_________________________
    ¹ M.O., 2008, nr.230-232, art.840

    În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională în componenţa:
 grefier - Dina Musteaţa, cu participarea reprezentantului Parlamentului, Victor Morgoci, şi al reprezentanţilor Guvernului, Oleg Efrim şi Tamara Gheorghiţă, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.g) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă excepţia de neconstituţionalitate a art.62 alin.(1) lit.d) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 4 iulie 2008.
    Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, depusă la 15 noiembrie 2010, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
    Prin decizia Curţii Constituţionale din 8 decembrie 2010 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.
    În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, Ministerului Justiţiei, Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Centrului pentru Drepturile Omului, Organizaţiei neguvernamentale „Alianţa pentru Justiţie şi Drepturile Omului", Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.
    Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la şedinţă,
    1. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 24 martie 2010 a fost respinsă acţiunea lui Rotundu Petru privind anularea ordinului de eliberare din funcţie, emis de Ministerul Educaţiei în temeiul art.62 alin.(1) lit.d) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 4 iulie 2008, în legătură cu atingerea vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă.
    În cadrul acţiunii reclamantul a invocat aplicarea greşită a Legii nr.158-XVI, în vigoare din 1 ianuarie 2009, motivînd că situaţia juridică stipulată în art.62 alin.(1) lit.d) din lege în cazul său s-a consumat pînă la punerea în aplicare a legii, aceasta avînd efecte juridice doar pentru viitor.
    Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, judecînd recursul împotriva hotărîrii Curţii de Apel, în conformitate cu prevederile art.121 din Codul de procedură civilă, a dispus, printr-o încheiere motivată, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.62 alin.(1) lit.d) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 4 iulie 2008.
    Curtea Supremă de Justiţie, în sesizarea sa, aprobată prin Hotărîrea Plenului nr.15 din 25 octombrie 2010, susţine că dispoziţiile art.62 alin.(1) lit.d) din legea enunţată limitează dreptul la muncă al funcţionarilor publici care au atins vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă şi astfel contravin prevederilor constituţionale ale art.43 alin.(1) şi art.16 alin.(2) referitoare la dreptul oricărei persoane la muncă, la libera alegere a muncii, protecţia împotriva şomajului şi, respectiv, egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice fără nici o deosebire, art.4 alin.(1), care stipulează că drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu tratatele la care Republica Moldova este parte, art.54 referitoare la interdicţia de a adopta legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
    În sesizare se mai susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art.14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.2 § 2 şi art.6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cărora exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie şi Pact trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe rasă, sex, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice altă situaţie; art.7 şi art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora toţi oamenii sînt egali în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare, şi orice persoană are dreptul la muncă şi libera alegere a muncii.
    În sprijinul afirmaţiilor sale autorul sesizării face referinţă şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, în special Hotărîrea nr.9 din 30 martie 2004, potrivit căreia „stipulaţiile legislaţiei care prevăd vîrsta ca temei pentru încetarea relaţiilor de muncă, dacă ea nu constituie o cerinţă de calificare, se apreciază ca o limitare a drepturilor în domeniul muncii şi al activităţilor”.
    2. Analizînd conţinutul prevederilor legale ce fac obiectul sesizării prin raportare la dispoziţiile constituţionale, normele legislaţiei naţionale şi actelor internaţionale, Curtea Constituţională reţine următoarele.
    Art.62 alin.(1) lit.d) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 4 iulie 2001 (în continuare - Legea nr.158-XVI) are următorul cuprins:
    „(1) Raporturile de serviciu încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor:
    d) la împlinirea de către funcţionarul public a vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, cu excepţia situaţiei specificate la art.42 alin.(5)”.
    Accesul la o funcţie publică este statuat expres în art.39 alin.(2) din Constituţie, care prevede că oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică. Din aceste considerente art.43 alin.(1) din Constituţie privind dreptul la muncă şi protecţia muncii, invocat în sesizare, urmează a fi examinat în coroborare cu art.39 alin.(2) din Constituţie.
    Curtea reţine că art.39 alin.(2) din Constituţie nu stabileşte condiţiile şi modul de ocupare şi exercitare a funcţiilor publice, lăsînd ca acestea să fie reglementate prin lege.
    Dezvoltînd norma constituţională enunţată, legislatorul a adoptat Legea nr.158-XVI, scopul căreia constă în asigurarea realizării unui serviciu public stabil, profesionist, imparţial, transparent şi eficient în interesul societăţii şi al statului, iar funcţionarul public este persoana care activează în scopul realizării unor prerogative de putere publică (art.1 alin.(2), art.3), exercitarea cărora implică exigenţe sporite faţă de calităţile profesionale ale acestuia. Pentru a evita riscurile de prejudiciere a statului, a ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a demnităţii cetăţenilor, legislatorul, prin derogare de la regula generală, a stipulat că funcţionarul va exercita funcţia publică pînă va împlini vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă.
    Principiul instituirii condiţiilor egale de acces la o funcţie publică este consacrat şi în art.21 § 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia „Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale ţării", în art.25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care stipulează: „Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără nici una din discriminările la care se referă art.2 şi fără restricţii nerezonabile, de a avea acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa”. Din art.25 enunţat se desprinde cu claritate ideea că dreptul de accedere la o funcţie publică poate fi supus unor restrîngeri rezonabile.
    Art.2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice interzice discriminările bazate pe rasă, sex, religie, opinie, avere, origine socială etc., dar nu interzice ca statele contractante să impună, pe cale legislativă, condiţii speciale pentru accederea la o funcţie publică, cum ar fi deţinerea anumitor competenţe lingvistice, cunoaşterea drepturilor civile, obligaţiile militare, limita de vîrstă, aptitudinile fizice etc.
    Curtea observă că libertatea de alegere a muncii nu are semnificaţia că o persoană poate opta pentru exercitarea oricărei profesii sau funcţii, indiferent de pregătirea sa profesională, calităţile morale şi fizice pe care le are. Alegerea locului de muncă, a profesiei, a funcţiei implică o anumită calificare şi capacităţi corespunzătoare.
    Exercitarea unei funcţii publice constituie doar una din căile de realizare a dreptului la muncă, prin urmare, instituirea limitei de vîrstă pentru funcţionarii publici nu aduce atingere dreptului la muncă, acesta poate fi realizat în alte domenii, în care vîrsta nu este un criteriu profesional, esenţial şi determinant.
    Este firesc şi necesar ca exercitarea unor funcţii importante sub aspectul interesului general al societăţii să fie reglementată prin lege, inclusiv să fie impuse anumite condiţii şi restricţii.
    Anterior, examinînd probleme similare, Curtea Constituţională a statuat că „...stabilirea unui cens de vîrstă pentru exercitarea anumitor activităţi nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă...” (HCC nr.30 din 23.12.2010²).
    _______________________
    ² M.O., 2011, nr.1- 4, art.2

    Prevederi referitoare la exercitarea unor activităţi sau funcţii pînă la atingerea unei limite de vîrstă se regăsesc în mai multe acte legislative ce reglementează activitatea unor funcţionari publici cu statut special: Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr.1104-XV din 6 iunie 2002, Legea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale nr.93-XVI din 5 aprilie 2007, Codul audiovizualului al Republicii Moldova (Legea nr.260-XVI din 27 iulie 2006), Legea cu privire la notariat nr.1453-XV din 8 noiembrie 2002, Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25 decembrie 2008 etc. Or, un act legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de raporturi sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula generală.
    De observat că legislaţia privind statutul funcţionarilor publici din majoritatea statelor europene conţine dispoziţii similare celor cuprinse în art.62 alin.(1) lit.d) din Legea nr.158-XVI (art.98 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarului public din România, art.106 alin.(1) din Legea funcţionarului public din Bulgaria, art.120 alin.(1) din Legea privind statutul funcţionarului public a Estoniei, art.7 alin.(4) din Legea privind statutul funcţionarilor publici din Letonia, art.17 lit.b) din Legea XXII/1992 privind statutul funcţionarilor publici din Ungaria, art.87 din Legea serviciului public a Poloniei, art.21 alin.2 din Legea privind serviciul civil de stat a Federaţiei Ruse etc.).
    Prevederea art.62 alin.(1) lit.d) din Legea nr.158-XVI este în concordanţă cu art.54 alin.(2) din Constituţie, deoarece este stipulată de lege, corespunde normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, este necesară în interesele securităţii naţionale, ordinii publice, în scopul protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale etc.
    În aceeaşi ordine de idei, Curtea relevă că, potrivit prevederilor constituţionale cuprinse în alin.(3) art.54, dreptul la muncă şi la libera alegere a muncii şi dreptul de accedere la o funcţie publică, statuate de art.43 alin.(1) şi, respectiv, art.39 alin.(2) din Constituţie, nu constituie drepturi ce nu pot fi restrînse.
    Pentru motivele expuse Curtea nu poate reţine critica formulată în sesizare în sensul că dispoziţiile art.62 alin.(1) lit.d) din Legea nr.158-XVI încalcă prevederile art.4 alin.(1), art.43 alin.(1), art.54 din Constituţie, art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    Curtea consideră nefondate şi argumentele din sesizare, potrivit cărora legiuitorul, aplicînd un tratament diferenţiat faţă de funcţionarii publici în raport cu alte categorii de salariaţi, a încălcat principiul egalităţii şi nediscriminării, garantat de art.16 din Constituţie, art.7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.2 § 2 şi art.6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
    Conform art. 16 alin.(2) din Constituţie, toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
    Art.2 § 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale stipulează că „statele părţi la prezentul Pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere, sau pe orice altă împrejurare”.
    Prevederi similare cuprinde şi art.7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    Printre criteriile discriminatorii, care încalcă egalitatea între cetăţeni, enumerate de norma constituţională şi normele internaţionale enunţate nu se regăseşte criteriul vîrstei. Curtea consideră că acest criteriu nu poate fi atribuit la „orice altă împrejurare”, fiind o situaţie juridică prevăzută concret de lege.
    Afirmaţiile autorului sesizării că prin norma criticată se instituie un tratament diferenţiat faţă de funcţionarii publici care au atins vîrstă necesară obţinerii dreptului la pensie în raport cu alţi angajaţi sînt nefondate, deoarece Legea nr.158-XVI este un act legislativ special, aplicabil doar funcţionarilor publici ca subiecte speciale, şi nu tuturor angajaţilor din autorităţile publice. Prevederea art.62 alin.(1) lit.d) se aplică uniform subiectelor care cad sub incidenţa Legii nr.158-XVI. Tratamentul respectiv nu se aplică faţă de cetăţenii aflaţi în altă situaţie, or, principiul egalităţii consacrat de art.16 alin.(2) din Constituţie nu înseamnă uniformitate, el presupune tratament egal în situaţii egale, pentru situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decît diferit.
    Curtea a constatat că atribuţiile şi responsabilităţile funcţionarilor publici, comportînd caracter eminamente public, sînt esenţial diferite faţă de cele ale persoanelor care activează în alte domenii. Acest fapt justifică instituirea faţă de ei a unui regim juridic deosebit, ceea ce nu poate fi considerat discriminare.
    Acelaşi sens îl au şi dispoziţiile art. E din partea V a anexei la Carta socială europeană (revizuită), adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr.484-XV din 28.09.2001³, conform cărora o diferenţă de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminare.
    ____________________________
    ³ Tratate internaţionale, 38/175, 2006

    Organizaţia Internaţională a Muncii în mai multe acte referitoare la ocuparea forţei de muncă a subliniat că diferenţierile sau preferinţele întemeiate pe cerinţe şi condiţii speciale pentru exercitarea anumitor activităţi nu constituie discriminare. Astfel, Convenţia nr.111 din 25 iunie 1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.593-XIII din 26 septembrie 1995, prevede la art.1 pct.2 că diferenţierile, excluderile sau preferinţele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupaţie nu sînt considerate discriminări. Potrivit pct.5 lit.b) al Recomandării OIM nr.62 „Cu privire la lucrătorii în vîrstă”, în cazuri excepţionale, limitele de vîrstă pot fi stabilite în temeiul unor cerinţe speciale, condiţii şi norme pentru anumite tipuri de locuri de muncă. În acelaşi context, punctul 22 al Recomandării OIM prevede posibilitatea stabilirii prin acte normative a unei vîrste la atingerea căreia raporturile de muncă pot înceta.
    În contextul obiectului sesizării este concludent şi faptul că prin Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat⁴ legislatorul a stipulat pentru funcţionarii publici condiţii facilitare de pensionare pentru limită de vîrstă. Astfel, asiguratul cu statut de funcţionar public, care a realizat stagiul de cotizare prevăzut de lege, inclusiv de cel puţin 15 ani în serviciul public, beneficiază de dreptul la pensionare anticipată, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vîrstei de pensionare (57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi). Pensia se calculează în cuantum de 75% din venitul mediu lunar determinat conform prevederilor legale.
    _______________________
    ⁴ M.O., 2001, nr.130, art.959

    Aşadar, spre deosebire de alţi cetăţeni, funcţionarul public, pînă la împlinirea vîrstei de pensionare, timp de 5 ani, beneficiază concomitent de salariu şi pensie anticipată.
    Curtea consideră irelevant în contextul prezentei cauze art.14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece această normă nu are autonomie proprie. Protecţia oferită de art.14 este accesorie drepturilor materiale definite de Convenţie, printre care nu este dreptul la muncă.
    Avînd în vedere considerentele expuse, Curtea Constituţională apreciază că dispoziţiile art.62 alin.(1) lit.d) din Legea nr.158-XVI sînt conforme normelor constituţionale cuprinse în art.4, art.16 alin.(2), art.54 şi normelor internaţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi nediscriminare.
    3. Cît priveşte motivele excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea consideră că, potrivit art.6 din Codul civil, art.62 alin.(1) lit.d) din Legea nr.158-XVI nu se aplică raporturilor juridice de muncă apărute pînă la intrarea acesteia în vigoare.
    Pentru motivele arătate, conducîndu-se de art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.6, art.61, art.62 lit.e) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale,
    Curtea Constituţională
    1. Se declară drept constituţionale prevederile art.62 alin.(l) lit.d) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 04.07.2008.
    2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE                              Dumitru PULBERE

    Nr. 6. Chişinău, 22 martie 2011.