HGO886/2010
ID intern unic:  336169
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 886
din  23.09.2010
cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul
de determinare a mărimii taxelor pentru efectuarea actelor
 executorului judecătoresc şi a spezelor procedurii de executare
Publicat : 01.10.2010 în Monitorul Oficial Nr. 191-193     art Nr : 977
    În conformitate cu alin. (5) art. 38 al Legii nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.126-128, art. 406), Guvernul HOTĂRĂŞTE: 
    1. Se aprobă Regulamentul privind modul de determinare a mărimii taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi a spezelor procedurii de executare (se anexează).
    2. Mărimea taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi a spezelor procedurii de executare, începînd cu anul 2012, se vor ajusta anual, pînă la data de 15 februarie, la indicele ratei inflaţiei pentru anul precedent.

    PRIM-MINISTRU                                                                       Vladimir FILAT

    Contrasemnează:
    Ministrul justiţiei                                                                          Alexandru Tănase

    Nr. 886. Chişinău, 23 septembrie 2010.

Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.886
din  23 septembrie 2010
REGULAMENTUL
privind modul de determinare a mărimii taxelor
pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc
 şi a spezelor procedurii de executare
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
    1. Regulamentul privind modul de determinare a mărimii taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi a spezelor procedurii de executare (în continuare – Regulament) stabileşte procedura de determinare a mărimii taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc, a spezelor procedurii de executare şi modul de percepere a acestora.
    2. Actele efectuate de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare, precum şi în afara ei,  sînt achitate în cuantumul stabilit de prezentul Regulament.
    3. Taxele pentru actele efectuate de executorul judecătoresc şi spezele procedurii de executare suportate de executorul judecătoresc îi sînt rambursate în măsură deplină.
    4. Executorul judecătoresc nu este în drept să pretindă pentru actele efectuate plăţi mai mari decît cele stabilite în prezentul Regulament.
    5. Executorul judecătoresc este obligat:
    1) să ţină evidenţa tuturor mijloacelor băneşti primite, încasate, eliberate  şi/sau achitate, conform prevederilor prezentului Regulament;
    2) să ofere, la solicitare, părţilor procedurii de executare un raport detaliat privind costurile procedurii de executare;
    3) să afişeze la sediul biroului său, într-un loc  accesibil, cuantumul plăţilor stabilite de prezentul Regulament.
    6. Executorul judecătoresc este în drept:
    1) să reţină, pînă la achitarea integrală a taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi spezelor procedurii de executare, toate materialele dosarului de executare şi alte documente aflate în posesia sa. Dacă există un interes legitim şi motivat reprezentanţii părţilor, inclusiv cei legali, persoanele abilitate prin lege cu funcţii de control al activităţii executorilor judecătoreşti pot face cunoştinţă cu materialele dosarului de executare, fără transmiterea acestora;
    2) să calculeze dobînda legală de întîrziere a achitării taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi a spezelor procedurii de executare în cuantumul stabilit de Codul civil, începînd cu ziua a 15-a de la expedierea prin scrisoare recomandată a înştiinţării privind cuantumul plăţii pentru actele efectuate deja;
    7. Taxele pentru actele efectuate de executorul judecătoresc şi spezele procedurii de executare, prevăzute de prezentul Regulament se aplică în egală măsură creditorilor, precum şi creditorilor intervenienţi, care s-au alăturat la procedura de executare.
    8. Justificarea acţiunilor pentru care au fost încasate (avansate) taxele pentru actele efectuate de executorul judecătoresc, se face în baza actelor ce vor fi întocmite, în condiţiile legii, de executorul judecătoresc pentru acţiunea respectivă, iar a spezelor procedurii de executare – prin confirmarea achitării serviciilor.
    9. Mărimea taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi a spezelor procedurii de executare se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.
CAPITOLUL II
Taxele pentru efectuarea actelor
executorului judecătoresc
    10. Taxele pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc se compun din:
    1) taxe de gestiune a dosarelor de executare şi administrare a documentelor;
    2) taxe pentru acţiunile procedurale întreprinse de executorul judecătoresc;
    3) taxe pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti.
    11. Taxele de gestiune a dosarelor de executare şi administrare a documentelor se compun din:
    1) taxa de intentare şi formare a dosarului de executare – 1 unitate convenţională;
    2) taxa de arhivare a dosarului de executare – 3 unităţi convenţionale;
    3) taxa pentru eliberarea, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, a  certificatelor, confirmărilor, a informaţiei scrise despre acţiunile de executare silită întreprinse de către executorul judecătoresc – 1 unitate convenţională pentru un document;
    4) taxa pentru întocmirea borderoului de calcul al taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc şi a spezelor procedurii de executare – 1 unitate convenţională pentru o procedură de executare;
    5)  taxa pentru întocmirea încheierii de distribuire a sumelor realizate în faza executării silite – 10 unităţi convenţionale;
    6) taxa pentru eliberarea copiei autentificate a procedurii de executare – 1 unitate convenţională. Pentru procedurile de executare transmise în arhivă, se aplică o taxă suplimentară de 1 unitate convenţională. În cazul în care solicitarea copiei dosarului de executare este făcută din oficiu de către instanţa de judecată, aceste cheltuieli se încasează în conformitate cu prevederile art. 94 al Codului de procedură civilă, executorul judecătoresc urmînd să expedieze alăturat copiei dosarului, borderoul de calcul al taxei.  În cazul în care solicitarea copiei dosarului de executare este făcută din oficiu de către organele de drept, taxa se achită de persoana care a sesizat respectivul organ.
    12. Taxele pentru acţiunile procedurale se compun din:
    1) taxa pentru întocmirea şi eliberarea sau expedierea pe suport de hîrtie sau în versiune electronică a demersurilor, încheierilor, dispoziţiilor sau informaţiilor către deţinătorii registrelor de stat, instituţiile financiare, angajatorul debitorului,  terţele persoane, sau alte organe,  inclusiv în procesul vînzării bunurilor mobile – 0,25 unităţi convenţionale pentru un document expediat. Taxa indicată nu se achită  în cazul schimbului reciproc de informaţii între executorii judecătoreşti. În cazul în care în calitate de adresat figurează instituţiile financiare sau registratorii independenţi, se achită 1 unitate convenţională, indiferent de numărul documentelor expediate;
    2) taxa pentru întocmirea procesului-verbal de sechestru – 0,5 unităţi convenţionale, iar pentru pregătirea şi efectuarea inventarierii patrimoniului debitorului ce urmează a fi sechestrat – 5 unităţi convenţionale pentru fiecare oră de lucru;
    3) taxa pentru desemnarea (schimbarea, în cazul existenţei temeiurilor legale) administratorului bunurilor sau a persoanei căreia i se  transmit la păstrare bunurile – 2 unităţi convenţionale. În cazul în care pe durata procedurii creditorul solicită mai mult de două ori schimbarea administratorului, taxa pentru schimbările ulterioare nu îi va fi restituită;
    4) taxa pentru transmiterea bunurilor spre vînzare, în baza contractului de comision, inclusiv întocmirea contractului de comision  – 15 unităţi convenţionale;
    5) taxa pentru  emiterea încheierii de stabilire a datei desfăşurării licitaţiei şi întocmirea textului anunţului – 1 unitate convenţională. În cazul desfăşurării licitaţiilor repetate, taxa indicată se înmulţeşte la coeficientul 0,5;
    6) taxa pentru desfăşurarea licitaţiei, indiferent de rezultatele licitaţiei – 20 unităţi convenţionale. Taxa este avansată fie de către toţi creditorii, în interesul cărora se desfăşoară licitaţia, proporţional creanţei, fie integral de unul dintre ei. În cazul desfăşurării licitaţiilor repetate, taxa indicată se înmulţeşte  la coeficientul 0,5;
    7) taxa de participare la licitaţie (cu eliberarea biletului de participant) – 3 unităţi convenţionale. Taxa indicată se achită de fiecare participant înscris la licitaţie;
    8) taxa pentru transmiterea spre vînzare a valorilor mobiliare (hîrtiilor de valoare) – 10 unităţi convenţionale;
    9) taxa pentru pregătirea demersului în instanţa de judecată privind schimbarea modului şi ordinii de executare, explicarea modului de executare, eşalonarea executării, aplicarea interdicţiei de ieşire din ţară, anunţarea în căutare a debitorului, corectarea erorilor sau omisiunilor din titlul executoriu, eliberarea duplicatului documentului executoriu – 5 unităţi convenţionale pentru un demers;
    10) taxa pentru întocmirea procesului-verbal şi transmiterea bunului în contul stingerii datoriei – 10 unităţi convenţionale;
    11) taxa pentru efectuarea procedurii de conciliere a părţilor procedurii de executare, indiferent de rezultatele ei – 15 unităţi convenţionale pentru fiecare procedură;
    12) taxa pentru ridicarea şi transmiterea la păstrare a bunurilor sechestrate şi  întocmirea procesului-verbal de transmitere a bunurilor – 5 unităţi convenţionale;
    13) taxa pentru efectuarea acţiunilor în procedura de executare a documentelor executorii privind stabilirea domiciliului copilului, evacuarea, instalarea, restabilirea la locul de muncă, obligarea debitorului să întreprindă (să nu întreprindă) anumite acţiuni, aplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii – 5 unităţi convenţionale pentru o oră de lucru a executorului judecătoresc, dar nu mai puţin de 5 unităţi convenţionale. La calcularea duratei acestor acţiuni nu se va lua în calcul durata drumului tur-retur.
    13. Taxele pentru serviciile prestate de executorii judecătoreşti se compun din:
    1) taxa pentru înmînarea, comunicarea personală a actelor procedurale sau a altor documente – 5 unităţi convenţionale pentru un document;
    2) taxa pentru întocmirea actului de constatare a faptului, stării de fapt se achită conform contractului;
    3) taxa pentru depozitarea, administrarea silită a bunurilor sechestrate în procesul de executare, precum şi a celor  gajate, conform contractului, dar nu mai mult de 75 unităţi convenţionale lunar.
    14.  Pentru acţiunile indicate la punctul 12 şi subpunctul 1) din punctul 13, întreprinse de executorul judecătoresc, la cererea motivată a creditorului,  după ora 20.00 sau în zilele de odihnă sau sărbătoare se aplică o taxă suplimentară. Mărimea taxei constituie suma obţinută din înmulţirea coeficientului 2 la taxa de bază. Diferenţa dintre taxa de bază şi cea cu aplicarea coeficientului respectiv este suportată de creditor, fără a fi restituită din contul debitorului.
CAPITOLUL III
Spezele procedurii de executare
    15. Spezele procedurii de executare se constituie din cheltuielile necesare pentru:
    1) transportul, păstrarea şi vînzarea bunurilor debitorului, care se determină conform tarifelor incluse în contractele de prestări  servicii;
    2) deschiderea forţată şi închiderea încăperilor, strămutarea sau înlăturarea îngrădirilor, care se determină conform tarifelor incluse în contractele de prestări  servicii;
    3) remunerarea specialiştilor, experţilor, martorilor asistenţi şi altor persoane antrenate în procesul de executare – conform Hotărîrii Guvernului nr. 270 din 15 martie 2006 „Cu privire la aprobarea mărimilor sumelor băneşti achitate persoanelor fizice citate de către instanţa judecătorească, organele de urmărire penală, de examinare a materialelor administrative şi cele de executare a documentelor executorii”. În cazul efectuării lucrărilor de evaluare şi/sau expertiză, costul acestora va fi determinat conform contractului;
    4) deplasările executorului judecătoresc efectuate în cadrul procedurii de executare – 15 unităţi convenţionale pentru întreaga procedură de executare, Determinarea modalităţii de organizare a deplasărilor şi tipul transportului utilizat pentru efectuarea actelor de executare ţine de organizarea internă a biroului executorului judecătoresc şi nu influenţează mărimea spezei respective.  În cazul în care deplasarea executorului judecătoresc se face în afara circumscripţiei judecătoriei unde îşi are sediul biroul său, creditorul achită  suplimentar 5 unităţi convenţionale pentru o deplasare, fără dreptul de a pretinde încasarea acestei sume de la debitor;
    5) căutarea debitorului şi a bunurilor lui – în mărime deplină a costului acţiunii efectuate;
    6) transferul (expedierea) sumelor încasate – conform Hotărîrii Guvernului nr. 950 din 11 august 2008 „Pentru aprobarea tarifelor la serviciile poştale de bază prestate de Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” şi filialele acesteia”;
    7) transmiterea sau înmînarea  încheierilor, înştiinţărilor, telegramelor etc. – conform Hotărîrii Guvernului nr. 950 din 11 august 2008 „Pentru aprobarea tarifelor la serviciile poştale de bază prestate de Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” şi filialele acesteia”;
    8) asigurarea aducerii forţate a debitorului – în mărimea deplină a costului acţiunii efectuate;
    9) organizarea şi desfăşurarea licitaţiei – în mărimea deplină a costului pentru publicarea anunţului de desfăşurare a licitaţiei şi locaţiunea sălii, conform contractului;
    10) plăţile bancare pentru transferul şi convertirea mijloacelor băneşti – în mărimea deplină a costului acţiunii efectuate;
    11) eliberarea copiilor şi  duplicatelor de pe actele procedurale – pentru eliberarea copiilor xerox (sau prin fax) – 0, 025 unităţi convenţionale pentru o pagină;
    12) comunicarea actelor executorului judecătoresc – în mărimea deplină a costului acţiunii efectuate.
    16. Pentru achitarea spezelor, creditorul poate recurge la:
    1) avansarea sumei necesare la contul executorului judecătoresc;
    2) achitarea serviciilor nemijlocit prestatorilor;
    3) acordarea asistenţei necesare de sine stătător (asigurînd transportul, lucrul hamalilor etc.).