OMEA48/2014
ID intern unic:  352715
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
MINISTERUL ECONOMIEI
ORDIN Nr. 48
din  09.04.2014
cu privire la modul de evidenţă a formularelor buletinelor
de verificare
metrologică de strictă evidenţă
Publicat : 30.04.2014 în Monitorul Oficial Nr. 103     art Nr : 516
    Abrogat prin OMF199 din 26.11.14, MO366-371/12.12.14 art.1780

    Întru asigurarea transparenţei activităţii desfăşurate de entităţile desemnate pentru efectuarea verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate în domeniile de interes public, conform art. 29 din Legea metrologiei nr.647-XIII din 17 noiembrie 1995 cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial, 1996, din 29 februarie 1996, nr. 13, art. 124), evidenţei stricte a buletinelor de verificare metrologică eliberate şi  protejării persoanelor împotriva efectelor nocive ale măsurărilor incorecte sau false, luînd în consideraţie funcţiile Ministerului Economiei în calitate de Autoritate Centrală de Metrologie, art. 2 alin (1) al legii menţionate,
ORDON:
   1. Se pune în sarcină INM:
   -  primirea solicitărilor de procurare a formularelor buletinelor de verificare metrologică de strictă evidenţă de la entităţile desemnate în cadrul Sistemului Naţional de Metrologie pentru efectuarea verificării metrologice a mijloacelor de măsurare legale (în continuare - entităţi desemnate);
   - eliberarea formularelor buletinelor de verificare metrologică  entităţilor desemnate;
   - prezentarea trimestrială la Ministerul Economiei, pînă la data de zece a lunii ce urmează după finele trimestrului, a informaţiei generalizate privind formularele buletinelor de verificare metrologică eliberate entităţilor desemnate, inclusiv a dării de seamă pentru buletinele de verificare metrologică eliberate de către INM.;
   - gestionarea bazei de date privind formularele buletinelor de verificare metrologică eliberate entităţilor desemnate.
   2. Direcţia dezvoltare a infrastructurii calităţii:
   - să informeze entităţile desemnate despre prezentul ordin şi necesitatea prezentării la Ministerul Economiei a dărilor de seamă în format EXCEL, conform anexei la prezentul ordin;
   - să gestioneze baza de date cu privire la buletinele de verificare metrologică eliberate de entităţile desemnate pentru  mijloacele de măsurare legale verificate metrologic;
   - să asigure plasarea prezentului ordin pe pagina web a Ministerului Economiei şi publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
   - să transmită prezentul ordin Institutului Naţional de Metrologie (INM) spre publicare în revista de specialitate „metrologie”.
   3. Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcină viceministrului dlui Dumitru Godoroja.

    VICEPRIM-MINISTRU,
    MINISTRUL ECONOMIEI                                               Valeriu LAZĂR

    Nr. 48. Chişinău, 9 aprilie 2014.


    anexa