OMC99/2010
ID intern unic:  335283
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL CULTURII
ORDIN Nr. 99
din  09.04.2010
cu privire la aprobarea Regulamentelor Consiliului Naţional
al Monumentelor de For Public
Publicat : 16.07.2010 în Monitorul Oficial Nr. 121-123     art Nr : 431
    În scopul realizării Hotărîrii Colegiului Ministerului Culturii nr. 06 din 30 martie 2010, completării cadrului organizatoric şi juridic existent în domeniul protejării monumentelor istorice şi a monumentelor de for public din Republica Moldova, precum şi în scopul eficientizării respectării legislaţiei în vigoare în domeniile respective,
ORDON:
    1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional al Monumentelor de For Public.
    2. Se pune în sarcina Direcţiei patrimoniu cultural şi arte vizuale (dl Sergius Ciocanu, şef Direcţie) realizarea procedurilor necesare pentru publicarea Regulamentelor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    3. Controlul asupra executării prevederilor ordinului respectiv revine domnului Gheorghe Postică,  viceministrul culturii.

    MINISTRUL CULTURII                                         Boris FOCŞA

    Nr. 99. Chişinău, 9 aprilie 2010.


REGULAMENT
DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A CONSILIULUI
NAŢIONAL AL MONUMENTELOR ISTORICE


Capitolul I. Dispoziţii generale
    Art. 1. Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice, denumit în continuare Consiliul, este un organism de specialitate, care reprezintă autoritatea ştiinţifico-metodică în domeniul protejării de stat a monumentelor istorice şi funcţionează pe lîngă Ministerul Culturii.
    Art. 2. În activitate Consiliul se conduce de Constituţie, legile şi hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, tratatele internaţionale din domeniul protejării patrimoniului cultural la care Republica Moldova este parte, precum şi de prezentul Regulament.
    Art. 3. Consiliul elaborează şi propune Ministerului Culturii spre aprobare planuri de acţiuni pentru implementarea strategiilor, politicilor şi programelor naţionale, analizează şi propune spre aprobare metodologii, norme, normative şi reglementări specifice în domeniul protejării monumentelor istorice.
    Art. 4. În adoptarea deciziilor care sînt de competenţa Consiliului, independenţa opiniilor ştiinţifice şi tehnice ale membrilor acestuia este garantată.
Capitolul II. Organizarea Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice
    Art. 5. (1) Consiliul este format din 14 (paisprezece) membri, care sînt personalităţi cu experienţă profesională în domeniul protejării monumentelor istorice (specialişti şi experţi autorizaţi), inclusiv reprezentanţi ai ICOMOS Moldova şi ai altor organizaţii nonguvernamentale cu preocupări statutare în domeniu.
    (2) Membrii Consiliului sînt numiţi prin ordinul ministrului culturii pentru un mandat de 2 ani. Numărul de mandate pentru membrii Consiliului nu este limitat.
    (3) Consiliul este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte. Preşedintele Consiliului este numit prin ordin al ministrului culturii şi reprezintă Consiliul pe plan naţional şi internaţional. Funcţia de preşedinte al Consiliului este ocupată de persoane care nu deţin titlul de funcţionar public în cadrul Ministerului Culturii.
    (4) Consiliul este sprijinit în activitatea sa de către secretar. Funcţia de secretar al Consiliului este îndeplinită de către angajatul compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Culturii responsabil de domeniul monumentelor istorice sau de către un specialist sau expert din domeniul protejării monumentelor din cadrul instituţiilor subordonate Ministerului Culturii, numit prin ordin al ministrului culturii.
    (5) Pentru buna desfăşurare a activităţilor Consiliului, pe lîngă membrii prevăzuţi la art.4 (1), după caz, la şedinţele acestuia pot fi invitaţi, la propunerea compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi alte personalităţi, specialişti sau experţi din domeniul protejării monumentelor.
    Art. 6. (1) Consiliul poate alege ca membri de onoare specialişti din ţară sau din străinătate, personalităţi ştiinţifice de recunoaştere internaţională din domeniul cercetării şi protejării monumentelor istorice.
    (2) Membrii de onoare sînt propuşi de preşedinte, sînt validaţi cu votul majorităţii simple a Consiliului şi sunt numiţi prin ordin al ministrului culturii.
    Art. 7. (1) Atribuţiile Consiliului sînt cele prevăzute de lege şi de prezentul Regulament.
    (2) Consiliul întocmeşte prin grija preşedintelui şi a secretarului acestuia cîte un raport anual de activitate, pe care îl înaintează ministrului culturii.
    Art. 8. (1) Calitatea de membru al Consiliului încetează în urmatoarele situaţii:
    a) încălcarea prevederilor legale şi a prezentului regulament;
    b) absenţe nejustificate la 3 şedinţe consecutive sau 6 absenţe pe an;
    c) imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile o perioadă de cel putin 3 luni;
    d) demisie;
    e) deces;
    f) alte situaţii prevăzute de lege.
    (2) Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1), lit. a) - f) este de competenţa secretarului Consiliului, care le va aduce la cunoştinţa ministrului culturii.
    (3) Revocarea membrilor în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - d) şi g) se face prin ordin al ministrului culturii.
    Art. 9. (1) În cazul în care unul dintre membrii Consiliului pierde această calitate, în locul acestuia va fi numit un nou membru prin ordin al ministrului culturii.
    (2) Numirea unui nou membru al Consiliului se realizează la propunerea compartimentului de specialitate a Ministerului Culturii.
    (3) În scopul asigurării eficienţei deciziilor, preluării şi valorificării experienţei acumulate în timp, noua componenţă a Consiliului, desemnată prin ordinul Ministrului Culturii la expirarea mandatului de 2 ani, nu va conţine mai mult de 4 membri noi.
Capitolul III. Atribuţiile Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice
    Art. 10. Consiliul are următoarele atribuţii:
    a) examinează strategia naţională privind protejarea monumentelor istorice şi propune aprobarea ei;
    b) formulează priorităţile privind lucrările şi măsurile necesare pentru asigurarea protejării monumentelor istorice, indiferent de statutul lor juridic şi de sursa de finanţare;
    c) propune aprobarea metodologiilor, normelor, normativelor şi reglementărilor din domeniul protejării monumentelor istorice, elaborate de specialişti din cadrul Ministerului Culturii sau de instituţiile specializate din subordinea acestuia;
    d) propune criteriile de atestare a specialiştilor şi experţilor din domeniul protejării monumentelor istorice, precum şi criteriile de reglementare a activităţii operatorilor economici cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;
    e) avizează Planul de amenajare a teritoriului naţional- secţiunea „Zone construite protejate”;
    f) avizează propuneri privind clasarea, declasarea, neclasarea sau nedeclasarea şi schimbarea grupei de clasare a monumentelor istorice incluse în Registrul monumentelor RM ocrotite de stat;
    g) avizează studiile de fundamentare istorico-ştiinţifică pentru delimitarea zonelor de protecţie a monumentelor istorice clasate, sau propuse a fi clasate în categoria N şi L sau a zonelor construite protejate care cuprind monumente istorice clasate în categoria N şi L, ale secţiunilor de specialitate din planurile de amenajare a teritoriului sau din planurile urbanistice generale, precum şi proiectele de conservare şi restaurare a monumentelor istorice clasate în categoria N şi L;
    h) avizează studiile de fundamentare şi secţiunile de specialitate din planurile urbanistice generale ale unitatilor administrativ-teritoriale şi din planurile urbanistice zonale, precum şi pentru planurile urbanistice de detaliu, care au ca obiect monumente istorice clasate în categoria N şi L sau zone construite protejate care cuprind monumente istorice clasate în categoria N şi L;
    i) avizează documentaţiile cu propuneri de intervenţii asupra monumentelor istorice (conservare, consolidare, restaurare etc.) în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi tratatelor internaţionale în domeniul protejării patrimoniului cultural la care Republica Moldova este parte;
    j) avizează documentaţiile cu propuneri de intervenţii asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi tratatelor internaţionale în domeniul protejării patrimoniului cultural la care Republica Moldova este parte;
    k) propune monumente istorice pentru a fi incluse în Lista patrimoniului cultural şi natural mondial, precum şi în Lista patrimoniului mondial în pericol, elaborate de UNESCO;
    ) avizează utilizarea unor materiale, tehnici şi tehnologii noi pentru restaurarea monumentelor istorice, în baza documentaţiilor de specialitate;
m) avizează programele de pregătire a specialiştilor, precum şi planuri-cadru de învăţămînt, de formare şi specializare în domeniul protejării monumentelor istorice.
    Art. 11. Atribuţiile Secretarului Consiliului sînt următoarele:
    a) formează ordinea de zi a Consiliului;
    b) verifică conţinutul documentaţiei prezentate de beneficiari spre avizare şi solicită eventuale completări a acesteia;
    c) analizează activitatea membrilor Consiliului şi înaintează propuneri pentru îmbunătăţirea acesteia;
    d) pregăteşte în termen de 2 săptămîni procesul-verbal al şedinţelor Consiliului şi completează fişele de avizare respective;
    e) primeşte şi analizează contestaţiile depuse de beneficiari şi propune reanalizarea sau respingerea reanalizării avizelor de către Consiliu.
Capitolul IV. Funcţionarea Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice
    Art. 12. (1) Membrii Consiliului îşi desfăşoară activitatea în plen pe baza unei ordini de zi propuse de către secretarul Consiliului şi adusă la cunoştinţa membrilor acestuia cu cel puţin 24 de ore înainte de desfăşurarea şedinţei de lucru.
    (2) Convocarea Consiliului se face de către secretarul Consiliului, de regulă, nu mai mult de odată pe lună.
    (3) În cazul nerealizării cvorumului de lucru, şedinţele se pot reprograma în săptămîna în curs sau în săptămîna imediat următoare.
    (4) În situaţii excepţionale, ministrul culturii poate convoca, în regim de urgenţă, Consiliul.
    Art. 13. Şedinţele sînt reglementare dacă se realizează cvorumul de lucru din jumătate plus unu din numărul total al membrilor Consiliului.
    Art. 14. (1) Şedinţele Consiliului sînt conduse de către preşedinte, în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte, sau un preşedinte de sedinţă ales dintre membrii de drept, situaţie care se consemnează în procesul-verbal.
    (2) Secretarul constată şi menţionează în procesul verbal îndeplinirea cvorumului. În lipsa cvorumului, sedinţa se suspendă ca nefiind statutară, iar subiectele aflate pe ordinea de zi se reprogramează pentru o altă şedinţă, conform art. 11 alin (3).
    (3) Deciziile se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi; în caz de balotaj, votul preşedintelui de şedinţă este decisiv; jumătatea dintr-un număr impar de votanţi se consideră prin rotunjire în minus. Cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (5), votul este deschis.
    (4) Membrii invitaţi nu au drept de vot.
    (5) Pentru situaţiile în care autorii, coautorii sau colaboratorii la elaborarea documentaţiilor supuse avizării sînt membri ai Consiliului, în oricare dintre fazele de avizare, votul este secret, pe bază de buletin de vot, rezultatul votului fiind consemnat de preşedintele şi secretarul de şedinţă în procesului-verbal al şedinţei.
    (6) Autorii, coautorii sau colaboratorii la elaborarea documentaţiilor, membri ai Consiliului, nu participă la vot.
    Art. 15. Problemele dezbătute în şedinţa Consiliului sînt, de regulă, de natură stiinţifică, metodologică, strategică sau se referă la rezolvarea unor intervenţii tehnice complexe, sau la examinarea contestaţiilor.
    Art. 16. (1) Solicitările de aviz precum şi contestaţiile se depun, indiferent de categoria de clasare a monumentului istoric, la secretarul Consiliului şi sînt formulate de către proprietarii sau administratorii de drept ai imobilului.
    (2) Compartimentul de specialitate al Ministerului Culturii verifică conţinutul documentaţiei, solicită eventuale completări, necesare în vederea corespunderii prevederilor legale în domeniul protejării monumentelor, şi introduce documentaţia în circuitul de avizare.
    Art. 17. (1) Dezbaterile din cadrul şedinţelor Consiliului se consemnează într-un proces-verbal semnat de secretarul şi preşedintele de şedinţă, care se aprobă prin semnătura viceministrului culturii responsabil pentru domeniul patrimoniului cultural, şi se ştampilează, în original, pe fiecare filă, de către compartimentul de specialitate al Ministerului Culturii. Procesul-verbal este confidenţial şi poate fi pus numai la dispoziţia membrilor Consiliului, conducerii Ministerului Culturii şi funcţionarilor compartimentului de specialitate a acestuia, organelor şi instituţiilor abilitate prin lege.
    (2) Avizul Consiliului, asumat prin decizie luată prin vot, se consemnează, pentru fiecare subiect în parte, în procesul-verbal al şedinţei şi în fişa de avizare. Fişa de avizare este semnată de către preşedintele de şedinţă şi de către secretar.
    (3) În caz de aviz negativ, el trebuie să facă referire la deficienţele soluţiilor propuse şi, după caz, să propună condiţiile şi respectiv recomandările ce se impun.
    Art. 18. (1) Avizul se adoptă de către Consiliu, iar Ministerul Culturii eliberează avizul.
    (2) În cazul contestării de către petent, secretarul poate decide luarea în discuţie a contestaţiei de către Consiliu sau, în cazul în care constată netemeinicia acesteia, poate recomanda emiterea avizului în forma propusă iniţial.
    (3) Petentul poate contesta avizul o singură dată; după formularea repetată a propunerii de aviz de către Consiliu, Ministerul Culturii emite avizul definitiv.
    Art. 19. Avizele adoptate, care conţin recomandări ce nu sînt aplicabile decît prin modificări aduse proiectului supus avizării, se comunică de către compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Culturii beneficiarului, pentru ca acesta să introducă elementele solicitate. Ministerul Culturii poate elibera avizul, doar după constatarea documentară a operării tuturor modificărilor solicitate.
Capitolul V. Etapele de avizare şi conţinutul documentaţiei
de proiect propuse spre avizare

    Art. 20. Documentaţia de proiect se examinează de către Consiliu în două etape:
    1. etapa schiţă de proiect (anterior obţinerii certificatului de urbanism);
    2. etapa proiect de execuţie (anterior iniţierii procedurii verificării de stat a proiectului în vederea corespunderii lui legislaţiei şi normativelor în construcţii).
    La etapa schiţă de proiect se va prezenta spre avizare: nota istorică asupra obiectului; după caz, expertiza stării tehnice a obiectului elaborată de ingineri autorizaţi în monumente istorice; documentarea fotografică completă a acestuia (inclusiv detaliile arhitecturale, tehnice şi de decor interior etc.); soluţia cromatică a faţadelor; planul de încadrare în teritoriu a obiectului; schiţa de proiect de conservare, restaurare, adaptare sau consolidare; notă de argumentare a corespunderii soluţiei de proiect propuse stipulărilor legislaţiei în vigoare în domeniul protejării monumentelor (inclusiv pentru obiecte amplasate în spaţii construite şi/sau naturale cu statut de monumente protejate).
    La etapa proiect de execuţie se va prezenta spre avizare documentaţia de proiect respectivă. De asemenea, se vor prezenta: avizul etapei schiţă de proiect şi certificatul de urbanism.
    Art. 21. Documentaţia se înaintează de către beneficiar spre avizare în două exemplare originale identice, unul dintre care după examinare şi avizare este transmis în arhiva Ministerului Culturii.
Capitolul VI. Dispoziţii tranzitorii şi finale
    Art. 22. (1) La lucrările Consiliului pot participa, pentru a-şi susţine proiectele supuse avizării, proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor, cu delegarea acestora de către beneficiar.
    (2) Invitaţii prevăzuţi la alin. (1) nu participă la deliberări, după susţinerea punctelor proprii de vedere aceştia urmînd a părăsi sala de şedinţă.
    (3) Alte categorii de invitaţi pot participa, cu acceptul preşedintelui de şedinţă şi a secretarului, fără drept de vot, la lucrările Consiliului.
    Art. 23. (1) Documentele şedintelor de avizare sînt, în ordinea de arhivare, următoarele:
    a) ordinea de zi şi lista de prezenţă;
    b) procesul-verbal al şedinţei;
    c) un exemplar al schiţei de proiect/documentaţiei de proiect avizate, sau a oricărui alt document supus avizării.
    (2) Arhivarea documentelor în original se face la Ministerul Culturii. Copia fişei de avizare aferente fiecărei documentaţii se arhivează împreună cu respectiva documentaţie.
    Art. 24. Anexa face parte integrantă a prezentului Regulament.
    Art. 25. Prezentul Regulament, adoptat prin decizia Colegiului Ministerului Culturii şi aprobat prin ordinul ministrului culturii, intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    anexa


REGULAMENT
DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A CONSILIULUI
NAŢIONAL AL MONUMENTELOR DE FOR PUBLIC

Capitolul I. Dispoziţii generale
    Articolul 1. Consiliul Naţional  al  Monumentelor de For Public, denumit în continuare Consiliul, este un organism de specialitate, cu autoritate în domeniul monumentelor de for public, care funcţionează pe lîngă Ministerul Culturii.
    Articolul 2. În activitatea sa Consiliul se conduce de Constituţie, legile şi hotărîrile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, precum şi de prezentul Regulament.
    Articolul 3. Consiliul propune spre aprobare Ministerului Culturii, după caz, strategiile, metodologiile, normele, normativele şi reglementările specifice ale căror proiecte sînt elaborate de catre direcţia de specialitate a Ministerului Culturii.
    Articolul 4. În adoptarea deciziilor care sînt de competenţa Consiliului, independenţa opiniilor membrilor acestuia este garantată.
Capitolul II. Organizarea Consiliului Naţional
 al Monumentelor de For Public

    Articolul 5. (1) Consiliul este format din 14 (paisprezece) membri: artişti plastici, arhitecţi, urbanişti, critici de artă recunoscuţi pentru competenţa profesională şi probitatea morală, numiţi prin ordinul ministrului culturii pentru un mandat de doi ani. Mandatul poate fi reînnoit în mod consecutiv. 
    (2) Componenţa nominală a Consiliului se aprobă prin ordinul ministrului culturii, la propunerea direcţiei de specialitate a Ministerului Culturii.
    (3) Consiliul este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte. Preşedintele Consiliului este numit prin ordinul ministrului culturii şi reprezintă Consiliul pe plan naţional şi internaţional.
    (4). Secretariatul Consiliului este asigurat de către un funcţionar public din cadrul direcţiei de specialitate a  Ministerului Culturii, numit prin ordinul ministrului culturii.
    (5). Consiliul se întruneşte în şedinţe de cel mult o dată în două săptămîni, fiind convocat de secretar.
Capitolul III. Atribuţiile Consiliului Naţional
al Monumentelor de For Public

    Articolul 6. Atribuţiile Consiliului sînt cele prevăzute de prezentul Regulament. Avizele se adoptă, de regulă, cu majoritatea simplă a voturilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul regulament.
    Consiliul Naţional al Monumentelor de For Public  are următoarele atribuţii:
    a) propune Ministerului Culturii aprobarea strategiei privind monumentele de for public;
    b) avizează clasarea, declasarea şi schimbarea grupei de clasare a monumentelor de for public;
    c) avizează documentaţiile privind intervenţiile asupra monumentelor de for public în baza documentaţiilor de specialitate;
    d) analizează ţinuta artistică a proiectelor de monumente de for public şi proiectul amplasării monumentelor supuse avizării şi, după caz, avizează proiectele pe faze de execuţie:
    - faza 1 – aviz pentru etapa proiect concepţie/schiţă de idee;
    - faza 2 – aviz pentru etapa intermediară de elaborare a proiectului monumentului (la dimensiunea 100 (una sută) cm);
    - faza 3 – aviz pentru etapa finală de elaborare a proiectului monumentului (înainte de transpunerea acestuia în material definitiv);
    e) avizează în cadrul fazei 2 de execuţie a documentaţiei pentru delimitarea zonei de protecţie a monumentelor de for public, şi urmăreşte înregistrarea ei oficială de către primăria locală, inclusiv, înregistrarea delimitării terenului de amplasare a monumentului la oficiul cadastral;
    f) avizează, pe fazele de execuţie prevăzute la Art. 5 alin. (d), plăci comemorative şi alte lucrări de artă monumentală comemorativă (cu excepţia celor funerare);
    g) avizează reamplasarea sculpturilor monumentale rezultate în urma organizării de tabere de creaţie plastică.
    Articolul 7. (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul poate solicita autorităţilor administraţiei publice locale informaţii privind monumentele de for public instalate contrar prevederilor legislaţiei fără avizul Consiliului, cu prezentarea documentaţiei asupra acestora.
    (2) Consiliul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituit.
Capitolul IV. Funcţionarea Consiliului Naţional
al Monumentelor de For Public 
    Articolul 8. (1) Preşedintele Consiliului are următoarele atribuţii principale:
    a) deschide, conduce si închide şedinţele Consiliului;
    b) verifică, la deschiderea şedinţelor, valabilitatea acestora, astfel încît să se poată lua decizii prin întrunirea cvorumului corespunzător;
    c) dispune aducerea la cunoştinţa publicului interesat, deciziile Consiliului.
    (2) În absenţa preşedintelui, atribuţiile acestuia sînt exercitate de către vicepreşedinte.
    Articolul 9. Secretarul Consiliului are următoarele atribuţii:
    a) primeşte, înregistrează şi păstrează dosarele;
    b) verifică existenţa documentaţiei prevăzute pentru obţinerea avizului Consiliului;
    c) asigură prezentarea dosarelor cuprinzînd proiectele si materialele documentare necesare în faţa Consiliului;
    d) întocmeşte procesele-verbale ale fiecărei şedinţe în termene ce nu vor depăşi două săptămîni de la şedinţa respectivă de avizare;
    e) convoacă membrii Consiliului;
    f) asigură buna funcţionare a Consiliului.
    Articolul 10. Calitatea de membru al Consiliului încetează în următoarele situaţii: demisie, revocare, absenţă nejustificată la trei şedinţe consecutiv, la propunerea motivată a preşedintelui şi/sau a secretarului Consiliului, în alte condiţii prevăzute de lege.
    Articolul 11. (1) Consiliul îşi desfăşoară activitatea în şedinţe de lucru ordinare.
    (2) Şedinţa de lucru este legal constituită în prezenţa a cel puţin 9 (nouă) membri din numărul membrilor Consiliului.
    (3) Membrii Consiliului sînt convocaţi individual, prin grija secretariatului.
    (4) Data, ordinea de zi si locul de desfăşurare a şedinţelor de lucru sînt anunţate de către secretariat, cu cel puţin 2 zile calendaristice înainte de desfăşurarea acestora.
    (5) Fiecare membru al Consiliului are dreptul la un singur vot.
    Articolul 12. (1) În cazul nerealizării cvorumului de lucru, şedinţele se pot reprograma în săptămîna în curs, sau în  săptămîna imediat următoare.
    (2) În situaţii excepţionale, Ministerul Culturii poate convoca Consiliul în regim de urgenţă.
    Articolul 13. (1) Şedinţele Consiliului, sînt conduse de către preşedinte sau, în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte.
    (2) Secretarul Consiliului constată şi menţionează în procesul-verbal îndeplinirea cvorumului. În lipsa cvorumului, şedinţa se suspendă ca nefiind statutară, iar subiectele aflate pe ordinea de zi se reprogramează pentru o altă şedinţă.
    (3) Deciziile se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor prezenţi; în caz de balotaj, votul preşedintelui de şedinţă este decisiv; jumătatea dintr-un număr impar de votanţi se consideră prin rotunjire în minus.
    (4) Pentru situaţiile în care autorii, coautorii sau colaboratorii la elaborarea proiectelor/documentaţiilor supuse avizării sînt dintre membrii Consiliului, aceştia nu participă la vot.
    Articolul 14. (1) Problemele dezbătute în şedinţa Consiliului sînt de regulă de natură artistică, ştiinţifică, metodologică, strategică sau se referă la rezolvarea unor intervenţii tehnice complexe.
    (2) Documentaţiile sau propunerile de aviz ce intră în competenţele Consiliului se dezbat pe fond în cadrul şedinţelor.
    (3) Solicitările de aviz cu referire la proiectele de monumente de for public se depun în modul stabilit la Ministerul Culturii.
    Articolul 15. (1) Dezbaterile din cadrul şedinţelor Consiliului se consemnează într-un proces-verbal, care se ştampilează, în original, pe fiecare filă, de către direcţia de specialitate a Ministerului Culturii.
    Procesele-verbale ale şedinţelor se aprobă de viceministrul culturii responsabil de domeniul patrimoniului cultural şi artelor vizuale.
    (2) Avizul Consiliului se consemnează, pentru fiecare subiect în parte, în fişa de avizare. Fişa de avizare este parte componentă a procesului-verbal al şedinţei şi este semnată de către preşedintele de şedinţă şi secretar.
Capitolul V. Dispoziţii finale
    Articolul 16. (1) La lucrările Consiliului participă, pentru a-şi susţine proiectele supuse avizării, autorii elaboratorii documentaţiilor, cu delegarea acestora de către beneficiar.
    (2) Alte categorii de invitaţi pot participa, fără drept de vot, la lucrările Consiliului.
    (3) Votarea deciziilor se va efectua în absenţa autorilor proiectelor şi a beneficiarilor.
    Articolul 17. (1) Documentele şedinţelor de avizare sînt, în ordinea de arhivare, următoarele:
    a) ordinea de zi şi lista de prezenţă;
    b) procesul-verbal al şedinţei;
    c) un exemplar al schiţei/documentaţiei de proiect avizate, sau a oricărui alt document supus avizării.
    Articolul 18. Prezentul Regulament, adoptat prin decizia Colegiului Ministerului Culturii şi aprobat prin ordinul ministrului culturii, intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.