HCNPFA18/10/2010
ID intern unic:  335752
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
HOTĂRÎRE Nr. 18/10
din  14.05.2010
cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la conţinutul,
modul de întocmire, prezentare şi publicare a raportului anual
asupra valorilor mobiliare al societăţii pe acţiuni
Publicat : 20.08.2010 în Monitorul Oficial Nr. 150-152     art Nr : 539     Data intrarii in vigoare : 20.08.2010
    Abrogată prin HCNPF7/11 din 12.02.16, MO134-139/20.05.16 art.863; în vigoare 20.05.16

    MODIFICAT

    HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12


    Întru executarea prevederilor Legii nr.199-XIV din 18.11.1998 “Cu privire la piaţa valorilor mobiliare“ (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 37-39, art.100), modificată prin Legea nr.249-XVI din 22.11.2007 “Pentru modificarea şi completarea Legii nr.199-XIV din 18.11.1998 “Cu privire la piaţa valorilor mobiliare“, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4, art.8 lit. b) şi lit. i), art.20 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 22 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 “Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare“ (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 117-126 BIS),
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Instrucţiunea cu privire la conţinutul, modul de întocmire, prezentare şi publicare a raportului anual asupra valorilor mobiliare al societăţii pe acţiuni.
    2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.

    VICEPREŞEDINTELE COMISIEI
    NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE                              Aurica DOINA

    Nr. 18/10. Chişinău, 14 mai 2010.


    Aprobat                                                                     Aprobat
    prin Ordinul  ministrului finanţelor                                prin Hotărîrea Comisiei Naţionale
    al Republicii Moldova                                                 a Pieţei Financiare
    Ministru________ Veaceslav Negruţa                        nr. 18/10 din 14 mai 2010
    nr. 81 din 18 iunie  2010

INSTRUCŢIUNE
cu privire la conţinutul, modul de întocmire, prezentare şi publicare
a raportului anual asupra valorilor mobiliare al societăţii pe acţiuni

CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
    1. Instrucţiunea cu privire la conţinutul, modul de întocmire, prezentare şi publicare a raportului anual asupra valorilor mobiliare al societăţii pe acţiuni (în continuare - Instrucţiune) este elaborată în conformitate cu Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 “Privind  Comisia Naţională a Pieţei Financiare”, Legea nr.199-XIV din 18.11.1998 „Cu privire la piaţa valorilor mobiliare”, Legea nr.1134-XIII din 02.04.1997 „Privind societăţile pe acţiuni” şi Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007.
    2. Instrucţiunea reglementează conţinutul şi modul de dezvăluire a informaţiei de către societatea pe acţiuni (emitentul) care la finele perioadei de gestiune corespunde unuia din criteriile prevăzute la art. 2 alin.(2) din Legea privind societăţile pe acţiuni.
    3. Conform prevederilor art.54 din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare, darea de seamă anuală asupra valorilor mobiliare, în continuare - raportul anual, trebuie să conţină următoarele date:
    - lista insiderilor emitentului, informaţia despre circulaţia valorilor mobiliare ale emitentului care aparţin acestora;
    - lista persoanelor care intră în componenţa organelor de conducere ale emitentului şi mărimea cotelor lor de participare în capitalul social al emitentului;
    - lista persoanelor afiliate emitentului;
    - lista acţionarilor care deţin cel puţin 5% din numărul total de acţiuni cu drept de vot plasate de emitent;
    - lista persoanelor juridice în al căror capital social emitentul deţine cel puţin 25%;
    - lista filialelor şi reprezentanţelor emitentului;
    - informaţie despre reorganizarea emitentului şi a persoanelor afiliate acestuia;
    b) despre activitatea financiar-economică a emitentului:
    - bilanţul contabil, informaţie despre profit şi despre pierderi;
    - informaţie despre capitalul social;
    - informaţie despre obligaţiile financiare neonorate;
    c) despre valorile mobiliare ale emitentului:
    - numărul de valori mobiliare emise, clasele acestora;
    - numărul de valori mobiliare răscumpărate sau achiziţionate;
    - specificarea dividendelor şi dobînzilor aferente valorilor mobiliare.
CAPITOLUL  II
CONŢINUTUL RAPORTULUI ANUAL
    4. Dezvăluirea informaţiei menţionate în pct.3 se efectuează prin completarea de către emitent a formularelor enumerate în pct.5 şi prin prezentarea documentelor nominalizate în pct.6. 
    5. Formularele raportului anual, conform cărora se dezvăluie informaţia emitentului asupra valorilor mobiliare, includ:
    a)  Foaia de titlu a raportului anual al societăţii pe acţiuni - anexa nr.1;
    b) Formularul EM-1 “Informaţia privind insiderii şi persoanele afiliate emitentului, circulaţia valorilor mobiliare ale emitentului care aparţin acestora” - anexa nr.2;
    c)  Formularul EM-2 “Lista acţionarilor care deţin cel puţin 5 % din numărul total de acţiuni cu drept de vot plasate ale emitentului”- anexa nr.3;
    d)  Formularul EM-3 “Informaţia privind valorile mobiliare emise, răscumpărate, achiziţionate ale emitentului” - anexa nr.4;
    e)  Formularul EM-4 “Informaţia privind dividendele şi dobînzile aferente valorilor mobiliare” - anexa nr.5;
    f)  Formularul EM-5 “Informaţia privind reorganizarea emitentului şi a persoanelor afiliate acestuia” - anexa nr.6;
    h) Formularul EM-6 “Informaţia privind evenimentele şi acţiunile ce afectează activitatea financiar-economică a emitentului” - anexa nr.7.
    6. La formularele menţionate în pct. 5 se anexează:
    a) copia Raportului financiar anual în componenţa menţionată la art.29 alin.(4) din Legea contabilităţii (prezentat Biroului Naţional de Statistică), autentificat prin semnătura persoanei responsabile şi ştampila umedă a societăţii;
    b) raportul auditorului, în original sau în copie autentificată prin semnătura persoanei responsabile şi ştampila umedă a societăţii;
    c) copia raportului conducerii (pentru entităţile de interes public), întocmit în conformitate cu prevederile art.31 din Legea contabilităţii şi autentificat prin semnătura persoanei responsabile şi ştampila umedă a societăţii.
    [Pct.6 lit.c) introdusă prin HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12]
    7. Pentru completarea formularelor EM-1, EM-2, EM-3 emitentul va solicita de la registratorul independent, care asigură ţinerea registrului deţinătorilor de valori mobiliare, informaţia privind:
    - lista acţionarilor care deţin pe parcursul perioadei de gestiune cel puţin 5 %  din numărul total de acţiuni cu drept de vot plasate de emitent;
    - informaţia privind circulaţia pe parcursul perioadei de gestiune a valorilor mobiliare ale emitentului care aparţin insiderilor şi persoanelor afiliate emitentului;
    - informaţia privind valorile mobiliare achiziţionate, răscumpărate pe parcursul perioadei de gestiune şi cumulativ la finele perioadei de gestiune.
    8. Societatea pe acţiuni, valorile mobiliare ale căreia sînt incluse în listingul bursei de valori, este obligată să prezinte informaţia specificată în art.54 alin. (1) din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare în formă electronică către orice bursă de valori, la care valorile sale mobiliare sînt cotate. Bursa de Valori a Moldovei va plasa această informaţie pe pagina sa web.
     9. Societatea pe acţiuni, care la ultima zi a perioadei de gestiune s-a aflăt în proces de insolvabilitate sau dizolvare, este scutită de dezvăluirea informaţiei pe piaţa valorilor mobiliare.
CAPITOLUL III
MODUL DE ÎNTOCMIRE A RAPORTULUI ANUAL
    10. Raportul anual se întocmeşte în 2 exemplare originale (unul destinat emitentului) în limba de stat.
    11. Modul de completare a formularelor menţionate în pct.5 este expus în compartimentele I şi  II ale  „Ghidului  cu privire la modul de întocmire şi publicare a raportului anual al societăţii pe acţiuni ” - anexa nr.9 la Instrucţiune.
    12. Formularele raportului anual conţin informaţii generalizatoare privind activitatea emitentului pe parcursul anului de gestiune. În formulare se completează toţi indicatorii prevăzuţi. În cazul lipsei de informaţie (indicatorul nu are valoare), la rubrica corespunzătoare a formularului se indică cratima (-).
    13. În componenţa raportului anual se includ indicatorii tuturor subdiviziunilor structurale ale emitentului, inclusiv ai filialelor şi reprezentanţelor.
    14. Nu se permit rectificări (corectări) sau radieri în formularele raportului anual. În cazul completării necorespunzătoare, se prezintă un alt formular corectat.
    15. Raportul anual se broşurează şi se numerotează, pe foaia de titlu făcîndu-se menţiuni privind formularele şi numărul total de pagini incluse.
    16. Raportul anual se semnează de către conducătorul (administratorul) şi contabilul-şef al emitentului şi se aplică ştampila umedă a acestuia. Pe formularele raportului anual, completate conform informaţiei prezentate de registrator, se aplică şi ştampila registratorului, însoţită de semnătura administratorului acestuia.
    17. Persoanele cu funcţii de răspundere ale emitentului poartă răspundere pentru neprezentarea sau prezentarea cu întîrziere a raportului anual la C.N.P.F., nerespectarea formelor  raportului anual şi a termenelor de publicare a acestora în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
    18. Persoanele cu funcţii de răspundere ale emitentului şi registratorului, care au semnat raportul anual, poartă răspundere pentru autenticitatea datelor incluse în conformitate cu prevederile legislaţiei.
    19. În cazul în care după prezentarea raportului anual informaţia cuprinsă în formularul EM-1 se modifică, emitentul este obligat în termen de 15 zile să prezinte la C.N.P.F. modificările care au avut loc.
CAPITOLUL IV
MODUL DE PREZENTARE ŞI PUBLICARE
A RAPORTULUI ANUAL 
    20. Raportul anual se întocmeşte în baza totalurilor anului de gestiune şi se prezintă la C.N.P.F. în componenţa prevăzută la pct. 5 şi pct. 6 nu mai tîrziu de 10 aprilie  a anului următor anului de gestiune, cu excepţia societăţilor pe acţiuni care întrunesc criteriile unei entităţi de interes public, care vor prezenta raportul anual nu mai tîrziu de 10 mai a anului  următor anului de gestiune.
    21. Raportul anual se prezintă tipărit pe suport de hîrtie şi în formă electronică, cu respectarea formei de completare prevăzută de C.N.P.F.
    Formularele EM -1, EM-3, EM-4 şi EM-6, precum şi bilanţul contabil, raportul de profit şi pierderi, raportul privind fluxul capitalului propriu şi raportul privind fluxul mijloacelor băneşti,  se prezintă în formă electronică în modul stabilit de C.N.P.F.
    Formularele EM-2 şi EM- 5 se prezintă  numai pe suport de hîrtie.
    22. Se consideră drept dată a prezentării raportului anual data transmiterii efective a acestuia la C.N.P.F. sau data expedierii lui, indicată pe ştampila oficiului poştal.
    23. Societăţile pe acţiuni, specificate în pct. 2., publică raportul anual aferent publicării în organul de  presă stabilit în statut, în termenul indicat în pct. 20. Societăţile de interes public plasează suplimentar raportul anual aferent publicării pe pagina web a societăţii.
    [Pct.23 modificat prin HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12]
    24. Raportul anual aferent  publicării va include informaţia prevăzută în anexa nr. 8 la prezenta Instrucţiune. Modul de completare a raportului anual aferent publicării este expus în compartimentul III al  „Ghidului cu privire la modul de întocmire şi publicare a raportului anual al societăţii pe acţiuni” - anexa nr.9 la Instrucţiune. 

    anexa nr.1
    [Anexa nr.1 modificată prin HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12]

    anexa nr.2
    [Anexa nr.2 modificată prin HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12]

    anexa nr.3

    anexa nr.4

    anexa nr.5
    [Anexa nr.5 modificată prin HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12]

    anexa nr.6
    [Anexa nr.6 modificată prin HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12]

    anexa nr.7
    [Anexa nr.7 modificată prin HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12]

    anexa nr.8

    anexa nr.9
    [Anexa nr.9 modificată prin HCNPF34/8 din 17.08.12, MO212-215/12.10.12 art.1189; în vigoare 12.10.12]

    bilanţul contabil