LPO174/2012
ID intern unic:  344393
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 174
din  11.07.2012
privind declararea utilităţii publice pentru lucrările de interes
naţional
de construcţie a conductei de interconectare a sistemului
naţional de
transport gaze din România cu sistemul de transport
gaze din
Republica Moldova pe direcţia rîul Prut – satul Todireşti,
raionul Ungheni
Publicat : 16.08.2012 în Monitorul Oficial Nr. 166-169a     art Nr : 569
    În temeiul art. 5 alin. (1) lit. e) şi al art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 488-XIV din 8 iulie 1999,
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Art. 1. – Se declară de utilitate publică lucrările de interes naţional de construcţie a conductei de interconectare a sistemului naţional de transport gaze din România cu sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia rîul Prut – satul Todireşti, raionul Ungheni, conform traseului aprobat.
    Art. 2. – Obiecte ale exproprierii sînt bunurile imobile (terenuri şi construcţii) proprietate privată situate în extravilanul satului Semeni, comuna Zagarancea, raionul Ungheni.
    Art. 3. – Guvernul va lua, în numele statului, toate măsurile necesare pentru exproprierea bunurilor imobile situate pe amplasamentul lucrărilor de utilitate publică de interes naţional.
    Art. 4. – La data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi sistate alte tranzacţii cu terenurile preconizate pentru expropriere şi cu construcţiile amplasate pe acestea.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                       Marian LUPU

    Nr. 174. Chişinău, 11 iulie 2012.