HGM598/2012
ID intern unic:  344428
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 598
din  13.08.2012
cu privire la aprobarea Cerinţelor privind calitatea şi plasarea
pe piaţă a materialului de înmulţire pentru plantele ornamentale
Publicat : 17.08.2012 în Monitorul Oficial Nr. 170-174     art Nr : 661     Data intrarii in vigoare : 17.08.2013
    MODIFICAT
   
HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19
    HG632 din 11.09.15, MO258-261/18.09.15 art.723
   
HG513 din 02.07.14, MO174-177/04.07.14 art.541



    În conformitate cu Legea despre seminţe nr. 659-XIV din 29 octombrie 1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000 ,nr. 1-4, art.6), cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 228 din 23 septembrie 2010 cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 241-246, art. 748),  Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se aprobă Cerinţele privind calitatea şi plasarea pe piaţă a materialului de înmulţire pentru plantele ornamentale (se anexează).
    2. Prezenta Hotărîre intră în vigoare după 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
    3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
   [Pct.3 modificat prin HG1143 din 21.11.18, MO13-21/18.01.19 art.7; în vigoare 18.01.19]

    PRIM-MINISTRU                                                           Vladimir FILAT

    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii
    şi industriei alimentare                                                     Vasile Bumacov

    Nr. 598. Chişinău, 13 august 2012.


Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului nr.598
din 13 august 2012
CERINŢE
privind calitatea şi plasarea pe piaţă a materialului
de înmulţire pentru plantele ornamentale
    Cerinţele privind calitatea şi comercializarea materialului de înmulţire pentru plantele ornamentale creează cadrul necesar aplicării Directivei (CE) nr. 98/56/CE a Consililului din 20 iulie 1998 privind comercializarea materialelor de înmulţire pentru plantele ornamentale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene seria L nr.226/16 din 13 august 1998, Directivei nr. 93/49/CEE a Comisiei din 23 iunie 1993 de stabilire a fişelor care indică condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialele de înmulţire ale plantelor ornamentale şi plantele ornamentale în conformitate cu Directiva 91/682/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene seria L nr.250/9 din 7 octombrie 1993, precum şi Directivei nr. 1999/66/CE a Comisiei din 28 iunie 1999 de stabilire a cerinţelor referitoare la etichetă sau la alte documente emise de furnizor în conformitate cu Directiva 98/56/CE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene seria L nr.164/76 din 30 iunie 1999.
Capitolul I. Cerinţe generale
    1. Cerinţele privind calitatea şi plasarea pe piaţă a materialului de înmulţire pentru plantele ornamentale (în continuare – Cerinţe) stabilesc cerinţe minime privind calitatea şi plasarea pe piaţă a materialului de înmulţire pentru plantele ornamentale (în continuare – material de înmulţire), care sînt aplicabile atît producţiei autohtone, cît  şi celor provenite din import.
    2. Prezentele Cerinţe nu se aplică materialului de înmulţire a căror produse nu sînt destinate unor scopuri ornamentale, în cazul în care acestea cad sub incidenţa altor acte normative privind comercializarea materialelor în cauză.
Capitolul II. Terminologie
    3. În sensul prezentelor Cerinţe se utilizează noţiunile specificate în Legea nr. 228 din 23 septembrie 2010 cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară, precum şi următoarele noţiuni:
    1) material de înmulţire – seminţe, plante sau părţi ale plantelor sau orice material vegetal, destinat înmulţirii şi plantării plantelor ornamentale sau producerii de plante ornamentale;
    2) înmulţire – reproducerea pe cale vegetativă sau altă cale;
    3) furnizor – orice persoană fizică sau juridică care produce, comercializează sau importă material de înmulţire;
    4) plasarea pe piaţă – vînzarea sau livrarea de către un furnizor unei alte persoane, care include menţinerea la dispoziţie sau în stoc, expunerea pentru vînzare, oferta spre vînzare a materialului de înmulţire;
    5) plante ornamentale –grup de plante, cultivate în scopuri decorative.
    4. Sub incidenţa prezentelor Cerinţe cad grupele de produse cu poziţiile tarifare prezentate în următorul tabel, conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor:
Poziţia tarifară conform
Nomenclaturii combinate
a mărfurilor
Denumirea mărfii
1
2
0601

Bulbi, tuberculi, cepe, rădăcini tuberoase, grife şi rizomi, în repaos vegetativ, în creştere sau în floare; puieţi, plante şi rădăcini din varietatea cicoarei, altele decît rădăcinile de la poziţia 1212:

0602 30 000

Rododendroni şi azalee, altoiţi sau nealtoiţi

0602 40 000
Trandafiri, altoiţi sau nealtoiţi:
0602 90
Altele:
0602 90 410
Copaci de pădure
0602 90 450
Butaşi rădăcinoşi şi plante tinere
0602 90 490
Altele
0602 90 700

Butaşi rădăcinoşi şi plante tinere, cu excepţia cactuşilor

0602 90 910

Plante cu flori, îmbobocite sau în floare, cu excepţia cactuşilor

0602 90 990
Altele
1209 30 000

Seminţe de plante erbacee cultivate în principal pentru flori

1209 99 910

Seminţe de plante cultivate în principal pentru florile lor, altele decît cele menţionate la poziţia 1209 30 000

1209 99 990
Altele
    [Pct.4 modificat prin HG632 din 11.09.15, MO258-261/18.09.15 art.723]
Capitolul III. Cerinţe faţă de materialul de înmulţire
la plasarea acestuia pe piaţă
    5. Furnizorii nu pot plasa pe piaţă materialul de înmulţire decît în cazul în care acesta este conform condiţiilor stipulate în prezentele Cerinţe.
    6. Prevederile pct. 5 din prezentele Cerinţe nu se aplică materialului de înmulţire destinat:
    1) în scopuri experimentale sau ştiinţifice;
    2) lucrărilor de selecţie; sau
    3) conservării diversităţii genetice.
    7. Materialul de înmulţire destinat plasării pe piaţă trebuie să corespundă următoarele cerinţe:
    1) să fie, cel puţin după examinarea vizuală, indemn de orice organisme dăunătoare, prevăzute în anexa la prezentele Cerinţe, care ar afecta calitatea, precum şi de orice semn sau simptom al unor astfel de organisme care ar reduce valoarea de utilitate;
    2) să fie indemn de orice defect care ar putea afecta calitatea acestuia;
    3) să prezinte vigoare şi dimensiuni satisfăcătoare, ţinînd cont de valoarea de utilitate în calitate de material de înmulţire;
    4) în cazul seminţelor, să aibă o capacitate germinativă nu mai mică decît 50% din capacitatea germinativă proprie fiecărei specii de plante.
    5) să aibă, dacă sînt comercializate cu referinţă la un soi în conformitate cu pct. 18, din prezentele Cerinţe, o identitate şi o puritate de soi satisfăcătoare.
    8. Orice material de înmulţire care prezintă semne sau simptome vizibile ale prezenţei unor organisme dăunătore enumerate în anexa la prezentele Cerinţe, este supus unei sau mai multor măsuri specificate în art.19 alin.(5) din Legea nr. 228 din 23 septembrie 2010 cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară.
    9. În cazul materialului de înmulţire de Citrus, se respectă, de asemenea,  următoarele condiţii:
    1) materialele provin din materialele iniţiale care au fost controlate şi care nu prezintă nici unul din simptomele de virusuri, micoplasme sau boli, enumerate în anexa la prezentele Cerinţe;
    2) materialele au fost controlate şi sînt efectiv indemne de astfel de virusuri, micoplasme sau boli de la începutul ultimului ciclu de vegetaţie;
    3) în cazul altoirilor, materialele au fost altoite pe alte portaltoaie decît cele sensibile la viroizi.
    10. În cazul bulbilor de flori, materialele de înmulţire sînt derivate direct din materiale care au fost controlate în stadiul de cultură şi care sînt efectiv indemne de organisme dăunătoare şi de boli, precum şi de semnele şi simptomele organismelor dăunătoare, enumerate în anexa la prezentele Cerinţe.
    11. Furnizorii care produc material de înmulţire sînt obligaţi:
    1) să identifice şi să supravegheze punctele critice ale procesului lor de producţie, care au repercusiuni asupra calităţii materialelor;
    2) să păstreze, în vederea unei consultări, la cererea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – ANSA), informaţii privind supravegherea menţionată la subpct. 1);
    [Pct.11 subpct.2) modificat prin HG513 din 02.07.14, MO174-177/04.07.14 art.541]
    3) să preleveze, după caz, probe pentru efectuarea investigaţiilor într-un laborator care dispune de instalaţii şi competenţe corespunzătoare;
    4) să vegheze ca loturile de materiale de înmulţire să rămînă identificabile separat în timpul procesului de producţie.
    12. Furnizorii vor înscrie permanent, în registrul de evidenţă a punctelor critice, următoarele puncte critice din procesul de producere:
    1) originea şi calitatea materialului de înmulţire folosit în procesul de multiplicare;
    2) semănarea, repicarea şi plantarea materialului de înmulţire;
    3) planul şi metoda de cultură;
    4) metodele de înmulţire şi operaţiunile de recoltare;
    5) ambalarea şi reambalarea, păstrarea sau depozitarea şi transportarea materialului de înmulţire.
    13. După comercializarea materialului de înmulţire, furnizorii sînt obligaţi să păstreze registrele vînzărilor sau cumpărărilor.
    14. Materialul de înmulţire  se comercializează în loturi. Pot fi comercializate loturi diferite într-un transport unic, cu condiţia ca furnizorul să ţină registre cu compoziţia şi originea acestora.
    15. Cerinţele prevăzute la pct. 14 nu se aplică materialului de înmulţire comercializat persoanelor al căror obiect de activitate nu este producţia sau vînzarea de plante ornamentale sau material de înmulţire.
    16. Pentru a putea fi comercializat, materialul de înmulţire trebuie să fie însoţit de o etichetă sau un document emis de furnizor.
    17. Eticheta sau documentul furnizorului trebuie confecţionat dintr-un material adecvat, utilizat pentru prima dată şi care va fi tipărit în limba de stat şi în limba ţării importatoare. Eticheta sau documentul respectiv trebuie să cuprindă:
    1) denumirea furnizorului, numărul de înregistrare şi adresa juridică;
    2) numărul de serie individual şi numărul lotului;
    3) denumirea botanică;
    4) denumirea varietăţii, dacă este cazul. În cazul portaltoiului, denumirea speciei, varietăii sau destinaţiei ei;
    5) denumirea grupei de plante;
    6) cantitatea;
    7)  în cazul importului, ţara de origine.
    18.  Materialul de înmulţire nu poate fi plasată pe piaţă cu trimitere la un soi decît în cazul în care soiul în cauză este:
    1) protejat legal printr-un drept asupra soiului în conformitate cu dispoziţiile privind protecţia soiurilor noi, prevăzute de Legea nr. 39-XVI din 29 februarie 2008 privind protecţia soiurilor de plante;
    2) înregistrat oficial în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova;
    3) cunoscut în mod comun;
    4) înscris într-o listă-ţinută de furnizor, împreună cu descrierea detaliată şi denumirea sa. Listele se comunică, la cerere, Inspectoratului.
    19. În cazul în care materialul de înmulţire este plasat pe piaţă cu trimitere la o grupă de plante mai degrabă decît la un soi de plante menţionat la pct. 18, din prezentele Cerinţe, furnizorul indică grupa de plante astfel încît să se evite orice confuzie cu o denumire de soi.
    20. Plasarea pe piaţă a materialului de înmulţire în conformitate cu prezentele Cerinţe nu este supusă nici unei restricţii privind furnizorul, calitatea, aspectele fitosanitare, etichetarea şi ambalajul, în afară de acelea prevăzute de Cerinţe.
    21. Inspectoratul efectuează controale şi prelevează probe pentru a verifica conformitatea materialului de înmulţire pentru plantele ornamentale, în conformitate cu prevederile Legii despre seminţe nr.659-XIV din 29 octombrie 1999.

    anexa