În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Dumitru PULBERE, judecător-raportor,
    Dl Victor PUŞCAŞ,
    Dl Petru RAILEAN,
    Dna Elena SAFALERU,
    Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecători,
    cu participarea dlui Octavian Isac, grefier,
    Avînd în vedere sesizarea depusă la 11 noiembrie 2011 şi înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinînd sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
    Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Pronunţă următoarea hotărîre:
    1. La originea cauzei se află sesizarea depusă de avocatul parlamentar Tudor Lazăr la 11 noiembrie 2011, în temeiul articolului 135 alin. (1) litera a) din Constituţia Republicii Moldova, articolului 25 lit. i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolului 38 alin.(1) lit. i) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi articolului 31 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, pentru controlul constituţionalităţii alineatului 3 al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 07.07.2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I.
    2. Autorul sesizării consideră că prevederile alineatului 3 al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 07.07.2005, potrivit cărora Guvernul stabileşte modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii, contravine dispoziţiilor art. 4, 35, 43, 54 din Constituţia Republicii Moldova, art. 23 şi art. 26 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 paragraful  (1) şi art. 13 paragrafele (1) şi (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 5 din Declaraţia UNESCO (2001) privind diversitatea culturală.
    3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 decembrie 2011 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.
    4. În procesul examinării sesizării Curtea Constituţională a dispus de opiniile comunicate de Parlament, Guvern, ministerele educaţiei, muncii, protecţiei sociale şi familiei, economiei, finanţelor, tineretului şi sportului, culturii, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Academia de Studii Economice din Moldova, Academia “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “N. Testemiţanu”, Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova.
    5. La şedinţa plenară publică a Curţii au participat autorul sesizării, dl Tudor Lazăr, reprezentantul Parlamentului, dl Sergiu Chirică, reprezentantul Guvernului, dl Vladimir Grosu, reprezentantul Ministerului Educaţiei, dna Rodica Josanu.
    6. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr. 1/1, 12.08.1994) sîunt următoarele:
    „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
    (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica  Moldova  este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”
    „(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare.
    (2) Statul asigură, în condiţiile legii, dreptul de a alege limba de educare şi instruire a persoanelor.
    (3) Studierea limbii de stat se asigură în instituţiile de învăţămînt de toate gradele.
    (4) Învăţămîntul de stat este gratuit.”
    (5) Instituţiile de învăţămînt, inclusiv cele nestatale, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.
    (6) Instituţiile de învăţămînt superior beneficiază de dreptul la autonomie.
    (7) Învăţămîntul liceal, profesional şi cel superior de stat este egal accesibil tuturor, pe bază de merit.
    (8) Statul asigură, în condiţiile legii, libertatea învăţămîntului religios. Învăţămîntul de stat este laic.
    (9) Dreptul prioritar de a alege sfera de instruire a copiilor revine părinţilor.”
    „(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.
    (2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
    (3) Durata săptămînii de muncă este de cel mult 40 de ore.
    (4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sînt garantate.”
    „(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
    (2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
    (3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
    (4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
    7. Prevederile relevante ale Legii învăţămîntului nr. 547-XIII  din  21.07.95 (M.O. nr.62-63/692, 09.11.1995):
    „Învăţămîntul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională.”
    „(1) Autorităţile publice:
    a) determină politica de stat în sfera învăţămîntului;
    b) emit acte normative privind perfecţionarea legislaţiei învăţămîntului;
    c) asigură dezvoltarea bazei tehnico-materiale a sistemului de învăţămînt, stabilesc modul de organizare şi desfăşurare a practicii în producţie pentru elevi şi studenţi;
    d) aprobă planul (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate în instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate şi în cele de învăţămînt superior;
    e) stabilesc şi aprobă cotele anuale de subvenţionare a sistemului de învăţămînt de la bugetul de stat, modul şi normele de remunerare a cadrelor didactice din instituţiile de învăţămînt de stat de toate gradele, precum şi normele de asigurare materială a elevilor şi studenţilor;
    f) acordă licenţe pentru activitatea instituţiilor de învăţămînt de toate nivelurile, treptele şi formele de instruire (cu excepţia celor bugetare);
    g) încheie cu alte state acorduri de colaborare privind învăţămîntul şi nostrificarea actelor naţionale de studii;
    h) exercită controlul asupra activităţii Ministerului Educaţiei şi evaluează activitatea lui.
    (2) Delimitarea competenţelor între autorităţile publice în domeniul învăţămîntului se face conform Constituţiei, altor acte normative.
    (3) Organele de conducere a învăţămîntului din teritoriile care, în conformitate cu Constituţia şi cu legile organice, au statut special de autonomie îşi coordonează activitatea cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate.”
    8. Prevederile relevante ale Legii nr. 142-XVI  din  7 iulie 2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I (M.O. nr.101-103/476, 29.07.2005):
    Art.3. – Guvernul:
    „va întreprinde măsurile necesare în vederea aplicării Nomenclatorului nominalizat, parte componentă a standardelor de stat în domeniul pregătirii cadrelor, în instituţiile de învăţămînt superior de stat şi private, începînd cu anul de studii 2005-2006, pentru studenţii admişi la anul I;
    va asigura, exclusiv în instituţiile de învăţămînt de stat, pregătirea cadrelor la domeniile de formare profesională “Administraţie publică”, “Medicină”, “Farmacie”, “Militărie” şi cele ce ţin de menţinerea ordinii publice şi securitatea statului;
    va stabili modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.”
    9. La 7 iulie 2005 Parlamentul a adoptat Legea nr.142-XVI privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I.
    Ca urmare, potrivit art. 3 din lege,  Guvernul va întreprinde măsurile necesare în vederea aplicării Nomenclatorului, parte componentă a standardelor de stat în domeniul pregătirii cadrelor, în instituţiile de învăţămînt superior de stat şi private, începînd cu anul de studii 2005-2006, pentru studenţii admişi la anul I, iar potrivit alineatului 3, contestat, al articolului: „[…] va stabili modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.”
    10. În opinia autorului sesizării, norma legală privind stabilirea cotei de înmatriculare a studenţilor în instituţiile de învăţămînt superior private şi de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii, contravine dispoziţiilor articolelor  4, 35, 43, 54 din Constituţia Republicii Moldova, art. 23 şi art. 26 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 paragraful  (1) şi art. 13 paragrafele (1) şi (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 5 din Declaraţia UNESCO (2001)  privind diversitatea culturală.
    11. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia.
    12. În acest context, Curtea reţine faptul că, în esenţă, norma contestată vizează posibilitatea statului de a stabili cota de înscriere în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.
    13. Curtea Constituţională va analiza prevederile legale contestate prin prisma normelor cuprinse în articolele 35, 43 din Constituţie, invocate de autorul sesizării. Avînd în vedere irelevanţa prevederilor  articolelor 4 şi 54 din Constituţie pentru prezenta cauză, Curtea nu va examina pretinsa încălcare a acestora.
    1. Dreptul statului de a stabili cotele de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior
    A. Argumentele autorului sesizării
    14. Avocatul parlamentar menţionează că stabilirea cotelor de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat, cu achitarea taxei de studii, contravine Constituţiei. În opinia sa, persoana, dispunînd de  certificatul de studii medii generale, care este un merit al său, are dreptul să acceadă la studii superioare, aşa cum prevede art.35 alin. (7) din Constituţie. El susţine că la acreditare instituţiile de învăţămînt superior private sînt verificate sub toate aspectele impuse de legislaţie şi, deci, pot să înscrie un număr de studenţi potrivit potenţialului profesoral şi material de care dispun. În situaţia cînd statul se află în imposibilitatea de a asigura finanţarea completă a învăţămîntului superior, stabilirea de către Guvern a cotelor de înmatriculare pentru instituţiile private şi cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii, ar însemna nerespectarea Procesului de la Bologna.
    15. El remarcă, de asemenea, că Guvernul nu este abilitat prin legea sa specială cu dreptul de a institui cote de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt, precum nici Ministerul Educaţiei, conform Legii învăţămîntului, nu are acest drept.
    B. Argumentele autorităţilor
    16. Reprezentanţii Parlamentului şi Guvernului au relevat că articolul 3 alineatul 3 din Legea nr.142-XVI nu contravine normelor constituţionale şi prevederilor tratatelor internaţionale invocate. Nomenclatorul adoptat are drept obiectiv asigurarea ţării cu specialişti, ţinînd cont de cererea de pe piaţa muncii. În acest sens autorităţile au invocat Hotărîrea nr.30 din 18.12.2007 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 “Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional”,  în care Curtea Constituţională a statuat că stabilirea cotelor de înmatriculare nu intră în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale.
    C. Aprecierea Curţii
    17. Curtea observă că, în esenţă, norma contestată vizează posibilitatea statului de a stabili cota de înscriere în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.
    18. Conform art.72 alin.(3) lit.k) din Constituţie, organizarea generală a învăţămîntului se reglementează prin lege organică. Legea specială în domeniu este Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995. Această lege determină politica de stat în sfera învăţămîntului, reglementează organizarea şi funcţionarea învăţămîntului. Potrivit normelor legale, învăţămîntul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională.
    19. Prin art.96 alin.(1) Constituţia statuează că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
    20. Potrivit Legii cu privire la Guvern nr.64-XII din 31 mai 1990, cu modificările şi completările ulterioare, una din direcţiile principale ale activităţii Guvernului este elaborarea strategică a dezvoltării tehnico-ştiinţifice, promovarea unei politici naţionale în domeniul culturii, ştiinţei, tehnicii, tehnologiei, rezolvării problemelor reglementării de stat a progresului tehnico-ştiinţific. Guvernul asigură condiţii social-economice, creează o bază tehnico-materială şi fonduri speciale pentru dezvoltarea învăţămîntului public şi celui privat (art.3 pct.4) şi art. 11 pct.4)).
    21. În acest context art.40 din Legea învăţămîntului stabileşte competenţa autorităţilor publice în administrarea sistemului de învăţămînt, care include determinarea politicii de stat în sfera  învăţămîntului şi aprobarea planului (comandă de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate în instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate şi în cele de învăţămînt superior.
    22. Legea învăţămîntului statuează că organul central al administraţiei publice în domeniul învăţămîntului este Ministerul Educaţiei, de competenţa căruia este elaborarea strategiei şi promovarea politicii de stat în sfera învăţămîntului, stabilirea, în condiţiile legii şi de comun acord cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, a cotelor de admitere pe specializări în colegii şi în învăţămîntul universitar (art.41 alin.(1), alin.(5) lit.a) şi lit.h)).
    23. În conformitate cu art.3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I, Guvernul este obligat să întreprindă măsurile necesare în vederea aplicării Nomenclatorului, parte componentă a standardelor de stat în domeniul pregătirii cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior private, să stabilească modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.
    24. În Hotărîrea nr.30 din 18.12.2007 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 „Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional” Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei situaţii similare, referindu-se la aspectul juridic al unor dispoziţii contestate în prezenta cauză.
    25. Curtea a reţinut că, potrivit Legii învăţămîntului nr.547-XIII, pentru admiterea candidaţilor la studii este necesară stabilirea unor criterii generale care decurg logic din apartenenţa tuturor instituţiilor de învăţămînt la sistemul naţional de învăţămînt, care are la bază standardele unice educaţionale de stat, precum şi din finalitatea comună a întregului sistem de învăţămînt. În această hotărîre Curtea a mai constatat că criteriile de admitere sînt generale atît pentru instituţiile de învăţămînt de stat, cît şi pentru cele private. Potrivit art.36 alin.(8) din Legea nr.547-XIII, admiterea în instituţiile de învăţămînt privat se efectuează conform reglementărilor stabilite de Ministerul Educaţiei pentru instituţiile de stat.
    26. Avînd în vedere faptul că  procesul de organizare şi de funcţionare a sistemului de învăţămînt este unic, fiind bazat pe standardele educaţionale de stat, care asigură pregătirea specialiştilor necesari societăţii, Curtea nu poate reţine argumentul autorului sesizării că Guvernul, în baza Legii nr.142-XVI din 7 iulie 2005, poate să fixeze cote de înmatriculare doar pentru instituţiile de stat finanţate de la bugetul de stat.
    27. Reiterînd ideile expuse în hotărîrea anterioară, Curtea relevă că Guvernul, abilitat prin legea contestată să asigure realizarea politicii de stat în domeniul învăţămîntului, întru executarea Legii învăţămîntului, este în drept să fixeze cote de înmatriculare a studenţilor în instituţiile de învăţămînt superior private şi de stat cu finanţare în bază de contract (ciclul I), avînd în vedere obiectivele economice naţionale, necesităţile sociale şi cererea pieţei muncii.
    2. Dreptul la învăţătură şi la autonomia universitară
    A. Argumentele autorului sesizării
    28. Autorul sesizării consideră că prevederile art.3 alin. 3 din Legea nr. 142-XVI din 7 iulie 2005 încalcă dreptul fundamental la învăţătură, consfinţit de art.35 din Constituţie. În opinia sa, aceste prevederi legale necesită a fi raportate la art. 35 din Constituţie, care statuează în alin.(1): „Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare. […]”
    29. În această ordine de idei, autorul sesizării consideră că prin prevederile art. 35 alin. (6) din Constituţie: „[…] Instituţiile de învăţămînt superior beneficiază de dreptul la autonomie.[…]” s-ar putea înţelege şi dreptul fiecărei instituţii de a-şi stabili, în funcţie de baza tehnico-materială şi ştiinţifică, cotele de înmatriculare.
    30. În viziunea autorului sesizării, prevederile contestate contravin, de asemenea, normelor tratatelor internaţionale, la care Republica Moldova este parte.
    B. Argumentele autorităţilor
    31. Autorităţile au subliniat că instituirea de către stat a cotelor de înmatriculare nu limitează dreptul la învăţătură consfinţit de Constituţie. Cu referire la autonomia universitară, ei au remarcat că Legea învăţămîntului nu include în domeniile autonomiei universitare stabilirea cotelor de înmatriculare.
    32. În acest context, autorităţile au reţinut că prevederile contestate sînt în deplină concordanţă şi cu prevederile tratatelor internaţionale invocate de către autorul sesizării.
    C. Aprecierea Curţii
    33. Constituţia consacră expres dreptul la învăţătură, care este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare (art.35 alin.(1)).
    34. Potrivit art.35 alin.(5) din Constituţie, dreptul la învăţătură poate fi realizat atît prin instituţiile de învăţămînt statale, cît şi prin cele private.
    35. Preluînd principiul constituţional al accesibilităţii învăţămîntului, art.6 din Legea nr.547-XIII din 21.07.1995 stipulează că dreptul la învăţătură este garantat, că statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat de învăţămînt liceal, profesional, mediu de specialitate şi superior, în funcţie de aptitudini şi capacităţi.
    36. În acest context Curtea reţine că marja de apreciere a statului şi dreptul său de intervenţie în procesul de învăţămînt este mai mare decît în alte domenii şi poate fi realizat prin diverse instrumente de reglementare (licenţiere, acreditare ş.a).
    37. Studiile superioare reprezintă o investiţie în viitorul individului, care trebuie să producă rezultate cuantificabile şi tangibile: garanţia unui loc de muncă şi oportunităţi de dezvoltare profesională. Prin urmare, este justificată reglementarea de către stat a cotelor de înmatriculare, pentru a se asigura că întreg sistemul educaţional serveşte interesele societăţii.
    38. Cotele de înmatriculare constituie pentru stat, de asemenea, un instrument important de reglementare a modului de distribuire a resurselor limitate de care dispune. Pentru că formarea anumitor specialişti este mai costisitoare, luînd în considerare  natura resurselor disponibile, statul este în drept să încurajeze în unele perioade de timp admiterea la anumite specialităţi.
    39. Curtea reţine că prevederile  referitoare la cotele de înmatriculare nu încalcă dreptul la învăţătură în substanţa sa, ci doar impune anumite limite pe criterii numerice, legate de cererea pieţei muncii, pentru satisfacerea necesităţilor societăţii în specialişti de înaltă calificare, care ulterior să se poată angaja în cîmpul muncii fără dificultate, în funcţie de capacităţile profesionale obţinute.
    40. Curtea nu poate reţine nici argumentele autorului sesizării privind încălcarea de către Guvern a autonomiei universitare. Potrivit art.35 alin.(6) din Constituţie, instituţiile de învăţămînt superior beneficiază de dreptul la autonomie. Curtea reiterează că această autonomie constă în dreptul instituţiei de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără nici un fel de ingerinţe ideologice, politice, religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe, obligaţii şi responsabilităţi în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale de dezvoltare a învăţămîntului superior, cu progresul ştiinţei şi tehnicii, al civilizaţiei regionale şi universale. Autonomia universitară se materializează în autonomia organizatorică şi funcţională, în autonomia administrativă şi financiară.
    41. O formă de realizare a autonomiei universitare este admiterea candidaţilor la studii, conform art.48 alin.(2) lit.d) din Legea nr.547-XIII.
Instituţiile de învăţămînt superior efectuează admiterea la ciclul I prin concurs, în baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei.
    42. Astfel, Curtea apreciază că stabilirea de către Guvern a cotelor de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I, nu aduce atingere principiului autonomiei universitare.
    43. După cum s-a menţionat în Hotărîrea nr. 30 din 18.12.2007, limitarea admiterii în instituţiile de învăţămînt superior se aplică în unele state la anumite facultăţi, rezultînd din prevederile anexei la prima Declaraţie privind aplicarea Convenţiei europene cu privire la echivalarea diplomelor pentru admiterea în învăţămînt, adoptată la Strasbourg, în 1974 (Convenţia a fost încheiată la Roma, la 11 decembrie 1953).
    44. Astfel, Curtea consideră nefondate  argumentele autorului sesizării, potrivit cărora alineatul 3 al articolului 3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 restrînge libertatea cetăţenilor de a-şi alege domeniul de pregătire profesională potrivit capacităţilor şi aptitudinilor şi, ca urmare, dreptul lor la învăţătură, consfinţit de Constituţie şi de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, prin limitarea numărului de studenţi la universităţile private, şi încalcă principiul autonomiei universitare.
    Dreptul la muncă
    A. Argumentele autorului sesizării
    45. Autorul sesizării consideră că prevederile art.3 alin. 3 din Legea nr. 142-XVI din 07.07.2005 încalcă dreptul fundamental la muncă statuat de art. 43 din Constituţie.
    46. El consideră că aceste prevederi contravin, de asemenea, articolului 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care stipulează dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, afirmînd că dreptul la învăţătură poate fi considerat ca un drept la muncă, deoarece persoana depune eforturi pentru a obţine o specialitate şi a-şi cîştiga existenţa.
    B. Argumentele autorităţilor
    47. În opinia autorităţilor, instituirea de către stat a cotelor de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior, de stat şi private, nu limitează dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţie împotriva şomajului.
    C. Aprecierea Curţii
    48. Fiind membră a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Republica Moldova dezvoltă programele de orientare şi pregătire profesională strîns legate de utilizarea forţei de muncă, îndeosebi prin intermediul serviciilor specializate de stat. Aceste programe permit persoanelor să-şi dezvolte şi să-şi aplice capacităţile de muncă în interesele proprii şi în conformitate cu aspiraţiile lor, luînd în considerare necesităţile societăţii. Astfel, persoana poate alege o profesie sau meserie, sau orice loc de muncă, avînd calificarea corespunzătoare, dovedită printr-un act oficial, eliberat de autoritatea competentă în condiţiile  legii.
    49. O modalitate de realizare a dreptului la muncă într-un domeniu concret constituie studiile universitare. În acest context Curtea reţine că stabilirea cotelor de înmatriculare (conform principiului „Numerus clausus”) este o pîrghie de reglementare a pregătirii cadrelor necesare societăţii, pentru a se evita surplusul de specialişti în anumite domenii şi, drept consecinţă, creşterea şomajului, fenomene care sînt de fapt de natură să afecteze realizarea dreptului la muncă.
    50. În acest sens, cotele de înmatriculare reprezintă o măsură justificată, prin care pot fi sincronizate oferta şi cererea pieţei muncii. Statul nu numai că este în drept, dar şi are obligaţia de a se asigura că tinerii specialişti au şanse reale de a-şi găsi un loc de muncă după absolvirea studiilor.
    51. Punînd în concordanţă oferta şi cererea pieţei muncii, statul creează condiţii pentru exercitarea dreptului la muncă şi combaterea şomajului. Astfel, prevederile contestate ale alineatului 3 al articolului 3 din lege nu încalcă dreptul la muncă, ci, dimpotrivă, îl favorizează.
    Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit.a) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. Se recunoaşte constituţional alineatul 3 al articolului 3 din Legea nr. 142-XVI din 7 iulie 2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în intituţiile de învăţămînt superior, ciclul I.
    2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE                  Alexandru TĂNASE

    Nr. 6. Chişinău, 3 mai 2012.

    Curtea Constituţională, prin Hotărîrea nr.6 din 3 mai 2012, a recunoscut constituţional alineatul 3 al articolului 3 din Legea nr. 142-XVI din 07.07.2005 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I (în continuare – Legea nr.142).
    Întrucît obiectul sesizării în prezenta cauză – stabilirea cotelor de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior – este acelaşi cu cel examinat în Hotărîrea nr.30 din 18.12.2007¹, prin care a fost apreciată ca fiind constituţională Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007, am pledat pentru neacceptarea sesizării spre examinare, iar, în ultimă instanţă, pentru sistarea procesului.
    __________________________
    ¹Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.30 din 18.12.2007 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 “Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional”, cu modificările ulterioare

    Anterior Curtea Constituţională a respins sesizări pentru că obiectul se repeta. Astfel, în Decizia nr.1 din 15.03.2010² cu privire la  legea de ratificare a tratatului internaţional Curtea, analizînd sesizarea sub aspectul admisibilităţii, a invocat Decizia nr.5 din 24.09.2002³, care avea ca obiect acelaşi tratat.
    ___________________________
    ²Decizia Curţii Constituţionale nr.1 din 15.03.2010 asupra sesizării pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.348-XV din 12.07.2001//Monitorul Oficial nr.41-43/6, 26.03.2010
    ³Decizia Curţii Constituţionale nr.5 din 24.09.2002 privind sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Tratatului între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat şi a Protocolului adiţional la Tratat, semnate la Kiev la 18 august 1999//Monitorul Oficial nr.137-138/25, 10.10.2002

    Ţin să menţionez că obiectul unic al sesizărilor a predeterminat hotărîrea Curţii Constituţionale în prezenta cauză. Ca urmare, cu referire la prevederile contestate ale articolului 3 din Legea nr.142-XVI îmi menţin poziţia expusă în opinia separată la Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.30 din 18.12.2007. În acelaşi timp, examinînd sesizarea din prezenta cauză, am ajuns la concluzia că  norma contestată trebuia să fie declarată neconstituţională şi pentru motivul că nu corespunde cu art.46 din Constituţie şi, respectiv, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, întrucît restrînge garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate, chiar dacă autorul nu a invocat în sesizare acest aspect.
    Consider că prin limitarea numărului de studenţi (a cotei de înmatriculare) alineatul 3 al articolului 3 din Legea nr.142-XVI permite indirect Guvernului să priveze în mod nejustificat de licenţă instituţiile de învăţămînt superior private.
    Conform art.37 din Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21.07.1995 „licenţele pentru activitatea instituţiilor de învăţămînt private se acordă şi se retrag de către Camera de Licenţiere în conformitate cu legislaţia în vigoare”. Pentru a intra în posesia licenţei şi a dobîndi dreptul de a instrui un anumit număr de studenţi, fondatorii instituţiilor de învăţămînt trebuie să facă investiţii capitale materiale, precum şi investiţii intelectuale. Micşorarea ulterioară a cotei de înmatriculare şi, implicit, a numărului de studenţi care achită taxa de şcolarizare face imposibilă activitatea instituţiilor de învăţămînt private, fiind o modalitate voalată de privare de licenţă. Deoarece majoritatea bunurilor achiziţionate de către instituţiile de învăţămînt nu pot fi utilizate în alte scopuri, fondatorii, indirect, sînt privaţi şi de aceste  bunuri materiale.
    Menţionez că atît Curtea Constituţională, cît şi Curtea Europeană au recunoscut licenţa de activitate în sectorul privat ca un „bun” în sensul art.46 din Constituţie şi, respectiv, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană.
    Astfel, în Hotărîrea nr.15 din 13.09.2011 Curtea a relevat că „potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, licenţa de a desfăşura o anumită activitate a fost în mod constant considerată un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, în măsura în care oferă persoanelor vizate un drept asupra unui interes material şi aceasta indiferent de faptul dacă actul este de natură administrativă (a se vedea Bimer S.A. v. Moldova, nr. 15084/03, §49, 10 iulie 2007 şi Megadat.com SRL v. Moldova, nr. 21151/04, §§ 62-63, 8 aprilie 2008)”⁴.
    _________________________
    ⁴Hotărîrea nr.15 din 13.09.2011 privind controlul constituţionalităţii articolului 18 alin.(3) din Legea nr.152-XVI din 8 iunie 2006 privind Institutul Naţional al Justiţiei (sesizarea nr.21a/2011) //Monitorul Oficial nr.166-169/22, 07.10.2011

    În contextul Hotărîrii menţionate nr.15 a Curţii, în legătură cu care mi-am expus dezacordul, ţin să menţionez faptul că, dacă certificatul de absolvire a Institutului Naţional de Justiţie este considerat un „bun”, cu atît mai mult licenţa pentru activitatea instituţiei de învăţămînt superior comportă această calitate. Dacă, în opinia Curţii, certificatul INJ „dă naştere unei speranţe legitime”, atunci licenţa de activitate a unei persoane private constituie un bun,  inclusiv prin obligaţia legală de a dispune de anumite valori materiale şi intelectuale (1 mln de lei capital statutar, săli de clasă etc.). De remarcat că această prevedere legală a fost recunoscută constituţională prin Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.25 din 4 noiembrie 2004. Contradicţia existentă între prezenta hotărîre a Curţii şi ultimele două hotărîri menţionate învederează inconsecvenţa Curţii în interpretarea normelor constituţionale referitoare atît la domeniul învăţămîntului, cît şi la domeniul proprietăţii.
    Norma contestată lasă la discreţia executivului stabilirea cotei de înmatriculare la fiecare specialitate şi nu ia în calcul numărul de licenţe acordate instituţiilor private, precum şi numărul de facultăţi acreditate, de care depinde numărul acceptabil de studenţi. Acreditarea reprezintă o formă de licenţiere şi presupune dreptul unei facultăţi concrete de a instrui un număr rezonabil de studenţi pentru a putea funcţiona (cadre didactice suficiente, fond bibliotecar, săli de clasă, personal auxiliar ş.a.). O facultate cu doar 5 studenţi la fiecare an de studii nu poate exista nici sub aspect material, nici sub aspect logistic.
    Faptul că legislatorul nu a stipulat prin lege criterii clare pentru stabilirea cotelor de înmatriculare generează imprevizibilitatea normei legale supuse controlului constituţionalităţii.
    În sensul art.72 din Constituţie, Parlamentul trebuia să reglementeze prin lege modul de stabilire a numărului minim de studenţi pentru instituţiile de învăţămînt, iar cotele concrete de înmatriculare să fie determinate de Guvern în baza acestor criterii, pentru a nu afecta viabilitatea acestor instituţii.
    Hotărîrile anuale de Guvern cu privire la cotele de înmatriculare, de fapt, pun în sarcina Ministerului Educaţiei stabilirea acestor cote pentru fiecare instituţie în parte. Din aceste hotărîri de Guvern rezultă că în unele cazuri cotele nu sînt corelate cel puţin cu numărul rezonabil de studenţi necesar pentru formarea grupelor academice.
    Analizînd hotărîrile de Guvern adoptate în această problemă, am ajuns la concluzia că, dacă ar fi fost respectate riguros cotele reglementate, majoritatea instituţiilor de învăţămînt superior private s-ar fi autodizolvat sau ar fi fost lichidate de Camera de Licenţiere şi Ministerul Educaţiei din considerente materiale şi financiare. În acest sens, norma legală contestată nu corespunde cerinţelor clarităţii şi previzibilităţii şi poate genera sau favoriza corupţia.
    În situaţia, cînd pentru instituţiile de învăţămînt superior de stat nu există o procedură de licenţiere echivalentă cu cea pentru instituţiile private, tratamentul inegal al persoanelor de drept public şi al celor de drept privat este evident. În ceea ce priveşte activitatea instituţiilor de învăţămînt private, trebuie luate în considerare şi prevederile art.126 şi art.127 din Constituţia Republicii Moldova, precum şi hotărîrile anterioare ale Curţii (de exemplu, Hotărîrea nr.67 din 02.12.99). Astfel, proprietatea privată şi cea publică trebuie să fie antrenate în concurenţă liberă, pe principii de egalitate, statul trebuie să asigure crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie şi să garanteze realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.
    Din Legea învăţămîntului rezultă că Guvernul poate decide asupra pregătirii cadrelor conform planului de stat, adică asupra burselor bugetare. Celelalte aspecte ce ţin de admiterea la studii trebuie să fie soluţionate în condiţiile legislaţiei, Cartei universitare şi licenţei de activitate de către administraţia instituţiei de învăţămînt superior private.
    Conform concluziei Curţii, statul are obligaţia de a asigura tinerii specialişti cu locuri de muncă, însă acest lucru nu este reglementat de nici un act normativ. Statul nu este obligat să acorde locuri de muncă nici bursierilor săi. Normele referitoare la cotele de înmatriculare generează plecarea tinerilor peste hotare pentru a-şi continua studiile, îndeosebi în instituţiile de învăţămînt din România, Rusia ş.a., care pentru ei actualmente sunt mai accesibile. Consider eronată concluzia Curţii, care raportează cotele de înmatriculare la standardele educaţionale de stat.
    În baza celor expuse, consider că prevederea contestată trebuia să fie declarată neconstituţională.

    JUDECĂTORUL CURŢII CONSTITUŢIONALE                         Victor PUŞCAŞ

    3 mai 2012