În numele Republicii Moldova,
    Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
    Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
    Dl Aurel BĂIEŞU,
    Dl Igor DOLEA,
    Dl Tudor PANŢÎRU,
    Dl Victor POPA, judecători,
    cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,
    Având în vedere sesizarea depusă la 4 octombrie 2013
    şi înregistrată la aceeaşi dată,
    Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
    Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
    Pronunţă următoarea hotărâre:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 4 octombrie 2013, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. b), art.25 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 4 alin.(1) lit. b), art. 38 alin.(l) lit.d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de Curtea Supremă de Justiţie, privind interpretarea articolului 140 din Constituţie, potrivit căruia:
    „(1) Legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale.
    (2) Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate.”
    2. Autorul sesizării a solicitat Curţii Constituţionale ca, prin interpretarea articolului 140 din Constituţie, să se explice:
    „În cazul declarării neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale de abrogare/modificare, prevederile legale abrogate printr-o dispoziţie constatată ca fiind neconstituţională continuă să fie active şi să producă efectele până la operarea modificărilor de rigoare de către Parlament sau nu?”
    3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 8 octombrie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.
    4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui şi Guvernului.
    5. În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de reprezentantul autorului sesizării, dna Iulia Sîrcu, vicepreşedinte al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Parlamentul a fost reprezentat de dl Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei juridice generale a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Constantin Bragoi, director al Departamentului de administrare judecătorească, şi dna Laura Grecu, şef al Direcţiei politici de asigurări sociale a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
    CONTEXT
    6. În motivarea sesizării se arată că prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 27 din 20 decembrie 2011  privind  controlul constituţionalităţii unor legi de modificare a condiţiilor de asigurare cu pensii şi alte plaţi sociale pentru unele categorii de salariaţi au fost declarate neconstituţionale o serie de amendamente, şi anume:
    „ - articolul II şi punctele 7 şi 9 ale articolului III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative” în partea referitoare la art.461 al Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat”;
    - cuvântul „atât” şi sintagma „cât şi pentru femei” din alineatul (11) al art.42 din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 „Privind pensiile de asigurări sociale de stat” în redacţia punctului 2 al articolului III din Legea nr.56 din 9 iunie 2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.
    7. Prin Legea nr. 29 din 7 martie 2013 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, publicată în Monitorul Oficial din 5 aprilie 2013, au fost aduse în concordanţă prevederile Legii nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat cu Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 27 din 20 decembrie 2011 doar în partea ce ţine de creşterea stagiului de cotizare pentru femei.
    8. În partea ce ţine de prevederile articolului 46¹ din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 referitoare la condiţiile de pensionare pentru judecători, acestea până în prezent nu au fost aduse în concordanţă cu Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 27 din 20 decembrie 2011, rămânând neschimbate.
    9. Astfel, prin neexecutarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 27 din 20 decembrie 2011, organul legislativ a permis existenţa în prezent a unui vid legislativ (mai mult de un an şi jumătate) privind condiţiile de pensionare a judecătorilor, ce generează lezarea dreptului acestora la pensie.
    10. Acest fapt a determinat o serie de litigii împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale, datorate neexecutării Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 27 din 20 decembrie 2011.
    11. La 10 iunie 2013 Plenul Curţii Supreme de Justiţie a emis un aviz consultativ, potrivit căruia de la data adoptării hotărârii Curţii Constituţionale nu se mai aplică la stabilirea sau recalcularea pensiilor judecătorilor prevederile art.461 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, în redacţia Legii nr.56 din 9 iunie 2011, iar la calcularea pensiilor judecătorilor urmează a fi aplicate prevederile art. 32 din Legea cu privire la statutul judecătorilor în redacţia anterioară celei declarate neconstituţionale.
    12. Aceeaşi situaţie este semnalată în demersul nr. II-03/10-7191 din 25 septembrie 2013 al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, prin care aceasta a solicitat Curţii Constituţionale să explice dacă declararea neconstituţionalităţii unui act legislativ prin care a fost modificată o lege readuce situaţia iniţială, fără a fi efectuate modificări şi completări în lege.
    LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
    13. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:
    „(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
    „Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”
    „(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.
    (2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.
    (3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”
    „(1) Legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule, din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale.
    (2) Hotărârile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi atacate.”
    14. Prevederile relevante ale Legii nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională (M.O. ,1995, nr. 8, art.86) sunt următoarele:
    „(1) Actele Curţii Constituţionale sînt acte oficiale şi executorii, pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice.
    (2) Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărârii respective a Curţii Constituţionale.
    (3) Consecinţele juridice ale actului normativ sau ale unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale sînt înlăturate conform legislaţiei în vigoare.”
    „(1) Guvernul, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale, prezintă Parlamentului proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea sau abrogarea actului normativ sau a unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale. Proiectul de lege respectiv va fi examinat de Parlament în mod prioritar.
    (2) Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul, în termen de 2 luni de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale, modifică şi completează sau abrogă actul sau unele părţi ale acestuia declarate neconstituţionale şi, după caz, emite sau adoptă un act nou.
    (3) Actele emise întru executarea actelor normative sau a unor părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi se abrogă.
    (4) Observaţiile (constatările) Curţii Constituţionale privind lacunele (omisiunile) reglementărilor normative, datorate nerealizării unor prevederi constituţionale, indicate în adresă, urmează să fie examinate de instanţa vizată, care în termen de cel mult 3 luni, va informa Curtea Constituţională despre rezultatele examinării.”
    15. Prevederile relevante ale Codului jurisdicţiei constituţionale, aprobat prin Legea nr. 502-XIII din 16 iunie 1995 (M.O., 1995, nr.53-54, art.597), sunt următoarele:
    „(1) Hotărârile şi avizele se execută în termenele indicate de Curtea Constituţională.
    (2) Daunele pricinuite persoanelor fizice şi juridice prin aplicarea unui act normativ recunoscut ca fiind neconstituţional se repară în condiţiile legii.
    (3) Executarea hotărârii şi avizului este adusă la cunoştinţa Curţii Constituţionale în termenul indicat de ea.
    (4) Factorii de decizie care nu au executat în termenul stabilit hotărârea şi avizul poartă răspundere conform art. 82.”
    ÎN DREPT
    16. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă efectele hotărârilor Curţii Constituţionale şi modul de executare a acestora.
    17. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum supremaţia Constituţiei şi responsabilitatea statului faţă de cetăţean.
    A. ADMISIBILITATEA
    18. În conformitate cu decizia sa din 8 octombrie 2013 (a se vedea § 3 supra), Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind interpretarea Constituţiei ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
    19. Articolele 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiţie cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
    20. Curtea observă că aspectele abordate de către autorul sesizării nu a constituit anterior obiect de interpretare în instanţa de contencios constituţional.
    21. Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea reţine că a fost sesizată legal şi este competentă să hotărască asupra interpretării articolului 140 din Constituţie. Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării.
    22. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinând cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare (conexe sau chiar contradictorii), situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată etc.
    23. Pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolului 140 în coroborare cu articolele 7 şi 134 alin. (3) din Constituţie, utilizând toate metodele de interpretare legală.
    B. FONDUL CAUZEI
    1. Argumentele autorului sesizării
    24. Autorul sesizării consideră că de la data adoptării hotărârii Curţii Constituţionale nu se mai aplică normele declarate neconstituţionale şi urmează a fi aplicate prevederile legii în redacţia anterioară celei declarate neconstituţionale.
    2. Argumentele autorităţilor
    25. În cadrul şedinţei publice a Curţii, reprezentantul Parlamentului a menţionat că prevederile constituţionale ale art. 140 sunt suficient de clare şi dezvoltate de cadrul legal subsecvent Constituţiei care instituie un mecanism de executare a hotărârilor Curţii Constituţionale în scopul înlăturării lacunelor create prin declararea neconstituţionalităţii unor prevederi legale.
    26. Reprezentantul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în cadrul şedinţei a menţionat că, în scopul executării Hotărârii Curţii Constituţionale din 20 decembrie 2011, prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile legale referitoare la stabilirea pensiilor judecătorilor şi majorarea stagiului de cotizare pentru femei, Guvernul a elaborat un proiect de lege, prin care se instituiau normele anterioare celor declarate neconstituţionale, şi l-a remis Parlamentului pentru examinare.
    27. În acelaşi timp, Parlamentul, ignorând hotărârea Curţii, a adoptat amendamente doar în partea ce ţine de stagiul de cotizare pentru femei.
    28. Reprezentantul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, referindu-se la speţa privind pensionarea judecătorilor, a menţionat că situaţia creată a generat încălcarea dreptului la pensie, aceştia fiind lipsiţi de o sursă de existenţă. Astfel, având în vedere lipsa unei reacţii prompte a Parlamentului de a executa hotărârile Curţii Constituţionale, pentru evitarea situaţiei create, urmează a se aplica normele anterioare.
    3. Aprecierea Curţii
    29. Curtea reţine că, potrivit articolului 140 din Constituţie, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a Curţii Constituţionale. Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate.
    30. În acelaşi sens, potrivit art. 28 din Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, actele Curţii sunt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice. Consecinţele juridice ale actului normativ sau ale unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale urmează a fi înlăturate conform legislaţiei în vigoare.
    31. În contextul celor menţionate, Curtea subliniază că hotărârile de jurisdicţie constituţională, prin care se asigură supremaţia Constituţiei, sunt definitive, incontestabile pentru oricine şi obligatorii.
    32. Această deducţie se desprinde şi din norma constituţională, potrivit căreia  „Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică” (art.7).
    33. Curtea reţine că unele hotărâri ale Curţii Constituţionale, prin care se declară neconstituţională o prevedere legală sau un act, pot genera vid legislativ şi existenţa unor deficienţe şi incertitudini în aplicarea legii.
    34. În vederea excluderii acestor repercusiuni negative, art. 281din Legea privind Curtea Constituţională prevede că Guvernul, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale, prezintă Parlamentului proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea sau abrogarea actului normativ sau a unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale. Proiectul de lege respectiv urmează a fi examinat de Parlament în mod prioritar.
    35. Concomitent, potrivit art. 281 alin. (4) din Lege, în termen de 3 luni, Curtea urmează a fi informată despre rezultatele examinării constatărilor privind lacunele reglementărilor normative, datorate nerealizării unor prevederi constituţionale, indicate în adresă.
    36. Curtea reţine că situaţii similare celei semnalate în demersul Casei Naţionale de Asigurări Sociale se atestă în privinţa (ne)executării mai multor hotărâri ale Curţii Constituţionale. Astfel, în pofida prevederilor legale exprese, se atestă o tergiversare în executarea multor hotărâri ale Curţii, iar ignorarea adreselor creează situaţii care determină menţinerea lacunelor în legislaţie şi afectează calitatea implementării legilor (a se vedea în acest sens Hotărârile Curţii Constituţionale nr. 7 din 18 mai 2013, nr. 16 din 25 iunie 2013, nr. 18 din 4 iulie 2013 etc.).
    37. În mod similar, Curtea nu a fost informată nici despre rezultatele examinării adreselor emise în anul 2012 (Adresa nr. PCC-01/39a din 10.04.2012, HCC nr.5 din 10.04.2012; Adresa nr. PCC-01/6a din 28.06.2012, HCC nr.9 din 28.06.2012; Adresa nr. PCC-01/7a din 12.07.2012, HCC nr.10 din 12.07.2012; Adresa nr.JCC-03/16c din 30.10.2012, HCC nr.11 din 30.10.2012; Adresa nr.PCC-01/12a din 01.11.2012, HCC nr.12 din 01.11.2012; Adresa nr. PCC-01/18a din 04.12.2012, HCC nr.15 din 04.12.2012; Adresa nr. PCC-01/34a din 18.12.2012, HCC nr. 19 din 18.12.2012) şi adreselor emise în anul 2013 (Adresa nr. PCC-01/27a din 15.01.2013, HCC nr.1 din 15.01.2013; Adresa nr. PCC-01/39a din 16.07.2013, HCC nr.20 din 16.07.2013).
    38. Prin urmare, lipsa de reacţie a celor două puteri pune în discuţie respectarea dispoziţiilor Legii fundamentale şi, respectiv, comportamentul constituţional al acestora faţă de Curtea Constituţională.
    39. Lipsa unei intervenţii legislative a Parlamentului în vederea executării actelor instanţei de jurisdicţie constituţională echivalează cu neexercitarea competenţei de baza a acestuia, şi anume cea de legiferare atribuită de Constituţie.
    40. Curtea reţine că, în vederea garantării supremaţiei Constituţiei, apare nu numai firească, ci şi necesară intervenţia Curţii Constituţionale în sensul de a preciza, în considerarea efectului specific de drept constituţional caracteristic oricărei hotărâri a Curţii, care sunt consecinţele constatării neconstituţionalităţii textelor examinate.
    41. Mai mult, în orice situaţie, respectarea efectului general obligatoriu al hotărârilor Curţii Constituţionale nu înseamnă doar a da eficienţă dispozitivului acestora, ci şi, în egală măsură, considerentelor, respectiv interpretării date de Curtea Constituţională textelor Constituţiei, or, hotărârea este un întreg, o unitate a considerentelor şi dispozitivului.
    42. Hotărârea Curţii Constituţionale reprezintă în sine o constatare juridică general obligatorie, bazată pe elucidarea esenţei problemei constituţionale în urma interpretării oficiale a normelor corespunzătoare din Constituţie şi explicării raţionamentului conţinutului acestora raportat la normele contestate.
    43. Acest efect al hotărârilor Curţii Constituţionale, precum şi acţiunea sa consecventă de a da efectivitate justiţiei constituţionale îndreptăţesc faptul că, prin relevarea conţinutului normelor constituţionale şi dezvoltarea de reguli deduse din interpretarea acestora, actele Curţii Constituţionale ghidează evoluţia întregului sistem legal, precum şi procesul de interpretare şi aplicare a legii. Numai o astfel de poziţie asigură în mod real realizarea principiului supremaţiei Constituţiei.
    44. Difuzarea normelor constituţionale în ansamblul sistemului juridic se caracterizează prin impregnarea ramurilor de drept cu normele constituţionale. Jurisdicţia constituţională este o consecinţă a caracterului direct aplicabil al Constituţiei concretizată în obligativitatea aplicării actelor Curţii Constituţionale.
    45. În mai multe hotărâri ale sale, Curtea a relevat că determinarea sensului exact al dispoziţiilor constituţionale, potrivit art.135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, ţine de competenţa exclusivă a autorităţii de jurisdicţie constituţională (a se vedea Hotărârea nr.18 din 3 august 2010).
    46. Curtea reţine, conţinutul normelor constituţionale este cel definit implicit în jurisprudenţa instanţei de jurisdicţie constituţională, care are un caracter regulator şi constituie izvor de drept prin efectele sale.
    47. Interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice. Hotărârea prin care se interpretează un text constituţional are putere de lege şi este obligatorie, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toate organele constituţionale ale Republicii Moldova. Aceasta se aplică direct, fără nici o altă condiţie de formă.
    48. Scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic, de a soluţiona divergenţele juridice şi politice apărute în legătură cu perceperea şi aprecierea normelor Legii Supreme. Interpretarea oficială a normelor constituţionale este imperativă.
    49. Astfel, indiferent de natura hotărârilor Curţii, fie că sunt de interpretare a Legii Supreme sau de control al constituţionalităţii cadrului normativ subsecvent, ele îşi produc efectele pe care Constituţia şi legea le conferă, în raport cu atribuţia exercitată de Curte, forţa lor juridică neputând fi contestată sau confirmată de nimeni.
    50. În ceea ce priveşte autorităţile publice implicate în procedurile analizate, dincolo de obligaţia acestora de a respecta normele legale aplicabile acestor proceduri şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, le revine şi obligaţia de a acţiona cu respectarea principiului loialităţii constituţionale, principiu care pune în discuţie, între altele, relaţia între formă şi fond în aplicarea Constituţiei.
    51. Curtea reiterează că respectarea principiului separării puterilor implică nu doar faptul că nici una din ramurile puterii nu intervine în competenţele unei alte ramuri, dar şi faptul  că nici una dintre aceste ramuri nu îşi va neglija atribuţiile pe care este obligată să le exercite în domeniul specific de activitate - îndeosebi atunci când o astfel de obligaţie este statuată în Legea Supremă sau a fost impusă printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale, instanţă care, în virtutea art.134 din Constituţie, asigură în cele din urmă realizarea principiului separării puterii de stat.
    52. În acest context, Curtea reaminteşte că respectarea hotărârilor Curţii Constituţionale este o condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului şi pentru afirmarea statului de drept.
    53. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi existenţa pentru viitor.
    54. Parlamentul sau Guvernul, după caz, au obligaţia de a abroga sau de a modifica respectivele acte normative, punându-le astfel de acord cu Constituţia. Intervenţia Parlamentului sau a Guvernului, în interiorul termenului prevăzut de articolul 28¹ din Legea privind Curtea Constituţională, în sensul celor stabilite prin hotărârea Curţii Constituţionale, reprezintă o expresie a caracterului definitiv şi general obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional.
    55. Curtea subliniază că factorii juridici, şi nu politici, trebuie să determine reacţiile faţă de hotărârile Curţii, în special dacă ele provoacă obligaţii concrete pentru subiecţii corespunzători.
    56. Hotărârea Curţii urmează a se aplica tuturor raporturilor juridice care nu s-au stins încă la data pronunţării hotărârii, respectiv, tuturor situaţiilor cărora li se aplică în continuare dispoziţiile legale declarate neconstituţionale, precum şi pe calea revizuirii.
    57. În acest caz, astfel cum rezultă din dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.140, norma juridică este nulă de drept şi, în final, în lipsa intervenţiei legiuitorului originar sau delegat, îşi încetează efectele. Ea dispare din fondul activ al legislaţiei, din dreptul pozitiv, ceea ce face ca sarcina autorităţilor publice care aplică legea să fie mai dificilă în privinţa determinării concrete a efectelor deciziei Curţii Constituţionale asupra cauzelor pe care le instrumentează, cauze care, în funcţie de domeniul vizat, au o anumită specificitate.
    58. De aceea, Curtea, pentru a preveni fie o practică neunitară, fie încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau, in extremis, pentru a evita nesocotirea hotărârilor sale, are îndatorirea ca să arate efectele pe care acestea urmează a le produce.
    59. Mai mult, Curtea Constituţională, fiind unica autoritate abilitată prin lege să exercite controlul de constituţionalitate, are plenitudinea de jurisdicţie în acest domeniu. A accepta ca efectele deciziilor sale să fie interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului ar echivala cu o ştirbire a competenţei Curţii.
    60. Opozabilitatea erga omnes a hotărârilor Curţii Constituţionale implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii la situaţiile concrete în care normele declarate neconstituţionale au incidenţă.
    61. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că principiul stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi (a se vedea, în acest sens, Hotărârea nr. 16 din 25 iunie 2013). Aşadar, în această situaţie, posibilitatea revizuirii unei situaţii create cu încălcarea normelor constituţionale constituie singura modalitate de contracarare a efectelor principiului, potrivit căruia fraus omnia corrumpit. Nu în ultimul rând, responsabilitatea statului faţă de cetăţean presupune eo ipso prezumţia de conformitate a actelor normative aplicate cu prevederile Constituţiei.
    62. Întrucât nici Parlamentul şi nici Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, nu au intervenit pentru punerea de acord a legii cu dispoziţiile Constituţiei, aşa cum dispune art.140 din Legea fundamentală, controlul de constituţionalitate realizat a rămas fără efecte.
    63. În acest context, Curtea reţine, cu titlu de principiu, că prevederile legale abrogate prin textul de lege declarat neconstituţional reintră în fondul activ al dreptului, continuând să producă efecte juridice, până la intrarea în vigoare a noilor reglementări, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale, sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ.
    64. Astfel, în cazul declarării neconstituţionalităţii unor norme de modificare/abrogare, până la operarea modificărilor de rigoare de către Parlament, urmează să se aplice prevederile anterioare modificării/abrogării, într-un mod conform considerentelor acesteia la cazul dedus examinării sale.
    65. Până la aceeaşi dată, o menţiune corespunzătoare urmează a fi operată în textul actului de bază, cu restabilirea textului prevederilor anterioare modificării/abrogării.
    Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26, 28 şi 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 6, 61, 62 lit.b), 68 şi 75 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
    1. În sensul articolului 140 din Constituţie coroborat cu articolele 7 şi 134 alin. (3) din Constituţie:
    - hotărârea prin care se declară neconstituţionalitatea unor norme/acte are nu numai putere de lege, ci şi este obligatorie, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toate organele constituţionale ale Republicii Moldova, astfel încât noi norme/acte cu acelaşi conţinut nu mai pot fi adoptate din nou;
    - în cazul declarării neconstituţionalităţii unor norme/acte, până la operarea modificărilor de rigoare de către autoritatea emitentă, urmează să se aplice normele/actele anterioare declarării neconstituţionalităţii, într-un mod conform considerentelor menţionate în hotărârile Curţii Constituţionale.
    2. În cazul declarării neconstituţionalităţii unor norme/acte, până la operarea modificărilor de rigoare de către autoritatea emitentă, o menţiune corespunzătoare urmează a fi operată în textul actului de bază, în sensul revigorării textului normelor/actelor anterioare declarării neconstituţionalităţii.
    3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE                      Alexandru TĂNASE

    Nr. 33. Chişinău, 10 octombrie 2013.