LPM186/2008
ID intern unic:  328774
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 186
din  10.07.2008
securităţii şi sănătăţii în muncă
Publicat : 05.08.2008 în Monitorul Oficial Nr. 143-144     art Nr : 587     Data intrarii in vigoare : 01.01.2009
    MODIFICAT
   
LP79 din 24.05.18, MO195-209/15.06.18 art.338
    LP185 din 21.09.17, MO371-382/27.10.17 art.632; în vigoare 27.10.17
    LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16
    LP139 din 14.06.13, MO152-158/19.07.13 art.477
    LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79

    NOTĂ:
   
În textul legii, sintagma „Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei” se substituie cu sintagma „Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale” prin LP79 din 24.05.18, MO195-209/15.06.18 art.338

    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
    Articolul 1. Noţiuni principale
    În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
    angajator – orice persoană fizică sau juridică care este titularul unui raport de muncă cu lucrătorul şi care poartă răspundere pentru unitatea respectivă;
    echipament de lucru – orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită la locul de muncă;
    echipament individual de protecţie – orice echipament destinat să fie purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri ce ar putea să-i pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat în acest scop;
    loc de muncă – loc destinat să adăpostească posturi de lucru în clădirea unităţii şi orice alt loc din interiorul unităţii la care lucrătorul are acces în timpul executării sarcinilor sale de lucru;
    lucrător – orice persoană încadrată în muncă, în condiţiile legii, de către un angajator, inclusiv stagiarii şi ucenicii;
    lucrător desemnat – orice lucrător desemnat de angajator pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale din unitate;
    mediu de lucru – totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihosociale în care lucrătorul îşi desfăşoară activitatea;
    mijloace de producţie – totalitatea clădirilor şi altor construcţii, echipamentelor de lucru, echipamentelor individuale de protecţie, materiei prime, produselor intermediare etc., utilizate în procesul de producere a bunurilor materiale;
    pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională – sursă a unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii lucrătorului la locul de muncă;
    prevenire – ansamblu de dispoziţii sau măsuri, adoptate ori planificate la toate etapele de lucru din unitate, pentru a preveni sau a reduce riscurile profesionale;
    reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – orice persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători pentru a-i reprezenta în problemele referitoare la securitatea şi sănătatea lor la locul de muncă, denumită  în continuare  reprezentant al lucrătorilor;
    risc profesional (risc de accidentare sau de îmbolnăvire profesională) – combinaţie între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă;
    securitate şi sănătate în muncă (siguranţă ocupaţională) – ansamblu de activităţi avînd ca scop asigurarea celor mai bune condiţii de lucru, apărarea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a lucrătorilor;
    [Art.1 noțiunea modificată prin LP185 din 21.09.17, MO371-382/27.10.17 art.632; în vigoare 27.10.17]
    serviciu extern de protecţie şi prevenire – orice unitate care prestează altor unităţi, în bază de contract, servicii de protecţie şi de prevenire a riscurilor profesionale.
    Articolul 2. Domeniul de reglementare
    (1) Prezenta lege reglementează raporturile juridice ce ţin de instituirea de măsuri privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.
    (2) Prezenta lege stabileşte principiile generale privind prevenirea riscurilor profesionale, protecţia lucrătorilor la locul de muncă, eliminarea factorilor de risc şi de accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora, precum şi liniile directoare generale privind aplicarea principiilor menţionate.
    Articolul 3. Domeniul de aplicare
    (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în toate domeniile de activitate atît publice, cît şi private.
    (2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică:
    a) angajatorilor;
    b) lucrătorilor;
    c) reprezentanţilor lucrătorilor;
    d) persoanelor care solicită angajarea în cîmpul muncii, aflate în unitate cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale;
    e) persoanelor care desfăşoară muncă neremunerată în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat;
    f) persoanelor care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care dovada clauzelor contractuale şi a prestaţiilor efectuate se poate face prin orice alt mijloc de probă;
    g) persoanelor care, pe durata ispăşirii pedepsei în locuri de detenţie, lucrează în atelierele instituţiilor penitenciare sau la alte locuri de muncă;
    h) şomerilor, pe durata participării acestora la o  formă de pregătire profesională.
    (3) Prezenta lege nu este aplicabilă dacă unele caracteristici inerente anumitor activităţi specifice forţelor armate, poliţiei sau serviciilor de protecţie civilă sînt, în mod inevitabil, în contradicţie cu dispoziţiile ei. În acest caz, securitatea şi sănătatea lucrătorilor se vor asigura ţinîndu-se cont, în măsura posibilităţii, de dispoziţiile prezentei legi.
Capitolul II
POLITICA STATULUI ÎN DOMENIUL
SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
    Articolul 4. Elaborarea politicii statului în domeniul
                        securităţii şi sănătăţii în muncă
    Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se reexaminează cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinînd cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul tehnic.
    Articolul 5. Sferele de acţiune ale politicii statului în
                       domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 
    Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă include următoarele sfere de acţiune, în măsura în care ele afectează securitatea şi sănătatea lucrătorilor, mediul de lucru:
    a) conceperea, încercarea, alegerea, înlocuirea, instalarea, amenajarea, utilizarea şi întreţinerea componentelor materiale ale muncii (locurile de muncă, mediul de lucru, uneltele, maşinile şi materialele, substanţele şi agenţii chimici, fizici şi biologici, procedeele de lucru);
    b) legăturile care există între componentele materiale ale muncii şi persoanele care execută sau supervizează munca, precum şi adaptarea maşinilor, materialelor, timpului de muncă, organizării muncii şi procedeelor de lucru la capacităţile fizice şi mintale ale lucrătorilor; 
    c) instruirea, inclusiv instruirea periodică, calificarea şi motivaţia lucrătorilor care participă, cu un titlu sau altul, la atingerea nivelurilor suficiente de securitate şi sănătate în muncă;
    d) comunicarea şi cooperarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate nivelurile, de la nivelul grupului de lucru, nivelul unităţii şi pînă la nivelul naţional.
    Articolul 6. Aprobarea actelor normative privind
                        securitatea şi sănătatea în muncă
    Actele normative privind securitatea şi sănătatea în muncă se aprobă de Guvern.
    [Art.6 în redacţia LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79]
    Articolul 7. Coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă
    (1) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este organul central de specialitate al administraţiei publice care coordonează securitatea şi sănătatea în muncă.
    [Art.7 al.(1) modificat prin LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79]
    (2) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale are următoarele atribuţii principale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
     [Art.7 al.(2) modificat prin LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79]
    a) organizează elaborarea proiectelor de acte normative privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, după consultarea patronatelor şi sindicatelor, le înaintează Guvernului spre aprobare;
    b) asigură monitorizarea aplicării legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă;
    c) organizează elaborarea instrucţiunilor-cadru de securitate şi sănătate în muncă pentru anumite ocupaţii sau pentru desfăşurarea unor lucrări complexe;
    d) avizează proiectele de instrucţiuni-cadru de securitate şi sănătate în muncă;
    e) asigură publicarea anuală a informaţiei privind măsurile luate în realizarea politicii statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, privind accidentele de muncă şi bolile profesionale;
    f) asigură întreţinerea de legături cu reţeaua internaţională de informare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    g) reprezintă statul în relaţiile internaţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
    [Art.8 abrogat prin LP185 din 21.09.17, MO371-382/27.10.17 art.632; în vigoare 27.10.17]
    [Art.8 modificat prin LP139 din 14.06.13, MO152-158/19.07.13 art.477]
Capitolul III
OBLIGAŢIILE ANGAJATORILOR
    Articolul 9. Dispoziţii generale
    (1) Angajatorul este obligat să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce ţin de activitatea desfăşurată.
    (2) În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe de protecţie şi prevenire, el nu este exonerat de responsabilităţile sale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
    (3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.
    Articolul 10. Obligaţii generale
    (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea informării şi instruirii, precum şi pentru asigurarea organizării şi a mijloacelor necesare.
    (2) Angajatorul este obligat să vegheze la adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinînd seama de schimbarea împrejurărilor, cu scopul de a ameliora situaţia existentă.
    (3) Angajatorul este obligat să aplice măsurile prevăzute la alin.(1) şi (2) în baza următoarelor principii generale de prevenire:
    a) evitarea riscurilor profesionale;
    b) evaluarea riscurilor profesionale ce nu pot fi evitate;
    c) combaterea riscurilor profesionale la sursă;
    d) adaptarea locului de muncă în funcţie de necesităţile persoanei, inclusiv ale persoanelor cu dizabilităţi, în special în ceea ce priveşte adaptarea rezonabilă a locului de muncă, alegerea echipamentelor de lucru, a metodelor de producţie şi de lucru, în vederea atenuării muncii monotone şi a muncii normate şi reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii; 
    [Art.10 al.(3), lit.d) modificată prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    e) adaptarea la progresul tehnic;
    f) înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin periculoase;
    g) dezvoltarea unei politici de prevenire ample şi coerente, care să includă tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor legaţi de mediul de lucru;
    h) acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală, cu excepţia cazurilor cînd acestea se referă la persoanele cu dizabilităţi;
    [Art.10 al.(3), lit.h) modificată prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    i) asigurarea lucrătorilor cu instrucţiunile corespunzătoare privind securitatea şi sănătatea în muncă;
    j) furnizarea de noi tehnologii şi dispozitive de asistenţă, de instrumente şi echipamente care să permită persoanelor cu dizabilităţi menţinerea locului de muncă;
    [Art.10 al.(3), lit.j) introdusă prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    k) crearea şi menţinerea unor condiţii igienice pentru viaţă şi muncă;
    [Art.10 al.(3), lit.k) introdusă prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
     l) propagarea odihnei active în rîndul salariaţilor.
    [Art.10 al.(3), lit.l) introdusă prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    (4) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale prezentei legi şi ţinînd seama de natura activităţilor din unitate, angajatorul este obligat: 
    a) să evalueze riscurile profesionale, în special la alegerea echipamentelor de lucru, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate, precum şi la amenajarea locurilor de muncă; 
    b) să asigure,  ulterior evaluării prevăzute la lit.a) şi în funcţie de necesităţi, aplicarea de către angajator a măsurilor de prevenire, precum şi a metodelor de producţie şi de lucru care să ducă la îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în toate activităţile unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice; 
    c) să ia în considerare capacitatea lucrătorilor în ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea acestora ori de cîte ori le încredinţează o sarcină;
    d) să se asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii fac obiectul consultării lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în ceea ce priveşte consecinţele alegerii echipamentului, condiţiilor de lucru şi mediului de lucru asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor;
    e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca în zonele de risc grav şi specific să poată avea acces numai salariaţii care au primit instrucţiuni adecvate privind securitatea şi sănătatea în muncă.
    (5) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale prezentei legi, în cazul în care la acelaşi loc de muncă se află lucrători ai mai multor unităţi, angajatorii acestora sînt obligaţi: 
    a) să coopereze în vederea aplicării dispoziţiilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă, luînd în considerare natura activităţilor;
    b) să îşi coordoneze acţiunile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale, luînd în considerare natura activităţilor;
    c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
    d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
    (6) Mijloacele financiare cheltuite de către angajator pentru realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă sînt deductibile.
    (7) Măsurile privind securitatea, igiena şi sănătatea în muncă nu vor comporta, în nici o situaţie, obligaţii financiare din partea lucrătorilor.
    Articolul 11. Serviciul de protecţie şi prevenire
    (1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art.9 şi 10, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători care să se ocupe de activităţile de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale în unitate.
    (2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie dezavantajaţi ca urmare a desfăşurării activităţilor de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale.
    (3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce rezultă din prezenta lege.
    (4) În cazul în care resursele unităţii respective nu sînt suficiente pentru organizarea activităţilor de protecţie şi prevenire din lipsa personalului specializat, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire acreditate în modul prevăzut de lege.
    [Art.11 al.(4) modificat prin LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79]
    (5) În cazul în care angajatorul recurge la serviciile externe de protecţie şi prevenire, acestea vor fi informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi sau suspectaţi ca avînd efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi vor avea acces la informaţiile prevăzute la art.14 alin. (2).
    (6) Lucrătorii desemnaţi vor avea, în special, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.
    (7) În toate cazurile:
    a) lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă absolvite cursurile de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi să dispună de mijloacele necesare;
    b) serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să aibă capacităţile şi mijloacele personale şi profesionale necesare;
    c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe de protecţie şi prevenire consultate trebuie să fie în număr suficient pentru a putea asigura organizarea măsurilor de protecţie şi prevenire, ţinînd cont de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sînt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul unităţii.
    (8) Protecţia şi prevenirea riscurilor profesionale, care fac obiectul prezentului articol, sînt asigurate de unul sau de mai mulţi lucrători desemnaţi, de unul sau de mai multe servicii distincte, indiferent dacă sînt din interiorul sau din exteriorul unităţii.
    (9) Lucrătorul desemnat (lucrătorii desemnaţi) şi/sau serviciul (serviciile) de protecţie şi prevenire trebuie să colaboreze între ei.
    (10) În cazul unităţilor în care se desfăşoară activităţi fără pericole de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, conducătorul unităţii poate să-şi asume atribuţiile lucrătorului desemnat dacă acesta a absolvit cursurile de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
    Articolul 12. Primul ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
                          lucrătorilor în cazul unui pericol grav şi imediat
    (1) În cazul unui pericol grav şi imediat, angajatorul este obligat:
    a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, măsuri adaptate naturii activităţilor şi mărimii unităţii şi care iau în considerare prezenţa altor persoane;
    b) să asigure orice contacte necesare cu serviciile externe de protecţie şi prevenire, în special în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, asigurarea serviciului medical de urgenţă, serviciului de salvatori şi pompieri.
    (2) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin.(1), angajatorul desemnează, între altele, lucrătorii care vor aplica măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
    (3) Numărul lucrătorilor specificaţi la alin.(2), instruirea acestora şi echipamentul pus la dispoziţia lor trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor profesionale specifice unităţii.
    (4) Suplimentar la obligaţiile prevăzute la alin.(1), angajatorul este obligat:
    a) să informeze, cît mai curînd posibil, toţi salariaţii care sînt expuşi sau care pot fi expuşi unui pericol grav şi imediat asupra riscului implicat şi asupra măsurilor luate sau care urmează a fi luate în vederea protecţiei lor;
    b) în condiţiile unui pericol grav, imediat şi inevitabil, să acţioneze şi să dea indicaţii pentru a le permite lucrătorilor să înceteze lucrul, să părăsească imediat locul de muncă şi să se retragă  într-o zonă sigură;
    c) să nu impună reluarea lucrului de către lucrători în cazul cînd la locul de muncă mai persistă pericolul grav şi imediat, cu excepţia cazurilor bine întemeiate.
    (5) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav, imediat şi inevitabil, părăsesc postul de lucru sau o zonă periculoasă nu vor fi  dezavantajaţi, ci vor fi  protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate.
    (6) Angajatorul trebuie să se asigure că toţi lucrătorii săi, în cazul unui pericol grav şi imediat pentru propria lor securitate şi pentru securitatea altor persoane şi în cazul în care responsabilul imediat superior nu poate fi contactat, pot lua măsurile corespunzătoare în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun pentru a evita consecinţele unui atare pericol.
    (7) Lucrătorii nu vor fi dezavantajaţi pentru cazurile specificate la alin.(6), cu excepţia situaţiilor cînd ei acţionează cu imprudenţă sau dau dovadă de neglijenţă.
    Articolul 13. Alte obligaţii ale angajatorului
    Angajatorul are şi alte obligaţii:
    a) să fie în posesia unei evaluări a riscurilor profesionale, inclusiv a celor referitoare la grupurile sensibile la riscuri specifice;
    b) să decidă care sînt măsurile de protecţie ce urmează a fi luate şi, în caz de necesitate, care este echipamentul de protecţie ce poate fi utilizat;
    c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca efect incapacitatea de muncă a lucrătorului pentru mai mult de 3 zile;
    d) să întocmească pentru autorităţile competente, în conformitate cu  actele normative în vigoare, rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi;
    e) din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de lucru, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, să adopte soluţii conforme cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă, a căror aplicare va avea ca efect eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale;
    f) să întocmească, în cazul cînd natura şi gradul de risc profesional o necesită, un plan anual de protecţie şi prevenire care să includă măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor profesionale, care să fie aplicat corespunzător condiţiilor de lucru specifice unităţii;
    g) să stabilească pentru lucrători atribuţiile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător posturilor de lucru sau funcţiilor exercitate;
    h) să asigure elaborarea instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, în spiritul prezentei legi, pentru aplicarea actelor normative în domeniu, ţinînd seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă din unitate; 
    i) să asigure şi să controleze, prin propria competenţă, prin intermediul lucrătorilor desemnaţi şi/sau al serviciilor externe de protecţie şi prevenire, cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de protecţie şi prevenire stabilit, precum şi a dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    j) să ia măsuri pentru asigurarea unităţii cu materialele necesare informării şi instruirii lucrătorilor: afişe, ghiduri, filme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă etc.;
    k) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor profesionale la care aceasta ar putea fi expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de protecţie şi prevenire necesare;
    l) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute;
    m) să asigure efectuarea examenului  medical periodic şi, după caz, testarea psihologică periodică a lucrătorilor;
    n) să ţină evidenţa zonelor cu risc profesional grav şi specific, menţionate la art.10 alin. (4) lit. e);
    o) să asigure funcţionarea permanentă şi corespunzătoare a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsurare şi de control, precum şi a instalaţiilor de captare, de reţinere şi de neutralizare a substanţelor nocive degajate în timpul proceselor tehnologice;
    p) să asigure comunicarea, cercetarea şi raportarea corectă şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă produse în unitate, elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora;
    q) să prezinte documentele şi informaţiile privind securitatea şi sănătatea în muncă, solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau în timpul cercetării accidentelor de muncă;
    r) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în timpul controlului şi în timpul cercetării accidentelor de muncă;
    s) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de muncă;
    t) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident grav, mortal sau colectiv, de muncă, cu excepţia cazurilor cînd  menţinerea acestei stări poate genera alte accidente de muncă ori poate periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;
    u) să asigure lucrătorii cu echipamente de lucru neprimejdioase; 
    v) să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie;
    x) să acorde gratuit lucrătorilor echipament individual de protecţie nou în cazul degradării acestuia sau în cazul pierderii calităţilor de protecţie. 
    Articolul 14. Informarea lucrătorilor
    (1) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora din unitate să primească toate informaţiile necesare privind:
    a) riscurile profesionale, precum şi activităţile şi măsurile de protecţie şi prevenire atît la nivelul unităţii, în general, cît şi la nivelul fiecărui tip de post de lucru şi/sau de funcţie, în particular;
    b) măsurile luate în conformitate cu dispoziţiile art.12 alin.(2) şi (3).
    (2) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca angajatorii lucrătorilor din  orice unitate externă încadraţi în muncă în unitatea sa să primească informaţii adecvate cu privire la aspectele specificate la alin.(1), destinate lucrătorilor în cauză.
    (3) Angajatorul trebuie să ia măsurile corespunzătoare ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, pentru a-şi îndeplini funcţiile în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:
    a) evaluarea riscurilor profesionale şi a măsurilor de protecţie specificate la art.13 lit. a) şi b);
    b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art.13 lit. c) şi d);
    c) informaţiile privind măsurile de protecţie şi prevenire, precum şi la informaţiile provenind de la inspectorii de muncă.
    [Art.14 al.(3), lit.c) modificată prin LP185 din 21.09.17, MO371-382/27.10.17 art.632; în vigoare 27.10.17]
    [Art.14 al.(3), lit.c) modificată prin LP139 din 14.06.13, MO152-158/19.07.13 art.477]
    Articolul 15. Consultarea şi participarea lucrătorilor
    (1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora şi le permit să ia parte la discuţiile ce ţin de problemele referitoare la securitatea şi sănătatea la locul de muncă.
    (2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) implică:
    a) consultarea lucrătorilor;
    b) dreptul lucrătorilor şi/sau al reprezentanţilor acestora de a face propuneri;
    c) participarea echilibrată a lucrătorilor.
    (3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor iau parte, în mod echilibrat, ori sînt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
    a) orice măsură ce ar afecta securitatea şi sănătatea în muncă;
    b) desemnarea lucrătorilor specificaţi  la art.11 alin. (1) şi la art.12 alin. (2), precum şi cu privire la activităţile specificate la art.11 alin. (1);
    c) informaţiile specificate la art.13 şi 14;
    d) recurgerea, dacă este cazul, la serviciile externe de protecţie şi prevenire, conform art.11 alin.(4);
    e) planificarea şi organizarea instruirii prevăzută la art.17.
    (4) Reprezentanţii lucrătorilor au dreptul să-i solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să îi prezinte propuneri în vederea eliminării riscurilor profesionale la care sînt expuşi lucrătorii şi/sau a pericolelor.
    (5) Lucrătorii sau reprezentanţii lucrătorilor nu pot fi dezavantajaţi din cauza desfăşurării activităţilor prevăzute la alin.(1)–(3).
    (6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor timp liber, plătit corespunzător, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a le permite acestora să-şi exercite drepturile şi atribuţiile ce derivă din prezenta lege.
    (7) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor au dreptul să apeleze la inspectorii de muncă în cazul în care consideră că măsurile luate de angajator şi mijloacele puse la dispoziţie de acesta nu corespund scopurilor de asigurare a securităţii şi sănătăţii la locul de muncă.
    [Art.15 al.(7) modificat prin LP185 din 21.09.17, MO371-382/27.10.17 art.632; în vigoare 27.10.17]
    [Art.15 al.(7) modificat prin LP139 din 14.06.13, MO152-158/19.07.13 art.477]
    (8) În timpul inspecţiilor, reprezentanţilor lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a prezenta inspectorilor de muncă observaţiile lor.
    Articolul 16. Comitetul pentru securitate şi sănătate în
                         muncă
    (1) Pentru realizarea dispoziţiilor art.14 şi art.15 alin.(1), la nivelul unităţii se constituie comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă.
    (2) Comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă se constituie, în baza principiului de paritate, din reprezentanţi ai angajatorului şi, respectiv, ai lucrătorilor.
    (3) Iniţiator al constituirii comitetului de securitate şi sănătate în muncă poate fi oricare dintre părţi.
    (4) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă se aprobă de Guvern.
    Articolul 17. Instruirea lucrătorilor
    (1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă, adecvată, teoretică şi practică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii, instrucţiuni şi/sau lecţii:
    a) la angajare, care include instruirea introductiv-generală şi instruirea la locul de muncă;
    b) în cazul schimbării locului de muncă, transferului sau permutării;
    c) la introducerea unui nou echipament de lucru sau la modificarea echipamentului de lucru existent;
    d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
    e) la executarea unor lucrări speciale.
    (2) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să fie:
    a) adaptată în funcţie de evoluţia riscurilor profesionale sau de apariţia unor riscuri noi;
    b) periodică şi pe măsura necesităţii.
    (3) Instruirea periodică a muncitorilor se va efectua la intervale ce nu vor depăşi 6 luni.
    (4) Angajatorul se va asigura că lucrătorii unităţilor din exterior, care desfăşoară activităţi în unitatea sa, sînt instruiţi adecvat în ce priveşte riscurile profesionale pe durata desfăşurării activităţilor în această unitate.
    (5) Reprezentanţii lucrătorilor au dreptul la o instruire corespunzătoare.
    (6) În cazul în care resursele unităţii respective nu sînt suficiente pentru organizarea instruirii lucrătorilor în sensul alin.(1) din lipsa personalului specializat, angajatorul este obligat să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire acreditate în modul prevăzut de lege.
    [Art.17 al.(6) modificat prin LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79]
    (7) Instruirea conducătorilor de unităţi, conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor, lucrătorilor desemnaţi şi reprezentanţilor lucrătorilor se efectuează îndată după numirea lor în funcţiile respective şi periodic, cel puţin o dată în 36 de luni. Instruirea conducătorilor de unităţi şi lucrătorilor desemnaţi se efectuează la cursuri de instruire realizate de serviciile externe de protecţie şi prevenire. Instruirea conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor şi reprezentanţilor lucrătorilor se efectuează la cursuri de instruire realizate de serviciul intern de protecţie şi prevenire sau de serviciile externe de protecţie şi prevenire.
    [Art.17 al.(7) în redacţia LP254 din 09.12.11, MO25-28/03.02.12 art.79]
    (8) Instruirea lucrătorilor prevăzută în prezentul articol are loc în timpul programului de lucru, în interiorul sau în afara unităţii. Costul instruirii se suportă de către angajator.
    Articolul 18. Indemnizaţia unică în cazul reducerii
                         capacităţii de muncă sau decesului
                         lucrătorului în urma unui accident de
                         muncă sau a unei boli profesionale
    (1) Lucrătorului căruia i s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrată ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale i se plăteşte, din contul unităţii care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională, pe lîngă despăgubirea stabilită de lege, o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază salariul mediu lunar pe ţară, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii de muncă, dar nu mai puţin de un salariu anual al accidentatului.
    [Art.18 al.(1) modificată prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16]
    (2) În caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în modul şi în mărimea stabilită de lege, şi, în plus, le plăteşte, din contul mijloacelor proprii, o indemnizaţie unică, luîndu-se ca bază salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit pînă la vîrsta de  62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.
    (3) Plata indemnizaţiei unice prevăzută la alin.(1) şi alin.(2) se efectuează începînd cu data de 30 mai 2008.
    (4) Dacă reducerea capacităţii de muncă sau decesul lucrătorului a survenit în urma unui accident de muncă nu numai din vina unităţii ci şi a accidentatului, se aplică răspunderea mixtă conform legii şi mărimea indemnizaţiei unice se reduce în dependenţă de gradul de vinovăţie a accidentatului.
    (5) Indemnizaţia unică se plăteşte persoanelor care au dreptul la aceasta de către unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională, în modul stabilit de Guvern.
    (6) În cazul în care unitatea nu dispune de mijloacele respective, plata indemnizaţiei unice se efectuează, în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, din contul oricăror bunuri sau mijloace ale unităţii.
    (7) Litigiile ce ţin de achitarea indemnizaţiei unice se examinează de către instanţa judecătorească.
Capitolul IV
OBLIGAŢIILE ŞI DREPTURILE LUCRĂTORILOR
    Articolul 19. Obligaţiile lucrătorilor
    (1) Fiecare lucrător îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu pregătirea profesională şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă primite din partea angajatorului, astfel încît să nu expună la pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională nici propria persoană şi nici alte persoane care ar putea fi afectate de acţiunile sau de omisiunile lui în timpul lucrului.
    (2) Pentru realizarea dispoziţiilor alin.(1), lucrătorii sînt obligaţi:
    a) să utilizeze corect maşinile, aparatele, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
    b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie pus la dispoziţie şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
    c) să excludă deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de protecţie ale maşinilor, aparatelor, uneltelor, instalaţiilor, clădirilor şi altor construcţii, precum şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
    d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă pe care au motive întemeiate să o considere un pericol grav pentru securitate şi sănătate, precum şi orice defecţiuni ale sistemelor de protecţie;
    e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului orice caz de îmbolnăvire a lor la locul de muncă sau orice accident de muncă suferit de ei;
    f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atîta timp cît este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de inspectorii de muncă sau pentru a da posibilitate angajatorului să se asigure că mediul de lucru este în siguranţă şi nu prezintă riscuri profesionale în activitatea lucrătorului;
    g) să însuşească şi să respecte instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă.
    (3) Obligaţiile prevăzute la alin.(1) se aplică, după caz, şi altor persoane specificate la art.3 alin.(2) lit.c)–h).
    Articolul 20. Drepturile lucrătorilor
    Fiecare lucrător este în drept:
    a) să aibă un post de lucru corespunzător actelor normative de securitate şi sănătate în muncă;
    b) să obţină de la angajator informaţii veridice despre condiţiile de lucru, despre existenţa riscului profesional, precum şi despre măsurile de protecţie împotriva influenţei factorilor de risc profesional;
    c)  să refuze efectuarea de lucrări în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa pînă la înlăturarea acestuia;
    d) să fie asigurat, din contul angajatorului, cu echipament individual de protecţie;
    e) să fie instruit şi să beneficieze de reciclare profesională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din contul angajatorului;
    f) să se adreseze  angajatorului, sindicatelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea problemelor ce ţin de securitatea şi sănătatea în muncă;
    g) să participe personal sau prin intermediul reprezentanţilor săi la examinarea problemelor legate de asigurarea unor condiţii de lucru nepericuloase la postul său de lucru, la cercetarea accidentului de muncă  sau a  bolii profesionale contractate de el;
    h) să fie supus unui examen medical extraordinar potrivit recomandărilor medicale, cu menţinerea postului de lucru şi a salariului mediu pe durata efectuării acestui examen.
Capitolul V
DISPOZIŢII DIVERSE
    Articolul 21. Examenul medical
    (1) Măsurile prin care lucrătorilor li se asigură examenul medical corespunzător riscurilor profesionale cu care aceştia se confruntă la locul de muncă se stabilesc potrivit actelor normative emise de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu consultarea patronatelor şi sindicatelor.
    [Art.21 al.(1) modificat prin LP79 din 24.05.18, MO195-209/15.06.18 art.338]
    (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) vor fi formulate astfel încît fiecare lucrător să beneficieze cu regularitate de examen medical.
    (3) Angajarea şi transferul unor categorii de lucrători la alt lucru se vor face conform avizelor medicale eliberate în temeiul examenelor medicale.
    (4) Cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sînt suportate de angajator.
    Articolul 22. Grupuri sensibile la riscuri specifice
    (1) Grupurile sensibile la riscuri specifice: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, persoanele în vîrstă de pînă la 18 ani, precum şi persoanele cu capacităţi funcţionale limitate trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific.
    (2) Angajatorii sînt obligaţi să amenajeze locurile de muncă ţinînd seama de prezenţa în unitate a grupurilor sensibile la riscuri specifice.
    Articolul 23. Răspunderea pentru încălcarea prezentei
                         legi şi a altor acte normative de securitate
                         şi sănătate în muncă
    Persoanele cu funcţii de răspundere şi lucrătorii vinovaţi de încălcarea prezentei legi şi a altor acte normative de securitate şi sănătate în muncă poartă răspundere materială, disciplinară, administrativă şi penală conform legii.
Capitolul V1
CONTROLUL DE STAT AL RESPECTĂRII LEGISLAȚIEI
DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
    Articolul 231. Asigurarea controlului de stat,
                           coordonarea și monitorizarea
    [Art.231 denumirea în rdacția LP79 din 24.05.18, MO195-209/15.06.18 art.338]
    (1) Controlul de stat al respectării de către angajatori a prezentei legi şi a altor acte normative privind securitatea şi sănătatea în muncă este exercitat de următoarele autorităţi competente în domeniul siguranţei ocupaţionale:
    a) Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniile sanitar-veterinar, fitosanitar, siguranța alimentelor, producerea și circulația vinului și a produselor alcoolice;
    b) Agenţia pentru Protecția Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniile comerţului cu produse nealimentare și prestări servicii, inclusiv turistice;
    c) Agenția Naţională pentru Sănătate Publică – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul ocrotirii sănătății şi sănătăţii publice;
    d) Inspectoratul pentru Protecția Mediului – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul protecției mediului și resurselor naturale;
    e) Agenția Națională Transport Auto – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul transportului rutier;
    f) Autoritatea Aeronautică Civilă – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul aviației civile;
    g) Agenția Navală – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul transportului naval;
    h) Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din sectorul electroenergetic;
    i) Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii a căror activitate este reglementată în principal de legislația din domeniul comunicațiilor electronice;
    j) Agenţia pentru Supraveghere Tehnică – pentru unitățile de producere şi de prestări servicii din toate celelalte domenii de activitate, care nu sînt prevăzute la lit. a)–i), inclusiv pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu excepţia Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei şi Centrului Naţional Anticorupţie, care îşi organizează activităţi de inspecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prin serviciile lor de specialitate, care au competenţă numai pentru structurile din subordine.
    (2) Coordonarea la nivel naţional și monitorizarea controlului de stat al respectării legislaţiei cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă efectuat de către inspectorii de muncă din cadrul autorităţilor competente în domeniul controlului siguranţei ocupaţionale sînt exercitate de Inspectoratul de Stat al Muncii.
    [Art.231 al.(2) introdus prin LP79 din 24.05.18, MO195-209/15.06.18 art.338; alineatul unic devine alineatul (1)]
    Articolul 232. Atribuțiile autorităţilor competente în domeniul
                            siguranţei ocupaţionale
    (1) Autorităţile competente în domeniul siguranţei ocupaţionale (în continuare – autorităţi competente) efectuează controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă, avînd următoarele atribuții:
    a) controlează respectarea legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă în unităţile din domeniile lor de competenţă;
    b) realizează activităţi de pregătire, instruire şi informare a angajatorilor şi salariaţilor angajaţi în unităţile din domeniile lor de competenţă privind securitatea şi sănătatea în muncă;
    c) asigură aplicarea dispoziţiilor actelor normative referitoare la condiţiile de muncă şi protecţia salariaţilor în domeniile de activitate atribuite în competenţa lor;
    d) în coordonare cu Inspectoratul de Stat al Muncii, asigură instruirea inspectorilor de muncă care activează în structura lor;
    e) difuzează public informaţii despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislaţiei în domeniul siguranţei ocupaţionale;
    f) cercetează, în modul stabilit de Guvern, accidentele de muncă;
    g) comunică Inspectoratului de Stat al Muncii informaţii despre fiecare accident de muncă constatat şi cercetat în domeniul său de competenţă;
    h) transmit, anual şi la solicitare, Inspectoratului de Stat al Muncii informaţii privind activitatea desfăşurată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
    i) participă la elaborarea raportului anual privind activitatea autorităţilor competente în domeniul controlului respectării cadrului normativ privind raporturile de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă, în partea ce vizează activitatea de inspecţie a siguranţei ocupaţionale în domeniul său de competenţă;
    j) consultă, împreună cu Inspectoratul de Stat al Muncii, listele de verificare aplicabile pentru domeniul, tipul și obiectul de control al siguranţei ocupaţionale în domeniile lor de competenţă;
    k) constată contravenţii şi încheie procese-verbale conform prevederilor Codului contravenţional;
    l) participă, la solicitarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, la elaborarea proiectelor de acte normative, de metodologii, instrucţiuni, ghiduri și recomandări metodice privind aplicarea cadrului normativ privind siguranţa ocupaţională.
    (2) Autorităţile competente, în vederea executării atribuţiilor lor în domeniul securităţii şi sănătăţii muncii, au dreptul să solicite şi să primească de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de la persoane juridice şi fizice informaţiile necesare exercitării atribuţiilor lor.
    Articolul 233. Modul de efectuare a controlului de stat al respectării
                            legislației privind securitatea și sănătatea în muncă
    (1) Controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă are drept scop:
    a) verificarea modului în care angajatorul (persoana care acţionează în numele acestuia) respectă legislaţia privind securitatea şi sănătatea în muncă;
    b) acordarea ajutorului consultativ şi metodologic angajatorului (persoanei care acţionează în numele acestuia) în identificarea căilor de aplicare eficientă a legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă şi în prevenirea încălcărilor, precum şi în lichidarea încălcărilor în cazul constatării acestora;
    c) sancţionarea încălcărilor constatate sau, după caz, înaintarea materialelor confirmative instanţelor judecătoreşti pentru sancționarea încălcărilor constatate.
    (2) Controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă este realizat de către inspectorul de muncă.
    (3) Cercetarea accidentelor de muncă de către inspectorii de muncă se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legislaţiei privind efectuarea şi înregistrarea controalelor de stat ale activităţii de întreprinzător. Guvernul, la propunerea organului central de specialitate al administraţiei publice competent în promovarea politicii în domeniul siguranţei ocupaţionale, aprobă proceduri suplimentare de cercetare a accidentelor de muncă.
    (4) Activităţile de control al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă, indiferent de tipul de proprietate al unităţilor supuse controlului, se planifică, se efectuează, se înregistrează şi se contestă în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, în partea care nu este reglementată de prezenta lege.
    Articolul 234. Condiţiile de efectuare a controlului de stat al respectării
                            legislației privind securitatea și sănătatea în muncă
    (1) Controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă se efectuează în baza delegaţiei de control, semnată de conducătorul autorităţii competente şi contrasemnată de șeful subdiviziunii privind siguranța ocupațională.
    (2) Autoritatea competentă poate solicita angajatorului sau, în lipsa lui, persoanei care acţionează în numele acestuia să-i acorde sprijin pentru:
    a) asigurarea prezentării documentelor necesare controlului;
    b) punerea la dispoziţie a unui însoţitor pe durata desfăşurării controlului la locurile de muncă, în încăperile de serviciu şi de producţie.
    (3) Autoritatea competentă asigură inspectorului de muncă echipament individual de protecţie şi de lucru pentru efectuarea controlului, în vederea protejării acestuia de pericolele specifice unităţilor supuse controlului.
    (4) Durata controlului nu trebuie să depăşească 3 zile lucrătoare. În cazul controlului inopinat, durata controlului poate fi prelungită cu încă 3 zile lucrătoare de către conducătorul autorităţii competente în baza unei decizii motivate, care poate fi contestată de către persoana supusă controlului conform procedurii prevăzute de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
    Articolul 235. Procedura de efectuare a controlului de stat al
                            respectării legislației privind securitatea și sănătatea
                            în muncă
    (1) Controlul de stat al respectării legislației privind securitatea și sănătatea în muncă se finalizează cu întocmirea de către inspectorul de muncă a unui proces-verbal de control. Procesul-verbal se întocmeşte în conformitate cu prevederile art. 28 şi 29 din Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
    (2) În procesul-verbal de control, inspectorul de muncă poate dispune:
    a) modificarea necesară a instalaţiilor, în termenul fixat, pentru a asigura aplicarea strictă a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea lucrătorilor;
    b) să fie luate măsuri imediate executorii în cazurile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor;
    c) alte prescripţii prevăzute de legislaţia privind controlul de stat al activităţii de întreprinzător.
    (3) Pentru confirmarea încălcărilor constatate, inspectorul de muncă poate anexa la procesul-verbal de control copii sau extrase de pe instrucţiuni, înscrisuri, registre, explicaţii, schiţe, scheme, fotografii etc., autentificate de angajator (persoana care acţionează în numele acestuia).
    (4) Dacă se stabileşte un termen pentru conformarea cu prevederile legale, inspectorul de muncă cere angajatorului sau, după caz, persoanei care acţionează în numele acestuia, la expirarea termenului indicat, să informeze autoritatea competentă şi să prezinte acesteia confirmările de rigoare privind executarea prescripțiilor consemnate în procesul-verbal de control.
    (5) Dacă în cadrul controlului nu se constată încălcări, inspectorul de muncă consemnează în procesul-verbal de control respectarea actelor normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
    (6) Dacă constată că exploatarea clădirilor, a edificiilor şi a echipamentelor tehnice, precum şi desfăşurarea lucrărilor şi a proceselor tehnologice prezintă un pericol iminent de accidentare, inspectorul de muncă include în procesul-verbal de control o prescripţie privind sistarea utilizării lor, evacuarea personalului de la locurile de muncă aflate în pericol şi înlăturarea pericolelor constatate.
    (7) Dacă înlăturarea pericolului necesită timp, inspectorul de muncă sigilează aparatele de conectare la sursele de alimentare cu energie electrică, panourile de comandă, părţile mobile sau alte părţi ale clădirilor, instalaţiilor și echipamentelor tehnice cu pericol iminent de accidentare. Sigiliul se aplică în aşa mod încît să blocheze repunerea lor în funcţiune, lăsîndu-se loc de acces doar pentru intervenţii de înlăturare a pericolului. Inspectorul de muncă indică în procesul-verbal de control despre aplicarea sigiliului, numărul lui şi locul aplicării, şi informează despre aceasta conducătorul locului de muncă şi angajatorul sau, după caz, persoana care acţionează în numele acestuia.
    Articolul 236. Inspectorii de muncă
    (1) Inspectorii de muncă din cadrul instituţiilor indicate la art. 231 se subordonează numai conducătorului ierarhic superior şi, în exerciţiul funcţiunii, se supun doar legii. Nu se admite niciun fel de amestec în activitatea inspectorilor de muncă, ce le-ar impune exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor.
    (2) Inspectorii de muncă din cadrul autorităților competente au următoarele atribuţii specifice:
    a) realizează controlul respectării legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în muncă în unităţile din domeniile lor de competenţă;
    b) cercetează accidentele de muncă;
    c) coordonează activitatea de pregătire, instruire şi informare a angajatorilor şi salariaţilor angajaţi în probleme de securitate şi sănătate în muncă;
    d) informează, prin intermediul autorităţii în care activează, Inspectoratul de Stat al Muncii cu privire la rezultatele activităţii lor, precum şi despre toate accidentele de muncă constatate şi cercetate;
    e) exercită alte atribuţii, conform fişei postului, care țin de domeniul de competenţă al autorităţilor respective.
    Articolul 237. Drepturile inspectorului de muncă
    (1) În procesul de efectuare a controlului de stat, inspectorul de muncă, la prezentarea legitimaţiei de serviciu, are următoarele drepturi principale:
    a) să pătrundă liber, la orice oră din zi sau din noapte, în orice întreprindere supusă controlului, fără informarea prealabilă a angajatorului, în locurile de muncă, în încăperile de serviciu şi de producţie;
    b) să solicite şi să primească de la angajator actele necesare controlului, a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă, în scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau a scoate extrase;
    c) să solicite şi să primească, în limita competenţelor, declaraţii de la angajatori şi salariaţi asupra tuturor problemelor referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale;
    d) să ceară lichidarea, imediată sau într-un anumit termen, a abaterilor constatate de la dispoziţiile actelor normative referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia salariaţilor în exercitarea atribuţiilor lor;
    e) să prescrie suspendarea ori să solicite suspendarea sau retragerea de către autorităţile administraţiei publice competente a autorizaţiei (licenţei) de activitate a angajatorului pentru neexecutarea intenţionată a prescripţiilor privind înlăturarea încălcărilor normelor de securitate şi sănătate în muncă, stabilite în urma controalelor repetate;
    f) exclusiv în cazul existenţei unui pericol iminent de accidentare, să dispună sistarea funcţionării (inclusiv prin sigilare, indicînd acest fapt în procesul-verbal de control) a atelierelor, a halelor, a secţiilor, a altor subdiviziuni ale unităţii, de asemenea sistarea exploatării clădirilor, a edificiilor şi a echipamentelor tehnice, precum şi sistarea lucrărilor şi a proceselor tehnologice.
    (2) Prescrierea suspendării autorizaţiei (licenţei) conform alin. (1) lit. e) se face de către inspectorul de muncă, care se adresează ulterior în instanţa de judecată pentru a valida prescrierea suspendării actului permisiv. Adresarea în instanţa de judecată trebuie să se facă în decurs de 3 zile lucrătoare. În caz de nerespectare a acestui termen, suspendarea se anulează.
    (3) Prescrierea sistării activităţii conform alin. (1) lit. f) poate fi parţială sau totală. Activitatea unității sau lucrările acesteia pot fi sistate parțial dacă, în urma controlului, sînt identificate neconformități care pot fi remediate în termene proxime, dar nefiind remediate vor conduce iminent la apariția accidentelor de muncă și creează un pericol direct pentru viața și sănătatea oamenilor și de distrugere a valorilor materiale. Sistarea totală a activităţii unității sau a lucrărilor acesteia poate fi dispusă în cazul în care, în urma controlului, sînt identificate încălcări foarte grave care vor conduce imediat și iminent la apariția accidentelor de muncă, creînd un pericol direct pentru viața și sănătatea oamenilor și de distrugere a valorilor materiale în proporții considerabile, însă aceste încălcări nu pot fi remediate fără oprirea totală a activității. Sistarea activității unității se prescrie doar în măsura și în termenul care este strict necesar pentru remedierea încălcărilor și pentru înlăturarea pericolelor identificate.
    (4) Inspectorul de muncă, în procesul de realizare a controlului de stat, are şi alte drepturi prevăzute de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
    Articolul 238. Obligaţiile şi răspunderea inspectorului de muncă
    (1) Inspectorul de muncă are următoarele obligaţii:
    a) să se conducă în activitatea sa de prevederile legislaţiei în vigoare;
    b) să păstreze confidenţialitatea asupra sursei oricărei reclamaţii care semnalizează încălcarea dispoziţiilor actelor legislative şi ale altor acte normative referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă şi să nu dezvăluie angajatorului faptul că respectivul control a fost efectuat în urma unei reclamaţii;
    c) să păstreze confidenţialitatea, conform legii, asupra informaţiilor care reprezintă secrete comerciale (secrete de fabricaţie sau de comerţ ori procedee de exploatare), ce i-au devenit cunoscute în exerciţiul funcţiunii, precum şi după încetarea raporturilor de muncă în această funcţie;
    d) să fie obiectiv şi imparţial, să nu se manifeste în calitate de mediator sau arbitru în soluţionarea conflictelor de muncă;
    e) să nu aibă niciun fel de interes, direct sau indirect, legat de angajatorii aflați sub incidenţa controlului său;
    f) alte obligaţii prevăzute de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
    (2) Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a atribuţiilor, inspectorul de muncă poartă răspundere în modul stabilit de legislaţie.
    Articolul 239. Obligaţiile și răspunderea angajatorului
    (1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
    a) să-i asigure inspectorului de muncă, în cadrul controlului de stat în domeniul siguranţei ocupaţionale, acces liber, la orice oră din zi sau din noapte, la locurile de muncă, în încăperile de producţie şi de serviciu pentru efectuarea inspecţiei;
    b) să prezinte documentele şi să dea informaţiile solicitate de inspectorul de muncă în timpul efectuării controlului;
    c) să asigure realizarea prescripţiilor şi a măsurilor stabilite de inspectorul de muncă în urma controlului sau a cercetării accidentelor de muncă.
    (2) Prescripţiile şi măsurile dispuse de inspectorul de muncă pot fi contestate în modul stabilit de legislaţie.
    [Capitolul V1 introdus prin LP185 din 21.09.17, MO371-382/27.10.17 art.632; în vigoare 27.10.17]
Capitolul VI
DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
    Articolul 24
    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2009.
    (2) Guvernul, pînă la 31 decembrie 2008:
    a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prevederile prezentei legi;
    b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prevederile prezentei legi;
    c) va asigura revizuirea şi abrogarea de către ministere şi alte autorităţi administrative centrale a actelor lor normative ce contravin prezentei legi;
    d) va adopta actele normative necesare executării prezentei legi.

    VICEPREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                         Maria POSTOICO

    Nr.186-XVI. Chişinău, 10 iulie 2008.