grefier - Dina Musteaţă, conducîndu-se după prevederile art.72 din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat din oficiu în şedinţă plenară dosarul pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova”.
    Drept temei pentru examinarea dosarului a servit decizia din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova”¹ în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001².
    ______________________
    ¹ M.O., 1998, nr.56-59, art.24
    ² M.O., 2001, nr.90-91, art.34

    Examinînd materialele dosarului şi audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor, Curtea Constituţională
    1. La 19 martie 2010 Curtea Constituţională a acceptat spre examinare sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.30-XVIII din 4 martie 2010 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie³.
    ____________________
    ³ M.O., 2010, nr.34, art.70

    În cadrul procedurii preliminare s-a constatat  că este imposibilă examinarea sesizării fără revizuirea Hotărîrii nr. 16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001 (în continuare – Hotărîrea nr.16 din 28.05.1998).
    La 14 aprilie 2010 judecătorul Victor Puşcaş a înaintat plenului Curţii Constituţionale un demers pentru iniţierea procedurii de revizuire a Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998.
    Prin decizia din 16 aprilie 2010, în temeiul art.72 alin.(1) lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, s-a dat curs demersului  în cauză.
    2. Examinînd Hotărîrea nr.16 din 28.05.1998 prin prisma normelor constituţionale şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare – CtEDO), Curtea reţine următoarele.
    Necesitatea revizuirii Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 are la bază două argumente importante. Primul argument, de ordin intern, rezidă în faptul că atît în legislaţia Republicii Moldova, cît şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova există mai multe incertitudini privind accesul la justiţie al persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic sau public deosebit. Al doilea argument, de ordin extern, constă în posibilele contradicţii între jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi jurisprudenţa CtEDO ca urmare a modificărilor survenite în ultimii ani în jurisprudenţa acesteia. Situaţia descrisă urmează a fi soluţionată de către Curtea Constituţională pentru a evita abaterile de la practica jurisdicţională internaţională, care este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    3. Constituţia Republicii Moldova, prin art.135 alin.(1) lit.a), abilitează Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii tuturor actelor adoptate de Parlament, fără a face distincţie între actele normative şi cele individuale. Pentru considerentele expuse, la începutul activităţii sale Curtea a examinat  un şir de sesizări, prin care au fost contestate acte cu caracter individual referitoare la persoane oficiale (hotărîrile nr.9 din 04.04.1996⁴, nr.616 din 14.09.95⁵, nr. 615 din 14.09.95⁶,  nr.16 din 02.04.96⁷,  nr.4 din 10.02.97⁸ ş.a).
    ________________________
    ⁴ M.O., 1996, nr.25, art.16. Hotărîrea cu privire la constituţionalitatea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.68 din 15.03.1996 „Despre conducerea Ministerului Apărării”
    ⁵ M.O., 1995, nr.53-54, art.616. Hotărîrea cu privire la constituţionalitatea Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr.546-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la rechemarea înainte de termen a unor preşedinţi ai comisiilor permanente
    ⁶ M.O., 1995, nr.53-54, art.616. Hotărîrea cu privire la constituţionalitatea Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr.545-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la rechemarea înainte de termen a unor preşedinţi ai comisiilor permanente
    ⁷ M.O, 1996, nr.25, art.17. Hotărîrea cu privire la controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.5 din 12 ianuarie 1995 “Privind eliberarea din funcţia de preşedinte al judecătoriei”
    ⁸ M.O., 1997, nr.13-14, art.3. Hotărîrea cu privire la controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr.912-XIII din 5 iulie 1996 privind revocarea înainte de termen a preşedintelui Comisiei pentru control şi petiţii

    Astfel, în varianta iniţială a Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 Curtea Constituţională a menţionat că „stabilirea unor proceduri  speciale  sau a jurisdicţiei constituţionale pentru persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes politic şi public deosebit, numite în funcţie prin hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile Guvernului, care sînt emise în exerciţiul atribuţiilor prevăzute direct de  normele  Constituţiei sau de alte legi, nu constituie o limitare a accesului la justiţie. Potrivit  art.135  alin.(1)  lit.a)  din Constituţie, examinarea constituţionalităţii acestor acte normative este de competenţa Curţii Constituţionale”.
    După intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV⁹, însă, prin Hotărîrea nr.39 din 09.07.2001 „Privind revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova”, Curtea Constituţională a stabilit că examinarea actelor individuale nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, iar instituirea unor reguli procedurale speciale referitoare la litigiile de muncă ale acestor persoane nu vine în contradicţie cu art.20 din Constituţie.
    _________________________
    ⁹ Republicată: M.O., 03.10.2006, pag.30 M.O., 2000, nr.57-58, art.375

    Ulterior, prin Legea nr.726-XV din 27.12.2001¹⁰, Parlamentul a modificat art.4 din Legea contenciosului administrativ, exceptînd de la controlul judecătoresc în cadrul contenciosului administrativ actele privind funcţiile şi persoanele oficiale, pe care anterior Curtea Constituţională le-a exclus de la controlul de constituţionalitate. Astfel, au fost exceptate de la orice formă de control „actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit”.
    _____________________________
    ¹⁰ M.O., 2001, nr.152-154, art.1229

    Norma respectivă, fiind contestată, a fost recunoscută constituţională prin Hotărîrea nr.46 din 21.11.2002¹¹. Atît această hotărîre, cît şi Hotărîrea nr.39 din 09.07.2001 privind revizuirea Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 au fost influenţate de decizia CtEDO în cauza Pellegrin contra Franţei din 08.12.1999¹², prin care CtEDO a exclus de sub incidenţa art. 6 § 1 al Convenţiei europene “doar litigiile angajaţilor din sectorul public, serviciul cărora se caracterizează prin activităţi specifice administraţiei publice, în măsura în care aceasta acţionează în calitate de autoritate publică responsabilă de protecţia intereselor generale ale Statului sau ale altor instituţii publice”.
    __________________________________
    ¹¹ M.O., 2002, nr.170-172, art.30
    ¹² Hotărîrile CEDO 1999, vol.VIII, pag. 251 

    Printr-o adresă ataşată la Hotărîrea nr.46 din 21.11.2002 Curtea  Constituţională a propus Parlamentului să concretizeze prin lege care persoane oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, cad sub incidenţa acestor prevederi. Această adresă, însă, nu a fost executată.
    Conform cadrului legislativ naţional, în prezent nu este clar titularii căror funcţii de interes politic sau public deosebit nu sînt în drept să se adreseze instanţelor competente în vederea soluţionării litigiilor de muncă. Listele cuprinse în anexa nr.2 la Legea nr.158-XV din 04.07.2008 „Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”¹³ Curtea Constituţională nu le consideră aplicabile pentru astfel de cauze.
    ____________________________
    ¹³ M.O., 2008, nr.230-232, art.840

    4. În perioada ce a urmat după adoptarea  de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova a Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001 CtEDO şi-a modificat jurisprudenţa expusă în cauza Pellegrin contra Franţei. Astfel,  la 19.04.2007, în hotărîrea asupra cauzei Vilho Eskelinen ş.a. contra Finlandei¹⁴, examinată direct de Camera Mare, CtEDO a recunoscut următoarele: „Pentru ca un Stat pîrît să poată invoca în faţa Curţii statutul de funcţionar al unui reclamant, în vederea neaplicării protecţiei oferite de articolul 6, sînt necesare două condiţii. În primul rînd, dreptul intern al Statului vizat trebuie să excludă în mod expres accesul la o instanţă cu referire la postul sau categoria salariaţilor în cauză. În al doilea rînd, această derogare trebuie să aibă drept bază motive obiective, legate de interesul Statului”.
    ____________________________________
    ¹⁴ http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item=1&portal=hbkm&action=html&highlight=Vilho%20%7C%20Eskelinen&sessionid=51691449&skin=hudoc-fr

    Astfel, luînd în considerare cursul coerent, interdependent şi sincronic al jurisprudenţei Curţii Constituţionale a Republicii Moldova faţă de jurisprudenţa CtEDO, este logică adoptarea prezentei hotărîri, aceasta fiind necesară pentru ca Republica Moldova să poată trece „testul Eskelinen”, conform căruia statul trebuie să corespundă celor două condiţii expuse în alineatul precedent.
    Aşadar, revizuirea Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 este dictată atît de Constituţie, cît şi de noua jurisprudenţă a CtEDO şi necesitatea Republicii Moldova de a corespunde „testului Eskelinen”, precum şi de faptul că Parlamentul, neexecutînd adresa Curţii Constituţionale, nu a adoptat o lege, prin care să concretizeze funcţiile publice, titularii cărora nu se pot adresa în justiţie pentru soluţionarea litigiilor de muncă.
    5. Prezenta hotărîre privind modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale nu vizează toate actele administrative referitoare la persoanele oficiale exponente ale unui interes politic sau public deosebit, ci doar cele referitoare la un anumit cerc de persoane, concretizarea cărora este necesar a fi efectuată de către Parlament.
    Curtea Constituţională menţionează că persoanele oficiale exponente ale unui interes politic sau public deosebit sînt antrenate în raporturi speciale de muncă. Ca urmare, ele beneficiază de drepturi şi garanţii speciale de muncă, ce decurg atît din normele generale ale legislaţiei muncii (Codul muncii), cît şi din legislaţia care reglementează statutul acestor persoane. În legătură cu acest fapt Curtea Constituţională consideră necesar să excludă  din pct.1 alin.3 al dispozitivului Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998  în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001 sintagma „care nu comportă un litigiu de muncă”.
    După statutul juridic al funcţiilor deţinute şi garanţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, persoanele oficiale exponente ale unui interes politic sau public deosebit se divizează în două categorii: 1) persoane oficiale  exponente ale unui interes politic deosebit şi 2) persoane oficiale exponente ale unui interes public deosebit.
    În prima categorie se includ persoanele ce deţin funcţii politice în cadrul instituţiilor politice, care sînt eminamente persoane politice şi care în exercitarea atribuţiilor trebuie să manifeste loialitate şi consecvenţă pentru realizarea scopurilor politice. Astfel, Prim-ministrul, miniştrii (alte funcţii şi persoane) trebuie să dea dovadă de consecvenţă, loialitate şi ataşament politic faţă de programul de guvernare, pentru îndeplinirea căruia au fost învestiţi în funcţiile respective. Afirmaţia este valabilă şi pentru deputaţii care ocupă funcţii de conducere în structurile organizatorice ale Parlamentului. Realizînd obiectivele de edificare a unei societăţi democratice, statul  poate limita căile de protecţie a drepturilor  speciale de muncă ale acestor persoane în instanţele judecătoreşti de drept comun sau specializate.
    Curtea Constituţională îşi menţine practica de exceptare de la controlul de constituţionalitate a actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic deosebit.
Curtea consideră necesar a exclude din pct.1 alin.2 al dispozitivului Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 cuvîntul „şi public”.
    Dacă pentru această categorie de persoane  accesul la justiţie, în funcţie de caz,  poate fi limitat, a doua categorie de persoane oficiale, în special cele numite pentru durata mandatului, necesită un anumit grad de independentă. În scopul îndeplinirii cu bună-credinţă a funcţiilor publice şi exercitării depline a mandatului pentru care au fost alese sau numite, în cazul în care apare un litigiu de muncă, aceste persoane trebuie să se bucure de garanţiile unui proces echitabil. Astfel, judecătorii Curţii Constituţionale, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General, membrii CEC şi alte persoane nu pot fi supuse aceluiaşi tratament precum persoanele politice. Aceste persoane nu pot fi demise pînă la expirarea mandatului pentru lipsă de loialitate sau pierderea încrederii din partea grupurilor politice care le-au propus sau le-au numit. Dimpotrivă, de la aceste persoane se cere maximă independenţă şi respectarea tuturor rigorilor legalităţii şi imparţialităţii în exercitarea atribuţiilor. Termenul mandatului exercitat de ei nu poate fi redus pentru motivele subiective menţionate.
    Aşadar, Curtea Constituţională îşi revede practica anterioară în  scopul admiterii spre examinare a sesizărilor privind actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit. Pînă la adoptarea de către Parlament a cadrului legal pertinent Curtea Constituţională va decide cu discernămînt în cazurile privind funcţiile oficiale cu caracter public deosebit.
    6. În cazul actelor administrative cu caracter individual este necesar să se ţină cont şi de un alt aspect: cel al problemelor de drept ce urmează a fi examinate de Curtea Constituţională pentru a respecta rigorile ar.31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională.
    Constituţionalitatea şi, respectiv, legalitatea unui act au la bază 2 componente:
    - formală, care ţine de procedura adoptării şi forma actului, şi
    - materială (de fond), care ţine de materia sau conţinutul reglementărilor.
    Curtea Constituţională apreciază că actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul  atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea  şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit, pot face obiect al controlului constituţionalităţii  la  sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept, dar trebuie să fie examinate numai în aspect formal, prin stabilirea competenţei autorităţii publice centrale de a emite actul individual şi respectării procedurii de  adoptare, fără să fie examinate circumstanţele de fapt ale cauzei.
    În această ordine de idei Curtea completează pct.1 al dispozitivului Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 cu următorul alineat: „Actele emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern referitoare la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pentru durata mandatului atribuit, pot  face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare. Pînă la adoptarea de către Parlament a cadrului legal pertinent Curtea Constituţională va decide cu discernămînt în cazurile privind funcţiile oficiale cu caracter public deosebit”.
    7. Analizînd dreptul său de a revizui Hotărîrea nr.16 din 28.05.1998, Curtea reţine următoarele.
    Conform art.72 al Codului jurisdicţiei constituţionale, revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează numai la iniţiativa Curţii Constituţionale, prin decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor ei, în cazul în care „se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte normative în al căror temei a fost pronunţată hotărîrea şi emis avizul”.
    În Hotărîrea nr.55 din 14.10.1999 „Privind interpretarea unor prevederi ale art. 4 din Constituţia Republicii Moldova”¹⁵ Curtea Constituţională a stabilit că principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatele internaţionale ratificate şi cele la care Republica Moldova a aderat sînt parte componentă a cadrului legal al Republicii Moldova şi devin norme ale dreptului ei intern.
    __________________________
    ¹⁵ M.O., 1999, nr.118-119, art.64

    În sensul acestei interpretări, în Republica Moldova dreptul intern şi cel internaţional reprezintă un tot întreg, o structură unitară. Aşadar, în categoria  actelor normative se includ şi normele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Avînd în vedere că prin interpretarea prevederilor Convenţiei Europene jurisprudenţa CtEDO face parte din dreptul accesoriu la tratatul internaţional (soft law), ea devine parte a dreptului intern. De aici, modificarea jurisprudenţei CtEDO echivalează cu modificarea actelor normative, fapt care permite Curţii Constituţionale, în baza art.72 din Codul jurisdicţiei constituţionale, să-şi reconsidere propria jurisprudenţă.
    Jurisprudenţa CtEDO  în cauza Pellegrin contra Franţei din 1999 a fost luată în considerare la revizuirea Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 prin Hotărîrea nr.39 din 09.07.2001. Modificarea ulterioară a acestei jurisprudenţe prin Hotărîrea CtEDO în cauza Vilho Eskelinen ş.a. contra Finlandei din 19.04.2007 este considerată drept temei pentru revizuirea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    Astfel, în temeiul art.72 alin.(1) lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională revizuieşte Hotărîrea nr.16 din 28.05.1998, modificată prin Hotărîrea nr.39 din 9.07.2001.
    Pentru motivele arătate, călăuzindu-se de art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 şi art.72 din Codul jurisdicţiei constituţionale,
    Curtea Constituţională
    1. Se revizuieşte  Hotărîrea  Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 9.07.2001.
    2. Punctul 1 al dispozitivului Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” se expune în următoarea redacţie: „Dispoziţiile art.20 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova garantează tuturor titularilor de drepturi civile accesul liber la justiţie în soluţionarea litigiilor de muncă. Acest drept nu poate fi limitat de nici o lege.
    Actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic deosebit, nu pot face obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept.
    Actele emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern referitoare la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, alese sau numite pentru durata mandatului atribuit, pot face obiect al controlului constituţionalităţii sub aspectul formei şi procedurii de adoptare. Pînă la adoptarea de către Parlament a cadrului legal pertinent Curtea Constituţională va decide cu discernămînt în cazurile privind funcţiile oficiale cu caracter public deosebit.
    Instituirea prin lege a unor reguli speciale de procedură şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procedurale la examinarea litigiilor unei categorii distincte de persoane oficiale nu contrazice principiul statuat de art.20 din Constituţie - accesul liber la justiţie, deoarece aceste reguli rezultă din necesitatea înfăptuirii unor acţiuni exclusiv politice.”
    3. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării, este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONALE                                            Dumitru PULBERE

    Nr.10. Chişinău, 16 aprilie 2010.


    PCC-01/1b                                                                              16  aprilie 2010
    În adresa din 21 noiembrie 2002, adoptată concomitent cu Hotărîrea nr.46¹, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art.4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV „necesită o interpretare suplimentară în sensul delimitării exprese a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, oportunitate care se circumscrie în competenţa exclusivă a Parlamentului”.
    __________________________
     ¹ M.O., 2002, nr.170-172, art.30

    La 19.04.2007, prin hotărîrea Vilho Eskelinen ş.a. contra Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că „pentru ca un Stat pîrît să poată invoca în faţa Curţii statutul de funcţionar al unui reclamant, în vederea neaplicării protecţiei oferite de articolul 6, sînt necesare două condiţii. În primul rînd, dreptul intern al Statului vizat trebuie să excludă în mod expres accesul la o instanţă cu referire la postul sau categoria salariaţilor în cauză. În al doilea rînd, această derogare trebuie să aibă drept bază motive obiective, legate de interesul Statului”.
    În Raportul cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale pentru anul 2009, aprobat la 19.01.2010, Curtea Constituţională a atenţionat încă o dată Parlamentul asupra faptului că adresa Curţii Constituţionale din 21 noiembrie 2002 n-a fost executată.
    Pe parcurs în activitatea jurisdicţională a Curţii Constituţionale au apărut mai multe situaţii incerte cauzate de această lacună legislativă. Recent Curtea a admis spre examinare sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.30-XVIII din 4 martie 2010 „Privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie”, depusă la 10 martie 2010 de un  grup de deputaţi în Parlament. Examinînd admisibilitatea sesizării, Curtea Constituţională a hotărît să-şi modifice propria jurisprudenţă pentru a putea supune controlului constituţionalităţii actele individuale referitoare la persoanele oficiale exponente ale unui interes public deosebit, enunţînd concluzia că pînă la adoptarea de către Parlament a cadrului legal pertinent Curtea Constituţională va decide cu discernămînt în cazurile privind funcţiile oficiale cu caracter public deosebit.
    Curtea observă că este necesar ca Parlamentul să aducă legislaţia Republicii Moldova în corespundere cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art.281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi, în termenul stabilit de lege, să fie informată despre decizia adoptată.

    PREŞEDINTELE
    CURŢII CONSTITUŢIONALE                          Dumitru PULBERE

    La 16 aprilie 2010 Curtea Constituţională a examinat în şedinţă plenară chestiunea privind revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001 „Privind revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova”.
    Drept temei pentru revizuirea Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998  a servit Decizia Curţii Constituţionale din 16 aprilie 2010 privind oportunitatea revizuirii acesteia din oficiu, în conformitate cu art.72 alin.(1) lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    Prin prezenta, îmi exprim dezacordul cu decizia Curţii Constituţionale.
    În decizia de acceptare a propunerii de revizuire a Hotărîrii nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” Curtea Constituţională  a subliniat că adoptarea Hotărîrii de revizuire nr.39 din 9 iulie 2001 a fost determinată de cauza Pellegrin contra Franţei din 08.12.1999, fapt prin care Curtea şi-a adus propria jurisprudenţă în corespundere cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), iar modificarea ulterioară a jurisprudenţei CEDO prin cauza Vilho Eskelinen ş.a. contra Finlandei din 19.04.2007 obligă Curtea Constituţională „să-şi schimbe jurisprudenţa în corespundere cu jurisprudenţa CEDO”.
    Această constatare este incorectă şi nu rezultă din textul Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.39 din 9 iulie 2001.
    La 28 mai 1998, la sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, Curtea Constituţională a interpretat art.20 din Constituţie (Hotărîrea nr.16 din 28.05.1998).
    La 10 februarie 2000 Parlamentul a adoptat Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV. În legătură cu acest fapt, la 9 iulie 2001, Curtea Constituţională a revizuit Hotărîrea nr.16 din 28 mai 1998 şi a subliniat că: „avînd în vedere că constatările cuprinse în pct.4 din partea descriptivă şi în pct.1 din dispozitivul Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 au condus la apariţia unor coliziuni şi dificultăţi la aplicarea Legii contenciosului administrativ, Curtea consideră necesar să le revizuiască”.
    Astfel, nici în cazul Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998, nici în cel al Hotărîrii de revizuire nr.39 din 9 iulie 2001 Curtea Constituţională, interpretînd art.20 din Constituţie, nu a aplicat acte normative, ale căror prevederi ar fi fost modificate ulterior. Mai mult, în procesul de fundamentare a Hotărîrii nr.39 nu a fost invocată nici jurisprudenţa CEDO, modificată anterior.
    În opinia mea, Curtea Constituţională nu era în drept să dispună revizuirea Hotărîrii sale privind interpretarea art.20 din Constituţie, deoarece nu întruneşte circumstanţele stipulate în art.72 alin.(1) lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, care prevede că „revizuirea hotărîrii se efectuează în cazul în care se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte normative în al căror temei a fost pronunţată hotărîrea”.
    Concluzia Curţii, potrivit căreia „modificarea jurisprudenţei CEDO echivalează cu modificarea actelor normative” este greşită. În viziunea mea, nu în toate cazurile jurisprudenţa CEDO devine parte a dreptului intern şi nu poate genera revizuirea hotărîrilor Curţii Constituţionale.
    Nu sînt de acord nici cu concluziile expuse în Hotărîrea nr.10 din 16 aprilie 2010 „Cu privire la revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţie” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 09.07.2001 „Privind revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998 cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova”.
    După cum rezultă din partea descriptivă a Hotărîrii nr.39 din 9 iulie 2001, pot fi supuse controlului constituţionalităţii actele, care prin trăsăturile lor specifice (adoptate sau emise de o autoritate publică, cu caracter coercitiv, general şi obligatoriu) sînt acte normative. Actele administrative cu caracter individual, emise de o autoritate publică în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, fiind acte juridice care nu conţin norme de drept, reprezentînd norme cu caracter personal, cu efecte juridice unice, aplicabile doar unui singur caz şi, prin urmare, neobligatorii publicului general, nu pot face obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept, însă ele pot fi supuse controlului legalităţii de către instanţa judecătorească în condiţiile legii. Procedura de jurisdicţie constituţională constă în activitatea de verificare a conformităţii actelor normative ce conţin norme de drept cu Constituţia Republicii Moldova, avînd drept scop realizarea principiului supremaţiei Constituţiei.
    Astfel, prin hotărîrea în cauză Curtea a exceptat de la controlul de constituţionalitate actele administrative cu caracter individual, iar în partea dispozitivă a concretizat care sînt aceste acte administrative.
    Invocînd jurisprudenţa CEDO, şi anume cauza Vilho Eskelinen ş.a. c. Finlandei din 19.04.2007, care, în opinia Curţii, este relevantă în cauza privind controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.30-XVIII din 4 martie 2010 „Privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie”, Curtea a hotărît să revizuiască hotărîrea privind interpretarea art.20 din Constituţie, să-şi schimbe propria jurisprudenţă şi să supună controlului constituţionalităţii actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţii publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes public deosebit, numite pe durata mandatului. Aceste acte administrative cu caracter individual vor fi supuse controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept, „dar trebuie să fie examinate numai în aspect formal, prin stabilirea competenţei autorităţii publice centrale de a emite actul individual şi respectării procedurii de adoptare, fără să fie examinate circumstanţele de fapt ale cauzei”.
    În opinia mea, această concluzie a Curţii Constituţionale contravine direct prevederilor art.31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(2) şi (3), art.6 alin.(1) şi (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, potrivit cărora Curtea Constituţională examinează chestiuni ce ţin de competenţa sa, în exclusivitate probleme de drept.
    Nu sînt de acord nici cu argumentele din hotărîre, potrivit cărora drept motiv pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale privind interpretarea art.20 din Constituţie a servit de asemenea faptul că Parlamentul nu a adoptat o lege, prin care să concretizeze „care persoane oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, cad sub incidenţa acestor prevederi”.
    Neadoptarea de către Parlament a unei astfel de legi nu îndreptăţeşte Curtea Constituţională să supună controlului constituţionalităţii actele administrative cu caracter individual şi, cu atît mai mult, nu poate servi drept temei pentru revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale privind interpretarea art.20 din Constituţie.
    În opinia mea, o astfel de lege este necesară pentru instanţele de contencios administrativ la aplicarea art.4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV, care specifică actele exceptate de la controlul judecătoresc.
    Adresa Curţii Constituţionale a fost înaintată Parlamentului în legătură cu controlul constituţionalităţii unor prevederi din această lege, inclusiv a prevederilor art.4 lit.a), expus într-o nouă redacţie.
    De altfel, în Hotărîrea nr.46 din 21 noiembrie 2002, Curtea Constituţională, argumentînd constituţionalitatea art.4 lit.a) din Legea nr.793-XIV în redacţia Legii nr.726-XV, s-a condus de concluziile din Hotărîrea nr.39 din 9 iulie 2001. Curtea Constituţională a subliniat că „actele administrative cu caracter individual în privinţa unor categorii de persoane oficiale de stat nu pot face obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept şi nu contrazic principiul statuat de art.20 din Constituţie – accesul liber la justiţie, deoarece aceste reguli rezultă din necesitatea înfăptuirii unor acţiuni exclusiv politice, care nu comportă un litigiu de muncă. Numirea persoanelor oficiale de stat într-o funcţie publică este întotdeauna rezultatul voinţei politice unilaterale a Parlamentului, Preşedintelui ţării sau a Guvernului, ele fiind alese sau numite în funcţie, şi nu încadrate în temeiul legii civile, aceeaşi regulă a unilateralităţii aplicîndu-se simetric şi în cazul destituirii lor”.
    Aceste concluzii vin în contradicţie cu Hotărîrea nr.10 din 16 aprilie 2010,  Curtea le-a lăsat, însă, fără atenţie.
    În concluzie ţin să reiterez că Curtea Constituţională nu a avut temei jurisdicţional de a revizui Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 „Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărîrii nr.39 din 9 iulie 2001 privind revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.1998, iar prin instituirea dreptului de a efectua controlul constituţionalităţii actelor administrative cu caracter individual în privinţa persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit Curtea şi-a depăşit limitele de competenţă.

    JUDECĂTOR AL
    CURŢII CONSTITUŢIONALE                         Elena SAFALERU