MODIFICAT
    HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19
    HG51 din 16.01.13, MO15-17/22.01.13 art.89



    În temeiul art. 35 al Legii nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51-54, art. 153), Legii zootehniei nr. 412-XIV din 27 mai 1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr. 73-77, art. 347), cu modificările ulterioare, în scopul perfecţionării sistemului de inofensivitate alimentară pentru consumatorii din Republica Moldova şi facilitării comerţului prin reformarea şi modernizarea sectorului sanitar, precum şi protecţiei animalelor de fermă şi obţinerii produselor alimentare salubre, inofensive şi calitative, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Norma sanitar-veterinară privind protecţia animalelor de fermă (se anexează).
    2. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va elabora un plan pentru implementarea măsurilor stabilite în prezenta Normă sanitar-veterinară.
    [Pct.2 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19]
    3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
    [Pct.3 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19]

    PRIM-MINISTRU                                              Zinaida GRECEANÎI

    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                                        Anatolie Gorodenco

    Nr. 1275. Chişinău, 17 noiembrie 2008.


    1. Norma sanitar-veterinară privind protecţia animalelor de fermă (în continuare – Normă sanitar-veterinară) stabileşte cerinţele minime pentru protecţia animalelor crescute sau ţinute în fermă.
    2. Prezenta Normă sanitar-veterinară este armonizată cu prevederile Directivei Consiliului Europei 98/58/CE din 20 iulie 1998 privind protecţia animalelor de fermă (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 1998, nr. L 221, p. 53).
    3. Prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare nu se aplică faţă de:
    a) animalele care trăiesc în mediul sălbatic;
    b) animalele destinate participării la competiţii, expoziţii, evenimente sau activităţi culturale sau sportive;
    c) animalele de laborator sau pentru experimente;
    d) oricare animale nevertebrate;
    e) animalele din gospodăriile casnice (auxiliare), îngrijite şi crescute pentru consum personal.
    4. În prezenta Normă sanitar-veterinară noţiunile de bază utilizate au următoarele semnificaţii:
    animal – orice animal (inclusiv peşti, reptile sau amfibieni) crescut sau ţinut pentru producţia de alimente, lînă, piele ori blană sau pentru alte scopuri agricole;
    deţinător – orice persoană fizică sau juridică care deţine în proprietate sau în folosinţă animale pentru îngrijire permanentă sau temporară.
    5. Deţinătorii vor lua toate măsurile necesare în vederea asigurării bunăstării animalelor, evitării provocării de dureri, suferinţe sau vătămări inutile animalelor aflate în îngrijirea lor.
    6. Deţinătorii vor asigura, în conformitate cu experienţa acumulată în domeniu şi cu progresele ştiinţifice, ca condiţiile în care animalele (altele decît peşti, reptile sau amfibieni) sînt crescute sau ţinute, avînd în vedere specia acestora şi gradul de dezvoltare, adaptare şi domesticire, nevoile fiziologice şi etologice ale acestora, să fie conforme cu prevederile din prezenta Normă sanitar-veterinară.
    7. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – Agenţie) efectuează controale pentru verificarea conformităţii cu prevederile prezentei Norme sanitar-veterinare.
    Agenţia va lua măsurile necesare pentru ţinerea evidenţei privind rezultatele controalelor efectuate.
   [Pct.7 modificat prin HG51 din 16.01.13, MO15-17/22.01.13 art.89] 
    8. Animalele sînt îngrijite de un personal suficient de numeros, care posedă aptitudini, cunoştinţe şi capacităţi profesionale adecvate.
    9. Animalele deţinute în sisteme de creştere, a căror bunăstare depinde de îngrijirea frecventă acordată de oameni, trebuie să fie inspectate cel puţin o dată pe zi.
    Animalele crescute sau întreţinute în alte sisteme trebuie inspectate la intervale suficiente pentru evitarea oricăror situaţii de risc.
    10. Pentru a permite inspectarea riguroasă a animalelor în orice moment, trebuie asigurat un sistem de iluminare adecvat (fix sau mobil).
    11. Orice animal care pare bolnav sau rănit trebuie să fie îngrijit în mod adecvat, fără întîrziere, şi, în cazul în care animalul nu răspunde la aceste îngrijiri, trebuie să fie examinat cît mai repede posibil de medicul veterinar. După caz, animalele bolnave sau rănite trebuie izolate într-o încăpere adecvată, cu aşternut uscat şi confortabil.
    12. Proprietarul sau deţinătorul de animale ţine un registru de evidenţă a tratamentelor medicale efectuate, precum şi numărul de animale moarte, găsite la fiecare inspecţie.
    Orice alte informaţii echivalente a căror evidenţă este necesară în alte scopuri sînt suficiente în sensul prezentei Norme sanitar-veterinare.
    13. Aceste registre urmează a fi păstrate pentru o perioadă de cel puţin trei ani şi trebuie puse la dispoziţia autorităţii competente în cazul în care efectuează o inspecţie sau la cererea acesteia.
    14. În conformitate cu experienţa acumulată şi cu studiile ştiinţifice, nu trebuie îngrădită libertatea de mişcare a unui animal, în funcţie de specia sa biologică, pentru a nu cauza suferinţe sau vătămări inutile.
    15. În cazul în care un animal este ţinut legat ori închis în mod continuu sau cu regularitate, trebuie să i se rezerve spaţiu suficient pentru satisfacerea nevoilor fiziologice şi etologice.
    16. Materialele utilizate la construcţia adăposturilor, în special cele ce urmează a fi utilizate pentru ţarcuri şi echipamentele cu care animalele pot veni în contact trebuie să fie inofensive şi să permită o bună curăţare şi dezinfectare.
    17. Adăposturile şi accesoriile pentru legarea animalelor se construiesc şi se întreţin astfel încît să se evite marginile ascuţite sau porţiunile în relief care pot cauza rănirea animalelor.
    18. Circulaţia aerului, nivelul de pulbere, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi concentraţia de gaze trebuie menţinute în limite care să nu fie dăunătoare animalelor.
    19. Animalele ţinute în clădiri nu trebuie să se afle permanent în întuneric, dar nici să fie expuse la lumină artificială fără întreruperile necesare. În cazul în care lumina naturală este insuficientă pentru a răspunde nevoilor fiziologice şi etologice ale animalelor, trebuie prevăzut un sistem de iluminare artificială adecvat.
    20. Animalele care nu sînt ţinute în adăposturi trebuie, după caz şi pe măsura posibilităţilor, protejate împotriva intemperiilor, animalelor de pradă şi riscurilor pentru sănătatea lor.
    21. Toate echipamentele mecanice sau automate care au un rol esenţial pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor trebuie inspectate cel puţin o dată pe zi. Orice defecţiune depistată trebuie remediată imediat sau, în cazul în care acest lucru este imposibil, trebuie luate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii şi bunăstării animalelor.
    22. În cazul în care adăpostul pentru animale este dotat cu un sistem de ventilaţie artificială, trebuie prevăzute un sistem de rezervă adecvat pentru asigurarea circulaţiei suficiente a aerului şi un sistem de alarmă pentru avertizarea defecţiunii. Sistemul de alarmă trebuie testat periodic.
    23. În funcţie de vîrstă şi specie, animalele trebuie să primească o hrană completă, fiind administrată în cantităţi suficiente pentru a le menţine într-o stare fiziologică normală de sănătate. Animalele nu trebuie hrănite sau adăpate astfel încît să li se cauzeze suferinţe sau vătămări inutile.
    24. Animalele trebuie să fie hrănite la intervale de timp adecvate nevoilor lor fiziologice.
    25. Animalele trebuie să aibă acces la o cantitate suficientă de apă de o calitate adecvată sau trebuie să îşi poată satisface nevoia de lichide prin alte mijloace.
    26. Instalaţiile de alimentare şi adăpare trebuie concepute, construite şi instalate astfel încît să limiteze riscurile de contaminare a hranei şi apei, precum şi efectele negative ale rivalităţii dintre animale.
    27. Nu trebuie administrate animalelor nici un fel de alte substanţe, cu excepţia celor administrate în scopuri terapeutice sau profilactice ori în scopul tratamentului zootehnic, decît în cazul în care s-a demonstrat, prin studii ştiinţifice sau din experienţa dobîndită, că efectul substanţei respective nu este dăunător pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor.
    28. Se interzice orice manoperă care ar putea conduce la mutilarea animalului.
    29. Nu trebuie să se practice metode de creştere naturală sau artificială, care provoacă sau pot provoca suferinţe sau vătămări animalelor.
    Prezenta dispoziţie nu interzice utilizarea anumitor metode ce pot provoca suferinţe sau vătămări minime sau temporare ori care necesită intervenţii care nu cauzează vătămări de lungă durată.
    30. Nu pot fi crescute animale într-o crescătorie decît cu condiţia să se poată estima, într-o manieră rezonabilă, în baza genotipului sau fenotipului, că ţinerea acestora în crescătorie nu are efecte negative asupra sănătăţii sau bunăstării lor.