OMAEIE161/2014
ID intern unic:  352109
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE ŞI INTEGRĂRII EUROPENE
ORDIN Nr. 161
din  04.03.2014
cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale
Publicat : 14.03.2014 în Monitorul Oficial Nr. 60-65     art Nr : 331
    În temeiul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 24–26, art. 137), cu modificările şi completările ulterioare,
ORDON:
    Se constată şi se aduce la cunoştinţa publică următoarele:
    1. La data de 31 decembrie 2013 a intrat în vigoare Convenţia între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Turkmenistanului pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe proprietate, semnată la Chişinău la 24 iulie 2013, ratificată prin Legea nr. 269 din 7 noiembrie 2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 291-296, art. 799). Textul Convenţiei se anexează.
    2. La data de 24 ianuarie 2014 a intrat în vigoare Programul de cooperare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României, întocmit prin schimb de scrisori, în sensul articolului 1 paragraful 2 al Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 iulie 2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 4-8, art. 13).
    3. La data de 7 februarie 2014 a intrat în vigoare Memorandumul de Înţelegere dintre Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice a Republicii Moldova şi Centrul de Radioprotecţie al Republicii Lituania privind cooperarea în domeniul securităţii radiologice, întocmit la Viena la 17 septembrie 2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1078 din 30 decembrie 2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 315-319, art. 1184). Textul Memorandumului este publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 27-34, pag. 85).
    4. La data de 14 februarie 2013 a intrat în vigoare Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Lituania privind recunoaşterea calificărilor obţinute în învăţământul superior, semnat la Vilnius la 28 octombrie 2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 48 din 24 ianuarie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 24-26, art. 58). Textul Acordului este publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 35-41, pag. 74.
    5. La data de 14 februarie 2014 a intrat în vigoare Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Lituania privind cooperarea în domeniile educaţiei, ştiinţei, tehnologiei şi inovării, semnat la Vilnius la 28 octombrie 2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 52 din 24 ianuarie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 24-26, art. 62).
    6. Programul de cooperare între Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi Ministerul Culturii al Republicii Populare Chineze pentru anii 2015 – 2018, semnat la Beijing la 18 februarie 2014, a intrat în vigoare la data semnării. Textul Programului se anexează.
    7. Prezentul ordin însoţit de textele tratatelor indicate la pct. 1 şi 6 se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    VICEPRIM-MINISTRU,
    MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE
    ȘI INTEGRĂRII EUROPENE                                           Natalia GHERMAN

    Nr. 161-T-29. Chişinău, 4 martie 2014.

    Convenție între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Turkmenistanului pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe proprietate

    Program de cooperare între Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi Ministerul Culturii al Republicii Populare Chineze pentru anii 2015 -2018