OMF15/2011
ID intern unic:  337595
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL FINANŢELOR
ORDIN Nr. 15
din  04.02.2011
cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind modul de achitare
şi evidenţă a taxelor de înscriereşi a cotizaţiilor lunare de
membru de sindicat
Publicat : 18.02.2011 în Monitorul Oficial Nr. 28-30     art Nr : 142
    Întru executarea prevederilor art. 11 alin. (4) al Legii contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 90-93, art. 399),
ORDON:
    1. Se aprobă Instrucţiunea privind modul de achitare şi evidenţă a taxelor de înscriere şi a cotizaţiilor lunare de membru de sindicat aprobată prin Hotărîrea Comitetului Confederal al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova nr. 9-19 din 27.05.2010.

    MINISTRUL FINANŢELOR                                                   Veaceslav NEGRUŢA

    Nr. 15. Chişinău, 4 februarie 2011.

            Aprobat:                                                                        Aprobat:
    Ordinul Ministerului                                                     Hotărîrea Comitetului Confederal
    Finanţelor al Republicii                                                 al Confederaţiei Naţionale a
    Moldova                                                                     Sindicatelor din  Moldova
    nr. 15 din 4 februarie 2011                                          nr.9 – 19 din  27 mai 2010

INSTRUCŢIUNE
privind modul de achitare şi evidenţă a taxelor de
 înscriere
şi a cotizaţiilor lunare de membru de sindicat
I. Dispoziţii generale
    1.1. Instrucţiunea privind modul de achitare şi evidenţă a taxelor de înscriere şi a cotizaţiilor lunare de membru de sindicat (în continuare – Instrucţiune) este elaborată în conformitate cu Legea sindicatelor nr.1129-XIV din 7 iulie 2000, Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27 aprilie 2007  şi alte acte normative.
    1.2. Obiectivul prezentei Instrucţiuni este reglementarea mărimii taxelor de înscriere şi a cotizaţiilor lunare de membru de sindicat; modul de stabilire a veniturilor lunare şi a tipurilor de salarii, prime şi alte recompense, din care sînt achitate cotizaţiile lunare de membru de sindicat; stabilirea modului de achitare a cotizaţiilor lunare de membru de sindicat; determinarea decontărilor dintre organizaţiile sindicale primare şi centrele sindicale naţional-ramurale şi interramurale; evidenţa cotizaţiilor de membru de sindicat şi controlul asupra acumulării acestora.
    1.3. Prezenta Instrucţiune se extinde asupra organizaţiilor sindicale şi organelor elective de toate nivelurile, precum şi a tuturor entităţior indiferent de forma juridică de organizare şi tipul de proprietate, de apartenenţa departamentală sau ramurală.
    1.4. Noţiunile utilizate în prezenta Instrucţiune semnifică:
    -membru de sindicat – persoană (salariat, şomer, pensionar, student ) care se află la evidenţă într-o organizaţie sindicală primară;
    -cotizaţie lunară de membru - contribuţie la salariu, prime şi alte recompense care membrul de sindicat  este obligat s-o plătească în cuantum procentual stabilit prin Statutul centrului sindical naţional-ramural;
    -organizaţie sindicală primară - asociaţie benevolă a membrilor de sindicat pe baza de interese comune, care  îşi desfăşoară  activitatea sa în aceeaşi  entitate;
    -centru sindical teritorial - asociaţie  benevolă a organizaţiilor sindicale primare din aceeaşi ramură, care acţionează în teritoriul  raionului, unităţii teritoriale autonome, municipiului, oraşului;
    -centru sindical naţional-ramural - asociaţie benevolă a sindicatelor salariaţilor, studenţilor şi pensionarilor din  aceeaşi ramură;
    -centru sindical naţional-interramural -  asociaţie benevolă a centrelor naţional-ramurale.
II. Mărimea taxelor de înscriere şi a cotizaţiilor
lunare de membru de sindicat
    2.1 Cotizaţiile lunare de membru de sindicat (în continuare – cotizaţii) se achită de către membrul de sindicat în cuantumul stabilit în Statutul centrului sindical naţional-ramural.
    2.2. Taxa de înscriere în sindicat se achită în cuantum de 1% din venitul mediu lunar (bursă) al membrului de sindicat, calculat în luna precedentă a înscrierii în sindicat.
III. Modul de stabilire a veniturilor lunare şi a tipurilor
de salarii, prime şi alte recompense, din care sînt achitate
cotizaţiile lunare de membru de sindicat

    3.1. Venitul lunar al membrului de sindicat din care se calculează cotizaţiile de membru se determină în conformitate cu „Modul de calculare a salariului mediu”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 426 din 26 aprilie 2004.
    În venitul lunar al membrului de sindicat se includ următoarele tipuri de retribuire a muncii şi compensaţii:
    Salariul pentru lucrul îndeplinit sau timpul lucrat în conformitate cu tipurile şi sistemele de salarizare utilizate la entitate;
    - sporurile şi suplimentele la salariile pe oră (zi) şi la salariile lunare, precum şi alte plăţi cu caracter compensatoriu, prevăzute de legislaţie şi contractele  colective;
    - suplimentele de plăţi pentru cumularea profesiilor (funcţiilor), inclusiv pentru îndeplinirea obligaţiunilor salariatului temporar absent, pentru extinderea zonei de deservire sau sporirea volumului de lucru executat pe parcursul zilei de muncă (turei)  cu durata stabilită de legislaţie;
    - plăţile cu caracter stimulatoriu: primele stabilite conform sistemului de retribuire a muncii în vigoare la entitate, inclusiv primele plătite din beneficiu;
    recompensele pentru rezultatele muncii în ansamblu pe an; sporurile procentuale lunare şi indemnizaţiile anuale pentru vechime în muncă; sporurile la salariu pentru înaltă competenţă profesională, înaltă eficienţă în muncă şi executarea unor lucrări de importanţă  deosebită sau în regim de urgenţă, intensitatea muncii etc.;
    - suplimentele pentru munca prestată în timp de noapte şi pentru munca în schimburi;
    - plata pentru munca în zilele de odihnă şi de sărbătoare, pentru lucru peste program;
    - sumele de indexare a salariului, calculate în conformitate cu legislaţia;
    - diferenţa dintre salariul mediu primit anterior şi salariul nou, diferenţa achitată salariatului în cazul transferului, din motive de sănătate sau dictat de necesităţile de producţie, la un alt lucru mai puţin plătit, pentru perioada  prevăzută de legislaţia în vigoare;
    - onorariul lucrătorilor de creaţie din statele de personal ale redacţiilor ziarelor, revistelor, editurilor, agenţiilor telegrafice şi de presă, televiziunii, radioului şi ale altor mijloace de informare în masă, în cazul plăţii lui din contul fondului literar de creaţie  al numitelor organizaţii;
    - alte plăţi cu caracter permanent ce ţin  nemijlocit de lucru.
    3.2. Membrii de sindicat, care practică activitate individuală de muncă, achită cotizaţiile din suma venitului obţinut lunar.
    3.3. La stabilirea salariului mediu al membrului de sindicat pentru achitarea cotizaţiilor nu se iau în calcul plăţile cu caracter de compensare, prevăzute în punctul 4 al anexei nr.1 “Modul de calculare a salariului mediu” la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 426 din 26 aprilie 2004.
IV. Modul de achitare a cotizaţiilor
lunare de membru de sindicat
    4.1. Reţinerea cotizaţiilor din venitul obţinut la locul de muncă de bază al membrilor de sindicat se efectuează de către contabilitatea  entităţii, indiferent de tipul de proprietate,  în baza informaţiei prezentate de către comitetul sindical al organizaţiei sindicale primare.
    4.2. Cotizaţiile reţinute se vor transfera prin virament de către entitate în ziua achitării salariilor.
    4.3. Pensionarii, care nu activează, femeile, care temporar şi-au încetat activitatea de muncă în legătură cu îngrijirea copiilor, studenţii, care nu primesc bursă, angajaţii sezonieri în perioada dintre sezoane, persoanele, care temporar nu activează din motivul trecerii la un alt lucru sau se află în concediu fără plată, achită cotizaţiile lunar în numerar, conform listei sau dispoziţiei de plată, în casieria comitetului sindical la locul de evidenţă a acestora.
    4.4. Mărimea cotizaţiilor, care achită persoanele stipulate în p.4.3 din prezenta Instrucţiune, se stabileşte de către centrele sindicale naţional-ramurale prin statutele acestora.
    4.5. Cotizaţiile din veniturile suplimentare, calculate membrilor de sindicat în afara locului de muncă de bază (pentru cumul, muncă temporară în construcţii şi agricultură, pentru lucrările în domeniul literaturii, muzicii, artelor plastice şi sculpturii, pentru activitatea pedagogică etc.) se achită lunar de sine stătător de către membrul de sindicat în casieria comitetului sindical la locul de muncă de bază.
    4.6 .Taxa de înscriere se achită în numerar în casieria comitetului sindical, la locul de evidenţă a membrilor de sindicat, prin perfectarea formularului-tip stabilit, în momentul eliberării carnetului sindical.
    4.7. Documentele care confirmă calcularea şi achitarea lunară a cotizaţiilor sînt următoarele:
    - registrul evidenţei analitice privind decontările cu salariaţii, în cazul reţinerii şi transferării cotizaţiilor de către  entitate;
    - lista de plată a cotizaţiilor de membru de sindicat, în cazul  achitării cotizaţiilor în numerar.
    4.8. La retragerea membrilor din sindicat se efectuează înscrierea privind achitarea cotizaţiilor în lista de evidenţă. Această înscriere se confirmă de preşedintele comitetului sindical (organizatorul) şi se legalizează prin  amprenta ştampilei.
    4.9. Comitetul sindical asigură respectarea strictă a modului de achitare a cotizaţiilor stabilit şi informează anual adunarea sindicală (conferinţa) despre rezultatele activităţii desfăşurate şi despre utilizarea resurselor financiare acumulate.
V. Decontările, evidenţa cotizaţiilor de membru
 de sindicat  şi controlul asupra acumulării acestora

    5.1. Angajatorul, în conformitate cu prevederile alin. (6) al art. 35 din Legea sindicatelor nr. 1129-XIV din 7 iulie 2000, alin. (3) al  art. 390 din Codul muncii nr.154-XV din 28 martie 2003, efectuează fără plată colectarea cotizaţiilor în valuta naţională în modul stabilit de contractul colectiv de muncă şi/sau de convenţiile colective, precum şi virarea lor lunară la conturile curente ale organizaţiilor sindicale primare sau teritoriale şi centrelor sindicale naţional-ramurale indicate în certificat standard, conform anexei  la Instrucţiune.
    5.2. Cotizaţiile, reţinute din toate tipurile de venituri ale membrilor de sindicat, nu sînt proprietatea entităţii, ci a membrului de sindicat, ţinînd cont de prevederile alin. (1) al art. 31 din Legea salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002, conform căreia angajatul este liber să dispună de mijloacele proprii cîştigate.
    5.3. Angajatorul ţine evidenţa sumelor cotizaţiilor calculate separat de bunurile care constituie proprietatea entităţii sau de bunurile altor persoane. Patronul (administraţia), conform prevederilor art. 390 alin. (3) din Codul muncii, nu este în drept să reţină transferarea mijloacelor aferente cotizaţiilor sau să le utilizeze în alte scopuri.
    5.4. În ordinele de plată, aferente transferării cotizaţiilor la efectuarea  decontărilor în rubrica “Destinaţia plăţii” urmează să fie indicată suma totală a cotizaţiilor sindicale reţinute din salariu, cu indicarea lunii, în care a fost efectuată reţinerea. La fel, conform certificatului-standard se indică procentajul şi cuantumul cotizaţiilor, care se virează la conturile curente în valută naţională ale organelor sindicale de diferite niveluri.
    5.5. Distribuirea sumei totale ale cotizaţiilor sindicale între organizaţiile sindicale ce fac parte din structura centrului sindical naţional-ramural se efectuează în baza certificatului-standard, eliberat de către centrul sindical naţional-ramural ierarhic superior.
    Organul sindical ramural ierarhic superior poate stabili modul de virare integrală a cotizaţiilor sindicale în valută naţională la conturile curente ale centrelor sindicale naţional-ramurale, cu distribuirea ulterioară a acestora pentru organizaţiile sindicale primare/teritoriale, în conformitate cu prevederile Statutului.
    5.6. Încasarea cotizaţiilor în numerar se efectuează în conformitate cu prevederile “Normelor pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova”, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 764 din 25 noiembrie 1992.
    Distribuirea cotizaţiilor, încasate în numerar, se efectuează în acelaşi mod ca şi pentru operaţiunile de încasare a cotizaţiilor prin virament, prevăzut în pct. 5.5. al prezentei Instrucţiuni.
    5.7. Comitetele organizaţiilor sindicale primare sînt obligate să efectueze periodic instruirea contabililor entităţilor care efectuează operaţiuni de reţinere şi virare ale cotizaţiilor, să-i asigure cu acte normative şi să prezinte la timp informaţii despre noii membri de sindicat, care doresc să achite cotizaţiiile din salariu la locul de muncă de bază.
    5.8. Comisiile de cenzori ale organizaţiilor sindicale de toate nivelurile, nu mai rar de două ori pe an, efectuează controale privind corectitudinea calculării cotizaţiilor, achitate în numerar, precum şi virarea lor integrală, în termenele stabilite de către organizaţiile sindicale primare la conturile organelor sindicale.
    În cazul în care sînt depistate încălcări în calcularea cotizaţiilor, virării incomplete şi/sau întîrziate a acestora de către membrii comisiei de cenzori se întocmeşte un proces-verbal, elucidînd încălcările înregistrate. În baza Hotărîrii Comisiei de Cenzori se întreprind măsurile privind efectuarea  recalculării cotizaţiilor de membru reţinute cu încălcarea prevederilor pct. 3.1, 3.3.
    În toate cazurile reţinerii virării cotizaţiilor lunare de membru reţinute din veniturile membrilor de sindicat de către patron, acumulînd datorii organelor sindicale  de toate nivelurile, preşedintele Comisiei de Cenzori urmează, în baza  procesului-verbal şi Hotărîrii comisiei, să apeleze în instanţa de judecată privind stingerea forţată  a datoriilior acumulate.
    5.9. Înregistrarea taxelor de înscriere şi a cotizaţiilor, achitate de entitate pe conturile organizaţiilor sindicale primare, teritoriale şi centrelor sindicale naţional-ramurale se efectuează în debitul contului 242  „Conturi  curente în valută naţională ” şi creditul contului 622 ”Venituri  din activitatea financiară.”
    5.10. Cotizaţiile, încasate în valuta naţională la conturile curente ale centrelor sindicale naţional-ramurale cu distribuirea ulterioară a acestora, organizaţiilor sindicale primare, teritoriale se contabilizează în debitul contului 242 “Conturi curente în valuta naţională ”- la sumele ce vor fi acumulate de centrul sindical naţional-ramural, creditul contului 622 ”Venituri din activitatea financiară ”- la suma ce îi revine centrului naţional-ramural şi creditul subcontului 5393 ”Datorii pe termen scurt organizaţiilor sindicale”- la suma ce îi revine organizaţiiei sindicale primare sau teritoriale.
    După transferarea sumei în valută naţională la contul curent al organizaţiei sindicale primare, teritoriale aceasta se reflectă în debitul subcontului 5393 „Datorii pe termen scurt organizaţiilor sindicale” şi creditul contului  242  “Conturi curente în valuta naţională”.
    Organizaţia sindicală primară, teritorială în baza certificatului-standard, eliberat de către centrul sindical naţional-ramural ierarhic superior, prevăzut în pct. 5.5. al prezentei Instrucţiuni, determină suma cotizaţiilor ce îi revine, reflectînd-o în debitul contului 242 “Conturi curente în valuta naţională” şi creditul contului  622 ”Venituri din activitatea financiară”.
    5.11. Centrele sindicale naţional-ramurale efectuează defalcări din suma totală a cotizaţiilor acumulate pe ramură centrului sindical naţional-interramural în cuantumul şi termenele stabilite de Congres sau Consiliul Confederal al acestuia.
    Suma acestor defalcări în evidenţa contabilă a centrului sindical naţional-ramural se înregistrează în debitul contului 713 “Cheltuieli ale activităţii financiare”.
    5.12. Centrul Sindical Naţional Interramural reflectă sumele din defalcările din cotizaţii în debitul contului  242 „Conturi curente în valuta naţională” şi creditul subcontului 5394 “Datorii pe termen scurt CSNR către Confederaţie”.
    În baza rapoartelor financiare ale centrelor sindicale naţional-ramurale (Forma-10 BS) veniturile centrului sindical naţional-interramural se calculează şi se reflectă în debitul subcontului 5394 “Datorii pe termen scurt CSNR către Confederaţie” şi în creditul contului  622 “Venituri din activitatea financiară.”
VI. Responsabilitatea şi soluţionarea litigiilor
    6.1. Responsabilitatea pentru asigurarea calculării corecte, reţinerii şi transferării lunare a cotizaţiilor la conturile curente, în valută naţională, ale organizaţiilor sindicale specificate în certificatul standard în momentul achitării salariilor o poartă conducătorul entităţii,  în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    6.2. Supravegherea şi controlul asupra respectării actelor legislative, a prezentei Instrucţiuni, precum şi a altor acte normative în domeniul muncii se exercită de către Inspecţia Muncii, conform prevederilor art. 2 din Legea privind Inspecţia Muncii nr. 140-XV din 10 mai 2001 şi comisiile de cenzori ale organizaţiilor sindicale de toate nivelurile.
    6.3. Responsabilitatea pentru nerespectarea prevederilor Instrucţiunii o poartă conducătorul centrului sindical naţional-interramural, centrului sindical naţional-ramural şi al organizaţiei sindicale primare în conformitate cu prevederile Legii sindicatelor, Legii contabilităţii şi statutelor acestora.

    anexa