OIFPSC854/2014 ID intern unic: 353500 Версия на русском | Fişa actului juridic |
Republica Moldova | |
INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT | |
ORDIN
Nr. 854
din 30.05.2014 | |
cu privire la operarea completărilor şi modificărilor în
Anexa nr. 2 la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1164 din 25.10.2012 | |
Publicat : 20.06.2014 în Monitorul Oficial Nr. 160-166 art Nr : 882 | |
În scopul eficientizării administrării fiscale la capitolul TVA şi în temeiul articolului 133 alineatul (1) litera c) din Codul fiscal, ORDON:
1. Anexa nr.2 la Ordinul nr.1164 din 25 octombrie 2012 “Cu privire la aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.234-236, art.1375) se completează şi se modifică după cum urmează: 1) Punctul 4.9 se completează cu o liniuţă nouă, liniuţa patru, cu următorul conţinut: „ -valoarea de intrare a activelor materiale pe termen lung destinate includerii în capitalul statutar (social), care se comercializează, se transmit în arendă, locaţiune, uzufruct, leasing operaţional sau financiar pînă la expirarea termenului de 3 ani de la data eliberării facturii fiscale.” 2) Punctul 4.10 se completează cu alineat nou, cu următorul conţinut: „Pentru cazurile specificate la liniuţa a patra din punctul 4.9, TVA se va calcula şi se va achita din valoarea de intrare de către subiectul în al cărui capital statutar (social) au fost introduse activele materiale, conform art.108 din Codul fiscal.” 3) Punctul 4.20 se completează cu următoarea sintagmă: „ , majorată cu suma TVA, indicată în boxa 22, dar nesolicitată sau neacceptată spre restituire. ” 2. Direcţia gestionarea documentelor şi arhivare va aduce prezentul ordin la cunoştinţa tuturor inspectoratelor fiscale de stat teritoriale şi subdiviziunilor structurale ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. 3. Direcţia generală metodologia impozitelor şi taxelor va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. ŞEFUL INSPECTORATULUI FISCAL PRINCIPAL DE STAT Ion PRISĂCARU Nr. 854. Chişinău, 30 mai 2014. |