HGM1167/2008
ID intern unic:  329399
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1167
din  16.10.2008

pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul
de stabilire şi plată a ajutorului social

Publicat : 21.10.2008 în Monitorul Oficial Nr. 189     art Nr : 1173
    MODIFICAT
    HG163 din 07.03.19, MO93/08.03.19 art.176; în vigoare 08.03.19
    HG10 din 18.01.19, MO22-23/19.01.19 art. 20; in vigoare 01.12.18
    HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817
   
HG238 din 21.03.18, MO95-104/23.03.18 art.271
   
HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077
   
HG592 din 24.07.17, MO289-300/11.08.17 art.727
    EMO109 din 07.04.17, MO109-118/07.04.17 pag.145
    HG153 din 15.03.17, MO78-84/17.03.17 art.217; în vigoare 01.04.17
    HG838 din 02.12.15, MO324-329/04.12.15 art.938; în vigoare 01.11.15
    HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545
    HG438 din 17.07.15, MO190-196/24.07.15 art.495
    HG952 din 17.11.14, MO345-351/21.11.14 art.1021
    HG821 din 07.10.14, MO313-318/17.10.14 art.870; în vigoare 01.10.14
   
HG793 din 08.10.13, MO222-227/11.10.13 art.897; în vigoare 01.10.13
    HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13
   
HG806 din 31.10.12, MO229-233/02.11.12 art.869; în vigoare 01.11.12
    HG848 din 15.11.11, MO197-202/18.11.11 art.929
    HG786 din 25.10.11, MO182-186/28.10.11 art.863
    HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11
   
HG130 din 22.02.10, MO30-31/26.02.10 art.177
    HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10


    NOTĂ:
   
pe tot parcursul textului Regulamentului, cuvintele „direcţia/secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei”, la orice caz gramatical, se substituie cu cuvintele „structura teritorială de asistenţă socială”, la cazul gramatical corespunzător prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817
    pe tot parcursul textului, cuvintele „Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă”, la forma gramaticală corespunzătoare prin HG592 din 24.07.17, MO289-300/11.08.17 art.727
    Pe tot parcursul textului, cuvintele „prestatorul de servicii de plată selectat şi „prestatorul de servicii de plată selectat pe bază de concurs”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele „prestatorul de servicii de plată desemnat”, la forma gramaticală corespunzătoare prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545
    Pe parcursul întregului text, cu excepţia punctului 65, sintagmele „instituţia financiară” şi „instituţia financiară selectată” se substituie, respectiv, cu sintagmele „prestatorul de servicii de plată” şi „prestatorul de servicii de plată selectat” prin HG952 din 17.11.14, MO345-351/21.11.14 art.1021
    Pe tot parcursul textului, sintagma „Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului” se substituie cu sintagma „Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei”, la cazul gramatical respectiv prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10





    În scopul executării prevederilor Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social (se anexează).
    11. Cuantumul ajutorului pentru perioada rece a anului constituie 350 lei.
    [Pct.11 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.11 modificat prin HG838 din 02.12.15, MO324-329/04.12.15 art.938; în vigoare 01.11.15]
    [Pct.11 modificat prin HG793 din 08.10.13, MO222-227/11.10.13 art.897; în vigoare 01.10.13]
    [Pct.11 în redacţia HG806 din 31.10.12, MO229-233/02.11.12 art.869; în vigoare 01.11.12]
    [Pct.11 modificat prin HG848 din 15.11.11, MO197-202/18.11.11 art.929]
    [Pct.11 modificat prin HG786 din 25.10.11, MO182-186/28.10.11 art.863]
    [Pct.11 introdus prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
   
12. La 1 aprilie 2019 se indexează nivelul venitului lunar minim garantat în mărime de 3,0%, reieşind din creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, și după indexare constituie 1056 lei.
    [Pct.12 în redacția HG163 din 07.03.19, MO93/08.03.19 art.176, în vigoare 08.03.19]
    [Pct.12 modificat prin HG238 din 21.03.18, MO95-104/23.03.18 art.271]
    [Pct.12 modificat prin EMO109 din 07.04.17, MO109-118/07.04.17 pag.145]
    [Pct.12 introdus prin HG153 din 15.03.17, MO78-84/17.03.17 art.217; în vigoare 01.04.17]
    2. Controlul asupra realizării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
    [Pct.2 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.2 modificat prin HG130 din 22.02.10, MO30-31/26.02.10 art.177]
    [Pct.2 modificat prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]

    PRIM-MINISTRU                                                             Zinaida GRECEANÎI

    Contrasemnează:
    Prim-viceprim-ministru,
    ministrul economiei şi comerţului                                      Igor Dodon
    Ministrul protecţiei sociale, familiei şi copilului                Galina Balmoş
    Ministrul finanţelor                                                             Mariana Durleşteanu

    Nr. 1167. Chişinău, 16 octombrie 2008.

Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr. 1167
din 16 octombrie 2008

REGULAMENTUL
cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social
    Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social (în continuare – Regulament) prevede modalitatea de stabilire şi plată a ajutorului social familiilor defavorizate prevăzute în Legea nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social.
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
    1. În sensul prezentului Regulament, noţiunile utilizate au următoarea semnificaţie:
    familie – două sau mai multe persoane care locuiesc în aceeaşi locuinţă şi se întreţin dintr-un buget comun. Beneficiază de drepturile de familie şi orice persoană adultă care nu face parte dintr-o familie.
    [Pct.1 noţiunea în redacţia HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    [Pct.1 noţiunea modificată prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
   
familie defavorizată – familie care are un venit global mediu lunar mai mic decît venitul lunar minim garantat şi care a acumulat pe indicatorii de bunăstare un punctaj mai mic sau egal cu cel stabilit pentru evaluarea bunăstării familiei;
    [Pct.1 noţiunea modificată prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.1 noţiunea introdusă prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    copil – persoană care nu a atins vîrsta de 18 ani. Se aplică un statut juridic similar și persoanei care urmează o formă de învățămînt cu frecvență (inclusiv pentru perioadele de vacanță) pînă la finalizarea studiilor, însă cel mult pînă la atingerea vîrstei de 23 de ani, precum și în perioada de la data de finalizare a învățămîntului general pînă la 1 septembrie a aceluiași an;
    [Pct.1 noţiunea  în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    solicitant –  unul dintre membrii familiei cu capacitate deplină de exerciţiu, care depune solicitarea de acordare a ajutorului social. Solicitarea poate fi depusă în numele familiei de către ocrotitor sau altă persoană, împuternicită în modul corespunzător, dacă asupra tuturor membrilor familiei cu capacitate deplină de exercițiu a fost instituită o măsură de ocrotire (contract de asistenţă, mandat de ocrotire în viitor) sau judiciară (ocrotire provizorie, curatelă, tutelă);
    [Pct.1 noţiunea introdusă prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    beneficiar – familia defavorizată căreia i-a fost stabilit dreptul la ajutor social.
    ajutor pentru perioada rece a anului – plată lunară fixă, în bani, acordată familiei defavorizate pentru lunile ianuarie-martie şi noiembrie-decembrie;
    [Pct.1 noţiunea introdusă prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
   
locuinţă – reşedinţă curentă;
    [Pct.1 noţiunea introdusă prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    vehicul – sistem mecanic cu autopropulsie, destinat transportului de persoane sau de bunuri, echipat şi/sau nu cu mecanisme care pot executa anumite lucrări;
   
[Pct.1 noţiunea în redacţia HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    [Pct.1 noţiunea introdusă prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
   
activităţi de interes comunitar – activităţi utile comunităţii, organizate, conduse şi controlate de către primar.
    [Pct.1 noţiunea introdusă prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
CAPITOLUL II
DREPTUL LA AJUTORUL SOCIAL
    2. Dreptul la ajutor social şi la ajutor pentru perioada rece a anului îl au familiile defavorizate, membrii cărora sînt cetăţeni ai Republicii Moldova sau străini, specificați la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 274 din 27 decembrie 2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova.
    [Pct.2 modificat prin HG438 din 17.07.15, MO190-196/24.07.15 art.495]
    [Pct.2 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    3. De dreptul la ajutor social şi la ajutor pentru perioada rece a anului beneficiază familia defavorizată în cazul în care toţi membrii adulţi ai acesteia se încadrează în cel puţin una din următoarele situaţii:
    [Pct.3 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    a) au atins vîrsta necesară pentru stabilirea pensiei conform legislaţiei;
    b) sînt persoane încadrate în grade de dizabilitate;
    [Pct.3 lit.b) modificată prin HG592 din 24.07.17, MO289-300/11.08.17 art.727]
    c) sînt şomeri înregistraţi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă şi nu refuză participarea la activităţile de interes comunitar;
    [Pct.3 lit.c) în redacţia HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.3 lit.c) în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.3 lit.c) în redacţia HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    d) se află în perioada dintre săptămîna a 30-a de sarcină şi săptămîna a 12-a după naştere, în cazul în care copilul se naşte mort sau moare în perioada concediului postnatal, ori îngrijeşte un copil în vîrstă de pînă la 3 ani;
    [Pct.3 lit.d) în redacţia HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    e) îngrijesc un membru/membri ai familiei care necesită îngrijire din partea unei terţe persoane conform concluziei medicale a instituției medico- sanitare, în conformitate cu modelul aprobat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale;
    [Pct.3 lit.e) în redacţia HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.3 lit.e) în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.3 lit.e) modificată prin HG592 din 24.07.17, MO289-300/11.08.17 art.727]
    f) realizează venituri provenite din salarizare, cu timp integral sau parţial, din activitatea de antreprenoriat sau din activităţi legate de folosirea terenurilor agricole din extravilanul localităţilor
    [Pct.3 lit.f) introdusă prin HG806 din 31.10.12, MO229-233/02.11.12 art.869; în vigoare 01.11.12]
    [Pct.3 al.2) exlus prin HG806 din 31.10.12, MO229-233/02.11.12 art.869; în vigoare 01.11.12]
    [Pct.3 al.2) în redacţia HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
   
Dacă minorul are capacitatea deplină de exerciţiu în conformitate cu prevederile art. 20 din Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002 şi confirmă unul dintre statutele ocupaţionale prevăzute în alin. (1) din prezentul punct, acesta este considerat adult în sensul prezentului Regulament. În caz contrar, acesta este considerat copil în condiţiile prezentului Regulament.
    [Pct.3 alineat introdus prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    4. Situaţiile specificate la lit. d) din pct. 3 al prezentului Regulament pot fi invocate concomitent de diferiţi membri ai familiei doar pentru copiii cu mame diferite, iar situaţiile specificate la lit. e) a aceluiaşi punct pot fi invocate doar de un singur membru al familiei.
    Situațiile specificate la pct. 3 lit. f) din prezentul Regulament se confirmă de membrii familiei în baza prezentării certificatului nominal.
    [Pct.4 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.4 în redacţia HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    5. La determinarea dreptului la ajutor social şi/sau la ajutor pentru perioada rece a anului se exclud membrii familiei, care:
    [Pct.5 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.5 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    a) nu locuiesc la adresa la care îşi au domiciliul, fapt confirmat prin ancheta socială;
    [Pct.5 lit.a) în redacţia HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.5 lit.a) în redacţia HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    b) execută pedeapsa privativă de libertate;
    c) satisfac serviciul militar în termen;
    d) se află la întreţinerea statului: aziluri, internate, pensionate, alte forme de plasament temporar sau permanent.
CAPITOLUL III
MODUL DE STABILIRE ŞI PLATĂ A AJUTORULUI SOCIAL
Secţiunea 1
Solicitarea

    51. Solicitarea de acordare a ajutorului social se înregistrează la reprezentantul structurii teritoriale de asistenţă socială din localitatea unde familia solicitantă îşi are reşedinţa curentă sau prin intermediul telefonului, conform punctului 52 al prezentului Regulament.
    52. Solicitarea de acordare a ajutorului social poate fi înregistrată prin telefon dacă se încadrează în cazurile pentru care autoritatea administrației publice centrale de specialitate în domeniul protecției sociale a stabilit posibilitatea unei astfel de solicitări.
    53. Solicitarea va fi înregistrată dacă a fost exprimat, în formă scrisă sau electronică, consimțămîntul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, verificarea informației furnizate, colectarea și verificarea informațiilor relevante pentru examinarea dreptului la prestație, inclusiv asumarea obligației de a restitui sumele primite nelegitim, în cazul declarației false sau incomplete, precum şi asumarea obligației de utilizare a ajutorului social în folosul familiei conform prevederilor punctului 392 al prezentului Regulament.
    54. Solicitarea se înregistrează în Sistemul Informațional Automatizat „Asistență Socială”.
    [Capitolul III secţiunea 1 în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
Secțiunea 1
Solicitarea înregistrată la reprezentantul direcției/secției
asistență socială și protecție a familiei
din localitatea unde
familia solicitantă
îşi are reşedinţa curentă
    6. Pentru determinarea dreptului la ajutor social şi/sau la ajutor pentru perioada rece a anului, solicitantul poate opta pentru una dintre metodele ce urmează:
    a) să depună o cerere, completată pe suport de hîrtie (în continuare – cerere), conform anexei nr. 1 la prezentul Regulament;
    b) să solicite reprezentantului direcției/secției asistență socială și protecție a familiei înregistrarea cererii, în format electronic, în baza datelor declarate verbal, conform secțiunii 12 al prezentului Regulament.
    7. Solicitantul prezintă actul de identitate (permisul de ședere/buletinul de identitate pentru apatrizi, eliberat de autorităţile competente, în cazul străinilor specificați la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 274 din 27 decembrie 2011 privind integrarea străinilor în Republica Moldova) și copia acestuia, certificatul privind componența familiei şi, după caz, următoarele acte confirmative:
    a) copia actului ce confirmă gradul şi termenul dizabilității;
    b) certificatul de salariu de la locul de muncă, cu indicarea mărimii salariului net. Certificatul trebuie sa fie semnat, ștampilat și să conțină numărul și data eliberării;
    c) certificatul confirmativ de la organele abilitate sau copia documentelor ce confirmă dreptul deţinătorului de teren privind terenurile agricole de pe lîngă casă (intravilanul localităţilor), precum şi din extravilanul localităţilor;
    d) copia deciziei de plasament în instituţie, copia actului privind instituirea măsurilor de ocrotire;
    e) certificatul privind tipul de studii pe care le urmează orice membru al familiei cu vîrsta mai mare de 18 ani (cu finanţare bugetară sau prin contract, cu frecvență sau cu frecvență redusă), cu indicarea mărimii bursei, după caz. Certificatul trebuie să fie semnat, ștampilat și să conțină numărul și data eliberării;
    f) copia contractului de arendă a terenurilor şi bunurilor agricole, copia contractului de locaţiune a locuinței;
    g) copia certificatului medical despre confirmarea sarcinii şi termenului acesteia;
    h) copia certificatului (patentei, licenţei) care confirmă realizarea activităţii de antreprenoriat, conform legislaţiei;
    i) copia certificatului de naştere al copilului;
    j) copia concluziei medicale a instituției medico-sanitare, în conformitate cu modelul aprobat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale;
    [Pct.7 lit.j) în redacţia HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817; în vigoare 01.10.18]
    k) copia certificatului privind plata pensiei alimentare.
    8. Reprezentantul structuri teritoriale de asistenţă socială verifică informaţia indicată şi actele anexate la cerere în conformitate cu prevederile pct.7 al prezentului Regulament.
    9. Cererea se consideră completă și se acceptă pentru examinarea dreptului dacă toate datele necesare și actele confirmative au fost oferite de către solicitant.
    10. Cererea incompletă se acceptă pentru examinarea dreptului dacă pe parcursul a 5 zile lucrătoare de la data înregistrării este completată cu toate datele și actele necesare, în caz contrar, aceasta nu se admite spre examinare și se emite decizia de neacordare a dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului.
    11. Solicitantului i se eliberează recipisă de primire a cererii, indicîndu-se data şi numărul de înregistrare, iar în cazul cererii incomplete, recipisa va conține inclusiv informația privind actele lipsă.
    12. Data înregistrării se consideră data la care cererea completă/incompletă a fost recepționată de către reprezentantul direcției/secției asistență socială și protecție a familiei din localitatea unde familia solicitantă îşi are reşedinţa curentă.
    [Capitolul III secţiunea 11 introdusă prin  HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
Secțiunea 12
Solicitarea prin intermediul apelului telefonic
    121. Solicitarea de acordare a ajutorului social prin apel telefonic se efectuează la numerele de telefon specificate de către direcția/secția asistență socială și protecție a familiei în limita unității administrativ-teritoriale unde familia solicitantă îşi are reşedinţa curentă.
    122. Solicitarea înregistrată prin telefon se consideră completă și se acceptă dacă toate datele necesare pentru examinarea dreptului au fost furnizate de către solicitant în conformitate cu instrucțiunile aprobate de autoritatea administrației publice centrale de specialitate în domeniul protecției sociale.
    123. Solicitarea incompletă este acceptată, de asemenea, pentru examinarea dreptului dacă pe parcursul a 5 zile lucrătoare de la data înregistrării este completată cu toate datele necesare, în caz contrar, aceasta nu se admite spre examinare și se emite decizia de neacordare a dreptului. Cererea incompletă poate fi completată inclusiv la reprezentantul structurii teritoriale de asistenţă socială din localitatea unde familia solicitantă îşi are reşedinţa, conform prevederilor specificate în secțiunea 11 al prezentului Regulament.
    124. Data înregistrării solicitării se consideră data inițierii completării cererii de către reprezentantul direcției/secției asistență socială și protecție a familiei.
    125. Solicitant de ajutor social se consideră, cu excepția cazului în care se dovedește contrariul, persoana al cărei nume este declarat, verificat și înregistrat în Sistemul Informațional Automatizat „Asistență Socială”.
    126. Orice informație livrată prin intermediul unui apel telefonic în numele sau despre altă persoană este considerată ca fiind livrată de persoana vizată, cu excepția cazului în care se dovedește că aceasta a fost livrată fără știrea sau acordul ei.
    [Capitolul III secţiunea 12 introdusă prin  HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
Secţiunea 2
Examinarea cererilor
    13. Cererea se examinează de persoanele din cadrul direcției/secției asistență socială și protecție a familiei desemnate să introducă datele în Sistemul Informațional Automatizat „Asistență Socială”.
    14. Sistemul Informațional Automatizat „Asistență Socială” confruntă datele introduse de către angajații direcției/secției asistență socială și protecție a familiei cu datele livrate de alte sisteme informaționale.
    15. Cererea completă se examinează în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „Asistență Socială”, care verifică eligibilitatea pentru acordarea/neacordarea dreptului și emite decizii.
    16. În cazul acordării dreptului la ajutor social sau, după caz, la ajutor pentru perioada rece a anului, decizia va conţine termenul pentru care a fost stabilit ajutorul social sau, după caz, ajutorul pentru perioada rece a anului, cuantumul acestuia, modalitatea de plată şi termenele de revizuire a dreptului la ajutor social/ajutor pentru perioada rece a anului, numărul de ore de activități de interes comunitar, precum şi obligaţiile beneficiarului.
    [Pct.16 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    17. În cazul neacordării dreptului, decizia va conţine motivele care au stat la baza acesteia, precum şi modalitatea de contestare.
    171. Decizia despre acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social şi/sau ajutor pentru perioada rece a anului este emisă în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
    172. În termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, decizia privind acordarea sau neacordarea dreptului la ajutor social şi/sau ajutor pentru perioada rece a anului se expediază solicitantului.
    173. Lunar, șeful direcției/secției asistență socială și protecție a familiei, în baza deciziilor, emite ordinul pentru acordarea/neacordarea/stoparea dreptului la ajutor social sau, după caz, ajutor pentru perioada rece a anului, precum și listele de plată și registrul listelor privind numărul beneficiarilor şi suma calculată.
    [Capitolul III  secțiunea 2 în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
Secţiunea 3
Determinarea venitului lunar minim garantat
    18. Cuantumul venitului lunar minim garantat al familiei reprezintă suma cuantumurilor veniturilor lunare minime garantate stabilite pentru fiecare membru al acestei familii.
    19. Cuantumul venitului lunar minim garantat pentru fiecare membru al familiei se stabileşte după cum urmează:
    a) 100% din venitul lunar minim garantat pentru solicitant;
    b) 70% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare alt membru adult al familiei;
    c) 50 %  din venitul lunar minim garantat pentru fiecare copil;
    d) plus 30% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare adult încadrat într-un grad de dizabilitate;
    [Pct.19 lit.d) modificată prin HG592 din 24.07.17, MO289-300/11.08.17 art.727]
    e) plus 50%  din venitul lunar minim garantat pentru fiecare copil cu dizabilităţi;
    [Pct.19 lit.e) modificată prin HG592 din 24.07.17, MO289-300/11.08.17 art.727]
    f) plus 10% din venitul lunar minim garantat, dacă persoana încadrată într-un grad de dizabilitate este unicul adult din familie.
    [Pct.19 lit.f) modificată prin HG592 din 24.07.17, MO289-300/11.08.17 art.727]
    Pentru membrii de familie specificaţi la punctul 3 alineatul doi din prezentul Regulament, cuantumul venitului lunar minim garantat se calculează în funcţie de statutul confirmat: cel de adult sau cel de copil.
    [Pct.19 alineat modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    Nivelul venitului lunar minim garantat se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie creşterea anuală a indicelui  preţurilor de consum pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern. Dacă din calcul rezultă fracțiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în creștere.
    [Pct.19 modificat prin HG153 din 15.03.17, MO78-84/17.03.17 art.217; în vigoare 01.04.17]
Secţiunea 4
Determinarea şi calcularea venitului global
mediu lunar al familiei
    20. Pentru determinarea venitului global mediu lunar al familiei, toate veniturile şi economiile se declară, indiferent de provenienţa acestora.
    21. Venitul global mediu lunar al familiei se calculează din veniturile totale, curente şi nete obţinute, pentru luna anterioară celei în care a fost depusă cererea de acordare a ajutorului social. Veniturile nete sînt veniturile din care au fost achitate impozitul pe venit şi alte plăţi obligatorii. Pensia de întreţinere plătită este exclusă din veniturile familiei.
    Veniturile obţinute din activitatea agricolă a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi în gospodăriile casnice auxiliare sau din activităţi bazate pe folosirea  terenurilor agricole sînt excluse la calcularea venitului global al familiei, pentru  familiile formate doar din membri inapţi de muncă:
    [Pct.21 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    a) copii;
    b) persoane încadrate în grade de dizabilitate;
    [Pct.21 lit.b) modificată prin HG592 din 24.07.17, MO289-300/11.08.17 art.727]
    c) persoane care au împlinit vîrsta de 75 ani (62 ani pentru determinarea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului).
    [Pct.21 lit.c) modificată prin HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    [Pct.21 modificat prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
    22. La calcularea venitului global mediu lunar al familiei sînt luate în considerare, următoarele tipuri de venituri:
    a) veniturile sezoniere, ocazionale, cele obţinute din activitatea agricolă a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi în gospodăriile casnice auxiliare sau din activităţi bazate pe folosirea  terenurilor agricole; 
    [Pct.22 lit.a) modificată prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    b) toate tipurile de pensii şi prestaţii sociale care se plătesc mai rar decît o dată în lună, indiferent de organul care a stabilit plata;
    c) remitenţele de la membrii familiei sau de la alte persoane din ţară sau de peste hotare;
    d) plăţile pentru descoperiri, invenţii, mostre industriale şi propuneri de raţionalizare, precum şi din drepturile de autor şi drepturile conexe;
    e) ajutorul financiar de la persoane fizice şi juridice;
    f) plăţile din prestarea serviciilor în baza unui contract civil;
    g) indemnizaţia unică pentru tinerii specialişti, angajaţi la lucru, conform repartizării în instituţiile de învăţămînt, instituţiile ocrotirii sănătăţii, asistenţei sociale, ştiinţifice şi celor din cultură şi artă;
    h) orice economii în monedă naţională sau străină, indiferent de locul sau modul în care sînt păstrate;
    i) veniturile obţinute din moştenire sau donaţie;
    j) veniturile obţinute din cîştiguri la loterie;
    k) veniturile obţinute din operaţiuni comerciale cu bunurile mobile şi imobile ce le aparţin cu drept de proprietate membrilor familiei;
    l) veniturile obţinute din burse, burse de studiu sau alte plăţi, indiferent de forma de învăţămînt;
    m) veniturile obţinute din drepturile salariale de la locul principal de muncă şi din munca prin cumul, inclusiv indemnizaţiile unice şi veniturile din desfăşurarea oricărui tip de activitate de antreprenoriat;
    n) veniturile obţinute din pensiile de întreţinere;
    o) veniturile stabilite din toate tipurile de pensii şi prestaţii sociale lunare (compensaţii, indemnizaţii, alocaţii etc.), indiferent de organul care a stabilit plata.
    [Pct.22 lit.o) modificată prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    23. Veniturile indicate la pct. 22 lit. a)-g)  al prezentului Regulament se iau în considerare ca sumă medie lunară calculată pentru ultimele 12 luni anterioare celei în care a fost depusă cererea de acordare a ajutorului social.
    [Pct.23 în redacția HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    24. Veniturile indicate la lit. h) din pct. 22 al prezentului Regulament se iau în considerare pentru luna anterioară celei în care a fost depusă cererea de acordare a ajutorului social, calculate în mărime de 50 lei pentru fiecare 1000 lei complete, începînd cu cea de a doua mie de lei.
    Veniturile indicate la lit. i)-k) din pct. 22 al prezentului Regulament se iau în considerare pentru ultimele 12 luni anterioare celei în care a fost depusă cererea de acordare a ajutorului social, calculate în mărime de 50 lei pentru fiecare 1000 lei, începînd cu cea de a doua mie de lei.
    [Pct.24 modificat prin HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    25. Veniturile indicate la lit. l)-o) din pct. 22 al prezentului Regulament se iau în considerare în mărime deplină, cu excepţia veniturilor obţinute din drepturile salariale, indemnizaţia lunară pentru îngrijirea/creşterea copilului care se iau în considerare, pentru luna anterioară celei în care a fost depusă cererea de acordare a ajutorului social, cu ignorarea a 200 lei pentru fiecare membru care realizează astfel de venituri. În cazul în care un membru realizează concomitent venituri obţinute din drepturi salariale şi indemnizaţia lunară pentru îngrijirea/creşterea copilului, sau beneficiază de indemnizaţii lunare pentru îngrijirea/creşterea copilului pentru doi sau mai mulţi copii concomitent, ignorarea se aplică pentru fiecare din aceste venituri.
    [Pct.25 în redacția HG821 din 07.10.14, MO313-318/17.10.14 art.870; în vigoare 01.10.14]
    [Pct.25 modificat prin HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    [Pct.25 în redacţia HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
    26. Pentru determinarea veniturilor obţinute din activitatea agricolă a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), precum şi în gospodăriile casnice auxiliare sau din activităţi bazate pe folosirea  terenurilor agricole, indiferent de mărimea terenurilor avute în proprietate sau luate în arendă, se utilizează venitul net al unei gospodării ţărăneşti şi auxiliare, calculat în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 514 din 10 mai 2007 „Privind aprobarea unor acte normative”.
    [Pct.26 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    27. La calcularea venitului global mediu lunar al familiei următoarele tipuri de venit nu se iau în considerare:
    a) indemnizaţia unică la naşterea copilului;
    b) ajutorul oferit la deces;
    c) plăţile oferite la lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale sau situaţiilor excepţionale;
    d) cheltuielile de deplasare (în limitele normelor stabilite de Guvern);
    e) indemnizaţia unică de încadrare a şomerilor, în baza contractului individual de muncă, în localităţile situate la o distanţă de 30 km de la localitatea în care îşi au domiciliul, egală cu un salariu mediu pe economie pentru anul precedent;
    f) indemnizaţia unică de instalare a şomerilor care se încadrează, în baza contractului individual de muncă, într-o altă localitate, egală cu 3 salarii medii pe economie pentru anul precedent.
    g) ajutorul social, ajutorul pentru perioada rece a anului, suportul unic, suportul financiar de stat, ajutorul material din bugetele de toate nivelurile, inclusiv din fondurile locale şi/sau Fondul de susținere a populației, care are destinaţie specială.
     [Pct.27 lit.g) modificată prinHG10 din 18.01.19, MO22-23/19.01.19 art. 20; in vigoare 01.12.18]
    [Pct.27 lit.g) modificată prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.27 lit.g) modificată prin HG821 din 07.10.14, MO313-318/17.10.14 art.870; în vigoare 01.10.14]
    [Pct.27 lit.g) modificată prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    [Pct.27 lit.g) introdusă prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
Secţiunea 5
Stabilirea cuantumului ajutorului social şi plata acestuia
   28. Deţinerea anumitor bunuri mobile şi imobile, utilizarea anumitor servicii, precum şi unele caracteristici ale familiei sînt luate în considerare pentru evaluarea bunăstării familiei, în conformitate cu anexa nr. 5 la prezentul Regulament, exprimate prin punctaj.
    [Pct.28 în redacţia HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    29. Prin sumarea punctajului indicatorilor se obţine scorul total al familiei. Dacă acest scor este mai mic sau egal cu 85,64, familia este eligibilă pentru stabilirea dreptului la ajutor social şi/sau ajutor pentru perioada rece a anului.
    [Pct.29 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.29 modificat prin HG821 din 07.10.14, MO313-318/17.10.14 art.870; în vigoare 01.10.14]
    [Pct.29 în redacţia HG793 din 08.10.13, MO222-227/11.10.13 art.897; în vigoare 01.10.13]
    30. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă dintre venitul lunar minim garantat al familiei, calculat în conformitate cu punctele 18 şi 19 ale prezentului Regulament şi venitul global al familiei, calculat în conformitate cu punctele 22-26 ale prezentului Regulament.
    31. În vederea determinării dreptului la ajutor social şi stabilirii cuantumului acestuia sau, după caz, a ajutorului pentru perioada rece a anului, persoana desemnată în cadrul structurii teritoriale de asistenţă socială.
    [
Pct.31 modificat prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.31 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    32. Ajutorul social sau, după caz, ajutorul pentru perioada rece a anului se acordă, începînd cu luna în care cererea de acordare a acestora a fost înregistrată la structura teritorială de asistenţă socială.
    [Pct.32 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    33. Titularul ajutorului social sau, după caz, al ajutorului pentru perioada rece a anului este persoana solicitantă, iar beneficiarul acesteia - familia.
    [Pct.33 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    34. Schimbarea titularului ajutorului social și/sau ajutorului pentru perioada rece a anului se realizează prin ordinul şefului structurii teritoriale de asistenţă socială la recomandarea comisiei sau în baza cererii înaintate de familie.
    [Pct.34 în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.34 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
   
35. Dreptul la ajutor social în baza unei cereri se stabileşte pentru o perioadă ce nu va depăşi 24 luni calendaristice, după care solicitantul are dreptul să depună o nouă cerere în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
    [Pct.35 modificat prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.35 în redacţia HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    36. Dreptul la ajutor social se revizuieşte la intervenirea oricărei modificări în informaţia care a fost prezentată anterior, sau la fiecare 12 luni calendaristice după acordarea ajutorului social. În cazul în care toţi membrii familiei au atins vîrsta de pensionare sau sînt recunoscute de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă inapte de muncă şi nu au alte surse de venit, decît cele realizate din prestaţii sociale, termenul de revizuire la fiecare 12 luni nu se aplică.
    [Pct.36 modificat prin HG821 din 07.10.14, MO313-318/17.10.14 art.870; în vigoare 01.10.14]
    37. Plata ajutorului social şi/sau a ajutorului pentru perioada rece a anului se efectuează pentru luna precedentă de către prestatorul de servicii de plată desemnat de către beneficiar. Solicitantul/beneficiarul desemnează, prin cerere, prestatorul de servicii de plată. Prestatorul de servicii de plată desemnat încheie contract cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.
    Sumele ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului nesolicitate de beneficiari în decurs de 6 luni consecutiv, prestatorul de servicii de plată desemnat le restituie lunar pe contul corespunzător al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, în baza fişierului electronic, prezentat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale.
    Sumele ajutorului social şi ale ajutorului pentru perioada rece a anului stabilite şi restituite pe contul corespunzător al Casei Naţionale de Asigurări Sociale din cauza nesolicitării pot fi solicitate de beneficiar în decurs de 1 an din luna stabilirii.
    Sumele ajutorului social şi ale ajutorului pentru perioada rece a anului neachitate la timp din vina organului care le stabileşte sau le plăteşte se achită retroactiv fără nici o limitare.
    Reluarea plăţii se efectuează de către structura teritorială de asistenţă socială în baza cererii scrise a beneficiarului.
    Persoanele care, la data de 1 iunie 2015, beneficiază de ajutor social şi/sau ajutor pentru perioada rece a anului vor continua să beneficieze de aceste prestaţii prin intermediul aceluiaşi prestator de servicii de plată pînă la desemnarea de către beneficiar, prin cerere, a altui prestator de servicii de plată.
    [Pct.37 modificat prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
   
[Pct.37 modificat prin HG793 din 08.10.13, MO222-227/11.10.13 art.897; în vigoare 01.10.13]
    [Pct.37 modificat prin HG786 din 25.10.11, MO182-186/28.10.11 art.863]
    [Pct.37 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    [Pct.37 modificat prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
   
38. În cazul în care cuantumul lunar al ajutorului social calculat pentru o familie este mai mic de 25 de lei, ajutorul social se va stabili în cuantum de 25 de lei pe lună.
    [Pct.38 în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    39. Ajutorul social sau, după caz, ajutorul pentru perioada rece a anului se plăteşte beneficiarului sau altei persoane în baza procurii titularului, autentificată conform legislaţiei. Ajutorul social și/sau ajutorul pentru perioada rece a anului neîncasat în legătură cu decesul solicitantului se stabilește și se achită inclusiv pentru luna decesului, în baza permisiunii eliberate de către structura teritorială de asistenţă socială, unui membru adult al familiei sau, în cazul lipsei acestuia, persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
    [Pct.39 modificat prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.39 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    [Pct.39 modifict prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
   
391. Listele pentru plata ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului pe suport de hîrtie se păstrează la direcțiile/secțiile asistență socială și protecție a familiei și casele teritoriale de asigurări sociale pe parcursul a 3 ani.
    [Pct.391 introdus prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
Secțiunea 6
Acordul de cooperare
    392. Beneficiarul utilizează ajutorul social în folosul familiei, în mod primordial pentru satisfacerea necesităţilor privind alimentaţia, vestimentaţia, locuinţa, igiena, îngrijirea medicală, educaţia şi şcolarizarea obligatorie a copiilor, conform acordului de cooperare încheiat cu direcția/secția asistență socială și protecție a familiei.
    393. La sesizarea şefului structurii teritoriale de asistenţă socială, a reprezentanţilor autorităţilor administrației publice locale, precum şi la autosesizare, comisiile verifică, la reşedinţa curentă a beneficiarului, corectitudinea utilizării ajutorului social conform prevederilor punctului 392 al prezentului Regulament, întocmind raportul de utilizare a ajutorului social. În raport se reflectă constatările cu privire la respectarea sau nerespectarea obligațiilor asumate, precum și, după caz, recomandările pentru depășirea situației.
    Verificarea repetată nu poate fi efectuată mai devreme de 45 de zile calendaristice de la data întocmirii raportului de utilizare a ajutorului social.
    394. Asistentul social comunitar, în termen de două zile lucrătoare de la data întocmirii raportului de utilizare a ajutorului social, informează şeful structurii teritoriale de asistenţă socială referitor la constatările comisiei. În cazul neîndeplinirii de către beneficiar a obligaţiilor asumate în acordul de cooperare, şeful structurii teritoriale de asistenţă socială, în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii raportului de utilizare a ajutorului social, avertizează, în scris, beneficiarul despre încetarea dreptului la ajutor social, în cazul constatării de către comisie a neîndeplinirii repetate a obligaţiilor.
    395. În cazul familiilor identificate care nu utilizează ajutorul social conform prevederilor punctului 392 al prezentului Regulament, asistentul social/managerul de caz realizează evaluarea necesităților și elaborează un plan individualizat de asistență pentru utilizarea rațională a prestației date. Planul de asistență este semnat de către toți membrii adulți ai familiei.
    396. Pentru familiile cu copii în situaţie de risc,  managerul de caz este responsabil de monitorizarea utilizării ajutorului social conform prevederilor acordului de cooperare și planului individualizat de asistență, folosind în calitate de criteriu de bază în procesul monitorizării satisfacerea necesităților familiei, precum și respectarea interesului superior al copilului.
    [Capitolul III secţiunea 6 introdusă prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
CAPITOLUL IV
OBLIGAŢIILE BENEFICIARILOR DE AJUTOR SOCIAL
    40. Solicitantul ajutorului social este obligat să prezinte informaţii complete şi veridice, înaintînd actele justificative respective.
    41. Solicitantul ajutorului social are obligaţia să comunice în scris reprezentantului structurii teritoriale de asistenţă socială orice modificare intervenită în informaţia declarată iniţial în cererea de acordare a ajutorului social, în termen de 10 zile de la data la care a intervenit modificarea.
    42. Familia comunică despre orice modificare intervenită în informaţia declarată iniţial conform modalității stabilite de către autoritatea administrației publice centrale de specialitate în domeniul protecției sociale.
    [Pct.42 în redacţia HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.42 în redacţia HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
   
43. Beneficiarul are obligaţia de a permite efectuarea anchetei sociale stabilite de structura teritorială de asistenţă socială pentru a verifica condiţiile care au stat la baza acordării dreptului la ajutor social sau, după caz, la ajutorul pentru perioada rece a anului. În caz de refuz a efectuării anchetei sociale se întocmeşte un  proces-verbal.
    [Pct.43 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
CAPITOLUL V
MODIFICAREA CUANTUMULUI AJUTORULUI SOCIAL
ŞI ÎNCETAREA DREPTULUI
    [Capitolului V denumirea în redacția HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    44. Modificările comunicate de familie, precum şi cele stabilite prin ancheta socială, servesc drept temei pentru modificarea sau încetarea sau, după caz, a ajutorului pentru perioada rece a anului.
    [Pct.44 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
   
45. Cuantumul ajutorului social se modifică în următoarele situaţii:
    a) au intervenit modificări care influenţează cuantumul venitului lunar minim garantat al familiei, cuantumul venitului net normat pentru gospodăriile ţărăneşti şi auxiliare şi/sau modificări în cuantumul pensiilor, alocaţiilor sociale sau prestaţiilor sociale;
    [Pct.45 lit.a) în redacţia HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    [Pct.45 lit.a) modifictă prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
   
b) au intervenit modificări în informaţiile care au fost depuse anterior.
    46. Plata ajutorului social sau, după caz, a ajutorului pentru perioada rece a anului încetează în următoarele situaţii:
    [Pct.46 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
  
  a) familia nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea ajutorului social sau, după caz, ajutorului pentru perioada rece a anului;
    [Pct.46 lit.a) modificată prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
  
  b) familia care primeşte ajutor social sau, după caz, ajutorul pentru perioada rece a anului îşi schimbă reşedinţa curentă;
    [Pct.46 lit.b) modificată prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    [Pct.46 lit.b) în redacţia HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
   
c) persoana solitară, care beneficia de ajutor social sau, după caz, de ajutor pentru perioada rece a anului, a decedat sau a fost declarată dispărută fără veste, a fost sancţionată cu privaţiune de libertate, a trecut la întreţinere de stat sau a fost înrolată pentru satisfacerea serviciului militar în termen;
    [Pct.46 lit.c) modificată prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
  
d) familia a refuzat efectuarea anchetei sociale sau prin ancheta socială au fost constatate modificări/situații care condiționează necesitatea depunerii unei noi cereri. Autoritatea administrației publice centrale de specialitate în domeniul protecției sociale va stabili modificările/situațiile pentru care trebuie să fie înregistrată o nouă cerere.
    [Pct.46 lit.d) în redacţia HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.46 lit.d) modificată prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]
  
  e) şomerul înregistrat la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă a refuzat un loc de muncă sau serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă, sau participarea la lucrările publice oferite de agenţii, sau a refuzat în mod repetat prestarea unor activităţi de interes comunitar sau nu a îndeplinit activitățile de interes comunitar, la solicitarea primarului.
    [Pct.46 lit.e) modificată prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.46 lit.e) modificată prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.46 lit.e) introdusă prin HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    f) familia a refuzat semnarea acordului de cooperare;
    [Pct.46 lit.f) introdusă prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    g) familia care a semnat acordul de cooperare nu îndeplineşte repetat obligațiile asumate în decurs de 180 de zile calendaristice de la data întocmirii precedentului raport, în care s-a constat neîndeplinirea acestora.
    [Pct.46 lit.g) introdusă prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    În situaţiile specificate la alineatul unu literele e), f) și g), precum și în cazul în care șomerul/șomerii din cadrul familiei beneficiare de ajutor social nu a/au prestat activități de interes comunitar la solicitarea primarului pentru ultima lună de plată, familiei i se refuză acordarea dreptului pe o perioadă de 3 luni consecutive de la luna stopării dreptului la ajutor social/ajutor pentru perioada rece a anului.
    [Pct.46 alineat modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.46 alineat introdus prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
   
461. În cazul în care în datele declarate în cererea pentru acordarea ajutorului social se constată modificări doar în partea ce ține de venituri obținute din salarizare, modificarea cuantumului ajutorului social și revizuirea dreptului stabilit la ajutor social/ajutor pentru perioada rece a anului se efectuează în baza certificatului de salariu prezentat de către solicitant, fără a fi depusă o cerere nouă.
   
[Pct.461 introdus prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    47. Modificarea cuantumului ajutorului social se efectuează prin ordinul scris al şefului structurii teritoriale de asistenţă socială, începînd cu luna următoare celei în care s-au constatat motivele şi se expediază decizia titularului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii acesteia, cu excepţia cazurilor prevăzute la pct.46 lit. c) din prezentul Regulament.
    Dreptul la ajutor social și/sau la ajutor pentru perioada rece a anului încetează după cum urmează:
    a) începînd cu luna următoare celei în care s-au produs situaţiile specificate la pct. 46 lit. a)-c) din prezentul Regulament;
    b) din luna în care se produc situaţiile specificate la pct. 46 lit. d)-g) din prezentul Regulament.
    În termen de 15 zile de la data emiterii deciziei, structura teritorială de asistenţă socială informează în scris beneficiarul cu privire la încetarea dreptului la ajutor social și/sau la ajutor pentru perioada rece a anului.
    [Pct.47 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.47 modificat prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.47 modificat prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
Capitolul V1
AJUTORUL PENTRU PERIOADA RECE A ANULUI
    471. Dreptul la ajutor pentru perioada rece a anului se determină concomitent cu determinarea dreptului la ajutor social, în baza cererii pentru acordarea ajutorului social, depuse de solicitantul sau reprezentantul legal al familiei în condiţiile prezentului Regulament.
    Ajutorul pentru perioada rece se stabileşte şi se plăteşte cu respectarea prevederilor prezentului Regulament şi se acordă:
    a) familiilor defavorizate beneficiare de ajutor social, stabilit în conformitate cu Legea nr. 133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social;
    b) familiilor solicitante de ajutor social care au un venit global mediu lunar mai mare decît venitul lunar minim garantat conform legislaţiei şi mai mic decît nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 1,95 ori.
    [Pct.471 lit.b) modificată prinHG10 din 18.01.19, MO22-23/19.01.19 art. 20; in vigoare 01.12.18]
    [Pct.471 lit.b) modificată prin HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
 
  
Listele de plată, darea de seamă privind achitarea ajutorului pentru perioada rece a anului şi raportul privind utilizarea mijloacelor alocate se întocmesc, respectiv, în conformitate cu anexele nr.6, 7 şi 8 la prezentul Regulament, respectînd termenele stabilite în capitolul VI din prezentul Regulament.
    În situaţiile specificate la litera b) alineatul doi al prezentului punct, dreptul la ajutor pentru perioada rece a anului se revizuieşte la intervenirea oricărei modificări în informaţia care a fost prezentată anterior, sau la fiecare 12 luni calendaristice după acordarea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. În cazul în care toţi membrii familiei au atins vîrsta de pensionare sau sînt recunoscute de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă inapte de muncă şi nu au alte surse de venit, decît cele realizate din prestaţii sociale, dreptul la ajutor pentru perioada rece a anului se revizuieşte la fiecare 24 luni calendaristice după acordarea acestuia.
    [Pct.471 modificat prin HG806 din 31.10.12, MO229-233/02.11.12 art.869; în vigoare 01.11.12]
    [Pct.471
modificat prin HG848 din 15.11.11, MO197-202/18.11.11 art.929]
    [Pct.471 modificat prin HG786 din 25.10.11, MO182-186/28.10.11 art.863]
    [Capitolul V1 introdus prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
Capitolul VI
Modul de finanţare şi dare de seamă
    48. Structura teritorială de asistenţă socială întocmeşte, lunar, în 2 exemplare, listele de plată ale tuturor beneficiarilor de ajutor social, conform anexei nr. 2 la prezentul Regulament, şi în 3 exemplare registrul listelor privind numărul beneficiarilor şi suma calculată total, inclusiv pe fiecare prestator de servicii de plată desemnat, care sînt confirmate prin semnătură şi ştampilă de către şeful structurii teritoriale de asistenţă socială şi sînt înregistrate în registrele corespunzătoare ale structurii teritoriale de asistenţă socială.
    [Pct.48 modificat prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
   
49. Pînă la data de 4 a fiecărei luni structurii teritoriale de asistenţă socială prezintă casei teritoriale de asigurări sociale listele de plată ale tuturor beneficiarilor de ajutor social, în mod electronic, însoţite de copia exactă a acestora pe suport de hîrtie, şi în 2 exemplare registrul listelor privind numărul beneficiarilor şi suma calculată total, inclusiv pe fiecare prestator de servicii de plată. Un registru al listelor privind numărul beneficiarilor şi suma calculată se prezintă Casei Naţionale de Asigurări Sociale prin intermediul casei teritoriale de asigurări sociale, iar al doilea rămîne în cadrul acesteia.
    [Pct.49 modificat prinHG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.49 modificat prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
   
50. Casa teritorială de asigurări sociale înregistrează în registrele corespunzătoare primirea listelor de plată şi a registrelor listelor privind numărul beneficiarilor şi suma calculată:
    a) în cazul în care casa teritorială de asigurări sociale nu identifică neconcordanţă a datelor privind numărul beneficiarilor şi suma calculată total, inclusiv pe fiecare prestator de servicii de plată desemnat, în listele beneficiarilor în mod electronic şi pe suport de hîrtie şi în registrele listelor privind numărul beneficiarilor şi suma calculată, acestea se consideră acceptate;
    [Pct.50 lit.a) modificat prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
   
b) în cazul în care se identifică neconcordanţă a datelor privind numărul beneficiarilor şi suma calculată total, inclusiv pe fiecare prestator de servicii de plată desemnat, casa teritorială de asigurări sociale restituie listele structurii teritoriale de asistenţă socială. Listele corecte trebuie să fie prezentate casei teritoriale de asigurări sociale pînă la data de 6 a fiecărei luni.
    [Pct.50 lit.b) modificată prinHG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.50 lit.b) modificată prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
 
   51. În conformitate cu informaţia introdusă de casele teritoriale de asigurări sociale, Casa Naţională de Asigurări Sociale formează lista de plată generală pe ţară.
    52. Ordinul de plată este confirmat prin semnătură de către persoanele cu drept de semnătură ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi expediat prestatorului de servicii de plată, cel tîrziu pînă la data de 15 a fiecărei luni.
    53. Instituţia financiară, în baza informaţiei primite în mod electronic de la Casa Naţională de Asigurări Sociale, efectuează plata ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului.
    [Pct.53 modificat prin HG793 din 08.10.13, MO222-227/11.10.13 art.897; în vigoare 01.10.13]
  
  54. Casa Naţională de Asigurări Sociale va transfera mijloacele necesare pentru plata ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului de pe conturile sale curente.
    [Pct.54 modificat prin HG793 din 08.10.13, MO222-227/11.10.13 art.897; în vigoare 01.10.13]
  
  55. Prestatorul de servicii de plată desemnat prezintă Casei Naţionale de Asigurări Sociale lunar, pînă la data de 7 a lunii următoare celei gestionare, raportul privind achitarea ajutorului social, în conformitate cu anexa nr.3 la prezentul Regulament, iar în cazul transferurilor la conturile bancare ale beneficiarilor – confirmare.
    [Pct.55 în redacţia HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
   
56. Casa Naţională de Asigurări Sociale prezintă, lunar, pînă la data de 20 a lunii următoare celei de gestiune, Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale raportul privind utilizarea mijloacelor alocate pentru plata ajutorului social, conform anexei nr.4 la prezentul Regulament.
    [Pct.56 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.56 modificat prin HG130 din 22.02.10, MO30-31/26.02.10 art.177]
  
  57. Ministerul Finanţelor va transfera mijloacele financiare, în modul stabilit, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, pentru plata ajutorului social şi ajutorului pentru perioada rece a anului conform planului de finanţare.
    [Pct.57 modificat prin HG793 din 08.10.13, MO222-227/11.10.13 art.897; în vigoare 01.10.13]
Capitolul VII
Dispoziţii finale
   58. Deciziile privind acordarea, neacordarea sau încetarea plăţii ajutorului social şi/sau a ajutorului pentru perioada rece a anului, privind modificarea cuantumului ajutorului social, precum şi cele privind recuperarea sumelor încasate nejustificat, pot fi contestate în instanţa de contencios administrativ.
    [Pct.58 în redacţia HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    59. Controlul asupra corectitudinii stabilirii şi utilizării conform destinaţiei a mijloacelor financiare alocate se efectuează de către organele de control abilitate.
    591. Verificarea modului de aplicare corectă şi unitară a prezentului Regulament este efectuată de către Inspecţia socială.
    [Pct.591 introdus prin HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
 
   60. Verificarea informațiilor prezentate pentru stabilirea ajutorului social şi/sau a ajutorului pentru perioada rece a anului se efectuează de către structura teritorială de asistenţă socială prin intermediul schimbului de informații între sistemele informaționale, confruntării datelor din certificatele prezentate, actele confirmative sau anchetele sociale, conform legislației.
    Controlul legalităţii operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal în cadrul procedurii de stabilire şi plată a ajutorului social se efectuează de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.
    [Pct.60 în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    61. Structura teritorială de asistenţă socială creează comisii constituite dintr-un număr impar de membri, nu mai mic de 3 persoane, care includ reprezentanţi ai structurii teritoriale de asistenţă socială, reprezentanţi delegaţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi reprezentanţi ai societăţii civile. Comisiile verifică, selectiv, la reşedinţa curentă a solicitantului/beneficiarului autenticitatea informației prezentate în cererea pentru acordarea ajutorului social, corectitudinea utilizării ajutorului social şi, după caz, întocmesc ancheta socială și/sau raportul de utilizare a ajutorului social.
    [Pct.61 în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Pct.61 în redacţia HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
  
   62. Actele confirmative necesare pentru solicitarea ajutorului social se eliberează de organele abilitate în mod gratuit.
    63. Responsabilitatea pentru corectitudinea îndeplinirii formei electronice de calcul a ajutorului social, precum şi pentru corespunderea datelor din listele pe suport de hîrtie cu datele în formă electronică o poartă structura teritorială de asistenţă socială.
     64. Responsabilitatea pentru utilizarea reală a mijloacelor bugetare alocate o poartă persoanele cu funcţii de răspundere ale prestatorului de servicii de plată sau, după caz, ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
    65. Casa Naţională de Asigurări Sociale, în comun cu prestatorul de servicii de plată desemnat, în termen de 10 zile lucrătoare de la data selectării acestuia, va elabora şi va aproba contractul şi regulamentul de schimb al informaţiei între instituţiile menţionate.
    [Pct.65 modificat prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
    [Pct.65 în redacția HG952 din 17.11.14, MO345-351/21.11.14 art.1021]
   
66. Cererile pentru acordarea ajutorului social, depuse pe suport de hîrtie, și actele confirmative se transmit, trimestrial, structurii teritoriale de asistenţă socială.
    [Pct.66 în redacţia HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    67. Monitorizarea implementării reglementărilor cu privire la ajutorul social se efectuează la nivel central de către Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, iar la nivel local de către structura teritorială de asistenţă socială.
    [Pct.67 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.67 modificat prin HG130 din 22.02.10, MO30-31/26.02.10 art.177]
    68. Modelele raportului de utilizare a ajutorului social, anchetei sociale, procesului-verbal, instrucțiunilor de depunere a cererii prin telefon, acordului cu privire la efectuarea activităților de interes comunitar, avertizării către familia beneficiară de ajutor social, , deciziilor și alte acte normative necesare implementării vor fi aprobate de către autoritatea administrației publice centrale de specialitate în domeniul protecției sociale.
    [Pct.68 modificat prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Pct.68 introdus prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]

    anexa nr.1
    [Anexa nr.1 modificată prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Anexa nr.1 modificată prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]
    [Anexa nr.1 modificată prin HG821 din 07.10.14, MO313-318/17.10.14 art.870; în vigoare 01.10.14]
    [Anexa nr.1 modificată prin HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    [Anexa nr.1 modificată prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]

    anexa nr.2
   
[Anexa nr.2 în redacţia HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]

    anexa nr.3
    [Anexa nr.3 modificată prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
    [Anexa nr.3 modificată prin HG952 din 17.11.14, MO345-351/21.11.14 art.1021]
    [Anexa nr.3 modificată prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]

    anexa nr.4
    [Anexa nr.4 modificată prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
    [Anexa nr.4 modificată prin HG952 din 17.11.14, MO345-351/21.11.14 art.1021]
    [Anexa nr.4 modificată prin HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]

    anexa nr.5
    [Anexa nr.5 în redacţia HG821 din 07.10.14, MO313-318/17.10.14 art.870; în vigoare 01.10.14]
    [Anexa nr.5 în redacţia HG201 din 13.03.13, MO60-63/13.03.13 art.255; în vigoare 01.01.13]
    [Anexa nr.5 modificată prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]
    [Anexa nr.5 în redacţia HG37 din 02.02.10, MO18-19/05.02.10 art.74; în vigoare 01.02.10]

   
anexa nr.6
   
[Anexa nr.6 în redacţia HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
    [Anexa nr.6 introdusă prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]

    anexa nr.7
   
[Anexa nr.7 modificată prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
    [Anexa nr.7 modificată prin HG952 din 17.11.14, MO345-351/21.11.14 art.1021]
    [Anexa nr.7 introdusă prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]

    anexa nr.8
   
[Anexa nr.8 modificată prin HG481 din 05.08.15, MO206-210/07.08.15 art.545]
    [Anexa nr.8 modificată prin HG952 din 17.11.14, MO345-351/21.11.14 art.1021]
    [Anexa nr.8 introdusă prin HG1142 din 16.12.10, MO254-256/24.12.10 art.1285; în vigoare 01.01.11]

     anexa nr.9
   
[Anexa nr.9 modificată prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]
    [Anexa nr.9 introdusă prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]

     anexa nr.10
    [Anexa nr.10 introdusă prin HG967 din 14.11.17, MO399-410/17.11.17 art.1077]

Anexa nr. 11
la Regulamentul cu privire la modul de
stabilire şi plată a ajutorului social
INSTRUCȚIUNE
privind realizarea activităților de interes comunitar
Secțiunea 1
Aspecte generale
    1. Pentru activitățile de interes comunitar, șomerul nu este remunerat.
    2. Orele pentru prestarea activităţilor de interes comunitar se stabilesc pe familie.
    3. În cazul în care familia beneficiară de ajutor social are în componența sa doi sau mai mulți șomeri, numărul orelor de activități de interes comunitar, calculate pentru această familie, se repartizează în mod egal între ei.
    4. Orele pentru prestarea activităţilor de interes comunitar se stabilesc din prima lună de plată a ajutorului social.
    5. Activitățile de interes comunitar prestate de către șomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social nu vor substitui activitățile de bază realizate de către angajații din cadrul instituțiilor din raza administrativ-teritorială.
    6. Fac excepţie de la prestarea activităților de interes comunitar:
    1) şomerii, membri ai familiilor beneficiare de ajutor social pentru care suma stabilită a ajutorului social pe familie este de pînă la 30%, inclusiv din nivelul venitului lunar minim garantat;
    2) şomerii din familiile beneficiare de ajutor social care sînt antrenați la lucrări publice remunerate, oferite prin intermediul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în conformitate cu legislația în vigoare;
    3) şomerii din familiile beneficiare de ajutor social care participă la măsurile de promovare a ocupării forței de muncă, oferite de subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pe întreaga perioadă de antrenare în aceste măsuri;
    4) şomerii din familiile beneficiare de ajutor social care s-au încadrat în cîmpul muncii;
    5) femeile gravide din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social, la prezentarea certificatului medical confirmativ;
    6) şomerii din familiile beneficiare de ajutor social care se află în concediu medical, la prezentarea actului confirmativ pînă în ultima zi inclusiv a lunii curente;
    7) şomerul din familia beneficiară de ajutor social care este unicul adult în familie și are la întreținere copil/copii în vîrstă de pînă la 7 ani;
    8) şomerii din familiile beneficiare de ajutor social care prestează activități necalificate cu caracter ocazional, în condițiile Legii nr. 22/2018 privind exercitarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, pe perioada prestării acestora.
    7. În cazul în care familia beneficiară de ajutor social are în componența sa doi sau mai mulți șomeri, iar unul dintre ei se află în concediu medical, orele de prestare a activităților de interes comunitar nu se transferă celuilalt șomer.
    8. Orele de activități de interes comunitar nerealizate de către șomerul/șomerii care s-a/s-au aflat în concediu medical nu se transferă pentru lunile următoare.
Secțiunea a 2-a
Decizia privind efectuarea activităților
de interes comunitar
    9. Numărul de ore pentru prestarea activităților de interes comunitar se calculează de către structura teritorială de asistenţă socială prin intermediul Sistemului informaţional automatizat „Asistenţa Socială”.
    10.  Decizia emisă de către Sistemul informaţional automatizat „Asistenţa Socială” va conține inclusiv numărul de ore pe care șomerul/șomerii din cadrul familiei beneficiare de ajutor social urmează să le lucreze.
Secțiunea a 3-a
Lista activităţilor de interes comunitar și calcularea
numărului de ore pentru prestarea acestora
    11. Numărul de ore pentru prestarea activităţilor de interes comunitar se calculează pentru fiecare familie beneficiară de ajutor social proporţional cu cuantumul prestației de care beneficiază aceasta, dar nu va depăşi 40 de ore pe lună. Dacă din calcul rezultă fracțiuni mai mari sau egale cu 5 – acestea se rotunjesc în creștere, iar dacă rezultă fracțiuni mai mici de 5 – acestea se rotunjesc în descreștere.
    Calcularea numărului de ore de activități de interes comunitar pe familie se va efectua după următoarea formulă: 
    Numărul de ore de activități de interes comunitar = CAJ x 40 / MVLMGCF,
    unde:
    CAJ – cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia;
    MVLMGCF – mărimea venitului lunar minim garantat calculat pentru familia dată.
    12. Durata maximă zilnică a activităţilor de interes comunitar exercitate de către un șomer nu va depăşi 8 ore.
    13. Primarul va solicita prestarea de către șomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social a următoarelor activități:
    1) activități ce nu necesită calificare profesională:
    a) crearea zonelor verzi;
    b) plantarea puieților și alte lucrări de îngrijire a acestora;
    c) cosirea ierbii;
    d) activități de deszăpezire (a străzilor principale din localitate, a teritoriilor în jurul grădinițelor, școlilor, instituțiilor medicale, gospodăriilor persoanelor care beneficiază de Serviciul de îngrijire socială la domiciliu, altor clădiri de menire socială);
    e) participarea la acţiunile de protecţie a mediului înconjurător;
    f) amenajarea şi curăţarea teritoriilor de menire socială, culturală și sportivă din localitate (parcuri, terenuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, terenuri aferente izvoarelor, rîurilor, lacurilor, cimitirelor, alte teritorii de importanță locală);
    g) lucrări pentru întreţinerea fondului locativ şi a obiectelor de menire socială, culturală şi sportivă;
    h) activități auxiliare la salubrizarea străzilor, parcurilor și a terenurilor aferente instituțiilor publice din localitate şi instituţiilor medicale;
    i) îngrijirea monumentelor, mormintelor etc;
    j) activități auxiliare ce ţin de amenajarea oraşelor şi satelor pentru sărbătorile oficiale (Anul Nou, hramul localităţii etc.);
    2) activități de interes comunitar, în caz de deținere a calificării și cu consimțămîntul șomerului:
    a) activități de îngrijire a edificiilor de menire socială, medico-sanitară, sportivă (reparaţii curente, evacuarea deşeurilor etc.);
    b) activități de reparație a obiectelor de menire socială;
    c) activități de suport în cadrul instituțiilor sociale în procesul de prestare a serviciilor și în cadrul instituțiilor de învățămînt;
    d) activități de electrician, prestate în instituțiile publice din localitate (grădinițe, școli, aziluri, centre de plasament).
    În cazul șomerilor care dețin calificări în anumite domenii și refuză prestarea activităților specificate în subpct. 2) din prezentul punct, aceștia urmează să presteze activități de interes comunitar specificate în subpct. 1) din prezentul punct.
    Solicitarea de participare la alte activități de interes comunitar decît cele expuse în prezentul punct se interzice.
Secțiunea a 4-a
Înștiințarea beneficiarului privind
activitățile de interes comunitar
    14. În termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, decizia privind acordarea dreptului la ajutor social şi/sau ajutor pentru perioada rece a anului se expediază solicitantului, care va conține inclusiv numărul de ore de activități de interes comunitar, care urmează să le presteze șomerul/șomerii din familia respectivă.
    15. Lista pe localitate a persoanelor care urmează să presteze activități de interes comunitar se transmite în mod electronic, lunar, primarului de către structura teritorială de asistență socială, în primele 4 zile lucrătoare ale lunii următoare celei de gestiune.
    16. Odată cu recepționarea listei persoanelor care urmează să presteze activități de interes comunitar, primarul este obligat să le invite la primărie pentru formalizarea procedurii de prestare a acestor activități.
    17. Pentru activităţile de interes comunitar sînt îndreptate persoanele înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, care sînt membri ai familiilor beneficiare de ajutor social şi care îşi dau benevol consimțămîntul de participare la aceste lucrări. Relațiile dintre părțile participante la organizarea și efectuarea activităților de interes comunitar sînt reglementate în Acordul cu privire la efectuarea activităţilor de interes comunitar, încheiat între primar și șomer, membrul familiei beneficiare de ajutor social, în care sînt specificate activităţile ce urmează a fi prestate, numărul de ore, perioada de prestare a acestora, drepturile și obligațiile părților, precum şi informația cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă.
    18. Acordul cu privire la efectuarea activităţilor de interes comunitar se încheie de către ambele părți (primarul și șomerul) în două exemplare, unul, după semnare, rămîne la primărie, iar al doilea exemplar i se înmînează șomerului.
    19. Pentru desfășurarea activităților de interes comunitar, primarul asigură: 
    1) stabilirea activităţilor de interes comunitar, care urmează a fi realizate de către șomeri prezentați în listele primite de la structurile teritoriale de asistență socială, inclusiv stabilirea locului şi duratei activităţilor, dar fără a depăși numărul de ore calculate de către structura teritorială de asistență socială;
    2) exercitarea controlului asupra îndeplinirii activităţilor de interes comunitar de către șomer;
    3) întocmirea anuală și prezentarea consiliului local/municipal spre aprobare a planului de acţiuni de interes comunitar, care poate fi revizuit la necesitate;
    4) afișarea lunară, la sediul primăriei, a planului de acţiuni de interes comunitar pentru luna în curs, precum şi a situaţiei activităţilor realizate în lunile anterioare;
    5) ţinerea şi păstrarea, timp de 3 ani, a Registrului de evidenţă a persoanelor care prestează activităţi de interes comunitar şi a numărului de ore efectuate de către acestea;
    6) stocarea, utilizarea și gestionarea datelor cu caracter personal, după încheierea operațiunilor de prelucrare a acestora, în conformitate cu Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
    7) completarea zilnică a Registrului de evidenţă a persoanelor care prestează activităţi de interes comunitar, înainte de începerea și la finalizarea activităţii șomerului;
    8) încheierea cu șomerul a Acordului cu privire la prestarea activităţilor de interes comunitar, conform prevederilor pct. 17 din prezenta Instrucțiune;
    9) instruirea şi informarea zilnică a șomerului, sub semnătura acestuia în Registrul de evidență a persoanelor care prestează activităţi de interes comunitar, înainte de începerea activităţii, cu privire la activitatea pe care urmează să o presteze, riscurile şi pericolele la care poate fi expus în realizarea activităţii, inclusiv normele de securitate în muncă;
    10) acordarea gratuită șomerului a echipamentului individual de protecţie, în funcţie de natura şi specificul activităţii desfăşurate;
    11) crearea condiţiilor de muncă corespunzătoare cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă;
    12) întreprinderea măsurilor în cazul accidentelor de muncă, conform Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186/2008;
    13) prezentarea lunară, pe suport de hîrtie și electronic, pînă la data de 1 a lunii următoare celei de gestiune, structurii teritoriale de asistență socială lista semnată a persoanelor care au prestat/au refuzat prestarea activităţilor menţionate, precum și a celor care au prezentat certificatul confirmativ privind aflarea în concediu  medical, certificatul privind confirmarea sarcinii. În cazul în care primarul nu a solicitat prestarea activităților, nu a transmis pînă la data de 1 a lunii următoare celei de gestiune lista persoanelor care au prestat/au refuzat prestarea activităţilor menţionate, dreptul acestora la ajutor social și/sau la ajutor pentru perioada rece a anului pentru luna respectivă nu încetează.
    20. Se interzice  antrenarea șomerilor în desfășurarea activităților ce nu țin de interesul comunității.
    21. Pentru desfășurarea activităților de interes comunitar, primarul  este în drept să delege atribuțiile sale legate de realizarea activităților vizate, în condițiile legislației.
    22. Se interzice delegarea atribuțiilor primarului legate de realizarea activităților date, asistentului social comunitar.
    23. Refuzul beneficiarului de semnare a Acordului de prestare a activităților de interes comunitar, refuzul de participare la activități de interes comunitar sau de neîndeplinire a activităților de interes comunitar prevăzute în Acordul de prestare a activităților de interes comunitar, semnat între părți, acesta este documentat printr-un proces-verbal, întocmit de către primar împreună cu reprezentanţii autorităţii administraţiei publice locale şi ai societăţii civile, care este transmis către structura teritorială de asistenţă socială.  În termen de 5 zile lucrătoare de la data recepţionării procesului-verbal, şeful structurii teritoriale de asistenţă socială avertizează beneficiarul, în scris, cu privire la încetarea dreptului la ajutor social și/sau ajutor pentru perioada rece a anului în cazul constatării repetate a refuzului de participare la activități de interes comunitar sau de neîndeplinire a activităților de interes comunitar.
    24.  Șomerul antrenat în activități de interes comunitar are dreptul:
    a) să i se asigure condiţii corespunzătoare cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă;
    b) să fie informat în scris, sub semnătură, despre activităţile ce urmează a fi prestate şi despre perioadele de prestare a acestora;
    c) să fie asigurat cu utilaj şi instrumente, precum şi alte mijloace necesare desfăşurării activităţii, în caz de necesitate;
    d) să fie instruit în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi asigurat gratuit cu echipament individual de protecţie, în funcţie de natura şi specificul activităţii desfăşurate.
    25.  Șomerul antrenat în activități de interes comunitar este obligat:
    a) să semneze zilnic în Registrul de evidenţă a persoanelor care prestează activităţi de interes comunitar la începutul și la sfîrșitul efectuării activităților de interes comunitar, pe perioada antrenării în activitățile respective;
    b) să exercite activitățile convenite cu primarul în Acordul cu privire la prestarea activităţilor de interes comunitar;
    c) să manifeste atitudine grijulie faţă de bunurile (echipamentul, utilajul şi instrumentele, altele) oferite șomerului de către primar pentru efectuarea activităților de interes comunitar;
    d) să însuşească şi să respecte normele de securitate.
Secțiunea a 5-a
Acțiunile structurii teritoriale de asistență socială
    26.  În cazul informării de către primar despre refuzul repetat de participare la activități de interes comunitar sau de neîndeplinire de către șomer a activităților de interes comunitar prevăzute în Acordul cu privire la prestarea activităţilor de interes comunitar, semnat între părți, șeful structurii teritoriale de asistență socială, în termen de 2 zile lucrătoare de la data recepționării informației, emite decizia de stopare a dreptului la ajutor social și/sau ajutor  pentru perioada rece a anului familiei beneficiare cu informarea acesteia.
    [Anexa nr.11 introdusă prin HG729 din 18.07.18, MO285-294/03.08.18 art.817]