HCC7/2014
ID intern unic:  352582
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
HOTĂRÎRE Nr. 7
din  13.02.2014
pentru controlul constituţionalităţii alineatului (7)
al articolului 88 din Codul fiscal nr. 1163-XIII
din 24 aprilie 1997
(Sesizarea nr. 5a/2014)
Publicat : 18.04.2014 în Monitorul Oficial Nr. 92-98     art Nr : 12     Data intrarii in vigoare : 13.02.2014
   În numele Republicii Moldova,
   Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
   Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
   Dl Aurel BĂIEŞU,
   Dl Igor DOLEA,
   Dl Tudor PANŢÂRU,
   Dl Petru RAILEAN, judecători,
   cu participarea dlui Sergiu Stratan, grefier,
   Având în vedere sesizarea depusă la 3 februarie 2014
   şi înregistrată la aceeaşi dată,
   Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,
   Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
   Deliberând în şedinţă plenară închisă,
   Pronunţă următoarea hotărâre:
   PROCEDURA
   1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 3 februarie 2014, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputaţii în Parlament, dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega şi dna Corina Fusu, pentru controlul constituţionalităţii Art. IX pct.34 din Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care art.88 din Codul fiscal a fost completat cu alineatul (7).
    2. Autorii sesizării au pretins, în special, că prevederile alineatului (7) din art. 88 al Codului fiscal, introduse prin Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013, prin care a fost instituit dreptul persoanelor fizice de a dispune asupra destinaţiei cotei de 2% din impozitul pe venit din salariu, prin direcţionarea către organizaţiile necomerciale de utilitate publică şi instituţiile religioase, contravin articolelor 6, 7, 8, 72, 74, 109, 130 şi 131 din Constituţie, precum şi prevederilor actelor internaţionale.
    3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 4 februarie 2014 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei. Totodată, a fost respinsă solicitarea de suspendare a acţiunii prevederilor contestate, în favoarea examinării sesizării în regim de urgenţă.
    4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Guvernului, Preşedintelui Republicii Moldova, Consiliului Naţional pentru Participare şi organizaţiei comerciale „Business Consulting Institute”.
    5. În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de dl Valeriu Munteanu, deputat în Parlament, autor al sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de dl Valeriu Ghileţchi, deputat, şi Sergiu Chirică, consultant principal în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Nicolae Eşanu, viceministru al justiţiei.
    ÎN FAPT
    6. La 23 decembrie 2013 Parlamentul a adoptat Legea nr. 324 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, ce vizează politica bugetar-fiscală pe anul 2014. Prin această lege, inter alia, au fost operate modificări la Codul fiscal.
   7. Prin amendamentele operate la Codul fiscal, supuse controlului constituţionalităţii, a fost instituit dreptul persoanelor fizice de a dispune asupra destinaţiei unei cote de până la 2% din suma impozitului pe venit din salariu calculat la buget, prin redirecţionare către organizaţiile necomerciale de utilitate publică şi instituţiile religioase, în vederea susţinerii acestora.
   8. Proiectul politicii bugetar-fiscale a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 959 din 3 decembrie 2013 şi a fost înregistrat în Parlament cu nr. 491 la aceeaşi dată.
   9. Amendamentele operate la Codul fiscal, privind redirecţionarea cotei de 2% din suma calculată la buget a impozitului pe venit din salariu, nu s-au regăsit în proiectul legii aprobat de către Guvern. Respectivele prevederi au fost incluse de către Parlament la adoptarea proiectului de lege în lectură finală (23 decembrie 2013), fiind propuse de către Comisia economie, buget şi finanţe (conform raportului asupra proiectului pentru a doua lectură nr. CEB nr. 6/755 din 23 decembrie 2013).
   10. De asemenea, asupra completărilor propuse, care vizează în mod direct politica bugetar-fiscală a statului, nu a fost solicitat acceptul Guvernului, în conformitate cu articolul 131 alin. (4) din Constituţie. Necesitatea solicitării acordului Guvernului a fost constatată după adoptarea proiectului de lege.
   11. Astfel, la solicitarea Preşedintelui Parlamentului prin scrisoarea nr. DDP/C-6/243 din 24 decembrie 2013, Guvernul a adoptat post factum Hotărârea nr. 1051 din 24 decembrie 2013 „Cu privire la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014”. În respectiva hotărâre se menţionează că:
   „Având în vedere aprobarea de către Parlament, la 23 decembrie 2013, a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (nr. 491 din 3 decembrie 2013 referitor la politica bugetar-fiscală pe anul 2014) şi, ulterior, a proiectului legii bugetului de stat pe anul 2014 (nr. 488 din 3 decembrie 2013), cu amendamentele operate, se acceptă majorarea veniturilor şi a cheltuielilor bugetului de stat pe anul 2014 de la 25 682 041,6 mii lei şi 28 085 074,8 mii lei la 25 814 830,3 mii lei şi, respectiv, 28 217 863,5 mii lei.”
   12. Legea nr. 324 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la 31 decembrie 2013 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014.
   LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
   13. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr. 1) sunt următoarele:
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile
şi îndatoririle

   „[…]
   (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
Articolul 96
Rolul [Guvernului]
   „ (1) Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
   […].”
Articolul 109
Principiile de bază ale administrării publice locale
   „(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
   (2) Autonomia priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă.
   […].”
Articolul 130
Sistemul financiar-creditar
   „(1) Formarea, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sînt reglementate prin lege.
   […].”
Articolul 131
Bugetul public naţional
   „(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele raioanelor, oraşelor şi satelor.
   […]
   (4) Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sînt acceptate de Guvern.
   (5) Bugetele raioanelor, oraşelor şi satelor se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
   (6) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.”
Articolul 132
Sistemul fiscal

   „(1) Impozitele, taxele şi orice venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor raioanelor, oraşelor şi satelor se stabilesc, conform legii, de organele reprezentative respective.
   […].”
   14. Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 (M.O., 2007, nr. 50, art. 237) sunt următoarele:
Articolul 47
Condiţiile exercitării dreptului de iniţiativă
legislativă şi subiecţii acestui drept
   „ […]
   (6) Proiectul de act legislativ şi propunerea legislativă se depun spre dezbatere împreună cu o expunere a obiectivului, scopului, concepţiei viitorului act, a locului acestuia în legislaţia în vigoare, precum şi a efectelor sale social-economice şi de altă natură, potrivit cerinţelor Legii privind actele legislative nr. 780-XV din 27 decembrie 2001. Se indică totodată persoanele care au luat parte la elaborarea proiectului şi se anexează rezultatele expertizelor şi cercetărilor efectuate în cadrul elaborării, precum şi rezultatele consultării publice a proiectului. În cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare, materiale şi de altă natură, se anexează fundamentarea economico-financiară.
   […].”
Articolul 58
Avizarea de către Guvern a proiectelor de acte
legislative şi a propunerilor legislative

   „ […]
   (2) Avizul Guvernului este obligatoriu, conform prevederilor art. 131 din Constituţie, la proiectele de acte legislative şi la propunerile legislative sau la amendamentele care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau a împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare.”
   15. Prevederile relevante ale Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (M.O., 2002, nr. 36-38, art. 210) sunt următoarele:
Articolul 3
Trăsăturile şi calitatea actului legislativ
   „ […]
   (2) Actul legislativ trebuie să respecte condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei şi, o dată intrat în vigoare, este executoriu şi opozabil tuturor subiectelor de drept.”
Articolul 4
Principiile de bază ale legiferării

   „(1) Actul legislativ trebuie să corespundă prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, inclusiv legislaţiei comunitare.
   (2) Actul legislativ trebuie să corespundă dispoziţiilor constituţionale şi să fie în concordanţă cu cadrul juridic existent, cu sistemul de codificare şi unificare a legislaţiei.
   (3) La elaborarea, adoptarea şi aplicarea actului legislativ se respectă principiile:
   a) oportunităţii, coerenţei, consecvenţei şi echilibrului între reglementările concurente;
   b) consecutivităţii, stabilităţii şi predictabilităţii normelor juridice;
   c) transparenţei, publicităţii şi accesibilităţii.”
   16. Prevederile relevante ale Legii nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar (republicat în M.O., 2005, ediţie specială) sunt următoarele:
Articolul 2
Sistemul bugetar

   „Sistemul bugetar este un sistem unitar de bugete şi fonduri, care constituie bugetul public naţional, cuprinzând:
   a) bugetul de stat;
   b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
   c) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
   d) fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.”
Articolul 6
Politica bugetar-fiscală

   „(1) Îndeplinindu-şi responsabilităţile în condiţiile prezentei legi, Ministerul Finanţelor, Guvernul şi Parlamentul acţionează pentru asigurarea:
   a) elaborării unui buget în condiţiile:
   - stabilităţii monedei naţionale;
   - stabilităţii la preţuri şi salarii;
   - dezvoltării stabile a economiei;
   b) echilibrului în timp al colectării veniturilor şi efectuării cheltuielilor;
   […].”
Articolul 7
Clasificaţia bugetară
    „(1) Bugetele se elaborează şi se execută în baza unui sistem unic de clasificaţie bugetară.
    (2) Clasificaţia bugetară include clasificaţia veniturilor bugetare, clasificaţia funcţională, clasificaţia organizaţională şi clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare, după cum urmează:
    a) clasificaţia veniturilor bugetare grupează veniturile bugetare în baza legislaţiei ce determină sursele de venituri;
    b) clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare grupează cheltuielile bugetare ce reflectă utilizarea mijloacelor financiare în scopul implementării funcţiilor de bază ale statului;
    […].”
Articolul 8
Veniturile bugetare
   „(1) Veniturile bugetare se constituie din impozite, taxe, granturi şi alte încasări.
   […].”
Articolul 10
Cheltuielile bugetare
   „(1) Cheltuielile bugetare sînt determinate de alocaţiile specificate în legea bugetară anuală.
   (2) Cheltuielile includ:
   […]
   f) transferuri pentru autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile finanţate de la buget, întreprinderile de stat;
   […]”
Articolul 11
Balanţa bugetului
   „(1) Egalitatea între venituri şi cheltuieli reprezintă echilibrul bugetului.
    […]
   (3) Dacă cheltuielile depăşesc veniturile, rezultă deficit bugetar.
   […].”
Articolul 134
Principiul unităţii
   „(1) Toate veniturile şi toate cheltuielile statului se includ în buget.
   (2) Veniturile şi cheltuielile fiecărui element al sistemului bugetar se consolidează în bugetul public naţional.
    […].”
Articolul 14
Scopurile bugetului de stat
   „Scopurile bugetului de stat sînt:
   […]
   c) asigurarea echilibrului bugetar necesar pentru menţinerea unei situaţii macroeconomice stabile a statului;
   d) asigurarea administrării efective, calitative şi responsabile a finanţelor aflate la dispoziţia Guvernului.
   […].”
Articolul 16
Bazele elaborării bugetului de stat

   „Ministerul Finanţelor, în condiţiile art. 15 alin. (2), elaborează proiectul bugetului de stat bazat pe:
   a) scopurile prevăzute la art. 14;
   b) sursele de venituri şi destinaţia cheltuielilor;
   […]
   d) propunerile de venituri ale autorităţilor administraţiei publice locale prezentate în condiţiile titlului III;
   […].”
Articolul 18
Cadrul bugetar pe termen mediu
   „(1) În temeiul estimărilor Ministerului Finanţelor, efectuate în baza prevederilor art.17, Guvernul, în fiecare an, aprobă în termene proxime prognoza cadrului bugetar pe termen mediu, care include obiectivele politicii bugetar-fiscale pe anul bugetar imediat următor şi pe încă cel puţin 2 ani ulteriori, precum şi cadrul de venituri şi cheltuieli bugetare pe anii respectivi, inclusiv limitele de cheltuieli pe autorităţi ale administraţiei publice centrale.”
Articolul 29
Examinarea în prima lectură
   „(1) În decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul Guvernului şi coraportul Comisiei pentru buget şi finanţe asupra proiectului legii bugetare anuale şi examinează:
   a) direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale;
   b) concepţiile de bază ale proiectului.
    […].”
Articolul 30
Examinarea în a doua lectură
   „(1) În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru buget şi finanţe, examinează:
   a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
   b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
   c) deficitul sau excedentul bugetului de stat.
   […].”
Articolul 31
Examinarea în a treia lectură
   „ […]
   (2) Până la 5 decembrie a fiecărui an, Parlamentul adoptă legea bugetară anuală.”
Articolul 32
Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat
   „(1) Responsabilitatea generală pentru executarea bugetului de stat revine Guvernului.
   […].”
Articolul 45
Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale

   „(1) Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale asigură cu resurse financiare efectuarea măsurilor pentru satisfacerea necesităţilor social-economice şi culturale ale populaţiei şi pentru dezvoltarea teritoriului din subordine, în condiţiile Legii privind administraţia publică locală şi ale altor acte legislative.
   (2) Procesul elaborării şi executării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se reglementează prin Legea privind finanţele publice locale.
    […].”
   17. Prevederile relevante ale Legii nr. 397-XV din
   16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale (M.O., 2003, nr. 248-253, art. 996) sunt următoarele:
Articolul 1
Noţiuni de bază
   „În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni principale:
   bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – bugetele locale care reprezintă bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia municipiilor Bălţi şi Chişinău), bugetele raionale, bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut  juridic special, bugetele municipale Bălţi şi Chişinău;
   […]
   venituri proprii –  venituri ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, formate, conform Codului fiscal şi altor acte legislative, din impozitele, taxele şi alte plăţi care se încasează direct şi integral la bugetele respective;
   […].”
Articolul 2
Finanţele publice locale
   „(1) Finanţele publice locale fac parte integrantă din sistemul finanţelor publice şi includ bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor pentru exercitarea funcţiilor ce sînt în competenţa acestora conform legislaţiei şi a funcţiilor delegate de Parlament la propunerea Guvernului.
   […].”
Articolul 3
Garanţiile autonomiei financiare
   „(1) Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale constituie elemente independente care se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţii de autonomie financiară, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale Legii privind administraţia publică locală.
   (2) Suma veniturilor aprobate (prognozate) şi neîncasate în bugetul unităţii administrativ-teritoriale, precum şi cheltuielile efectuate suplimentar de la bugetul acesteia nu se recuperează de la bugetul de alt nivel.
   […]
   (5) Autorităţile administraţiei publice locale urmează a fi consultate în modul corespunzător asupra procedurilor de redistribuire a resurselor ce urmează a fi alocate acestora, precum şi asupra modificărilor operate în legislaţie referitor la funcţionarea sistemului finanţelor publice locale.”
Articolul 4
Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale
   „(1) Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislaţie şi se formează din:
   a) venituri proprii;
   b) mijloace speciale;
   c) defalcări, conform cotelor procentuale, de la impozitele şi taxele de stat, stabilite prin prezenta lege;
   d) transferuri cu destinaţie generală;
   d1) transferuri cu destinaţie specială;
   d2) granturi;
   e) fonduri speciale.”
Articolul 5
Repartizarea veniturilor între bugetele
unităţilor administrativ-teritoriale
   „(1) Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislaţie şi se formează din:
   […]
   2) defalcări de la impozitul pe venitul persoanelor fizice,  excepţie făcînd bugetele satelor (comunelor) şi ale oraşelor (municipiilor) din componenţa unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special:
   a) pentru bugetele satelor (comunelor) şi oraşelor (municipiilor), cu excepţia oraşelor-reşedinţă de raion, – 75% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;
   b) pentru bugetele satelor (comunelor) şi oraşelor (municipiilor), cu excepţia oraşelor-reşedinţă de raion, – 75% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;
   […]
   (2) Veniturile bugetelor raionale se formează din:
   […]
   2) defalcări de la următoarele tipuri de impozite şi taxe de stat:
   a) impozitul pe venitul persoanelor fizice – 25% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;
   […].”
   (4) Veniturile bugetului municipal Bălţi şi bugetului municipal Chişinău se formează din:
   […]
   2) defalcări de la următoarele tipuri de impozite şi taxe de stat:
   a) impozitul pe venitul persoanelor fizice:
   - pentru bugetul municipal Bălţi – 45% din volumul total colectat pe teritoriul municipiului Bălţi (cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi din componenţa municipiului);
   - pentru bugetul municipal Chişinău – 50% din volumul total colectat pe teritoriul municipiului Chişinău (cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi din componenţa municipiului);
   […].”
Articolul 7
Cheltuielile bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale

   „(1) În bugetele unităţilor administrativ-teritoriale se prevăd alocaţii necesare asigurării funcţionării instituţiilor publice şi serviciilor publice din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
   […]
   (2) Cheltuielile anuale ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă de autoritatea reprezentativă şi deliberativă respectivă numai în limita resurselor financiare disponibile. Această prevedere nu are efect în cazul angajării împrumuturilor prevăzute la art. 14 din prezenta lege.
   […].”
Articolul 12
Balanţa bugetului
   „(1) Bugetele anuale ale unităţilor administrativ-teritoriale nu pot fi aprobate şi executate cu deficit bugetar.
   […]
   (3) Autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate să întreprindă toate măsurile necesare pentru menţinerea echilibrului bugetar.
  (4) În cazul în care nu se încasează venituri în mărimea sumei aprobate, autoritatea reprezentativă şi deliberativă respectivă este obligată să reducă cheltuielile ce includ obligaţiile şi plăţile stabilite în scopul încheierii anului cu un buget echilibrat, prin rectificarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective.”
Articolul 19
Elaborarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
  „(1) Autorităţile administraţiei publice locale sînt responsabile de elaborarea şi aprobarea bugetelor proprii conform prevederilor legale, în baza clasificaţiei bugetare şi metodologiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor.
   […].”
Articolul 20
Examinarea şi aprobarea bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale

  „(1) Autoritatea executivă prezintă autorităţii reprezentative şi deliberative respective, printr-o dispoziţie, cel târziu la data de 1 noiembrie, proiectul bugetului unităţii administrativ-teritoriale pe anul următor spre examinare şi aprobare.
   (2) Proiectul bugetului unităţii administrativ-teritoriale, însoţit de nota informativă, prezentat spre aprobare autorităţii reprezentative şi deliberative respective, include:
   […]
   b) anexele la proiectul deciziei, în care se vor reflecta:
   – veniturile şi cheltuielile bugetului respectiv prevăzute pentru anul bugetar următor;
   – cotele impozitelor şi taxelor locale ce vor fi încasate în buget;
   […]
   (6) Autoritatea reprezentativă şi deliberativă aprobă bugetul unităţii administrativ-teritoriale pe anul bugetar următor cel târziu la data de 10 decembrie.
Articolul 25
Repartizarea veniturilor şi a cheltuielilor
 bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale
   „[…]
   (2) Până la data de 20 decembrie, autoritatea executivă aprobă repartizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului unităţii administrativ-teritoriale conform clasificaţiei bugetare.”
   18. Prevederile relevante ale Legii nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă (M.O., 2007, nr. 29-31, art. 91) sunt următoarele:
Articolul 1
Noţiuni de bază
   „În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni:
   autonomie locală - dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice locale de a reglementa şi gestiona, în condiţiile legii, sub propria lor responsabilitate şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile publice;
   autonomie decizională - dreptul autorităţilor publice locale de a adopta liber decizii, în condiţiile legii, fără intervenţii din partea altor autorităţi publice, în scopul realizării intereselor  sale;
   […]
   autonomie financiară şi bugetară - dreptul autorităţilor publice locale de a dispune de resurse financiare proprii suficiente şi de a le utiliza liber, în condiţiile legii, prin adoptarea propriilor bugete locale;
   […].”
Articolul 3
Principiile descentralizării administrative
   „Descentralizarea administrativă are la bază următoarele principii:
   a) principiul autonomiei locale, care presupune garantarea dreptului şi capacităţii efective a autorităţilor publice locale de a reglementa şi gestiona, conform legii, sub propria lor responsabilitate şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile publice;
  b) principiul subsidiarităţii, care presupune exercitarea responsabilităţilor publice de către autorităţile care sînt cel mai aproape de cetăţeni, cu excepţia cazurilor în care intervenţia autorităţilor de nivel superior prezintă avantaje evidente ce rezultă din volumul şi natura responsabilităţilor şi din necesitatea de a asigura eficacitatea acţiunii publice;
   […]
   d) principiul integrităţii competenţelor, care presupune că orice competenţă atribuită autorităţilor publice locale trebuie să fie deplină şi exclusivă, exercitarea acesteia nu poate fi contestată sau limitată de o altă autoritate decât în cazurile prevăzute de lege;
   e) principiul corespunderii resurselor cu competenţele, care presupune corespunderea resurselor financiare şi materiale alocate autorităţilor publice locale cu volumul şi natura competenţelor ce le sînt atribuite pentru a asigura îndeplinirea eficientă a acestora;
   […]
   g) principiul dialogului instituţional, care presupune informarea şi consultarea de către stat, în timp util, a autorităţilor publice locale, în procesul de planificare şi de luare a deciziilor, prin structurile lor asociative, asupra oricăror chestiuni ce le privesc în mod direct ori sînt legate de procesul descentralizării administrative.
   […].”
Articolul 8
Consultarea autorităţilor administraţiei publice locale

   „(1) Autorităţile administraţiei publice locale sînt consultate în procesul de elaborare, adoptare sau modificare a legilor sau altor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.
   […].”
Articolul 11
Capacitatea administrativă
   „(1) O unitate administrativ-teritorială este considerată viabilă din punct de vedere administrativ dacă ea dispune de resurse materiale, instituţionale şi financiare necesare pentru gestionarea şi realizarea eficientă a competenţelor ce îi revin.
   (2) Capacitatea administrativă este recunoscută ca fiind adecvată statutului legal al unei autorităţi publice locale atunci când cheltuielile administrative ale acesteia nu depăşesc 30 la sută din suma totală a veniturilor  proprii.
   […].”
Articolul 12
Descentralizarea financiară
   „(1) Autorităţile publice locale se bucură, în condiţiile legii, de autonomie financiară, adoptă bugetul lor propriu care este independent şi separat de bugetul de stat.
   (2) Unităţile administrativ-teritoriale dispun în mod efectiv de resurse financiare proprii, pe care le utilizează liber în realizarea competenţelor lor.
   (3) Autorităţile publice locale dispun de venituri fiscale proprii, stabilite de Legea privind finanţele publice locale, care constituie baza fiscală a unităţii administrativ-teritoriale. Ele dispun, de asemenea, şi de alte venituri proprii stabilite de legea menţionată şi de alte acte normative.
  (4) În vederea sporirii capacităţii financiare, autorităţilor publice locale li se acordă transferuri cu destinaţie generală. Modalităţile de calcul al sumei generale a acestor transferuri sînt stabilite de Legea privind finanţele publice locale.
   […].”
   19. Prevederile relevante ale Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală (M.O., 2007, nr. 32-35, art. 116) sunt următoarele:
Articolul 3
Principiile de bază ale administrării publice locale
   „(1) Administrarea publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor publice locale şi consultării cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit.
   (2) Autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitându-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
   […].”
Articolul 7
Autonomia şi legalitatea în activitatea
autorităţilor administraţiei publice locale
   „În realizarea competenţelor lor, autorităţile administraţiei publice locale dispun de autonomie, consfinţită şi garantată prin Constituţia Republicii Moldova, Carta Europeană a Autonomiei Locale şi prin alte tratate la care Republica Moldova este parte.”
Articolul 9
Suportul financiar al autonomiei locale
   „Pentru asigurarea autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale elaborează, aprobă şi gestionează în mod autonom bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, având dreptul să pună în aplicare taxe şi impozite locale şi să stabilească cuantumul lor în condiţiile legii.”
Articolul 10
Organizarea activităţii autorităţilor publice locale
   „(3) Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competenţe autorităţilor publice locale fără o evaluare prealabilă a impactului financiar pe care aceste competenţe l-ar putea genera, fără o consultare a autorităţilor locale de nivelul corespunzător şi fără ca colectivităţile locale să fie asigurate cu mijloacele financiare necesare.
   […].”
Articolul 81
Finanţele publice locale
   „(1) Finanţele unităţilor administrativ-teritoriale se administrează în condiţiile Legii privind finanţele publice locale, conform principiului autonomiei locale.
   […]
   (3) Autorităţile publice locale dispun de bază fiscală proprie (distinctă de cea a statului), constituită din impozite, cuantumul cărora este stabilit în conformitate cu Legea finanţelor publice locale. Baza fiscală a autorităţilor publice locale va fi proporţională competenţelor lor proprii prevăzute de Constituţie, de prezenta lege şi de alte acte legislative.
   […]
   (6) Procedurile de distribuire a resurselor financiare proprii ale autorităţilor publice locale, precum şi orice modificare a legislaţiei referitoare la funcţionarea sistemului finanţelor publice locale vor fi coordonate în mod obligatoriu cu structurile reprezentative ale autorităţilor publice locale.”
   20. Prevederile relevante ale Codului fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în M.O., 2007, pag. 4) sunt următoarele:
Articolul 6
Impozite şi taxe şi tipurile lor
   „(1) Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.
   […].”
Articolul 88
Reţinerea impozitului din salariu
   „[…]
   (7) Persoanele fizice, cu excepţia intreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pot dispune asupra destinaţiei unei sume de pînă la 2% din suma calculată la buget a impozitului pe venit din salariu pentru susţinerea organizaţiilor necomerciale de utilitate publică şi a instituţiilor religioase. Mecanismul de repartizare procentuală şi lista organizaţiilor necomerciale de utilitate publică şi a instituţiilor religioase care beneficiază de direcţionarea unui cuantum procentual din impozitul pe venit achitat pe parcursul unui an se stabilesc de Guvern.”
   ÎN DREPT
   21. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă instituirea dreptului contribuabilului persoană fizică de a dispune asupra destinaţiei cotei de până la 2% din impozitul pe venit din salariu, calculat pe parcursul unui an calendaristic, prin redirecţionarea sumei respective de la bugetul de stat şi, în mod implicit, de la bugetele locale, către organizaţiile necomerciale de utilitate publică şi instituţiile religioase.
   22. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum procedura de formare a bugetului public naţional, principiul autonomiei locale, implicit, autonomia financiară şi bugetară a unităţilor publice locale.
   A. ADMISIBILITATEA
   23. În conformitate cu decizia sa din 4 februarie 2014, Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea prezentată constituie obiect al jurisdicţiei constituţionale.
   24. Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
   25. Curtea constată că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie Art. IX pct.34 din Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care art.88 din Codul fiscal a fost completat cu alineatul (7). Prin respectivele amendamente a fost instituită posibilitatea redirecţionării de către persoana fizică a unei cote de până la 2% din suma impozitului pe venit din salariul calculat, de la bugetul public naţional către organizaţiile necomerciale de interes public şi instituţiile religioase.
   26. Curtea reţine că, potrivit normelor de tehnică legislativă, dispoziţiile de modificare şi completare a unui act legislativ se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare şi de completare a acestora trebuie raportate la actul de bază.
   27. În acest context, pentru a asigura o mai mare claritate şi accesibilitate a hotărârilor Curţii Constituţionale, ca urmare a practicii statuate (a se vedea paragrafele 18-19 din Hotărârea nr.11 din 28 mai 2013), Curtea va raporta obiectul sesizării la actul de bază. În consecinţă, Curtea va supune controlului constituţionalităţii prevederile alineatului (7) al art. 88 din Codul fiscal, introdus prin Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.
   28. Curtea reţine că prevederile contestate ale articolului 88 alin. (7) din Codul fiscal, în redacţia Legii nr. 324 din 23 decembrie 2013, nu au mai făcut obiectul controlului constituţionalităţii.
   29. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
   30. Reieşind din argumentele invocate în sesizare, obiectul controlului de constituţionalitate este abordat prin prisma criticii de neconstituţionalitate extrinsecă, în ceea ce priveşte procedura de adoptare a prevederilor legale contestate, precum şi sub aspectul criticii de neconstituţionalitate intrinsecă, în ceea ce priveşte materia şi conţinutul reglementărilor introduse prin legea de modificare a Codului fiscal.
   31. Curtea reţine că, potrivit normelor constituţionale, prerogativa Curţii este de a stabili corelaţia dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
   32. Prin urmare, Curtea Constituţională va analiza textul contestat din lege prin prisma normelor constituţionale.
   33. Pentru a elucida corespunderea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolului 131 alin. (4) şi alin. (6), precum şi cu prevederile articolului 109 din Constituţie.
   B. FONDUL CAUZEI
   I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 131ALIN. (4) ȘI ALIN. (6) DIN CONSTITUȚIE
   34. Autorii sesizării au pretins, în special, că prevederile contestate vin în contradicţie cu articolul 131 alin. (4) şi alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia:
   „[…]
   (4) Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sînt acceptate de Guvern.
   […]
   (6) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fară stabilirea sursei de finanţare.”
   1. Argumentele autorilor sesizării
   35. Autorii sesizării au apreciat ca fiind eludată procedura constituţională şi legală de adoptare a proiectului de lege cu impact bugetar, nefiind obţinut acceptul Guvernului în privinţa amendamentelor operate, care urma să identifice şi să prevadă surse financiare suplimentare în vederea compensării reducerilor de venituri rezultate la bugetul public naţional.
   2. Argumentele autorităţilor
  36. Potrivit opiniei scrise a Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentul este organul reprezentativ suprem şi unica autoritate legislativă a statului, având competenţă materială generală. Potrivit atribuţiilor de bază stabilite la art. 66 din Constituţie, Parlamentului aprobă bugetul de stat şi exercită controlul asupra lui. Astfel, din dispoziţiile constituţionale citate rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite.
   37. La fel, cu referire la art. 131 alin. (4) din Constituţie, Preşedintele, în opinia sa, menţionează că respectiva normă reprezintă o restrângere a legislativului în domeniul legiferării şi implică asigurarea exercitării efective a atribuţiilor Guvernului.
   38. Totodată, Preşedintele susţine că, analizând norma supusă controlului constituţionalităţii prin prisma dispoziţiilor constituţionale, aceasta nu afectează atribuţiile Guvernului în domeniul elaborării şi executării bugetului, nu stabileşte cheltuieli fără a determina sursa de finanţare şi nici nu aduce atingere veniturilor la bugetul de stat. Această normă doar vine să faciliteze participarea cetăţenilor la gestionarea treburilor publice.
   39. Potrivit opiniei Parlamentului, propunerea de repartizare a unei cote procentuale din impozitul pe venit către organizaţiile necomerciale a fost înaintată cu titlu de iniţiativă legislativă de un grup de deputaţi în Parlament (iniţiativa cu nr. 2849 din 23 decembrie 2011). În cadrul examinării proiectului cu nr.491 din 3 decembrie 2013 în a doua lectură, Comisia economie, buget şi finanţe a propus şi completarea art.88 din Codul fiscal cu alin. (7), propunere care a fost acceptată de reprezentantul Ministerului Finanţelor.
   40. Parlamentul a decis asupra necesităţii adoptării normei contestate în cadrul examinării Strategiei de dezvoltare a societăţii civile pentru perioada 2012-2015, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 205 din 28 septembrie 2011.
   41. Guvernul, în opinia prezentată, consideră că avizul Guvernului este necesar în mod obligatoriu, atunci când proiectul de lege care atrage majorarea sau reducerea veniturilor bugetare, nu este prezentat de Guvern, iar când Guvernul este autor şi în procedură parlamentară sunt înaintate amendamente la proiectul de lege, este necesar ca amendamentele să fie acceptate de Guvern, dar nu avizate.
   42. Astfel, cu referire la speţa examinată, Guvernul a menţionat că amendamentele au fost acceptate în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului de către ministrul finanţelor.
   3. Aprecierea Curţii
   3.1. Principii generale
   43. Conceptul juridic de buget public naţional a fost consacrat în ordine constituţională la articolul 131, legiuitorul constituant definind în mod enumerativ elementele componente ale acestuia, identificate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele raioanelor, oraşelor şi satelor, elemente interconexe, care alcătuiesc sistemul bugetar unitar al statului.
   44. Reiterând jurisprudenţa sa anterioară (Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie 2014) Curtea menţionează că mecanismul financiar al statului, parte integrantă a mecanismului economic, este format din totalitatea structurilor, formelor, metodelor, principiilor şi pârghiilor economico-financiare, prin intermediul cărora se constituie, se administrează şi se utilizează fondurile financiare  publice ale statului, necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale, direcţionate în special pentru o dezvoltare economică durabilă şi, pe această bază, pentru asigurarea unui standard de viaţă corespunzător.
   45. În Hotărârea nr. 23 din 6 septembrie 2013, Curtea a reţinut:
   „65. Finanţele publice ale statului generează un întreg sistem de relaţii economice, exprimate sub formă bănească, prin intermediul cărora se asigură satisfacerea necesităţilor generale ale societăţii. Constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor publice se realizează după metode şi tehnici specifice, având la bază principiul rambursabilităţii sau al nerambursabilităţii, care ulterior capătă diverse destinaţii.
   66. Ansamblul metodelor şi tehnicilor, prin intermediul cărora instituţiile statului special create constituie şi utilizează resursele financiare publice, creează un sistem coerent de relaţii financiare, denumit „sistemul financiar-bugetar”.
   67. […] administrarea resurselor financiare în cadrul acestui sistem se realizează printr-un complex întreg de planuri financiare (bugete), care împreună formează sistemul bugetar. Acesta este un sistem unitar de bugete şi fonduri, care formează bugetul public naţional, cuprinzând: bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele unităţilor administrativ-teritoriale; fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.”
   46. Având în vedere construcţia logico-juridică şi reperele de conţinut ale articolului 131 din Constituţie, Curtea relevă că respectivul instituie, pe de o parte, bazele fundamentale ale bugetului public naţional în materie de structură şi esenţă, iar, pe de altă parte, stabileşte în sarcina legislativului şi executivului obligaţii şi restricţii cu caracter imperativ, în ceea ce priveşte procesul bugetar. Cel de-al doilea aspect al conţinutului normei constituţionale invocate este impus pregnant de importanţa sistemului bugetar pentru securitatea economică a statului, fapt ce dictează necesitatea stabilirii unor rigori exigente şi previzibile, inclusiv pentru procedurile de elaborare de către autorităţile competente a tuturor componentelor bugetului naţional.
   47. În această ordine de idei, Curtea menţionează prevederile alineatului (4) al articolului 131 din Constituţie, conform cărora „Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sînt acceptate de Guvern”.
   48. Astfel, Curtea consideră inerentă reiterarea faptelor constatate anterior (Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie 2014) în privinţa principiului constituţional incident procedurii bugetare de la articolul 131 alin. (4), care consacră obligativitatea existenţei acceptului prealabil al Guvernului în privinţa amendamentelor sau propunerilor legislative care implică majorarea sau reducerea cheltuielilor, veniturilor sau împrumuturilor şi reprezintă o condiţie imperativă, de la care legislativul nu poate deroga, nerespectarea căreia constituind o încălcare a procedurii stabilite de Constituţie, în materie de legiferare în domeniul bugetar.
   49. Cât priveşte esenţa şi natura procedurii bugetare relevate exigent de legiuitorul constituant, Curtea s-a pronunţat anterior în Hotărârea nr. 29 din 22 mai 2001 privind interpretarea prevederilor art. 131 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova:
„Condiţia imperativă   privind   controlul  apriori  al   autorităţii executive  asupra  procesului  bugetar este determinată  de  dreptul  şi obligaţiunea  Guvernului  de a asigura realizarea politicii  interne  şi externe  a statului, expusă în programul său de activitate, acceptat  de Parlament (art. 96, art. 98 alin. (3) din Constituţie).”
   50. Reieşind din competenţele atribuite în ordine constituţională conform articolului 72 alin. (3), legiuitorul a detaliat şi a reflectat în cadrul legislativ subsecvent Legii Supreme totalitatea aspectelor procedurale, tehnice şi metodice privind sistemul bugetar şi procesul bugetar.
   51. Astfel, Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, care constituie legea-cadru în domeniu, la articolul 2 preia construcţia sistemului bugetar expusă la articolul 131 alin. (1) din Constituţie.
   52. Având la bază construcţia tehnico-juridică a actului legislativ menţionat supra, Curtea constată caracterul special şi general obligatoriu al acestuia în ceea ce priveşte procesul de elaborare, examinare, aprobare, modificare şi executare a bugetului statului, prevederi legale ce urmează a fi respectate de subiecţii procesului bugetar şi aplicate în coroborare cu prevederile constituţionale de procedură conexe.
   3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză
   53. Având în vedere prevederile articolului 7 din Legea nr. 847/1996, Curtea atestă în mod cert faptul că bugetul de stat, în calitate de parte integrantă a sistemului bugetar şi element interconex cu bugetele publice locale, are la bază două grupuri mari de indicatori bugetari, exprimate prin venituri şi cheltuieli bugetare.
   54. În această ordine de idei, veniturile bugetare au la bază sursele de venituri identificate în conformitate cu cadrul legal pertinent, destinaţia funcţională de bază a acestora fiind acoperirea cheltuielilor bugetare, în scopul implementării funcţiilor de bază ale statului.
   55. Având în vedere prevederile articolului 8 alin. (1) al Legii nr. 847/1996, veniturile bugetare se constituie din impozite, taxe, granturi şi alte încasări, iar conform articolului 6 alin. (5) lit. a) din Codul fiscal, impozitul pe venit constituie o categorie distinctă de impozit, ca plată obligatorie cu titlu gratuit şi parte componentă a sistemului impozitelor şi taxelor de stat.
   56. Interpretând coroborat dispoziţiile legale invocate supra, Curtea concluzionează că impozitul pe venit din salariu constituie o sursă a veniturilor bugetare, în baza cărora se formează bugetul de stat, urmând a se lua în considerare faptul că salariul, în conformitate cu articolele 6 alin. (9) lit. c) şi 14 din Codul fiscal, constituie o varietate normativă a sursei de plată a impozitului, din care contribuabilul urmează să calculeze şi să achite impozitul pe venit.
   57. Urmând consecutivitatea logică a expunerii, Curtea reiterează că bugetele unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din bugetul public naţional.
   58. În acelaşi sens, articolul 2 din Legea nr. 397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale prevede că finanţele publice locale fac parte integrantă din sistemul finanţelor publice şi includ bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi nivelul al doilea, fiind constituite din totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare, în vederea exercitării funcţiilor atribuite acestora conform legislaţiei şi a celor delegate de Parlament la propunerea Guvernului.
   59. Articolul 4 al Legii nr. 397-XV din 16 octombrie 2003 stipulează că veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislaţie şi se formează din:  a) venituri proprii; b) mijloace speciale; c) defalcări, conform cotelor procentuale, de la impozitele şi taxele de stat, stabilite prin prezenta lege; d) transferuri cu destinaţie generală; d1)  transferuri cu destinaţie specială; d2) granturi; e) fonduri speciale.
   60. Curtea menţionează că Legea privind finanţele publice locale a fost modificată şi completată prin Legea nr. 267 din 1 noiembrie 2013.
   61. Astfel, potrivit noilor modificări, articolul 5 alin. (1) pct.2) din Legea menţionată supra prevede că veniturile bugetelor satelor şi oraşelor se formează şi din defalcările de la impozitul pe venitul persoanelor fizice, fiind instituită cota de 75% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, pentru bugetele satelor şi oraşelor, precum şi cota de 20% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, pentru bugetele oraşelor-reşedinţă de raion.
   62. La fel, potrivit acestui articol, defalcările de la impozitul pe venit al persoanelor fizice către bugetele raioanelor este de 25% din volumul total colectat pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective; pentru bugetul municipal Bălţi – 45% din volumul total colectat pe teritoriul municipiului Bălţi (cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi din componenţa municipiului); pentru bugetul municipal Chişinău – 50% din volumul total colectat pe teritoriul municipiului Chişinău (cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi din componenţa municipiului); iar pentru unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special defalcările sunt în proporţie de 100%.
   63. Curtea observă că noile amendamente operate atât la articolul 5, cât şi la celelalte articole din Legea privind finanţele publice locale, citate mai sus, potrivit dispoziţiilor finale ale Legii nr. 267 din 1 noiembrie 2013, urmează a fi puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2015, cu excepţia raioanelor Basarabeasca, Ocniţa, Râşcani şi municipiul Chişinău, unităţi teritoriale pilot, pentru care legea a fost pusă în aplicare începând cu 1 ianuarie 2014.
   64. În acelaşi timp, Curtea reţine că, potrivit prevederilor legale anterioare modificărilor (şi în vigoare pentru toate unităţile administrativ-teritoriale, cu excepţia celor pilot), impozitul pe venitul persoanelor fizice la fel formează o parte a veniturilor bugetelor acestora.
   65. Art. 9 din Legea menţionată mai sus (conform modificărilor operate prin Legea nr. 267 din 1 noiembrie 2013) prevede că veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale sub forma transferurilor se efectuează de la bugetul de stat, iar volumul acestor transferuri se stabileşte expres în legea bugetului de stat pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Concomitent, potrivit art. 16 din Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, Ministerul Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat, inclusiv în baza propunerilor de venituri ale autorităţilor administraţiei publice locale.
   66. Astfel, în contextul prevederilor enunţate, Curtea observă o interdependenţă directă între legea bugetului de stat, care reflectă cadrul bugetar pe termen mediu, exprimat prin cadrul de venituri bugetare şi limitele de cheltuieli bugetare, şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în calitate de părţi componente ale bugetului public naţional.
   67. Curtea reţine că prin completarea normativă adusă articolului 88 din Codul fiscal, operată prin Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013, a fost instituit dreptul persoanei fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), de a dispune de până la 2% din impozitul pe venit din salariu calculat la buget, prin redirecţionarea sumei respective către organizaţiile necomerciale de utilitate publică şi instituţiile religioase, în vederea susţinerii acestora.
   68. Curtea observă că prevederile contestate au fost incluse prin Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013, care stabileşte noua politică bugetar-fiscală.
   69. În acest sens, Curtea constată faptul că modificările operate la Codul fiscal, contestat de către autorii sesizării, au vizat în mod direct politica bugetar-fiscală a statului, care, prin prisma articolelor 6 alin. (1) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 847 din 24 mai 1996, constituie baza cadrului bugetar pe termen mediu al statului şi, în mod implicit, cadrul de venituri şi cheltuieli bugetare pe anii respectivi.
   70. Examinând Hotărârea Guvernului nr. 959 din 3 decembrie 2013 privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, căreia i-a fost atribuit în Parlament numărul de ordine 491, Curtea reţine că prevederile contestate nu au făcut obiectul politicii bugetar-fiscale elaborate şi aprobate de către Guvern. Respectivele completări au fost incluse la examinarea proiectului pentru lectura a doua.
   71. Le fel, Curtea atestă faptul că amendamentele contestate au fost adoptate de către Parlament fără acceptul Guvernului, în lipsa unui studiu complex privind impactul economico-financiar şi cuantumul estimativ al veniturilor bugetare pasibile redirecţionării, fără evaluarea repercusiunilor asupra bugetului public naţional în general şi asupra bugetelor locale în special şi fără identificarea mijloacelor bugetare suplimentare necesare menţinerii echilibrului bugetar stabilit, încălcându-se astfel prevederile constituţionale extrinseci ale procedurii bugetare prevăzute la articolul 131 alin. (4) şi alin. (6) din Constituţie.
   72. Astfel, reieşind din cele elucidate, Curtea subliniază că, în conformitate cu exigenţele constituţionale, orice iniţiativă sau propunere legislativă cu impact bugetar urmează a fi prezentată numai după identificarea sursei de finanţare şi cu acceptul prealabil al Guvernului. În acest sens, prevederea alineatului (4) al articolului 131 din Constituţie urmează a fi aplicată în coroborare cu alineatul (6) al respectivului articol.
   73. Curtea nu poate echivala, în sensul articolului 131 alin.(4) din Constituţie, ca fiind un accept al Guvernului Hotărârea nr.1051 din 24 decembrie 2013 cu privire la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014, prin care s-a acceptat majorarea veniturilor şi a cheltuielilor bugetului de stat pe anul 2014. Din norma constituţională se deduce în mod univoc faptul că acceptul Guvernului urmează să preceadă adoptarea proiectelor de legi cu impact bugetar în lectură finală, or, respectiva Hotărâre a fost adoptată post-factum. Ba mai mult, din cuprinsul acesteia nu pot fi desprinse constatări şi concluzii care s-ar raporta nemijlocit la normele supuse controlului constituţionalităţii.
   74. Reiterând jurisprudenţa anterioară (Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie 2014), Curtea reţine că Guvernul nu poate renunţa la un drept/o obligaţie constituţională, inclusiv de a-şi exprima acceptul sau refuzul în privinţa unor propuneri legislative sau amendamente cu impact bugetar.
   75. În respectiva succesiune a expunerii, Curtea nu poate accepta argumentul Parlamentului şi al Guvernului care au susţinut că în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului din data de 23 decembrie 2013 ministrul finanţelor a acceptat toate amendamentele la politica bugetar-fiscală.
   76. Curtea subliniază că potrivit normei constituţionale acceptul urmează să provină de la Guvern, şi nu de la un membru al executivului. Potrivit articolului 97 din Constituţie şi articolului 4 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, acesta este un organ colegial şi se compune din Prim-ministru, prim-viceprim-ministru, viceprim-miniştri, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege. Articolul 30 din Legea cu privire la Guvern stipulează că pentru exercitarea atribuţiilor constituţionale şi a celor ce decurg din prevederile legale, precum şi pentru organizarea executării legilor, Guvernul adoptă hotărâri care se semnează de Prim-ministru. Caracterul colegial al Guvernului rezidă în coparticiparea tuturor membrilor săi la procesul de luare a deciziilor, care se adoptă cu majoritatea voturilor.
   77. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 872 din 1 noiembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reprezentantul Guvernului în Parlament şi la Curtea Constituţională, în cazul în care, prin amendamentele formulate de către deputaţi în cadrul comisiilor parlamentare sau al fracţiunilor parlamentare, în şedinţa în plen a Parlamentului se aduc modificări esenţiale la proiectele actelor normative iniţiate de Guvern, acestea pot fi susţinute de reprezentantul Guvernului numai după consultarea Prim-ministrului şi viceprim-miniştrilor sau, după caz, a Guvernului.
   78. Cu referire la obligativitatea avizării de către executiv a propunerilor legislative şi amendamentelor care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare, Curtea s-a pronunţat anterior în Hotărârea nr. 5 din 18 februarie 2011, potrivit căreia:
   „În general, soluţiile bugetare şi fiscale au implicaţii social-economice considerabile. Ele creează condiţii pentru creşterea economiei şi, implicit, a nivelului de viaţă a populaţiei, sau dimpotrivă, provoacă blocaje economice, şomaj, sărăcie. O economie sănătoasă duce la consolidarea finanţelor publice, şi invers. Este motivul pentru care art. 131 alin. (4) din Constituţie prevede avizarea de către Guvern a iniţiativelor legislative privind modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat.”
   79. La fel, în Hotărârea nr. 29 din 22 mai 2001 Curtea a menţionat:
   „[…] prin prevederile art. 131 alin. (4) din Constituţie se urmăreşte asigurarea reală a executării bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat reprezentate sub formă de venituri şi cheltuieli. Condiţia cuprinsă în norma constituţională, care prevede că propunerea legislativă sau amendamentul care atrage majorarea sau reducerea veniturilor sau cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern, are drept scop menţinerea echilibrului bugetar.”
   80. Curtea consideră necesar să reitereze faptul că limitarea modului de exercitare a iniţiativei legislative şi condiţionarea restrictivă a procedurii legislative în domeniul bugetar au la bază raţiunea competenţelor de ordin executiv ale Guvernului, care, în virtutea articolului 96 din Constituţie, asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, iar conform articolului 32 alin. (1) din Legea nr. 847/1996, este responsabil de executarea bugetului de stat.
   81. În Hotărârea nr. 29 din 22 mai 2001 privind interpretarea prevederilor art. 131 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova, Curtea a menţionat:
   „Raţiunea de stat  determină  în general competenţa Guvernului şi în special atribuţiile sale în domeniul finanţelor, creditelor, impozitelor, preţurilor şi circulaţiei monetare. Dreptul Guvernului de a accepta (sau  de  a nu accepta) majorarea  sau  reducerea  veniturilor, cheltuielilor  bugetare  printr-o propunere legislativă sau amendament, drept care rezultă expres din norma supusă interpretării, este condiţionat de dispoziţiile constituţionale privind sistemul finanţelor publice  naţionale, formarea, administrarea, utilizarea şi controlul cărora, în temeiul art. 130 alin. (1) din Constituţie, sînt reglementate prin lege.”
   82. În urma interpretării sistemice a prevederilor constituţionale, Curtea reaminteşte că articolul 131 alin. (4) din Constituţie este unica normă constituţională ce stabileşte o dependenţă decizională directă a Parlamentului faţă de Guvern. O astfel de reglementare a fost edictată de către legiuitorul constituant în vederea corelării eforturilor autorităţii ce adoptă bugetul naţional, ca plan al finanţelor publice anuale, cu eforturile autorităţii ce execută acest buget. De asemenea, scopul normei constituţionale este de a preveni situaţiile de intervenţii legislative, ce pot perturba procesele bugetare planificate de executiv, în baza programelor legislative. Or, planurile bugetare au o programare de lungă durată, ce necesită corelări cu posibilităţile şi capacităţile financiare ale statului de minimum un an, iar estimările se efectuează de autorităţile executive conform articolelor 17 şi 18 din Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar „pe anul bugetar imediat următor şi pe încă cel puţin 2 ani ulteriori” (Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie 2014).
   83. Cât priveşte coliziunea dintre amendamentele operate la Codul fiscal şi sistemul bugetului de stat, Curtea atestă faptul că instituirea redirecţionării de la bugetul de stat a unei cote din impozitul pe venitul din salariu afectează bugetul de stat. În consecinţă este perturbat echilibrul bugetar aprobat de Guvern, având loc o micşorare a veniturilor bugetare, care, în conformitate cu articolul 8 alin. (1) din Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996, se constituie inclusiv din impozite, precum şi majorarea cheltuielilor bugetare, care, în sensul articolului 10 alin. (1) din aceeaşi Lege, sunt determinate de alocaţiile specificate în legea bugetară şi includ, printre altele, transferurile pentru autorităţile administraţiei publice locale.
   84. La fel, Curtea constată şi impactul completărilor aduse la legislaţia fiscală prin Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 asupra componentei bugetelor locale din sistemul bugetului public naţional, or, potrivit prevederilor articolului 5 din Legea nr. 397-XV din 16 octombie 2003 privind finanţele publice locale, defalcările de la impozitul pe venitul persoanelor fizice colectate pe teritoriul unităţii teritoriale respective constituie surse de formare a bugetelor publice locale.
   85. Curtea reţine şi prevederile articolului 134 din Legea nr. 847/1996, conform cărora toate veniturile şi toate cheltuielile statului se includ în buget, iar veniturile şi cheltuielile fiecărui element al sistemului bugetar se consolidează în bugetul public naţional, motiv pentru care constată că amendamentele supuse criticii de neconstituţionalitate afectează echilibrul bugetar, fiind susceptibile să genereze şi mărirea nivelului deficitului bugetar.
   86. Curtea observă că, potrivit estimărilor autorilor sesizării, prin punerea în aplicare a normei supuse controlului constituţionalităţii, bugetele locale ar putea fi prejudiciate cu suma de 39,58 milioane lei, reieşind din datele statistice privind impozitul pe venit calculat din salariu pentru anul 2012.
   87. În acest context, Curtea atestă faptul că lipsa acceptului prealabil al Guvernului referitor la amendamentele care atrag majorarea sau reducerea veniturilor şi cheltuielilor bugetare constituie o omisiune a legislativului, rezultată în urma neexecutării prevederilor articolului 131 alin. (4) din Constituţie.
  88. Suplimentar, Curtea reţine că, potrivit articolului 26 alin. (1) din Legea nr. 847 din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, Guvernul prezintă Parlamentului până la 1 octombrie a fiecărui an proiectul legii bugetare anuale, lege anuală, prin care Parlamentul aprobă bugetul de stat, care cuprinde sursele de venituri şi destinaţia cheltuielilor pentru un an bugetar.
   89. În acelaşi timp, Curtea observă că prevederile contestate au fost adoptate de Parlament tocmai la 23 decembrie 2013, la fel ca şi legea bugetară anuală, ambele proiecte fiind aprobate de Guvern la 3 decembrie 2013.
   90. Astfel, Curtea subliniază importanţa asigurării principiului transparenţei procedurilor bugetare, care ţine de însăşi esenţa parlamentarismului. În acest context, Curtea menţionează necesitatea respectării ordinii cronologice şi a termenelor în cadrul procedurii de elaborare şi aprobare a bugetului public.
   91. Reieşind din parcurgerea deficitară şi omisivă a procesului bugetar de către Parlament, cu încălcarea imperativului consacrat în ordine constituţională la adoptarea amendamentelor care atrag majorarea sau reducerea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, Curtea consideră că prevederile alineatului (7) al articolului 88 din Codul fiscal, introdus prin Legea nr. 324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, contravin articolului 131 alin. (4) şi alin. (6) din Constituţie.
   II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 109 DIN CONSTITUȚIE
   92. Autorii sesizării au invocat că prevederile contestate vin în contradicţie şi cu articolul 109 din Constituţie, potrivit căruia:
   „(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
   (2) Autonomia priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă.
   (3) Aplicarea principiilor enunţate nu poate afecta caracterul de stat unitar.”
   1. Argumentele autorilor sesizării
   93. Autorii sesizării consideră că amendamentele operate la Codul fiscal afectează autonomia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale şi prejudiciază nivelul aprobat al cheltuielilor bugetare.
   94. În opinia autorilor sesizării, legislativul a încălcat dispoziţiile legale ce vizează autonomia locală, predictibilitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, fapt care implică privarea autorităţilor publice locale de veniturile planificate şi aprobate.
   95. Autorii sesizării invocă şi încălcarea prevederilor articolului 4 pct. 6 din Carta Europeană a Autonomiei Locale, conform cărora colectivităţile locale trebuie să fie consultate, pe cât este posibil, în timp util şi de o manieră apropiată în cursul procesului de planificare şi de luare a deciziei pentru toate chestiunile care le privesc direct, prevederi preluate şi de cadrul legal naţional subsecvent.
   96. La fel, ei observă faptul că nu a fost evaluat impactul completărilor aduse la Codul fiscal, or, la momentul adoptării şi intrării în vigoare a prevederilor contestate, majoritatea bugetelor locale erau aprobate, iar actul legislativ nu stabileşte mecanismul de compensare a deficitului bugetar astfel creat.
   97. În argumentarea opiniei, autorii sesizării invocă şi caracterul neclar şi imprecis al dispoziţiilor contestate, având în vedere că nu au fost stabilite criteriile de elaborare a listei organizaţiilor necomerciale de utilitate publică şi a instituţiilor religioase, în calitate de eventuali destinatari ai sumelor din impozitul pe venitul din salariu, redirecţionate de către contribuabilii persoane fizice, după care ar urma să se ghideze Guvernul.
   2. Argumentele autorităţilor
    98. Preşedintele Republicii Moldova în opinia prezentată, susţine că prin instituirea impozitului de 2 %, Parlamentul nu a modificat cotele deja stabilite pentru autorităţile publice locale prin Legea privind finanţele publice şi nici nu le-a anulat, ci a decis asupra modului de stabilire a direcţiilor de utilizare a banilor care fac parte din bugetul de stat.
   99. Potrivit Parlamentului, prin prisma prevederilor art.6 din Codul fiscal, impozitul pe venit este un impozit de stat, iar impozitul pe venitul persoanelor fizice reprezintă sursa de reglementare a veniturilor sistemului bugetar.
   100. Astfel, impozitul pe venit în esenţă nu constituie un impozit local şi poate constitui sursă de venit la bugetul unităţilor administrativ-teritoriale doar în temeiul legii adoptate de Parlament, în limitele şi condiţiile stabilite de lege.
   101. Guvernul menţionează că, potrivit art. 130 din Constituţie, formarea, administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege. Astfel, ţine de competenţa Parlamentului de a reglementa prin lege aspectul ce ţine de utilizarea resurselor financiare ale statului.
   102. De asemenea, Guvernul susţine că prin completarea art. 88 din Codul fiscal cu prevederea contestată se va spori coeziunea dintre autorităţile administraţiei publice locale şi societatea civilă, conjugând eforturile acestora de a rezolva problemele locale de interes deosebit.
   3. Aprecierea Curţii
   103. Potrivit jurisprudenţei sale anterioare, Curtea reiterează că un element de bază al regimului constituţional îl constituie administraţia publică locală. Fiind chemată să soluţioneze problemele de interes local, ea joacă un rol important în dezvoltarea unităţilor administrativ-teritoriale şi în asigurarea activităţii serviciilor publice.
   104. Articolul 109 alin. (1) din Constituţie stabileşte principiile de bază ale formării şi funcţionării administraţiei publice în unităţile administrativ-teritoriale, şi anume: principiul autonomiei locale, al descentralizării serviciilor publice, al eligibilităţii autorităţilor  administraţiei  publice  locale  şi  al consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
   105. Alineatul (2) al normei constituţionale precitate prevede că autonomia priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă.
   106. În Hotărârea nr. 17 din 5 august 2003, Curtea a statuat:
   „Considerând administraţia  publică  locală ca o parte  componentă  a autorităţilor  publice  ale statului, Constituţia obligă statul să contribuie la dezvoltarea şi protejarea administraţiei publice  locale, care, în limitele competenţelor sale, este autonomă. […]
   Autonomia locală înseamnă dreptul colectivităţilor de a-şi satisface propriile interese legale fără amestecul autorităţilor centrale,  ea constituie un complex de atribuţii date în competenţa  organelor de administrare publică locală. Atribuţiile transmise acestor organe  sînt reglementate  de  lege,  iar statul exercită, prin forme  specifice, controlul asupra modului în care ele se execută.”
   107. Exercitând plenipotenţiar competenţele atribuite conform articolului 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, Parlamentul a adoptat Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, care la articolul 3 alin. (1) preia principiile constituţionale de bază ale administrării publice locale, iar la alineatul (2) defineşte modul de realizare a principiului autonomiei locale prin autonomia decizională, organizaţională, gestionară şi financiară.
   108. Legea nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă la articolul 3 defineşte principiul autonomiei locale ca fiind dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţilor locale de a rezolva şi de a gira în cadrul legii, sub propria lor răspundere şi în favoarea  populaţiei  locale, o parte importantă din treburile publice.
   109. Realizarea componentei principiului autonomiei financiare se fundamentează pe dreptul autorităţilor publice locale de a elabora, aproba şi gestiona în mod autonom bugetele proprii, în condiţiile stabilite de lege şi are drept scop asigurarea unei autonomii efective şi funcţionale a autorităţilor administraţiei publice locale, în care acestea să dispună de dreptul şi capacitatea de a reglementa şi gestiona în interesul populaţiei locale treburile publice.
   110. Cu referire la jurisprudenţa anterioară (Hotărârea nr. 2 din 28 ianuarie 2013) Curtea reţine că bugetele locale reprezintă instrumente de planificare şi de conducere a activităţii economico-financiare a unităţilor administrativ-teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de autonomie a administraţiei locale faţă de puterea centrală. De asemenea, bugetele locale reflectă fluxurile veniturilor şi cheltuielilor administraţiei locale, modalitatea de finanţare a cheltuielilor pe destinaţii şi de acoperire a deficitelor bugetare.
   111. Ca parte a sistemului bugetar, bugetele locale îndeplinesc un rol complex, care decurge din rolul general al bugetului de stat. Astfel, bugetul local îndeplineşte rolul financiar de mobilizare a resurselor şi de redistribuire a acestora pe plan local, în funcţie de sarcinile care revin fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.
   112. Curtea menţionează că delimitarea finanţelor publice locale constituie rezultatul autonomizării financiare a autorităţilor publice locale, creşterea importanţei şi rolului acestora  fiind legată de descentralizarea bugetară în cadrul sistemului bugetelor publice.
   113. Descentralizarea administraţiei publice implică descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei locale din punct de vedere administrativ şi financiar, acţionând în vederea conştientizării şi creşterii gradului de implicare a colectivităţilor locale în gestionarea problemelor cu care se confruntă, precum şi a constituirii politicii proprii, de creştere a performanţelor economice şi de îmbunătăţire a vieţii sociale, a cetăţenilor colectivităţilor prin definirea şi asumarea responsabilităţilor locale, referitoare la serviciile locale şi performanţele financiare, aferente îndeplinirii acestora.
   114. Carta Europeană a Autonomiei Locale specifică la articolul 9 referitor la resursele financiare că în cadrul politicii economice naţionale „autorităţile administraţiei publice locale au dreptul la resurse proprii suficiente, de care pot dispune în mod liber, în exercitarea atribuţiilor de putere”.
   115. Principiile generale enumerate de Carta Europeană a Autonomiei Locale sunt:
   „[…]
   2. Resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu responsabilităţile stabilite pentru ele prin Constituţie sau lege;
   3. Cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să provină din impozite şi taxe locale, în proporţiile stabilite la nivelul autorităţilor locale, în limitele legii;
  4. Sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun comunităţile locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi dinamică, încât să le permită să urmărească, pe cât este posibil, evoluţia reală a costurilor exercitării competenţelor proprii;
   5. Protecţia colectivităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar impune instituirea unor proceduri de ajustare sau a altor măsuri echivalente care să corijeze efectele repartiţiei inegale a potenţialelor surse de finanţare, cât şi sarcina financiară care le revine acestora. Asemenea proceduri sau măsuri nu trebuie să reducă libertatea de opinie a colectivităţilor locale în cadrul propriului lor domeniu de responsabilitate;
   6. Colectivităţile locale trebuie să fie consultate, într-o manieră adecvată, asupra modalităţilor în care vor fi alocate resursele redistribuite;
   7. Subvenţiile acordate colectivităţilor locale nu trebuie să fie destinate, în măsura în care este posibil, finanţării unor proiecte expres specificate. Acordarea subvenţiilor nu trebuie să aducă atingere libertăţii fundamentale a autorităţilor locale de a-şi stabili politici proprii în domeniul lor de competenţă;
   […]”
   116. Curtea reţine şi prevederile articolului 4 alin. (6) din Carta Europeană a Autonomiei Locale, conform cărora autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie consultate, pe cât este posibil, în timp util şi în mod adecvat, în cursul procesului de planificare şi de luare a deciziilor pentru toate chestiunile care le privesc în mod direct.
   117. Curtea observă că legislaţia naţională reproduce exigenţele cu caracter imperativ prevăzute de instrumentul internaţional vizat supra, în ceea ce priveşte realizarea şi asigurarea practică a unei autonomii locale viabile. Astfel, potrivit art. 81 alin. (6) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, procedurile de distribuire a resurselor financiare proprii ale autorităţilor publice locale, precum şi orice modificare a legislaţiei referitoare la funcţionarea sistemului finanţelor publice locale vor fi coordonate în mod obligatoriu cu structurile reprezentative ale autorităţilor publice locale.
   118. La fel, Legea nr. 397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale, ca act legislativ cu caracter special ce vizează administraţia publică locală, reglementează domeniul finanţelor publice şi asigură realizarea componentei autonomiei financiare, instituie la articolul 3 alin. (5) garanţia realizării autonomiei financiare, identificată prin imperativul consultării în mod corespunzător a autorităţilor administraţiei publice locale asupra procedurilor de redistribuire a resurselor ce urmează a fi alocate acestora şi asupra modificărilor operate în legislaţie referitor la funcţionarea sistemului finanţelor publice locale.
   119. În aceeaşi ordine de idei, şi articolul 8 alin. (1) din Legea nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă prevede imperativul consultării autorităţilor administraţiei publice locale în procesul de elaborare, adoptare sau modificare a legilor şi actelor normative referitoare la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.
   120. Astfel, necesitatea respectării principiului consultării autorităţilor publice locale se reflectă pe deplin în afirmaţiile Guvernului, ce decurg din prevederile legale, potrivit cărora completările operate la Codul fiscal vor facilita conlucrarea între autorităţile publice locale şi asociaţiile obşteşti în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun.
   121. Curtea reiterează că, deşi autorităţile publice locale se bucură, în condiţiile legii, de autonomie financiară, adoptă bugetul lor propriu, care este independent şi separat de bugetul de stat, există o interdependenţă directă între legea bugetului de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, părţi componente ale bugetului public naţional, or, o sursă considerabilă de formare a veniturilor bugetelor locale o constituie defalcările de la impozitul pe venitul persoanelor fizice încasate la bugetul de stat.
   122. În acelaşi timp, Curtea subliniază că instituirea posibilităţii redirecţionării către organizaţiile necomerciale de interes public şi instituţiile religioase a cotei de 2% din impozitul pe venit calculat din salariul persoanelor fizice constituie aspecte de oportunitate şi ţine de competenţa Parlamentului. Totodată, Curtea observă că lipsa în lege a unor criterii de determinare a entităţilor necomerciale, care vor fi selectate de către Guvern, lasă loc elementului discreţionar, fapt ce poate favoriza abuzul.
   123. În contextul celor expuse mai sus, Curtea reţine că prevederile supuse controlului constituţionalităţii, care au impact asupra veniturilor bugetare ale autorităţilor publice locale, au fost adoptate de către legislativ fără consultarea entităţilor locale, fiind astfel încălcat principiul autonomiei locale, consacrat la art. 109 alin. (1) din Constituţie.
   În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale,  Curtea Constituţională
HOTĂRĂȘTE:
   1. Se admite sesizarea deputaţilor în Parlament, dnii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega şi dna Corina Fusu pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi fiscale.
   2. Se declară neconstituţional alineatul (7) al articolului 88 din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997.
   3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

   PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE                                 Alexandru TĂNASE

   Nr. 7. Chişinău, 13 februarie 2014.