calităţii.
    Astfel, starea financiară a majorităţii întreprinderilor de prelucrare nu le permite să crediteze permanent întreprinderile agricole din contul viitoarei recolte. În ţară, practic lipsesc sistemele integrate pe verticală, care reunesc, în baze economice, furnizorii de resurse, producătorii agricoli şi procesatorii produselor agricole. Suplimentar, sînt insuficiente pîrghii de marketing viabile, de lungă durată şi reciproc benefice, care ar conecta producătorii, procesatorii, comercializatorii şi consumatorii. O mare parte a marketingului de produse în stare proaspătă şi procesată este realizată în mod ad-hoc, deoarece este iniţial produsă fără careva calcule şi raţionamente economice şi de marketing (principiul “produce şi se va cumpăra”).
    Antreprenorii şi fermierii moderni, care percep necesitatea investiţiilor în agricultura de valoare înaltă şi  atingerii unei calităţi mai înalte pentru produsele lor, în multe cazuri nu dispun de informaţii cu privire la standarde, cumpărători, preţuri pe piaţă şi mecanisme contractuale. Deoarece comercianţii şi procesatorii locali, de regulă, nu operează din timp cu contracte de furnizare pentru bunurile lor şi în mod cronic duc lipsă de capital, fermierii care aprovizionează acele întreprinderi cu materie primă, de asemenea, nu beneficiază de contracte pe termen lung, de credite de producere sau de asistenţă tehnică din partea întreprinderilor. Această situaţie accentuează atmosfera de neîncredere dintre producători şi cumpărători şi continuă să creeze neregularităţi în procesul de furnizare a materiei prime, astfel încît fermierii tind să diversifice în fiecare an culturile şi clienţii.
    Piaţa serviciilor de logistică încă se află la etapa incipientă de dezvoltare şi deocamdată nu corespunde cerinţelor comerţului modern. Nici un transportator  de talie europeană nu activează în Moldova, din cauza mărimii mici a pieţei, procedurilor administrative imprevizibile şi altor factori negativi. Costurile logistice excesive reprezintă un factor negativ de amploare pentru competitivitatea exporturilor agricole moldoveneşti.
Printre alte deficienţe majore ale infrastructurii din Moldova ce afectează negativ pieţele este calitatea proastă a drumurilor şi lipsa depozitelor, încăperilor frigorifice moderne şi pentru vînzări angro.
    În mod paradoxal, cele mai sigure pieţe pentru producţia fermierilor sînt pieţele culturilor de valoare joasă, precum cerealele spicoase, porumbul şi floarea-soarelui - culturi tradiţionale, de regulă modeste la capitolul investiţii, care necesită cheltuieli minime pentru seminţe, mijloace de protecţie a plantelor şi îngrăşăminte. Pieţele relativ stabile, cunoştinţele tradiţionale privind tehnicile de cultivare şi costul mic al investiţiilor determină mulţi fermieri din Moldova să cultive în continuare aceste culturi, în pofida profiturilor tot mai mici pe care acestea le generează.
    1.6. Analiza SWOT a Sectorului Agroindustrial
   
Producţia agricolă
Puncte forte
Oportunităţi

Producerea culturilor de valoare înaltă, în special a fructelor şi legumelor, oferă cele mai înalte profituri şi deci prezintă un potenţial important pentru sporirea veniturilor agricultorilor.

 

Productivitatea muncii (PAB pe angajat) în agricultură a crescut în ultimii ani datorită refluxului forţei de muncă din agricultură în alte sectoare ale economiei naţionale (în special în sectoarele de servicii), precum şi în afara ţării.

 

Pieţele conexe sectorului agricol – piaţa funciară, piaţa mijloacelor de producţie, piaţa produselor agricole, piaţa financiară – funcţionează şi sînt în proces de dezvoltare continuă.

 
 

Dezvoltarea instituţională a sectorului asociativ, serviciilor de extensiune şi instruire în domeniul afacerilor agricole reprezintă factori importanţi ce susţin dezvoltarea sectorului agricol.

În prezent, sectorul agricol al Republicii Moldova reprezintă un potenţial major, dar, în mare măsură, neexplorat şi neutilizat. Eforturile depuse în vederea sporirii competitivităţii produselor agricole moldoveneşti vor conduce la transformarea agriculturii Moldovei într-un business înalt productiv şi profitabil.

 

Proximitatea ţărilor înalt dezvoltate şi directa vecinătate cu UE permit transferul relativ rapid al tehnologiilor avansate (seminţe, material săditor, fertilizanţi, maşini şi echipament etc.) care sporesc productivitatea sectorului. Facilitarea de către stat a acestui transfer este o precondiţie.

 

Concentrarea resurselor funciare în gestiunea celor mai eficienţi utilizatori va crea noi oportunităţi în sectorul agricol.

Modernizarea sistemului autohton de management al calităţii, de inofensivitate a produselor alimentare şi sănătate a plantelor şi animalelor este absolut necesară pentru păstrarea accesului pe pieţele CSI şi obţinerea accesului pe pieţe noi, în special pieţele UE.

 

Îmbunătăţirea climatului de afaceri şi investiţional ar permite sporirea investiţiilor în sector atît locale, cît şi străine, care ar spori competitivitatea şi inovaţia prin transfer de know-how, crearea de noi calificări cerute de piaţă, modernizarea infrastructurii de piaţă şi de irigare, precum şi implementarea standardelor de calitate.

 

Sporirea atractivităţii zonelor rurale prin dezvoltarea infrastructurii de drumuri şi celei sociale va impulsiona migraţiunea afacerilor în spaţiul rural şi, respectiv, crearea noilor locuri de muncă în afara sectorului agricol.

Puncte slabe
Pericole

Agricultura a înregistrat o creştere lentă şi instabilă în ultimii 7 ani (2000-2006), Produsul Agricol Brut (PAB) crescînd cu mai puţin de 10% în această perioadă.

 

Roada la hectar este joasă în comparaţie cu ţările din regiune şi variază puternic pe an ce trece, ceea ce atestă lipsa mecanismelor de atenuare a riscurilor în agricultură.

 
 
 

Ţara este vulnerabilă la un şir de riscuri cu impact negativ asupra veniturilor rurale, inclusiv eroziuni, alunecări de teren, secete, ploi torenţiale, grindină, îngheţuri, inundaţii şi cutremure.

 

Structura de producere curentă reflectă caracterul de subzistenţă al agriculturii Moldovei.

 

Sectorul vegetal este dominat de culturile de valoare joasă, iar producerea culturilor de valoare înaltă s-a redus din cauza costurilor relativ înalte de producţie şi lipsei cronice de mijloace băneşti.

 

Nivelul de producere jos şi promovarea insuficientă a produselor ecologice, care reprezintă produse de valoare înaltă cu cerere sporită pe pieţele externe, în special cele înalt dezvoltate.

 

Fragmentarea înaltă a circa 50% din terenurile agricole private se răsfrînge negativ asupra performanţei sectorului.

 

Eficienţa actuală scăzută a agriculturii derivă din legătura slabă cu pieţele şi nivelul scăzut de competitivitate al produselor agricole.

 

Finanţarea, inclusiv remunerarea muncii

în instituţiile ştiinţifice din sector este

insuficientă, iar baza tehnico-materială

experimentală – depăşită.

 

Infrastructura de piaţă modernă este subdezvoltată în Moldova. Există o necesitate acută de capacităţi sporite de depozitare, puncte de colectare, echipamente de răcire în cîmp, case de ambalare.

 

Deficienţele în funcţionarea pieţelor conexe sectorului agricol împiedică dezvoltarea acestuia.

 

Cota agriculturii în investiţiile în capital fix este joasă şi în descreştere.

 

Exodul populaţiei în afară ţării conduce la depopularea satelor, îmbătrînirea rapidă a populaţiei rurale şi creează probleme sociale acute.

Îmbunătăţirea productivităţii în agricultură este condiţionată de depăşirea a două constrîngeri majore: viile şi livezile îmbătrînite şi infrastructura de irigare învechită şi uzată.

Eşecul agriculturii primare de a atinge coordonarea pe verticală, stabilind legături puternice cu celelalte verigi ale lanţului valoric – retailerii, prelucrătorii, exportatorii, alţi intermediari – va împiedica dezvoltarea sectorului.

 

Progresul lent de tranziţie de la sistemul de standarde bazat pe GOST-uri la unul bazat pe standardele internaţionale tergiversează pătrunderea produselor moldoveneşti pe pieţele de valoare înaltă.

 

Agricultura va rămîne în continuare evitată de către investitorii străini, dacă nu au loc îmbunătăţiri ale climatului de afaceri şi investiţional, inclusiv revizuirea restricţiei cu privire la deţinerea în proprietate a terenurilor agricole de către companiile cu capital străin.

 

Posibile cataclisme naturale, cum este seceta, inundaţiile, grindina etc.

 

Lipsa unei strategii naţionale intersectoriale de pregătire pentru producerea riscurilor şi reducerea impactului acestora.

 

Este posibilă dispariţia totală a unor şcoli

ştiinţifice autohtone în domeniul selecţiei

şi ameliorării culturilor agricole

 

Practicile agricole ce nu ţin cont de posibilele efecte negative asupra solului, mediului şi biodiversităţii reprezintă un pericol pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii.

 
 
Industria de prelucrare
Puncte forte
Oportunităţi

Agricultura este susţinută de industria de prelucrare agricolă (IPA) care contribuie cu 7-8% în PIB, angajează circa 5% din forţa de muncă şi produce majoritatea exporturilor agroalimentare.

 

Industria de prelucrare agricolă este în creştere din 2000 cu rate anuale de sporire impresionante, de circa 12-15%.

Exporturile agroalimentare constituie 50-60% din totalul exporturilor ţării, confirmînd astfel dominanţa sectorului agroindustrial în economia ţării. Produsele cele mai exportate sînt vinurile şi băuturile tari, precum şi fructele şi legumele proaspete şi prelucrate.

 

Moldova se poziţionează în topul primelor 10 ţări din lume specializate în exportul de vinuri şi produse din fructe şi legume şi nuci.

 
 

Industria de prelucrare agricolă orientată spre export este mult mai avansată în dezvoltare în comparaţie cu sectorul agricol primar, şi are oportunităţi excelente de a-şi extinde prezenţa pe pieţele-ţintă dacă sînt asiguraţi pilonii de bază: materia primă, reechiparea tehnică şi tehnologică, forţa de muncă calificată şi dezvoltarea noilor produse cu cerere sporită pe piaţă.

Procesatorii pot servi drept element dinamic major – necesar sectorului agricol prin transmiterea semnalelor de piaţă de la consumator la producător. Aceştia, le pot oferi producătorilor agricoli tehnologii agricole moderne şi stimulente financiare pentru onorarea cerinţelor contractuale, jucînd astfel rolul de forţă motrice în asigurarea coordonării pe verticală a lanţului valoric.

 

Pentru atingerea unei creşteri stabile a exporturilor agroalimentare, este necesară diversificarea produselor şi pieţelor, precum şi accesarea pieţelor de valoare înaltă.

 

Atragerea investiţiilor străine directe în sectorul agroindustrial trebuie să fie o prioritate a Guvernului, deoarece reprezintă „cheia” spre toate oportunităţile indicate mai sus.

Puncte slabe
Pericole

Creşterea IPA a încetinit în 2004 (ajungînd la doar 5%), iar în 2006 a marcat o tendinţă negativă, din cauza crizei sectorului vinicol.

 

Criza sectorului vinicol a demonstrat vulnerabilitatea faţă de o singură piaţă şi lipsa de durabilitate a creşterii anterioare a sectorului.

 

Întreprinderile de prelucrare agricole, în special cele mici şi mijlocii, se confruntă cu constrîngeri dificile în multe domenii, inclusiv tehnologic, financiar, logistic şi de marketing.

 

Insuficienţa forţei de muncă înalt calificate sugerează lacune ale sistemului de învăţămînt neracordat la necesităţile sectorului real de producere.

 

Exporturile agroalimentare cresc mult mai încet decît importurile agroalimentare, acesta fiind un semnal că industria alimentară autohtonă satisface tot mai puţin cerinţele crescînde ale consumatorilor locali.

 

Produsele agroalimentare exportate se află preponderent în segmentul de jos al pieţelor-ţintă.

Ponderea industriei de prelucrare agricolă în investiţiile cu capital fix este în scădere accelerată, reducîndu-se de la 21% în 2003 la 8% în 2006.

Performanţa industriei de prelucrare agricolă depinde, în mare măsură, de modernizarea agriculturii primare şi stabilirea parteneriatelor stabile şi de lungă durată cu furnizorii de materie primă.

 

Pe parcursul ultimului deceniu a devenit clar că comerţul cu partenerii din CSI nu este complet transparent şi nu garantează pieţe stabile de export.

 

Produsele agroalimentare moldoveneşti riscă să rămînă în afara pieţelor internaţionale (inclusiv celor tradiţionale) dacă nu se conformează la cerinţele crescînde ale pieţelor externe.

 

Eşecul de a ajusta curriculumul universităţilor şi şcolilor profesionale la necesităţile sectorului real în vederea pregătirii cadrelor înalt calificate va avea un efect tot mai distructiv asupra sectorului privat.

 
 
 

II. OBIECTIVELE STRATEGICE DE DEZVOLTARE DURABILĂ
 ALE SECTORULUI AGROINDUSTRIAL

    2.1. Asigurarea suficienţei alimentare a ţării
    În pofida faptului că, actualmente, suficienţa alimentară a Republicii Moldova nu este ameninţată, fiind influenţată doar ocazional de factorii negativi, totuşi aceasta poate fi subminată puternic într-o perioadă relativ scurtă de timp. Neadmiterea scenariilor de acest gen este un motiv de a considera suficienţa alimentară a ţării drept una din priorităţile integrate ale Strategiei.
    De facto, aceasta poate fi asigurată, inclusiv prin fabricarea unor produse alimentare suficiente şi nutritive pentru toate categoriile de populaţie, garantînd o viaţă sănătoasă şi o capacitate productivă de muncă.
    Prin urmare, în scopul analizării şi neutralizării balanţei comerciale deficiente a produselor agroalimentare, Strategia propune a cerceta şi analiza:
    care din grupele de produse de import pot fi înlocuite de producţia locală competitivă;
    exportul căror grupe de produse agroalimentare poate fi intensificat în prezent sau în perspectivă;
    ce fel de asistenţă este necesară din partea statului pentru sporirea calităţii, creşterea volumelor de prelucrare, dezvoltarea marketingului etc.
    Totodată, schimbarea climei poate afecta asigurarea alimentară prin eroziune, secetă şi inundaţii, rezultînd în reducerea sau căderea dramatică a producţiei agricole, inclusiv în urma calamităţilor naturale. În acest scop, se impune necesitatea măririi sistemului de rezervoare, reabilitarea digurilor în zonele cu pericol de inundaţii, o irigare mai eficientă, implementarea agrosistemelor în vederea sporirii rezistenţei la eroziune, îmbunătăţirea calităţii solului, identificarea soiurilor de plante adaptate la condiţiile Republicii Moldova (temperaturi înalte şi umiditate scăzută).
    2.2. Adaptarea standardelor la cele ale UE şi asigurarea inofensivităţii alimentare
    Actualmente, cadrul legislativ ce reglementează dezvoltarea sectorului agroalimentar deocamdată nu este adaptat la cerinţele Uniunii Europene. Armonizarea cadrului legislativ în activitatea agricolă, în particular, şi dezvoltarea sectorului agroalimentar cu cel al Uniunii Europene, în general, sînt catalogate drept o necesitate vitală.
    Realizarea acestui obiectiv prevede:
    revizuirea cadrului legislativ-normativ cu abrogarea, modificarea şi adoptarea actelor respective ce nu sînt armonizate cu cele europene (ghilotina II);
    elaborarea reglementărilor tehnice în domeniul agroalimentar;
    perfectarea şi aprobarea normelor sanitare şi fitosanitare;
    crearea, dotarea, desemnarea sistemelor de laboratoare de încercări pentru evaluarea conformităţii produselor alimentare destinate pieţei interne şi exportului comunitar, precum şi racordarea acestora la standardele şi normele europene;
    elaborarea standardelor naţionale pentru domeniul agroalimentar în baza standardelor Comisiei Codex Alimentarius.
    În calitate de direcţii primordiale de asigurare a inofensivităţii ecologice a sectorului agroalimentar, prezenta Strategie prevede:
    perfecţionarea legislaţiei în vederea apropierii de normele europene privind controlul fitosanitar şi controlul reziduurilor de pesticide, şi anume:
    elaborarea strategiei fitosanitare privind protecţia plantelor, prevenirea introducerii şi diseminării pe teritoriul ţării a organismelor nocive, în concordanţă cu legislaţia comunitară, şi implementarea acesteia;
    elaborarea şi aplicarea normelor privind principiile de carantină a plantelor în legătură cu comerţul internaţional (cerinţele Acordului Organizaţiei Mondiale a Comerţului privind aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare (SPS);
    elaborarea şi aplicarea instrucţiunilor privind analiza riscului fitosanitar, normelor privind programele de eradicare a dăunătorilor, normelor privind analiza riscurilor exercitate în cazul dăunătorilor puşi sub carantină, inclusiv analiza riscurilor ecologice, normelor privind utilizarea măsurilor integrate în cadrul unei abordări sistemice pentru administrarea riscului fitosanitar, a regulamentului privind sistemul de reglementare fitosanitară a importului;
    perfecţionarea şi implementarea cadrului legislativ cu privire la reglementarea circulaţiei pe piaţă a produselor de uz fitosanitar, a plantelor şi produselor vegetale;
    consolidarea organelor administrative de stat responsabile de asigurarea realizării politicii statului în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare;
    asigurarea cu echipament necesar şi metode adecvate de analiză (reziduuri de pesticide / substanţe contaminante) a laboratoarelor naţionale, precum şi acreditarea acestora în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene.
   O atenţie deosebită va fi acordată reglementării conţinutului de reziduuri, pesticide şi alte elemente toxice în produsele agroalimentare, inclusiv produsele de origine animală, fiind ultima (înainte de consum final) etapă de control al calităţii produselor consumabile.
    2.3. Sporirea competitivităţii sectorului agroindustrial
    Îmbunătăţirea competitivităţii gospodăriilor agricole şi întreprinderilor de prelucrare din industria alimentară va fi realizată prin implementarea a trei obiective specifice:
   A. Îmbunătăţirea competenţelor producătorilor agricoli şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agroalimentar, în vederea asigurării unui management mai eficient al exploataţiilor agricole
    Nivelul actual scăzut al calificării necesită îmbunătăţirea şi intensificarea pregătirii profesionale, a serviciilor de consultanţă, precum şi a acţiunilor de informare permanentă. Pentru generarea unei creşteri durabile în sectorul agricol, Guvernul va întreprinde măsuri în scopul asigurării accesului populaţiei din spaţiul rural la informaţie, consultanţă şi programe de instruire, prin fortificarea capacităţilor şi extinderea reţelei de dezvoltare rurală. Aceasta va permite tuturor beneficiarilor să-şi consolideze sau să diversifice afacerile, astfel încît produsul final să devină competitiv pentru piaţa autohtonă şi cea de export. Astfel, profitabilitatea afacerilor va spori semnificativ, iar creşterea economică va contribui la reducerea nivelului de sărăcie din spaţiul rural.
    Suplimentar, aceste acţiuni vor permite producătorilor agricoli să-şi îmbunătăţească managementul general al exploataţiilor agricole, în vederea atingerii performanţei, cu impact asupra ameliorării rezultatelor acestor exploataţii, precum şi în vederea identificării cerinţelor de respectare a standardelor comunitare şi a ecocondiţionalităţii.
    Măsurile pentru îmbunătăţirea competentelor producătorilor agricoli şi persoanelor încadrate în industria alimentară sînt o componentă integrantă a implementării eficiente a măsurilor de adaptare structurală a agriculturii (încadrarea tinerilor fermieri, înfiinţarea şi funcţionarea administrativă a grupurilor de producători), precum şi a măsurilor de modernizare a exploataţiilor agricole şi de creştere a valorii adăugate a produselor agricole. Totodată, serviciile de consultanţă socio-economică vor susţine producătorii în adaptarea mai eficientă la transformările necesare, vor contribui la promovarea unui management durabil al exploataţiilor agricole şi la conservarea resurselor naturale, în conformitate cu strategiile de piaţă (inclusiv agricultura ecologică).
    Acţiunile de formare, informare şi difuzare a cunoştinţelor vor fi îndreptate şi către producerea şi utilizarea energiei regenerabile, care reprezintă o oportunitate pentru agricultură şi silvicultură.
    B. Îmbunătăţirea competitivităţii gospodăriilor agricole
    Realizarea acestui obiectiv are menirea de a promova investiţiile, prin prisma realizării progresului tehnico-ştiinţific, reducerii costurilor de producţie, raţionalizării proceselor productive, dar şi prin intermediul respectării standardelor UE şi altor standarde semnificative necesare în vederea sporirii competitivităţii produselor moldoveneşti.
    O infrastructură modernizată va atrage investiţii, acestea devenind mai profitabile. De asemenea, sectorul agricol necesită o infrastructură nouă şi modernizată, adaptată noilor structuri de proprietate. Acest lucru se poate realiza prin acordarea de sprijin pentru îmbunătăţirea accesibilităţii la exploataţiile agricole, precum şi prin facilitarea accesului la surse de energie şi apă.
    C. Modernizarea şi modificarea sectoarelor de procesare şi comercializare a produselor agricole
    Dezvoltarea lanţului procesare-comercializare pentru produsele agricole trebuie să aibă la bază principiul relaţiei cerere-ofertă, precum şi să ţină cont de puterea de cumpărare a populaţiei. Pornind de la experienţa anterioară, trebuie încurajate investiţiile în întreprinderile de procesare mici şi mijlocii din mediul rural. Ţinînd cont de situaţia naţională, investiţiile pentru procesarea şi marketingul produselor agroalimentare vor avea drept obiectiv final creşterea valorii produselor, respectarea condiţiilor de calitate şi de siguranţă alimentară, precum şi satisfacerea cerinţelor de piaţă. În acest sens, procesarea alimentară este un instrument complementar activităţilor agricole ale populaţiei rurale. Pe lîngă creşterea veniturilor întreprinzătorilor, aceste activităţi vor genera, totodată, şi noi locuri de muncă. Înfiinţarea grupurilor de producători va permite o ofertă de produse de o calitate ridicată, în cantităţi adecvate şi în timp util pentru unităţile de procesare şi comercializare.
    Un obiectiv intermediar rezidă familiarizarea unităţilor din industria alimentară cu principiile generale de calitate (implementarea GMP, GHP, HACCP etc.), precum şi elaborarea de către unităţile de producere a planurilor proprii de modernizare şi restructurare, în vederea alinierii la cerinţele şi principiile comunitare. Acest obiectiv presupune:
    susţinerea creării unui sistem de întreprinderi mici şi mijlocii de procesare, păstrare şi ambalare a produselor agroalimentare;
    stabilirea unor standarde de calitate în conformitate cu cerinţele pieţei internaţionale;
    modernizarea şi dotarea întreprinderilor existente cu utilaj performant - generator de calitate, competitivitate şi inofensivitate a produselor;
    reutilarea întreprinderilor pentru o ulterioară acreditare de către structurile UE;
    fondarea asociaţiilor de producători şi consiliilor pe filiera de produs;
    extinderea exportului de mărfuri şi servicii, cu precădere, pe pieţele UE.
    2.4. Sporirea continuă a calităţii vieţii populaţiei în mediul rural
    Modernizarea şi competitivitatea sectorului agricol vor avea unele consecinţe specifice asupra dinamicilor sociale din mediul rural, întrucît creşterea productivităţii şi competitivităţii agricole presupun un transfer substanţial de forţă de muncă din activitatea agricolă către cea nonagricolă. Prin urmare, politica în acest domeniu va fi orientată, în speţă, spre dezvoltarea atractivităţii economice în vederea stabilizării locurilor de muncă existente şi crearea unora noi, precum şi spre ameliorarea standardelor de viaţă în zona rurală. Construcţia şi modernizarea unei infrastructuri adecvate sînt esenţiale atît pentru progresul economic şi social al zonelor rurale, cît şi pentru o dezvoltare regională echilibrată.
    Existenţa unei infrastructuri moderne este deosebit de importantă pentru intrarea zonelor rurale într-o competiţie directă cu mediul urban, în scopul atragerii şi menţinerii investiţiilor. De asemenea, o infrastructură modernă va contribui la transformarea zonelor rurale în zone atractive pentru locuit şi desfăşurarea activităţilor lucrative.
    Principala cale de a spori calitatea vieţii populaţiei în zonele rurale se va desfăşura prin intermediul programelor de dezvoltare rurală, direcţionate către diversificarea oportunităţilor de angajare şi venit în afara agriculturii.
    De asemenea, se va investiga impactul perspectiv al îmbătrînirii populaţiei rurale şi migraţia tinerilor apţi de muncă. Analiza va oferi, de asemenea, o informaţie clară, documentată statistic şi actuală privind disparităţile regionale şi urbano-rurale, precum şi cazuri documentate ale sărăciei rurale care vor servi drept fundament pentru:
    elaborarea de politici economice şi sociale distincte pentru a reduce disparităţile şi cazurile de sărăcie semnalate în zonele rurale;
    elaborarea de politici pentru revitalizarea zonelor rurale depopulate prin diversificarea serviciilor şi veniturilor, făcînd comunităţile rurale mai puţin dependente de agricultura subzistentă, precum serviciile agrare şi nonagricole, afaceri mici, turism agricol şi rural, precum şi agricultura ecologică pentru pieţele urbane şi export.
    În baza acestor priorităţi, Guvernul va elabora, finanţa şi implementa un program de suport, definit în timp, direcţionat către asistenţa producătorilor agricoli şi gospodăriilor de a dezvolta activităţi şi servicii nonagricole pentru creşterea oportunităţilor de angajare şi generare a veniturilor. O vacanţă de creditare şi un sistem de împrumuturi de microfinanţare se va axa pe gospodăriile pluriactive mici pentru a le asista în dezvoltarea activităţilor nonagricole, unde va fi posibil, în baza infrastructurii inactive.
    2.5. Conservarea calităţii solului - mijlocul principal de producţie agricolă
    Din punct de vedere economic şi al dezvoltării durabile a agriculturii, solurile constituie componenta cea mai valoroasă a resurselor naturale. Ţinînd cont de tendinţele globale în ritmurile deprecierii şi pierderilor irecuperabile de suprafeţe agricole, precum şi în dezvoltarea agriculturii, problema conservării calităţii învelişului de sol este considerată drept una din priorităţile centrale ale prezentei Strategii.
    Obiectivul de conservare a calităţii solului poate fi realizat prin programe speciale de protecţie, ameliorare şi utilizare durabilă a resurselor de soluri în cadrul unor lucrări complexe de amenajare ecologică polifuncţională a teritoriului la nivel naţional, ţinînd cont de toate componentele capitalului natural şi antropic. Aceste programe şi măsuri vor include:
    evidenţierea perimetrelor teritoriilor afectate de procesele de degradare prin efectuarea periodică a ridicărilor pedologice (fiecare 20 de ani) şi agrochimice (fiecare 10 ani);
    crearea sistemului informaţional computerizat (băncii de date) al calităţii solurilor şi furnizarea informaţiei necesare tuturor deţinătorilor de terenuri şi agenţilor economici din agricultură, organizarea hidrologică şi antierozională a teritoriului comunelor cu luarea în considerare a condiţiilor de landşaft, introducerea asolamentelor antierozionale;
    implementarea măsurilor organizatorice, agrotehnice, pedoameliorative, fitoameliorative şi hidrotehnice de combatere a eroziunii;
    prevenirea şi combaterea alunecărilor;
    reconstruirea ecologică a solurilor degradate;
    fertilizarea durabilă şi asigurarea unui bilanţ nedeficitar al conţinutului de humus şi elemente nutritive;
    refacerea şi conservarea terenurilor poluate şi recultivarea terenurilor deteriorate prin excavaţii;
    reconstruirea ecologică a vegetaţiei pajiştilor;
    extinderea suprafeţelor împădurite şi a fîşiilor forestiere de protecţie pentru crearea carcasei verzi protectoare de soluri;
    restabilirea şi extinderea zonelor umede;
    informarea, sensibilizarea şi educarea populaţiei în problemele combaterii degradării şi conservării resurselor de sol;
    promovarea agriculturii ecologice şi genetic nemodificate.
    2.6. Ridicarea productivităţii prin sporirea investiţiilor şi inovaţiilor în sector
    În vederea ridicării productivităţii prin intermediul investiţiilor şi inovaţiilor vor fi întreprinse unele măsuri şi programe precum:
    elaborarea actelor legislative privind crearea climatului favorabil de atragere a investitorilor autohtoni şi străini, crearea mecanismelor economice eficiente de atragere a investiţiilor în producţia inovativă şi promovarea transferului tehnologic în sectorul agroindustrial, prin formarea unei pieţe funcţionale a valorilor mobiliare, fondurilor de risc, de asigurări etc.;
    crearea soiurilor şi hibrizilor de plante înalt productive şi rezistente la factorii de mediu nefavorabili, a sistemului de protecţie integrată a plantelor de cultură, tehnologiilor avansate de cultivare şi procesare a producţiei agricole;
    renovarea şeptelului de animale cu o productivitate înaltă şi suportul în crearea fermelor de lapte şi carne contemporane prin aplicarea tehnologiilor avansate;
    crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea investiţiilor în agricultură, inclusiv prin asigurarea obiectelor investiţionale cu forţă de muncă calificată, infrastructură adecvată etc.;
    crearea unui sistem eficient de promovare a produselor agroindustriale pe piaţa externă;
    crearea unui sistem unic de tip european al circuitului alimentar: producere - procesare - comercializare;
    elaborarea şi implementarea unei scheme generale de amplasare a pieţelor agroalimentare, a întreprinderilor de procesare, depozitare şi ambalare a produselor agroalimentare.
    De asemenea, producerea şi comercializarea producţiei ecologice este o modalitate de sporire a investiţiilor şi inovaţiilor în sectorul agrar şi constituie una din căile principale pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile.
    Intenţiile Naţionale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, care vizează spaţiul rural şi asigură cadrul implementării programului TACIS, USAID şi DFID, au ca obiectiv strategic dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar în strînsă legătură cu protecţia mediului înconjurător şi conservarea resurselor naturale. Legislaţia elaborată pentru acest sector, armonizată parţial cu cerinţele comunitare în domeniu, reglementările Consiliului Europei nr. 2092/91 şi 1804/1999, este menită să creeze un sistem de producţie agroalimentară ecologică, corespunzător sistemelor europene.
    Pentru includerea Moldovei în Lista ţărilor terţe care au echivalentă în Uniunea Europeană, în conformitate cu Reglementarea Consiliului Europei nr. 94/92/EEC, se impune crearea unei pieţe interne de produse agroalimentare ecologice, precum şi a unor disponibilităţi pentru export prin:
    fortificarea, în cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, a serviciului special, care ar avea drept obiectiv major soluţionarea problemei agriculturii ecologice;
    promovarea conceptului de producţie agroalimentară ecologică prin instituţii specializate (Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală, asociaţii, fundaţii, institute de cercetări şi universităţi), precum şi prin ambasadele Republicii Moldovei din străinătate, prin identificarea potenţialilor investitori şi a oportunităţii de colaborare în domeniu;
    înfiinţarea de gospodării şi ferme-pilot cu suprafeţe optime specializate în producţia agroalimentară ecologică;
    stagii de pregătire pentru formatori, operatori, inspectori;
    sprijinirea producătorilor care trec de la agricultura tradiţională la cea ecologică, pe durata perioadei de conversie.
    2.7. Dezvoltarea continuă a lanţului valoric în scopul obţinerii valorii adăugate sporite
    Procedurile de cooperare şi integrare fac parte din cele mai importante elemente ale scenariului general de modernizare a sectorului agrar. Prezenta Strategie are drept scop implementarea diferitelor forme şi modalităţi de cooperare şi integrare a micilor producători agricoli.
    Alegerea scenariilor concrete de cooperare şi integrare este condiţionată, după caz, de (i) nivelul ierarhic de cooperare a producătorilor agricoli; (ii) ramura (subramura) de activitate agroindustrială; (iii) potenţialul existent de producţie, prelucrare, comercializare; (iv) prezenţa pieţelor de desfacere etc.
    La nivel naţional, prezenta Strategie prevede cooperarea şi integrarea agenţilor economici din agricultură, industria de prelucrare şi din sfera de comercializare în cadrul programelor naţionale de diferite domenii specializate (de exemplu, de creştere a bovinelor, producere a legumelor etc.). Obiectivul în cauză va fi realizat prin:
    sprijin în crearea combinatelor agricole;
    integrarea pe principiul de producere - prelucrare - comercializare;
    crearea de holdinguri, trusturi, corporaţii şi alte forme de asocieri pentru promovarea produsului finit cu valoare înaltă;
    implementarea legii privind activitatea pieţelor agricole.
    2.8. Dezvoltarea pieţei agricole
    În scopul dezvoltării pieţelor din  sectorul agroindustrial vor fi implementate două obiective specifice, incluzînd una sau mai multe măsuri. Fiecare măsură va include descrierea scopului, obiectivelor, mecanismului de implementare şi a rezultatelor scontate.
    A. Dezvoltarea infrastructurii de piaţă şi îmbunătăţirea canalelor de distribuţie
    Optimizarea comerţului agricol va fi asigurat prin funcţionarea eficientă a pieţelor, creşterea economică a sectorului, majorarea veniturilor populaţiei rurale şi reducerea sărăciei. Avantajele comparative ale sectorului în vederea cultivării unor plante înalt productive cu posibilitatea de cultivare şi de către gospodăriile mici şi mijlocii vor favoriza, cu precădere, zonele rurale. Însă, creşterea competitivităţii produselor agricole nu este o soluţie imediată. În lipsa dezvoltării unei infrastructuri de piaţă şi stabilirea canalelor de distribuţie adecvate şi integrate în reţelele de comercializare externe, valoarea adăugata a acestora va fi diminuată.
    Crearea pieţelor angro agroalimentare (licitaţii de produse agricole) va fi efectuată prin modernizarea structurilor de marketing, sporirea securităţii comerţului agroalimentar, integrarea producătorilor mici şi mijlocii în reţeaua de distribuţie şi satisfacerea cerinţelor pieţei (cantitate-calitate).
    Crearea şi dezvoltarea cooperativelor de marketing are drept scop sporirea calităţii produselor, majorarea volumului de producţie, alocarea investiţiilor de marketing (ambalare, sortare, prelucrare, păstrare) şi ridicarea capacităţii de negociere a producătorilor agricoli.
    Susţinerea investiţiilor în procesare şi marketing pentru întreprinderile mici şi mijlociii are ca scop creşterea valorii produselor agricole, respectarea condiţiilor de calitate şi siguranţă alimentară, asigurarea cerinţelor de piaţă, precum şi crearea noilor locuri de muncă.
    B. Perfecţionarea competenţelor producătorilor şi antreprenorilor agricoli în domeniul marketingului
    Producătorii şi antreprenorii agricoli activi pe piaţă vor fi sprijiniţi în adaptarea managementului gospodăriilor/întreprinderilor la cerinţele pieţei şi standardelor internaţionale de calitate. Nivelul actual scăzut al calificării acestora, cu precădere în subiectele de marketing, necesită perfecţionarea şi intensificarea pregătirii profesionale, a serviciilor de consultanţă şi acţiunilor de informare permanentă.
    Crearea Centrului de Informaţie şi Marketing Agroalimentar (CIMA) va asigura informarea producătorilor şi antreprenorilor agricoli privind: tendinţa preţurilor pe piaţa internă şi externă, dinamica pieţelor externe cu analiza avantajelor comparative ale produselor autohtone, volumelor de import şi export pentru produsele agroalimentare.
    Oferta de servicii consultative pentru producătorii şi antreprenorii agricoli în dezvoltarea lanţului valoric procesarea-comercializarea produselor agricole, şi anume:
    asistenţă tehnică în crearea şi dezvoltarea noilor structuri de piaţă: pieţe angro regionale şi specializate pe produse, cooperative de marketing fondate de producători agricoli mici şi mijlocii, orientaţi spre piaţă;
   asistenţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii în dezvoltarea lanţului procesare-comercializare pentru produsele agricole. Drept fundament, va fi utilizat principiul cerere-ofertă cu încurajarea investiţiilor în procesare şi marketing în întreprinderile mici şi mijlocii din spaţiul rural;
   asistenţă pentru întreprinderile agricole mici şi mijlocii în elaborarea strategiilor de marketing, inclusiv facilitarea accesării pieţelor externe, elaborarea studiilor specializate, elaborarea planurilor de marketing, alte măsuri relevante.
III. POLITICILE PROMOVATE ÎN SCOPUL  IMPLEMENTĂRII
 OBIECTIVELOR STRATEGICE

    3.1. Politica de subvenţionare/susţinere a producătorilor agricoli
    Instrumentele şi mecanismele utilizate pentru atingerea obiectivelor politicilor agricole, aplicate în Republica Moldova, îmbină un set de instrumente agricole specifice economiilor în tranziţie şi mecanisme care sÎnt aplicate tradiţional în ţările în curs de dezvoltare. De facto, această simbioză de mecanisme de politici agricole canalizează importante resurse financiare publice pentru obiective tranzitorii, realizate în scopul promovării unei dezvoltări durabile a sectorului agrar.
    În acest context, politica de subvenţionare/susţinere a producătorilor agricoli va urmări diminuarea decalajului curent între indicii actuali de performanţă, proprii nivelului de dezvoltare a agriculturii din Moldova, pe de o parte, şi statele-membre ale Uniunii Europene, pe de altă parte.
    Sistemul de subvenţionare a producătorilor agricoli, aplicat în perioada implementării prezentei Strategii, va fi cuplat la priorităţile stabilite în documentele de politici agricole ale statului şi racordat la necesităţile diverselor grupe de agricultori din mediul rural. Stabilirea şi fundamentarea direcţiilor principale şi a sectoarelor din agricultură, susţinute financiar de către stat, prin intermediul repartizării mijloacelor financiare din fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli, aprobat anual prin legea bugetului de stat, va fi efectuată în conformitate cu prevederile Concepţiei sistemului de subvenţionare a producătorilor agricoli în Republica Moldova pentru anii 2008-2015.
    Cadrul general actual de aplicare a diverselor măsuri de politică agricolă, realizate pentru susţinerea producătorilor agricoli, este deseori diferenţiat în funcţie de conjunctură şi, în foarte multe cazuri, este promovat fără a avea o argumentare temeinică în ceea ce priveşte necesitatea, eficienţa aplicării măsurilor de politică agricolă şi, în final, utilitatea acestora pentru sectorul agrar. Este notoriu faptul că o bună parte din domeniile care au beneficiat de susţinere din partea statului au fost selectate în funcţie de conjunctură şi în afara unui cadru strategic pe termen mediu şi lung de dezvoltare şi de modernizare a sectorului agrar.
    Pe de altă parte, sistemul actual de subvenţionare a producătorilor agricoli este caracterizat prin aplicarea unui mecanism de gestiune şi repartizare a resurselor bugetare variabil, în unele cazuri ineficace, netransparent şi birocratizat, ceea ce implică neasimilarea totală a mijloacelor financiare alocate din fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli. Datorită acestui fapt, are loc modificarea sistematică a legii bugetului de stat şi a regulamentelor aprobate de Parlament şi Guvern.
    Din motivele indicate este iminentă realizarea măsurii incluse în Planului de acţiuni pentru realizarea Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009, care prevede revizuirea sistemului existent de subvenţionare în agricultură în contextul obiectivelor Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei.
    Introducerea noului sistem de subvenţionare va asigura:
    repartizarea raţională a mijloacelor financiare din fondul pentru subvenţionarea producătorilor agricoli;
    determinarea criteriilor de bază obligatorii la stabilirea condiţiilor de eligibilitate pentru beneficiarii din agricultură privind acordarea de suport din partea statului;
    crearea unui sistem instituţional pentru gestionarea mijloacelor financiare destinate subvenţionării producătorilor agricoli, monitorizarea repartizării acestora şi evaluarea cantitativă şi calitativă a impactului generat de măsurile de susţinere a agricultorilor din partea statului;
    echitate şi transparenţă în procesul de distribuire a subsidiilor.
    Direcţii prioritare şi sectoare din agricultură, supuse politicii de subvenţionare, vor fi următoarele:
    modernizarea sectorului agrar. În acest scop vor fi subvenţionate activităţile investiţionale legate de crearea unităţilor de procesare şi manipulare a producţiei agricole, dotarea cu tehnică şi utilaj agricol, crearea infrastructurii de colectare a produselor agricole, aprovizionarea cu inputuri agricole, înfiinţarea plantaţiilor multianuale, unităţilor de producere a materialului semincer, săditor şi reproductiv, dezvoltarea sferei serviciilor în agricultură, precum şi restabilirea şi construcţia sistemelor de irigare şi desecare;
    activităţi agricole performante în sectorul vegetal şi animalier. Pentru creşterea productivităţii şi competitivităţii în agricultură, dezvoltarea producţiei agroalimentare ecologice, stabilizarea pieţei, asigurarea suficienţei alimentare şi a veniturilor echitabile pentru agricultori vor fi acordate plăţi directe, în funcţie de cultura agricolă, speciile de animale şi păsări, de randamentul mediu individual, în cazul corespunderii cu cel regional, pe suprafaţa actuală efectivă sau efectivul de animale din posesie. Lista culturilor agricole, speciilor de animale şi păsări va fi extinsă gradual, pentru facilitarea diversificării producţiei agricole.
    3.2. Politica dezvoltării pieţei funciare şi de consolidare a exploataţiilor agricole
    Elaborarea şi implementarea unui complex de măsuri economice, juridice, tehnice, organizatorice şi ecologice, orientate spre folosirea raţională a terenurilor agricole, sporirea eficienţei sectorului agricol în ansamblu şi, ca rezultat, creşterea nivelului de trai în comunităţile rurale, constituie obiectivul fundamental al politicii de consolidare a exploataţiilor agricole. Acesta va fi atins prin realizarea următoarelor acţiuni:
    implementarea proiectelor-pilot de consolidare a terenurilor agricole, elaborate cu suportul financiar al Băncii Mondiale;
    elaborarea cadrului legislativ-normativ şi metodico-metodologic de consolidare a terenurilor agricole, în baza practicilor acumulate în cadrul proiectelor-pilot;
    crearea fondului de suport şi a cadrului instituţional de realizare a Programului de consolidare a terenurilor agricole, precum şi pregătirea cadrelor în vederea monitorizării şi implementării acestuia.
    Direcţii şi domenii prioritare, supuse politicii de consolidare a terenurilor agricole, vor fi următoarele:
   dezvoltarea pieţei funciare (terenurilor agricole). Direcţiile prioritare în procesul de consolidare a terenurilor agricole vor fi: vînzarea-cumpărarea terenurilor; schimbul de terenuri; arenda de lungă durată; asocierea benevolă a micilor proprietari în formaţiuni viabile şi compacte. Aceste metode prioritare vor fi aplicate în cadrul unei pieţe funciare dezvoltate, respectînd, în primul rînd, principiile liberului consimţămînt şi interesul personal al proprietarului de teren;
    creşterea atractivităţii procesului de consolidare. În acest context, procesul de consolidare va fi însoţit de un complex de măsuri atractive din partea statului, care vor fi orientate spre bunăstarea proprietarilor de teren şi anume: îmbunătăţirea condiţiilor de lucrare a terenurilor, construcţia sistemelor de irigare (construcţia bazinelor acvatice), desecare, combatere a eroziunii, recultivarea terenurilor, defrişarea plantaţiilor pomiviticole neproductive sau termenul de exploatare al cărora a expirat, crearea plantaţiilor de vii şi livezi moderne, plantarea fîşiilor forestiere, construcţia altor obiective de producţie, instalaţii, amenajări de teren. Măsurile menţionate vor fi detaliate cu aplicarea mijloacelor de informare în masă şi în consultaţie cu societatea civilă. 
    De asemenea, în conformitate cu prevederile Programului de consolidare a terenurilor agricole, va fi modificată procedura de autentificare şi înregistrare a tranzacţiilor efectuate în cadrul procesului de consolidare, minimalizînd cheltuielile proprietarilor de terenuri.
    3.3. Politica comercială
    Politica în domeniul comerţului agroindustrial va fi orientată spre promovarea şi stimularea exporturilor de produse agricole şi agroalimentare, optimizarea importurilor în vederea dezvoltării antreprenoriatului, creînd condiţii favorabile pentru creşterea competitivităţii produselor agricole şi agroindustriale etc. Sub alt aspect, politica comercială va fi orientată spre liberalizarea în continuare a comerţului cu produse agroalimentare şi aplicarea instrumentelor netarifare de protecţie comercială, conform normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
    Procedurile de realizare a politicii comerciale vor fi următoarele:
    minimizarea /eliminarea tarifelor vamale pentru poziţiile stimulatorii dezvoltării producţiei şi exporturilor de produse agroalimentare şi maximizarea lor la poziţiile ce pot pune în pericol sectorul autohton de producere;
    modificarea listei taxelor vamale consolidate, în conformitate cu procedurile stabilite în Articolul XXVIII.5 al Acordului GATT 1994, ţinînd cont de faptul că Republica Moldova şi-a rezervat dreptul, în cursul următoarei perioade, de a iniţia o asemenea măsură;
    eliminarea tuturor barierelor în comerţul atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă cu produse agroalimentare;
    extinderea posibilităţilor de penetrare pe pieţele solvabile şi previzibile, prin crearea unui mediu favorabil producerii de bunuri competitive pe pieţele externe;
    aplicarea instrumentelor netarifare de apărare comercială, prin monitorizarea evoluţiei importurilor de produse agricole şi agroalimentare şi evaluarea impactului acestora asupra producătorilor agricoli şi recurgerea, în caz de necesitate, la măsuri concrete de apărare, conform practicii internaţionale;
    formarea unui cadru juridic al schimburilor comerciale externe stimulatorii promovării exporturilor, în corespundere cu oportunităţile şi evoluţiile înregistrate pe plan regional şi internaţional.
    În scopul realizării prerogativelor sus-menţionate, vor continua negocierile bilaterale cu partenerii comerciali principali în vederea respectării integrale a acordurilor de comerţ liber şi anulării barierelor în comerţul cu ţările Comunităţii Statelor Independente la capitolul ce ţine de agricultură (eliminarea taxelor indirecte, tranzitul, taxele la import, procedurile vamale etc.). Totodată, vor fi semnate noi acorduri de colaborare în domeniul agroindustrial, în particular, cu ţările cu care comerţul se desfăşoară în regim preferenţial (statele CEFTA).
    De asemenea, vor fi întreprinse măsuri pentru promovarea intereselor Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale, în particular, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, participînd activ în Runda Doha de negocieri comerciale multilaterale din cadrul acestei organizaţii, în urma cărora va fi stabilită politica în comerţul internaţional. Apărarea intereselor agricultorilor autohtoni se va efectua prin obţinerea unor flexibilităţi, de care vor beneficia alţi membri cu acelaşi nivel de dezvoltare economică, fapt ce ar permite reducerea dezechilibrului între angajamentele membrilor cu acelaşi nivel de dezvoltare, şi prin scutirea de reducere a sprijinului intern, acordat sectorului agricol etc.
   Activităţi importante vor fi orientate spre monitorizarea evoluţiei importurilor de produse agricole şi agroalimentare, precum şi evaluarea impactului acestora asupra producătorilor agricoli şi recurgerea, în caz de necesitate, la măsuri concrete de apărare, conform practicii internaţionale.
    Totodată, politica comercială a statului va fi orientată spre eliminarea tuturor barierelor în comerţul atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă cu produse agroalimentare. Prin urmare, promovarea vînzărilor pe piaţa internă şi peste hotare se va efectua prin fixarea condiţiilor-cadru ce vor permite întreprinderilor agricole să livreze produse durabile la un preţ rezonabil şi să obţină venituri considerabile din comercializarea acestor produse. În calitate de instrumente specifice vor fi utilizate: acordarea de asistenţă pentru promovarea vînzărilor în ţară şi peste hotare, stimularea transformării produselor la o valoare mai înaltă etc. Pe plan intern, promovarea vînzărilor va avea drept scop crearea unei atitudini pozitive din partea cumpărătorilor faţă de produsele agricole autohtone, consumatorii fiind sensibilizaţi despre avantajele produselor moldoveneşti pentru a le acorda preferinţe. În acest scop se vor întreprinde măsuri pentru:
    formarea unei reţele de pieţe angro agroalimentare regionale;
    asigurarea volumelor de produse agroalimentare pentru export şi controlul calităţii şi conformităţii acestora;
    monitorizarea continuă a preţurilor.
    3.4. Politica investiţională
    Modernizarea sectorului agrar şi modernizarea capacităţilor de producţie a complexului agroalimentar poate fi efectuată numai pe baza unor investiţii considerabile, volumul total necesar actualizat al cărora, în conformitate cu unele estimări preliminare, depăşeşte suma de 4,0 mlrd euro.
    Guvernul va investiga şi aborda Comisia Europeană (CE) în privinţa posibilităţilor de includere ulterioară a Republicii Moldova în asistenţa tehnică şi financiară disponibilă a CE, inclusiv partea privind Instrumentul de preaderare şi componenta sa Dezvoltare Rurală, în mod specific, pentru stabilirea condiţiilor pe care Republica Moldova trebuie să le îndeplinească în acest sens.
    Politica investiţională în sectorul agrar va fi orientată spre crearea sistemului de stimulente pentru atragerea investiţiilor de către producători în implementarea celor mai noi tehnologii şi inovări de producere, procesare, depozitare, marketing şi realizare avantajoasă a producţiei agroalimentare pe piaţa internă şi cea externă. Acest obiectiv va fi implementat prin realizarea următoarelor măsuri:
    susţinerea prioritară la toate nivelurile de administrare şi activitate a dezvoltării agriculturii intensive durabile;
    direcţionarea investiţiilor către sectoarele de producţie ce asigură o valoare adăugată înaltă şi sînt solicitate pe pieţele interne şi externe, precum şi către întreprinderile agricole ce manifestă eficienţă;
    concentrarea mijloacelor financiare ale statului şi stimularea investiţiilor private în restabilirea şi dezvoltarea sistemelor ce asigură obţinerea recoltelor înalte şi stabile, irigarea, fertilizarea, protecţia plantelor, precum şi crearea noilor soiuri, hibrizi de plante, rase şi crosuri de animale înalt productive şi rezistente la factorii biotici şi abiotici;
    stimularea dezvoltării sistemului clusterial de organizare a producţiei agricole bazate pe consolidarea eforturilor instituţiilor ştiinţifice de profil agrar, firmelor agricole şi structurilor de deservire în cadrul parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi incubatoarelor de inovare;
    facilitarea creării în localităţile rurale a întreprinderilor moderne de procesare a producţiei agricole, precum şi crearea zonelor agroecologice;
    stimularea creării şi dezvoltarea obiectelor infrastructurii de piaţă: pieţelor agroalimentare naţionale şi regionale, întreprinderilor de prelucrare, ambalare, depozitare şi realizare a producţiei agroalimentare pe pieţele interne şi externe;
    stimularea dezvoltării infrastructurii cu destinaţie dublă (de producţie şi socială): drumuri, asigurarea cu apă şi canalizare, electrificarea şi gazificarea;
    promovarea dezvoltării întreprinderilor de cooperare în domeniul acordării serviciilor specializate de mecanizare, agrochimice, de deservire tehnologică şi zooveterinară a întreprinderilor agricole, gospodăriilor de fermieri şi ţărăneşti.
    Participarea statului la realizarea politicilor menţionate se va efectua atît prin participarea directă a organelor de stat la realizarea proiectelor investiţionale în sectorul agrar, cît şi prin crearea şi sprijinirea mecanismului de atragere a investiţiilor autohtone şi străine în sectorul agrar.
    3.5. Politica inovaţională şi dezvoltarea ştiinţei agricole
    Politica inovaţională şi dezvoltarea ştiinţei agricole urmăreşte stimularea obţinerii noilor cunoştinţe, materialului biologic performant, intensificarea activităţilor inovaţionale în sectorul agroindustrial şi crearea condiţiilor pentru absorbţia inovaţiilor autohtone şi străine - obiective ce urmează a fi atinse prin aplicarea următoarelor acţiuni:
    axarea acţiunilor de cercetare-inovare pe direcţiile prioritare ale dezvoltării sectorului;
    stimularea activităţilor ştiinţifico-inovaţionale, în scopul creării noilor soiuri şi hibrizi de plante, rase de animale înalt productive, aplicării tehnologiilor avansate agricole şi de procesare a materiei prime;
    promovarea creării şi implementării unui sistem de stimulente economice în vederea atragerii şi absorbţiei inovaţiilor în sector;
    aprofundarea cercetărilor economice în scopul asigurării suportului ştiinţific al dezvoltării durabile a sectorului agroindustrial;
    modernizarea procesului de pregătire şi perfecţionare a cadrelor cu studii superioare şi medii din sectorul agroindustrial şi racordarea conţinutului şi calităţilor studiilor la cerinţele pieţei;
    susţinerea dezvoltării reţelei de transfer tehnologic şi extensiune în sectorul agroindustrial.
    3.6. Politica dezvoltării socio-economice a spaţiului rural
    Obiectivul central al acestei politici derivă din priorităţile Programului Naţional “Satul Moldovenesc” şi rezidă în:
    asigurarea creşterii economice durabile atît în sectorul agroalimentar, cît şi în sferele economice nonagricole, astfel încît de aceasta să beneficieze toate categoriile populaţiei rurale;
    reducerea sărăciei, inechităţii şi a excluziunii sociale la sate, precum şi extinderea participării păturilor socialmente vulnerabile la activităţile economice;
    revitalizarea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii (gazificarea, ameliorarea şi extinderea reţelelor de aprovizionare cu apă, reparaţia şi construcţia drumurilor, dezvoltarea telecomunicaţiilor etc.).
    3.7. Cadrul regulatoriu
    Elaborarea cadrului legislativ, coordonarea şi dirijarea dezvoltării durabile a complexului agroindustrial la nivel macroeconomic, asistenţa tehnico-ştiinţifică, susţinerea producătorilor, inclusiv financiară, protejarea producătorului autohton, a pieţei interne şi a consumatorului constituie priorităţile fundamentale ale statului, reflectate în reforma cadrului regulatoriu. Acţiunile preconizate vor consta în:
    continuarea procesului de reducere a barierelor de reglementări administrative la iniţierea şi desfăşurarea activităţii producătorilor agricoli;
    armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene, în particular, prin elaborarea şi armonizarea reglementărilor tehnice din domeniul agroalimentar, normelor sanitar-veterinare şi fitosanitare;
    efectuarea obligatorie a analizei impactului regulatoriu al proiectelor de acte legislative şi normative asupra activităţii producătorilor agricoli;
    definitivarea clară a rolului şi funcţiilor de bază ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, reducerea numărului acestora şi a atribuţiilor ce ţin de reglementarea activităţii agenţilor economici din complexul agroindustrial;
    delimitarea funcţiilor politice, de reglementare, de control şi de inspecţie de stat ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare de funcţiile de prestare a serviciilor oferite contra plată;
    asigurarea transparenţei şi predictibilităţii reglementării activităţii de întreprinzător;
    aplicarea prezumţiei respectării actelor normative de către producătorii agricoli;
    optimizarea procedurilor de licenţiere şi certificare a soiurilor noi de plante şi a raselor de animale;
    simplificarea procedurilor de export-import;
    consolidarea cadrului legal de protejare a contractelor de afaceri şi investiţiilor străine pentru atragerea de capital în sectorul agroalimentar.
    În procesul de integrare şi aderare la pieţele externe în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi Uniunii Europene, Republica Moldova se confruntă cu necesitatea adaptării legislaţiei la exigenţele internaţionale cu privire la sistemul de siguranţă şi calitate a produselor moldoveneşti. În acest sens, este indispensabilă elaborarea unor programe noi de control al calităţii, de implementare a standardelor internaţionale moderne.
    Normele de drept elaborate vor asigura performanţa sistemului de management al calităţii, ce se realizează prin obligativitatea controlului inofensivităţii produselor alimentare şi înregistrării rezultatelor controlului.
    3.8. Dezvoltarea capacităţilor instituţionale
    Lansarea procesului de restructurare a administraţiei publice centrale reprezintă o prioritate majoră a politicii statului, avînd drept scop instituirea unui sistem modern şi eficient al administraţiei publice centrale, în conformitate cu principiile de bună guvernare a statelor-membre ale Uniunii Europene.
    Prin urmare, prerogativa centrală vizînd dezvoltarea capacităţilor instituţionale rezidă în determinarea priorităţilor politicii în domeniul agroalimentar şi crearea unui mediu de afaceri favorabil producătorilor, comercializatorilor, procesatorilor de produse agricole şi furnizorilor de resurse. În plus, un dialog permanent cu sectorul privat şi comunitatea de donatori este indispensabil realizării eficiente a obiectivelor propuse. În acest context, continuă dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin următoarele acţiuni:
    elaborarea Regulamentului şi structurii noi a Ministerului în baza rezultatelor analizei funcţionale, efectuate de Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice centrale şi a propunerilor Proiectului Politici Agricole, ceea ce va accelera extinderea capacităţii instituţionale şi funcţionale a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare;
    consolidarea şi perfecţionarea cadrului legal în domeniul agroalimentar şi armonizarea acestuia cu cel al Uniunii Europene;
    optimizarea procesului decizional prin reconfigurarea fluxului informaţional, îmbunătăţirea calităţii deciziilor adoptate, estimarea impactului acestora;
    îmbunătăţirea managementului resurselor umane ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, crearea unui corp profesionist, compact şi motivat de funcţionari publici;
    asigurarea interacţiunii între procesul de elaborare a politicilor agricole şi procesul bugetar;
    asigurarea unei conlucrări eficiente cu alte organe ale administraţiei publice centrale, producători agricoli şi societatea civilă.
    De asemenea, un alt obiectiv major vizînd cadrul instituţional rezidă în comasarea organelor cu funcţii de control din subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, ceea ce va raţionaliza numărul angajaţilor din sectorul agrar. La acest capitol, se preconizează:
    crearea noilor instituţii în conformitate cu cele mai bune practici europene, precum şi a unui Centru pentru Armonizarea Legislaţiei şi a Centrului Informaţional şi de Marketing Agricol;
    crearea Agenţiei Agricole pentru Plăţi şi Intervenţie în subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, ce va gestiona subvenţiile alocate de stat şi va monitoriza utilizarea şi eficienţa acestora, din contul reducerii instituţiilor subordonate;
    crearea Inspectoratului General Agricol prin comasarea Inspectoratului de Stat pentru Produse Cerealiere şi de Panificaţie, Inspectoratului de Stat pentru Seminţe, Inspectoratului Zootehnic de Stat, Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică “Intehagro” şi Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Tutun”;
    crearea Agenţiei Fitosanitare prin comasarea Inspectoratului de Stat Republican pentru Protecţia Plantelor şi Inspectoratului Principal de Stat pentru Carantina Fitosanitară;
    crearea Agenţiei Sanitar-Veterinare şi Siguranţa Animalieră prin comasarea Inspectoratului Veterinar de Stat, Serviciului Sanitar Veterinar de Stat Frontieră şi Transport Veterinar, Serviciului Veterinar în cadrul circumscripţiilor veterinare raionale, Serviciului Sanitar Epidemiologic.
IV. DIMINUAREA VULNERABILITĂŢII AGRICULTURII
 LA FACTORII DE RISC ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
    Sectorul de producţie agricolă al Republicii Moldova este vulnerabil la un şir de riscuri şi tendinţe cu caracter natural şi antropogen cu impact negativ pronunţat asupra agriculturii, ceea ce deseori condiţionează prejudicii considerabile pentru agenţii economici din sector. De facto, fenomenele meteorologice din Moldova sînt caracterizate prin cel mai amplu spectru de perioade cronologice şi repartiţii statistice, variind de la secete devastatoare regionale  pînă la pierderi considerabile cauzate de grindină, astfel încît în ultimele decenii s-a redus productivitatea gospodăriilor agricole din Moldova, fapt agravat de tendinţele de despădurire şi alte utilizări necontrolate ale terenurilor ce au favorizat eroziunea solurilor şi intensificarea alunecărilor de teren.
    Diminuarea vulnerabilităţii agriculturii la factorii de risc şi controlul riscurilor pot fi promovate prin intermediul diferitelor mecanisme şi politici expuse în continuare.
    4.1. Măsuri cu caracter general (organizatoric):
    monitorizarea utilizării terenurilor în conformitate cu noţiunea “limita ecologică a teritoriului”, ceea ce caracterizează potenţialul minim de renovare a resurselor naturale şi se realizează prin norme şi standarde, adoptate prin lege, elaborarea şi adoptarea standardelor şi normelor ecologice de exploatare agricolă durabilă a terenurilor în cadrul landşafturilor existente;
    organizarea teritoriului exploataţiilor agricole în funcţie de componentele naturale şi antropice ale landşaftului trebuie să formeze un complex organizaţional echilibrat, în scopul asigurării unor condiţii de sporire a producţiei agricole, conservării şi reînnoirii resurselor de sol şi altor resurse naturale;
    crearea unui sistem agricol complex şi stabil în cadrul fiecărei zone agropedoclimatice prin integrarea sectorului producţiei vegetale cu sectorul zootehnic;
    implementarea, în mod obligatoriu, a paşaportului terenului agricol şi a asolamentelor ştiinţific fundamentate;
    promovarea aplicării îngrăşămintelor organice din toate sursele posibile şi a îngrăşămintelor chimice în cantităţi moderate;
    introducerea managementului integrat de protecţie a plantelor;
    restabilirea stării de calitate fizică a solurilor şi implementarea unui sistem minim de lucrare a solului;
    sprijinul în crearea unităţilor de producţie şi prelucrare a produselor agroalimentare ecologice conform reglementărilor agriculturii ecologice;
    crearea infrastructurii necesare pentru asigurarea tehnico-materială a sistemului de agricultură durabilă (maşini, seminţe, fertilizanţi, carburanţi, pesticide etc.);
    perfecţionarea sistemului naţional de cercetare şi proiectare pentru efectuarea lucrărilor de organizare şi amenajare a teritoriului şi de îmbunătăţiri funciare în conformitate cu necesităţile şi cerinţele sistemului de agricultură durabilă;
    acţiuni de instruire, educaţie, extensiune şi propagandă în domeniul agriculturii durabile;
    identificarea, implementarea şi urmărirea măsurilor de prevenire şi combatere a diferitelor forme de degradare a solurilor, cu prevederea răspunderilor tehnologice şi financiare;
    dezvoltarea sistemului de management al mediului la întreprinderile din sectorul agroindustrial.
    4.2. Măsuri speciale vizînd combaterea eroziunii:
    organizarea şi amenajarea hidrologică şi antierozională a terenurilor prin ordonarea mai raţională şi rentabilă a modului de folosinţă a terenurilor în conformitate cu pretabilitatea lor şi contribuţia la protecţia antierozională a teritoriului şi prin crearea sistemului de canale de evacuare dirijată a surplusului de apă pluvială de pe versanţi;
    repartizarea folosinţelor pe versanţi în funcţie de pretabilitatea terenurilor la arat sau pentru culturi pomicole şi viticole, pajişti şi plantaţii forestiere (în conformitate cu condiţiile agropedoclimatice şi de relief );
    stabilirea numărului de sole şi parcele de lucru, a formei şi mărimii acestora pe fiecare versant aparte, în conformitate cu înclinaţia, forma şi dimensiunile versantului, orientarea solelor cu latura lungă pe direcţia generală a curbelor de nivel, creîndu-se astfel posibilitatea efectuării lucrărilor agrotehnice pe această direcţie şi condiţii favorabile pentru aplicarea bunelor practici agricole antierozionale;
    stabilirea unei reţele optime de drumuri tehnologice, dimensionarea şi amplasarea lor corectă pe pante (drumuri de exploatare, amplasate pe linia generală a curbelor de nivel; drumuri de legătură deal-vale cu transoane oblice, panta tronsoanelor - 2-3°; drumuri secundare; zone de întoarcere);
    efectuarea lucrărilor pentru stingerea formaţiunilor torenţiale şi combaterea eroziunii în adîncime: nivelări-modelări, canale de nivel, căderi şi trepte, praguri, baraje, consolidări, debuşee înierbate etc.;
efectuarea amenajărilor fitoameliorative (crearea carcasei verzi protectoare de soluri, restabilirea perdelelor forestiere pentru protecţia terenurilor agricole; fondarea, în mod obligatoriu, a plantaţiilor silvice pe versanţi de peste 30°; împădurirea ravenelor şi alunecărilor de teren);
    crearea zonelor forestiere de protecţie a surselor acvatice;
    transformarea din arabil în suprafeţe acoperite cu vegetaţie forestieră, fîneţe şi păşuni a terenurilor puternic, foarte puternic şi excesiv erodate; înierbarea debuşeelor, taluzurilor, rigolelor, ravenelor etc.;
    efectuarea măsurilor agrotehnice pentru protecţia solului - asolamente antierozionale; agrotehnică antierozională; cultivarea culturilor agricole în fîşii alternative şi în benzi înierbate;
    combaterea eroziunii în adîncime prin următoarele lucrări: stabilizarea fundului şi malurilor ravenelor; cleionaje, fascinaje, baraje, gărduleţe; stabilizarea vîrfului ravenei; căderi în trepte; înierbarea şi împădurirea malurilor ravenelor şi ogaşelor; lucrări de reţinere şi evacuare dirijată a apelor în bazinul de colectare.
    4.3. Măsuri speciale de combatere a secetei
    Riscul de secetă poate fi atenuat prin utilizarea în cadrul fiecărei zone agropedoclimatice a soiurilor de culturi adecvate şi sistemelor zonale de lucrare şi fertilizare a solurilor, ce permit folosirea cea mai raţională a umidităţii din sol, prin îmbunătăţirea prognozei meteorologice, precum şi prin irigarea anumitor suprafeţe. Posibilităţile reale pentru extinderea rentabilă a irigării în următorii 10 ani în scopul atenuării riscurilor de secetă sînt limitate la o suprafaţă de 100000- 150000 ha care include luncile, parţial luncile rîurilor interne, terasele înalte ale acestor rîuri cu cernoziomuri obişnuite. Restabilirea irigării în luncile rîurilor Nistru şi Prut va fi efectuată concomitent cu restabilirea sistemelor de drenare a terenurilor.
    Capacitatea de prognozare a secetelor de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat din Moldova urmează a fi consolidată, prin garantarea accesului la prognozele europene şi la datele de satelit EUMetsat, prin crearea unei reţele modernizate de măsurări agrometeorologice, precum şi prin comunicarea mai rapidă a măsurărilor la Centrul de Hidrometeorologie.
    4.4. Diminuarea riscurilor de inundaţie
    Reducerea riscului de inundaţie pe rîurile mici poate fi atinsă prin zonarea suprafeţelor inundabile cu diseminarea avertizărilor despre viituri, în scopul întreprinderii măsurilor pe termen scurt ce ţin de diminuarea acestui risc. Prognozarea inundaţiilor este mai puţin problematică în cazul rîurilor transfrontaliere, ca rîurile Prut şi Nistru, întrucît inundaţiile cauzate de acestea sînt condiţionate de ploi abundente, torenţiale sau de topirea zăpezii în zonele amonte. Funcţionarea în regim de urgenţă a lacurilor de acumulare Costeşti-Stînca şi Dubăsari va asigura stingerea undelor de viitură formate amonte pe aceste rîuri şi va majora eficienţa combaterii impactului inundaţiei.
    Un rol deosebit în reducerea riscului şi diminuarea consecinţelor inundaţiilor îi revine menţinerii într-o stare tehnică satisfăcătoare a digurilor de protecţie împotriva inundaţiei, staţiilor de pompare a sistemelor de desecare, a canalelor de evacuare, construcţiilor de regularizare, respectării normelor tehnice de exploatare a construcţiilor hidrotehnice şi creării rezervelor de materiale intangibile la baraje în conformitate cu normele de exploatare.
    4.5. Fenomenele meteorologice devastatoare
    Cele mai mari prejudicii sînt de obicei cauzate de fenomenele de convecţie din perioada mai - august, precum şi de îngheţurile din luna mai. În ceea ce priveşte diminuarea riscului inundaţiilor, aceste evenimente devastatoare accentuează necesitatea ameliorării capacităţii de prognozare, astfel încît aceasta să genereze şi să ofere avertizări despre evenimente locale subite.
    În ceea ce priveşte prognozarea furtunilor, va fi consolidat sistemul de staţiuni de prognoză. Reconfigurarea acoperirii existente cu servicii de radar antigrindină este necesară şi ar putea, în mare parte, asista la asigurarea unei capacităţi de rezoluţie înaltă a prognozei meteorologice în scopul atenuării impactului timpului nefast, precum şi al inundaţiilor.
    Diminuarea riscului de grindină prin intermediul rachetelor antigrindină este apreciată la un preţ acceptabil, beneficiile sînt sigure şi au fost demonstrate pe parcursul a mai multor ani. Infrastructura antigrindină existentă poate fi suplimentar folosită şi la diminuarea riscului de secetă, cu crearea ploilor artificiale. Se impune un studiu suplimentar ce ţine de folosirea metodei rachetare la îndeplinirea acestor lucrări cu completarea metodei de aviaţie, care, în comun, asigură o majorare artificială de precipitaţii cu 30 la sută în raport cu media lunară.
    Microclimatul Moldovei urmează să fie cartografiat în scopul facilitării unor avertizări bine stabilite şi exacte despre îngheţuri. Urmează să fie fortificate expansiunea agricolă şi capacitatea de avertizare în situaţii de urgenţă pentru identificarea şi diseminarea măsurilor de atenuare a riscurilor, adaptate la regiunile vulnerabile la îngheţuri, grindină şi furtuni.
    4.6. Opţiunile de transfer al riscurilor
    În vederea atenuării pericolului schimbărilor climaterice asupra suficienţei alimentare şi veniturilor producătorilor agricoli, este necesară elaborarea şi îmbunătăţirea schemelor de asigurare în sectorul agroalimentar, care vor reduce din riscurile asociate cu condiţiile climaterice nefavorabile, aşa ca grindina, seceta şi îngheţurile mari.
    Întărirea măsurilor instituţionale în vederea diminuării dezastrului prevede dezvoltarea unui sistem de alertă naţional şi a strategiei de reducere a riscului, îmbunătăţire a gradului de pregătire pentru situaţii excepţionale şi a sistemului de preîntîmpinare rapidă şi comunicare, îmbunătăţirea planificării funciare şi pentru evitarea degradării solului şi împădurirea terenurilor supuse eroziunii.
    O modalitate cost-eficienţă de repartizare a riscurilor pe o durată lungă de timp şi pentru un număr considerabil de persoane pot fi considerate asigurările ce ar putea aborda unele din riscurile asociate cu fenomenele meteorologice extreme, aşa cum ar fi, de exemplu, grindina, îngheţurile sau secetele considerabile. Totodată, datorită conjuncturii nereuşite, asigurările ar putea deveni o soluţie reală doar pe orizont mediu sau lung.
    Suplimentar, pentru asigurarea unei gestiuni mai bune a riscurilor sînt prevăzute următoarele măsuri:
    va fi considerată opţiunea de elaborare şi implementare a unei strategii naţionale de pregătire pentru reducerea riscurilor, care ar prevedea şi asigurarea coordonării măsurilor de monitorizare, conştientizare publică sau extindere şi a măsurilor publice, precum protecţia civilă. Ţinînd cont de latura multisectorială a provocării în cauză, elaborarea şi convenirea asupra conceptului şi măsurilor de implementare a unei strategii naţionale de reducere a riscurilor urmează să fie efectuate printr-un proces de participare a multitudinii de părţi implicate;
    va fi dezvoltată cartografierea şi capacitatea pentru perfecţionarea cartografierii riscurilor şi a vulnerabilităţii, inclusiv tipurile de soluri predispuse la eroziuni şi alunecări de teren şi utilizarea terenurilor, hidrologia şi inundaţiile, microclimatele afectate de îngheţuri şi riscul seismic, precum şi legăturile dintre pericole (de exemplu, inundaţiile, cutremurele şi eroziunile sporesc riscurile alunecărilor de teren);
    va fi îmbunătăţită pregătirea pentru situaţiile de urgenţă, avertizarea precoce şi comunicarea. Sistemele informaţionale de comunicare în situaţii de urgenţă şi gestiune a calamităţilor sînt încă precare în Moldova, iar utilajul din dotarea serviciului de răspuns la situaţiile de urgenţă este în prezent absent sau învechit;
    planificarea utilizării terenurilor va ţine cont de îmbunătăţirea cartografierii hidrologice şi seismice, avînd drept scop evitarea aşezărilor omeneşti şi terenurilor arabile pe teritorii predispuse la inundaţii şi alunecare.
V. INDICI DE PERFORMANŢĂ ÎN DEZVOLTAREA DURABILĂ
 A COMPLEXULUI AGROINDUSTRIAL

    Prezenta Strategie se bazează pe direcţiile diversificate de activitate, pe multitudinea formelor organizatorico-juridice, pe utilizarea factorilor naturali, sociali, economici etc. de producţie. Drept consecinţă, rezultatele obţinute de la implementarea prezentei Strategii pot fi identificate şi reflectate numai prin aplicarea unui anumit sistem de monitorizare şi evaluare.
    5.1. Indicatori de monitorizare şi evaluare
    Fiind clasificat şi ierarhizat în conformitate cu obiectivele şi măsurile preconizate, sistemul indicatorilor de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial include:
    A. Asigurarea suficienţei alimentare a ţării:
    volumul producţiei agricole în unităţi naturale şi băneşti, inclusiv în sectorul mic şi mijlociu de producţie;
    volumul producţiei în industria alimentară în unităţi naturale şi băneşti;
     volumul exporturilor şi importurilor produselor agroalimentare;
    suprafeţele însămînţate (plantate), mii ha, şi efectivul de animale (păsări), mii capete;
    consumul produselor alimentare pe cap de locuitor, kg, litri, buc. etc.;
    preţurile la principalele produse agricole în statică şi dinamică;
    dinamica ponderii cheltuielilor pentru produsele alimentare în totalul cheltuielilor gospodăriilor casnice, structurate după nivelul de venit şi amplasare regională.
    B. Asigurarea unui mediu de afaceri favorabil:
    dinamica investiţiilor în capitalul fix în sectorul agro­alimentar, inclusiv pe forme de proprietate: publică, privată, mixtă (privată @ publică), străine, autohtone mil. lei;
    volumul creditelor obţinute, inclusiv pe termen scurt, pe termen lung mil. lei, structura şi calitatea acestor credite, dinamica cerinţelor de gaj şi utilizarea istoriilor de credite;
    volumul  profitului obţinut (mil. lei) şi  nivelul rentabilităţii (%) în sectorul agrar şi industria  alimentară, în dinamică şi în comparaţie cu restul economiei;
    dinamica barierelor administrative în sectorul agroalimentar, inclusiv la crearea întreprinderii, raportarea şi plata impozitelor, frecvenţa şi durata controalelor, numărul de documente necesare pentru fiecare procedură etc., timpul necesar pentru accesul la subsidii.
    C. Dezvoltarea capacităţilor instituţionale:
    dinamica efectivului în instituţiile administrative din sectorul agroalimentar, raportul între salariul mediu al unui funcţionar şi salariul mediu pe economie, vîrsta şi calificarea medie a angajaţilor;
    indicatorii de calitate a mediului afacerilor din sectorul agroalimentar.
    D. Utilizarea eficientă şi conservarea resurselor naturale:
    suprafeţele agricole irigate, mii ha;
    suprafeţele agricole puse la conservare, mii ha;
    suprafeţele nou împădurite, mii ha;
    investiţii publice în protecţia surselor naturale, mil. lei;
    dinamica calităţii solurilor;
    pierderile financiare din cauza deteriorării resurselor naturale şi calamităţilor naturale.
    E. Îmbunătăţirea infrastructurii rurale:
    drumuri locale cu îmbrăcăminte rigidă, mii km;
    investiţii publice în aprovizionarea localităţilor rurale cu apă, gaze naturale, construcţia şi reparaţia drumurilor etc., mil. lei;
    numărul locuinţelor asigurate cu apă, gaze naturale, telefon etc., mii unităţi.
    F. Armonizarea cadrului legislativ autohton cu cel al UE:
    numărul actelor legislative, adaptate la condiţiile UE şi aprobate de Parlament;
    indicatorii calitativi, opiniile, avizele şi comentariile parvenite de la partenerii de dezvoltare.
    5.2. Surse informaţionale şi instrumente de monitorizare şi evaluare
    Pentru monitorizarea şi evaluarea adecvată a procesului de implementare a prezentei Strategii în spaţiul rural sînt preconizate mai multe surse informaţionale, principalele din ele fiind:
datele Biroului Naţional de Statistică;
    studiile privind sărăcia în spaţiul rural al Republicii Moldova, susţinute de PNUD şi Banca Mondială;
    recensămîntul general agricol, ca sursă de bază a informaţiei complete privind starea şi potenţialul sectorului agrar al ţării în noile condiţii economice;
    materialele informative şi analitice ale proiectelor finanţate de către alte instituţii financiare internaţionale (UNICEF, USAID, TACIS etc.).
   Mecanismele de monitorizare şi instrumentarul de aplicare a acestora necesită elaborarea de abordări metodice privind implementarea şi monitorizarea prezentei Strategii. Fiind adaptate la condiţiile existente, aceste abordări metodice trebuie să reflecte atît aspectul teritorial al implementării, cît şi cel ramural.
VI. RISCURI ÎN IMPLEMENTAREA STRATEGIEI
    Orice strategie economică în procesul de implementare se confruntă cu mai multe obstacole, recunoaşterea cărora constituie o condiţie necesară de eliminare cît mai reuşită a acestor fenomene nedorite.
    Factori interni:
    Cea mai mare parte a barierelor privind realizarea prezentei Strategii, în opinia specialiştilor, o constituie existenţa aşa-numitelor riscuri interne. În contextul factorilor de producere, aceste riscuri sînt condiţionate de:
    lipsa de coerenţă în acţiunile statului în spaţiul rural;
    imperfecţiunea managerială, organizaţională sau economică a actorilor implicaţi în implementarea prezentei Strategii;
    insuficienţa resurselor financiare pentru activităţile planificate de prezenta Strategie.
    Depăşirea acestor riscuri necesită aplicarea unor măsuri de asistenţă tehnică şi financiară în scopul perfecţionării factorului uman din spaţiul rural al ţării.
    Factori externi:
    Dat fiind faptul că gradul de integrare a Republicii Moldova în procesele economice mondiale este în creştere continuă, asupra economiei naţionale influenţează tot mai mult fenomenul riscurilor externe. Fiind clasificate pe niveluri ierarhice, conform consecinţelor posibile de influenţă negativă, acestea rezidă în:
    conjuncturile nefavorabile pe pieţele internaţionale;
    stoparea finanţării proiectelor şi programelor de dezvoltare în spaţiul rural etc.;
    exodul forţei de muncă calificate.


    plan
    [Anexa modificată prin HG1416 din 11.12.08, MO226-229/19.12.08 art.1430]