HGM967/2012
ID intern unic:  346053
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 967
din  21.12.2012
privind acţiunile de implementare a
Legii nr. 90 din 26 aprilie 2012 cu privire la recensămîntul
populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014
Publicat : 25.12.2012 în Monitorul Oficial Nr. 270-272     art Nr : 1042
    MODIFICAT
   
HG952 din 03.08.16, MO247-255/05.08.16 art.1030
    HG314 din 07.05.14, MO110-114/09.05.14 art.342



    În temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 15 lit. a) din Legea nr. 90 din 26 aprilie 2012 cu privire la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.126-129, art. 407), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor se va efectua în perioada 12-25 mai 2014, în conformitate cu art.4 al Legii nr.90 din 26 aprilie 2012 cu privire la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014.
    [Pct.1 modificat prin HG314 din 07.05.14, MO110-114/09.05.14 art.342]
    2. Se aprobă Planul de acţiuni cu privire la organizarea şi efectuarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014 şi procesarea informaţiei obţinute, conform anexei nr. 1.
    3. Se instituie Comisia naţională pentru recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor în anul 2014 şi se aprobă componenţa ei nominală, conform anexei nr. 2.
Se stabileşte că, în caz de eliberare a membrilor Comisiei din funcţiile deţinute, atribuţiile lor în cadrul acesteia vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcţiile respective, fără emiterea altei hotărîri de Guvern.
    4. Se aprobă Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei naţionale pentru recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor în anul 2014, conform anexei nr. 3.
    5. Se pune în sarcina Biroului Naţional de Statistică şi a organelor sale teritoriale asigurarea metodologică, pregătirea şi efectuarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor, procesarea datelor obţinute, elaborarea şi diseminarea rezultatelor, managementul financiar al activităţilor ce ţin de recensămînt.
    6. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va asigura pregătirea şi efectuarea recenzării personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova, precum şi a membrilor familiei care locuiesc cu ei peste hotare.
    7. Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia de Frontieră vor asigura recenzarea militarilor în termen, a persoanelor aflate în instituţiile penitenciare şi în centrele de triere, în modul şi termenele stabilite de Biroul Naţional de Statistică.
    8. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei vor asigura recenzarea spaţiilor de locuit în comun şi a persoanelor cu reşedinţă obişnuită în aceste instituţii rezidenţiale, în modul şi termenele stabilite de Biroul Naţional de Statistică.
    9. Ministerul Afacerilor Interne, pînă la 31 decembrie 2013, va elabora şi va prezenta spre aprobare Comisiei naţionale pentru recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor în anul 2014 Planul măsurilor de asigurare a securităţii documentaţiei de recensămînt şi a persoanelor antrenate la efectuarea recensămîntului.
    10. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, prin intermediul Întreprinderii de Stat „Cadastru”, va asigura punerea la dispoziţie (în baza unui contract direct) Biroului Naţional de Statistică materialul cartografic şi altă informaţie disponibilă, necesară pentru sectorizarea teritoriului în unităţi de recensămînt, conform localităţilor şi în formatul solicitat.
    11. Organele centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţile administraţiei publice locale, în măsura competenţelor şi a atribuţiilor lor, vor conlucra cu Biroul Naţional de Statistică şi vor acorda suportul necesar la organizarea lucrărilor de pregătire şi de efectuare a recensămîntului, asigurînd în acest scop accesul, în mod gratuit, la sursele de date administrative deţinute.
    12. Se recomandă unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi să adopte decizii şi să instituie comisii teritoriale pentru efectuarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor în teritoriu, în termen de 2 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărîri.
    13. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale:
    a) să asigure suportul necesar la realizarea acţiunilor stipulate în art. 6  alin. (3) al Legii nr.90 din 26 aprilie 2012 cu privire la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014;
    b) să examineze posibilitatea acordării personalului de recensămînt a dreptului de a călători gratuit în transportul public urban şi suburban, pentru perioada efectuării recensămîntului pe teren;
    c) să contribuie la informarea populaţiei despre necesitatea participării active la recensămînt şi furnizării datelor prevăzute în chestionare;
    d) să asigure colaborarea dintre personalul de recensămînt şi gestionarii fondului locativ în vederea accesului la blocurile de locuit, la scări, precum şi prezentarea informaţiei necesare.
    14. Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Biroul Relaţii Interetnice şi Instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” vor acorda Biroului Naţional de Statistică suport în organizarea măsurilor de informare a populaţiei despre scopul, obiectivele, pregătirea şi efectuarea recensămîntului.
    15. Cancelaria de Stat, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Biroul Naţional de Statistică vor întreprinde măsuri de identificare şi atragere de la partenerii de dezvoltare a mijloacelor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de realizarea recensămîntului.
    16. Ministerul Finanţelor, la propunerea Biroului Naţional de Statistică, va prevedea în proiectele bugetelor anuale pentru anii 2013-2015 mijloace financiare ţinînd cont de asistenţa financiară a donatorilor externi, va asigura finanţarea ritmică a acţiunilor de efectuare a recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor, de procesare a datelor şi diseminare a rezultatelor acestuia.
    17. Biroul Naţional de Statistică va asigura contractarea şi instruirea personalului pentru lucrările de pregătire şi efectuare a recensămîntului în aparatul central şi în organele sale teritoriale, la diverse etape de desfăşurare a acestuia, în funcţie de volumul lucrărilor programate, în limitele mijloacelor financiare alocate în acest scop.
    18. Se stabileşte că plata pentru lucrările efectuate în cadrul recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor de către personalul temporar contractat se va efectua reieşind din mărimea salariului mediu lunar al unui angajat din economia naţională pentru anul precedent recensămîntului.
    19. Cancelaria de Stat va pune la dispoziţia Biroului Naţional de Statistică o unitate de transport pentru organizarea şi monitorizarea acţiunilor de pregătire şi efectuare a recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor pe întreaga perioadă de realizare a acestuia.
    20. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Biroului Naţional de Statistică.
    21. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.4.

    PRIM-MINISTRU                                                Vladimir FILAT

    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru                                                  Mihail Moldovanu
    Ministrul finanţelor                                                Veaceslav Negruţa

    Nr. 967. Chişinău, 21 decembrie 2012.

    anexa nr.1
    [Anexa nr.1 modificată prin HG952 din 03.08.16, MO247-255/05.08.16 art.1030]

    [Anexa nr.1 modificată prin HG314 din 07.05.14, MO110-114/09.05.14 art.342]


Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului nr.967
din 21 decembrie 2012
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Comisiei naţionale pentru recensămîntul populaţiei
şi al locuinţelor în anul 2014
   LEANCĂ Iurie                 -    Prim-ministru, preşedinte al Comisiei
   POTÎNG Tatiana              -    viceprim-ministru, preşedinte al Comisiei
                                                 naţionale pentru populaţie şi dezvoltare,
                                                 vicepreşedinte al Comisiei
   SPOIALĂ Lucia               -    director general al Biroului Naţional de
                                                 Statistică, vicepreşedinte al Comisiei
   MASLO Inna                   -    director general adjunct al Biroului Naţional
                                                 de Statistică, secretar al Comisiei
   GHERMAN Natalia          -    viceprim-ministru, ministru al afacerilor
                                                 externe şi integrării europene
   LAZĂR Valeriu                 -    viceprim-ministru, ministru al economiei
   CARPOV Eugen               -    viceprim-ministru
   IONIŢĂ Veaceslav           -    preşedinte al Comisiei economie, buget şi
                                                 finanţe a Parlamentului
   ARAPU Anatol                 -    ministru al finanţelor
   EFRIM Oleg                     -    ministru al justiţiei
   RECEAN Dorin                -    ministru al afacerilor interne
   TROENCO Valeriu           -    ministru al apărării
   RĂDUCAN Marcel          -    ministru al dezvoltării regionale şi construcţiilor
   SANDU Maia                   -    ministru al educaţiei
   BULIGA Valentina            -    ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei
   USATÎI Andrei                  -    ministru al sănătăţii
   FILIP Pavel                       -    ministru al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor
   GHILAŞ Anatolie              -    director general al Agenţiei Relaţii Funciare şi
                                                 Cadastru
   BELEACOVA Elena         -    director general al Biroului Relaţii Interetnice
   CHIRTOACĂ Dorin         -    primar general al municipiului Chişinău
   FORMUZAL Mihail         -    guvernator al Unităţii teritoriale autonome
                                                 Găgăuzia
   MARIN Constantin           -    preşedinte al Instituţiei publice naţionale a
                                                 audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”
   GÎLCA Boris                    -    reprezentant adjunct al Fondului Naţiunilor Unite
                                                 pentru Populaţie în Moldova
    [Anexa nr.2 în redacția HG314 din 07.05.14, MO110-114/09.05.14 art.342]

 Anexa nr. 3
la Hotărîrea Guvernului nr. 967
din 21 decembrie 2012

REGULAMENT
cu privire la activitatea Comisiei naţionale pentru
recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor în anul 2014
I. Dispoziţii generale
    1. Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei naţionale pentru recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor în anul 2014 (în continuare – Regulament) stabileşte obiectivul, atribuţiile, drepturile, precum şi modul de funcţionare a Comisiei naţionale pentru recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor în anul 2014 (în continuare – Comisia).
    2. Comisia îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr.90 din 26 aprilie 2012 cu privire la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014, a altor acte normative ale Guvernului elaborate în vederea implementării legii menţionate, a prezentului Regulament, precum şi a altor acte normative şi legislative în vigoare.
    3. Comisia se  instituie în scopul asigurării coordonării interacţiunilor organelor centrale şi locale antrenate în activităţile de pregătire şi de efectuare a recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor, a monitorizării executării acestora.
II. Obiectivul şi atribuţiile de bază ale Comisiei
    4. Obiectivul de bază al Comisiei este asigurarea organizării lucrărilor de pregătire şi de efectuare a recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor.
    5. Comisia are următoarele atribuţii principale:
    a) examinează proiectele hotărîrilor, dispoziţiilor de Guvern legate de organizarea şi efectuarea recensămîntului;
    b) examinează şi propune acţiuni de atragere a resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare pregătirii şi efectuării recensămîntului;
    c) coordonează acţiunile privind organizarea lucrărilor de pregătire şi de efectuare a recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor, de prelucrare a informaţiei obţinute şi de diseminare a rezultatelor recensămîntului;
    d) coordonează activitatea comisiilor teritoriale pentru recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor;
    e) examinează proiectele principiilor metodologice şi organizatorice de efectuare a recensămîntului, formularelor, chestionarelor de recensămînt, programului de popularizare a recensămîntului, planului grafic de diseminare a rezultatelor recensămîntului;
    f) monitorizează realizarea acţiunilor de popularizare a recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor, precum şi a acţiunilor legate de asigurarea ordinii publice în perioada efectuării recensămîntului;
    g) evaluează gradul de pregătire pentru efectuarea recensămîntului în baza informaţiilor responsabililor privind desfăşurarea lucrărilor, adoptă măsuri în vederea redresării situaţiilor neprevazute sau de risc;
    h)  examinează rezultatele recensămîntului, inclusiv ale celui de probă;
    i) examinează, în caz de necesitate, propuneri legate de distribuirea bugetului recensămîntului, de organizarea selectării personalului temporar de recensămînt, de stimulare a acestuia conform rezultatelor executării sarcinilor de recenzare.
III. Drepturile Comisiei
    6. Comisia are următoarele drepturi:
    a) să solicite de la ministere, alte autorităţi administrative centrale, de la autorităţile administraţiei publice locale şi de la comisiile teritoriale pentru recensămînt, prezentarea informaţiilor privitor la realizarea acţiunilor legate de organizarea şi efectuarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor, precum şi a propunerilor de soluţionare a problemelor apărute;
    b) să înainteze executorilor de toate nivelurile, implicaţi în proces, recomandări privind pregătirea şi efectuarea recensămîntului;
    c) să colaboreze cu experţii organismelor internaţionale în vederea monitorizării executării măsurilor de desfăşurare a recensămîntului şi expertizării calităţii acestora.
IV. Componenţa şi organizarea activităţii Comisiei
    7. Comisia este constituită din preşedinte, doi vicepreşedinţi, secretar şi membri care îşi exercită funcţiile fără a fi remuneraţi.
    8. Şedinţele Comisiei sînt deliberative în cazul participării a cel puţin 50% din componenţa acesteia.
    9. Deciziile Comisiei se adoptă cu 2/3 din voturile participanţilor la şedinţă şi se finalizează cu întocmirea unui proces-verbal, semnat de preşedinte sau de unul dintre vicepreşedinţi şi de secretarul Comisiei.
    10. Comisia se întruneşte în şedinţe ordinare o dată în semestru, iar în caz de necesitate,  se convoacă şedinţe extraordinare.
    11. Deciziile adoptate de către Comisie sînt obligatorii pentru autorităţile publice centrale şi locale vizate.
    12. Suportul tehnic şi organizaţional al activităţii Comisiei este asigurat de Secretariatul tehnic instituit prin propria decizie, în termen de 2 luni de la aprobarea prezentului Regulament.
    13. Comisia îşi încetează activitatea după publicarea datelor succinte privind rezultatele finale ale recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor.

Anexa nr. 4
la Hotărîrea Guvernului nr. 967
din 21 decembrie 2012

LISTA
hotărîrilor de Guvern care se abrogă
    1. Hotărîrea Guvernului nr. 422 din 18 iulie 1996 „Cu privire la efectuarea recensămîntului populaţiei din Republica Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.64, art. 465).
    2. Hotărîrea Guvernului nr. 993 din 29 octombrie 1997 „Cu privire la Planul măsurilor de organizare şi efectuare a recensămîntului populaţiei şi de prelucrare a informaţiei obţinute” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.79-80, art. 805).
    3. Hotărîrea Guvernului nr. 972 din 21 octombrie 1999 „Cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.118-119, art.1029).
    4. Hotărîrea Guvernului nr. 979 din 8 august 2003 „Despre aprobarea Modificărilor ce se introduc în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 182-185, art. 1026).
    5. Hotărîrea Guvernului nr. 1146 din 22 septembrie 2003 „Cu privire la instituirea Comisiei republicane pentru recensămîntul populaţiei” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.204-207, art. 1196).
    6. Hotărîrea Guvernului nr.230 din 9 martie 2004 „Despre aprobarea Modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 46-49, art. 370).
    7. Hotărîrea Guvernului nr. 1041 din 21 septembrie 2004 „Cu privire la instituirea Comitetului de supraveghere pentru monitorizarea desfăşurării recensămîntului populaţiei în anul 2004 în Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.178-180, art. 1228).
    8. Punctul 10 şi anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr. 309 din 17 martie 2007 „Cu privire la efectuarea recensămîntului general agricol” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.43-46, art.337).