HGM1090/2013
ID intern unic:  351035
Версия на русском
Versiunea originala
Fişa actului juridic

Republica Moldova
GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 1090
din  31.12.2013
privind serviciul electronic guvernamental de autentificare
şi control al accesului (MPass)
Publicat : 10.01.2014 în Monitorul Oficial Nr. 4-8     art Nr : 2
    MODIFICAT
   
HG414 din 08.05.18, MO157-166/18.05.18 art.474
    HG397 din 05.06.17, MO181-189/09.06.17 art.486
    HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380


    NOTĂ:
    Pe tot parcursul textului hotărîrii și al Regulamentului, textul „Centrul de Guvernare Electronică (E-Government)”, la orice formă gramaticală, și textul „Instituţia publică „Centrul de Guvernare Electronică (E-Government)” se substituie cu cuvintele „Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică”, la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvintele „Întreprinderea de Stat „Centrul de telecomunicaţii speciale” se substituie cu cuvintele „Instituția publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică” prin HG414 din 08.05.18, MO157-166/18.05.18 art.474



    În conformitate cu art.2 din Legea nr.173 din 28 iulie 2011 privind ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „e-Transformare a Guvernării” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.131-133, art.425), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
    1. Se instituie serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass), proprietate a statului.
    [Pct.1 modificat prin HG397 din 05.06.17, MO181-189/09.06.17 art.486]
    2. Se aprobă Regulamentul privind serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) (se anexează).
    3. Se desemnează:
    1) Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică în calitate de posesor al serviciului  electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);
    2) Instituția publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică în calitate de operator tehnico-tehnologic al serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass).
    4. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă (autorităţile administrative din subordine, serviciile publice desconcentrate şi cele aflate în subordine, precum şi instituţiile publice în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator), autorităţile/instituţiile publice şi organizaţiile de stat autonome, subordonate sau înfiinţate de Guvern, precum şi persoanele juridice de drept privat care prestează servicii publice în limitele competenţelor prevăzute de lege:
    [Pct.4 modificat prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    1) vor integra, din contul surselor financiare proprii, serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) în serviciile publice electronice noi şi sistemele informaţionale aferente, inclusiv cele în curs de dezvoltare;
    2) în termen de 9 luni de la data publicării prezentei hotărîri, vor elabora şi vor aproba, după coordonarea lor obligatorie cu Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică, planuri de integrare a serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) în serviciile publice electronice existente şi sistemele informaţionale aferente;
    3) în termen de 18 luni de la data publicării prezentei hotărîri, vor integra, din contul surselor financiare proprii, serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) în serviciile publice electronice existente, conform planurilor de integrare aprobate;
    4) în vederea eficientizării cheltuielilor publice, nu vor crea servicii similare serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);
    5) vor asigura ca persoanele cu funcţii de demnitate publică şi funcţionarii publici din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale să utilizeze drept mijloc de autentificare în serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) componentele sistemului de identificare electronică a funcţionarilor publici.
    5. Cancelaria de Stat, cu suportul Instituției publice „Agenția de Guvernare Electronică şi de comun acord cu Instituția publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, va aproba în termen de 6 luni, prin ordinul secretarului general al Guvernului:
    1) regulile privind modul de administrare a serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);
    2) regulile privind modul de integrare a furnizorilor de identitate şi a furnizorilor de autorizare cu serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);
    3) regulile privind modul de integrare a beneficiarilor serviciului MPass cu serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);
    4) acordul-tip şi contractul-tip dintre Instituţia publică „Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică” şi prestatorii de servicii publice sau, după caz, prestatorii de servicii din sectorul privat privind prestarea serviciilor de autentificare şi autorizare prin serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);
    [Pct.5 subpct.4) în redacția HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
   
41) acordul-tip şi contractul-tip dintre Instituţia publică „Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică” şi furnizorii de identitate privind prestarea serviciilor de probare a identităţii (autentificare).
    [Pct.5 subpct.41) introdus prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    6. Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică:
    1) va asigura găzduirea şi operarea serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud);
    2) în vederea promovării serviciilor electronice, va oferi, în perioada de pînă la 1 ianuarie 2015, serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) fără  perceperea unor plăţi;
    3) va acorda suport metodologic în procesul de integrare cu serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);
    4) va asigura extinderea serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass), inclusiv în vederea integrării noilor mecanisme de autentificare;
    5)  va asigura raportarea automatizată a indicatorilor de utilizare a serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);
    6) în termen de 6 luni, va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare tarifele pentru serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass).
    7. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă, vor planifica în condiţiile legislaţiei cheltuielile bugetare necesare pentru utilizarea serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass).
    8. Serviciile în domeniul semnăturii digitale, furnizate de către Instituția publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică în contextul iniţiativei „Guvern fară hîrtie”, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.975 din 22 decembrie 2012, vor fi finanţate din sursele bugetului de stat.
    9. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Cancelariei de Stat.

    PRIM-MINISTRU                                                                Iurie LEANCĂ

    Nr. 1090. Chişinău, 31 decembrie 2013.

Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.1090
din  31 decembrie 2013
REGULAMENT
privind serviciul electronic guvernamental de autentificare
şi control al accesului (MPass)

Capitolul I
Dispoziţii generale
    1. Prezentul Regulament stabileşte modul de funcţionare şi de administrare a serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass).
    2. În sensul prezentului Regulament, se definesc următoarele noţiuni:
    serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) (în continuare − „serviciul MPass”) – serviciu reutilizabil, găzduit pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud), care are scopul de a oferi un mecanism integrator, securizat şi flexibil de autentificare şi control al accesului utilizatorilor în sistemele informaţionale, inclusiv serviciile electronice;
    [Pct.2 noțiunea modificată prin HG397 din 05.06.17, MO181-189/09.06.17 art.486]
    autentificare – procedeu folosit de sistemele informaţionale de recunoaştere la distanţă a identităţii unei persoane sau sistem, prin tehnici şi mijloace de identificare electronică, în vederea obţinerii anumitor drepturi în cadrul sistemelor informaţionale în baza identităţii acesteia;
    [Pct.2 noțiunea modificată prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    control al accesului sau autorizare – procedeu folosit de sistemele informaţionale în vederea restricţionării selective a accesului la resurse informaţionale în baza drepturilor asociate cu identitatea autentificată;
    participanţi ai serviciului MPass – posesor al serviciului MPass, operator tehnico-tehnologic al serviciului MPass, beneficiari ai serviciului MPass, furnizor de identitate, furnizor de autorizare, operator de validare a conturilor de utilizator, administrator al serviciului MPass, administrator de acces, utilizator al serviciului MPass;
    posesor al serviciului MPass – Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică;
    operator tehnico-tehnologic al serviciului MPass – Instituția publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, care funcţionează în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi care gestionează platforma tehnico-tehnologică necesară implementării serviciului MPass;
    beneficiari ai serviciului MPass – prestatorii de servicii publice şi prestatorii de servicii din sectorul privat, deţinători ai sistemelor informaţionale integrate cu serviciul MPass;
    prestatori de servicii publice, inclusiv servicii publice electronice – ministerele, alte autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă, precum şi persoanele juridice de drept public, care prestează utilizatorilor anumite servicii publice, în limitele competenţelor prevăzute de lege, şi care deţin sisteme informaţionale;
    servicii publice, inclusiv servicii publice electronice – totalitatea activităţilor şi acţiunilor de interes public (inclusiv adoptarea deciziilor) efectuate de ministere, alte autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă, alte persoane juridice de drept public, în vederea exercitării atribuţiilor lor faţă de persoanele fizice şi juridice, pentru asigurarea mecanismului de realizare a îndatoririlor, drepturilor şi intereselor legitime ale celor din urmă;
    prestatori de servicii electronice din sectorul privat – persoanele de drept privat, care prestează utilizatorilor anumite servicii, inclusiv servicii electronice, şi care deţin sisteme informaţionale;
    furnizor de identitate (IdentityProvider) – structura organizatorică împuternicită de a confirma identitatea utilizatorului în mod automatizat prin intermediul sistemelor informaţionale;
    furnizor de autorizare (ClaimsProvider) – structura organizatorică ce furnizează  informaţii, suplimentare la cele oferite de furnizorii de identitate, cu privire la identitatea utilizatorului autentificat pentru a fi utilizate de către prestatorii de servicii electronice în procesul de oferire a accesului în sistemele informaţionale;
    informaţii (date) suplimentare – informaţii ce identifică utilizatorul serviciului electronic concret (cum ar fi ocupaţia, studiile, stagiul etc., dar nelimitîndu-se la ele), colectarea cărora este expres prevăzută de lege, actul normativ sau contractul ce reglementează serviciul electronic respectiv, altele decît setul minim de date necesare pentru autentificarea utilizatorului conform pct. 24. Informaţiile (datele) suplimentare nu trebuie să fie excesive scopului determinat, explicit şi legitim, pentru care sînt colectate;
    operator de validare a conturilor de utilizator – structura organizatorică împuternicită de a valida conturile utilizatorilor serviciului MPass;
    administrator al serviciului MPass – persoana desemnată de posesorul serviciului MPass, care are acces nelimitat la toate compartimentele în cadrul sistemului în vederea gestionării depline a serviciului MPass;
    administrator de acces – persoana desemnată de către beneficiarii serviciului MPass, care este  împuternicită să acorde identităţilor autentificate drepturi în sistemele informaţionale integrate cu serviciul MPass;
    utilizator al serviciului MPass (în continuare − „utilizator”) – persoana care are propriul profil în cadrul serviciului MPass;
    profilul utilizatorului – o colecţie de date prevăzute la pct. 24, precum şi informaţiile suplimentareasociate cu o identitate în cadrul serviciului MPass.
Capitolul II
Funcţiile serviciului MPass
    3. Funcţiile principale ale serviciului MPass sînt:
    1) autentificarea utilizatorilor în sistemele informaţionale ale beneficiarilor serviciului MPass;
    2) furnizarea informaţiilor despre identitatea autentificată, necesare pentru procesul de autorizare;
    3) înregistrarea, inclusiv autoînregistrarea, utilizatorilor în vederea accesării serviciilor electronice şi a sistemelor informaţionale aferente;
    4) gestionarea drepturilor identităţilor în sistemele informaţionale.
    4. Funcţia de autentificare a utilizatorilor poate fi exercitată prin diverse metode de autentificare oferite de furnizorii de autentificare.
Capitolul III
Atribuţiile participanţilor serviciului MPass
    5. Posesorul serviciului MPass:
    1) asigură funcţionarea neîntreruptă a serviciului MPass;
    2) asigură suportul în procesul de integrare cu sistemele informaţionale ale beneficiarului serviciului MPass;
    3) asigură dezvoltarea continuă a serviciului M-Pass prin identificarea, implementarea şi integrarea noilor mecanisme de autentificare şi autorizare;
    4) asigură protecţia informaţiei, inclusiv a datelor cu caracter personal, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
    5) asigură calitatea prestării serviciului MPass în conformitate cu indicatorii de calitate agreaţi de beneficiarii serviciului MPass;
    6) asigură asistenţa necesară beneficiarilor serviciului MPass în utilizarea acestuia;
    7) desemnează administratorii serviciului MPass;
    8) desemnează operatorii de validare a conturilor de utilizator;
    9) asigură accesul operatorilor de validare a conturilor de utilizator la funcţionalităţile serviciului M-Pass;
    10) încheie acorduri cu prestatorii de servicii publice, conform modelului aprobat prin ordinul secretarului general al Guvernului;
    11) încheie contracte cu prestatorii de servicii din sectorul privat, conform modelului aprobat prin ordinul secretarului general al Guvernului;
    12) încheie acorduri sau contracte, după caz, de prestare a serviciilor de probare a identităţii cu furnizorii de identitate, conform modelului aprobat prin ordinul secretarului general al Guvernului;
    [Pct.5 subpct.13) exclus prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    14) încheie acorduri sau, după caz, contracte de prestare a serviciilor de validare a conturilor de utilizator cu operatorii de validare a conturilor de utilizator, coordonate cu secretarul general al Guvernului;
    [Pct.5 subpct.14) în redacția HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    15) facturează, după caz, beneficiarii serviciului MPass pentru utilizarea serviciului MPass.
    6. Operatorul tehnico-tehnologic al serviciului MPass:
    1) asigură disponibilitatea şi operarea platformei tehnologice a serviciului MPass la parametrii de calitate stabiliţi în contractul încheiat cu posesorul serviciului MPass;
    2) operează  serviciul MPass;
    3) asigură continuitatea funcţionării platformei tehnologice a serviciului MPass în situaţii de dezastru;
    4) asigură securitatea serviciului MPass;
    5) asigură suportul tehnic al  serviciului MPass.
    7. Prestatorii de servicii publice:
    1) în procesul prestării serviciilor publice electronice utilizează serviciul MPass pentru autentificarea şi autorizarea utilizatorilor;
    2) încheie acorduri cu posesorul serviciului MPass, conform modelului aprobat prin ordinul secretarului general al Guvernului;
    3) achită utilizarea serviciului MPass conform facturii emise de posesorul serviciului MPass.
    8. Prestatorii de servicii din sectorul privat:
    1) încheie contracte cu posesorul serviciului MPass, conform modelului aprobat prin ordinul secretarului general al Guvernului;
    2) suportă din cont propriu cheltuielile legate de integrarea serviciului MPass;
    3) achită utilizarea serviciului MPass conform facturii emise de posesorul serviciului MPass.
    9. Furnizorul de identitate:
    1) probează în mod automatizat identitatea utilizatorilor în baza informaţiei furnizate de către aceştia;
    2) asigură furnizarea unor date exacte şi actualizate serviciului MPass;
    3) asigură disponibilitatea mecanismelor de probare automatizată a identităţii la parametrii de calitate stabiliţi în angajamentele contractuale;
    4) asigură accesul serviciului MPass la mecanismele de probare a identităţii;
    5) încheie cu posesorul serviciului MPass acorduri sau contracte, după caz, de prestare a serviciilor de probare a identităţii.
    10. Furnizorul de autorizare:
    1) oferă, prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect), serviciului MPass informaţii suplimentare privind identitatea autentificată, necesare în procesul de autorizare;
    [Pct.10 subpct.1) modificat prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    2) asigură veridicitatea şi consistenţa datelor furnizate serviciului MPass;
    3) asigură disponibilitatea mecanismelor de furnizare automatizată a informaţiilor de autorizare;
    4) asigură accesul serviciului MPass la mecanismele de furnizare automatizată a informaţiilor de autorizare.
    [Pct.10 subpct.5) exclus prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    11. Operatorul de validare a conturilor de utilizator:
    1) aprobă (validează) contul utilizatorului prin intermediul funcţionalităţilor oferite de serviciul MPass;
    2) încheie cu posesorul serviciului MPass acorduri sau contracte, după caz, de prestare a serviciilor de validare a conturilor de  utilizator.
    12. Administratorul serviciului MPass exercită atribuţiile specificate în capitolul V al prezentului Regulament.
    13. Administratorul de acces acordă identităţilor autentificate drepturi de acces în sisteme informaţionale integrate cu serviciul Mpass.
    14. Utilizatorul:
    1) utilizează serviciul MPass pentru înregistrare, autentificare şi autorizare în contextul utilizării serviciilor electronice, inclusiv a sistemelor informaţionale ale beneficiarilor serviciului MPass;
    2) administrează profilul său personal.
Capitolul IV
Securitatea informaţiei şi protecţia datelor
cu caracter personal în cadrul serviciului MPass

    15. Serviciul MPass este găzduit pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud) şi se conformează cerinţelor de securitate prevăzute de legislaţia în vigoare.
    [Pct.15 modificat prin HG397 din 05.06.17, MO181-189/09.06.17 art.486]
    16. Schimbul de mesaje cu sisteme informaţionale pentru realizarea funcţionalităţii serviciului MPass se efectuează prin canale securizate, utilizînd mecanisme de protecţie criptografică a informaţiei.
    17. Procesele de creare, utilizare şi verificare a autenticităţii semnăturii electronice din cadrul serviciului MPass se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare în domeniul semnăturii electronice.
    [Pct.17 modificat prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    18. Administratorii serviciului MPass se autentifică utilizînd doar mecanismul de autentificare prin semnătura electronică avansată calificată.
    [Pct.18 în redacția HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    19. În procesul de autentificare şi autorizare a utilizatorilor, serviciul MPass procesează şi transmite date cu caracter personal.
    20. În vederea asigurării securităţii datelor cu caracter personal, toate instituţiile implicate în procesarea acestor date ca parte a funcţionării serviciului MPass, de la generare şi pînă la distrugerea lor, vor acţiona în conformitate cu legislaţia în vigoare în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal pe segmentul lor de responsabilitate.
    201. Solicitarea informaţiilor suplimentare de autorizare de la furnizorii de autorizare se face după autentificarea utilizatorului şi doar în numele acestuia.”
    [Pct.201 introdus prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    21. În cadrul procesului de autentificare şi autorizare, utilizatorului i se va cere în mod explicit atît confirmarea corectitudinii datelor cu caracter personal, cît şi consimţămîntul pentru transmiterea lor către alte sisteme informaţionale în vederea accesării serviciilor electronice pentru care a fost solicitată autentificarea şi/sau autorizarea.
    22. In cazul în care datele personale ale utilizatorului, prezentate de către serviciul MPass, nu coincid cu datele reale sau în cazul în care utilizatorul nu este de acord cu transmiterea datelor sale personale în forma prezentată către beneficiarul serviciului MPass, el are posibilitatea de a refuza continuarea operaţiunii de autentificare şi/sau autorizare, fiind informat despre posibilitatea corectării datelor personale greşite. În acest caz, procedura de autentificare este anulată şi datele personale ale utilizatorului nu sînt transmise către beneficiarul serviciului MPass, urmînd să fie distruse din memoria operativă.
    23. Responsabilitatea pentru exactitatea şi veridicitatea datelor transmise către beneficiarul serviciului MPass cade exclusiv în sarcina utilizatorului.
    24. Serviciul MPass solicită informaţia minimă necesară pentru asigurarea procesului de autentificare, autorizare şi administrare a contului utilizatorului. Setul minim necesar de date cu caracter personal ale utilizatorului în acest scop este:
    1) IDNP;
    2) nume şi prenume;
    3) data naşterii;
    4) adresa de poştă electronică.
    25.  În caz de necesitate, beneficiarul serviciului MPass, prin intermediul serviciului MPass, poate cere utilizatorului şi alte date suplimentare, inclusiv cu caracter personal, strict necesare în vederea autorizării acestuia în sistemele sale informaţionale.
Capitolul V
Administrarea serviciului MPass
    26. Administratorul serviciului MPass are acces nelimitat la toate compartimentele în cadrul sistemului în vederea gestionării depline a acestuia.
    27. Atribuţiile principale ale administratorului serviciului MPass sînt:
    1) administrarea rolurilor în cadrul sistemelor informaţionale integrate cu serviciul MPass;
    2) atribuirea rolurilor utilizatorilor;
    3) administrarea listei de sisteme informaţionale pentru care serviciul MPass va autentifica şi va autoriza utilizatori.
    28. Procedurile detaliate de administrare a serviciului MPass, inclusiv specificarea interfeţelor de lucru ale administratorilor, sînt descrise în Regulile privind modul de administrare a serviciului MPass, aprobat prin ordinul secretarului general al Guvernului.
    [Pct.28 modificat prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
Capitolul VI
Integrarea serviciului MPass
    29. Autentificarea şi autorizarea se efectuează prin intermediul furnizorilor de identitate şi a furnizorilor de autorizare integraţi în serviciul MPass.
    30. Responsabilitatea pentru autentificarea corectă a identităţii utilizatorului aparţine furnizorilor de identitate integraţi în serviciul MPass.
    31. Furnizorii de autorizare sînt responsabili de veridicitatea datelor suplimentare referitoare la utilizatorul autentificat, furnizate serviciului MPass.
    32. Operatorul tehnico-tehnologic al serviciului MPass şi posesorul serviciului MPass sînt responsabili pentru asigurarea integrităţii informaţiei obţinute în urma autentificării de către furnizorii de identitate sau autorizării de către furnizorii de autorizare în contextul schimbului de date cu sistemele informaţionale conectate.
    321. Pentru furnizorii de identitate care prestează servicii de certificare în domeniul semnăturii electronice avansate calificate, mecanismul de autentificare se bazează pe mecanismele semnăturii electronice avansate calificate şi se realizează prin semnarea unei cereri de autentificare.
    [Pct.321 introdus prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]
    33. Procesul şi modalitatea de integrare a noilor furnizori de identitate şi furnizori de autorizare se realizează în conformitate cu Regulile privind modul de integrare a furnizorilor de identitate şi a furnizorilor de autorizare cu serviciul MPass, aprobat de Cancelaria de Stat.
    34.  Procesul şi modalitatea de integrare a beneficiarilor serviciului MPass se realizează în conformitate cu Regulile privind modul de integrare a beneficiarilor serviciului MPass cu serviciul MPass, aprobate de secretarul general al Guvernului.
    [Pct.34 modificat prin HG1281 din 28.11.16, MO416-422/02.12.16 art.1380]